Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 458/RC/2019 AI generated

Cassation appeal dismissed: Conflict of interest and abuse of office convictions upheld despite alleged legislative decriminalization

Case Number Decizia nr. 458/RC/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the appellate court's conviction and resulting 2-year prison sentence (suspended) for abuse of office, intellectual forgery, and conflict of interest, while rejecting the argument that the charges were decriminalized by subsequent legislative amendments. The dispute centered on whether the defendant, a forest engineer and member of a local land commission, committed criminal acts by irregularly establishing the location of a forest land restitution for a relative's benefit and signing possession minutes without conducting required field measurements, actions the lower courts found violated primary legislation (Law No. 1/2000) and procedural regulations. The High Court ruled that the facts established by the appellate court—specifically that the defendant acted in his official capacity to obtain a patrimonial benefit for himself and executed official documents containing untrue statements—met the statutory elements of the offenses under both the old and new Penal Code provisions (Articles 246, 289, and 2531/301), thereby rejecting the cassation grounds based on the principle of legality and the absence of a legal basis for the incrimination.

Legislator headnote

AI generated

art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 5 C. pen, art. 289 C. pen, art. 25 C. pen, art. 290 C. pen; Cassation appeal dismissed: Conflict of interest and abuse of office convictions upheld despite alleged legislative decriminalization: The dispute centered on whether the defendant, a forest engineer and member of a local land commission, committed criminal acts by irregularly establishing the location of a forest land restitution for a relative's benefit and signing possession minutes without conducting required field measurements, actions the lower courts found violated primary legislation (Law No. 1/2000) and procedural regulations. The High Court ruled that the facts established by the appellate court—specifically that the defendant acted in his official capacity to obtain a patrimonial benefit for himself and executed official documents containing untrue statements—met the statutory elements of the offenses under both the old and new Penal Code provisions (Articles 246, 289, and 2531/301), thereby rejecting the cassation grounds based on the principle of legality and the absence of a legal basis for the incrimination.

Keywords

AI generated
grounds for cassation forgery of official documents conflict of interests criminal sentence new legal argument land law

Cited Legislation

AI generated
art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
(1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art.
art. 246 C. pen
pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 5 C. pen
anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.
art. 289 C. pen
şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.
art. 25 C. pen
În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.
art. 290 C. pen
raportat la art. 290 C. pen.
art. 291 C. pen
la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen.
art. 2531 C. pen
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Main ground for the verdict, explicitly cited to dismiss the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied to impose the payment of judicial costs to the state on the appellant.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision applied to determine that the fees for the officially appointed defense attorney remain at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 264 din data de 19 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Motru, în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă cererea formulată de partea civilă Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA - Direcţia Silvică Mehedinţi privind disjungerea acţiunii civile.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 - art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (unu) an închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. anterior, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi;

b) să anunţe Serviciului de Probaţiune Mehedinţi, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice Serviciului de Probaţiune Mehedinţi şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune Mehedinţi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost stabilit ca organ cu supravegherea măsurilor menţionate Serviciul de Probaţiune Mehedinţi.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou infracţiuni sau dacă nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege, va fi revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Prin Decizia penală nr. 358 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru şi inculpatul A.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 10 ani aplicată inculpatului A., fiind repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele stabilite anterior precum şi pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals prevăzute de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, respectiv, art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a menţinut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (5) şi art. 861 - art. 862 C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante şi s-a majorat termenul de încercare de la 3 ani la 5 ani, din care 2 ani reprezintă durata pedepsei aplicate, iar 3 ani reprezintă intervalul de timp fixat de instanţă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a dispus trimiterea cauzei completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Înalta Curte a reţinut că, prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a apreciat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 2531 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., raportat la prevederile art. 147 din Constituţie, art. 4 din C. pen. şi ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen., având în vedere atât efectele Deciziilor nr. 603/2015 şi nr. 412/2017 ale Curţii Constituţionale a României şi ale Deciziei nr. 6/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi prevederile Legii nr. 193/2017, soluţia corectă era cea de achitare, iar nu de condamnare a sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul inculpat a arătat că, de principiu, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pot fi invocate atât în situaţia în care a intervenit dezincriminarea, cât şi în situaţia în care, ulterior modificărilor legislative, fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile de tipicitate obiectivă şi/sau subiectivă ale infracţiunii pentru care a fost acuzat.

Astfel, pornind de la principiul legalităţii incriminării, prev. de art. 1 alin. (2) C. pen. potrivit căruia " nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită", care trebuie aplicat prin coroborare cu dispoziţiile art. 4 C. pen. conform cărora "legea penală nu se mai aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă", recurentul a precizat că noua reconfigurare a acţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., stabilită prin legea Legea nr. 193/2017, exclude din sfera ilicitului penal fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A.

S-a învederat că, prin Legea nr. 193/2017 care a şi schimbat denumirea infracţiunii de conflict de interese în folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, a fost reconfigurat elementul material al laturii obiective al infracţiunii, în sensul că fapta este pedepsită doar dacă funcţionarii publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îndeplinesc un act prin care se obţine un folos patrimonial pentru sine, pentru soţ sau pentru o rudă ori un afin până la gradul al doilea, fiind exclusă varianta normativă a participării la luarea unei decizii prin care se obţinea, direct sau indirect, un folos patrimonial.

Sub acest aspect, recurentul a invocat că, începând cu data de 25 iulie 2017, data publicării în M.Of. nr. 598 a Legii nr. 193/2017, a intervenit o dezincriminare a faptei de conflict de interese în varianta participării la luarea unei decizii prin care se obţinea, direct sau indirect, un folos material, fiind eliminate complet următoarele sintagme:

"a participat la luarea unei decizii", "direct sau indirect", "sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură".

Recurentul a precizat că, în ceea ce priveşte această infracţiune, atât prin actul de inculpare, cât şi prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond, s-a reţinut că"a participat (...) la luarea deciziei de a pune în posesie pe B. pe alt amplasament", fiind evident că prin noua reconfigurare, fapta astfel cum a fost reţinută, nu mai este prevăzută de legea penală, deoarece a fost scos din sfera ilicitului penal conflictul de interese săvârşit prin intermediul organismelor colegiale de decizie (cum e şi cazul CLFF Padeş), cât şi folosul patrimonial obţinut pentru alte persoane, decât soţul, o rudă ori afin până la gradul II inclusiv.

S-a mai referit că, decizia curţii de apel deşi, iniţial, s-a raportat la aceeaşi stare de fapt, reţinând că infracţiunea de conflict de interese constă în aceea că inculpatul A. "a participat, în calitate sa de membru al Comisiei locale de fond funciar Padeş şi de reprezentant al Ocolului Silvic Baia de Arama, la luarea deciziei de a pune în posesie pe B. pe un alt amplasament, respectiv pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Baia de Arama, deşi terenul la care acesta din urmă avea dreptul, conform actelor de proprietate era liber", ulterior, pentru a justifica soluţia de condamnare pentru o faptă ce nu mai era prevăzută de legea penală, în încercarea de a acoperi modificările din norma de incriminare privind elementul material al infracţiunii, a reţinut că "inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de membru în cadrul CLFF Padeş a luat decizia de a pune în posesie pe B. pe un alt amplasament, respectiv pe o suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Silvic Baia de Aramă, deşi terenul la care acesta din urma avea dreptul conform actelor de proprietate era liber. Decizia a fost luată de inculpat singur, iniţial prin introducerea acţiunii la Judecătoria Motru şi depunerea unui raport de expertiză ce conţinea date neadevărate, iar ulterior a stabilit, fără ceilalţi membrii ai comisiei, amplasamentul pe care s-a făcut punerea în posesie, doar cu consultarea martorului C., şeful din Ocolul Silvic Padeş" .

Altfel spus, recurentul inculpat a învederat că instanţa de apel a schimbat fapta ce face obiectul judecăţii (art. 371 C. proc. pen.) din aceea de a participa la luarea deciziei, în aceea, de a lua decizia în nume personal cu privire la stabilirea amplasamentului, doar pentru a dispune condamnarea pentru o faptă care nu mai era prevăzută ca infracţiune de legea nouă.

Aşadar, recurentul a considerat aplicabile dispoziţiile art. 4 C. pen. raportat la art. 3 din Legea nr. 187/2017 şi art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit cărora " în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă", urmând ca instanţa de control judiciar să constate că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2017.

Drept urmare, recurentul inculpat a apreciat că rezultă dincolo de orice dubiu că fapta sa, de a participa la şedinţele CLFF Padeş nu constituie infracţiune, nefiind prevăzută de legea penală, deoarece decizia a fost luată în cadrul unui organ colegial, iar folosul material nu a fost urmărit să fie obţinut nici pentru sine (şedinţa CLFF Padeş a avut loc în 13 iulie 2010, iar procura a fost emisă în 4 noiembrie 2011) şi nici pentru o rudă ori afin până la gradul II inclusiv (între inculpatul A. şi martorul B. neexistând vreun grad de rudenie).

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul a realizat aprecieri asupra unor probe administrate în cauză (înscrisuri, declaraţii de martori - C., raportul de expertiză topo) criticând interpretarea dată probelor de către instanţa de apel care a condus la condamnarea sa.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 şi, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., achitarea pentru fapta prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât a fost sancţionat pentru o faptă care nu e prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., recurentul inculpat a apreciat că, instanţa de apel, în mod nelegal şi netemeinic, a pronunţat o soluţie de condamnare în condiţiile în care, raportat la prevederile art. 147 din Constituţie, art. 4 din C. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi având în vedere efectele Deciziilor nr. 405/2016 şi nr. 392/2017 ale Curţii Constituţionale ale României, soluţia corectă era cea de achitare, fiind sancţionat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin motivele de recurs în casaţie, a susţinut că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, că, în cauză, nu ar fi incidente Deciziile nr. 405/2016 şi nr. 392/2017 ale Curţii Constituţionale şi ar subzista fapta de abuz în serviciu, deoarece ar fi încălcat inclusiv "dispoziţiile art. 2 şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, care interzic reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră asupra altor amplasamente, cu excepţia situaţiilor în care pe vechile amplasamente erau emise titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie pentru alte persoane" .

A învederat că, fapta reţinută în sarcina sa, cu privire la această infracţiune, nu vizează reconstituirea dreptului de proprietate care, de altfel, nu intră în atribuţiile sale de serviciu ca inginer silvic sau ca reprezentant al Ocolului Silvic Baia de Aramă în cadrul Comisiei locale de fond funciar, având în vedere că a recomandat CLFF Padeş punerea în posesie a martorului B. pentru suprafaţa de 29,4 ha, pe un amplasament situat pe raza Ocolului Silvic Baia de Aramă.

S-a arătat că, iniţial, prin decizia recurată instanţa de apel a reţinut că "inculpatul A., inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă, membru în Comisia de fond funciar Padeş, urmărind să devină beneficiarul final al unui teren forestier de stat administrat de Ocolul Silvic Baia de Aramă (...) a abuzat de funcţia sa de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Baia de Arama, recomandând Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar Padeş terenul în litigiu pentru punerea în posesie a numitului B. pe un alt amplasament, respectiv pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Silvic Baia de Arama, deşi terenul la care acesta din urma avea dreptul conform actelor de proprietate era liber", activitate prin care evident că nu au fost încălcate dispoziţii legale, deoarece această activitate calificată ca fiind de recomandare era obligatoriu să fie realizată de Ocolul Silvic Baia de Aramă, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 statuând că "unităţile şi subunităţile silvice din subordinea Regiei Naţionale a Pădurilor (...) vor delimita şi vor pune la dispoziţia comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafeţe de teren pentru care s-a reconstituit şi s-a validat dreptul de proprietate".

Recurentul inculpat a mai precizat că, potrivit disp. art. 39 alin. (4) din H.G. nr. 890/2005, "ocoalele silvice sunt obligate să prezinte toate documentele necesare reconstituirii dreptului de proprietate (hărţi amenajistice, extrase de pe amenajament, etc.) în termen de 5 zile de la solicitarea comisiei locale".

Aşadar, s-a apreciat că, prin punerea la dispoziţia CLFF Padeş a unei suprafeţe de teren, după reconstituirea şi validarea dreptului de proprietate, nu se poate aprecia ca s-au încălcat dispoziţii legale, deoarece aceasta era o activitate obligatorie să fie realizată de către unităţile silvice, situaţie pe care instanţa de apel a încercat să o acopere prin schimbarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din fapta de a recomanda comisiei un teren pentru punere în posesie în fapta de a stabili un amplasament pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Totodată, s-a considerat că, de îndată ce cererea lui B. fusese validată din 2010 şi se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate prin întocmirea Anexei 37, punerea la dispoziţie de către Ocolul Silvic Baia de Aramă a suprafeţei de teren doar pentru punerea în posesie era etapa următoare reconstituirii dreptului de proprietate.

Recurentul inculpat a subliniat că dispoziţiile art. 2 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000 se referă la etapa reconstituirii dreptului de proprietate, activitate care a fost desfăşurată de către Comisia Locală de Fond Funciar Padeş, care a validat cererea martorului B. Drept urmare, a susţinut că numai în situaţia în care i s-ar fi imputat faptul că ar fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru martorul B., pe un alt amplasament decât cel vechi, ar fi putut deveni incidente dispoziţiile art. 2 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000.

De asemenea, recurentul inculpat a arătat că, prin actul de inculpare, nu se indică dispoziţii din legislaţia primară pe care le-ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci i se impută, o activitate de recomandare, care evident nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

De altfel, a precizat că singurele referiri la dispoziţiile legale sunt făcute în partea expozitivă a rechizitoriului, însă prin trimitere la prevederile H.G. nr. 890/2005, act normativ care nu face parte din legislaţia primară pentru a putea face obiectul verificării instanţei de judecată din perspectiva laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Faţă de aceste argumente, recurentul inculpat a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în sentinţa apelată că "activitatea inculpatului A. în cadrul Comisiei locale de fond funciar Padeş, de a recomanda punerea în posesie a martorului B. (...) nu este prevăzută de legea penală" .

Recurentul inculpat s-a mai referit la probele administrate în cauză (spre ex. declaraţiile martorilor D., C., E., F., înscrisuri), apreciind că terenul pe care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru F., G. sau H. era liber şi că, pe acest amplasament, s-ar fi putut reconstitui dreptul de proprietate pentru B..

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 şi, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., achitarea inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen., recurentul inculpat a învederat că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, apreciind că fapta constând în "semnarea de către inculpat a Procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 17 martie 2012" ar fi prevăzută de legea penală, operaţiune prin care s-ar fi încălcat dispoziţiile H.G. nr. 890/2005, potrivit cărora "prin punerea în posesie se înţelege preluarea efectivă a terenului de către persoana fizică îndreptăţită, efectuarea de măsurători topografice, existând o anumită procedură şi termene fixate pentru această operaţiune, nefiind o operaţiune scriptică".

Cu privire la această infracţiune, inculpatul A. a menţionat că s-a reţinut în sarcina sa că "a semnat actele de punere în posesie a numitului B. fără să se deplaseze efectiv în teren, procesul-verbal de punere în posesie fiind neconform cu realitate", activitate pe care, însă, în mod corect, judecătorul fondului a calificat-o ca fiind în afara ilicitului penal, deoarece "în această modalitate s-au executat dispoziţiile unui titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 309 din 9 februarie 2012 intrată în puterea de lucru judecat" .

De asemenea, a mai învederat că pentru existenţa infracţiunii, sub aspectul elementului material, activitatea de falsificare a unui înscris oficial, presupune fie atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, iar cele două modalităţi de săvârşire să se producă cu prilejul întocmirii înscrisului de către funcţionarul aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Or, recurentul inculpat a arătat că atâta timp cât prin procesul-verbal de punere în posesie s-a realizat punerea în executare a unui titlu executoriu, nu se poate aprecia că acesta ar fi fost falsificat la momentul întocmirii lui.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că fapta este prevăzută de legea penală, prin invocarea considerentului stabilirii greşite a amplasamentului, în condiţiile în care amplasamentul nu a fost stabilit prin procesul-verbal de punere în posesie.

Recurentul inculpat prin motivele formulate a considerat că prezintă relevanţă faptul că procesul-verbal de punere în posesie nu l-a întocmit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci a fost întocmit de membrii CLFF Padeş şi a ajuns pentru semnat la Ocolul Silvic Baia de Aramă, împreună cu documentaţia aferentă, în condiţiile în care amplasamentul era delimitat, în teren, încă din 2010.

Practic, s-a apreciat că semnarea procesului-verbal, în calitate de "reprezentant al deţinătorului legal", nu se circumscrie elementului material al infracţiunii, respectiv atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, reţinută ca modalitate de săvârşire a infracţiunii în speţa de faţă, deoarece pe de o parte, întocmirea procesului-verbal nu făcea parte din atribuţiile sale de serviciu, iar norma de incriminare vizează exclusiv falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, iar pe de altă parte, activitatea de falsificare trebuie să fie una comisivă, în varianta atestării, şi nu una omisivă, aşa cum se reţine că ar fi fost săvârşită.

Or, prin soluţia de condamnare, instanţa de apel s-a limitat să reţină că inculpatul a semnat în fals procesul-verbal de punere în posesie, care nu atesta aspecte ce corespund realităţii, fără să ţină cont că semnătura sa de pe procesul-verbal este în calitate de "reprezentant al deţinătorului legal".

Se mai constată că recurentul inculpat a făcut referire la probele administrate şi conţinutul acestora, ca declaraţii de martor (C.) şi înscrisuri.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 358 din 14 martie 2019 şi, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu aplicarea art. 4 C. pen., achitarea pentru fapta prevăzută de art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

În raport de motivele de recurs în casaţie dezvoltate de recurentul A., prin încheierea din 25 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a considerat că acestea se justifică a fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în sensul de a se verifica dacă sunt prevăzute de legea penală faptele pentru care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunile prev. de art. 2531, art. 246 şi art. 289 C. pen. anterior (cu excepţia motivelor referitoare la probele administrate în cauză, conţinutul acestora şi interpretarea materialului probator, care nu pot fi supuse cenzurii pe calea recursului în casaţie, având în vedere cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.).

Analizând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în limitele admiterii în principiu şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens că, recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii, apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului şi, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de Înalta Curte, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

În cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestite cu judecarea recursului în casaţie.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază asupra temeiniciei căii extraordinare ce face obiectul cauzei pendinte, verificând motivele invocate de către recurentul inculpat în limitele declarate admisibile prin încheierea pronunţată la data de 25 septembrie 2019.

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. i se circumscriu situaţiile în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv şi subiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Aceste dispoziţii exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt, conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi pe această cale stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv şi subiectiv condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, analizând motivele invocate de inculpatul A., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu sunt întemeiate.

În cauză, instanţa de apel a reţinut că, "în drept, faptele inculpatului A. - inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă, membru în Comisia locală de fond funciar Padeş - care, urmărind să devină beneficiarul final al unui teren forestier de stat administrat de Ocolul Silvic Baia de Aramă, a încheiat o procură notarială cu B. - persoană care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate - prin care acesta din urmă l-a mandatat să-i reprezinte interesele şi, în perioada 4 noiembrie 2011 -17 martie 2012:

- l-a determinat pe expertul tehnic silvic I. să semneze şi să îşi însuşească conţinutul unui raport de expertiză tehnică extrajudiciară, cunoscând că datele înscrise în acest raport nu corespund realităţii, şi a folosit în instanţa de judecată, la Judecătoria Motru, în Dosarul civil nr. x/2011, acest raport de expertiză extrajudiciară, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prev. de art. 25 C. pen. de la 1969 raportat la art. 290 C. pen. de la 1969 şi art. 291 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.,

- a abuzat de funcţia sa de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă, recomandând Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar Padeş terenul în litigiu pentru punerea în posesie a numitului B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.,

- a participat, în calitatea sa de membru al Comisiei locale de fond funciar Padeş şi de reprezentant al Ocolului Silvic Baia de Aramă, la luarea deciziei de a pune în posesie pe B. pe un alt amplasament, respectiv pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Silvic Baia de Aramă, deşi terenul la care acesta din urmă avea dreptul conform actelor de proprietate era liber, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, prev. de art. 2531 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.,

- a semnat actele de punere în posesie a numitului B. fără să se deplaseze efectiv în teren, procesul-verbal de punere în posesie fiind neconform cu realitatea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.".

Potrivit art. 2531 C. pen. de la 1969, constituie infracţiunea de conflict de interese, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Prin C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, a fost incriminată la art. 301 infracţiunea Conflictul de interese care sancţionează fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură (alin. (1).

Prin Decizia nr. 6/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.

Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în vigoare de la 28 iulie 2017, a reconfigurat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 301 alin. (1) C. pen., primind titlul marginal "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane", în sensul că reprezintă infracţiune fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

În pofida acestei succesiuni de legi, instanţa supremă constată că fapta reţinută în sarcina recurentului inculpat ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 2531 C. pen.anterior, nu a fost dezincriminată.

Instanţa de apel a reţinut că, inculpatul A., urmărind să devină beneficiarul final al unui teren forestier de stat administrat de Ocolul Silvic Baia de Aramă, a încheiat o procură notarială cu B. - persoană care solicitase reconstituirea dreptului de proprietate - prin care acesta din urmă l-a mandatat să-i reprezinte interesele şi, în perioada 4 noiembrie 2011 -17 martie 2012, printre altele, a participat, în calitatea sa de membru al Comisiei locale de fond funciar Padeş şi de reprezentant al Ocolului Silvic Baia de Aramă, la luarea deciziei de a pune în posesie pe B. pe un alt amplasament, respectiv pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Silvic Baia de Aramă, deşi terenul la care acesta din urmă avea dreptul conform actelor de proprietate era liber. În final, inculpatul a achiziţionat acest teren de la B. la un preţ cu mult inferior valorii sale reale.

În acest sens, curtea de apel a arătat că "inculpatul A., în exercitarea atribuţiilor de membru în cadrul CFFL Padeş a luat decizia de a pune în posesie pe B. pe un alt amplasament, respectiv pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier pe raza Ocolului Silvic Baia de Aramă, deşi terenul la care acesta din urmă avea dreptul conform actelor de proprietate era liber. Decizia a fost luată de inculpat singur, iniţial prin introducerea acţiunii civile la Judecătoria Motru şi depunerea unui raport de expertiză ce conţinea date neadevărate, iar ulterior a stabilit fără ceilalţi membri ai comisiei amplasamentul pe care s-a făcut punerea în posesie, doar cu consultarea martorului C., şeful Ocolului Silvic Padeş care, în mod evident, nu s-a opus ca întreg terenul retrocedat să facă parte din Ocolul Silvic Baia de Aramă, deşi conform actelor, marea majoritate a terenului se afla pe raza Ocolului Silvic Padeş.

Din declaraţiile membrilor Comisiei locale de fond funciar Padeş rezultă că, ulterior sentinţei civile nr. 309/09 februarie 2012 a Judecătoriei Motru, în cadrul comisiei nu a mai fost luat în discuţie în mod oficial noul amplasament pus la dispoziţie de Ocolul Silvic Baia de Aramă, iar propunerea privind noul amplasament a fost confirmată de membrii CLFF Padeş prin semnarea ulterioară a procesului-verbal de punere în posesie, fără ca membrii comisiei să poată preciza cine şi cum a fost propus acest amplasament."

Se constată că elementele factuale descrise de instanţa de apel evidenţiază că recurentul inculpat A., în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care a obţinut un folos patrimonial pentru sine, situaţie ce se încadrează nu doar elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2531 din C. pen.anterior, ci şi celor ale laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 301 alin. (1) C. pen. - "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane", aşa încât nu se poate constata dezincriminarea faptei de care a fost acuzat şi condamnat recurentul.

Astfel, recurentul inculpat A. a îndeplinit acte în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca funcţionar public, în înţelesul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II a C. pen., în calitate de inginer silvic şi membru în Comisia locală de fond funciar Padeş, care se constituie prin ordin al prefectului şi funcţionează sub îndrumarea şi controlul comisiilor judeţene, precum şi a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu numeroase atribuţii în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere, conform dispoziţiilor legale, având obligaţia sesizării oricăror nelegalităţi observate în cursul procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate, cum în mod legal a reţinut instanţa de apel.

Împrejurarea că între inculpatul A. şi martorul B. nu există niciun grad de rudenie, nu are relevanţă sub aspectul întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de conflict de interese pentru care a fost condamnat recurentul inculpat, din moment ce, prin decizia instanţei de apel s-a reţinut că folosul material/patrimonial a fost urmărit de inculpat a fi obţinut în favoarea sa, iar varianta normativă a realizării folosului pentru sine se regăseşte atât în norma de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 2531 din C. pen. anterior, cât şi în cea prevăzută de art. 301 din C. pen. actual.

Ca atare, stabilirea legii penale mai favorabile, în mod global, nu a depins de încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 2531 din C. pen. anterior sau art. 301 din C. pen. actual, întrucât prin aceste din urmă dispoziţii legale îndeplinirea unui act în exercitarea atribuţiilor de serviciu presupune inclusiv participarea la luarea unei decizii în exercitarea atribuţiilor de serviciu (acţiune prevăzută distinct de dispoziţiile art. 2531 din C. pen. anterior).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica analizată, în baza căreia recurentul inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost invocat de inculpat în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, cu motivarea că actul de sesizare a instanţei a reţinut încălcarea normelor legale prevăzute de H.G. nr. 890/2005, act normativ care nu face parte din legislaţia primară.

Totodată, a susţinut că, în calitatea sa de inginer silvic al Ocolului Silvic Baia de Aramă sau membru în cadrul Comisiei locale de fond funciar Padeş nu avea în cadrul atribuţiilor sale de serviciu posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate, ci doar atribuţia de a face propuneri către comisia locală de fond funciar în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren forestier.

Cerinţa esenţială "prin încălcarea legii" ataşată elementului material al infracţiunii, este o condiţie ce ţine de tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel că nerealizarea acesteia impune soluţia achitării, în faza de judecată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. deoarece fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.

Curtea de apel a reţinut, prin considerentele deciziei pronunţate, că infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârşită de inculpatul A., constă în aceea că a abuzat de funcţia sa de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Baia de Aramă, recomandând Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar Padeş terenul în litigiu, pentru punerea în posesie a numitului B.

Deopotrivă, a arătat instanţa de apel:

"Din declaraţiile membrilor Comisiei locale de fond funciar Padeş rezultă că, ulterior Sentinţei civile nr. 309 din 9 februarie 2012 a Judecătoriei Motru, în cadrul comisiei nu a mai fost luat în discuţie în mod oficial noul amplasament pus la dispoziţie de Ocolul Silvic Baia de Aramă, iar propunerea privind noul amplasament a fost confirmată de membrii CLFF Padeş prin semnarea ulterioară a procesului-verbal de punere în posesie, fără ca membrii comisiei să poată preciza cine şi cum a fost propus acest amplasament.

Drept urmare, inculpatul, nesocotind prevederile legale, respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, care stabilesc că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face pe vechile amplasamente şi doar în cazurile în care pentru aceste terenuri s-au eliberat deja titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie, reconstituirea se face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, a stabilit singur amplasamentul pe care a fost pus în posesie B., ştiind că, potrivit înţelegerii anterioare cu acesta, va cumpăra terenul respectiv la un preţ mult inferior celui real.

În mod greşit prima instanţă a reţinut că sunt incidente Deciziile 406/2016 şi 392/2017 ale Curţii Constituţionale, astfel încât fapta inculpatului A. de a recomanda punerea în posesie a martorului B. nu este prevăzută de legea penală, inculpatul încălcând doar dispoziţii cuprinse în fişa postului şi H.G. nr. 890/2005.

Curtea reţine că pe lângă aceste prevederi, inculpatul a încălcat şi dispoziţiile art. 2 şi 24 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, care interzic reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră asupra altor amplasamente, cu excepţia situaţiilor în care pentru vechile amplasamente erau emise titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie pentru alte persoane. Or, inculpatul A. tocmai acest lucru a făcut, urmărind un interes personal, a stabilit un alt amplasament pe care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate al numitului B., deşi vechiul amplasament era liber la acel moment (...)".

Instanţa de apel a mai notat că, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut nu doar că recurentul inculpat a nesocotit dispoziţiile H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, ci că a încălcat şi prevederile art. 2 şi art. 24 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere.

Altfel spus, curtea de apel a constatat că inculpatul A. nu s-a conformat nici dispoziţiilor din Legea nr. 1/2000 - legislaţie primară care reglementează cu titlu general atribuţiile ce incumbau inculpatului în exercitarea funcţiei, dar nici celor detaliate în H.G. nr. 890/2005, ca act normativ secundar.

Această situaţie este în consonanţă cu considerentele deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, respectiv: "neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă (...) Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege ... neputând fi dedus (...) în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal".

În consecinţă, Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a statuat că, atâta timp cât într-o lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă se regăsesc reglementate, cu titlu general, atribuţiile care intră în competenţa funcţionarului, acestea pot fi detaliate în acte normative secundare.

Deopotrivă, prin Decizia nr. 392/2017 a Curţii Constituţionale a României s-a statuat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Raportul dintre legislaţia primară şi cea secundară este ilustrat prin Legea nr. 1/2000 şi H.G. nr. 890/2005 şi a fost analizat prin decizia pronunţată în prezenta cauză de curtea de apel, constatându-se încălcarea normelor din legislaţia primară şi secundară, aşa încât, sub aspectul problematicii analizate, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte mai constată că, recurentul inculpat A. a îndeplinit în mod defectuos un act, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.

Instanţa de apel a reţinut că:

"În perioada 2010 - 2012, din Comisia locală de fond funciar Padeş făceau parte, ca membri, potrivit ordinului prefectului judeţului Gorj nr. 136 din 26 aprilie 2010, şi numiţii J. - care, în calitatea sa de şef al Ocolului Silvic Baia de Aramă îl împuternicise pe A. - şi C. - şeful Ocolului Silvic Padeş. Aceste din urmă două persoane aveau pregătire de specialitate în domeniul silviculturii şi topografiei, spre deosebire de ceilalţi membri ai comisiei locale, şi erau depozitarii hărţilor amenajistice aflate la ocoalele silvice pe care le reprezentau. De asemenea, ocoalele silvice Padeş şi Baia de Aramă deţineau în administrare terenurile cu vegetaţie forestieră care urmau să fie puse la dispoziţia comisiei locale pentru a fi restituite, la cerere, foştilor proprietari/moştenitorilor acestora.

Curtea de apel a mai reţinut că inculpatul A. avea obligaţia, potrivit fişei postului din data de 1 februarie 2010, să asigure integritatea fondului forestier proprietate publică a statului din administraţia ocolului silvic şi gospodărirea durabilă a pădurilor pe baza amendamentelor silvice şi să îndeplinească atribuţiile ce revin personalului silvic în aplicarea prevederilor legale referitoare la restituirea pădurilor private din raza ocolului silvic.

Or, aşa cum s-a menţionat, instanţa de apel a reţinut în baza probatoriului administrat (a cărui evaluare excede prezentei proceduri), că, inculpatul A., urmărind un interes personal, a stabilit un alt amplasament pe care s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate al numitului B., deşi vechiul amplasament era liber la acel moment.

În acord cu instanţa de apel, se constată în această situaţie că inculpatul, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, a încălcat dispoziţiile art. 2 şi art. 24 din Legea nr. 1/200, care prevăd că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, dispoziţii primare transpuse în legislaţia secundară reprezentată de H.G. nr. 890/2005 şi preluate în fişa postului inculpatului.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a semnat actele de punere în posesie a numitului B., la doar 4 zile de la data rămânerii definitive a sentinţei civile, fără să se deplaseze efectiv în teren, procesul-verbal cuprinzând menţiuni neconforme cu realitatea, deşi potrivit dispoziţiilor art. 71 - 73 din H.G. nr. 890/2005 prin punerea în posesie se înţelege preluarea efectivă a terenului de către persoana fizică îndreptăţită, efectuarea de măsurători topografice, existând o anumită procedură şi termene fixate pentru această operaţiune, nefiind o operaţiune scriptică."

Instanţa de apel a arătat că: "Potrivit declaraţiilor membrilor CLFF Padeş care au semnat acest proces-verbal de punere în posesie - E., K. şi L., confirmate şi de inculpatul A., la data de 17 martie 2012 nu a avut loc efectiv nici punerea în posesie a numitului B. pe suprafaţa de 29,4 ha teren forestier, procesul-verbal de punere în posesie fiind întocmit şi semnat în birou, la sediul Primăriei Padeş. De altfel, la acea dată, ar fi fost imposibilă deplasarea în teren, din cauza condiţiilor meteorologice, statul de zăpadă fiind de circa 1 m, ceea ce nu ar fi permis efectuarea de măsurători sau delimitări."

Pornind de la motivele recursului în casaţie promovat de inculpatul A., este de subliniat că punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Motru nu presupunea eludarea dispoziţiilor art. 71 - 73 din H.G. nr. 890/2005 care reglementează expres obligaţia efectuării unor măsurători topografice şi preluarea, în mod efectiv, a terenului forestier de către persoana îndreptăţită, activităţi care trebuiau să se realizeze în teren, urmând ca, apoi, să fie consemnate într-un proces-verbal, ca dovadă a punerii efective în posesie.

Or, punerea în posesie s-a realizat doar scriptic, prin întocmirea Procesului-verbal nr. x din 17 martie 2012, fără realizarea, în materialitatea lor, a activităţilor prevăzute de art. 71 - 73 din H.G. nr. 890/2005.

Inculpatul A. a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, cunoscând procedura punerii în posesie, ţinând seama că era inginer silvic al Ocolului Silvic Baia de Aramă şi membru în Comisia locală de fond funciar Padeş. De altfel; acesta a urmărit un interes personal, şi anume să devină beneficiarul terenului forestier pentru care B. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, inculpatul a semnat actul de punere în posesie (Procesul-verbal de punere în posesie nr. x din 17 martie 2012) a numitului B., fără să se deplaseze efectiv în teren, procesul-verbal (act oficial) cuprinzând menţiuni neconforme cu realitatea.

Curtea de apel a reţinut că:

"Inculpatul A. cunoştea foarte bine situaţia juridică a terenurilor aflate nu numai în administrarea OS Baia de Aramă dar şi a OS Padeş, nu numai datorită profesiei sale de inginer silvic dar şi datorită faptului că participa de ani de zile ca reprezentant al OS Baia de Aramă în Comisia locală de fond funciar Padeş şi se ocupa cu retrocedările terenurilor situate în această din urmă unitate administrativ teritorială".

În acest context, în care fapta reţinută de instanţa de apel ca fiind infracţiunea de fals intelectual este prevăzută de legea penală, iar inculpatul A. a participat în cunoştinţă de cauză la comiterea infracţiunii (care se pretează a fi săvârşită în forma autoratului, complicităţii, instigării), analiza formei de participaţie penală cu care a acţionat recurentul rămâne fără relevanţă din perspectiva soluţiei de condamnare, fiind de subliniat că încadrarea juridică (inclusiv sub aspectul participaţiei penale) nu constituie obiect de cenzură pe calea recursului în casaţie.

Înalta Curte reiterează că, prin unele dintre motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, cu titlu definitiv, care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, însă aceste critici nu se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi examinate, aşa cum s-a arătat şi în cuprinsul încheierii de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - LM