Recovery of non-repayable rural funding for unsubstantiated livestock eligibility under EU financial regulations

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.09.2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a solicitat anularea Deciziei nr. 12500 din 03.04.2015 emisă de autoritatea pârâtă, admiterea contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal nr. x din 30.01.2015 emis de AFIR, respingerea pretenţiilor pârâtei la restituirea sumei de 13.373,25 RON, obligarea pârâtei la continuarea planului de finanţare nerambursabilă instituit conform Deciziei de finanţare x pentru anii 2015 - 2016 - 2017.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 11.02.2016, reclamantul a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună şi anularea Procesului-verbal nr. x/30.01.2015, emis de pârâta AFIR.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 1581 din 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 1581 din 12 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal., a promovat recurs reclamantul A. Persoană Fizică Autorizată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa recurată este neconformă cu dispoziţiile legale invocate de reclamant, pentru că aceasta conţine motive contradictorii, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua din C. proc. civ., şi pentru că este rezultatul încălcării şi chiar aplicării greşite a normelor de drept material, fiind incident şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a prezentat istoricul litigiului şi a susţinut faptul că sentinţa contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul susţine că instanţa şi-a bazat decizia pe elemente nerelevante substanţial neţinând cont de situaţia factuală reală şi nici de argumentele sale juridice. În acest sens, se precizează că instanţa de fond nu a luat în seamă decât constatările contradictorii şi chiar confuze ale intimate, care au dus la întocmirea Procesului-verbal nr. x, care deşi contestat în termenul legal, fusese respins, astfel ca acesta să ajungă să constituie temeiul de fapt şi nicidecum cel legal, pentru luarea deciziei stopării de finanţare nr. x/3.04.2015 prin care beneficiarul A. PFA i s-a încetat finanţarea proiectului.

În continuare, recurentul nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând doar să reitereze aspecte ce ţin de fondul acţiunii.

Astfel, precizează recurentul că instanţa de fond nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la faptul că elementele reţinute ca fiind în răspunderea beneficiarului, nu se pot atribui acestuia.

De asemenea recurentul susţine că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că justificările deciziei stopării finanţării se bazează pe elemente nerelevante, neesenţiale, confuze şi chiar contradictorii.

În opinia recurentului, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că acţiunile pârâtei s-au declanşat în urma unui control, deşi celelalte nu constataseră nereguli.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul - reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată şi din perspectiva acestui motiv de casare.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului-reclamant, faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările intimatei-pârâte, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Aşa cum s-a menţionat anterior, în cadrul recursului a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat este nefondat.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei sau pârâtei.

În acest context vom sublinia că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, dacă lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, astfel că în cuprinsul cererii de recurs nu sunt formulate niciun fel de critici care să poată fi încadrate în acest motiv de recurs, invocarea lui fiind astfel formală.

În continuare, recurentul a prezentat situaţia de fapt, cadrul normativ aplicabil, istoricul litigiului şi a formulat critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor la criticile expuse de recurent vizând faptul că instanţa de fond "nu a exprimat nici un punct de vedere cu privire la faptul că elementele reţinute ca fiind în răspunderea beneficiarului, nu se pot atribui acestuia", sunt neîntemeiate. Instanţa de fond în mod corect a reţinut că este fără relevanţă şi împrejurarea că reclamantului-recurent nu i s-ar putea imputa vreo culpă pentru eliberarea unor adeverinţe medico-veterinare ce nu corespund adevărului/realităţii faptice sau pentru înscrierea în registrul agricol a unor menţiuni sau aplicarea unor semnături în cuprinsul acestuia ce par a fi false, întrucât instanţa investită cu prezenta cauză nu poate stabili, în cadrul litigiului în contencios administrativ, existenţa unor eventuale fapte penale, identificarea autorilor sau participanţilor ori vinovăţiei acestora.

Recurentul-reclamant avea obligaţia să colaboreze cu medicul veterinar în vederea identificării şi înregistrării animalelor din exploataţia sa, comunicându-i orice modificare a efectivelor de animale din cadrul exploataţiei, precum şi motivul care a condus la aceste modificări, în vederea operării modificărilor în baza de date a ANSVSA.

Prin urmare, deficienţele constatate cu privire la modul de ţinere a evidenţei animalelor de către medicul veterinar de circumscripţie, corelate cu neglijenţa beneficiarului referitoare la faptul că nu s-a asigurat dacă demersurile prevăzute de lege au fost realizate de medicul veterinar, în sensul existenţei unei concordanţe între realitatea de fapt şi documentele care atestă această realitate, conduc la neeligibilitatea cheltuielilor din cadrul proiectului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că justificările deciziei stopării finanţării "se bazează pe elemente nerelevante, neesenţiale, confuze şi chiar contradictorii", şi acesta este neîntemeiat. Sub aspectul identificării la faţa locului a numărului de animale declarate, s-a reţinut corect că reprezintă un aspect fără caracter determinant în susţinerea cererii de chemare în judecată, din moment ce simpla existenţă fizică a unor animale în gospodăria părţii reclamante nu este suficientă pentru ca aceasta să acceseze finanţarea nerambursabilă.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului potrivit cărora instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că "acţiunile pârâtei s-au declanşat în urma unui nou control, deşi celelalte nu constataseră nereguli", acestea nu pot fi reţinute, în contextul cauzei de faţă, controlul ex-post constituind o obligaţie legala stabilită în sarcina autorităţii publice competente de art. 17 - 37 din O.U.G. nr. 66/2011. Trebuie subliniat faptul că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, verificare pe care beneficiarul a acceptat-o necondiţionat.

A mai susţinut recurentul că "aşa cum se menţionează în Decizia de finanţare, banii nu se dau înapoi, ci doar nu mai primesc pentru ultimii doi ani".

La art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Decizia de finanţare, se prevede că banii încasaţi nu se mai rambursează, doar în situaţiile în care "la verificarea conformităţii Planului de afaceri, beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a sprijinului" cât şi "la solicitarea beneficiarului (...) în caz de imposibilitate motivată (...) de a îndeplini obiectivele planului de afaceri".

În cauza de faţă, aceste prevederi nu sunt aplicabile. În speţa de faţă, beneficiarul a obţinut necuvenit sumele aferente tranşelor de plată acordate, nedeţinând niciun animal în exploataţie la data evaluării cererii de finanţare.

Prin urmare, devin aplicabile prevederile din Secţiunea 3 - "Constatarea creanţelor", art. 71 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1605/2002: "Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează" şi cele din Regulamentul UE nr. 65/2011 - art. 5, alin. (1): "în cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alin. (2)."

Prin urmare, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Astfel, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În cauza de faţă, aşa cum corect s-a reţinut, toate aceste obligaţii au fost cunoscute şi asumate de beneficiar încă de la semnarea contractului, astfel că acesta nu poate susţine că nu a cunoscut aceste prevederi.

Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. Persoană Fizică Autorizată împotriva Sentinţei nr. 1581 din 12 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

GGC - GV