Officer’s disciplinary warning upheld for failing to timely submit procedure modifications

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării UM X Bucureşti, anularea Deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare "avertisment" înregistrată sub nr. x din 26 august 2015 emisă de Direcţia Contrainformaţii şi Securitate Militară, structură fără personalitate juridică din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 909 din 19 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare "avertisment" nr. P-2126 din 26 august 2015, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici:

În motivarea sentinţei atacate au fost ignorate prevederile art. 6 alin. (1) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 64/2013 şi ale art. 11 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de ordine interioară, astfel încât, reţinerea instanţei de fond că fapta săvârşită reprezintă abatere disciplinară, este greşită. În opinia recurentului, înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei (respectiv corespondenţa purtată prin e-mail privind lămuririle solicitate), arată că ordinul nu a fost clar emis, fiind formulat ambiguu şi de natură a nu oferi suficiente lămuriri cu privire la ce se solicită a se duce la îndeplinire, motiv pentru care lipsa de înţelegere a unui ordin care nu este dat conform regulamentului nu poate constitui abatere disciplinară pentru cel ce nu l-a înţeles. Mai susţine recurentul că, deşi nu avea nicio obligaţie regulamentară de a solicita lămuriri privind ordinul primit (obligaţia legală fiind a celui care dă ordinul să se asigure că acesta a fost clar, explicit şi înţeles), a cerut lămuriri pe care, însă, nu le-a primit nici în prezent.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că din analiza deciziei de sancţionare nu reiese clar care este fapta imputată ce constituie abatere disciplinară, descrierea acesteia fiind lapidar şi generic formulată, precum şi că nu cuprinde menţiuni referitoare la posibilitatea contestării sale, conform prevederilor art. 80 alin. (4) din Regulamentul disciplinei militare.

Recurentul-reclamant consideră că sentinţa de fond este nelegală, întrucât instanţa nu a ţinut cont de probele administrate în cauză (de natură să demonstreze, în opinia recurentului, toate diligenţele şi demersurile pe care le-a întreprins pentru a duce la îndeplinire ordinul transmis) şi, mai mult decât atât, nu a analizat sub aspectul prevederilor legale dacă ordinul era clar formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării UM X Bucureşti nu a formulat întâmpinare în cauză, ci note scrise (astfel cum au fost calificate de instanţă la termenul de judecată din 6 martie 2019), prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile din recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa de fond a reţinut că, la data de 10 iulie 2015, ofiţerului i s-a comunicat sub semnătură pe raportul nr. x/10 iulie 2015, ordinul locţiitorului pentru securitate de a elabora şi înainta până la data de 17 iulie 2015 propunerile privind modificarea Procedurii Operaţionale C.P.O. - 02605 - 2 aprilie 162 de evaluare a actelor de control în vederea exploatării în aplicaţia informatică de management a securităţii.

Ulterior, la data de 14 iulie 2015, reclamantul a considerat necesar şi util să solicite îndrumări privind criteriile de elaborare a acesteia, astfel încât, la aceiaşi dată, locţiitorul pentru securitate i-a adus la cunoştinţă cerinţele pentru îmbunătăţirea Raportului de evaluare a actelor de control în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, în vederea modificării procedurii operaţionale, sub semnătură, potrivit documentului nr. C/1008 din 14 iulie 2015.

Tot la data de 14 iulie 2015, şeful secţiei i-a reamintit termenul de executare al ordinului dat de locţiitorul pentru securitate, respectiv 17 iulie 2015 şi, totodată, i-a transmis şi criteriile/obiectivele ce trebuiau avute în vedere de reclamant la elaborarea procedurii, potrivit documentului înregistrat sub nr. x din 8 septembrie 2015.

La termenul pentru finalizarea documentului, respectiv 17 iulie 2015, reclamantul nu a prezentat niciun fel de propuneri de modificare a Procedurii Operaţionale C.P.O. - 02605 - 2 aprilie 162.

La data de 21 august 2015, la solicitarea locţiitorului pentru securitate, reclamantul a înaintat un proiect de procedură, cu privire la care s-a apreciat de către pârât că nu a corespuns în totalitate cerinţelor cuprinse în ordinul dat, deşi a beneficiat în data de 14 iulie 2015 de consiliere privind stabilirea criteriilor de elaborare a lucrării.

Ca urmare, la data de 26 august 2015 s-a emis Decizia nr. P-2126, privind aplicarea sancţiunii disciplinare "avertisment", decizie pe care reclamantul a contestat-o prin raportul nr. x din 28 august 2015.

Contestaţia astfel formulată a fost soluţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 80 alin. (2) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 64/2013. Astfel, în urma sesizării militarului, comandantul a nominalizat prin Ordinul de zi pe unitate nr. 168 din 31 august 2015 o comisie de analiză a contestaţiei care a propus prin Actul de constatare nr. PS-407 din 3 septembrie 2015 menţinerea sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului.

Împotriva acestor acte reclamantul a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea sancţiunii aplicate.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantului, cu consecinţa menţinerii actelor contestate, este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat alte critici propriu-zise de nelegalitate a hotărârii atacate, limitându-se la o reluare a argumentelor expuse în susţinerea acţiunii introductive, care au fost avute în vedere de instanţa de fond şi analizate judicios în considerentele sentinţei atacate.

Critica din recurs, potrivit căreia instanţa de fond a reţinut în mod greşit că fapta săvârşită reprezintă abatere disciplinară, este nefondată.

În ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina sa ca abatere disciplinară, din actele dosarului rezultă că, la data de 10 iulie 2015, ofiţerului i s-a comunicat, în scris, ordinul locţiitorului pentru securitate de a elabora şi înainta până la data de 17 iulie 2015 propunerile privind modificarea procedurii. Însă, la data la care trebuia executat ordinul primit, recurentul-reclamant nu a prezentat niciun fel de propunere de modificare a documentului şi nici nu a raportat faptul că nu poate executa deloc sau nu poate executa la timp ordinul, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Regulamentul de ordine interioară pe unitate. Abia la data de 21 august 2015, urmare solicitării formulate în acest sens de locţiitorul pentru securitate, ofiţerul a înaintat un proiect de procedură care nu a corespuns cerinţelor cuprinse în ordinul dat, deşi a beneficiat în data de 14 iulie 2015 de consiliere privind stabilirea criteriilor de elaborare a lucrării.

Potrivit dispoziţiilor art. 48 lit. b) şi art. 49 lit. e) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 64/2013, constituie abateri disciplinare nerespectarea atribuţiilor de serviciu sau supeficialitate în îndeplinirea acestora, precum şi întârzierile în executarea sau transmiterea ordinelor primite.

Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reţine că abaterea disciplinară a fost corect reţinută în sarcina recurentului-reclamant, din moment ce ofiţerul nu a făcut dovada că a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu ce îi incumbau (respectiv nu a luat măsurile necesare pentru elaborarea propunerilor de modificare a procedurii, în vederea aducerii la îndeplinire a ordinului primit) şi că nu a întârziat în soluţionarea lucrării cu termen repartizate.

Recurentul-reclamant nu contestă situaţia de fapt reţinută în actul administrativ contestat, privind sancţionarea sa în legătură cu neelaborarea în termen şi conform ordinului transmis a propunerilor de modificare a "Procedurii Operaţionale . . . . . . . . . .", ci susţine că ordinul "nu era clar formulat", astfel încât, lipsa de înţelegere a unui ordin care nu este dat conform regulamentului nu poate constitui abatere disciplinară pentru cel ce nu l-a înţeles.

Susţinerile reclamantului, reiterate şi prin cererea de recurs, potrivit cărora ordinul nu era clar, nu prezintă relevanţa juridică pretinsă de acesta în apărarea sa.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că ordinul a fost formulat conform art. 11 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS92/2008, întrucât ordinul a fost formulat în scris, prin rezoluţia dată pe document de locţiitorul pentru securitate, scurt, clar şi precis, iar ulterior, în data de 14 iulie 2015, i s-au transmis ofiţerului explicaţii şi i s-au oferit precizări suplimentare sub forma unui set de criterii pentru elaborarea procedurii ce a făcut obiectul ordinului dat acestuia.

Raportat la conţinutul prevederilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, dispoziţie regulamentară invocată de însuşi recurent prin memoriul de recurs, apare ca lipsită de suport afirmaţia acestuia, în sensul că ordinul nu era clar formulat.

Nici alegaţiile recurentului potrivit cărora din analiza deciziei de sancţionare nu reiese clar descrierea faptei imputate ce constituie abatere disciplinară, nu pot fi primite.

Astfel, în considerentele deciziei este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară (şi anume, nerespectarea ordinului locţiitorului pentru securitate de a elabora şi înainta, până la data de 17 iulie 2015, propunerile privind modificarea Procedurii ...), sunt prezentate detaliat împrejurările în care fapta s-a produs - data primirii ordinului scris (10 iulie 2015), termenul limită până la care trebuie întocmită lucrarea (17 iulie 2015), comunicarea de către locţiitorul pentru securitate, prin e-mail, la data de 14 iulie 2015, a unui set de criterii pentru elaborarea procedurii.

Prin urmare, în raport de considerentele anterior arătate, în acord cu opinia exprimată de instanţa de fond, nu se poate susţine nemotivarea actului atacat, fapta fiind descrisă suficient de detaliat, astfel încât reclamantul să aibă posibilitatea să înţeleagă care a fost actul generator al sancţiunii şi să îşi poată face apărări pertinente.

Referitor la nulitatea deciziei atacate, întrucât în conţinutul acesteia nu este prevăzută şi posibilitatea de a o contesta şi nici instanţa competentă, conform prevederilor art. 80 alin. (4) din Regulamentul disciplinei militare, instanţa de control judiciar apreciază ca acest aspect a fost corect apreciat de prima instanţă ca neproducând vreo vătămare recurentului-reclamant, care să ducă la nulitatea actului, de vreme ce a avut posibilitatea contestării actului în faţa instanţei de judecată competente, fără a-i fi opusă vreo excepţie în legătură cu termenul de contestare a acestuia.

Concluzionând, se reţine că în mod corect a respins judecătorul fondului acţiunea vizând anularea deciziei de sancţionare, reclamantul neadministrând probe din care să rezulte nelegalitatea actului contestat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 909 din 18 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2019.

GGC - LM