Administrative claim assigned to Buzău court, not Bucharest, as claimant's domicile governs exclusive jurisdiction.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală De Poliţie a Municipiului Bucureşti, au solicitat:

- plata diferenţei salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru fiecare angajat în parte, pe ultimii trei ani până la zi, cât şi pe viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective;

- plata dobânzii legale de la data devenirii scadente a obligaţiei de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 2538 din 10 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că domiciliul reclamanţilor este situat în Judeţul Buzău.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 693 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus:

- disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi formarea unui nou dosar separat, pe rolul aceleiaşi instanţe;

- a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul B., şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Buzău a reţinut incidenţa prevederilor art. 87 din C. civ., potrivit cu care "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", precum şi împrejurarea că reclamantul are reşedinţa în Bucureşti.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pornind de la datele prezentate anterior se apreciază că aspectele care au generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Având în vedere că prezentul litigiu este unul de contencios administrativ, pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei se reţine aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 14.01.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)". Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal, de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

Astfel, noţiunea de domiciliu este definită de dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, respectiv "Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declara, ca are locuinţa principală".

Reşedinţa este definită de dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 care prevăd că "Reşedinţa este acolo unde persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu".

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În plus, dispoziţiile legale trebuie interpretate şi prin prisma scopului urmărit de legiuitor, respectiv atunci când intenţia acestuia a fost să stabilească o competenţa alternativă a instanţelor judecătoreşti a prevăzut în mod expres acest lucru, respectiv dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 217/2003 stabilesc că "Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.".

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 14.01.2019), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare sau al procedurii de emitere a ordinului de protecţie, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3), anterior menţionate, sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În acelaşi sens, raportat la caracterele juridice ale domiciliului (stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate), doctrina în materie a afirmat că stabilitatea constă în aceea că domiciliul este locuinţa statornică, deosebindu-se de reşedinţă tocmai prin acest caracter de stabilitate.

Astfel că, scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu, aşa încât să poată fi găsit la nevoie, fiind un mod de identificare a persoanei, funcţie ce serveşte în acelaşi timp şi societăţii, nu doar individului.

Faţă de aspectele mai sus prezentate, se constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susţine că domiciliul părţii este echivalent cu locuinţa în fapt sau reşedinţa şi nu poate constitui temei al stabilirii competenţei în soluţionarea cauzelor.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că la momentul formulării acţiunii reclamantul avea domiciliul în municipiul Buzău, jud. Buzău (conform procesului-verbal încheiat pentru acces la baza de date D.E.P.A.B.D. de la dosar Tribunalul Buzău), Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - GV