Annulment appeal rejected; 24-year conviction upheld for instigating robbery and organized crime.

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015:

Prin Sentinţa penală nr. 1093F/29.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, cu referire la inculpatul A. - în prezent A., s-au hotărât următoarele:

În aplicarea art. 5 C. pen. cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371/20.05.2014 şi Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul pluralităţii de infracţiuni comise de inculpatul A. anterior datei de 1 februarie 2014 este C. pen. din 1969.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), la pedeapsa de 16 (şaisprezece) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare (Andora - 05.04.2011).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare (Milano - 01.12.2015).

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (rămasă în faza tentativei), la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare (Aarhus-Danemarca - 10.04.2015).

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 16 (şaisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 (şase) ani, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare, rezultând 22 (douăzeci şi doi) ani, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând pedeapsa de 34 (treizeci şi patru) ani, 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile închisoare.

În baza art. 2 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat, în final, la pedeapsa de 30 (treizeci) ani închisoare, cuantum redus la maximul general al pedepsei închisorii, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate.

S-a dispus că pedeapsa se execută în regim penitenciar, în conformitate cu prevederile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de 30 (treizeci) ani închisoare, aplicată inculpatului, arestarea preventivă de la data de 20.05.2014 la data de 30.06.2014 (dedusă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi pedeapsa executată de la data de 16.01.2015 la zi.

S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/D/2013 emis la data de 01.07.2014 de Tribunalul Bacău în baza Sentinţei penale nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunţată de această instanţă şi s-a dispus emiterea unor noi formalităţi de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1093F/29.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I.

Inculpatul A. - actualmente A. - a criticat încadrarea juridică dată faptei de furt calificat, apreciind că aceasta constituie, în realitate, act material al infracţiunii de tâlhărie; de asemenea, a criticat modalitatea în care s-a dispus contopirea pedepselor şi a solicitat reţinerea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 sau a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, a susţinut că, pentru infracţiunea de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., a mai fost condamnat în Dosarul nr. x/2011, la pedeapsa de 12 ani închisoare, că există identitate de părţi, în sensul că părţile care au format respectivul grup infracţional, în dosarul aflat la Tribunalul Bacău, coincid cu unele părţi din această cauză, apreciind că s-a încălcat principiul ne bis in idem prevăzut de art. 6 C. proc. pen.. A solicitat şi contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea menţionată cu cele aplicate în prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1039/29.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, în rejudecare:

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat (Andora - 05.04.2011).

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare (Milano - 01.12.2015).

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 32 rap. la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (rămasă în faza tentativei), la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare (Aarhus-Danemarca - 10.04.2015).

În baza art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv trei ani, zece luni şi 20 de zile închisoare, rezultând 12 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând pedeapsa finală de 24 de ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de 24 de ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare, aplicată inculpatului, arestarea preventivă de la data de 20.05.2014 la data de 30.06.2014 (dedusă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi pedeapsa executată de la data de 16.01.2015 la zi.

S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/D/2013 emis la data de 01.07.2014 de Tribunalul Bacău în baza Sentinţei penale nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunţată de această instanţă şi s-a dispus emiterea unor noi formalităţi de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus din pedepse durata prevenţiei de la data de 23.04.2015, pentru inculpaţii E. şi H., de la 24.04.2015 la zi, pentru inculpaţii D., F., G. şi I. şi de la 14.05.2015 la zi, pentru inculpatul C..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre apelanţii inculpaţi B., C., D., E., F., G., H. şi I. la câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul declarat de inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii anterior menţionate, la data de 5 decembrie 2016 (data plicului), a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Procedura de comunicare prevăzută de art. 439 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. a fost îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 2 martie 2017, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind stabilit pentru 3 aprilie 2017, fără citarea părţilor, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, recurentul inculpat A. - actualmente A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi a susţinut că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 din C. pen. anterior (fapta din Andorra din 5.04.2011) şi, de asemenea, că în procesul de contopire a pedepselor nu au fost respectate regulile ce reglementează materia concursului de infracţiuni şi pe cea a recidivei postcondamnatorii.

Astfel, în esenţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, stabilirea unei pedepse în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea corectă a regulilor privind concursul de infracţiuni şi a regulilor din materia recidivei postcondamnatorii.

Totodată, inculpatul A. - în prezent A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea formulată de recurentul inculpat A. şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen.

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Cu privire la aspectele învederate, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte o parte dintre cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu - nefiind respectate dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen. şi nici prevederile art. 437 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a dispus respingerea, ca inadmisibilă.

La data de 21 decembrie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată sub nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1093 din data de 29 aprilie 2016 a Tribunalului Bucureşti.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire şi,în urma rejudecării, să se pronunţe o hotărâre prin care să stabilească o pedeapsă individualizată corect, în limitele stabilite de lege.

În motivarea cererii sale, în esenţă, a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât încheierea penală nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2017, după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

La termenul de judecată din data 19 martie 2019, Înalta Curte a dispus reunirea la cauzei a Dosarului nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1093 din data de 29 aprilie 2016 a Tribunalului Bucureşti, având conţinut identic cu cererea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

Prin Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii penale nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea spre repartizare aleatorie a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

S-a reţinut că ulterior încheieri nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1000/18.12.2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, este neconstituţională.

S-a constat că recurentul-inculpat A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen. în cadrul Dosarului nr. x/2015, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 17 octombrie 2017, cerere ce i-a fost admisă de către Înalta Curte, însă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acesta a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 513 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 939 din 7 noiembrie 2018. Mai mult, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă, revizuentul fiind în executarea unei hotărâri pe care o consideră nelegală sub aspectul legalităţii pedepsei aplicate, şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

S-a mai reţinut că, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte nu poate ignora cele constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185/11.03.2016, respectiv necesitatea transpunerii în cuprinsul dispoziţiilor normative mai sus menţionate, pentru garantarea atât a raporturilor de stabilitate, cât şi pentru o bună administrare a justiţiei, a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi faptul că transpunerea soluţiei jurisprudenţiale din cuprinsul parag. 33 al Deciziei nr. 126/2016 este incompletă. În sens contrar, ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de constituţionalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci ale controlului de constituţionalitate pe care l-a declanşat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte, în opinie majoritară, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională în considerentele deciziei mai sus arătate, a admis cererea de revizuire formulată de recurentul-inculpat A..

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie care, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format din un judecător, în cameră de consiliu şi fără citarea părţilor, iar, potrivit art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă (în speţă - procedura de filtru a recursului în casaţie), Înalta Curte a dispus trimiterea la repartizare aleatorie a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A..

Prin încheierea din 30 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus trimiterea cauzei preşedintelui Completului C2, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, iar conform dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dacă o cauză trebuie soluţionată de un complet cu un număr mai mic de judecători decât cel căruia i-a fost repartizată, completul de judecată va fi format din preşedintele completului, se impune trimiterea cauzei preşedintelui Completului C2, căruia i-a fost repartizat spre soluţionare cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Încheierii nr. 149/RC din 03 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru a dispune în consecinţă.

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2019 pronunţată în cauză s-a constatat că obiectul cauzei îl constituie în procedura de filtru admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. şi s-a dispus amânarea cauzei în vederea întocmirii raportului.

La data formulării cererii de recurs în casaţie, respectiv 5 decembrie 2016, în raportul iniţial întocmit şi depus la dosar s-a reţinut că procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie formulate în cauză este îndeplinită potrivit legii. Astfel, cererea de recurs în casaţie a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT la data de 25.01.2017 şi apelanţilor inculpaţi la data de 27.01.2017. La dosar nu au fost transmise concluzii scrise.

Prin încheierea din 29 octombrie 2019, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015 şi s-a fixat termen la data de 10 decembrie 2019, pentru când s-a dispus citarea inculpatului.

S-a reţinut că prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, recurentul inculpat A. - în prezent A., a susţinut că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 din C. pen. anterior (fapta din Andorra din 5.04.2011) şi, de asemenea, că în procesul de contopire a pedepselor nu au fost respectate regulile ce reglementează materia concursului de infracţiuni şi pe cea a recidivei postcondamnatorii.

A menţionat că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracţiunii de furt prevăzută de art. 209 din C. pen. din 1969 (fapta din Andorra). Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia pronunţată, în baza art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a). g. i din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., l-a condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat (Andora-05.04.2011).

Conform art. 209 din C. pen. din 1969, furtul săvârşit în următoarele împrejurări: a) de două sau mai multe persoane împreună, g) în timpul nopţii, i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

A susţinut că limita de pedeapsă de la 3 la 15 ani a fost redusă în primul rând ca urmare a aplicării procedurii simplificate, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar ulterior, aceste limite s-au redus cu încă jumătate, ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, potrivit căruia persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune grava, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecaţii denunţa sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Aşadar, a apreciat că limitele legale înăuntrul cărora trebuia stabilită pedeapsa erau de la 1 an la 5 ani. Or, instanţa a stabilit o pedeapsă de 6 ani aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, apreciind ca fiind incident astfel cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar Curtea de Apel Bucureşti, a aplicat în mod greşit, în procesul de contopire al pedepselor, regulile de la recidivă şi pentru infracţiunile aflate în stare de concurs, săvârşite anterior datei de 30.06.2014.

La data de 30.06.2014, a fost condamnat definitiv, prin decizia 2215 din 30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru comiterea a următoarelor 3 infracţiuni aflate în concurs ideal fiind comise la data de 14.02.2011.

Prin hotărârea atacată s-a dispus cumulul aritmetic al pedepsei stabilite cu pedeapsa rezultantă de 12 ani, deşi infracţiunile deduse în acest nou dosar, nu s-au aflat toate în stare de recidivă postcondamnatorie, ci o bună parte din ele sunt în stare de concurs, fiind săvârşite înainte de 30.06.2014.

A susţinut că potrivit art. 40 alin. (1) din C. pen., instanţa trebuia să parcurgă următorii paşi: să descontopească pedeapsa rezultantă de 12 ani aplicată prin decizia 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să repună cele trei pedepse în individualitatea lor, respectiv pedepsele de 10 ani, 4 ani şi 1 an închisoare; să recurgă la stabilirea pedepselor pentru infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză şi comise toate anterior datei de 30.06.2014; - să constate incidenţa concursului de infracţiuni; în final, să procedeze la recontopirea lor într-o singură pedeapsă rezultantă.

A precizat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din C. pen. sunt obligatorii pentru instanţa, ele neprevăzând doar o posibilitate pentru aceasta. Aşadar, dacă după o condamnare definitivă pentru săvârşirea mai multor infracţiuni concurente, un inculpat este judecat pentru alte infracţiuni comise în stare de concurs cu acestea din urmă, instanţa sesizată cu judecarea acestor infracţiuni, pronunţând o soluţie de condamnare, trebuie să contopească potrivii regulilor de la concursul de infracţiuni toate infracţiunile concurente.

Prin urmare, a menţionat că se impune, aplicarea regulilor de la recidiva postcondamnatorie faptelor săvârşite în stare de recidivă şi regulile de la concurs faptelor săvârşite înainte de condamnarea definitivă din 30.06.2014. Numai aplicând corect dispoziţiile art. 40 şi 43 din C. pen., se poate asigura legalitatea pedepsei stabilite, şi implicit aplicarea unei pedepse în limitele stabilite de lege.

Astfel, în esenţă, a susţinut că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, stabilirea unei pedepse în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea corectă a regulilor privind concursul de infracţiuni şi a regulilor din materia recidivei postcondamnatorii.

Înalta Curte, prin încheierea din 29 octombrie 2019, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 239 din 25 februarie 2019 din data de 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

Din examinarea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului (A., hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, precum şi semnătura). Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1000/18.12.2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, este neconstituţională.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererii inculpatul a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune ca pronunţarea pe recursul în casaţie declarat de inculpatul A. să fie făcută, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., a admis-o în principiu, în baza art. 440 din C. proc. pen. şi a stabilit termen la data de 10 decembrie 2019, când faţă de cererea de amânare în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., a amânat cauza la data de 11 februarie 2020.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie, aşa cum au fost dezvoltate în cererea inculpatului A., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, relative la asigurarea celerităţii procesului penal, prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

Drept urmare, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave, şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţele de fond, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

Examinând cererea întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunile deduse judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aşadar, aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptelor, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

În jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei sale în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză inculpatul A. a formulat critici ce vizează, în esenţă, nelegalitatea pedepsei stabilite prin decizia penală atacată, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile apreciind că legea nouă îi era favorabilă, precum şi aplicarea tratamentului sancţionator şi reţinerea stării de recidivă în temeiul art. 43 alin. (2) din C. pen.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate proceda la o modificare a pedepsei aplicate într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, excluzând reindividualizarea pentru a treia oară a unei pedepse aplicate inculpatului de instanţele inferioare.

În ceea ce priveşte prima critică formulată ce vizează pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată cu 24 de acte materiale, sub aspectul cuantumului acesteia, cu motivarea că a fost recalificată în mod greşit în infracţiunea prev de art. 211 din C. pen. din 1969, apreciind că legea penală mai favorabilă ar fi legea veche, întrucât două dintre cele 24 de acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată sunt comise sub imperiul legii penale noi, respectiv, după data de 01.02.2014, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că în perioada 2011 - 2014, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat permanent membrii în gruparea sa criminală, i-a cazat, i-a întreţinut financiar şi material, i-a antrenat fizic şi psihic, le-a asigurat sprijin financiar şi moral constant în vederea comiterii de infracţiunilor scop şi i-a determinat efectiv să comită infracţiuni, respectiv infracţiuni de tâlhărie calificată comise prin folosirea de arme adevărate sau false, de persoane mascate/deghizate şi prin violarea sediului magazinului atacat şi o infracţiune de furt calificat pe timp de noapte, prin efracţie, prin violarea sediului magazinului atacat, sub promisiunea unor foloase sub formă de parte din veniturile realizate din vânzarea bunurilor furate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reţinut cu privire la infracţiunea de instigare la furt, că în anul 2011, a recrutat permanent membrii în gruparea sa criminală, i-a cazat, i-a întreţinut financiar şi material, i-a antrenat fizic şi psihic, le-a asigurat sprijin financiar şi moral constant în vederea comiterii de infracţiuni scop şi i-a determinat efectiv să comită, la data de 05.04.2011 o infracţiune de furt calificat în Andora, pe timp de noapte, prin efracţie, sub promisiunea unor foloase sub formă de parte din veniturile realizate din vânzarea bunurilor furate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Tot în sarcina inculpatului s-a reţinut că începând cu anul 2011, împreună cu alte persoane, a constituit un grup criminal organizat, denumit generic J., la grup aderând şi toate persoanele arestate ca şi membrii executanţi ai faptelor, precum şi B., D., E., F., G., H., C. şi K. ş.a, în scopul comiterii de infracţiuni de tâlhărie calificată şi furt calificat asupra magazinelor de bijuterii din aur şi ceasuri de lux din diverse ţări europene, grup pe care l-a sprijinit inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii sale de condamnare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută şi pedepsită de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen..

De asemenea, s-a reţinut că faptele aceluiaşi inculpat care, după data de 30.06.2015 când a rămas definitivă condamnarea sa definitivă la 12 ani închisoare şi a fost pus în libertate în mod eronat, a executat activităţi de recrutare a unor noi membrii în scopul continuării activităţilor infracţionale scop, închiriind altă locuinţă în care a cazat şi antrenat aceşti noi membrii executanţi şi i-a determinat să comită o faptă de tâlhărie calificată la data de 1 decembrie 2014 în oraşul Milano din Italia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută şi pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen..

Faptele aceluiaşi inculpat care, după ce a fost încarcerat la data de 16.01.2015, a continuat activităţile de coordonare şi control a membrilor grupului criminal organizat pe care îl iniţiase şi a instigat pe unul dintre membrii de încredere grupării sale să continue activităţile infracţionale ce constituiau scopul grupului de criminalitate organizată, solicitându-i expres să transmită membrilor executanţi ordinul de a mai comite o tâlhărie în străinătate, indicându-i acestuia pe care dintre membrii grupului să îi folosească şi pe care dintre aceştia să îi lase deoparte, întrucât erau vizaţi de organele judiciare, ulterior instigarea fiind urmată de executare, întrucât la data de 10.04.2015, în localitatea Aarhus, Danemarca, a avut loc o tentativă de tâlhărie calificată, comisă de L., M.

ş.a., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la tâlhărie calificată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută şi pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Relativ la critica inculpatului ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, Înalta Curte constată că este nefondată raportat la prezentul cadru procesual, însă se observă, fără dificultate, că instanţa de fond şi instanţa de apel în mod minuţios au argumentat juridic având în vedere principiul deja consacrat al "aplicării globale a legii penale" că legea penală mai favorabilă pentru faptele săvârşite înainte de februarie 2014 este C. pen. din 1969.

De asemenea, a fost avută în vedere Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Concret, aplicarea legii mai favorabile vizează numai infracţiunile săvârşite sub imperiul legii vechi, iar în cazul unui concurs de infracţiuni se impune respectarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371/20.05.2014, astfel, pentru faptele săvârşite după data de 1 februarie 2014, dispoziţiile art. 5 din C. pen., respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, nu pot fi extinse în condiţiile în care de la comiterea infracţiunii şi până la judecarea definitivă nu s-au succedat mai multe legi care ar obliga la aplicarea legii penale mai favorabile.

Or, în prezenta cauză o parte din infracţiunile reţinute au fost săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014.

În ceea ce priveşte critica inculpatului referitoare la pedeapsa de 5 ani aplicată pentru infracţiunea de instigare la furt calificat din Andora din 05.04.2011, este neîntemeiată, având în vedere cele anterior menţionate, precum şi faptul că infracţiunea de instigare la furt calificat s-a reţinut că a fost săvârşită la data de 05.04.2011, iar toate celelalte acte materiale ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de tâlhărie s-a reţinut că au fost săvârşite în perioada 01.02.2012 - 10.04.2015.

De altfel, instanţa de apel a avut în vedere şi considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016 şi a reţinut în motivarea deciziei recurate, că "aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pluralităţii de infracţiuni - concurs, recidivă, pluralitate intermediară - se realizează în mod global dacă pluralitatea de infracţiuni a luat naştere sub imperiul unei legi şi se va soluţiona sub imperiul altei legi. Însă, ori de câte ori pluralitatea de infracţiuni a luat naştere sub imperiul legii noi, se aplică legea nouă. Cu alte cuvinte, în cazul unui concurs de infracţiuni, în care o infracţiune s-a comis sub imperiul legii vechi, iar a doua infracţiune s-a săvârşit sub imperiul legii noi, pentru prima infracţiune se va aplica legea penală mai favorabilă (care poate fi legea veche sau legea nouă), iar pentru cea de-a doua infracţiune se va aplica legea penală nouă (operând principiul activităţii legii penale) care era în vigoare la data comiterii acesteia, iar pentru sancţionarea concursului care a luat naştere sub legea nouă se va aplica tot legea nouă, deoarece pluralitatea de infracţiuni s-a realizat sub imperiul noii legi."

De asemenea, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., conform cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.

Astfel, aceste dispoziţii tranzitorii oferă soluţii de aplicare a legii penale pentru toate formele pluralităţii de infracţiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară), dacă cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă. În aceste cazuri, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, pentru infracţiunile săvârşite sub legea veche se vor stabili pedepse potrivit legii penale mai favorabile (legea veche sau legea nouă), iar pentru infracţiunea ori infracţiunile din structura pluralităţii săvârşite sub legea nouă se aplică legea nouă, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni fiind dat tot de legea nouă.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la aplicarea tratamentului sancţionator, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că în mod corect a reţinut instanţa de apel că cele două fapte care se află atât în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv, cât şi cu faptele săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie nu pot constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii, nefiind îndeplinite cerinţele legale în acest sens, în condiţiile în care se află în concurs cu faptele ce constituie al doilea termen al recidivei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din C. pen., când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Acest aspect a fost analizat de instanţa de apel, şi în mod corect s-a reţinut că textul art. 43 alin. (2) din C. pen. nu face distincţie, prima condiţie pentru aplicarea acestei norme fiind aceea ca faptele să fie săvârşite mai înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată, condiţie îndeplinită cu privire la ambele infracţiuni săvârşite sub imperiul legii vechi, reţinându-se că este îndeplinită şi a doua cerinţă prevăzută la art. 43 alin. (2) din C. pen., aceea de a exista mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una să fie comisă în stare de recidivă.

Prin urmare, critica inculpatului relativ la aplicarea tratamentului sancţionator este neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea 187/2012, precum şi dispoziţiile art. 43 alin. (2) din C. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpatului A. referitoare la nelegalitatea pedepselor aplicate pentru instigare la infracţiunea de tâlhărie şi instigare la infracţiunea de furt calificat, Înalta Curte constată că este neîntemeiată având în vedere următoarele:

Pentru infracţiunea de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale) prev. art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare.

Astfel, C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 din C. pen. din 1969, prevedea limite de pedeapsa cuprinse de la 15 ani la 25 ani. Făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (reducerea cu jumătate a limitelor) limitele se situează între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni şi făcând aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (reducerea cu o treime a limitelor) limitele devin cuprinse între 5 ani şi 8 ani şi 4 luni, iar instanţa de apel a dispus condamnarea la pedeapsa maximă de 8 ani şi 4 luni închisoare, fiind astfel în limitele prevăzute de lege.

Pentru infracţiunea de instigare la furt calificat prev de art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (Andora- 05.04.2011) s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 5 ani.

Astfel, C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de furt calificat prev de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) din C. pen. 1969, prevede limite de pedeapsa de la 3 ani la 15 ani, făcând aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 (reducerea cu jumătate a limitelor) limitele devin cuprinse între 1 an şi 6 luni şi 7 ani şi 6 luni, şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (reducerea cu o treime a limitelor) limitele devin între 1 an şi 5 ani, instanţa de apel a dispus condamnarea la pedeapsa maximă de 5 ani închisoare, fiind, de asemenea, în limitele prevăzute de lege.

În continuare, în ceea ce priveşte aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (potrivit cărora pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, respectiv când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite) şi având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (potrivit cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile) a dispus contopirea pedepselor aplicate prin decizie şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse (adică din totalul de 11 ani şi 8 luni), un spor de 3 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare, rezultând, în final, pedeapsa legală de 12 ani, 2 luni şi 20 de zile închisoare.

Ulterior, a aplicat dispoziţiile art. 43 alin. (1), (2) din C. pen. privind pedeapsa în caz de recidivă şi a adăugat la pedeapsa aplicată de 12 ani, 2 luni şi 20 zile restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultând în final pedeapsa de 24 de ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare.

Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte şi-a format convingerea că sunt nefondate criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, fiind într-adevăr orientată spre limita maximă.

Sintetizând, Înalta Curte concluzionează că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată pentru fiecare dintre fapte, dar şi pedeapsa rezultantă aplicată, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului, în raport şi cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaştere a învinuirii, respectiv art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind avută în vedere în mod corect opozabilitatea Deciziei nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aşa cum rezultă din paginile 95-97 din hotărâre.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate, recursul în casaţie fundamentat de inculpatul A. pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. fiind nefondat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.

GGC - GV