Territorial jurisdiction for public employee leave claims under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat: "Anularea în tot a actului administrativ unilateral - Ordinul nr. 100/27.07.2018 al Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;

Recuperarea pagubei cauzată de neacordarea pentru anul 2018 a drepturilor aferente unui număr de 4 zile concediu de odihnă suplimentar;

Recuperarea pagubei cauzată de anularea în totalitate a drepturilor de concediu suplimentar, începând cu anul 2019.".

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 4284 din 11 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că domiciliul reclamanţilor este situat în Judeţul Buzău.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1399 din 14 octombrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A., şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Constanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) şi alin. (3) din Codul Muncii, a dispoziţiilor art. 59 C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, potrivit cu care "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. " şi împrejurarea că potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

În speţă, prin acţiunea cu care a sesizat instanţa de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie la anularea în tot a Ordinului nr. 100/27.07.2018 al Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi recuperarea pagubei cauzată de neacordarea pentru anul 2018 a drepturilor aferente unui număr de 4 zile concediu de odihnă suplimentar şi recuperarea pagubei cauzată de anularea în totalitate a drepturilor de concediu suplimentar, începând cu anul 2019.

Dată fiind calitatea reclamantului de funcţionar public şi obiectul acţiunii anterior precizat, Înalta Curte reţine că acţiunea vizează raportul de serviciul al reclamantului.

În acest context, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care statuează: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei se reţine aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 15.02.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)". Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal, de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că la momentul formulării acţiunii reclamantul avea domiciliul în Municipiul Constanţa, jud. Constanţa (conform tabelului de la dosar Tribunalul Bucureşti), Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie în favoarea Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - GV