Jurisdictional transfer order immune from revision for lack of res judicata; petition declared inadmissible

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea atacată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 196 din 15 ianuarie 2020, a admis cererea formulată de petenta A. SA şi a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la Curtea de Apel Oradea.

Totodată, a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 1000 RON, achitată cu recipisa de consemnare nr. x din data de 15 noiembrie 2019 la B.- Sucursala Victoria.

2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva încheierii nr. 196 din 15 ianuarie 2020 a formulat cerere de revizuire petenta Asociaţia C., solicitând anularea încheierii şi obligarea intimatei A. SA la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, revizuenta arată că intimata A. SA a formulat o cerere de strămutare a judecării dosarului nr. x/2019, cerere ce a fost respinsă prin încheierea nr. 164/2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Intimata A. SA a mai formulat o cerere de strămutare pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. x/2019), aceasta vizând Dosarul nr. x/2019, cerere soluţionată prin încheierea din nr. 196 din 15 ianuarie 2020, în sensul admiterii solicitării şi strămutării judecării dosarului de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Oradea.

Consideră revizuenta că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât Încheierea nr. 196 din 15 ianuarie 2020 încalcă autoritatea de lucru judecat a Încheierii nr. 164 din 15 ianuarie 2020.

În acest sens, arată revizuenta că în cele două dosare înregistrate pe rolul instanţei supreme petenta A. SA a invocat motive cvasiidentice, încercând să demonstreze existenţa unor suspiciuni la adresa imparţialităţii judecătorilor Curţii de Apel Cluj, respectiv puternica mediatizare şi discreditare a proiectului minier de la Certej în rândul locuitorilor din Cluj-Napoca, declaraţiile critice ale unui partid politic la adresa proiectului minier de la Certej, referirea la organizarea unui protest pentru a semnala opoziţia vehementă a locuitorilor din Cluj la adresa proiectului minier ş.a.

Consideră revizuenta că există identitate de obiect în privinţa celor două dosare de strămutare şi aceasta chiar dacă primul dosar vizează strămutarea judecării contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 1194/2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2016 iar celălalt dosar vizează strămutarea judecării cererii de revizuire formulate împotriva aceleiaşi decizii, cât timp scopul ambelor căi extraordinare de atac este acelaşi, rejudecarea dosarului nr. x/2016

De asemenea, cadrul procesual, sub aspectul părţilor litigante este identic în ambele dosare iar cauza este aceeaşi, respectiv temeiul juridic al dreptului valorificat-art. 140 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, revizuenta solicită admiterea cererii sale şi anularea încheierii nr. 196 din 15 ianuarie 2020.

Intimata A. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca fiind nefondată, întrucât nu există condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, intimata arată, în esenţă, că obiectul celor două dosare în care au fost pronunţate încheierile pretins potrivnice este diferit, cauza nr. x/1/2019 având ca obiect cererea de strămutare a judecării revizuirii formulate în Dosarul nr. x/2019 în timp ce cauza nr. y/1/2019 a avut ca obiect cererea de strămutare a judecării contestaţiei în anulare formulate în Dosarul nr. x/2019.

Astfel, obiectele celor două dosare diferă, atât din punct de vedere al obiectului material cât şi al dreptului subiectiv civil, menţionând intimata faptul că în cuprinsul Deciziei nr. 325/13.02.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut faptul că autoritatea de lucru judecat în privinţa hotărârilor de strămutare operează numai atunci când cererile succesive sunt formulate în acelaşi dosar şi nu în dosare diferite.

Faţă de aceste considerente intimata solicită respingerea cererii de revizuire

A depus întâmpinare şi intimata Consiliul Local al Comunei Certeju de Sus, solicitând respingerea cererii de revizuire pentru motive similare celor invocate de intimata A. SA, în esenţă pentru faptul că nu este întrunită cerinţa triplei identităţi de părţi obiect şi cauză, cu referire la obiectul celor două dosare în care au fost formulate cererile de strămutare în analiză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând prezenta cerere de revizuire Înalta Curte constată că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Un prim motiv de inadmisibilitate a cererii de revizuire este reprezentat de faptul că hotărârile date asupra cererilor de strămutare nu pot face obiectul cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât acestea nu dezleagă, cu autoritate de lucru judecat, o chestiune litigioasă.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol, se poate formula cerere de revizuire atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire în atare circumstanţe este necesar, însă, ca hotărârea ulterioară să nesocotească autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri cu privire la fondul cauzei sau la o altă chestiune litigioasă tranşată de instanţă prin cea dintâi hotărâre.

În acest sens, dispoziţiile art. 430 alin. (1) statuează că hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Aşadar, ceea ce urmăreşte legiuitorul prin reglementarea instituţiei autorităţii de lucru judecat este împiedicarea părţii să procedeze la repunerea în discuţie a unei chestiuni litigioase, tranşate definitiv într-un litigiu anterior, dând astfel eficienţă principiului securităţii raporturilor juridice, astfel că autoritatea de lucru judecat este specifică numai cauzelor în care se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Însă, instanţa sesizată cu o cerere de strămutare nu este învestită să se pronunţe asupra unei chestiuni litigioase, cererea de strămutare având scopul de a asigura buna administrare a justiţiei, în cazul în care există motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică, astfel cum acestea sunt conturate generic prin dispoziţiile art. 140 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Faptul că dispoziţiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ. permit formularea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi împotriva hotărârilor ce nu evocă fondul cauzei, nu poate fi interpretat în sensul admisibilităţii cererii de revizuire împotriva hotărârilor pronunţate asupra cererilor de strămutare, întrucât sintagma "hotărâri care nu evocă fondul" presupune strict ipoteza în care litigiul a fost soluţionat prin admiterea unei excepţii dirimante, de procedură sau de fond, precum şi hotărârile prin care se soluţionează căile de atac, fără a se fi procedat la rejudecarea cauzei, dar în orice caz pricina trebuie să aibă de obiect tranşarea unei chestiuni litigioase.

Aşadar, este esenţial, în cadrul discuţiei privind chestiunea litigioasă, obiectul cu care instanţa a fost învestită şi nu soluţia pronunţată de instanţă, în concret, astfel că din această perspectivă, cererea de strămutare nu poate fi învestită cu autoritate de lucru judecat, din moment ce nu tranşează o dispută judiciară pe marginea unui drept subiectiv sau interes legitim, nefiind relevant faptul că aceasta se soluţionează după regulile consfinţite în materia procedurilor contencioase.

Mai mult, în sprijinul acestei concluzii vine şi faptul că legiuitorul a reglementat expres un fine de neprimire în cazul formulării succesive de cereri de strămutare pentru aceleaşi motive.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (1) C. proc. civ., strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute la data soluţionării cererii anterioare sau ivite după soluţionarea acesteia.

Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiaşi instanţe, prevede alin. (2) al art. 146 C. proc. civ.

Prin urmare, însăşi existenţa, în cuprinsul legii procesuale, a unei reglementări distincte, de natură a împiedica formularea unor noi cereri de strămutare, în acelaşi dosar şi în faţa aceleiaşi instanţe, fără a fi dovedită existenţa unor împrejurări necunoscute anterior sau a unor împrejurări ulterioare pune în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., referitoare la modalităţile de valorificare a autorităţii de lucru judecat.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să supună şi hotărârile de strămutare regulilor instituite în materia valorificării autorităţii de lucru judecat, rămâne inexplicabilă circumstanţierea finelui de neprimire prevăzut de art. 146 alin. (1) C. proc. civ., care, aşa cum s-a arătat anterior, interzice formularea unor cereri de strămutare succesive, pentru aceleaşi motive, dacă pricina se află pe rolul aceleiaşi instanţe.

În subsidiar, şi în cazul în care se acceptă incidenţa prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 în privinţa hotărârilor date asupra cererilor de strămutare, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită în cauză cerinţa triplei identităţi referitoare la obiectul dosarelor în care au fost pronunţate pretinsele hotărâri potrivnice.

Astfel, aşa cum rezultă din cele mai sus expuse, obiectul celor două dosare în care au fost pronunţate încheierile pretins potrivnice este diferit, cauza nr. x/1/2019 având ca obiect cererea de strămutare a judecării revizuirii formulate în Dosarul nr. x/2019 în timp ce cauza nr. y/1/2019 a avut ca obiect cererea de strămutare a judecării contestaţiei în anulare formulate în Dosarul nr. x/2019.

Or, identitatea de obiect, în accepţiunea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ. cu particularităţile cauzei, trebuie raportată la obiectul dosarului în care a fost formulată cererea de strămutare şi nu la finalitatea urmărită, cum greşit susţine revizuenta, întrucât autoritatea de lucru judecat are ca scop împiedicarea repunerii în discuţie a aceleiaşi chestiuni litigioase între aceleaşi părţi.

Prin urmare, noţiunea de obiect al cererii prevăzute de art. 140 C. proc. civ. este solicitarea de strămutare a unui anume dosar, astfel că va exista identitate de obiect numai atunci când sunt formulate două sau mai multe cereri de strămutare a judecării aceluiaşi dosar.

Înalta Curte constată că, prin cererea precizatoare, revizuenta invocă, în susţinerea căii de atac şi dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., afirmând că în cauză este demonstrată încălcarea efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare a judecării dosarului nr. x/2019 a statuat definitiv cu privire la pretinsa lipsă de imparţialitate a judecătorilor Curţii de Apel Cluj. Cum motivele de bănuială legitimă avute în vedere de Înalta Curte cu prilejul soluţionării cererii de strămutare a judecării dosarului nr. x/2019 sunt identice celor ce au justificat formularea cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019, revizuenta consideră că instanţa ce a admis cererea de strămutare a încălcat efectul pozitiv al autorităţii lucru judecat.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte nu poate primi argumentele revizuentei, reţinând, aşa cum a subliniat anterior, că instanţa sesizată cu o cerere de strămutare nu este învestită să se pronunţe asupra unei chestiuni litigioase, astfel că autoritatea de lucru judecat nu poate fi valorificată în astfel de cauze nici din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente prezenta cerere de revizuire va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire, formulată de Asociaţia C. împotriva încheierii nr. 196 din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - GV