Appeal dismissed; guarantee deposit returned to taxpayer after final annulment of tax assessment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.04.2019 în Dosarul nr. x/2015, petenta SC A. SRL a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 16.105,75 RON, stabilită de Curtea de Apel Bucureşti prin raportare la valoarea obiectului executării, depusă prin Recipisa de consemnare nr. x eliberată de B. unitatea Roşiori de Vede la data de 19.06.2015, la Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ce a avut ca obiect suspendare executare act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de restituire a cauţiunii formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii.

A dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 16105,75 RON consemnată în dosarul civil nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, conform recipisei de consemnare nr. x/19.06.2015 emisă de B. unitatea Roşiori de Vede.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 359,98 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, în sensul respingerii cererii de restituire a cauţiunii.

În susţinerea motivelor de casare invocate, recurentele-pârâte au arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă ale art. 1064 din C. proc. civ.. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 2250/16.09.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia nr. 745 din 22.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost anulată decizia de impunere nr. x/26.06.2014, exonerând reclamanta de plata TVA stabilită suplimentar, în cuantum de 1.207.125 RON şi a accesoriilor de 403.450 RON. Totodată, organul fiscal a fost obligat să restituie reclamantei toate sumele încasate în baza deciziei de impunere.

Prin cererea precizatoare, depusă de reclamanta SC A. SRL în Dosarul nr. x/2015 aceasta a solicitat obligarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Teleorman şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti la acoperirea pagubelor produse ca urmare a indisponibilizării sumelor reţinute prin Decizia nr. 337 din 26 iunie 2014 şi a creării incapacităţii de plată ca urmare a executării silite la care a fost supusă precum şi obligarea la rambursarea TVA solicitată.

De asemenea, s-a solicitat plata accesoriilor calculate pentru debitele curente înregistrate de societate, în cuantum de 52.665 RON, de la data emiterii deciziei de impunere şi până la data punerii în executare a Deciziei nr. 745 din 22.02.2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Au mai învederat că SC A. SRL nu a menţionat acest aspect în cererea de restituire depusă în acest dosar, deşi era obligaţia reclamantei întrucât aceasta a formulat cererea de acordare a despăgubirilor.

Au precizat că, aşa cum a fost menţionat în cuprinsul încheierii civile din 13.06.2019, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării dispuse.

Cu privire la cheltuielile de judecată, în sumă de 359,98 RON, la care au fost obligate, având în vedere art. 453 din C. proc. civ. consideră nejustificată suma de 359,98 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cel puţin sub aspectul bonului fiscal de la SC C. SRL, în condiţiile în care distanţa de la Roşiorii de Vede la Bucureşti este de 100 km.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 26.06.2014 a fost soluţionată definitiv în sensul admiterii acesteia.

Înalta Curte reţine că aşa cum reiese din verificările efectuate de către instanţa de fond, acţiunea în anulare a aceluiaşi act administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 2253/16.09.2015 în sensul admiterii în parte a acţiunii formulată de SC A. SRL; anularea Deciziei de soluţionare contestaţie nr. 26 din 27.01.2015 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Decizia de impunere nr. x/26.06.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.06.2014 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscală; exonerarea reclamantei de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 1.207.125 RON şi a accesoriilor în cuantum total de 403.450 RON şi obligarea pârâtelor să restituie reclamantei toate sumele încasate în baza Deciziei de impunere nr. x/26.06.2014.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs ambele pârâte, iar recursul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost soluţionat definitiv, prin Decizia civilă nr. 745/22.02.2018, în sensul respingerii recursurilor declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva Sentinţei civile nr. 2253 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Conform prevederilor art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii."

Înalta Curte reţine şi că potrivit precizărilor recurentelor-pârâte din cererea de recurs, aşa cum a fost menţionat în cuprinsul încheierii civile din 13.06.2019, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării dispuse.

Înalta Curte constată că, analizând condiţiile necesare restituirii cauţiunii, cercetând actele şi lucrările dosarului, s-a apreciat în mod întemeiat de către instanţa de fond că acestea sunt îndeplinite şi se impune restituirea cauţiunii către reclamantă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentelor-pârâte potrivit cărora instanţa de fond ar fi interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, considerând că în cauză cauţiunea nu trebuia restituită întrucât reclamanta a formulat o cerere de despăgubiri şi că, dată fiind aceasta situaţie, condiţia impusă de dispoziţiile art. 1064 C. proc. civ. nu este îndeplinită, Înalta Curte apreciază că recurentele-pârâte interpretează în mod vădit eronat textul de lege aplicabil întrucât cel îndreptăţit să formuleze o cerere în despăgubiri în cazul plăţii unei cauţiuni este chiar cel în favoarea căruia a fost indisponibilizată cauţiunea, în speţă recurentele-pârâte, iar în speţa dedusă judecăţii cererea de despăgubiri formulată de către intimata-reclamantă nu constituie un impediment pentru restituirea cauţiunii.

Aşa cum a reţinut în mod legal instanţa de fond, prin soluţionarea în mod definitiv a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, s-a deschis calea procedurală a formulării de către reclamantă a cererii de restituire a cauţiunii. De asemenea, astfel cum precizează şi prin cererea de recurs recurentele-pârâte, acestea nu au solicitat pe cale separată acordarea de despăgubiri ca efect al suspendării admise.

În consecinţă, în mod judicios a constatat prima instanţă că în raport de dispoziţiile art. 1064 C. proc. civ. se impune restituirea cauţiunii către reclamantă.

În privinţa contestării sumei ce a reprezentat cheltuieli de judecată în cuantum de 359,98 RON, Înalta Curte apreciază că în raport de dispoziţiile art. 451 C. proc. civ. şi de dovezile depuse de către intimata-reclamantă la dosarul de fond, acestea au fost în mod corect stabilite de către instanţa de fond.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, - veche, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 din C. proc. civ., va fi obligată recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman împotriva încheierii din 13 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, - veche, ca nefondat.

Obligă recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman la plata către intimata SC A. SRL a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV