Eligibility of farm labor and justification of EU rural fund usage for beekeeping project termination

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A. - întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, judeţul Prahova", cod Contract de Finanţare x/16.04.2014; anularea Deciziei nr. 41659/10.11.2015 de soluţionare a contestaţiei înregistrată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale sub nr. x/12.10.2015; suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, judeţul Prahova" până la soluţionarea definitivă a cererii ce are ca obiect anularea actului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.11.2016 a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului atacat faţă de împrejurarea că reclamantul nu a depus cauţiunea stabilită de instanţă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1175 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. - Întreprindere Individuală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea actelor administrative contestate.

În susţinerea motivelor de casare invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt existentă însă soluţia pronunţată este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor legale în materie. Cu privire la neregula privitoare la neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate pentru finanţarea din M112 constând în aceea ca solicitantul nu ar fi lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei cu cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu a învederat că, raportat la considerentele instanţei de fond, este lipsită de relevanţă împrejurarea că nu figura în baza de date a Inspecţiei Muncii, cu contracte de muncă în perioada 01.01.2012 şi până la data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor sub aspectul neîndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate întrucât părţile au posibilitatea să convină asupra modalităţii concrete de desfăşurare a unei relaţii prin care una dintre ele sa beneficieze de aportul în munca al celeilalte, cu atât mai mult cu cât în conformitate cu dispoziţiile Ghidului solicitantului, simpla declaraţie a beneficiarului era suficientă pentru a face dovada îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, sens în care a procedat şi reprezentantul legal al contestatoarei recurente. Mai mult decât atât, învederează că cererea de finanţare a fost însoţită de verificarea concordanţei documentelor prezentate realizată de către expert Serviciu Verificare Cereri de Finanţare din cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Consideră că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la critica acestei prime nereguli din perspectiva argumentelor menţionate prin acţiune şi din acest punct de vedere consideră că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la neregula constând în faptul că beneficiara nu face dovada folosirii integrale a sprijinului financiar primit până în prezent, pentru procesul de producţie, modernizare dezvoltare a fermei sale apicole a învederat că spre deosebire de majoritatea celorlalte măsuri incluse în PNDR, specificul Măsurii 112 obligă beneficiarii ajutorului financiar nerambursabil să justifice utilizarea acestuia pentru dezvoltarea sau modernizarea exploataţiei apicole în procent de cel puţin 30% din totalul sumelor încasate. Apreciază că este nejustificat şi nelegal să fie sancţionat beneficiarul pentru că nu ar fi justificat utilizarea în totalitate a sprijinului financiar încasat pentru dezvoltarea sau modernizarea exploataţiei sale apicole atâta vreme cât nu s-a împlinit perioada de implementare. Potrivit contractului finanţare, asumat de către ambele părţi, Autoritatea Contractantă nu are dreptul să solicite restituirea întregului sprijin financiar acordat, decât cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- proiectul să se afle în perioada de monitorizare, ulterioară efectuării plăţii celei din urme tranşe;

- nerespectarea de către beneficiar a unor obligaţii contractuale;

- Autoritatea Contractantă să îi fi pus în vedere beneficiarului să îşi îndeplinească respectiva obligaţie într-un anumit termen, iar acesta să nu o aducă la îndeplinire potrivit dispoziţiilor date.

În speţă, consideră că proiectul beneficiarului nu se afla în perioada de monitorizare şi, pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite nici celelalte condiţii care dau dreptul Autorităţii Contractante să solicite beneficiarului restituirea ajutorului financiar acordat.

Mai susţine recurentul-reclamant că şi în ceea ce priveşte neregula constând în comunicarea faptului că beneficiarul s-ar afla în pastoral către primăria localităţii în care se va deplasa, a fost făcută după aproximativ două săptămâni de la data deplasării pe teritoriul acesteia, hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. întrucât nu cuprinde în motivare argumentele pro şi contra care au fondat convingerea cu privire la soluţia pronunţată, argumente care ar fi trebuit să se raporteze pe de o parte la susţinerile, argumentele şi apărările părţilor şi, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile speţei.

Nu în ultimul rând, o altă critică a hotărârii recurate o reprezintă interpretarea şi aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 17 şi art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurile europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile referitoare la aplicarea principiului proporţionalităţii în raport de situaţia de fapt, de argumentele prezentate şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, judeţul Prahova", cod contract de finanţare x/16.04.2014, beneficiar A. Întreprindere Individuală, s-au constatat următoarele nereguli:

- neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate potrivit căreia solicitantul trebuie să fie membru al unei familii de fermier şi să fi lucrat cel puţin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu minim 50% din timpul său de lucru, într-o exploataţie agricolă - criteriul 1.3 din formular E3.1,

- beneficiarul nu a făcut dovada utilizării în întregime a sprijinului financiar primit până în prezent pentru procesul de producţie, modernizare şi dezvoltarea fermei sale apicole,

- comunicarea faptului că beneficiarul se află în pastoral către primăria localităţii în care s-a deplasa a fost făcută după aproximativ două săptămâni de la data deplasării pe teritoriul acesteia.

Faţă de neregulile reţinute s-a decis rezilierea contractului de finanţare încheiat cu beneficiarul şi o valoare a creanţei bugetare rezultate din nereguli de 53.652 RON, stabilindu-se un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanţă (a procesului-verbal de constatare a neregulilor).

Temeiul de drept avut în vedere a fost Ordinul MADR nr. 119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, Legea apiculturii nr. 383/2013, prevederile contractului de finanţare.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 04.09.2015 reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 41659/10.11.2015 a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în privinţa criticilor aduse de recurent referitoare la reţinerea de către instanţa de fond a neregulii ce a constat în neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate potrivit căreia solicitantul trebuie să fie membru al unei familii de fermieri şi să fi lucrat cel puţin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu minim 50% din timpul său de lucru într-o exploataţie agricolă, acestea nu pot fi primite.

Astfel, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, domnul A., deşi a dat la data de 09.12.2013 declaraţia pe proprie răspundere în sensul că a lucrat în cadrul fermei B. în perioada august 2011- septembrie 2012 un număr de 4 ore/zi, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu figurează în baza de date a Inspecţiei Muncii cu contracte de muncă în perioada 01.01.2012 - data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Având în vedere că munca prestată în afara cadrului legal şi nu pe baza unui contract reglementat de legislaţia aplicabilă în materie nu poate fi cuantificată în timp, atrăgând după sine imposibilitatea demonstrării obiective şi fără echivoc a îndeplinirii condiţiei de eligibilitate conform căreia cel puţin 50% din timpul de lucru a lucrat într-o exploataţiei agricolă, rezultă că în mod corect s-a constatat că nu era îndeplinită condiţia de eligibilitate mai sus menţionată, şi prin urmare s-a făcut aplicarea art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanţare potrivit căreia în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar prin reprezentanţii săi nu corespund realităţii sau documentele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contactului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, iar în aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi.

Faptul că expertul care a evaluat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a constatat la momentul verificării documentaţiei depuse în susţinerea cererii de finanţare că această cerinţă era îndeplinită nu excludea posibilitatea efectuării unor reverificări ulterioare, pentru că a aprecia în sens contrar nu s-ar face altceva decât să se lipsească de orice efect dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a exclude integral sau parţial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate şi declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, în situaţia în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existenţa unor astfel de cheltuieli. (...) (1) În situaţia în care, în urma verificărilor administrative şi/sau la faţa locului, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigaţii suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigaţii structurilor de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4)".

Legiuitorul a prevăzut aşadar posibilitatea autorităţii publice de a verifica respectarea tuturor aspectelor declarate la încheierea contractelor, inclusiv ulterior acestui moment, ori de câte ori apar informaţii noi cu privire la nerespectarea normelor comunitare.

Critica formulată de recurentul-reclamant ce vizează nerespectarea prevederilor din Planul de afaceri cu privire la folosirea integrală a sprijinului financiar de care a beneficiat pentru producţia, modernizarea şi dezvoltarea fermei sale apicole, este, de asemenea, nefondată.

Înalta Curte constată că neregula reţinută de intimata-pârâtă este aceea că ulterior încasării de către recurentul-reclamant a primei tranşe de plată de la AFIR în data de 02.04.2014 şi până la data de 31.10.2014, întreaga sumă de 53.652 RON fusese retrasă din cont fără ca recurentul-reclamant să facă dovada cu facturi sau chitanţe în sensul că aceste sume au fost folosite pentru dezvoltarea exploataţiei agricole sau pentru îndeplinirea obiectivelor din planul de afaceri, în acest context fiind aplicabile prevederile art. 13 (2) din Contractul de finanţare potrivit căruia sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Planul de afaceri.

Înalta Curte are în vedere că planul de afaceri reprezintă un document elaborat şi prezentat de solicitant (beneficiar), care cuprinde activităţi pe care acesta şi le propune, angajându-se să le efectueze, activităţi ce devin condiţii obligatorii odată cu obţinerea sprijinului financiar nerambursabil, pe toată perioada contractului de finanţare.

Astfel, se poate constata că neregula reţinută în Procesul-verbal nr. x/04.09.2015 nu se referă la faptul că beneficiarul nu ar fi demonstrat că cel puţin 30% din sprijinul acordat a fost investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, ci faptul că, pentru sumele cheltuite din sprijinul financiar primit până la acel moment de la AFIR, acesta nu a putut face dovada că au fost utilizate în scopul proiectului, rezultat din Planul de afaceri.

Înalta Curte este în acord cu instanţa de fond care a reţinut că susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi avut dreptul să justifice modul de utilizare a ajutorului financiar până la momentul finalizării contractului nu pot fi primite, atâta timp cât sumele primite erau deja cheltuite, iar aceste sume trebuiau folosite în scopul declarat în Planul de afaceri. Cum sumele erau cheltuite la momentul controlului, reclamantul avea obligaţia de a demonstra cu chitanţe şi facturi aferente perioadei cuprinse între data primirii sprijinului şi data controlului utilizarea sumei în cauză în scopul realizării activităţilor prevăzute în cadrul proiectului (producţia, modernizarea şi dezvoltarea fermei apicole), de a oferi justificări legale cu privire la modalitatea de utilizare a respectivei sume. Recurentul-reclamant nu a putut face dovada că a utilizat suma retrasă din contul de proiect în conformitate cu obiectivele proiectului, iar în lipsa acestor dovezi concluziile organelor de control sunt corecte.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, anterior menţionate, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. (a) din acelaşi act normativ care definesc noţiunea de neregulă ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit", rezultă că intimata-pârâtă are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant ce vizează interpretarea şi aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 17 şi art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, constatând că neregulile imputate reclamantului sunt suficient de grave pentru a fi dispusă măsura rezilierii contractului şi stabilirea în sarcina reclamantului a obligaţiei de restituire a întregului sprijin financiar primit, nu a încălcat principiul proporţionalităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "În aplicarea prevederilor alin. (1) şi având în vedere principiul proporţionalităţii, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Conform art. 17 din acelaşi act normativ, "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."

Pentru argumentele deja pe larg înfăţişate mai sus, în cauză fiind în mod judicios menţinute actele administrative atacate, care au constatat existenţa unor nereguli, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant vizând greşita interpretare dată dispoziţiilor privind principiul proporţionalităţii.

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011: "principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor şi sancţiunilor administrative pe care le consideră necesare şi adecvate scopului propus, în funcţie de variate elemente, precum, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei nu se poate reţine că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporţionalităţii, consacrat în legislaţia naţională şi europeană şi în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, conform prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. - Întreprindere Individuală împotriva Sentinţei civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. - Întreprindere Individuală împotriva Sentinţei civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV