Tax assessment of pre-insolvency liabilities and VAT situs for real-property-related services in insolvency proceedings

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.10.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în temeiul art. 218 Codul de procedură fiscală şi a art. 8 din Legea nr. 554/2004 - actualizată, anularea Deciziei nr. 255/20.04.2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca; anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/05.09.2014, în sensul anularii cap. 2 reprezentând impozit pe profit, cap. 2 reprezentând accize motorină, şi a Cap. 2 lit. a) - n), a) - c), e) reprezentând TVA, având ca obiect obligaţii de plată în cuantum de 1.564.188 RON, reprezentând: impozit pe profit în cuantum de 107.684 RON la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 36.288 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 28.009 RON, TVA în cuantum de 724.337 la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 420.242 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 194.930 RON; accize motorină - în cuantum de 42.788 RON la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 6.418 RON şi majorări de întârziere în cuantum de 3.492 RON; anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/05.09.2014, în sensul anularii constatărilor privind obligaţii de plată în cuantum total de 1.564.188 RON.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 67 din 9 martie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de SC A. SRL, în insolvenţă, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC A. prin administratori judiciari C. - Filiala Cluj şi D.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Susţine recurenta că instanţa în mod eronat a reţinut faptul că în acţiunea formulată de reclamantă nu se indică niciun motiv de nelegalitate a soluţiei organului fiscal de respingere a contestaţiei, invocându-se doar decăderea organului fiscal de a solicita creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

În realitate, nelegalitatea, atât a soluţiei organului fiscal, cât şi a soluţiei instanţei de fond rezidă în aceea că au fost practic ignorate prevederile Legii nr. 85/2006 - este real faptul că prezenta speţă este una de contencios fiscal, însă nu se poate face abstracţie de faptul că societatea A. se află în procedura insolvenţei, fiind astfel aplicabile cu prioritate prevederile speciale ale Legii nr. 85/2006.

Astfel, Sentinţa atacată este nelegală întrucât instanţa a făcut o incorectă aplicare a legii, apreciind că prevederile C. proc. fisc. se aplică cu prioritate fată de prevederile Legii insolvenţei. În realitate, se impunea ca instanţa să constate aplicabilitatea în speţă a prevederilor Legii nr. 85/2006, atât prin prisma principiului specialia generalibus cât şi prin prisma forţei normelor legale.

Se mai susţine că, hotărârea este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa în mod greşit a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 133 alin. (4) din C. fisc. . în realitate, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ solicitate de art. 126 alin. (1) din C. fisc. .

În concluzie, recurenta solicită admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în vederea analizării fondului şi corectei aplicări a normelor legale incidente.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, faţă de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Se susţine de recurentă că organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.149.569 RON pentru perioada 01.01.2010 - 16.08.2012, perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, organul fiscal este decăzut din dreptul de a solicita creanţe anterior deschiderii procedurii insolvenţei deoarece aceste obligaţii suplimentare sunt stabilite ulterior întocmirii şi publicării Tabelului Preliminar de Creanţe.

Potrivit art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data efectuării controlului: creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment."

Aceste dispoziţii legale au fost reglementate şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prin art. 64 alin. (6).

Astfel se reţine că atât Legea nr. 85/2006 cât şi Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclud posibilitatea înscrierii la masa credală a creanţelor născute după data deschiderii acestei proceduri.

Mai mult decât atât, inspecţia fiscală la societatea recurentă a fost efectuată în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, acte normative în cuprinsul cărora nu se stipulează că un contribuabil aflat în procedura insolvenţei nu poate fi supus inspecţiei fiscale.

Faptul că Decizia de impunere nr. x/05.09.2014 a fost emisă ulterior deschiderii procedurii insolvenţei şi Publicării Tabelului preliminar de creanţe, nu are nici o relevanţă, întrucât nu există nicio prevedere legală care să interzică efectuarea unei inspecţii fiscale, respectiv stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare la contribuabilii pentru care a fost deschisă procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că instanţa în mod greşit a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 133 alin. (4) din C. fisc. , nu poate fi reţinută în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 126. alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată; locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2); iar conform art. 133 alin. (4) din acelaşi ac normativ: prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii locul prestării este considerat a fi: locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţi sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier.

Din economia dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că în cazul de faţă nu se aplică regula generală în ceea ce priveşte locul prestării prevăzut la art. 133 alin. (2), aşa cum susţine recurenta, ci se aplică art. 133. alin. (4), lit. a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, se constată că pentru serviciile prestate de către recurentă, respectiv reabilitare drumuri, locul unde este situat bunul impozabil, în cazul de faţă, este în România, astfel încât, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată operaţiunile economice care fac obiectul analizei sunt operaţiuni impozabile în România.

Prin urmare, indiferent de calitatea beneficiarului, persoană impozabilă din România sau persoană impozabilă din alt stat membru, serviciile prestate de către recurentă, sunt operaţiuni impozabile în România, astfel încât, organele de inspecţie fiscală au stabilit în mod corect în sarcina recurentei taxa pe valoarea adăugată de plată suplimentară în sumă de 414.619 RON.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. prin administratori judiciari C. - Filiala Cluj şi D. împotriva Sentinţei nr. 67 din 9 martie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2019.

GGC - GV