Suspended execution of tax assessment: requirements for "justified case" and "imminent damage" under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.01.2018 emisă de pârâtă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare, cu obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, conform dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin Sentinţa nr. 1511 din 28 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. SRL solicitând casarea ei şi, în rejudecare pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Astfel, în mod greşit prima instanţă a considerat că în cauză nu s-a dovedit întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea suspendării.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenta a arătat că atât organele fiscale cât şi instanţa de fond nu au avut în vedere Decizia nr. 3355/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2012, ignorând faptul că pentru perioada anterioară controlului fiscal exista o soluţie definitivă cu privire la o parte din sumele respinse la deducere, împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere.

Instanţa de fond nu a procedat la o analiză sumară a documentele justificate depuse în faţa organelor de control, în urma căreia putea să observe că sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, atât condiţiile de fond (legate de persoana impozabilă, existenţa achiziţiei şi destinaţia acesteia), cât şi condiţii de formă (existenţa unei facturi şi conformitatea acesteia cu prevederile art. 155 alin. (5) Codul fiscal).

În speţă, după cum arată recurenta - reclamantă, îndoiala puternică şi evidentă asupra legalităţii deciziei de impunere se concretizează în încălcarea, aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în materie de TVA şi a situaţiei de fapt pentru argumentele arătate în cererea de chemare în judecată şi reluate pe larg în motivarea recursului.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta a arătat că instanţa de fond a ajuns, de asemenea, la o concluzie greşită, pentru că susţinerile sale privind afectarea gravă şi iremediabilă a relaţiilor contractuale au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului, recurenta-reclamantă a depus la dosar Decizia nr. x/01.10.2018 emisă de pârâta ANAF în soluţionarea contestaţiei administrative şi înscrisuri în dovedirea pagubei iminente (decizii de încetare a contractelor individuale de muncă).

5. Procedura de filtrare a recursului

Prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106/20.09.2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13.09.2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, situaţie în care dosarul a primit termen în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrative, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/17.01.2018 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

Soluţia pronunţată de prima instanţă, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest sens, două condiţii cumulative: cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) drept prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii expres enunţate în norma legală arătată este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Este adevărat că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea instanţei de fond, în sensul că, în raport cu natura pricinii, cercetarea aspectelor de nelegalitate, reiterate şi prin motivele de recurs, legate de încălcarea termenului prevăzut de art. 104 din O.G. nr. 92/2003 privind durata inspecţiei fiscal, interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privind dreptul de deducere a TVA aferentă serviciilor facturate de B. SRL Italia, C. SRL Italia, D. şi livrărilor intracomunitare/în afara UE, aferente facturilor stornate (note de credit) pentru perioada ianuarie 201l- decembrie 2012, necesită un probatoriu complex şi o analiză aprofundată, ce poate fi efectuată numai în cadrul litigiului de fond.

Independent de împrejurarea că toate argumentele de fapt şi de drept invocate vizează practic fondul cauzei şi reclamă o rezolvare efectivă a modalităţii de aplicare şi interpretare a unor prevederi din Codul de procedură fiscală, ceea ce nu este posibil în cadrul unei atare proceduri sumare, Înalta Curte reţine că recurenta nu a combătut prin argumente valabile constatările judecătorului fondului.

Invocarea Deciziei nr. 3355/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ în Dosarul nr. x/2012, chiar dacă vizează un litigiu similar în care recurenta a avut calitatea de parte, nu constituie un argument în demonstrarea existenţei cazului bine justificat, câtă vreme în acel dosar instanţa a analizat o altă situaţie de fapt iar pentru a certifica caracterul deductibil al serviciilor prestate s-a dispus efectuarea unei expertize fiscale.

Nici cu privire la cerinţa existenţei pagubei iminente recurenta nu a prezentat argumente solide şi temeinice care să conducă instanţa la concluzia că prin executarea actelor administrative fiscale ar putea suferi o pagubă iminentă, în sensul definit de art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că executarea unui act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă iminentă, atâta timp cât recurenta-reclamantă nu a invocat şi nici nu a probat un prejudiciu material viitor şi sigur ca realizare şi care eventual să exceadă limitelor legale ale actului administrativ.

Or, dezavantajele de natură financiară rezultate direct din executarea silită nu se circumscriu prin ele însele noţiunii de "pagubă iminentă" prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei-pârâte DGAMC de respingere a cererii de acordarea a cheltuielilor de judecată, în raport de dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ. şi, în subsidiar, cenzurarea onorariului de avocat, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea acesteia, pe de o parte, pentru că în cauză nu s-au acordat cheltuieli de judecată, iar pe de altă parte, cheltuielile de judecată solicitate de recurentă nu vizează onorariul de avocat, ci numai cuantumul taxei judiciare de timbru.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sau art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1511 din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - OB