Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1432/2019 AI generated

Inclusion of judicially recognized salary increases in magistrate base allowance despite subsequent uniform salary legislation

Case Number Decizia nr. 1432/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant prosecutor’s appeal, overturned the Court of Appeal’s decision that had dismissed the claim, and ordered the defendant prosecution service to issue payroll orders incorporating the salary rights established by a prior final judgment, with the remainder of the lower court’s decision remaining in force. The dispute concerned a civil administrative action challenging the refusal to reclassify the appellant’s base monthly allowance to include 2% and 5% salary increases originally granted by an irrevocable 2007 court judgment, which the administration argued were excluded by subsequent uniform salary legislation and a specific interpretation ruling that the 2007 emergency order did not apply to magistrates. The Supreme Court ruled that the prior judgment’s award of rights constitutes a *facta praeterita* protected by the principle of non-retroactivity and the authority of res judicata, holding that subsequent legislative abrogations or reinterpretations in the public interest (such as the 2011 appeal in the interest of the law and the 2015 conflict of competence decision) do not extinguish the individual right to the salary increase once acquired, citing Constitutional Court jurisprudence that mandates the inclusion of judicially recognized rights in salary calculations to respect the separation of powers and the executive force of final judgments.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 174 C. proc. civ, art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 86 din Legea nr. 303/2004, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ, art. 517 alin. (2) din C. proc. civ; Inclusion of judicially recognized salary increases in magistrate base allowance despite subsequent uniform salary legislation: The dispute concerned a civil administrative action challenging the refusal to reclassify the appellant’s base monthly allowance to include 2% and 5% salary increases originally granted by an irrevocable 2007 court judgment, which the administration argued were excluded by subsequent uniform salary legislation and a specific interpretation ruling that the 2007 emergency order did not apply to magistrates. The Supreme Court ruled that the prior judgment’s award of rights constitutes a *facta praeterita* protected by the principle of non-retroactivity and the authority of res judicata, holding that subsequent legislative abrogations or reinterpretations in the public interest (such as the 2011 appeal in the interest of the law and the 2015 conflict of competence decision) do not extinguish the individual right to the salary increase once acquired, citing Constitutional Court jurisprudence that mandates the inclusion of judicially recognized rights in salary calculations to respect the separation of powers and the executive force of final judgments.

Keywords

AI generated
calculation of salary magistrate administration of justice civil judgment reduction of statutory salary increase non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
797/27.10.2015, prin care s-a decis că " În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.
art. 174 C. proc. civ
civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C.
art. 34 din Legea nr. 330/2009
551/21.09.2007 exista la momentul emiterii noilor ordine de salarizare, reclamantul nu a înţeles să conteste ordinul de salarizare, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr.
art. 86 din Legea nr. 303/2004
art. 521 alin. (3) din C. proc. civ
231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor."decizie obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.
art. 517 alin. (2) din C. proc. civ
Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătoreşti din materia pensiilor pronunţate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunţate, din moment ce art. 517 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art.
art. 496 C. proc. civ
Cited in the dispositive as the procedural basis for admitting the appeal, vacating the lower court decision, and rendering the new judgment.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

Cited in the dispositive as the legal basis for granting the remedy of obliging the defendant to issue the contested administrative acts.

art. 496 C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the procedural basis for admitting the appeal, vacating the lower court decision, and rendering the new judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare cu drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2% şi 5% prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creşterile salariale; obligarea pârâtului la acordarea diferenţei salariale rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 2% şi 5%, urmând să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin Sentinţa civilă nr. 1349 din 20.04.2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

III Recursul formulat de reclamante

3. Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. (5) şi (8) C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtului să emită ordinele de salarizare în conformitate cu textele de lege pe care le-a invocat în motivarea recursului.

4. În motivarea recursului, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) C. proc. civ., a arătat că, practic, s-a apreciat tardivă solicitarea sa adresată instanţei, dar fără să se pună în discuţia contradictorie a părţilor excepţia tardivităţii formulării acţiunii, nerespectându-se principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, fiind pus în imposibilitatea de a-şi exprima părerea cu privire la neatacarea ordinului în termenul legal, iar referitor această împrejurare nu se putea pune problema atacării vreunui ordin, din moment ce există hotărâre irevocabilă constitutivă de drepturi, ce trebuia respectată, iar pe de altă parte nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că aceste drepturi salariale nu au fost acordate şi după data menţionată în hotărâre decât în cursul anului 2016, când s-a achitat ultima tranşă aferentă O.U.G. nr. 71/2009 R, astfel că, faţă de data introducerii acţiunii, 07.01.2016, este în termenul de atacare.

5. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a arătat că s-a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, întrucât la data de 31.12.2009, data de referinţă a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, există hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 23/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. x/2013 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin care s-a hotărât că sentinţele judecătoreşti prin care au fost acordate aceste creşteri salariale nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare. În consecinţă, aceste hotărâri irevocabile trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv şi permanent, lună de lună.

6. Atât la data pronunţării titlului executoriu, cât şi în prezent, avea în patrimoniu dreptul la creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, dobândit pe cale judecătorească. Aşa cum a reţinut instanţa supremă, majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoaşterii şi acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câştigate, care sunt protejate de principiul neretroactivităţii efectelor deciziilor pronunţate în interesul legii.

7. Ca urmare, având în vedere aceste considerente, a solicitat obligarea pârâtului să emită ordinele de salarizare.

IV Apărările intimatului pârât

8. Prin întâmpinare, intimatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

9. A arătat că sumele datorate în baza hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus acordarea indexărilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 au fost executate eşalonat potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, iar acordarea indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007. Prin recursul în interesul legii soluţionat conform Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22 decembrie 2011, s-a stabilit că dispoziţiile O.G. nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

10. Situaţiei recurentului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care se referă strict la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor. Drepturile salariale ale reclamantului sunt stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, ordinul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare lunară brută fiind un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic, emis în executarea legii. În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

11. Prin Legea-cadru nr. 284/2010 s-a dorit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, în baza acestei legi şi a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, întregul personal din Ministerul Public a fost reîncadrat, începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare. Drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în baza Capitolului I şi Capitolului VIII - art. 8 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 alin. (1), (2) şi art. 51, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi prin Legea nr. 293/2015.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

12. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5) şi 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

13. Prin Sentinţa nr. 551/21.09.2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamantul din prezenta cauză, a obligat pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş să plătească reclamantului diferenţele de drepturi salariale determinate ca urmare a creşterilor salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 şi 2% începând cu 01.04.2007, actualizate cu indicele de inflaţie la data plătii efective. A admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chematul în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce fondurile necesare acordării acestor diferenţe. Sentinţa a rămas irevocabilă la data de 27.02.2008 prin respingerea recursurilor formulate de pârâţi de către Curtea de Apel Piteşti.

14. Recurentul reclamant, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat obligarea la emiterea unui ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare cu drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2% şi 5% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, obligarea pârâtului la acordarea diferenţei salariale rezultate din aplicarea creşterilor salariale de 2% şi 5%.

15. Reclamantul a invocat faptul că i-a fost acordat dreptul reprezentând creşterile salariale de 2% şi 5% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, însă, pârâtul, ca ordonator principal de credite în ceea ce îl priveşte, a făcut abstracţie de existenţa acestor probe ale dreptului salarial sub forma creşterii salariale, respectiv hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi, şi a continuat să îl salarizeze în baza vechilor ordine de salarizare, care nu ţineau cont de aceste drepturi şi de noua interpretare legală.

16. Anterior formulării acţiunii, reclamantul s-a adresat pârâtului, la data de 5 ianuarie 2016, cu o cerere de emitere a unui ordin de salarizare pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 551/2007, irevocabilă, prin care să îi fie calculată indemnizaţia de încadrare lunară prin includerea tranşelor de indexare prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi acordate prin titlul executoriu invocat, în procent total de 7%.

18. Pârâtul a comunicat reclamantului că adoptarea Legii nr. 330/2009, lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a marcat instituirea unui nou sistem de salarizare, principiul potrivit căruia în nivelul acceptat al indemnizaţiei lunare de încadrare se regăsesc sporurile, adaosurile salariale, majorările, precum şi alte drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâri judecătoreşti, precum şi prin alte modalităţi; a invocat art. 3 alin. (3) din Anexa VI - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, care exclude orice posibilitate de a lua în calcul drepturi recunoscute, stabilite sau acordate altfel decât prin lege, în baza art. 5 alin. (1) din aceeaşi anexă, începând cu data de 01.01.2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31.12.2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a); făcând referire la indemnizaţia stabilită potrivit legii, iar nu la cea pe care a avut-o persoana în cauză, indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se adaugă sporurile, majorările şi adaosurile prevăzute expres de noua lege nu poate fi decât cea cuvenită potrivit reglementărilor legale în vigoare la data de 31.12.2009, fără luarea în calcul a creşterilor salariale stabilite prin hotărârile judecătoreşti; a menţionat că, potrivit Deciziei nr. 23/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

19. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

20. Susţinerile recurentului privind faptul că practic s-a apreciat tardivă solicitarea sa, cu nerespectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, sunt nefondate.

21. Instanţa de fond a reţinut, în contextul determinat de modificarea soluţiei legislative în ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar, începând cu Legea nr. 330/2009, şi emiterea ordinului de salarizare ca urmare a reîncadrării în temeiul Legii nr. 330/2009, aspecte invocate de pârât prin întâmpinare, faptul că, deşi Sentinţa nr. 551/21.09.2007 exista la momentul emiterii noilor ordine de salarizare, reclamantul nu a înţeles să conteste ordinul de salarizare, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, apreciind că, în condiţiile unor termene de decădere prevăzute de acesta, neincluderea sumelor în cauză în cuprinsul indemnizaţiei brute lunare este definitivă. Instanţa de fond nu a reţinut tardivitatea acţiunii, a examinat acţiunea pe fond şi respins-o ca neîntemeiată, aspectele invocate de recurent privind în fapt argumentarea hotărârii adoptate şi motivarea soluţiei pronunţate asupra cererii care viza emiterea unor ordine de salarizare. Considerentele reţinute de instanţă vor fi examinate prin prisma motivului de casare care vizează aplicarea greşită a normelor de drept material.

22. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este fondat. Refuzul pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare este nejustificat, raportat la situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicabile, pentru motivele care vor fi arătate în continuare; în ceea ce priveşte eventualele diferenţe salariale neacordate reclamantului, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, rezultate din aplicarea creşterilor salariale, pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, căruia îi revine obligaţia de emitere a ordinelor de salarizare, de stabilire a drepturilor salariale, nu efectuează plata acestora.

23. A reţinut în mod greşit instanţa de fond faptul că împrejurarea că reclamantul a deţinut, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noii reglementări în materia salarizării, Legea nr. 330/2009, hotărâri judecătoreşti de acordare a majorărilor vizate de O.G. nr. 10/2007, nu este relevantă în cauză.

24. Actul normativ privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor de la acea dată, O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, prevedea că "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.". Indemnizaţia de încadrare era rezultatul valorii de referinţă sectorială înmulţită cu coeficientul de multiplicare specific nivelului instanţei la care aceştia funcţionează şi funcţiei pe care o ocupă.

25. Prin Sentinţa nr. 551/21.09.2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, irevocabilă, reclamantului i-au fost recunoscute drepturi constând în creşteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 şi 2% începând cu 01.04.2007, potrivit O.G. nr. 10/2007.

26. Creşterile salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 şi 2% începând cu 01.04.2007, stabilite prin O.G. nr. 10/2007, au avut drept consecinţă majorarea salariilor de bază, potrivit acestui act normativ, iar în ceea ce îl priveşte pe reclamant, căruia drepturile i-au fost recunoscute prin hotărâre judecătorească, majorarea indemnizaţie de încadrare brută lunară. Odată recunoscute şi stabilite, aceste creşteri salariale au rămas incluse în indemnizaţie de încadrare brută lunară, având în vedere actele normative în vigoare ulterior.

27. Prin Legea-cadru nr. 330/2009 s-a stabilit un sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat, însă reîncadrarea în noile funcţii, grade, trepte şi gradaţii nu a fost însoţită şi de o calculare a salariilor prin utilizarea coeficienţilor de ierarhizare prevăzută în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009; prin art. 30 alin. (5) s-a prevăzut că: "În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009".

28. Legea-cadru nr. 330/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora au fost abrogate de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, care a avut ca obiect, de asemenea, stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul plătit din bugetul consolidat; valorile salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare urmau a fi stabilite prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice.

29. Legea-cadru nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) a fost urmată de acte normative anuale de salarizare, însă plata salariilor s-a realizat în fapt pornind de la nivelul salariilor în plată din decembrie 2009, nefiind aplicate valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele legii-cadru.

30. În condiţiile în care creşterile salariale recunoscute reclamantului prin hotărâre judecătorească au rămas incluse în indemnizaţie de încadrare brută lunară, indemnizaţia de încadrare brută lunară în decembrie 2009 includea aceste creşteri salariale, cu efecte în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei de încadrare începând cu anul 2010.

31. Este de observat şi faptul că drepturile acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească, astfel cum susţine intimatul pârât, au fost plătite eşalonat, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, nefiind avute în vedere la emiterea ordinelor de salarizare, apreciindu-se că acordarea creşterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007.

32. A reţinut instanţa de fond că prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a decis că "Dispoziţiile O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

32. Potrivit dispoziţiilor art. 3307 alin. (2) şi (4) din C. proc. civ. de la 1865, însă, decizia prin care se soluţionează recursul în interesul legii se pronunţă numai în interesul legii şi "nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese", dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

33. Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916/22.12.2011, pe cale de consecinţă nu a avut niciun fel de efecte asupra hotărârii judecătoreşti irevocabile la data de 27.02.2008, prin care reclamantului i-au fost recunoscute drepturile salariale.

34. În acest sens, este de menţionat şi Decizia nr. 23/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 797/27.10.2015, prin care s-a decis că " În interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor."decizie obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

35. Sunt de menţionat considerentele acestei decizii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "59. Ulterior datei de 22 decembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii), instanţele de judecată erau obligate să nu mai pronunţe hotărâri prin care să acorde judecătorilor creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare. Dar acest lucru nu înseamnă că instanţele judecătoreşti ca instituţii, în calitatea lor de angajatori, sunt îndrituite să nu execute hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior acestei date. (...) 61. Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătoreşti din materia pensiilor pronunţate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunţate, din moment ce art. 517 alin. (2) din C. proc. civ. dispune că decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate, iar alin. (4) al aceluiaşi text stabileşte că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanţe numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. (...) 74. Majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoaşterii şi acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câştigate, care sunt protejate de principiul neretroactivităţii efectelor deciziilor pronunţate în interesul legii.".

36. Înalta Curte reţine, în sensul celor expuse anterior privind includerea creşterilor salariale recunoscute reclamantului prin hotărârea judecătorească irevocabilă în indemnizaţia de încadrare brută lunară, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, în contextul actelor normative privind salarizarea prin care s-au eliminat diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti, a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, prin care legiuitorul a stabilit că, la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, sunt neconstituţionale.

37. Astfel, prin Decizia nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1029/21.12.2016, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, a constatat că "23. (...) Excluderea expresă, din sfera legalităţii, a hotărârilor judecătoreşti - a căror autoritate de lucru judecat determină prezumţia că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale, şi a căror forţă executorie derivă tot din lege - este de natură a afecta un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principul separaţiei puterilor în stat. (...) 25. (...) Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.".

38. Cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti, Curtea Constituţională a reţinut, prin aceeaşi decizie, că în jurisprudenţa sa a stabilit, că "înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. (...) Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei" (în acest sens şi Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68/27.01.2015, parag. 20, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800/28.11.2012, şi Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762/9.12.2013). A constatat Curtea Constituţională inclusiv faptul că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală, vizând, de fapt, întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", astfel că aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate.

39. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, că cererea formulată de reclamant, care s-a îndreptat împotriva refuzului pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a drepturilor care i-au fost stabilite prin Sentinţa civilă nr. 551 din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, irevocabilă, şi a solicitat obligarea pârâtului la emiterea acestora, este neîntemeiată. Raportat la Sentinţa civilă nr. x din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, irevocabilă, şi dispoziţiile legale incidente, pentru motivele prezentate, refuzul pârâtului de emitere a ordinelor de salarizare este nejustificat.

VI Soluţia instanţei de recurs

40. Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea şi va obligă pârâtul la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a drepturilor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 551 din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, irevocabilă, urmând a fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 1349/2016 din 20 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare:

Admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul la emiterea ordinelor de salarizare cu luarea în considerare a drepturilor stabilite prin Sentinţa civilă nr. 551 din 21 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - GV