Appeal dismissed; denial of suspension of execution of administrative finance order upheld for lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, au solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministrul Finanţelor Publice, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2293 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au formulat recurs reclamanţii A., B. şi C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2794/05.12.2016 emis de Ministrul Finanţelor Publice, aşa cum a fost formulată.

Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenţii-reclamanţi apreciază că aparenţa dreptului este în favoarea lor. Recurenţii reiau prezentarea acestor motive, invocând în esenţă fraudarea legii prevăzută de art. 1237 din C. civ. şi cauza ilicită a actului administrativ în litigiu, precum şi că acesta a fost emis cu încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului consacrate atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, respectiv principiul securităţii raporturilor juridice, dreptul la muncă şi dreptul la creanţă. Toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

În ceea ce priveşte neanalizarea condiţiei pagubei iminente, instanţa a pronunţat hotărârea cu greşita interpretare şi aplicare a art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, sens în care recurenţii-reclamanţi au reluat argumentele din cuprinsul cererii de suspendare, menţionând faptul că în urma numirii în componenţa Consiliului de Supraveghere, ar fi trebuit să primească şi remuneraţia cuvenită, dar de care nu au mai beneficiat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele scrise depuse la termenul din 6 martie 2019, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 6 martie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 2794/5.12.2016, emis de Ministerul Finanţelor Publice, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestui act administrativ.

Susţinerile recurenţilor potrivit cărora, în cauză, sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reţinute.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamanţi, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă şi în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are în loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.

Contrar susţinerii recurenţilor-reclamanţi, prima instanţă nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în faţa sa, dacă a existat sau nu o cauză de fraudare a legii şi nici să constate că actul administrativ este lovit de nulitate. Rezultă că aspectul de nelegalitate invocat, respectiv fraudarea legii, este o chestiune litigioasă care poate fi tranşată exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex. În ceea ce priveşte analizarea efectelor actului administrativ contestat în raport de dreptul comunitar sau în raport cu principiile constituţionale, se reţine că această solicitare a reclamanţilor implică, de asemenea, o analiză ce antamează fondul, astfel încât şi această chestiune poate fi tranşată tot în cadrul acţiunii în anulare.

Totodată, prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinţei pagubei materiale iminente, câtă vreme nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente în sentinţa atacată.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de autoritatea pârâtă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestui act administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 2293 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2019.

GGC - OB