Passive procedural standing of the issuing authority in suspension of administrative fiscal enforcement proceedings.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, suspendarea executării Deciziei nr. 67 din 28 februarie 2017, prin care au fost menţinute în totalitate obligaţiile fiscale în sumă de 3.756.578 RON stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2016, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

La data de 27 aprilie 2017, reclamanta A. SRL şi-a modificat acţiunea, în sensul că a înţeles să solicite suspendarea Deciziei de impunere nr. x/2016, emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 119 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare modificată, formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, D.G.R.F.P. Galaţi şi A.J.F.P. Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei împotriva deciziei.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au declarat recurs ambele pârâte.

3.1. Prin recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă AJFP Galaţi a criticat sentinţa atacată pentru faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de această parte în raport de soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării aceleiaşi decizii de impunere, pronunţată prin Încheierea din 29 martie 2017 de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2016, şi nici asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 67 din 28 februarie 2017 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, invocată de cealaltă autoritate pârâtă, în raport de faptul că decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative nu constituie un titlu de creanţă susceptibil de a fi adus la îndeplinire prin executare silită.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, prima instanţă preluând în considerentele hotărârii doar susţinerile reclamantei, aspect ce echivalează cu o necercetare a fondului.

De asemenea, sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de reclamantă în susţinerea existenţei cazului bine justificat şi însuşite de către instanţa de fond nu sunt de natură a demonstra aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, astfel încât, nu se circumscriu noţiunii de caz bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-pârâtă a învederat că nu orice diminuare a patrimoniului echivalează cu o pagubă, întrucât, din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. În cauză, executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.

3.2. Prin recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal în principal, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă susţine că în mod eronat instanţa de fond a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive apreciază că aceasta este justificată, având în vedere caracterul excepţiei procesuale ca excepţie de ordine publică, de fond, dirimantă şi absolută. În susţinerea excepţiei, arată că în contenciosul administrativ litigiile se nasc între persoana vătămată şi organul fiscal emitent al actelor administrative pretins vătămătoare. Astfel, din coroborarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi d) din Legea nr. 554/2004 rezultă că părţile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, fără să lase loc vreunei alte interpretări. În speţă, actul administrativ fiscal contestat de intimata-reclamantă, respectiv Decizia de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016, nu este emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - aparat propriu, ci de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, instituţie publică aflată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi. Împrejurarea că ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a emis Decizia nr. 67 din 28 februarie 2017 în soluţionarea contestaţiei administrative formulată de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 nu are relevanţă sub aspectul legitimităţii procesuale pasive a ANAF în soluţionarea cererii de suspendare a executării celui din urmă act administrativ fiscal menţionat. Prin urmare, întrucât în prezentul litigiu nu este atacat un act administrativ emis de ANAF, această autoritate nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii şi, de aceea, nu există motive pentru a se pronunţa o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - aparat propriu.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată este nelegală, pe de o parte întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte pentru că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele scrise înregistrate la dosar la 5 martie 2019, intimata-reclamantă B. SRL (în calitate de succesoare a A. SRL) a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 6 martie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. În ceea priveşte recursul declarat de pârâta ANAF:

Criticile din recursul formulat de pârâta ANAF privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acestei pârâte, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate, cu menţiunea că pârâta poate invoca excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi direct în recurs, excepţia fiind recunoscută ca una de fond, absolută, ce poate fi invocată de parte în orice stare a procesului, conform art. 247 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a solicitat, iar instanţa de fond a hotărât admiterea cererii de suspendare, modificată, şi, pe cale de consecinţă, suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi.

Înalta Curte constată că, iniţial, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 67 din 28 februarie 2017 emisă de către ANAF - DGSC în soluţionarea negativă a contestaţiei administrative îndreptată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016. Ulterior, reclamanta şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în condiţiile prevăzute de art. 204 C. proc. civ., solicitând doar suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 emisă de AJFP Galaţi, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anulare.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, reclamantului revenindu-i obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi pasivă. Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana care figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată şi persoana pretins obligată în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

În contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă atât în acţiunea în anularea actului administrativ, cât şi în cererea de suspendare a executării acestuia revine emitentului actului, în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În domeniul fiscal, actul administrativ fiscal care constituie titlul de creanţă susceptibil de a fi adus la îndeplinire prin executare silită este reprezentat de decizia de impunere.

În cauză, reclamanta a solicitat, pe calea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi. În mod evident, prin emiterea actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat, raportul juridic de drept administrativ fiscal s-a creat între emitenta actului şi destinatara acestuia.

Pentru a avea calitate procesuală pasivă este necesar ca pârâtul chemat în judecată să fie parte în raportul juridic de drept administrativ, conform art. 36 C. proc. civ.

Or, în speţă, reclamanta se află într-un raport juridic de drept administrativ numai cu AJFP Galaţi în privinţa suspendării executării actului de impunere emis de acest organ fiscal, întrucât în speţă nu se pune problema litigioasă şi a anulării acestui act.

Raportat la aceste argumente, care sunt menite a susţine calitatea procesuală pasivă a ANAF în cauză, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte ANAF privitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive sunt întemeiate.

Chiar dacă ANAF - DGSC a emis Decizia nr. 67 din 28 februarie 2017, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere contestate în cauză, faţă de împrejurarea că în dispozitivul sentinţei recurate s-a menţionat "admite cererea modificată de suspendare a executării Deciziei nr. 67 din 28 februarie 2017", întrucât instanţa de fond a fost învestită cu un capăt de cerere prin care s-a solicitat doar suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 emisă de AJFP Galaţi, nu se justifică în cauză calitatea procesual pasivă a autorităţii pârâte ANAF.

În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de către recurenta-pârâtă ANAF prin recursul său.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi va casa în parte sentinţa civilă recurată, iar în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

II.2. În ceea priveşte recursul declarat de pârâta A.J.F.P. Galaţi:

Prealabil analizei instanţei de control judiciar, este de menţionat că recurenta nu a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă toate aceste critici concrete, expuse prin calea de atac exercitată, se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, iar pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârâte (respectiv excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta ANAF, şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta AJFP Galaţi).

Înalta Curte reţine că e nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând o motivare care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund susţinerilor intimatei-reclamante din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu reprezintă o necercetare a apărărilor pârâtelor, în sensul celor susţinute de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de ANAF, a fost analizată în considerentele sentinţei recurate, aspect ce rezultă din pagina 5 a sentinţei, fiind motivată soluţia de respingere a excepţiei în discuţie prin raportare la modificarea obiectului cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.

Cât priveşte celălalt incident procedural, justificat de AJFP Galaţi prin raportare la soluţia pronunţată prin încheierea din 29 martie 2017, în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016, formulată de reclamantă, se reţine că a fost analizat, de asemenea, aspect ce rezultă tot din cuprinsul considerentelor sentinţei recurate (paragraful 5, pagina 5 din sentinţă).

De principiu, procedurile reglementate de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu se exclud reciproc, legiuitorul punând la îndemâna părţii interesate două proceduri distincte, în considerarea a două situaţii premisă diferite: situaţia în care partea a formulat contestaţie administrativă (plângerea prealabilă) şi apelează la măsura de protecţie provizorie până când o instanţă de judecată se va pronunţa cu privire la legalitatea actului administrativ, şi o a doua situaţie, în care partea acţionează, în considerarea introducerii unei acţiuni în anulare, pentru a se proteja de efectele actului administrativ, până la tranşarea definitivă a litigiului de către instanţa de judecată

Prin urmare, cererea de suspendare a executării întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004 (dedusă judecăţii în prezentul dosar), subsecventă cererii de suspendare formulată pe temeiul art. 14 din acelaşi act administrativ (dedusă judecăţii în Dosarul nr. x/2016), nu este inadmisibilă de plano.

În situaţia concretă din cauză, prima instanţă a constatat că nu au fost invocate de către reclamantă motive de fapt identice cu cele din Dosarul nr. x/2016 (soluţionat definitiv în sensul respingerii cererii de suspendare), ci au fost învederate împrejurări de fapt şi de drept suplimentare, respectiv: aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; reţinerea greşită ca dată a transferului de active 1 noiembrie 2015 şi nu 1 mai 2015; reţinerea eronată că societatea a fost înregistrată în scop de TVA, excesul de putere comis de organul fiscal.

Or, în condiţiile în care au fost relevate împrejurări noi, diferite, legate de aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, nu se poate susţine că se opune puterea de lucru judecat a încheierii din 29 martie 2017, întrucât nu se repun în discuţie aspecte ce au fost tranşate definitiv prin respectiva încheiere, astfel că cererea de suspendare de faţă nu este inadmisibilă, după cum a motivat şi instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei-pârâte privitoare la lipsa motivării sentinţei atacate.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că sentinţa atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării executării actului administrativ-fiscal indicat în cererea de chemare în judecată.

Este nefondată această critică a recurentei-pârâte, fiind întemeiat cazul bine justificat pe care şi-a fundamentat intimata-reclamantă cererea sa de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 .

Prima instanţă a identificat, drept împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actului administrativ pentru care s-a solicitat a se dispune măsura temporizării executării sale, aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, o reţinere greşită a datei când a operat transferul de active (respectiv 1 noiembrie 2015, în loc de 1 mai 2015), precum şi reţinerea eronată că societatea nu a fost înregistrată în scop de TVA.

În contextul arătat, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, sens în care, are în vedere şi jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health inc şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate."

Or, recurenta-pârâtă, fără a aduce argumente pertinente care să contrazică aceste susţineri ale primei instanţe, a susţinut doar că indiciile de nelegalitate reţinute de judecătorul cauzei sunt chestiuni care ţin de analiza pe fond a actului administrativ fiscal contestat, act care se bucură de prezumţia de legalitate până la pronunţarea instanţei competente asupra acţiunii având ca obiect anularea sa.

În raport de momentul temporal la care se soluţionează prezenta cale de atac, reţine Înalta Curte că prezumţia de legalitate a Deciziei de impunere nr. x din 28 noiembrie 2016 este înlăturată (chiar dacă numai provizoriu, la acest moment, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în cererea de anulare), dat fiind faptul că, în cadrul acţiunii în anulare, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2017, prin Sentinţa civilă nr. 139 din 4 octombrie 2018 s-a dispus anularea acestei decizii, precum şi a Deciziei nr. 67 din 28 februarie 2017 de soluţionare a contestaţiei administrative îndreptate împotriva actului de impunere emisă pentru intimata-reclamantă B. SRL (succesoare în drepturi a Societăţii A. SRL).

Operează, aşadar, o primă confirmare a indiciilor de nelegalitate ce au condus la luarea, de către prima instanţă, a măsurii de temporizare a efectelor produse de actul administrativ fiscal ce a fost ulterior anulat, măsură care îşi prelungeşte valabilitatea până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, nemaifiind oportun, în aceste condiţii, să se reia analiza aspectelor ce ţin de îndeplinirea condiţiei existenţei unui caz bine justificat.

Referitor la condiţia pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a apreciat că executarea creanţei în suma de 3.756.578 RON, comunicată prin actul contestat, poate perturba activitatea reclamantei şi este de natură să conducă la blocarea activităţii acesteia.

Înalta Curte reţine că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra situaţiei financiare a reclamantei nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia pagubei iminente, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârât Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 24 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta B. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2019.

GGC - LM