Insurer Guarantee Fund liability for vehicle repair costs: exclusion of workshop general expenses from compensable loss under ASF Norm 23/2014
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Insurer Guarantee Fund, annulled the lower court’s judgment, and dismissed the plaintiff’s action, ruling in favor of the defendant. The dispute concerned an administrative challenge to a decision by the Insurer Guarantee Fund that partially rejected a claim for vehicle repair costs following a traffic accident, specifically concerning a 29% general expense surcharge. The lower court had erroneously interpreted this surcharge as covering salary contributions and ordered its payment, but the High Court determined that the surcharge applied to material costs as part of the workshop's administrative overhead. Relying on Article 51 and Article 53 of ASF Norm No. 23/2014, the High Court held that the legally compensable loss is limited to the cost of repairs, materials, disassembly, assembly, and transport, excluding indirect general operating expenses of the service provider, thereby confirming the legality of the Fund’s rejection of the disputed sum.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Insurer Guarantee Fund liability for vehicle repair costs: exclusion of workshop general expenses from compensable loss under ASF Norm 23/2014: Prin urmare, instanţa de fond se află în vădita eroare cu privire la natura cheltuielii pe care a obligat pârâta să o plătească reclamantei, iar suportarea acestei cheltuieli, denumită în devizul de reparaţie "cheltuieli generale" nu intră în conţinutul noţiunii de "despăgubire," astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (3) din Norma ASF 23/2014, fapt pentru care obligarea recurentei la plata acestei sume este nelegală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 8926 din 31.08.2017, emisă de acesta.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 258 din 26 ianuarie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia nr. 8926/31.08.2017, în privinţa respingerii cererii de plată pentru suma de 781 RON şi, în consecinţă, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 781 RON reprezentând diferenţă despăgubire.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă arată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/02.03.2016 B. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 6113 RON reprezentând c/valoarea reparaţiei autovehiculul cu numărul de înmatriculare x.
Din analizarea înscrisurilor depuse în susţinerea cererii s-a constatat faptul că la data de 29.05.2014 a avut loc un risc asigurat, autovehiculul intimatei, înmatriculat cu numărul x, asigurat la asigurătorul A. cu poliţa x, acroşând autovehiculul cu numărul de înmatriculare x.
Prin cererea de plată depusă la FGA intimata a solicitat c/valoarea reparaţiilor în cuantum de 6113 RON. Pretenţiile intimatei au fost în parte admise, suma de 781,24 RON fiind respinsă la plată prin Decizia contestată în prezenta cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 258/26.01.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, hotărând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 8926/31.08.2017 şi obligarea recurentei la plata sumei de 781 RON.
În considerente, instanţa de fond reţine, în principal, faptul că suma respinsă la plată "intră în conţinutul noţiunii de cost al reparaţiei pagubelor produse autovehiculelor."
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a reţinut susţinerile intimatei, potrivit cărora, în temeiul O.U.G. nr. 119/1999, regia a actualizat macheta devizelor- cadru pentru lucrările de reparaţie a vehiculelor din dotarea Regiei, avariate în urma unor evenimente de circulaţie din trafic sau din incinta structurilor funcţionale ale Regiei, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 119/1999, stabilind şi o cotă de cheltuieli generale, care se adaugă la cheltuielile materiale şi care este menită să acopere cheltuielile indirecte ale operaţiunii de reparaţii.
În ce priveşte cota de 29%, reprezentând 781,24 RON, suma respinsă la plată prin decizia contestată, instanţa reţine în mod greşit că aceasta ar fi fost "aplicată manoperei şi a avut ca scop acoperirea integrală a contribuţiilor salariale datorate de angajator", intimata explicând în cadrul acţiunii ca reprezintă "cotă de regie a unităţii prestatoare a reparaţiei/serviciului şi reprezintă recuperarea cheltuielilor care nu participă în mod direct la realizarea prestaţiei, dar sunt aferente funcţionării şi administrării unităţii" şi a fost aplicată asupra cheltuielilor materiale şi nu asupra manoperei.
Prin urmare, instanţa de fond se află în vădita eroare cu privire la natura cheltuielii pe care a obligat pârâta să o plătească reclamantei, iar suportarea acestei cheltuieli, denumită în devizul de reparaţie "cheltuieli generale" nu intră în conţinutul noţiunii de "despăgubire," astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (3) din Norma ASF 23/2014, fapt pentru care obligarea recurentei la plata acestei sume este nelegală.
Astfel, din Norma ASF defineşte şi delimitează conţinutul noţiunii de despăgubire ce urmează sa fie suportată de un asigurător în urma producerii unui risc asigurat, astfel:
(1) " Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA"
(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53."
Prin urmare cheltuielile generale calculate de fiecare unitate în parte, nu fac parte din elementele de despăgubire enumerate în cadrul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF, iar acesta norma urmează a se aplica cu prioritate în cauza potrivit principului specialia generalibus derogant.
Faţă de aceste considerente, recurenta solicită casarea sentinţei civile atacate, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanta B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 8926 din 31 august 2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi recunoaşterea dreptului la despăgubiri şi pentru suma de 781,24 RON, respinsă la plată prin decizia anterior menţionată.
Soluţionând acţiunea reclamantei, curtea de apel constată că este întemeiată, întrucât în mod greşit a respins pârâta FGA cererea de plată şi pentru suma de 781,24 RON, ce reprezintă cota de 29% aplicată manoperei, având ca scop acoperirea integrală a contribuţiilor salariale datorate de angajator.
Constată instanţa de control judiciar că însăşi reclamanta intimată a precizat, în cuprinsul acţiunii sale, faptul că adaosul de 29% se aplică totalului cheltuielilor materialelor, fiind cota de regie a unităţii prestatoare a reparaţiei/serviciului şi reprezintă recuperarea cheltuielilor care nu participă în mod direct la realizarea prestaţiei, dar sunt aferente funcţionării şi administrării unităţii.
Prin urmare, fără temei a stabilit prima instanţă că adaosul de 29% se aplică asupra manoperei, astfel că anularea deciziei contestate pentru acest motiv este nelegală.
Astfel cum a arătat recurenta pârâtă, în cauză este relevantă circumstanţierea noţiunii de despăgubire astfel cum aceasta este precizată în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014 şi, sub acest aspect, prevederile art. 51 alin. (1) din actul citat statuează că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.
Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din acelaşi act normativ, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.
În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale, prevede art. 53 alin. (4) din Norma ASF 23/2014.
Şi, potrivit art. 53 alin. (6) din Norma ASF 23/2014, prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.
Prin urmare, adăugarea unei cote de regie asupra totalului cheltuielilor materiale nu este justificată, din perspectiva prevederilor art. 53 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, astfel că decizia FGA nr. 8926 din 31 august 2017 este legal emisă.
În consecinţă, constatând că sentinţa civilă criticată a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 53 din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte va admite recursul de faţă, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei nr. 258 din 26 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.
GGC - GV