Municipality challenges VAT liability on real estate sales and reduced-rate application, citing first-instance failure to motivate factual defenses regarding turnover calculation and social housing exemptions.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul Municipiul Slatina, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1, a formulat contestaţie şi cerere de suspendare referitor la următoarele acte administrativ fiscale: Decizia de impunere nr. x/25.11.2015, Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/25.11.2015, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 66/11.03.2016, Decizia nr. 35741/19.01.2016 vizând obligaţii de plată accesorii aferente deciziei precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 346/18.03.2016, astfel cum a fost îndreptată în privinţa erorii materiale potrivit Deciziei nr. 346 bis/13.06.2016, Deciziei de impunere nr. x/12.04.2016, precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 427/26.05.2016, anularea certificatului de înregistrare în scop de TVA, seria x, nr. x, emis în considerarea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.11.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 503 din 28 septembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea reclamantului Municipiul Slatina la judecarea cererii adiţională vizând anularea Deciziei nr. 21189/08.07.2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Slatina în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul Municipiul Slatina solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. în principal, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă; în subsidiar, fie casarea, în tot, a sentinţei recurate şi anularea în totalitate a actelor administrativ fiscale atacate ca efect al nemotivării; fie modificarea în parte a sentinţei recurate şi anularea actelor administrativ fiscale, în privinţa obligaţiilor principale şi accesorii stabilite înainte de data de 1.07.2010 precum şi în privinţa celor constând în TVA şi accesorii aferente livrărilor de bunuri scutite potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. sau cu luarea în considerare a cotei reduse de TVA de 5% aferentă livrărilor de bunuri ca parte a politicii sociale.

3.1. Motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţine recurentul-reclamant faptul că instanţa de fond a pronunţat soluţia, prin preluarea susţinerilor părţilor cu privire la caracterul taxabil al tranzacţiilor ce aveau ca obiect apartamente situate în Slatina, str. x, fără a avea în vedere susţinerile reclamantului în privinţa momentului de referinţă al stabilirii obligaţiilor de plată, ca fiind acela al livrării în raport de prima ocupare.

Operaţiunile de livrare în discuţie, susţine recurentul-reclamant, nu se află în situaţia prevăzută de lege, aceea de a putea fi supuse taxării ca fiind prima livrare, situaţie reţinută şi de consultantul fiscal, faţă de care intimatele-pârâte nu au formulat obiecţiuni, iar instanţa de fond nu a arătat considerentele pentru care o înlătură.

Prima instanţă nu a motivat, în situaţia în care s-ar datora TVA, iar bunurile ar fi făcut obiectul excepţiei prevăzute la art. 141 lit. f) din C. fisc. , intrând în categoria construcţiilor noi că nu este aplicabilă cota standard de impozitare, ci cota redusă de 5% pentru livrările de locuinţe ca parte a politicii sociale, respectiv, au o suprafaţă utilă de maxim 120 mp., inclusiv a terenului pe care sunt construite, a căror valoare nu depăşeşte 380.000 RON, iar cazul imobilelor cu mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent nu depăşeşte 250 mp., inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe.

Cu privire la situaţia veniturilor din exploatarea patinoarului, în privinţa cărora s-a stabilit de către pârâte TVA în valoare de 13.362,5 RON, recurentul-reclamant arată că prima instanţă a copiat ad literam susţinerile acestora, fără a analiza faptul că aşa-zisa recunoaştere reprezintă doar o simplă eroare materială.

3.2. Motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică se referă la aplicarea greşită a disp. art. 42 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, care prevăd expres că actul administrativ-fiscal trebuie să cuprindă şi motivele de fapt, iar indicarea unor articole din C. fisc. nu reprezintă o motivare în drept şi nici nu poate echivala cu o motivare în fapt a actului.

Cea de-a doua critică susţine încălcarea disp.art. 152 din C. fisc. , instanţa de fond apreciind că în concluziile consultantului fiscal nu s-a justificat de ce la stabilirea cifrei de afaceri nu a luat în considerare tranzacţia imobiliară din ianuarie 2010, însă înstrăinările operate ulterior lunii mai 2010 au fost avute în vedere în calculul cifrei de afaceri.

Expertul a motivat pe larg această chestiune, arătând că a înlăturat din calculul cifrei de afaceri livrările de active corporale fixe, contractul de vânzare.cumpărare nr. x/11.01.2010, în considerarea excepţiei prevăzute de art. 152 alin. (2) lit. a) din C. fisc. , conform căreia livrările de active corporale fixe nu intră în calculul cifrei de afaceri, rămânând drept bază de calcul veniturile realizate din prestările de servicii.

De altfel, susţine recurentul-reclamant, pârâtele nu au înţeles să conteste sub acest aspect concluziile consultantului fiscal şi nici criticile exprimate în sensul în care momentul de referinţă al atingerii plafonului de scutire prevăzut de lege, nu este cel reţinut de organele fiscale.

O altă critică vizează aplicarea şi interpretarea greşită a disp. art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. şi a pct. 37 din Normele metodologice de aplicare, referitoare la scutirea de la plata TVA în cazul livrărilor de bunuri imobile - teren.

Normele legale sus-menţionate arată că este scutită de TVA livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri, iar calificarea unui teren construibil sau teren cu altă destinaţie la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism.

În atare condiţii, în privinţa livrării celor trei imobile, pe care consultantul fiscal le-a considerat tranzacţii scutite de TVA, livrări efectuate potrivit contractelor nr. x/31.11.2014; nr. x/22.01.2015 şi nr. x/29.08.2014, instanţa de fond nu a avut în vedere ipotezele în care livrările efectuate au vizat terenuri agricole, iar calificarea terenului drept construibil se raportează la certificatul de urbanism privind categoria de folosinţă la data vânzării, alte schimbări ulterioare fiind fără incidenţă în speţă.

Ultima critică priveşte încălcarea normelor de drept material ce vizează livrările care au avut ca obiect bunuri imobile ce nu îndeplineau condiţia de construcţie nouă.

Instanţa de fond raportează, în mod greşit, operaţiunea de livrare ca fiind efectuată la 31 decembrie a anului următor primei ocupări, în baza proceselor-verbale de recepţie definitivă încheiate în cursul anilor 2008 - 2009 şi ajunge la concluzia că operaţiunile ulterioare de livrare se referă la construcţii noi.

Faptul generator pentru livrarea de bunuri şi prestarea de servicii intervine la data livrării bunurilor/prestării serviciilor, iar pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca un bun proprietar, cel mai târziu la data de 10.09.2009, 14.09.2009 sau 21.09.2009.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamant şi, implicit susţinerile privind nelegalitatea actelor administrative fiscale contestate, reţinând că acestea îndeplinesc cerinţa motivării, reclamantul are calitatea de plătitor de TVA, iar acesta a depăşit în luna ianuarie 2010 plafonul de 119.000/35.000 euro, astfel că există obligaţia ca până la 10 februarie 2010 să solicite înregistrarea în scopuri de TVA.

Totodată, prima instanţă a respins concluziile consultantului fiscal în ceea ce priveşte luna iulie 2010, ca fiind data la care reclamantul a devenit plătitor de TVA.

Referitor la legalitatea şi corectitudinea cuantumului sumei reprezentând obligaţii suplimentare de plată aferentă TVA pentru tranzacţiile imobiliare, instanţa de fond a apreciat în sensul existenţei unei diferenţe în sumă de 797.472 RON, prin aplicarea unei cote de 24%.

Cu privire la veniturile obţinute din exploatarea patinoarului şi din depozitarea de deşeuri provenite din construcţii, s-a reţinut că organele fiscale au calculat corect cuantumul TVA de plată, în plus, reclamantul a recunoscut, raportat la încasările din exploatarea patinoarului, că datorează TVA.

De asemenea, în privinţa dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, prima instanţă a ajuns la aceeaşi concluzie.

Prin motivele de casare, recurentul-reclamant susţine nemotivarea hotărârii recurate, în privinţa neanalizării apărărilor privind cifra de afaceri pentru anul 2010, relativ la un activ corporal fix, în speţă apartamentul şi terenul aferent, situate în Slatina, str. x, mansardă, în raport cu prevederile art. 152 alin. (2) lit. a) C. fisc.

O altă critică priveşte analizarea caracterului taxabil al tranzacţiilor ce au ca obiect imobile, apartamente situate în Slatina, str. x, prin preluarea doar a susţinerilor intimatelor, fără a se analiza momentul de referinţă al stabilirii obligaţiilor de plată ca fiind acela al livrării în raport de prima ocupare, astfel cum a arătat şi consultantul fiscal, opinie la care intimatele nu au formulat obiecţiuni.

De asemenea, prima instanţă nu a arătat motivul pentru care a înlăturat susţinerea aplicării disp. art. 140 C. fisc. , prin care se permite o cotă redusă de TVA de 5%, pentru livrările de locuinţe ca parte a politicii sociale, a căror valoare nu depăşeşte 380.000 RON, iar în cazul imobilelor cu mai mult de două locuinţe, cota indiviză a termenului aferent fiecăreia să nu depăşească 250 mp., inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe, condiţii îndeplinite în cauză.

În fine, recurentul-reclamant arată că prima instanţă nu s-a preocupat să verifice susţinerea potrivit căreia aşa-zisa recunoaştere a obligaţiei de plată a TVA din veniturile obţinute din exploatarea patinoarului, reprezintă doar o eroare materială.

Verificând criticile aduse sentinţei recurate, din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă întrunirea acestora.

În ceea ce priveşte considerentele referitoare la stabilirea cifrei de afaceri, se constată că judecătorul fondului preia doar concluziile raportului de expertiză, fără să facă o analiză proprie a chestiunii deduse judecăţii, iar în privinţa susţinerilor reclamantului şi ale consultantului fiscal, se arată doar "se explică şi nu se justifică din ce considerent legal nu a avut în vedere la stabilirea cifrei de afaceri aferentă lunii ianuarie valoarea tranzacţiei imobiliare din ianuarie 2010".

Referitor la problema "primei ocupări" a imobilelor apartamentele din str. x, instanţa de fond arată că organele de inspecţie fiscală au apreciat că reclamantul datorează TVA pentru locuinţe a căror vânzare a fost efectuată până la data de 31 decembrie a anului următor primei ocupări ori utilizări a construcţiei, fără să dezvolte considerente proprii şi fără să arate motivul înlăturării celor susţinute de reclamant.

Cu privire la solicitarea de aplicare a unei cote reduse de TVA de 5% pentru livrările de locuinţe ca parte a politicii sociale, judecătorul fondului a omis să se pronunţe şi să motiveze acest argument.

În plus, instanţa de fond a preluat şi apărarea intimatelor referitoare la recunoaşterea obligaţiei de plată a TVA pentru exploatarea patinoarului, deşi reclamantul a arătat că este vorba despre o eroare materială.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii primei instanţe care a pronunţat soluţia fără să-şi motiveze opţiunea.

2. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Avându-se în vedere că sentinţa de fond a fost dată fără să cuprindă motivele pe care se întemeiază, urmează să nu se mai analizeze criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.

În concluzie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Municipiul Slatina împotriva Sentinţei nr. 503 din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - GV