Taxpayer wins annulment of suspended tax-contest resolution after four-year delay breached fair-trial rights.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii prin Cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11 februarie 2016, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata DGRFP CLUJ, prin Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare, să se dispună anularea Deciziei nr. 599 din 31 august 2015 emisa de DGRFP CLUJ NAPOCA şi obligarea intimatei la soluţionarea pe fond a Contestaţiei înregistrate sub nr. x din 7 aprilie 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 93/2016 din 11 mai 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Cluj Napoca, prin Administraţia Finanţelor Publice Satu Mare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 93/2016 din 11 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut în esenţă că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, formulând, în esenţă, următoarele critici:

Recurenta a arătat că soluţia de suspendarea a contestaţiei administrative este criticabilă, întrucât intervalul lung de timp scurs de la data formulării sesizării penale - 30 martie 2015 - nu a adus nici un progres în procedura aflată în soluţionarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Până în prezent administratorul societăţii noastre nu a fost nici măcar citat pentru a fi audiat în cauza constituită ca urmare a sesizării penale, iar intervalul de timp scurs de la data sesizării organelor de urmărire penală a depăşit de acum un an.

În aceste condiţii, având în vedere durata extrem de îndelungată de soluţionare a unei cauze penale (în medie urmărirea penală durează cel puţin 3 - 4 ani), societatea reclamantă este pusă în situaţia de a nu beneficia de nici un remediu procesual pentru a lupta împotriva unor constatări nelegale ale inspectorilor din cadrul AJFP SATU MARE.

Pe de alta parte, susţine recurenta, modul de rezolvare a sesizării penale nu are o înrâurire hotărâtoare asupra deznodământului prezentului litigiu, cele doua demersuri neexcluzându-se reciproc.

În opinia recurentei, instanţa de judecată nu este ţinută de judecata de aprecierea organului de soluţionare a contestaţiei graţioase, aceasta având îndatorirea de a manifesta rol activ şi de a stabili adevărul judiciar.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului susţinând că motivele invocate de recurent nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât

Înalta Curte constată că art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. permite evitarea sancţiunii nulităţii recursului, în cazul în care motivele invocate se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Or, din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, ca nefondată.

2. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, în urma controlului efectuat la societatea reclamantă, DGRFP CLUJ, prin Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare a emis Decizia de impunere nr. x din 13 martie 2014, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 1.012.331 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 599 din 31 august 2015, DGRFP CLUJ NAPOCA a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă în ceea ce priveşte suma totală de 1.012.331 RON, reprezentând TVA, dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente TVA, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, respingerea ca nemotivată a contestaţiei în ce priveşte suma totală de 1.547 RON reprezentând impozit pe profit, dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei în ce priveşte suma de 8.891 RON, din care suma de 7.576 RON reprezintă TVA, suma de 789 RON reprezintă dobânzi aferente TVA şi suma de 526 RON reprezintă penalităţi de întârziere aferente TVA.

Prin sentinţa recurată, decizia organului fiscal a fost menţinută de Curtea de Apel Oradea, apreciindu-se a fi legală şi temeinică, în raport de starea de fapt expusă de organul de inspecţie fiscală.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici cu privire la decizia emisă de organul administrativ doar în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a contestaţiei administrative, prin urmare, legalitatea Deciziei nr. 599 din 31 august 2015 urmează să fie analizată doar sub aspectul soluţiei referitoare la suspendarea contestaţiei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, constată că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. .

Astfel, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În speţă, nu este, însă, îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de recurenta-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, în vederea stabilirii realităţii operaţiunilor de achiziţie de triticale efectuate de reclamantă, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Referitor la condiţia înrâuririi asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, organul de soluţionare a contestaţiei are de analizat contestaţia recurentei-reclamante în funcţie de documentaţia avută în vedere de emitentul actelor contestate la data controlului precum şi de prevederile legale incidente. Împrejurarea că ar exista o lucrare penală în curs de cercetare, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, nu are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în această procedură administrativă.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentei-reclamante referitoare la durata îndelungată de soluţionare a sesizării penale, întrucât suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei.

În speţă, decizia de suspendare a contestaţiei administrative a fost emisă la data de 31 august 2015, durata procedurii administrative de aproximativ 4 ani, devenind nerezonabilă.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerităţii procedurii jurisdicţionale, exigenţă a statului de drept care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (Cauza Janosevici contra Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002).

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

În consecinţă, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. .

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, va anula în parte Decizia nr. 599 din 31 august 2015 emisă de DGRFP CLUJ NAPOCA şi va obliga intimata-pârâtă la soluţionarea contestaţiei administrative în ce priveşte suma de 1.012.331 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 93/2016 din 11 mai 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite acţiunea.

Dispune anularea, în parte, a Deciziei nr. 599 din 31 august 2015 emisă de DGRFP CLUJ NAPOCA şi obligă intimata-pârâtă la soluţionarea contestaţiei administrative în ce priveşte suma de 1.012.331 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - CP