Negative jurisdictional conflict resolved: Vaslui Tribunal competent to hear civil servant's salary recalculation claim.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 24.06.2019 sub Dosar nr. x/2019 reclamantul A., a chemat în judecată pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând ca instanţa să dispună obligarea pârâtei:

a) La recalcularea salariului, care să includă coeficientul maxim de ierarhizare acordat celorlalţi ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar - Serviciul Evidenţă Organizarea Muncii şi Transfer din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - Aparat central, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, şi să emită o decizie în acest sens, cu începere de la data de 15.04.2017 dar şi în continuare pentru viitor;

b) Să plătească salariul astfel recalculat pe viitor, precum şi diferenţele rezultate dintre salariul recalculat potrivit petitului nr. 1 şi cel plătit efectiv începând cu data de 01.07.2016 actualizate la data plăţii efective cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică,

c) Să calculeze şi să plătească despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferentă diferenţei dintre nivelul salariului lunar al reclamantului aflat în plată, începând cu data 15.04.2017 până în prezent şi nivelul maxim existent în plată la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru această perioadă, diferenţă determinată conform petitului nr. 2 din prezenta cerere de chemare în judecată, despăgubiri calculate de la data scadenţei fiecărui salariu lunar aferent perioadei 15.04.2017 până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

În fapt, reclamantul a arătat că începând cu data de 15.04.2017 a fost numit în funcţia de ofiţer specialist la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar-Serviciul Regim Penitenciar, în cadrul căreia sunt angajaţi ofiţeri specialişti care sunt salarizaţi cu niveluri ale coeficientului de ierarhizare diferenţiate.

Astfel, există ofiţeri specialişti în cadrul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar - Serviciul Regim Penitenciar - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care beneficiază de coeficientul de ierarhizare stabilit la nivelul maxim al funcţiei de bază, pe când reclamantul beneficiază de un coeficient de ierarhizare mai mic pentru aceeaşi funcţie, desfăşurându-şi activitatea în aceleaşi condiţii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr. 310/2019 a Tribunalului Vaslui, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 294 din 21.01.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios-administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Vaslui.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Vaslui.

A trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

I. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Vaslui, secţia civilă.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Tribunalul Vaslui a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, norma instituind o competenţă teritorială exclusivă, că reclamantul A. are domiciliul în mun. Vaslui şi reşedinţa în Bucureşti, fiind detaşat în Administraţia Naţională a Penitenciarelor - aparat central, începând cu data de 15 aprilie 2017. Cum la data introducerii acţiunii reclamantul avea reşedinţa în Bucureşti, şi întrucât norma din art. 10 alin. (3) stabileşte competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că Tribunalul Vaslui avea obligaţia să îşi verifice competenţa încă de la acest prim termen de judecată, prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. stabilind această obligaţie şi doar dacă, în mod excepţional nu se poate determina competenţa la acel termen se poate acorda un nou termen de judecată în cadrul acestei verificări, că nu a pus în discuţie determinarea competenţei potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată, nu a prorogat determinarea competenţei, în mod excepţional, pentru un motiv care să aibă legătură cu determinarea competenţei conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ. şi a invocat în mod nelegal excepţia necompetenţei teritoriale la al doilea termen de judecată, încălcând prevederile deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 31/2019 în recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 24.06.2019, erau aplicabile, de la data de 02.08.2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în forma modificată; potrivit noii forme a textului de lege în discuţie, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Însă, în stabilirea competenţei în prezenta acuză, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. şi Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia: "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.".

Potrivit dispoziţiilor art. 131 "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Din analiza cauzei prezente, Înalta Curte constată că Tribunalul Vaslui, secţia civilă, ca primă instanţă învestită, la primul termen de judecată, din data de 23 septembrie 2019, a amânat cauza la data de 21.10.2019, pentru când a pus în vedere reclamantului să precizeze funcţionarul faţă de care doreşte egalizarea salarială, precum şi ce coeficient maxim solicită. De asemenea, a pus în vedere reclamantului să precizeze pentru ce perioadă solicită diferenţe salariale şi a prorogat verificarea competenţei după depunerea precizărilor de către reclamant. Nu a pus în discuţie determinarea competenţei potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ. la primul termen de judecată, nu a prorogat determinarea competenţei, în mod excepţional, pentru un motiv care să aibă legătură cu determinarea competenţei conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ. A invocat excepţia necompetenţei teritoriale la al doilea termen de judecată, contrar dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ.

În mod legal Tribunalul Bucureşti, ca instanţă ulterior învestită, şi-a declinat competenţa în favoarea primei instanţe, Tribunalul Vaslui, pentru considerentul că prima instanţă a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale după momentul procesual prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., această instanţă devenind competentă să soluţioneze cauza.

Tribunalul Vaslui avea obligaţia să îşi verifice competenţa încă de la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilind această obligaţie şi doar dacă, în mod excepţional, nu se poate determina competenţa la acel termen, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., se poate acorda un termen de judecată în cadrul acestei verificări.

Prin urmare, având în vedere că Tribunalul Vaslui, ca primă instanţă învestită cu soluţionarea prezentei cauzei, nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, la primul termen de judecată din 23 septembrie 2019, la care părţile au fost legal citate, şi nici nu a acordat cel de-al doilea termen de judecată din 21.10.2019 pentru noi lămuriri sau probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi Decizia nr. 31/2019 pronunţată de în soluţionarea recursului în interesul legii, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - GV