Decizia nr. 380/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea la data de 17 ianuarie 2017 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), (pct. 1 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., (pct. 2 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) (pct. 19 din rechizitoriu) şi fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale) (pct. 22 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

B., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), (pct. 1 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 3 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 5 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 11 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), (pct. 12 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

C., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., (pct. 14 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 15 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 17 din rechizitoriu) şi instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 18 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

D., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (pct. 6 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 7 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 8 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 9 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 10 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (pct. 11.1 din rechizitoriu), dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), (pct. 12 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 18 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

E., pentru comiterea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 3 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 4 din rechizitoriu) şi dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 5 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

F., pentru comiterea infracţiunii de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 4 din rechizitoriu); G., pentru comiterea infracţiunii de: efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit.

a) din Legea nr. 78/2000, (pct. 13 din rechizitoriu); H., pentru comiterea infracţiunilor de: efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit.

a) din Legea nr. 78/2000, (pct. 16 din rechizitoriu) şi dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 17 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. I., pentru comiterea infracţiunii de: fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) (pct. 22 din rechizitoriu); J., pentru săvârşirea infracţiunii de: mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu).

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă că:

1. Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., care în perioada 2012 - 2014, în calitate de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, şi respectiv de şef al Poliţiei mun. Beiuş şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 RON, şi au primit foloase necuvenite în valoare totală de 7.979 RON, constând în achiziţionarea de obiecte de mobilier şi prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poliţiei mun. Beiuş, de la denunţătorul K., după cum urmează:

- piese de mobilier, respectiv o masă de birou formată din două corpuri, o masă de şedinţă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de perete cu dulăpior în partea inferioară şi mobilier pe colţ format din două dulapuri şi o vitrină, pentru utilarea biroului comisarului şef B., din incinta sediului Poliţiei mun. Beiuş;

- au pretins confecţionarea şi montarea a 8 (opt) ferestre cu geam termopan şi o uşă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poliţiei mun. Beiuş, din care trei ferestre au fost montate în spaţiul folosit de Biroul Rutier al instituţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

2. Fapta reţinută în sarcina inculpatului A., care în vara anului 2012, în calitate de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv să nu îşi îndeplinească potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a pretins şi primit diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la reţeaua de curent electric a locuinţei sale situată în mun. Oradea, str. x, jud. Bihor, de la denunţătorul K., primar al municipiului Beiuş, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

3. Fapta reţinută în sarcina inculpatului B., care în cursul lunii iulie 2015, în calitate de şef al Poliţiei mun. Beiuş, având în subordine directă Postul de Poliţie Cărpinet, în scopul protejării activităţii ilicite a numiţilor L., M., N., O. şi P., respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet, a pretins prin intermediul agentului şef principal E. - şeful Postului de Poliţie Cărpinet, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei sale din loc. Beiuşele, iar, ulterior, prin intermediul fiicei sale Q. a mai pretins încă 11 (unsprezece) m2 de piatră ornamentală pentru pavarea unor scări, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului E., care în cursul lunii iulie 2015 l-a ajutat pe inculpatul B., prin aceea că a pretins pentru acesta, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei inculpatului B., cantitatea de piatră ornamentala pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de comisarul şef B. cu sprijinul şi urmare a demersurilor făcute de agentul şef principal E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului J., care fiind audiat în prezenta cauză, în calitate de martor, la data de 4 octombrie 2016, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, respectiv a declarat că în vara anului 2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuinţa sa din loc. Beiuşele, jud. Bihor, a achiziţionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane din localitatea Izbuc, com. Cărpinet, a căror identitate nu o mai reţine; că soţia sa, Q., a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 RON; că socrul său, inculpatul B., nu a avut niciun fel de implicare în achiziţionarea pietrei ornamentale pentru pavaj de la pietrarii din com. Cărpinet, jud. Bihor, toate acestea în condiţiile în care s-a stabilit că în realitate întreaga cantitate de piatră ornamentală a fost pretinsă în cursul lunii iulie 2015, cu titlu de mită, fără a fi achitată contravaloarea acesteia, de inculpatul B., prin intermediul inculpatului E. (cantitatea de două tone de piatră ornamentală) şi prin intermediul fiicei sale Q. (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau piatră ornamentală în mod ilegal pe raza comunei Cărpinet, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen.

4. Fapta reţinută în sarcina inculpatei F., care în cursul lunii iunie 2015, în calitate de consilier superior în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizaţii, având atribuţii directe în legătură cu eliberarea avizului şi acordului de mediu, pentru a susţine demersurile pietrarilor din com. Cărpinet în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu şi a acordului de mediu şi pentru eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu, a pretins prin intermediul agentului şef principal E. cantitatea de 20 - 22 m2 de piatră ornamentală pentru pavaj de la numiţii R., L., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului E., care în cursul lunii iunie 2015 a ajutat-o pe inculpata F., prin aceea că a pretins pentru aceasta de la numiţii R., L., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, cantitatea de 20 - 22 m2 de piatră ornamentală pentru pavaj, cantitatea de piatră ornamentală pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de inculpata F. cu sprijinul şi urmare a demersurilor făcute de agentul şef principal E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

5. Fapta reţinută în sarcina inculpatului B., care în cursul anului 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de şef al Poliţiei mun. Beiuş, având în subordine directă Postul de Poliţie Cărpinet, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi subordonatul său E. şi în legătură cu atribuţiile sale de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Cărpinet şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale, cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă al subordonatului său, a pretins, acceptat şi primit diferite foloase necuvenite de la inculpatul E., după cum urmează:

- achitarea contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-un restaurant situat în apropierea mun. Medgidia, iar la plecare a primit 10 litri de vin;

- achitarea contravalorii unui sejur în cursul lunii iulie 2015, pentru două familii, respectiv pentru el şi familia sa, cât şi pentru familia prietenului său S., în staţiunea Neptun, jud. Constanţa; achitarea unor mese la Restaurantul "T." şi achitarea contravalorii închirierii de şezlonguri pe plajă, pe perioada sejurului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Fapta reţinută în sarcina inculpatului E., care în cursul anului 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi şeful său ierarhic B. şi în legătură cu atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de inculpatul B. în calitate de şef al Poliţiei mun. Beiuş, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Cărpinet şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale, cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă de care a beneficiat agentul de poliţie din partea şefului său ierarhic, a oferit şi remis diferite foloase necuvenite inculpatului B., după cum urmează:

- achitarea contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-un restaurant situat în apropierea mun. Medgidia, iar la plecare remiterea cantităţii de 10 litri de vin;

- achitarea contravalorii unui sejur în cursul lunii iulie 2015, pentru două familii, respectiv pentru comisarul şef B. şi familia sa, cât şi pentru familia prietenului ofiţerului, S., în staţiunea Neptun, hotel Caraiman, jud. Constanţa; achitarea unor mese la Restaurantul "T." şi achitarea contravalorii închirierii de şezlonguri pe plajă, pe perioada sejurului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

6. Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în perioada 2009 - 2011, în calitate de şef al Postului de Poliţie Cărpinet, a pretins şi primit cantitatea de 38 m. pătraţi piatră ornamentală pentru construcţia/renovarea cabanei pe care o deţinea în satul de vacanţă U., de la numiţii V., W., L., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, piatră ornamentală pentru pavaje pe raza comunei Cărpinet, pentru a proteja activitatea ilicită a pietrarilor, prin neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

7. Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în perioada noiembrie - decembrie 2014, în calitate de şef al Postului de Poliţie Pietroasa, a pretins şi primit de la numitul X., preşedinte al Asociaţiei Urbariale "Y." Chişcău, 10 (zece) pomi de Crăciun, în contextul în care la Postul de Poliţie Pietroasa se efectuau cercetări penale în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar în schimbul foloaselor pretinse şi primite poliţistul urma să-l ajute pe denunţătorul X., reprezentantul Asociaţiei Urbariale "Y." Chişcău, să obţină documentele Asociaţiei Urbariale, o drujbă şi două motocoase de la fostul preşedinte al acesteia, numitul Z., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

8. Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în perioada noiembrie - decembrie 2014, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o pe lângă funcţionari de la AA. din Oradea, cu atribuţii în organizarea cursurilor şi examenelor în vederea obţinerii certificatului A.D.R., a acceptat şi primit de la numitul BB. un cuptor electric cu plită, în valoare de aproximativ 500 RON şi o friteuză, în valoare de aproximativ 120 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

9. Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în data de 20 aprilie 2015, în calitate de şef al Postului de Poliţie Pietroasa, a pretins şi primit de la numitul CC., primar al comunei Pietroasa, jud. Bihor, 40 litri de motorină, în valoare de aproximativ 200 RON, pentru alimentarea autoturismului personal, în contextul în care la Postul de Poliţie Pietroasa se efectuau cercetări penale, urmare a plângerii formulate de primarul CC., în Dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi în scopul ca inculpatul, având în vedere funcţia deţinută - şef al Postului de Poliţie Pietroasa, să nu se sesizeze cu privire la posibile fapte penale comise de către edil şi despre care poliţistul ar fi luat cunoştinţă în orice mod, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

10. Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în cursul lunii iulie 2015, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o pe lângă funcţionari cu atribuţii în preschimbarea permiselor de conducere, a acceptat promisiunea primirii de la numitul BB. a unei maşini de deszăpezit, în valoare de aproximativ 150 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

11. Faptele reţinute în sarcina inculpatului B., care în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, în calitate de şef al Poliţiei mun. Beiuş, având în subordine Postul de Poliţie Pietroasa, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi pentru a proteja activitatea infracţională a numitului DD., prin neîndeplinirea potrivit legii a atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, a pretins, acceptat şi primit, atât în mod direct cât şi prin intermediul agentului şef principal D. - şeful Postului de Poliţie Pietroasa, diferite foloase necuvenite de la martorul denunţător DD., respectiv:

- prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150 de RON, din care denunţătorul DD. a suportat suma de 100 RON, iar agentul şef principal D. a achitat suma de 50 de RON;

- a acceptat, de la numitul DD., promisiunea unor foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci şi 2 kg de plăcintă; ulterior, datorită imposibilităţii omului de afaceri de a se deplasa la Beiuş cu produsele de panificaţie, acestea nu au mai fost remise ofiţerului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Fapta reţinută în sarcina inculpatului D., care în data de 4 aprilie 2015 l-a ajutat pe inculpatul B., prin aceea că a făcut demersuri pentru a obţine diferite foloase necuvenite de la omul de afaceri DD. pentru şeful său ierarhic, inculpatul B., respectiv:

- prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150 de RON, din care denunţătorul DD. a suportat suma de 100 RON, iar agentul şef principal D. a achitat suma de 50 de RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

12. Fapta reţinută în sarcina inculpatului B., care în perioada 2014 - 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi subordonatul său D. şi în legătură cu atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Pietroasa şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal D., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilicită a numitului DD., cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă de care a beneficiat agentul de poliţie din partea inculpatului B., a pretins şi primit diverse foloase necuvenite de la agentul şef principal D., după cum urmează:

- asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul deţinut de numitul N., în loc. Cărpinet;

- a pretins numitului DD., prin intermediul A.S.P. D., asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 RON, fiind achitată de inculpatul D.;

- asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea "Laura" din loc. Chişcău, deţinută de numita EE.;

- procurarea materiei prime necesară pentru pregătirea, la brutăria aparţinând numitului N. din loc. Cărpinet, a unei cantităţi de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane (invitaţi la nunta organizată de fratele său) primind ulterior 61 de batoane de plăcintă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

Faptele reţinute în sarcina inculpatului D., care în perioada 2014 - 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi şeful său ierarhic B. şi în legătură cu atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere a ofiţerului, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Pietroasa şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal D., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilicită a numitului DD., cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă de care a beneficiat agentul de poliţie din partea şefului său ierarhic, a remis diverse foloase necuvenite inculpatului B., după cum urmează:

- asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul deţinut de numitul N., în loc. Cărpinet;

- a pretins numitului DD., pentru inculpatul B., asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 RON, a fost achitată de inculpatul D.;

- asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea "..." din loc. Chişcău, deţinută de numita EE.;

- a procurat materia primă necesară pentru pregătirea, la brutăria aparţinând numitului N. din loc. Cărpinet, a unei cantităţi de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane, 61 de batoane de plăcintă, fiind remise inculpatului B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

13. Fapta reţinută în sarcina inculpatului G., care în perioada iunie 2012 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept şi erau în legătură cu activitatea comercială a S.C. FF. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni care reveneau de drept administratorului firmei, în scopul obţinerii de profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

14. Fapta reţinută în sarcina inculpatului C., care în cursul anului 2012, în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, având în subordine şi coordonare Postul de Poliţie Remetea, a pretins şi primit de la numitul G., viceprimar al comunei Remetea şi persoană ce administra în fapt S.C. FF. S.R.L., mai multe piese de mobilier pentru utilarea biroului său situat în incinta sediului Poliţiei mun. Beiuş, respectiv o masă de şedinţă aflată în prelungirea biroului de lucru şi un dulap cu două uşi care maschează un fişet metalic, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului G., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

15. Fapta reţinută în sarcina inculpatului C., care în cursul lunii decembrie 2014, în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, a pretins şi primit, de la numitul G., viceprimar al comunei Remetea şi persoană ce administra în fapt S.C. FF. S.R.L., schimbarea telefonului mobil pe care îl folosea cu un telefon mobil nou, fără a achita diferenţa de preţ dintre acestea, în sumă de 100 RON, care a fost suportată de omul de afaceri, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului G., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi în contextul în care numitul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia mun. Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, iar la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

16. Fapta reţinută în sarcina inculpatului H., care în perioada iunie 2008 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni legate de activitatea comercială a S.C. HH. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni în calitate de administrator al firmei, în scopul obţinerii de profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

17. Fapta reţinută în sarcina inculpatului C., care în perioada 2014 -2015, în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, având în subordine şi coordonare Postul de Poliţie Roşia, a pretins şi primit de la numitul H., viceprimar al comunei Roşia şi persoană ce administra în acea perioadă S.C. HH. S.R.L., prestarea unor servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în construcţie din loc. Ghighişeni, jud. Bihor, aparţinând ofiţerului de poliţie, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului H., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000.

Fapta reţinută în sarcina inculpatului H., care în perioada 2014 -2015 a prestat inculpatului C. servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în construcţie în loc. Ghighişeni, jud. Bihor, aparţinând ofiţerului de poliţie, pentru ca în schimb poliţistul să protejeze activitatea sa infracţională, prin neîndeplinirea, potrivit legii, a atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută de ofiţer, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

18. Faptele reţinute în sarcina inculpatului D., care în perioada aprilie - mai 2015, în calitate de şef al Postului de Poliţie Pietroasa, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în legătură cu atribuţiile ce decurgeau din funcţia deţinută de acesta, respectiv pentru a proteja activitatea ilicită a omului de afaceri DD., la cererea comisarului şef C., şeful secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, a pretins pentru ofiţerul de poliţie diferite foloase necuvenite de la martorul denunţător DD., primite ulterior de către ofiţer, după cum urmează:

- cantitatea de 20 de tone de piatră concasată, în valoare de 400 RON, având ca specificaţie tehnică dimensiunea cea mai mare de aproximativ 3 cm;

- cantitatea de 3 - 4 kg de plăcintă; întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Faptele reţinute în sarcina inculpatului C., care în perioada aprilie - mai 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a determinat pe inculpatul D. ca în legătură cu atribuţiile ce decurgeau din funcţia deţinută de acesta, aceea de şef al Postului de Poliţie Pietroasa, să pretindă pentru ofiţerul de poliţie, diferite foloase necuvenite de la martorul denunţător DD., care ulterior au fost primite de inculpatul C., după cum urmează:

- cantitatea de 20 de tone de piatră concasată, în valoare de 400 RON, având ca specificaţie tehnică dimensiunea cea mai mare de aproximativ 3 cm;

- cantitatea de 3 - 4 kg de plăcintă; întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

19. Fapta reţinută în sarcina inculpatului A., care în perioada martie 2015 - iulie 2016, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi administratorul S.C. II. S.R.L. Oradea, denunţătorul JJ., în legătură cu atribuţiile sale de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută, a primit diferite foloase necuvenite de la agentul economic, beneficiind astfel, la cererea sa, de mai multe servicii de reparaţii a unor autoturisme aparţinând ofiţerului de poliţie, membrilor familiei sale ori unor apropiaţi de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 RON, pentru ca în schimb să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale).

20. Fapta reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă la pct. 22 din rechizitoriu), care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese din data de 25.09.2008 şi 12.06.2009 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, 09.10.2009, 26.02.2010 şi 20.10.2010, depuse la Direcţia Generală Anticorupţie, 08.12.2010, 09.08.2011 şi 10.05.2012, depuse la Inspectoratul General al Poliţiei Române, 30.05.2012, 15.05.2013, 30.04.2014 şi 05.05.2015 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, calitatea de membru în KK., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale).

Fapta reţinută în sarcina inculpatului I. (descrisă la pct. 22 din rechizitoriu), care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Bihor la data de 11 iunie 2014, 14 iulie 2015, 7 martie 2016 şi 8 iunie 2016, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii, calitatea de membru în KK. (4 acte materiale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28.02.2017 sub nr. x/2017, ca urmare a admiterii cererii de strămutare de la Curtea de Apel Oradea, iar prin încheierea penală din data de 07.04.2017, dată în Dosarul nr. x/2017, în procedura de cameră preliminară în temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile privind nelegalitatea actelor de urmărire penală, administrării probelor, sesizarea instanţei invocate de inculpaţii A., B., C., E., D., F., G., H., I.; s-a constat că inculpatul J. nu a formulat excepţii în procedura de cameră preliminară;

în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2014 din 17.01.2017 emis de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpaţii A., B., C., E., D., F., G., H., I., J., s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii A., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), (pct. 1 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., (pct. 2 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) (pct. 19 din rechizitoriu) şi fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale) (pct. 22 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

B., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), (pct. 1 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 3 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 5 din rechizitoriu), luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 11 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), (pct. 12 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

C., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen., (pct. 14 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 15 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 17 din rechizitoriu) şi instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 18 din rechizitoriu),totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

D., pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (pct. 6 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 7 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 8 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 9 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 10 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (pct. 11.1 din rechizitoriu), dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), pct. 12 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 18 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

E., pentru comiterea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 3 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 4 din rechizitoriu) şi dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 5 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

F., pentru comiterea infracţiunii de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 4 din rechizitoriu); G., pentru comiterea infracţiunii de: efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit.

a) din Legea nr. 78/2000, (pct. 13 din rechizitoriu); H., pentru comiterea infracţiunilor de: efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit.

a) din Legea nr. 78/2000, (pct. 16 din rechizitoriu) şi dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, (pct. 17 din rechizitoriu),totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. I., pentru comiterea infracţiunii de: fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) (pct. 22 din rechizitoriu); J., pentru săvârşirea infracţiunii de: mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu); s-a constatat că măsura controlului judiciar privind pe inculpaţii A., B., C., E., D., F., a fost menţinută prin încheierea penală din 05.04.2017 dată în Dosar nr. x/2017.3 al Curţii de Apel Timişoara şi s-a dispus comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpaţilor.

Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 674 din 28.06.2017, ca nefondate a contestaţiilor formulate de inculpaţii: B., H., C., D., I., E., G., F. şi A.

În faza cercetării judecătoreşti în dosarul x/2017 au fost audiaţi inculpaţii: A.; I.; B.; C.; F.; J.; E.; G.; H., cu excepţia inculpatului D. care a decedat la data de 27.07.2017, aşa cum rezultă din certificatul de deces aflat la dosar.

În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu prevederile art. 381 C. proc. pen., s-a procedat la audierea martorilor din faza de urmărire penală: LL., MM., NN., OO., PP., QQ., K., RR., SS., TT., VV., WW., XX., JJ., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., DD., N., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., L., BBBB., P., O., CCCC., DDDD., R., EEEE., UUU., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., M., LLLL. şi N.

De asemenea, au fost audiaţi în faza cercetării judecătoreşti martorii încuviinţaţi în apărare pentru inculpaţi, respectiv pentru inculpatul A.: MMMM., NNNN., OOOO., PPPP. (încuviinţat şi pentru inculpatul B.), QQQQ., RRRR.; pentru inculpatul B.: SSSS., TTTT., PPPP., UUUU. (încuviinţat şi pentru inculpatul C.), VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA.; pentru inculpatul C.: BBBBB., CCCCC., UUUU., DDDDD.; pentru inculpata F.: EEEEE., FFFFF., GGGGG.; pentru inculpatul E.: HHHHH., IIIII.; pentru inculpatul I.: JJJJJ.

Au fost audiaţi martorii încuviinţaţi în apărare pentru inculpaţii A. şi B., respectiv lucrători de poliţie din cadrul IPJ Bihor care au instrumentat dosare de urmărire penală sau lucrări penale privind pe martorul K. astfel cum au fost enumerate în rechizitoriu: KKKKK., LLLLL. (MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV.

De asemenea, au fost audiaţi martorii propuşi de procuror: WWWWW. şi XXXXX.

Cu privire la suporţii optici solicitaţi de inculpaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti, pentru inculpaţii B., C. şi F., potrivit art. 100 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 10 C. proc. pen. şi art. 162 din ROI, instanţa a încuviinţat proba cu eliberare unor copii ale suporţilor optici conţinând discuţiile purtate în mediul ambiental şi comunicaţiile telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise, predate acestora potrivit proceselor-verbale aflate la dosar la data de 28.11.2018.

Pentru inculpatul B., Curtea potrivit art. 100 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 10 C. proc. pen. şi art. 162 din ROIIJ, în vederea garantării dreptului la apărare, a încuviinţat cererea privind eliberarea unei copii a suportului optic conţinând percheziţia de la Poliţia Municipiului Beiuş din data de 29.06.2016, astfel, la data de 04.07.2018, s-a predat inculpatului B. 1 DVD, conţinând copie suport optic individualizat în procesul-verbal din 19.01.2017 întocmit de DNA - ST Oradea în Dosar nr. x/2014 la secţiunea "Filmări percheziţii domiciliare, audieri de martori, suporţi optici ridicaţi" marca x, cu seria constructivă x, inscripţionat cu menţiunea "D.P. 129/P/2014 D.N.A - S.T. Oradea, nr. x/04.07.2016, Percheziţie domiciliară 29.06.2016 Poliţia Municipiului Beiuş", aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat.

De asemenea, pentru inculpatul B., Curtea potrivit art. 100 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 10 C. proc. pen. şi art. 162 din ROIIJ, în vederea garantării dreptului la apărare a încuviinţat cererea privind eliberarea unei copii a suportului optic conţinând percheziţia de la Poliţia Municipiului Beiuş din data de 18.08.2016, astfel că în data de 02.10.2018, la solicitarea expresă a apărătorului ales al inculpatului B., avocat YYYYY., s-a predat avocatului ZZZZZ. copie suport optic cu seria constructivă x, inscripţionat "DNA-ST Oradea Dosar nr. x/2014 - Filmare percheziţie Pol. mun. Beiuş - 18.08.2016", conţinând filmările efectuate cu ocazia efectuării percheziţiei la sediul Poliţiei municipiului Beiuş la data de 18 august 2016, aşa cum rezultă din procesele-verbale încheiate.

În vederea punerii în discuţie a excepţiei nulităţii absolute a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică au fost încuviinţate pentru inculpaţii C., F. şi J. prin încheierea de şedinţă din 05.10.2018 emiterea unei adrese către D.N.A. - S.T. Oradea şi S.R.I. Bihor pentru a se comunica la dosarul cauzei cine a realizat punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică privind pe inculpaţii F., C. şi J.

De asemenea, pentru a se furniza lămuriri în vederea discutării excepţiei absolute invocate, pentru aflarea adevărului şi în vederea garantării dreptului la apărare, Curtea a încuviinţat prin încheierea de şedinţă din data de 09.11.2018 cererile formulate de către inculpaţii F., C., J. şi B. şi a dispus emiterea unor adrese la D.N.A. - S.T. Oradea şi S.R.I. pentru a se comunica: 1. dacă a existat o cooperare între SRI şi DNA în baza Protocolului de colaborare încheiat în anul 2009 între SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat la Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 04.02.2009, raportat la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al DNA - ST Oradea; 2. dacă măsurile de supraveghere tehnică aferente acestui dosar au fost puse în aplicare prin intermediul SRI; 3. dacă redările activităţilor realizate ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică au fost realizate de către SRI conform art. 34 şi 47 din protocol; 4. să se comunice, în cazul în care au existat, costurile detailate ale activităţilor desfăşurate de SRI conform art. 23 alin. (1) şi (2) din protocol; 5. să se comunice toată corespondenţa între SRI şi DNA - ST Oradea. În situaţia în care există corespondenţă clasificată, să procedeze la declasificarea acesteia conform dispoziţiilor legale cuprinse în art. 352 alin. (11) C. proc. pen. 6. dacă în ceea ce priveşte discuţia ambientală purtată şi interceptată la data de 06.08.2015 dintre martorul ZZZ. şi inculpatul B., SRI a acordat sprijin tehnic constând în aplicarea aparaturii de înregistrare asupra martorului ZZZ.

Având în vedere răspunsul primit, la termenul din data de 20.11.2018 Curtea a dispus emiterea unei adrese către S.R.I. - U.M. x Bucureşti pentru ca, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) C. proc. pen. şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21/2018, să se procedeze la declasificarea răspunsului la solicitările instanţei din data de 12.11.2018, pentru a fi depus la dosarul cauzei, iar din corespondenţa clasificată trimisă la Compartimentul Documente Clasificate al instanţei, potrivit aceloraşi temeiuri legale, să se procedeze la declasificarea doar a înscrisurilor individualizate de la nr. 1 la nr. 30 în centralizator. De asemenea, instanţa a dispus restituirea către Serviciul Român de Informaţii a întregii corespondenţe clasificate trimise Compartimentului Documente Clasificate al instanţei.

De asemenea, având în vedere răspunsul de la D.N.A - S.T. Oradea, prin care s-a arătat că se va proceda de îndată la declasificarea corespondenţei cu S.R.I, instanţa a dispus revenirea cu adresă către această instituţie pentru ca, potrivit dispoziţiilor art. 352 alin. (11) C. proc. pen. şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 21/2018, să se procedeze la declasificarea corespondenţei dintre Serviciul Român de Informaţii şi DNA - Serviciul Teritorial Oradea care priveşte pe inculpaţii din acest dosar, cu excepţia inculpatului A., şi infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al D.N.A. - S.T. Oradea.

Analizând materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel Timişoara a constatat, în mod detaliat, următoarele:

A. Cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpaţii A. şi B. prin apărători.

Inculpatul A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte înlăturarea prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen., forma continuată a infracţiunii, din încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatului A. cu privire la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu pe motiv că nu sunt două acte materiale ci doar unul având în vedere pretinsa înţelegerea din vara anului 2012 dintre inculpaţi şi denunţătorul K., instanţa constată că prin rechizitoriu se reţine faptul că foloasele solicitate au fost remise în două rate succesive, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi că inculpatul A. ulterior înţelegerii din vara anului 2012 i-a comunicat martorului K. prin intermediul inculpatului B. lucrările concrete pe care denunţătorul urma să le realizeze astfel cum au fost descrise acestea la pct. 1, pretinderea a fost concretizată în perioada 2013 - 2014, motiv pentru care nu se justifică schimbarea încadrării juridice, fapta reţinută are caracterul de infracţiune continuată.

Cu privire la cererile inculpatului A. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1, 2 şi 19 din rechizitoriu şi a inculpatului B. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor descrise la punctele 1, 3, 5,11 şi 12 din rechizitoriu prin înlăturarea din încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 pe motiv că inculpatul A. avea alte atribuţii şi nu pe acelea de organ de cercetare penală sau atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor, conform fişei postului având atribuţii de organizare, de management sau de relaţionare cu Ministerul Afacerilor Interne, iar pentru faptele imputate inculpatului B. nu se poate reţine că acesta avea atribuţii de control şi sancţionare a contravenţiilor fiind incidentă Decizia nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa constată că cererile sunt nefondate.

Astfel, prin Decizia nr. 2/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit că "Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor."

În cauză însă încadrările juridice reţinute în sarcina celor doi inculpaţi pentru faptele menţionate vizează dispoziţiilor art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, forma în vigoare începând cu 1.02.2014, care este diferită de forma în vigoare anterior anului 2014.

Astfel, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) prevedea: "Fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 din C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen., privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control."

Textul a fost modificat prin art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757 din 12.11.2012, iar în prezent are următorul conţinut: "Faptele de luare de mită sau trafic de influenţă săvârşite de o persoană care:

a) exercită o funcţie de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de sancţionare a contravenţiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute de art. 293 din C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 289 sau art. 291 din C. pen. ale cărei limite se majorează cu o treime."

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă faptul că cele două forme ale art. 7 din Legea nr. 78/2000 sunt diferite. Astfel, dacă în forma în vigoare anterior anului 2014, art. 7 reprezenta o agravantă doar în cazul infracţiunii de luare de mită, în forma ulterioară, ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 01.02.2014, această agravantă se aplică atât infracţiunii de luare de mită cât şi infracţiunii de trafic de influenţă.

Or, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, pentru îndeplinirea elementelor de tipicitate ale acesteia, este esenţial ca funcţionarul public să nu aibă atribuţiile traficate, şi astfel agravanta este aplicabilă potrivit noilor modificări, în cazul infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, în considerarea calităţii făptuitorului, respectiv judecător, procuror, organ de cercetare penală, dacă exercită o funcţie de demnitate publică etc.

De asemenea, cei doi inculpaţi erau organe de cercetare penală, aspect care rezultă inclusiv din fişa postului, aceştia în calitate de şef IPJ Bihor şi respectiv şef al Poliţiei Beiuş având atribuţii de control a îndeplinirii sarcinilor şi responsabilităţilor de către şefii structurilor subordonate şi personalul unităţii în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv colaborarea cu unităţile de parchet şi judecătorie în vederea finalizării cu operativitate a cauzelor penale aflate în lucru, aveau acces la informaţii până la un anumit nivel de secretizare. De altfel, prin declaraţia dată inculpatul A. a recunoscut că a deţinut certificat ORNIS.

Faptul că cei doi inculpaţi aveau la data faptelor funcţii de conducere nu înseamnă că şi-au pierdut calitatea de organ de cercetare penală, dată fiind natura funcţiei, în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare potrivit cărora "şefii ierarhici pot da poliţiştilor care fac parte din poliţia judiciară dispoziţii şi îndrumări în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor şi de strângere a datelor în vederea identificării autorilor infracţiunilor şi începerea urmăririi penale", motiv pentru care nu se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78 din 2000 din încadrările juridice menţionate.

B. Prioritar analizării materialului probator administrat în cauză în cele două etape procesuale (urmărire penală şi cercetare judecătorească) Curtea de Apel Timişoara a analizat cererile inculpaţilor F., J., C. prin apărător şi B. prin apărător privind nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în acest dosar, astfel cum au fost susţinute la termenul de judecată din data de 21.03.2019, reţinând următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 03.10.2018 inculpaţii F., C. şi J. prin avocat ales au invocat nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în acest dosar solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică realizate prin intermediul Serviciului Român de Informaţii; excluderea, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) - (4) C. proc. pen., din materialul probator a tuturor proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică; îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor optici ce conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, în conformitate cu Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale.

În motivarea cererii au arătat că deşi în prezenta cauză a fost finalizată camera preliminară, apreciază că o astfel de excepţie poate fi invocată oricând în cursul judecăţii procesului penal, atât în faţa primei instanţe, dar şi în faţa instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., având în vedere şi Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale.

Consideră că în cauză este vorba de o nulitate absolută şi anume încălcarea dispoziţiilor privind competenţa de a efectua acte de urmărire penală, respectiv competenţa funcţională. În concret apreciază că prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informaţii, acesta s-a transformat în organ de cercetare penală, ceea ce contravine dispoziţiilor exprese ale legii.

Ca urmare a constatării nulităţii absolute a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică consideră că sunt afectate de nulitatea absolută, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (2) C. proc. pen. şi actele subsecvente, respectiv probele astfel obţinute constând în înregistrările efective aflate pe suporţii optici de la dosarul cauzei şi procesele-verbale de redare a măsurilor de supraveghere tehnică. Solicită, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., excluderea acestor probe obţinute în mod nelegal, respectiv rezultatele măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv a înregistrărilor efective aflate pe suporţii optici, dar şi a proceselor-verbale de redare.

De asemenea, la data de 09.11.2018 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea în probaţiune a inculpatului B. pentru a se efectua adrese la SRI şi DNA cu privire la Protocolul din 2009.

Prin răspunsul înaintat instanţei de către DNA ST Oradea la data de 30.10.2018 şi potrivit înscrisurilor din faza de urmărire penală rezultă că inculpaţii F. şi J. nu au făcut obiectul vreunui mandat de supraveghere tehnică emis în prezenta cauză. Având în vedere acest răspuns inculpaţii prin apărător au arătat că solicită nulitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică chiar dacă pentru cei doi nu s-au emis mandate de supraveghere tehnică, deoarece au fost folosite ca probe în acuzare înregistrările rezultate în urma unor mandate de supraveghere tehnică emise faţă de inculpaţii E. şi B. potrivit cererii aflate la dosar.

În cauză, prin încheierea din 20.11.2018 a fost solicitat răspuns de la DNA-ST Oradea şi SRI, şi declasificarea corespondenţei dintre cele două instituţii cu privire la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. De asemenea, prin aceiaşi încheiere s-a constatat că inculpatul A. nu a invocat nulitatea absolută a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, nu contestă interceptările din dosar, iar ceilalţi inculpaţi care au solicitat nulitatea absolută a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică nu au invocat faptul că au fost folosite ca probe în acuzarea acestora procese-verbale de redare a conversaţiilor ca urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică cu privire la inculpatul A.

La termenul din 07.12.2018 potrivit încheierii de la acea dată şi inculpatul B. prin apărător ales au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică.

Prin adresa înregistrată la dosarul cauzei la data de 03.12.2018 DNA-ST Oradea a răspuns la solicitările instanţei, depunând şi corespondenţa declasificată dintre DNA-ST Oradea şi SRI.

La data de 07.12.2018 inculpaţii F., C. şi J. prin avocat ales şi-au precizat cererile arătând că solicită în principal: nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauza cu nr. x/2014 prin raportare la adresele înregistrate la dosarul cauzei la datele de 20, respectiv 22 noiembrie 2018 de către D.N.A. Oradea din care rezultă faptul că Serviciul Român de Informaţii a "instrumentat această cauză" fiind împuternicit de procurorul de caz (în temeiul art. 34 şi 37 din Protocol), să aprecieze relevanţa probelor în dosar, prin sortarea acestora, oferindu-le acces la toate datele din dosar, precum şi stabilirea unor momente operative în executarea mandatelor de supraveghere tehnică, iar în subsidiar au solicitat să se constate nulitatea absolută a activităţii efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în Dosarul cu nr. x/2014, respectiv a mijloacele de probă obţinute prin punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică cu nr. x.

În motivare au arătat că, prin adresa înaintată de către DNA Oradea la data de 20.11.2018 se arată că "în Dosarul penal nr. x/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea a existat o cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie în baza protocolului încheiat în anul 2009 între SRI şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, concretizată în acordarea de suport informativ şi tehnic pentru punerea în aplicare a MST".

Din corespondenţa DNA - SRI declasificată, se observă faptul că, în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, procurorul de caz solicită acestui serviciu următoarele:

"- interceptările şi înregistrările dispune mai sus vor fi efectuate de către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor - în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă", solicităm să procedaţi la redarea comunicaţiilor telefonice interceptate, la localizarea apelurilor şi identificarea persoanelor care apar în legătura suspecţilor, în ceea ce priveşte înregistrările audio-video acestea vor fi efectuate doar în momentele operative cu relevanţă probatorie pentru cauză, suntem de acord ca ofiţerii desemnaţi să desfăşoare activităţi specifice în cauză să aibă acces la datele rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere".

Consideră că o astfel de practică de instrumentare a unui dosar penal se situează în afara legii procesual penale, fiind încălcat principiul legalităţii şi loialităţii efectuării actelor de urmărire penală, principii ce se bucură de garanţii extraordinare din punct de vedere Convenţional şi Constituţional. Practic, prin această delegare nelegală, se creează un supraorgan de cercetare penală, nerecunoscut de către legiuitor, care efectuează acte de urmărire penală în cauză în mod nelegal.

În acest sens, au arătat că reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce constituie o componentă a statului de drept. Principiul legalităţii presupune ca organele de urmărire penală să acţioneze doar în baza competentei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar subsecvent aceasta trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă, conform art. 58 C. proc. pen. Atributul conferit lucrătorilor Serviciului de Informaţii, constituiţi în echipe mixte cu procurorii prin art. 3 lit. "g" din Protocol - este ataşat celui al procurorului, aspect ce conferă acestora calitatea de subiecţi procesuali oficiali (organe judiciare) în sensul definit de art. 30 C. proc. pen., or un astfel de aspect nu poate fi reglementat în acest domeniu decât printr-un act normativ cu putere de lege. Consecinţa firească dedusă din competentele conferite lucrătorilor Serviciului Român de Informaţii prin art. 3 lit. "g" din Protocol, este cea a nulităţii absolute a probelor obţinute (informaţii rezultate din exploatarea mijloacelor speciale de supraveghere şi cercetare).

Or, prin activitatea comună a echipelor mixte (procurori DNA şi ofiţeri SRI), în mod ocult, impune incidenţa art. 281 alin. (1) lit. "a" C. proc. pen. în înţelesul statuat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 potrivit căreia operează nulitatea absolută în cazul nerespectării competenţei organelor de urmărire penală. În consecinţă, consideră că sunt nule absolut toate probele obţinute de echipele mixte organizate conform art. 3 lit. "g" din Protocol, după distincţiile prev. de art. 102 alin. (3) C. proc. pen. "Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determina excluderea probei".

S-a invocat incidenţa inclusiv a Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, unde Curtea Constituţională a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, în considerente (paragraful 52) statuând că decizia se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, astfel încât în complinirea celorlalte motive de nelegalitate a actelor efectuate şi a probelor administrate, s-a solicitat anularea şi excluderea tuturor probelor şi mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare de către Serviciul Român de Informaţii a mandatelor de supraveghere tehnică, nemaiputând fi folosite în procesul penal, întrucât sunt realizate de un organ necompetent a efectua astfel de activităţi.

Au solicitat a se avea în vedere inclusiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 22/18.01.2018 (M. Of. nr. 188/26.02.2018) care impune conduita eliminării fizice din conţinutul dosarului a probelor astfel obţinute, pentru garantarea efectivă a prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului şi a dreptului la un proces echitabil al acestuia.

La data de 07.12.2018, după finalizarea şedinţei de judecată s-a înregistrat la dosar adresa SRI privind răspunsul la solicitarea instanţei, însoţită de 30 de adrese declasificate în copie conformă cu originalul expediate de UM x Oradea către DNA ST Oradea cu referire la Dosarul penal nr. x/2014.

După punerea în discuţie a cererilor privind nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate în acest dosar invocate de către inculpaţii F., C. şi J. prin avocat ales şi inculpatul B. prin avocat ales Curtea constată următoarele:

În analiza efectelor Deciziei nr. 51/2016 asupra cauzei deduse judecăţii, Curtea reţine că, în considerentele acesteia se statuează că realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prev. de art. 138 - 146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute (...) astfel că, neregularitatea determinată de calitatea organului care a executat metodele de supraveghere tehnică nu poate fi încadrată decât în categoria nulităţilor virtuale şi relative, reglementate de art. 282 C. proc. pen., deoarece nu se regăsesc în niciuna dintre ipotezele prevăzute în dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. pen.

Reţinând că, în cauză, orice activităţi de supraveghere tehnică realizate de către alte organe decât cele de urmărire penală sunt sancţionate cu nulitatea relativă, în raport de succesiunea în timp a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 şi prezumţia de constituţionalitate a oricărei dispoziţii legale, se impun a fi realizate îndeplinirea cerinţelor cerute de norma legală, cea a producerii unei vătămări a drepturilor părţilor ori ale altor subiecţi procesuali principali şi dacă acea vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.

În concret, în cauză, s-au efectuat adrese către SRI şi DNA - ST Bihor cu privire la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Astfel potrivit răspunsului de la DNA ST Oradea şi SRI rezultă că şi după data de 1.02.2014, interceptările convorbirilor telefonice şi alte activităţi de supraveghere tehnică efectuate în baza Mandatelor nr. x emise de Tribunalul Bihor, au fost realizate de către alte organe decât de procuror sau ofiţerii de poliţie judiciară, respectiv de către S.R.I. - Direcţia judeţeană de Informaţii Bihor în baza dispoziţiei procurorului (astfel cum rezultă din conţinutul adreselor), care nu fac parte din categoria organelor de cercetare penală sau a ofiţerilor de poliţie judiciară în sensul art. 142 alin. (1) C. proc. pen., prin urmare, mijloacele de probă obţinute în această modalitate sunt sancţionate cu nulitatea relativă potrivit Deciziei nr. 51/2016, dar procesele-verbale sunt redate la dosar de către ofiţeri ai poliţiei judiciare şi confirmate de către procuror.

Fiind o nulitate relativă trebuie analizat dacă prin dispoziţiile legale privind realizarea procedeului probator, ca efect al Deciziei nr. 51/2016, au fost vătămate drepturile inculpaţilor (respectiv, dreptul la un proces echitabil, la viaţă intimă şi familială şi privată precum şi dreptul la secretul corespondenţei), vătămare ce trebuie dovedită de către cel care o invocă şi dacă acea vătămare nu poate fi înlăturată în alt fel decât prin excluderea probatoriului nelegal obţinut.

Referitor la prima cerinţă se constată că, în cauză, în cursul cercetării judecătoreşti prin declaraţiile date în faţa instanţei inculpaţii F., J., B., E., C., A. nu au contestat conţinutul interceptărilor redate prin procese-verbale aflate la dosarul cauzei, ci doar unii au contestat interpretarea pe care procurorul a efectuat-o raportat la conţinutul acestor interceptări, interpretare care va fi analizată pe fondul cauzei odată cu întregul material probator Astfel, niciunul dintre inculpaţii sau martorii din acest dosar audiaţi în faza cercetării judecătoreşti nu au formulat critici în legătură cu purtarea convorbirilor telefonice, a dialogurilor din mediul ambiental sau conţinutul acestora, transcris în procesele-verbale de redare aflate la dosarul de urmărire penală.

De asemenea, Curtea consideră că nu s-a cauzat inculpaţilor o vătămare, aceştia luând la cunoştinţă de existenţa activităţilor de supraveghere tehnică efectuate, cu ocazia consultării dosarului de către apărare, însă nu au uzat de dreptul contestării acestora, pe parcursul urmăririi penale.

Prin urmare, având în vedere că din conţinutul convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor efectuate în mediu ambiental nu rezultă alte elemente de fapt decât cele relevate de celelalte probe administrate în cauză sub aspectul acuzaţiilor aduse de procuror şi asupra cărora instanţa urmează a aprecia, Curtea constată că nu este îndeplinită nici cea de-a doua cerinţă cerută de dispoziţiile art. 282 C. proc. pen., în sensul că vătămarea drepturilor inculpaţilor nu este de natură a determina înlăturarea mijloacelor de probă obţinute nelegal, astfel cum au solicitat apărătorii aleşi ai inculpaţilor.

Astfel că, solicitarea excluderii probelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către SRI constând în interceptarea comunicaţiilor purtate de acesta cu diverse persoane, fără a arăta în ce constă vătămarea procesuală prin implicarea SRI, nu este suficientă în sine să conducă la anularea acestora. Excluderea operează în condiţiile nulităţii relative reglementată de art. 282 C. proc. pen., în sensul că trebuie dovedită vătămarea suferită care nu se poate deduce din suspiciunea, supoziţia că aceste probe ar fi fost efectuate în mod neloial, ci trebuie să se bazeze pe un minim de elemente obiective care ar face ca fiabilitatea probei să fie pusă la îndoială.

În susţinere, a fost invocată Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 pronunţată de Curtea Constituţională care, în opinia Curţii, nu este aplicabilă în cauză, întrucât aceasta produce efecte doar din momentul publicării în Monitorul Oficial al României şi numai pentru viitor.

Din ansamblul materialului probator Curtea constată că, în prezenta speţă, supravegherea tehnică a fost autorizată şi efectuată în baza art. 139 şi urm. C. proc. pen., încheierile şi mandatele de supraveghere au fost emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 142 alin. (1) C. proc. pen. care se bucurau, la acea vreme, de legalitate şi de prezumţia de constituţionalitate, astfel că nu există temeiuri pentru excluderea proceselor-verbale de redare a acestora, câtă vreme nu se invocă vreun motiv de nelegalitate, astfel că simpla invocare a unei decizii care a fost declarată neconstituţională ulterior interceptării convorbirilor telefonice nu este suficientă, în sine, pentru excluderea respectivelor mijloace de probă.

Din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, Curtea consideră că nu se impune înlăturarea de plano a mijloacelor de probă constând în supravegherea tehnică din perspectiva principiilor consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la credibilitatea mijlocului de probă şi la importanţa acestuia în susţinerea acuzării.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere lipsa vreunei vătămări a intereselor legitime ale inculpaţilor, aceste mijloace de probă rămân valabile, neexistând temeiuri pentru excluderea proceselor-verbale de redare a acestora.

Chiar dacă se presupune că ar exista o intruziune în dreptul la viaţă privată a inculpaţilor, interceptările au fost realizate în scopul aflării adevărului, fiind realizate în baza unui mandat legal emis pe numele inculpaţilor, iar punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică ce au constat în interceptarea comunicaţiilor nu se putea realiza legal decât numai prin intermediul infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor aparţinând Serviciului Român de Informaţii.

Fără a relua argumentele teoretice expuse în considerentele încheierii de cameră preliminară, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică s-ar fi făcut de către un organ necompetent, respectiv Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor. În legătură cu interceptările comunicaţiilor telefonice se apreciază că acestea nu se puteau realiza decât numai prin intermediul infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor aparţinând Serviciului Român de Informaţii care a desfăşurat doar o activitate pur tehnică.

Din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, Curtea consideră că nu se impune înlăturarea de plano a mijloacelor de probă constând în supravegherea tehnică din perspectiva principiilor consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin raportare la credibilitatea mijlocului de probă şi la importanţa acestuia în susţinerea acuzării, chiar dacă reprezintă o intruziune în dreptul la viaţă privată al acestuia, aceasta este proporţională cu interesul aflării adevărului.

Potrivit adreselor emise de DNA - ST Oradea aflate la dosarul cauzei SRI nu a întocmit niciun proces-verbal de redare, acestea fiind întocmite exclusiv de ofiţeri de poliţie judiciară care au procedat la ascultarea discuţiilor interceptate şi înregistrate în temeiul MST emise în cauză. Astfel, prin ordonanţele de delegare din 09.12.2014 şi 08.06.2016 date de către DNA - ST Oradea au fost delegaţi ofiţeri şi agenţi cu atribuţii de poliţie judiciară din cadrul DGA - SJA Bihor pentru redarea în formă scrisă a comunicaţilor telefonice interceptate şi pentru redarea în formă scrisă a discuţiilor înregistrate în mediul ambiental, efectuate în temeiul mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor în Dosarul nr. x/2014.

Transcrierea de către SRI a unor comunicări considerate relevante în cauză potrivit art. 34 şi 37 din Protocol s-a realizat doar cu privire la Mandatul de supraveghere tehnică nr. 398/09.12.2014, această activitate s-a materializat prin întocmirea unor note, care nu au fost folosite în probaţiune, neconstituind mijloace de probă şi nefiind depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte discuţia ambientală din data de 06.08.2015 dintre martorul ZZZ. şi inculpatul B., aplicarea aparaturii de înregistrare asupra martorului s-a realizat de către procurorul de caz, AAAAAA., împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, fără implicarea SRI care a pus la dispoziţie organelor de urmărire penală mijloacele tehnice necesare pentru realizarea înregistrării, în condiţiile în care DNA - ST Oradea nu deţinea la momentul respectiv astfel de mijloace tehnice.

Înlăturarea acestor mijloace de probă în sensul Deciziei nr. 22/18.01.2018 nu se poate realiza nici din perspectiva efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., determinat de faptul că nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

Efectele acestei decizii prin care s-a lărgit sfera nulităţilor absolute prin includerea ipotezei nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, se aplică cauzelor aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, în sensul că fiind vorba de o nulitate absolută poate fi invocată oricând în cursul procesului penal, însă nu poate crea o extindere în timp mai mare decât a unei norme modificatoare/abrogatoare, astfel că, nu poate conduce la nulitatea actelor procedurale întocmite legal sub imperiul legii până la publicarea deciziei instanţei de contencios constituţional, întrucât s-ar încălca principiul statuat de art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi coerenţa normelor procedurale apreciate din perspectiva principiului legalităţii încă din etapa camerei preliminare. De altfel, aspectele legate de necompetenţa organului de cercetare penală puteau fi invocate şi anterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, împrejurare ce nu a fost relevată de niciunul dintre inculpaţii din prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 26/2019 pronunţată de Curtea Constituţională s-a dispus "1. Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

2. Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

Astfel, prin această decizie se constată într-adevăr două conflicte de natură juridică şi constituţională prin încheierea celor două protocoale între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, însă nu se ajunge la concluzia că toate actele care ar fi fost administrate total sau parţial de către S.R.I. ar fi nule, la pct. 3 din dispozitiv arătându-se că instanţele de judecată vor verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a realizat o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanelor a organelor de urmărire penală şi acestea vor dispune măsurile legale corespunzătoare.

În considerentele acestei decizii nu se aduce nimic nou în privinţa regimului nulităţilor probelor, se aplică în continuare regimul prevăzut de C. proc. pen. privind nulităţile, şi doar se constată că anumite instituţii au încheiat în mod nelegal acel protocol. Astfel, în continuare regimul excluderii probelor este cel prevăzut de art. 102 C. proc. pen., în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile prevăzute la alin. (2) sau la alin. (3) al aceluiaşi articol, nici actul prin care s-a autorizat administrarea probei şi nici actul prin care aceasta a fost administrată nefiind nul, astfel că toate mijloace de probă care există la dosar au fost întocmite de către organele de urmărire penală competente, iar nici un act întocmit de S.R.I. nu constituie mijloc de probă în acest dosar.

Nu se poate contesta faptul că circumstanţele obţinerii probei au influenţă asupra valorii probatorii a acesteia. Însă, faţă de cele mai sus-reţinute, din perspectiva existenţei unei vătămări şi a posibilităţii înlăturării acesteia prin alt mod decât anularea actului, se constată că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de către serviciile de informaţii constituie doar un indiciu, ce trebuie coroborat cu alte aspecte, nefiind suficient pentru a fundamenta concluzia caracterului inechitabil al procedurii judiciare, cu consecinţa constatării nulităţii şi excluderii mijloacelor de probă astfel obţinute. Se impune a se analiza, de la caz la caz, dacă nerespectarea dispoziţiilor legale a afectat în mod substanţial procedura de obţinere a probei.

Constatarea nulităţii este condiţionată, astfel, de dovada concretă a vătămării procesuale cauzate prin punerea în executare a măsurii interceptării de către serviciile de informaţii.

Evaluând în ansamblu desfăşurarea procedurii, nu se poate constata existenţa unei vătămări. Astfel, autorizarea interceptărilor a fost dispusă de către un judecător, cu respectarea garanţiilor de independenţă şi obiectivitate; în cuprinsul autorizaţiilor este indicată persoana supusă măsurii, numerele de telefon interceptate, tipul activităţilor ce urmează a fi desfăşurate, precum şi durata pentru care s-a dispus autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor comunicărilor; atât referatele cu propunere de încuviinţare sau de prelungire a interceptării, cât şi încheierile şi autorizaţiile/mandatele emise de judecător, dar şi notele de redare, sunt depuse la dosarul de urmărire penală, existând transparenţă sub acest aspect.

Mai mult inculpaţii nu au invocat niciun alt element care să conducă la concluzia existenţei unei vătămări a drepturilor lor legale, nesusţinând niciun moment faptul că există elemente de intervenţie asupra convorbirilor telefonice înregistrate, ori că notele de redare cuprind elemente care nu au corespondent sau reprezintă alterări a discuţiilor purtate.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, chiar în cauze referitoare la respectarea drepturilor fundamentale în cazul interceptărilor, a admis posibilitatea utilizării în cauzele penale a unor probe obţinute ilegal, dacă analiza globală a procedurii duce la o concluzie de echitabilitate (Al-Khawaja şi Tahery c. Marii Britanii, Schenk c. Elveţiei, Khan c. Regatului Unit, BBBBBB. c. României, Dumitru Popescu c. României).

În considerarea acestor argumente, Curtea apreciază că prin Deciziile nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 22/2018, nr. 26/2019 ale Curţii Constituţionale nu au intervenit elemente noi care să înlăture prezumţia de constituţionalitate a normelor procedurale sub imperiul cărora au fost efectuate şi administrate probele din prezenta cauză şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi înlăturate din ansamblu probator interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice sau în mediu ambiental ori alte activităţi de supraveghere tehnică, potrivit solicitărilor inculpaţilor F., J., C. şi B. De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că prin Încheierea nr. 674 din 28.06.2017 dată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul contestaţiei în procedura de cameră preliminară din acest dosar, s-a respins aceiaşi excepţie a nulităţii absolute a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, excepţie invocată de către unii dintre inculpaţii din acest dosar, respectiv H., C., D., G., A.

Pe cale de consecinţă, pentru aceleaşi argumente este neîntemeiată şi cererea inculpaţilor F., J., C. prin apărător privind nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauza cu nr. x/2014 prin raportare la adresele înregistrate la dosarul cauzei la datele de 20, respectiv 22 noiembrie 2018 de către D.N.A. Oradea din care rezultă faptul că Serviciul Român de Informaţii a "instrumentat această cauză" fiind împuternicit de procurorul de caz (în temeiul art. 34 şi 37 din Protocol), să aprecieze relevanţa probelor în dosar, prin sortarea acestora, oferindu-le acces la toate datele din dosar, precum şi stabilirea unor momente operative în executarea mandatelor de supraveghere tehnică.

C. Cu privire la cererile inculpatului I. prin apărător privind constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale determinată de necompetenţa materială a procurorului DNA ST Oradea de a efectua urmărirea penală şi de trimitere a cauzei la secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Curtea constată că, cu privire la excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale invocată de inculpatul I. prin apărător şi trimiterea cauzei la procuror, instanţa s-a mai pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 29.09.2017 dată în acest dosar, şi menţine considerentele expuse la acea dată în sensul că o respinge cu motivarea că în procedura de cameră preliminară această excepţia a fost soluţionată definitiv prin decizia judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Încheierea nr. 674 din 28.06.2017, în faza de judecată a procesului penal nu există soluţii de trimitere a cauzei la procuror, respectiv la secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 396 C. proc. pen., iar pronunţarea şi publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017 cu privire la competenţa organelor de urmărire penală ca şi caz de nulitate absolută prevăzută de art. 281 C. proc. pen. nu retroactivează potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, la data efectuării urmăririi penale competenţa organelor de urmărire penală nu reprezenta un caz de nulitate absolută limitativ prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen.

Efectele acestei decizii prin care s-a lărgit sfera nulităţilor absolute prin includerea ipotezei nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, se aplică cauzelor aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, în sensul că fiind vorba de o nulitate absolută poate fi invocată oricând în cursul procesului penal, însă nu poate crea o extindere în timp mai mare decât a unei norme modificatoare/abrogatoare, astfel că, nu poate conduce la nulitatea actelor procedurale întocmite legal sub imperiul legii până la publicarea deciziei instanţei de contencios constituţional, întrucât s-ar încălca principiul statuat de art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi coerenţa normelor procedurale apreciate din perspectiva principiului legalităţii încă din etapa camerei preliminare.

De asemenea, Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017 vizează ca şi caz de nulitate absolută competenţa materială şi competenţa personală a organelor de urmărire penală, atunci când urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală inferior celui legal competent, similar cazului de nulitate absolută privind competenţa instanţelor de judecată, or în cauză urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Oradea, care nu este inferior în ierarhie faţă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, nefiind încălcate dispoziţiile legale.

1. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B. (descrise la pct. 1 din rechizitoriu).

Curtea constată faptul că parchetul a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi acuzaţia de comitere a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, constând în aceea că în perioada 2012 - 2014, în calitate de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, şi respectiv de şef al Poliţiei mun. Beiuş şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 RON, şi au primit foloase necuvenite în valoare totală de 7.979 RON, constând în achiziţionarea de obiecte de mobilier şi prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poliţiei mun. Beiuş, de la denunţătorul K., după cum urmează:

- piese de mobilier, respectiv o masă de birou formată din două corpuri, o masă de şedinţă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de perete cu dulăpior în partea inferioară şi mobilier pe colţ format din două dulapuri şi o vitrină, pentru utilarea biroului comisarului şef B., din incinta sediului Poliţiei mun. Beiuş;

- au pretins confecţionarea şi montarea a 8 (opt) ferestre cu geam termopan şi o uşă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poliţiei mun. Beiuş, din care trei ferestre au fost montate în spaţiul folosit de Biroul Rutier al instituţiei.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: declaraţia martorului denunţător K., declaraţia inculpatului G., declaraţiile martorilor YYY., LL., MM., WW., NN. şi, PP., VV., QQ., RR., proces-verbal al percheziţiei domiciliare efectuate în data de 29 iunie 2016 la sediul Poliţiei municipiului Beiuş, în biroul de lucru al comisarului şef B., procesul-verbal de recunoaştere a obiectelor, convorbirea telefonică din data de 06 august 2015, în intervalul orar 12:30:40 - 13:36:23, între comisarul şef C. şi agentul şef principal YYY., procese-verbale ale percheziţiilor efectuate la data de 19 septembrie 2016 la sediul I.P.J. Bihor - Serviciul de Logistică, înscrisuri ridicate, respectiv factura seria x nr. x emisă la 23.10.2015 de S.C. CCCCCC. S.R.L., contractul încheiat între S.C. CCCCCC. S.R.L. şi I.P.J. Bihor la data de 23.10.2015, ofertele de preţ depuse, oferta anexă la factura seria x nr. x şi procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, procesul-verbal de percheziţie, interviul realizat cu primarul municipiului Beiuş, K., la data de 15.12.2011, în cadrul emisiunii "DDDDDD." difuzată de postul local EEEEEE. (procesul-verbal de redare înregistrării audio video reprezentând interviul realizat), discursul inculpatului A. din data de 22 martie 2013, rostit cu ocazia desfăşurării evenimentelor ocazionate de Ziua Poliţiei, în mun. Beiuş, declaraţia inculpatului A., înscrisuri privind fişa postului pentru inculpaţii A. şi B., dosare de urmărire penală sau lucrări penale privind pe martorul K. astfel cum au fost enumerate în rechizitoriu.

Curtea constată faptul că inculpatul A. având gradul profesional de chestor de poliţie în perioada 23.05.2005 - 29.09.2009 a deţinut funcţia de inspector şef al IPJ Bihor, ulterior în perioada 29.09.2009 - 23.11.2010 a fost director general al DGA Bucureşti, în perioada 23.11.2010 -15.05.2012 a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în perioada 15.05.2012 - 27.09.2016 a fost inspector şef al IPJ BIHOR, funcţie pe care a deţinut-o până când prin ordonanţa DNA - ST ORADEA i s-a impus interdicţia de a profesa.

Inculpatul B. în perioada 2005-2009 a fost şef al Poliţiei Ştei, iar în perioada ianuarie 2010 - septembrie 2016 a fost şef al Poliţiei Beiuş. Martorul denunţător K. în perioada 2008 - 2016 a fost primar al municipiului Beiuş. Datorită funcţiilor deţinute de aceştia, inculpaţii se cunoşteau cu martorul denunţător desfăşurând relaţii interinstituţionale.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care au fost acuzaţi inculpaţii era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpaţii au pretins sau primit foloase care nu li se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător K. şi inculpaţii A. şi B. în cadrul căreia aceştia din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul K. de către inculpaţii A. şi B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu.

În ceea ce priveşte pretinsa înţelegere dintre martorul K. şi cei doi inculpaţi, aceasta ar fi avut loc în perioada 2012 - 2014 pentru că atunci ar fi fost localizată în timp, în dispozitivul actului de sesizare la fila x, activitatea infracţională, iar la descrierea stării de fapt în rechizitoriu se arată că această întâlnire ar fi avut loc în vara anului 2012 în biroul martorului denunţător din cadrul primăriei şi la aceasta au participat doar cei doi inculpaţi.

Singura proba adusă de parchet în acuzare cu privire la existenţa pretinsei înţelegeri între martorul denunţător şi inculpaţi este declaraţia martorului denunţător K., care nu poate avea caracter determinant, întrucât această declaraţie a fost contestată de către inculpaţi şi această declaraţie nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză şi care să creeze certitudinea instanţei cu privire la comiterea actelor de corupţie.

Astfel, pe lângă faptul că declaraţia martorului denunţător K. cu privire la înţelegerea cu inculpaţii A. şi B. nu se coroborează cu alt mijloc de probă în sensul că nici unul dintre martorii audiaţi în cauză nu a confirmat faptul că a asistat la vreo înţelegere între cei trei sau că a luat la cunoştinţa în mod indirect că martorul K. s-ar fi înţeles cu aceşti inculpaţi să finanţeze lucrările de renovare de la sediul Poliţiei Beiuş în schimbul protecţiei sale penale, chiar şi declaraţiile martorului denunţător sunt contradictorii cu privire la localizarea în timp a pretinsei înţelegeri, motiv pentru care afirmaţiile martorului cu privire la acest aspect nu sunt credibile.

La descrierea stării de fapt din rechizitoriu, cu toate că în dispozitivul actului de sesizare perioada infracţională este menţionată în intervalul 2012 - 2014, se arată că primarul K. ar fi avut întâlniri cu inculpatul A. într-un local din cartierul FFFFFF. din Oradea, în cursul anului 2011, când i-ar fi relatat acestuia despre un dosar penal care îl avea şi i-ar fi cerut să intervină la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, martorul NN. pentru ca acesta să nu procedeze la înregistrarea unor sesizări anonime care îl vizau, asemenea discuţii având loc şi în avion pe ruta Oradea - Bucureşti cu ocazia deplasărilor pe care cei doi le efectuau împreună cu avionul în perioada în care inculpatul A. conducea Poliţia Română (23.11.2010 - 15.05.2012), precum şi în cadrul mai multor întâlniri pe care primarul K. le-ar fi avut cu inculpatul A. după data de 15.05.2012, când inculpatul s-a întors la conducerea IPJ Bihor . Or, aceste pretinse întâlniri şi înţelegeri anterioare celei din vara anului 2012 din biroul martorului denunţător din cadrul primăriei, pe lângă faptul că nu au fost probate, întrucât susţinerea martorului denunţător nu se coroborează cu alte probe, nici nu pot fi avute în vedere la analiza stării de fapt, întrucât trimiterea în judecată potrivit dispozitivului rechizitoriului s-a făcut pentru această faptă având în vedere activitatea infracţională desfăşurată în perioada 2012 - 2014, iar nu anterior acestei date.

De altfel, aceste obiecţii au fost invocate şi de inculpaţi în cameră preliminară şi s-a arătat prin hotărârea pronunţată că la descrierea activităţii infracţională pentru această faptă localizarea în timp este stabilită prin dispozitivul rechizitoriului.

Contradicţii sunt de asemenea în declaraţiile aceluiaşi martor denunţător atât între cele două declaraţii date la urmărire penală cât şi între acestea şi declaraţia din instanţă cu privire la solicitările pe care le-ar fi făcut celor doi inculpaţi cu privire la problemele de natură penală pe care le-ar fi avut, fapt ce dovedeşte lipsa de credibilitate a acestui martor.

Astfel, în declaraţia din data de 10.08.2016 în faza de urmărire penală, martorul K. declară:

"După ocuparea funcţiei de primar, am început să am probleme de natură judiciară, constând în formularea unor reclamaţii, sesizări sau chiar plângeri penale împotriva mea, care erau înaintate Poliţiei Municipiului Beiuş sau altor unităţi de urmărire penală din Oradea, respectiv IPJ Bihor.

Ulterior am aflat că aceste sesizări erau comandate chiar de către prim-procurorul NN. care redacta personal sesizările anonime şi ulterior le înainta instituţiilor amintite mai sus, sau apela la persoane apropiate care să formuleze asemenea sesizări. Toate aceste sesizări aveau ca obiect acţiuni realizate de mine în calitate de primar al Municipiului Beiuş.

Comisarul-şef B. cunoştea despre reclamaţiile care îmi erau fabricate din dispoziţia prim-procurorului NN. şi mai mult a acceptat şi s-a complăcut în acţiunile acestuia, în contextul în care majoritatea reclamaţiilor şi a plângerilor penale erau verificate şi instrumentate la nivelul Poliţiei Municipiului Beiuş.

Necunoscând însă în acea perioadă de starea reală de fapt, cu referire la reclamaţiile şi dosarele penale care mă priveau eu am încercat să dezvolt atât cu comisarul-şef B. cât şi cu prim-procurorul NN. relaţii de amiciţie.

În perioada 2008 - 2012 au existat din câte îmi amintesc un număr de opt reclamaţii sau dosare penale în care organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârşirea de către mine a unor infracţiuni, acestea fiind în legătură cu calitatea de primar. Nu mai reţin exact dar îmi amintesc că au existat şi dosare penale care vizau proiectele derulate de Primăria Municipiului Beiuş fiind cercetaţi alături de mine şi alţi funcţionari ai primăriei.

Totodată precizez ca îl cunosc pe chestorul de poliţie A. de circa douăzeci de ani, având chiar o relaţie de rudenie îndepărtată din partea soţiei mele. Relaţiile pe care le-am dezvoltat cu acesta au fost de prietenie, în virtutea căreia participam împreuna la diferite evenimente de familie, respectiv nunţi, aniversări a zilelor de naştere.

În cursul anului 2011 i-am solicitat telefonic chestorului de poliţie A. o întâlnire. M-am întâlnit cu acesta într-un local pe care nu mi-l mai amintesc decât că era în zona cartierului FFFFFF. din Oradea, ocazie cu care eu i-am relatat faptul că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş NN., pe care de altfel îl cunoştea şi cu care avea o relaţie foarte bună, înregistra ca dosare penale diverse reclamaţii, petiţii şi sesizări împotriva mea, din care unele erau anonime, pe care ulterior le repartiza pentru soluţionare atât Poliţiei Beiuş cât şi Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Bihor. Cu această ocazie i-am cerut chestorului de poliţie A. să discute cu NN. pentru ca acesta să nu mai înregistreze în evidenţele unităţii de parchet astfel de sesizări şi să înceteze cu regizarea reclamaţiilor anonime.

Chestorul de poliţie A. m-a asigurat că va discuta cu NN. despre această problemă şi ca îl va convinge să nu mai înregistreze astfel de petiţii în penal.

De altfel, asemenea discuţii referitoare la problemele mele de natură judiciară constând în dosarele penale aflate în lucru la nivelul Poliţiei Beiuş şi al Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Bihor, am mai avut cu chestorul de poliţie A. în mod frecvent în perioada 2010 - 2014, de fiecare dată acesta dându-mi asigurări că va identifica modalităţi astfel încât să nu se mai înregistreze diverse sesizări pe numele meu."

În declaraţia din data de 29.09.2016, dată în faza de urmărire penală, martorul K. arată:, imediat după preluarea mandatului de primar am început să am diferite probleme, urmare a mai multor reclamaţii şi sesizări formulate împotriva mea de către diferite persoane, înregistrate la Poliţia Municipiului Beiuş, la IPJ Bihor sau chiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Am aflat după o perioadă de timp că aceste sesizări erau redactate în mod fictiv în numele unor persoane, în realitate fiind redactate de către prim-procurorul NN. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Dintre aceste sesizări o parte au fost înregistrate în evidenţele penale, fiind constituite dosare penale cu privire la subsemnatul pentru comiterea unor infracţiuni în legătură cu exercitarea mandatului de primar.

La sfârşitul anului 2009, începutul lui 2010 a fost înregistrată, în modalitatea descrisă mai sus, sesizarea anonimă în baza căreia a fost constituit dosarul cunoscut sub numele (...), privind realizarea lucrărilor de apă şi canalizare în municipiul Beiuş. Precizez că iniţial nu mi-am dat seama că procurorul NN. se afla în spatele acestor sesizări anonime iar datele din sesizarea privind lucrările la apă şi canalizare din municipiul Beiuş au fost cunoscute de către prim-procurorul NN. chiar de la mine, în contextul unor discuţii m-am sfătuit cu acesta cu privire la decontarea lucrărilor în cauză şi la faptul că o parte din sumele de bani, respectiv garanţia de bună execuţie a fost retrasă în mod fraudulos de către executantul lucrării.

Precizez ca una dintre persoanele în numele cărora erau formulate plângerile penale în privinţa mea, respective numita GGGGGG., mi-a confirmat după arestarea prim-procurorului NN. din 2015, că sesizările respective erau redactate de către el, fiind trimise ulterior la diferite instituţii de la nivel central, Parchetul General, D.N.A.- Structura Centrala şi I.G.P.R.

În cursul anului 2010 sau 2011, fără să mai ştiu exact, am avut o discuţie cu comisarul şef B. despre această situaţie de fapt, respectiv l-am întrebat de ce sesizările anonime care mă privesc ori sesizări redactate în numele unor persoane, nesemnate şi neînsuşite de reclamanţi, erau înregistrate în evidenţele penale ale poliţiei. Mai mult i-am comunicat că aflasem că în spatele acestor sesizări se afla prim-procurorul NN. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Comisarul şef B. mi-a confirmat că şi el cunoştea că aceste reclamaţii şi sesizări erau practic fabricate la iniţiativa prim-procurorului NN., însă cu toate acestea a acceptat situaţia, procedând la instrumentarea acestor sesizări penale la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş."

În declaraţia din data de 12.01.2018 dată în faţa instanţei, martorul K. declară:, Menţionez că în anul 2009 am avut o discuţie cu procurorul HHHHHH. în care i-am cerut sfatul întrucât într-un proiect al Primăriei Beiuş administratorul firmei furase banii din cont, fiind vorba de dosarul IIIIII.. Deşi procurorul mi-a spus să fac plângere împotriva firmei, eu am făcut plângere, iar ulterior m-am trezit cu o sesizare anonimă la Parchetul Beiuş. Toate plângerile care mi s-au făcut mie şi care în mare parte erau anonime, au fost făcute de prim-procurorul HHHHHH. împotriva mea. Ştiu acest aspect întrucât după ce prim-procurorul HHHHHH. a fost arestat preventiv în 2015, o fostă colegă de serviciu de la primărie, GGGGGG. mi-a confirmat că aceste anonime erau concepute de prim-procurorul HHHHHH., fiindu-i date numitului JJJJJJ. şi KKKKKK. pentru a fi trimise la structurile centrale ale parchetelor. Cei 2 neştiind să redacteze bine au apelat la aceasta pentru tehnoredactare. În acest context am discutat cu inculpatul A. şi inculpatul B. cărora le-am solicitat să vorbească cu procurorul HHHHHH. pentru a înceta să-mi facă plângeri anonime."

Din conţinutul celor trei declaraţii date de către martorul K. rezultă că în anul 2011 la o întâlnire pe care a solicitat-o cu inculpatul A. i-a solicitat acestuia să vorbească cu martorul NN., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş să nu mai înregistreze plângeri anonime fată de K. şi să înceteze cu regizarea reclamaţiilor anonime.

Acelaşi martor declară că a cunoscut despre implicarea martorului NN. în formularea plângerilor abia în anul 2015 din relatarea numitei GGGGGG., cu toate că în declaraţia dată arată că în anul 2010 sau 2011 i-a comunicat inculpatului B. ca în spatele plângerilor se afla NN.

Astfel, relatările martorului nu au o logică firească în condiţiile în care dacă martorul K. arată pe de o parte că a cunoscut doar în anul 2015 despre faptul că NN. ar fi autorul plângerilor anonime, cum putea să solicite anterior acestei date inculpaţilor A. şi B. să vorbească cu NN. pentru a înceta să-i formuleze plângeri anonime.

Pe de alta parte, aşa cum declară şi martorul K., acesta a dezvoltat relaţii de amiciţie cu martorul NN., prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cunoscându-l, fiind în relaţii bune cu acesta, astfel că nu justifică de ce trebuia să-i solicite inculpatului A. să vorbească cu NN.

În rechizitoriu se mai arată că după întâlnirea din vara anului 2012, în biroul martorului K., la scurt timp martorul ar fi fost abordat de către inculpatul B., care i-ar fi solicitat să suporte cheltuielile ocazionate de achiziţionarea unor piese de mobilier destinate utilării biroului său din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş. Această afirmaţie parchetul o probează tot pe baza declaraţiei martorului denunţător K., dar şi a inculpatului G., cel care ar fi livrat mobilierul prin S.C. FF. S.R.L.

Din declaraţia inculpatului G. dată în faza de urmărire penală şi menţinută în fata instanţei, este dovedit faptul că inculpatul B. a discutat cu acesta pentru a-i livra mobilierul din biroul aflat în sediul poliţiei Beiuş şi a comunicat faptul că va discuta cu primarul K. pentru a plăti contravaloarea mobilierului din fondurile primăriei. Acest aspect inculpatul LLLLLL. l-a aflat atât de la inculpatul B. cât şi de la martorul K.. Ce nu s-a dovedit însă este existenta unei înţelegeri între primar şi inculpatul B. pentru ca în schimbul contravalorii mobilierului, inculpatul B. să-i acorde protecţie penală martorului în legătura cu atribuţiile sale de serviciu.

Astfel, în cauză s-a dovedit că mobilierul din biroul inculpatului B. a fost livrat prin intermediul inculpatului G. de către S.C. FF. S.R.L., iar Factura nr. x/29.10.2012 în sumă de 6160 RON a fost achitată cu ordinul de plată numărul 673/12.07.2013 din bugetul Primăriei municipiului Beiuş cu menţiunea reparaţii mobilier. În acest sens sunt declaraţiile martorilor K., inculpatului G., martorului LL., angajat în cadrul primăriei Beiuş, procesele-verbale de percheziţie imobiliară din data de 29.06.2016 la sediul poliţiei Beiuş şi de recunoaştere a obiectelor, factura şi ordin de plată.

În ceea ce priveşte geamurile de tip termopan şi uşa cu profil PVC de la pct. 1.2 din rechizitoriu, se reţine că pretinderea acestor foloase s-a realizat în perioada 2013 - 2014 de inculpatul B. adresată martorului K. în baza înţelegerii iniţiale din anul 2012, descrisă la pct. 1.1 din rechizitoriu, înţelegere care a avut loc între martorul K. şi inculpaţii A. şi B.

Parchetul nu a dovedit că inculpatul A. i-ar fi solicitat martorului K. să suporte din fondurile primăriei contravaloarea acestor geamuri şi a uşii tip PVC. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. singura probă în acuzare este declaraţia martorului denunţător, care nu se coroborează cu un alt mijloc de probă pentru a fi credibilă. De asemenea şi în ceea ce priveşte localizările în timp a acestor solicitări declaraţiile martorului K. sunt contradictorii.

Cert este faptul că martorul MM., administrator al S.C. CCCCCC. S.R.L. la solicitarea primarului K. a efectuat măsurătorile şi a montat trei geamuri tip termopan la parterul clădirii aparţinând Poliţiei Beiuş, respectiv la biroul rutier. Contravaloarea acestor geamuri în sumă totală de 1800 RON nu a mai fost decontată de către primărie, întrucât martorul LL. a refuzat emiterea comenzii având în vedere faptul că acea clădire nu aparţinea primăriei.

De asemenea, martorul MM., confirmă faptul că inculpatul B. cunoştea faptul că, contravaloarea geamurilor urma să fie plătită de primărie. Din declaraţia martorului PPPP., martor care nu a fost audiat în faza de urmărire penală, rezultă faptul că acesta i-ar fi solicitat primarului K. confecţionarea celor trei geamuri de tip termopan de la biroul rutier. Acesta însă arată că ar fi discutat cu K. la sugestia inculpatului B., aspecte pe care le-ar fi comunicat şi colegilor săi de birou, martorii XXXX., YYYY., care, audiaţi în faţa instanţei nu confirmă aceste aspecte.

Referitor la celelalte cinci ferestre tip termopan şi uşa tip PVC este cert doar faptul că acestea nu au mai fost confecţionate de către societatea martorului MM. la solicitarea martorului K., întrucât nefiindu-i plătite primele trei ferestre montate, martorul a refuzat confecţionarea celorlalte ferestre.

În cauză s-a reţinut că inculpaţii A. şi B. în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut faptul că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş au fost înregistrate mai multe dosare penale în care a fost implicat K., primar al mun. Beiuş, în 5 (cinci) dintre acestea cercetările penale fiind efectuate de lucrători de poliţie de la Poliţia municipiului Beiuş aflaţi în subordinea directă a comisarului şef B., iar în 9 (nouă) dintre dosare cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, aflaţi în subordinea chestorului A.

Astfel, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au efectuat cercetări penale în următoarele dosare:

- Dosarul penal nr. x/P/07.10.2010, privind sesizarea formulată de K. sub aspectul comiterii infracţiunilor de insultă şi calomnie, soluţionat la data de 16.12.2010;

- Dosarul penal nr. x/P/17.10.2011, privind sesizarea formulată de către reprezentanţii Primăriei mun. Beiuş sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 24 din Legea nr. 50/1991 republicată, soluţionat la data de 14.12.2011;

- Dosarul penal nr. x/P/11.03.2013, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, soluţionat la data de 06.03.2014;

- Dosarul penal nr. x/P/15.05.2013, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, soluţionat la data de 21.03.2014;

- Dosarul penal nr. x/P/30.05.2013 privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat, soluţionat la data de 12.09.2013;

De asemenea, la Poliţia mun. Beiuş au fost formulate mai multe reclamaţii împotriva primarului K., după cum urmează:

- x/15.06.2010, clasată la data de 24.06.2010;

- x/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012;

- x/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012;

- x/01.06.2012, clasată la data de 29.06.2012;

Lucrătorii de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, au efectuat cercetări penale cu privire la primarul K. în următoarele dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş:

- Dosarul penal nr. x/P/13.04.2010, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals;

- Dosarul penal nr. x/P/23.04.2010, privind pe K., dosarul fiind conexat la Dosarul nr. x/2010, prin ordonanţa procurorului de caz din 18.01.2011;

- Dosarul penal nr. x/P/01.11.2010, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, soluţionat la data de 03.09.2012;

- Dosarul penal nr. x/P/09.06.2012, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu;

- Dosarul penal nr. x/P/23.10.2012, privind reprezentanţi ai Primăriei mun. Beiuş, cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de comunicare, în scop ambiental, de opere muzicale fără autorizarea titularilor drepturilor de autor;

- Dosarul penal nr. x/P/24.10.2012, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune;

- Dosarul penal nr. x/P/17.03.2015, privind pe K. ş.a., cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de executare a lucrărilor fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia;

- Dosarul penal nr. x/P/10.11.2015, privind pe K. ş.a., cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi delapidare;

- Dosarul penal nr. x/P/07.12.2015, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese;

De asemenea, lucrătorii de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, au efectuat cercetări penale cu privire la primarul K. şi în Dosarul penal nr. x/P/25.03.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (dosarul "IIIIII."), sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals; la acest dosar a fost conexat Dosarul penal nr. x/P/30.06.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instrumentat de asemenea de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, format ca urmare a sesizării Curţii de Conturi - Camera de Conturi Bihor, având ca obiect efectuarea de cercetări pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către reprezentanţii Primăriei mun. Beiuş.

O altă cauză penală instrumentată de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, a fost Dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cunoscut cu numele de dosarul "MMMMMM.", în care s-au efectuat cercetări faţă de K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Curtea constată că pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului K. nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpaţii A. şi B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi primit foloase de la martorul K. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor, lucrători de poliţie din cadrul IPJ Bihor care au instrumentat dosare de urmărire penală sau lucrări penale privind pe martorul K. astfel cum au fost enumerate în rechizitoriu, şi care nu au fost audiaţi în faza de urmărire penală: KKKKK., LLLLL. (MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., OO., rezultă că nicio persoană, inclusiv inculpaţii A. şi B. nu au intervenit în niciun mod şi prin nicio cale direct sau indirect în vederea soluţionării favorabile martorului K. a dosarelor sau lucrărilor penale aflate spre soluţionare, nu le-au solicitat tergiversarea sau urgentarea soluţionării acestora. Mai mult decât atât aceştia au arătat că soluţia propusă au discutat-o cu procurorul de caz şi a fost menţinută de către acesta.

De asemenea, aceiaşi martori audiaţi în instanţă au arătat că nu s-au simţit influenţaţi sau intimidaţi în a propune soluţii în cauze sau lucrări privind pe martorul K., aşa cum s-a susţinut prin rechizitoriu la fila x, ca urmare a discursului susţinut de către inculpatul A. cu ocazia Zilei Poliţiei organizată la Beiuş în data de 22.03.2013 şi a acordării plachetei onorifice "Lex Et Honor" martorului denunţător K., primarul municipiului Beiuş la acea dată şi nici nu au auzit ca alţi colegi poliţişti să invoce astfel de aspecte, astfel încât susţinerile procurorului din rechizitoriu cu privire la acest aspect sunt nefondate.

De altfel, dintr-o simplă lecturare a datei la care s-au dat soluţiile în dosarele sau lucrările invocate de către procuror în actul de sesizare, astfel cum au fost enumerate în rechizitoriu rezultă faptul că majoritatea au fost soluţionate înainte de data de 22.03.2013, data discursului inculpatului A., iar unele chiar înainte de pretinsa înţelegere dintre martorul K. şi inculpaţii A. şi B., respectiv vara anului 2012. Audierea acestor martori a fost necesară şi pentru a verifica susţinerile din rechizitoriu cu privire la aceste aspecte imputate inculpaţilor, inclusiv cele referitoare la discursul inculpatului A. din data de 22.03.2013 şi acordarea plachetei onorifice, referitor la care nu au fost aduse probe în acuzare.

Singurul lucrător de poliţie care a avut de soluţionat cauze vizându-l pe martorul K., care a arătat că după discursul inculpatului A. de Ziua Poliţiei de la Beiuş s-a simţit influenţată să dea soluţia a fost martora PPPPP. Afirmaţia acesteia nu poate fi reţinută, având în vedere faptul că aceasta şi-a schimbat depoziţia în decurs de câteva minute fără o argumentaţie logică. De altfel, întreaga sa declaraţie se înscrie în cadrul unor percepţii subiective legate de posibilele animozităţi din perioada în care lucra împreună cu inculpatul B. la Beiuş, aceasta având un alt cerc de prieteni aşa cum a declarat. Astfel, martora a confirmat că ieşea săptămânal la un suc şi conversa cu martorul QQQQQ., procurorul AAAAAA. şi martorul ZZZ.

La începutul declaraţiei, martora a arătat " În calitate de poliţist am avut în soluţionare un dosar în care era reclamat printre alţii şi primarul K., reclamaţia fiind efectuată de un reclamagiu pe nume NNNNNN., această persoană având mai multe reclamaţii înregistrate, respectiv că i-a furat cineva un dovleac, prunele etc. Îmi amintesc de reclamaţia lui NNNNNN. făcută împotriva lui K. pe care am soluţionat-o, în sensul că aceasta viza o suprafaţă de teren pentru care acesta s-a judecat o perioadă mai lungă de timp cu Primăria, fiind dată o hotărâre civilă care dădea câştig de cauză primăriei şi îl obliga pe numitul NNNNNN. să ridice gardul de pe terenul împrejmuit.

În baza acelei hotărâri judecătoreşti din civil şi după consultarea cu procurorul de caz OOOOOO. am dat soluţia de clasare. Soluţia mi-a fost menţinută de procurorul de caz. Dosarul mi-a fost repartizat spre soluţionare de către inc. B., care era şeful Poliţiei Beiuş. De asemenea am mai lucrat într-un dosar privindu-l pe primarul K. în care am fost delegată de către procurorii HHHHHH. şi PPPPPP. de la PJ Beiuş să ridic înscrisuri de la Primăria Beiuş şi de la Ocolul Silvic Codrii Beiuşului împreună cu martorul OOOOO.

şi de asemenea să instituim sechestru asupra unui autoturism x. În aceste două dosare în care am lucrat, nicio persoană, inclusiv inc. A. şi B. nu au intervenit în niciun fel şi pe nicio cale pentru a soluţiona favorabil pentru primarul K. vreun dosar sau pentru a tergiversa sau urgenta soluţionarea acestuia.", pentru ca după câteva minute să arate că "consider că în urma discursului pe care inc. A. l-a rostit la Ziua Poliţiei şi ca urmare a înmânării unei plachete onorifice primarului K. am fost influenţată să dau o soluţie favorabilă primarului K.

în dosarele pe care le-am instrumentat privindu-l pe acesta. Nu reţin să fi soluţionat alte dosare privindu-l pe K.. Revin şi arăt că soluţia de clasare din referatul întocmit la 25.02.2014 am dat-o în urma discursului inc. A. de la Ziua Poliţiei, dar tot soluţie de clasare ar fi trebuit să dau. Menţionez că inc. A. nu mi-a spus să nu-l citez pe K. la audiere în acel dosar şi nu mai reţin dacă procurorul de caz mi-a spus să-l citez sau nu pe K. pentru a fi audiat. Inculpatul A. nu a intervenit direct în soluţionarea dosarului în care am propus soluţia de clasare, dar discursul acestuia de la Ziua Poliţiei m-a influenţat, ştiind că primarul K. este prietenul şefilor.

Soluţia legală pe care ar fi trebuit să o dau dacă nu aş fi fost influenţată de discursul inc. A. de la Ziua Poliţiei ar fi fost tot aceea de clasare şi tot în baza aceluiaşi temei legal."

Aceleaşi neconcordanţe în declaraţie au fost date şi cu privire la alte aspecte, martora neargumentând de o manieră justificată revenirea, contradicţiile fiind greu de explicat în condiţiile în care acest martor a avansat profesional şi în prezent este ofiţer de poliţie. Există inadvertenţe nepermise în conţinutul declaraţiei acestei martore şi aspecte pe care nu le-a putut explica într-o modalitate logică.

Astfel, este evident că nu se poate reţine vreo influenţă din partea inculpatului A. raportat la cele două dosare în care a lucrat martorul, soluţia de clasare fiind dată în primul dosar în baza unei hotărâri civile irevocabile, iar în al doilea dosar în care s-a instituit sechestrul, s-a lucrat după Ziua Poliţiei de unde rezultă faptul că martora nu a fost influenţată.

Şi în ceea ce priveşte relaţiile de prietenie dintre două persoane, martora are aceleaşi deducţii subiective şi reveniri cu privire la propriile afirmaţii. Astfel, întrebată dacă inculpaţii A. şi B. erau prieteni aceasta a răspuns "Da, pentru că inc. B. este naşul fratelui inc. A. Inc B. era prieten cu inc. C. Eu sunt fina inc. C., iar cu inc. B. nu sunt în relaţii de prietenie, doar profesionale. Eu am auzit că fiica inc. B. a organizat o petrecere surpriză pentru inc. B. cu ajutorul inc. A., în sensul că acesta, pentru a reuşi surpriza, l-a dus pe inc. B. în locul în care fiica acestuia organiza evenimentul surpriză.".

De altfel, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299, art. 300 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a şefului de IPJ sau şef al Poliţiei Beiuş, aceştia neavând potrivit legii atribuţii de a supraveghea sau controla poliţiştii din subordine cu privire la soluţia pe care o propun în cauze penale aflate în cercetare.

Cu privire la cele două dosare în care a fost cercetat martorul K. şi ulterior s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, cunoscute sub numele "IIIIII." (Dosarul penal nr. x/P/25.03.2010 la are a fost conexat Dosarul nr. x/P/30.06.2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor) şi dosarul "MMMMMM." (Dosar nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş) Curtea constată că acestea au fost iniţial instrumentate de către aceste unităţi de parchet, dar ulterior s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea DNA-ST Oradea, parchet care a emis rechizitoriile, astfel încât nu se poate susţine că inculpaţii A. şi B. au avut vreo influenţă în instrumentarea acestora, soluţia aparţinând procurorului de caz, cauzele nefiind clasate, ci dimpotrivă efectuându-se cercetări, iar ulterior fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea DNA-ST Oradea.

De asemenea, se mai invocă faptul că inculpatul A. în calitate de şef IPJ ar fi aflat de situaţia celor două dosare, deoarece erau cuprinse în statistici privind cauze complexe sau mai vechi, precum şi în rapoarte de bilanţ ale IPJ Bihor, iar acestea erau analizate în şedinţe, or faptul că inculpatul cunoştea aceste aspecte nu are relevanţă penală în condiţiile în care nu s-a dovedit faptul că ar fi influenţat vreo soluţie în dosar, că le-ar fi solicitat poliţiştilor care aveau în lucru aceste dosare să dea o soluţie favorabilă martorului K., sau să tergiverseze sau urgenteze mersul dosarelor.

Referitor la susţinerea din actul de sesizare potrivit căreia inculpatul A. ar fi avut acces la toate dosarele privindu-l pe martorul K., Curtea constată că aceste aspecte nu au fost confirmate de probele administrate, respectiv potrivit adresei emise de Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor din cadrul IGPR Bucureşti şi a martorilor audiaţi RRRR., angajată pe funcţie de execuţie în cadrul acestui serviciu, iar în perioada 2011 până în prezent şeful serviciului şi QQQQ., şef Serviciu Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţa Operativă, care au arătat că inculpatul A. nu a avut user şi parolă de acces în sistemul de informaţii RI în perioada 2012 - 2015 şi nici nu a formulat subordonaţilor astfel de solicitări de informaţii cu privire la martorul K.

Activitatea informativă este gestionată la nivel judeţean de Unitatea Teritorială de Analiza a Informaţiilor pe platforma informatica Registrul Informaţiilor - "RI", iar evidenţa dosarelor penale instrumentate la nivelul poliţiei judeţului Bihor este condusă la nivelul Serviciului de Evidenţa Operativă şi Cazier Judiciar în aplicaţia informatică Registrul Unic privind Sesizările Penale.

Accesul la aceste baze de informaţii se face de către ofiţeri anume desemnaţi care primesc user şi parolă de la Unitatea Teritorială de Analiza a Informaţiilor în cazul lucrătorilor de execuţie sau de la Inspectoratul General al Poliţiei Române în cazul ofiţerilor cu funcţii de conducere. De menţionat că până la nivelul inspectorului şef accesul presupune doar posibilitatea de a introduce informaţiile în "Ri" fără posibilităţi de vizualizare, intervenţie pe conţinut sau administrare a aplicaţiei. Aceste operaţiuni se pot îndeplini doar de către lucrătorii din cadrul Unităţii Teritoriale de Analiza a Informaţiilor şi numai în baza unei adrese motivate din partea lucrătorilor de poliţie sau a procurorilor ori în baza unei hotărâri judecătoreşti. Pentru Registrul Unic privind Sesizările Penale accesul se face în baza user-ului şi parolei obţinute de la Serviciul de Evidenta Operativă şi Cazier Judiciar.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul A. ar fi comunicat informaţii nepublice din dosarele pe care martorul K. le-ar fi avut înregistrate la IPJ Bihor sau care ar fi fost aceste informaţii confidenţiale comunicate, precum şi legătura cu pretinsa acuzaţie de luare de mită.

În ceea ce priveşte reclamaţiile menţionate în rechizitoriu la fila x, martorii audiaţi, menţionaţi mai sus, care le-au avut spre soluţionare au arătat că nu au fost influenţaţi şi au dat soluţii de clasare, deoarece vizau fapte cercetate în alte dosare unde s-au dat soluţii de clasare de către parchet. De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpaţii A. sau B. nu ar fi înregistrat vreo reclamaţie vizându-l pe martorul K.

Cu privire la organizarea Zilei Poliţiei în municipiul Beiuş la data de 22.03.2013 Curtea constată că inculpatul A. a susţinut un discurs în care a mulţumit primarilor din zona Beiuşului şi a acordat plachete onorifice primarului K., colonelului în rezerva QQQQQQ. şi altei persoane. Alegerea Beiuşului pentru desfăşurarea Zilei Poliţiei s-a efectuat în şedinţa Consiliului de Conducere al IPJ Bihor din februarie 2013, inculpatul A. motivând alegerea Beiuşului pentru promovarea imaginii Poliţiei Române, aşa cum a solicitat conducerea IGPR, având în vedere faptul că era cea mai mare circumscripţie teritorială şi cu cea mai mică rată a criminalităţii. De altfel, în acel comitet au participat mai mulţi şefi din cadrul IPJ Bihor care nu au formulat o opoziţie fiind de acord cu organizarea acelui eveniment în municipiul Beiuş. Tot atunci s-a stabilit şi acordarea a trei plachete onorifice "Lex et Honor".

În acest sens sunt declaraţiile martorilor VV., şef al Serviciului Cabinet din IPJ Bihor la acea dată şi WW. şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Bihor, care au participat la şedinţele din cadrul Consiliului de conducere din cadrul IPJ Bihor cu privire la organizarea acelui eveniment.

Astfel, nu se poate reţine faptul că Ziua Poliţiei a fost organizată la Beiuş special pentru a-i mulţumi primarului K. şi pentru a-l asigura de sprijin în condiţiile în care IPJ Bihor a derulat mai multe activităţii, a avut invitaţi inclusiv din străinătate, iar zona Beiuşului era una importantă din judeţ. Faptul că anterior fuseseră organizate percheziţii la domiciliul martorului şi la sediul primăriei nu pot anula prezumţia de nevinovăţie recunoscută oricărei persoane.

Inculpatul A. a arătat printre altele în discursul rostit "Sigur că, pentru prima dată, astfel de manifestări se desfăşoară în afara oraşului Oradea şi am vrut să petrecem o vreme împreună din mai multe motive: în primul rând să aducem respectul nostru pentru tot ceea ce înseamnă Beiuş şi zona Beiuşului ca fiind cea mai liniştită zonă din judeţul Bihor. Este o stare de fapt care, sigur, se datorează poliţiştilor din această zonă dar se datorează, în primul rând, cred eu, oamenilor care au înţeles mai mult decât oricine că poţi să-ţi câştigi traiu' doar prin muncă. (...) Vreau să mulţumesc primarilor din această zonă, au înţeles să fie lângă noi atât prin sprijinu' material dar, adesea, într-o colaborare de excelenţă pe care putem să o dăm model, vă asigur, la nivel naţional. (...)

În încheiere aş vrea să aducem şi un semn de mulţumire pentru trei persoane din această zonă care au fost alături de noi, ne-au sprijinit şi sper că va fi doar un început. În primul rând, aş vrea să-i ofer placheta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor domnului primar K." (...).

Sigur că astăzi a fost de un ajutor real pentru noi, dar colaborarea cu domnu' primar ţine deja de câţiva ani buni de zile şi am ţinut să-i mulţumesc pentru asta."

Analizând parte din discursul redat în rechizitoriul nu rezultă faptul că referindu-se la sprijinul material acordat de primarii din zonă, inculpatul A. ar fi recunoscut în mod public că primarul K. ar fi decontat lucrările de renovare a sediului Poliţiei Beiuş, în condiţiile în care Ziua Poliţiei fiind organizată şi cu sprijinul logistic al Primăriei Beiuş şi având în vedere colaborarea interinstituţională potrivit art. 22 din Legea nr. 2018/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, faptul că Primăria Beiuş a fost gazda evenimentului, sunt uzitate astfel de discursuri. De asemenea, aşa cum au arătat martorii audiaţi, deoarece Poliţia Beiuş nu dispunea de o sală de şedinţe necesară pentru organizarea şedinţelor de bilanţ, sau a şedinţelor la care participau mai mulţi poliţişti, acestea se organizau în sala de şedinţe a Primăriei Beiuş, pusă la dispoziţie gratuit de către primarul K.. De altfel, inculpatul A. a arătat că a mulţumit primarilor pentru sprijinul material, întrucât în acea perioadă au fost refăcute şase posturi de poliţie în zona Beiuşului.

În ceea ce priveşte placheta onorifică acordată martorului K. nu se poate reţine că prin aceasta a fost descurajată activitatea de cercetare a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor, martorii audiaţi în acest sens, lucrători de politie din cadrul IPJ Bihor care au avut în instrumentare cauze penale sau lucrări vizându-l pe martorul K., martori menţionaţi mai sus, confirmând acest aspect.

De asemenea, faptul că presa locală ar fi scris articole şi pamflete ca urmare a acestei distincţii acordate lui K. în contextul în care DNA efectua percheziţii în cauze vizându-l pe acesta, nu este de natură să dovedească faptul că inculpatul A. ar fi făcut un act de favorizare a martorului K. în vreun dosar penal sau de intimidare a poliţiştilor din cadrul IPJ BIHOR în cauze vizându-l pe acesta. De altfel, faptul că nu au fost intimidaţi poliţiştii rezultă şi din continuarea cercetărilor şi trimiterea în judecată a martorului K. Pe de altă parte orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă, iar la data evenimentului martorul K. nu fusese trimis în judecata în niciun dosar penal, nu era suspendat din funcţie, iar primarul a fost invitat la acel eveniment în calitate de reprezentant al instituţiei pe care o reprezintă.

Ziariştii audiaţi ca martori în dosar, respectiv QQ., RR. au arătat că, în calitate de jurnalişti şi-au exprimat propriile convingeri. Martora PPP. a arătat că acordarea plachetei nu s-a făcut cu scop infracţional, şi că aceasta este o modalitate de a mulţumi pentru sprijinul acordat, care asigura buna funcţionare a poliţiei, întrucât poliţia nu are de multe ori bani pentru benzina, pentru reparaţii curente, întreţinerea autoturismelor.

Pe de altă parte martorul QQ. aşa cum rezultă din articolul depus de inculpatul A. la dosar, a scris cu privire la acelaşi eveniment două articole diametral opuse cu privire la oportunitatea acordării acestei plachete martorului K., astfel încât articolele de presă prin care ziariştii îşi exprimă punctul de vedere nu reprezintă probe într-un dosar penal.

Curtea apreciază că articolele scrise în presa locală referitor la acest eveniment şi depoziţiile celor doi martori nu fac dovada faptului că inculpatul A. ar fi protejat activitatea infracţională a primarului K. în sensul neîndeplinirii potrivit legii a atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor aşa cum se reţine în rechizitoriu.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor PP., preşedinte al CJ Bihor la acea dată şi NN., la acea dată prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, aceştia şi-au schimbat parţial declaraţiile date în faza de urmărire penală, iar după ce au dat declaraţii în calitate de martori în dosare deschise la DNA-ST Oradea cu privire la cercetarea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului au avut altă versiune a declaraţiei.

De altfel, după audierea celor doi martori de către instanţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - S.T. Oradea, a solicitat reaudierea martorilor PP., NN., pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) C. pen., deoarece fiind audiaţi în legătură cu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A. - S.T. Oradea, aceştia au declarat că îşi retrag declaraţiile făcute în faţa instanţei de judecată - Curtea de Apel Timişoara şi le menţin pe cele din cursul urmăririi penale.

Aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate concluziilor scrise de către procuror, faţă de martorul NN. s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă potrivit art. 273 alin. (3) C. proc. pen. prin Ordonanţa de clasare din data de 11.10.2018 dată în Dosar nr. x/2018 a DNA - ST Oradea, pe motiv că şi-a retras mărturia mincinoasă înainte de pronunţarea unei hotărâri în cauză, beneficiind de cauza de nepedepsire, iar faţă de martorul PP. s-a dispus clasarea prin Ordonanţa din 27.09.2018 pentru aceiaşi infracţiune potrivit art. 16 lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Instanţa constată că aceste ordonanţe nu beneficiază de autoritate de lucru judecat şi nu pot împiedica o analiză a instanţei cu privire la întreg materialul probator, probele neavând o valoare prestabilită. Tocmai aceste reveniri ale martorilor cu privire la declaraţiile date fără o justificare rezonabilă precum şi contradicţiile între declaraţiile date inclusiv la urmărire penală au format convingerea instanţei că aceşti martori nu prezintă credibilitate.

Curtea consideră că potrivit actualului C. pen., aplicabil în speţă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) C. proc. pen., spre deosebire de C. pen. din 1968 nu mai operează în cauzele penale dacă autorul îţi retrage declaraţia înainte de a se pronunţa o soluţie în cauza în care s-a dat mărturia mincinoasă.

Modificarea legislativă este în sensul că această cauză de nepedepsire se aplică în prezent în cauzele penale, doar în situaţia în care autorul îşi retrage mărturia înainte de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul în care a dat declaraţia, motiv pentru care acest termen fiind depăşit în prezenta speţă martorii nu puteau beneficia de această cauză de nepedepsire.

Curtea constată că martorul NN. nu prezintă credibilitate, având în vedere oscilaţia în declaraţii, faptul că martorul NN. a dat declaraţie la urmărire penală în perioada în care era în arest preventiv într-un alt dosar în care martor denunţător era printre alţii tot martorul K. De asemenea, martorul a arătat în faţa instanţei că declaraţia înregistrată la parchet nu s-a realizat cu respectarea procedurii fiind filmat doar când a citit declaraţia, că i s-a solicitat să facă denunţuri pentru a beneficia de art. 19. De altfel, după ce acest martor a arătat în dosarul de mărturie mincinoasă că îşi retrage declaraţia dată în faţa instanţei a beneficiat de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) C. proc. pen. în condiţiile menţionate.

Martorul NN. a dat declaraţii în prezenta cauza în faza de urmărire penală la data 09.02.2016, o completare de declaraţie la data de 06.09.2016 şi o altă declaraţie de martor la data de 28.09.2016.

În declaraţia din 09.02.2016 martorul nu declară nimic în legătură cu inculpatul A.. În completarea declaraţiei din data de 06.09.2016 martorul se declară intrigat de faptul că inculpatul A. a acordat o plachetă primarului K., că a fost sunat de martorul PP. pentru a se întâlni, s-au întâlnit şi acesta i-ar fi solicitat să facă demersuri pentru ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş să nu mai înregistreze dosare penale referitor la K., ocazie cu care l-ar fi întrebat dacă s-a întâlnit recent cu inculpatul A. întrucât şi acesta aş fi dorit să-i ceară acelaşi lucru. Martorul mai arată că în vara anului 2013 inculpatul A. l-ar fi sunat pentru a veni la el la birou, acesta l-ar fi căutat dar nu era la birou iar ulterior ar fi fost sunat de martorul PP. De asemenea martorul declară că la sfârşitul anului 2013 - începutul anului 2014 după o şedinţă comună de lucru, fiind la ştrandul RRRRRR. din Oradea, l-ar fi întrebat despre dosarele lui K. şi i-aş fi solicitat să nu mai înregistreze în penal toate petiţiile şi reclamaţiile anonime formulate împotriva acestuia.

În declaraţia din data de 28.09.2016 martorul arată că, de fapt, l-a sunat pe inculpatul A. la sfârşitul anului 2012 sau 2013 spunându-i de dosarele vechi precum şi despre dosarele lui K. care stăteau în nelucrare la poliţie. Precizează de asemenea că a avut mai multe discuţii telefonice cu inculpatul A. în perioada 2012 - 2015 referitor la dosarele vechi, inclusiv ale lui K.

În declaraţia din faţa instanţei de judecată din data de 15.12.2017 martorul revine cu privire la cele declarate în faza de urmărire penală, în sensul că nu a fost revoltat de faptul că martorul K., care avea probleme cu legea penală, s-a poziţionat în acea zi lângă inculpatul A., nu mai menţine declaraţia prin care arăta că martorul PP. i-ar fi spus că şi inculpatul A. dorea să-i solicite să nu mai înregistreze toate petiţiile anonime privind pe K. şi nu mai menţine nici declaraţia prin care arată că inculpatul A. ar fi discutat cu acesta despre dosarele lui K.

De altfel, chiar şi declaraţia acestuia de la urmărire penală nu se coroborează cu declaraţia martorului PP., acesta negând faptul că ar fi discutat cu martorul NN. în biroul de la sediul CJ Bihor.

Faptul că martorul NN. ar fi comunicat inculpatului A., la acea dată inspector şef IPJ Bihor statistici cu dosare mai vechi de 6 luni sau dosare complexe aflate în lucru la Serviciul de Investigare al fraudelor din cadrul IPJ, iar printre dosare se aflau şi unele vizându-l pe martorul K., nu dovedeşte vreo implicare infracţională a inculpatului A., astfel de situaţii erau legale între aceste instituţii şi nu fac dovada vreunei implicări a inculpatului A. în soluţionarea favorabilă a dosarelor.

Martorul NN. susţine la urmărire penală (declaraţia din 28.09.2016) că a discutat la sediul CJ Bihor cu martorul PP. care i-ar fi spus că şi inculpatul A. " ar fi vrut să-mi transmită acelaşi lucru, respectiv să-l ajutăm pe primarul K. în dosarele în care acesta era cercetat penal", pentru ca în declaraţia din 06.09.2016 să susţină că, în acelaşi context martorul PP. să-i fi spus că inculpatul A. dorea să-i solicite " să fac demersuri pentru ca pe numele lui K. să nu mai fie constituite alte dosare penale". În faţa instanţei acelaşi martor arată că nu îşi aminteşte ca PP. să-i fi spus aceste aspecte despre inculpatul A. În declaraţia dată în calitate de martor în dosarul de mărturie mincinoasă arată că martorul PP. i-a spus că inculpatul A. a vrut să-i comunice acelaşi lucru, respectiv " să-l lase în pace pe primarul K.".

De asemenea, acelaşi martor a susţinut la urmărire penală că, cu prilejul unei mese organizată la Asociaţia Sportivă RRRRRR., după o şedinţă privind noile coduri penale la sfârşitul anului 2013 - începutul anului 2014 la care au participat procurori şi poliţişti, s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-ar fi solicitat "să nu mai înregistreze sesizări anonime, referitoare la primar, în penal". În faţa instanţei martorul nu-şi mai menţine declaraţia arătând că "nu mai îmi menţin această afirmaţie de la urm. penală deoarece în urma analizării situaţiei cu privire la dosarele martorului K.

în cursul anului 2014 acesta nu avea dosare la IPJ Bihor, iar la momentul la care am dat declaraţia nu cunoşteam acest aspect." (...) "la mine a intervenit pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor martorului K., martorul PP. Menţionez că inculpatul A. nu a intervenit la mine în sensul soluţionării favorabile a dosarelor pe care le avea martorul K. sau a neînregistrării unor sesizări plângeri cu privire la acesta. Nici nu era necesar să intervină la mine pentru neînregistrarea plângerilor întrucât acestea erau înregistrate iniţial la poliţie, iar numărul unic era ulterior dat de parchet." (...) " Acesta este motivul pentru care în 2014 nu aveam ce să discut cu A. despre sesizări anonime deoarece nu am avut astfel de sesizări din 2010 până în 2014 cu privire la martorul K." (...) " Eu nu am ţinut legătura cu poliţiştii care au instrumentat dosarele martorului K.

întrucât aceştia erau în subordonarea procurorului de caz şi niciodată procurorii nu mi-au comunicat astfel de bănuieli. Până în momentul arestării mele în dosarul care-l am la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu am crezut că îl ajută cineva pe martorul K., dar după arestarea mea am avut bănuieli că anumite persoane au putut interveni la poliţie sau la parchet, iar după luna septembrie 2016, când toţi poliţiştii şi procurorii care s-au ocupat de aceste dosare ale lui K. au fost audiaţi în dosarul meu, şi nici unul dintre ei nu a spus că s-a intervenit la ei, atunci m-am convins că am avut o percepţie greşită faţă de ceea ce credeam cu privire la dosarele lui K., respectiv la faptul că s-ar fi intervenit în favoarea acestuia.

Atunci când am fost arestat doar eu care nu am dat nicio soluţie în dosarele cu K., iar ceilalţi procurori, poliţişti nu au dat declaraţii la urm. penală şi nu aveau nicio problemă mi-am dat seama că cineva l-ar fi protejat pe K."

Pe de lată parte, martorul PP. în cele două declaraţii date la urmărire penală, ca de altfel şi în declaraţia dată în faţa instanţei şi ulterior în declaraţia dată în calitate de martor în dosarul de mărturie mincinoasă deschis de DNA-ST Oradea nu confirmă faptul că ar fi avut această discuţie cu martorul NN. la sediul CJ Bihor. În ceea ce priveşte întâlnirea de la Asociaţia Sportivă RRRRRR., martorul PP. a arătat la urmărire penală că în prezenţa mai multor persoane printre care şi martorul NN. şi inculpatul A. i-a spus martorului (...) că martorul K. susţine că el este cel care i-ar fi "fabricat" dosarele, aspect negat de procurorul (...). De asemenea a arătat că a discutat cu inculpatul A. în alte împrejurări despre dosarele în care au fost efectuate percheziţii la domiciliul lui K. şi despre tensiunile dintre primar şi prim-procurorul (...), iar în faţa instanţei martorul a arătat că nu a vorbit niciodată cu inculpatul A. despre fondul dosarelor în care era cercetat K., şi că au discutat despre atmosfera din Beiuş legată de nenumăratele dosare care apăreau peste noapte şi despre tensiunile dintre martorul K. şi prim-procurorul NN., aspecte menţinute de către martor şi în dosarul deschis pentru mărturie mincinoasă.

Curtea apreciază că declaraţiile acestui martor, chiar şi cele de la urmărire penală nu fac dovada că inculpatul A. ar fi intervenit la prim-procurorul NN. în favoarea martorului K., discuţiile fiind despre o anchetă făcută publică raportat la efectuarea percheziţiilor la domiciliul martorului K. sau la sediul Primăriei, raportat şi la articolele din presa beiuşană menţionate în actul de sesizare şi despre o relaţia tensionată dintre K. şi prim-procurorul NN.

De asemenea, Curtea apreciază că declaraţiile martorilor K. şi NN. nu prezintă credibilitate, raportat şi la împrejurările în care au fost date, pe fondul cercetării acestora pentru fapte de corupţie, la faptul că acestea nu se coroborează cu alte mijloace de probă, la lipsa de coerenţă şi contradicţiile cu privire la declaraţiile date în acest dosar atât în cursul urmăririi penale având în vedere faptul că în acest dosar martorii au dat la urmărire penală între 2 şi 3 declaraţii, cât şi în raport cu declaraţiile date în instanţă.

De altfel, chiar şi martorul denunţător K., audiat în faţa instanţei arată că martorul PP. i-a spus că s-ar fi întâlnit cu martorul NN. de Ziua comunei Remetea, iar nu la sediul CJ Bihor aşa cum susţine martorul NN.

Lipsa de credibilitate a martorilor NN. şi a martorului K. este dată şi de contextul în care aceştia au dat declaraţiile. Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia dată de K. în faţa instanţei, acesta a formulat un denunţ împotriva martorului NN., beneficiind de dispoziţiile art. 19, denunţ în care a arătat că prim-procurorul (...) i-a asigurat protecţia în perioada 2008 - 2014, denunţ în baza căruia procurorul (...) a fost arestat preventiv.

În acest dosar, acelaşi martor denunţător K., arată că a solicitat sprijinul inculpaţilor B. şi A. pentru a interveni faţă de prim-procurorul NN. pentru a-i asigura protecţie, fapt ce dovedeşte contradicţiile în aceste declaraţii. De asemenea, acesta a recunoscut că i-a solicitat martorului PP. preşedinte CJ Bihor, să discute cu NN. despre dosarele sale penale.

De asemenea, martorul NN. a arătat în faţa instanţei că "Atunci când am fost arestat doar eu care nu am dat nicio soluţie în dosarele cu K., iar ceilalţi procurori, poliţişti nu au dat declaraţii la urm. penală şi nu aveau nicio problemă mi-am dat seama că cineva l-ar fi protejat pe K." şi de aceea a făcut acele afirmaţii cu privire la inculpatul A., dar după ce în dosarul în care martorul NN. este judecat în apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fapte de corupţie au fost audiaţi toţi poliţiştii şi procurorii care au instrumentat fapte privindu-l pe K. şi au declarat că nu au fost influenţaţi de nicio persoană şi-a dat seama că percepţia sa a fost greşită.

De asemenea, martorul la data audierii în instanţă a depus la dosar o listă cu dosare vizându-l pe K. pe care nu a avut-o atunci când a dat declaraţie în acest dosar la urmărire penală şi a arătat că dacă ar fi avut-o la acea dată nu ar fi relatat acele aspecte.

În dispozitivul actului de sesizare al acestui dosar, procurorul la descrierea faptei nu menţionează ipoteze potrivit cărora inculpaţii A. şi B. i-ar fi promis martorului K. că vor interveni pe lângă prim-procurorul NN., ci arată că au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite în valoare totală de 11.979 RON, şi au primit foloase necuvenite în valoare totală de 7.979 RON " în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş".

În situaţia în care ar fi promis fapta altei persoane, încadrarea juridică ar fi fost aceea de trafic de influenţă, or şi în cazul acestei infracţiuni nu s-au dovedit elementele de tipicitate, deoarece nu s-a făcut dovada că inculpaţii A. şi B. i-ar fi promis martorului denunţător K. că vor interveni pe lângă martorul NN. pentru a-l ajuta în dosarele penale, sau pentru a nu mai înregistra astfel de plângeri sau sesizări penale şi nici nu s-a făcut dovada intervenţiei pentru considerentele arătate.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpaţilor A. şi B. de la martorul denunţător K. a folosului constând în piese de mobilier, respectiv o masă de birou formată din două corpuri, o masă de şedinţă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de perete cu dulăpior în partea inferioară şi mobilier pe colţ format din două dulapuri şi o vitrină, pentru utilarea biroului comisarului şef B., din incinta sediului Poliţiei mun. Beiuş; confecţionarea şi montarea a 8 (opt) ferestre cu geam termopan şi o uşă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poliţiei mun. Beiuş, din care trei ferestre au fost montate în spaţiul folosit de Biroul Rutier al instituţiei, în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş.

De asemenea, din probe nu rezultă legătura dintre confecţionarea şi montarea mobilierului, geamurilor la sediul Poliţiei Beiuş şi acţiunile sau inacţiunile inculpaţilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu; efectuarea de către inculpaţi a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările privindu-l pe martorul K. menţionate în rechizitoriu, efectuarea de către inculpaţi a vreunui act de natură a conduce la favorizarea martorului K. în cauzele menţionate sau neînregistrarea vreunei sesizări, reclamaţii împotriva acestuia, dispunerea de către inculpaţi a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate. Nu s-a dovedit nici faptul că prin discursul rostit la Ziua Poliţiei din 22.03.2013 la Beiuş de către inculpatul A. şi prin acordarea plachetei onorifice martorului K. a fost descurajată activitatea de cercetare a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor, martorii audiaţi în acest sens, lucrători de politie din cadrul IPJ Bihor care au avut în instrumentare cauze penale sau lucrări vizându-l pe martorul K., neconfirmând acest aspect.

2. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în vara anului 2012, în calitate de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv să nu îşi îndeplinească potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a pretins şi primit diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la reţeaua de curent electric a locuinţei sale situată în mun. Oradea, str. x, jud. Bihor, de la denunţătorul K., primar al municipiului Beiuş.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: declaraţiile martorului denunţător K., declaraţiile martorilor SS., UU., FFF., procesul-verbal din data de 10.10.2016 întocmit de organele de urmărire penală atunci când au efectuat o conducere în teren cu martorii SS. şi TT., activitate la care a participat şi inculpatul A., precum şi probele de la pct. 1 din rechizitoriu la care se face trimitere.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul ar fi pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător K. şi inculpatul A. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere de foloase de la martorul K. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Potrivit declaraţiilor martorului denunţător K. în cursul anului 2009 acesta şi-a cumpărat o suprafaţa de teren pe care se afla o casa construită la roşu situată în municipiul Oradea, pe strada x, la o distanţă de aproximativ 100 de metri de locuinţa inculpatului A., situată la numărul 3 G pe aceeaşi stradă.

Parchetul susţine că în vara anului 2012 inculpatul A. i-ar fi solicitat martorului K. să discute cu angajaţii firmei care lucrau la imobilul acestuia, pentru a-i săpa şi lui un şanţ de la stâlpul de curent electric situat la jumătatea distanţei dintre cele două imobile până în dreptul casei sale în vederea branşării la reţeaua de curent electric în scopul neîndeplinirii atribuţiilor reţinute la pct. 1 din rechizitoriu. Dacă în dispozitivul rechizitoriului se susţine că şanţul urma să fie săpat în vederea racordării în mod provizoriu la reţeaua de curent electric a locuinţei, la descrierea stării de fapt procurorul arată că şanţul era pentru racordarea la reţeaua de curent electric, fără a se preciza dacă definitiv sau provizoriu.

Singura probă în acuzarea inculpatului A. cu privire la întâlnirea dintre cei doi când inculpatul A. ar fi pretins săparea şanţului este declaraţia martorului denunţător K., care nu prezintă credibilitate, întrucât nu se coroborează cu celălalt material probator administrat în cauză, precum şi raportat la împrejurările în care a fost dată şi la numeroasele contradicţii existente între declaraţiile aceluiaşi martor.

De asemenea, martorul SS., administratorul S.C. SSSSSS. S.R.L., al cărui angajat a executat şanţul a arătat în declaraţia dată la urmărire penală că martorul K. i-a comunicat că în urma unei discuţii cu chestorul A., ofiţerul l-a rugat să-i realizeze un şanţ în vederea racordării imobilului la reţeaua de curent electric.

Cei doi martori se contrazic în declaraţii, iar acestea nu se coroborează cu celălalt material probator administrat, motiv pentru care nu pot fi reţinute în acuzare.

Astfel, în declaraţia din data de 10.08.2016, dată în faza de urmărire penală martorul K. arată:

"În cursul verii anului 2012, nu mai reţin exact data, cu ocazia unei întâlniri pe care am avut-o cu chestorul de politie A., în cadrul biroului meu din sediul Primăriei Beiuş, acesta cunoscând că am cumpărat imobilul şi terenul de lângă proprietatea lui, m-a întrebat de stadiul lucrărilor pe care le desfăşuram. Auzind că urmează să efectuez lucrări de racordare a canalizării, apei şi a reţelei electrice, chestorul de politie A. m-a rugat ca să dispun firmei care efectua pentru mine aceste lucrări, să sape un şanţ de cca 20 - 25 de metri, de la un stâlp de curent electric aflat pe acea străduţă, la mijlocul distanţei dintre casa mea şi cea a poliţistului, şanţul urmând să traverseze acea străduţă şi să continue către strada x, pe lângă gardul imobilului ofiţerului. Acest şanţ era necesar pentru a putea şi el să racordeze imobilul său la reţeaua de curent.

Am fost de acord cu această solicitare pe care i-am transmis-o lui SS., care de altfel a şi dispus angajaţilor societăţii sale săparea şanţului pentru racordarea la reţeaua de curent a imobilului chestorului de poliţie A.

Nu cunosc modalitatea sau societatea care a efectuat lucrările de racordare la curentul electric pentru imobilul ofiţerului sau dacă acest racord a fost unul definitiv sau unul provizoriu pentru organizarea de şantier.

Lucrările desfăşurate în vederea racordării la reţeaua de curent electric, atât pentru imobilul meu cât şi pentru cel al chestorului de poliţie A. au durat circa două săptămâni iar eu am achitat lui SS. suma de 12.000 RON reprezentând costul lucrărilor efectuate atât pentru mine dar şi în beneficiul chestorului de poliţie A.

Pentru lucrările efectuate la cererea mea în beneficiul chestorului de poliţie A. nu i-am solicitat acestuia să-mi achite contravaloarea lucrărilor efectuate, însă nici acesta nu a avut iniţiativa de a plăti, având în vedere faptul că, aşa cum am arătat mai sus, mi-a promis că mă va ajuta în stoparea înregistrării în penal a sesizărilor şi reclamaţiilor anonime împotriva mea şi mă va ajuta în legătură cu dosarele care erau înregistrate la Poliţia Municipiului Beiuş şi la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor."

În declaraţia din data de 29.09.2016, dată în faza de urmărire penală martorul K. arată:

"nu cunosc dacă era vorba de branşament definitiv sau provizoriu, pentru organizare de şantier.

Am acceptat şi această solicitare a chestorului de poliţie A. şi am discutat cu numitul SS. despre realizarea lucrărilor, acesta dispunând angajaţilor să procedeze la săparea şanţului potrivit indicaţiilor primite.

În perioada în care mi-am efectuat lucrările la imobil, în cursul anului 2012 au fost din câte îmi amintesc vreo doua situaţii în care m-am întâlnit şi cu chestorul de poliţie A. care şi el supraveghea executarea lucrărilor la imobilul pe care îl deţinea."

În declaraţia dată de martor în faţa instanţei de judecată la data de 12.01.2018 martorul denunţător K. a arătat următoarele:

"eu am fost de acord să-i sap un şanţ pentru a mă ajuta cu problemele mele în legătură cu reclamaţiile şi investigaţiile împotriva mea, având de 14 luni un dosar în lucru la IPJ Bihor la economic şi pe care îmi era frică că o să-l ţină până în campania electorală. În acest sens, eu i-am spus martorului să facă şanţul de care are nevoie inculpatul A. Eu nu am fost acolo când s-a săpat şanţul şi cred că cineva din partea domnului A. i-a arătat martorului SS. cum să facă şanţul. După o perioadă, când am fost la casa din Oradea am văzut că şanţul era făcut, întrucât era spart la intrarea pe stradă şi se vedea cum a fost făcută săpătura, şanţul fiind astupat când l-am văzut eu. Nu cunosc dacă s-a făcut racord la curent electric prin acel şanţ, sau cine l-a făcut (...) Nu ştiu de unde avea curent pentru lucrări inculpatul A., dar eu la casa mea îmi luam curent de la vecini, respectiv LL. şi încă cineva care nu ştiu cum se numea şi care îmi dădea şi apă. Eu i-am plătit martorului SS. pentru toate lucrările de la casa mea şi pentru şanţul săpat de inculpatul A. în mod global, plătind suma de 12.000 RON. Am primit chitanţă şi factură pentru această sumă de 12.000 RON de la martorul SS. Nu ştiu ce lungime şi ce dimensiuni a avut şanţul. (...) Nu ştiu dacă inculpatul A. avea la acea dată racord de curent electric la casa pe care o avea în Oradea în construcţie."

În declaraţia din data de 27.09.2016 dată în faza de urmărire penală martorul SS. arată:

"pe parcursul efectuării lucrărilor la imobilul lui K. acesta mi-a comunicat că, în urma unei discuţii pe care a avut-o cu chestorul de poliţie A., ofiţerul l-a rugat pe primar să îmi dispună realizarea unui şanţ în vederea racordării la reţeaua de curent electric, în regim provizoriu de organizare de şantier." (...) "Şanţul a fost executat de către unul din angajaţii mei, numitul UU. la solicitarea mea personală, care utilizând un buldo-excavator marca x. Pentru săparea şanţului au fost înlăturate dalele de beton care se aflau pe străduţă, de-a lungul gardului. Şanţul a avut următorul traseu: de la stâlpul de curent aflat pe partea dreapta a străduţei, în sensul de urcare la o distanţă de aproximativ 25 metri de strada x, a traversat străduţa după care a continuat pe lângă gardul imobilului lui A. până în zona garajelor aflate în faţa imobilului." (...) "Şanţul executat de către angajatul meu în beneficiul chestorului de poliţie A. a fost săpat la indicaţiile primite de la un angajat al S.C." (...) " Pentru toate lucrările executate conform înţelegerii avute cu primarul K. am solicitat acestuia şi am primit o sumă cuprinsă între 12.000 - 13.000 RON şi la cererea primarului nu au fost întocmite documente referitoare la plată."

În declaraţia din data de 12.01.2018 dată în faţa instanţei martorul SS. arată:

"eu am fost de acord să execut acel şanţ şi i-am spus angajatului meu martorul TTTTTT., excavatorist, să execute acel şanţ. Şanţul a fost executat pornind de la stâlpul de pe stradă individualizat în planşa foto de la fila x care mi-a fost arătată, pornindu-se oblic până lângă partea stângă din sensul de urcare pe strada şi coborând pe lângă casa inculpatului A.. La acea vreme nu era construit gardul din fotografie. (...) "Despre şanţ nu am discutat niciodată cu inculpatul A." (...) "Am făcut contract pentru lucrarea lui K. am emis factură şi chitanţă dar cred că nu am făcut deviz de lucrări."

Afirmaţiile martorului nu corespund realităţii, inculpatul A. dovedind prin înscrisurile solicitate în apărare că la data la care martorul denunţător pretinde că i-ar fi săpat şanţul pentru branşarea provizorie sau definitivă la reţeaua de curent electric, imobilul proprietatea acestuia fiind deja racordat definitiv la reţeaua de curent trifazic încă din anul 2009.

Mai mult decât atât tot din aceleaşi înscrisuri rezultă faptul că racordarea la reţeaua de curent electric a casei inculpatului s-a efectuat de la stâlpul de pe strada x, perpendiculară pe străduţa pe care se susţine că s-ar fi săpat acel şanţ pentru racordarea casei inculpatului A. la curent electric.

Inculpatul A. a depus la dosar documente privind racordarea la reţeaua de curent electric şi utilităţi a imobilului situat în Oradea, str. x şi planşe foto de orientare privind amplasamentul imobilului cu privire la fapta descrisă la pct. 2 din Rechizitoriu: acord unic nr. 1179/05.09.2005 privind construcţia locuinţei pe strada x nr. 3, judeţul Bihor solicitat de primul proprietar UUUUUU., Autorizaţie de construcţie nr. x/28.09.2005, Contract de racordare nr. x/2005 la reţeaua de curent electric încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi UUUUUU., Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/27.09.2005 privind branşamentul la reţeaua de curent electric, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.08.2006 între UUUUUU.

şi WWWWWW., XXXXXX. şi YYYYYY., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.09.2008 încheiat între WWWWWW., XXXXXX. şi YYYYYY. şi A. şi ZZZZZZ., extras CF x NDF Oradea, din 22.09.2008, fişa de soluţie pentru eliberarea avizului tehnic de racordare în vederea alimentării cu energie electrică a consumatorului casnic ZZZZZZ., Oradea strada x nr. 3G, judeţul Bihor, Aviz tehnic de racordare nr. S/13/82 din 04.06.2009 pentru racordarea locuinţei la reţeaua de curent trifazic pe numele ZZZZZZ., Convenţie de atribuţie lucrări nr. x/01.09.2009 dintre ZZZZZZ.

şi S.C. AAAAAAA. S.R.L. privind efectuarea branşamentului trifazic, Contractul de racordare nr. x/02.09.2009 încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi ZZZZZZ., dosar definitiv al instalaţiei de alimentare întocmit la data de 07.09.2009, pentru imobilul din Oradea, strada x nr. 3, judeţul Bihor, Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/18.09.2009 privind lucrarea branşament ZZZZZZ. strada x nr. 3, situaţie de lucrări, factura şi ordin de plată privind efectuarea şi plata lucrării de branşare la curent trifazic, Contractul de furnizare a energiei electrice nr. x/21.10.2009 încheiat între S.C.

VVVVVV. S.A. şi A. şi ZZZZZZ., facturi privind achiziţia unor corpuri de iluminat şi materiale electrice: factura seria x nr. x/17.05.2011, factura seria x nr. x/17.05.2011, factura seria x nr. x/14.06.2011, factura seria x nr. x/11.10.2011, factura seria x nr. x/04.10.2011, factura seria x nr. x/15.10.2011, factura seria x nr. x/03.11.2011, factura nr. x/05.11.2011, factura seria x nr. x/05.11.2011, factura seria x nr. x/08.10.2011, factura seria x nr. x/01.11.2011, factura seria x nr. x/08.11.2011, factura seria x nr. x/28.11.2011, factura seria x nr. x/07.12.2011, chitanţa depunere numerar din 04.10.2011 pentru manoperă instalare corpuri de iluminat pentru BBBBBBB.

în suma de 1400 RON; Contract de furnizare servicii cablu nr. x din 08.11.2011 între CCCCCCC. S.A. şi ZZZZZZ.; Contract de furnizare apa şi canalizare nr. 10055/03.01.2012; Contract instalare sistem de alarmă nr. 164/14.12.2011 între S.C. DDDDDDD. S.R.L. şi ZZZZZZ.; Contract prestare servicii de salubrizare nr. 19865/16.11.2011; fotografii de orientare privind amplasamentul imobilului situat în Oradea, strada x, nr. 3G, judeţul Bihor.

De asemenea, instanţa a încuviinţat în apărare pentru inculpat înscrisuri, respectiv adresă din data de 17.05.2018 a inculpatului A. către Societatea de Distribuire a Energiei Electrice VVVVVV. - Sucursala Oradea şi Adresă nr. x/07.06.2018 a Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice VVVVVV. - Sucursala Oradea.

Astfel, prin Adresa nr. x/07.06.2018 Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice VVVVVV. a comunicat următoarele:

"în anul 2009 d-na ZZZZZZ. a formulat o cerere de racordare la reţeaua electrică a imobilului situat în Oradea strada x nr. 3, iar ca urmare a acestei solicitări a fost emis Avizul tehnic de racordare S 13/81C/04.06.2009, procesul-verbal de racordare continuând cu încheierea Contractului de racordare nr. x/02.09.2009, planul tarifar de racordare, realizarea lucrărilor, recepţia acestora (prin p.v. de recepţie nr. 192224/18.09.2009 - branşament trifazat subteran şi contor electric trifazat).

Nu au existat alte solicitări de racordare, prin urmare la acest loc de consum s-a montat un singur grup de măsura care este utilizat în măsurarea şi decontarea energiei electrice furnizate.

Prin urmare, instalarea, sigilarea, desigilarea, verificarea grupurilor de măsurare utilizate în decontarea energiei furnizate la un loc de consum se face de către subscrisa, în calitate de operator de reţea/operator de măsurare."

Astfel, inculpatul A. a cumpărat locuinţa în anul 2008, casa fiind deja construită şi notată în CF, iar în anul 2009 s-a dat aviz tehnic de racordare nr. S/13/82 din 04.06.2009 emis de S.C. pentru racordarea locuinţei la reţeaua de curent trifazic pe numele ZZZZZZ. fiind încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice nr. x/21.10.2009 încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi A. şi ZZZZZZ.

Nesinceritatea martorilor K. şi SS. rezultă şi din afirmaţiile acestora cu privire la plata manoperei pentru acel şanţ, afirmaţii care sunt contradictorii între ele şi nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

În faţa instanţei martorul K. precizează că ar fi plătit el contravaloarea executării şanţului, aceasta fiind înglobată în sumă totală de 12.000 RON pe care i-a achitat-o martorului SS. atât pentru lucrările executate de acesta pentru casa sa, cât şi pentru şanţul săpat pentru inculpatul A. şi că a primit chitanţă în acest sens.

Dacă în faza de urmărire penală martorul SS. arăta că primarul K. i-a solicitat să nu întocmească documente de plată a lucrărilor pe care spune că le-a executat, în faţa instanţei revine şi arată că, de fapt, s-a întocmit contract şi s-a eliberat factură şi chitanţă, cu menţiunea că nu s-a făcut un deviz de lucrări.

În cauză s-a dispus emiterea unei adrese către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Oradea, prin care să se comunice instanţei: - dacă vreuna din societăţile S.C. SSSSSS. S.R.L. Oradea, S.C. EEEEEEE. S.R.L., S.C. FFFFFFF. S.R.L. sau S.C. GGGGGGG. S.R.L. au înregistrat în societate contractul de prestări servicii pentru persoana fizică K. privind serviciile prestate la locuinţa acestuia din Oradea, str. x în anul 2012; - dacă vreuna din societăţi a emis factura pentru aceste servicii şi dacă această factură a fost înregistrată în contabilitatea acesteia; - dacă aceasta factură a fost achitată şi dacă sunt înregistrate în contabilitatea societăţii respective chitanţe de plată a contravalorii de aproximativ 12000 RON; - în situaţia în care identifică acea factură şi chitanţă să comunice în copie certificată pentru conformitate cu originalul, documentele menţionate precum şi jurnalul de vânzări-cumpărări în care s-a înregistrat factura în cauză, o copie a balanţei lunare în care s-a înregistrat venitul din factura respectivă, filele registrului de casă în care s-au înregistrat chitanţa/chitanţele de plată a contravalorii serviciilor prestate.

Din răspunsurile înaintate rezultă că pe baza documentelor puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală şi a notei explicative dată de dl. SS. în calitate de asociat s-a constatat că acele societăţi nu au încheiat contract de prestări servicii, nu au prestat servicii pentru dl. K., nu au emis facturi şi chitanţe.

De altfel, în nota explicativă scrisă şi semnată de martorul SS. la data de 09.08.2018 în faţa inspectorilor fiscali, acesta precizează:

"S.C. SSSSSS. S.R.L. nu a prestat nici un serviciu pentru K., nu a emis contract, factură sau chitanţă şi nici nu a încasat vreo sumă de la K."

De asemenea, din înscrisuri depuse la dosar de către inculpat rezultă faptul că racordarea la reţeaua de curent electric a casei inculpatului s-a efectuat de la stâlpul de pe strada x, perpendiculară pe străduţa pe care se susţine că s-ar fi săpat acel şanţ pentru racordarea casei inculpatului A. la curent electric.

În legătură cu şanţul săpat există contradicţii în declaraţiile martorilor şi cele consemnate în rechizitoriu cu privire la dimensiunea şi direcţia acestuia, cert este aşa cum a declarat martorul TT., excavatoristul care a săpat şanţul, angajat la firma martorului SS., că a fost săpat un şanţ de la stâlpul situat la mijlocul străzii, traversând străduţa în diagonală şi coborând apoi pe strada pe lângă casa inculpatului. Acest martor nu cunoaşte însă nici un aspect cu privire la vreo înţelegere dintre martorul K. şi inculpatul A. privind şanţul în discuţie.

De asemenea, în apărare inculpatul A. a dovedit atât cu înscrisurile depuse încă din faza de urmărire penală, înscrisuri care nu au fost însă analizate în apărare în acea faza procesuala, cât şi cu înscrisurile depuse în instanţă şi potrivit depoziţiilor martorilor audiaţi în apărare OOOO., administratorul societăţii S.C. AAAAAAA. S.R.L., care a executat branşarea locuinţei inculpatului la reţeaua de curent electric în anul 2009, faptul că la data pretinsei fapte imputate prin rechizitoriu inclusiv instalaţia electrică din interiorul clădirii era finalizată, imobilul fiind racordat la toate utilităţile, fapt ce dovedeşte că declaraţiile martorului denunţător K. nu corespund realităţii.

Astfel, singura persoana care pretinde că inculpatul A. i-ar fi solicitat executarea unui şanţ este martorul denunţător K., martorul SS. a cărui firmă a executat lucrarea a arătat că ştie de la K. că aceasta i-a spus că inculpatul A. l-a rugat să-i sape acel şanţ, iar martorul FFF. a cărui societate a executat branşarea la reţeaua electrică pentru imobilul martorului K. a arătat în faţa instanţei că după ce a văzut adresele semnate de directorul VVVVVV. are certitudinea că acel şanţ nu a fost săpat pentru imobilul inculpatului A. în vederea racordării la reţeaua electrică şi că la urmărire penală a presupus acest lucru, respectiv că şanţul este pentru imobilul lui A. pentru că acesta se oprea în dreptul imobilului inculpatului.

În consecinţă, standardul de probă cerut de art. 103 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu acuzaţia de la pct. 2 din rechizitoriu nu poate fi atins prin coroborarea declaraţiilor martorului K. cu declaraţiile martorului SS. care avea cunoştinţă despre situaţia de fapt doar din relatările martorului K.

În condiţiile în care inculpatul A. a dovedit cu înscrisuri că imobilul acestuia era racordat la toate utilităţile înainte de anul 2012 susţinerile martorului K. potrivit cărora inculpatul A. i-ar fi cerut să-i sape acel şanţ nu au nicio logică şi dovedesc încă o dată lipsa de credibilitate a denunţurilor acestui martor date în condiţiile în care era trimis în judecată în alte dosare penale şi posibil cercetat în altele în scopul de a beneficia de reducerea pedepselor.

În rechizitoriu s-a arătat că nu are relevanţă faptul că inculpatul A. nu a mai folosit acel şanţ pentru branşarea definitivă a imobilului la reţeaua de curent electric, or pentru trimiterea în judecată a unei persoane trebuie administrate atât probe în apărare cât şi în acuzare, trebuie să se verifice dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale unei infracţiuni, în condiţiile în care un denunţător afirmă că i s-a pretins săparea unui şanţ pentru branşarea imobilului la reţeaua de curent electric pentru ca în schimb să beneficieze de protecţie penală în condiţiile în care la data pretinderii şi primirii acel imobil era deja racordat la reţeaua de curent electric.

Prin actul de sesizare al instanţei se reţine că inculpatul A. ar fi solicitat săparea şanţului în scopul neîndeplinirii atribuţiilor descrise la pct. 1 din rechizitoriu.

Pentru considerentele arătate la analiza faptei de la pct. 1 din rechizitoriu, la care se face trimitere în descrierea stării de fapt de la pct. 2, Curtea constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul A. ar fi asigurat protecţia penală a martorului sau ar fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. Astfel s-a dovedit că în niciunul din dosarele sau lucrările menţionate cu privire la K. în rechizitoriu inculpatul A. nu a intervenit pentru tergiversarea, urgentarea, soluţionarea favorabilă martorului K. şi nici că ar fi refuzat sau că ar fi solicitat altui lucrător de poliţie sau procuror să nu înregistreze reclamaţii vizându-l pe K.. Nu s-a dovedit nici faptul că prin discursul rostit la Ziua Poliţiei din 22.03.2013 la Beiuş de către inculpatul A. şi prin acordarea plachetei onorifice martorului K. a fost descurajată activitatea de cercetare a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor, martorii audiaţi în acest sens, lucrători de politie din cadrul IPJ Bihor care au avut în instrumentare cauze penale sau lucrări vizându-l pe martorul K., neconfirmând acest aspect.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că pe lângă faptele pentru care era cercetat K. inculpatul ar fi avut informaţii cu privire la săvârşirea de către martorul K. al vreunei infracţiuni în vederea sesizării din oficiu.

Faptul că DNA-ST Oradea l-a trimis în judecată pe martorul K., iar nu altă unitate de parchet, nu înseamnă că inculpatul A. i-ar fi influenţat pe aceştia să nu îl cerceteze pe martorul K., în condiţiile în care dosarele prin care DNA ar fi emis rechizitoriile s-au aflat iniţial în cercetare la poliţiştii din cadrul IPJ Bihor sub supravegherea procurorilor, nu au fost date soluţii de clasare în acele dosare care ulterior să fie infirmate pe căi legale, ci dimpotrivă după efectuarea de cercetări potrivit dispoziţiilor legale, s-a declinat competenţa soluţionării cauzelor în favoarea DNA-ST Oradea.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei.

3.1. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) şi cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului B. faptul că în cursul lunii iulie 2015, în calitate de şef al Poliţiei mun Beiuş, având în subordine directă Postul de Poliţie Cărpinet, în scopul protejării activităţii ilicite a numiţilor L., M., N., O. şi P., respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet, a pretins prin intermediul agentului şef principal E. - şeful Postului de Poliţie Cărpinet, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei sale din loc. Beiuşele, iar, ulterior, prin intermediul fiicei sale Q. a mai pretins încă 11 (unsprezece) m2 de piatră ornamentală pentru pavarea unor scări, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor.

De asemenea, prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului E. că în cursul lunii iulie 2015 l-a ajutat pe inculpatul B., prin aceea că a pretins pentru acesta, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei inculpatului B., cantitatea de piatră ornamentală pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de comisarul şef B. cu sprijinul şi urmare a demersurilor făcute de agentul şef principal E.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 14.07.2015 dintre inculpaţii E. şi B.; dintre inculpatul E. şi O.; dintre inculpatul B. şi fiica acestuia Q. (redate în rechizitoriu); procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 15.07.2015 dintre martorul L. şi inculpatul E.; dintre inculpatul E. şi martorul TTT.; dintre inculpaţii E. şi B. (redate în rechizitoriu); proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 06.08.2015 dintre inculpatul B. şi martorul ZZZ. (redate în rechizitoriu), declaraţiile martorilor O., P., N., L., ZZZ.; procesul-verbal de percheziţie din data de 29.06.2016 efectuată la domiciliul numitei Q., discursul numitului HHHHHHH. cu ocazia zilei de naştere a inculpatului E. redat în rechizitoriu, înscrisuri.

În ceea ce priveşte exploatarea şi comercializarea pietrei ornamentale aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi la urmărire penală, O., P., N., L., R., M. (persoane care s-au ocupat cu exploatarea pietrei), JJJJ. (primarul comunei Cărpinet în perioada 2009 - 2016) care au menţinut declaraţia cu privire la acest aspect şi în instanţă, pe raza localităţilor Izbuc şi Călugări, sate situate pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor iniţial locuitorii s-au îndeletnicit cu producerea varului, materia primă fiind procurată din carierele de piatră existente în zonă. Aproximativ din anul 2003, mai multe persoane din cele două sate au început să se ocupe cu exploatarea de piatră ornamentală pentru pavaj, la început aceasta extrăgându-se prin decopertarea solului cu mijloace de lucru rudimentare. Pietrarii din satul Izbuc făceau astfel de exploatări în zona denumită "Valea Preotesei", situată la limita judeţelor Bihor şi Arad, la poalele Munţilor Codru - Moma, în timp ce pietrarii din satul Călugări extrăgeau piatra ornamentală din zona denumită "Dâmbu Radului".

După anul 2006, exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj a devenit în comuna Cărpinet un fenomen de masă în zonă, fiind principala sursă de subzistenţă a localnicilor. Ulterior exploatării şi prelucrării, piatra era aşezată în faţa caselor localnicilor, pe marginea drumului care face legătura cu Mănăstirea Izbuc, cunoscută nu doar în zona de vest a ţării, astfel că persoanele care treceau pe acest drum au aflat de faptul că locuitorii din Cărpinet au spre vânzare piatră ornamentală.

În perioada 2009 - 2012 şef de post în comuna Cărpinet a fost inculpatul D., iar din septembrie 2012 până în septembrie 2016 inculpatul E. Exploatarea pietrei se făcea în mod ilegal, respectiv fără autorizaţie de mediu şi permis de exploatare, fapt ce era cunoscut de către şeful Postului de Poliţie Cărpinet, iniţial inculpatul D., iar ulterior inculpatul E.

Din declaraţiile martorilor JJJJ., O., P., N., L., R., rezultă faptul că în cursul anului 2013 atât primarul comunei cât şi inculpatul E. le-au solicitat pietrarilor să intre în legalitate cu exploatarea şi comercializarea pietrei, fiind organizate în acest sens şedinţe cu toate persoanele care exploatau piatră.

Astfel, iniţial au fost concesionate terenurile de la primărie, inculpatul E. s-a deplasat în carieră şi le-a solicitat să oprească exploatarea, pietrarii au fost chemaţi la sediul primăriei şi al Poliţiei şi li s-au explicat care sunt demersurile pentru a intra în legalitate. Cu toate acestea fenomenul era greu de stăpânit, aşa cum au arătat martorii audiaţi, şi în prezent, după ce parte din pietrari au obţinut autorizaţia de mediu, se exploatează nelegal piatră în zona Cărpinet.

După anul 2013 exploatarea pietrei a fost parţial stopată aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, fenomenul fiind greu de stăpânit, pietrarii având însă cantităţi de piatră expuse pentru vânzare din exploatările anterioare.

Faptul că inculpatul E. a desfăşurat proceduri de stopare a exploatării ilegale a pietrei rezultă şi din redarea convorbirii telefonice din data de 21.04.2015 dintre inculpatul E. şi martorul IIIIIII. redate în rechizitoriu," IIIIIII. - Am o mare rugăminte, sunt într-un impas, mai îmi trebuie 20 de metri de piatră, 20 de aia subţire şi nu se găseşte nicăieri aici în zonă! Zice că de două luni nu s-o făcut nimica.

E. - I-am oprit pă toţi! I-am oprit pă toţi! Deci, chiar pă toţi i-am oprit că sunt în curs de obţinere a documentelor!"

Martorul JJJJ. a arătat că "după anul 2013 doar sporadic se mai exploata nelegal piatră". De asemenea, martorul N. a menţionat "În primul rând inc. E. a venit în control în carieră şi ne-a transmis clar că trebuie să ne oprim şi să nu mai exploatăm piatră, iar noi când auzeam că vine, spaţiile de exploatare fiind largi, luam lopata şi plecam de acolo. Era un fenomen greu de stăpânit exploatarea pietrei deoarece aria din care se exploata era întinsă şi era pe nişte versanţi iar localitatea Călugăr are mult teren. De asemenea inc. E. a participat la şedinţele publice şi ne-a spus că trebuie să urmăm calea legalizării pentru a putea exploata. De asemenea s-a deplasat cu pietrarii la Oradea în vederea obţinerii autorizaţie de exploatare."

Parte din locuitori au înfiinţat societăţi comerciale şi au concesionat teren de la primărie, dar procedura pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a fost lungă, întrucât localnicii nu au avut bani pentru a plăti o persoană care să se ocupe de obţinerea documentaţiei necesare, apelând iniţial la numitul JJJJJJJ., consultant la Consiliul Judeţean Bihor, dar pentru că în decurs de un an nu au obţinut documentaţia au renunţat la serviciile numitului JJJJJJJ. şi au decis să se asocieze pentru a obţine aprobările necesare.

Astfel, martorii O. şi N., care au devenit asociaţi la S.C. KKKKKKK. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii L., M. şi LLLLLLL., care au devenit asociaţi la S.C. MMMMMMM. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii NNNNNNN. şi R., care au devenit asociaţi la S.C. OOOOOOO. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Dâmbul Radului", iar martorul P., care a înfiinţat o întreprindere familială, a concesionat teren în cariera din zona "Valea Preotesei".

Prin desfăşurarea de activităţi de exploatare a pietrei ornamentale pentru pavaj în lipsa permisului de exploatare, cei care exploatau piatra puteau fi cercetaţi pentru infracţiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, dar şi pentru contravenţiile prevăzute de art. 96 alin. (2) pct. 1 şi alin. (3) pct. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 22.12.2005, iar prin comercializarea ilegală a acestui produs pentru contravenţia prevăzută la art. 1 din Legea nr. 12/1990.

Pentru a se putea exploata legal piatra trebuie parcurse trei etape în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu, respectiv în prima etapă pentru obţinerea avizului de mediu care reglementează situaţia terenului, a doua etapă în vederea obţinerii acordului de mediu, iar a treia etapă în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu.

În vederea obţinerii autorizaţiei de mediu S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. au formulat cereri, înregistrate la data de 15.10.2014 la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor.

La data de 27.11.2015, după parcurgerea celor trei etape, pentru titularii S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. au fost emise Autorizaţiile de mediu nr. 221, 222, 223, 224/2015, având o perioadă de valabilitate de cinci ani.

În toată această perioadă inculpatul E. s-a deplasat de mai multe ori la Oradea cu pietrarii pentru a-i ajuta în a obţine autorizaţia de mediu.

Procurorul reţine prin rechizitoriu că inculpatul B. ar fi pretins de la martorii L., M., N., O. şi P. prin intermediul inculpatului E. piatră ornamentală pentru fiica sa Q. respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet.

În rechizitoriu se reţine că, "faptul că pietrarii din comuna Cărpinet îşi desfăşurau nestingheriţi activităţile ilicite de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale pentru pavaj, pe fondul lipsei de reacţie a autorităţilor, a devenit un fapt de notorietate atât pe plan local cât şi la nivelul judeţului Bihor. Astfel, persoane interesate de cumpărarea de piatră ornamentală l-au contactat atât pe şeful Postului de Poliţie Cărpinet, inculpatul E., cât şi pe inculpatul B., şeful Poliţiei municipiului Beiuş, pentru a obţine informaţii despre pietrari şi produsele vândute de către aceştia.".

În dovedirea acestor afirmaţii procurorul invocă convorbirile telefonice dintre inculpatul E. şi martorul IIIIIII. redate în rechizitoriu, dintre inculpatul E. şi martorul XX. redate în rechizitoriu precum şi declaraţiile celor doi martori din faza de urmărire penală.

Curtea constată că acuzarea nu a făcut dovada că inculpatul B. le-ar fi indicat celor doi martori vreo persoană de la care să cumpere piatră din zona Cărpinet. Astfel, convorbirile telefonice redate sunt între martori şi inculpatul E., iar dintr-o simplă lecturare a declaraţiilor martorilor rezultă faptul că martorul IIIIIII. l-a contactat telefonic pe inculpatul B. doar pentru a-i da numărul de telefon al inculpatului E., fără a putea menţiona dacă i-a comunicat lui B. ce vroia să discute cu inculpatul E., iar martorul XX. nu a avut nici un fel de discuţie cu inculpatul B., despre faptul că martorul intenţiona să cumpere piatră.

Pe de altă parte, cei doi martori erau poliţişti IIIIIII., şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bihor la acea perioadă şi XX., agent de poliţie în cadrul Serviciului Logistic al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, şi aceştia aveau posibilitatea de a se sesiza din oficiu dacă cunoşteau că s-a comis vreo infracţiune sau contravenţie cu privire la piatra pe care au cumpărat-o, dar în cauză nu s-a făcut dovada că martorii cunoşteau faptul că piatra era comercializată şi exploatată nelegal.

În ceea ce priveşte fapta imputată inculpatului B., Curtea constată că la data de 14 iulie 2015 inculpatul B. l-a contactat telefonic pe inculpatul E. stabilind că a doua zi ginerele său, inculpatul J. va merge după piatră la Cărpinet, piatră necesară pentru renovarea locuinţei acestuia din localitatea Beiuşele.

Contrar celor reţinute prin rechizitoriu din cele două discuţii telefonice din acea zi redate în rechizitoriu nu rezultă faptul că inculpatul B. i-a cerut inculpatului E. să solicite pentru acesta piatră gratuit de la martorii L., M., N., O. şi P., pentru ca în schimb acesta să nu-şi îndeplinească potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet.

Astfel, cu prilejul celei de a doua convorbiri dintre inculpatul B. şi E. de la ora 16:59 inculpatul B. îl întreabă pe inculpatul E. cât costă piatra, iar la afirmaţia inculpatului E. că este gratis, inculpatul B. refuză oferta spunând " Bine mă (...) nu merge aşa", de unde rezultă faptul că nu a existat o înţelegere între cei doi pentru ca piatra să fie gratis. De altfel, în primul rând procurorul nu a făcut dovada că inculpatul B. ar fi solicitat piatră gratis de la martorii L., M., N., O. şi P. prin intermediul inculpatului E., B. - Merge ginerele încolo da, cu maşina!

E. - Nu-i problemă, să vină la mine. Să ştii că are două tone! Deci, ţie îţi trebe pentru placat pe jos?

B. - Pă jos, pă jos!

E. - Pă jos, ca să ştiu! Nu de doi milimetrii piatră (...)

B. - Sub poartă!

E. - Ţie îţi trebe un pic mai grosuţă, sigur ştiu de care!

B. - Cum ştii tu că trăbă amu!

E. - Ştiu de care! Că mai intră cu maşina peste ea.

B. - Aşa, aşa! Să intre sub poartă. Sigur că da.

E. - Intră mai cu o căruţă, mai cu ăsta!

B. - Da, da, da!

E. - Bine. Îi rezolvată. Stai liniştit!

B. - Scor?

E. - Stai liniştit că e rezolvată! Bine?

B. - Scorul vorbim mâine?

E. - Scorul e gratis! Nu ai tu treabă cu aia!

B. - Scorul vorbim mâine atuncea.

E. - Bine! Tu nu auzi, da? Nu auzi? Îi gratis!

B. - Ce?

E. - Nimica!

B. - Bine mă (...) nu merge aşa (...)

E. - Hai, opreşte-te acuma!

B. - Bine.

E. - Bine. Ceau. Ceau.

B. - No bine. Ceau!".

După prima discuţie telefonică cu inculpatul B., inculpatul E. îl contactează telefonic pe martorul O. căruia îi spune că îi trebuie pentru a doua zi 15 metri de piatră groasă fără a-i spune pentru cine anume, sau în ce scop şi că piatra să fie gratis.

La data de 15 iulie 2015 numita Q., fiica inculpatului B. împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J. Aceştia au fost conduşi, la solicitarea inculpatului E., de către ajutorul şefului de post, martorul TTT. în localitatea Cărpinet. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

În legătură cu persoanele de la care s-a încărcat piatra, cantitatea exactă, acuzarea nu a stabilit cu exactitate aceste aspecte. Astfel, în faza de urmărire penală martorii de la care procurorul susţine că inculpatul B. ar fi solicitat piatra prin intermediul inculpatului E., respectiv numiţii L., M., N., O. şi P. au dat fiecare cel puţin trei declaraţii, care sunt contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei. De asemenea, audiaţi în faţa instanţei aceşti martori nu au confirmat faptul că inculpatul B. le-ar fi cerut piatră gratis prin intermediul inculpatului E., că ar fi dat piatră inculpatului B. pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Astfel, martorul L. în cele 3 declaraţii de la urmărire penală a relatat aspecte contradictorii cu privire la acest aspect, fără ca acuzarea să clarifice starea de fapt. Iniţial martorul a arătat" A existat o situaţie în vara anului 2015, nu mai reţin luna, în care şeful Postului de Poliţie Cărpinet, agentul de poliţie E. mi-a solicitat atât mie cât şi numiţilor O. şi P. să îl ajutăm fiecare, cu o cantitate mică de piatră mai groasă, pentru ca această piatră să fie luată fără bani de o cunoştinţă de-a lui. Am fost de acord şi i-am dat fiecare, respectiv eu, O. şi P. aproximativ cinci rânduri de piatră mai groasă. Din câte îmi amintesc, această cantitate de piatră pe care am dat-o eu nu a fost aranjată pe palet, ci era sub formă de grămadă, în jur de 5 - 6 metri pătraţi. Nu îmi mai amintesc dacă acest transport a fost făcut cu o dubă închisă sau transporter cu prelată, dar în mod cert la volan a fost un bărbat, pe care nu-1 cunoşteam. Nu am observat ca acesta să fi fost însoţit de vreo altă persoană, deoarece nu am dat atenţie acestui fapt. Arăt că agentul de poliţie E. nu a fost de faţă în momentul în care am încărcat piatra solicitată de către acesta. În momentul în care persoana care conducea acel mijloc de transport a venit la mine după piatră, acesta m-a întrebat dacă a vorbit cineva cu mine, fără a folosi nume la care i-am răspuns afirmativ, în contextul în care discutasem anterior telefonic cu E. Nu i-am cerut vreo sumă de bani acelei persoane şi nu cunosc dacă O., P. au cerut vreo sumă de bani ca preţ." În a treia declaraţie, acelaşi martor a arătat "în cursul verii anului 2015, fără să mai ştiu data exactă, în urma unor discuţii cu E., acesta mi-a comunicat că trimite la mine o persoană pentru a-i da o cantitate de piatră ornamentală, aproximativ cinci metri pătraţi. În perioada următoare, la cantitate de piatră ornamentală, aproximativ cinci metri pătraţi. În perioada următoare, la domiciliul meu a venit persoana respectivă, pe care nu o cunosc, care a încărcat cantitatea de piatră solicitată, fără să cunosc unde a transportat-o. Nu am solicitat şi nu am primit nicio sumă de bani pentru piatra respectivă."

Relatările acestui martor din faza de urmărire penală cu privire la fapta reţinută prin rechizitoriu nu pot fundamenta descrierea din actul de sesizare cu privire la starea de fapt, reţinută de către procuror şi în baza depoziţiei acestui martor. Nu se poate reţine că martorul relatează despre acest aspect reţinut în rechizitoriu existând numeroase contradicţii faţă de situaţia de fapt şi între cele două declaraţii ale aceluiaşi martor. Astfel martorul nu îşi aminteşte ca persoana respectivă să fi fost însoţită de altă persoană, nu ştie cum se numea, or în speţă fiica inculpatului B. era însoţită de către soţ, cumnat, poliţistul PPPPPPP., adjunctul şefului de post, persoană cunoscută de către martorul L. şi ulterior de către martorul RRR., fiind cert că acest martor relatează aspecte fără relevanţă cu privire la acuzare.

În faţa instanţei acelaşi martor L., cu privire la acest aspect a arătat " Menţionez că i-am dat cei 5 metri pătraţi de piatră, eu am încărcat piatra în maşina fiicei inc. B. Menţionez că aceasta a mers în casa mea să bea o cafea împreună cu soţia mea, până când eu am încărcat piatra. Menţionez că împreună cu acea domnişoară era doar şoferul care a stat lângă mine cât eu am încărcat. Nu reţin ce culoare avea maşina, dar cred că era tip dubiţă, cred că albă. Aproape în 80% din cazul când vând piatră, soţia mea încasează banii. Soţia mea mi-a spus că fiica inc. B. i-a plătit acesteia contravaloarea pietrei, cred că 100 de RON. După ce am fost audiat la DNA ultima dată, am discutat cu soţia mea despre plata acestei pietre şi atunci mi-a spus că a primit bani de la fiica inc. B. pentru piatră. Arăt că nu îmi menţin ce am declarat la u.p. cu privire la cumpărarea pietrei de către fiica inc. B. şi îmi menţin ce am declarat astăzi, iar aspectele pe care le-am declarat în plus atunci nu le-am cunoscut. Nu am cunoscut faptul că acea persoană a intrat în casă la o cafea, atunci când am declarat la u.p. îmi menţin ce am declarat astăzi în faţa instanţei, respectiv că fiica inc. B. i-a dat soţiei mele suma de 100 de RON pentru cei 5 metri de piatră (...). Cred că soţia mea atunci când a afirmat la u.p. după ce i s-a arătat fotografia şi i s-a spus numele numitei Q., fiica inc. B., faptul că nu o cunoaşte, deoarece nu şi-o amintea, întrucât a văzut-o o singură dată în viaţă."

Martorul M. de la care procurorul susţine că inculpatul B. a solicitat piatră gratis prin intermediul inculpatului E., în cele două declaraţii date la urmărire penală nu a relatat nici un aspect cu privire la solicitarea inculpatului E. de a da o cantitate de piatră gratis pentru inculpatul B., despre prezenţa fiicei inculpatului după piatră în data de 15.07.2015. Mai mult decât atât acesta menţionează că inculpatul E. nu i-a solicitat niciodată piatră gratis pentru el sau pentru altă persoană şi nici nu i-a dat acestuia piatră gratuit. De asemenea, martorul a arătat că nu cunoaşte ca inculpatul E. să-i fi solicitat fratele său L. sau altor persoane care se ocupau cu exploatarea pietrei ornamentale să colecteze cantităţi de piatră pentru el.

Audiat în instanţă martorul M. şi-a menţinut declaraţia, a arătat că nu a dat niciodată piatră gratuit unor poliţişti, iar inculpatul E. nu i-a solicitat niciodată piatră gratuit pentru el sau pentru alte persoane.

Martorul P. în cele 3 declaraţii date la urmărire penală a avut o atitudine oscilantă cu privire la acest aspect. Astfel, în prima declaraţie martorul a arătat că nu a dat niciodată piatră gratuit vreunui poliţist. În a doua declaraţie nu a menţionat expres că în data de 14.07.2015 sau în preajma acestei date inculpatul E. i-a solicitat piatră gratis pentru inculpatul B. pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Martorul relatează la modul general că în perioada 2013 - 2016 din dispoziţia inculpatului E., L. a colectat de la el în modalitatea descrisă piatră ornamentală de circa două ori pe an. În a treia declaraţie martorul arată " în vara anului 2015, în mod similar, în urma mai multor solicitării venite din partea şefului de post E., am contribuit cu diferite cantităţi de piatră, fără a primi vreo sumă de bani în schimbul acestora. Precizez că nu am primit bani pentru piatra remisă poliţistului nici eu şi nici soţia mea sau o altă persoană din familie şi nici nu s-a pus vreodată în discuţie acest lucru".

Audiat în instanţă martorul P., a arătat "Inc E. nu mi-a cerut niciodată piatră gratuit pentru el sau pentru alte persoane. De asemenea inc. E. nu mi-a cerut niciodată piatră prin intermediul lui L. pentru acesta. Nu este adevărat ce am declarat la u.p. şi nu mai menţin aspectele menţionate potrivit cărora i-am dat piatră gratuit inc. E., atât direct cât şi prin intermediul lui L. care aduna piatră pentru acesta, că în perioada 2013 - 2016 L. a colectat de la mine de 2 ori pe an piatră iar de la ceilalţi pietrari de mai multe ori, de fiecare dată eu am dat aproximativ 5 metri pătraţi pentru E., valoarea totală a pietrei fiind de aproximativ 1.000 de RON."

Astfel, nici martorul P. nu a relatat în faza de urmărire penală şi nici în instanţă aspecte care să facă dovada că inculpatul E. i-a solicitat în data de 14.07.2015 piatră gratis pentru inculpatul B. pentru ca în schimb acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. De asemenea martorul nu a relatat aspecte cu privire la deplasarea fiicei inculpatului B. la data de 15.07.2015 după piatră în zona Izbuc. Referirile generice ale martorului date în două dintre declaraţiile de la urmărire penală cu privire la faptul că în perioada 2013 - 2016 L. a colectat de la el de 2 ori pe an piatră pentru inculpatul E. nu fac dovada faptei imputate prin rechizitoriu inculpaţilor, martorul neputând face dovada că L. îi dădea piatra inculpatului E. şi neconfirmând faptul că E. i-ar fi cerut personal piatră gratis. De altfel, în prima declaraţie de la urmărire penală şi în faţa instanţei acelaşi martor a arătat că nu a dat piatră gratuit vreunui poliţist şi că inculpatul E. nu i-a cerut piatră gratuit.

Martorul N. în cele 3 declaraţii date la urmărire penală a făcut afirmaţii contradictorii. Astfel în prima declaraţie a arătat că în cursul anului 2015 nu a dat în mod gratuit nicio cantitate de piatră vreunei persoane. În a doua declaraţie a arătat "Agentul de poliţie E. a început să ne solicite să strângem diferite cantităţi de piatră ornamentală, aceste solicitări fiindu-mi comunicate mie prin intermediul lui L. sau a asociatului meu O. (...) menţionez că în vara anului 2015, agentul de poliţie E. ne-a solicitat prin intermediul lui L., în mod mai repetat, cantităţi de piatră mai mari, de aproximativ 15 - 20 de metri pătraţi pentru fiecare societate. În niciunul din cazuri nu cunosc niciun beneficiar al cantităţii de piatră pe care am colectat-o şi am dat-o la solicitarea agentului de poliţie E." În ultima declaraţie de la urmărire penală martorul a arătat "îmi amintesc că în vara anului 2015, la cererea lui E., a fost colectată o cantitate mai mare de piatră decât de obicei, însă aşa cum am mai arătat, O. a fost cel care s-a ocupat de remiterea pietrei către poliţist. Precizez că piatra ornamentală de regulă era adunată la L., cu care poliţistul era în relaţii de prietenie, însă niciodată nu a fost achitată contravaloarea pietrei ornamentale colectată pentru poliţist şi nici nu s-a pus în discuţie acest lucru."

Audiat în instanţă martorul N. şi-a menţinut prima declaraţie de la urmărire penală şi a explicat motivul neconcordanţelor în declaraţiile de la urmărire penală. Acesta a arătat "În a doua declaraţie şi în cea de a treia de la u.p. eu nu am avut probe concrete să arăt că E. mi-a cerut mie prin intermediul lui L. sau asociatul meu O. cantităţi gratuite de piatră pentru E. sau pentru alte persoane, dar eu nu am ştiut atunci că nu trebuie să relatez despre anumite zvonuri care nu erau adevărate şi azi pot confirma că L. nu mi-a cerut niciodată piatră în numele lui E. gratuit.

De asemenea, O. mi-a spus că trebuie să dea piatră pentru a obţine actele de autorizare pentru că aveam cheltuieli în acest sens şi mi-a zis că trebuie să dăm tot grupul pietrarilor care urma să obţinem autorizaţie de exploatare, dar nu mi-a nominalizat nicio persoană căreia urma să-i dăm piatră. Eu am declarat la u.p. că L. îmi colecta piatră de la mine pentru E. pentru că eu l-am perceput pe L. ca un lider între pietrari, întrucât acesta ne spunea ce mai avem de făcut pentru a obţine autorizaţiile şi ce piatră mai avem de adunat pentru a avea bani în acest sens, iar L. fiind prieten cu E. eu am presupus că piatra colectată de L. era pentru acesta, dar mie efectiv L. nu mi-a spus niciodată că piatra o colectează pentru E., acesta niciodată nu mi-a cerut piatră gratis şi nici nu am văzut vreodată ca L. să-i dea piatră gratis lui E. Eu la u.p. am dat acel calcul cu cantitatea de piatră dată pe ani şi valoarea acesteia, deoarece poliţistul de caz ne-a cerut să facem un calcul estimativ şi menţionez în faţa instanţei că acesta este relativ pentru că au fost perioade de 1 an sau 2 ani când nu am dat nicio cantitate de piatră, iar poliţistul sau procurorul de la D.N.A. care ne-a audiat a insistat să facem o aproximaţie pentru un an în care ni s-a spus că s-a dat cea mai mare cantitate de piatră.

Poliţistul a susţinut că ar fi probe că la L. s-ar fi strâns mai multă piatră la acea dată (...). Eu nu l-am văzut niciodată pe O. să-i dea piatră gratuit inc. E. sau lui L. pentru E. O. mi-a spus că a dat piatră pentru ca noi să obţin autorizaţia de exploatare, dar nu mi-a spus efectiv numele persoanelor cărora le-a dat piatră. De asemenea mi-a spus că în acea perioadă în care noi urmam procedura de exploatare de mediu a strâns piatră la L. acasă pentru acele proceduri. Pentru obţinerea autorizaţiilor aveam nevoie de bani pentru a plăti taxele la Cadastru, Agenţia de Mediu, Primărie, bani de benzină pentru deplasări (...).

Probabil bâlbâielile mele din declaraţiile de la u.p sunt tot din faptul că eu fiind un om simplu nu înţelegeam toţi termenii şi cred că au fost şi greşeli de scriere şi de exprimare pentru că, spre exemplu, eu nu aveam de unde să ştiu că inc. E. nu le-ar fi spus comisarilor Gărzii de Mediu că noi exploatam nelegal piatră."

Nici acest martor nu confirmă acuzaţia formulată în sensul că, cunoştea faptul că inculpatul E. ar fi solicitat pentru inculpatul B. piatră gratis pentru ca în schimb inculpatul B. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. De asemenea martorul nu a relatat nici un aspect despre ridicarea pietrei în data de 15.07.2015.

Martorul O. în cele 3 declaraţii date în faza de urmărire penală a făcut declaraţii contradictorii cu privire la piatra pe care i-ar fi dat-o inculpatului E. în anul 2015 prin intermediul lui L.

Astfel, în prima declaraţie a arătat că "în cursul anului 2015, L., a venit de două sau trei ori la mine şi mi-a cerut piatră pentru "protocol". Nu mai reţin exact când anume mi-a cerut şi am dat piatră, dar ştiu că era vorba de cantităţi de maxim 10 metri pătraţi. Când se exprima ca are nevoie de piatră pentru "protocol", îmi dădeam seama că numitul L. avea nevoie în mod gratuit de acele cantităţi de piatră, el fiind persoana care ţinea legătura cu şeful Postului de Poliţie Cărpinet, poliţistul E. Nu pot preciza însă dacă piatra pe care am dat-o era pentru E. sau pentru alte persoane. De obicei, eu stând aproape de L., duceam personal cantitatea de piatră în faţa casei lui şi nu ştiu cine o încărca de acolo. Din câte ştiu eu, în afară de mine, când era vorba de "protocol", puneau la dispoziţia lui L. cantităţi de piatră şi celelalte societăţi: I.F. P., S.C. MMMMMMM. S.R.L. şi OOOOOOO. S.R.L. Nu am văzut personal acest ultim aspect relatat, dar noi discutam între noi aceste lucruri ulterior. Nu am aflat însă, nici din discuţii, pentru cine anume erau cantităţile de piatră date de noi în mod gratuit. De obicei piatra pentru protocol era mai subţire de circa 1 - 2 cm."

În a doua declaraţie însă martorul fără o explicaţie plauzibilă îşi schimbă declaraţia şi arată că "în perioada 2014 - 2016, din dispoziţia agentului de poliţie E., L. a colectat în această modalitate piatră ornamentală de circa 20 (douăzeci) de ori. Piatra era strânsă pe cote părţi per societate, acestea fiind de regulă egale, după cum urmează: de la mine şi de la N. se colecta cota aferentă S.C. KKKKKKK. S.R.L., de la L., M. şi LLLLLLL. se colecta cota aferenta S.C. MMMMMMM. S.R.L., de la NNNNNNN. şi R. se colecta cota aferenta S.C. OOOOOOO. S.R.L. şi de la P., care era persoană fizică autorizată, se colecta cota aferentă acestuia.

În cursul lunii mai 2016 am fost chemat de către agentul de poliţie E. care mi-a comunicat că trebuia din nou să contribuim la colectarea unei cantităţi de un palet de piatră subţire, care trebuia dat comandantului Poliţiei municipiului Beiuş, B.. I-am transmis această dispoziţie a şefului de post lui L., care s-a arătat intrigat, deoarece şi în cursul anului 2015 am colectat în mod identic o cantitate de piatră, care a fost dată comandantului Poliţiei municipiului Beiuş, B. Această remarcă a venit pe fondul faptului că L. mi-a făcut observaţie cu privire la cantitatea de piatră cu care eu cotizam, la care eu i-am răspuns că "doar nu va număra comandantul poliţiei câte rânduri de piatră am pus". în acest context, L. mi-a relatat că au existat situaţii în cursul anului 2015 în care agentul de poliţie E. ne-a solicitat cantităţi de piatră, indicându-ne numele unor persoane, însă care în realitate au fost comercializate de L., iar banii obţinuţi au fost remişi lui E."

În a treia declaraţie dată în faza de urmărire penală martorul O. a arătat "Reţin că în vara anului 2015 a fost o perioadă scurtă în care s-a colectat o cantitate mare de piatră ornamentală pentru inculpatul E., aproximativ 60 - 70 metri pătraţi de la fiecare societate comercială.

Declar că niciodată nu s-a pus problema ca E. să achite contravaloarea pietrei ornamentale colectată pentru acesta (...). Întrucât în perioada respectivă a fost strânsă o cantitate atât de mare de piatră pentru inculpatul E., întreaga cantitate fiind colectată la domiciliul numitului L., eu şi cu P. am presupus că o parte din această piatră a fost vândută de către aceştia pentru a avea bani de concediu.

În cursul anului 2016, am avut o discuţie cu inculpatul E. care mi-a comunicat că trebuie să colectăm din nou o cantitate de piatră, din câte îmi amintesc 50 de metri pătraţi, pentru şeful Poliţiei municipiului Beiuş, B. I-am transmis acest lucru şi numitului L. la care de regulă se colecta piatra pentru E. în acest context, într-una dintre discuţiile cu L. pe această temă, respectiv pe tema strângerii de piatră ornamentală pentru şeful Poliţiei municipiului Beiuş, acesta mi-a comunicat că şi cu un an în urmă, respectiv în anul 2015 a fost colectată o cantitate de piatră ornamentală pentru B., care în perioada respectivă a făcut nunta uneia dintre fiicele sale."

Astfel, martorul nu explică cum se justifică faptul că în prima declaraţie relatează faptul că L. a venit la el de 2 sau 3 ori după piatră pentru "protocol", iar în a doua declaraţie îşi aminteşte numele senatorilor QQQQQQQ. RRRRRRR., SSSSSSS., vameşul TTTTTTT., un comandant UUUUUUU. de la Oradea pentru care inculpatul E. direct, iar nu prin intermediul lui L. le-ar fi cerut piatră gratuit pentru aceştia.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., martorul relatează că în mai 2016 inculpatul E. ar fi cerut piatră pentru acesta şi în acest context din spusele lui L. ar fi aflat de faptul că în anul 2015 ar mai fi strâns piatră pentru B. Or, aceste aspecte nu au fost confirmate de către martorul L.

Mai mult decât atât, aşa cum a arătat şi la urmărire penală, cât şi în instanţă pietrarii aveau convingerea că piatra nu ajungea la acele persoane, iar martorul L. şi inculpatul E. vindeau piatra strânsă şi îşi împărţeau banii.

Audiat în instanţă martorul O. nu îşi aminteşte dacă E. i-a cerut piatră pentru inculpatul B., nu ştie dacă piatra a ajuns la acesta şi crede că L. şi E. vindeau piatra strânsă şi îşi împărţeau banii.

Astfel, martorul a arătat "Nu îmi amintesc dacă inc. E. mi-a cerut piatră pentru şeful Poliţiei Beiuş inc. B. Nu am fost ameninţat şi nici nu mi-a solicitat cineva să dau declaraţii într-un anumit fel dar eu am un copil acasă şi de asta am insistat să dau declaraţie şi nu am timp să umblu prin instanţe şi de aia am venit să spun azi adevărul. Dacă aşa am spus la u.p. că în 2016 E. mi-a comunicat că trebuie din nou să colectăm piatră pentru inc. B., iar eu i-am spus acest lucru lui L., care a fost intrigat că trebuie să colectăm din nou piatră, după ce am colectat în acelaşi fel în 2015, înseamnă că aşa este, dar eu acum nu-mi mai amintesc acest aspect. Am discutat cu cei care colectam piatră atunci când ne cerea E. pentru anumite persoane şi ne-am dat seama că noi am fost luaţi de multe ori de fraieri, în sensul că L. colecta în unele cazuri piatră de la noi şi o vindea şi îi dădea banii lui E."

Nici din aceste declaraţii nu rezultă faptul că inculpatul E. le-a solicitat martorilor denunţători pentru inculpatul B. piatră gratuit în iulie 2015, pentru ca în schimb să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Astfel, martorul a dat declaraţii contradictorii, ştie de la L. că în 2015 ar fi strâns piatră pentru B., dar aşa cum a arătat, inculpatul E. nu a venit personal să ridice piatră de la acesta pentru B. şi nici nu a văzut ca piatra să fi fost ridicată de la L., martorul având bănuiala, ca de altfel şi ceilalţi pietrari, că inculpatul E. şi martorul L. vindeau piatra colectată. De asemenea, martorul nu a relatat ca inculpatul B. să-i fi promis direct sau prin intermediul inculpatului E. că nu îl sancţionează penal sau contravenţional dacă îi dă piatră gratuit.

Inculpatul B., ca de altfel şi inculpaţii E. şi J., în declaraţiile date în faţa instanţei nu contestă faptul că în data de 15.07.2015 fiica inculpatului B., numita Q., împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J. Aceştia s-au întâlnit la Ştei cu inculpatul E. şi pentru că acesta era în concediu l-a rugat pe ajutorul şefului de post, martorul TTT., să-i conducă la locuinţele pietrarilor de unde au încărcat câte o cantitatea de piatră de la aproximativ patru locaţii. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

Astfel, după ce inculpatul B. a avut cele două discuţii telefonice cu inculpatul E. în care i-a relatat că fiica şi ginerele său vor să achiziţioneze piatră pentru pavat sub poarta locuinţei acestora, inculpatul B. a avut o convorbire telefonică cu fiica sa la data de 15.07.2015, redată în rechizitoriu, în care îi spune să-l contacteze pe inculpatul E., iar la întrebarea fiicei" Q. - Da' nu trebuie să ducem nimică? "inculpatul B. răspunde" - Nu, nu! Este tot ce trebuie acolo! Numai maşina, atâta!"

Interpretarea dată de către procuror acestui dialog în sensul că fiica inculpatului se referă la o sumă de bani pentru piatră nu poate fi reţinută, deoarece aceasta nu rezultă din discuţie şi nu a fost susţinută de nici un alt mijloc de probă. Inculpatul E. audiat în instanţă a arătat că inculpatul B. nu i-a solicitat piatră gratis, iar martorii care au însoţit-o pe fiica inculpatului B. au relatat despre faptul că aceasta a plătit contravaloarea pietrei. De asemenea, în discuţia telefonică dintre B. şi E., inculpatul B. îl întreabă cât costă piatra şi nu a fost de acord cu propunerea inculpatului E. că "piatra e gratis" spunându-i că "nu merge aşa."

În legătură cu declaraţia inculpatului J. dată în calitate de martor în faza de urmărire penală, nu se poate reţine faptul că aceasta nu corespunde realităţii, deoarece în cauză procurorul nu a făcut dovada că inculpatul J. ar fi cunoscut faptul că inculpatul B. le-ar fi cerut celor 5 martori pietrari piatră gratuit prin intermediul inculpatului E., în condiţiile în care martorul a relatat ceea ce a perceput, respectiv faptul că inculpatul B. i-a dat fiicei sale numărul de telefon a lui E., iar acesta i-a pus în legătură cu ajutorul şefului de post martorul TTT., care i-a condus în cele 4 locaţii de unde au cumpărat piatră.

De altfel, inculpatul J. a menţionat faptul că el i-a dat portofelul soţiei, iar aceasta i-a spus că a plătit în total 800 RON pentru piatră. Acelaşi aspecte le relatează şi martorul SSS., care i-a însoţit pe cei doi după piatră, a văzut când fratele său i-a dat portofelul pentru a plăti şi a aflat ulterior de la acesta că piatra a costat 800 RON.

De asemenea, martorul TTT., poliţistul care i-a condus la locaţiile de unde au cumpărat piatra a arătat că " în vara anului 2015, şeful meu inc. E., m-a sunat şi m-a rugat să o însoţesc pe fiica inc. B. pentru a-şi achiziţiona piatră, în sensul să o conduc, la numiţii L., P., O. şi R.. Menţionez că piatra era depozitată în faţa domiciliului lui M., care exploata piatră împreună cu L. Din câte îmi amintesc eu, au încărcat piatră doar din faţa casei lui M., nu şi de la L., cum am arătat la urmărire penală. Probabil că s-a creat o confuzie la u.p. cu privire la cei doi fraţi. Menţionez că am aşteptat-o pe fiica inc. B. în localitate Ştei, aceasta era împreună cu soţul ei şi cred că cu fratele soţului şi erau cu o maşină tip dubiţă (...). Din câte reţin eu, acasă la cei patru pe care i-am menţionat de la care s-a încărcat piatra, au fost prezente doar soţiile. Nu am asistat la vreo discuţie între numiţii J., Q. şi persoanele de la care s-a încărcat piatra cu privire la preţul acesteia şi nu am văzut ca soţii J.1 să dea vreo sumă de bani celor de la care s-a încărcat piatra", iar la întrebarea "Cât timp s-a încărcat piatră, aţi stat permanent lângă Q.?", martorul a răspuns că nu, ceea ce nu exclude faptul că piatra a fost plătită de către fiica inculpatului B.

Martora HHHHH., soţia martorului M. a arătat că ştie de la cumnata sa martora BBBB., soţia martorului L. că fiica inculpatului B. ar fi cumpărat piatră de la aceasta.

Audiată în faza de urmărire penală martora BBBB. a arătat că nu îi cunoaşte pe inculpatul B. şi pe fiica acestuia atunci când i-au fost arătate fotografiile acestora din baza de date şi că nu cunoaşte ca inculpatul B. să fi cumpărat piatră de la soţul său.

În faţa instanţei martora BBBB. a arătat "Este adevărat ce am arătat la u.p. când mi s-au arătat acele fotografii, că nu îl cunosc pe inc. B. şi pe fiica acestuia Q. La u.p. nu mi-am adus aminte că fiica inc. B. a cumpărat piatră de la noi. De câtva timp tot m-am gândit şi mi-am amintit că fiica inc. B. a venit la noi împreună cu TTT., cu o dubiţă condusă de un şofer, după piatră. Soţul meu a încărcat piatra, dar nu îmi amintesc ce cantitate, iar martorul PPPPPPP. a plecat mai încolo de noi şi fiica inc. B. a intrat în casă cu mine şi nu îmi amintesc ce sumă mi-a dat pentru piatră. La u.p. nu am declarat aceste aspecte pentru că m-a presat procurorul AAAAAA. şi mi-a spus că dacă nu spun tot o să mă lege şi mi-a fost frică (...). Întrebare procuror: O cunoaşteţi pe fiica inc. B., Q.?

Răspuns: Ştiu că a venit după piatră într-o zi şi nu s-a ajuns. A venit împreună cu martorul TTT., iar ulterior a venit a doua zi din nou după piatră. Persoana despre care mi-a vorbit astăzi că mi-a plătit banii şi am spus că este fiica lui B., este aceeaşi cu persoana arătată în fotografie la DNA când am fost audiată.

Întrebare procuror: De ce aţi fost atât de preocupată să aflaţi identitatea persoanei de sex feminin care a venit să ridice piatră împreună cu TTT., aţi discutat cu altcineva despre această persoană?

Răspuns: Mi-am amintit pentru că a venit şi nu s-a ajuns piatra şi am văzut-o prin poze la DNA şi m-am gândit că este ea."

În ceea ce priveşte cantitatea de 11 metri pătraţi de piatră ornamentală, pentru pavarea unor scări, pe care inculpatul B. prin intermediul fiicei sale Q. ar fi pretins-o de la numiţii L., M., N., O. şi P. în ziua respectivă, aşa cum se reţine prin rechizitoriu, Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi pretins această cantitate de piatră gratuit de la cei 5 martori prin intermediul fiicei sale, că a luat legătura cu fiica sa în acea zi şi i-a solicitat să ceară piatră celor 5 martori pietrari în schimbul protecţiei.

În acuzare procurorul arată în rechizitoriu că fiica inculpatului B. "profitând de situaţie, respectiv de faptul că piatra ornamentală colectată pentru tatăl său era gratuită, a mai pretins de la pietrari o cantitate suplimentară de 11 metri pătraţi de piatră ornamentală, pentru pavarea unor scări. Această cantitate suplimentară de piatră a fost colectată de la aceiaşi pietrari menţionaţi mai sus, în aceiaşi zi, din dispoziţia şi potrivit indicaţiilor inculpatului E., în considerarea înţelegerii prealabile pe care şeful de post a avut-o cu şeful său ierarhic, comisarul şef B."

Curtea constată că acuzarea nu a dovedit existenţa unei înţelegeri între inculpatul B. şi inculpatul E. în sensul că inculpatul E. să solicite piatră gratuit de la cei 5 martori menţionaţi pentru ca în schimb inculpatul B. să nu-şi exercite atribuţiile. Nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul B. ar fi pretins prin intermediul fiicei sale 11 metri pătraţi de piatră de la cei 5 martori denunţători pentru ca în schimb să nu-şi exercite atribuţiile şi să le asigure protecţie. De altfel, în data de 15.07.2015, fiica inculpatului B. aflată în Cărpinet pentru a achiziţiona piatra nu a discutat cu cei cinci martori denunţători şi nu s-a făcut dovada că aceasta le-ar fi comunicat în vreun mod faptul că tatăl său le solicită 11 metri pătraţi de piatră gratuit pentru ca în schimb să le acorde protecţie penală, intenţia de a achiziţiona şi cantitatea de 11 metri pătraţi de piatra a fost spontană, iar pietrarii nu au fost de faţă la achiziţionarea pietrei.

De asemenea, aşa cum rezultă din declaraţia martorului TTT., dată în faţa instanţei acesta a arătat " Inc E. nu mi-a spus ce cantitate de piatră trebuie să încarce, dar când am ajuns la P., fiica inc. B. mi-a spus că are nevoie şi de piatră mai subţire, aproximativ 10 - 11 m2 şi a încărcat de acolo. Eu l-am sunat pe inc. E. să-l întreb cu privire la piatra mai subţire, de care fiica inc. B. avea nevoie în plus. Eu l-am sunat pe E. ca să-l întreb dacă a discutat în prealabil cu numitul P. despre acea piatră subţire, şi nu mai reţin dacă mi-a spus imediat sau m-a sunat ulterior şi mi-a spus că a vorbit cu P. şi că poate încărca de acolo piatră."

Din discuţia telefonică dintre martorul TTT. şi inculpatul E. redată în rechizitoriu rezultă că martorul PPPPPPP. îi comunică inculpatului E. că fiica inculpatului vrea şi piatră mai subţire. Astfel, cantitatea de 11 metri pătraţi de piatră nu are nicio legătură cu vreo înţelegere anterioara dintre inculpaţii B. şi E., şi nu s-a dovedit faptul că fiica inculpatului B. ar fi comunicat cu acesta, iar inculpatul i-ar fi solicitat să ceară acea cantitate de piatra gratuit în numele său şi pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu.

Acuzarea nu a probat cu certitudine că piatra nu a fost plătită, că a fost luată de la toţi cei cinci martori, că a existat vreo înţelegere între inculpatul B. şi inculpatul E. Mai mult decât atât, inculpatul E. nu a comunicat celor cinci martori faptul că trebuie să dea 2 tone şi 11 m pătraţi de piatră inculpatului B. pentru ca în schimb să protejeze activităţile ilicite ale numiţilor L., M., N., O. şi P., respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet, din nicio probă nerezultând acest aspect.

Astfel, în rechizitoriu este redată o discuţie telefonică dintre inculpatul E. cu martorul O., dar inculpatul nu îi comunică pentru cine este piatra, şi cu ce scop să o dea.

De asemenea, declaraţiile celor cinci martori L., M., N., O. şi P. sunt contradictorii încă din faza de urmărire penală, nefiind dovedit faptul că aceştia au dat piatră gratuit inculpatului B. la cererea inculpatului E. pentru ca inculpatul B. să protejeze activitatea ilicită a acestora şi să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet.

La dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul B. i-ar fi solicitat inculpatului E. sau altui poliţist din subordine să nu aplice dispoziţiile legale cu privire la vreunul dintre cei cinci martori sau că i-a protejat în vreun fel pe aceştia.

În dovedirea pretinsei implicări a inculpatului B. în " protejarea activităţii ilicite" a celor cinci martori, în rechizitoriu se arată că O., L. şi P. au fost cercetaţi penal în două dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, respectiv: Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma sesizării Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Bihor, având ca obiect comiterea infracţiunii prev. de art. 52 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007, clasat la data de 12.08.2014; cercetările penale au fost efectuate de agentul şef principal E.; Dosarul penal nr. x/2014, având ca obiect comiterea infracţiunii prev. de art. 52 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007, clasat la data de 10.04.2014; cercetările penale au fost efectuate de agentul şef principal E., iar adresa pentru înregistrarea cauzei în evidenţele penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi cea de înaintare a dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş la finalizarea cercetărilor au fost semnate de comisarul şef B. şi agentul şef principal E.

Curtea constată că implicarea inculpatului B. în cele două dosare penale menţionate a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul B. nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorilor O., L. şi P. sau a oricărei alte măsuri apte să îi favorizeze.

Pe de altă parte în cauză nu există probe că martorii ar fi dat piatră gratuit în legătură cu soluţiile date în acest dosar. De asemenea, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. Curtea constată că acesta nu a fost trimis în judecată pentru că ar fi solicitat celor 5 martori piatră gratuit pentru ca în schimb să propună o soluţie favorabilă acestora în cele două dosare penale sau să intervină la procurorul de caz în acest sens.

De asemenea, analizând înscrisurile aflate la dosar, instanţa constată că în Dosarul penal nr. x/2014, referatul cu propunere de clasare a fost întocmit de către inculpatul E., iar soluţia propusă a fost menţinută de către procurorul de caz VVVVVVV. prin ordonanţa din 12.08.2014, soluţia de clasare a fost dată potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen. pe motiv că persoanele cercetate au concesionat teren din anul 2013 în vederea obţinerii permisului de exploatare, au oprit exploatarea în baza unor adeverinţe de la Primăria Cărpinet până la obţinerea permisului de exploatare.

În Dosarul nr. x/2014 referatul cu propunere de clasare a fost întocmit de către martorul TTT., iar nu de către inculpatul E., soluţia propusă a fost menţinută de către procurorul de caz VVVVVVV. prin ordonanţa din 10.04.2014.

În cauză nu s-a dovedit că inculpatul E. ar fi solicitat piatră gratis de la martorii cercetaţi pentru a propune o soluţie favorabilă sau pentru a intervenii pe lângă procuror, iar acesta nici nu avea atribuţii pentru a da soluţia de clasare, aceasta aparţinând procurorului care avea sub supraveghere acele dosare penale.

De altfel, audiat în faza de urmărire penală martorul O. a arătat că inculpatul E. i-ar fi dictat declaraţia şi i-a promis că va interveni la procurorul de caz, declaraţie menţinută şi în instanţă cu privire la acest aspect, fapte nedovedite şi care de altfel nici nu fac obiectul acestui dosar, inculpatul E. nefiind trimis în judecată sub acest aspect.

În rechizitoriu se mai arată că inculpatul B. "legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere contravenţională şi penală a numiţilor L., M., N., O. şi P. şi să dispună măsuri în acest sens, în principal şefului Postului de Poliţie Cărpinet, agentul şef principal E., pe raza de competenţă a căruia au fost comise faptele ilicite, constând în aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi confiscarea bunurilor şi a sumelor de bani care au servit sau au fost dobândite ca urmare a săvârşirii contravenţiilor, cât şi tragerea la răspundere penală a sus-numiţilor în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2007 rep. şi ale Legii minelor nr. 85/2003".

Curtea constată că nu i se poate reproşa inculpatului B. lipsa unei sesizări din oficiu cu privire la exploatarea nelegală a pietrei de către martori, deoarece aşa cum aceştia au declarat, exploatarea pietrei era oprită în acea perioadă, inclusiv din ordonanţele de clasare rezultă acest lucru, iar procurorul nu a produs nicio probă din care să rezulte că inculpatul B. i-a surprins pe martori exploatând nelegal piatră sau a fost sesizat în acest sens şi nu a dispus vreo măsură legală. De asemenea, în ceea ce priveşte posibilele contravenţii săvârşite de către martori nu există probe că inculpatul B. a împiedicat constatarea acestora, nu s-a sesizat cu vreo contravenţie de care a luat la cunoştinţă, contravenţie săvârşită de martorii pietrari sau i-a cerul inculpatului E. să nu ia măsuri în acest sens.

Curtea constată că parchetul a opinat că în schimbul foloaselor primite, inculpatul B. urma să-i favorizeze pe martori şi să nu se sesizeze din oficiu pentru tragerea la răspundere penală şi contravenţională a acestora şi să nu dispună măsuri în acest sens inculpatului E. în raza de competenţă a căruia s-ar fi săvârşit faptele.

Curtea apreciază că din probele administrate nu rezultă că inculpatul B. avea obligaţia de a se sesiza din oficiu. Nu se poate considera că din conţinutul convorbirii ambientale purtate de inculpatul B. cu martorul ZZZ. în data de 06.08.2015 rezultă cu certitudine că acesta avea obligaţia de a se sesiza din oficiu şi că omisiunea inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu este în legătură cu bunuri sau valori pretinse sau primite de la martorii pietrari.

În actul de sesizare se mai reţine că la data de 22.09.2015 inspectorii din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea au efectuat, la solicitarea organelor de urmărire penală, mai multe controale, la domiciliile martorilor L., M., N., O. şi P. unde s-a constatat că aceştia, în calitate de persoană fizică neautorizată şi fără a deţine autorizaţie de exploatare sau comercializare a pietrei, au deţinut pe stoc cantităţi de piatră între 3,5 şi 10 metri cubi de piatră, fără documente de provenienţă. Din verificările efectuate s-a constatat că în perioada 23.09.2015 - 28.09.2015 aceştia au vândut piatra deţinută la preţul de 250 de RON/metru cub.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a acestor martori sau că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Procurorul susţine în acuzare că inculpatul B. avea cunoştinţă despre faptul că pietrarii din comuna Cărpinet exploatau şi comercializau ilegal piatra ornamentală pentru pavaj potrivit discuţiei avută de acesta cu şeful secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, comisarul şef ZZZ., în data de 06 august 2015, în intervalul orar 10:28:55 - 11:20:35, redată în rechizitoriu.

De asemenea, în declaraţia dată în faza de urmărire penală martorul ZZZ. a arătat " În data de 6 august 2015, înainte de evenimentele care se organizează anual la Mănăstirea Izbuc şi care presupun un aflux mare de persoane, am raportat şefului Poliţiei municipiului Beiuş, comisarului şef B. de faptul că pe marginea drumului din localitate se aflau expuse cantităţi mari de piatră ornamentală în vederea comercializării. Totodată, în pofida asigurărilor ce mi-au fost date de către agentul E., eu personal cu cunoşteam ca această activitate de exploatare să fie făcută legal. Din discuţia purtată cu comisarul şef B., am înţeles că acesta cunoştea situaţia, sens în care i-am sugerat să dispună şefului de post, agentul E. să i-a măsuri pentru mutarea pietrei.

Dintr-o discuţie telefonică pe care am avut-o ulterior cu E., acesta mi-a spus că a luat măsuri în urma cărora pe marginea drumului din localitatea Izbuc nu se mai afla expusă pentru vânzarea piatră ornamentală, motiv pentru care am realizat că între comisarul şef B. şi agentul de poliţie avusese loc o discuţie ce a avut ca subiect solicitarea pe care i-am adresat-o şefului poliţiei municipiului."

Audiat în instanţă martorul ZZZ. a arătat " În anul 2015, în preajma sărbătorii de Sfânta Marie din 15 august, întrucât erau mai multe sesizări verbale de la primărie ca urmare dintre cei care exploatau sau nu piatră în zonă şi pentru că urmau să vină oficialităţi la Primărie, iar piatra e expusă pe marginea drumului şi făcea dificilă calea de acces spre mănăstire, l-am informat pe inc. B. despre acest aspect. Eu i-am solicitat lui B. să vorbească cu inc. E. să fie luată piatra de pe marginea drumului pentru a fi facilitat accesul către mănăstire. Ulterior m-a sunat E. şi mi-a spus că a discutat cu B. şi s-a rezolvat situaţia."

Din această discuţie ambientală ca de altfel şi din declaraţiile martorului ZZZ. rezultă faptul că acesta în calitate de şef al secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, în subordinea căruia se afla şi Postul de poliţie Cărpinet condus de inculpatul E., l-a informat pe inculpatul B. despre faptul că pe marginea drumului din Izbuc era depusă piatră, iar inculpatul B. a luat măsuri pentru degajarea drumului de acces spre mănăstire unde urmau să participe mai multe persoane pentru sărbătoarea din 15 august 2015.

Nu se poate reţine, aşa cum susţine procurorul că inculpatul B. nu a luat măsuri legale, în condiţiile în care a fost sesizat cu depozitarea pietrei pe marginea drumului şi a intervenit pentru remedierea situaţiei, iar dacă martorul ZZZ. cunoştea de săvârşirea vreunei contravenţii putea să se sesizeze în acest sens. De asemenea, dacă considera că inculpatul E. nu îşi îndeplineşte atribuţiile cu privire la măsuri pentru oprirea exploatării şi comercializării nelegale a pietrei putea să ia propriile măsuri în calitate de şef de secţie, să sesizeze superiorii sau organele de cercetare penală.

Relevante în acest sens sunt răspunsurile date de acesta cu prilejul audierii, martorul ZZZ. invocând de fapt propria culpă în îndeplinirea atribuţiilor şi contrazicându-se în afirmaţii, necunoscând atribuţiile legale, respectiv acordare calificative, subordonări, la urmărire penală a relatat aspecte pe care le-ar fi perceput personal, pentru ca în faţa instanţei să arate că le ştie din cele spuse de către martorul WWWWWWW. şi să revină asupra celor declarate, depoziţia acestuia fiind subiectivă, martorul considerând că alte persoane sunt responsabile pentru propriile atribuţii, formulând declaraţiile în condiţiile în care era cercetat în acest dosar pentru fapte de corupţie şi menţionând în faţa instanţei că participă la partide de vânătoare împreună cu procurorul de caz.

De altfel, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor denunţători L., M., N., O., P. şi a martorului ZZZ., Curtea a avut în vedere faptul că aceştia au dat declaraţii contradictorii încă din faza de urmărire penală având între două şi trei declaraţii fiecare martor, aşa cum s-a expus mai sus, acestea fiind explicabile şi datorită faptului că au fost cercetaţi. Astfel, martorii denunţători L., M., N., O., P. au beneficiat de soluţia de clasare, iar martorul ZZZ. cercetat în acest dosar pentru fapte de corupţie a beneficiat de soluţia de clasare.

Curtea apreciază că, faţă de incongruenţele existente în declaraţiile unora dintre martorii din cauză trebuie analizată valoarea probantă a acestor declaraţii în condiţiile în care în cursul urmăririi penale martorii au avut calitatea de denunţători, sau au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie în acest dosar beneficiind de o soluţie de clasare.

Potrivit art. 97 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. este consacrat principiul libertăţii probelor, potrivit căruia în procesul penal poate fi administrat orice mijloc de probă (judiciar sau extrajudiciar) cu condiţia să fie respectată exigenţa de legalitate. În aceste condiţii, respectarea principiului legalităţii stipulat de art. 2 C. proc. pen. conduce la posibilitatea administrării oricărui mijloc de probă indiferent dacă acesta este prevăzut de C. proc. pen. sau de legislaţia specială, dacă are natură judiciară sau extrajudiciară, ori de subiectul procesual care solicită administrarea.

Deopotrivă, trebuie remarcat faptul că art. 103 alin. (1) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia niciuna dintre probele administrate în cauză nu are o valoare predeterminată, iar valoarea probantă a fiecărui mijloc de probă administrat este aceeaşi. Prin urmare, nu există vreun criteriu legal de stabilire a priorităţii în evaluarea vreunui mijloc de probă şi de stabilire a unei valori probante superioare a vreunuia dintre mijloacele de probă administrate. Astfel, organele judiciare trebuie să evalueze toate probele administrate în cursul procesului penal în mod legal, fiecare dintre acestea având, în esenţă, o valoarea probantă egală.

Este însă necesar ca reţinerea sau înlăturarea unui mijloc de probă să aibă loc motivat în special atunci când proba este propusă şi administrată în exercitarea dreptului la apărare. Tot astfel, evaluarea fiabilităţii mijloacelor de probă administrate trebuie motivată.

Potrivit art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (...) Important pentru justa soluţionare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecinţă, Curtea consideră că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea apreciază că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Faţă de particularităţile probelor administrate în cauză, Curtea apreciază că este necesară reliefarea unor nuanţe în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a valorii probante a declaraţiilor martorilor în ipotezele în care, prin poziţia lor procesuală anterioară ca urmare a celor relatate, aceştia au obţinut unul sau mai multe benefici de drept substanţial sau procesual.

Astfel, în cauza Verhoek contra Olandei, Curtea Europeană a arătat că utilizarea unor declaraţii date de martori în schimbul imunităţii de la urmărire penală sau alte avantaje poate ridica o problemă de echitate a procesului în care este implicat acuzatul şi poate da naştere unor problematici sensibile, din moment ce, prin însăşi natura lor, astfel de declaraţii sunt susceptibile de a fi manipulate şi pot fi date pentru simplul scop al obţinerii avantajelor sau pentru răzbunare. Cu toate acestea, folosirea unei astfel de declaraţii nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru a determina constatarea procedurii în ansamblu ca fiind inechitabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 27 ianuarie 2004, în cauza Verhoek contra Olandei).

În aceste condiţii, Curtea consideră că obţinerea unor beneficii de drept substanţial de către martori, şi contradicţiile dintre declaraţiile acestor martori şi cele relatate de unii dintre martorii audiaţi în cauză şi chiar între propriile declaraţii date în faza de urmărire penală conduc la concluzia imposibilităţii reţinerii valorii probante determinante a declaraţiilor acestor martori. În aceste condiţii, Curtea apreciază că declaraţiile acestor martori au o valoarea probantă condiţionată şi nu pot servi în mod determinant la stabilirea adevărului în această cauză.

De asemenea, în actul de sesizare al instanţei se mai reţine că în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul B. a fost invitat la aniversarea zilei de naştere a inculpatului E., eveniment la care au participat şi pietrarii L., M., P. şi R., iar acest eveniment constituie o probă a corupţiei sistemice, la care s-a făcut referire în preambulul rechizitoriului, în care sunt angrenate grupuri de indivizi din mediul politic şi din Poliţie, împreună cu persoane ce desfăşoară activităţi ilicite, între care există strânse legături de interdependenţă, asigurându-şi sprijinul şi susţinerea în mod reciproc.

Curtea apreciază că interpretarea dată de către procuror participării inculpatului B. la ziua de naştere a inculpatului E. nu are suport probator în condiţiile în care inculpatul B. nu a negat faptul că se cunoaşte cu inculpatul E. încă din copilărie, fiind din aceiaşi localitate, că au jucat fotbal împreună, lucrau împreună, iar prezenţa la astfel de evenimente la care participă mai multe persoane nu înseamnă că participanţii îşi asigură sprijin infracţional.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea a constatat că nu are nicio legătură cu dosarul cauzei, respectiv cu acuzaţiile descrise la pct. 3 din rechizitoriu discursul rostit la acel eveniment de către, chestorul principal de poliţie în rezervă HHHHHHH., fost reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne la Preşedenţia României (procesul-verbal de redare a înregistrării), invocat în acuzare de către procuror şi redat în rechizitoriu "Domnilor deputaţi, domnilor primari, dragi invitaţi, daţi-mi voi şi mie, şi cred că sunt în asentimentul tuturor celor prezenţi, să-i urăm lu' E., care-i nu prezent aci, (n.n. acesta s-a aflat pentru o scurtă perioadă de timp în afara localului) da' cred că ne-aude: multă sănătate, fericire, la mulţi ani, tot ce-şi doreşte, lui şi familiei!

Şi, ca o concluzie, dacă ne uităm în jur, cred că totul spune despre omul E., bunătatea lui, sufletul lui, care a putut să adune în această zi, oameni, ă, cu suflet curat, oameni de omenie, oameni care au ţinut din tot sufletul să îi fie alături în această zi, să-l sărbătorească şi, să-i urăm cu toţii "La mulţi ani"!

Încă o dată, omu' sfinţeşte locu', nu sunt prietenu' lu' E., nu sunt prietenu' lu' E., ca să nu consideraţi că, vedeţi Doamne, l-am ajutat, îl ajut sau îl voi ajuta. Este un om, vă spun, alo (...)!, cu suflet curat, şi (...) din tot sufletu', în numele colegilor de la acea masă plină de poliţişti, îi doresc la mulţi ani! Doamne ajută şi, cântaţi-i La mulţi ani!"

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu)

Din probele administrate Curtea constată că acuzarea nu a probat existenţa unei înţelegeri între martorii L., M., N., O. şi P. şi inculpatul B. prin intermediul inculpatului E. în cadrul căreia inculpatul B. să le fi asigurat protecţia penală martorilor sau să le fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, existenţa unui act de pretindere de foloase, respectiv de primire de piatră de la martori către fiica inculpatul B., în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Tot astfel, nu este probată legătura dintre piatra luată de fiica inculpatului B. în data de 15.07.2015 şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului B. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului. De asemenea nu s-a probat cantitatea exactă de piatră şi persoanele de la care a fost luată de către fiica inculpatului B.

Pentru considerentele arătate nu s-a probat nici faptul că inculpatul E. l-ar fi ajutat pe inculpatul B., prin aceea că a pretins pentru acesta, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei inculpatului B. în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că acesta a vorbit cu fiecare din cei cinci martori şi le-ar fi cerut piatră gratis pentru inculpatul B. pentru ca în schimb acesta din urmă să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului E. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor.

3.2. Cu privire la acuzaţia de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului J. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul J., fiind audiat în prezenta cauză, în calitate de martor, la data de 4 octombrie 2016, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, respectiv a declarat că în vara anului 2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuinţa sa din loc. Beiuşele, jud. Bihor, a achiziţionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane din localitatea Izbuc, com. Cărpinet, a căror identitate nu o mai reţine; că soţia sa, Q., a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 RON; că socrul său, inculpatul B., nu a avut niciun fel de implicare în achiziţionarea pietrei ornamentale pentru pavaj de la pietrarii din com. Cărpinet, jud. Bihor, toate acestea în condiţiile în care s-a stabilit că în realitate întreaga cantitate de piatră ornamentală a fost pretinsă în cursul lunii iulie 2015, cu titlu de mită, fără a fi achitată contravaloarea acesteia, de inculpatul B., prin intermediul inculpatului E. (cantitatea de două tone de piatră ornamentală) şi prin intermediul fiicei sale Q. (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numiţii L., M., N., O. Şi P., persoane ce exploatau piatră ornamentală în mod ilegal pe raza comunei Cărpinet.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 14.07.2015 dintre inculpaţii E. şi B.; dintre inculpatul E. şi O.; dintre inculpatul B. şi fiica acestuia Q. (redate în rechizitoriu filele x); procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 15.07.2015 dintre martorul L. şi inculpatul E.; dintre inculpatul E. şi martorul TTT.; dintre inculpaţii E. şi B. (redate în rechizitoriu la filele x); proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 06.08.2015 dintre inculpatul B. şi martorul ZZZ., declaraţiile martorilor O., P., N., L., ZZZ.; procesul-verbal de percheziţie din data de 29.06.2016 efectuată la domiciliul numitei Q., discursul numitului HHHHHHH. cu ocazia zilei de naştere a inculpatului E. redat în rechizitoriu, înscrisuri.

Curtea constată că pe parcursul urmăririi penale, la data de 4 octombrie 2016, organele de urmărire penală l-au audiat în prezenta cauză, în calitate de martor, pe J., soţul numitei Q., fiica inculpatului B., consemnându-se în declaraţia dată. "Mi s-a adus la cunoştinţă că urmează să fiu audiat în calitate de martor cu privire la: comiterea unor infracţiuni de corupţie de către comisarul şef B. - şeful Poliţiei mun. Beiuş, agent şef principal D. - şeful Postului de Poliţie Pietroasa şi agent şef principal E. - şeful Postului de Poliţie Cărpinet." pentru a se stabili dacă a fost achitată cantitatea de piatră ornamentală pretinsă de inculpatul B., prin intermediul inculpatului E. (cantitatea de două tone de piatră ornamentală) şi prin intermediul fiicei sale Q. (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numiţii L., M., N., O. şi P., piatră ce a fost montată la locuinţa din localitatea Beiuşele a numitei Q., aspect ce reprezintă o împrejurare esenţială, de natură a servi la stabilirea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Astfel, în declaraţia de martor, J. a arătat următoarele:

"În vara anului 2015 am făcut unele lucrări de renovare la locuinţa mea din localitatea Beiuşele, respectiv am montat piatră ornamentală în curte, în porţiunea sub poartă şi pe scările situate tot sub poartă. În total a fost montată piatră ornamentală pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

În acest context, intenţionând să achiziţionez piatră ornamentală pentru pavaj, soţia mea Q. a luat legătura telefonic cu şeful Postului de Poliţie Cărpinet, E., pentru a se interesa despre persoane de pe raza satelor Izbuc sau Ponoare care comercializează piatră ornamentală pentru pavaj.

În urma discuţiei telefonice pe care soţia mea a avut-o cu E., într-o dimineaţă m-am deplasat împreună cu soţia mea şi fratele meu, SSS., cu o dubă marca x, ce aparţine fratelui meu, în localitatea Cărpinet, unde ne-am întâlnit cu ajutorul şefului de post TTT. Acesta ne aştepta în urma discuţiilor pe care le-a avut în prealabil cu E.

Ne-am deplasat în localitatea Izbuc de unde am încărcat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane, fără să pot preciza numele acestora sau adresa exactă. Precizez că de la fiecare dintre pietrari am cumpărat aproximativ aceeaşi cantitate de piatră ornamentală.

Piatra ornamentală pentru pavaj a fost încărcată în dubiţă de către mine şi fratele meu.

Soţia mea Q. s-a ocupat de negocierea preţului cu fiecare dintre cele patru persoane de la care am cumpărat piatră.

Declar că am văzut personal când soţia mea a plătit contravaloarea pietrei ornamentale achiziţionate celor patru persoane de la care am cumpărat-o. Nu cunosc cât a achitat fiecăruia dintre pietrari, însă în total a achitat suma de 800 RON.

Fiind întrebat, declar că socrul meu B. nu a avut nici un fel de implicare în cumpărarea pietrei ornamentale de către mine şi soţia mea, decât că şi acesta l-a întrebat pe E. de unde am putea să cumpărăm piatra ornamentală.

Socrul meu B. ne-a comunicat mie şi soţiei mele, în urma discuţiei cu E., să ne deplasăm la Cărpinet unde mai multe persoane din localitate se ocupă cu vânzarea de piatră ornamentală.

Precizez că în ziua respectivă l-am contactat telefonic şi pe naşul meu, RRR., pe care l-am chemat cu o dubită, marca x, să ne ajute să transportăm piatra. Acest lucru s-a întâmplat deoarece fratele meu mi-a spus că nu vrea să pună o greutate prea mare pe maşină.

Cantitatea de piatră cumpărată în ziua respectivă a fost transportată în aceeaşi zi cu autoturismele fratelui SSS. şi a naşului meu RRR. la domiciliul meu din localitatea Beiuşele, unde în perioada următoare a şi fost montată.

După câteva zile fratele meu SSS. s-a deplasat din nou în localitatea Izbuc, deoarece au mai fost necesare câteva plăci de piatră ornamentală. Cantitatea respectivă a fost luată de la una dintre persoanele de la care cumpărasem piatra anterior, care nu a mai pretins vreo sumă de bani, spunând că rămâne în preţul pe care l-am achitat anterior.

Fiind întrebat, declar că nu pot să prezint documente de achiziţie sau de plată a pietrei ornamentale pentru pavaj.

Aş dori să precizez că în mod cert piatra pe care am cumpărat-o nu a putut să aibă greutatea de două tone, deoarece lucrătorii de poliţie care au efectuat percheziţia domiciliară nu au scos piatra pentru a o cântări."

Audiat în instanţă, inculpatul SSS. a arătat că îşi menţine declaraţia pe care a dat-o în calitate de martor la data de 04.10.2016.

Cu privire la acuzaţii, procurorul susţine că împrejurările esenţiale privind cauza cu privire la care se susţine că inculpatul ar fi făcut afirmaţii neadevărate vizează faptul că, a declarat că în vara anului 2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuinţa sa din localitatea Beiuşele, judeţul Bihor, a achiziţionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane din localitatea Izbuc, comuna Cărpinet, a căror identitate nu o mai reţine, iar soţia sa, Q., a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 RON. De asemenea, martorul J. a declarat că socrul său, inculpatul B., nu a avut niciun fel de implicare în achiziţionarea pietrei ornamentale pentru pavaj de la pietrarii din comuna Cărpinet, judeţul Bihor, or în cauză s-ar fi dovedit că întreaga cantitate de piatră ornamentală a fost pretinsă în cursul lunii iulie 2015, cu titlu de mită, fără a fi achitată contravaloarea acesteia, de inculpatul B., prin intermediul inculpatului E. (cantitatea de două tone de piatră ornamentală) şi prin intermediul fiicei sale Q. (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau piatră ornamentală în mod ilegal pe raza comunei Cărpinet.

Curtea constată că infracţiunea de mărturie mincinoasă este incriminată prin dispoziţiile art. 273 din C. pen. şi constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Obiectul juridic general constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori în orice procedură în care se ascultă martori. Obiectul juridic special al infracţiunii constă în acele relaţii sociale a căror existenţă este asigurată prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei împotriva faptelor de natură să împiedice sau să zădărnicească aflarea adevărului de către organele judiciare.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au numai persoanele ce au o sarcină judiciară care decurge din existenţa unui raport special în care aceste persoane se găsesc faţă de organul judiciar.

Curtea constată că inculpatul J. a fost audiat la data de 04.10.2016 în calitate de martor în cauza penală nr. 129/P/2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea, astfel că în cauză este îndeplinită condiţia premisă, aceea a depunerii unei mărturii într-o anumită procedură, aşa cum este reglementat în norma penală de incriminare.

Pentru existenţa infracţiunii sub aspectul tipicităţii obiective mai este necesar ca aspectele relatate de martor, apreciate ca mincinoase, neadevărate, să fie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Martorul săvârşeşte infracţiunea numai dacă, cunoscând realitatea, o denaturează în aşa fel încât relatările sale duc la o altă concluzie ca şi atunci când, având posibilitatea să cunoască realitatea, relatează fapte imaginare. Potrivit dispoziţiei incriminatorii din art. 273 noul C. pen., este martor mincinos şi acela care nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, deşi cunoştea realitatea. O împrejurare este esenţială când prezintă importanţă, are pondere în stabilirea adevărului şi, prin consecinţă, în soluţionarea justă a unei cauze. Dacă reticenţa martorului în a spune adevărul sau afirmaţiile mincinoase se referă la stări, situaţii sau împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă de la art. 273 noul C. pen. În practica judiciară s-a statuat că acest caracter esenţial se determină nu în funcţie de soluţia pronunţată în cauza în care s-a făcut mărturia, ci în funcţie de obiectul probei. Dacă aceasta este concludentă în raport de învinuirea adusă inculpatului sau orice alt aspect de natură să influenţeze absolvirea de răspundere penală a acestuia, împrejurarea respectivă, relatată mincinos de martor, are caracter esenţial în sensul art. 273 noul C. pen.

Curtea constată că toate aspectele susţinute de acuzare că ar constitui elemente nereale relatate de inculpatul J. în faza de urmărire penală, (respectiv, faptul că, a declarat că în vara anului 2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuinţa sa din localitatea Beiuşele, judeţul Bihor, a achiziţionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane din localitatea Izbuc, comuna Cărpinet, a căror identitate nu o mai reţine, iar soţia sa, Q., a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 RON. De asemenea, că socrul său, inculpatul B., nu a avut niciun fel de implicare în achiziţionarea pietrei ornamentale pentru pavaj de la pietrarii din comuna Cărpinet, judeţul Bihor) nu au fost dovedite.

Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză şi analizat detaliat de instanţa la pct. 3 din rechizitoriu, reiese că aspectele relatate de inculpatul J. la urmărire penală în data de 4.10.2016 sunt concordante sau relativ similare cu cele relatate de ceilalţi martori sau persoane implicate, RRR., SSS. şi, totodată, nu s-a dovedit niciun moment că inculpatul J. ar fi cunoscut aşa cum susţine parchetul că inculpatul B. ar fi solicitat piatra drept mită prin intermediul inculpatului E., astfel că, suspiciunea reţinută de acuzare a rămas la acest nivel, de simplă supoziţie.

Parchetul nu a dovedit faptul că inculpatul J. a asistat la vreo înţelegere dintre inculpaţii B. şi E. cu privire la piatră, că a auzit vreo convorbire telefonică redată la descrierea stării de fapt, acest martor în faza de urmărire penală a redat aspectele pe care le-a perceput cu ocazia deplasării împreună cu soţia sa Q. şi cu ceilalţi martori după piatră, iar aceşti martori confirmă relatările sale.

La data de 15 iulie 2015 numita Q., fiica inculpatului B. împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J. Aceştia au fost conduşi, la solicitarea inculpatului E., de către ajutorul şefului de post, martorul TTT., la locuinţele pietrarilor de unde au încărcat câte o cantitatea de piatră de la fiecare pietrar. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

În cauză nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta materială a inculpatului, de a da declaraţii în calitate de martor în acea cauză penală este prevăzută de legea penală, întrucât nu se poate stabili cu certitudine, atât existenţa caracterului mincinos al acelei declaraţii, cât şi omisiunea, cu ştiinţă, a inculpatului de a declara anumite fapte sau împrejurări, în condiţiile în care nu s-a dovedit că inculpatul J. a asistat la vreo înţelegere dintre inculpaţii B. şi E. cu privire la piatră sau că această înţelegere inculpatul B. i-a comunicat-o fiicei sale Q. care la rândul său i-a comunicat-o inculpatului J.

În condiţiile în care la data de 15.06.2015 inculpatul J. i-a dat portofelul soţiei pentru a plăti piatra, iar aceasta i-a spus că a plătit în total 800 RON, inculpatul a relatat cele percepute la acel moment.

Având în vedere pregnantul caracter subiectiv al procesului intern al recepţiei informaţiilor, în astfel de situaţii trebuie probat în plus că, în raport de condiţiile şi de împrejurările în care s-a înregistrat informaţia, aceasta nu avea cum să nu fie recepţionată de martor în condiţiile şi în maniera în care evenimentul sau faptul asupra căruia poartă să fi avut loc.

Or, se impune a se sublinia că, nu în toate cauzele/situaţiile, informaţia transmisă de emiţător, în forma eliptică în care a avut loc această transmitere, se plia pe existenţa unor informaţii preexistente ale receptorului, în raport de care aceasta avea sensul conferit de acuzaţiile formulate împotriva inculpatului.

Ca atare, pentru cele expuse, Curtea constată că, în cauză, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. motiv pentru care va dispune achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

4. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatei F. (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu) şi cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatei F., că în cursul lunii iunie 2015, în calitate de consilier superior în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizaţii, având atribuţii directe în legătură cu eliberarea avizului şi acordului de mediu, pentru a susţine demersurile pietrarilor din com. Cărpinet în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu şi a acordului de mediu şi pentru eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu, a pretins prin intermediul agentului şef principal E. cantitatea de 20 - 22 m2 de piatră ornamentală pentru pavaj de la numiţii R., L., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor.

De asemenea, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul E. în cursul lunii iunie 2015 a ajutat-o pe inculpata F., prin aceea că a pretins pentru aceasta de la numiţii R., L., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, cantitatea de 20 - 22 m2 de piatră ornamentală pentru pavaj, cantitatea de piatră ornamentala pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de inculpata F. cu sprijinul şi urmare a demersurilor făcute de inculpat.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 10.06.2015, 13.06.2015 dintre inculpatul E. şi martorul R.; din data de 13.06.2015 dintre inculpatul E. şi inculpata F.; declaraţiile martorilor O., P., L., R.; procesul-verbal de percheziţie din data de 29.06.2016 efectuată la domiciliul inculpatei, înscrisuri de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor.

Potrivit declaraţiilor martorilor L., BBBB., P., O., R., M., JJJJ., N., HHHHH. rezultă faptul că pe raza localităţilor Izbuc - Călugări, sate situate pe raza comunei Cărpinet, iniţial locuitorii s-au îndeletnicit cu producerea varului, materia primă fiind procurată din carierele de piatră existente în zonă. Aproximativ din anul 2003, mai multe persoane din satul Izbuc au început să se ocupe cu exploatarea de piatră ornamentală pentru pavaj, la început aceasta extrăgându-se prin decopertarea solului cu mijloace de lucru rudimentare. Pietrarii din satul Izbuc făceau astfel de exploatări în zona denumită "Valea Preotesei", situată la limita judeţelor Bihor şi Arad, la poalele Munţilor Codru-Moma, în timp ce pietrarii din satul Călugări extrăgeau piatra ornamentală din zona denumită "Dâmbu Radului".

După anul 2006, exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj a devenit în comuna Cărpinet un fenomen de masă, fiecare persoană care se ocupa cu exploatarea acestui tip de piatră având delimitat un loc propriu pentru exploatare.

Exploatarea pietrei se făcea în mod ilegal, respectiv fără autorizaţie de mediu şi permis de exploatare, fapt ce era cunoscut de către şeful Postului de Poliţie Cărpinet, iniţial inculpatul D., iar ulterior inculpatul E.

Piatra extrasă era vândută ulterior diverşilor clienţi, fiind expusă în acest sens pe marginea drumului public ce traversează cele două sate, Izbuc şi Călugări.

În încercarea de a intra în legalitate cu exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj, iniţial unii dintre pietrari şi-au înfiinţat societăţi comerciale, concesionând, de la Primăria comunei Cărpinet suprafeţele de teren pe care se aflau carierele de piatră. Astfel, martorii O. şi N., care au devenit asociaţi la S.C. KKKKKKK. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii L., M. şi LLLLLLL., care au devenit asociaţi la S.C. MMMMMMM. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii NNNNNNN. şi R., care au devenit asociaţi la S.C. OOOOOOO. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Dâmbul Radului", iar martorul P., care a înfiinţat o întreprindere familială, a concesionat teren în cariera din zona "Valea Preotesei".

Prin desfăşurarea de activităţi de exploatare a pietrei ornamentale pentru pavaj în lipsa permisului de exploatare, cei care exploatau piatra ar fi comis infracţiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, dar şi contravenţiile prevăzute de art. 96 alin. (2) pct. 1 şi alin. (3) pct. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 22.12.2005, iar prin comercializarea ilegală a acestui produs ar fi săvârşit contravenţia prevăzută la art. 1 din Legea nr. 12/1990.

Exploatarea şi comercializarea nelegală a pietrei a devenit un fenomen generalizat în zonă fiind printre singurele surse de venit ale locuitorilor. Atât primarul localităţii, martorul JJJJ. cât şi inculpatul E., care a devenit şef de post în comuna Cărpinet în anul 2012 au făcut demersuri pentru intrarea în legalitate a pietrarilor. Astfel, iniţial au fost concesionate terenurile de la primărie, inculpatul E. s-a deplasat în carieră şi le-a solicitat să oprească exploatarea, pietrarii au fost chemaţi la sediul Primăriei şi al Poliţiei şi li s-au explicat care sunt demersurile pentru a intra în legalitate. Cu toate acestea fenomenul era greu de stăpânit, aşa cum au arătat martorii audiaţi, şi în prezent, după ce parte din pietrari au obţinut autorizaţia de mediu, se exploatează nelegal piatră în zona Cărpinet.

Inculpata F. a deţinut, la data faptelor, funcţia de consilier superior în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

Pentru a se putea exploata legal piatra trebuie parcurse trei etape în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu, respectiv în prima etapă pentru obţinerea avizului de mediu care reglementează situaţia terenului, a doua etapă în vederea obţinerii acordului de mediu, iar a treia etapă în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu.

În vederea obţinerii autorizaţiei de mediu S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. au parcurs etapele menţionate aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală precum şi potrivit depoziţiilor martorilor AAAA., XXXXXXX., GGGGG., angajaţi în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

I. Aviz de mediu. Astfel, la data de 15.10.2014 au fost înregistrate la Agenţia pentru protecţia Mediului Bihor pentru avizarea din punct de vedere a mediului (emiterea avizului de mediu) a Planului Urbanistic Zonal - Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", în judeţul Bihor:

- sub numărul 12812, cererea formulată de S.C. MMMMMMM. S.R.L. din comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 99, jud. Bihor,

- sub numărul 12813, solicitarea formulată de I.F. P. din comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 103 jud. Bihor,

- sub numărul 12814, solicitarea formulată de S.C. KKKKKKK. S.R.L. din comuna Cărpinet,

- sub numărul 12786, solicitarea formulată de S.C. OOOOOOO. S.R.L. din comuna Cărpinet, sat Călugări, nr. 99,

Primele două solicitări au fost repartizate spre soluţionare şi parcurgerea etapelor procedurii de evaluare de mediu martorului AAAA., iar celelalte martorului XXXXXXX., funcţionari în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii al A.P.M. Bihor.

O primă evaluare a planului depus de aceste societăţi a avut loc în data de 17.12.2014 în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Analiză Tehnică, organism consultativ constituit din reprezentanţii mai multor instituţii judeţene publice implicate, respectiv: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, Primăria municipiului Oradea, Filiala judeţului Bihor a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi patrimoniu Naţional Bihor, Direcţia Sanitar veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Direcţia de Sănătate publică Bihor, Direcţia Silvică Bihor, Administraţia Parcului Naţional Apuseni, Direcţia pentru Agricultură Bihor, Compartimentul Inspecţie Teritorială Oradea al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor.

Urmare a prezentării solicitărilor formulate de S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. referitoare la emiterea avizelor de mediu, comisia a propus adoptarea planurilor cu realizarea evaluărilor de mediu. Propunerea Comisiei de Analiză Tehnică a fost analizată la aceiaşi dată, respectiv 17.12.2014, cu ocazia unei şedinţe a Comisiei Interne de Analiză din cadrul Agenţiei pentru protecţia Mediului Bihor. Această comisie a fost compusă din directorul executiv - GGGGG., în calitate de preşedinte, coordonatorul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii - YYYYYYY., şeful Serviciului Monitorizare şi Laboratoare - ZZZZZZZ., şeful Biroului Calitatea Factorilor de Mediu - AAAAAAAA., consilierul juridic din cadrul A.P.M. Bihor - BBBBBBBB., în calitate de membrii şi CCCCCCCC., consilier superior în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, în calitate de secretar. În cadrul acestei şedinţe s-a hotărât că pentru solicitările formulate de S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. adoptarea planurilor necesită evaluare de mediu.

Acest aspect, respectiv necesitatea evaluării de mediu a Planului Urbanistic Zonal depus, a fost comunicat societăţilor comerciale solicitante prin adrese. În acest context, firmelor solicitante li s-a cerut realizarea unui raport de mediu în cadrul unui grup de lucru, ce urma să fie constituit prin invitarea unui reprezentant din cadrul A.P.M. Bihor, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, D.S.P. Bihor, A.B.A. Crişuri Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor.

La data de 14.01.2015 a avut loc şedinţa grupului de lucru care a abordat toate planurile depuse de către S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P., pentru emiterea avizului de mediu. În urma acestei şedinţe, au fost acordate îndrumările necesare întocmirii Raportului de mediu, iar la data de 25.02.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor raportul de mediu, întocmit de evaluatorul de mediu S.C. DDDDDDDD. S.R.L.

La data de 08.06.2015, la sediul Primăriei comunei Cărpinet, a avut loc dezbaterea publică a alternativelor finale ale planurilor şi a rapoartelor de mediu ale S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P., procedură obligatorie pentru obţinerea avizului de mediu.

La data de 10.06.2015, rapoartele de mediu întocmite pentru S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P., au făcut obiectul unei şedinţe a Comisiei de Analiză Tehnică în care s-a propus acceptarea acestora şi emiterea avizelor de mediu pentru aceste societăţi. Propunerea acestei comisii a fost acceptată de Comisia Internă de Analiză, care s-a întrunit în şedinţă la aceeaşi dată, respectiv 10.06.2015.

Prin Decizia nr. 25 din 08.06.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a dispus ca în perioada 08.06.2015 - 19.06.2015, inculpata F. să preia atribuţiile de conducere a activităţii Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, având în vedere faptul că şeful acestui serviciu, numita YYYYYYY. se afla în concediu de odihnă.

Ca urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de mediu, la data de 10.06.2015 au fost emise

- decizia de emitere a avizului de mediu nr. 291 pentru Planul Urbanistic Zonal - Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", în judeţul Bihor, nr. cadastral x, titular S.C. MMMMMMM. S.R.L., societate ce are ca asociaţi pe numiţii L. şi M.;

- Decizia de emitere a avizului de mediu nr. 292 pentru Planul Urbanistic Zonal - Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Lazului 1", în judeţul Bihor, nr. cadastrale 50134, 50140, 50142, 50143, 50144, 50145, 50146 şi 50147, titular S.C. OOOOOOO. S.R.L., societate ce are ca asociaţi pe numiţii NNNNNNN. şi R.;

- Decizia de emitere a avizului de mediu nr. 293 pentru Planul Urbanistic Zonal - Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", în judeţul Bihor, nr. cadastral x, titular I.F. P.;

- Decizia de emitere a avizului de mediu nr. 294 pentru Planul Urbanistic Zonal - Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", în judeţul Bihor, nr. cadastrale 50150, 50151 şi 50153, titular S.C. KKKKKKK. S.R.L., societate ce are ca asociaţi pe numiţii O. şi N.

Aceste decizii au fost semnate pentru şeful Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţiei de către inculpata F.

Agenţia pentru Protecţia mediului Bihor a emis Avizele de mediu nr. 2, 3, 4, 5 din 23.06.2015 pentru Planul Urbanistic Zonal - Introducere în intravilan şi schimbare destinaţie pentru exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", în judeţul Bihor, promovat de cele patru societăţi.

II. Acordul de mediu. După parcurgerea acestei proceduri de obţinere a avizului de mediu, obligatorie şi premergătoare celorlalte, cele patru societăţi au depus o solicitare de emitere a acordului de mediu care au fost înregistrate la Agenţia pentru protecţia Mediului Bihor.

Lucrările au fost repartizate spre soluţionare tot către martorii AAAA. şi XXXXXXX. care au parcurs prima etapă, respectiv a procedurii de evaluare de mediu, pentru obţinerea avizului de mediu de către aceste societăţi.

În urma analizării documentaţiilor depuse de către societăţi la data de 27.06.2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a emis Deciziile etapei de evaluare iniţială prin care s-a stabilit necesitatea declanşării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare adecvată pentru proiectul depus. În acest sens, societăţilor li s-a solicitat completarea documentaţiei, dar şi întocmirea unui memoriu de prezentare.

Urmare a acestei dispoziţii, la data de 30.06.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor memoriul de prezentare a proiectului "Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii", întocmit de acelaşi evaluator de mediu S.C. DDDDDDDD. S.R.L., fiind făcut şi un anunţ public în acest sens, prin publicarea pe site-ul A.P.M. Bihor.

În data de 01.07.2015, martorii AAAA. şi XXXXXXX. au efectuat o verificare faptică a amplasamentului, deplasându-se în acest sens în zona satului Călugări, comuna Cărpinet, unde se afla cariera de exploatare, rezultatul verificărilor şi măsurile stabilite fiind evidenţiate în cuprinsul unor procese-verbale înregistrate la A.P.M. Bihor.

În urma completării documentaţiei aferente solicitării celor patru societăţi de emitere a acordului de mediu, la data de 05.08.2015 în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică s-a propus ca proiectul "Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii" în amplasamentul comuna Cărpinet, sat Călugări, jud. Bihor pentru fiecare societate nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate. Procesul-verbal întocmit în urma acestei şedinţe a fost semnat şi de către inculpata F.

Prin Decizia nr. 28 din 17.07.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a dispus ca în perioada 20.07.2015 - 22.07.2015, respectiv 24.07.2015 - 05.08.2015, inculpata F. să preia atribuţiile de conducere a activităţii Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, având în vedere faptul că şeful acestui serviciu, numita YYYYYYY., se afla în concediu de odihnă.

La data de 17.08.2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului a emis:

- Decizia etapei de încadrare nr. 426/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 15.10.2015, S.C. MMMMMMM. S.R.L. a obţinut Permisul de exploatare nr. 18589 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de 10.000 mc de gresie, pentru perioada 16.10.2015 - 15.10.2016. Acest permis de exploatare obliga în continuare societatea să obţină autorizaţia de mediu, necesară desfăşurării activităţilor de exploatare minieră dar şi lucrărilor de refacere a mediului.

- Decizia etapei de încadrare nr. 460/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 28.10.2015, S.C. KKKKKKK. S.R.L. a obţinut Permisul de exploatare nr. 18621 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de 10.000 mc de gresie, pentru perioada 29.10.2015 - 28.10.2016. Acest permis de exploatare obliga în continuare societatea să obţină autorizaţia de mediu, necesară desfăşurării activităţilor de exploatare minieră dar şi lucrărilor de refacere a mediului.

- Decizia etapei de încadrare nr. 461/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 13.10.2015, S.C. OOOOOOO. S.R.L. a obţinut Permisul de exploatare nr. 18585 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de 10.000 mc de gresie, pentru perioada 14.10.2015 - 15.10.2016. Acest permis de exploatare obliga în continuare societatea să obţină autorizaţia de mediu, necesară desfăşurării activităţilor de exploatare minieră dar şi lucrărilor de refacere a mediului.

- Decizia etapei de încadrare nr. 459/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 28.10.2015, I.F. P. a obţinut Permisul de exploatare nr. 18620 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de 10.000 mc de gresie, pentru perioada 29.10.2015 - 28.10.2016. Acest permis de exploatare obliga în continuare societatea să obţină autorizaţia de mediu, necesară desfăşurării activităţilor de exploatare minieră dar şi lucrărilor de refacere a mediului.

III. Autorizaţie de mediu. În intervalul 22.10.2015 - 26.10.2015, cele patru societăţi au depus solicitări de emitere a autorizaţiei de mediu pentru desfăşurarea activităţii de exploatare a gresiei ornamentale, pe amplasamentul situat în comuna Cărpinet, sat Călugări, în perimetrul "Valea Preutesii", care au fost înregistrate la Agenţia pentru protecţia Mediului Bihor.

Ca şi în cazul solicitării avizului de mediu şi a acordului de mediu, aceste lucrări au fost repartizate spre soluţionare aceloraşi funcţionari.

Martorii AAAA. şi XXXXXXX. au efectuat o verificare la faţa locului a amplasamentului, la data de 02.11.2015, sens în care s-au deplasat în perimetrul "Valea Preutesii" din zona extravilană a satului Călugări, comuna Cărpinet. Cu ocazia verificărilor s-au întocmit note de constatare înregistrate la A.P.M. Bihor la data de 03.11.2015, stabilindu-se continuarea procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu.

În cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.11.2015, s-a decis ca urmare a solicitării celor patru societăţi, emiterea avizelor de mediu, cu un termen de contestare de 15 zile lucrătoare, pentru activitatea de exploatare a gresiei ornamentale în perimetrul "Valea Preutesii".

Prin Deciziile nr. 656, nr. 657, nr. 658, nr. 659 din 04.11.2015, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a dispus emiterea autorizaţiilor de mediu.

La data de 27.11.2015, pentru titularii S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. au fost emise Autorizaţiile de mediu nr. 221, nr. 222, nr. 223, nr. 224/2015, având o perioadă de valabilitate de cinci ani.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor AAAA., XXXXXXX., funcţionari în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii al A.P.M. Bihor, care au analizat dosarele pietrarilor din Cărpinet cât şi a martorei GGGGG., director la acea dată la A.P.M. Bihor, pentru prima etapă, în vederea avizului de mediu s-a parcurs întreaga procedură conform H.G. nr. 1076/2004, martorii AAAA., XXXXXXX. au analizat aceste dosare, la această analiză inculpata F. nu a avut nicio atribuţie legală. După ce au analizat dosarele martorii le-au supus spre analiză Comisiei de Analiză Tehnică în data de 10.06.2015 şi au propus în acea comisie adoptarea planului cu aviz de mediu, respectiv emiterea avizului de mediu. În cadrul acestei Comisii de Analiză Tehnică de la acea dată, inculpata F. o înlocuia pe şefa de serviciu YYYYYYY. care se afla în concediu, în baza unei decizii a şefului de instituţie.

Din Comisia de Analiză Tehnică făceau parte mai multe instituţii: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, Primăria municipiului Oradea, Filiala judeţului Bihor a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi patrimoniu Naţional Bihor, Direcţia Sanitar veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Direcţia de Sănătate publică Bihor, Direcţia Silvică Bihor, Administraţia Parcului Naţional Apuseni, Direcţia pentru Agricultură Bihor, Compartimentul Inspecţie Teritorială Oradea al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor, reprezentanţii acestora fiind numiţi prin ordin al prefectului.

Inculpata F. nu a influenţat propunerea celor doi martori care au analizat dosarele şi nici decizia comisiei, acesta fiind un organism colegial. Potrivit procesului-verbal de şedinţă şi declaraţiilor martorilor rezultă faptul că după ce au fost prezentate dosarele societăţilor în discuţie, deoarece niciun membru din comisie nu a formulat întrebări, observaţii, recomandări şi nefiind invocate astfel de aspecte s-a propus emiterea avizului de mediu şi s-a întocmit un proces-verbal de şedinţă în acest sens, semnat de toţi membrii comisiei, inclusiv de inculpata F., existând unanimitate în comisie.

După această şedinţă inculpata F. a semnat deciziile de emitere a avizului de mediu pentru că înlocuia pe şeful Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, având în vedere faptul că şeful acestui serviciu, numita YYYYYYY., se afla în concediu de odihnă, precum şi directorul instituţiei. Inculpata F. a participat la final în procedura avizului de mediu şi nu avea posibilitate să influenţeze soluţia care se dădea după analiza dosarelor, aceste soluţii fiind propuse de persoanele care au lucrat în dosar. La şedinţele la care a participat inculpata F., persoanele care a au avut în analiză dosarele pietrarilor din Izbuc au expus propunerea formulată, la care nu s-au formulat observaţii, obiecţiuni, împotriviri din partea vreunui membru al comisiei.

În cea de a doua etapă pentru obţinerea acordului de mediu s-a depus de către titulari documentaţia, s-a verificat în teren amplasamentul de către cei doi martori AAAA., XXXXXXX., după care s-au mai solicitat alte completări la documentaţie, iar când documentaţia a fost completă a fost din nou introdusă într-o şedinţă a Comisiei de Analiza Tehnică la data de 05.08.2015. În acea şedinţă cei doi martori care au avut în lucru dosarele pietrarilor au prezentat documentaţia, de asemenea evaluatorul de mediu a prezentat memoriul tehnic, nu au fost observaţii de-a lungul procedurii, nu s-au primit sesizări din partea publicului, documentaţia fiind completă, iar martorii au propus luarea deciziei fără a se supune impactului asupra mediului şi fără evaluare adecvată.

Astfel, procedura simplificată nu a fost solicitată de către inculpata F., ci de către cei doi funcţionari care au analizat dosarele. În declaraţiile date aceştia au arătat că au solicitat o procedură simplificată, deoarece suprafaţa de exploatare era una mică şi zona de exploatare era antropizată, adică în zonă nu existau specii de plante sau animale care să fie afectate de lucrări. Şi în această situaţie nu au fost formulate observaţii, propuneri, din partea vreunui membru al comisiei. Astfel s-a încheiat un proces-verbal de şedinţă semnat de toţi membrii comisiei, inclusiv de inculpata F. care şi la acea dată o înlocuia pe şefa de serviciu YYYYYYY.. Martorii au menţionat că pentru această etapă au avut toate avizele favorabile, inclusiv de la custode şi Apele Române.

La finalul etapei a doua s-au emis decizii de încadrare, de către cei doi funcţionari pentru dosarele avute în lucru. Acele decizii au fost semnate de către cei doi funcţionari, de către şef serviciu şi şef instituţie. Inculpata F. nu a semnat acele decizii.

Pentru etapa a treia, titularii au depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Din nou a fost verificat amplasamentul de către cei doi martori, documentaţia a fost completă, a fost introdusă din nou documentaţia în Comisia Internă de Analiză, nu au fost observaţii, sesizări pe parcursul procedurii şi pentru că nu au fost contestaţii, în termen de 15 zile s-a emis autorizaţia de mediu pentru fiecare titular.

În cea de a treia etapă, inculpata F. nu a avut nicio atribuţie legală, nemaiînlocuind şeful de serviciu. Aşa cum au arătat cei doi martori care au avut în lucru dosarele în toată perioada în care au lucrat în acele dosare, inculpata F. nu a venit la ei pentru a interveni în vederea soluţionării favorabile a dosarului sau pentru a propune o procedură simplificată privind acordul de mediu.

Martora AAAA. a arătat că "la data la care s-au discutat dosarele pietrarilor din Cărpinet s-au mai discutat şi alte dosare şi în general nu există opoziţie din partea Comisiei, pentru că de regulă se intră în acea comisie cu dosarul complet. Au fost rareori situaţii în care comisia mai solicita completarea documentaţiei. Faptul că în etapa a doua a fost aprobată procedura simplificată nu a influenţat obţinerea mai repede a autorizaţiei de mediu, deoarece potrivit Ordinului 1798/2007 al M.M.D.D., documentaţiile care au parcurs procedura de acord conform Ordinului 135/2010 şi a H.G. nr. 445/2009 se pot emite la 15 zile lucrătoare termen de contestaţie, indiferent dacă este procedură lungă sau simplificată. Procedura lungă presupunea în plus studiu de impact şi o durată de aproximativ între 2 şi 6 luni. Menţionez că eu nu am mai propus studiu de impact pentru că în prima etapă privind avizul de mediu s-a parcurs întreaga procedură, inclusiv studiul de impact, astfel că nu mai era necesar acel studiu de impact în etapa a doua şi nu se impunea în dosarele în discuţie pentru considerentele arătate, suprafaţă mică, zonă antropizată. Inculpata F. a primit delegare doar pentru a intra în acele şedinţe în care a lipsit şefa de serviciu, iar toată procedura a fost parcursă cu numita YYYYYYY., care a verificat dosarele înainte de a intra în şedinţă, cunoscând întreg parcursul documentaţiei. Până la acele şedinţe inc. F. nu a analizat şi nu a verificat documentaţiile în discuţie.

De asemenea, în urma emiterii deciziilor pe care le-a semnat inculpata F. pietrarii nu puteau exploata piatră pentru că nu era emisă autorizaţia de mediu, acea decizie nu producea efecte juridice în sensul intrării în legalitate cu privire la exploatarea pietrei. În baza deciziei de înlocuire inculpata F. avea obligaţia de a semna deciziile în locul şef serviciu care era în concediu de odihnă, iar dacă decizia nu ar fi fost legală, putea fi revocată ulterior."

Potrivit declaraţiei martorei GGGGG., director APM Bihor la acea dată "propunerea de a nu se mai efectua raportul de mediu din faza a doua privind acordul de mediu a venit tot din partea persoanelor care au avut spre analiză acele dosare şi nici la această propunere nu au fost împotriviri, observaţii, din partea vreunui membru al comisiei sau a publicului interesat. Consider că, Şefa de Serviciu YYYYYYY., care a fost înlocuită la acea dată de inc. F., putea oricând să ceară revocarea deciziei respective, dacă considera că sunt anumite probleme, dar nu s-a întâmplat acest lucru în cazul de faţă. De altfel, acolo perimetrul era mic, zona era antropizată, întrucât se făcea exploatare de multă vreme. Nici în acest caz al pietrarilor din Izbuc şi nici în alte cazuri, nu am auzit ca inculpata F. să fi intervenit pentru rezolvarea favorabilă a dosarelor sau într-un termen mai scurt. De altfel, inculpata F. a fost unul dintre angajaţii pe care eu l-am apreciat foarte mult, fiind foarte meticuloasă, şi de aceea am şi desemnat-o să o înlocuiască pe Şefa de Serviciu."

În ceea ce priveşte achiziţionarea pietrei de către inculpata F., Curtea constată că în luna iunie 2015 inculpata F. s-ar fi întâlnit pe holurile instituţiei cu inculpatul E. şi cu martorul JJJJ., pe care nu îi cunoştea dinainte şi aflând că sunt din zona Cărpinet Izbuc s-a interesat dacă se mai vinde piatră în zonă pentru că avea nevoie să îşi termine o lucrare la casă. A primit numerele de telefon a celor doi şi în data de 13 iunie 2016 l-a sunat pe inculpatul E. şi i-a spus că se îndreaptă spre zona Izbuc, inculpatul E. urmând să o îndrume spre zona respectivă aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice.

Ulterior, inculpatul E. ia legătura telefonic cu martorul R. şi îi spune că va veni cineva de la mediu care a fost în comisie cu L., că îi trebuie 20 m de piatră, îi spune să adune câte 10 placi de la fiecare, precum şi să nu ia bani de la acea doamnă pentru că a fost în comisie.

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor F. şi E. care se coroborează cu declaraţiile martorilor L. şi EEEE., fiind îndrumată de inculpatul E. inculpata F. a ajuns în Cărpinet şi l-a identificat uşor pe inculpatul E., deoarece se afla în maşina poliţiei, fiind îmbrăcat în poliţist. Inculpatul E. l-a contactat pe L. care s-a urcat în maşină împreună cu inculpata F., soţul acesteia, martorul EEEE. şi fiica celor doi, deplasarea efectuându-se cu un autoturism marca x. Ulterior s-au deplasat cu autoturismul până în dreptul unei case unde era o grămăjoară de piatră şi au încărcat 20 - 30 de plăci. Martorul EEEE. i-a dat persoanei de la care a încărcat piatra suma de 100 RON pentru piatra încărcată în maşină, iar acesta i-a restituit suma de 50 RON spunând că este suficient pentru piatra pe care au luat-o, aceasta nefiind de o calitate superioară. După aceea l-au lăsat pe L. la o distanţă de câteva case şi s-au întors spre Oradea.

Procurorul întemeiază acuzaţia pe procesele verbele de redare a discuţiilor telefonice, redate în rechizitoriu şi pe declaraţiile martorilor R., O., L. şi P.. Curtea constată că din cuprinsul discuţiilor telefonice nu rezultă faptul că inculpata F. i-a solicitat inculpatului E. să le ceară pietrarilor sa-i dea piatră gratis în schimbul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Faptul că inculpatul E. îi spune martorului R. să nu ia bani de la doamna de la mediu nu face dovada că inculpata F. i-ar fi cerut acest lucru cu atât mai mult cu cât potrivit declaraţiilor martorilor L. şi EEEE. rezulta faptul că inculpata a plătit 50 RON pentru cele 20 bucăţi de piatră pe care le-a încărcat în portbagajul autoturismului x.

Împrejurarea că martorii L. şi P. au arătat la urmărire penală că în anul 2015 din dispoziţia inculpatului E. a fost colectată piatră ornamentală fără să se cunoască persoana căreia i-a fost remisă, nu face dovada faptului că acea piatră a fost strânsă pentru inculpata F. şi că aceasta ar fi primit-o fără să plătească vreo sumă de bani.

De asemenea, între declaraţiile martorilor pietrari date la urmărire penală aşa cum s-a arătat şi la analiza faptei descrisă la pct. 3 din rechizitoriu există contradicţii cu privire la persoana care ar fi strâns piatra, pentru "doamna de la mediu", persoana cu care a vorbit inculpatul E. pentru a se strânge această cantitate, motiv pentru care nu poate fi reţinut faptul că a fost strânsă o astfel de cantitate de piatră.

Astfel, la urmărire penală martorul R. a arătat că nu a comunicat numiţilor L., O. şi P. despre discuţia pe care au avut-o cu inculpatul E. cu privire la colectarea pietrei pentru "doamna de la mediu" şi că el ar fi fost cel care ar fi colectat piatra fără să le spună acestora pentru cine. Ulterior, în faza de judecată acelaşi martor arată că nu a colectat el piatra pentru " doamna de la mediu".

Martorul O. spune însa că la el a venit L. ca să ia piatră pentru "doamna de la mediu", dar nu i-a dat pentru că era ocupat cu muncile agricole. De asemenea acelaşi martor a arătat că a discutat şi cu ceilalţi pietrari şi ei bănuiau că de multe ori erau luaţi de fraieri în sensul că inculpatul E. le spunea că trebuie să dea piatră pentru peroane importante, dar piatra să nu se fi dat acelor persoane, ci să fi fost vândută şi valorificată de inculpatul E. De asemenea, acelaşi martor în legătură cu "doamna de la mediu" arată că o cunoaşte pe martora AAAA. "pentru că s-a ocupat de documentaţia noastră."

Astfel, nu s-a făcut dovada că martorii denunţători ar fi fost informaţi de către inculpatul E. că inculpata F. le solicită piatră gratis pentru a-i ajuta în obţinerea autorizaţiei de mediu, şi că "doamna de la mediu" ar fi inculpata F., respectiv că inculpatul E. le-a comunicat acest aspect. De altfel, martorul R., a arătat în faţa instanţei "consider că acolo s-au făcut presiuni pe noi, procurorul de acolo a strigat la mine (...) nu menţin nici declaraţia din 29.06.2016 cu privire la colectarea pietrei de la pietrarii menţionaţi pentru doamna de la Agenţia de Mediu, deoarece atunci eram speriat pentru că au venit mascaţii în sat şi aveam un copil mic (...) Menţionez că nu am adunat piatră pentru doamna de la Agenţia de Mediu aşa cum mi-a solicitat inc. E. şi nici nu o cunosc pe acea doamnă, am văzut-o data trecută când am fost la instanţă (...). Menţionez că eu nu i-am vândut şi nici nu i-am dat gratis vreodată inc. F. vreo cantitate piatră şi am văzut-o pentru prima dată în faţa instanţei de judecată când am fost chemat ca şi martor ".

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpata F. ar fi pretins piatră gratuit prin intermediul inculpatului E. de la martorii R., L., O. şi P. pentru eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu.

Aşa cum s-a arătat, inculpata F. a plătit cele 20 bucăţi de piatră, nu s-a făcut dovada că i-a solicitat inculpatului E. să ceară în numele ei această cantitate de piatră, iar emiterea acelor decizii a fost rezultatul unei decizii colegiale în Comisia de analiză tehnică, inculpata nu a influenţat niciun membru al comisiei şi nici pe cei doi funcţionari care au avut în lucru dosarele pietrarilor şi au propus emiterea avizului de mediu, întrucât dosarele erau complete. Mai mult decât atât, acele decizii nu le dădeau dreptul pietrarilor să exploateze piatră, întrucât doar în urma autorizaţiei de mediu era posibil acest lucru.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpata F. le-ar fi solicitat martorilor denunţători R., L., O. şi P. vreo cantitate de piatră nici direct şi nici prin intermediul lui E. pentru a elibera deciziile de emitere a avizului de mediu în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu, acordului de mediu.

În ceea ce priveşte procedura simplificată din cadrul etapei a doua, privind acordul de mediu, aceasta a fost solicitată de martorii AAAA. şi XXXXXXX., deoarece suprafaţa de exploatare era una mică, zona era antropizată, în prima etapa s-a parcurs întreaga procedură, inclusiv studiul de impact, astfel că nu mai era necesar acel studiu de impact în etapa a doua.

Cu privire la acel proces-verbal de şedinţă semnat şi de către inculpata F. sau a deciziilor de emitere a avizelor, aceste înscrisuri nu au produs efecte juridice în sensul permiterii exploatării pietrei de către pietrarii din zona Cărpinet, fiind înscrisuri care puteau fi oricând revocate pe parcursul procedurii de obţinere a autorizaţiei de mediu, care permitea exploatarea legală a pietrei. De asemenea, acele înscrisuri care au fost date în primele două etape ale obţinerii autorizaţiei de mediu, au constatat decizii luate de către alte persoane, respectiv de către martorii XXXXXXX. şi EEEEEEEE. care au avut spre analiză dosarele pietrarilor din zona Cărpinet.

Referitor la declaraţiile martorilor denunţători Curtea a avut în vedere şi faptul că în cadrul acestora exista contradicţii încă din faza de urmărire penală, martorii având două sau trei declaraţii, astfel încât nu s-au putut stabili cu certitudine aspecte esenţiale privind fapta imputată, iar declaraţiile nu se coroborează între ele. De asemenea s-a avut în vedere şi faptul că aceste declaraţii au fost date de către martorii denunţători în condiţiile în care cunoşteau faptul că pot fi cercetaţi atât pentru exploatarea nelegală a pietrei pentru o perioadă îndelungată de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională. De altfel, toţi aceşti martori au arătat că nu au văzut nicio dată persoana pentru care inculpatul E. le solicita să strângă piatră, aveau bănuieli că aceasta nu era pentru persoanele despre care vorbea inculpatul E.

Curtea apreciază că, faţă de incongruenţele existente în declaraţiile unora dintre martorii din cauză trebuie analizată valoarea probantă a acestor declaraţii în condiţiile în care în cursul urmăririi penale martorii au avut calitatea de denunţători, beneficiind de o soluţie de clasare.

Potrivit art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (...) Important pentru justa soluţionare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecinţă, Curtea consideră că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea apreciază că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

În aceste condiţii, Curtea consideră că obţinerea unor beneficii de drept substanţial de către martori, şi contradicţiile dintre declaraţiile acestor martori şi cele relatate de unii dintre martorii audiaţi în cauză şi chiar între propriile declaraţii date în faza de urmărire penală conduc la concluzia imposibilităţii reţinerii valorii probante determinante a declaraţiilor acestor martori. În aceste condiţii, Curtea apreciază că declaraţiile acestor martori au o valoarea probantă condiţionată şi nu pot servi în mod determinant la stabilirea adevărului în această cauză.

În ceea ce priveşte cantitatea de piatră pretins a fi solicitată de inculpata F., Curtea constată potrivit declaraţiei martorilor FFFFF., EEEEE., EEEE. că imobilul inculpatei F. a fost pavat cu piatră şi anterior lunii iunie 2015, iar în portbagajul unui autoturism x nu putea fi transportată o cantitate mare de piatră dată fiind şi greutatea acesteia, inculpata recunoscând că a cumpărat 20 - 30 de bucăţi, aspect confirmat şi de martori.

Nefiind dovedită infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei F. nu poate fi reţinută nici infracţiunea de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului E. pentru considerentele arătate.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzată inculpata era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata ar fi pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatei în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpata F. prin intermediul inculpatului E. de la martorii denunţători R., L., O. şi P. a cantităţii de 20 - 22 m2 piatră în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu, acord de mediu şi eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu. De asemenea, inculpata F. în discuţiile telefonice cu inculpatul E. nu i-a nominalizat sau adus în discuţie niciodată pe martorii denunţători şi nu i-a solicitat niciodată să se adreseze acestora pentru achiziţionarea pietrei ornamentale gratis şi nu a emis niciun aviz de mediu, niciun acord de mediu, nicio autorizaţie de mediu şi niciun alt act ce generează drepturi sau obligaţii în sarcina martorilor denunţători în vederea exploatării pietrei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatei F. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului E. cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor.

5. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. şi respectiv dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în cursul anului 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de şef al Poliţiei mun. Beiuş, având în subordine directă Postul de Poliţie Cărpinet, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre inculpatul B. şi subordonatul său E. şi în legătură cu atribuţiile sale de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Cărpinet şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale, cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă al subordonatului său, a pretins, acceptat şi primit diferite foloase necuvenite de la inculpatul E., care i le-a oferit şi remis, după cum urmează:

- achitarea contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-un restaurant situat în apropierea mun. Medgidia, iar la plecare a primit 10 litri de vin;

- achitarea contravalorii unui sejur în cursul lunii iulie 2015, pentru două familii, respectiv pentru el şi familia sa, cât şi pentru familia prietenului său, în staţiunea Neptun, jud. Constanţa; achitarea unor mese la Restaurantul "T." şi achitarea contravalorii închirierii de şezlonguri pe plajă, pe perioada sejurului.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 10.05.2015 dintre inculpatul E. şi martorul FFFF.; din data de 30.06.2015 dintre inculpatul E. şi inculpatul B.; din data de 09.07.2015 dintre inculpatul B. şi inculpatul E., dintre inculpatul E. şi numitul LLLL. (redate în rechizitoriu); declaraţiile martorilor UUU., LLLL., FFFFFFFF., XXX., FFFF., ZZZ., GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ., KKKKKKKK., înscrisuri privind fişa postului, acordare calificative perioada 2009 - 2014, planuri de acţiune aferente perioadei 2014 - 2016 organizate de Poliţia Beiuş.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a pretins, primit, acceptat foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

De asemenea, pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de dare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul E. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a oferit şi remis inculpatului B. foloasele necuvenite menţionate în baza înţelegerii din cursul anului 2015, iar aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri aparţinând inculpatului B.

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între inculpaţii E. şi B. în cadrul căreia acesta din urmă să nu ia măsuri legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ar fi ştiut că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale, cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă. De asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la inculpatul E. de către inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Inculpatul B. era la data faptei şef al Politiei municipiului Beiuş, iar inculpatul E. era şef al Postului de Politie Cărpinet, aflat în raza de competenţă a Poliţiei Beiuş. Inculpaţii au precizat că se cunosc de multă vreme lucrând împreună, inculpatul B. arătând că se consideră prieten cu inculpatul E.

În ceea ce priveşte contravaloarea unei mese de prânz pentru cinci persoane servită într-un restaurant din apropierea municipiului Medgidia, iar la plecare primirea unei cantităţi de 10 litri de vin, Curtea constata că inculpatul B. a participat împreună cu alţi patru poliţişti din cadrul IPJ Bihor în luna mai 2015 la o întâlnire organizată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor ce a avut loc în judeţul Tulcea, iar la întoarcere a fost sunat de către inculpatul E. care i-a spus să meargă să mănânce, împreună cu ceilalţi colegi la un restaurant din apropiere de Medgidia. Inculpatul B. a fost aşteptat de martorul FFFF., prieten al inculpatului E. şi i-a îndrumat de la autostradă spre localul respectiv unde au servit masa, iar la plecare le-a dat şi pentru drum 10 litri de vin.

Printre poliţiştii care au fost împreuna cu B. s-a aflat şi martorul, iar contravaloarea mesei a fost apreciată la suma de 150 RON, sumă care a fost achitata de martorul UUU., unchiul inculpatului E.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului UUU., acesta este fratele mamei inculpatului E., locuieşte de mai mulţi ani în Medgidia unde a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Medgidia, având o relaţie de prietenie de 35 ani cu patronul restaurantului unde poliţiştii au servit masa.

La acea dată martorul se afla la rudele din Bihor, fiind împreună cu inculpatul E. şi cunoscându-l pe martor şi având în vedere faptul că a fost şi el poliţist s-a oferit să plătească masa pentru cei cinci colegi, iar din vinul pe care el l-a dus la acel restaurant unde anterior organizase o petrecere le-a oferit la plecare şi 10 litri de vin pentru cei 5 poliţişti. Martorul a mai precizat că atunci când s-a întâlnit cu martorul UUU. şi acesta i-a dat din zona lui palincă de Bihor.

Curtea constată, lecturând convorbirea telefonică dintre inculpaţii E. şi B., că nu poate fi dovedită o dare şi respectiv luare de mită ca urmare a faptului că în semn de colegialitate şi de prietenie, inculpatul E. prin intermediul unchiului său UUU. a achitat contravaloarea mesei în sumă de 150 RON şi 10 litri de vin pentru toţi cei cinci colegi ai săi poliţişti care se întorceau de la un seminar.

Aceasta convorbire telefonică nu poate fi interpretata ca o înţelegere "tacită şi ilicită", aşa cum se reţine în rechizitoriu, în schimbul unui tratament preferenţial la serviciu sau a neluării unor măsuri împotriva inculpatului E. şi pentru considerentele care vor fi analizate la analiza tratamentului preferenţial de la serviciu, invocat în rechizitoriu. Pe de altă parte inculpatul B. nu a beneficiat singur de pretinsele foloase, a fost împreună cu alte patru persoane toţi poliţişti în cadrul IPJ Bihor ceea ce ar însemna, după argumentaţia parchetului, că şi aceştia ar fi luat mită.

De asemenea, din discuţia telefonică dintre inculpatul E. şi martorul FFFF. căruia îi spune expres:

"Vinul îl dai la B. să îl pună în maşină, să îl ducă cu ei, la pachet.", se exclude faptul că vinul ar fi fost dat mită inculpatului B.

De altfel, discuţia dintre cei doi inculpaţi B. şi E. şi servirea mesei la acest restaurant a fost ceva spontan nu se înscrie în coordonatele unei înţelegeri tacite şi ilicite, care ar fi presupus ca inculpatul B. să-i pretindă inculpatului E. începând cu o anumită dată foloase necuvenite, iar procurorul trebuia să demonstreze când a fost această înţelegere şi pentru care perioada de timp s-au solicitat foloasele necuvenite, în condiţiile în care în dispozitivul rechizitoriului se arată că activitatea infracţionala pentru ambele acte materiale este localizata în timp în cursul anului 2015, iar la descrierea stării de fapt şi respectiv a tratamentului preferenţial pe care B. l-ar fi acordat inculpatului E. se face referire la acordarea calificativelor încă din anul 2009, or în cauză nu s-a dovedit că inculpatul B. ar fi stabilit cu inculpatul E. să-i dea foloase necuvenite ca urmare a unor calificative acordate în perioada 2009 - 2015 şi pentru planificarea acţiunilor aferente perioadei 2014 - 2016.

Cu privire la al doilea act material reţinut în pct. 5 din rechizitoriu Curtea constata că în cauza s-a dovedit faptul că inculpatul B. împreună cu martorul X. au fost cazaţi şapte nopţi la LLLLLLLL. din Neptun, contravaloarea cazării fiind de şapte sute de RON per familie, că aceştia au servit masa la Restaurantul T. şi că au închiriat şezlonguri pe plajă.

Potrivit discuţiilor telefonice dintre inculpaţii E. şi B., inculpatul E. şi martorul LLLL. coroborate cu declaraţiile martorilor UUU., LLLL. şi XXX., rezultă faptul că inculpatul E. având cunoştinţe pe litoralul românesc, întrucât unchiul său martorul UUU. era din zonă, s-a ocupat de rezervarea camerelor pentru cei doi colegi, inculpatul B. şi martorul pe care i-a pus în legătură cu martorii LLLL. şi XXX.

Aşa cum a arătat martorul LLLL. acesta a fost de acord să plătească contravaloarea celor două camere pe o perioadă de 7 zile cerând în schimb palincă de Bihor, care era mai scumpă în zona Constanţa, de altfel chiar şi în convorbirea telefonică dintre inculpatul E. şi martorul LLLL., acesta îi confirmă faptul că B. îi va aduce palincă.

De asemenea, martorul a arătat că el personal a dus 10 litri de palincă şi inculpatul B. a avut de asemenea multă palincă la el şi de asemenea au dus şi trei găleţi cu afine pe care le-a trimis inculpatul E. şi pe care le-au dat când au ajuns la Restaurantul T.

În legătură cu plata sejurului la LLLLLLLL. a inculpatului B. se constata că potrivit înscrisurilor numele inculpatului B. apare menţionat precum şi faptul că nu ar fi achitată contravaloarea cazării.

Martora CCCC., administrator al LLLLLLLL., audiată în instanţă a arătat că nu contestă înscrisurile de la urmărire penală consemnate, nu ştie cine a achitat contravaloarea serviciilor şi că, contabila unităţii nu i-ar fi sesizat că nu a fost plătit acest sejur, dar în condiţiile în care societatea nu s-a sesizat cu vreun debit, posibil ca acesta a fost achitat.

Martorul XXX., administrator al Restaurantului T. din Neptun a arătat că este prieten bun cu inculpatul E. şi se cunosc de mai mulţi ani, iar în virtutea acestor relaţii de prietenie şi a faptului că inculpatul B. şi martorul i-au adus pachetul de la E., respectiv afine şi slănină şi ei i-au mai dat de asemenea 5 litri de palincă din Bihor nu le-a mai cerut contravaloarea meselor servite la cramă arătând că aceasta se compensa cu contravaloarea palincii. De asemenea, martorul a arătat că inculpatul E. nu i-a solicitat să asigure masa gratuit inculpatului B. şi martorului UUU., ci doar să le facă rezervarea şi că, consideră că aceştia nu au nicio datorie la el.

De altfel, şi martorul confirmă faptul că martorul XXX. le-a spus că masa este din partea casei, având în vedere faptul că i-au adus palincă şi afinele din Bihor. În ceea ce priveşte închirierea şezlongurilor, martorul UUU. a arătat faptul că şi pentru acestea au dat palincă.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, în descrierea stării de fapt se arată că remiterea foloaselor necuvenite inculpatului B. s-ar fi făcut pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă, concretizat inclusiv prin planificarea la acţiunile poliţieneşti organizate la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş cu o frecvenţă mult redusă comparativ cu majoritatea celorlalţi şefi ai Posturilor de Poliţie din circumscripţia judiciară Beiuş. De asemenea la descrierea stării de fapt sunt menţionate şi calificativele primite de inculpatul E., considerate a fi tot un tratament preferenţial.

Referitor la omisiunea sesizării din oficiu a inculpatului B. cu privire la posibile fapte penale comise de inculpatul E., Curtea apreciază că din probele administrate nu rezultă că inculpatul B. avea obligaţia de a se sesiza din oficiu, întrucât nu se poate considera că din convorbirile telefonice purtate sau declaraţiile martorilor audiaţi inculpatul B. cunoştea că inculpatul E. ar fi înlesnit exploatarea ilegală a pietrei. Faptul că în zona Cărpinet se exploata ilegal piatră, era un fenomen în masa începând aproximativ cu anul 2006 aşa cum rezultă din analiza stării de fapt descrisă la punctele 3 şi 4 din rechizitoriu, majoritatea locuitorilor celor două sate desfăşurau astfel de activităţi fiind principala sursă de venit din zona şi aşa cum rezulta şi din declaraţiile altor şefi ai inculpatului E., martorul ZZZ., aceştia cunoşteau în cadrul poliţiei Beiuş că exploatarea nelegală a pietrei a fost stopată în anul 2015, că pietrarii au început demersurile pentru a intra în legalitate şi au obţinut la data de 27.11.2015 autorizaţiile de mediu având o perioadă de valabilitate de cinci ani şi că în zonă se mai comercializează piatră doar din stocurile care au fost exploatate anterior.

Pe de altă parte, într-o astfel de situaţie în care tot satul exploata nelegal piatră, întocmirea de dosare penale tuturor acestor locuitori nu ar fi asigurat o rezolvare pe termen lung a problematicii din zonă, locuitorii trebuind să fie consiliaţi pentru a intra în legalitate, întrucât mulţi dintre aceştia datorită nivelului de instruire nici nu cunoşteau faptul că ar fi comis o infracţiune, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi la punctele 3, 4, iar pe de altă parte acest lucru s-a încercat de către autorităţi (primar şi poliţist, inclusiv inculpatul E.), şedinţe de informare şi consiliere în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu, pietrarii introducând cererile la data de 15.10.2014 la APM Bihor. De asemenea, dată fiind zona în care se exploata piatra, respectiv pe versant şi aria de întindere aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor erau greu de depistat în fapt persoanele atunci când exploatau piatra, putându-se constata contravenţiile, întrucât piatra era aşezată spre comercializare în faţa porţilor. Aşa cum s-a menţionat, inculpatul E. a încercat să-i sprijine pe pietrari în vederea întocmirii actelor şi intrării în legalitate, a participat la acţiuni organizate împreună cu Garda de Mediu la şedinţele de informare organizate în comunitate.

Este adevărat că răspunderea penală este personală, dar nu este de neglijat faptul că datorită amplorii fenomenului şi a faptului că cele două sate sunt situate la drumul ce duce la Mănăstirea Izbuc, cunoscută în zonă, din anul 2003 şi până în prezent cu siguranţă şi celelalte organe de urmărire penală din zona Beiuş, inclusiv procurorii aveau posibilitatea să se sesizeze din oficiu în situaţia în care considerau că se tolera fenomenul infracţional de exploatare a pietrei în zona Izbuc.

În ceea ce priveşte calificativele acordate inculpatului E. în perioada 2009 - 2014, astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu, Curtea constată că procurorul a avut în vedere o perioadă mult anterioară celei în care inculpatul B. ar fi avut înţelegerea "tacită şi ilicită" în cursul anului 2015 cu inculpatul E. şi ar fi primit foloasele necuvenite, că acesta a avut calificative bine şi foarte bine, calificative care în cea mai mare perioadă i-au fost date de alţi poliţişti şi ulterior aprobate de inculpatul B.

Mai mult decât atât, în perioada 01.12.2013 - 30.11.2014 inculpatul B. nu a avut nicio atribuţie în acordarea calificativului, calificativul fiind acordat de şeful de secţie, martorul ZZZ. şi aprobat de adjunctul şefului poliţiei Beiuş, martorul OO. De asemenea, pentru anul 2015 în rechizitoriu nu se menţionează calificativul inculpatului E. şi persoanele care l-au acordat.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul E. ar fi fost favorizat prin acordarea acestor calificative, iar aşa cum s-a arătat inculpatul B. nu era singura persoană care a acordat acest calificativ, iar din 2013 nu a mai avut această atribuţie.

Depoziţia martorului ZZZ. pe care procurorul o aduce în acuzare cu privire la calificativele obţinute de inculpatul E. este nefondată şi dovedeşte nesinceritatea martorului în condiţiile în care în calitate de şef direct al inculpatului E., acesta îşi invocă propria culpă acuzându-l pe inculpatul B. în condiţiile în care nu există nicio dovadă că acesta a încercat sau i-a sugerat să-i dea un calificativ favorabil inculpatului E. Mai mult decât atât, martorul arată că i-a propus calificativul foarte bine deşi considera că nu îl merită şi pentru a nu avea ulterior probleme cu inculpatul B. care era în relaţii foarte bune cu E. Or, dacă considera că inculpatul E. nu merită calificativul propus de acesta, trebuia să-i dea calificativul adecvat, apărările martorului potrivit cărora i-ar fi fost frică de repercusiuni sunt nefondate în condiţiile în care acelaşi martor a schimbat calificativul propus de inculpatul B.1 unui subaltern şi nu a suferit repercusiuni din cauza inculpatului B. De asemenea, avea posibilitatea să informeze şefii ierarhici sau unităţile de parchet dacă considera că s-au comis infracţiuni, dată fiind şi perioada mare de timp în care acesta a fost şef al secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, deci şeful direct al inculpatului E.

Lecturând calificativele menţionate în rechizitoriu se constată că martorul ZZZ. a acordat doar calificativul bine inculpatului E., iar nu foarte bine şi că susţinerile acestuia că i-ar fi fost teamă de inculpatul B. să-i dea un calificativ inferior inculpatului E. sunt subiective şi tendenţioase în condiţiile în care tot din declaraţia aceluiaşi martor rezultă faptul că inculpatul B. atunci când a avut atribuţii în acest sens, nu i-a schimbat niciodată calificativul pe care acesta l-ar fi propus vreunui poliţist din subordine şi chiar şi atunci când martorul ZZZ. a schimbat calificativul dat de inculpat, considerat de asemenea prieten al inculpatului B., martorului MMMMMMMM., nu a primit nicio mustrare din partea inculpatului B. pentru acea modificare. De altfel, din lecturarea declaraţiei date de acest martor în faţa instanţei se constată faptul că atunci când se puneau în discuţie problematica exploatării pietrei de la Cărpinet, acordarea calificativelor, planificări, considera că nu are nicio culpă sau că nu cunoştea nimic pentru a acţiona într-un anumit fel, contrazicându-se nepermis în declaraţii raportat la atribuţiile pe care acesta le avea în calitate de Şef secţie.

Relevante în acest sens sunt răspunsurile date de acesta cu prilejul audierii, martorul invocând de fapt propria culpă în îndeplinirea atribuţiilor şi contrazicându-se în afirmaţii, necunoscând atribuţiile legale, respectiv acordare calificative, subordonări, depoziţia acestuia fiind subiectivă, martorul considerând că alte persoane sunt responsabile pentru propriile atribuţii, formulând declaraţiile în condiţiile în care era cercetat în acest dosar pentru fapte de corupţie şi beneficiind de soluţia de clasare. De asemenea, martorul a menţionat în faţa instanţei că a participat la partide de vânătoare împreună cu procurorul de caz.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că există vreo legătura între pretinsele foloase materiale primite şi acordarea acestor calificative din anul 2009 până în anul 2013, când inculpatul B. a avut atribuţii în acest sens, că aceste calificative au fost acordate nelegal în condiţiile în care niciodată inculpatul E. nu a beneficiat de calificativul maxim prevăzut de lege. Mai mult decât atât, începând cu anul 2013 inculpatul B. nici nu a avut atribuţii cu privire la propunerea sau acordarea calificativului, inclusiv pe perioada infracţională reţinută în rechizitoriu, respectiv în cursul anului 2015.

Tot ca un regim preferenţial la locul de muncă procurorul reţine planificarea inculpatului E. la acţiuni aferente perioadei 2014 - 2016 organizate de Poliţia Beiuş comparativ cu planificarea celorlalţi şefi de post din circumscripţia judiciară Beiuş.

Analizând această planificare precum şi depoziţiile martorilor audiaţi în acest sens, poliţişti din cadrul acestei circumscripţii judiciare IIII., HHHH., GGGG. precum şi înscrisuri de la dosar, Curtea constată că aceste afirmaţii sunt nefondate, nefăcându-se dovada raportat la numărul de acţiuni, că inculpatul E. ca de altfel şi inculpatul B.1 au fost favorizaţi de inculpatul B.

Trebuie precizat faptul că la nivelul poliţiei Beiuş existau două secţii, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş condusă de inculpatul C. şi secţia 10 poliţie Rurală Ştei condusă de martorul ZZZ. secţia 10 poliţie Rurala Ştei, din care făceau parte şi inculpaţii B.1 şi E., presupus a fi favorizaţi la locul de muncă, avea în subordine posturile de poliţie: Pietroasa, Rieni, Lunca, Câmpani, Cărpinet, Criştioru de Jos, Lazuri de Beiuş şi Bunţeşti.

Ca arie geografică secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş era mai aproape de localitatea Beiuş comparativ cu aria geografică a secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, şi de aceea atunci când acţiunile erau organizate de Poliţia municipiului Beiuş erau planificaţi cu precădere şefi de post sau adjuncţii acestora din secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş mai apropiată teritorial. Astfel, dacă analizăm planurile de acţiune aferente perioadei 2014 - 2016, filele x rechizitoriu se poate observa dintr-o simplă lecturare că şefii de post din secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş au participat la un număr considerabil mai mare de acţiuni faţă de cei din secţia 10 Poliţie Rurală Ştei.

În cadrul secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei din care fac parte cei doi inculpaţi se constată că cel mai mare număr de acţiuni este 6 acţiuni pentru şeful Postului de poliţie NNNNNNNN., iar şeful postului de poliţie Lunca nu a participat la nicio acţiune, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul E. care a participat la 3 acţiuni, iar inculpatul B.1 la o acţiune au fost favorizaţi comparativ cu ceilalţi şefi de post din cadrul aceleiaşi secţii.

De menţionat faptul că şeful de post de la Rieni a participat la 3 acţiuni, iar nu la 6 cum dintr-o eroare de tehnoredactare s-a consemnat în rechizitoriu. Astfel, situaţia în secţia 10 Poliţie Rurală Ştei este următoarea:

- Şeful Postului de Poliţie Bunteşti, OOOOOOOO., a participat la 4 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 01.06.2015, 15.01.2016, 27.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Cărpinet, E., a participat la 3 acţiuni, o acţiune organizată pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor comerciale ilicite în data de 07.08.2015 şi la 2 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 31.10.2014, 12.06.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Câmpani, HHHHHHHH., a participat la o acţiune organizată pe linie rutieră, la data de 08.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, GGGGGGGG., a participat la 6 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 15.01.2016, 19.06.2015, 22.06.2015, 23.06.2015, 23.08.2015, 08.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Lazuri de Beiuş, HHHH., a participat la 3 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 11.07.2014, 07.11.2015, 08.11.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Lunca, KKKKKKKK., nu a participat la nici o acţiune organizată de Poliţia municipiului Beiuş sau de alte unităţi de poliţie ierarhic superioare;

- Şeful Postului de Poliţie Pietroasa, D., a participat la o acţiune organizată pe linie rutieră, la data de 08.04.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Rieni, IIII., a participat la 3 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 18.03.2014, 31.10.2014, 08.04.2015.

De asemenea, potrivit adreselor de la IPJ Bihor rezultă faptul că Postul de Poliţie Cărpinet, al cărui şef a fost inculpatul E., în perioada 2014-2016 a organizat 12 acţiuni proprii cu mult mai multe comparativ cu celelalte posturi de poliţie din cadrul secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei din care făcea parte, de unde rezultă faptul că inculpatul E. nu a fost favorizat la locul de muncă.

Mai mult decât, atât în cauză nu s-a făcut dovada că planificarea la aceste acţiuni a fost făcută de inculpatul B., ci aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi din declaraţiile martorilor, şefii de secţie erau cei care propuneau poliţiştii pentru acţiuni, propunerea fiind aprobată de adjunctul şefului Poliţiei Beiuş, iar inculpatul B. nu a intervenit pentru a-l favoriza pe inculpatul E.

În ceea ce priveşte participarea la şedinţele organizate, nu s-a făcut dovada pe bază de înscrisuri sau prezenţă că inculpatul E. nu ar fi participat, fiind simple afirmaţii în rechizitoriu care au fost combătute de depoziţiile martorilor audiaţi, şefi de post audiaţi în cauză. De asemenea nici cu privire la învoiri nu s-a făcut dovada concret în ce zi a fost învoit inculpatul E. şi de către cine.

Deşi în acuzare cu privire la tratamentul preferenţial de care ar fi beneficiat inculpatul E. de la şeful său, inculpatul B., parchetul invocă în rechizitoriu declaraţiile martorilor GGGGGGGG. - şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, agentul şef principal HHHHHHHH. - şeful Postului de Poliţie Câmpani, agentul şef principal OOOOOOOO. - şeful Postului de Poliţie Bunteşti, agentul şef principal JJJJJJJJ. - agent în cadrul secţiei 10 Poliţie rurală Ştei şi agentul şef principal KKKKKKKK. - şeful Postului de Poliţie Lunca, Curtea constată că aceste aspecte nu se confirmă prin depoziţiile martorilor date în faza de urmărire penală.

Astfel, martorii PPPPPPPP., JJJJJJJJ. şi KKKKKKKK. relatează doar faptul că inculpatul B. s-ar afla în relaţii de prietenie cu inculpaţii B.1 şi E., relatare care nu dovedeşte tratamentul preferenţial, iar martorii HHHHHHHH. şi PPPPPP. au arătat de asemenea că ar fi prieteni şi că inculpaţii E. şi B.1 atunci când participau la şedinţele organizate la poliţia Beiuş se învoiau de la inculpatul B. şi plecau mai repede comparativ cu ceilalţi poliţişti pe motiv că au treabă la serviciu, or aceasta nu însemnă tratament preferenţial.

Aceste din urmă afirmaţii însă sunt contrazise de alţi poliţişti, martorii IIII., HHHH., GGGG., audiaţi în apărare, care au arătat că inculpaţii B.1 şi E. participau la şedinţe şi rămâneau până la terminarea acestora.

Mai mult decât atât, cei cinci martori audiaţi în acuzare, confirmă faptul că la acţiunile organizate de Poliţia Beiuş, planificarea poliţiştilor şi propunerea de participare era făcută de către martorul ZZZ., şeful secţiei 10 Ştei, că de obicei acesta propunea adjuncţii şefilor de post, pentru că şefii de post aveau şi alte îndatoriri, şi de aceea nici ei nu au participat la acţiuni, astfel încât în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpaţii D. şi E. au fost favorizaţi de inculpatul B. prin neparticipare la acţiunile sau şedinţele organizate de Poliţia Beiuş.

Astfel, în cauză nu s-au dovedit elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului B. şi respectiv dare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatul E., motiv pentru care în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea va dispune achitarea.

6. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului B. că în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, în calitate de şef al Poliţiei mun Beiuş, având în subordine Postul de Poliţie Pietroasa, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi pentru a proteja activitatea infracţională a numitului DD., prin neîndeplinirea potrivit legii a atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, a pretins, acceptat şi primit, atât în mod direct cât şi prin intermediul agentului şef principal D. - şeful Postului de Poliţie Pietroasa, diferite foloase necuvenite de la martorul denunţător DD., respectiv:

- prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150 de RON, din care denunţătorul DD. a suportat suma de 100 RON, iar agentul şef principal D. a achitat suma de 50 de RON;

- a acceptat, de la numitul DD., promisiunea unor foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci şi 2 kg de plăcintă; ulterior, datorită imposibilităţii omului de afaceri de a se deplasa la Beiuş cu produsele de panificaţie, acestea nu au mai fost remise ofiţerului.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 04.04.2015 dintre inculpatul B. şi inculpatul D., dintre inculpatul D. şi martorul DD., din data de 05.04.2015 dintre inculpaţii B.1 şi B., din data de 10.04.2015 şi data de 11.04.2015 dintre inculpatul B. şi martorul DD., din data de 23.05.2015 dintre inculpaţii B.1 şi B., declaraţiile martorilor DD., WWWWWWW., CC., VVVV., QQQQQQQQ., RRRRRRRR., înscrisuri.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a pretins, acceptat, primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Inculpatul B. era la data faptei şef al Politiei municipiului Beiuş, iar inculpatul D. era şef al Postului de Politie Pietroasa, aflat în raza de competenţă a Poliţiei Beiuş. Inculpaţii se cunoşteau de multă vreme, încă din copilărie, au lucrat împreună şi au jucat fotbal în timpul liber. Inculpatul B. a arătat că s-a considerat prieten cu inculpatul B.1, în prezent decedat.

Cu privire la primul act material se constată faptul că în seara zilei de 04.04.2015 inculpatul B. împreună cu inculpatul D. şi alte 7 persoane, majoritatea poliţişti din Oradea, au jucat fotbal în localitatea Ştei după care s-au îndreptat spre localul SSSSSSSS. din localitatea Pietroasa, aparţinând martorului denunţător DD. unde inculpatul B. a servit masa împreună cu cele 7 persoane.

Anterior, inculpatul B. a discutat cu inculpatul B.1 pentru a organiza împreună cu acesta masa pentru toţi jucătorii de fotbal, sens în care inculpatul B. a adus palincă şi vin, iar inculpatul B.1 a cumpărat 4 pui în valoare de 50 RON pe care martorul denunţător DD. i-a introdus în cuptorul în care cocea pâine la brutăria acestuia.

Parchetul îşi întemeiază acuzaţiile pe interceptările telefonice dintre inculpaţi şi martorul denunţător, redate în rechizitoriu şi pe declaraţiile martorului denunţător DD. şi a martorului WWWWWWW.

Analizând convorbirile telefonice dintre inculpaţii B. şi B.1, precum şi cele dintre inculpatul D. şi martorul DD., Curtea constată că inculpatul B. i-a solicitat inculpatului B.1 să vorbească cu DD. pentru "a-i băga 4 pui la cuptor", solicitare pe care ulterior B.1 i-o comunică lui DD., astfel încât celelalte produse, respectiv platou cu fructe, ceafă de porc nu au fost solicitate de inculpatul B.

În declaraţiile date la urmărire penală, Curtea constată că martorul denunţător DD. se contrazice în afirmaţiile făcute, iniţial arătând că a participat şi B.1 la masă, ulterior că nu a participat, că i-ar fi plătit în altă zi contravaloarea puilor sau în acea seară. Chiar şi martorul DD. recunoaşte că inculpatul B. a adus băuturile alcoolice.

În faţa instanţei martorul denunţător DD. a arătat că a avut o relaţie de omenie cu B.1, iar atunci când mergeau la restaurant la Beiuş spre exemplu plăteau pe rând şi pe fondul acestei relaţii de omenie a fost de acord să plătesc masa din seara respectivă şi a cerut doar 50 de RON pentru că au venit şi acele şapte persoane, dintre care a cunoscut doar pe un fotbalist numit TTTTTTTT. A menţionat că inculpatul B. şi cele şapte persoane nu au mâncat tot ce s-a gătit, au mâncat şi fetele de la bar şi am dus şi acasă şi de aceea a considerat că doar 50 de RON trebuie să-i plătească inc. B.1 pentru masa servită A arătat că nu a dat acea masă pentru dosarele penale pe care le avea sau pentru vreun ajutor de la Poliţia Beiuş sau postul de poliţie Pietroasa şi nu sunt cuvintele sale în declaraţia de la urmărire penală în care s-a consemnat aşa.

În legătură cu declaraţiile date la urmărire penală a arătat "Mie mi-a fost frică că mă leagă când am văzut că mă duc cu o dubă cu mascaţii şi nu am ştiut ce o să se întâmple şi de aceea am declarat că produsele de patiserie au fost pentru rezolvarea dosarelor penale. Presiuni fizice nu s-au exercitat, dar eu sunt o persoană simplă de la ţară şi să se facă percheziţii acasă şi la firma mea de DNA şi DGA, fiind pentru prima dată în comună, a fost pentru mine o experienţă foarte urâtă. În ziua respectivă fiica mea a dat examenul de capacitate şi şcoala este lângă firmă şi poliţie şi nu a scris nimic la examen, a plâns, toţi profesorii se uitau pe geamuri şi tot satul era acolo. Mi-a fost şi ruşine de copil şi de toată lumea de ce s-a întâmplat, nu am dat în viaţa mea şpagă la cineva."

A arătat că nu a avut vreo înţelegere cu B. să îl favorizeze în vreun fel, în dosare penale, reclamanţii, în schimbul serviciilor sau produselor oferite pentru că are o afacere la vedere, fiscalizată şi nu are nevoie să cotizeze undeva pentru a funcţiona, iar în dosarele pe care le-a avut el sau soţia sa s-au apărat cu documente şi se poate verifica pentru că el nu se consideră infractor.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi existat o înţelegere între martorul denunţător DD. şi inculpatul B. sau o înţelegere prin intermediul inculpatului D. în baza căreia inculpatul B. să-i fi asigurat protecţie penală martorului denunţător DD. De altfel, martorul recunoaşte în faţa instanţei că a dat acele produse în baza unei "relaţii de omenie" pe care o avea cu inculpatul D. de multă vreme.

Referitor la declaraţia martorului WWWWWWW., aceasta nu dovedeşte vreo activitate infracţională. Martorul cunoaşte faptul că B. a participat la mese, dar nu ştie cine a achitat contravaloarea acestora. De altfel, declaraţia acestui martor este subiectivă fiind dovedite relaţia de animozitate dintre acesta şi inculpatul B.1, aşa cum rezultă din declaraţia martorului ZZZ. şeful acestora la secţia 10 Poliţie Rurală Ştei " În mod cert inc. B.1 şi B. nu îl agreau pe MMMMMMMM.. Ştiu că inc. B. era prieten cu inc. B.1, jucau fotbal împreună iar ulterior mergeau la un şpriţ împreună, iar MMMMMMMM. nu era chemat. MMMMMMMM. avea un naş pe nume UUUUUUUU., care avea o firmă de transport auto, iar B.1 nu se înţelegea cu acesta".

În ceea ce priveşte al doilea act material reţinut la pct. 11 din rechizitoriu se constată că la data de 10.04.2015 în apropierea sărbătorilor pascale, inculpatul B. a discutat cu martorul denunţător DD. pentru a-i prepara la brutăria acestuia 2 cozonaci şi două kg de plăcintă, produse care nu au mai ajuns la inculpatul B.

Parchetul îşi întemeiază acuzaţia pe discuţiile telefonice dintre cei doi şi declaraţia martorului denunţător. Analizând conţinutul discuţiei telefonice nu se poate trage concluzia că aceste produse au fost solicitate gratuit sau că au fost solicitate pentru a sprijini o aşa zisă activitate infracţională a martorului denunţător.

De altfel, declaraţia martorului denunţător de la urmărire penală nu prezintă credibilitate, întrucât aceasta nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, nefăcând dovada că a existat o înţelegere între acesta şi inculpatul B. în schimbul produselor de patiserie, inculpatul B. să protejeze activitatea infracţională a acestuia.

În faza de judecată martorul denunţător nu şi-a mai menţinut declaraţia arătând aşa cum s-a menţionat şi la primul act material motivele pentru care a dat acele declaraţii şi faptul că în dosarele în care acesta le-a avut s-a apărat cu documente, că nu a avut o înţelegere cu inculpatul B. pentru a interveni în dosarele acestuia şi ca atunci când suna la 112, întrucât în bar erau şi persoane care consumau băuturi alcoolice şi deveneau agresive, consideră că poliţiştii îşi făceau datoria şi el apăra şi interesul clienţilor săi şi al angajaţilor.

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător DD. şi inculpatul B. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul DD. de către inculpatul B. direct sau prin intermediul inculpatului D. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Procurorul a reţinut că DD., ori soţia acestuia, au fost cercetaţi, în perioada anilor 2014 - 2015, în mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi că toate aceste cauze au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu adrese de înaintare care au fost semnate de către inculpatul B., în calitate de şef al Poliţiei municipiului Beiuş.

- Dosarul penal nr. x/2014, în care au fost efectuate cercetări faţă de soţia numitului DD., numita VVVVVVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de numitul WWWWWWWW., sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată că pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

În toate aceste dosare menţionate de parchet implicarea inculpatului B. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului DD. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B. în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. De altfel, dosarele numărul x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, au fost soluţionate cu soluţia de clasare ca urmare a retragerii plângerii prealabile, aceasta fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate şi neputând avea vreo implicare din partea organelor de urmărire penală. Celelalte două dosare au fost soluţionate tot prin clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului B.

Martorul denunţător DD. cu privire la aceste dosare a arătat în faţa instanţei "în toate aceste dosare menţionate la u.p. în declaraţii, nu am intervenit pe lângă inc. B., C. şi B.1 pentru a-mi fi soluţionate favorabil, nici direct şi nici indirect şi nici aceşti inc. nu mi-au cerut nici un produs sau alte servicii pentru a-mi soluţiona favorabil dosarele. Menţionez că toate dosarele au fost soluţionate pe baza înscrisurilor pe care le-am depus la dosar şi pe baza apărărilor pe care mi le-am făcut."

Deşi în dispozitivul rechizitoriului cu privire la fapta de la pct. 11, se arată că inculpatul B. ar fi pretins, acceptat şi primit acele foloase pentru a proteja activitatea infracţională a denunţătorului DD., la descrierea stării de fapt procurorul pe lângă presupusa influenţă în cele 5 dosare penale menţionate, a arătat că B. urma să nu-l sancţioneze contravenţional pe acesta pentru eventuale fapte ilicite legate de funcţionare brutăriei şi barului din Pietroasa, aflate în administrarea martorului denunţător.

În cauză, nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a martorului DD. şi că societatea acestuia ar fi avut mai multe nereguli precum: depăşirea orarului de funcţionare, angajarea fără întocmirea formelor legale ale unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului SSSSSSSS., ori că inculpatul B. avea cunoştinţă despre aceste aspecte.

Printre persoanele pe care parchetul îşi întemeiază susţinerea este şi martorul VVVV., persoană cunoscută ca fiind cea care consumă alcool şi provoca scandal la acel bar, motiv pentru care martorul denunţător apela la numărul de urgenţă 112, fapt pentru care această declaraţie este lipsită de credibilitate cu privire la depăşirea orarului de funcţionare al barului.

O altă martoră, respectiv RRRRRRRR., arată că ar fi lucrat cu întreruperi la societatea martorului DD. fără a i se întocmi documente legale. Nici această declaraţie nu poate fi credibilă în condiţiile în care martora nu precizează exact perioada în care a lucrat, iar depoziţia acesteia nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

De altfel, toate aceste declaraţii nu pot face dovada fără o coroborare cu alte probe, cu privire la posibile contravenţii săvârşite şi nu fac dovada că inculpatul B. ar fi cunoscut comiterea acestor contravenţii şi ar fi împiedicat sancţionarea martorului DD., respectiv a societăţii pe care o administra.

În ceea ce priveşte faptul că atunci când unele persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice provocau scandal, iar martorul DD. suna la 112 pentru a aplana conflictul şi a-i proteja pe ceilalţi clienţi şi personalul societăţii, iar uneori îl suna şi pe inculpatul B., nu fac dovada că inculpatul B. l-ar fi protejat în vreun fel pe DD., întrucât intervenţia poliţiei în astfel de cazuri este obligatorie.

De altfel, chiar şi martorul ZZZ. în declaraţia dată în faţa instanţei arată că inculpatul B. nu ar fi fost sunat "de nenumărate ori de către DD." în urma apelului la 112 pentru a aplana conflicte de la barul SSSSSSSS., aşa cum s-a spus la urmărire penală, ci doar o singură dată, iar din spusele martorului MMMMMMMM., B. ar fi fost sunat de vreo două, trei ori.

Astfel, în cauză nu este dovedită tipicitatea obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea, acceptarea de către inculpatul B. de la martorul denunţător DD. direct sau prin intermediul inculpatului B.1 a folosului constând în prestarea unor servicii, asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane din care denunţătorul DD. a suportat suma de 100 RON, iar inculpatul D. a achitat suma de 50 de RON; acceptarea, de la numitul DD., a promisiunii unor foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci şi 2 kg de plăcintă; care nu au fost remise inculpatului, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului DD. De asemenea nu s-a făcut dovada legăturii dintre contravaloarea meniului consumat de inculpatul B. împreună cu ceilalţi fotbalişti, respectiv comanda pentru produsele de patiserie şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei.

7. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului B. că în perioada 2014 - 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi inculpatul D. şi în legătură cu atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută de ofiţer, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea şi controlarea activităţii lucrătorilor de la Postul de Poliţie Pietroasa şi implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal D., despre care inculpatul B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilicită a numitului DD., cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă de care a beneficiat agentul de poliţie din partea inculpatului B., a pretins şi primit diverse foloase necuvenite de la agentul şef principal D., după cum urmează:

- asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul deţinut de numitul N., în loc. Cărpinet;

- a pretins numitului DD., prin intermediul inculpatului D., asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 RON, fiind achitată de inculpatul D.;

- asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea "..." din loc. Chişcău, deţinută de numita EE.;

- procurarea materiei prime necesară pentru pregătirea, la brutăria aparţinând numitului N. din loc. Cărpinet, a unei cantităţi de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane (invitaţi la nunta organizată de fratele său) primind ulterior 61 de batoane de plăcintă.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 14.12.2014, din data de 23.05.2015 dintre inculpatul B. şi inculpatul D., dintre inculpatul D. şi martora EE., din data de 17.07.2015 dintre inculpatul D. şi martorul N., dintre inculpatul B.1 şi martorul XXXXXXXX., din data de 18.07.2015 dintre inculpatul B. şi martorul N., din data de 08.05.2015 dintre inculpaţii B. şi B.1, declaraţiile martorilor DD., N., EE., XXXXXXXX., ZZZ., WWWWWWW., înscrisuri (fişa postului, acordare calificative 2009 - 2013, cercetări prealabile, planuri acţiuni 2014 - 2016).

Inculpatul B. era la data faptei şef al Politiei municipiului Beiuş, iar inculpatul D. era şef al Postului de Politie Pietroasa, aflat în raza de competenţă a Poliţiei Beiuş. Inculpaţii se cunoşteau de multă vreme, încă din copilărie, lucrând împreună şi jucând fotbal în timpul liber. Inculpatul B. a arătat că s-a considerat prieten cu inculpatul B.1, în prezent decedat. De asemenea martorul N. este administratorul S.C. YYYYYYYY. S.R.L. cu sediul în localitatea Cărpinet deţinând o brutărie, un bar, un magazin tip ZZZZZZZZ. şi o sală de evenimente.

În ceea ce priveşte primul act material, potrivit declaraţiilor martorilor WWWW. şi SSSS., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului B., la data de 14.12.2014, aceştia au jucat un meci de fotbal împreună cu alte persoane şi cu inculpaţii B. şi D. pe care îi cunoşteau de aproximativ 10 - 15 ani, întrucât au participat împreună la două campionate mondiale de fotbal ale poliţiştilor. De menţionat faptul că cei doi martori au fost şi sunt jucători profesionişti de fotbal. Martorii au arătat că de fiecare dată după ce jucau un meci de fotbal se organiza şi o masa de către unul dintre jucătorii gazdă, iar la acea data D. le-a promis că le va organiza masa şi că le va găti o mâncare cu specific maghiar (unghii de porc la ceaun). De asemenea, s-a precizat faptul că inculpatul B.1 a dat masa pentru toţi jucătorii de fotbal, aproximativ 8 - 10 persoane şi că atunci când se juca în zona Şteiului plăteau cei din zonă, iar când se juca la Oradea plăteau cei de acolo şi că "omenia între fotbalişti este foarte importantă, iar cel care invită la masa, plăteşte".

Masa pe care a organizat-o inculpatul B.1, pentru cei împreună cu care a jucat fotbal, după meci a fost servită la un separeu mai mic, în localul aparţinând martorului N., care recunoaşte acest lucru în declaraţia dată, arătând că nu a solicitat nicio sumă de bani pentru aceasta, întrucât toate produsele au fost aduse de către poliţişti şi că de obicei nici pentru organizarea pomenilor sau a altor evenimente care durează 3 - 4 ore nu solicită bani de la nici o persoană.

Analizând discuţia telefonică dintre inculpaţii B. şi D., redată în rechizitoriu nu rezultă faptul că inculpatul B. i-ar fi solicitat inculpatului B.1 să organizeze masa şi nici într-un caz că acea masa ar fi pentru a-l proteja pe plan profesional sau că inculpatul B. ar cunoaşte faptul că D. ar proteja o aşa zisă activitate infracţională a lui DD.. Din contră, din discuţie rezultă faptul că inculpatul D. este cel care se ocupă de organizarea mesei pentru colegii cu care joacă de mul timp fotbal, pentru că meciul s-a jucat în zona acestuia şi nicidecum pentru a fi protejat la serviciu "Că no, îi ducem acolo unde nu or fost şi no, să le dau ceva mai deosebit. Le pregătesc o mâncare ungurească deosebită!"

Referitor la declaraţia de martor a lui D., care a fost folosită de procuror ca probă în acuzare, Curtea constată că la pct. 12 a fost reţinută şi infracţiunea de dare de mită în formă continuată în sarcina inculpatului B.1, motiv pentru care raportat la dispoziţiile art. 118 C. proc. pen. nu va fi reţinută ca probă declaraţia dată în calitate de martor de către D.

În ceea ce priveşte al doilea act material, procurorul reţine faptul că inculpatul D. i-ar fi dat mită 50 RON inculpatului B., contravaloarea celor 4 pui care au fost prăjiţi în cuptorul brutăriei martorului DD., aşa cum s-a arătat la descrierea actului material de la pct. 11.1. Pentru considerentele arătate la analiza acelui punct vizând acelaşi act material, Curtea constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi cerut de la inculpatul D. contravaloarea acestor produse şi aceasta ar fi fost în legătură cu neluarea măsurilor legale împotriva lui D. despre care inculpatul B. ar fi cunoscut că protejează o activitate ilicită a martorului DD. şi în considerarea unui tratament preferenţial la serviciu, care va fi analizat în legătură cu toate actele materiale.

Referitor la cel de al treilea act material reţinut în rechizitoriu Curtea constată că la data de 23.05.2015 inculpatul B. după ce a vizitat AAAAAAAAA. din judeţul Bihor împreună cu familia unui coleg din Braşov i-a solicitat inculpatului D. să-i facă o rezervare la BBBBBBBBB. pentru a servi masa.

Inculpatul B. recunoaşte că după ce au servit masa, chelneriţa i-a spus că nu trebuie să achite nota de plată, întrucât a fost achitată de către inculpatul B.1. Aceste aspecte privind achitarea notei de plată sunt confirmate şi de martora EE. Inculpatul B. a arătat că nu s-a pus niciodată problema de dare şi luare de mită între el şi inculpatul D., întrucât se cunoşteau de când erau copii, au lucrat împreună şi au jucat fotbal şi că şi el a organizat zeci de mese în zona Beiuşului unde a participat şi inculpatul D. fără să plătească.

Curtea constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul B. a pretins de la inculpatul B.1 să-i plătească contravaloarea mesei, servită la BBBBBBBBB. din localitatea Chişcău, că plata contravalorii acelei mese a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi că între inculpaţii B.1 şi B. ar fi existat o înţelegere în cadrul căreia inculpatul B. i-ar fi promis un tratament preferenţial la serviciu sau că nu va lua măsuri împotriva acestuia în condiţiile în care s-ar fi dovedit că ar fi cunoscut că acesta protejează activitatea ilicită a lui DD., aspecte care vor fi analizate cu privire le toate actele materiale de la pct. 12 din rechizitoriu.

Cu privire la al patrulea act material reţinut Curtea constată că în cursul lunii iulie 2015 a avut loc nunta unui copil al fratelui inculpatului B., iar acesta a luat legătura cu inculpatul B.1 pentru a comanda plăcinta la brutăria martorului N. din localitatea Cărpinet. În acest sens inculpatul B. i-a trimis inculpatului D. materia primă necesară, respectiv făină şi brânză. Plăcinta a fost transportată de la Cărpinet la domiciliul inculpatului B. cu autoturismul proprietate personală a martorului XXXXXXXX. fiind predată soţiei inculpatului, aspect confirmat de către martori.

În ceea ce priveşte materia primă pentru prepararea plăcintei, martorul N. audiat în instanţă confirmă faptul că inculpatul B. nu are nicio datorie la acesta, întrucât i-a adus materia primă necesară şi că nu poate confirma faptul că D. ar fi procurat această materie primă.

De altfel şi din discuţiile telefonice dintre inculpatul B.1 şi martorul N. şi respectiv dintre inculpatul B. şi martorul N. redate în rechizitoriu, nu se poate stabili cu certitudine că materia primă nu a fost dată de către B. lui B.1 pentru a fi dusă martorului N.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins, primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri tacite şi ilicite între inculpatul B.1 şi inculpatul B. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat sau să îi fi promis un tratament preferenţial la serviciu sau să nu fi luat măsuri legale împotriva inculpatului D., despre care ar fi ştiut B. că ar fi tolerat şi protejat activitatea ilicită a martorului DD., o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. De asemenea, nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la inculpatul B.1 de către inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu precum şi faptul că inculpatul B. ar fi ştiut că inculpatul B.1 ar fi tolerat şi protejat activitatea ilicită a martorului DD.

Procurorul a reţinut că martorul DD., ori soţia acestuia, au fost cercetaţi, în perioada anilor 2014 - 2015, în mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi că toate aceste cauze au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu adrese de înaintare care au fost semnate de către inculpatul B., în calitate de şef al Poliţiei municipiului Beiuş.

- Dosarul penal nr. x/2014, în care au fost efectuate cercetări faţă de soţia numitului DD., numita VVVVVVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de numitul WWWWWWWW., sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată că pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

În toate aceste dosare menţionate de parchet implicarea inculpatului B. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului DD. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B. în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. De altfel, dosarele numărul x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 au fost soluţionate cu soluţia de clasare ca urmare a retragerii plângerii prealabile, aceasta fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate şi neputând avea vreo implicare din partea organelor de urmărire penală. Celelalte două dosare au fost soluţionate tot prin clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului B. sau a inculpatului B.1.

Martorul denunţător DD. cu privire la aceste dosare a arătat în faţa instanţei că "în toate aceste dosare menţionate la u.p. în declaraţii, nu am intervenit pe lângă inc. B., C. şi B.1 pentru a-mi fi soluţionate favorabil, nici direct şi nici indirect şi nici aceşti inc. nu mi-au cerut nici un produs sau alte servicii pentru a-mi soluţiona favorabil dosarele. Menţionez că toate dosarele au fost soluţionate pe baza înscrisurilor pe care le-am depus la dosar şi pe baza apărărilor pe care mi le-am făcut."

Parchetul nu a făcut dovada că martorul DD. sau soţia acestuia au fost favorizaţi în vreun fel de către inculpaţii B.1 şi B., că aceştia ar fi intervenit pe lângă procurorul de caz pentru soluţionarea favorabilă. Astfel, deducţiile parchetului nu sunt apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

În rechizitoriu, la fila x se arată că inculpatul B. nu a luat măsurile la care era obligat prin lege împotriva inculpatului B.1, despre care ştia că tolerează activitatea infracţională a martorului DD., or procurorul nu a făcut dovada în primul rând a activităţii infracţionale a martorului DD. raportat la cele 5 dosare menţionate, a implicării celor doi inculpaţi în protejarea acestuia, sau a faptului că B. ar fi ştiut de la B.1 despre o altă activitate infracţională a lui DD.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a martorului DD. şi că societatea acestuia ar fi avut mai multe nereguli precum: depăşirea orarului de funcţionare, angajarea fără întocmirea normelor legale ale unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului SSSSSSSS., ori că inculpatul B. avea cunoştinţă despre aceste aspecte.

Printre persoanele pe care parchetul îşi întemeiază susţinerea la pct. 11 din rechizitoriu, punct la care se face trimitere la pct. 12 este şi martorul VVVV., persoană cunoscută ca fiind cea care consumă alcool şi provoca scandal la acel bar, fapt pentru care martorul denunţător DD. apela la numărul de urgenţă 112, motiv pentru care această declaraţie este lipsită de credibilitate cu privire la depăşirea orarului de funcţionare.

O altă martoră, RRRRRRRR., arată că ar fi lucrat cu întreruperi la societatea martorului fără a i se întocmi documente legale. Nici această declaraţie nu poate fi credibilă în condiţiile în care martora nu precizează exact perioada în care a lucrat, iar depoziţia acesteia nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

De altfel, toate aceste declaraţii nu pot face dovada fără o coroborare cu alte probe, cu privire la posibile contravenţii săvârşite şi nu fac dovada că inculpatul B. ar fi cunoscut comiterea acestor contravenţii şi ar fi împiedicat sancţionarea martorului DD., respectiv a societăţii pe care o administra.

În ceea ce priveşte faptul că atunci când unele persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice provocau scandal, iar martorul DD. suna la 112 pentru a aplana conflictul şi a-i proteja pe ceilalţi clienţi şi personalul societăţii, iar ulterior îl suna uneori şi pe inculpatul B., nu fac dovada că inculpatul B. l-ar fi protejat în vreun fel pe DD., întrucât intervenţia poliţiei în astfel de cazuri este obligatorie.

De altfel, chiar şi martorul ZZZ. în declaraţia dată în faţa instanţei, arată că inculpatul B. nu ar fi fost sunat de nenumărate ori de către DD. în urma apelului la 112 pentru a aplana conflicte de la barul SSSSSSSS., ci doar o singură dată, iar din spusele martorului MMMMMMMM., B. ar fi fost sunat de vreo două, trei ori.

Întrucât pentru acest act material 12.2 şi pentru pretinsa protecţie infracţională a martorului DD. în rechizitoriu se face trimitere la pct. 11.1 din actul de sesizare se menţin toate argumentele expuse la analiza acelui punct.

În aceste condiţii, respectiv în situaţia în care nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi cunoscut astfel de aspecte, nu se poate reţine faptul că acesta ar fi avut obligaţia să informeze şeful ierarhic sau unităţile de parchet competente cu privire la pretinsa activitatea infracţională a martorului DD. şi la faptul că inculpatul B.1 ar fi tolerat şi protejat această activitate infracţională aşa cum se susţine la fila x penultimul aliniat din rechizitoriu.

În ceea ce priveşte calificativele acordate inculpatului D. în perioada 2009 - 2013, astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu, Curtea constată că procurorul a avut în vedere o perioadă mult anterioară celei în care inculpatul B. ar fi primit foloasele necuvenite (2014 - 2015), că acesta a avut calificativul bine, calificative care în cea mai mare perioadă i-au fost date de alţi poliţişti şi ulterior aprobate de inculpatul B.

Pentru perioada infracţională menţionată în dispozitivul rechizitoriului, respectiv 2014 - 2015, când ar fi avut loc înţelegerea tacită şi ilicită, inculpatul B. nu a propus sau aprobat calificativul pentru inculpatul B.1, neavând atribuţii în acest sens, iar în rechizitoriu nu se menţionează calificativul inculpatului B.1 şi persoanele care l-au acordat în această perioadă.

De asemenea, în perioada 01.12.2013 - 30.11.2014 inculpatul B. nu a avut nicio atribuţie în acordarea calificativului, calificativul fiind acordat de şeful de secţie martorul ZZZ. şi aprobat de adjunctul şefului poliţiei Beiuş, martorul OO.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B.1 ar fi fost favorizat prin acordarea acestor calificative, iar aşa cum s-a arătat inculpatul B. nu era singura persoană care a acordat acest calificativ, iar din 2013 nu a mai avut această atribuţie.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre cei doi inculpaţi, data la care ar fi avut loc înţelegerea şi perioada de timp pentru care s-a făcut, în condiţiile în care parchetul arată în rechizitoriu la localizarea în timp a perioadei infracţionale intervalul 2014 - 2015, iar la tratamentul preferenţial face referire la calificative din perioada 2009 - 2013 şi la planificarea acţiunilor din perioada 2014 - 2016, fără a dovedi cu probe înţelegerea, perioada pentru care s-ar fi înţeles şi care a fost tratamentul preferenţial.

Depoziţia martorului ZZZ. pe care procurorul o aduce în acuzare cu privire la calificativele obţinute de inculpatul B.1 este nefondată şi dovedeşte nesinceritatea martorului în condiţiile în care în calitate de şef direct al inculpatului B.1, acesta îşi invocă propria culpă acuzându-l pe inculpatul B. în condiţiile în care nu există nicio dovadă că acesta a încercat sau i-a sugerat să-i dea un calificativ favorabil inculpatului B.1. Or, dacă considera că inculpatul B.1 nu merită calificativul propus de acesta, trebuia să-i dea calificativul adecvat, apărările martorului potrivit cărora i-ar fi fost frică de repercusiuni sunt nefondate în condiţiile în care acelaşi martor a schimbat calificativul propus de inculpatul B.1 unui subaltern şi nu a suferit repercusiuni din cauza inculpatului B.. De asemenea, avea posibilitatea să informeze şefii ierarhici sau unităţile de parchet dacă considera că s-au comis infracţiuni, dată fiind şi perioada mare de timp în care acesta a fost şef al secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, deci şeful direct al inculpaţilor B.1 şi E.

Lecturând calificativele menţionate în rechizitoriu se constată că martorul a acordat doar calificativul bine inculpatului B.1, iar nu foarte bine şi că susţinerile acestuia că i-ar fi fost teamă de B. să-i dea un calificativ inferior inculpatului sunt subiective şi tendenţioase în condiţiile în care tot din declaraţia aceluiaşi martor rezultă faptul că inculpatul B. atunci când a avut atribuţii în acest sens, nu i-a schimbat niciodată calificativul pe care acesta l-ar fi propus vreunui poliţist din subordine şi chiar şi atunci când ZZZ. a schimbat calificativul dat de inculpatul B.1, considerat de asemenea prieten al inculpatului B., martorului MMMMMMMM., nu a primit nicio mustrare din partea inculpatului B. pentru acea modificare. De altfel, din lecturarea declaraţiei date de acest martor în faţa instanţei se constată faptul că atunci când se puneau în discuţie măsurile pe care acest şef de secţie le-a luat în problematica exploatării pietrei de la Cărpinet, acordarea calificativelor, planificări, considera că nu are nici o culpă sau că nu cunoaşte nimic pentru a acţiona într-un anumit fel, contrazicându-se nepermis în declaraţii raportat la atribuţiile pe care acesta le avea în calitate de Şef secţie.

Relevante în acest sens sunt răspunsurile date de acesta cu prilejul audierii, martorul invocând de fapt propria culpă în îndeplinirea atribuţiilor şi contrazicându-se în afirmaţii, necunoscând atribuţiile legale, respectiv acordare calificative, subordonări, depoziţia acestuia fiind subiectivă, martorul considerând că alte persoane sunt responsabile pentru propriile atribuţii, formulând declaraţiile în condiţiile în care era cercetat în acest dosar pentru fapte de corupţie şi beneficiind de soluţia de clasare. De asemenea, martorul a menţionat în faţa instanţei că a participat la partide de vânătoare împreună cu procurorul de caz.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că există vreo legătura între pretinsele foloase materiale primite şi acordarea acestor calificative din anul 2009 până în anul 2013, când inculpatul B. a avut atribuţii în acest sens, că aceste calificative au fost acordate nelegal în condiţiile în care niciodată inculpatul B.1 nu a beneficiat de calificativul maxim prevăzut de lege. Mai mult decât atât, începând cu anul 2013 inculpatul B. nici nu a avut atribuţii cu privire la propunerea sau acordarea calificativului, inclusiv pe perioada infracţională reţinută în rechizitoriu, respectiv 2014 - 2015, calificativele fiind propuse de martorul ZZZ., în calitate de şef secţie şi aprobate de martorul OO. în calitate de adjunct al şefului poliţiei Beiuş.

Tot ca un regim preferenţial la locul de muncă procurorul reţine planificarea la acţiuni aferente perioadei 2014 - 2016 organizate de poliţia Beiuş comparativ cu planificarea celorlalţi şefi de post din circumscripţia judiciară Beiuş.

Analizând această planificare precum şi depoziţiile martorilor audiaţi în acest sens, IIII., HHHH., GGGG., poliţişti din cadrul acestei circumscripţii judiciare precum şi înscrisuri de la dosar, Curtea constată că aceste afirmaţii sunt nedovedite, nefăcându-se dovada raportat la numărul de acţiuni, că inculpatul B.1 a fost favorizat de inculpatul B.

Trebuie precizat faptul că la nivelul Poliţiei Beiuş existau două secţii, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş condusă de inculpatul C. şi secţia 10 Poliţie Rurală Ştei condusă de martorul ZZZ. secţia 10 poliţie Rurala Ştei, din care făceau parte şi inculpaţii B.1 şi E., presupus a fi favorizaţi la locul de muncă, avea în subordine posturile de poliţie: Pietroasa, Rieni, Lunca, Câmpani, Cărpinet, Criştioru de Jos, Lazuri de Beiuş şi Bunteşti.

Ca arie geografică secţia 2 Poliţie Rurala Beiuş era mai aproape de localitatea Beiuş comparativ cu aria geografică a secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, şi de aceea atunci când acţiunile erau organizate de Poliţia municipiului Beiuş erau planificaţi cu precădere şefi de post sau adjuncţii acestora din secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş mai apropiată teritorial. Astfel dacă analizăm planurile de acţiune aferente perioadei 2014 - 2016, se poate observa dintr-o simplă lecturare că şefii de post din secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş au participat la un număr considerabil mai mare de acţiuni faţă de cei din secţia 10 Poliţie Rurală Ştei.

În cadrul secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei din care fac parte cei doi inculpaţi se constată că cel mai mare număr de acţiuni este 6 acţiuni pentru şeful Postului de poliţie Criştioru de Jos, iar şeful postului de poliţie Lunca nu a participat la nici o acţiune, astfel încât nu se poate susţine că inculpatul E. care a participat la 3 acţiuni, iar inculpatul D. la o acţiune au fost favorizaţi comparativ cu ceilalţi şefi de post din cadrul aceleiaşi secţii.

De menţionat faptul că şeful de post de la Rieni a participat la 3 acţiuni, iar nu la 6 cum dintr-o eroare de tehnoredactare s-a consemnat în rechizitoriu. Astfel situaţia în secţia 10 Poliţie Rurală Ştei este următoarea:

- Şeful Postului de Poliţie Bunteşti, OOOOOOOO., a participat la 4 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 01.06.2015, 15.01.2016, 27.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Cărpinet, E., a participat la 3 acţiuni, o acţiune organizată pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor comerciale ilicite în data de 07.08.2015 şi la 2 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 31.10.2014, 12.06.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Câmpani, HHHHHHHH., a participat la o acţiune organizată pe linie rutieră, la data de 08.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, GGGGGGGG., a participat la 6 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 15.01.2016, 19.06.2015, 22.06.2015, 23.06.2015, 23.08.2015, 08.02.2016;

- Şeful Postului de Poliţie Lazuri de Beiuş, HHHH., a participat la 3 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 11.07.2014, 07.11.2015, 08.11.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Lunca, KKKKKKKK., nu a participat la nici o acţiune organizată de Poliţia municipiului Beiuş sau de alte unităţi de poliţie ierarhic superioare;

- Şeful Postului de Poliţie Pietroasa, D., a participat la o acţiune organizată pe linie rutieră, la data de 08.04.2015;

- Şeful Postului de Poliţie Rieni, IIII., a participat la 3 acţiuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 18.03.2014, 31.10.2014, 08.04.2015.

Mai mult decât atât, în cauză nu s-a făcut dovada că planificarea la aceste acţiuni o făcea inculpatul B., ci aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi din declaraţiile martorilor, şefii de secţie erau cei care propuneau poliţiştii pentru acţiuni, propunerea fiind aprobată de adjunctul şefului Poliţiei Beiuş şi nu s-a dovedit că inculpatul B. ar fi intervenit pentru a-l favoriza pe inculpatul B.1.

În ceea ce priveşte participarea la şedinţele organizate, nu s-a făcut dovada pe bază de înscrisuri sau prezenţă că acesta nu ar fi participat, fiind simple afirmaţii în rechizitoriu care au fost combătute de depoziţiile martorilor audiaţi, şefi de post audiaţi în cauză. De asemenea, nici cu privire la învoiri nu s-a făcut dovada concret în ce zi a fost învoit inculpatul B.1 şi de către cine.

Deşi cu privire la tratamentul preferenţial de care ar fi beneficiat inculpatul B.1 de la şeful său, inculpatul B. parchetul a audiat în faza de urmărire penală martorii GGGGGGGG. - şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, agentul şef principal HHHHHHHH. - şeful Postului de Poliţie Câmpani, agentul şef principal OOOOOOOO. - şeful Postului de Poliţie Bunteşti, agentul şef principal JJJJJJJJ. - agent în cadrul secţiei 10 Poliţie rurală Ştei şi agentul şef principal KKKKKKKK. - şeful Postului de Poliţie Lunca, Curtea constată că aceste aspecte nu se confirmă prin depoziţiile martorilor date în faza de urmărire penală.

Astfel, martorii JJJJJJJJ. şi KKKKKKKK. relatează doar faptul că inculpatul B. s-ar afla în relaţii de prietenie cu inculpaţii B.1 şi E., relatare care nu dovedeşte tratamentul preferenţial, iar martorii HHHHHHHH. şi PPPPPP. au arătat de asemenea că ar fi prieteni şi că inculpaţii E. şi B.1 atunci când participau la şedinţele organizate la Poliţia Beiuş se învoiau de la inculpatul B. şi plecau mai repede comparativ cu ceilalţi poliţişti pe motiv că au treabă la serviciu, or aceasta nu însemnă tratament preferenţial.

Aceste din urmă afirmaţii însă sunt contrazise de alţi poliţişti, martorii IIII., HHHH., GGGG., audiaţi în apărare, care au arătat că inculpaţii B.1 şi E. participau la şedinţe şi rămâneau până la terminarea acestora.

Mai mult decât atât, cei cinci martori audiaţi în acuzare, confirmă faptul că la acţiunile organizate de Poliţia Beiuş, planificarea poliţiştilor şi propunerea de participare era făcută de către martorul ZZZ., şeful secţiei 10 Ştei, că de obicei acesta propunea adjuncţii şefilor de post, pentru că şefii de post aveau şi alte îndatoriri, şi de aceea nici ei nu au participat la acţiuni, astfel încât în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpaţii B.1 şi E. au fost favorizaţi de inculpatul B. prin neparticipare la acţiunile sau şedinţele organizate de poliţia Beiuş. De asemenea, din analiza declaraţiei martorului JJJJJJJJ. rezultă faptul că acesta a avut spre soluţionare cauze vizându-l pe martorul DD., ca de altfel şi colega sa, iar inculpatul Bat/E. nu a intervenit în soluţionarea acestora, părţile retrăgându-şi plângerea sau uzând de procedura împăcării.

În rechizitoriu se face trimitere şi la cercetările disciplinare sau prealabile ale inculpatului D., astfel:

- În perioada 19.11.2009 - 02.02.2010, agentul de poliţie D. a fost cercetat prealabil în baza dispoziţiei şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor nr. 3094 din 19.11.2009 alături de agentul de poliţie CCCCCCCCC., subordonat la şefului de post, pentru faptul că acesta din urmă nu a înaintat în termenul de două zile, prevăzut de art. 204 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006, mai multe procese-verbale de contravenţie la regimul rutier. Faţă de agentul D. s-a dispus clasarea materialului de cercetare prealabilă, stabilindu-se că acesta nu a încălcat prevederile legale.

- În perioada 22.03.2011 - 19.04.2011, agentul de poliţie D. a fost cercetat disciplinar ca urmare a sesizării formulate de numita DDDDDDDDD., alături de agentul de poliţie TTT., subordonat la şefului de post, pentru faptul că aceştia nu au înregistrat în evidenţa cauzelor penale cu AN plângerea acesteia formulată la 20.04.2010. La data de 06.04.2011, ofiţerul de poliţie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor a prezentat verificările şi rezultatul acestora celor doi agenţi de poliţie, în prezenţa şefului Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul B., acesta din urmă fără să facă obiecţiuni sau observaţii în cauză. Faţă de agentul D. s-a dispus măsura disciplinară a "atenţionării", stabilindu-se că acesta a încălcat prevederile art. 29 alin. (2) din Dispoziţia I.G.P.R. nr. 7/2008.

- Agentul de poliţie D. a făcut obiectul unor alte verificări efectuate de ofiţeri de poliţie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor în perioada 22.03.2011 - 15.04.2011, ca urmare a unei sesizări formulate de către numita EEEEEEEEE.. Aceasta a reclamat faptul că la data de 18.03.2011, agentul de poliţie D., şeful Postului de Poliţie Cărpinet, a pătruns în curtea locuinţei sale fără consimţământul său şi că i-a distrus în acelaşi timp şi gardul. În urma cercetărilor desfăşurate nu au fost identificate probe care să conducă la reţinerea în sarcina agentului de poliţie, a unor abateri disciplinare.

- O altă petiţie împotriva agentului de poliţie D., a fost înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J. Bihor, aceasta fiind iniţial formulată şi înaintată către Prefectura Bihor la data de 06.03.2012 de către numitul FFFFFFFFF. Acesta a reclamat comportamentul agentului de poliţie, generat de solicitarea achitării unor transporturi de piatră şi lemn, care au fost efectuate de către petent pentru poliţist, la vila acestuia din urmă situată în satul de vacanţă U.. În urma cercetărilor desfăşurate nu au fost identificate probe care să conducă la reţinerea în sarcina agentului de poliţie D., a unor abateri disciplinare.

- La data de 11.04.2012, a fost înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J. Bihor, o altă sesizare formulată de numitul GGGGGGGGG. împotriva şefului Postului de Poliţie Cărpinet, agentul de poliţie D., în cuprinsul căreia s-a reclamat ameninţări cu acte de violenţă, aduse de către poliţist prin intermediul unor terţe persoane. Această sesizare a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întrucât aspectele sesizate aveau caracter penal.

- La data de 19.11.2013, agentul de poliţie D. a fost sancţionat cu măsura disciplinară a "atenţionării" de către şeful Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul şef B., ca urmare a nerespectării itinerariului de patrulare, a efectuării unei deplasări neconforme la un apel simulat prin SNUAU 112 şi neîndeplinirea niciunei activităţi din cele prevăzute în fişa postului, toate acestea fiind constatate în noaptea de 16/17.11.2013.

- La data de 15.06.2016, agentul de poliţie D. a fost sancţionat cu măsura disciplinară a "atenţionării", de către şeful I.P.J. Bihor, pentru neglijenţă manifestată în păstrarea documentelor de legitimare, ca urmare pierderii legitimaţiei de serviciu în data de 13.06.2016, aspect raportat conducerii inspectoratului de poliţie de către şeful Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul şef B.

Analizând cercetările disciplinare menţionate se constată că din cele 7 cazuri prezentate, în 4 nu s-a luat nicio măsură, iar în 3 cazuri s-a luat măsura atenţionării, care nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi nu afectează în niciun fel cariera poliţistului. În două dintre aceste cazuri în care s-a dat măsura atenţionării, acesta a fost sancţionat de către ofiţerul de poliţie din cadrul compartimentului control intern al IPJ Bihor sau chiar de către şeful IPJ Bihor pentru că şi-a pierdut legitimaţia de serviciu, iar la data de 19.11.2013 inculpatul B.1 a fost sancţionat chiar de către inculpatul B., astfel încât nu se poate reţine că inculpatul B.1 ar fi fost favorizat de inculpatul B.

În ceea ce priveşte tratamentul preferenţial la locul de muncă, procurorul a arătat în rechizitoriu că acesta constă inclusiv în susţinerea demersurilor inculpatului B.1 în vederea mutării martorului WWWWWWW., ajutor şef post în cadrul postului de poliţie Pietroasa în contextul în care inculpatul B.1 considera că nu era o "persoană de încredere".

Curtea constată că în cauză nu s-a dovedit faptul că martorul MMMMMMMM. ar fi fost mutat la cererea inculpatului D., ci dimpotrivă acesta şi-a făcut cerere pentru a fi transferat la o altă unitate, posibil şi pe fondul unor probleme pe care acesta le-ar fi avut în comună cu soţul unei femei, cu care ar fi avut o relaţie neprincipială, aspect confirmat şi de martorul ZZZ. în declaraţia dată în faţa instanţei.

Afirmaţia din rechizitoriu potrivit căreia martorul MMMMMMMM. nu era un poliţist corupt şi exista riscul pentru inculpaţii B.1 şi B. ca martorul MMMMMMMM. să dezvăluie faptele acestora de corupţie, dacă nu ar fi fost mutat, nu poate fi reţinută, întrucât sesizarea organelor competente putea fi făcută de către martorul MMMMMMMM. indiferent de postul de poliţie la care lucra, acesta avea posibilitatea să îl înştiinţeze pe şeful său direct, martorul ZZZ., care îi era prieten, sau să facă sesizare scrisă către organele competente.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul B.1 i-a dat martorului MMMMMMMM. calificativul nesatisfăcător, calificativ care a fost ulterior schimbat în "satisfăcător" de către martorul ZZZ., iar după contestarea calificativului dat de ZZZ., martorul MMMMMMMM. a obţinut calificativul "bine", dovedeşte faptul că inculpatul B. nu a intervenit pentru acordarea unui anumit calificativ şi respectiv nu l-a influenţat pe martorul ZZZ. să schimbe calificativul dat de inculpatul B.1, considerat a fi prietenul inculpatului B. şi protejatul acestuia, precum şi faptul că martorul ZZZ. nu îşi asumă propriile acţiuni din activitatea profesională, în condiţiile în care a afirmat în instanţă că le-a dat calificative bune inculpaţilor B.1 şi E. deşi nu meritau, pentru a nu avea repercusiuni din partea prietenului acestora, inculpatul B., or când l-a evaluat pe prietenul său, martorul MMMMMMMM., şi i-a schimbat calificativul nu i-a mai fost teamă de inculpatul B., în urma contestaţiei dovedindu-se că a subevaluat un subaltern.

Referitor la declaraţia martorului WWWWWWW., aceasta nu dovedeşte vreo activitate infracţională, martorul cunoaşte faptul că inculpatul B. a participat la mese, dar nu ştie cine a achitat contravaloarea acestora. De altfel, declaraţia acestui martor este subiectivă fiind dovedite relaţia de animozitate dintre acesta şi inculpatul B.1, aşa cum rezultă din declaraţia martorului ZZZ. şeful acestora la secţia 10 Poliţie Rurală Ştei " În mod cert inc. B.1 şi B. nu îl agreau pe MMMMMMMM. Ştiu că inc. B. era prieten cu inc. B.1, jucau fotbal împreună iar ulterior mergeau la un şpriţ împreună, iar MMMMMMMM. nu era chemat. MMMMMMMM. avea un naş pe nume UUUUUUUU., care avea o firmă de transport auto, iar B.1 nu se înţelegea cu acesta."

Curtea apreciază că în situaţia în care toate aceste evaluări profesionale, planificări de acţiuni, cercetări disciplinare sau prealabile, învoiri nu ar fi fost efectuate corespunzător de către inculpatul B. se putea verifica activitatea managerială a acestuia, care să stabilească dacă se impune o răspundere disciplinară a acestuia, o revocare din funcţie, pentru că fără a se face dovada unei corelări între atribuţiile de serviciu, pretinderea de foloase necuvenite şi existenţa unei înţelegeri în acest sens nu poate fi antrenată răspunderea penală.

Astfel, în cauză nu este dovedită tipicitatea obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul B. de la inculpatul B.1 a folosului constând în asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul deţinut de numitul N., în loc. Cărpinet; asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 RON, fiind achitată de inculpatul D.; asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea "x" din loc. Chişcău, deţinută de numita EE.; procurarea materiei prime necesară pentru pregătirea, la brutăria aparţinând numitului N. din loc. Cărpinet, a unei cantităţi de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane (invitaţi la nunta organizată de fratele său) primind ulterior 61 de batoane de plăcintă, pentru neluarea măsurilor legale împotriva inculpatului D., cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă. De asemenea, nu s-a făcut dovada legăturii dintre primirea acestor foloase şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu precum şi faptul că inculpatul B. ar fi cunoscut vreo activitate ilicită a martorului DD. şi faptul că inculpatul D. ar fi tolerat acea activitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei.

8. Cu privire la acuzaţia de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului G. (descrisă la pct. 13 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul G. în perioada iunie 2012 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept şi erau în legătură cu activitatea comercială a S.C. FF. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni care reveneau de drept administratorului firmei, în scopul obţinerii de profit.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 01.04.2015 dintre inculpatul G. şi numita HHHHHHHHH., dintre inculpatul G. şi numitul IIIIIIIII., dintre acelaşi inculpat şi numita JJJJJJJJJ.; din data de 03.04.2015 dintre inculpatul G. şi numita KKKKKKKKK., dintre inculpatul G. şi numita HHHHHHHHH. (redate în rechizitoriu la filele x); declaraţiile martorilor LLLLLLLLL., VVV., WWW., MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., raport de constatare tehnico ştiinţifică.

În ceea ce priveşte infracţiunea de "efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană", prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului G., Curtea apreciază că se impun a fi făcute, de plano, câteva consideraţii de ordin teoretic.

Potrivit art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 "sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: a) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, " funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice."

Sub aspectul tipicităţii obiective, fapta incriminată la art. 12 lit. a) este o infracţiune cu conţinuturi alternative, deoarece elementul material al laturii obiective constă atât în efectuarea de operaţiuni economice, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, cât şi în încheierea de tranzacţii financiare, atunci când persoana care deţine funcţia foloseşte informaţiile obţinute în cadrul exercitării ei.

Astfel, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din legea specială constă în săvârşirea, în mod alternativ, a uneia dintre următoarele activităţi: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ sau încheierea de tranzacţii financiare.

În materie comercială, expresiile "fapt" şi "act" de comerţ sunt sinonime şi sunt întrebuinţate în mod concurent. În sens comun, prin termenul de "operaţiuni financiare" se înţelege operaţiuni care implică circulaţia banilor, a creditelor.

Deci, din punct de vedere penal, prin operaţiuni comerciale se înţeleg faptele şi actele de comerţ în cel mai larg sens.

Deosebirea dintre un fapt de comerţ şi unul civil constă în caracterul de speculă care trebuie să existe la baza oricărui act de comerţ, precum şi în specialitatea comerţului.

Operaţiunile financiare pot privi impozitarea profitului, impozitele asupra tranzacţiilor, celelalte impozite şi taxe, operaţiunile valutare, licitaţii sau operaţiuni în afara acestora, etc.

Dacă fapta constă în încălcarea unor atribuţii generice, ea nu atrage răspunderea prepusului. Dacă fapta constă în încălcarea unor dispoziţii exprese ale comitentului, am putea vorbi de o răspundere civilă, pentru un delict civil, la latitudinea acestuia.

Actele de comerţ sunt definite în art. (3) pct. 11 din C. com., iar în conformitate cu art. 4 din acelaşi cod se socotesc, în afară de acestea, ca acte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (persoană juridică de drept comercial sau reprezentanţii acesteia care o angajează în relaţiile cu terţii, printre care şi administratorii), dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul în sine.

Aşadar, actelor subiective de comerţ legiuitorul le atribuie un caracter comercial numai dacă sunt efectuate de comercianţi.

În consecinţă, prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, având în vedere precizările anterioare, se înţelege desfăşurarea oricărei activităţi apreciată ca act de comerţ, în raport de prevederile art. (3) pct. 11 şi art. (4) din C. com., care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor.

Cu alte cuvinte, prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ se înţelege orice activitate cu valoare sau finalitate financiară cuantificabilă în monedă, care are legătură, în mod direct, cu activitatea unui comerciant.

Efectuarea de operaţiuni financiare are relevanţă penală şi poate constitui element material al infracţiunii numai dacă sunt săvârşite ca acte de comerţ şi sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, iar incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.

De asemenea, interpretarea textului şi din perspectiva scopului urmărit conduce la aceeaşi concluzie, în sensul că, prin incriminarea faptei, se urmăreşte ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la onestitatea, cinstea persoanelor care, datorită funcţiei, atribuţiei sau însărcinării primite, trebuie să se abţină de la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ ori de la încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Sub aspectul semnificaţiei termenilor de "operaţiuni financiare" şi "acte de comerţ", Curtea constată că aceste două noţiuni regăsite în textul incriminator nu au primit o definiţie în Legea nr. 78/2000, astfel încât, trebuie avut în vedere înţelesul dat lor fie în cuprinsul altor acte normative, fie sensul uzual, în situaţia în care nu există o definiţie legală a acestora.

Sub aspectul înţelesului noţiunii de "acte de comerţ", se constată că, deşi prevederile vechiul Cod comercial (în vigoare la data adoptării normei de incriminare cuprinse în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/200) nu cuprindeau o definiţie a sintagmei "fapte de comerţ" (folosită de legiuitor cu sensul de "act"), ci numai o listă a actelor juridice şi operaţiunilor considerate fapte de comerţ, în doctrina dreptului comercial, "actele de comerţ" au fost definite ca fiind "actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile comerciale prin care se realizează producţia de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii sau o interpunere în circulaţia mărfurilor, cu scopul de a obţine profit" (OOOOOOOOO., "Drept comercial român", Ediţia a VI-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007).

Subsecvent intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispoziţiile art. 8 alin. (2) din cel dintâi act normativ statuează că:

"În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, noţiunea de "profesionist" prevăzută de art. 3 din C. civ. (respectiv cel care exploatează o întreprindere, exercitând sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ) include, inter alia, categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic (...), astfel cum sunt prevăzute de lege la data intrării în vigoare a C. civ.

În contextul acestor argumente de principiu, Curtea reţine că, prin operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, în accepţiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, se înţelege desfăşurarea oricăror operaţiuni care implică o plată, o circulaţie a banilor sau creditelor, desfăşurate sistematic în cadrul unei activităţi organizate.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 243 din 06 aprilie 2017, publicată în M. Of. nr. 527/06.07.2017, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate:

"(...) 29. Curtea reţine că efectuarea de operaţiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacţii referitoare la bani şi credite (a se vedea în acest sens Nota de studiu nr. 5.494/1.775/V-3/2016, întocmită de secţia judiciară - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pag. 4) şi vizează desfăşurarea oricărei activităţi care presupune o plată, o circulaţie a banilor sau a creditelor.

30. Totodată, având în vedere exigenţele anexei la Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicat în M. Of. nr. 293/3.05.2007, din multitudinea de intermedieri şi tranzacţii financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează "operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale".

31. De asemenea, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar şi operaţiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operaţiuni financiare, nu constituie, în acelaşi timp, şi acte de comerţ.

39. De asemenea, o altă condiţie pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, şi anume acela de a obţine pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanţă dacă scopul a fost sau nu atins.

40. Prin urmare, prin ea însăşi, simpla efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ nu determină existenţa elementului material al infracţiunii, efectuarea de operaţiuni financiare având, aşadar, relevanţă penală şi putând constitui elementul material al infracţiunii numai dacă este săvârşită ca act de comerţ, dacă operaţiunile financiare sunt incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană şi dacă sunt săvârşite în scopul determinat de legiuitor (...)".

De aceea, văzând şi principiul de interpretare şi aplicare a legii penale - poenalia sunt restringenda -, cu al său corolar - in dubio pro reo -, se poate concluziona în sensul că legiuitorul a înţeles să sancţioneze penal încălcări ale obligaţiei legale de a nu se plasa într-o stare de incompatibilitate, având însă o anumită gravitate apreciată în abstracto, astfel încât elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (în prima modalitate normativă) constă doar în acte materiale de exploatare a unei întreprinderi cu scop lucrativ prin efectuarea de operaţiuni financiare dintre cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ.

Prin săvârşirea acestor acte materiale în mod organizat, permanent şi sistematic, subiectul activ al infracţiunii dobândeşte de facto calitatea de profesionist într-un domeniu limitat al activităţii economice (piaţa de capital, sistemul bancar, bursier, de schimb valutar, piaţa plasamentelor financiare şi a asigurărilor) şi prin aceasta se plasează într-o stare de incompatibilitate.

Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului G., Curtea constată că inculpatul a avut calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii S.C. FF. S.R.L. de la înfiinţare (09.11.1993) şi până la data de 10.09.2012, dată la care a cesionat părţile sociale soţiei sale, GG., care a devenit şi administrator de drept al firmei.

În perioada iunie 2012 - iunie 2016, inculpatul G. a îndeplinit funcţia de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor.

SC FF. S.R.L. este înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bihor sub nr. x/1993, având ca obiect principal de activitate "comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic în magazine specializate".

Potrivit Adresei nr. x/20.11.2017 emisă Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor rezultă faptul că societatea S.C. FF. S.R.L. are opt sedii secundare/puncte de lucru.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul în realizarea activităţii infracţionale a reprezentat societatea în relaţiile cu diferite organe de control, arătându-se că la controlul efectuat de către Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Oradea, în data de 17.09.2015, s-a constatat că pe perioada desfăşurării controlului inculpatul G. a asistat la efectuarea acestuia. Curtea constată că participarea inculpatului la controlul efectuat nu se încadrează în sfera operaţiunilor financiare prevăzute şi sancţionate de lege. De altfel, la acel control a fost prezentă şi soţia inculpatului, GG., administrator în drept al societăţii.

De asemenea, se reţine în acuzare că inculpatul a efectuat comenzi de marfă, fiind invocate în acest sens discuţiile telefonice din data de 01.04.2015, 03.04.2015 avute cu HHHHHHHHH., numitul IIIIIIIII., şi o femeie neidentificată redate în rechizitoriu, că a convocat şedinţe cu angajaţii, fiind invocate în acest sens discuţiile telefonice din 01.04.2015, 03.04.2015 avute cu numita JJJJJJJJJ. şi KKKKKKKKK., redate în rechizitoriu.

S-a mai susţinut în acuzare că inculpatul a dat dispoziţii precise la vânzarea produselor în sensul stabilirii preţului ori acceptarea vânzării produselor în rate, a dat dispoziţii angajaţilor cu privire la efectuarea plăţilor, respectiv ridicări sau depuneri de numerar în contul societăţii.

În probaţiune procurorul a invocat declaraţiile martorelor LLLLLLLLL., VVV., WWW., angajate ale societăţii, declaraţiile martorilor MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., clienţi ai societăţii, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (dosar UP) potrivit căruia S.C. FF. S.R.L. a realizat un profit cumulat în perioada analizată în sumă de 327.128 RON.

În ceea ce priveşte depoziţiile martorelor VVV., WWW., angajate ale societăţii, instanţa constată că acestea au arătat că la angajare au negociat salariul exclusiv cu inculpatul G., or această activitate nu se circumscrie noţiunii de operaţiune financiară ca act de comerţ. De asemenea, martorele au arătat că ambii soţi s-au ocupat de administrarea magazinului.

Martora LLLLLLLLL. în declaraţia dată la urmărire penală, necontestată în instanţă, a arătat că după numirea în funcţia de viceprimar, inculpatul LLLLLL. s-a implicat în continuare în activitatea societăţii, deoarece soţia acestuia, administrator de drept nu era un bun manager. De asemenea, martora a arătat că ambii soţi se ocupau de angajarea personalului sau de încetarea contractului de muncă, au existat situaţii în care inculpatul LLLLLL. i-a dat dispoziţii referitoare la priorităţi de plată, dar ea avea drept de semnătură în bancă, în anumite situaţii inculpatul relaţiona cu furnizorii.

Curtea constată că inculpatul a recunoscut aceste aspecte, respectiv faptul că a efectuat uneori comenzi de marfă, a dat dispoziţie cu privire la stabilirea preţului ori la acceptarea vânzării produselor în rate, a dat dispoziţie uneori angajaţilor cu privire la efectuarea plăţilor, respectiv ridicări sau depuneri de numerar în contul societăţii, dar nu a avut specimen de semnătură în bancă, a fost prezent la angajarea personalului, deoarece soţia îi cerea părerea, a fost prezent alături de soţia sa atunci când erau controale la societate. Inculpatul a menţionat că a procedat în această manieră, deoarece intenţiona să-şi ajute soţia, administrator în drept, el având o experienţă necesară în acest sens, fiind administratorul societăţii de la înfiinţare în anul 1993 şi până când a devenit viceprimar în anul 2012.

Procurorul a invocat în acuzare şi declaraţiile martorilor MMMMMMMMM., NNNNNNNNN., clienţi ai societăţii, or acestea nu pot fi reţinute, deoarece aspectele relatate de către aceştia exced perioadei infracţionale, martorul MMMMMMMMM. relatând faptul că a cumpărat produse de la magazinul inculpatului în anul 2010, iar martorul NNNNNNNNN. a menţionat că, concubina acestuia a cumpărat produse de mobilier în anul 2012 fără a putea preciza perioada. Astfel, martorii relatează aspecte din perioada în care inculpatul LLLLLL. era administrator în drept al societăţii, anterior perioadei în care a devenit viceprimar al comunei Remetea.

De asemenea, faptul că aceştia menţionează că "magazinul aparţine viceprimarului comunei Remetea", se datorează faptului că din anul 1993 şi până în anul 2012 inculpatul a fost administrator în drept al societăţii, iar comunitatea fiind mică, oamenii cunoşteau că magazinul de mobilă era al inculpatului LLLLLL., care între timp a devenit viceprimar.

Faptul că societatea a înregistrat profit nu se datorează inculpatului LLLLLL., societatea având administrator în drept, angajaţi, mai multe puncte de lucru, din probatoriu nu rezultă că inculpatul ar fi desfăşurat activităţi la toate cele 8 sedii secundare/puncte de lucru, iar activităţile desfăşurate de inculpat, reţinute prin actul de sesizare ca fiind infracţionale nu reprezintă operaţiuni financiare ca acte de comerţ.

Astfel, legea cere ca operaţiunea financiară să fie efectuată ca act de comerţ, deci să constituie un act de speculă sau o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor, creditelor făcută în mod organizat.

De asemenea, numai operaţiunile care se circumscriu activităţilor şi domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operaţiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeaşi lege şi acestea vizează "operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale".

Or, activităţile efectuate de către inculpat, reţinute de procuror ca fiind activităţi infracţionale, respectiv faptul că a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recepţii, a negociat contracte, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu clienţii acesteia în sensul că a dat dispoziţii referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea preţurilor de vânzare, acceptarea vânzărilor în rate, a dat dispoziţii angajaţilor societăţii cu privire la efectuarea plăţilor, respectiv ridicări sau depuneri de numerar în contul S.C. FF. S.R.L., a participat în mod direct la angajarea personalului societăţii, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţii cu diverse organe de control, convoca şedinţe cu angajaţii, a semnat facturi nu se încadrează în noţiunea de operaţiune financiară ca act de comerţ.

Astfel, acţiunile realizate de către inculpat au fost în scopul de a-şi ajuta soţia, care a preluat administrarea societăţii după ce inculpatul a devenit viceprimar. Aceste acţiuni nu au fost realizate ca operaţiuni financiare ca acte de comerţ, nefiind realizate ca acte de speculaţie sau intermediere în circulaţia banilor, nu au fost făcute organizat şi au fost efectuate sporadic, martorii audiaţi arătând că uneori inculpatul efectua aceste activităţi pentru a-şi ajuta soţia, participând spre exemplu alături de aceasta când societatea era controlată sau când se angaja personal.

Procurorul invocă ca şi practică judiciară în rechizitoriu cu privire la noţiunea de operaţiune financiară ca act de comerţ Sentinţa penală nr. 265/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, or situaţia de fapt din acel dosar vizează alte activităţi reţinute în sarcina inculpatului, respectiv activităţi în legătură cu licitaţiile organizate şi contractele de asociere, execuţie sau subcontractare în care societatea avea interes.

Cu toate că în dispozitivul rechizitoriului, la fila x s-a arătat că "inculpatul G. în perioada iunie 2012 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept şi erau în legătură cu activitatea comercială a S.C. FF. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni care reveneau de drept administratorului firmei, în scopul obţinerii de profit.", în condiţiile în care la descrierea stării de fapt şi de asemenea în drept nu s-a precizat în ce constau "tranzacţiile financiare", dacă ele au fost încheiate utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite, şi nu s-au administrat probe în acest sens în acuzare, considerăm că acest termen a fost folosit cu sensul de operaţiuni financiare raportat şi la definiţia dată acestei sintagme în practica judiciară, iar nu ca modalitate alternativă a infracţiunii.

Astfel, în cauză în sarcina inculpatului LLLLLL. nu s-a reţinut faptul că acesta ar fi încheiat tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite, deci informaţii pe care inculpatul le-ar fi obţinut ca urmare a funcţiei de viceprimar deţinută la acea dată.

Curtea consideră că nu este necesară utilizarea, de către subiectul activ, a informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării acestuia pentru existenţa elementului material al infracţiunii prevăzută la art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (această condiţie fiind specifică tezei a II-a a normei de incriminare).

În cea de-a doua modalitate normativă elementul material al laturii obiective a infracţiunii poate să constea în încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite.

Sintagmele "operaţiuni financiare" şi "tranzacţii financiare" nu au fost şi nu sunt definite prin lege. Termenul "operaţiune" se regăseşte explicat pe site-ul dexonline.ro ca fiind, printre altele, "efectuarea unei tranzacţii financiare sau comerciale" (https://dexonline.ro/definitie/operatiune). Termenul "financiar" se regăseşte explicat pe site-ul dexonline.ro ca fiind "referitor la circulaţia banilor, a creditelor" (https://dexonline.ro/definitie/financiar). Prin deciziile penale nr. 2053/26.05.2010 şi nr. 333/A/21.10.2014, ambele pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "operaţiunea financiară" a fost definită ca "tranzacţie privitoare la bani şi credite".

Termenul "tranzacţie" se regăseşte explicat pe site-ul dexonline.ro ca fiind "înţelegere, învoială, convenţie, acord, între două sau mai multe părţi prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial" (https://dexonline.ro/definitie/tranzactie). Prin Sentinţa penală nr. 90/29.01.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "tranzacţia" a fost definită ca "înţelegere intervenită între două sau mai multe părţi prin care se stabileşte modalitatea transmiterii anumitor drepturi sau a efectuării unor schimburi comerciale".

Definiţia dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "operaţiunii financiare" (ca fiind "tranzacţie privitoare la bani şi credite") a stat la baza concluziei aceleiaşi instanţe potrivit căreia numai operaţiunile de bancă şi schimb prevăzute la art. 3 pct. 11 din C. com. ar constitui acte de comerţ în accepţiunea art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (Decizia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 333/A/21.10.2014, definitivă, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2013). Aceiaşi definiţie se regăseşte şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 243 din 06 aprilie 2017.

Având în vedere faptul că în cauză inculpatul G. nu a fost în perioada analizată administrator în drept al S.C. FF. S.R.L., iar activităţile desfăşurate de către acesta, astfel cum au fost analizate de către instanţă nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de care este acuzat, întrucât nu sunt operaţiuni financiare ca acte de comerţ, nefiind întrunite astfel elementele de tipicitate ale infracţiunii, Curtea a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

9. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 14 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului că în cursul anului 2012, în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, având în subordine şi coordonare Postul de Poliţie Remetea, a pretins şi primit de la numitul G., viceprimar al comunei Remetea şi persoană ce administra în fapt S.C. FF. S.R.L., mai multe piese de mobilier pentru utilarea biroului său situat în incinta sediului Poliţiei mun. Beiuş, respectiv o masă de şedinţă aflată în prelungirea biroului de lucru şi un dulap cu două uşi care maschează un fişet metalic, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului G., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor din data de 06.08.2015 dintre inculpatul C. şi martorul YYY.; din data de 06.04.2015 dintre inculpatul C. şi fiica acestuia PPPPPPPPP., din data de 08.04.2015 dintre inculpatul C. şi inculpatul G. (redate în rechizitoriu filele x); declaraţiile martorilor YYY., QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM., declaraţia inculpatului G., procesul-verbal de percheziţie din data de 29.06.2016 efectuată la sediul poliţiei Beiuş, înscrisuri.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între inculpatul LLLLLL. şi inculpatul C. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală inculpatului LLLLLL. sau sa îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat cu certitudine data la care a avut loc înţelegerea cu privire la pretinderea mobilierului, raportat la data la care inculpatul LLLLLL. a devenit viceprimar şi în opinia parchetului ar fi săvârşit infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi că obiectele de mobilier au fost date în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri de către inculpatul C.

Inculpatul G. a fost fondatorul S.C. FF. S.R.L. din anul 1993, societate pe care a administrat-o până în iunie 2012, când a obţinut funcţia de viceprimar al comunei Remetea, după această dată renunţând la administrarea în drept a societăţii, administrare pe care a preluat-o soţia acestuia GG.. S.C. FF. S.R.L. avea 8 puncte de lucru/sedii secundare aşa cum rezultă din adresa de la Oficiul Registrului Comerţului printre care şi un magazin care comercializa mobilă în localitatea Beiuş.

Curtea constată că în cauză s-a dovedit faptul că în anul 2012, inculpatul C. i-a solicitat inculpatului LLLLLL. să-i confecţioneze o masă şi o mască pentru fişetul metalic pe care îl avea în biroul acestuia de la poliţia Beiuş. Cert este că inculpatul LLLLLL. prin intermediul S.C. FF. S.R.L. a confecţionat acest mobilier şi l-a montat în biroul inculpatului C., mobilierul fiind achitat de către inculpatul C. în cursul anchetei pentru a nu-i fi pus sechestru pe casă, aşa cum a menţionat în declaraţia dată în instanţă.

În ceea ce priveşte data la care a fost solicitat acest mobilier, respectiv data la care ar fi avut loc înţelegerea infracţională în cauză nu s-a făcut dovada certă că aceasta ar fi avut loc înainte de luna iunie 2012, dată de la care parchetul presupune că inculpatul LLLLLL. ar fi săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în timp ce în rechizitoriu la descrierea în drept a faptei, fila x se arată că fapta a fost săvârşită "în cursul anului 2012", la descrierea stării de fapt, în rechizitoriu se arată că inculpatul C. i-a solicitat inculpatului LLLLLL. să-i confecţioneze mobilier "în a doua parte a anului 2012", această dată rezultă din declaraţia inculpatului LLLLLL. de la urmărire penală, care a arătat că inculpatul C. i-a solicitat să-i confecţioneze mobilierul în a doua parte a anului 2012.

În faţa instanţei, deşi a arătat că îşi menţine declaraţiile de la urmărire penală inculpatul G. a arătat că inculpatul C. i-a solicitat să-i confecţioneze mobilier pentru birou la începutul anului 2012, înainte de a deţine funcţia de viceprimar, şi fiind ulterior întrebat expres dacă înţelegerea a fost înainte sau după ce a devenit viceprimar, inculpatul a arătat că nu mai reţine exact.

De altfel, în declaraţia dată în faţa instanţei martorul denunţător G. întrebat fiind a arătat că nu a comandat mobilierul pentru inculpatul C. pentru a fi protejat de starea sa de incompatibilitate cu atât mai mult cu cât nu se consideră incompatibil şi de asemenea a arătat că nu consideră că i-a dat mită inculpatului C., astfel încât în cauză nu s-a făcut dovada înţelegerii între cei doi în vederea protejării inculpatului LLLLLL., declaraţia acestuia de la urmărire penală nefiind susţinută cu privire la acest aspect şi fiind singura probă folosită de parchet în acuzare, lipsită astfel de credibilitate în condiţiile în care martorul denunţător a revenit asupra ei, iar declaraţia iniţială a acestuia cu privire la înţelegere nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Aşa cum s-a arătat pe larg la soluţionarea punctului 13 din rechizitoriu, Curtea apreciază că inculpatul LLLLLL. nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul C. ar fi avut obligaţia să se sesizeze din oficiu cu privire la aceasta.

În legătură cu sesizarea pentru această infracţiune, Curtea constată că în cauză pe de altă parte nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni sau că ar fi oprit cercetările în acest caz.

Astfel, analizând discuţia dintre inculpatul C. şi martorul YYY. redată în rechizitoriu, rezultă contrar celor reţinute prin rechizitoriu că inculpatul C. nu a refuzat să demareze procedurile legale în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului LLLLLL. pentru pretinsa incompatibilitate, ci l-a îndrumat pe martorul YYY. să înregistreze acea sesizare la Oradea, întrucât inculpatul LLLLLL. se cunoştea cu cei din zona Beiuşului având acel magazin de mobilă în oraş, fapt ce nu echivalează cu un refuz de înregistrare al vreunei sesizări.

Aceleaşi aspecte sunt confirmate şi de martorul YYY., care audiat în faţa instanţei a arătat că inculpatul C. i-a solicitat să îndrepte acea persoană care vroia să facă plângere împotriva inculpatului LLLLLL. spre Oradea indicându-l pe comisarul P., iar după întocmirea referatului a pus rezoluţie pentru a trimite raportul la TTTTTTTTT., nestopând ancheta vizându-l pe inculpatul LLLLLL. " În ziua următoare l-am contactat pe inc. C. şi i-am relatat situaţia cu persoana care vroia să facă plângere împotriva inc. LLLLLL., inc. C. din câte am văzut îl cunoştea pe inc. LLLLLL. şi mi-a spus ca să nu depună plângerea persoana în cauză în zona noastră, respectiv Beiuş sau Remetea, deoarece inc. LLLLLL. era prieten cu acesta, respectiv inc. C., cu inc. B. şi cu prim-procurorul HHHHHH., întrucât le-a făcut mobilier pentru birou inc. C., inc. B. De asemenea inc. C. mi-a spus să îndrept acea persoană să depună plângere la Oradea, indicându-l pe comisarul P., din cadrul TTTTTTTTT., motiv pentru care l-am şi contactat pe comisarul P. telefonic, şi i-am spus că urmează să-i trimit o persoană pentru a depune plângere iar acesta a fost de acord să trimit persoana. Am întocmit raportul cu cele constatate, a fost dat spre avizare inc. C., iar acesta a pus rezoluţia pentru a trimite raportul către TTTTTTTTT."

Faptul că inculpatul C. a discutat cu inculpatul LLLLLL., la data de 08.04.2015, în vederea achiziţionării unei canapele cu plata în rate pentru fiica inculpatului C., aşa cum rezultă din convorbirea telefonică redată în din rechizitoriu nu face dovada că acesta cunoştea faptul că inculpatul LLLLLL. săvârşea infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, deoarece ar fi fost atât viceprimar al comunei Remetea, cât şi administrator în fapt al S.C. FF. S.R.L., întrucât împrejurarea că inculpatul LLLLLL. şi-a dat acordul pentru vânzarea unui produs în rate nu reprezintă o operaţiune financiară ca act de comerţ incompatibilă cu funcţia îndeplinită pentru considerentele arătate la analiza punctului 13 din rechizitoriu.

Pe de altă parte, discuţia telefonică a avut loc în anul 2015, iar presupusa înţelegere privind pretinderea mobilierului în cursul anului 2012 şi nu s-a făcut dovada că în anul 2012 înţelegerea a fost pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Deşi în dispozitivul rechizitoriului se arată că inculpatul C. a solicitat mobilierul pentru a nu se sesiza din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, la descrierea stării de fapt, se arată că inculpatul LLLLLL. a fost implicat în perioada cercetată în dosarul penal numărul x/2012 al PJ Beiuş, fără a arăta dacă inculpatul C. a avut vreo implicare, iar în rechizitoriu se arată că inculpatul C. pe lângă faptul că a protejat activitatea infracţională a inculpatului LLLLLL. l-a ajutat să-şi recupereze o parte din datoriile pe care diverse persoane fizice le aveau la S.C. FF. S.R.L., menţionând în acest sens declaraţiile martorilor QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM.

În ceea ce priveşte dosarul numărul x/2012 al PJ Beiuş, privindu-l pe inculpatul LLLLLL., Curtea constată că procurorul nu a făcut nicio menţiune şi nu a produs nicio probă din care să rezulte că inculpatul C. ar fi avut vreo influenţă sau vreo legătură cu soluţionarea acestui dosar, că ar fi făcut demersuri pentru soluţionarea cu celeritate, pentru tergiversarea sau soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL.

Astfel, pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la inculpatul LLLLLL. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

De altfel, potrivit înscrisurilor de la filele x U.P. rezultă faptul că în acel Dosar nr. x/2012 al PJ Beiuş a fost retrasă plângerea prealabilă de către inculpatul LLLLLL., persoana vătămată în acel dosar, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe acest motiv fiind dată de către procuror OOOOOO. De asemenea, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a şefului de secţie al Poliţiei Beiuş, acesta neavând potrivit legii atribuţii de a supraveghea sau controla poliţiştii din subordine cu privire la soluţia pe care o propun în cauzele penale aflate în cercetare. De asemenea, nu s-a produs nicio probă în acuzare privind implicarea inculpatului C. în acest dosar, retragerea plângerii prealabile fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, în dosarul în litigiu persoana vătămată fiind chiar inculpatul LLLLLL.

În ceea ce priveşte sesizările pe care S.C. FF. S.R.L. le-a înregistrat pentru a recupera debitul de la diverse persoane care au cumpărat produse în rate, acestea au fost repartizate spre soluţionare unor poliţişti, au primit număr de la parchet, iar în cursul cercetărilor persoanele în cauză au achitat datoria către S.C. FF. S.R.L.

Parchetul nu a făcut dovada cu declaraţiile martorilor audiaţi QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM. că inculpatul C. ar fi intervenit în soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL. sau S.C. FF. S.R.L. a acestor dosare, sau pentru tergiversarea sau urgentarea cercetărilor, faptul că acţiunea inculpatului C. a rămas la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, sau la repartizarea plângerilor, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale unui şef secţie poliţie şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile inculpatului LLLLLL. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, din declaraţiile date în faţa instanţei de către martorii UUUU. şi VVVV., lucrători de poliţie care au instrumentat sub supravegherea procurorului plângerile formulate de către S.C. FF. S.R.L. au arătat că inculpatul C. nu a intervenit în soluţionarea acestora.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că a existat o înţelegere privind nesesizarea cu privire la infracţiunea imputată inculpatului LLLLLL. în schimbul mobilierului şi că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul C. de la martorul denunţător G. a folosului constând în piese de mobilier, în scopul de a nu se sesiza din oficiu pentru fapta imputată inculpatului la pct. 13 din rechizitoriu, legătura dintre efectuarea mobilierului, şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului; efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările privindu-l pe martorul G. menţionate în rechizitoriu; efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la favorizarea martorului G. în cauzele menţionate sau neînregistrarea vreunei sesizări, reclamaţii împotriva acestuia, dispunerea de către inculpat a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate; solicitarea de către inculpat ca procurorul de caz sau organul de cercetare penală să dispună o soluţie favorabilă martorului G. sau să nu mai înregistreze cauze privindu-l pe G. sau să le soluţioneze favorabil pe cale aflate în cercetare.

10. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 15 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C. s-a reţinut că în cursul lunii decembrie 2014, în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, a pretins şi primit, de la numitul G., viceprimar al comunei Remetea şi persoană ce administra în fapt S.C. FF. S.R.L., schimbarea telefonului mobil pe care îl folosea cu un telefon mobil nou, fără a achita diferenţa de preţ dintre acestea, în sumă de 100 RON, care a fost suportată de omul de afaceri, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului G., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi în contextul în care numitul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia mun. Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, iar la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor din data de 12.12.2014 dintre inculpatul C. şi inculpatul G.; declaraţiile martorilor VVV., WWW., declaraţia inculpatului G., înscrisuri.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Inculpatul G. a fost fondatorul S.C. FF. S.R.L. din anul 1993, societate pe care a administrat-o până în iunie 2012, când a obţinut funcţia de viceprimar al comunei Remetea, după această dată renunţând la administrarea în drept a societăţii, administrare pe care a preluat-o soţia acestuia GG. S.C. FF. S.R.L. avea un magazin care comercializă mobilă în localitatea Beiuş.

La sfârşitul anului 2014 inculpatul C. a primit trei telefoane ca urmare a reînnoirii abonamentului la UUUUUUUUU. şi pentru că nu se acomodase cu meniul l-a contactat pe inculpatul LLLLLL. cu care se cunoştea de 8-10 ani pentru a-i schimba telefonul său marca x cu telefonul x.

La data de 12.12.2014 aşa cum rezultă şi din discuţia telefonică redată în rechizitoriu precum şi din declaraţia martorilor VVV., WWW., la acea dată vânzătoare la S.C. FF. S.R.L. şi a martorului DDDDD., inculpatul C. s-a deplasat împreună cu martorul DDDDD., colegul său poliţist la magazinul de telefonie mobilă şi accesorii din Beiuş aparţinând S.C. FF. S.R.L. şi le-a comunicat celor două vânzătoare că doreşte să facă acel schimb de telefoane. De asemenea, le-a relatat şi discuţia care a avut-o anterior cu inculpatul LLLLLL. despre schimb.

Întrucât vânzătoarele doreau să aibă confirmarea inculpatului LLLLLL., inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul LLLLLL. în prezenţa martorilor, acesta dându-şi în final acordul pentru schimbul de telefoane.

Astfel, inculpatul C. a predat telefonul său nou în cutie şi a primit în schimb telefonul x. În ceea ce priveşte diferenţa de preţ dintre cele două telefoane în sumă de aproximativ 100 RON, aceasta s-a constatat abia la data facturării telefonului primit în schimb de la inculpatul C. când inculpatul LLLLLL. i-a solicitat la data de 30.05.2015 martorei WWW. să-i factureze lui telefonul x pentru a-l putea scădea din gestiune la preţul de 420 RON, cu aplicarea unui discount de 100 RON. Acest aspect a fost confirmat şi de către inculpatul G. în declaraţia dată în faţa instanţei.

Aşa cum rezultă şi din convorbirea telefonică redată, atât inculpatul cât şi cele două vânzătoare din magazin, martorele WWW. şi VVV., care au fost de faţă când s-a făcut schimbul de telefoane, nu i-au adus la cunoştinţă inculpatului C. că are de achitat o diferenţă de 100 RON şi nici nu au încheiat vreun înscris în acest sens.

Susţinerile martorei VVV., potrivit cărora în cadrul discuţiei telefonice dintre inculpaţii LLLLLL. şi C., inculpatul LLLLLL. i-a spus inculpatului C. să plătească diferenţa de preţ sunt contrazise de toate celelalte probe, respectiv procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile inculpatului LLLLLL. din faţa instanţei şi declaraţiile martorilor WWW. şi DDDDD.

În ceea ce priveşte afirmaţiile inculpatului C. cu privire la diferenţa de preţ din discuţia telefonică "Uite îs aici la domnişoare aicea şi le transmit din partea ta că e luna cadourilor şi faci reducere! (...) Şi să suporţi tu diferenţa (...) Atâta faci şi tu, că ţi-am acordat toate voturile (...) La următoarele alegeri te votez primar.", inculpatul C. a arătat că aceste afirmaţii au fost făcute pe fond de glumă.

Singurele probe aduse de parchet în acuzare cu privire la existenţa pretinsei înţelegeri între martorul denunţător G. şi inculpatul C. este declaraţia martorului denunţător dată în faza de urmărire penală şi procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, care nu poate avea caracter determinant, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză şi care să creeze certitudinea instanţei cu privire la comiterea actelor de corupţie.

Astfel, din declaraţia inculpatului G. de la urmărire penală şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice nu s-a dovedit că în schimbul diferenţei de preţ dintre cele două telefoane, inculpatul C. i-a promis inculpatului că nu se va sesiza din oficiu sau că va împiedica sesizările cu privire la pretinsa infracţiune săvârşită de inculpatul LLLLLL., art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sau la protecţia penală a acestuia, inculpatul LLLLLL. susţinând doar că inculpatul C. cunoştea că este incompatibil, fără a menţiona că s-au înţeles să-i schimbe telefonul pentru a nu se sesiza din oficiu sau pentru protecţie penală.

În faza de judecată, inculpatul LLLLLL. întrebat fiind a arătat că nu i-a schimbat telefonul inculpatului C. pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată sau pentru ca soţia acestuia să fie ajutată în soluţionarea plângerilor depuse, arătând că nu se considera incompatibil şi că nu a considerat că a dat mită telefonul inculpatului C., ci că a făcut un schimb de telefoane.

Nici ceilalţi martori audiaţi de procuror, respectiv cele două vânzătoare nu confirmă că cei doi inculpaţi s-ar fi înţeles cu privire la protecţia penală a inculpatului LLLLLL.

Aşa cum s-a arătat pe larg la soluţionarea pct. 13 din rechizitoriu, Curtea apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului G., motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul C. ar fi avut obligaţia să se sesizeze din oficiu cu privire la aceasta.

În legătură cu sesizarea pentru această infracţiune, Curtea constată că în cauză pe de altă parte nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni sau că ar fi oprit cercetările în acest caz.

Astfel, analizând discuţia dintre inculpatul C. şi martorul YYY. redată în rechizitoriu, rezultă contrar celor reţinute prin rechizitoriu că inculpatul C. nu a refuzat să demareze procedurile legale în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului LLLLLL. pentru pretinsa incompatibilitate, ci l-a îndrumat pe martorul YYY. să înregistreze acea sesizare la Oradea, întrucât inculpatul LLLLLL. se cunoştea cu cei din zona Beiuşului având acel magazin de mobilă în oraş, fapt ce nu echivalează cu un refuz de înregistrare al vreunei sesizări.

Aceleaşi aspecte sunt confirmate şi de martorul YYY., care audiat în faţa instanţei a arătat că inculpatul C. i-a solicitat să îndrepte acea persoană care vroia să facă plângere împotriva inc. LLLLLL. spre Oradea indicându-l pe comisarul P., iar după întocmirea referatului a pus rezoluţie pentru a trimite raportul la TTTTTTTTT., nestopând ancheta vizându-l pe inculpatul LLLLLL. " În ziua următoare l-am contactat pe inc. C. şi i-am relatat situaţia cu persoana care vroia să facă plângere împotriva inc. LLLLLL., inc. C. din câte am văzut îl cunoştea pe inc. LLLLLL. şi mi-a spus ca să nu depună plângerea persoana în cauză în zona noastră, respectiv Beiuş sau Remetea, deoarece inc. LLLLLL. era prieten cu acesta, respectiv inc. C., cu inc. B. şi cu prim-procurorul HHHHHH., întrucât le-a făcut mobilier pentru birou inc. C., inc. B. De asemenea inc. C. mi-a spus să îndrept acea persoană să depună plângere la Oradea, indicându-l pe comisarul P., din cadrul TTTTTTTTT., motiv pentru care l-am şi contactat pe comisarul P. telefonic, şi i-am spus că urmează să-i trimit o persoană pentru a depune plângere iar acesta a fost de acord să trimit persoana. Am întocmit raportul cu cele constatate, a fost dat spre avizare inc. C., iar acesta a pus rezoluţia pentru a trimite raportul către TTTTTTTTT."

Împrejurarea că inculpatul C. a discutat cu inculpatul LLLLLL., la data de 08.04.2015, în vederea achiziţionării unei canapele cu plata în rate pentru fiica acestuia, aşa cum rezultă din convorbirea telefonică redată în rechizitoriu, sau că l-a sunat pe acesta pentru a face schimbul de telefoane, nu face dovada că acesta cunoştea faptul că inculpatul LLLLLL. săvârşea infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, deoarece ar fi fost atât viceprimar al comunei Remetea, cât şi administrator în fapt al S.C. FF. S.R.L., întrucât faptul că inculpatul LLLLLL. şi-a dat acordul pentru vânzarea unui produs în rate sau pentru un schimb de telefoane nu reprezintă o operaţiune financiară ca act de comerţ incompatibilă cu funcţia îndeplinită pentru considerentele arătate la analiza punctului 13 din rechizitoriu.

Astfel, în cauză nu se poate reţine faptul că inculpatul avea obligaţia să se sesizeze cu privire la săvârşirea de către inculpatul G. a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât din informaţiile pe care acesta le deţinea nu rezulta faptul că inculpatul LLLLLL. efectua operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul C. ar fi blocat astfel de sesizări penale în condiţiile în care din declaraţiile martorului YYY. rezultă faptul că atunci când o persoană a vrut să facă o sesizare împotriva inculpatului LLLLLL. pentru incompatibilitate, i-a solicitat martorului YYY. să îndrepte acea persoană care vroia să facă plângere împotriva inc. LLLLLL. spre Oradea indicându-l pe comisarul P., iar după întocmirea referatului a pus rezoluţie pentru a trimite raportul la TTTTTTTTT.

În dispozitivul rechizitoriului, se mai arată că inculpatul ar fi solicitat de la inculpatul LLLLLL. schimbarea telefonului, fără a suporta diferenţa de valoare de 100 RON şi în contextul în care numitul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia mun. Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, iar la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale.

S-a arătat în rechizitoriu că inculpatul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia municipiului Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, după cum urmează:

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de furt, persoană vătămată fiind S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul SSSSSSSSS. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Drăgăneşti, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C. La data de 22.09.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a achitării întregii sume restante de către SSSSSSSSS.;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul MMMMMMMMM. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Curăţele, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C. La data de 28.03.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a retragerii plângerii prealabile deoarece la data de 27.03.2014, MMMMMMMMM. a achitat suma restantă de 800 RON;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul NNNNNNNNN. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Roşia, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C. La data de 31.03.2014, s-a propus clasarea cauzei, deoarece la data de 19.03.2014, S.C. FF. S.R.L. a comunicat că a încasat restul de plată, în sumă de 1025 de RON de la NNNNNNNNN., fapt pentru care şi-a retras plângerea depusă;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., la plângerea formulată de numitul VVVVVVVVV.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş;

S-a stabilit, de asemenea, că la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale, respectiv RS-765005/04.02.2014 referitor la S.C. WWWWWWWWW. S.R.L., societate administrată de numita XXXXXXXXX. şi RS-765006/2014 privind pe YYYYYYYYY. În ambele situaţii, GG. şi-a retras plângerile formulate, ca urmare a recuperării creanţelor de la aceste persoane.

Curtea constată că pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la inculpatul G. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

De asemenea, parchetul nu a menţionat care a fost legătura inculpatului C. cu aceste dosare sau sesizări şi nu a produs niciun mijloc de probă care să dovedească că inculpatul C. a influenţat ancheta în aceste dosare penale sau sesizări pentru a fi soluţionate favorabil inculpatului LLLLLL., familiei acestuia sau S.C. FF. S.R.L., că a încercat să urgenteze sau să tergiverseze ancheta, că există vreo legătură, înţelegere între inculpaţi ca în schimbul diferenţei de preţ dintre telefoane să-l protejeze în vreun fel în aceste dosare.

Astfel, în ceea ce priveşte primul dosar menţionat numărul x/P/2014 acesta nu-l vizează pe inculpatul G., familia acestuia sau S.C. FF. S.R.L., cum în mod eronat s-a consemnat în rechizitoriu, întrucât persoană vătămată nu este S.C. FF. S.R.L., ci LLLLLLLLL., vânzătoare la acel magazin, din a cărei geantă au fost sustrase bunuri, în următoarele trei dosare penale a fost dispusă soluţia de clasare fie ca urmare a retragerii plângerii prealabile, fie ca urmare a achitării sumei restante, cercetările nefiind efectuate de către inculpatul C., ci de către alţi poliţişti sub supravegherea procurorului de caz.

În Dosarul nr. x/2014 persoana vătămată VVVVVVVVV. a formulat plângere împotriva inculpatului LLLLLL. pentru abuz în serviciu pe motiv că acesta şi-ar fi cumpărat un dispozitiv " cu care îi ascultă nelegal telefonul" şi că ar fi construit "un bordel în aer liber", în faţa casei soacrei sale pe domeniul public. Şi în acest caz cercetările nu au fost efectuate de către inculpatul C. ci de către un alt poliţist sub supravegherea procurorului de caz.

Curtea constată că, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a şefului de secţie, acesta neavând potrivit legii atribuţii de a supraveghea sau controla poliţiştii din subordine cu privire la soluţia pe care o propun în cauzele penale aflate în cercetare.

În ceea ce priveşte sesizările pe care S.C. FF. S.R.L. le-a înregistrat pentru a recupera debitul de la diverse persoane care au cumpărat produse în rate, acestea au fost repartizate spre soluţionare unor poliţişti, au primit număr de la parchet, iar în cursul cercetărilor persoanele în cauză au achitat datoria către S.C. FF. S.R.L.

Parchetul nu a făcut dovada cu declaraţiile martorilor audiaţi QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM., menţionaţi la pct. 14 din rechizitoriu că inculpatul C. ar fi intervenit în soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL. sau S.C. FF. S.R.L. a acestor dosare sau sesizări, sau pentru tergiversarea sau urgentarea cercetărilor, faptul că acţiunea inculpatului C. a rămas la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, sau la repartizarea plângerilor, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale unui şef secţie poliţie şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze sau sesizări inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile inculpatului LLLLLL. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, din declaraţiile date în faţa instanţei de către martorii UUUU. şi VVVV., lucrători de poliţie care au instrumentat plângerile formulate de către S.C. FF. S.R.L., a rezultat că inculpatul C. nu a intervenit în soluţionarea acestora.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă că diferenţa de preţ dintre cele două telefoane în sumă de 100 RON a fost dată în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu, respectiv pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze din oficiu cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului LLLLLL. la pct. 13 din rechizitoriu. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul C. cunoştea că inculpatul LLLLLL. ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de viceprimar, că i-ar fi asigurat protecţie cu privire la dosarele sau sesizările pe care acesta, soţia acestuia sau societatea S.C. FF. S.R.L. le-ar fi avut la Poliţia Beiuş în schimbul acelei diferenţe de preţ, efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările menţionate în rechizitoriu, dispunerea de către inculpat a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate.

11. Cu privire la acuzaţia de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului H. (descrisă la pct. 16 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că inculpatul H. în perioada iunie 2008 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni legate de activitatea comercială a S.C. HH. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni în calitate de administrator al firmei, în scopul obţinerii de profit.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: declaraţiile martorilor ZZZZZZZZZ., AAAAAAAAAA., BBBBBBBBBB., CCCCCCCCCC., DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., proces-verbal de percheziţie efectuată la data de 29.06.2016 la domiciliul inculpatului şi înscrisuri ridicate la acea dată, raport de constatare tehnico ştiinţifică.

Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului H., Curtea constată că inculpatul a avut calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii S.C. HH. S.R.L. de la înfiinţare (01.04.1996) şi până la data de 01.07.2016.

De asemenea, în perioada iunie 2008 - iunie 2016, inculpatul H., a îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, respectiv cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor.

Dacă în dispozitivul rechizitoriului se arată că inculpatul "în perioada iunie 2008 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni legate de activitatea comercială a S.C. HH. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni în calitate de administrator al firmei, în scopul obţinerii de profit", la descrierea stării de fapt, procurorul arată că inculpatul "a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept al S.C. HH. S.R.L., respectiv a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recepţii, a negociat contracte, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu clienţii acesteia, a dat dispoziţii referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea preţurilor de vânzare, a avut specimen de semnătură la bancă, a efectuat operaţiuni de ridicări sau depuneri de numerar în contul S.C. HH. S.R.L., a participat în mod direct la angajarea personalului S.C. HH. S.R.L."

Potrivit martorului ZZZZZZZZZ., declaraţie adusă în acuzare, rezultă faptul că acest martor a ridicat în anul 2013 lambriuri de la S.C. HH. S.R.L., iar inculpatul H. a procedat la completarea unei facturii seria x nr. x din data de 16.09.2013 pentru materiale din lemn în valoare de 962 de RON.

Din declaraţia martorului AAAAAAAAAA. rezultă faptul că acesta a cumpărat în anul 2013 duşumele de la societatea inculpatului, iar acesta i-a completat factura şi chitanţa, iar în anul 2014 a cumpărat lambriuri, dar nu a văzut cine a completat factura, aceasta fiind deja completată.

Martora BBBBBBBBBB. a relatat despre achiziţia de profile PVC şi alte materiale efectuată în anul 2014 de către societatea inculpatului, menţionând că vânzările către această societate erau rare "În relaţiile comerciale, S.C. HH. S.R.L. a fost reprezentată de administratorul ei, numitul H., pe care îl cunosc personal. Relaţiile comerciale au constat în vânzarea de profile PVC şi alte materiale către această societate. Aceste vânzări, aşa cum am arătat anterior, aveau un caracter rar, dar periodic, aproximativ o dată la două luni.

În general facturile fiscale au fost emise de către mine, la rubrica delegat completând datele numitului H., acestea fiind-mi puse la dispoziţie de către el. Plata se făcea atât în numerar cât şi prin ordin de plată.

Fiindu-mi prezentată factura seria x nr. x emisă la 16.04.2014 pentru materiale în valoare de 1.113 de RON, arăt că aceasta a fost emisă de către mine, cu ocazia cumpărării profile PVC de către S.C. HH. S.R.L. Societatea a fost reprezentată de H. şi nu mai reţin modalitatea prin care a fost achitată această factură."

Martorul CCCCCCCCCC. confirmă faptul că societatea inculpatului nu este un client frecvent la achiziţia de mărfuri şi că aceasta a achiziţionat în anul 2012 piese auto potrivit celor două facturi menţionate "Unul dintre clienţii societăţii este S.C. HH. S.R.L., însă acesta nu este un client frecvent.

Fiindu-mi prezentată fotografia existentă în baza de date administrată de DEPABD a numitului H., declar că aceasta este persoana care a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile comerciale cu societatea administrată de către mine.

Astfel, de mai mult timp, H. a achiziţionat piese pentru autovehicule, sens în care am emis facturi şi chitanţe, inserând la rubrica delegat datele acestuia de identitate, date care mi-au fost puse la dispoziţie de către el."

Martorii DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., angajaţi ai societăţii arată faptul că la data angajării în anul 1998 şi respectiv 2004 aceştia au discutat şi au negociat cu inculpatul H. condiţiile de angajare şi salariul.

Curtea constată că data angajării acestor martori excede perioadei infracţionale reţinute în rechizitoriu, iar încheierea contractelor de muncă nu se regăseşte printre oraţiunile financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia prevăzute şi sancţionate de lege.

Potrivit declaraţiei date inculpatul a recunoscut aceste aspecte, respectiv faptul că a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recepţii, a negociat contracte, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu clienţii acesteia, a dat dispoziţii referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea preţurilor de vânzare, a avut specimen de semnătură la bancă, a efectuat operaţiuni de ridicări sau depuneri de numerar în contul S.C. HH. S.R.L., a participat în mod direct la angajarea personalului S.C. HH. S.R.L., dar toate aceste activităţi au fost rare, societatea înregistrând profit foarte mic doar în anul 2012.

Conform raportului de constatare tehnico ştiinţifică întocmit în cauză, în perioada cercetată, 2008 - 2016, S.C. HH. S.R.L. a realizat profit doar în cursul anului 2012, în sumă de 2.683 RON.

Curtea constată că activităţile desfăşurate de inculpat, reţinute prin actul de sesizare ca fiind infracţionale nu reprezintă operaţiuni financiare ca acte de comerţ.

Or, activităţile efectuate de către inculpat, reţinute de procuror ca fiind activităţi infracţionale, respectiv faptul că inculpatul H. "a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept al S.C. HH. S.R.L., respectiv a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recepţii, a negociat contracte, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu clienţii acesteia, a dat dispoziţii referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea preţurilor de vânzare, a avut specimen de semnătură la bancă, a efectuat operaţiuni de ridicări sau depuneri de numerar în contul S.C. HH. S.R.L., a participat în mod direct la angajarea personalului S.C. HH. SRL" nu se încadrează în noţiunea de operaţiune financiară ca act de comerţ.

Aceste acţiuni nu au fost realizate ca operaţiuni financiare ca acte de comerţ, nefiind realizate ca acte de speculaţie sau intermediere în circulaţia banilor, nu au fost făcute organizat şi au fost efectuate sporadic, martorii audiaţi arătând că uneori inculpatul efectua aceste activităţi.

În cauză se reţine că inculpatul H. a întocmit sau semnat facturi, chitanţe, contracte de angajare, decizii de încetare a contractelor de muncă în cadrul S.C. HH. S.R.L., a semnat ordine de plată şi formulare de retragere de numerar, înscrisuri care au fost ridicate la percheziţia domiciliară efectuată şi care se regăsesc în dosarul de urmărire penală şi care au fost individualizate în rechizitoriu.

Or, dintre toate aceste activităţi realizate de către inculpat, în numele S.C. HH. S.R.L., aparent, conform dispoziţiilor legale, ar constitui operaţiuni financiare doar retragerile de numerar şi semnarea ordinelor de plată, dar aceste operaţiuni nu constituie prin ele însele acte de comerţ.

Cu toate că în dispozitivul rechizitoriului, s-a arătat că " inculpatul H. în perioada iunie 2008 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni legate de activitatea comercială a S.C. HH. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni în calitate de administrator al firmei, în scopul obţinerii de profit", în condiţiile în care la descrierea stării de fapt şi de asemenea în drept nu s-a precizat în ce constau "tranzacţiile financiare", dacă ele au fost încheiate utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite, şi nu s-au administrat probe în acest sens în acuzare, considerăm că acest termen a fost folosit cu sensul de operaţiuni financiare raportat şi la definiţia dată acestei sintagme în practica judiciară, iar nu ca modalitate alternativă a infracţiunii.

Astfel, în cauză în sarcina inculpatului H. nu s-a reţinut faptul că acesta ar fi încheiat tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite, deci informaţii pe care inculpatul le-ar fi obţinut ca urmare a funcţiei de viceprimar deţinută la acea dată.

Curtea consideră că nu este necesară utilizarea, de către subiectul activ, a informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării acestuia pentru existenţa elementului material al infracţiunii prevăzută la art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 (această condiţie fiind specifică tezei a II-a a normei de incriminare).

În cea de-a doua modalitate normativă elementul material al laturii obiective a infracţiunii poate să constea în încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării persoanei, ce constituie subiectul activ al infracţiunii amintite.

Având în vedere faptul că în cauză activităţile desfăşurate de către inculpatul H. în cadrul S.C. HH. S.R.L., astfel cum au fost analizate de către instanţă nu se circumscriu elementului material al infracţiunii de care este acuzat, întrucât nu sunt operaţiuni financiare ca acte de comerţ, nefiind întrunite astfel elementele de tipicitate ale infracţiunii, Curtea a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

12. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului C. şi acuzaţia de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului H. (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în perioada 2014 - 2015, inculpatul C., în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, având în subordine şi coordonare Postul de Poliţie Roşia, a pretins şi primit de la numitul H., viceprimar al comunei Roşia şi persoană ce administra în acea perioadă S.C. HH. S.R.L., prestarea unor servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în construcţie din loc. Ghighişeni, jud. Bihor, aparţinând ofiţerului de poliţie, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului H., în sensul de a nu-şi îndeplini, potrivit legii, atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş şi a Posturilor de Poliţie arondate, cât şi cele privind constatarea de infracţiuni, în calitate de poliţist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită. Corelativ inculpatul H. a prestat inculpatului C. servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în construcţie în loc. Ghighişeni, jud. Bihor, aparţinând ofiţerului de poliţie pentru considerentele arătate.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 11.12.2014, 06.05.2015 dintre inculpaţii C. şi H. (redate în rechizitoriu filele x); declaraţiile martorilor DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., declaraţia inculpatului H., procesul-verbal de percheziţie din data de 29.06.2016 efectuată la imobilul din comuna Rieni sat Ghighişeni, înscrisuri reprezentând fişa postului.

Curtea constată că în perioada analizată inculpatul C. a fost şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, iar inculpatul H. a fost viceprimar al comunei Roşia, din anul 2008 până în anul 2016 şi administra de asemenea S.C. HH. S.R.L., societate care se ocupa cu prelucrarea lemnului. Cei doi inculpaţi se cunoşteau de peste 15 ani, fiind prieteni.

Aşa cum rezultă din declaraţiile celor doi inculpaţi în cursul anului 2014, inculpatul C., care avea o casă în construcţie în localitate Ghighişeni, jud. Bihor i-a solicitat inculpatului H. să-i confecţioneze 3 balcoane din lemn la imobilul aflat în construcţie. Timp de aproape un an inculpatul H. l-a amânat, arătând că nu a terminat lucrarea şi aşa cum rezultă şi din convorbirile telefonice dintre cei doi, redate în rechizitoriu, precum şi din declaraţiile inculpaţilor în cursul lunii mai 2015, inculpatul H. a confecţionat lemnul pentru cele 3 balcoane din nişte grinzi mai vechi obţinute din demolarea unei construcţii pe care o avea, iar la data de 06.05.2015, după orele de program împreună cu angajaţii săi, martorii DDDDDDDDDD. şi EEEEEEEEEE. a montat cele 3 balcoane la locuinţa inculpatului C. din localitatea Ghighişeni.

Inculpatul H. audiat în instanţă şi-a menţinut declaraţia dată la urmărire penală şi a arătat că a confecţionat şi montat acele balcoane pentru inculpatul H. în virtutea relaţiilor de prietenie de peste 15 ani pe care le are cu acesta, că, costul materialului lemnos este unul nesemnificativ în condiţiile în care acesta provine dintr-o construcţie mai veche a sa pe care a demolat-o, iar confecţionarea şi montarea acestora a durat foarte puţin, aproximativ două ore după orele de program, iar aceste ore nu le-a evaluat în bani, fiind considerat un ajutor dat inculpatului C. în virtutea relaţiilor de prietenie. " Arat că stând la o cafea cu inculpatul C. aproximativ în anii 2013 - 2014 acesta m-a rugat să îi confecţionez trei balcoane la casa pe care şi-a construit-o în localitatea Ghighişeni din jud. Bihor. Eu am fost de acord să i le construiesc dar a durat o perioadă mai îndelungată deoarece nu aveam materia primă. Nu ne-am înţeles cu privire la cost acesta m-a rugat să îl ajut cu cele trei balcoane şi fiind prieteni am acceptat să le fac gratis. Niciodată nu s-a pus în discuţie să încheiem un contract sau altceva pentru această lucrare. Pe inculpatul C. îl cunosc de foarte mult timp respectiv de aproximativ 15 ani şi era prietenul meu. Cred că în anul 2015 am demolat o construcţie de-a mea veche şi am constatat că sunt bune grinzile de lemn şi astfel din acestea am confecţionat cei 16 stâlpişori de lemn pentru cele trei balcoane şi câteva rigle din lemn pe care le-am montat la aceleaşi balcoane. Cred că în vara anului 2015 am montat cele trei balcoane la casa inculpatului C. împreună cu numiţii DDDDDDDDDD. şi EEEEEEEEEE. angajaţii la firma mea. Menţionez că balcoanele le-am montat în timpul meu liber în două după-amiezi nu pot să evaluez materialele folosite chiar dacă le-aş fi făcut pentru o persoană care nu îmi este prieten deoarece erau refolosite iar manopera respectiv 2 - 3 ore într-o seară şi o oră în altă seară nu o pot aprecia chiar dacă aş fi lucrat la o persoană care nu îmi era prieten. Nu am făcut aceste balcoane cu titlu de mită pentru inculpatul C."

De altfel şi inculpatul C. a arătat faptul că inculpatul H. nu i-a solicitat bani pentru confecţionarea şi montarea acelor balcoane şi că atunci când împreună cu martorul DDDDD. a vrut să-i dea bani pentru confecţionarea acestora, inculpatul H. i-a spus că nu au valoare şi că vrut să-l ajute pentru că sunt prieteni.

Ceea ce s-a dovedit în cauză şi nu a fost contestat nici de către inculpaţi este faptul că inculpatul H. i-a confecţionat şi montat inculpatului C. 3 balcoane din lemn şi nu i-a cerut nici o suma de bani pentru acestea, lucrarea fiind făcută ca un ajutor în virtutea relaţiilor de prietenie de peste 15 ani dintre cei doi.

Parchetul susţine că aceste balcoane au fost confecţionate şi montate de către inculpatul H. pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze din oficiu, sau să blocheze eventuale sesizări şi să nu dispună măsuri în acest sens subordonaţilor cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuare de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în condiţiile în care parchetul afirmă că inculpatul C. cunoştea că inculpatul H. este incompatibil.

Curtea constată că parchetul nu a produs dovezi din care să rezulte că inculpatul C. avea informaţii, sesizări cu privire la săvârşirea de către inculpatul H. a pretinsei infracţiuni prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, că a blocat vreo sesizare în acest sens sau că a cerut subordonaţilor să nu se sesizeze din oficiu cu privire la acest aspect.

De asemenea, din probele administrate, declaraţiile inculpaţilor H., C., declaraţiile martorilor DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., convorbirile telefonice redate în rechizitoriu, nu s-a făcut dovada că cele 3 balcoane au fost solicitate şi respectiv confecţionate pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze cu privire la acea infracţiune, să blocheze eventuale sesizări sau să le solicite subordonaţilor să nu se sesizeze în acest sens. Cât priveşte valoarea acelor balcoane din lemn, aceasta nu a fost stabilită în cursul urmăririi penale şi astfel aceasta nu este indicată nici în rechizitoriu.

Faptul că inculpatul H. era viceprimar al comunei Roşia, iar după orele de program i-a montat împreună cu angajaţii firmei 3 balcoane din lemn imobilului aparţinând inculpatului C., nu reprezintă o acţiune care să intre în sfera operaţiunilor financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pentru a exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi eventual o sesizare din oficiu.

Aşa cum s-a arătat pe larg la soluţionarea punctului 16 din rechizitoriu, Curtea apreciază că inculpatul H. nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul C. ar fi avut obligaţia să se sesizeze din oficiu cu privire la aceasta.

În legătură cu sesizarea pentru această infracţiune, în cauză pe de altă parte nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni, că ar fi oprit cercetările în acest caz sau că inculpatul H. ar fi comis alte infracţiuni.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunilor de luare respectiv dare de mită era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea, primirea sau darea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Nefiind dovedit faptul că inculpatul C. a pretins confecţionarea şi montarea celor trei balcoane din lemn de la inculpatul H. pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la pretinsa infracţiune prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 care ar fi fost săvârşită de către inculpatul H., nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul H. a confecţionat şi montat balcoanele în acest scop.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpaţilor C. şi H. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, respectiv dare de mită faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul C. de la inculpatul H. a folosului constând în trei balcoane la imobilul aflat în construcţie în loc. Ghighişeni, jud. Bihor, în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către inculpatul H. şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul C. cunoştea faptul că inculpatul H. ar fi desfăşurat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi că ajutorul dat prin confecţionarea acelor balcoane a fost pentru a nu se sesiza din oficiu. De altfel, în cauză nu s-a adus nicio probă cu privire la faptul că inculpatul C. ar fi cerut vreunui subordonat să nu se sesizeze din oficiu cu vreo posibilă infracţiune comisă de către inculpatul H. sau să blocheze înregistrarea unor sesizări în acest sens.

13. Cu privire la acuzaţia de instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 18 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului că în perioada aprilie - mai 2015, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a determinat pe inculpatul D. ca în legătură cu atribuţiile ce decurgeau din funcţia deţinută de acesta, aceea de şef al Postului de Poliţie Pietroasa, să pretindă pentru ofiţerul de poliţie, diferite foloase necuvenite de la martorul denunţător DD., care ulterior au fost primite de inculpatul C., după cum urmează:

- cantitatea de 20 de tone de piatră concasată, în valoare de 400 RON, având ca specificaţie tehnică dimensiunea cea mai mare de aproximativ 3 cm;

- cantitatea de 3 - 4 kg de plăcintă;

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor din data de 28.04.2015 dintre inculpaţii C. şi D., din data de 29.04.2015 dintre inculpatul C. şi martorul DD., dintre inculpatul C. şi martorul QQQQQQQQQ., din data de 04.05.2015 dintre inculpaţii D. şi C., dintre inculpaţii C. şi E. (redate în rechizitoriu); declaraţiile martorilor DD., QQQQQQQQQ., înscrisuri.

Inculpatul C. era la data faptei şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, iar inculpatul D. era şef al postului de Politie Pietroasa, care nu se afla în subordinea secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, deoarece Postul de Poliţie Pietroasa făcea parte din secţia 10 Poliţie Rurală Ştei. Inculpaţii se cunoşteau de multă vreme, fiind din aceeaşi comună şi având o relaţie de prietenie.

Martorul denunţător DD. era administrator la S.C. FFFFFFFFFF. S.R.L. având o brutărie şi un bar în localitatea Pietroasa. Trebuie menţionat faptul că în acea perioadă martorul DD. a fost preşedinte al Composesoratului Asociaţia Urbarială Pietroasa, că a încheiat un contract de sponsorizare cu firmele care exploatau cariera de piatră şi fiecare membru inclusiv el avea dreptul la o cotă de piatră gratis pe an.

În ceea ce priveşte primul act material se susţine că inculpatul D. la data de 28.04.2015, la cererea inculpatului C. a pretins de la martorul denunţător DD., cantitatea de 20 de tone piatră concasată în valoare de 400 RON, pe care a doua zi a transportat-o la locuinţa din Ghighişeni a inculpatului C., iar în schimbul acestor foloase inculpatul D. urma să-şi exercite atribuţiile de serviciu în favoarea lui DD. pentru soluţionarea favorabilă a petiţiilor, reclamaţiilor şi dosarelor penale, înregistrate cu privire la martorul DD. şi soţia acestuia şi să nu procedeze la sancţionarea contravenţională a acestuia pentru faptele ilicite legate de funcţionarea barului şi a brutăriei.

Cu privire la cantitatea de 20 tone piatră concasată reţinută în rechizitoriu, Curtea constată că parchetul nu a făcut dovada acestei cantităţi în condiţiile în care chiar şi declaraţiile martorului denunţător DD. date la urmărire penală sunt contradictorii cu privire la acest aspect fără ca parchetul să explice motivele pentru care s-au schimbat aceste declaraţii şi să aducă probe cu privire la acest aspect.

Astfel, martorul DD. a dat trei declaraţii la urmărire penală cu contraziceri greu de explicat pentru a prezenta credibilitate. În prima declaraţie din data de 29 iunie 2016, martorul a arătat că în cursul lunii mai 2015 inculpatul C. i-a solicitat cantitatea de aproximativ 4 - 5 tone de piatra concasată (denumită refuz de ciur) cu amestec de nisip şi pământ, că inculpaţii B.1 şi C. s-au ocupat de transportul acesteia, că o tonă de piatra se vinde cu un preţ între 10 - 20 RON/tonă, că piatra a fost dată din cota ce revenea familiei sale în mod gratuit de la cariera de piatră Pietroasa şi că nu i-a solicitat inculpatului C. bani pentru aceasta.

În a doua declaraţie dată în data de 06 iulie 2016 deşi a arătat că îşi menţine cele declarate anterior martorul denunţător DD. arată că s-a întâlnit în cursul lunii aprilie 2015 cu inculpatul C., care l-a întrebat dacă mai funcţionează cariera de piatră, iar la câteva zile în data de 28 aprilie 2015, inculpatul B.1 l-a abordat şi i-a solicitat o cantitate de piatră pentru inculpatul C. A menţionat că a doua zi l-a sunat pe inculpatul C. care i-a spus că doreşte o cantitate de aprox. 20 tone de piatră concasată, că B.1 şi C. s-au ocupat ulterior de transportul pietrei, că piatra provenea din cota pe care o obţinea el gratuit din cota de la carieră, că valoarea pietrei dată lui C. a fost de aproximativ 400 RON şi că el nu i-a solicitat lui C. să-i plătească această piatră.

În ultima declaraţie dată la parchet la data de 13.10.2016, cu toate că a arătat că îşi menţine ambele declaraţii date anterior, martorul DD. reia în parte a doua declaraţie, dar nu mai confirmă faptul că inculpatul C. i-a solicitat 20 tone de piatră, arătând doar că el i-a trimis această cantitate şi nu mai menţionează faptul că această piatră ar costa 400 RON şi că nu i-a solicitat bani inculpatului C. pentru piatră.

În declaraţia dată în faţa instanţei acelaşi martor denunţător DD. arată că inculpatul C. i-a solicitat 4 - 5 tone de piatră concasată, că o tonă se vinde cu 10 RON, iar că piatra a fost dusă inculpatului C. de către inculpatul B.1 cu un camion şi că aceasta provenea din cota pe care o primea el gratis. A mai arătat martorul că nu i-a solicitat bani pentru această piatră inculpatului C., pentru că el i-a dat piatra gratis, pentru că el avea o relaţie de afaceri cu soţia inculpatului C., care îi făcea comenzi foarte multe pentru produsele de patiserie de la brutărie.

În legătură cu cantitatea de piatră şi cu persoana care a solicitat-o martorului DD., Curtea constată că în rechizitoriu sunt contradicţii raportat la probele administrate în faza de urmărire penală, declaraţiile martorului denunţător de la urmărire penală sunt contradictorii şi nu se coroborează cu celălalt material probator administrat în acest sens, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Astfel, dacă în prima declaraţie martorul denunţător a arătat că inculpatul C. i-a solicitat când s-au întâlnit prima dată 4-5 tone de piatră, în a doua declaraţie spune că inculpatul B.1 a cerut pentru C. piatră, iar acesta i-a spus a doua zi la telefon că vrea 20 de tone, pentru ca în a treia declaraţie să arate că B.1 a cerut pentru C. piatră şi că el i-a trimis 20 de tone.

Or, în discuţiile telefonice redate rezultă faptul că inculpatul C. nu i-a cerut 20 tone de piatră martorului DD., ci i-a spus că-i trebuie vreo 10 metri, că anterior a discutat cu B.1 doar în vederea asigurării transportului, că piatra transportată nu a fost în valoare de 400 RON şi că martorul denunţător nu i-a cerut vreun ban pentru piatră, întrucât era din cota sa gratuită. Astfel, nu s-a dovedit cu certitudine dacă înaintea discuţiei telefonice dintre inculpatul C. şi martorul DD., inculpatul B.1 a solicitat piatră pentru inculpatul C.

În ceea ce priveşte contradicţiile din declaraţiile de la urmărire penală, martorul DD. a arătat în faţa instanţei "Eu nu am văzut avizul de însoţire şi când s-au consemnat declaraţiile la u.p. probabil ofiţerul a consemnat diferit, eu ştiu că i-am spus 4 - 5 tone pt. că atât mi-a solicitat C. şi în a doua şi a treia declaraţie s-a scris 20 de tone probabil pentru că un camion mare are 20 de tone, dar eu nu ştiu dacă s-au dus 20 de tone pentru că nu am văzut transportul. Eu piatra am primit-o gratis şi am dat-o tot gratis soţiei inc. C."

Referitor la infracţiunea de instigare la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C., Curtea constată că parchetul nu a probat cu certitudine că inculpatul B.1 la cererea inculpatului C. a pretins de la martorul denunţător DD. cantitatea de 20 tone de piatră pentru C., deoarece în prima declaraţie dată la urmărire penală, spre deosebire de celelalte două, martorul DD. a arătat că inculpatul C. i-a cerut iniţial piatra în cantitate de 4 - 5 tone, că inculpatul B.1 s-a ocupat de transport, afirmaţie pe care martorul şi-o menţine şi în faţa instanţei şi care este confirmată şi de către inculpatul C. prin declaraţia dată în instanţă.

De asemenea şi discuţiile telefonice confirmă faptul că inculpatul C. l-a rugat pe inculpatul B.1 să se intereseze de transport şi nu există nicio probă că inculpatul C. l-ar fi determinat pe B.1 să pretindă piatră de la martorul DD. pentru acesta.

În toate declaraţiile date în proces martorul denunţător a arătat că piatra provenea din cota sa gratuită şi că nu i-a solicitat bani pentru aceasta inculpatului C., iar în faţa instanţei martorul a arătat că "eu nu i-am dat piatra soţiei inc. C. pentru ca inc. C. să mă ajute în soluţionarea unor dosare penale sau la soluţionarea incidentelor de la barul SSSSSSSS. şi nici inculpatul nu mi-a solicitat în acest sens. Eu nu am participat la transportul acestei pietre, nu am văzut avizul şi nici în ziua de azi nu ştiu câtă piatră a fost dusă la inc. C."

În legătură cu declaraţiile date la urmărire penală martorul DD. a arătat "Mie mi-a fost frică că mă leagă când am văzut că mă duc cu o dubă cu mascaţii şi nu am ştiut ce o să se întâmple şi de aceea am declarat că produsele de patiserie au fost pentru rezolvarea dosarelor penale. Presiuni fizice nu s-au exercitat, dar eu sunt o persoană simplă de la ţară şi să se facă percheziţii acasă şi la firma mea de DNA şi DGA, fiind pentru prima dată în comună, a fost pentru mine o experienţă foarte urâtă. În ziua respectivă fiica mea a dat examenul de capacitate şi şcoala este lângă firmă şi poliţie şi nu a scris nimic la examen, a plâns, toţi profesorii se uitau pe geamuri şi tot satul era acolo. Mi-a fost şi ruşine de copil şi de toată lumea de ce s-a întâmplat, nu am dat în viaţa mea şpagă la cineva."

În ceea ce priveşte al doilea act material reţinut, respectiv cantitatea de 3 - 4 kg plăcintă pe care inculpatul D. la cererea inculpatului C. ar fi pretins-o de la martorul denunţător DD., Curtea constată că aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice din data de 04.05.2015 inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul B.1 şi l-a întrebat dacă poate să aducă 3 - 4 kg de plăcintă pentru masa pe care o organizau poliţiştii celor două secţii din circumscripţia Beiuş, după şedinţa de instruire cu şefii de post care se organiza lunar de Serviciul de ordine publică din cadrul Poliţiei Beiuş. De menţionat faptul că în cadrul poliţiei Beiuş sunt 2 secţii, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş al cărui şef era inculpatul C. şi secţia 10 Politie Rurală Ştei din care făcea parte inculpatul D. ca şef de post la Pietroasa.

De altfel, atât în declaraţiile de la urmărire penală cât şi în faţa instanţei martorul DD. arată că a livrat plăcintă către Poliţia Beiuş, comenzile erau făcute de către inculpatul B.1 şi că nu a încasat bani pentru aceasta, deoarece comenzile s-au compensat cu cantitatea de brânză pe care inculpatul B.1 i-a adus-o la brutărie.

De asemenea, în declaraţiile date la urmărire penală martorul denunţător mai face referire şi la 2 cozonaci şi două kg de plăcintă pe care inculpatul D. le-ar fi dus inculpatului C., dar Curtea constată că, cu privire le aceste produse nu s-a dispus trimiterea în judecată în speţă fiind vorba de 3 - 4 kg de plăcintă din data de 04.05.2015 despre care fiind întrebat expres în faţa instanţei martorul DD. a arătat că această plăcintă pe care i-a cerut-o B.1 nu a fost pentru inculpatul C., ci B.1 i-a spus că o duce la Poliţia Beiuş pentru un eveniment şi că preţul s-a compensat din brânza pe care D. i-a lăsat-o la brutărie, aspect pe care l-a relatat şi la urmărire penală când a vorbit de cele 2-3 livrări de plăcintă pentru Poliţia Beiuş, plăcintă pe care a comandat-o D.

În ceea ce priveşte acel eveniment, aşa cum a arătat inculpatul C. şi cum au recunoscut şi şefii de post din cadrul secţiei 10 Poliţie Rurala Ştei, martorii GGGGGGGG. - şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, agentul şef principal HHHHHHHH. - şeful Postului de Poliţie Câmpani, agentul şef principal OOOOOOOO. - şeful Postului de Poliţie Bunteşti, agentul şef principal JJJJJJJJ. - agent în cadrul secţiei 10 Poliţie rurală Ştei şi agentul şef principal KKKKKKKK. - şeful Postului de Poliţie Lunca, pentru organizarea acestuia se strângeau câte 30 de RON de la fiecare participant pentru procurarea ingredientelor pentru masa de după şedinţă şi pentru că la acea şedinţă martorul ZZZ. şeful secţiei 10 Rurală Poliţie Stei a lipsit, inculpatul C. a fost cel care s-a ocupat de eveniment şi pentru cei din secţia 10 Ştei din care făceau parte inculpaţii D. şi E. şi cunoscând că "în zona lor folclorică" este tradiţională plăcinta cu brânză aşa cum rezultă din convorbirile telefonice, l-a sunat pe B.1 şi l-a întrebat dacă poate să aducă 3-4 kg de plăcintă, pentru colegii săi participanţi la şedinţă, fără a rezulta din interceptări că i-a solicitat să o aducă gratuit; din aceleaşi interceptări rezultă că l-a sunat şi pe inculpatul E., iar acesta i-a confirmat că aduce pentru şedinţă 20 de pâini, produse care nu au fost imputate prin rechizitoriu.

Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D. să-i ceară martorului DD. cantitatea de 3 - 4 kg de plăcintă, pentru ca în schimb să-şi exercite atribuţiile de serviciu în favoarea martorului DD., ci în cauză s-a dovedit doar că C. l-a întrebat pe B.1 dacă poate să aducă pentru şedinţă 3 - 4 kg de plăcintă pentru organizarea mesei colegilor săi.

De altfel şi martorul denunţător recunoaşte că această plăcintă din data de 04.05.2015 a fost comandată de B.1 pentru un eveniment de la Poliţia Beiuş, iar nu pentru inculpatul C., iar preţul ei a fost compensat din brânza pe care inculpatul B.1 i-a lăsat-o martorului DD.

Parchetul mai reţine în rechizitoriu la descrierea stării de fapt, că pretinderea şi primirea foloaselor a fost făcută de poliţişti în contextul în care la Postul de Poliţie Pietroasa existau mai multe dosare penale în care era implicat numitul DD., iar în schimbul foloaselor primite de către inculpatul C., inculpatul D. urma să-l favorizeze pe DD., respectiv să orienteze cercetările în vederea obţinerii unor soluţii favorabile acestuia.

Din înscrisurile de la dosar s-a stabilit că numitul DD. în cursul anului 2015, a avut înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, următoarele dosare:

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată în primul rând că acuzarea nu a probat faptul că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D., care era şef de Post la Pietroasa să-i acorde protecţie penală martorului DD. sau să nu-l sancţioneze contravenţional pentru posibile contravenţii de la bar şi brutărie, în schimbul foloaselor menţionate.

Pe de altă parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B.1, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase pentru inculpatul C. de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

De asemenea procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B.1 în soluţionarea favorabilă martorului DD. a acestor dosare, în urgentarea sau în tergiversarea soluţionării acestora, ca de altfel nicio determinare din partea inculpatului C. pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. Astfel, dosarele menţionate au fost soluţionate cu soluţia de clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului D.

De altfel, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a poliţistului şi nu există probe că inculpaţii ar fi intervenit la procurorul care a instrumentat aceste dosare.

Martorul denunţător DD. cu privire la aceste dosare a arătat în faţa instanţei că "în toate aceste dosare menţionate la u.p. în declaraţii, nu am intervenit pe lângă inc. B., C. şi B.1 pentru a-mi fi soluţionate favorabil, nici direct şi nici indirect şi nici aceşti inc. nu mi-au cerut nici un produs sau alte servicii pentru a-mi soluţiona favorabil dosarele. Menţionez că toate dosarele au fost soluţionate pe baza înscrisurilor pe care le-am depus la dosar şi pe baza apărărilor pe care mi le-am făcut."

S-a mai menţionat că, potrivit fişei postului, şeful secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş din acea perioadă, comisarul şef C., avea competenţă funcţională şi teritorială la nivelul întregii Circumscripţii judiciare Beiuş, or Curtea constată că fişa postului este aferentă anului 2013, şi că inculpatul C. în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş nu avea în subordine postul de Poliţie Pietroasa al cărui şef era inculpatul D.

În legătură cu susţinerile din rechizitoriu privind funcţionarea S.C. FFFFFFFFFF. S.R.L., respectiv depăşirea orarului de funcţionare al barului, angajarea la negru a unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului "SSSSSSSS.", de care inculpatul D. avea cunoştinţă, fiind obligat prin natura funcţiei să le constate şi să dispună măsurile care s-ar fi impus, Curtea constată aşa cum s-a arătat şi la analiza punctului 11 din rechizitoriu, că aceste aspecte nu sunt probate, faptele relatate de martori nu sunt localizate în timp, nu sunt coroborate cu alte probe pentru a fi credibile şi nu s-a făcut dovada că există o conexiune între pretinsa cerere de foloase în anul 2015 a lui B.1 la determinarea inculpatului C. de la martorul DD. pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru posibile fapte care nu au fost individualizate în timp.

Printre persoanele pe care parchetul îşi întemeiază susţinerile de la pct. 11 la care se face trimitere şi la pct. 18 cu privire la pretinsele nereguli de la barul martorului DD. este şi martorul VVVV., persoană cunoscută ca fiind cea care consumă alcool şi provoca scandal la acel bar, motiv pentru care martorul denunţător apela la numărul de urgenţă 112, astfel că această declaraţie este lipsită de credibilitate cu privire la depăşirea orarului de funcţionare.

O altă martoră, RRRRRRRR., arată că ar fi lucrat cu întreruperi la societatea martorului fără a i se întocmi documente legale. Nici această declaraţie nu poate fi credibilă în condiţiile în care martora nu precizează exact perioada în care a lucrat, iar depoziţia acesteia nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

De altfel toate aceste declaraţii nu pot face dovada fără o coroborare cu alte probe, cu privire la posibile contravenţii săvârşite şi nu fac dovada că inculpaţii ar fi cunoscut comiterea acestor contravenţii şi ar fi împiedicat sancţionarea martorului DD., respectiv a societăţii pe care o administra.

În ceea ce priveşte faptul că atunci când unele persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice provocau scandal, iar martorul DD. suna la 112 pentru a aplana conflictul şi a-i proteja pe ceilalţi clienţi şi personalul societăţii, iar uneori îl suna ulterior şi pe inculpatul B.1, nu fac dovada că inculpatul B.1 l-ar fi protejat în vreun fel pe DD., întrucât intervenţia poliţiei în astfel de cazuri este obligatorie. De asemenea, martorul DD. întrebat fiind a declarat în faţa instanţei că nu l-a sunat vreodată pe inculpatul C. şi acesta nu a trimis poliţişti pentru a aplana conflictele de la barul SSSSSSSS.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D. care a pretins şi primit foloase pentru C. (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri pentru inculpatul D. (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător DD. şi inculpatul D. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul DD. de către inculpatul B.1 în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu şi nici un act de determinare a inculpatului D. de către inculpatul C. pentru a pretinde aceste foloase pentru inculpatul C.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului C. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei.

14. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în perioada martie 2015 - iulie 2016, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre acesta şi administratorul S.C. II. S.R.L. Oradea, denunţătorul JJ., în legătură cu atribuţiile sale de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută, a primit diferite foloase necuvenite de la agentul economic, beneficiind astfel, la cererea sa, de mai multe servicii de reparaţii a unor autoturisme aparţinând ofiţerului de poliţie, membrilor familiei sale ori unor apropiaţi de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 RON, pentru ca în schimb să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L.

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: procesele-verbale de redare a convorbirilor din data de 03.02.2016 dintre inculpatul A. şi martorul JJ., din data de 25.11.2015 dintre inculpatul A. şi martorul CCC., din data de 21.10.2015 dintre inculpatul A. şi martorul JJ., din data de 21.11.2016 dintre inculpatul A. şi martorul JJ., din data de 15.01.2016 dintre martorul EEE. şi numita GGGGGGGGGG., declaraţiile martorului denunţător JJ., declaraţiile martorilor YY., ZZ., BBB., KKK., LLL. şi AAA., angajaţi ai S.C. II. S.R.L., CCC., EEE., MMM., NNN., angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în calitate de conducători auto, DDD., MMM. şi CCC., XX., PPP., înscrisuri.

Curtea constată faptul că inculpatul A. având gradul profesional de chestor de poliţie în perioada 23.05.2005 - 29.09.2009 a deţinut funcţia de inspector şef al IPJ Bihor, ulterior în perioada 29.09.2009 - 23.11.2010 a fost director general al DGA Bucureşti, în perioada 23.11.2010 - 15.05.2012 a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în perioada 15.05.2012 - 27.09.2016 a fost inspector şef al IPJ BIHOR, funcţie pe care a deţinut-o până când prin ordonanţa DNA- ST Oradea i s-a impus interdicţia de a profesa.

În actul de sesizare se reţine că inculpatul A. în perioada martie 2015 - iulie 2016, în baza unei înţelegeri "tacite şi ilicite" cu martorul denunţător JJ., administratorul S.C. II. S.R.L. Oradea, ar fi beneficiat de servicii de reparaţii a unor autoturisme aparţinând ofiţerului de poliţie, membrilor familiei sale ori unor apropiaţi de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 RON, pentru ca în schimb să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L.. Se mai precizează în actul de sesizare că până în anul 2014 inclusiv, inculpatul A. a achitat contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismele personale ori ale apropiaţilor săi la service-ul S.C. II. SRL

În ceea ce priveşte relaţia comercială dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi S.C. II. S.R.L., Curtea constată că aceasta s-a derulat pe toată perioada 2008-2016, chiar şi în intervalul de timp în care inculpatul A. nu a fost şef la IPJ Bihor.

Această relaţie comercială a început în baza Contractului de servicii nr. x din data de 28 martie 2008, încheiat pentru perioada aprilie - decembrie 2008, având ca obiect executarea serviciilor de reparare a 31 autovehicule marca x, x şi x, a unui x şi a unui x, toate aparţinând I.P.J. Bihor; contractul a fost semnat din partea Inspectoratului de către inculpatul A.. Pentru atribuirea contractului de servicii mai sus menţionat s-a organizat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor o procedură de achiziţie, în urma derulării procedurii fiind declarată câştigătoare oferta S.C. II. S.R.L. În cursul anului 2008, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a decontat servicii de reparaţii autoturisme şi piese aferente în favoarea S.C. II. S.R.L. în valoare totală de 27.726,37 RON.

În perioada 2009 - 2016 nu au mai fost organizate de către I.P.J. Bihor proceduri de achiziţii publice în vederea atribuirii serviciilor de reparaţii autovehicule marcă străină, astfel că fiecare reparaţie în parte a fost realizată de S.C. II. S.R.L. în baza unei comenzi lansată de I.P.J. Bihor şi semnată de inculpatul A.

Se reţine în rechizitoriu faptul că "Aplicând procedura cumpărării directe a serviciilor prestate de S.C. II. S.R.L., reprezentanţii unităţii achizitoare au tratat ca achiziţii distincte fiecare reparaţie a autoturismelor marcă străină aparţinând Inspectoratului, fiind trimise la service-ul în cauză şi alte autoturisme marcă străină decât cele 33 de autoturisme pentru care fusese organizată iniţial licitaţie.".

Instanţa constată că în perioada supusă analizei nu era obligatorie organizarea procedurii achiziţiei publice în vederea atribuirii de reparaţii, fiind incidente legislaţia de la acea dată, respectiv O.U.G. nr. 34/2006, motiv pentru care după expirarea duratei Contractului de servicii nr. x din data de 28 martie 2008, încheiat pentru perioada aprilie - decembrie 2008 în mod corect nu au fost aplicate clauzele stipulate în acesta de către IPJ Bihor.

De asemenea, faptul că IPJ Bihor a aplicat procedura cumpărării directe a serviciilor prestate de S.C. II. S.R.L., şi a tratat ca achiziţii distincte fiecare reparaţie a respectat dispoziţiile O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la acea dată, nefiind necesar să se încheie un contract.

Astfel, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, "autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată conform prevederilor secţiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depăşeşte echivalentul în RON a 5.000 euro pentru fiecare produs, serviciu sau lucrare. Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ care, în acest caz, se consideră a fi contract de achiziţie publică, iar obligaţia respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2)."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă faptul că în această procedură nu era obligatoriu încheierea de "contracte ferme" aşa cum se susţine în rechizitoriu, ci dimpotrivă achiziţia se realizează pe bază de document justificativ, iar în cauză facturile încheiate reprezintă document justificativ fiind respectată procedura legală.

Susţinerile din rechizitoriu potrivit cărora "tocmai în aceasta rezidă importanţa şi necesitatea încheierii unor contracte de servicii, cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, pentru ca unitatea bugetară să poată stabili criterii clare de derulare a relaţiei contractuale şi de asigurare a verificării faptice a lucrărilor executate de prestatorul de servicii şi în condiţii de calitate" nu sunt fundamentate pe legislaţia în materia achiziţiilor publice în vigoare la acea dată, deoarece aşa cum rezultă din textul de lege menţionat raportat la valoarea serviciului în cazul achiziţiei directe documentul justificativ ţine loc de contract, de unde rezultă că încheierea contractelor nu era obligatorie, nefiind încălcate dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte recepţia lucrărilor, instanţa constată că la nivel de IPJ Bihor exista o comisie de recepţie, care avea atribuţii în acest sens, iar inculpatul A. în calitate de ordonator de credite semna documentele după ce acestea erau avizate de celelalte compartimente de specialitate, respectiv Serviciul logistic şi Compartimentul cantabilitate.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor DDD. Şef Serviciu Logistic IPJ Bihor şi preşedinte al comisie de recepţie, XX. şi PPP. membrii comisiei de recepţie, inculpatul A. nu a avut nicio implicare în efectuarea recepţiei lucrărilor, nu a solicitat celor din comisia de recepţie să nu îşi îndeplinească atribuţiile şi nu au fost niciodată nemulţumiri în legătură cu reparaţiile efectuate de S.C. II. S.R.L.

Martorul DDD. în declaraţia dată în faţa instanţei a arătat că "După ce maşina era reparată în service eram sunat iar ulterior fie mă deplasam eu după factură fie îmi era adusă de către şofer. Menţionez că aveam o comisie de recepţie în care eu eram preşedinte, iar membri XX. şi PPP.. Recepţia se efectua în sensul că verificam corespondenţa între deviz şi factură şi verificam dacă într-adevăr s-au montat piesele mai scumpe, în sensul că şoferii îmi aduceau piesele vechi înlocuite. Nu am avut niciodată nemulţumiri în legătură cu reparaţiile executate de această firmă. După întocmirea procesului-verbal de recepţie de către această comisie, se înainta către Serviciul Financiar-Contabil toată documentaţia, puneau viza de control financiar preventiv iar ulterior era prezentată ordonatorului de credite pentru aprobare."

Martorul XX., membru în comisia de recepţie a arătat în faţa instanţei " menţionez că procesele-verbale de recepţie erau întocmite de colegul meu PPP. iar eu le semnam ca de altfel şi preşedintele comisiei DDD. Numitul PPP. întocmea procesele-verbale deoarece lucra la birou iar eu fiind şofer nu întocmeam procesele-verbale. De fiecare dată când semnam procesele-verbale îl întrebam pe numitul PPP. dacă sunt verificate şi semnam. Procesul-verbal era însoţit cred de un deviz de lucrare şi eu mă uitam din când în când la unele procese-verbale dacă corespunde ce era scris în procesul-verbal cu ce scrie în deviz. Nu am fost niciodată în service ca să verific efectiv dacă s-a făcut acea reparaţie, cu maşinile în service mergeau şoferii IPJ care aveau maşina în primire. Nu am solicitat niciodată facturile cu care se plăteau reparaţiile pentru a verifica. Nu cunoşteam ce atribuţii am ca membru în Comisia de recepţie. Eu, aşa cum am arătat doar semnam procesul-verbal şi uneori verificam dacă corespunde cu devizul. Aşa am procedat în toată perioada în care am fost membru în Comisia de recepţie. Pe toată perioada cât am fost în Comisia de recepţie nu am avut nicio discuţie cu inc. A. în legătură cu repararea autoturismelor şi acesta nu mi-a cerut niciodată vreun lucru în legătură cu atribuţiile mele din Comisie, respectiv să semnez, să nu semnez, respectiv să verific sau să nu verific. Menţionez că procesele-verbale erau semnate întâi de preşedintele comisiei DDD. şi apoi de către mine. Martorul DDD. nu mi-a spus ce atribuţii am în comisie, mi-a spus doar să semnez procesele-verbale pentru că altfel nu se poate urma cursul procedural. De asemenea, mi-a spus că era lipsă de personal şi de aceea m-a pus pe mine în comisie (...). Nu cunosc cum efectuau cei doi recepţiile, dar nu pot afirma că ceilalţi 2 procedau ca şi mine doar formal atunci când efectuau verificările".

Martorul PPP. în declaraţia dată în faţa instanţei a arătat că " din comisia de recepţie făceau parte martorii DDD. şi XX. Ştiu că martorul DDD. înainte de a întocmi eu procesul-verbal de recepţie dacă maşina a fost reparată bine şi atunci îmi dădea ok-ul pentru a întocmi procesul-verbal, iar la acesta era întotdeauna ataşat devizul de lucrări şi factura şi din câte ştiu eu atunci când membrii comisiei de recepţie semnau procesul-verbal verificau şi devizul şi factura care erau ataşate (...) Niciodată inc. A. nu mi-a cerut să întocmesc într-un anumit fel vreo comandă de reparaţii sau vreun proces-verbal de recepţie (...) Întotdeauna piesele vechi erau aduse la sediul IPJ Bihor ca să avem o garanţie că au fost schimbate."

Astfel, nu se poate susţine că recepţia tuturor reparaţiilor a fost pur formală, faptul că martorul XX., care în calitate de şofer la IPJ Bihor a făcut parte şi din comisia de recepţie, din lipsă de personal şi a arătat că nu verifica întotdeauna devizele şi facturile nu rezultă că ceilalţi membri nu efectuau verificări şi că exista posibilitatea ca piesele din devize să nu fie montate, în condiţiile în care aşa cum a arătat martorul PPP. întotdeauna piesele vechi erau aduse la sediul IPJ Bihor ca să aibă o garanţie că au fost schimbate.

De altfel, chiar dacă ar fi fost încheiat un contract de prestări servicii, acesta nu garanta efectuarea în fapt a recepţiei lucrării, respectiv faptul că aceasta nu s-ar fi efectuat pur formal, deoarece obligaţia de efectuarea a acesteia revenea tot comisie de recepţie potrivit fişei postului, iar inculpatul A. nu a influenţat în vreun fel efectuarea acesteia. Trebuie menţionat faptul că în toată această perioadă IPJ Bihor s-a confruntat cu un deficit de personal în domeniul achiziţiilor publice. Astfel potrivit declaraţiilor martorului DDD., în perioada în care a fost Şef Serviciu Logistică, la Compartimentul Achiziţii aveam o persoană în subordine şi la Exploatare şi Reparaţii Auto 3 persoane.

Faptul că S.C. II. S.R.L. nu a respectat legislaţia contabilă nu îi poate fi imputat inculpatului A., care nu este responsabil de faptul că preţul pieselor de schimb a fost cu adaos comercial (nu la preţul de achiziţie), adaos care nu s-a regăsit înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii aşa cum rezultă din raportul de control efectuat la S.C. II. S.R.L. în ceea ce priveşte relaţia comercială derulată cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, de către inspectorii Antifraudă din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea.

De asemenea, şi celelalte nereguli din contabilitatea societăţii, care au determinat neplata TVA şi a impozitului pe profit nu pot fi imputate inculpatului A.. De altfel, audiată în instanţă martora YY., soţia martorului denunţător JJ., administratorul S.C. II. S.R.L., a arătat următoarele " Din luna ianuarie 2006 sunt angajată la S.C. II. S.R.L. şi mă ocup de contabilitatea primară a societăţii (...). Nu cunosc legea contabilităţii şi nu ştiu când am obligaţia să emit factură. Menţionez că în cazul autoturismelor aparţinând inc. A. factura nu s-a emis atunci când a fost ridicată maşina din service. Devizele deschise emise pt. reparaţiile autoturismelor aparţinând inc. A. în discuţie în acest dosar nu le-am înregistrat în contabilitate şi am emis factură abia în 2016 când a fost plătită contravaloarea lor. Nu pot preciza de ce nu le-am înscris în contabilitate şi nu am emis factură. Ştiu că era obligaţia mea să le facturez. Nu am înregistrat în contabilitate acele devize iar piesele pe care le foloseam la reparaţie le-am descărcat în gestiune abia în noiembrie 2016 când s-au emis facturile şi astfel ne ieşea bilanţul anual. Cred că sumele din acele devize trebuia să le plătească inc. A., nu eu sau soţul meu. Aşa am procedat şi cu alţi clienţi, am deschis devize şi facturile au fost emise după un an. Aceste maşini pt. care s-au emis facturile la o dată de peste 1 an de la emiterea devizului nu au stat în service în toată această perioadă ci au fost reparate mai repede. Nu ştiu dacă între soţul meu şi aceşti clienţi pt. care se emiteau facturi ulterior devizului a existat vreo înţelegere privind eşalonarea plăţii sau un termen de plată mai îndelungat."

Acest mod de lucru al societăţii a fost explicat de către martorul denunţător JJ. în faţa instanţei "Am omis să emit factură după ce am reparat aceste maşini deoarece nu am vrut să plătesc TVA-ul şi impozitul pe profit până nu se achită factura. Nu cunosc dispoziţiile Legii Contabilităţii cu privire la emiterea facturilor şi aşa am procedat şi cu alţi clienţi care nu mi-au achitat reparaţiile tot în scopul de a nu plăti TVA şi impozit pe profit."

Se mai reţine în actul de sesizare al instanţei că "începând cu anul 2011, când inculpatul A. deţinea funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române (funcţie în care a fost numit la data de 23.11.2010), inspectorul şef al I.P.J. Bihor de la acel moment, comisar şef WWWWW., a dispus ca autoturismele de serviciu aflate în folosinţa conducerii Inspectoratului, respectiv autoturismul de teren marca x având numărul de înmatriculare x şi autoturismul marca x având numărul de înmatriculare x, să fie reparate la service-ul auto aparţinând S.C. HHHHHHHHHH. S.R.L. Oradea (ultima reparaţie fiind în data de 27 aprilie 2012). După data de 15 mai 2012, când inculpatul A. a fost eliberat din funcţia de şef al Poliţiei Române şi a revenit în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, inculpatul a dispus ca autoturismele mai sus menţionate să fie reparate din nou la service-ul S.C. II. S.R.L. (autoturismul de teren marca x cu numărul de înmatriculare x fiind reparat la S.C. II. S.R.L. la data de 03 iulie 2012)."

Faptul că în perioada în care inculpatul A. a fost şef IGPR, cel care îl înlocuia la conducerea IPJ Bihor, martorul WWWWW. a dispus ca doar autoturismele marcă străină aflate în folosinţa conducerii Inspectoratului să fie reparate la un alt service, nu dovedeşte "înţelegerea tacită şi ilicită" a inculpatului A. cu martorul denunţător YY. imputată inculpatului A. prin rechizitoriu, deoarece în primul rând în dispozitivul actului de sesizare se arată că această înţelegere ar fi avut loc în perioada martie 2015 - iulie 2016, or service-ul a fost schimbat când inculpatul A. a fost şef al IGPR, în altă perioadă (noiembrie 2009 până în 15 mai 2012); iar în al doilea rând martorul WWWWW. audiat în instanţă, ca martor propus de procuror a arătat că a trimis la alt service doar maşinile marcă străină folosite de conducere, deoarece îşi repara autoturismul proprietate personală încă din 1999 la acel service, mecanicul fiindu-i prieten şi consideră că inculpatul A. când s-a reîntors la conducerea IPJ Bihor a solicitat ca autoturismele aflate în folosinţa conducerii să fie reparate la S.C.

II. S.R.L., deoarece preţul pe manoperă era mai mic la acel service. Acesta a menţionat "pentru repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ, în mandatul meu am menţinut aceleaşi firme cu care a lucrat IPJ în mandatul inc. A., pentru că era o practică, Şeful de Serviciu m-a asigurat că era în regulă, nu am avut niciodată probleme cu acele firme cu care am lucrat şi eu nepricepându-mă foarte bine la maşini, aveam încredere în Şeful Serviciului Logistic care avea aceste atribuţii, propriu-zis eu puneam ultimul semnătura pe aceste documente şi aveam încredere în cei care verificau anterior şi făceau parte din serviciile specializate.

Astfel, firmele cu care am lucrat pentru repararea maşinilor marcă străină au fost II., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ. şi încă una al cărui nume nu mi-l amintesc şi eu am adus în plus firma KKKKKKKKKK. (reprezentanţă x şi x). Nu pot să spun că firma II. nu a fost o firmă bună şi aceasta a reparat cel mai mult şi în mandatul meu şi al inc. A. autoturismele marcă străină ale IPJ Bihor. Când am devenit Şef de IPJ nu am încheiat contract în vederea reparării autoturismelor marcă străină, pentru că poliţiştii de specialitate din cadrul Serviciului Logistic nu m-au informat că trebuie încheiat acest contract şi eu am crezut că este în regulă.

Consider că factura ţine loc de contract în cazul urmării procedurii atribuirii directe pentru repararea autoturismelor şi de aceea nu am încheiat contract. Eu am adus acea firmă KKKKKKKKKK. să repare autoturisme pentru a face ceva în plus, întrucât maşinile fiind vechi se stricau foarte repede şi erau foarte multe reparaţii. Eu am propus această firmă deoarece o cunosc, îmi reparam maşina personală din 1999 la acea firmă şi ştiam că repară bine. Nu am adus-o pe considerentul că practica un preţ pe manoperă per oră mai mic ca celelalte cu care lucram sau că avea un preţ pentru piese de schimb mai mic ca celelalte, ci datorită faptului că ştiam că lucrează calitativ (...) mi-am reparat acolo autoturismul personal încă din 1999, deoarece mecanicul de acolo îmi este prieten din copilărie (...) Inculpatul A. nu mi-a cerut niciodată cât timp am fost Şef de IPJ iar acesta a fost şef al IGPR să duc maşinile IPJ-ului la un anumit service sau să nu le duc la unul dintre acestea, nu a avut niciun fel de intervenţie cât timp am fost eu Şef de IPJ cu privire la repararea autoturismelor IPJ.

Eu consider că în calitate de Şef de IPJ, după ce documentaţia pentru repararea unui autoturism este semnată de celelalte compartimente de specialitate, nu prea mai aveam pârghii de verificare şi semnam pur şi simplu, întrucât viza de verificare era dată se specialiştii din compartimentele respective (...). Nu cunosc să fi existat vreo înţelegere între inculpatul A. şi martorul JJ. cu privire la repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor. Posibil ca inc. A., când s-a întors la conducerea IPJ să fi solicitat ca y şi x destinate conducerii să fie reparate la II. iar nu la KKKKKKKKKK., dat fiind preţul mai scăzut practicat de II."

Cu privire la acest aspect martorul DDD. a confirmat şi motivul pentru care nu s-au mai trimis autoturismele la KKKKKKKKKK. după întoarcerea inculpatului A. la conducerea IPJ Bihor în mai 2012 "În perioada 2009-2012 cât timp şef de IPJ a fost WWWWW. acesta mi-a recomandat, dar nu ştiu de ce, să reparăm autoturismele marcă străină ale IPJ la service-ul de pe Calea x, unul dintre cele mai bune service-uri din Oradea, dar şi un service foarte scump. Menţionez că în această perioadă au mai fost şi unele maşini reparate de II. Eu personal am fost oarecum nemulţumit de service-ul de pe Calea x, strict sub aspectul preţului şi a timpului de reparaţie. Nu am trimis toate autoturismele pe Calea x la reparat pentru că era foarte scump. Când s-a întors inc. A. la conducerea IPJ Bihor am trimis aproape toate autoturismele la II. întrucât mai aveam şi alte service-uri cu care colaboram, dar am întrerupt colaborarea cu service-ul de pe Calea x (...). A fost o decizie de comun acord, eu l-am informat pe inc. A. despre colaborarea cu service-ul de pe Calea x unde sunt costuri mari şi am hotărât reluarea colaborării cu II. în aceleaşi condiţii pe care service-ul ni l-a ofertat în 2006, respectiv acelaşi preţ."

În ceea ce priveşte creşterea sumei pentru repararea autovehiculelor la IPJ Bihor martorul WWWWW. a arătat "Bugetul pentru reparaţia autoturismelor era în fiecare an foarte mic şi de abia ne descurcam de la o lună la alta, de multe ori amânam plata pentru că nu primeam banii pentru reparaţiile efectuate. În perioada 2012 - 2013 am fost contabil în cadrul IPJ, iar din 2013 până în prezent Adjunct al IPJ. Bugetul pentru reparaţii nu se ridica la mai mult de 150.000 de RON pe an. Cheltuielile mai mari pe reparaţii la IPJ Bihor s-au datorat că maşinile erau foarte vechi şi necesitau un buget din ce în ce mai mare."

Aceste aspecte sunt confirmate şi de către martorul DDD. care a arătat "valoarea reparaţiilor auto efectuate de către S.C. II. S.R.L. au crescut la un moment dat deoarece fiind an de alegeri la un moment dat am primit fond suplimentar pentru reparaţii, cheltuielile de mentenanţă cresc de la an la an datorită îmbătrânirii autoturismelor, majoritatea autoturismelor marcă străină aveau o vechime de peste 10 ani în 2014."

Astfel, nu se poate susţine că preţul plătit S.C. II. S.R.L. a crescut de la an la an pentru că inculpatul A. ar fi avut o înţelegere " tacită şi ilicită" cu martorul denunţător JJ. în perioada martie 2015 - iulie 2016. De altfel, fiind ordonator terţiar de credite, IPJ Bihor condus de inculpatul A. nu avea posibilitatea să facă modificări în clasificaţia bugetară a IPJ Bihor, destinaţia banilor fiind stabilită de ordonatorul secundar de credite IGPR Bucureşti.

În ceea ce priveşte repararea autoturismelor aparţinând IPJ Bihor instanţa constată potrivit înscrisurilor şi depoziţiilor martorilor că aceasta s-a efectuat nu doar la S.C. II. S.R.L. ci şi la alte service-uri, deoarece parte din autoturisme erau în garanţie şi erau trimise la reprezentanţe. Astfel, martorul DDD. a arătat "Din anul 2005 până în 2010 am lucrat în compartimentul Achiziţii Publice al IPJ Bihor, ulterior 6 luni în cadrul compartimentului tehnic iar din 27.12.2010 am deţinut funcţia de Şef Serviciu Logistic IPJ Bihor până la 01.05.2017. Autoturismele marcă străină ale IPJ Bihor au fost reparate întotdeauna de service-uri autorizate din Oradea. Până în anul 2008 acestea erau reparate la diverse service-uri, iar din 2008 în urma unei derulări a procedurii de achiziţie a fost atribuit contractul către S.C. II. S.R.L., pentru o perioadă de aproximativ 1 an de zile. Chiar şi după 2008 erau unele maşini ale IPJ care au fost reparate la alte service-uri, întrucât erau în garanţie şi eram obligaţi să le reparăm la reprezentanţe (...). După ce am devenit şef de Serviciu am uzat aceeaşi procedură până mi-am încetat mandatul. Menţionez că am lucrat cam cu 3 service-uri, iar cele mai multe reparaţii le avea S.C. II. SRL".

Aceste aspecte sunt confirmate şi de către martorul WWWWW., şef al IPJ Bihor în perioada noiembrie 2009 - mai 2012:

"menţionez că am avut calitate de inspector şef al IPJ Bihor din noiembrie 2009 până în 15 mai 2012 (...).Pentru repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ, în mandatul meu am menţinut aceleaşi firme cu care a lucrat IPJ în mandatul inc. A., pentru că era o practică, Şeful de Serviciu m-a asigurat că era în regulă, nu am avut niciodată probleme cu acele firme cu care am lucrat şi eu nepricepându-mă foarte bine la maşini, aveam încredere în Şeful Serviciului Logistic care avea aceste atribuţii, propriu-zis eu puneam ultimul semnătura pe aceste documente şi aveam încredere în cei care verificau anterior şi făceau parte din serviciile specializate. Astfel, firmele cu care am lucrat pentru repararea maşinilor marcă străină au fost II., IIIIIIIIII., JJJJJJJJJJ. şi încă una al cărui nume nu mi-l amintesc şi eu am adus în plus firma KKKKKKKKKK. (reprezentanţă x şi x). Nu pot să spun că firma II. nu a fost o firmă bună şi aceasta a reparat cel mai mult şi în mandatul meu şi al inc. A. autoturismele marcă străină ale IPJ Bihor."

În ceea ce priveşte alegerea S.C. II. S.R.L. pentru repararea autoturismelor marcă străină aparţinând IPJ Bihor instanţa constată că aceasta nu s-a făcut în baza unei înţelegeri "tacite şi ilicite" dintre inculpatul A. şi martorul denunţător LLLLLLLLLL. pentru ca în schimb să repare gratuit autoturismele inculpatului A., ale familiei sale sau ale martorului GGG., această înţelegere nefiind dovedită.

Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală colaborarea dintre IPJ Bihor şi S.C. II. S.R.L. cu privire la repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor a existat încă din anul 2008 şi până în 2016, aceasta s-a realizat indiferent de cine a fost şef de IPJ respectiv inculpatul A. sau martorul WWWWW. şi respectiv cine a fost Şeful Serviciului Logistic, respectiv TTTTTTT. sau martorul DDD.

Alegerea S.C. II. S.R.L. pentru a repara autoturismele s-a datorat bunei colaborări, faptul că societatea şi-a păstrat preţul/oră/manoperă pe toată perioada derulării relaţiei comerciale cu IPJ Bihor, respectiv 2008 - 2016, maşinile erau luate cu prioritate la reparat, timpul de imobilizare fiind foarte scăzut, constatările nu se plăteau, iar alte service-uri aveau preţuri mai mari la manoperă. De altfel, chiar şi în rechizitoriu se recunoaşte faptul că pe toată perioada derulării relaţiei comerciale cu IPJ Bihor societatea şi-a păstrat preţul/oră/manoperă, iar din declaraţiile martorilor DDD., WWWWW. şi JJ. rezultă faptul că alte service-uri, spre exemplu cel la care martorul WWWWW. a trimis autoturismele aflate în folosinţa conducerii, avea preţuri mult mai mari, fiind reprezentanţă x.

De asemenea, toţi martorii audiaţi, conducători auto ai IPJ Bihor, CCC., EEE., MMM., NNN., dar şi martorii DDD., Şef Serviciu Logistic şi WWWWW., şef IPJ Bihor, confirmă faptul că nu au întâmpinat probleme cu reparaţiile efectuate la acest service, fiind mulţumiţi de calitatea serviciilor.

Martorul DDD. a arătat în faţa instanţei "în calitate de Şef de Serviciu, eu am luat hotărârea să reparăm autoturismele la S.C. II. S.R.L., având în vedere buna colaborare, că şi-au păstrat preţul/oră/manoperă, maşinile erau luate cu prioritate la reparat, timpul de imobilizare fiind foarte scăzut, iar alte service-uri aveau preţuri mai mari la manoperă.

Nu am încheiat un contract cu S.C. II. S.R.L. pentru repararea autoturismelor IPJ întrucât Legea achiziţiilor în vigoare la acea dată, O.U.G. nr. 34/2006 nu prevedea această obligaţie pt. cumpărarea directă, iar factura ţine loc de contract întrucât sunt menţionate datele aferente garanţiei şi alte elemente specifice contractului (...).

Decizia de a repara la S.C. II. S.R.L. autoturismul era luată de mine împreună cu compartimentul Exploatare şi Reparaţii Auto. Inc A. nu mi-a cerut niciodată să emitem comandă către S.C. II. S.R.L. iar eu personal niciodată nu am constatat că ar fi în neregulă să reparăm la acest service şi prin urmare nu i-am comunicat acest aspect inc. A.. Menţionez că atunci când se strica un autoturism după ce eram anunţat de şofer doar eu personal luam decizia de a trimite maşina în service-ul II. S.R.L. pentru a se efectua constatarea de către acel service. Niciodată nu am fost influenţat în vreun fel iar inc. A. nu mi-a cerut să trimit maşinile IPJ la acest service. Eu am luat această decizie aşa cum am mai arătat în virtutea relaţiilor de bună colaborare, pentru că constatările nu se plăteau la acest service spre deosebire de alte service-uri din Oradea.

Nu am avut niciodată nemulţumiri în legătură cu reparaţiile executate de această firmă. După întocmirea procesului-verbal de recepţie de către această comisie, se înainta către Serviciul Financiar-Contabil toată documentaţia, puneau viza de control financiar preventiv iar ulterior era prezentată ordonatorului de credite pentru aprobare."

De asemenea martorul WWWWW. a arătat în faţa instanţei "menţionez că am verificat cu precădere doar piesele pentru Jeep şi am constatat la II. şi la alte service-uri că preţul de achiziţie era apropiat de cel care era pe internet ( . . . . . . . . . .) Ca şi preţ per manoperă/oră la un service, costuri mai ridicate avea KKKKKKKKKK. faţă de II.. De asemenea şi ca preţ per piesă de schimb era mai scump KKKKKKKKKK. faţă de II., întrucât KKKKKKKKKK. lucra cu piese originale. De asemenea şi II. lucra cu piese originale(...). Nu cunosc să fi existat vreo înţelegere între inculpatul A. şi martorul JJ. cu privire la repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor. Posibil ca inc. A., când s-a întors la conducerea IPJ să fi solicitat ca y şi x destinate conducerii să fie reparate la II. iar nu la KKKKKKKKKK., dat fiind preţul mai scăzut practicat de II. Şi în prezent avem probleme cu repararea autoturismelor la IPJ Bihor, în sensul că nu avem bani suficienţi pentru repararea acestora şi nu vor service-urile să repare. Firmele cu care am lucrat pe vechea lege a achiziţiilor publice, inclusiv în perioada cât am fost Şef de IPJ, ne aşteptau pentru a plăti pentru că nu aveam bani pentru a plăti reparaţia efectuată."

Prin actul de sesizare al instanţei i se mai impută inculpatului A. faptul că "la data de 23 şi 24 decembrie 2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a achiziţionat de la S.C. II. S.R.L. un aparat geometrie direcţie şi un aparat de diagnoză, în vederea dotării atelierului auto al Inspectoratului, în valoare totală de 40.938,6 RON, inculpatul A. aprobând toate documentele de achiziţie în acest sens. Reprezentanţii I.P.J. Bihor au acţionat şi de această dată în mod discreţionar, discutând achiziţia aparatelor în cauză exclusiv cu JJ., în condiţiile în care S.C. II. S.R.L. a fost doar un intermediar al acestora, furnizor fiind S.C. MMMMMMMMMM. S.R.L."

Pentru această acuzaţie menţionată la descrierea stării de fapt instanţa constată în primul rând faptul că procurorul nu a dispus trimiterea în judecată, deoarece în dispozitivul rechizitoriului se arată că inculpatul A. a primit diferite foloase necuvenite, pentru ca în schimb "să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. SRL", deci nu şi pentru achiziţionarea unui aparat geometrie direcţie şi un aparat de diagnoză, în vederea dotării atelierului auto al Inspectoratului.

Pe de altă parte, acuzarea nici nu a dovedit că inculpatul A. ar fi avut vreo înţelegere cu martorul denunţător JJ. pentru ca în schimbul achiziţionării acestor produse, inculpatul A. să beneficieze de repararea gratuită a autoturismelor proprietate acestuia, a familiei sale sau a martorului GGG., nefiind adusă nicio probă în acest sens.

Mai mult decât atât, probatoriul administrat dovedeşte contrariul, în sensul că cei care au avut o înţelegere pentru achiziţionarea acelor produse au fost martorul denunţător JJ. cu martorul DDD., căruia i-a fost angajată fictiv concubina la societatea martorului denunţător pentru a beneficia de adeverinţă la un imobil ANL, iar în schimb, martorul DDD. i-a solicitat martorului YY. să introducă produsele în SEAP şi le-a achiziţionat de la acesta.

Astfel, audiat în faţa instanţei martorul denunţător JJ. a arătat următoarele "La sfârşitul anului 2015 martorul DDD. mi-a spus că au o anumită suma de bani pentru achiziţia unui aparat reglaj direcţie şi un aparat de diagnoză Gutman. Eu am căutat aparatura respectivă şi am introdus-o pe SEAP şi astfel am câştigat licitaţia. Inc A. nu a avut nicio implicare în această achiziţie. Eu am angajat-o pe soţia martorului DDD. în mod formal ca secretară la societatea mea pt. că avea nevoie de acte să-şi prelungească dreptul locativ, întrucât avea nevoie să menţioneze că soţia are un loc de muncă."

Aceste aspecte sunt confirmate şi de către martorul DDD., şeful Serviciului Logistic, care a arătat în faţa instanţei " Menţionez că i-am cerut martorului JJ. să posteze în SEAP 2 produse pe care vroiam să le achiziţionez pentru dotarea atelierului auto aparţinând IPJ în decembrie 2015 când am primit bani de la buget şi trebuia să-i cheltuim, iar pe SEAP nu am găsit acele produse sau le-am găsit dar depăşeau fondurile alocate. Am cumpărat acele produse de la firma martorului YY. pentru IPJ. Menţionez că inc. A. nu a avut nicio implicare cu privire la această achiziţie. I-am cerut martorului JJ. să-mi angajeze fictiv concubina la firma acestuia pt. că expira contractul la ANL şi avea nevoie de adeverinţă de angajat. Nu cunosc dacă a existat vreo înţelegere între inc. A. şi martorul JJ. în legătură cu efectuarea reparaţiilor la autoturismele proprietate personală ale inc. A. sau ale familiei sau cunoscuţilor."

De altfel, în procedura de achiziţie directă analiza legalităţii procedurii aparţine în primul rând compartimentelor de specialitate, care efectuează procedurile prevăzute de lege, iar ordonatorul de credite semnează pentru aprobare după ce toate compartimentele de specialitate şi-au dat acordul. Şi în cazul de faţă aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor DDD., WWWWW. după întocmirea procesului-verbal de recepţie de către această comisie, se înainta către Serviciul Financiar-Contabil toată documentaţia, puneau viza de control financiar preventiv, iar ulterior documentaţia era prezentată ordonatorului de credite pentru aprobare. De asemenea, în cazul tuturor service-urilor cu care a colaborat IPJ Bihor nu s-au încheiat contracte, fiind urmată procedura achiziţiei directe, nu doar în cazul S.C. II. S.R.L.

Modalitatea de lucru la IPJ cu privire la repararea autoturismelor a fost explicată de către martorul DDD.:

"în cazul în care se defecta un autoturism şoferul întocmea un raport/referat de necesitate pe care îl înainta către Serviciul Logistic. Acel raport eu îl dirijam către compartimentul de specialitate, respectiv Exploatare şi Reparaţii Auto unde era analizat, după care aceştia luau legătura cu service-ul auto. Menţionez că uneori eu alteori compartimentul Exploatare şi Reparaţii Auto sunau la service-ul II. şi anunţau că se trimite maşina la reparat. Maşina era dusă de către şofer iar la service se întocmea o comandă şi constatarea tehnică cu necesarul de reparaţii care prin mail, telefon ajungea la mine sau la compartimentul de specialitate.

Această comandă era verificată de către compartimentul Exploatare şi Reparaţii Auto care îmi comunica verbal că este în regulă, dar eu luam decizia finală cu privire la aprobarea reparării acelui autoturism. Menţionez că la IPJ nu exista niciun registru sau un alt înscris care să ateste că cei de la compartimentul de specialitate au primit acea comandă spre analiză, iar comanda analizată nu avea vreo semnătură a vreunui membru din acel compartiment. Nu ştiu dacă angajaţii de la acest compartiment pe care l-am menţionat aveau ca atribuţii să verifice acel deviz estimativ emis de service.

Comanda era întocmită de către compartimentul Exploatare şi Reparaţii Auto şi era semnată de subsemnatul, contabilul-şef şi apoi de către inculpatul A. în calitate de ordonator de credite. Decizia de a repara la S.C. II. S.R.L. autoturismul era luată de mine împreună cu compartimentul Exploatare şi Reparaţii Auto. Inc A. nu mi-a cerut niciodată să emitem comandă către S.C. II. S.R.L. iar eu personal niciodată nu am constatat că ar fi în neregulă să reparăm la acest service şi prin urmare nu i-am comunicat acest aspect inc.

A.. Menţionez că atunci când se strica un autoturism după ce eram anunţat de şofer doar eu personal luam decizia de a trimite maşina în service-ul II. S.R.L. pentru a se efectua constatarea de către acel service. Niciodată nu am fost influenţat în vreun fel iar inc. A. nu mi-a cerut să trimit maşinile IPJ la acest service. Eu am luat această decizie aşa cum am mai arătat în virtutea relaţiilor de bună colaborare, pentru că constatările nu se plăteau la acest service spre deosebire de alte service-uri din Oradea. După ce maşina era reparată în service eram sunat iar ulterior fie mă deplasam eu după factură fie îmi era adusă de către şofer.

Menţionez că aveam o comisie de recepţie în care eu eram preşedinte, iar membri XX. şi PPP. Recepţia se efectua în sensul că verificam corespondenţa între deviz şi factură şi verificam dacă într-adevăr s-au montat piesele mai scumpe, în sensul că şoferii îmi aduceau piesele vechi înlocuite. Nu am avut niciodată nemulţumiri în legătură cu reparaţiile executate de această firmă. După întocmirea procesului-verbal de recepţie de către această comisie, se înainta către Serviciul Financiar-Contabil toată documentaţia, puneau viza de control financiar preventiv iar ulterior era prezentată ordonatorului de credite pentru aprobare."

În cazul procedurii achiziţiei directe cu privire la repararea autoturismelor marcă străină, nu au fost sesizate nereguli de către Curtea de Conturi sau Audit aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor DDD. şi WWWWW." În perioada mea de mandat, şeful Serviciului Logistic mi-a propus să urmăm procedura atribuirii directe, iar nu licitaţie, iar eu am acceptat pentru repararea autoturismelor marcă străină aflate în dotarea IPJ Bihor. Consider că am respectat legea chiar dacă nu am organizat licitaţie pentru că am fost verificaţi de Curtea de Conturi şi de Audit şi nu au fost descoperite nereguli cu privire la acest aspect."

Faptul că inculpatul A. era sunat direct de către martorul denunţător JJ. cu privire la finalizarea reparaţiilor autoturismelor de serviciu aflate în folosinţa exclusivă a chestorului de poliţie, respectiv autoturismul marca x având numărul de înmatriculare x şi autoturismul de teren marca x având numărul de înmatriculare x nu a fost contestat de către inculpatul A., rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, era firesc în condiţiile unei colaborări îndelungate a acelei societăţii comerciale cu IPJ Bihor, şi în condiţiile în care în calitate de şef IPJ, inculpatul A. folosea cele două maşini de serviciu, dar aceasta nu face dovada vreunei înţelegeri "tacite şi ilicite" cu privire la direcţionarea maşinilor de serviciu la reparat în schimbul reparării gratuite a autoturismelor personale, ale familiei sau ale martorului GGG., din nicio discuţie telefonică nerezultând acest aspect.

În ceea ce priveşte repararea autovehiculelor aparţinând inculpatului A., a membrilor familiei acestuia sau a martorului GGG. la S.C. II. S.R.L. al cărui administrator este martorul denunţător JJ. în perioada martie 2015- iulie 2016 se constată că au fost efectuate următoarele reparaţii:

- la data de 18.03.2015 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând numitei ZZZZZZ., soţia inculpatului A., constând în reparaţia electromotorului, în valoare totală de 336 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/18.03.2015;

- la data de 08.06.2015 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând numitei ZZZZZZ., soţia inculpatului A., constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb ulei motor, înlocuirea plăcuţelor de frână şi a senzorului, în valoare totală de 1.118,7 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/08.06.2015;

- la data de 02.10.2015 a fost completată soluţia de parbriz la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând martorului GGG., apropiat al inculpatului A., în valoare totală de 66 de RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/02.10.2015;

- la data de 25.11.2015 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A., constând în înlocuirea filtrului de polen şi a becurilor frână şi far, în valoare totală de 116,8 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/25.11.2015;

- la data de 29.12.2015 au fost înlocuite cauciucurile de iarnă la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând numitei ZZZZZZ., soţia inculpatului A., în valoare totală de 52 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/29.12.2015;

- la data de 03.02.2016 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A., constând în înlocuirea unui bec fază scurtă şi efectuarea unui test de motor, în valoare totală de 70 de RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/03.02.2016;

- la data de 23.02.2016 a fost înlocuit uleiul de motor la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând numitei ZZZZZZ., soţia inculpatului A., în valoare totală de 90 de RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/23.02.2016;

- la data de 27.06.2016 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând numitei ZZZZZZ., soţia inculpatului A., constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb ulei motor, înlocuirea plăcuţelor de frână şi a senzorului, a discurilor de frână, a amortizoarelor spate, bucşe, broască uşă, anvelope de vară, în valoare totală de 5.293,9 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/27.06.2016;

- la data de 30.06.2016 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând inculpatului A., constând în înlocuirea pivotului stânga faţă, a bieletei direcţie dreapta şi verificarea/reglaj direcţie, în valoare totală de 416 de RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/30.06.2016;

- la data de 12.07.2016 au fost efectuate reparaţii la autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând martorului GGG., apropiat al inculpatului A., constând în înlocuirea rezistenţei treptei ventilator şi a acumulatorului, în valoare totală de 1.117 RON, ocazie cu care a fost întocmit Devizul de reparaţii nr. x/12.07.2016.

Efectuarea acestor reparaţii este confirmată şi de către martorii ZZ., BBB., KKK., LLL. şi AAA., angajaţi ai S.C. II. S.R.L., care în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în instanţă au arătat că au fost realizate lucrările menţionate în devizele de lucrări din perioada martie 2015 - iulie 2016 ale autoturismului marca x având nr. de înmatriculare x, ale autoturismului marca x având nr. de înmatriculare x şi ale autoturismului marca x având nr. de înmatriculare x. De asemenea, martorul denunţător JJ. a confirmat acest aspect.

Inculpatul A. în declaraţia dată în faţa instanţei a arătat că "este adevărat că până în anul 2014 mi-am reparat şi eu maşina la acest service dar am plătit de fiecare dată. De fiecare dată în ziua când mi se repara maşina mi se emitea bonul fiscal, iniţial când duceam maşina în service mi se făcea un deviz estimativ iar când era reparat primeam bonul. După anul 2014 când fiul meu a luat permisul i-am dat acestuia maşina mea să o folosească, eu folosind-o foarte rar, iar maşina folosită de fiul meu, maşina soţiei mele au fost reparate în continuare la acelaşi service. Au fost câteva situaţii când am dus eu maşina soţiei mele la reparat şi am plătit de fiecare dată. Există şi o convorbire la dosar în care îi cer martorului LLLLLLLLLL. să îmi spună cât costă reparaţiile şi în care îi spun că trebuie să îi plătesc de fiecare dată. Nu am cunoştinţă despre împrejurările în care s-au reparat maşinile familiei mele şi nu s-a plătit, nu am avut niciodată vreo discuţie sau vreun comportament prin care să las de înţeles martorului LLLLLLLLLL. că în schimbul reparării maşinilor de IPJ Bihor să îmi fie reparate gratis maşinile familiei mele (...).Discutând cu familia mea am aflat de la fiu că într-adevăr avea o datorie de aproximativ 4.000 RON din luna august 2016 şi că s-a înţeles cu martorul LLLLLLLLLL. să o plătească în tranşe de câte 1000 RON/lună când primeşte salariul. I-am rugat pe fiul şi pe soţia mea să meargă la service să achite datoria, s-au întors cu nişte devize şi facturi despre care nu ştiau să fie neplătite dar le-am cerut să plătim totul ca să nu avem nici un fel de problemă. Legat de autoturismul martorului GGG. pe care l-am folosit şi eu şi care a fost reparat de câteva ori la acel service, a fost plătită de fiecare dată reparaţie de către martorul GGG. sau de mine în funcţie de cine ducea maşina în service."

Folosirea ocazională de către inculpatul A. a autoturismului având numărul de înmatriculare x, aflat în proprietatea martorului GGG., rezultă din declaraţiile inculpatului A. şi a martorului GGG., care au recunoscut acest aspect cât şi din procesele-verbale de redare a interceptările existente la dosarul cauzei din data de 18.09.2015, ora 12:33:08, 10.10.2015, ora 13:48:13, 10.10.2015, ora 13:49:22, 29.11.2015, ora 14:17:28 şi 14.12.2015, ora 20:14:10.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul A. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din probele administrate Curtea constată că acuzarea nu a probat existenţa unei înţelegeri "tacite şi ilicite" între martorul denunţător JJ. şi inculpatul A. în perioada martie 2015 - iulie 2016 în cadrul căreia acesta din urmă să accepte sau să îi promită ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L.

De asemenea, nu s-a dovedit existenţa unui act de pretindere repetată de foloase, respectiv de mai multe servicii de reparaţii a unor autoturisme aparţinând inculpatului A., membrilor familiei sale ori unor apropiaţi de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 RON, în perioada martie 2015 - iulie 2016 de la martorul denunţător YY. către inculpatul A., în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Tot astfel, nu este probată legătura dintre efectuarea reparaţiile la autoturismele aparţinând inculpatului A., familiei sau martorului GGG. de către societatea martorului JJ. şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.

Astfel, niciunul dintre martorii audiaţi în faza de urmărire penală şi în instanţă cu privire la această acuzaţie adusă inculpatului nu confirmă existenţa unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre inculpatul A. şi martorul denunţător LLLLLLLLLL. cu privire la repararea gratuită a autoturismelor inculpatului A., ale familiei sau martorului GGG. pentru ca în schimb inculpatul A., în calitate de şef IPJ, ordonator terţiar de credite să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L. aparţinând denunţătorului.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului JJ., dar şi din înscrisurile aflate la dosar, colaborarea dintre IPJ Bihor şi service-ul S.C. II. S.R.L. aparţinând denunţătorului s-a realizat încă înainte de anul 2008 şi a continuat până în anul 2016, inclusiv pe perioada în care inculpatul A. nu a fost şef de IPJ, fiind înlocuit de martorul WWWWW., care confirmă acest aspect prin declaraţia dată. De asemenea, şeful Serviciului Logistic din IPJ Bihor, martorul DDD. a confirmat colaborarea comercială cu această societate.

În ceea ce priveşte derularea procedurii de achiziţie directă după anul 2008 instanţa a constatat că s-a respectat legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi nu-i poate fi imputată inculpatului neîncheierea de contracte pentru repararea autoturismelor, deoarece legea nu prevedea această obligativitate, iar documentele justificative, facturile ţineau loc de contract. De asemenea, pentru motivele arătate mai sus nu-i pot fi imputate inculpatului A. vreo intervenţie la membrii comisiei de recepţie cu privire la efectuarea acesteia.

Pentru considerentele arătate s-a avut în vedere faptul că această societate şi-a păstrat acelaşi preţ/oră/manoperă pe toată perioada derulării relaţiei comerciale cu această instituţie 2006 - 2016, că a avut preţuri mai mici faţă de alte service-uri şi nu au fost probleme cu privire la calitatea reparaţiilor. De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpatul A. i-a solicitat vreunui angajat din IPJ Bihor să aibă o conduită favorabilă faţă de S.C. II. S.R.L.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului denunţător JJ. pe toată perioada în care a reparat autoturisme aparţinând IPJ Bihor a reparat şi autoturismele proprietatea inculpatului A., ale familiei sau ale cunoscuţilor, iar până în anul 2015 inculpatul A. nu a avut nicio datorie la acesta. "Până în anul 2015 inc. A. nu a avut nicio datorie la mine pentru reparaţiile efectuate, îmi plătea întotdeauna când îi ceream banii." Acest aspect este de altfel reţinut şi în rechizitoriu.

Instanţa constată că procurorul îşi întemeiază acuzarea pe depoziţia martorului denunţător JJ., or Curtea constată că depoziţiile acestui martor date în faza de urmărire penală nu au fost menţinute în instanţă cu privire la elementele esenţiale ale cauzei, şi că aceste declaraţii din faza de urmărire penală cu privire la infracţiunea imputată inculpatului, respectiv înţelegerea "tacită şi ilicită" dintre cei doi nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Martorul denunţător JJ. a fost de 5 ori audiat în faza de urmărire penală în data de 19.09.2016, completare la aceasta în data de 24.10.2016, completare la aceasta în data de 22.11.2016, în data de 05.12.2016 şi completare la aceasta în data de 21.12.2016.

Niciunde în declaraţiile date la urmărire penală martorul denunţător nu spune că inculpatul A. i-a cerut să-i repare gratis autoturismele în schimbul trimiterii în service a autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor, sau că el i-a propus acest lucru şi inculpatul A. a acceptat oferta sa.

Astfel, instanţa constată că în faza de urmărire penală martorul a dat cinci declaraţii, iar denunţul acestuia aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei a fost dat în condiţiile în care în urma controlului Antifraudă au fost găsite mai multe nereguli în contabilitatea societăţii, nereguli recunoscute şi de soţia martorului YY., care deşi era angajata societăţii şi ţinea contabilitatea primară a arătat că nu cunoaşte legea contabilităţii şi nu ştie când se emite o factură. De altfel, motivul pentru care martorul JJ. nu a emis imediat facturi pentru autoturismele reparate a fost exonerarea de la plata TVA şi impozit pe profit atât martorul cât şi soţia acestuia arătând că au procedat la fel şi în cazul altor clienţi.

Martorul JJ. a arătat în instanţă:

"Întrebare procuror: Cu privire la clienţii pt. care aţi emis doar deviz nu şi factură după repararea autoturismului aţi întreprins demersuri pentru recuperarea debitului?

Răspuns: După controlul Antifraudă trimis de DNA am emis facturi şi am intrat în legalitate şi astfel în prezent nu mai avem devize deschise fără facturi. Menţionez că controlul Antifraudă a venit a 2-a zi după Paştele catolicilor posibil din martie 2016 şi au controlat firma până în data în care inc. A. a avut percheziţia domiciliară făcută de DNA.

Întrebare procuror: De ce nu aţi emis facturi şi pt. inc. A. în perioada în care aţi emis facturi pt. ceilalţi clienţi datornici?

Răspuns: Pentru clienţii datornici am emis facturi după ce au venit cei de la Antifraudă, în timpul controlului, dar pt. inc. A. am omis să emit facturi, nu am altă explicaţie, nu mi-au cerut cei de la Antifraudă sau DNA să nu emit facturi.

Întrebare avocat NNNNNNNNNN. pentru inculpat A.: De ce nu i-aţi solicitat inc. A. să vă achite banii pt. reparaţii şi aţi făcut un denunţ împotriva acestuia?

Răspuns: Pur şi simplu nu l-am sunat pe inc. A. şi în urma controlului Antifraudă am ajuns la DNA, aveam devizele inc. A. şi atunci am făcut denunţul. Menţionez că atunci când am ajuns la DNA devizele deschise pt. reparaţiile maşinilor inc. A. erau deja pe masa DNA-ului. Cei de la Antifraudă mi-au ridicat toate devizele şi toate comenzile şi aşa îmi explic că acele devize au ajuns la DNA."

Cu toate că în faza de urmărire penală martorul LLLLLLLLLL. arăta "Fiind întrebat, declar că nu i-am solicitat inspectorului şef A. să plătească contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismele trimise de către acesta la service-ul S.C. II. S.R.L., în sumă totală de circa 8.600 RON, în considerarea funcţiei deţinute de acesta şi în contextul relaţiei comerciale derulate de S.C. II. S.R.L. cu IPJ Bihor, în cuantum anual de peste 100.000 RON. Arăt că începând cu anul 2014 au crescut semnificativ comenzile pe care I.P.J. Bihor le-a înaintat către S.C. II. S.R.L. privind asigurarea reparaţiilor la autoturismele marcă străină ale instituţiei (...). Declar că niciodată nu a existat o înţelegere între mine şi A. cu privire la achitarea în tranşe a contravalorii reparaţiilor efectuate la autoturismele pe care acesta le-a trimis în service, ori cu privire la acordarea unui termen de plată, iar începând cu anul 2015 nu s-a pus problema niciodată ca A. să mai achite contravaloarea reparaţiilor la autoturismelor sale ori ale apropiaţilor săi.", s-au emis devize de lucrări, iar ulterior facturi cu privire la aceste reparaţii, facturi care au fost achitate în perioada 02 - 21 noiembrie 2016 de către soţia şi fiul inculpatului A.

În situaţia în care martorul denunţător JJ. ar fi avut o înţelegere tacită şi ilicită cu inculpatul A. cu privire la repararea gratuită a autoturismelor acestuia în perioada martie 2015 - iulie 2016 era logic ca în contabilitatea societăţii contravaloarea reparaţiilor să fie achitată de către martorul denunţător, iar nu să se emită devize, facturi şi să se accepte plata acestora în perioada 02 - 21 noiembrie 2016 de către soţia şi fiul inculpatului A., în condiţiile în care în toată această perioadă martorul era chemat frecvent la DNA pentru a da declaraţii, prima declaraţie fiind în data de 19.09.2016, iar dacă ar fi existat o înţelegere în sensul celor menţionate în rechizitoriu procurorul avea posibilitatea să o probeze.

De altfel, în faţa instanţei martorul denunţător a arătat că nu a vrut să-l mituiască pe inculpatul A., că acesta nu i-a solicitat direct sau indirect să-i repare gratuit autoturismele sau că i-a dat de înţeles că dacă nu-i repară gratuit autoturismele nu-i va mai trimite spre reparat autoturisme marcă străină ale IPJ Bihor.

De asemenea, nu pot fi luate în considerare declaraţiile martorului denunţător de la urmărire penală potrivit cărora "nu i-am solicitat inspectorului şef A. să plătească contravaloarea reparaţiilor efectuate în sumă totală de circa 8.600 RON, (...) în considerarea funcţiei deţinute de acesta", deoarece acestea au fost date în condiţiile în care societatea acestuia avea mai multe nereguli, pentru a fi exonerat de răspundere cu privire la acele fapte, respectiv pentru a nu i se întocmi dosar penal în acest sens, iar pe de altă parte aceste declaraţii nu se coroborează cu alte probe, nu au fost menţinute în instanţă şi sunt lipsite de logică în condiţiile în care acelaşi martor recunoaşte că până în anul 2015 inculpatul A. a plătit contravaloarea reparaţiilor, or în acea perioadă inculpatul avea o funcţie mult mai mare, respectiv era şef al IGPR Bucureşti.

Pe de altă parte, în legătură cu creşterea valorii reparaţiilor după anul 2014 în cazul reparaţiilor efectuate la autoturismele marcă străină ale IPJ Bihor, aceasta aşa cum am arătat s-a datorat uzurii autoturismelor, acestea având o vechime de peste 10 ani şi alocării de fonduri de către ordonatorul secundar de credite, nefiind dovedită vreo implicare a inculpatului A., la acea dată şef IPJ Bihor în calitate de ordonator terţiar de credite cu privire la acest aspect, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor DDD. şi WWWWW. date în faţa instanţei precum şi a înscrisurilor privind vechimea autoturismelor.

De altfel, aşa cum a arătat inculpatul A., după anul 2015, când fiul acestuia OOOOOOOOOO. a obţinut permis de conducere, acesta folosea maşina inculpatului şi se ocupa şi de repararea acesteia, şi este posibil aşa cum a recunoscut şi martorul LLLLLLLLLL. ca acestuia să-i fie comunicat costul reparaţiilor, iar nu inculpatului A.

În ceea ce priveşte înţelegerea tacită dintre inculpatul A. şi denunţătorul JJ. acuzarea a considerat relevante discuţiile telefonice interceptate în cauză, în baza mandatelor de supraveghere tehnică în data de 3 februarie 2016, ora 10:55:13 şi respectiv 3 februarie 2016, ora 13:03:37, redate în rechizitoriu.

Procurorul susţine că pe parcursul interceptărilor din prezenta cauză, respectiv în perioada 17 septembrie 2015 - 14 martie 2016, deşi inculpatul A. a trimis de 5 ori (02.10.2015, 25.11.2015, 29.12.2015, 03.02.2016 şi 23.02.2016) autoturismele aflate în proprietatea sa, a familiei sale şi a apropiaţilor săi la service-ul S.C. II. S.R.L. în vederea executării de reparaţii, doar o singură dată acesta l-a întrebat pe JJ. despre costului reparaţiei, respectiv la data de 3 februarie 2016, ocazie cu care ofiţerului i s-a comunicat că reparaţiile realizate sunt gratuite - Ce. (...) să coste?, fapt acceptat de poliţist cu o naturaleţe care demonstrează că şi întrebarea sa vis-a-vis de costul reparaţiei a fost doar una de complezenţă: " Bine!", "Dai un şpriţ! Te-am pupat! Salut!".

Referitor la aceste aspecte relevate de acuzare, Curtea constată că interpretarea dată de procuror convorbirilor telefonice dintre inculpatul A. şi denunţătorul JJ. în data 3 februarie 2016, ora 10:55:13 şi respectiv 3 februarie 2016, ora 13:03:37, redate în rechizitoriu nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, dintr-o simplă lecturare a convorbirilor telefonice redate rezultă faptul că inculpatul A. a dus maşina soţiei la reparat la service-ul martorului denunţător în data de 03.02.2015, iar peste două ore când discută despre repararea maşinii, martorul îi explică ce operaţiuni a efectuat, respectiv că a schimbat doar un bec şi a resetat motorul (JJ.: - Asta-i ok! Nu. (...) nu i-am schimbat uleiul că (...) ă (...) n-o trecut doi ani de atunci. Uleiul care-l pun, sigur calitativu' îi, îi ok păntru doi ani de zile (...) JJ.: - (...) iar n-o trebuit completat, n-o trebuit ă (...) ăsta nimic pă ea, doar l-am resetat-o, am schimbat becu', l-o verificat).

De asemenea, în ceea ce priveşte costul intervenţiei nu se poate reţine că întrebarea a fost doar formală şi că inculpatul A. a acceptat cu naturaleţe faptul că intervenţie nu costă nimic, deoarece martorul denunţător a argumentat de ce nu a solicitat bani, intervenţia fiind una minoră de resetare a motorului şi schimbarea unui bec, aşa cu rezultă din discuţia redată în totalitate, spre deosebire de interpretarea discuţiei de către procuror. (A.: - Auzi? Cât costă, PPPPPPPPPP.?

JJ.: - Ce să coste? Că nu v-am făcut nimic, doar l-am resetat! Ce (...) să coste?

A.: - No bine! Vorbim! Te-am pupat!

JJ.: - Ce costuri vreţi să mai aveţi la ea, şefu'?

A.: - Bine!

JJ.: - Sănătate!

A.: - Dai un şpriţ! Te-am pupat! Salut!".).

Din toată conversaţia redată în rechizitoriu nu rezultă existenţa unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre inculpatul A. şi martorul denunţător YY. În ceea ce priveşte costul de schimbare a unui bec şi respectiv resetare motor relevantă este depoziţia martorului JJ., care audiat în instanţă a arătat că, " cu siguranţă atunci când costul era foarte mic, spre ex. am schimbat un bec, nu i-am spus costul".

Faptul că pe parcursul interceptărilor din prezenta cauză, respectiv în perioada 17 septembrie 2015 - 14 martie 2016, inculpatul A. l-a întrebat o singură dată la telefon pe martorul denunţător cât costă reparaţia, deşi autoturismele aflate în proprietatea sa, a familiei sale şi a apropiaţilor săi au fost de 5 ori la reparat (02.10.2015, 25.11.2015, 29.12.2015, 03.02.2016 şi 23.02.2016) nu înseamnă că cei doi au avut o înţelegere tacită şi ilicită. Pe de altă parte dacă ar fi avut o înţelegere tacită aceasta ar fi trebuit să rezulte chiar şi din interceptările telefonice pe întreaga perioadă pentru care s-a aprobat interceptarea convorbirilor inculpatului A.

De altfel, martorul JJ. a recunoscut în faţa instanţei faptul că fiul inculpatului A. s-a ocupat începând cu anul 2015 de maşina tatălui său, deoarece el o folosea, precum şi faptul că inculpatul A. nu i-a cerut niciodată să-i repare gratuit maşinile pentru ca în schimb să trimită majoritatea autoturismelor marcă străină ale IPJ la reparat. De asemenea, martorul a arătat că nu a avut intenţia să-i repare gratuit maşinile inculpatului A., ale familiei sau cunoscuţilor, nu a avut intenţia să-i dea mită în acest sens.

Faptul că la data de 21.11.2016 soţia inculpatului A. a achitat inclusiv contravaloarea reparaţiei din 3.02.2015, despre care martorul denunţător LLLLLLLLLL. i-a spus inculpatului A. că nu costă nimic nu face dovada unei înţelegeri tacite şi ilicite cu inculpatul A., ci face dovada că martorul LLLLLLLLLL. nu a avut vreo înţelegere în acest sens, nu i s-a solicitat să repare gratuit autoturismele inculpatului A. în schimbul trimiterii spre reparare a autoturismelor marcă străină a IPJ Bihor. Mai mult decât atât, în condiţiile în care în perioada emiterii şi plăţii facturilor, martorul denunţător era chemat periodic la DNA pentru a da declaraţii, dacă într-adevăr ar fi existat acea înţelegere " tacită şi ilicită" organele de urmărire penală aveau posibilitatea probării acesteia, martorul denunţător putând refuza emiterea facturilor, plata reparaţiilor dacă reparaţiile ar fi fost "gratis". De asemenea, în condiţiile unei înţelegeri tacite şi ilicite nu s-ar fi emis devize, facturi, acestea ar fi fost achitate de către martorul denunţător.

De asemenea, deşi la urmărire penală martorul YY. a arătat că soţia acestuia YY. care se ocupa de contabilitatea primară a societăţii i-a cerut în repetate rânduri să-i ceară bani inculpatului A. pentru reparaţii, în faţa instanţei nu şi-a menţinut aceste afirmaţii, iar soţia martorului, YY. a arătat că nu cunoaşte legea contabilităţii şi că aşa a procedat şi cu alţi clienţi, în sensul că a emis facturi după o perioadă de peste un an şi că nu ştie dacă a existat o înţelegere cu privire la un termen de plată între inculpatul A. şi soţul său "Aşa am procedat şi cu alţi clienţi, am deschis devize şi facturile au fost emise după un an. Aceste maşini pt. care s-au emis facturile la o dată de peste 1 an de la emiterea devizului nu au stat în service în toată această perioadă ci au fost reparate mai repede. Nu ştiu dacă între soţul meu şi aceşti clienţi pt. care se emiteau facturi ulterior devizului a existat vreo înţelegere privind eşalonarea plăţii sau un termen de plată mai îndelungat. Pentru maşinile inc. A. contravaloarea devizelor pe care le-am facturat în 2016 le-a plătit soţia şi fiul inc. A. Nu ştiu dacă am aplicat un discount când am emis facturile. Revin şi arăt faţă de ce am declarat la u.p. că nu ştiu dacă a existat o înţelegere între soţul meu şi inc. A. cu privire la eşalonarea plăţii sau un termen de plată mai îndelungat."

De asemenea, susţinerea acuzării potrivit declaraţiei din faza de urmărire penală a aceluiaşi martor denunţător JJ., conform căreia "În data de 24 octombrie 2016, în jurul orelor 12:00, am fost căutat la service-ul S.C. II. S.R.L. de către A., care m-a întrebat pentru prima oară care este cuantumul datoriei pe care ar avea-o faţă de mine, referindu-se, din câte am înţeles, la reparaţiile pe care le-am efectuat în perioada 2015 - 2016 la autoturismele acestuia. Chestorul A. mi-a dat de înţeles în cadrul discuţiei că a aflat că am fost audiat la D.N.A. Oradea în legătură cu reparaţiile pe care le-am efectuat la autoturismele acestuia" nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, acuzarea nefăcând dovada că inculpatul A. cunoştea pentru ce este anchetat, simplele afirmaţii ale denunţătorului, chemat periodic la declaraţii, necorelate cu alte probe, nedovedind aceste afirmaţii.

De altfel, în faţa instanţei martorul denunţător nu îşi mai menţine afirmaţiile de la urmărire penală arătând că "După ce am fost audiat prima dată la DNA a venit la service inc. A. pentru o diagnoză cu privire la autoturismul fratelui său şi mi-a spus că o să trimită să mi se achite acele restanţe. Inc A. nu mi-a spus atunci că ştie că eu aş fi declarat la DNA despre reparaţiile pe care i le-am făcut la autoturismele personale şi eu nu i-am spus ce declaraţii am făcut la DNA."

De asemenea, acuzarea avea posibilitatea să supravegheze convorbirile dintre martorul denunţător şi inculpatul A., dintre acesta şi şoferii sau mecanicii care au fost audiaţi, dar în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul A. cunoştea conţinutul declaraţiilor martorului denunţător, iar dacă ar fi fost o înţelegere între aceştia, martorul denunţător cu siguranţă ar fi respectat-o pentru a se putea dovedi înţelegerea şi ulterior tragerea la răspundere a inculpatului A.

Se mai reţine în actul de sesizare al instanţei că sub aspectul laturii subiective, este deosebit de relevantă poziţia inculpatului A. ce rezultă din discuţia telefonică avută cu JJ. la data de 21 octombrie 2015, ora 15:36:43, în contextul achitării reparaţiilor realizate de service-ul S.C. II. S.R.L. la ATV-ul aparţinând numitului GGG., discuţie redată în rechizitoriu, din care rezultă că inculpatul A. a făcut demersuri pentru a achita reparaţiile efectuate de service-ul S.C. II. S.R.L. la ATV-ul aparţinând numitului GGG. "Este de observat că reparaţiile în discuţie, efectuate la ATV, au fost achitate de către GGG., prin intermediul inculpatului A., imediat după realizarea acestora, spre deosebire de reparaţiile efectuate la autoturismul politicianului, cu nr. de înmatriculare x, din data de 02.10.2015 şi 12.07.2016, când reparaţiile efectuate, la solicitarea inculpatului A., la autoturismul numitului GGG. nu au fost achitate, fiind suportate de martorul denunţător JJ. în baza înţelegerii tacite şi ilicite la care am făcut referire mai sus dintre omul de afaceri şi şeful IPJ Bihor, inculpatul A.".

Referitor la aceste aspecte relevate de acuzare, Curtea constată că interpretarea dată de procuror convorbirii telefonice dintre inculpatul A. şi martorul denunţător JJ. la data de 21 octombrie 2015, ora 15:36:43, redată în rechizitoriu nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză.

Este de necontestat faptul că inculpatul A. în calitate de şef IPJ, fost şef IGPR are reprezentarea faptelor sale şi cunoştea faptul că în situaţia în care nu ar fi plătit reparaţiile putea fi dat în judecată pentru recuperarea debitului sau putea răspunde penal în cazul în care se dovedeşte că a săvârşit o faptă penală, dar din lecturarea acelei convorbiri telefonice, contrar celor reţinute de procuror, rezultă faptul că inculpatul nu a avut o înţelegere "tacită şi ilicită" cu denunţătorul pentru repararea gratuită a autoturismelor sale, ale familiei sau ale martorului GGG., în schimbul trimiterii spre reparare a autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor în perioada martie 2015 - iulie 2016.

Astfel, această discuţie a avut loc în data de 21.10.2015, deci în perioada presupus a fi infracţională, viza un ATV al martorului GGG., iar inculpatul A. întreabă costul reparaţiei pentru a plăti. Afirmaţia inculpatului A. "Bai ar fi dacă nu ţi i-aş aduce, mă PPPPPPPPPP.!", cu privire la banii pentru reparaţii dovedeşte tocmai faptul că inculpatul A. nu a acceptat sau solicitat ca repararea autovehiculelor să se facă gratuit. În acest sens este discuţia telefonică:, A.: - Ă (...) 3.350 ai zis, da? În total. JJ.: - Ă (...) nu ştiu, mă uit pă mesaj sau mă uit pă deviz acolo, pă oricare, nu-i problemă. A.: - No stai că am mesajele de la tine. În regulă. Io parcă aşa am socotit atuncia .JJ.: - Da' nu ştiu, şefu'! Sincer, da' (...) A.: - No şi dacă-i mai mult, când vin io îţi aduc şi banii şi îi ok. JJ.: - Da' nu-i ăsta (...) nu-i bai! Ă (...) Bun! A.: - Păi, nu-i bai (...) Bai ar fi dacă nu ţi i-aş aduce, mă PPPPPPPPPP.!JJ.: - Mă duc (...) A.: - Bine! (...)".

De asemenea, în prima declaraţie dată de martorul JJ. la DNA, respectiv 19.09.2016 acesta relatează şi despre faptul că inculpatul A. în data de 05.09.2016 l-a contactat telefonic în urma unui accident rutier pe care l-a avut pentru a-i repara autoturismul, iar în zilele următoare i-a dat suma de 1.000 euro drept avans pentru repararea autoturismului, de unde rezultă faptul că inculpatul A. plătea reparaţiile autoturismelor, că nu i-a solicitat martorului să le repare gratis, nu a avut o înţelegere cu martorul JJ. în acest sens, iar la acea dată martorul JJ. nu a fost audiat la DNA pentru a se presupune aşa cum s-a susţinut în acuzare că inculpatul A. ar avea acel comportament, deoarece a aflat de cele declarate la parchet de către martorul denunţător.

Susţinerile din rechizitoriu potrivit cărora inculpatul A. ar fi folosit în interes personal autoturismele de serviciu şi şoferii ce le deserveau, de unde rezultă modul în care inculpatul A. s-a raportat la utilizarea resurselor financiare limitate ale Inspectoratului, nu au legătură cu fapta imputată inculpatului şi nu pot dovedi infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

În situaţia în care procurorul considera că inculpatul A. a folosit autoturismele de serviciu necorespunzător şi ar fi săvârşit vreo infracţiune sau abatere disciplinară avea posibilitatea să se sesizeze sub acest aspect.

De altfel, declaraţiile martorilor CCC., EEE., NNN. şi MMM., conducători auto care asigurau permanenţa la autoturismele folosite în principal de inspectorul şef şi numeroasele convorbiri telefonice menţionate în rechizitoriu cu privire la folosirea de către inculpatul A. a autoturismelor de serviciu nu au legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, nedovedind vreo înţelegere "tacită şi ilicită" dintre inculpatul A. şi martorul denunţător JJ. cu privire la repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor.

Audiaţi şi în faţa instanţei, aceşti martori au arătat că au existat situaţii când în drum spre birou o duceau şi pe fiica inculpatului la şcoală, care era în vecinătatea sediului IPJ Bihor, că autoturismele IPJ au fost folosite seara târziu inclusiv de către un procuror, iar inculpatul A. a depus la dosar Adresa nr. x/20.11.2012 emisă de IGPR Bucureşti din care rezultă că a avut permisiunea de a utiliza autoturismul instituţiei şi de a-l parca la domiciliul său.

De asemenea, în cauză nu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pe motiv că nu a respectat legea privind achiziţiile publice, că nu a utilizat raţional bugetul alocat IPJ Bihor sau pentru că această utilizare ar fi avut legătura cu înţelegerea "tacită şi ilicită" imputată prin actul de sesizare al instanţei, bugetul IPJ fiind alocat de către ordonatorul secundar de credite, iar inculpatul A. în calitate de şef IPJ Bihor şi ordonator secundar de credite nu avea posibilitatea să facă modificări în clasificaţia bugetară.

După audierea de către instanţa de judecată a martorilor JJ. şi DDD., ca de altfel şi a martorilor PP. şi NN. (cei doi pentru faptele de la punctele 1, 2 rechizitoriu) procurorul din cadrul DNA ST Oradea i-a audiat pe aceştia în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului, iar prin adresa depusă la dosar a solicitat reaudierea acestora pe motiv că martorii şi-au retras la parchet declaraţiile date în faţa Curţii de Apel Timişoara, iar pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) C. proc. pen. procurorul consideră că trebuie audiaţi de către instanţă, deoarece în instanţă au dat declaraţia mincinoasă.

Trebuie menţionat faptul că deşi se menţionează că şi martorul denunţător JJ. şi-a retras declaraţia dată în faţa Curţii, faţă de acest martor nu se deschide dosar penal, martorul QQQQQQQQQQ. fiind audiat în calitate de martor în dosarul de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, deschis pe numele martorului DDD. sub nr. x/2018.

Aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate concluziilor scrise de către procuror, faţă de martorul NN. s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă potrivit art. 273 alin. (3) C. proc. pen. prin Ordonanţa de clasare din data de 11.10.2018 dată în Dosar nr. x/2018 a DNA - ST Oradea, pe motiv că şi-a retras mărturia mincinoasă înainte de pronunţarea unei hotărâri în cauză beneficiind de cauza de nepedepsire, iar faţă de martorul PP. s-a dispus clasarea prin Ordonanţa din 27.09.2018 pentru aceiaşi infracţiune potrivit art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

De asemenea, faţă de martorul DDD. prin Ordonanţa din data de 10.10.2018 dată în Dosar nr. x/2018 a DNA - ST Oradea s-a dispus renunţarea la urmărire penală pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, ordonanţa fiind confirmată prin Încheierea nr. 166/2018 dată în data de 31.10.2018 de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2018.

Instanţa constată că aceste ordonanţe şi încheierea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărire penală nu beneficiază de autoritate de lucru judecat şi nu pot împiedica o analiză a instanţei cu privire la întreg materialul probator, probele neavând o valoare prestabilită.

Curtea consideră că potrivit actualului C. pen., aplicabil în speţă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 273 alin. (3) C. proc. pen., spre deosebire de C. pen. din 1968 nu mai operează în cauzele penale dacă autorul îţi retrage declaraţia înainte de a se pronunţa o soluţie în cauza în care s-a dat mărturia mincinoasă.

Modificarea legislativă este în sensul că această cauză de nepedepsire se aplică în prezent în cauzele penale, doar în situaţia în care autorul îşi retrage mărturia înainte de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul în care a dat declaraţia, motiv pentru care acest termen fiind depăşit în prezenta speţă martorii nu puteau beneficia de această cauză de nepedepsire.

De asemenea, cu toate că martorul denunţător JJ., care a fost audiat de 5 ori în faza de urmărire penală nu şi-a menţinut parte din declaraţiile date, neconfirmând înţelegerea tacită şi ilicită reţinută în actul de sesizare în faţa instanţei precum şi alte aspecte, faţă de acesta nu s-a deschis dosar penal pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, fiind audiat doar ca martor în dosarul de mărturie mincinoasă al martorului DDD. de unde rezultă modalitatea în care au fost audiaţi martorii denunţători în dosar.

Nu pot fi reţinute afirmaţiile martorului JJ. date în dosarul deschis ulterior audierii sale în instanţă, pentru mărturie mincinoasă vizându-l pe DDD., potrivit cărora neavând cunoştinţe juridice nu a înţeles termenul "mită" şi de aceea nu-şi menţine cele declarate în instanţă, deoarece acest termen este foarte uzitat în limbajul comun, foarte mediatizat, martorul a arătat şi că nu a avut intenţia să-i repare gratuit autoturismele pentru ca în schimb să-i fie trimise autoturisme ale IPJ Bihor, semn că a înţeles foarte bine semnificaţia cuvântului mită, şi fiind întrebat de mai multe ori a arătat că nu îşi menţine afirmaţia de la urmărire penală potrivit căreia " nu i-am solicitat inspectorului şef A. să plătească contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismele trimise de către acesta la service-ul S.C. II. S.R.L., în sumă totală de circa 8.600 RON, în considerarea funcţiei deţinute de acesta şi în contextul relaţiei comerciale derulate de S.C. II. S.R.L. cu IPJ Bihor, în cuantum anual de peste 100.000 RON."

De asemenea, în cadrul aceleiaşi declaraţii date în calitate de martor în dosarul de mărturie mincinoasă, prin întrebările adresate, se încearcă chiar o modificare a situaţiei de fapt consemnată în rechizitoriu, deci o completare a urmăririi penale în acest dosar. Astfel, cu toate că se recunoaşte în rechizitoriu că S.C. II. S.R.L. a avut acelaşi preţ pe manoperă pe toată perioadă 2008 - 2016, se acreditează prin întrebările adresate în această declaraţie ideea că acesta ar fi fost un service scump în oraş, aceasta în condiţiile în care martorii audiaţi DDD., WWWWW., JJ. au confirmat în instanţă menţinerea aceluiaşi preţ/manoperă/oră şi faptul că acesta era mult mai mic comparativ cu service-ul la care a trimis martorul WWWWW. autoturismele marcă străină ale IPJ Bihor în perioada cât a fost la conducere.

De altfel, în legătură cu denunţul făcut la DNA, elocventă este împrejurarea în care martorul denunţător JJ. a făcut acele afirmaţii despre inculpatul A. potrivit declaraţiei dată în faţa instanţei "Întrebare procuror: Cu privire la clienţii pt. care aţi emis doar deviz nu şi factură după repararea autoturismului aţi întreprins demersuri pentru recuperarea debitului? Răspuns: După controlul Antifraudă trimis de DNA am emis facturi şi am intrat în legalitate şi astfel în prezent nu mai avem devize deschise fără facturi. Menţionez că controlul Antifraudă a venit a 2-a zi după Paştele catolicilor posibil din martie 2016 şi au controlat firma până în data în care inc. A. a avut percheziţia domiciliară făcută de DNA. Întrebare procuror: De ce nu aţi emis facturi şi pt. inc. A. în perioada în care aţi emis facturi pt. ceilalţi clienţi datornici? Răspuns: Pentru clienţii datornici am emis facturi după ce au venit cei de la Antifraudă, în timpul controlului, dar pt.. inc. A. am omis să emit facturi, nu am altă explicaţie, nu mi-au cerut cei de la Antifraudă sau DNA să nu emit facturi (...) Întrebare avocat NNNNNNNNNN. pentru inculpat A.: De ce nu i-aţi solicitat inc. A. să vă achite banii pt. reparaţii şi aţi făcut un denunţ împotriva acestuia? Răspuns: Pur şi simplu nu l-am sunat pe inc. A. şi în urma controlului Antifraudă am ajuns la DNA, aveam devizele inc. A. şi atunci am făcut denunţul. Menţionez că atunci când am ajuns la DNA devizele deschise pt. reparaţiile maşinilor inc. A. erau deja pe masa DNA-ului. Cei de la Antifraudă mi-au ridicat toate devizele şi toate comenzile şi aşa îmi explic că acele devize au ajuns la DNA.", de unde rezultă faptul că pentru a fi exonerat de răspundere penală în legătură cu nelegalităţile de la societatea acestuia a formulat acel denunţ, fără însă a argumenta cele declarate.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului DDD. dată în faţa instanţei aceasta se coroborează şi cu alte mijloace de probă, respectiv declaraţiile martorului PPP., s-a dovedit că acesta a beneficiat de servicii de la martorul denunţător LLLLLLLLLL. prin angajarea fictivă a concubinei la firma acestuia, iar revenirea asupra declaraţiei date în faţa instanţei nu are o explicaţie rezonabilă. De altfel, diferenţa dintre cele două declaraţii ar fi în legătură cu persoana care a decis reluarea colaborării cu S.C. II. S.R.L. în mai 2012 cu privire la autoturismele aflate în folosinţa directă a conducerii IPJ Bihor, când inculpatul A. s-a întors la conducerea IPJ Bihor, respectiv martorul sau inculpatul A. şi persoana care dădea comanda pentru repararea autoturismelor la II.

Or, în primul rând acest aspect nu dovedeşte înţelegerea tacită şi ilicită dintre martorul denunţător JJ. şi inculpatul A., deoarece aceasta se presupune că a avut loc în perioada martie 2015 - iulie 2016, or decizia în discuţie a fost luată în mai 2012 şi aşa cum a arătat şi martorul WWWWW., propus de procuror, martorul DDD. stabilea dacă este legală continuarea colaborării, lucrând la compartimentul de specialitate, iar aceste aspecte le-a relatat martorul DDD. inclusiv la urmărire penală. " După revenirea lui A. de la Bucureşti, acesta m-a întrebat dacă este legal să repare autoturismele în cauză din nou la service-ul S.C. II. S.R.L., iar la răspunsul meu afirmativ, acesta a dispus să fie reparate la S.C. II. S.R.L.." . De asemenea, la luarea deciziei aşa cum s-a arătat s-a avut în vedere şi preţul mai mic practicat de II. precum şi timpul redus de reparaţie.

Martorul PPP. a arătat în faţa instanţei "Martorul DDD. îmi spunea să întocmesc comanda de reparaţii şi procesul-verbal de recepţie îl întocmeam şi eu deşi nu îl aveam în fişa postului, dar fiind personal puţin în acel serviciu, martorul DDD. îmi dădea dispoziţie să întocmesc şi procesul-verbal (...)

După ce era emisă factura cu privire la reparaţie, eu semnam ordonanţarea de plată care avea la bază factura, procesul-verbal de recepţie şi devizul de reparaţie.

Ordonanţarea de plată era semnată de martorul DDD. Nu am constatat niciodată nereguli în legătură cu facturile şi devizele care veneau de la service-ul II. Eu întocmeam comanda de reparaţie pe baza dispoziţiei pe care mi-o dădea martorul DDD." Astfel, din declaraţiile martorilor DDD. şi PPP. se confirmă faptul că, comenzile de reparaţii autoturisme erau efectuate în cadrul Serviciului Logistic.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă existenţa unei înţelegeri tacite şi ilicite în perioada martie 2015 - iulie 2016 între inculpatul A. şi martorul JJ. în baza căreia inculpatul să-i fi cerut să-i repare gratis autoturismele personale, ale familiei sau ale apropiaţilor pentru ca în schimb să accepte ca toate reparaţiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor să fie efectuate la service-ul S.C. II. S.R.L. De altfel, nu s-a făcut dovada că martorul denunţător JJ. i-a făcut o astfel de ofertă inculpatului A. iar acesta a acceptat-o. De asemenea, nu s-a făcut dovada că efectuarea reparaţiilor în litigiu a determinat repararea autoturismelor marcă străină ale IPJ Bihor la service-ul martorului denunţător JJ., relaţia comercială cu acesta existând încă din anul 2008. Pretinsele încălcări ale legii achiziţiilor, neefectuarea recepţiilor lucrărilor, cumpărarea altor aparate de la acel service, folosirea autoturismului de serviciu în scop personal de către inculpatul A., invocate în acuzare, nu dovedesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită imputată inculpatului A. şi nici nu au fost susţinute de probele administrate.

15. Cu privire la acuzaţia de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă la pct. 22 din rechizitoriu) şi cu privire la acuzaţia de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului I. (descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

Curtea constată că prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului A. faptul că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese din data de 25.09.2008 şi 12.06.2009 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, 09.10.2009, 26.02.2010 şi 20.10.2010, depuse la Direcţia Generală Anticorupţie, 08.12.2010, 09.08.2011 şi 10.05.2012, depuse la Inspectoratul General al Poliţiei Române, 30.05.2012, 15.05.2013, 30.04.2014 şi 05.05.2015 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, calitatea de membru în KK.

De asemenea, prin rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului I. că în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Bihor la data de 11 iunie 2014, 14 iulie 2015, 7 martie 2016 şi 8 iunie 2016, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii, calitatea de membru în KK. (4 acte materiale).

În dovedirea acestor acuzaţii procurorul a reţinut ca fiind relevante: declaraţiile martorilor HHH., QQQ., JJJ., III. şi KKKK., procesele-verbale de redare a convorbirilor, înscrisurile înaintate la dosar de reprezentanţii KK., înscrisurile şi obiectele identificate în biroul inculpatului A. cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 19.09.2016 la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, procesele-verbale de redare a convorbirilor din perioada 17 septembrie 2015 - 14 martie 2016, când inculpatul A. a deţinut şi funcţia de Maestru Venerabil al RRRRRRRRRR., listingurile convorbirilor telefonice aferente perioadei autorizată de judecător, respectiv 17.10.2015 - 29.11.2016, înscrisuri.

În România este constituită KK., asociaţie ca persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial.

Trebuie menţionat faptul că prin Sentinţa civilă nr. 54 din 17.09.1993 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în Dosar nr. x/1993 în baza Legii nr. 21/1924 şi a Legii nr. 54/1991 s-a admis cererea de înscriere ca persoană juridică a " KK." şi s-a acordat personalitate juridică acestei societăţi, iar în statutul depus la acea dată la art. 1 s-a arătat că "KK. este o asociaţie neguvernamentală, fără tangenţă politică, cu activitate nonprofit."

La cererea de înscriere ca persoană juridică a fost ataşat Statutul KK., tabel nominal al membrilor fondatori participanţi la Adunarea Generală din 09.09.1993, Avizul Ministerului Afacerilor Externe al României.

KK. este înregistrată în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x din 16.07.2012 -Secţiunea II, Dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 561/15.04.2004 s-a prevăzut că "se recunoaşte KK., persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică".

Obiectivul Asociaţiei, potrivit statutului, constă în " acţiuni educative, umanitare şi social - filantropice", iar conf. art. 2 din Statutul KK. acordarea de "sprijin mutual pentru membrii săi în toate împrejurările vieţii" reprezintă unul dintre scopurile KK.

Potrivit paginii de internet aparţinând KK., rezultă că KK. este constituită şi funcţionează ca o asociaţie, fiind înfiinţată ca o persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial. Statutul KK. este public, fiind înregistrat la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice fără Scop Patrimonial, iar KK. este recunoscută de Guvernul României ca asociaţie de utilitate publică (în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 561 din 15.04.2004 privind recunoaşterea Asociaţiei "KK." ca fiind de utilitate publică).

Inculpatul I. a invocat faptul că acuzarea şi-a motivat trimiterea în judecată pe legislaţia masonică, respectiv Statutul Asociaţiei (dosar UP), Constituţia şi Regulamentul General (dosar UP), Codul de conduită masonică, toate în ediţie 2016, înscrisuri care nu erau în vigoare la data intrării acestuia în masonerie, 13.03.2014, data depunerii jurământului, şi prin urmare nu cunoştea conţinutul acestora nefiindu-i comunicat.

Curtea constată că legislaţia masonică nu a suferit modificări substanţiale până la data intrării în masonerie a inculpatului şi nici de la data intrării şi până în anul 2016. Astfel, actul adiţional la Statutul KK. aflat la dosar instanţă era în vigoare în această formă la data la care inculpaţii A. şi I. au intrat în masonerie prin depunerea jurământului de ucenic în RRRRRRRRRR., în anul 2007 inculpatul A. şi în anul 2014 inculpatul I., deoarece celelalte modificări până în 2014 au vizat doar componenţa organelor de conducere şi durata mandatelor acestora aşa cum rezultă din Încheierile nr. 278 din 26.11.2010, nr. 332 din 09.12.2011, nr. 95 din 06.04.2012 ale Judecătorie Sector 3 Bucureşti. De asemenea, nu sunt modificări substanţiale nici în perioada 2014 - 2016.

KK. cuprinde toţi masonii şi toate Lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de Asociaţie, potrivit Statutului Asociaţiei art. 17, respectiv art. 21.

Loja reprezintă "corpul primar şi fundamental al frăţiei masonice, este structura autonomă şi suverană a Fraţilor Masoni, constituită ritual şi regular, pentru desfăşurarea lucrărilor masonice", fiecare Lojă masonică fiind condusă de un Maestru Venerabil.

Membrii KK. au trei grade: ucenic, calfă şi maestru mason, în limbaj masonic membrii KK. fiind numiţi "Fraţi" sau "Fraţi masoni".

Potrivit Constituţiei KK. şi Regulamentului General al KK., calitatea de mason (membru al KK.) poate fi dobândită numai prin iniţierea sau regularizarea într-o lojă aflată sub obedienţa Marii Loji. Iniţierea reprezintă ansamblul de proceduri regulamentare şi ritualice prin care un candidat profan este admis, consacrat şi recunoscut în gradul de "ucenic" într-o lojă masonică aparţinând de KK.

Astfel, dobândirea calităţii de mason coincide cu iniţierea într-o lojă masonică, respectiv cu depunerea jurământului de credinţă "la iniţiere toţi candidaţii depun Jurământul cu mâna dreaptă pe Cartea Legii Sacre (Biblia, Tanah, Coranul ş.a.) deschisă, pe SSSSSSSSSS. şi pe Compas", potrivit Declaraţiei de principii din Constituţia KK.

Potrivit art. 18.1.15 din Regulamentul General al KK. "fraţii iniţiaţi, sau regularizaţi, trebuie să depună jurământul pe cele trei Mari Lumini ale Francmasoneriei şi să semneze obligaţiile de a respecta: Landmark-urile, Principiile de Regularitate, Constituţia, Regulamentul General şi Codul de Conduită Masonică ale KK., hotărârile Marelui Maestru, Marelui Consiliu şi ale Conventurilor KK.".

Potrivit Adresei nr. x/28.09.2016 emisă de Asociaţia KK. rezultă că inculpatul A., s-a înscris în KK. în cursul anului 2007, când a depus jurământul ucenicului, fiind iniţiat în RRRRRRRRRR., unde a activat în mod continuu până la trimiterea în judecată.

La data de 06.03.2009, inculpatul A. a dobândit gradul de "Maestru Mason" în cadrul KK., depunând în acest sens jurământul maestrului. Gradul de "Maestru Mason" reprezintă "gradul sublim în Masoneria Simbolică", conform art. 15.3.1 din Regulamentul General al KK.

Acest grad, de "Maestru Mason", se obţine după "cel puţin 12 luni de la obţinerea gradului de Calfă sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru", iar gradul de "Calfă" după "cel puţin 6 luni vechime de la iniţiere (şi obţinerea gradului de Ucenic) sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru" . În perioada 2015 şi 2016 RRRRRRRRRR., a fost condusă de inculpatul A., în calitate de Maestru Venerabil.

Potrivit Adresei nr. x din 04.10.2016 emisă de IPJ Bihor au fost comunicate declaraţiile de interese privind pe inculpatul A., din care rezultă că acesta nu a menţionat în declaraţiile de interese din data de 25.09.2008 şi 12.06.2009 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, 09.10.2009, 26.02.2010 şi 20.10.2010, depuse la Direcţia Generală Anticorupţie, 08.12.2010, 09.08.2011 şi 10.05.2012, depuse la Inspectoratul General al Poliţiei Române, 30.05.2012, 15.05.2013, 30.04.2014 şi 05.05.2015 depuse la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, calitatea de membru în KK..

Potrivit Adresei nr. x/28.09.2016 emisă de Asociaţia KK. rezultă că inculpatul I., având calitatea de judecător la Tribunalul Bihor, a dobândit calitatea de membru mason în cadrul KK. la data de 13.03.2014, când a depus jurământul ucenicului, fiind iniţiat în RRRRRRRRRR., din Oradea, unde a activat în mod continuu până la trimiterea în judecată.

Anterior depunerii jurământului, la data de 21.10.2013, inculpatul I. a întocmit, datat şi semnat "Petiţia de iniţiere" în cadrul KK., "Declaraţia pe proprie răspundere" şi "Declaraţia-angajament", înscrisuri depuse la dosar de către martorul HHH. cu prilejul audierii în faza de urmărire penală după cum urmează:

- petiţia de iniţiere, cuprinde menţiunile olografe realizate de inculpatul I. privind profesia şi funcţia ocupată, respectiv "magistrat - judecător" locul de muncă "Tribunalul Bihor - Oradea" datele privind educaţia: anul absolvirii liceului "1982", unităţile de învăţământ, specialitatea şi anul absolvirii "Universitatea Babeş-Bolyai Cluj - Fac. de Drept, 1996", "Şcoala de Ofiţeri M.I. Bucureşti - 1989" specializarea "Drept penal" limbi străine "engleza" (nivel: bine); experienţa profesională: perioadă/funcţie/locul de muncă "1989-1998 ofiţer M.I.", "1999 - 2004 procuror Parchet Aleşd - Salonta - Oradea", "2004 - 2009 judecător Judecătoria Oradea", "2009 - prezent judecător Tribunalul Bihor". Totodată, inculpatul I. a menţionat că nu a depus o petiţie de iniţiere unei alte Loji, înaintea acesteia şi nu a fost vreodată respins de o Lojă Masonică, exprimându-şi acordul ca datele personale furnizate de acesta să fie prelucrate în formele de evidenţă internă ale KK.;

- declaraţia pe proprie răspundere, cuprinde menţiunile olografe realizate de inculpatul I. privind datele sale de identitate, numărul de telefon şi adresa de email, magistratul asumându-şi răspunderea în sensul în care "cunoscând prevederile art. 292 din C. pen. cu privire la falsul în declaraţii, că nu am antecedente penale şi fiscale şi că documentele şi datele furnizate în Petiţia de Iniţiere sunt adevărate"

- declaraţia - angajament cuprinde menţiunile olografe realizate de inculpatul I. privind datele sale de identitate. Prin întocmirea, datarea şi semnarea acestui document la data de 21.10.2013, inculpatul I. a declarat că a luat la cunoştinţă, angajându-se să respecte şi să pună în aplicare următoarele obligaţii, regulamente şi norme: 1.contribuţiile financiare către KK.,ce sunt următoarele:a) cotizaţia anuală 180 RON;b) contribuţiile băneşti pentru iniţieri şi sporuri de salariu: - gradul 1 ucenic: 600 RON; - gradul 2 calfă: 600 lei; - gradul 3 maestru: 600 RON; c) contribuţii anuale pentru programele dezvoltate de KK.; - Programul Pro Vita 100 RON; - programul Naţional Bursier Viitorul României 45 RON; 2. contribuţiile financiare aferente funcţionării şi organizării Atelierului, conform regulilor interne ale Lojii; 3. Constituţia şi Regulamentul General al KK., Regulamentul Intern al Lojii şi Codul de Conduită Masonică al KK.

După aprobarea Petiţiei de iniţiere, fiind parcurse în acest sens etapele prealabile procedurii de iniţiere în masonerie (cele trei Strigări), prevăzute la art. 18.1, intitulat "Iniţieri", din Regulamentul General al KK., la data de 13.03.2014 inculpatul I. a dobândit gradul de "Ucenic" în cadrul KK. - RRRRRRRRRR., depunând în acest sens un jurământ de credinţă.

În conformitate cu prev. art. 18.1.15 din Regulamentul General al KK., cu ocazia depunerii "Jurământului Ucenicului", inculpatul I., "în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a membrilor din această Respectabilă Lojă, cu deplină şi profundă convingere sufletească, cu absolută şi de neclintit voinţă, pe deplin conştient", a jurat "solemn pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei Universale" să se supună prevederilor Constituţiei şi Regulamentului General al KK. şi să apere "onoarea şi viaţa tuturor Fraţilor şi, în limita posibilităţilor mele, să îi ajut în orice împrejurare".

Totodată, la data de 13.03.2014 a fost întocmită "Fişa masonică" a inculpatului I., care cuprinde fotografia magistratului, toate datele sale de identificare, profesia, funcţia, educaţia, experienţa profesională, activitatea masonică şi recomandarea Maeştrilor Masoni. La rubrica "activitatea masonică" a fost menţionată data iniţierii "13.03.6014" în RRRRRRRRRR., iar la rubrica "recomandarea Maeştrilor Masoni" au fost menţionaţi "JJJ." şi "A.", aceştia devenind naşi masonici ai inculpatului I., potrivit art. 9, capitolul II din Codul de conduită masonică. Fişa masonică a fost semnată de Maestrul Venerabil la acel moment, TTTTTTTTTT., de secretarul KKKK. şi de Oratorul A.

Prin Adresa nr. x/2016 Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat la dosar declaraţiile de interese privind pe inculpatul I. din care rezultă că acesta nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Bihor la data de 11 iunie 2014, 14 iulie 2015, 7 martie 2016 şi 8 iunie 2016, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii, calitatea de membru în KK.

Curtea reţine că fapta incriminată în dispoziţiile art. 326 C. pen. se încadrează în categoria infracţiunilor de fals propriu-zis şi presupune o alterare a adevărului care operează asupra unui înscris, respectiv o declaraţie cu însuşiri probatorii stabilite de dispoziţii legale.

Articolul 111 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 instituie o obligaţie legală pentru persoanele care îşi asumă responsabilitatea unor demnităţi şi funcţii publice de a completa, periodic şi în mod obligatoriu, declaraţia de interese:

"Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită". Astfel, magistraţii (art. 1, alin. (1), pct. 7 din Legea nr. 176/2010) şi poliţiştii (art. 1, alin. (1), pct. 31 din Legea nr. 176/2010) au obligaţia legală de a depune declaraţia de interese, în termenele prevăzute de art. 4 în cuprinsul căreia, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol 111, sunt obligaţi să menţioneze calitatea de "membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale".

Potrivit art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, "Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen. ", text de lege ce consacră, instituie, existenţa consecinţelor juridice, reclamate şi prevăzute expres de norma de incriminare a art. 326 din C. pen.

De asemenea, în cazul magistraţilor, prin Hotărârea nr. 886 din 2013 dată de Plenul Consiliului Superior al magistraturii s-a stabilit:

"Art. 1 - Posibilitatea judecătorilor şi procurorilor de a face parte din asociaţii fără scop patrimonial nu contravine normelor legale care reglementează incompatibilităţile şi interdicţiile, în măsura în care organizaţiile respective sunt înregistrate legal, îndeplinesc cerinţa prevăzută în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. 6 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, şi funcţionează în limitele scopului şi activităţilor declarate şi autorizate de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile privind înscrierea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial.

Art. 2 - Un magistrat nu poate face parte din asociaţii secrete, interzise de art. 40 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Dacă o asociaţie înregistrată legal cu un scop funcţionează în fapt ca o asociaţie secretă, având alte scopuri decât cel declarat, acest fapt trebuie dovedit în fiecare caz în parte, neputând fi prezumat.

Art. 3 - Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a completa calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice, în cadrul declaraţiei de interese prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, modificată."

Pentru a aprecia asupra existenţei elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii, este necesară verificarea îndeplinirii unei condiţii esenţiale şi anume, dacă declaraţia este aptă să servească potrivit legii sau împrejurărilor la producerea unor consecinţe juridice. Aprecierea producerii acestor consecinţe se face în raport de actul normativ care prevede condiţiile şi scopul pentru care o asemenea declaraţie este necesară.

Depunerea declaraţiei de interese este nu numai obligatorie ci esenţială pentru atingerea scopului pentru care a fost înfiinţată Agenţia Naţională de Integritate. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 176/2010 "(1) Scopul Agenţiei este asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice. (...)", sens în care potrivit art. 10 din lege inspectorii de integritate au obligaţia evaluării declaraţiilor de avere şi de interese în scopul asigurării integrităţii în exercitarea funcţiilor publice şi a prevenirii corupţiei, astfel cum se prevede în art. 8 din lege. Or, depunerea declaraţiilor de interese necorespunzătoare adevărului, are drept consecinţă în interpretarea şi aplicarea legii speciale, împiedicarea efectuării controlului asupra acestora, respectiv, în scopul asigurării integrităţii în exercitarea funcţiilor publice şi a prevenirii corupţiei, astfel cum se prevede în art. 8 din Legea nr. 176/2010.

Prin urmare, omisiunea inculpaţilor A. şi I. de a menţiona în cuprinsul declaraţiilor de interese faptul că sunt membri în Asociaţia KK., se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii din perspectiva exigenţelor impuse de norma specială privind obligaţiile impuse persoanelor enumerate la art. 1 din Legea nr. 176/2010 şi art. 111 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 de a da declaraţii corespunzătoare realităţii.

Inculpaţii A. şi I. prin declaraţiile date în faţa instanţei nu contestă faptul că sunt masonii şi că au participat la "ţinutele" organizate de RRRRRRRRRR. unde au activat, dar aceştia susţin că nu fac parte din KK., ci din KK. ca Ordin iniţiatic, aceasta din urmă neavând personalitate juridică, şi nefiind o asociaţia astfel că nu au considerat că trebuie să completeze declaraţia de interese în acest sens.

Curtea constată că în cauză s-a dovedit faptul că inculpaţii A. şi I. de la data intrării în Masonerie prin depunerea jurământului de ucenic au activat în RRRRRRRRRR., participând la ţinutele organizate, inclusiv la deschiderea Anului Masonic la Timişoara în 2015, plătind contribuţiile şi cotizaţiile cu privire la care s-au angajat prin semnarea declaraţiei angajament.

Participarea acestora la ţinutele masonice din RRRRRRRRRR. este confirmată de către martorii audiaţi atât prin declaraţiile date la urmărire penală cât şi în instanţă: HHH., QQQ., JJJ., III. şi KKKK. . Aceşti martori confirmă şi faptul că secretarul lojei, martorul KKKK. convoca masonii pentru participarea la ţinute prin sms. În acest sens sunt şi mesajele trimise de martorul KKKK. către inculpatul A. redate în rechizitoriu potrivit proceselor-verbale din dosar.

Aceste mesaje dintre inculpatul A. şi martorul KKKK. cu privire la convocarea la ţinutele masonice se coroborează cu datele din listingurile telefonice ale inculpatului I. (autorizate de judecător) în perioada 17.10.2015 - 14.03.2016, descrise în rechizitoriu. De asemenea, cei doi inculpaţi au participat la Deschiderea Anului Masonic de la Timişoara în 2015 aşa cum rezultă din convorbirea telefonică redată în procesul-verbal urmărire penală.

În privinţa anului calendaristic masonic acesta se calculează adăugând 4.000 ani la cifra anului curent. Spre exemplificare, data de "09.09.2015" în corespondent an masonic este "09.09.6015".

În ceea ce priveşte KK. (în continuare Asociaţia KK.) potrivit adreselor emise de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, depuse la dosar ca răspuns la solicitările instanţei, adrese însoţite de înscrisuri, rezultă faptul că a fost identificată KK. cu sediul în Bucureşti str. x, înscrisă în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x din 16.07.2012 - Secţiunea II. Din verificările efectuate în dosarele de fond privind pe petenta KK., rezultă că nu a fost identificată nicio persoană cu numele de A. şi I.. De asemenea, în dosarul privind pe petenta KK. nu se află nicio listă cu membrii asociaţiei - nume şi prenume în afară de dosarul de acordare personalitate juridică, Adunarea generală a asociaţiei este formată din Loji active, fiind indicate denumiri ale lojelor şi numărul delegaţilor lojelor (fără nume/prenume).

Inculpaţii A. şi I. în apărare invocă faptul că nu apar înregistraţi în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti ca fiind membri în Asociaţia KK., or instanţa constată că nu poate fi primită această apărare în condiţiile în care aşa cum rezultă din răspunsul formulat de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti rezultă faptul că în dosarul privind această asociaţie nu se află nicio listă cu membrii asociaţiei - nume şi prenume în afară de dosarul de acordare personalitate juridică, Adunarea generală a asociaţiei este formată din Loji active, fiind indicate denumiri ale lojelor şi numărul delegaţilor lojelor (fără nume/prenume). A primi această apărare ar însemna că asociaţia nu are alţi membri în afară de membrii fondatori participanţi la adunarea generală din 09.09.1993 în baza căreia s-a acordat personalitate juridică Asociaţiei KK. în anul 1993 şi persoanele având funcţii de conducere în această asociaţie, al căror nume este menţionat în actele adiţionale privind modificarea statutului şi a actului constitutiv pe parcursul perioadei din 1993 şi până în prezent, or acest aspect este nefondat, în condiţiile în care aşa cum a arătat şi Preşedintele Asociaţiei KK., martorul XXXXX. " pot să explic de ce la Judecătoria Sectorului 2 în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nu apar înregistraţi cu numele şi prenumele persoanele fizice care sunt masoni şi fac parte din Asociaţia KK., ci doar nume de Loji. Membrii fondatori şi respectiv numele celor care fac parte din conducerea Asociaţiei, preşedintele şi Comitetul Director, întrucât fiind vorba de 13000 - 14000 de persoane, iar numărul acestora fluctuând de la o zi la alta, întrucât unii vin şi alţii pleacă, nu am putut actualiza această listă cu membrii masoni ai Asociaţiei KK."

Faptul că cei care aveau atribuţia de a solicitata înregistrarea membrilor au omis aceste aspecte nu înseamnă că Asociaţia KK. nu are alţi membri în afară de membrii fondatori sau cei cu funcţii de conducere, or aşa cum s-a arătat Adunarea generală a asociaţiei este formată din Loji active, fiind indicate denumiri ale lojelor şi numărul delegaţilor lojelor, iar în înscrisurile înaintate instanţei de către Judecătoria Sector 2 Bucureşti este menţionată şi RRRRRRRRRR. din care fac parte cei doi inculpaţi.

De asemenea, prin adresa înaintată în faza de urmărire penală de către Asociaţia KK. se recunoaşte faptul că cei doi inculpaţi fac parte din Asociaţia KK. fiind identificaţi în RRRRRRRRRR.

Este adevărat că numele acestor membri ar fi trebuit să fie public, potrivit legislaţiei în vigoare şi întrucât se arată că Asociaţia KK. nu este o asociaţie secretă, aspect interzis de altfel de Constituţia României potrivit art. 40 alin. (4), or în condiţiile în care numele celor aproximativ 13.000 - 14.000 de membrii ai Asociaţiei KK. nu este public, respectiv nu se poate verifica cine este membru, spre exemplu pentru a putea recuza un magistrat sau un poliţist care are în instrumentare un dosar al unui "frate mason", s-a ajuns la fel ca în acest dosar, de altfel primul cu masoni trimişi în judecată pentru fals în declaraţii tocmai privind apartenenţa la Asociaţia KK., să se formuleze astfel de apărări în sensul că inculpaţii sunt masoni, dar nu în această Asociaţie KK., întrucât nu sunt înregistraţi în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

De altfel, acelaşi martor XXXXX. a arătat că "Dacă instanţa îmi face o adresă în calitate de preşedinte al Asociaţiei KK. pentru a comunica lista cu toţi membri masoni din această asociaţie, eu nu o pun la dispoziţie, decât dacă este extrem de bine argumentată şi provine de la o instituţie a statului. Când mă refer la bine argumentată, consider că această argumentaţie trebuie să fie astfel făcută astfel încât să se poată afla numele a 14.000 de persoane. De altfel, ori de câte ori am fost solicitaţi de către instituţiile abilitate ale statului, noi am pus la dispoziţie aceste date, funcţionând şi respectând întru totul Constituţia şi legile României. În calitate de preşedinte al Asociaţiei KK. pot să vă spun că Asociaţia are între 13000-14000 de membri, dar vom şti foarte clar care este modul în care privesc acest lucru masonii, când vom centraliza toate formularele."

În acest sens, aşa cum au arătat toţi martorii audiaţi cu privire la acest punct din rechizitoriu, inclusiv martorul XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK. şi în acelaşi timp Mare Maestru al Ordinului KK., până la emiterea rechizitoriului în acest dosar nu au existat discuţii cu privire la apartenenţa unui mason doar la Ordinul KK. sau doar la Asociaţia KK.

Martorul XXXXX. a arătat "Masoneria universală este un ordin iniţiatic, iar în România în perioada 1991 - 1993 a funcţionat doar ca ordin iniţiatic. Din 1993, pentru că aveam nevoie de a interacţiona cu societatea civilă şi pentru a intra în normalitate, a fost înfiinţată Asociaţia KK.. Timp de 25 de ani, din 1993 şi până în prezent nu s-a pus problema să existe o separare clară între Ordinul KK. şi Asociaţia KK., noi suntem o singură entitate, iar legătura cu societatea se face prin Asociaţia KK., pentru că avem parteneriate separate cu diferite instituţii, gen Academia Română, Ministerul Educaţiei, universităţi, etc. Până la apariţia acestui dosar penal, chiar dacă conducerile în Asociaţia KK. s-au schimbat, nu s-a pus problema dacă un mason face parte din Ordinul KK. sau din Asociaţia KK., sau din ambele şi cred că nu este nimeni de condamnat că nu şi-a pus problema dacă face parte din una sau din cealaltă, pentru că până acum nu s-a pus această problemă. Punându-se această problemă, noi am început un sondaj de opinie şi în acest sens am emis acel formular şi încercăm să aflăm cum se consideră membri masoni din KK., care cuprinde atât Ordinul KK. cât şi Asociaţia KK., care cuprinde Ordinul, adică partea ezoterică şi a cărei comunicare cu societatea civilă se face prin Asociaţie. Noi continuăm acest sondaj pentru că nu avem un răspuns final, întrucât unii masoni se consideră că fac parte doar din Ordinul KK., alţii doar din Asociaţia KK., şi alţii din ambele şi după ce vom avea toate datele vom intenţiona să modificăm parte din prevederile Statutului KK."

Aşa cum au arătat martorii audiaţi cât şi potrivit înscrisurilor depuse de către inculpatul I. la dosarul cauzei, după apariţia acestui dosar penal în cadrul Asociaţiei KK. au avut loc discuţii cu privire la apartenenţa la Asociaţia KK. sau la Ordinul KK. a masonilor. Discuţia a fost generată pe considerentul că, dacă un mason se consideră că face parte doar din Ordinul KK., care nu are personalitate juridică, atunci se consideră că masonul respectiv nu are obligaţia completării declaraţiei de interese chiar dacă participă la aceleaşi " ţinute" cu masonii care fac parte din Asociaţia KK., iar dreptul de vot, cotizaţiile şi contribuţiile rămân neschimbate.

Astfel, prin Ţinuta Marelui Consiliu din 09.05.2017, a cărei planşă a fost depusă în extras, în urma materialul prezentat de UUUUUUUUUU. s-a constatat că " în ultimele luni, în peisajul public şi în interiorul Ordinului nostru au fost mai multe discuţii despre apartenenţa sau neapartenenţa membrilor Obedienţei KK. la Asociaţia KK. "(...) arătându-se că există inadvertenţe în legislaţia masonică expuse în acel discurs, iar pentru " a nu exista neclarităţi în rândul fraţilor din Obedienţă" martorul XXXXX. a propus înfiinţarea Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK., propunere aprobată în unanimitate.

Ulterior prin "Planşa de arhitectură a Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK." din data de 16 mai 2017 s-a stabilit că Statutul, Constituţia, Regulamentul general, Codul de conduită al KK. nu trebuie modificate, dar au propus completarea conţinutului Petiţiei de iniţiere şi Regularizare prin inserarea unui punct care să elimine incertitudinile constatate, modificarea declaraţiei angajament din Petiţia de Iniţiere astfel încât conţinutul acesteia să fie în concordanţă cu statutul fiecărui frate, stabilirea unei proceduri aplicabile la nivelul întregii obedienţe care să genereze o actualizare a evidenţelor.

Potrivit Sintezei planşei de arhitectură a Ţinutei Marelui Consiliu din 17.05.2017, au fost prezentate concluziile Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK., iar martorul XXXXX. în calitate de Mare Maestru a propus trimiterea către toate lojile a unui set de întrebări intitulat "Formular pentru actualizarea evidenţelor KK." cu obligativitatea de răspuns până la data de 09.06.2017 pentru cele patru întrebări, propunere aprobată în totalitate.

Cu privire la întrebarea nr. 4 din formular "consideraţi că prin semnarea petiţiei de iniţiere/Regularizare/afiliere aţi devenit şi membru al Asociaţiei KK. sau doar al Ordinului Iniţiatic?" s-a precizat că un răspuns pozitiv înseamnă că un frate care a completat formularul consideră că este membru al Asociaţiei KK. şi al Ordinului Iniţiatic KK., iar un răspuns negativ înseamnă că este membru doar al Ordinului Iniţiatic KK.

Trebuie menţionat că pe acel formular se prevedea "indiferent de statutul pe care vi-l asumaţi, doar de membru al Ordinului Iniţiatic sau şi de membru al Asociaţiei KK. obligaţiile financiare şi dreptul de vot rămân neschimbate."

Conform Sintezei planşei de arhitectură a Ţinutei Marelui Consiliu din 11.06.2017, au fost aprobate cu unanimitate propunerea de modificare a Petiţiilor de Iniţiere, Regularizare şi Afiliere, fiind depuse la dosar în copie modelele acestor formulare.

În acest sens, inculpatul I. a depus la dosar o copie a formularului completat prin care a arătat că se consideră membru doar al Ordinului Iniţiatic KK. . Inculpatul A. nu a completat acest formular, deoarece în prezent aşa cum a declarat se află "în adormire".

Cu toate că pentru actualizarea evidenţelor masonii erau obligaţi să completeze formularul până la data de 09.06.2017, audiat în luna noiembrie 2018 martorul XXXXX. a arătat că nu are încă o evidentă a răspunsurilor.

Apărările inculpatului I. potrivit cărora prin completarea formularului, cu efect retroactiv în evidenţele Asociaţiei KK. acesta ar fi fost de la iniţiere din anul 2014 doar membru al Ordinului KK. nu pot fi primite. Prin aceste apărări făcute în cadrul Asociaţiei KK., inclusiv pentru cei doi inculpaţi din dosar, dar şi pentru alte persoane, funcţionari publici care au omis completarea declaraţiilor de interese în acest sens, se încearcă o exonerare de răspundere pe motiv că aceştia au fost în eroare cu privire la apartenenţa la Asociaţia KK. Astfel, inculpaţii A. şi I., dar şi martorii HHH., QQQ. au arătat că mai sunt şi alţi masoni care nu şi-au trecut în declaraţia de interese apartenenţa la Asociaţia KK. Or, pe de altă parte martorul XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK. şi "Mare Maestru" a arătat că indiferent de conducere cele două, adică Asociaţia KK. şi Ordinul KK. au funcţionat ca o singură entitate, acesta fiind şi răspunsul formulat în scris prin adresa trimisă la dosar de către Asociaţia KK.

Că este aşa o dovedeşte faptul că au acelaşi sediu, aceleaşi organe de conducere, că, contribuţiile, cotizaţiile băneşti sunt aceleaşi, dreptul de vot este neschimbat, masonii au participat şi participă la aceleaşi ţinute (întruniri), nefăcându-se nicio diferenţă, că Adunarea Generală a Asociaţiei este aceiaşi cu Conventul.

În acest sens, aşa cum au arătat toţi martorii audiaţi cu privire la acest punct din rechizitoriu, inclusiv martorul XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK. şi în acelaşi timp Mare Maestru al Ordinului KK., până la emiterea rechizitoriului în acest dosar nu au existat discuţii cu privire la apartenenţa unui mason doar la Ordinul KK. sau doar la Asociaţia KK. şi că şi înainte şi după acest dosar penal nu s-a făcut şi nu se face distincţie între masoni în cadrul "ţinutelor" organizate în funcţie de cum au completat aceştia formularul, toţi au participat şi participă în continuare la aceleaşi ţinute, dreptul la vot şi contribuţiile sau cotizaţiile băneşti rămânând neschimbate.

Spre exemplu, la ultima alegere a preşedintelui Asociaţiei KK., care este şi Mare Maestru, în persoana martorului XXXXX. în data de 03.11.2018 nu s-au organizat adunări separate pentru alegeri, ci aşa cum a arătat martorul XXXXX. "Conventul KK. este în acelaşi timp şi Adunarea Generală a Asociaţiei KK. şi de aceştia am fost eu reales în data de 03.11.2018, an masonic 6018. Participanţii la acel Convent au fost reprezentanţii tuturor Lojelor, la o normă de reprezentare de 1 la 11 maeştri masoni. Menţionez că numai masonii cu grad de maestru au drept de vot, iar masonii cu grad de ucenic şi calfă nu au avut dreptul să fie prezenţi în data de 03.11.2018 pentru că nu au drept de vot şi de a participa la o Ţinută rituală în grad de maestru."

De asemenea, inculpatul I. în apărare arată că membrii Asociaţiei KK. plătesc cotizaţii, iar nu contribuţii aşa cum plătesc cei care sunt membrii ai Ordinului KK., depunând în acest sens patru chitanţe. Curtea constată că aceste apărări nu pot fi primite, deoarece potrivit declaraţiei angajament, semnată la data de 21.10.2013, inculpatul I. a declarat că a luat la cunoştinţă, angajându-se să respecte şi să pună în aplicare următoarele obligaţii, regulamente şi norme:

"1. contribuţiile financiare către KK., ce sunt următoarele: a) cotizaţia anuală 180 RON; b) contribuţiile băneşti pentru iniţieri şi sporuri de salariu: - gradul 1 ucenic: 600 RON, - gradul 2 calfă: 600 lei, - gradul 3 maestru: 600 RON, c) contribuţii anuale pentru programele dezvoltate de KK.: - Programul Pro Vita 100 RON, - programul Naţional Bursier Viitorul României 45 RON, 2. contribuţiile financiare aferente funcţionării şi organizării Atelierului, conform regulilor interne ale Lojii."

Or, din conţinutul acestora rezultă că inculpatul s-a angajat să plătească nu doar cotizaţii ci şi contribuţii astfel cum au fost ele enumerate în declaraţia angajament. Mai mult decât atât, în faza de urmărire penală şi în faza de judecată prin adresele înaintate de către Asociaţia KK. s-a arătat că pentru colectarea contribuţiilor şi cotizaţiilor pentru fiecare lojă (entitate statutară a Asociaţiei care funcţionează la nivel local, fără a avea personalitate juridică) este desemnată o persoană care colectează contribuţiile membrilor din Loja respectivă şi care ulterior transmite către trezoreria Asociaţiei KK. sumele colectate.

În cazul RRRRRRRRRR., în evidenţele căreia au fost identificaţi ca membri inculpaţii A. şi I., din documentele identificate în arhiva Asociaţiei, luând în considerare perioada 2007 şi până în luna iunie 2016, rezultă că plata cotizaţiilor şi contribuţiilor membrilor s-a realizat prin virament bancar, fără a fi individualizaţi în mod expres membrii Lojii în numele cărora s-a plătit. Situaţia viramentelor bancare efectuate către KK. de reprezentanţii Lojii "Ţara Crişurilor" rezultă din extrasele de cont bancar al Asociaţiei, depuse în copie la dosar din care se poate observa că banii au fost depuşi în contul Marii Lojii Naţionale din România având CUI x, acesta corespunzând CUI-ului sub care este înregistrată fiscal Asociaţia Marii Lojii Naţionale din România.

De asemenea, Asociaţia a arătat că din solicitarea adresată RRRRRRRRRR., respectiv domnului HHH., martor în acest dosar, şi Maestru Venerabil în Scaun în RRRRRRRRRR. la acea dată, s-a primit confirmarea faptului că persoanele în cauză, respectiv A. şi I. " şi-au achitat contribuţiile lunare aferente calităţii de membru KK. până în luna iunie (inclusiv) a anului 2016 " fiind ataşată la dosar corespondenţa prin poşta electronică purtată cu dl. HHH.

De altfel, cele patru chitanţe depuse de către inculpatul I. la dosar sunt emise la datele de 27.09.2017, 19.10.2017, 02.11.2017, 16.11.2017 deci după trimiterea în judecată în acest dosar şi după completarea formularului privind evidenţele, ca urmare a discuţiilor privind apartenenţa la Ordinul KK. sau Asociaţia KK., dar şi acestea au sigla KK., iar inculpatul avea obligaţia de a verifica în ce cont se achită aceste sume, în condiţiile în care susţine că Ordinul KK. nu are personalitate juridică şi prin urmare nu deţine CUI şi nu are conturi bancare. De asemenea, prin formularul completat în 2017 s-a arătat că obligaţiile financiare rămân neschimbate indiferent de opţiune, iar inculpatul s-a obligat prin declaraţia angajament să achite contribuţii şi cotizaţii.

În ceea ce priveşte borderoul tip tipizat pe care inculpatul I. l-a depus la dosar la termenul din 05.10.2018 (dosar instanţă) în apărare, Curtea constată că acesta nu are un număr, o dată, nu este semnat, ştampilat pentru a se putea verifica dacă a fost folosit de către Asociaţia KK. în perioada în care se reţine că au fost săvârşite faptele de către inculpaţi.

Plata contribuţiilor sau cotizaţiilor de către masonii din RRRRRRRRRR. către Asociaţia KK. rezultă şi din discuţia telefonică redată în rechizitoriu pe care inculpatul A. a avut-o cu VVVVVVVVVV., de la un telefon având abonament KK. Str. x, sector 2 Bucureşti, inculpatului, la acea dată Maestru Venerabil al RRRRRRRRRR., fiindu-i solicitat să se trimită la KK. " un borderou cu fraţii pentru care s-a plătit templu".

De asemenea, solicitarea formulată de către o persoană care foloseşte un abonament telefonic al Asociaţiei KK. către Maestrul Venerabil al RRRRRRRRRR. demonstrează faptul că Ordinul KK. nu este o entitate distinctă pentru că în aceste condiţii nefiind înregistrată potrivit legii nu ar avea Cod de identificare fiscală (CUI) şi prin urmare nu ar putea avea abonament la o reţea de telefonie sau cont în bancă, singura asociaţie care foloseşte acest Cod de înregistrare fiscală -, CUI, nr. de telefon fiind Asociaţia KK.

Plata unor sume de bani rezultă şi din SMS-urile prin care secretarul RRRRRRRRRR., în perioada în care inculpatul A. era Maestru Venerabil al RRRRRRRRRR., le solicita să aducă "metale" sau " să aduceţi metale pentru contribuţia pe anul 2016" aşa cum rezultă din sms-urile redate în rechizitoriu.

Cu privire la plata contribuţiilor şi cotizaţiilor martorul HHH. prin declaraţia dată la urmărire penală în data de 21.12.2016 precum şi în faţa instanţei confirmă faptul că inculpaţii A. şi I. şi-au achitat la zi contribuţiile şi cotizaţiile către Asociaţia KK., pentru că dacă ar fi avut întârzieri trezorierul lojei ar fi anunţat. De asemenea, a arătat că aceste contribuţii şi cotizaţii erau adunate de către trezorierul lojei, iar apoi erau "vărsate" la Bucureşti la structura centrală prin virament bancar, iar după intrarea "în adormire" aceste contribuţii şi cotizaţii nu se mai datorează.

De asemenea, martorul KKKK. prin declaraţia dată la urmărire penală, necontestată în instanţă cu privire la acest aspect a arătat că în calitate de membru KK. şi-a achitat contribuţiile şi cotizaţiile către trezorierul lojei, iar mai departe acestea au fost depuse de acest trezorier în contul KK.. A menţionat că, cotizaţiile şi toate taxele pe care le plăteşte sunt achitate în conformitate cu art. 4 din Statutul KK.

Or, dacă s-ar admite opinia potrivit căreia inculpaţii nu ar fi membri ai Asociaţiei KK., ci doar ai Ordinului KK., atunci cum se explică faptul că toate contribuţiile şi cotizaţiile plătite de către aceştia şi de către ceilalţi masoni din RRRRRRRRRR. au fost trimise la Bucureşti în contul Asociaţiei KK., Ordinul KK. neavând personalitate juridică şi prin urmare neavând nici posibilitatea să deschidă vreun cont bancar în România potrivit legislaţiei în vigoare. Mai mult decât atât, martorul XXXXX. confirmă faptul că doar Asociaţia KK. are conturi bancare şi acolo au fost depuşi şi se depun în continuare banii, Ordinul KK. neavând conturi bancare.

În condiţiile în care ar fi existat sau ar exista şi în prezent două entităţi distincte Ordinul KK. şi respectiv Asociaţia KK., se pune întrebarea cum este finanţat Ordinul KK. în condiţiile în care toţi banii se află în contul Asociaţiei KK., iar Asociaţia KK. nu are drept scop finanţarea Ordinului KK. şi în baza cărei dispoziţii masonii care " ar face parte doar din Ordinul KK." trebuie să dea banii adunaţi din cotizaţii şi contribuţii Asociaţiei KK.

Martorul XXXXX. a arătat "În urma completării formularului în sensul că un mason şi-a exprimat opţiunea doar pentru Ordinul KK., contribuţia sau cotizaţia pe care acesta o plăteşte este virată în contul bancar al Asociaţiei KK. pentru că Ordinul KK. nu are cont bancar, pentru că noi până acum am funcţionat ca o entitate şi funcţionăm în continuare, atât Ordinul KK. cât şi Asociaţia KK. Denumirea masonică cu care noi suntem recunoscuţi pe plan internaţional şi naţional este KK."

Astfel chiar şi în statutul depus cu ocazia dobândirii personalităţii juridice a Asociaţiei KK. în anul 1993, statut public, aflat la Judecătoria Sector 2 Bucureşti la art. 4 se precizează că fondurile asociaţiei provin din taxe de iniţiere, cotizaţii etc.

Este de necontestat faptul că toate aceste persoane cunosc faptul că există Asociaţia KK. sau KK. cum este denumirea folosită în limbaj uzual. De asemenea, această asociaţie încă din anul 2004 prin Hotărârea Guvernului nr. 561/15 aprilie 2004, publicată în M. Of. nr. 344/20.04.2004 s-a prevăzut că "Se recunoaşte Asociaţia "KK.", persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. x. sectorul 3, ca fiind de utilitate publică".

Or, persoanele care sunt iniţiate în masonerie au un nivel ridicat de instruire şcolară şi cunosc dispoziţiile legale. De asemenea, pe site-ul Asociaţiei KK. este publicat Statutul, informaţii despre această asociaţie, iar în condiţiile în care o persoană îşi dă acceptul pentru a fi iniţiată în masonerie, are posibilitatea şi obligaţia de a se informa dacă participă la o asociaţie publică sau la una secretă, interzisă de Constituţia României potrivit art. 40 alin. (4), aceasta în condiţiile în care aşa cum au arătat şi martorii din acest dosar iniţierea presupune un ritual specific (spre exemplu sunt legaţi la ochi, depun un jurământ), ţinutele masonice (şedinţe, adunări) nu sunt publice, fiind permisă participarea doar a masonilor şi efectuate verificări în acest sens.

Astfel, în declaraţia dată de către martorul HHH. în faţa instanţei se arată "Până la acest dosar penal nu exista nicio distincţie între Ordinul KK. sau Asociaţia KK., în sensul că toţi masonii participam la aceleaşi Ţinute şi toţi aveam aceeaşi legislaţie masonică. Nici înainte de acest dosar penal şi nici în prezent nu facem vreo distincţie între masoni care ar aparţine Ordinului KK. şi masoni care ar aparţine Asociaţiei KK. Pentru a deveni mason o persoană trebuie să parcurgă o procedură de iniţiere, el fiind numit frate mason abia după parcurgerea acestei proceduri şi depunerea jurământului de ucenic. Procedura de iniţiere este spectaculoasă şi este plină de simbolistică. O bună parte din procedură candidatul este legat la ochi şi trece prin nişte călătorii iniţiatice. Ulterior este dezlegat la ochi şi îi poate vedea pe ceilalţi membrii ai Lojii şi undeva spre sfârşitul ritualului, printre alte elemente şi semnează un jurământ de ucenic (...) "Acoperitorul" verifică la intrarea în templu în orice Lojă masonică calitatea de mason a participanţilor, astfel încât la nicio Ţinută nu poate participa o persoană care nu are calitatea de mason". De asemenea, la întrebarea inculpatului I. dacă "Ţinutele care se organizează în RRRRRRRRRR. Oradea sunt ale Ordinului KK. sau ale Asociaţiei KK.?", martorul a răspuns "Cât mă priveşte sunt Ţinutele care respectă legea asociaţiilor şi fundaţiilor şi ritualurile ordinului iniţiatic masonic KK.. Nu s-au organizat niciodată de când sunt eu mason Ţinute separate pentru membrii Ordinului KK. şi membrii Asociaţiei KK.".

De asemenea, martorul XXXXX. a arătat "Nu pot să dezvălui elementele de ritual care se practică atunci când se iniţiază cineva în Masonerie, iar cine aduce în discuţie în mediul profan aceste elemente, fiind mason, încalcă nişte cutume masonice. Eu prefer să spun că aceste ritualuri sunt discrete, iar nu secrete, dar eu nu le pot dezvălui astăzi în faţa instanţei pentru că aşa au fost transmise de sute de ani în Masonerie."

Martorul JJJJJ. a declarat în faţa instanţei "O persoană care nu este mason nu poate să participe la Ţinutele masonice. Există o persoană care verifică dacă cei care participă la Ţinutele masonice au calitatea de mason, dar nu pot să vă divulg procedura prin care se face această verificare. Poţi să fii mason şi fără a avea legitimaţie. (...) Există o regulă în Masonerie, în sensul că eu pot să declar despre mine că sunt mason, dar nu pot să spun despre o altă persoană acest lucru, întrucât m-am angajat să păstrez confidenţialitatea când am intrat în Masonerie. Prioritare sunt însă legile ţării."

Prin urmare, în condiţiile în care inculpaţii recunosc că sunt masoni, că au depus un jurământ, au fost iniţiaţi printr-un ritual "discret, iar nu secret, dar care nu poate fi dezvăluit", au participat la ţinute masonice, care nu sunt publice, deoarece aşa cum au arătat toţi martorii audiaţi la aceste ţinute participă doar masoni, nu şi alte persoane, aceştia fiind verificaţi de "acoperitorul" de la intrarea în templu, au plătit contribuţii şi cotizaţii care au fost virate în contul Asociaţiei KK., au participat la deschiderea Anului Masonic la Timişoara în 2015 şi în condiţiile în care aceştia aveau în perioada în discuţie calitatea de magistrat şi respectiv ofiţer de poliţie, şef de IPJ, respectiv o serie de interdicţii impuse de codul deontologic şi de legislaţia în vigoare, obligaţii de rezervă, aceştia aveau obligaţia de a verifica dacă întrunirile "ţinutele" la care participă potrivit unor ritualuri specifice sunt organizate de către o entitate înregistrată PPP. sau sunt secrete.

Inculpatul I. a susţinut prin declaraţiile date în instanţă că a cunoscut conţinutul Hotărârii nr. 886 din 2013 a CSM, dar că a aflat despre Hotărârea Guvernului nr. 561/15 aprilie 2004, publicată în M. Of. nr. 344/20.04.2004 abia în timpul cercetărilor din acest dosar. "Întrebare instanţă: Dacă cunoaşteţi conţinutul Hotărârii nr. 886/20.08.2013 a plenului CSM şi dacă aţi avut neclarităţi cu privire la conţinutul acesteia ? Răspuns: Da cunosc conţinutul acestei hotărâri şi am avut neclarităţi cu privire la conţinutul acesteia în sensul că după ce s-a aprobat că judecătorii pot să fie masoni s-a confirmat dispoziţia din Legea nr. 161 cred că art. 111, potrivit căreia magistraţii au datoria să îşi declare apartenenţa la asociaţii şi fundaţii. Neclaritatea ca om al legii a apărut prin aceea că printr-o hotărâre a CSM s-a confirmat un text de lege." "În perioada în care au început cercetările în acest dosar am aflat de existenţa hotărârii Guvernului nr. 561/15.04.2004 prin care se recunoştea că Asociaţia KK., persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, este de utilitate publică. Procurorul mi-a spus cu ocazia cercetărilor de existenţa Asociaţiei KK. şi ca urmare a studiului dosare de u.p. sau de la procuror, am aflat şi de această hotărâre de Guvern".

Aceste apărări nu pot fi primite, în primul rând raportat la calitatea de magistrat a inculpatului, la faptul că acesta cunoaşte prevederile legale şi are obligaţia de a se informa cu privire la acestea, cunoaşte Codul deontologic al magistratului, legile justiţiei, or dintr-o simplă lecturare a Hotărârii nr. 886 din 2013 a Plenului CSM, pe care inculpatul a arătat în prima declaraţie dată în faţa instanţei că o cunoaşte, se constată că în aceasta se face referire la Hotărârea Guvernului nr. 561/15 aprilie 2004, la Asociaţia KK., statutul acesteia şi la interdicţiile magistraţilor de a participa în asociaţii care nu sunt înregistrate legal, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul a aflat despre aceste aspecte în perioada când au început cercetările în acest dosar aşa cum a susţinut în a doua declaraţie dată în instanţă.

De asemenea, inculpatul A. în calitate de şef IGPR nu poate susţine că nu cunoaşte faptul că există această Asociaţie, în condiţiile în care a deţinut chiar şi o funcţie de conducere în cadrul RRRRRRRRRR., Maestru Venerabil.

Calitatea inculpatului A. de membru al KK. este dovedită şi de menţiunea făcută de acesta cu ocazia întocmirii, la data de 12.05.2016, a declaraţiei de interese înregistrată la I.P.J. Bihor sub nr. x/17.05.2016. Astfel, inculpatul A. a menţionat calitatea sa de "membru KK." la pct. nr. 3 din declaraţia de interese "calitatea de membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale", suprascriind "membru KK." peste pct. 4 al rubricaturii declaraţiei de interese.

În cazul inculpatului A., faptul că acesta face parte din Asociaţia KK. rezultă şi din înscrisurile şi obiectele ridicate la percheziţia domiciliară efectuată la data de 19.09.2016 în biroul acestuia descrise în rechizitoriu, din care rezultă faptul că inculpatului i-a fost conferit Ordinul Meritul Masonic în anul 2016 de către Asociaţia KK.

Faptul că la aceiaşi percheziţie a fost identificată o cerere a inculpatului A. către Episcopul Oradei, persoană care era cercetată penal la acea dată pentru infracţiuni de corupţie aşa cum susţine procurorul, prin care inculpatul A. solicita "cu fiască supunere Vă rog să binevoiţi a acorda arhiereasca binecuvântare pentru depunerea candidaturii ca membru mirean în vederea ocupării unui mandat în Adunarea Eparhială, în Circumscripţia Electorală Aleşd, pentru perioada 2014 - 2018. Rămânând pe mai departe al Preasfinţiei Voastre supus fiu duhovnicesc, Vă sărut sfinţita dreaptă" nu are relevanţă în cauză cu privire la infracţiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul A.. De altfel, faptul că o persoană este cercetată pentru fapte de corupţie nu înseamnă că aceasta este vinovată sau că o persoană care vorbeşte cu aceasta ar avea vreo legătură cu faptele pentru care este cercetată acea persoană. Pe de altă parte din conţinutul cererii rezultă faptul că inculpatul A. intenţiona să-şi depună candidatura pentru un mandat în Adunarea Eparhială, fiind inexplicabilă legătura pe care procurorul de caz a făcut-o între această cerere, probă la dosar, cu infracţiunea dedusă judecăţii.

De altfel, după trimiterea în judecată şi inculpatul I. în declaraţiile de interese ulterioare a completat că este "membru în KK. str. x nr. 2A" la pct. 1 din declaraţia de interese " Asociat sau acţionar la societăţi comerciale, companii/societăţi naţionale, instituţii de credit, grupuri de interes economic, precum şi membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale."

Or, prin Hotărârea nr. 886 din 2013 a CSM se recunoaşte posibilitatea magistraţilor de a face parte din Asociaţia KK., înregistrată oficial în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, ori din asociaţii care îndeplinesc cerinţa prevăzută în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. 6 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, şi funcţionează în limitele scopului şi activităţilor declarate şi autorizate de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile privind înscrierea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, iar nu din asociaţii secrete, interzise de art. 40 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Dacă o asociaţie înregistrată legal cu un scop funcţionează în fapt ca o asociaţie secretă, având alte scopuri decât cel declarat, acest fapt trebuie dovedit în fiecare caz în parte, neputând fi prezumat.

Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005:

"(1) Judecătorii şi procurorii trebuie să fie imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, fiind obligaţi să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influenţe.

(2) Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparţialitatea lor."

În vederea respectării, protejării şi promovării independenţei sistemului judiciar, în capitolul 11 al Legii nr. 303 din 2004 sunt enumerate exhaustiv cazurile de incompatibilitate şi interdicţiile stabilite pentru judecători şi procurori.

Astfel, potrivit art. 5 din acest capitol: "(1) Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii.

(2) Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoştinţă, în scris, colegiului de conducere al instanţei sau conducătorului parchetului şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu."

Alte dispoziţii care vin să completeze tabloul incompatibilităţilor şi interdicţiilor impuse judecătorilor şi procurorilor se regăsesc în cuprinsul art. 7, 8 şi 9 din Legea nr. 303/2004. precum şi al art. 101 - 107 din Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (3) din aceeaşi lege "judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial". Faţă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, magistraţii nu pot ocupa însă nicio funcţie, nici măcar în asociaţiile non-profit, putând fi doar membri, dacă acestea sunt legal înregistrate ca organizaţii neguvernamentale şi îşi desfăşoară activitatea în limitele statutului avut în vedere de instanţa de judecată la momentul înregistrării ONG-ului în registrul special.

O dispoziţie similară este statuată în mod expres şi în cuprinsul Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, respectiv în art. 6 alin. (3), care prevede că "Judecătorii şi procurorii pot fi membri ai societăţilor civile sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial."

În condiţiile în care inculpaţii susţin că sunt masoni şi fac parte din Ordinul KK., aveau obligaţia să verifice dacă acesta funcţionează în limitele scopului şi activităţilor declarate şi autorizate de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile privind înscrierea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial, or acest Ordin KK. nu este înregistrat legal. Pe de altă parte s-a dovedit faptul că aceştia participau la toate ţinutele Asociaţiei KK., au plătit contribuţii şi cotizaţii Asociaţiei KK., care are cont bancar.

Potrivit răspunsului de la Asociaţia KK. cotizaţiile/contribuţiile membrilor Lojei Ţara Crişurilor, Oradea (printre care şi inculpaţii A. şi I.) au fost încasate, conform evidentelor KK., exclusiv în conturile bancare ale KK. În afara conturilor KK. în care se încasează toate cotizaţiile/contribuţiile precum şi orice alte sume care constituie venituri ale Asociaţiei conform Statutului acesteia, nu există alte conturi sau titulari de conturi bancare prin care să se opereze încasări de fonduri băneşti sau donaţii voluntare ale membrilor KK. către aceasta. Astfel rezultă faptul că Ordinul KK. nu are conturi bancare şi nu funcţionează separat de Asociaţia KK.

Încercarea de a face distincţie între Ordinul KK. şi Asociaţia KK., de către inculpaţi este efectuată pro causa, după apariţia acestui dosar, profitând de faptul că în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţilor nu sunt înregistrate numele membrilor persoane fizice care fac parte din Asociaţia KK., iar un mason nu poate divulga numele altui mason.

Pe de altă parte, prin răspunsul adresat instanţei, Asociaţia KK. a arătat că Ordinul KK. nu a funcţionat niciodată separat de Asociaţie, fiind o singură entitate, aspect menţionat şi de preşedintele Asociaţiei KK., martorul XXXXX., în declaraţia dată, astfel încât nu se justifica întrebarea nr. 4 din " Formularul privind evidenţele KK." din 2017 privind apartenenţa unui mason la Ordinul KK. sau la Asociaţia KK. şi Ordinul KK.

În aceste condiţii, în prezent, dacă un mason, funcţionar public, completează Întrebarea nr. 4 din "Formularul privind evidenţele KK." în sensul că se consideră doar membru al Ordinului KK., dar participă în continuare la toate ţinutele Asociaţiei KK., nefiind organizate ţinute separate, contribuţiile băneşti şi dreptul de vot rămânând neschimbate, probabil că în evidenţele masoneriei acesta nu va apărea ca fiind membru al Asociaţiei KK., cu toate că este şi prin urmare cum va putea fi probată apartenenţa la Asociaţia KK. a acestuia, având în vedere şi faptul că numele acestora nu este public precum şi faptul că un mason nu poate divulga numele altui mason. Or, în situaţia în care o persoană consideră că nu face parte din Asociaţia KK. nu s-ar justifica participarea în continuare la ţinutele organizate de aceasta, precum şi dreptul de vot, plata contribuţiilor băneşti către aceasta, deoarece din 2017 şi până în prezent nu s-a făcut o delimitare între Asociaţia KK. şi Ordinul KK., aşa cum rezultă din depoziţia martorului XXXXX., precum şi din răspunsul Asociaţiei KK. potrivit căruia Ordinul KK. nu a funcţionat niciodată separat de Asociaţia KK., fiind o singură entitate.

De asemenea, deşi în Ţinuta Marelui Consiliu din 17.05.2017 s-a prevăzut completarea "Formularului pentru evidenţele KK." până în 09.06.2017, nu s-a finalizat încă această evidenţă, aşa cum rezultă din declaraţia martorului XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK.

Astfel, martorul XXXXX. audiat la data de 09.11.2018 a menţionat " Arăt că în urma Ţinutelor Marelui Consiliu din 09.05.2017, 17.05.2017 şi 11.06.2017, care mi-au fost arătate de la dosarul instanţei filele x, am vrut să ne clarificăm câţi dintre masoni se consideră că fac parte din Ordinul KK. şi câţi din Asociaţia KK.. Până să pară această discuţie noi am considerat că suntem toţi aceeaşi entitate şi nu este necesar să facem astfel de clarificări şi diferenţieri. Având în vedere că suntem interesaţi de frământările celor care fac parte din KK., atât ca Ordin KK., cât şi ca Asociaţie KK., atunci am vrut să aflăm părerea lor despre cum se consideră.

Eu în prezent, dacă un mason, care a intrat în Masonerie cu 10 - 15 ani în urmă, şi a completat acest formular în anul 2017, în sensul că face parte doar din Ordinul KK., dacă aş fi întrebat de organele de u.p. sau de instanţa de judecată în calitate de preşedinte al Asociaţiei KK., aş spune că acea persoană, dacă a omis să-şi treacă în declaraţia de interese că este membru în Asociaţia KK. nu este neapărat vinovată, sau nu a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că în Petiţia de iniţiere în anii anteriori anului 2017 nu se pomenea nimic de Asociaţia KK., ci în antet se scria "Petiţie de iniţiere în Franc masonerie".

Atât înainte de acest formular din 2017 şi înainte de a apărea acest dosar penal cât şi în prezent nu se făcea şi nu se face o diferenţiere între masonii care participă la Ţinutele masonice ale Lojelor, indiferent dacă aceştia se consideră ca urmare a completării formularului că fac parte doar din Ordinul KK., doar din Asociaţia KK. sau atât din Ordinul KK. cât şi din Asociaţia KK.. În prezent din KK. fac parte aproximativ 13.000 - 14.000 de masoni. Dacă instanţa îmi face o adresă în calitate de preşedinte al Asociaţiei KK. pentru a comunica lista cu toţi membri masoni din această asociaţie, eu nu o pun la dispoziţie, decât dacă este extrem de bine argumentată şi provine de la o instituţie a statului.

Când mă refer la bine argumentată, consider că această argumentaţie trebuie să fie astfel făcută astfel încât să se poată afla numele a 14.000 de persoane. De altfel, ori de câte ori am fost solicitaţi de către instituţiile abilitate ale statului, noi am pus la dispoziţie aceste date, funcţionând şi respectând întru totul Constituţia şi legile României. În calitate de preşedinte al Asociaţiei KK. pot să vă spun că Asociaţia are între 13.000 - 14.000 de membri, dar vom şti foarte clar care este modul în care privesc acest lucru masonii, când vom centraliza toate formularele".

Inculpatul I. în apărare a mai invocat faptul că nu este membru în Asociaţia KK., deoarece nu are dreptul de a participa la Adunarea Generală a Asociaţilor, or O.U.G. nr. 62 din 2000 privind asociaţiile şi fundaţiile prevede că toţi membrii fac parte din AGA.

Curtea constată că aşa cum rezultă din răspunsurile Asociaţiei KK. la solicitările instanţei cât şi din declaraţia martorului XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK. potrivit dispoziţiilor art. 7 din Statutul KK., având în vedere principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice astfel cum a fost instituit prin dispoziţiile art. 206 C. civ., membrii KK. au dreptul să participe direct, sau prin reprezentanţi, la toate Adunările Generale ale Asociaţiei. În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Statutul KK., Adunarea Generală (Conventul) este alcătuită din membrii de drept, respectiv Preşedintele KK. şi membrii Marelui Consiliu, respectiv Marii Demnitari, foştii Preşedinţi ai Asociaţiei, precum şi delegaţii Lojilor de lucru. Totodată, Adunarea Generală a KK., indiferent de caracterul sesiunii, este legal constituită dacă reuneşte delegaţii ce reprezintă cel puţin 1/2 + 1 (jumătate plus unu) din numărul Lojilor de lucru. Norma de reprezentare a asociaţilor în Adunările Generale - ordinare sau extraordinare - este de 1 (un) delegat pentru fiecare 11 (unsprezece) Maeştri.

Având în vedere faptul că inculpatul I., având gradul masonic de calfă nu are calitatea statutară necesară de a participa personal la Adunările generale, din evidenţele KK. nu reiese că acesta a participat la Adunările generale ale KK.. În situaţia în care inculpatul I. era nemulţumit de aceste reguli nu era obligat să rămână în Asociaţie, putea să solicite explicaţii conducerii.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorilor HHH. şi XXXXX. tot ce se stabilea în Adunările Generale ale Asociaţiei era comunicat masonilor din lojă, aceştia având şi un reprezentant în Adunare, iar anterior adunării se discutau în loji toate aspectele. De asemenea, la Judecătoria Sector 2 Bucureşti au fost trimise spre aprobare toate modificările privind actul constitutiv şi statutul Asociaţiei KK.

Martorul HHH. a arătat în instanţă "Delegaţii RRRRRRRRRR. care participă la Adunarea Generală a Asociaţiei KK. şi Convent se consideră că reprezintă Loja şi votează în numele acesteia. Aceştia comunică Lojei, şi în prealabil şi după ce se întorc de la aceste adunări, ce s-a întâmplat la Bucureşti, existând convocator cu ordinea de zi pentru Adunarea Generală şi Convent. Există un site securizat cu parolă prin care fiecare Lojă are o cheie de acces şi descarcă comunicatele de la Asociaţia KK., respectiv convocatoarele şi procesele-verbale ce se întocmesc după ce are loc Adunarea Generală şi Convent KK. Maestrul Venerabil, secretarul şi probabil una-două persoane în cadrul RRRRRRRRRR. descarcă şi comunică aceste înscrisuri primite de la Asociaţia KK.. Aceste comunicate se citesc în cadrul Ţinutelor rituale organizate de RRRRRRRRRR."

De asemenea, martorul XXXXX. a precizat "Constituţia, Regulamentul şi Codul de Conduită masonică fac parte integrantă din statutul Asociaţiei KK., tocmai pentru că noi am vrut să armonizăm cele două componente, cea strict masonică şi cea de reprezentare în faţa societăţii civile şi a statului. Nu pot să spun exact acum câte modificări au suferit Constituţia, Regulamentul şi Codul de Conduită masonică, statutul Asociaţiei KK. din anul 1993 şi până în prezent, dar toate aceste modificări au fost făcute cu votul Conventului care este acelaşi cu Adunarea Generală a Asociaţiei KK. şi au fost trimise spre aprobare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi au fost aprobate. Menţionez că înainte de a fi aprobate, aceste propuneri de modificări sunt discutate în Loji, şi de cele mai multe ori propunerile de modificare vin de la Loji. Prin secretariatul KK. tot ce se hotărăşte în Convent care este în acelaşi timp şi Adunarea Generală a Asociaţiei KK., se comunică tuturor Lojilor din ţară. Conducătorul unei Loji care se numeşte Maestru Venerabil, are obligaţia să comunice tuturor masonilor din Lojă, indiferent de gradul acestora, conţinutul tuturor materialelor din cadrul Conventelor care este în acelaşi timp şi Adunarea Generală a Asociaţiei KK., sau materialele generate de conducerea KK., inclusiv conţinutul Ţinutelor de Mare Consiliu. Dacă unii masoni din Lojă nu cunosc conţinutul acestora, vina este a Maestrului Venerabil care conduce Loja."

Or, potrivit înscrisurilor depuse de către Judecătoria Sector 2 Bucureşti rezultă faptul că din 1993 şi până în 2016 au fost comunicate de către asociaţie mai multe înscrisuri spre aprobare cu privire la modificări act constitutiv, statut, etc, şi în toată această perioadă este imposibil ca inculpaţii să nu fi luat la cunoştinţă de niciun înscris, în cadrul lojei din care făceau parte, inculpatul A. fiind chiar şi Maestru Venerabil în RRRRRRRRRR. De asemenea, inculpaţii aveau obligaţia de informare şi puteau solicita aceste înscrisuri fie de la Asociaţia KK. fie de la instanţa de judecată şi potrivit dispoziţiilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public în situaţia în care aveau neclarităţi.

Este normal ca între conţinutul înscrisurilor întocmite ca urmare a Adunărilor Generale ale Asociaţiei care este şi Convent şi înscrisurile trimise la Judecătoria Sector 2 Bucureşti să nu existe identitate, deoarece la Judecătorie se trimiteau doar înscrisurile vizând modificarea actului constitutiv sau al statutului, aşa cum prevede legea, dar aceasta nu însemnă că Asociaţia KK. organiza o Adunare Generală a Asociaţiei, iar Ordinul KK. organiza Conventul, ca două adunări separate aşa cum se susţine. Astfel martorul XXXXX., care are calitatea atât de Preşedinte al Asociaţiei KK. cât şi de Mare Maestru, a arătat că se organiza o singură adunare, considerându-se o singură entitate. "Când se întrunea Conventul care este acelaşi lucru cu Adunarea Generală a Asociaţiei avea loc o singură şedinţă, fiind o practică internaţională, marea majoritate a Marilor Loji din lume procedând la fel, astfel că nu s-au organizat şedinţe separate pentru Convent şi respectiv pentru Adunarea Generală a Asociaţiei. Ce trimitem noi la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti trimitem înscrisuri cu privire la modificarea a actului constitutiv şi a statutului aşa cum cere legislaţia, iar ce trimitem la Loji de cele mai multe ori este mult mai mult decât ce trimitem la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru că este întreaga desfăşurare a Conventului care este tot una cu Adunarea Generală a Asociaţiei KK. şi sunt trecute multe elemente ezoterice cu referire strict la programe masonice şi care nu sunt de interes pentru Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti."

De asemenea, în apărare inculpaţii au arătat că nu au primit legitimaţie de membru şi astfel nu ştiau că fac parte din Asociaţia KK., or aşa cum au arătat şi martorii HHH., XXXXX., JJJJJ. poţi să fii mason şi fără a avea legitimaţie, intrarea la ţinutele masonice fiind verificată de către "acoperitor" nu pe baza acesteia.

Martorul XXXXX. a arătat "Noi am generat un proiect pentru a se elibera legitimaţie tuturor masonilor, dar nu toţi masonii au legitimaţie în acest moment, dar nu este obligatoriu să ai legitimaţie pentru a fi mason."

De asemenea, martorul HHH. a arătat "În România nu există o legitimaţie pentru masoni, putem solicita însă de la sediul central din Bucureşti aşa numitele "scrisori de good standing", acestea certificând calitatea de mason şi membru al KK., în situaţia în care vrei să te prezinţi în alte Loji din străinătate. Dacă vrei să mergi la altă Lojă din ţară, trebuie să-l contactezi pe Maestrul Venerabil în Scaun din acea Lojă să-i spui că vrei să participi, să aştepţi decizia lui. Când mergi acolo nu te legitimezi cu cartea de identitate, ci ai o parolă secretă pentru că există la fiecare Poartă a Templului un "acoperitor" care verifică identitatea celor care participă."

Audiat în instanţă martorul JJJJJ. a arătat " O persoană care nu este mason nu poate să participe la Ţinutele masonice. Există o persoană care verifică dacă cei care participă la Ţinutele masonice au calitatea de mason, dar nu pot să vă divulg procedura prin care se face această verificare. Poţi să fii mason şi fără a avea legitimaţie. Eu personal am o legitimaţie privind calitatea de mason care mi-a fost emisă în anul 2015 de către KK., adică de Ordinul iniţiatic nu de Asociaţie. Atunci eram în Loja Arta Regală din Bucureşti, iar la Loja din Oradea nu am primit legitimaţia. Eu i-am cerut inc. I. să nu pună la dosar detaliile din legitimaţie privind numele Lojii din care făceam parte în Bucureşti. Există o regulă în Masonerie, în sensul că eu pot să declar despre mine că sunt mason, dar nu pot să spun despre o altă persoană acest lucru, întrucât m-am angajat să păstrez confidenţialitatea când am intrat în Masonerie. Prioritare sunt însă legile ţării."

S-a invocat în apărare şi faptul că similar cu participarea la cultul ortodox participarea la ţinutele masonice nu echivalează cu apartenenţa la Asociaţia KK. Curtea constată că această comparaţie nu poate fi primită. Libertatea exprimării convingerilor religioase este recunoscută de lege, fiind de notorietate faptul că Biserica Ortodoxă Română nu funcţionează ca o asociaţie, iar pe de altă parte, aşa cum am arătat mai sus, inculpaţii A. şi I. în calitate de judecător şi respectiv ofiţer de poliţie aveau obligaţia de rezervă impusă de coduri de conduită cu privire la activităţile pe care le pot desfăşura în afara de cea de poliţist şi judecător precum şi obligaţia de informare. Astfel, participarea la ţinutele masonice nu este accesibilă publicului larg în comparaţie cu participarea la slujbele cultului ortodox, iniţierea în masonerie presupune depunerea unui jurământ, parcurgerea unor ritualuri simbolice "discrete, iar nu secrete", dar care nu pot fi dezvăluite aşa cum a arătat martorul XXXXX., legislaţia masonică presupune anumite obligaţii în sensul că aşa cum a arată şi martorul JJJJJ. Există o regulă în Masonerie, în sensul că "eu pot să declar despre mine că sunt mason, dar nu pot să spun despre o altă persoană acest lucru, întrucât m-am angajat să păstrez confidenţialitatea când am intrat în Masonerie".

Astfel, cei care participă la slujbele ortodoxe sunt cunoscuţi publicului spre deosebire de cei care participă la ţinutele masonice în condiţiile în care aşa cum s-a arătat la acest moment numele tuturor masonilor nu este public, nefiind trecut în Registrul Asociaţiilor sau Fundaţiilor sau pe site-ul Asociaţiei KK., şi nefiind permisă participarea altor persoane la aceste ţinute masonice. La intrarea în masonerie inculpaţii au semnat declaraţia angajament privind plata acelor contribuţii şi cotizaţii. Or, orice observator obiectiv, cu atât mai mult un ofiţer de poliţie şi un judecător, care aplică legea, pot avea reprezentarea că semnând acele jurăminte, angajamente, parcurgând ritualuri iniţiatice şi participând activ la ţinute masonice şi plătind contribuţii şi cotizaţii, nu există o similitudine cu participarea la slujbele ortodoxe şi că au obligaţia de a verifica la ce fel de asocieri participă. Lipsa de publicitate, de expunere a acestor ritualuri masonice atrage atenţia în mod natural asupra faptului că acestea nu sunt accesibile oricui, ci evident doar persoanelor ce sunt iniţiate şi acceptate în respectiva organizaţie, iar cu privire la aceasta înainte de a accepta iniţierea inculpaţii aveau obligaţia de a se informa dată fiind profesia.

De altfel, existenţa Asociaţiei KK. în România după perioada comunistă a fost cunoscută publicului prin dobândirea personalităţii juridice în acord cu legislaţia în vigoare, recunoaşterea acestei asociaţii ca fiind de utilitate publică, existenţa site-ului şi a unor articole, publicaţii despre aceasta. În situaţia în care inculpaţii aveau neclarităţi dacă fac parte din Ordinul KK., Asociaţia KK., distincţie inexistentă până la apariţia acestui dosar penal, aveau posibilitatea să formuleze întrebări, se puteau adresa Agenţiei Naţionale pentru Integritate, preşedintelui Asociaţiei KK. care a fost şi este în acelaşi timp şi Mare Maestru, care a completat declaraţiile de interese.

Mai mult decât atât, pentru că au existat neclarităţi cu privire la posibilitatea unui magistrat de a face parte din asociaţii masonice tocmai raportat la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege, prin Hotărârea nr. 886 din 2013 a Plenului CSM s-a pus în discuţie această problematică, în cuprinsul hotărârii fiind expuse pe larg aspecte vizând Asociaţia KK., şi faptul că magistraţii pot face parte din asociaţii masonice legal înregistrate, or Ordinul KK. nu este o entitate juridică aşa cum recunoaşte inculpatul, iar acesta a participat în fapt la ţinutele Asociaţiei KK., a plătit cotizaţii şi contribuţii acesteia. Acesta avea posibilitatea de a formula întrebări în condiţiile în care nu ştia dacă trebuie să completeze declaraţia de interese în aceste condiţii. De altfel, întrebat expres de către instanţă în prima declaraţie dată, inculpatul a arătat că a cunoscut conţinutul acesteia şi nu a avut nelămuriri, că ar fi discutat chiar cu preşedintele CSM, al cărui nume nu şi-l aminteşte şi i s-ar fi spus, " m-am adresat preşedintelui CSM din martie- aprilie 2014, nu mai ştiu cum se numeşte care m-a primit într-o audienţă oficială şi căruia i-am spus că am intrat în masonerie, iar acesta mi-a spus că ordinul masonic KK. nu este tot una cu o asociaţie. Menţionez că preşedintele CSM era un bărbat dar nu îmi amintesc numele. Am primit doar un răspuns verbal nimic în scris." În cauză însă inculpatul nu a făcut dovada niciunei diligenţe în situaţia în care ar fi avut nelămuriri.

În ceea ce priveşte raportul de evaluare din 19.10.2017 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în cazul domnului WWWWWWWWWW., invocat de către inculpatul I. în apărare, Curtea constată că acesta nu are aplicabilitate în cauză, deoarece prin acel raport activitatea de evaluare privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a efectuat pentru perioada 01.01.2014 - 29.06.2017 în cazul domnului WWWWWWWWWW., iar prin Adresa nr. x din data de 12.06.2017 KK. a comunicat că acesta nu deţine funcţii sau calităţi în cadrul asociaţiei.

Direcţia Naţională Anticorupţie, prin Adresa nr. x din data de 27.07.2017, raportat la Adresa nr. x/12.05.2017 înaintată de KK. către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (potrivit căreia domnul WWWWWWWWWW. a deţinut calitatea de membru în cadrul KK. până la data de 20.06.2007) şi la declaraţiile de interese formulate de WWWWWWWWWW. în anii 2008 - 2016, a comunicat că prin Ordonanţa din 24.07.2017 emisă în Dosarul penal nr. x/2017, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale (în raport cu declaraţia de interese formulată de WWWWWWWWWW. din data de 23.05.2006) şi întrucât fapta nu există (în raport cu declaraţiile de interese formulate de WWWWWWWWWW. în anii 2008 - 2016).

Prin urmare, acel raport viza existenţa unei incompatibilităţi, şi s-a stabilit că în perioada supusă analizei persoana respectivă nu activa în cadrul KK., or obiectul cauzei nu reprezintă verificarea faptului dacă calitatea de judecător este incompatibilă cu calitatea de mason în Asociaţia KK., întrucât potrivit Hotărârii nr. 886 din 2013 a CSM judecătorii şi procurorii pot să facă parte din asociaţii masonice, dar au obligaţia să declare acest aspect în declaraţia de interese.

S-a mai invocat de către inculpatul I. faptul că pe lângă fiecare lojă funcţionează Asociaţia Lojii. Pe lângă RRRRRRRRRR. a funcţionat şi funcţionează Asociaţia Ţării Crişurilor, care în opinia acestuia funcţionează pe lângă acea lojă pentru gestionarea unor fonduri caritabile provenite de la masonii din RRRRRRRRRR. şi prin urmare şi pe lângă Ordinul KK. funcţionează Asociaţia KK.

Curtea constată că aşa cum rezultă din răspunsul formulat de Asociaţia KK., din declaraţiile martorilor HHH. şi XXXXX., Ordinul KK. şi Asociaţia KK. au funcţionat şi funcţionează ca o singură entitate.

De asemenea, potrivit înscrisurilor depuse de Judecătoria Oradea cu privire la Asociaţia Ţara Crişurilor rezultă faptul că Asociaţia Ţara Crişurilor, înregistrată la data de 03.07.2015 nu este o asociaţie masonică şi că acesta nu funcţionează pe lângă RRRRRRRRRR., potrivit statutului şi actului constitutiv aflat la dosar. De altfel, chiar şi membrii fondatori ai acesteia, spre exemplu martorul KKKK. audiat în instanţă a arătat că "Eu sunt membru fondator în Asociaţia Ţării Crişurilor Oradea, dar menţionez că aceasta nu este o asociaţie masonică, aceasta are ca scop să ajute diferite persoane, asociaţii sau fundaţii, în scop caritabil, am creat-o pentru a administra legal fondurile pe care Asociaţia Ţării Crişurilor le primea din diferite surse legale de sponsorizare. Asociaţia Ţării Crişurilor din Oradea nu are nicio legătură cu RRRRRRRRRR."

În ceea ce priveşte Asociaţia KK. aşa cum rezultă din art. 21, statut în varianta din 1993 la data dobândirii personalităţii juridice " KK. este instituţia masonică unică, regulat constituită, internaţional recunoscută. Înglobează toţi masonii şi toate lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de ea. Vor putea fi acceptate în KK., la cerere, acele ateliere din ţară şi străinătate pe care KK. -după o strictă verificare-le va constata regular constituite, conform vechilor landmarkuri, şi care vor adera la prezentul statut. KK. este continuatoarea legitimă a KK. întemeiată la 18 septembrie 1880."

Prin urmare, KK. este o asociaţie masonică, nu funcţionează pe lângă Ordinul KK., este continuatoarea KK. întemeiată la 18 septembrie 1880 şi înglobează toţi masonii şi toate lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de ea, deci inclusiv RRRRRRRRRR. din care fac parte inculpaţii A. şi I., numele acestei loji fiind menţionat în înscrisurile înaintate de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, iar inculpaţii au recunoscut faptul că sunt masoni în RRRRRRRRRR.

Întrucât KK. a dobândit personalitate juridică în anul 1993, sub incidenţa Legii nr. 21 din 1924 şi a Legii nr. 54 din 1991, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62 din 2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, potrivit art. 5 din procesul-verbal al AGA din 21.06.2003 în vederea amendării prevederilor statutare prin punerea în acord cu noua legislaţie a fost aprobat actul adiţional la statut, care a fost înregistrat la instanţă potrivit Încheierii nr. 3 din 09.01.2004 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti.

Astfel, actul adiţional la Statutul KK. aflat la dosar instanţă era în vigoare în această formă la data la care inculpaţii A. şi I. au intrat în masonerie prin depunerea jurământului de ucenic în RRRRRRRRRR., în anul 2007 inculpatul A. şi în anul 2014 inculpatul I., deoarece celelalte modificări până în 2014 au vizat doar componenţa organelor de conducere şi durata mandatelor acestora aşa cum rezultă din Încheierile nr. 278 din 26.11.2010, nr. 332 din 09.12.2011, nr. 95 din 06.04.2012 ale Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.

Potrivit Actului adiţional la Statutul KK., la art. 1 alin. (4) se arată că " KK. este continuatoarea de jure şi de facto a Marii Loji a Ordinului Masonic Român, întemeiată la 8 - 20 septembrie 1880".

De asemenea potrivit art. 3 din Statut "Denumirea oficială sub care Asociaţia este înregistrată la Registrul Naţional al Persoanelor Juridice fără scop patrimonial este KK., prescurtat KK., Asociaţia având sigla şi ştampila proprie, precum şi cont în bancă."

În aceste condiţii, faptul că în antetul înscrisurilor emise de Asociaţia KK. apărea doar prescurtarea KK., potrivit art. 3 din Statut, nu înseamnă că acele înscrisuri emanau de la Ordinul KK., iar nu de la Asociaţia KK. aşa cum susţin inculpaţii, sigla KK. regăsindu-se inclusiv pe chitanţele emise în anul 2017 prin care inculpatul I. a achitat sume de bani în contul Asociaţiei.

De altfel, potrivit adreselor Asociaţiei KK. la nivelul KK. sunt utilizate, intern sau extern, variante extinse sau restrânse ale antetului. Indiferent de forma acestuia, antetul conţine datele de identificare ale KK.. Referitor la antetul KK., în titulatura KK., mai este inserat şi cuvântul Asociaţia, iar datele de contact sunt aceleaşi în toate documente (introducerea sau neintroducerea cuvântului Asociaţia apreciem că nu oferă ambiguitate în ceea ce priveşte bunul mers al activităţilor în îndeplinirea scopurilor şi obiectivelor prevăzute în Statut). Pentru corespondenţa internă şi internaţională cu specific masonic în plus faţă de antetul Asociaţiei mai apare expresia I:.G:.M:.A:.A:.U:." (întru Gloria Marelui Arhitect Al Universului) şi "MASONERIA UNIVERSALĂ".

De altfel, în unele declaraţii de interese completarea în cadrul rubricii asociaţie a prescurtării KK. face dovada că persoana respectivă este membru în Asociaţia KK., potrivit art. 3 din Statut menţionat.

La art. 4 din Statut se prevăd contribuţiile şi cotizaţiile, la art. 11 se arată că Adunarea Generală a Asociaţilor mai este denumită şi Convent şi sunt prevăzute condiţiile pentru legala constituire a acesteia şi pentru reprezentativitate în cadrul Lojei, arătându-se că delegaţii au mandat din partea tuturor membrilor Lojei pe care o reprezintă să delibereze şi să voteze în numele şi pentru ei, potrivit mandatului încredinţat.

De asemenea, la art. 12 din Statut se menţionează că Preşedintele KK. este denumit şi Marele Maestru, astfel încât nu pot fi reţinute apărările că există două entităţi distincte Ordinul KK. condus de Marele Maestru şi Asociaţia KK. condusă de Preşedinte.

La art. 17 din Statut se prevede că " KK. ca Ordin iniţiatic naţional, autonom şi suveran faţă de orice Putere Masonică sau laică, regular constituit şi recunoscut pe plan internaţional, cuprinde toţi masonii şi toate Lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de ea.

Reglementările de organizare şi funcţionare specifice (ROF), denumite în mod tradiţional "Constituţia şi Regulamentul General al KK." sunt parte integrantă a prezentului Statut, acestea trebuind să respecte - sub sancţiunea nulităţii - Constituţia României şi ordinea de drept, precum şi Landmark-urile Francmasoneriei Universale."

Astfel, din aceste dispoziţii rezultă faptul că nu există două entităţi separate Asociaţia KK. cuprinzând şi Ordinul KK., ca Ordin iniţiatic naţional la data intrării în masonerie a celor doi inculpaţi, iar Constituţia şi Regulamentul General al KK. sunt parte integrantă a Statutului Asociaţiei KK.

Prin încheierea din 23.04.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti s-a luat act de modificările intervenite în actele constitutive ale asociaţiei conform procesului-verbal al Adunării generale din 30.04.2011, 05.11.2011, 26.03.2015 şi a actului adiţional la statutul asociaţiei atestat de avocat XXXXXXXXXX. sub nr. x din 27.03.2015, dispunându-se înscrierea acestor modificări în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor.

De asemenea, prin încheierile din 25.05.2015 şi 25.05.2016 pronunţate de Judecătoria Sector 2 Bucureşti s-a luat act de modificările intervenite în statutul asociaţiei.

Astfel, la data intrării în masonerie a inculpaţilor A. şi I., în anul 2007, respectiv în anul 2014, Constituţia şi Regulamentul General al KK. erau parte integrantă a Statutului Asociaţiei KK. astfel cum a fost modificat potrivit Încheierii nr. 3 din 09.01.2004 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, iar ultima modificare în perioada în care s-a formulat acuzaţia penală, deci pană în 2016, a statutului a fost înregistrată prin încheierea din 25.05.2015 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, celelalte modificări intervenite nevizând perioada infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor.

Inculpatul I. a invocat şi faptul că nu i s-a comunicat Statutul, Constituţia, Regulamentul General şi Codul de conduită masonică ale KK. Menţionăm că la data iniţierii şi depunerii jurământului de mason în grad de ucenic, aşa cum rezultă din răspunsul Asociaţiei KK. la nivelul KK. nu există documente din care să rezulte, în mod expres, că dl. I. a primit aceste înscrisuri, dar, în conformitate cu Declaraţia - Angajament datată 21.10.2013, inculpatul I. a luat cunoştinţă şi s-a angajat să respecte şi să pună în aplicare Constituţia, Regulamentul General şi Codul de conduită masonică ale KK.; care sunt parte integrantă din statutul Asociaţiei KK.

În condiţiile în care inculpatul a semnat acea declaraţie angajament (dosar UP) prin care s-a obligat să respecte acea legislaţie rezultă faptul că, cunoştea conţinutul acestora neputând fi reţinută apărarea că nu a primit acele înscrisuri şi nu a cunoscut conţinutul acestora, inculpatul în calitate de judecător având reprezentarea consecinţelor semnării unui înscris, nedovedindu-se faptul că ar fi fost forţat sau ameninţat să semneze acel înscris, inculpatul având pregătirea necesară pentru a înţelege conţinutul acestuia.

De asemenea, deşi nu există înscrisuri care să ateste sub semnătură predarea, respectiv preluarea de către inculpaţi a acestor înscrisuri, respectiv Constituţia, Regulamentul General şi Codul de conduită masonică ale KK., care fac parte din Statutul KK. potrivit adresei Asociaţiei KK., ca răspuns la solicitările instanţei rezultă faptul că în urma deciziei unei Loji de a primi un nou membru, acesta primeşte din partea KK. un pachet care conţine următoarele: a) Constituţia, Regulamentul General şi Codul de conduită masonică ale KK., aşa cum toate acestea fac parte din Statutul KK., în conformitate cu prevederile art. 17 ale acestuia; b) diferite cărţi de autori care nu fac parte din culegerile de norme care reglementează activitatea KK.; acestea sunt lecturi recomandate pentru însuşirea unor cunoştinţe masonice; printre acestea este şi Manualul Ucenicului, carte de autor, prin care se impun norme de reglementare care reglementează activitatea asociaţiei ca ordin masonic şi/sau alte asemenea.

Primirea acestor înscrisuri la iniţiere în masonerie rezultă şi din declaraţiile martorilor HHH., KKKK.

Astfel, martorul KKKK. prin declaraţia dată la urmărire penală a arătat că la data iniţierii inculpatului I. în masonerie, martorul avea calitatea de secretar al RRRRRRRRRR. şi i-a înmânat inculpatului statutul KK., Constituţia KK., manualul ucenicului, înscrisuri ce au venit la pachet cu ţinuta ritualică de ucenic de la KK. Bucureşti.

În declaraţia dată în instanţă acelaşi martor a arătat "Nu îmi menţin afirmaţia de la u.p. în sensul că i-am comunicat inc. I. Statutul KK. aflat la dos. u.p. şi Constituţia KK. aflată la dos. u.p., cu ocazia iniţierii în Masonerie, întrucât aceste documente care mi-au fost arătate din nou de către instanţă de la dosarul u.p. nu sunt cele pe care eu le-am comunicat. Menţionez că acel Statut de la u.p. nu l-am comunicat niciunui mason de la RRRRRRRRRR. şi nu se comunică nici în prezent, dar precizez că prevederi din acest Statut se găsesc în Regulamentul KK. care se află la dos. u.p. şi mi-a fost arătat la filele x. În legătură cu Constituţia şi Regulamentul, menţionez că într-adevăr eu am comunicat inc. I. o Constituţie şi un Regulament, cred că ediţia 2012, iar nu Constituţia şi Regulamentul KK. ediţia 2016, care se află la dos. de urm. pen. filele x, întrucât la data iniţierii în Masonerie a inc. I. nu era editată ediţia 2016. De la ediţia 2012 a Constituţiei şi Regulamentului, până la ediţia 2016, nu au mai fost editate alte ediţii. În general nu există deosebire între ediţia 2012 şi cea din 2016 privind Constituţia şi Regulamentul, singurele modificări fiind de ordin organizatoric, respectiv schimbarea conducerii, dar nu au fost modificări de fond."

Martorul HHH. audiat în instanţă a arătat "Când m-am iniţiat eu în Masonerie am primit o Constituţie şi un Regulament semnate de Marele Maestru al KK. În urmă cu 4 - 5 ani în toată ţara, atunci când se intră în Masonerie se primeşte un pachet care conţine aproximativ, un şorţ, 2 perechi de mănuşi albe, manualul ucenicului şi probabil şi regulamentul şi Constituţia KK. Manualul ucenicului conţine învăţături simbolice din Masonerie, aferente gradului de ucenic."

Inculpatul susţine că, deoarece nu avea drept de vot şi de participare şi-a dat seama că nu funcţionează ca o asociaţie, or instanţa consideră că anterior intrării într-o asociere un judecător trebuie să verifice forma de asociere, iar dacă consideră că nu sunt respectate dispoziţiile legale poate să se retragă.

Inculpatul I. a invocat în apărare faptul că prin completarea Formularului pentru actualizarea evidenţelor KK., în ziua de 29.05.2017 se recunoaşte apartenenţa de la data semnării Petiţiei de iniţiere a inculpatului numai la Ordinul Iniţiatic KK., iar nu şi la Asociaţia KK.

Curtea constată că aceste apărări sunt nefondate, discuţiile privind acest dualism Ordinul KK., Asociaţia KK. fiind efectuate pro cauza ca urmare a acestui dosar penal. Dacă inculpatul avea neclarităţi asupra apartenenţei sale la Asociaţia KK., singura asociaţie masonică înfiinţată potrivit legii, avea obligaţia să formuleze aceste întrebări la iniţierea în masonerie, procedură neaccesibilă publicului larg, care presupune anumite ritualuri, recomandări din partea "naşilor masonici", dată fiind calitatea de judecător a inculpatului şi obligaţii prevăzute de lege. De asemenea, completarea formularului în anul 2017 nu poate produce efecte pentru trecut.

Aşa cum rezultă din răspunsul Asociaţiei KK. Formularul pentru actualizarea evidenţelor KK., completat în ziua de 29.05.2017 de către domnul I., a fost distribuit în toate Lojile din cadrul KK. şi a reprezentat un chestionar/sondaj de opinie pentru a obţine din partea membrilor KK. date în vederea unor modificări ulterioare ale Statutului KK.; S-a arătat că Formularul a avut rol de chestionar/sondaj de opinie, iar acesta nu ţine loc sub nicio formă documentelor semnate şi asumate de orice membru mason la iniţiere, iar Ordinul KK. nu a funcţionat niciodată separat de Asociaţie.

S-a mai arătat în apărare că Ordinul iniţiatic care a funcţionat în perioada 1991 - 1993 în România până la dobândirea personalităţii juridice a Asociaţiei KK., a putut exista şi fără asociaţie, astfel că şi în prezent acesta poate funcţiona. Curtea constată că potrivit Actului adiţional la Statutul KK., la art. 1 alin. (4) se arată că " KK. este continuatoarea de jure şi de facto a Marii Loji a Ordinului Masonic Român, întemeiată la 8-20 septembrie 1880", iar faptul că în perioada 1991 - 1993 a funcţionat fără o înregistrare legală s-a datorat conjuncturii istorice din România după 1989 şi iniţierii procedurilor de înregistrare. Cu privire la acest aspect martorul XXXXX. a arătat că din punct de vedere al istoriei, la acel moment se formau nişte Loji care erau la început de drum, dar forma juridică a apărut în 1993, astfel nu se poate susţine că Ordinul Iniţiatic KK. ar putea exista fără a fi înregistrat legal, deoarece asocierile secrete sunt interzise de legea fundamentală.

De asemenea, potrivit statutului iniţial al asociaţiei, depus la Judecătoria Sector 3 Bucureşti la data dobândirii personalităţii juridice în 1993, la art. 21 se prevede că "KK. este instituţia masonică unică, regulat constituită, internaţional recunoscută. Înglobează toţi masonii şi toate lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de ea. Vor putea fi acceptate în KK., la cerere, acele ateliere din ţară şi străinătate pe care KK. - după o strictă verificare - le va constata regular constituite, conform vechilor landmarkuri, şi care vor adera la prezentul statut. KK. este continuatoarea legitimă a KK. întemeiată la 18 septembrie 1880."

Prin urmare, KK. este o asociaţie masonică, nu funcţionează pe lângă Ordinul KK., este continuatoarea KK. întemeiată la 18 septembrie 1880 şi înglobează toţi masonii şi toate lojile de pe întreg teritoriul României recunoscute de ea, deci inclusiv RRRRRRRRRR., care figurează în înscrisurile înaintate de către Judecătoria Sector 2 Bucureşti la dosarul cauzei.

Inculpatul I. a mai invocat faptul că martorul HHH. ar fi nesincer, deoarece a declarat că nu există acest dualism Ordinul KK. şi Asociaţia KK., inculpatul invocând în acest sens faptul că martorul a formulat cerere de renunţare la calitatea de membru în Asociaţia KK. cât şi din Ordinul KK.. Aceste susţineri sunt nefondate, în condiţiile în care aşa cum au arătat toţi martorii audiaţi, până la existenţa acestui dosar penal nu s-a pus în discuţie apartenenţa la Ordinul KK. sau la Asociaţia KK., aceste discuţii s-au iniţiat pro causa în Asociaţia KK. conform Ţinutei marelui consiliu din 09.05.2017, iar în urma completării Formularul pentru actualizarea evidenţelor KK. cei care au completat formularul în sensul că se consideră că fac parte atât din Ordinul KK. cât şi din Asociaţia KK., iar nu doar din Ordinul KK., au fost puşi în situaţia de a formula astfel de cereri de renunţare. Or, acestea reprezintă apărări şi încercări de modificare a organizării pentru a evita răspunderea penală cu privire la completarea declaraţiei de interese care au fost făcute după anul 2016, deci exced perioadei infracţionale.

Apariţia acestui dosar, precum şi faptul că sunt şi alţi masoni care nu şi-au completat declaraţia de interese a determinat formularea de apărări privind dualitatea Asociaţia KK./Ordinul KK.. Ulterior, profitând de unele necorelări ale legislaţiei masonice se încearcă o eludare a dispoziţiilor legale, în sensul că ar exista două entităţi diferite, şi formularea de apărări în sensul că anterior completării "Formularului privind evidenţele KK." din anul 2017, masonii au fost în eroare cu privire la apartenenţa la Asociaţia KK. şi completarea declaraţiei de interese, aşa cum rezultă şi din depoziţiile martorului JJJ.. Aceste apărări nu pot fi reţinute, fiind efectuate pro causa.

Astfel, audiat la urmărire penală în prezenţa apărătorului ales al inculpatului I. acesta a menţionat că este membru în KK. şi că l-a recomandat şi pe inculpatul I., fiind "naş masonic" în RRRRRRRRRR. care face parte din KK., că a discutat cu inculpatul telefonic despre KK., termenul de Asociaţie fiind folosit de mai multe ori în cuprinsul declaraţiei, iar la finalul acesteia martorul a scris olograf că a citit declaraţia înainte de a o semna, precum şi faptul că aceasta corespunde adevărului şi celor declarate de către el.

În faza de judecată însă, martorul nu îşi mai menţine declaraţia în totalitate arătând că "nu am declarat la u.p. că sunt membru al Asociaţiei KK., aşa cum s-a consemnat, eu declarând că sunt membru al KK.. Eu m-am uitat peste declaraţie şi era de faţă şi avocatul când am dat declaraţie, dar posibil de emoţie nu am citit fiecare rând şi atunci nu am observat că s-a scris că sunt membru al Asociaţiei KK.. Se poate observa că în declaraţiile de interese pe care le dau anual am scris că sunt membru KK., iar nu al Asociaţiei KK. (...) Nu s-au exercitat presiuni şi nu am fost influenţat în vreun fel. Mi s-au pus în faţă înscrisurile de la Lojă în care apărea numele şi semnătura mea pe recomandările de primire în Masonerie pentru unii dintre masoni. Este adevărat că la finalul declaraţiei de la u.p. din filele x am scris cu mâna mea că am citit declaraţia înainte de a o semna, precum şi faptul că aceasta corespunde adevărului şi celor declarate de către mine, dar aceste aspecte le pot explica pe baza emoţiilor care le-am avut când am dat declaraţie în faţa procurorului DNA" la întrebarea procurorului " În condiţiile în care în declaraţia de la u.p. termenul de asociaţie raportat la KK. apare de 7 ori, de ce nu aţi cerut procurorului să şteargă această menţiune? martorul a răspuns "Datorită emoţiilor nici nu am considerat că acest cuvânt "asociaţie" ar fi ceva deosebit, deoarece în Masonerie nu se foloseşte cuvântul asociaţie".

Revenirea asupra declaraţiei iniţiale fără o justificare rezonabilă, având în vedere şi faptul că această declaraţie a fost dată şi în prezenţa unui apărător ales care a semnat declaraţia, demonstrează faptul că martorul s-a raliat strategiei de apărare formulate de către inculpatul I., prietenul acestuia, motiv pentru care nu poate fi reţinută declaraţia dată sub acest aspect.

De asemenea, martorul a mai arătat "După acest dosar de la DNA eu cel puţin am început să completez declaraţia de interese ca să nu mai fie discuţie, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu ceilalţi masoni, ca urmare a chemării la DNA. Am completat şi eu formularul privind evidenţele KK. în 2017 şi mă consider doar membru al ordinului KK. nu şi al Asociaţiei KK. şi în aceste condiţii am completat în declaraţia de interese că sunt membru KK.. După completarea formularului din 2017 nu ni s-a explicat şi nu a fost nicio discuţie dacă trebuie să completăm în declaraţia de interese că suntem masoni pentru cei care se punea în discuţie această problemă. În urma formularului din 2017 nu există nicio modificare în organizarea Ţinutelor, plata donaţiilor (obligaţii financiare)."

Inculpatul I. mai susţine că este acuzat de faptul că nu ar fi respectat o Hotărâre a CSM, or nerespectarea unei hotărâri nu atrage răspunderea penală. Curtea reaminteşte faptul că prin actul de sesizare al instanţei inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 326 C. pen. fără a fi menţionată la încadrarea juridică din dispozitivul rechizitoriului această hotărâre.

S-a invocat în considerentele rechizitoriului Hotărârea nr. x din 2013 a CSM pentru a dovedi faptul că în cazul magistraţilor din România s-a considerat că magistraţii pot face parte din organizaţii masonice legal înregistrate, având obligaţia de a menţiona acest aspect în declaraţia de interese, astfel încât inculpatul I. în calitate de judecător se prezumă că, cunoaşte această hotărâre.

În actul de sesizare al instanţei se reţine că în cazul judecătorilor, obligativitatea completării declaraţiei de interese este impusă şi pentru a garanta exigenţa de imparţialitate a acestora, dând astfel posibilitatea părţilor cu interese contrare ca într-o speţă concretă în care este judecat un frate mason să formuleze cerere de recuzare a magistratului-judecător membru KK. şi, astfel, un alt judecător independent şi imparţial să decidă dacă natura şi intensitatea legăturii în discuţie, în raport de elementele concrete ale cauzei, este în măsură să denote părtinirea judecătorului mason în cauza respectivă.

Curtea constată că în prezent nu este posibil acest lucru, deoarece aşa cum rezultă din adresa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, în dosarul privind pe petenta KK. nu se află nicio listă cu membrii asociaţiei - nume şi prenume în afară de dosarul de acordare personalitate juridică, Adunarea generală a asociaţiei este formată din Loji active, fiind indicate denumiri ale lojelor şi numărul delegaţilor lojelor (fără nume/prenume). Astfel, în condiţiile în care numele tuturor membrilor Asociaţiei KK. nu este public, acesta nefiind înscris în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor sau în dosarul privind această asociaţie sau pe site-ul Asociaţiei KK., iar masonii au obligaţia de a nu divulga faptul că o altă persoană este mason, chiar dacă un magistrat sau un funcţionar şi-ar completa declaraţia de interese în sensul apartenenţei la asociaţie, una dintre părţi nu ar putea să-l recuze, deoarece nu ştie dacă partea adversă este mason. Potrivit înscrisurilor înaintate de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în dosarul asociaţiei apar doar numele membrilor fondatori, iar ulterior a celor cu funcţii de conducere. Aceste aspecte sunt confirmate şi de către martorul XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK.

Pe de altă parte, faptul că un magistrat este mason nu determină de plano admiterea unei cereri de abţinere sau recuzare în condiţiile în care soluţionează un dosar privind un alt mason, având în vedere faptul că nu este o incompatibilitate absolută prevăzută în art. 64, art. 65 din C. proc. pen. sau în art. 41, art. 42 C. proc. civ.

Astfel, chiar dacă inculpatul I. şi-ar fi completat declaraţia de interese în sensul că este membru în Asociaţia KK. părţile cu interese contrare implicate în litigiile cu S.C. YYYYYYYYYY. S.A. nu aveau de unde să cunoască faptul că şi JJJ. este mason, acesta neavând obligaţia de a completa declaraţia de interese, iar numele acestuia nefigurând printre membrii fondatori, sau în organele de conducere, astfel încât nu a fost trecut în înscrisurile din dosarul privind Asociaţia KK. aflat la Judecătoria Sector 2 Bucureşti.

Procurorul susţine că inculpatul I. a formulat o cerere tardivă de abţinere în Dosarul nr. x/2016, care a fost repartizat la data de 30 iunie 2016 judecătorului I., în această cauză având calitatea de reclamant S.C. YYYYYYYYYY. S.A., prin administrator special JJJ., "naşul masonic" al inculpatului I.

Astfel, la data de 16 noiembrie 2016, după predarea de către reprezentanţii Tribunalului Bihor a Dosarului nr. x/2016, urmare a ordonanţei de ridicare de înscrisuri din data de 15 noiembrie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul I. a formulat declaraţie de abţinere, în dosarul în discuţie nr. x/2016, cu motivarea că "pentru evitarea oricărei îndoieli de imparţialitate, întrucât între subsemnatul şi administratorul special al S.C. YYYYYYYYYY. S.A. există relaţii de respect reciproc, datorită faptului că frecventăm cercuri comune de cunoştinţe. În drept, art. 42 pct. 13 C. proc. civ., art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale".

Prin încheierea din 16.11.2016 a fost respinsă declaraţia de abţinere formulată de inculpatul I. în Dosarul nr. x/2016, întrucât "Tribunalul nu consideră incidente în cauză niciuna dintre ipotezele menţionate în textul legal", respectiv art. 42 pct. 13 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa).

La termenul de judecată din 18.11.2016 judecătorul I. ca urmare a respingerii declaraţiei de abţinere a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar prin Sentinţa nr. 2188/CA/2016 din 24.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, care prin Sentinţa nr. 1371/06.03.2017 a respins cererea.

Astfel, inculpatul I., având calitatea de judecător în acel dosar a dispus măsuri în procedura prealabilă reglementată de art. 200 - 201 C. proc. civ., concretizate în dispunerea măsurilor de comunicare a actelor din dosar, iar înainte de primul termen de judecată a formulat cerere de abţinere care a fost respinsă. Trebuie menţionat că etapa procedurii prealabile de regularizare a cererii de chemare în judecată nu are caracter contencios, este o etapă scrisă, pregătitoare a cercetării procesului şi vizează doar verificarea conformităţii actului de sesizare al instanţei, comunicarea actelor între părţi, formularea întâmpinării, având rolul de a fixa cu exactitate elementele esenţiale ale judecăţii, în limitele cărora se va pronunţa judecătorul şi în funcţie de care se stabileşte cadrul formal al judecăţii, iar cercetarea şi dezbaterea fondului procesului se face în faza de judecată, reglementată în Capitolul II din C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care înainte de primul termen de judecată inculpatul I. a formulat cerere de abţinere potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate susţine că aceasta a fost tardivă, neexistând o astfel de soluţie în C. proc. pen. sau C. proc. civ. cu privire la soluţionarea cererilor de abţinere sau recuzare. De asemenea, se constată că şi după respingerea cererii de abţinere inculpatul nu a analizat cauza pe fond, ci doar s-a pronunţat pe excepţie declinând competenţa de soluţionare a cauzei.

În cauză, nu s-a făcut dovada că inculpatul I. s-a abţinut a doua zi după ridicarea dosarului de către DNA pe motiv că ar fi aflat de cercetarea sa în acest dosar cu privire la apartenenţa la masonerie, iar în ceea ce priveşte faptul că nu a trecut în declaraţia de abţinere faptul că este mason, ca de altfel şi JJJ., trebuie avut în vedere şi faptul că această declaraţie fiind publică nu pot fi arătate elemente din viaţa privată a altei persoane, în speţă apartenenţa la masonerie a martorului JJJ., judecătorul care soluţionează cererea de abţinere având posibilitatea să-l asculte pe judecătorul care se abţine potrivit art. 51 C. proc. civ.

De altfel, la data de 30.01.2017 DNA - ST Oradea a sesizat Inspecţia Judiciară pentru verificări cu privire la inculpatul I. sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi i) din Legea nr. 303/2004 cu privire la acelaşi dosar, iar prin Rezoluţia nr. 782/IJ/336/DIJ/2017 Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării.

Este adevărat că societatea administrată de martorul mason JJJ., societatea comercială YYYYYYYYYY. S.A., a fost implicată şi în alte litigii de natură civilă ori comercială, soţia judecătorului I. (judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea - ZZZZZZZZZZ.) pronunţând, la data de 01.06.2016, o soluţie în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Oradea., dar nu poate fi reţinută susţinerea acuzării din rechizitoriu potrivit căreia soţia inculpatului I., judecător ZZZZZZZZZZ. ar fi pronunţat o soluţie favorabilă S.C. YYYYYYYYYY. S.A. administrată de martorul JJJ.

Astfel, dintr-o simplă lecturare a Deciziei nr. 1174/CA/2016 din 01.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea rezultă faptul că a fost constatat nul recursul declarat de recurentul pârât Municipiul Oradea prin primar pe motiv că, calea de atac a fost declarată după împlinirea termenului de recurs, cauza fiind soluţionată pe excepţie, iar nu pe fond, neputându-se astfel reţine că a fost favorizată S.C. YYYYYYYYYY. S.A., culpa în declararea unei căi de atac cu depăşirea termenului aparţinând reclamantului.

De asemenea, în acuzare se susţine că în perioada în care s-a judecat Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Oradea, respectiv în perioada 11 ianuarie 2016 - 1 iunie 2016, inculpatul I. a avut în total 36 de convorbiri şi comunicaţii cu martorul mason JJJ., din care 8 convorbiri telefonice şi 28 mesaje scrise; iar în perioada în care s-a judecat Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bihor, judecat chiar de inculpatul I., respectiv în perioada 30 iunie 2016 - 15 noiembrie 2016 a avut în total 15 convorbiri şi comunicaţii cu martorul mason JJJ., din care 11 convorbiri telefonice şi 4 mesaje scrise, fapt obiectiv ce demonstrează o legătură foarte apropiată între cei doi "fraţi masoni".

Curtea constată că inculpatul I. şi martorul JJJ. nu au negat faptul că au avut convorbiri telefonice şi faptul că aceştia se cunosc de foarte mulţi ani, dar simplu fapt că aceştia au comunicat în această perioadă nu dovedeşte faptul că martorul JJJ. a intervenit pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor. Aşa cum s-a arătat, inculpatul I. s-a abţinut înainte de primul termen de judecată, iar soluţia dată de către acesta nu a vizat fondul cauzei, fiind declinată competenţa, iar în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de către soţia inculpatului I. în complet colegial s-a constat nulitatea recursului pe motiv că nu a fost formulat în termenul legal.

Se mai reţine în acuzare în rechizitoriu faptul că martorul mason JJJ. a făcut obiectul unor dosare penale aflate în instrumentarea I.P.J. Bihor, instituţie condusă de inculpatul A., respectiv Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect încheierea de către firma administrată de masonul JJJ. a unui act adiţional antedatat cu Universitatea din Oradea, în urma căruia S.C. YYYYYYYYYY. S.A. a încasat în mod nelegal suma de 1,3 milioane RON.

Curtea constată că acuzarea nu a produs nicio probă din care să rezulte faptul că inculpatul A. a avut vreo implicare în soluţionarea, tergiversarea sau urgentarea soluţionării Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, or simpla existenţă a unui dosar penal nu înseamnă implicarea şefului IPJ Bihor. Mai mult decât atât nici nu rezultă vreo implicare în condiţiile în care acesta se afla sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care prin ordonanţa din 10.05.2016 a declinat competenţa de instrumentare a cauzei în favoarea DNA- ST Oradea, or dacă s-ar fi dorit favorizarea martorului JJJ. ar fi trebuit să se dovedească acest aspect şi ar fi însemnat că dosarul nici nu ar mai fi fost trimis la DNA.

Ulterior, prin ordonanţa din 28.11.2016 DNA - ST Oradea a clasat cauza faţă de un inculpat şi a dispus disjungerea cauzei faţă de alţii, inclusiv faţă de JJJ. şi declinarea competenţei faţă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel încât prin ordonanţa de clasare din 02.08.2017 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus clasarea cauzei faţă de martorul JJJ. cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. sub aspectul neîndeplinirii elementelor de tipicitate subiectivă.

Presupunerea emisă de către procuror potrivit căreia în cursul urmăriri penale în dosarul privindu-l pe martorul JJJ. puteau fi formulate cereri la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, unde îşi desfăşura activitatea judecătorul I. la acea dată realizând şi funcţia judiciară de judecător de drepturi şi libertăţi, nu are relevanţă în cauză şi legătură cu infracţiunea imputată inculpatului, fals în declaraţii, atâta timp cât astfel de cereri nu au fost repartizate acestuia.

Mai mult decât atât, Curtea constată faptul că, contrar probelor aflate în dosarul de urmărire penală, procurorul reţine în rechizitoriu faptul că "În nota celor menţionate mai sus cu privire la magistraţi şi importanţa declarării în mod public a apartenenţei acestora la KK., obligaţie imperativă impusă şi prin lege de altfel, arătăm că din actele de la dosar a rezultat că judecătorul I. este "finul masonic" al maeştrilor masoni A. (şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, la data respectivă) şi JJJ. (asociat, administrator şi director general al S.C. YYYYYYYYYY. SA), ambii cercetaţi penal. În acest sens, din actele de la dosar a rezultat că masonul JJJ. şi firma administrată de acesta, S.C. YYYYYYYYYY. S.A., au fost cercetaţi penal în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, unde finul masonic al lui JJJ., judecătorul I., îşi desfăşura activitatea, a autorizat metode speciale de supraveghere sau cercetare".

Or, verificând înscrisurile din dosarul de urmărire penală, rezultă faptul că mandatul de percheziţie domiciliară nr. 215/2014, Mandatele de supraveghere tehnică nr. 81, nr. 83, nr. 84 din 24.09.2014 au fost date în cauza privind pe JJJ. de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor Ovidiu Musta, iar nu de către inculpatul I. şi nu s-a făcut dovada că inculpatul I. ar fi cunoscut conţinutul acestora. De asemenea, faptul că o persoană este cercetată penal sau că are înregistrat la parchet un dosar penal nu înseamnă că este şi vinovată, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, iar acuzarea nu a adus nicio probă potrivit căreia inculpaţii A. şi I. şi-ar fi exercitat vreo influenţă pentru soluţionarea Dosarului penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, şi mai mult decât atât pentru această posibilă faptă nu s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi, infracţiunea de fals în declaraţii neavând vreo legătură cu soluţionarea acelui dosar penal.

De altfel, faptul că martorul JJJ. a fost cercetat penal nu înseamnă că este vinovat de săvârşirea unui infracţiuni, sau că societatea acestuia a încasat în mod nelegal suma de 1,3 milioane de RON aşa cum în mod greşit reţine procurorul, acesta beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, iar la finalul cercetărilor faţă de acesta s-a şi dispus soluţia de clasare.

Se mai reţine în actul de sesizare al instanţei, că motivaţia inculpaţilor A. şi I. de a intra în Asociaţia KK. "ilustrează intenţia celor doi inculpaţi, aflaţi în incompatibilitate vădită cu aceste idealuri morale, de a se integra unui cerc de persoane cu funcţii şi poziţii importante în societate pentru a obţine protecţia acestora şi în acelaşi timp de a-şi disimula postura infracţională." Curtea constată că acuzarea nu a făcut dovada că intrarea acestor inculpaţi în asociaţia KK. s-a făcut pentru a obţine protecţia masonilor, persoane cu funcţii şi poziţii importante în societate şi pentru a-şi disimula postura infracţională, în condiţiile în care în cauză au fost trimişi în judecată inculpaţii, iar ca şi probe au fost folosite la urmărire penală inclusiv înscrisuri de la Asociaţia KK.

Faptul că inculpaţii erau cercetaţi penal şi pentru alte fapte la data trimiterii în judecată pentru infracţiunea de fals în declaraţii nu poate constitui un argument pentru stabilirea elementelor de tipicitate ale acestei infracţiuni, în condiţiile în care până la pronunţarea unei hotărâri definitive orice persoană se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

În acest sens se constată că deşi în rechizitoriu se susţine că inculpatul I. era cercetat pentru fapte de corupţie, între timp, aşa cum rezultă din Ordonanţa din 07.11.2017 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de inculpatul I. s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că fapta nu există pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals informatic. Iniţial inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2012 al DNA ST Oradea, iar prin hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj s-a dispus restituirea cauzei la DNA ST Oradea.

Astfel, în cauză nu se poate susţine că inculpatul I. a intrat în masonerie pentru a-şi disimula activitatea infracţională, faţă de acuzarea dispusă prin acel rechizitoriu dispunându-se ulterior clasarea pe motiv că fapta nu există. În acelaşi sens nu pot fi primite argumentele procurorului potrivit cărora data iniţierii judecătorului I. în masonerie prin depunerea jurământului de credinţă, respectiv 13.03.2014, reprezintă şi data emiterii primei citaţii pe numele magistratului în vederea audierii în calitate de suspect în Dosarul nr. x/2012. Or, aşa cum s-a arătat, în primul rând inculpatul beneficia la acea dată de prezumţia de nevinovăţie, dispunându-se ulterior clasarea în acel dosar pe motiv că fapta nu există, iar în al doilea rând, anterior depunerii jurământului inculpatul I. a semnat la data de 21.10.2013 declaraţia angajament în procedura iniţierii în masonerie, de unde rezultă faptul că înainte de emiterea primeni citaţii de către DNA ST Oradea în Dosarul nr. x/2012 inculpatul avea intenţia de a intra în masonerie.

În rechizitoriu se mai susţine că între inculpatul A. şi inculpatul I. ar exista o legătură infracţională, care rezultată din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică emise în prezenta cauză, care demonstrează că demersurile inculpatului A. în vederea descoperirii şi probării infracţiunilor de corupţie cu privire la care existau date şi informaţii că ar fi comise de către judecătorul I. au fost doar formale, având un alt scop decât cel declarat de poliţist - combaterea corupţiei în mediul judiciar local, şi anume acela de a verifica şi de a afla dacă magistratul se află în atenţia instituţiilor anticorupţie pentru a-l proteja pe acesta. Astfel, s-a arătat că "încă din perioada aprilie - iunie 2013, inculpatul A., în calitate de inspector şef al I.P.J. Bihor, a avut discuţii şi a făcut demersuri concrete împreună cu reprezentanţii D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea în vederea probării unor infracţiuni de corupţie comise de către judecătorul I., inclusiv prin folosirea unor investigatori cu identitate protejată din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Special.".

În acest scop, se reţine în rechizitoriu că " în perioada aprilie - iunie 2013, au avut loc contacte directe între reprezentanţii D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea şi cei ai Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Special, la care a participat şi chestorul de poliţie A., în calitate de şef al I.P.J. Bihor - instituţie care cerceta la momentul respectiv dosare importante, inclusiv având ca obiect comiterea unor infracţiuni de omor, în legătură cu care existau informaţii că magistratul a luat mită. Aceste demersuri, coroborate cu informaţiile deţinute de D.N.A. privind implicarea judecătorului I. în fapte de corupţie în legătură cu dosarele pe care le judeca, având ca obiect, aşa cum am arătat mai sus, inclusiv comiterea unor infracţiuni de omor (în acest sens la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie există materiale clasificate, provenite de la structurile specializate în culegerea informaţiilor - spre ex. informarea înregistrată sub nr. x/11.04.2013), au generat investigaţii şi constituirea unor dosare penale la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (spre ex. Dosar nr. x/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara, înregistrat la data de 17 ianuarie 2014 - metodele speciale de cercetare utilizate în această cauză au fost ineficiente, existând suspiciuni de deconspirare), în acest context ofiţerul având cunoştinţă că magistratul face obiectul unor investigaţii ale structurilor anticorupţie."

Curtea constată că procurorul nu a probat acuzaţiile formulate. Astfel, din discuţia telefonică dintre inculpatul A. şi inculpatul I. din data de 18.09.2015 cu privire la participarea la Deschiderea Anului Masonic de la Timişoara în 2015, redată în rechizitoriu nu rezultă faptul că inculpatul A. ar fi deconspirat inculpatului I. faptul că a fost investigat, sau că i-ar fi comunicat conţinutul vreunui document clasificat, procurorul făcând referire la informarea înregistrată sub nr. x/11.04.2013. De altfel, nu s-a probat nici faptul că inculpatul A. cunoştea conţinutul acelui document clasificat.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că metodele speciale de cercetare utilizate în Dosar nr. x/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara, înregistrat la data de 17 ianuarie 2014, privindu-l şi pe inculpatul I., au fost ineficiente, existând suspiciuni de deconspirare şi că inculpatul A. ar fi deconspirat aceste metode.

Potrivit raportului din 11.01.2017 întocmit de comisarul şef AAAAAAAAAAA. nu rezultă faptul că inculpatul A. ar fi deconspirat vreo acţiune sau vreo investigare privindu-l pe inculpatul I., cert fiind faptul că prin intervenţia acestuia, întrucât în perioada 2009 - 2010 a condus Direcţia Generală Anticorupţie, s-a obţinut deplasarea la Oradea a unei echipe din cadrul Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Special, condusă de comisarul BBBBBBBBBBB.

De altfel, audiat în instanţă la data de 08.11.2018 inculpatul A. a arătat cu privire la acest aspect că "am fost solicitat de Comisarul Şef AAAAAAAAAAA. de la DNA Oradea să mijlocesc o întâlnire între acesta şi procurorul AAAAAA. de la DNA Oradea pe de o parte cu ofiţerii specializaţi în investigaţii sub acoperire de la D.G.A. fără însă a mi se comunica ce vor să discute aceştia. Cred că această solicitare a fost în cursul anului 2013. L-am sunat pe Directorul General de la D.G.A. care a trimis la Oradea într-o zi de sâmbătă doi ofiţeri de DGA, comisarul-şef BBBBBBBBBBB. şi comisarul-şef CCCCCCCCCCC.. Eu i-am luat pe cei doi ofiţeri de la hotelul DDDDDDDDDDD. din Oradea şi i-am condus la restaurantul Graf din Oradea unde a avut loc întâlnirea. Nu am participat la niciun fel de discuţii dintre cei doi comisari de la Bucureşti şi procurorul AAAAAA. şi comisarul AAAAAAAAAAA. care se aflau la acel restaurant. Nu am fost cercetat vreodată pentru că aş fi deconspirat vreun secret de serviciu, secret de stat, având certificat ORNIS la acea dată. Nu am primit informaţii de la procuror sau de la comisarul-şef AAAAAAAAAAA. sau de la ceilalţi doi poliţişti de la DGA Bucureşti că este cercetat sau investigat sau că urmează a fi cercetat sau investigat inculpatul I. pentru posibile infracţiuni de corupţie."

Faptul că inculpaţii au intrat într-o asociaţie care nu este accesibilă oricărei persoane, rezultă şi din faptul că aceştia au depus un jurământ în care se arată:

"Jur solemn pe Cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei Universale Regulare să respect Constituţia şi legile ţării, să mă supun prevederilor Constituţiei şi Regulamentul General ale KK., să nu dezvălui niciunul din secretele Francmasoneriei profanilor sau acelor care nu sunt îndreptăţiţi să le afle. Jur solemn să apăr onoarea şi viaţa tuturor fraţilor, şi, în limita posibilităţilor mele, să-i ajut în orice împrejurare, dacă cererea lor nu contravine legii şi nu încalcă morala. Jur solemn toate acestea, fiind conştient că, de îmi voi încălca jurământul prestat, voi fi judecat de Fraţii mei ca un individ demn de dispreţ, care nu merită să aparţină Francmasoneriei Universale Regulare şi dat uitării pe vecie. Aşa să îmi ajute Marele Arhitect al Universului !".

Potrivit art. 47 din Constituţia KK. ediţia 2012, depusă de către inculpatul I. la dosar se prevede că "Prezenta Constituţie şi Regulamentul General aferent au intrat în vigoare, fiind votate în majoritate de Conventurile noastre din martie şi noiembrie A:L:6000 (2000) şi a intrat în vigoare începând cu 5 noiembrie 6000 (05.11.2000) A:L: la care sunt adăugate toate amendamentele aduse până în data de 21 aprilie 6012 (21 aprilie 2012) A:L:, inclusiv.".

Potrivit art. 326 C. pen. "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Pentru ca acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului unui funcţionar public sau unei instituţii în care acesta îşi desfăşoară activitatea să devină element material al infracţiunii de fals în declaraţii, trebuie constatată îndeplinirea a două cerinţe esenţiale.

Prima cerinţă esenţială impune ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, serveşte la producerea vreunei consecinţe juridice. Nu este de conceput săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii fără preexistenta vreunuia dintre acele cazuri în care simpla declaraţie a unei persoane, făcută în faţa unui funcţionar public competent să primească astfel de declaraţii, este producătoare de consecinţe juridice. Fără preexistenţa acestei posibilităţi de drept ori de fapt, declaraţiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficienţă juridică.

Aptitudinea declaraţiei de a produce consecinţe juridice decurge, în primul rând, din lege; legea este cea care stabileşte, de regulă, obligativitatea declaraţiei, condiţiile şi termenele în care trebuie făcută şi îi determină efectele; în al doilea rând, aptitudinea declaraţiei poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situaţiilor excepţionale (forţă majora, stare de necesitate), care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declaraţii.

Pentru a asigura conformitatea declaraţiei cu adevărul şi deci eficienţa juridică a acesteia, legea obligă uneori pe funcţionarul public chemat să primească declaraţia să atragă atenţia persoanei care o face asupra consecinţelor penale ale unei declaraţii necorespunzătoare adevărului.

A doua cerinţă esenţială impune ca declaraţia să nu fie supusă reglementării speciale cu privire la veridicitatea ei. Dispoziţiile art. 326 C. pen. vor fi aplicabile numai dacă declararea necorespunzătoare adevărului nu cade sub incidenţa altei norme de incriminare. În acest caz, se va face aplicarea unei reguli care guvernează concursul de texte, şi anume principiul specialităţii. De exemplu, declararea necorespunzătoare adevărului făcută de martor într-o cauză penală, civilă sau în orice altă cauză în care se ascultă martori face să devină incidente dispoziţiile art. 273 C. pen., care incriminează mărturia mincinoasă; sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că aceasta este nereală, realizează conţinutul infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută în art. 266 C. pen.; declaraţiile vamale nereale sunt supuse sancţionării Codului vamal etc.

Curtea reţine că fapta incriminată în dispoziţiile art. 326 C. pen. se încadrează în categoria infracţiunilor de fals propriu-zis şi presupune o alterare a adevărului care operează asupra unui înscris, respectiv o declaraţie cu însuşiri probatorii stabilite de dispoziţii legale.

Articolul 111 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 instituie o obligaţie legală pentru persoanele care îşi asumă responsabilitatea unor demnităţi şi funcţii publice de a completa, periodic şi în mod obligatoriu, declaraţia de interese:

"Persoanele care exercită demnităţile publice şi funcţiile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de mandatul sau funcţia publică pe care o exercită". Astfel, magistraţii (art. 1 alin. (1), pct. 7 din Legea nr. 176/2010) şi poliţiştii (art. 1 alin. (1), pct. 31 din Legea nr. 176/2010) au obligaţia legală de a depune declaraţia de interese, în termenele prevăzute de art. 4 în cuprinsul căreia, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol 111, sunt obligaţi să menţioneze calitatea de " membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale".

Potrivit art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, "Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit C. pen.", text de lege ce consacră, instituie, existenţa consecinţelor juridice, reclamate şi prevăzute expres de norma de incriminare a art. 326 din C. pen.

Prin urmare, omisiunea inculpaţilor A. şi I. de a menţiona în cuprinsul declaraţiilor de interese faptul că sunt membri în Asociaţia KK., se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de fals în declaraţii din perspectiva exigenţelor impuse de norma specială privind obligaţiile impuse persoanelor enumerate la art. 1 din Legea nr. 176/2010 şi art. 111 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 de a da declaraţii corespunzătoare realităţii.

Nu poate fi reţinută solicitarea inculpatului I. privind achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu există, întrucât în cazul infracţiunilor comisive prin omisiune se va putea reţine că fapta nu există când nu există nicio obligaţie de a acţiona legală sau contractuală, precum şi atunci când nu se poate identifica o conduită anterioară a făptuitorului de a fi creat o stare de pericol ce a înlesnit rezultatul, deoarece pentru considerentele arătate în cauză s-a dovedit faptul că inculpatul este membru în Asociaţia KK. şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen., deoarece există declaraţii de interese completate de către inculpatul I. prin care acesta nu a menţionat calitatea de membru în această Asociaţie, iar obligaţia completării declaraţiei rezultă din dispoziţiile legale menţionate, respectiv art. 111 din Legea nr. 161/2003, art. 28 din Legea nr. 176/2010, declararea necorespunzătoare a adevărului fiind sancţionată de norma penală.

De asemenea, şi în ceea ce îl priveşte şi pe inculpatul A., pentru considerentele arătate, în cauză s-a făcut dovada că acesta este membru al Asociaţiei KK., faptul că în Registrul Special privind Asociaţiile şi Fundaţiile nu au fost trecute numele tuturor persoanelor fizice membri ai Asociaţiei ci doar numele Lojilor, cu excepţia numelor membrilor fondatori şi a celor având funcţii de conducere în Asociaţie, nu determină nulitatea absolută, deoarece la constituirea acestei asociaţii au fost respectate dispoziţiile legale, omisiunea actualizării numelui şi prenumelui tuturor membrilor persoane fizice fiind explicată de către preşedintele Asociaţiei KK., martorul XXXXX., prin declaraţia dată. De asemenea, inculpatul a participat la ţinutele RRRRRRRRRR., care face parte din Asociaţia KK.,a avut chiar şi o funcţie de conducere în acea Lojă, respectiv Maestru Venerabil, a plătit contribuţii şi cotizaţii în contul asociaţiei, dreptul de vot fiind recunoscut, în declaraţia de interese din anul 2015 inculpatul a completat apartenenţa la Asociaţia KK., motiv pentru care nu poate fi reţinută solicitarea inculpatului privind achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul cunoscând faptul că face parte dintr-o asociaţie. Pe de altă parte, asociaţiile cu caracter secret sunt interzise de Constituţia României potrivit art. 40 alin. (4), iar Ordinul KK. nu este o asociaţie înregistrată în România.

Forma de vinovăţie proprie infracţiunii de fals în declaraţii, aşa cum rezultă din formularea normei de incriminare, este intenţia directă, întrucât în conţinutul acesteia se prevede că acţiunea făptuitorului de declarare necorespunzătoare adevărului se face în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, neavând relevanţă dacă, în concret, aceste consecinţe s-au produs ori nu efectiv.

Nu pot fi reţinute apărările inculpatului I. privind achitarea sa potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., deoarece fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, deoarece în cazul inculpatului s-ar putea reţine doar o culpă fără prevedere, respectiv că nu a prevăzut că are obligaţia de declarare a calităţii de mason, deşi ar fi trebuit să cunoască acest lucru.

Potrivit art. 30 alin. (5) C. pen. "Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată."

Eroarea asupra caracterului ilicit înlătură răspunderea penală doar atunci când este invincibilă, în cazul în care ea este culpabilă, ea poate fi valorificată, eventual, doar ca o circumstanţă atenuantă judiciară.

Astfel, potrivit legii, pentru a putea fi invocată eroarea de drept este necesar ca în momentul săvârşirii faptei şi pe tot parcursul executării acesteia inculpatul să se fi aflat într-o eroare invincibilă asupra normei juridice.

Or, în cauză raportat la considerentele arătate nu pot fi reţinute aceste dispoziţii legale. De asemenea, în niciun caz eroarea de drept nu poate avea la bază culpa de informare a inculpatului şi prin urmare nu se poate reţine faptul că inculpatul a săvârşit fapta din culpă, iar nu cu intenţie.

Referitor la sancţiunea aplicată inculpaţilor A. şi I., Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 80 C. pen. Evaluând toate aceste elemente se constată că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, iar în raport de persoana inculpaţilor, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de aceştia pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile acestora de îndreptare, se apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestora.

În ceea ce priveşte condiţiile negative prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen. şi acestea sunt întrunite în cauză. Astfel, inculpaţii nu au antecedente penale potrivit fişelor de cazier judiciar aflate la dosar, faţă de aceştia nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei, inculpaţii nu s-au sustras de la urmărire penală sau de la judecată şi nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a participanţilor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată este mai mică de 5 ani.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor Curtea constată că inculpatul I. este în vârstă de 55 de ani, are studii superioare, a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri M.I. Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj-Napoca, masterat în cadrul Facultăţii de Drept Oradea, este judecător la Tribunalul Bihor, este căsătorit are doi copii. De asemenea, inculpatul în întreaga carieră profesională de magistrat, 5 ani procuror şi 20 de ani judecător nu a fost sancţionat disciplinar, are caracterizări favorabile de la locul de muncă şi un grad înalt de instruire profesională, având reale posibilităţile de îndreptare motiv pentru care Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Inculpatul A. este în vârstă de 51 de ani, are studii superioare, fiind absolvent al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti, promoţia 1995, a obţinut titlul de doctor în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională la data de 23.03.2010, cu teza "Managementul prevenirii şi combaterii criminalităţii informatice", a fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor la data faptei, având gradul profesional de chestor de poliţie, este căsătorit, are doi copii din care unul minor. Inculpatul în prezent pensionar din cadrul Poliţiei a deţinut funcţii importante de conducere pe tot parcursul carierei profesionale, astfel, în perioada 23.05.2005 - 29.09.2009 a deţinut funcţia de inspector şef al IPJ Bihor, ulterior în perioada 29.09.2009 - 23.11.2010 a fost director general al DGA Bucureşti, în perioada 23.11.2010 -15.05.2012 a fost numit inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar în perioada 15.05.2012 - 27.09.2016 a fost inspector şef al IPJ Bihor, are un grad înalt de instruire profesională, având reale posibilităţile de îndreptare motiv pentru care Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Totodată, trebuie avut în vedere că în cauză nu s-au probat susţinerile din rechizitoriu potrivit cărora aceşti inculpaţi nu au completat în declaraţia de interese faptul că sunt masoni pentru a-i ajuta pe alţi masoni şi că au intrat în masonerie pentru a fi protejaţi şi a se ajuta în activitatea infracţională sau că aceştia au comis infracţiuni de corupţie. De asemenea, după cercetările din acest dosar inculpaţii au completat declaraţia de interese privind apartenenţa la asociaţia masonică KK., semn că au conştientizat consecinţele faptelor, având posibilităţi de îndreptare.

Instanţa reaminteşte că sancţiunea aplicată unei persoane trebuie să fie una echitabilă şi echilibrată; că funcţia punitivă nu poate prevala în faţa celei de reeducare şi reintegrare socială; o depăşire a acestor limite putând avea un efect contrar şi resimţirea unui sentiment de injustiţie, dat fiind şi faptul că alţi funcţionari publici masoni care deşi aveau obligaţia legală nu au completat declaraţia de interese şi nu au fost trimişi în judecată, acesta fiind primul dosar în acest sens (a se vedea spre exemplu martorul QQQ. deputat şi mason pentru care nu s-a dispus trimiterea în judecată). În acest sens, se reţine vârsta inculpaţilor, integrarea socială - judecător, fost ofiţer de poliţie, având capacitatea de a înţelege clemenţa organelor judiciare şi riscurile la care se expune în cazul încălcării normelor legale. Este adevărat că asemenea conduite sunt reprobabile şi se impun a fi luate măsuri care să le stopeze; însă Curtea apreciază că avertismentul este o sancţiune suficientă pentru a li se atrage inculpaţilor atenţia că trebuie să-şi controleze comportamentul/reacţiile indiferent de situaţia în care se află.

De asemenea, la pronunţarea acestei soluţii, Curtea a avut în vedere şi faptul că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I., raportat la circumstanţele menţionate, nu aduce atingere prestigiului profesiei şi prin urmare nu determină nici suspendarea din funcţie, respectiv excluderea din magistratură. În acest sens secţia pentru Judecători a CSM prin Hotărârea nr. 926/2018 menţionată la pct. 14 de pe Ordinea de zi din şedinţa din data de 01.11.2018 a dispus încetarea suspendării din funcţie a inculpatului în temeiul art. 62 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 242/2018.

16. Cu privire la inculpatul D. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (pct. 6 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 7 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 8 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 9 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (pct. 10 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (pct. 11.1 din rechizitoriu), dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), (pct. 12 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), (pct. 18 din rechizitoriu), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. instanţa constată că acesta a decedat în cursul procesului la data de 27.07.2017 (potrivit certificatului de deces), motiv pentru care fiind îndeplinite prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la 396 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la acest inculpat.

În concret, pe calea Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara s-a dispus:

"În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu)

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

Respinge cererile inculpaţilor F., J., C. prin apărător şi B. prin apărător privind nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică; a activităţii efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise în dosarul cu nr. x/2014, respectiv a mijloacele de probă obţinute prin punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică cu nr. x.

Respinge cererile inculpatului I. prin apărător privind constatarea nulităţii absolute a urmăririi penale şi a actului de sesizare a instanţei determinată de necompetenţa materială a procurorului DNA - ST Oradea de a efectua urmărirea penală şi de trimitere a cauzei la secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul J., fiul lui EEEEEEEEEEE. şi FFFFFFFFFFF., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

4. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpata F. GGGGGGGGGGG., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

5. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

6. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

7. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

8. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 13 din rechizitoriu).

9. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 14 din rechizitoriu).

10. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 15 din rechizitoriu).

11. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 16 din rechizitoriu).

12. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

13. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 18 din rechizitoriu).

14. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

15. În baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului A. în raport cu infracţiunea sus-menţionată un avertisment.

În baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul I., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului I. în raport cu infracţiunea sus menţionată un avertisment.

16. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., (descrisă la pct. 6 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (descrisă la pct. 7 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (descrisă la pct. 8 din rechizitoriu), luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (descrisă la pct. 9 din rechizitoriu), trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, (descrisă la pct. 10 din rechizitoriu), complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 11.1 din rechizitoriu), dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) şi luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale descrisă la pct. 18 din rechizitoriu),totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 9.479 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului B., până la concurenţa sumei de 17.420 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 14.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului D., până la concurenţa sumei de 8.011 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 31.10.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului G., până la concurenţa sumei de 327.128 RON.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 02.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra sumei de 420 RON, pusă la dispoziţie de inculpata F.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 02.11.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra sumei de 1.460 RON, pusă la dispoziţie de inculpatul C.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituit prin ordonanţa din data de 28.12.2016 dată în Dosar nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST. Oradea, asupra sumei de 2.683 RON, consemnată de inculpatul H. la HHHHHHHHHHH. - filiala Oradea la data de 07.11.2016, pe numele acestuia şi la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă pe inculpaţii A., I. la plata sumei de 2.500 RON fiecare (1.000 RON aferente urmăririi penale şi 1.500 RON aferente fazei de cameră preliminară şi fazei de judecată în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată pentru care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei faţă de inculpaţii B., C., E., D., F., G., H., J., şi celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A., rămân în sarcina statului."

S-au exercitat, în termen legal, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpaţii I., E., C., B., F., J. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat iniţial, rezumativ, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate iar după rejudecare să se pronunţe o hotărâre legală şi temeinică în sensul de a dispune condamnarea inculpaţilor E., C., B., F., J., G., H. şi A. la pedepse just individualizate pentru comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Apelantul inculpat I. a arătat că solicitarea principală este aceea de a se constata nulitatea absolută a urmăririi penale şi de a se dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru competenta efectuare a urmăririi în cauză.

A învederat că prezenta cauză se află în apel şi că a fost depăşită demult etapa camerei preliminare, însă în egală măsură, a considerat că situaţia în speţă este una oarecum particulară şi specială. În acest sens, a arătat că excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale a fost invocată în faza de cameră preliminară şi atât judecătorul de cameră preliminară din primă instanţă, cât şi judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea contestaţiei, au constatat că, într-adevăr, D.N.A. nu avea competenţă materială să efectueze urmărirea penală în cauză, însă, dat fiind că nu s-a făcut proba vreunei vătămări, s-a apreciat că nu este incident vreun caz de nulitate relativă şi, în consecinţă, s-a respins cererea formulată de inculpat.

A arătat că în faţa judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluţionarea contestaţiei a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a soluţiei legislative din art. 281 C. proc. pen., care nu cuprinde lipsa de competenţă materială a organelor de urmărire penală ca şi motiv de nulitate absolută, însă excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă. A menţionat faptul că excepţia a fost invocată în şedinţa de judecată din data de 16 iunie 2017 şi s-a respins la aceeaşi dată, iar la data de 17 iulie 2017 s-a publicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017. În consecinţă, a considerat că inculpatul I. s-a aflat ulterior acestei decizii într-o situaţie inechitabilă, întrucât Curtea Constituţională a constatat că motivul pe care acesta l-a invocat este de nulitate absolută, iar judecătorii de cameră preliminară au constatat că motivul este real şi că într-adevăr, nu exista competenţă în ce priveşte organul de urmărire penală, însă s-a apreciat că sancţiunea procedurală era alta, context în care, din punctul său de vedere, dat fiind că nulitatea absolută, potrivit legii, poate fi invocată în orice stadiu al procesului, iar cauza se află într-un stadiu al procesului, este în măsură să o invoce şi la acest moment, chiar dacă obiectul sesizării Înaltei Curţi nu este neapărat încheierea de cameră preliminară, însă nu solicită desfiinţarea încheierii de cameră preliminară, ci să se constate faptul că, în condiţiile în care inculpatul a invocat aceeaşi excepţie, ar trebui să beneficieze de Decizia Curţii Constituţionale în aceleaşi condiţii ca şi persoana a cărei excepţie a fost admisă.

În opinia apărării, faptul că excepţia invocată a fost respinsă ca inadmisibilă, nu înseamnă că excepţia nu era fondată, dovadă fiind decizia Curţii Constituţionale pronunţată în cauză, motiv pentru care a solicitat să se dea efect Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017, chiar dacă aceasta a fost publicată după ieşirea cauzei din cameră preliminară, cu consecinţa trimiterii cauzei la Parchet, întrucât urmărirea penală a fost lovită de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că teza apărării inculpatului I. are în vedere două aspecte, unul fiind acela că există două structuri diferite, respectiv Ordinul iniţiatic KK. şi KK. (înregistrată potrivit legii civile). Faptul că există două astfel de structuri paralele, în opinia apărării, nu ridică o problemă, în condiţiile în care inclusiv potrivit legii civile, libertatea de asociere a persoanelor se poate transpune într-o asociere cu personalitate juridică ori fără personalitate juridică.

A învederat că, potrivit legii, obligaţia de a declara în declaraţia de interese vizează în mod strict asociaţii, fundaţii, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, în consecinţă, doar cele care sunt înregistrate potrivit legii civile. Din punctul de vedere al apărării, faptul că există două entităţi în paralel, care funcţionează în paralel, este probat absolut indiscutabil de înscrisurile aflate la dosar. A mai arătat că, în raport de înscrisurile menţionate în motivele de apel, este cert că există două organe de conducere diferite şi, de asemenea, există membri diferiţi, Asociaţia a fost formată de către persoane fizice, iar Marea Lojă ca şi Ordin iniţiatic, a fost fondată de nişte Loji. Dincolo de orice argument, faptul că aceste structuri pot funcţiona în paralel este o chestiune logică, având în vedere că Masoneria în România a funcţionat, fără să existe o asociaţie cu personalitate juridică, o lungă perioadă de timp, iar la un moment dat, din motive organizatorice probabil sau pentru a putea avea un cont în bancă, câteva persoane au înfiinţat o asociaţie, însă pentru ca o persoană să devină membră a unei asociaţii trebuie să existe un minim interes din partea sa în acest sens, respectiv trebuie să existe un document prin care să solicite admiterea în asociaţie, precum şi un document de primire în asociaţie. A arătat că ceea ce a semnat inculpatul I. şi ceea ce i s-a imputat ca fiind actul prin care a solicitat includerea în asociaţie, este petiţia de iniţiere, or, petiţia de iniţiere nu are o astfel de calitate. Astfel, în momentul în care se cere iniţierea, este ca un fel de "cerere de botez la biserică", ceea ce nu înseamnă că persoana respectivă devine membru al Bisericii Ortodoxe.

A arătat că soluţia promovată de apărare, în principal, este aceea de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fiind vorba despre o infracţiune comisivă prin omisiune, faptul că nu există obligaţia legală de a declara apartenenţa la o structură fără personalitate juridică, înseamnă că fapta nu există.

În subsidiar, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza II-a C. proc. pen., doar în măsura în care se va constata că inculpatul I. a fost membru al Asociaţiei, chiar fără să fi formulat o astfel de cerere, întrucât nu a ştiut şi nu i-a spus nimeni vreodată că este membru al Asociaţiei. Astfel, a învederat că infracţiunea de fals presupune scopul de a produce consecinţe juridice. Curtea de Apel Timişoara a arătat că atunci când falsul constă în omisiunea de a declara apartenenţa la o organizaţie prevăzută în legea care face trimitere la C. pen., un astfel de scop nu ar mai trebui să existe, întrucât el nu apare în norma care face trimitere, însă punctul de vedere al apărării este diferit. În acest sens, a arătat că textul potrivit căruia omisiunea de a declara constituie infracţiune de fals este o normă de trimitere, iar conţinutul infracţiunii este reglementat în C. pen., unde se prevede ca şi condiţie de existenţă a faptei, scopul de a produce consecinţe juridice, iar acest scop a fost constatat inclusiv în sentinţa pronunţată de instanţa de fond că nu a existat. Astfel, judecătorul fondului a constatat că inculpatul I. nu a urmărit nici să favorizeze pe cineva, nici să facă nimic prin omisiunea sa.

În atare situaţie, ca şi subsidiar al subsidiarului, dacă se va considera că inculpatul a fost membru al unei asociaţii, deşi nu apare în niciun registru şi că a ştiut acest lucru, însă nu numai că a ştiut, dar a ştiut cu intenţie directă (aşadar, nu că ar fi trebuit să ştie, ci că a ştiut), a solicitat să se constate că prin omisiunea sa, inculpatul nu a urmărit vreun moment să producă vreo consecinţă juridică.

A mai arătat că omisiunea sa este similară cu aceea că inculpatul este membru al Asociaţiei de Proprietari în imobilul în care locuieşte şi nu a declarat acest lucru, ceea ce nu constituie infracţiune, întrucât nu are o astfel de consecinţă. Prin urmare, în subsidiar al subsidiarului, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., întrucât lipseşte scopul.

Apelantul intimat inculpat E. a arătat că a declarat apel doar sub aspectul faptului că nu s-au înlăturat interceptările nelegale efectuate în cauză. În condiţiile în care reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea apelului formulat de Parchet, la care apărarea achiesează, instanţa urmează să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică, în sensul în care inculpatul E. a fost achitat de instanţa de fond, chiar având în vedere acele interceptări.

Apelanţii intimaţi inculpaţi C. şi F. au solicitat să se observe faptul că două sunt aspectele pentru care inculpaţii au declarat apel, respectiv constatarea nulităţii măsurilor de supraveghere tehnică dispuse în cauză şi, de asemenea, schimbarea temeiului achitării.

În privinţa schimbării temeiului achitării, au învederat că instanţa de fond arată că nu există probe, faptele nu sunt probate, nu există dovezi, sens în care, din punctul de vedere al apărării, acestea există doar "pe hârtie", respectiv doar în rechizitoriu. Aşadar, aceste aspecte, constatând Curtea de Apel Timişoara că nu sunt probate, ele există doar ca "o poveste", ca o prezentare a unei situaţii de fapt care nu este susţinută de probe.

În motivele de apel s-a făcut referire la literatura de specialitate, dar mai ales la o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a arătat că dacă nu sunt probate faptele, ele nu există în materialitatea lor. De asemenea, au solicitat să se observe că în motivele de apel au fost evocate toate paragrafele la care repetitiv Curtea de Apel Timişoara arată că "nu s-a probat", "nu s-a probat nici ipoteza înţelegerii", "nu s-a probat nimic", aşadar, dacă nu s-a probat, fapta nu există.

Cu privire la constatarea nulităţii măsurilor de supraveghere tehnică, au solicitat să se observe că apărarea a făcut vorbire şi de probele efective, respectiv cele care au fost obţinute urmare a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, dar şi a probelor derivate, făcând referire chiar la pasaje din declaraţiile părţilor, respectiv coinculpaţi, dar şi martori, care fac referire la acele mandate de supraveghere, întrucât, din punctul de vedere al apărării, acea situaţie de fapt pe care Parchetul o învederează, a fost cunoscută numai urmare a acestor probe a căror nulitate se solicită şi ca atare, neştiindu-se de aceste chestiuni, nulitatea iradiază asupra chiar a părţilor, declaraţiilor de inculpaţi sau de martori.

Apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi J. au arătat că, în esenţă, motivele de apel vizează două chestiuni comune şi un aspect particular doar pentru inculpatul B.

În ceea ce priveşte nulitatea probelor obţinute în urma supravegherii tehnice, au apreciat că acestea sunt lovite de nulitate absolută, întrucât au fost puse în aplicare de către S.R.I. şi că instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Timişoara, a dat o eronată interpretare deciziilor Curţii Constituţionale, care au fost enumerate în motivele de apel. A precizat faptul că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara sub acest aspect este contrară practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care apreciază că în toate situaţiile în care S.R.I. a fost implicat în mod direct în supravegherea tehnică, raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017, aceste probe sunt lovite de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel comun pentru inculpaţi, s-a apreciat că, în ceea ce priveşte fapta imputată inculpatului IIIIIIIIIII., respectiv aceea de mărturie mincinoasă şi două dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului B., respectiv cele de la punctele 1 şi 3 din rechizitoriu, temeiul de achitare ar trebui să fie cel prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen. - faptele nu există.

Instanţa de fond a constatat că lipseşte latura obiectivă a infracţiunilor imputate inculpaţilor, or, atât doctrina, cât şi practica arată în mod constant că, atâta vreme cât lipseşte însuşi "verbum regens" al infracţiunii, discutăm despre inexistenţa faptei şi nu despre faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de apel, care îl vizează strict pe inculpatul B., a arătat că se raportează la cererea de schimbare a încadrării juridice, respectiv înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000. S-a învederat că inculpatul B., deşi a avut calitatea de poliţist, niciodată nu a avut calitatea de organ de cercetare penală, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 360/2002, cu privire la Statutul poliţistului şi la Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Aşadar, în calitate de şef al Poliţiei Municipiului Beiuş, inculpatul a avut strict atribuţii manageriale şi nu a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în sensul Legii nr. 364/2004, situaţie în care nu poate fi apreciat ca fiind organ de cercetare penală.

Se promovează o soluţie de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. Această încadrare juridică a fost reţinută pentru toate faptele reţinute în sarcina inculpatului B., iar apărarea solicită achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. doar pentru două infracţiunile în formă continuată, respectiv cele descrise la pct. 1 şi 3 din rechizitoriu.

Apelantul intimat inculpat A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului formulat şi motivat.

A arătat că în cadrul motivelor de apel a fost formulată o cerere de schimbare a încadrării juridice vizând faptele descrise la punctele 1, 2 şi 19 din rechizitoriu.

Astfel, cu privire la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, a arătat că a solicitat înlăturarea formei continuate a infracţiunii, astfel cum este prevăzută la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu suntem în situaţia a două acte materiale, respectiv a două acţiuni de pretindere, ci a unei singure acţiuni de pretindere, motiv pentru care este vorba despre o infracţiune simplă de luare de mită, fără reţinerea formei continuate.

A învederat că la pct. 1 din rechizitoriu se arată chiar în preambul şi se reţine că inculpatul A. "ar fi pretins", iar la pct. 1.2 nu se mai vorbeşte despre alte acţiuni de pretindere. Astfel, la pct. 1.2 din actul de acuzare, respectiv al doilea act material, se arată chiar în rechizitoriu că în continuarea pretinderii descrisă la pct. 1 din rechizitoriu s-a procedat în ceea ce priveşte acele ferestre şi uşă, fără a i se imputa inculpatului altceva decât această pretindere. A considerat, aşadar, că este vorba despre o singură acţiune de pretindere. A mai arătat că, în partea finală a rechizitoriului, în momentul în care se descrie fapta în drept, se arată că este comisă în perioada 2012 - 2014.

A arătat că infracţiunea de luare de mită sub forma pretinderii se consumă în momentul în care este pretins acel folos şi nu ulterior, indiferent în ce variantă s-a remis, nu s-a remis etc. Aşadar, avem o infracţiune consumată, însă în speţă, chiar din analiza rechizitoriului urmează a se observa că ne aflăm în situaţia unei singure acţiuni de pretindere, motiv pentru care, în opinia apărării, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză privind înlăturarea formei continuate a infracţiunii, este absolut justificată.

Totodată, a arătat că a solicitat şi înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul A. nu a avut pe perioada deţinerii funcţiei atribuţii de constatare a contravenţiilor şi, de asemenea, nu a avut atribuţii de urmărire penală sau de judecată. În atare situaţie, din punctul de vedere al apărării, se pune întrebarea "care este motivul pentru care i s-a reţinut această circumstanţă?". În aceeaşi ordine de idei, a arătat că în fişa postului inculpatului nu se reţine acest lucru. A susţinut că acest caracter de generalitate care se atribuie unei funcţii de conducere de natura celei deţinute de inculpat, nu înseamnă că acea persoană poate efectua orice activitate pe care o desfăşoară şi şi ultimul agent din acea circumscripţie, întrucât chiar un agent de poliţie poate face o constatare a unei contravenţii dacă este numit pentru a face acea constatare, or, inculpatul, chiar dacă este managerul acelei instituţii, nu putea să facă acest lucru.

De asemenea, a arătat că există o menţiune în rechizitoriu cu privire la faptul că inculpatul avea atribuţia de a îndruma activitatea de urmărire penală. Sub acest aspect, a învederat că inculpatul era inspectorul şef al instituţiei respective, însă activitatea de a îndruma urmărirea penală nu trebuie confundată cu efectuarea unor acte de urmărire penală efectivă, între cele două noţiuni, ca definiţie, existând diferenţe majore, motiv pentru care, în opinia apărării, se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce priveşte faptele de la punctele 1, 2 şi 19 din rechizitoriu.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat că a solicitat schimbarea temeiului achitării privind infracţiunile descrise la punctele 1 şi 2 din rechizitoriu.

A învederat că la pct. 1 din rechizitoriu este vorba despre infracţiunea de luare de mită, însă din întreg probatoriul administrat în cauză şi, de asemenea, se arată şi în hotărârea instanţei de fond, singurul element probatoriu care atestă sau care circumstanţiază o eventuală înţelegere între inculpatul A. şi martorul K. este chiar declaraţia martorului K. A menţionat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare în baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., însă, în opinia apărării, nu există nicio circumstanţă, nicio probă care să ateste efectiv comiterea vreunei infracţiuni, precizând că inculpatul A. şi martorul K. nu au avut o relaţionare de acest gen.

A menţionat că pe lângă toate celelalte circumstanţe care au fost detaliate şi în concluziile scrise ample formulate la instanţa de fond, doreşte să sublinieze un singur aspect şi anume că martorul K. arată că în 2011 i-a solicitat inculpatului A. să îl protejeze de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş. În anul 2014, acelaşi martor denunţător K. îl denunţă pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş că i-ar fi dat foloase, prin prisma prieteniei, pentru a-l ajuta cu ceva. Aşadar, nu se mai înţelege "cine pe cine protejează", respectiv de ce în anul 2011 invocă martorul K. să fie protejat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, care era prietenul său şi care de fapt, îl proteja. A mai arătat că există şi alte inadvertenţe, unele dintre acestea fiind descrise în hotărârea instanţei de fond, la care apărarea achiesează.

Coroborând aspectele menţionate la pct. 1 şi la pct. 2 din rechizitoriu şi pentru ca instanţa să poată avea o imagine mai generală cu privire la modul şi modalitatea în care martorul denunţător a făcut aceste declaraţii, a arătat că, la pct. 2, spre exemplu, se invocă faptul că inculpatul A. ar fi pretins prin prisma funcţiei şi a ajutorului, să i se sape un şanţ în vederea reacordării la reţeaua de curent electric. A învederat că s-a încercat prin orice mijloace, respectiv adrese la Electrica şi la toate celelalte instituţii privind serviciile de utilităţi, pentru a se arăta care este starea de fapt în legătură cu racordarea la utilităţi a imobilului respectiv. Astfel, încă din anul 2009, toată această problematică a fost rezolvată. De asemenea, s-a demonstrat fără putinţă de tăgadă că acel imobil nu are nicio utilitate de pe acea stradă şi în atare situaţie, nu poate fi înţeleasă declaraţia martorului că s-a săvârşit acest lucru.

Pentru aceste motive, a considerat că aceste fapte nu există în realitate, aşadar, din punctul de vedere al apărării, nu este vorba despre fapte care au existat şi nu se circumscriu unor fapte de natură penală, ci, din contră, aceste fapte nu au existat în realitate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals, a susţinut că niciun martor nu va putea arăta dacă inculpatul A. sau oricare inculpat este sau nu membru al unei entităţi juridice. A arătat că singura dovadă ce poate fi în acest sens este doar o comunicare de la instanţa competentă care să indice dacă, într-adevăr, o entitate juridică are o anumită persoană ca membru. A precizat că există adresă la dosarul cauzei din care rezultă că nu figurează numitul A. ca membru în această entitate juridică.

Având în vedere prevederile legii şi Anexa nr. 2, se impune a se dispune o soluţie de achitare conform dispoziţiilor art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Instanţa de apel, ca aspect juridic preliminar, reţine soluţia procesuală de respingere ca inadmisibil a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţia României, care instituie regula că Ministerul Public poate declara căile de atac în condiţiile legii, şi în acelaşi timp, art. 62 din Legea nr. 304/2004 care reia această formă juridică, în sensul că Ministerul Public şi părţile exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege, la momentul la care a început să curgă termenul de apel în prezenta cauză erau în vigoare şi, de altfel sunt în vigoare şi la acest moment, dispoziţiile din art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, dispoziţii legale potrivit cu care exercitarea căii de atac în cauzele de competenţa secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este în atribuţia exclusivă a procurorului din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Alin. 2 al art. 888 din Legea nr. 304/2004 nu transpune această atribuţie în competenţa procurorului desemnat legal să participe la şedinţa de judecată, adică norma inclusă în alin. (2) nu reprezintă o delegare a atribuţiei, care rămâne exclusiv în competenţa procurorului din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

De altfel, în cauză, inclusiv reprezentantul Ministerului Public a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

În cauză, rechizitoriul a fost întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea la data de 17 ianuarie 2017. Sentinţa a fost pronunţată la data de 19.04.2019 de către Curtea de Timişoara, iar apelul a fost declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 02.05.2019 vizând opt dintre inculpaţi, excepţie făcând un inculpat decedat, precum şi inculpatul I. - judecător la Tribunalul Bihor. De asemenea, s-a făcut şi o comunicare a sentinţei către secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, la data de 03.05.2019, această secţie nedeclarând apel în cauză.

S-au invocat în sensul inadmisibilităţii apelului, dispoziţiile art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate, potrivit cărora, printre atribuţiile secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se regăseşte şi aceea că, "exercită şi retrag căile de atac în cauzele de competenţa secţiei, inclusiv în cauzele aflate pe rolul instanţei anterior operaţionalizării acesteia". De asemenea, s-a arătat, cu deplină argumentaţie legală, că în art. 881 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 se menţionează competenţa de a efectua urmărirea penală de către secţia menţionată, iar potrivit alin. (2) din acelaşi articol se arată că secţia îşi păstrează competenţa de a efectua urmărirea penală şi în situaţia în care alături de persoanele prevăzute la alin. (1) sunt cercetate şi alte persoane.

În raport de data apelului şi de dispoziţiile legale invocate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nu avea competenţa funcţională de a declara apel în cauză, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că apelul nu îl vizează şi pe inculpatul I., magistrat la Tribunalul Bihor.

Instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va aborda cu prioritate chestiunile juridice de nelegalitate invocate de inculpaţii apelanţi.

Inculpatul apelant I. a invocat împrejurarea că Direcţia Naţională Anticorupţie nu a fost competentă material să efectueze urmărirea penală în privinţa acestuia, având în vedere că infracţiunea de fals în declaraţii, reţinută în sarcina sa, nu este infracţiune de corupţie ori asimilată infracţiunilor de corupţie potrivit Legii nr. 78/2000, fiind de competenţa DNA exclusiv infracţiunile de fals în declaraţii dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, ori dacă are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene, conform art. 181 şi art. 183 din Legea nr. 78/2000.

Critica inculpatului I. sub acest aspect a fost apreciată, în substanţa sa, în camera preliminară derulată în cauză, ca fiind neîntemeiată. Or, întrucât obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie tocmai verificarea legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor ori efectuării actelor de către organele de urmărire penală, se constată că nici nu s-au invocat împrejurări concrete şi nici nu există motive de reluare în speţă a judecăţii din faza de cameră preliminară.

Din analiza actelor efectuate în Dosarul nr. x/2014 supus analizei, rezultă că Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi revenea competenţa de a efectua urmărirea penală faţă de inculpatul I. cercetat pentru infracţiunea de fals în declaraţii, atâta vreme cât s-a constatat existenţa unei legături cu acuzaţiile penale conexe pentru care s-a început urmărirea penală în rem ori pentru care s-a extins urmărirea penală, respectiv infracţiunile de corupţie prevăzute în Legea nr. 78/2000 reţinute în sarcina coinculpaţilor (ofiţeri de poliţie) cercetaţi în aceeaşi cauză, operând astfel o prorogare de competenţă în favoarea acestui organ specializat.

Raţiunea adoptării Legii nr. 78/2000 a vizat tocmai necesitatea combaterii mai eficiente şi mai ferme a corupţiei în diversele forme de manifestare ale acesteia, astfel că, pe lângă infracţiunile de corupţie, în Secţiunea 3 (art. 12) şi Secţiunea 4 (art. 17) au fost stabilite infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Urmărirea penală nu este nelegală pe motiv că DNA nu ar fi avut competenţa să efectueze urmărirea penală şi în ceea ce priveşte această infracţiune şi nu se atrage sancţiunea anulării tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

Din analiza textelor de lege privind sancţiunea nulităţii solicitate - prin Decizia nr. 302 din 04 mai 2017 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. În considerarea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ca urmare a intervenţiei deciziei Curţii Constituţionale, se sancţionează cu nulitatea absolută competenţa materială şi personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legale competente, fiind aplicabilă şi organelor de urmărire penală - nu se poate desprinde soluţia restituirii cauzei la procuror în cauză, astfel cum apărarea inculpatului apelant a solicitat expres (trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), atâta vreme cât nu este de constatat o încălcare concretă a dispoziţiilor legale incidente în materie şi nici nu există o vătămare pentru a opera sancţiunea nulităţii relative.

Pe cale de consecinţă, se constată, inclusiv în prezentul apel, că urmărirea penală a fost efectuată, în mod corect, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structură specializată în combaterea corupţiei (art. 1 din O.U.G. nr. 43/2002).

În ceea ce priveşte criticile privind punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, acestea au fost invocate în apel de către cinci dintre inculpaţi, respectiv E., F., C., B. şi J.

Este real că aceste critici au fost invocate şi analizate cu ocazia procedurii de cameră preliminară de către judecătorul de la Curtea de Apel Timişoara şi, ulterior, de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţiile prin Încheierea nr. 674 din data de 28.06.2017. În măsura în care însă, prezumtiva sancţiune procedurală corelativă este cea a nulităţii absolute, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale pronunţate în materie, aduse în discuţie, invocabilă în orice stare a procesului, respectivele critici pot fi abordate şi în acest stadiu procesual ce ţine de examinarea unei căi de atac ordinare de atac, cea a apelului.

Privitor la efectele în timp pe care le produc deciziile Curţii Constituţionale, practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie statuează că acestea se aplică, în mod corespunzător, cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că aceste interceptări şi înregistrări au fost efectuate existând un suport tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii.

Concret, prin adresa înaintată de către DNA Oradea la data de 20.11.2018 se arată că "în Dosarul penal nr. x/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea a existat o cooperare între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie în baza protocolului încheiat în anul 2009 între SRI şi Parchetul - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, concretizată în acordarea de suport informativ şi tehnic pentru punerea în aplicare a MST".

Din corespondenţa DNA - SRI declasificată, se observă faptul că, în ceea ce priveşte punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în cauză, procurorul de caz solicită acestui serviciu următoarele:

"- interceptările şi înregistrările dispune mai sus vor fi efectuate de către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor - în colaborare cu operatorii de telefonie mobilă", solicităm să procedaţi la redarea comunicaţiilor telefonice interceptate, la localizarea apelurilor şi identificarea persoanelor care apar în legătura suspecţilor, în ceea ce priveşte înregistrările audio-video acestea vor fi efectuate doar în momentele operative cu relevanţă probatorie pentru cauză, suntem de acord ca ofiţerii desemnaţi să desfăşoare activităţi specifice în cauză să aibă acces la datele rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere".

Instanţa de apel consideră că o astfel de practică de instrumentare a unui dosar penal se situează în afara legii procesual penale, fiind încălcat principiul legalităţii şi loialităţii efectuării actelor de urmărire penală, principii ce se bucură de garanţii extraordinare din punct de vedere Convenţional şi Constituţional. Practic, prin această delegare nelegală, se creează un supraorgan de cercetare penală, nerecunoscut de către legiuitor, care efectuează acte de urmărire penală în cauză în mod nelegal.

În acest sens, de reţinut este că Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Art. 132 alin. (1) din Constituţie stabileşte că "procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii", ceea ce înseamnă că aceştia aplică/execută actele normative de natura legii, adoptată de Parlament în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie sau de Guvern ca legiuitor delegat conform art. 115 din Constituţie. Prin urmare, faza de urmărire penală, ca parte a procesului penal [Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 a Curţii Constituţionale, paragraful 44], este reglementată prin lege, atât sub aspectul regulilor de competenţă, cât şi a procedurii propriu-zise de desfăşurare a acesteia. Astfel, reglementarea competenţelor organelor judiciare reprezintă un element esenţial ce decurge din principiul legalităţii, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esenţială a statului de drept este aceea că atribuţiile/competenţele autorităţilor sunt definite prin lege. Principiul legalităţii presupune, în principal, că organele judiciare acţionează în baza competenţei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispoziţiile de drept substanţial, cât şi pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenţă [Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, parag. 55].

Atributul conferit lucrătorilor Serviciului de Informaţii, constituiţi în echipe mixte cu procurorii prin art. 3 lit. "g" din Protocol - este ataşat celui al procurorului, aspect ce conferă acestora calitatea de subiecţi procesuali oficiali (organe judiciare) în sensul definit de art. 30 C. proc. pen., or un astfel de aspect nu poate fi reglementat în acest domeniu decât printr-un act normativ cu putere de lege. Consecinţa firească dedusă din competentele conferite lucrătorilor Serviciului Român de Informaţii prin art. 3 lit. "g" din Protocol, este cea a nulităţii absolute a probelor obţinute (informaţii rezultate din exploatarea mijloacelor speciale de supraveghere şi cercetare).

În concret, în cauză, s-au efectuat adrese către SRI şi DNA - ST Bihor cu privire la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Astfel, potrivit răspunsului de la DNA ST Oradea şi SRI rezultă că şi după data de 1.02.2014, interceptările convorbirilor telefonice şi alte activităţi de supraveghere tehnică efectuate în baza Mandatelor nr. x/09.12.2014, nr. y/09.12.2014, nr. x/2015, nr. x/2015, x/2015, x/2015 emise de Tribunalul Bihor, au fost realizate de către alte organe decât de procuror sau ofiţerii de poliţie judiciară, respectiv de către S.R.I. - Direcţia judeţeană de Informaţii Bihor în baza dispoziţiei procurorului (astfel cum rezultă din conţinutul Adreselor nr. x/2018, nr. y/2018, z/2018 -), care nu fac parte din categoria organelor de cercetare penală sau a ofiţerilor de poliţie judiciară în sensul art. 142 alin. (1) C. proc. pen., prin urmare, mijloacele de probă obţinute în această modalitate sunt sancţionate cu nulitatea absolută, chiar şi în condiţiile în care procesele-verbale sunt redate la dosar de către ofiţeri ai poliţiei judiciare şi confirmate de către procuror.

Semnificativă în cauză este Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, ce face trimiteri explicite şi la prevederile Protocolului de Cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale, document din 4 februarie 2009, incident expres în speţă.

La modul explicit, Curtea Constituţională a analizat natura "protocoalelor de colaborare", elementele esenţiale ale conţinutului lor şi relaţia între acestea şi lege, ca act al legiuitorului.

În ceea ce priveşte natura protocolului de colaborare, Curtea constată că acesta nu are natura unui act în legătură cu activitatea judiciară.

În ceea ce priveşte Protocolul nr. 00750 din 4 februarie 2009, încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, Curtea reţine că art. 2, art. 3 lit. g), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 9, art. 16, art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din protocol cuprind dispoziţii care excedează sferei de cuprindere a unui act administrativ normativ, realizând, sub aspect substanţial, o modificare implicită a Constituţiei.

Curtea reţine că art. 2 din "protocolul de colaborare" menţionează expres infracţiunile care formează obiectul de competenţă al Serviciului Român de Informaţii (infracţiunile împotriva securităţii naţionale, cele de terorism şi infracţiunile ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale), astfel încât sintagma "infracţiuni grave, potrivit legii", din cuprinsul aceluiaşi text, în realitate, adaugă la competenţa legală a Serviciului Român de Informaţii.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 14/1992, "Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală", iar, potrivit art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, "la solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională". Din cele de mai sus rezultă că, la data încheierii protocolului de cooperare analizat, Serviciul Român de Informaţii nu avea atribuţii de cercetare penală (a se vedea şi Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, parag. 37) şi, prin urmare, nu avea calitatea de organ de cercetare penală, activitatea sa mărginindu-se la asigurarea unui sprijin tehnic "la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională" (a se vedea mutatis mutandis şi Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 352/23.04.2018, parag. 17 - 18). În consecinţă, sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a C. proc. pen. din 1968 sau a noului C. proc. pen., Curtea reţine că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală.

Curtea observă că, după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., art. 142 alin. (1) din acesta a prevăzut posibilitatea punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică "de alte organe specializate ale statului", însă, această sintagmă a fost constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016. Prin urmare, de principiu, efectuarea actelor procesuale/de procedură în cursul urmăririi penale se realizează de către organele de urmărire penală şi nicidecum de alte organe exterioare acestora.

Aceleaşi probleme se ridică şi în privinţa art. 17 alin. (2) din protocol, potrivit căruia "(2) La solicitarea scrisă a Parchetului, acordă sprijin tehnic, în condiţiile prevăzute de art. 911 - 915 din C. proc. pen., în vederea constatării săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 2, în condiţiile prevăzute de art. 465 din C. proc. pen., în baza unui plan comun de acţiune", întrucât, în ipoteza infracţiunilor flagrante, prin trimiterea la art. 2, cu referire la "alte infracţiuni grave, potrivit legii", din protocol, se depăşesc competenţele unui serviciu secret, iar, pe de altă parte, sintagma "plan comun de acţiune" denotă o implicare activă a serviciului secret în activitatea de înfăptuire a justiţiei penale.

De asemenea, din sintagma "pentru clarificarea aspectelor referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 2" cuprinsă în art. 17 alin. (1) al protocolului analizat nu rezultă că ar fi vorba doar de un sprijin tehnic, ci se poate înţelege că stabileşte o colaborare al cărei scop ar fi lămurirea organului de urmărire penală în sensul art. 62 din C. proc. pen. din 1968. Or, lămurirea acestor aspecte revine organelor de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti, după caz; o viziune contrară creează premisa normativă necesară preluării unor atribuţii ale organului de urmărire penală în procesul penal, ceea ce este contrar rolului constituţional al acestuia.

Potrivit art. 33 alin. (1) din protocol, "Punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente potrivit dispoziţiilor art. 911 - 915 din C. proc. pen. va fi realizată de către Serviciu, pe echipamentele proprii, în baza solicitării scrise a procurorului". În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că "activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. [Legea nr. 135/2010] este realizată prin acte procesuale/procedurale" (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, parag. 33), iar reglementarea acestora ţine de domeniul legii şi intră în sfera de competenţă a organelor de urmărire penală. În schimb, prin Decizia nr. 734 din 23 noiembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 352/23.04.2018, parag. 17 - 18, Curtea a statuat că sintagma "alte organe specializate ale statului" din dispoziţiile art. 142 alin. (1) din noul C. proc. pen. nu vizează persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la executarea măsurilor de supraveghere. În acest sens, Curtea a reţinut că, în Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, şi-a fundamentat soluţia din perspectiva persoanelor care pun în executare mandatul de supraveghere tehnică, iar nu din perspectiva persoanelor care asigură suportul tehnic pentru realizarea activităţii de supraveghere tehnică. Totodată, Curtea a constatat - referitor la suportul tehnic pentru realizarea respectivei activităţi de supraveghere - că acesta era asigurat, sub imperiul vechiul C. proc. pen., de persoane fără atribuţii de cercetare penală, în limitele competenţelor lor, motiv pentru care dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. din 1968 [potrivit căruia "Procurorul procedează personal la interceptările şi înregistrările prevăzute în art. 911 sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală. Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită potrivit C. pen.") impuneau persoanelor chemate să dea concurs tehnic la interceptări şi înregistrări obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate, încălcarea acestei obligaţii fiind pedepsită penal.

Aşadar, C. proc. pen. din 1968 nu reglementa punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către alte servicii specializate ale statului. Această soluţie legislativă a fost consacrată de noul C. proc. pen., la art. 142 alin. (1), care a reglementat competenţa altor organe specializate ale statului să pună în executare mandatul de supraveghere tehnic; acest text în perioada 1 februarie 2014 - 13 martie 2016 s-a bucurat chiar de prezumţia de constituţionalitate, prezumţie ulterior răsturnată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

Or, pe lângă suportul tehnic prevăzut de art. 39 - 45 din protocol, art. 32 - 38 din acelaşi act se referă, expressis verbis, la punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente. Astfel, textul analizat al protocolului prevede exact punerea în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente de către un serviciu secret contrar art. 912 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen. din 1968. Cu alte cuvinte, protocolul a reglementat competenţa Serviciului Român de Informaţii de a pune în executare mandatul de supraveghere tehnică în cadrul procesului penal, fără să fie organ de urmărire penală. Astfel, deşi C. proc. pen. nu a acordat serviciului secret această competenţă, Ministerul Public, din proprie iniţiativă, îi transferă acestuia o competenţă proprie procurorului. Practic, acest protocol operează, în mod indirect, o adăugire la prevederile C. proc. pen., competenţa dispunerii unei măsuri procesuale fiind transferată de către chiar titularul său - Ministerul Public - unui serviciu secret. În dreptul public se aplică principiul delegata potestas non delegatur, astfel încât Ministerul Public nu are competenţa de a-şi transfera/delega competenţele rezultate din textul constituţional al art. 131.

Curtea mai reţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 9 din protocol care prevăd: "Parchetul comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informărilor sau sesizărilor primite de la Serviciu, referitoare la infracţiunile prevăzute în art. 2, cu excepţia cazurilor în care, înainte de împlinirea termenului menţionat, se solicită informaţii suplimentare în legătură cu cauza" "(1) Parchetul pune la dispoziţia Serviciului, la cerere sau din oficiu, date şi informaţii care prin natura lor prezintă interes operativ pentru contracararea sau prevenirea unor ameninţări la adresa securităţii naţionale. (2) Pune la dispoziţia Serviciului datele şi informaţiile referitoare la implicarea unor cadre militare sau salariaţi civili ai acestuia în pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni, dacă apreciază că, prin aceasta, nu se împiedică sau îngreunează aflarea adevărului în cauză" respectiv "[Parchetul] Asigură, la solicitarea Serviciului, consultanţă, prin specialiştii proprii, în domeniile de cooperare" instituie obligaţia Ministerului Public de a raporta modul de valorificare a sesizărilor primite de la serviciul secret şi de a primi consultanţă şi a oferi date şi informaţii unui serviciu secret în lipsa unor coordonate terminologice riguros definite în privinţa sintagmelor de "infracţiuni grave, potrivit legii" şi "securitate naţională", creând, în acelaşi timp, prezumţia că toate infracţiunile nominalizate la art. 2 vizau ameninţări la securitatea naţională (a se vedea şi Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018 şi Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018). Aceste aspecte demonstrează faptul că între Ministerului Public şi Serviciul Român de Informaţii s-au instituit raporturi contra legem care afectează rolul şi activitatea procurorului în cadrul procesului penal (cu privire la semnificaţia constituţională a conceptelor contra legem şi extra legem, a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în M. Of. nr. 877/7.11.2017, parag. 109 - 110). De aceea, Curtea constată încălcarea art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, cu referire la rolul Ministerului Public şi statutul procurorului.

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, Ministerul Public este reprezentantul intereselor generale ale societăţii şi în această calitate acţionează pentru apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar legiuitorul constituant a înţeles să facă din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general şi public, care să vegheze la aplicarea legii şi la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, fără a face distincţie între procesele penale şi cele civile (a se vedea Decizia nr. 1 din 4 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 66/11.04.1995). În mod evident, şi ţinând seama de rolul pregnant al procurorului în cadrul procedurii penale (Decizia nr. 71 din 5 martie 2002, publicată în M. Of. nr. 309/10.05.2002), nu pot fi acceptate raporturi de subordonare a acestuia în cadrul procesului penal faţă de un serviciu secret. De altfel, Curtea subliniază că, potrivit jurisprudenţei sale, în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, parag.92, şi art. 64 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004]. Prin urmare, sunt afectate, astfel, şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie.

De asemenea, în sensul celor de mai sus, Curtea mai observă că Serviciul Român de Informaţii a fost învestit cu atribuţia de a executa operaţiunile tehnice audio/video autorizate potrivit legii (art. 46 - 48 din protocol) şi de a executa activităţi de supraveghere operativă şi investigaţii informative (art. 49 - 51 din protocol).

În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2, art. 3 lit. g), art. 6 alin. (1), art. 7, art. 9, art. 16, art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 33 alin. (1) din Protocolul nr. 00750 din 4 februarie 2009, încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, dispoziţii esenţiale în economia acestuia, stabilesc norme juridice diferite faţă de cele cuprinse în cadrul C. pen. (cu referire la noţiunea de infracţiune gravă) sau C. proc. pen. (competenţele acordate Serviciului Român de Informaţii), norme care, în esenţa, lor contravin art. 131 din Constituţie.

Cele expuse relevă o modificare semnificativă a cadrului constituţional existent prin exercitarea unei competenţe care permitea numai emiterea unui act administrativ cu caracter normativ. Ministerul Public cunoaşte, în ceea ce priveşte activitatea sa, o latură administrativă şi una contributiv-judiciară, iar activitatea sa administrativă nu poate interfera în niciun caz cu cea care contribuie la activitatea judiciară (a se vedea, mutatis mutandis Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, parag. 141). Astfel, actul administrativ generat nu poate delega/acorda competenţe prin modificarea şi completarea cadrului legal existent, ci doar să organizeze sau să execute prevederile legii.

Curtea constată că elemente din competenţa constituţională originară a unui organ de stat nu pot fi, în niciun caz, delegate către alte organe ale statului, cu excepţia situaţiilor în care constituantul a prevăzut în mod expres acest aspect. Astfel, Curtea reţine că, în activitatea judiciară, Ministerul Public, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Acest text constituţional nu este şi nu poate fi temeiul constituţional pentru încheierea unui protocol care să consacre o delegare de competenţe/rol între Ministerul Public şi serviciile secrete sau orice altă autoritate publică. Din contră, în activitatea judiciară ce vizează materia penală, revine Ministerului Public obligaţia de a-şi exercita în mod direct şi nemijlocit rolul constituţional stabilit, neputându-şi delega sau renunţa la competenţele care concretizează rolul său constituţional în favoarea unui alt organ al statului. Or, în cazul de faţă, Curtea reţine că protocolul analizat a creat premisele normative necesare preluării unor aspecte ale activităţii de urmărire penală de către un serviciu de informaţii, interferând cu rolul constituţional al Ministerului Public în activitatea judiciară.

În absenţa unor dispoziţii legale exprese ce să reglementeze situaţia juridică născută, nulitatea absolută nu mai poate fi aplicată decât în conformitate cu deciziile instanţei de control constituţional.

Ca atare, în prezent, nerespectarea dispoziţiilor de competenţă a organului de urmărire penală este sancţionată cu nulitatea absolută, efectele fiind cele reglementate de la art. 281 C. proc. pen.., astfel că această sancţiune este incidentă şi pentru nerespectarea disp. art. 142 C. proc. pen.., prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către alte organe decât cele competente potrivit legii. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este relativ constantă în acest sens, arătându-se că "punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către alte organe decât cele competente potrivit legii determină o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se valorifică prin prisma art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.".

Urmare a constatării nulităţii absolute a procedeului probator se va constata şi nulitatea mijloacelor de probă astfel obţinute. Înalta Curte, având în vedere stadiul procesual, apreciază că nu se impune pronunţarea unei soluţii distincte în dispozitivul deciziei cu privire la cele anterior constatate, toate aceste probe obţinute din valorificarea mandatelor de supraveghere tehnică cu nr. x nu vor fi avute în vedere la evaluarea materialului probator.

În ceea ce priveşte schimbările de încadrare juridică solicitate de inculpaţi:

A. şi B. au solicitat schimbarea de încadrare juridică în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Solicitarea este întemeiată, în contextul în care inculpatul B., deşi a avut calitatea de poliţist, niciodată nu a avut calitatea de organ de cercetare penală prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 360/2002, cu privire la Statutul poliţistului şi la Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Aşadar, în calitate de şef al Poliţiei Municipiului Beiuş, inculpatul a avut strict atribuţii manageriale şi nu a avut calitatea de ofiţer de poliţie judiciară în sensul Legii nr. 364/2004, situaţie în care nu poate fi apreciat ca fiind organ de cercetare penală.

Totodată, se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 întrucât nici inculpatul A. nu a avut pe perioada deţinerii funcţiei atribuţii de constatare a contravenţiilor şi, de asemenea, nu a avut atribuţii de urmărire penală sau de judecată. În fişa postului inculpatului nu se reţine acest lucru. Caracterul de generalitate care se atribuie unei funcţii de conducere de natura celei deţinute de inculpat, nu înseamnă că acea persoană poate, la nivel pur abstract, efectua orice activitate pe care o desfăşoară şi un simplu agent din acea circumscripţie, inculpatul, chiar dacă este managerul acelei instituţii, putea să facă o anumită constatare numai dacă era numit, avea desemnate atribuţii concrete în acest sens.

De asemenea, inculpatul avea atribuţia de a îndruma activitatea de urmărire penală. Sub acest aspect, inculpatul era inspectorul şef al instituţiei respective, însă activitatea de a îndruma urmărirea penală nu trebuie confundată cu efectuarea unor acte de urmărire penală efectivă, între cele două noţiuni, ca definiţie, existând diferenţe majore, motiv pentru care se impune înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce priveşte faptele de la punctele 1, 2 şi 19 din rechizitoriu.

Problema de drept ce face obiectul analize a fost, de altfel, analizată şi clarificată şi în cadrul Deciziei nr. 2/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: reţinerea formei agravate prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie este condiţionată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu atribuţiile de serviciu privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sau este suficient ca făptuitorul să aibă ca atribuţii de serviciu constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, chiar dacă infracţiunea de luare de mită nu are legătură cu aceste atribuţii.

S-a statuat că varianta agravată a infracţiunii de luare de mită este incidentă doar în ipoteza în care pretinderea, primirea, acceptarea ori nerespingerea promisiunii, respectiv darea de mită, se realizează în legătură directă cu atribuţiile persoanei care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracţiunilor.

Aceste atribuţii trebuie să derive din lege, fiind nesocotite de subiectul activ al infracţiunii, care a pretins, a primit ori a acceptat promisiunea de bani sau alte foloase, sau de subiectul pasiv adiacent.

Prin urmare, dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie au în vedere, exclusiv, persoana care comite fapta în exercitarea atribuţiilor sale, de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

Pentru a fi incidente aceste norme, este necesar şi obligatoriu să se constate că fapta reţinută în sarcina subiectul activ se circumscrie atribuţiilor la care textul face referire. Aceste atribuţii se înscriu, întotdeauna, în sfera de activitate sau de competenţă a subiectului activ/pasiv adiacent, care îi conferă capacitatea de a efectua în mod valabil acte sau activităţi cu privire la constatarea sau sancţionarea contravenţiilor ori constatarea, urmărirea sau judecarea infracţiunilor.

În plus, interpretarea textului, în sensul arătat, satisface, pe deplin, şi condiţia previzibilităţii normei, astfel încât persoana căreia i se adresează poate să anticipeze care sunt acţiunile sau omisiunile ce pot atrage răspunderea penală în condiţii agravate.

În concluzie, "dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (forma în vigoare anterior anului 2014) se aplică doar în ipoteza în care infracţiunea de luare de mită a fost săvârşită de făptuitor în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia privind constatarea sau sancţionarea contravenţiilor".

Inculpatul A., cu privire la fapta descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, a arătat că solicită înlăturarea formei continuate a infracţiunii, astfel cum este prevăzută la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că nu suntem în situaţia a două acte materiale, respectiv a două acţiuni de pretindere, ci a unei singure acţiuni de pretindere, motiv pentru care este vorba despre o infracţiune simplă de luare de mită, fără reţinerea formei continuate (pentru identitate de raţiune situaţia este similară pentru inculpatul B.).

După cum s-a explicitat pe larg în considerentele primei instanţe, la pct. 1 se reţine că inculpatul A. "ar fi pretins", iar la pct. 1.2 nu se mai vorbeşte despre alte acţiuni de pretindere. Astfel, la pct. 1.2 din actul de acuzare, respectiv al doilea act material, se arată chiar în rechizitoriu că, în continuarea pretinderii descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, s-a operat în concret, în ceea ce priveşte acele ferestre şi uşă, fără a i se imputa inculpatului altceva decât acea pretindere iniţială. Aşadar, este vorba despre o singură acţiune de pretindere.

Infracţiunea de luare de mită sub forma pretinderii se consumă în momentul în care este pretins acel folos şi nu ulterior, indiferent în ce variantă s-a remis/nu s-a remis. În speţă, chiar din analiza rechizitoriului se observă că ne aflăm în situaţia unei singure acţiuni de pretindere, motiv pentru care cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză privind înlăturarea formei continuate a infracţiunii, este absolut justificată.

Practic, există toate auspiciile juridice în a putea vorbi de existenţa unei unităţi naturale colective, care este acea formă a unităţii naturale de infracţiune caracterizată de faptul că acţiunea care intră în structura sa se compune dintr-o pluralitate de acte materiale.

În consecinţă, prin prezenta decizie, în prealabil, în baza art. 386 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

Cu trimitere la fapta descrisă la pct. 3 din rechizitoriu, pentru care, în baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului-autor B. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu evidenţă, în baza art. 386 C. proc. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute şi în sarcina inculpatului participant E., din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - inculpat apelant ce s-a rezumat în critici la solicitarea ca instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică.

Instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trecând peste chestiunile juridice de nelegalitate invocate, astfel descifrate, în analiza pe fond a cauzei, într-un cadru integral devolutiv, reţine conturarea, în esenţă, a aceluiaşi plan faptic ca cel învederat de către prima instanţă.

O astfel de concluzie derivă inclusiv din spaţiul limitat de analiză ce a decurs din soluţia de respingere ca inadmisibil a apelului declarat de procuror cât şi din intervenirea nulităţii absolute a mijloacelor de probă obţinute din valorificarea mandatelor de supraveghere tehnică cu nr. x ce nu vor fi avute în vedere la evaluarea materialului probator (deşi, aşa cum a precizat prima instanţă, aceste probe nu au fost esenţiale în promovarea soluţiilor de achitare).

Instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, consemnează aspectul important al trimiterii la cele descrise deja pe larg în considerentele factuale promovate de Curtea de Apel Timişoara în cauză.

Ca şi consecinţă, în ceea ce priveşte solicitările de schimbare a temeiului achitării formulate de cinci dintre inculpaţii-apelanţi, reclamându-se achitarea acestora în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., instanţa de apel le consideră ca fiind întemeiate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi supus analizei.

Astfel,

1. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale), reţinută în sarcina inculpaţilor A. şi B. (descrise la pct. 1 din rechizitoriu).

Curtea de Apel consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care au fost acuzaţi inculpaţii era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpaţii au pretins sau primit foloase care nu li se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Or, din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător K. şi inculpaţii A. şi B. în cadrul căreia aceştia din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul K. de către inculpaţii A. şi B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu.

Singura proba adusă de parchet în acuzare cu privire la existenţa pretinsei înţelegeri între martorul denunţător şi inculpaţi este declaraţia martorului denunţător K., care nu poate avea caracter determinant, întrucât această declaraţie a fost contestată de către inculpaţi şi această declaraţie nu se coroborează cu alte mijloace de probă administrate în cauză şi care să creeze certitudinea instanţei cu privire la comiterea actelor de corupţie.

Astfel, pe lângă faptul că declaraţia martorului denunţător K. cu privire la înţelegerea cu inculpaţii A. şi B. nu se coroborează cu alt mijloc de probă în sensul că niciunul dintre martorii audiaţi în cauză nu a confirmat faptul că a asistat la vreo înţelegere între cei trei sau că a luat la cunoştinţa în mod indirect că martorul K. s-ar fi înţeles cu aceşti inculpaţi în schimbul protecţiei sale penale, chiar şi declaraţiile martorului denunţător sunt contradictorii cu privire la localizarea în timp a pretinsei înţelegeri, motiv pentru care afirmaţiile martorului cu privire la acest aspect nu sunt credibile.

În ceea ce priveşte geamurile de tip termopan şi uşa cu profil PVC de la pct. 1.2 din rechizitoriu, Parchetul nu a dovedit că inculpatul A. i-ar fi solicitat martorului K. să suporte din fondurile primăriei contravaloarea acestor geamuri şi a uşii tip PVC.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., singura probă în acuzare este declaraţia martorului denunţător, care nu se coroborează cu un alt mijloc de probă pentru a fi credibilă.

Cert este faptul că martorul MM., administrator al S.C. CCCCCC. S.R.L. la solicitarea primarului K. a efectuat măsurătorile şi a montat trei geamuri tip termopan la parterul clădirii aparţinând Poliţiei Beiuş, respectiv la biroul rutier. Contravaloarea acestor geamuri în sumă totală de 1800 RON nu a mai fost decontată de către primărie, întrucât martorul LL. a refuzat emiterea comenzii având în vedere faptul că acea clădire nu aparţinea primăriei. De asemenea, martorul MM., confirmă faptul că inculpatul B. cunoştea faptul că, contravaloarea geamurilor urma să fie plătită de primărie.

Referitor la celelalte cinci ferestre tip termopan şi uşa tip PVC este cert doar faptul că acestea nu au mai fost confecţionate de către societatea martorului MM. la solicitarea martorului K., întrucât nefiindu-i plătite primele trei ferestre montate, martorul a refuzat confecţionarea celorlalte ferestre.

În cauză s-a reţinut că inculpaţii A. şi B. în scopul protejării activităţii infracţionale a primarului mun. Beiuş, K., respectiv de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut faptul că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş au fost înregistrate mai multe dosare penale în care a fost implicat K., primar al mun. Beiuş, în 5 (cinci) dintre acestea cercetările penale fiind efectuate de lucrători de poliţie de la Poliţia municipiului Beiuş aflaţi în subordinea directă a comisarului şef B., iar în 9 (nouă) dintre dosare cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, aflaţi în subordinea chestorului A.

Astfel, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, au efectuat cercetări penale în următoarele dosare:

- Dosarul penal nr. x/P/07.10.2010, privind sesizarea formulată de K. sub aspectul comiterii infracţiunilor de insultă şi calomnie, soluţionat la data de 16.12.2010;

- Dosarul penal nr. x/P/17.10.2011, privind sesizarea formulată de către reprezentanţii Primăriei mun. Beiuş sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 24 din Legea nr. 50/1991 republicată, soluţionat la data de 14.12.2011;

- Dosarul penal nr. x/P/11.03.2013, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, soluţionat la data de 06.03.2014;

- Dosarul penal nr. x/P/15.05.2013, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, soluţionat la data de 21.03.2014;

- Dosarul penal nr. x/P/30.05.2013 privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat, soluţionat la data de 12.09.2013;

De asemenea, la Poliţia mun. Beiuş au fost formulate mai multe reclamaţii împotriva primarului K., după cum urmează:

- x/15.06.2010, clasată la data de 24.06.2010;

- x/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012;

- x/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012;

- x/01.06.2012, clasată la data de 29.06.2012;

Lucrătorii de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, au efectuat cercetări penale cu privire la primarul K. în următoarele dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş:

- Dosarul penal nr. x/P/13.04.2010, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals;

- Dosarul penal nr. x/P/23.04.2010, privind pe K., dosarul fiind conexat la Dosarul nr. x/2010, prin ordonanţa procurorului de caz din 18.01.2011;

- Dosarul penal nr. x/P/01.11.2010, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, soluţionat la data de 03.09.2012;

- Dosarul penal nr. x/P/09.06.2012, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu;

- Dosarul penal nr. x/P/23.10.2012, privind reprezentanţi ai Primăriei mun. Beiuş, cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de comunicare, în scop ambiental, de opere muzicale fără autorizarea titularilor drepturilor de autor;

- Dosarul penal nr. x/P/24.10.2012, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune;

- Dosarul penal nr. x/P/17.03.2015, privind pe K. ş.a., cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de executare a lucrărilor fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia;

- Dosarul penal nr. x/P/10.11.2015, privind pe K. ş.a., cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese şi delapidare;

- Dosarul penal nr. x/P/07.12.2015, privind pe K., cercetat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi conflict de interese;

De asemenea, lucrătorii de poliţie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, au efectuat cercetări penale cu privire la primarul K. şi în Dosarul penal nr. x/P/25.03.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals; la acest dosar a fost conexat Dosarul penal nr. x/P/30.06.2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instrumentat de asemenea de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, format ca urmare a sesizării Curţii de Conturi - Camera de Conturi Bihor, având ca obiect efectuarea de cercetări pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu de către reprezentanţii Primăriei mun. Beiuş.

O altă cauză penală instrumentată de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, a fost Dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, cunoscut cu numele de dosarul "MMMMMM.", în care s-au efectuat cercetări faţă de K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Or, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului K. nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpaţii A. şi B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi primit foloase de la martorul K. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor, lucrători de poliţie din cadrul IPJ Bihor care au instrumentat dosare de urmărire penală sau lucrări penale privind pe martorul K. astfel cum au fost enumerate în rechizitoriu, şi care nu au fost audiaţi în faza de urmărire penală: KKKKK., LLLLL. (MMMMM., NNNNN., OOOOO., PPPPP., QQQQQ., RRRRR., SSSSS., TTTTT., UUUUU., VVVVV., OO., rezultă că nicio persoană, inclusiv inculpaţii A. şi B. nu au intervenit în niciun mod şi prin nicio cale direct sau indirect în vederea soluţionării favorabile martorului K. a dosarelor sau lucrărilor penale aflate spre soluţionare, nu le-au solicitat tergiversarea sau urgentarea soluţionării acestora. Mai mult decât atât aceştia au arătat că soluţia propusă au discutat-o cu procurorul de caz şi a fost menţinută de către acesta.

De asemenea, aceiaşi martori audiaţi în instanţă au arătat că nu s-au simţit influenţaţi sau intimidaţi în a propune soluţii în cauze sau lucrări privind pe martorul K., aşa cum s-a susţinut prin rechizitoriu la fila x, ca urmare a discursului susţinut de către inculpatul A. cu ocazia Zilei Poliţiei organizată la Beiuş în data de 22.03.2013 şi a acordării plachetei onorifice "Lex Et Honor" martorului denunţător K., primarul municipiului Beiuş la acea dată şi nici nu au auzit ca alţi colegi poliţişti să invoce astfel de aspecte, astfel încât susţinerile procurorului din rechizitoriu cu privire la acest aspect sunt nefondate.

Cu privire la cele două dosare în care a fost cercetat martorul K. şi ulterior s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, cunoscute sub numele "IIIIII." (Dosarul penal nr. x/P/25.03.2010 la are a fost conexat Dosarul nr. x/P/30.06.2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor) şi dosarul "MMMMMM." (Dosar nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş) Curtea de Apel a constatat că acestea au fost iniţial instrumentate de către aceste unităţi de parchet, dar ulterior s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea DNA-ST Oradea, parchet care a emis rechizitoriile, astfel încât nu se poate susţine că inculpaţii A. şi B. au avut vreo influenţă în instrumentarea acestora, soluţia aparţinând procurorului de caz, cauzele nefiind clasate, ci dimpotrivă efectuându-se cercetări, iar ulterior fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea DNA-ST Oradea.

De asemenea, se mai invocă faptul că inculpatul A. în calitate de şef IPJ ar fi aflat de situaţia celor două dosare, deoarece erau cuprinse în statistici privind cauze complexe sau mai vechi, precum şi în rapoarte de bilanţ ale IPJ Bihor, iar acestea erau analizate în şedinţe, or faptul că inculpatul cunoştea aceste aspecte nu are relevanţă penală în condiţiile în care nu s-a dovedit faptul că ar fi influenţat vreo soluţie în dosar, că le-ar fi solicitat poliţiştilor care aveau în lucru aceste dosare să dea o soluţie favorabilă martorului K., sau să tergiverseze sau urgenteze mersul dosarelor.

Referitor la susţinerea din actul de sesizare potrivit căreia inculpatul A. ar fi avut acces la toate dosarele privindu-l pe martorul K., Curtea a constatat că aceste aspecte nu au fost confirmate de probele administrate.

Activitatea informativă este gestionată la nivel judeţean de Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor pe platforma informatica Registrul Informaţiilor - "RI", iar evidenţa dosarelor penale instrumentate la nivelul poliţiei judeţului Bihor este condusă la nivelul Serviciului de Evidenţa Operativă şi Cazier Judiciar în aplicaţia informatică Registrul Unic privind Sesizările Penale.

Accesul la aceste baze de informaţii se face de către ofiţeri anume desemnaţi care primesc user şi parolă de la Unitatea Teritorială de Analiza a Informaţiilor în cazul lucrătorilor de execuţie sau de la Inspectoratul General al Poliţiei Române în cazul ofiţerilor cu funcţii de conducere. De menţionat că până la nivelul inspectorului şef accesul presupune doar posibilitatea de a introduce informaţiile în "Ri" fără posibilităţi de vizualizare, intervenţie pe conţinut sau administrare a aplicaţiei. Aceste operaţiuni se pot îndeplini doar de către lucrătorii din cadrul Unităţii Teritoriale de Analiza a Informaţiilor şi numai în baza unei adrese motivate din partea lucrătorilor de poliţie sau a procurorilor ori în baza unei hotărâri judecătoreşti. Pentru Registrul Unic privind Sesizările Penale accesul se face în baza user-ului şi parolei obţinute de la Serviciul de Evidenta Operativă şi Cazier Judiciar.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul A. ar fi comunicat informaţii nepublice din dosarele pe care martorul K. le-ar fi avut înregistrate la IPJ Bihor sau care ar fi fost aceste informaţii confidenţiale comunicate, precum şi legătura cu pretinsa acuzaţie de luare de mită.

În ceea ce priveşte reclamaţiile menţionate în rechizitoriu, martorii care le-au avut spre soluţionare au arătat că nu au fost influenţaţi şi au dat soluţii de clasare, deoarece vizau fapte cercetate în alte dosare unde s-au dat soluţii de clasare de către parchet. De asemenea, nu s-a făcut dovada că inculpaţii A. sau B. nu ar fi înregistrat vreo reclamaţie vizându-l pe martorul K.

Cu privire la organizarea Zilei Poliţiei în municipiul Beiuş la data de 22.03.2013 Curtea constată că inculpatul A. a susţinut un discurs în care a mulţumit primarilor din zona Beiuşului şi a acordat plachete onorifice primarului K., colonelului în rezerva QQQQQQ. şi altei persoane. Alegerea Beiuşului pentru desfăşurarea Zilei Poliţiei s-a efectuat în şedinţa Consiliului de Conducere al IPJ Bihor din februarie 2013, inculpatul A. motivând alegerea Beiuşului pentru promovarea imaginii Poliţiei Române, aşa cum a solicitat conducerea IGPR, având în vedere faptul că era cea mai mare circumscripţie teritorială şi cu cea mai mică rată a criminalităţii. De altfel, în acel comitet au participat mai mulţi şefi din cadrul IPJ Bihor care nu au formulat o opoziţie fiind de acord cu organizarea acelui eveniment în municipiul Beiuş. Tot atunci s-a stabilit şi acordarea a trei plachete onorifice "Lex et Honor".

În acest sens sunt declaraţiile martorilor VV., şef al Serviciului Cabinet din IPJ Bihor la acea dată şi WW. şef al Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Bihor, care au participat la şedinţele din cadrul Consiliului de conducere din cadrul IPJ Bihor cu privire la organizarea acelui eveniment.

Astfel, nu se poate reţine faptul că Ziua Poliţiei a fost organizată la Beiuş special pentru a-i mulţumi primarului K. şi pentru a-l asigura de sprijin în condiţiile în care IPJ Bihor a derulat mai multe activităţii, a avut invitaţi inclusiv din străinătate, iar zona Beiuşului era una importantă din judeţ. Faptul că anterior fuseseră organizate percheziţii la domiciliul martorului şi la sediul primăriei nu pot anula prezumţia de nevinovăţie recunoscută oricărei persoane.

De asemenea, faptul că presa locală ar fi scris articole şi pamflete ca urmare a acestei distincţii acordate lui K. în contextul în care DNA efectua percheziţii în cauze vizându-l pe acesta, nu este de natură să dovedească faptul că inculpatul A. ar fi făcut un act de favorizare a martorului K. în vreun dosar penal sau de intimidare a poliţiştilor din cadrul IPJ Bihor în cauze vizându-l pe acesta. De altfel, faptul că nu au fost intimidaţi poliţiştii rezultă şi din continuarea cercetărilor şi trimiterea în judecată a martorului K. Pe de altă parte orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă, iar la data evenimentului martorul K. nu fusese trimis în judecata în niciun dosar penal, nu era suspendat din funcţie, iar primarul a fost invitat la acel eveniment în calitate de reprezentant al instituţiei pe care o reprezintă.

Ziariştii audiaţi ca martori în dosar, respectiv QQ., RR. au arătat că, în calitate de jurnalişti şi-au exprimat propriile convingeri. Articolele scrise în presa locală referitor la acest eveniment şi depoziţiile celor doi martori nu fac dovada faptului că inculpatul A. ar fi protejat activitatea infracţională a primarului K. în sensul neîndeplinirii potrivit legii a atribuţiilor de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor aşa cum se reţine în rechizitoriu.

De asemenea, faptul că martorul NN. ar fi comunicat inculpatului A., la acea dată inspector şef IPJ Bihor statistici cu dosare mai vechi de 6 luni sau dosare complexe aflate în lucru la Serviciul de Investigare al fraudelor din cadrul IPJ, iar printre dosare se aflau şi unele vizându-l pe martorul K., nu dovedeşte vreo implicare infracţională a inculpatului A., astfel de situaţii erau legale între aceste instituţii şi nu fac dovada vreunei implicări a inculpatului A. în soluţionarea favorabilă a dosarelor.

În consecinţă, se apreciază, în mod corect, că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit.

b) teza I C. proc. pen., Curtea de Apel a dispus achitarea inculpaţilor A. şi B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpaţilor A. şi B. de la martorul denunţător K. a folosului constând în piese de mobilier, respectiv o masă de birou formată din două corpuri, o masă de şedinţă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de perete cu dulăpior în partea inferioară şi mobilier pe colţ format din două dulapuri şi o vitrină, pentru utilarea biroului comisarului şef B., din incinta sediului Poliţiei mun.

Beiuş; confecţionarea şi montarea a 8 (opt) ferestre cu geam termopan şi o uşă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poliţiei mun. Beiuş, din care trei ferestre au fost montate în spaţiul folosit de Biroul Rutier al instituţiei, în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţiile de conducere deţinute de cei doi ofiţeri, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi respectiv a celor din cadrul Poliţiei mun.

Beiuş. De asemenea, din probe nu rezultă legătura dintre confecţionarea şi montarea mobilierului, geamurilor la sediul Poliţiei Beiuş şi acţiunile sau inacţiunile inculpaţilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu; efectuarea de către inculpaţi a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările privindu-l pe martorul K. menţionate în rechizitoriu, efectuarea de către inculpaţi a vreunui act de natură a conduce la favorizarea martorului K.

în cauzele menţionate sau neînregistrarea vreunei sesizări, reclamaţii împotriva acestuia, dispunerea de către inculpaţi a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate. Nu s-a dovedit nici faptul că prin discursul rostit la Ziua Poliţiei din 22.03.2013 la Beiuş de către inculpatul A. şi prin acordarea plachetei onorifice martorului K. a fost descurajată activitatea de cercetare a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor, martorii audiaţi în acest sens, lucrători de politie din cadrul IPJ Bihor care au avut în instrumentare cauze penale sau lucrări vizându-l pe martorul K., neconfirmând acest aspect.

Or, constatarea Curţii de Apel Timişoara că nu sunt probate faptele implică cazul de achitare de la art. 16 lit. a) C. proc. pen. Literatura de specialitate dar şi deciziile recente ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniu au arătat că dacă nu sunt probate faptele, ele nu există în materialitatea lor.

Instanţa de fond arată, în esenţă, că nu există probe, faptele nu sunt probate, nu există dovezi, că nu se poate reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii, toate aceste elemente implicând însă în mod cert juridic cazul de achitare de la art. 16 lit. a) C. proc. pen.

2. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. reţinută în sarcina inculpatului A. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

Din materialul probator administrat, Curtea a constatat că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător K. şi inculpatul A. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere de foloase de la martorul K. de către inculpatul A. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Potrivit declaraţiilor martorului denunţător K. în cursul anului 2009 acesta şi-a cumpărat o suprafaţa de teren pe care se afla o casa construită la roşu situată în municipiul Oradea, pe strada x, la o distanţă de aproximativ 100 de metri de locuinţa inculpatului A., situată la numărul 3 G pe aceeaşi stradă.

Parchetul susţine că în vara anului 2012 inculpatul A. i-ar fi solicitat martorului K. să discute cu angajaţii firmei care lucrau la imobilul acestuia, pentru a-i săpa şi lui un şanţ de la stâlpul de curent electric situat la jumătatea distanţei dintre cele două imobile până în dreptul casei sale în vederea branşării la reţeaua de curent electric în scopul neîndeplinirii atribuţiilor reţinute la pct. 1 din rechizitoriu. Dacă în dispozitivul rechizitoriului se susţine că şanţul urma să fie săpat în vederea racordării în mod provizoriu la reţeaua de curent electric a locuinţei, la descrierea stării de fapt procurorul arată că şanţul era pentru racordarea la reţeaua de curent electric, fără a se preciza dacă definitiv sau provizoriu.

Singura probă în acuzarea inculpatului A. cu privire la întâlnirea dintre cei doi când inculpatul A. ar fi pretins săparea şanţului este declaraţia martorului denunţător K., care nu prezintă credibilitate, întrucât nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză, precum şi raportat la numeroasele contradicţii existente între declaraţiile aceluiaşi martor.

Afirmaţiile martorului nu corespund realităţii, inculpatul A. dovedind prin înscrisurile solicitate în apărare că la data la care martorul denunţător pretinde că i-ar fi săpat şanţul pentru branşarea provizorie sau definitivă la reţeaua de curent electric, imobilul proprietatea acestuia fiind deja racordat definitiv la reţeaua de curent trifazic încă din anul 2009. Mai mult decât atât, tot din aceleaşi înscrisuri rezultă faptul că racordarea la reţeaua de curent electric a casei inculpatului s-a efectuat de la stâlpul de pe strada x, perpendiculară pe străduţa pe care se susţine că s-ar fi săpat acel şanţ pentru racordarea casei inculpatului A. la curent electric.

Inculpatul A. a depus la dosar documente privind racordarea la reţeaua de curent electric şi utilităţi a imobilului situat în Oradea, str. x şi planşe foto de orientare privind amplasamentul imobilului cu privire la fapta descrisă la pct. 2 din Rechizitoriu: Acord unic nr. 1179/05.09.2005 privind construcţia locuinţei pe strada x nr. 3, judeţul Bihor solicitat de primul proprietar UUUUUU., Autorizaţie de construcţie nr. x/28.09.2005, Contract de racordare nr. x/2005 la reţeaua de curent electric încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi UUUUUU., Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/27.09.2005 privind branşamentul la reţeaua de curent electric, Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.08.2006 între UUUUUU.

şi WWWWWW., XXXXXX. şi YYYYYY., Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.09.2008 încheiat între WWWWWW., XXXXXX. şi YYYYYY. şi A. şi ZZZZZZ., extras CF x NDF Oradea, din 22.09.2008, fişa de soluţie pentru eliberarea avizului tehnic de racordare în vederea alimentării cu energie electrică a consumatorului casnic ZZZZZZ., Oradea strada x nr. 3G, judeţul Bihor, Aviz tehnic de racordare nr. S/13/82 din 04.06.2009 pentru racordarea locuinţei la reţeaua de curent trifazic pe numele ZZZZZZ., Convenţie de atribuţie lucrări nr. x/01.09.2009 dintre ZZZZZZ.

şi S.C. AAAAAAA. S.R.L. privind efectuarea branşamentului trifazic, Contractul de racordare nr. x/02.09.2009 încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi ZZZZZZ., dosar definitiv al instalaţiei de alimentare întocmit la data de 07.09.2009, pentru imobilul din Oradea, strada x nr. 3, judeţul Bihor, Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/18.09.2009 privind lucrarea branşament ZZZZZZ. strada x nr. 3, situaţie de lucrări, factura şi ordin de plată privind efectuarea şi plata lucrării de branşare la curent trifazic, Contractul de furnizare a energiei electrice nr. x/21.10.2009 încheiat între S.C.

VVVVVV. S.A. şi A. şi ZZZZZZ., facturi privind achiziţia unor corpuri de iluminat şi materiale electrice: factura seria x nr. x/17.05.2011, factura seria x nr. x/17.05.2011, factura seria x nr. x/14.06.2011, factura seria x nr. x/11.10.2011, factura seria x nr. x/04.10.2011, factura seria x nr. x/15.10.2011, factura seria x nr. x/03.11.2011, factura nr. x/05.11.2011, factura seria x nr. x/05.11.2011, factura seria x nr. x/08.10.2011, factura seria x nr. x/01.11.2011, factura seria x nr. x/08.11.2011, factura seria x nr. x/28.11.2011, factura seria x nr. x/07.12.2011, chitanţa depunere numerar din 04.10.2011 pentru manoperă instalare corpuri de iluminat pentru BBBBBBB.

în suma de 1400 RON; Contract de furnizare servicii cablu nr. x din 08.11.2011 între CCCCCCC. S.A. şi ZZZZZZ.; Contract de furnizare apa şi canalizare nr. 10055/03.01.2012; Contract instalare sistem de alarmă nr. 164/14.12.2011 între S.C. DDDDDDD. S.R.L. şi ZZZZZZ.; Contract prestare servicii de salubrizare nr. x/16.11.2011; fotografii de orientare privind amplasamentul imobilului situat în Oradea, strada x, nr. 3G, judeţul Bihor.

De asemenea, instanţa a încuviinţat în apărare pentru inculpat înscrisuri, respectiv adresă din data de 17.05.2018 a inculpatului A. către Societatea de Distribuire a Energiei Electrice VVVVVV. - Sucursala Oradea şi Adresă nr. x/07.06.2018 a Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice VVVVVV. - Sucursala Oradea.

Astfel, prin Adresa nr. x/07.06.2018 Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice VVVVVV. a comunicat următoarele:

"în anul 2009 d-na ZZZZZZ. a formulat o cerere de racordare la reţeaua electrică a imobilului situat în Oradea strada x nr. 3, iar ca urmare a acestei solicitări a fost emis Avizul tehnic de racordare S 13/81C/04.06.2009, procesul-verbal de racordare continuând cu încheierea contractului de racordare x/02.09.2009, planul tarifar de racordare, realizarea lucrărilor, recepţia acestora (prin p.v. de recepţie nr. 192224/18.09.2009 - branşament trifazat subteran şi contor electric trifazat).

Nu au existat alte solicitări de racordare, prin urmare la acest loc de consum s-a montat un singur grup de măsură care este utilizat în măsurarea şi decontarea energiei electrice furnizate.

Prin urmare, instalarea, sigilarea, desigilarea, verificarea grupurilor de măsurare utilizate în decontarea energiei furnizate la un loc de consum se face de către subscrisa, în calitate de operator de reţea/operator de măsurare."

Astfel, inculpatul A. a cumpărat locuinţa în anul 2008, casa fiind deja construită şi notată în CF, iar în anul 2009 s-a dat aviz tehnic de racordare nr. S/13/82 din 04.06.2009 emis de S.C. Electrica S.A. pentru racordarea locuinţei la reţeaua de curent trifazic pe numele ZZZZZZ. fiind încheiat Contractul de furnizare a energiei electrice nr. x/21.10.2009 încheiat între S.C. VVVVVV. S.A. şi A. şi ZZZZZZ.

În faţa instanţei martorul K. precizează că ar fi plătit el contravaloarea executării şanţului, aceasta fiind înglobată în sumă totală de 12000 RON pe care i-a achitat-o martorului SS. atât pentru lucrările executate de acesta pentru casa sa, cât şi pentru şanţul săpat pentru inculpatul A. şi că a primit chitanţă în acest sens.

În cauză s-a dispus emiterea unei adrese către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Oradea, prin care să se comunice instanţei: - dacă vreuna din societăţile S.C. SSSSSS. S.R.L. Oradea, S.C. EEEEEEE. S.R.L., S.C. FFFFFFF. S.R.L. sau S.C. GGGGGGG. S.R.L. au înregistrat în societate contractul de prestări servicii pentru persoana fizică K. privind serviciile prestate la locuinţa acestuia din Oradea, str. x în anul 2012; - dacă vreuna din societăţi a emis factura pentru aceste servicii şi dacă această factură a fost înregistrată în contabilitatea acesteia; - dacă aceasta factură a fost achitată şi dacă sunt înregistrate în contabilitatea societăţii respective chitanţe de plată a contravalorii de aproximativ 12000 RON; - în situaţia în care identifică acea factură şi chitanţă să comunice în copie certificată pentru conformitate cu originalul, documentele menţionate precum şi jurnalul de vânzări-cumpărări în care s-a înregistrat factura în cauză, o copie a balanţei lunare în care s-a înregistrat venitul din factura respectivă, filele registrului de casă în care s-au înregistrat chitanţa/chitanţele de plată a contravalorii serviciilor prestate.

Din răspunsurile înaintate rezultă că pe baza documentelor puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală şi a notei explicative dată de dl. SS. în calitate de asociat s-a constatat că acele societăţi nu au încheiat contract de prestări servicii, nu au prestat servicii pentru dl. K., nu au emis facturi şi chitanţe.

De altfel, în nota explicativă scrisă şi semnată de martorul SS. la data de 09.08.2018 în faţa inspectorilor fiscali, acesta precizează:

"S.C. SSSSSS. S.R.L. nu a prestat niciun serviciu pentru K., nu a emis contract, factură sau chitanţă şi nici nu a încasat vreo sumă de la K."

De asemenea, din înscrisuri depuse la dosar de către inculpat rezultă faptul că racordarea la reţeaua de curent electric a casei inculpatului s-a efectuat de la stâlpul de pe strada x, perpendiculară pe străduţa pe care se susţine că s-ar fi săpat acel şanţ pentru racordarea casei inculpatului A. la curent electric.

De asemenea, în apărare inculpatul A. a dovedit atât cu înscrisurile depuse încă din faza de urmărire penală cât şi cu înscrisurile depuse în instanţă şi potrivit depoziţiilor martorilor audiaţi în apărare OOOO., administratorul societăţii S.C. AAAAAAA. S.R.L., care a executat branşarea locuinţei inculpatului la reţeaua de curent electric în anul 2009, faptul că la data pretinsei fapte imputate prin rechizitoriu inclusiv instalaţia electrică din interiorul clădirii era finalizată, imobilul fiind racordat la toate utilităţile, fapt ce dovedeşte că declaraţiile martorului denunţător K. nu corespund realităţii.

Astfel, singura persoana care pretinde că inculpatul A. i-ar fi solicitat executarea unui şanţ este martorul denunţător K.

În consecinţă, standardul de probă cerut de art. 103 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu acuzaţia de la pct. 2 din rechizitoriu nu poate fi atins prin coroborarea declaraţiilor martorului K. cu declaraţiile martorului SS. care avea cunoştinţă despre situaţia de fapt doar din relatările martorului K.

În condiţiile în care inculpatul A. a dovedit cu înscrisuri că imobilul acestuia era racordat la toate utilităţile înainte de anul 2012 susţinerile martorului K. potrivit cărora inculpatul A. i-ar fi cerut să-i sape acel şanţ nu au nicio logica şi dovedesc încă o dată lipsa de credibilitate a denunţurilor acestui martor date în condiţiile în care era trimis în judecată în alte dosare penale şi posibil cercetat în altele în scopul de a beneficia de reducerea pedepselor.

Prin actul de sesizare al instanţei se reţine că inculpatul A. ar fi solicitat săparea şanţului în scopul neîndeplinirii atribuţiilor descrise la pct. 1 din rechizitoriu.

Or, Curtea a constatat deja că nu s-a făcut dovada că inculpatul A. ar fi asigurat protecţia penală a martorului sau ar fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. Astfel, s-a dovedit că în niciunul din dosarele sau lucrările menţionate cu privire la K. în rechizitoriu inculpatul A. nu a intervenit pentru tergiversarea, urgentarea, soluţionarea favorabilă martorului K. şi nici că ar fi refuzat sau că ar fi solicitat altui lucrător de poliţie sau procuror să nu înregistreze reclamaţii vizându-l pe K.. Nu s-a dovedit nici faptul că prin discursul rostit la Ziua Poliţiei din 22.03.2013 la Beiuş de către inculpatul A. şi prin acordarea plachetei onorifice martorului K. a fost descurajată activitatea de cercetare a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Bihor, martorii audiaţi în acest sens, lucrători de poliţie din cadrul IPJ Bihor care au avut în instrumentare cauze penale sau lucrări vizându-l pe martorul K., neconfirmând acest aspect.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că pe lângă faptele pentru care era cercetat K. inculpatul ar fi avut informaţii cu privire la săvârşirea de către martorul K. al vreunei infracţiuni în vederea sesizării din oficiu.

Faptul că DNA-ST Oradea l-a trimis în judecată pe martorul K., iar nu altă unitate de parchet, nu înseamnă că inculpatul A. i-ar fi influenţat pe aceştia să nu îl cerceteze pe martorul K., în condiţiile în care dosarele prin care DNA ar fi emis rechizitoriile s-au aflat iniţial în cercetare la poliţiştii din cadrul IPJ Bihor sub supravegherea procurorilor, nu au fost date soluţii de clasare în acele dosare care ulterior să fie infirmate pe căi legale, ci dimpotrivă după efectuarea de cercetări potrivit dispoziţiilor legale, s-a declinat competenţa soluţionării cauzelor în favoarea DNA-ST Oradea.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea de Apel a dispus în mod greşit achitarea inculpatului A. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, impunându-se în mod cert achitarea în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

3.1. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) şi cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

Procurorul reţine prin rechizitoriu că inculpatul B. ar fi pretins de la martorii L., M., N., O. şi P. prin intermediul inculpatului E. piatră ornamentală pentru fiica sa Q. respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet.

În dovedirea acestor afirmaţii procurorul invocă convorbirile telefonice dintre inculpatul E. şi martorul IIIIIII. redate în rechizitoriu, dintre inculpatul E. şi martorul XX. redate în rechizitoriu precum şi declaraţiile celor doi martori din faza de urmărire penală. Curtea de Apel a constatat că acuzarea nu a făcut dovada că inculpatul B. le-ar fi indicat celor doi martori vreo persoană de la care să cumpere piatră din zona Cărpinet. Prima instanţă a evidenţiat că convorbirile telefonice redate sunt între martori şi inculpatul E., iar dintr-o simplă lecturare a declaraţiilor martorilor rezultă faptul că martorul IIIIIII. l-a contactat telefonic pe inculpatul B. doar pentru a-i da numărul de telefon al inculpatului E., fără a putea menţiona dacă i-a comunicat lui B. ce vroia să discute cu inculpatul E., iar martorul XX. nu a avut niciun fel de discuţie cu inculpatul B., despre faptul că martorul intenţiona să cumpere piatră. După cum s-a menţionat însă, în apel, s-a evidenţiat intervenirea nulităţii absolute privitor la obţinerea anumitor probe.

În ceea ce priveşte fapta imputată inculpatului B., Curtea constată că la data de 14 iulie 2015 inculpatul B. l-a contactat telefonic pe inculpatul E. stabilind că a doua zi ginerele său, inculpatul J. va merge după piatră la Cărpinet, piatră necesară pentru renovarea locuinţei acestuia din localitatea Beiuşele. Prima instanţă consemnează că, contrar celor reţinute prin rechizitoriu, din cele două discuţii telefonice din acea zi redate la filele x rechizitoriu nu rezultă faptul că inculpatul B. i-a cerut inculpatului E. să solicite pentru acesta piatră gratuit de la martorii L., M., N., O. şi P., pentru ca în schimb acesta să nu-şi îndeplinească potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet.

La data de 15 iulie 2015 numita Q., fiica inculpatului B. împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J. Aceştia au fost conduşi, la solicitarea inculpatului E., de către ajutorul şefului de post, martorul TTT. în localitatea Cărpinet. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

În legătură cu persoanele de la care s-a încărcat piatra, cantitatea exactă, acuzarea nu a stabilit cu exactitate aceste aspecte. Astfel, în faza de urmărire penală martorii de la care procurorul susţine că inculpatul B. ar fi solicitat piatra prin intermediul inculpatului E., respectiv numiţii L., M., N., O. şi P. au dat fiecare cel puţin trei declaraţii, care sunt contradictorii cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei. De asemenea, audiaţi în faţa primei instanţe, aceşti martori nu au confirmat faptul că inculpatul B. le-ar fi cerut piatră gratis prin intermediul inculpatului E., că ar fi dat piatră inculpatului B. pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Inculpatul B., ca de altfel şi inculpaţii E. şi J., în declaraţiile date în faţa instanţei nu contestă faptul că în data de 15.07.2015 fiica inculpatului B., numita Q., împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J.. Aceştia s-au întâlnit la Ştei cu inculpatul E. şi pentru că acesta era în concediu l-a rugat pe ajutorul şefului de post, martorul TTT., să-i conducă la locuinţele pietrarilor de unde au încărcat câte o cantitatea de piatră de la aproximativ patru locaţii. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

În legătură cu declaraţia inculpatului J. dată în calitate de martor în faza de urmărire penală, prima instanţă redă că nu se poate reţine faptul că aceasta nu corespunde realităţii, deoarece în cauză procurorul nu a făcut dovada că inculpatul J. ar fi cunoscut faptul că inculpatul B. le-ar fi cerut celor 5 martori pietrari piatră gratuit prin intermediul inculpatului E., în condiţiile în care martorul a relatat ceea ce a perceput, respectiv faptul că inculpatul B. i-a dat fiicei sale numărul de telefon a lui E., iar acesta i-a pus în legătură cu ajutorul şefului de post martorul TTT., care i-a condus în cele 4 locaţii de unde au cumpărat piatră.

De altfel, inculpatul J. a menţionat faptul că el i-a dat portofelul soţiei, iar aceasta i-a spus că a plătit în total 800 RON pentru piatră. Acelaşi aspecte le relatează şi martorul SSS., care i-a însoţit pe cei doi după piatră, a văzut când fratele său i-a dat portofelul pentru a plăti şi a aflat ulterior de la acesta că piatra a costat 800 RON.

De asemenea, martorul TTT., poliţistul care i-a condus la locaţiile de unde au cumpărat piatra a arătat că "în vara anului 2015, şeful meu inc. E., m-a sunat şi m-a rugat să o însoţesc pe fiica inc. B. pentru a-şi achiziţiona piatră, în sensul să o conduc, la numiţii L., P., O. şi R.. Menţionez că piatra era depozitată în faţa domiciliului lui M., care exploata piatră împreună cu L. Din câte îmi amintesc eu, au încărcat piatră doar din faţa casei lui M., nu şi de la L., cum am arătat la urmărire penală. Probabil că s-a creat o confuzie la u.p. cu privire la cei doi fraţi. Menţionez că am aşteptat-o pe fiica inc. B. în localitate Ştei, aceasta era împreună cu soţul ei şi cred că cu fratele soţului şi erau cu o maşină tip dubiţă (...). Din câte reţin eu, acasă la cei patru pe care i-am menţionat de la care s-a încărcat piatra, au fost prezente doar soţiile. Nu am asistat la vreo discuţie între numiţii J., Q. şi persoanele de la care s-a încărcat piatra cu privire la preţul acesteia şi nu am văzut ca soţii să dea vreo sumă de bani celor de la care s-a încărcat piatra", iar la întrebarea "Cât timp s-a încărcat piatră, aţi stat permanent lângă Q.?", martorul a răspuns că nu, ceea ce nu exclude faptul că piatra a fost plătită de către fiica inculpatului B.

Martora HHHHH., soţia martorului M. a arătat că ştie de la cumnata sa martora BBBB., soţia martorului L. că fiica inculpatului B. ar fi cumpărat piatră de la aceasta.

Audiată în faza de urmărire penală martora BBBB. a arătat că nu îi cunoaşte pe inculpatul B. şi pe fiica acestuia atunci când i-au fost arătate fotografiile acestora din baza de date şi că nu cunoaşte ca inculpatul B. să fi cumpărat piatră de la soţul său.

În faţa instanţei martora BBBB. a arătat "Este adevărat ce am arătat la u.p. când mi s-au arătat acele fotografii, că nu îl cunosc pe inc. B. şi pe fiica acestuia Q.. La u.p. nu mi-am adus aminte că fiica inc. B. a cumpărat piatră de la noi. De câtva timp tot m-am gândit şi mi-am amintit că fiica inc. B. a venit la noi împreună cu TTT., cu o dubiţă condusă de un şofer, după piatră. Soţul meu a încărcat piatra, dar nu îmi amintesc ce cantitate, iar martorul Stan a plecat mai încolo de noi şi fiica inc. B. a intrat în casă cu mine şi nu îmi amintesc ce sumă mi-a dat pentru piatră. La u.p. nu am declarat aceste aspecte pentru că m-a presat procurorul AAAAAA. şi mi-a spus că dacă nu spun tot o să mă lege şi mi-a fost frică ( . . . . . . . . . . . .). Întrebare procuror: O cunoaşteţi pe fiica inc. B., Q.?

Răspuns: Ştiu că a venit după piatră într-o zi şi nu s-a ajuns. A venit împreună cu martorul TTT., iar ulterior a venit a doua zi din nou după piatră. Persoana despre care mi-a vorbit astăzi că mi-a plătit banii şi am spus că este fiica lui B., este aceeaşi cu persoana arătată în fotografie la DNA când am fost audiată.

Întrebare procuror: De ce aţi fost atât de preocupată să aflaţi identitatea persoanei de sex feminin care a venit să ridice piatră împreună cu TTT., aţi discutat cu altcineva despre această persoană?

Răspuns: Mi-am amintit pentru că a venit şi nu s-a ajuns piatra şi am văzut-o prin poze la DNA şi m-am gândit că este ea."

În ceea ce priveşte cantitatea de 11 metri pătraţi de piatră ornamentală, pentru pavarea unor scări, pe care inculpatul B. prin intermediul fiicei sale Q. ar fi pretins-o de la numiţii L., M., N., O. şi P. în ziua respectivă, aşa cum se reţine prin rechizitoriu, Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi pretins această cantitate de piatră gratuit de la cei 5 martori prin intermediul fiicei sale, că a luat legătura cu fiica sa în acea zi şi i-a solicitat să ceară piatră celor 5 martori pietrari în schimbul protecţiei.

În acuzare procurorul arată în rechizitoriu că fiica inculpatului B. "profitând de situaţie, respectiv de faptul că piatra ornamentală colectată pentru tatăl său era gratuită, a mai pretins de la pietrari o cantitate suplimentară de 11 metri pătraţi de piatră ornamentală, pentru pavarea unor scări. Această cantitate suplimentară de piatră a fost colectată de la aceiaşi pietrari menţionaţi mai sus, în aceiaşi zi, din dispoziţia şi potrivit indicaţiilor inculpatului E., în considerarea înţelegerii prealabile pe care şeful de post a avut-o cu şeful său ierarhic, comisarul şef B."

Curtea constată însă că acuzarea nu a dovedit existenţa unei înţelegeri între inculpatul B. şi inculpatul E. în sensul că inculpatul E. să solicite piatră gratuit de la cei 5 martori menţionaţi pentru ca în schimb inculpatul B. să nu-şi exercite atribuţiile. Nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul B. ar fi pretins prin intermediul fiicei sale 11 metri pătraţi de piatră de la cei 5 martori denunţători pentru ca în schimb să nu-şi exercite atribuţiile şi să le asigure protecţie. De altfel, în data de 15.07.2015, fiica inculpatului B. aflată în Cărpinet pentru a achiziţiona piatra nu a discutat cu cei cinci martori denunţători şi nu s-a făcut dovada că aceasta le-ar fi comunicat în vreun mod faptul că tatăl său le solicită 11 metri pătraţi de piatră gratuit pentru ca în schimb să le acorde protecţie penală, intenţia de a achiziţiona şi cantitatea de 11 metri pătraţi de piatra a fost spontană, iar pietrarii nu au fost de faţă la achiziţionarea pietrei.

De asemenea, aşa cum rezultă din declaraţia martorului TTT., dată în faţa primei instanţe acesta a arătat "Inc E. nu mi-a spus ce cantitate de piatră trebuie să încarce, dar când am ajuns la P., fiica inc. B. mi-a spus că are nevoie şi de piatră mai subţire, aproximativ 10 - 11 m2 şi a încărcat de acolo. Eu l-am sunat pe inc. E. să-l întreb cu privire la piatra mai subţire, de care fiica inc. B. avea nevoie în plus. Eu l-am sunat pe E. ca să-l întreb dacă a discutat în prealabil cu numitul P. despre acea piatră subţire, şi nu mai reţin dacă mi-a spus imediat sau m-a sunat ulterior şi mi-a spus că a vorbit cu P. şi că poate încărca de acolo piatră."

Acuzarea nu a probat cu certitudine că piatra nu a fost plătită, că a fost luată de la toţi cei cinci martori, că a existat vreo înţelegere între inculpatul B. şi inculpatul E. Mai mult decât atât, inculpatul E. nu a comunicat celor cinci martori faptul că trebuie să dea 2 tone şi 11 m pătraţi de piatră inculpatului B. pentru ca în schimb să protejeze activităţile ilicite ale numiţilor L., M., N., O. şi P., respectiv pentru a nu-şi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Beiuş, a Secţiilor de Poliţie Rurală şi a Posturilor de Poliţie arondate, inclusiv Postul de Poliţie Cărpinet, din nicio probă nerezultând acest aspect.

La dosar nu există probe din care să rezulte că inculpatul B. i-ar fi solicitat inculpatului E. sau altui poliţist din subordine să nu aplice dispoziţiile legale cu privire la vreunul dintre cei cinci martori sau că i-a protejat în vreun fel pe aceştia.

În dovedirea pretinsei implicări a inculpatului B. în "protejarea activităţii ilicite" a celor cinci martori, în rechizitoriu se arată că O., L. şi P. au fost cercetaţi penal în două dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, respectiv: Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma sesizării Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Judeţean Bihor, având ca obiect comiterea infracţiunii prev. de art. 52 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007, clasat la data de 12.08.2014; cercetările penale au fost efectuate de agentul şef principal E.; Dosarul penal nr. x/2014, având ca obiect comiterea infracţiunii prev. de art. 52 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2007, clasat la data de 10.04.2014; cercetările penale au fost efectuate de agentul şef principal E., iar adresa pentru înregistrarea cauzei în evidenţele penale ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi cea de înaintare a dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş la finalizarea cercetărilor au fost semnate de comisarul şef B. şi agentul şef principal E.

Curtea constată că implicarea inculpatului B. în cele două dosare penale menţionate a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul B. nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorilor O., L. şi P. sau a oricărei alte măsuri apte să îi favorizeze.

Pe de altă parte, în cauză nu există probe că martorii ar fi dat piatră gratuit în legătură cu soluţiile date în acest dosar. De asemenea, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. Curtea constată că acesta nu a fost trimis în judecată pentru că ar fi solicitat celor 5 martori piatră gratuit pentru ca în schimb să propună o soluţie favorabilă acestora în cele două dosare penale sau să intervină la procurorul de caz în acest sens.

De asemenea, analizând înscrisurile, instanţa constată că în Dosarul penal nr. x/2014, referatul cu propunere de clasare a fost întocmit de către inculpatul E., iar soluţia propusă a fost menţinută de către procurorul de caz VVVVVVV. prin ordonanţa din 12.08.2014, soluţia de clasare a fost dată potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen. pe motiv că persoanele cercetate au concesionat teren din anul 2013 în vederea obţinerii permisului de exploatare, au oprit exploatarea în baza unor adeverinţe de la Primăria Cărpinet până la obţinerea permisului de exploatare.

În Dosarul nr. x/2014 referatul cu propunere de clasare a fost întocmit de către martorul TTT., iar nu de către inculpatul E., soluţia propusă a fost menţinută de către procurorul de caz VVVVVVV. prin ordonanţa din 10.04.2014.

În cauză nu s-a dovedit că inculpatul E. ar fi solicitat piatră gratis de la martorii cercetaţi pentru a propune o soluţie favorabilă sau pentru a intervenii pe lângă procuror, iar acesta nici nu avea atribuţii pentru a da soluţia de clasare, aceasta aparţinând procurorului care avea sub supraveghere acele dosare penale.

În rechizitoriu se mai arată că inculpatul B. "legal. şi conform atribuţiilor de serviciu, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere contravenţională şi penală a numiţilor L., M., N., O. şi P. şi să dispună măsuri în acest sens, în principal şefului Postului de Poliţie Cărpinet, agentul şef principal E., pe raza de competenţă a căruia au fost comise faptele ilicite, constând în aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi confiscarea bunurilor şi a sumelor de bani care au servit sau au fost dobândite ca urmare a săvârşirii contravenţiilor, cât şi tragerea la răspundere penală a sus-numiţilor în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2007 rep. şi ale Legii minelor nr. 85/2003".

Curtea constată că nu i se poate reproşa inculpatului B. lipsa unei sesizări din oficiu cu privire la exploatarea nelegală a pietrei de către martori, deoarece aşa cum aceştia au declarat, exploatarea pietrei era oprită în acea perioadă, inclusiv din ordonanţele de clasare rezultă acest lucru, iar procurorul nu a produs nicio probă din care să rezulte că inculpatul B. i-a surprins pe martori exploatând nelegal piatră sau a fost sesizat în acest sens şi nu a dispus vreo măsură legală. De asemenea, în ceea ce priveşte posibilele contravenţii săvârşite de către martori nu există probe că inculpatul B. a împiedicat constatarea acestora, nu s-a sesizat cu vreo contravenţie de care a luat la cunoştinţă, contravenţie săvârşită de martorii pietrari sau i-a cerul inculpatului E. să nu ia măsuri în acest sens.

Curtea constată că parchetul a opinat că în schimbul foloaselor primite, inculpatul B. urma să-i favorizeze pe martori şi să nu se sesizeze din oficiu pentru tragerea la răspundere penală şi contravenţională a acestora şi să nu dispună măsuri în acest sens inculpatului E. în raza de competenţă a căruia s-ar fi săvârşit faptele.

Curtea apreciază că din probele administrate nu rezultă că inculpatul B. avea obligaţia de a se sesiza din oficiu.

În actul de sesizare se mai reţine că la data de 22.09.2015 inspectorii din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea au efectuat, la solicitarea organelor de urmărire penală, mai multe controale, la domiciliile martorilor L., M., N., O. şi P. unde s-a constatat că aceştia, în calitate de persoană fizică neautorizată şi fără a deţine autorizaţie de exploatare sau comercializare a pietrei, au deţinut pe stoc cantităţi de piatră între 3,5 şi 10 metri cubi de piatră, fără documente de provenienţă. Din verificările efectuate s-a constatat că în perioada 23.09.2015 - 28.09.2015 aceştia au vândut piatra deţinută la preţul de 250 de RON/metru cub.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a acestor martori sau că nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Procurorul susţine în acuzare că inculpatul B. avea cunoştinţă despre faptul că pietrarii din comuna Cărpinet exploatau şi comercializau ilegal piatra ornamentală pentru pavaj potrivit discuţiei avută de acesta cu şeful secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei, comisarul şef ZZZ., în data de 06 august 2015, în intervalul orar 10:28:55 - 11:20:35.

Curtea de Apel consideră însă că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea apreciază că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

De asemenea, în actul de sesizare al instanţei se mai reţine că în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul B. a fost invitat la aniversarea zilei de naştere a inculpatului E., eveniment la care au participat şi pietrarii L., M., P. şi R., iar acest eveniment constituie o probă a corupţiei sistemice, la care s-a făcut referire în preambulul rechizitoriului, în care sunt angrenate grupuri de indivizi din mediul politic şi din Poliţie, împreună cu persoane ce desfăşoară activităţi ilicite, între care există strânse legături de interdependenţă, asigurându-şi sprijinul şi susţinerea în mod reciproc.

Curtea apreciază că interpretarea dată de către procuror participării inculpatului B. la ziua de naştere a inculpatului E. nu are suport probator în condiţiile în care inculpatul B. nu a negat faptul că se cunoaşte cu inculpatul E. încă din copilărie, fiind din aceiaşi localitate, că au jucat fotbal împreună, lucrau împreună, iar prezenţa la astfel de evenimente la care participă mai multe persoane nu înseamnă că participanţii îşi asigură sprijin infracţional.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că nu are nicio legătură cu dosarul cauzei, respectiv cu acuzaţiile descrise la pct. 3 din rechizitoriu discursul rostit la acel eveniment de către chestorul principal de poliţie în rezervă HHHHHHH., fost reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne la Preşedenţia României (procesul-verbal de redare a înregistrării), invocat în acuzare de către procuror şi redat în rechizitoriu.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu)

Din probele administrate Curtea constată că acuzarea nu a probat existenţa unei înţelegeri între martorii L., M., N., O. şi P. şi inculpatul B. prin intermediul inculpatului E. în cadrul căreia inculpatul B. să le fi asigurat protecţia penală martorilor sau să le fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, existenţa unui act de pretindere de foloase, respectiv de primire de piatră de la martori către fiica inculpatul B., în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu. Tot astfel, nu este probată legătura dintre piatra luată de fiica inculpatului B. în data de 15.07.2015 şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului B. în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului. De asemenea nu s-a probat cantitatea exactă de piatră şi persoanele de la care a fost luată de către fiica inculpatului B.

Pentru considerentele arătate, nu s-a probat nici faptul că inculpatul E. l-ar fi ajutat pe inculpatul B., prin aceea că a pretins pentru acesta, de la numiţii L., M., N., O. şi P., persoane ce exploatau şi comercializau, fără îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea curţii de la locuinţa fiicei inculpatului B. în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că acesta a vorbit cu fiecare din cei cinci martori şi le-ar fi cerut piatră gratis pentru inculpatul B. pentru ca în schimb acesta din urmă să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului E. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C. pen., art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimiţând la considerentele că, pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul B., era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins şi primit foloase care nu i se cuvin şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, invocă incidenţa cazului de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Dincolo de împrejurarea că "nu s-a probat" acuzarea, este de reţinut acest caz de achitare inclusiv în ipoteza existenţei unui "dubiu" cu privire la săvârşirea unei infracţiuni (in dubio pro reo).

3.2. Cu privire la acuzaţia de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului J. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

Strâns legat de cele mai sus menţionate este de reţinut şi acuzaţia vizând infracţiunea de mărturie mincinoasă, care este incriminată prin dispoziţiile art. 273 din C. pen. şi constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

Obiectul juridic general constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori în orice procedură în care se ascultă martori. Obiectul juridic special al infracţiunii constă în acele relaţii sociale a căror existenţă este asigurată prin apărarea activităţii de înfăptuire a justiţiei împotriva faptelor de natură să împiedice sau să zădărnicească aflarea adevărului de către organele judiciare.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, calitate pe care o au numai persoanele ce au o sarcină judiciară care decurge din existenţa unui raport special în care aceste persoane se găsesc faţă de organul judiciar.

Curtea constată că inculpatul J. a fost audiat la data de 04.10.2016 în calitate de martor în cauza penală nr. 129/P/2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Oradea, astfel că în cauză este îndeplinită condiţia premisă, aceea a depunerii unei mărturii într-o anumită procedură, aşa cum este reglementat în norma penală de incriminare.

Pentru existenţa infracţiunii sub aspectul tipicităţii obiective mai este necesar ca aspectele relatate de martor, apreciate ca mincinoase, neadevărate, să fie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Martorul săvârşeşte infracţiunea numai dacă, cunoscând realitatea, o denaturează în aşa fel încât relatările sale duc la o altă concluzie ca şi atunci când, având posibilitatea să cunoască realitatea, relatează fapte imaginare. Potrivit dispoziţiei incriminatorii din art. 273 noul C. pen., este martor mincinos şi acela care nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, deşi cunoştea realitatea. O împrejurare este esenţială când prezintă importanţă, are pondere în stabilirea adevărului şi, prin consecinţă, în soluţionarea justă a unei cauze. Dacă reticenţa martorului în a spune adevărul sau afirmaţiile mincinoase se referă la stări, situaţii sau împrejurări care nu sunt esenţiale pentru judecată, fapta nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă de la art. 273 noul C. pen. În practica judiciară s-a statuat că acest caracter esenţial se determină nu în funcţie de soluţia pronunţată în cauza în care s-a făcut mărturia, ci în funcţie de obiectul probei. Dacă aceasta este concludentă în raport de învinuirea adusă inculpatului sau orice alt aspect de natură să influenţeze absolvirea de răspundere penală a acestuia, împrejurarea respectivă, relatată mincinos de martor, are caracter esenţial în sensul art. 273 noul C. pen.

Curtea constată că toate aspectele susţinute de acuzare că ar constitui elemente nereale relatate de inculpatul J. în faza de urmărire penală, (respectiv, faptul că, a declarat că în vara anului 2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuinţa sa din localitatea Beiuşele, judeţul Bihor, a achiziţionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane din localitatea Izbuc, comuna Cărpinet, a căror identitate nu o mai reţine, iar soţia sa, Q., a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 RON. De asemenea, că socrul său, inculpatul B., nu a avut niciun fel de implicare în achiziţionarea pietrei ornamentale pentru pavaj de la pietrarii din comuna Cărpinet, judeţul Bihor) nu au fost dovedite.

Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză şi analizat detaliat de instanţa la pct. 3, reiese că aspectele relatate de inculpatul J. la urmărire penală în data de 4.10.2016 sunt concordante sau relativ similare cu cele relatate de ceilalţi martori sau persoane implicate, RRR., SSS. şi, totodată, nu s-a dovedit niciun moment că inculpatul J. ar fi cunoscut aşa cum susţine parchetul că inculpatul B. ar fi solicitat piatra drept mită prin intermediul inculpatului E., astfel că, suspiciunea reţinută de acuzare a rămas la acest nivel, de simplă supoziţie.

Parchetul nu a dovedit faptul că inculpatul J. a asistat la vreo înţelegere dintre inculpaţii B. şi E. cu privire la piatră, că a auzit vreo convorbire telefonică redată la descrierea stării de fapt, acest martor în faza de urmărire penală a redat aspectele pe care le-a perceput cu ocazia deplasării împreună cu soţia sa Q. şi cu ceilalţi martori după piatră, iar aceşti martori confirmă relatările sale.

La data de 15 iulie 2015 numita Q., fiica inculpatului B. împreună cu soţul acesteia inculpatul J., s-au deplasat în satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul SSS., fratele inculpatului J.. Aceştia au fost conduşi, la solicitarea inculpatului E., de către ajutorul şefului de post, martorul TTT., la locuinţele pietrarilor de unde au încărcat câte o cantitatea de piatră de la fiecare pietrar. Deoarece piatra colectată era foarte grea şi depăşea posibilităţile de transport ale autovehiculului condus de SSS., numita Q. l-a chemat şi pe naşul acesteia, martorul RRR., să-i ajute la transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de transport.

În cauză nu s-a dovedit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta materială a inculpatului, de a da declaraţii în calitate de martor în acea cauză penală este prevăzută de legea penală, întrucât nu se poate stabili cu certitudine, atât existenţa caracterului mincinos al acelei declaraţii, cât şi omisiunea, cu ştiinţă, a inculpatului de a declara anumite fapte sau împrejurări, în condiţiile în care nu s-a dovedit că inculpatul J. a asistat la vreo înţelegere dintre inculpaţii B. şi E. cu privire la piatră sau că această înţelegere inculpatul B. i-a comunicat-o fiicei sale Q. care la rândul său i-a comunicat-o inculpatului J.

În condiţiile în care la data de 15.06.2015 inculpatul J. i-a dat portofelul soţiei pentru a plăti piatra, iar aceasta i-a spus că a plătit în total 800 RON, inculpatul a relatat cele percepute la acel moment.

Având în vedere pregnantul caracter subiectiv al procesului intern al recepţiei informaţiilor, în astfel de situaţii trebuie probat în plus că, în raport de condiţiile şi de împrejurările în care s-a înregistrat informaţia, aceasta nu avea cum să nu fie recepţionată de martor în condiţiile şi în maniera în care evenimentul sau faptul asupra căruia poartă să fi avut loc.

Or, se impune a se sublinia că, nu în toate cauzele/situaţiile, informaţia transmisă de emiţător, în forma eliptică în care a avut loc această transmitere, se plia pe existenţa unor informaţii preexistente ale receptorului, în raport de care aceasta avea sensul conferit de acuzaţiile formulate împotriva inculpatului.

Ca atare, pentru cele expuse, Curtea constată că, în cauză, fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., deşi, ca şi în cazul precedent şi totodată într-un proces indubitabil de corelare cu cele dispuse la pct. 3.1., se impunea achitarea inculpatului în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

4. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatei F. (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu) şi cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

Potrivit declaraţiilor martorilor L., BBBB., P., O., R., M., JJJJ., N., HHHHH. rezultă faptul că pe raza localităţilor Izbuc-Călugări, sate situate pe raza comunei Cărpinet, iniţial locuitorii s-au îndeletnicit cu producerea varului, materia primă fiind procurată din carierele de piatră existente în zonă. Aproximativ din anul 2003, mai multe persoane din satul Izbuc au început să se ocupe cu exploatarea de piatră ornamentală pentru pavaj, la început aceasta extrăgându-se prin decopertarea solului cu mijloace de lucru rudimentare. Pietrarii din satul Izbuc făceau astfel de exploatări în zona denumită "Valea Preotesei", situată la limita judeţelor Bihor şi Arad, la poalele Munţilor Codru-Moma, în timp ce pietrarii din satul Călugări extrăgeau piatra ornamentală din zona denumită "Dâmbu Radului".

După anul 2006, exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj a devenit în comuna Cărpinet un fenomen de masă, fiecare persoană care se ocupa cu exploatarea acestui tip de piatră având delimitat un loc propriu pentru exploatare.

Exploatarea pietrei se făcea în mod ilegal, respectiv fără autorizaţie de mediu şi permis de exploatare, fapt ce era cunoscut de către şeful Postului de Poliţie Cărpinet, iniţial inculpatul D., iar ulterior inculpatul E.

Piatra extrasă era vândută ulterior diverşilor clienţi, fiind expusă în acest sens pe marginea drumului public ce traversează cele două sate, Izbuc şi Călugări.

În încercarea de a intra în legalitate cu exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj, iniţial unii dintre pietrari şi-au înfiinţat societăţi comerciale, concesionând, de la Primăria comunei Cărpinet suprafeţele de teren pe care se aflau carierele de piatră. Astfel, martorii O. şi N., care au devenit asociaţi la S.C. KKKKKKK. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii L., M. şi LLLLLLL., care au devenit asociaţi la S.C. MMMMMMM. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Valea Preotesei", martorii NNNNNNN. şi R., care au devenit asociaţi la S.C. OOOOOOO. S.R.L., au concesionat teren situat în zona "Dâmbul Radului", iar martorul P., care a înfiinţat o întreprindere familială, a concesionat teren în cariera din zona "Valea Preotesei".

Prin desfăşurarea de activităţi de exploatare a pietrei ornamentale pentru pavaj în lipsa permisului de exploatare, cei care exploatau piatra ar fi comis infracţiunea prevăzută de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, dar şi contravenţiile prevăzute de art. 96 alin. (2) pct. 1 şi alin. (3) pct. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 22.12.2005, iar prin comercializarea ilegală a acestui produs ar fi săvârşit contravenţia prevăzută la art. 1 din Legea nr. 12/1990.

Exploatarea şi comercializarea nelegală a pietrei a devenit un fenomen generalizat în zonă fiind printre singurele surse de venit ale locuitorilor. Atât primarul localităţii, martorul JJJJ. cât şi inculpatul E., care a devenit şef de post în comuna Cărpinet în anul 2012 au făcut demersuri pentru intrarea în legalitate a pietrarilor. Astfel, iniţial au fost concesionate terenurile de la primărie, inculpatul E. s-a deplasat în carieră şi le-a solicitat să oprească exploatarea, pietrarii au fost chemaţi la sediul Primăriei şi al Poliţiei şi li s-au explicat care sunt demersurile pentru a intra în legalitate. Cu toate acestea, fenomenul era greu de stăpânit, aşa cum au arătat martorii audiaţi, şi în prezent, după ce parte din pietrari au obţinut autorizaţia de mediu, se exploatează nelegal piatră în zona Cărpinet.

Inculpata F. a deţinut, la data faptelor, funcţia de consilier superior în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.

Pentru a se putea exploata legal piatra trebuie parcurse trei etape în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu, respectiv în prima etapă pentru obţinerea avizului de mediu care reglementează situaţia terenului, a doua etapă în vederea obţinerii acordului de mediu, iar a treia etapă în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu.

În vederea obţinerii autorizaţiei de mediu S.C. MMMMMMM. S.R.L., S.C. OOOOOOO. S.R.L., S.C. KKKKKKK. S.R.L. şi I.F. P. au parcurs etapele menţionate, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală.

Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor AAAA., XXXXXXX., funcţionari în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii al A.P.M. Bihor, care au analizat dosarele pietrarilor din Cărpinet cât şi a martorei GGGGG., director la acea dată la A.P.M. Bihor, pentru prima etapă, în vederea avizului de mediu, s-a parcurs întreaga procedură conform H.G. nr. 1076/2004, martorii AAAA., XXXXXXX. au analizat aceste dosare, la această analiză inculpata F. nu a avut nicio atribuţie legală. După ce au analizat dosarele martorii le-au supus spre analiză Comisiei de Analiză Tehnică în data de 10.06.2015 şi au propus în acea comisie adoptarea planului cu aviz de mediu, respectiv emiterea avizului de mediu. În cadrul acestei Comisii de Analiză Tehnică de la acea dată, inculpata F. o înlocuia pe şefa de serviciu YYYYYYY. care se afla în concediu, în baza unei decizii a şefului de instituţie.

Din Comisia de Analiză Tehnică făceau parte mai multe instituţii: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, Primăria municipiului Oradea, Filiala judeţului Bihor a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi patrimoniu Naţional Bihor, Direcţia Sanitar veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Direcţia de Sănătate publică Bihor, Direcţia Silvică Bihor, Administraţia Parcului Naţional Apuseni, Direcţia pentru Agricultură Bihor, Compartimentul Inspecţie Teritorială Oradea al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor, reprezentanţii acestora fiind numiţi prin ordin al prefectului.

Inculpata F. nu a influenţat propunerea celor doi martori care au analizat dosarele şi nici decizia comisiei, acesta fiind un organism colegial. Potrivit procesului-verbal de şedinţă şi declaraţiilor martorilor rezultă faptul că după ce au fost prezentate dosarele societăţilor în discuţie, deoarece niciun membru din comisie nu a formulat întrebări, observaţii, recomandări şi nefiind invocate astfel de aspecte s-a propus emiterea avizului de mediu şi s-a întocmit un proces-verbal de şedinţă în acest sens, semnat de toţi membrii comisiei, inclusiv de inculpata F., existând unanimitate în comisie.

După această şedinţă inculpata F. a semnat deciziile de emitere a avizului de mediu pentru că înlocuia pe şeful Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, având în vedere faptul că şeful acestui serviciu, numita YYYYYYY., se afla în concediu de odihnă, precum şi directorul instituţiei. Inculpata F. a participat la final în procedura avizului de mediu şi nu avea posibilitate să influenţeze soluţia care se dădea după analiza dosarelor, aceste soluţii fiind propuse de persoanele care au lucrat în dosar. La şedinţele la care a participat inculpata F., persoanele care a au avut în analiză dosarele pietrarilor din Izbuc au expus propunerea formulată, la care nu s-au formulat observaţii, obiecţiuni, împotriviri din partea vreunui membru al comisiei.

În cea de a doua etapă, pentru obţinerea acordului de mediu s-a depus de către titulari documentaţia, s-a verificat în teren amplasamentul de către cei doi martori AAAA., XXXXXXX., după care s-au mai solicitat alte completări la documentaţie, iar când documentaţia a fost completă a fost din nou introdusă într-o şedinţă a Comisiei de Analiza Tehnică la data de 05.08.2015. În acea şedinţă cei doi martori care au avut în lucru dosarele pietrarilor au prezentat documentaţia, de asemenea evaluatorul de mediu a prezentat memoriul tehnic, nu au fost observaţii de-a lungul procedurii, nu s-au primit sesizări din partea publicului, documentaţia fiind completă, iar martorii au propus luarea deciziei fără a se supune impactului asupra mediului şi fără evaluare adecvată.

Astfel, procedura simplificată nu a fost solicitată de către inculpata F., ci de către cei doi funcţionari care au analizat dosarele. În declaraţiile date aceştia au arătat că au solicitat o procedură simplificată, deoarece suprafaţa de exploatare era una mică şi zona de exploatare era antropizată, adică în zonă nu existau specii de plante sau animale care să fie afectate de lucrări. Şi în această situaţie nu au fost formulate observaţii, propuneri, din partea vreunui membru al comisiei. Astfel s-a încheiat un proces-verbal de şedinţă semnat de toţi membrii comisiei, inclusiv de inculpata F. care şi la acea dată o înlocuia pe şefa de serviciu YYYYYYY. Martorii au menţionat că pentru această etapă au avut toate avizele favorabile, inclusiv de la custode şi Apele Române.

La finalul etapei a doua s-au emis decizii de încadrare, de către cei doi funcţionari pentru dosarele avute în lucru. Acele decizii au fost semnate de către cei doi funcţionari, de către şef serviciu şi şef instituţie. Inculpata F. nu a semnat acele decizii.

Pentru etapa a treia, titularii au depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Din nou a fost verificat amplasamentul de către cei doi martori, documentaţia a fost completă, a fost introdusă din nou documentaţia în Comisia Internă de Analiză, nu au fost observaţii, sesizări pe parcursul procedurii şi pentru că nu au fost contestaţii, în termen de 15 zile s-a emis autorizaţia de mediu pentru fiecare titular.

În cea de a treia etapă, inculpata F. nu a avut nicio atribuţie legală, nemaiînlocuind şeful de serviciu. Aşa cum au arătat cei doi martori care au avut în lucru dosarele în toată perioada în care au lucrat în acele dosare, inculpata F. nu a venit la ei pentru a interveni în vederea soluţionării favorabile a dosarului sau pentru a propune o procedură simplificată privind acordul de mediu.

În ceea ce priveşte achiziţionarea infracţională a pietrei de către inculpata F., Curtea a constatat că în luna iunie 2015 inculpata F. s-ar fi întâlnit pe holurile instituţiei cu inculpatul E. şi cu martorul JJJJ., pe care nu îi cunoştea dinainte şi aflând că sunt din zona Cărpinet Izbuc s-a interesat dacă se mai vinde piatră în zonă pentru că avea nevoie să îşi termine o lucrare la casă. A primit numerele de telefon a celor doi şi în data de 13 iunie 2016 l-a sunat pe inculpatul E. şi i-a spus că se îndreaptă spre zona Izbuc, inculpatul E. urmând să o îndrume spre zona respectivă aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice.

Ulterior, inculpatul E. ia legătura telefonic cu martorul R. şi îi spune că va veni cineva de la mediu care a fost în comisie cu L., că îi trebuie 20 m de piatră, îi spune să adune câte 10 plăci de la fiecare, precum şi să nu ia bani de la acea doamnă pentru că a fost în comisie.

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor F. şi E. care se coroborează cu declaraţiile martorilor L. şi EEEE., fiind îndrumată de inculpatul E. inculpata F. a ajuns în Cărpinet şi l-a identificat uşor pe inculpatul E., deoarece se afla în maşina poliţiei, fiind îmbrăcat în poliţist. Inculpatul E. l-a contactat pe L. care s-a urcat în maşină împreună cu inculpata F., soţul acesteia, martorul EEEE. şi fiica celor doi, deplasarea efectuându-se cu un autoturism marca x. Ulterior s-au deplasat cu autoturismul până în dreptul unei case unde era o grămăjoară de piatră şi au încărcat 20 - 30 de plăci. Martorul EEEE. i-a dat persoanei de la care a încărcat piatra suma de 100 RON pentru piatra încărcată în maşină, iar acesta i-a restituit suma de 50 RON spunând că este suficient pentru piatra pe care au luat-o, aceasta nefiind de o calitate superioară. După aceea l-au lăsat pe L. la o distanţă de câteva case şi s-au întors spre Oradea.

Procurorul îşi întemeiază acuzaţia pe procesele verbele de redare a discuţiilor telefonice şi pe declaraţiile martorilor R., O., L. şi P.

Dincolo de aspectul de îndepărtare a cuprinsului discuţiilor telefonice, împrejurarea că martorii L. şi P. au arătat la urmărire penală că în anul 2015 din dispoziţia inculpatului E. a fost colectată piatră ornamentală fără să se cunoască persoana căreia i-a fost remisă, nu face dovada faptului că acea piatră a fost strânsă pentru inculpata F. şi că aceasta ar fi primit-o fără să plătească vreo sumă de bani.

De asemenea, nu s-a făcut dovada că martorii denunţători ar fi fost informaţi de către inculpatul E. că inculpata F. le solicită piatră gratis pentru a-i ajuta în obţinerea autorizaţiei de mediu, şi că "doamna de la mediu" ar fi inculpata F., respectiv că inculpatul E. le-a comunicat acest aspect. De altfel, martorul R., a arătat în faţa primei instanţe, "consider că acolo s-au făcut presiuni pe noi, procurorul de acolo a strigat la mine (...) nu menţin nici declaraţia din 29.06.2016 cu privire la colectarea pietrei de la pietrarii menţionaţi pentru doamna de la Agenţia de Mediu, deoarece atunci eram speriat pentru că au venit mascaţii în sat şi aveam un copil mic (...). Menţionez că nu am adunat piatră pentru doamna de la Agenţia de Mediu aşa cum mi-a solicitat inc. E. şi nici nu o cunosc pe acea doamnă, am văzut-o data trecută când am fost la instanţă (...). Menţionez că eu nu i-am vândut şi nici nu i-am dat gratis vreodată inc. F. vreo cantitate piatră şi am văzut-o pentru prima dată în faţa instanţei de judecată când am fost chemat ca şi martor ".

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpata F. ar fi pretins piatră gratuit prin intermediul inculpatului E. de la martorii R., L., O. şi P. pentru eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu.

Aşa cum s-a arătat, inculpata F. a plătit cele 20 bucăţi de piatră, nu s-a făcut dovada că i-a solicitat inculpatului E. să ceară în numele ei această cantitate de piatră, iar emiterea acelor decizii a fost rezultatul unei decizii colegiale în Comisia de analiză tehnică, inculpata nu a influenţat niciun membru al comisiei şi nici pe cei doi funcţionari care au avut în lucru dosarele pietrarilor şi au propus emiterea avizului de mediu, întrucât dosarele erau complete. Mai mult decât atât, acele decizii nu le dădeau dreptul pietrarilor să exploateze piatră, întrucât doar în urma autorizaţiei de mediu era posibil acest lucru.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpata F. le-ar fi solicitat martorilor denunţători R., L., O. şi P. vreo cantitate de piatră nici direct şi nici prin intermediul lui E. pentru a elibera deciziile de emitere a avizului de mediu în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu, acordului de mediu.

Curtea de Apel apreciază că, potrivit art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. o soluţie de condamnare se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest standard joacă un rol vital în cadrul procesului penal şi constituie principalul instrument pentru reducerea riscului comiterii de erori judiciare.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că "probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe acele probatorii care s-au coroborat între ele şi sunt în măsură să confirme o situaţie clară, de necombătut, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. (...) Important pentru justa soluţionare a cauzei este faptul ca mijloacele de probă să asigure aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, iar prin coroborarea lor să se confirme o situaţie exactă, neafectată de vreun dubiu." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 2479 din 8 septembrie 2014).

În consecinţă, Curtea consideră că pot fi reţinute în cauză numai situaţiile de fapt care sunt rezultate din probe fiabile şi care se află în vecinătatea certitudinii, iar orice dubiu profită inculpatului în scopul garantării prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea apreciază că prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei s-a produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte erga omnes; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, administrate în mod legal şi loial, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Nefiind dovedită infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatei F. nu poate fi reţinută nici infracţiunea de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului E. pentru considerentele arătate.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzată inculpata era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata ar fi pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatei în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă pretinderea de către inculpata F. prin intermediul inculpatului E. de la martorii denunţători R., L., O. şi P. a cantităţii de 20 - 22 m2 piatră în vederea obţinerii de către aceştia a avizului de mediu, acord de mediu şi eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatei F. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a inculpatului E. cu privire la acuzaţia de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor, aceleaşi argumente juridice teoretice propuse la capetele de acuzare anterior examinate impunând însă soluţia de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (a C. proc. pen.

5. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. şi respectiv dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului E. (descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

Curtea de Apel consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a pretins, primit, acceptat foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

De asemenea, pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de dare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul E. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a oferit şi remis inculpatului B. foloasele necuvenite menţionate în baza înţelegerii din cursul anului 2015, iar aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri aparţinând inculpatului B.

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între inculpaţii E. şi B. în cadrul căreia acesta din urmă să nu ia măsuri legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ar fi ştiut că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale, cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă. De asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la inculpatul E. de către inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Inculpatul B. era la data faptei şef al Poliţiei municipiului Beiuş, iar inculpatul E. era şef al Postului de Poliţie Cărpinet, aflat în raza de competenţă a Poliţiei Beiuş. Inculpaţii au precizat că se cunosc de multă vreme lucrând împreună, inculpatul B. arătând că se consideră prieten cu inculpatul E.

În ceea ce priveşte contravaloarea unei mese de prânz pentru cinci persoane servită într-un restaurant din apropierea municipiului Medgidia, iar la plecare primirea unei cantităţi de 10 litri de vin, Curtea constata că inculpatul B. a participat împreună cu alţi patru poliţişti din cadrul IPJ Bihor în luna mai 2015 la o întâlnire organizată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor ce a avut loc în judeţul Tulcea, iar la întoarcere a fost sunat de către inculpatul E. care i-a spus să meargă să mănânce, împreună cu ceilalţi colegi la un restaurant din apropiere de Medgidia. Inculpatul B. a fost aşteptat de martorul FFFF., prieten al inculpatului E. şi i-a îndrumat de la autostradă spre localul respectiv unde au servit masa, iar la plecare le-a dat şi pentru drum 10 litri de vin.

Printre poliţiştii care au fost împreună cu B. s-a aflat şi martorul UUU., iar contravaloarea mesei a fost apreciată la suma de 150 RON, sumă care a fost achitată de martorul UUU., unchiul inculpatului E.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului UUU., acesta este fratele mamei inculpatului E., locuieşte de mai mulţi ani în Medgidia unde a deţinut funcţia de şef al Poliţiei Medgidia, având o relaţie de prietenie de 35 ani cu patronul restaurantului unde poliţiştii au servit masa.

La acea dată martorul se afla la rudele din Bihor, fiind împreună cu inculpatul E. şi cunoscându-l pe martorul UUU. şi având în vedere faptul că a fost şi el poliţist s-a oferit să plătească masa pentru cei cinci colegi, iar din vinul pe care el l-a dus la acel restaurant unde anterior organizase o petrecere le-a oferit la plecare şi 10 litri de vin pentru cei 5 poliţişti. Martorul a mai precizat că atunci când s-a întâlnit cu martorul UUU. şi acesta i-a dat din zona lui palincă de Bihor.

Aparte de aspectul juridic al îndepărtării probatorii a convorbirilor telefonice dintre inculpaţii E. şi B., sau discuţia telefonică dintre inculpatul E. şi martorul FFFF., discuţia dintre cei doi inculpaţi B. şi E. şi servirea mesei la acest restaurant a fost ceva spontan, nu se înscrie în coordonatele unei înţelegeri "tacite şi ilicite", care ar fi presupus ca inculpatul B. să-i pretindă inculpatului E. începând cu o anumită dată foloase necuvenite.

Cu privire la al doilea act material reţinut în pct. 5 din rechizitoriu, Curtea constată că în cauză s-a dovedit faptul că inculpatul B. împreună cu martorul UUU. au fost cazaţi şapte nopţi la LLLLLLLL. din Neptun, contravaloarea cazării fiind de şapte sute de RON per familie, că aceştia au servit masa la Restaurantul T. şi că au închiriat şezlonguri pe plajă.

În mod esenţial, pentru dovedirea cerinţei legale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, în descrierea stării de fapt se arată că remiterea foloaselor necuvenite inculpatului B. s-ar fi făcut pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului şef principal E., despre care comisarul şef B. ştia că tolerează şi protejează activitatea ilegală de exploatare şi comercializare a pietrei ornamentale şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă, concretizat inclusiv prin planificarea la acţiunile poliţieneşti organizate la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş cu o frecvenţă mult redusă comparativ cu majoritatea celorlalţi şefi ai Posturilor de Poliţie din circumscripţia judiciară Beiuş. De asemenea la descrierea stării de fapt sunt menţionate şi calificativele primite de inculpatul E., considerate a fi tot un tratament preferenţial.

Referitor la omisiunea sesizării din oficiu a inculpatului B. cu privire la posibile fapte penale comise de inculpatul E., Curtea apreciază corect că din probele administrate nu rezultă că inculpatul B. avea obligaţia de a se sesiza din oficiu. Faptul că în zona Cărpinet se exploata ilegal piatră, era un fenomen în masa începând aproximativ cu anul 2006, majoritatea locuitorilor celor două sate desfăşurau astfel de activităţi fiind principala sursă de venit din zona şi aşa cum rezulta şi din declaraţiile altor şefi ai inculpatului E., martorul ZZZ., aceştia cunoşteau în cadrul poliţiei Beiuş că exploatarea nelegală a pietrei a fost stopată în anul 2015, că pietrarii au început demersurile pentru a intra în legalitate şi au obţinut la data de 27.11.2015 autorizaţiile de mediu având o perioadă de valabilitate de cinci ani şi că în zonă se mai comercializează piatră doar din stocurile care au fost exploatate anterior.

În ceea ce priveşte calificativele acordate inculpatului E. în perioada 2009 - 2014, astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu, Curtea constată că procurorul a avut în vedere o perioadă mult anterioară celei în care inculpatul B. ar fi avut înţelegerea "tacită şi ilicită" în cursul anului 2015 cu inculpatul E. şi ar fi primit foloasele necuvenite, că acesta a avut calificative bine şi foarte bine, calificative care în cea mai mare perioadă i-au fost date de alţi poliţişti şi ulterior aprobate de inculpatul B.

Mai mult decât atât, în perioada 01.12.2013 - 30.11.2014 inculpatul B. nu a avut nicio atribuţie în acordarea calificativului, calificativul fiind acordat de şeful de secţie, martorul ZZZ. şi aprobat de adjunctul şefului poliţiei Beiuş, martorul OO. De asemenea, pentru anul 2015 în rechizitoriu nu se menţionează calificativul inculpatului E. şi persoanele care l-au acordat.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul E. ar fi fost favorizat prin acordarea acestor calificative, iar aşa cum s-a arătat inculpatul B. nu era singura persoană care a acordat acest calificativ, iar din 2013 nu a mai avut această atribuţie.

Lecturând calificativele menţionate în rechizitoriu se constată că martorul ZZZ. a acordat doar calificativul bine inculpatului E., iar nu foarte bine şi că susţinerile acestuia că i-ar fi fost teamă de inculpatul B. să-i dea un calificativ inferior inculpatului E. sunt subiective şi tendenţioase în condiţiile în care tot din declaraţia aceluiaşi martor rezultă faptul că inculpatul B. atunci când a avut atribuţii în acest sens, nu i-a schimbat niciodată calificativul pe care acesta l-ar fi propus vreunui poliţist din subordine şi chiar şi atunci când martorul ZZZ. a schimbat calificativul dat de inculpatul B.1, considerat de asemenea prieten al inculpatului B., martorului MMMMMMMM., nu a primit nicio mustrare din partea inculpatului B. pentru acea modificare.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că există vreo legătura între pretinsele foloase materiale primite şi acordarea acestor calificative din anul 2009 până în anul 2013, când inculpatul B. a avut atribuţii în acest sens, că aceste calificative au fost acordate nelegal, în condiţiile în care niciodată inculpatul E. nu a beneficiat de calificativul maxim prevăzut de lege. Mai mult decât atât, începând cu anul 2013 inculpatul B. nici nu a avut atribuţii cu privire la propunerea sau acordarea calificativului, inclusiv pe perioada infracţională reţinută în rechizitoriu, respectiv în cursul anului 2015.

Tot ca un regim preferenţial la locul de muncă procurorul reţine planificarea inculpatului E. la acţiuni aferente perioadei 2014 - 2016 organizate de Poliţia Beiuş comparativ cu planificarea celorlalţi şefi de post din circumscripţia judiciară Beiuş.

Analizând această planificare precum şi depoziţiile martorilor audiaţi în acest sens, poliţişti din cadrul acestei circumscripţii judiciare IIII., HHHH., GGGG. precum şi înscrisuri de la dosar, Curtea constată că aceste afirmaţii sunt nefondate, nefăcându-se dovada raportat la numărul de acţiuni, că inculpatul E. ca de altfel şi inculpatul B.1 au fost favorizaţi de inculpatul B.

De asemenea, potrivit adreselor de la IPJ Bihor rezultă faptul că Postul de Poliţie Cărpinet, al cărui şef a fost inculpatul E., în perioada 2014 - 2016 a organizat 12 acţiuni proprii, cu mult mai multe comparativ cu celelalte posturi de poliţie din cadrul secţiei 10 Poliţie Rurală Ştei din care făcea parte, de unde rezultă faptul că inculpatul E. nu a fost favorizat la locul de muncă.

Mai mult decât, în cauză nu s-a făcut dovada că planificarea la aceste acţiuni a fost făcută de inculpatul B., ci aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi din declaraţiile martorilor, şefii de secţie erau cei care propuneau poliţiştii pentru acţiuni, propunerea fiind aprobată de adjunctul şefului Poliţiei Beiuş, iar inculpatul B. nu a intervenit pentru a-l favoriza pe inculpatul E.

În ceea ce priveşte participarea la şedinţele organizate, nu s-a făcut dovada pe bază de înscrisuri sau prezenţă că inculpatul E. nu ar fi participat, fiind simple afirmaţii în rechizitoriu care au fost combătute de depoziţiile martorilor audiaţi, şefi de post audiaţi în cauză. De asemenea nici cu privire la învoiri nu s-a făcut dovada concret în ce zi a fost învoit inculpatul E. şi de către cine.

Deşi în acuzare cu privire la tratamentul preferenţial de care ar fi beneficiat inculpatul E. de la şeful său, inculpatul B., parchetul invocă la fila x din rechizitoriu declaraţiile martorilor GGGGGGGG. - şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, agentul şef principal HHHHHHHH. - şeful Postului de Poliţie Câmpani, agentul şef principal OOOOOOOO. - şeful Postului de Poliţie Bunteşti, agentul şef principal JJJJJJJJ. - agent în cadrul secţiei 10 Poliţie rurală Ştei şi agentul şef principal KKKKKKKK. - şeful Postului de Poliţie Lunca, Curtea constată că aceste aspecte nu se confirmă prin depoziţiile martorilor date în faza de urmărire penală.

Astfel, în cauză nu s-au dovedit elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului B. şi respectiv dare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatul E., motiv pentru care în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea s-a dispus achitarea, deşi se reclama incidenţa art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte faptele descrise la pct. 6 - 10, acestea sunt reţinute exclusiv în sarcina inculpatului D., fost şef al Postului de Poliţie Cărpinet.

6. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că acesta a pretins, acceptat, primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Inculpatul B. era la data faptei şef al Poliţiei municipiului Beiuş, iar inculpatul D. era şef al Postului de Poliţie Pietroasa, aflat în raza de competenţă a Poliţiei Beiuş. Inculpaţii se cunoşteau de multă vreme, încă din copilărie, au lucrat împreună şi au jucat fotbal în timpul liber. Inculpatul B. a arătat că s-a considerat prieten cu inculpatul B.1, în prezent decedat.

Cu privire la primul act material, se constată faptul că în seara zilei de 04.04.2015 inculpatul B. împreună cu inculpatul D. şi alte 7 persoane, majoritatea poliţişti din Oradea, au jucat fotbal în localitatea Ştei după care s-au îndreptat spre localul SSSSSSSS. din localitatea Pietroasa, aparţinând martorului denunţător DD. unde inculpatul B. a servit masa împreună cu cele 7 persoane.

Anterior, inculpatul B. a discutat cu inculpatul B.1 pentru a organiza împreună cu acesta masa pentru toţi jucătorii de fotbal, sens în care inculpatul B. a adus palincă şi vin, iar inculpatul B.1 a cumpărat 4 pui în valoare de 50 RON pe care martorul denunţător DD. i-a introdus în cuptorul în care cocea pâine la brutăria acestuia.

Parchetul îşi întemeiază acuzaţiile pe interceptările telefonice dintre inculpaţi şi martorul denunţător, redate în rechizitoriu şi pe declaraţiile martorului denunţător DD. şi a martorului WWWWWWW.

Rezumându-ne la declaraţiile testimoniale date la urmărire penală, se constată că martorul denunţător DD. se contrazice în afirmaţiile făcute. Chiar şi martorul DD. recunoaşte că inculpatul B. a adus băuturile alcoolice.

În faţa instanţei martorul denunţător DD. a arătat că a avut o relaţie de omenie cu B.1, iar atunci când mergeau la restaurant la Beiuş spre exemplu plăteau pe rând şi pe fondul acestei relaţii de omenie a fost de acord să plătesc masa din seara respectivă şi a cerut doar 50 de RON pentru că au venit şi acele şapte persoane, dintre care a cunoscut doar pe un fotbalist numit TTTTTTTT. În legătură cu declaraţiile date la urmărire penală a arătat "Mie mi-a fost frică că mă leagă când am văzut că mă duc cu o dubă cu mascaţii şi nu am ştiut ce o să se întâmple şi de aceea am declarat că produsele de patiserie au fost pentru rezolvarea dosarelor penale. Presiuni fizice nu s-au exercitat, dar eu sunt o persoană simplă de la ţară şi să se facă percheziţii acasă şi la firma mea de DNA şi DGA, fiind pentru prima dată în comună, a fost pentru mine o experienţă foarte urâtă. În ziua respectivă fiica mea a dat examenul de capacitate şi şcoala este lângă firmă şi poliţie şi nu a scris nimic la examen, a plâns, toţi profesorii se uitau pe geamuri şi tot satul era acolo. Mi-a fost şi ruşine de copil şi de toată lumea de ce s-a întâmplat, nu am dat în viaţa mea şpagă la cineva."

A arătat că nu a avut vreo înţelegere cu B. să îl favorizeze în vreun fel, în dosare penale, reclamaţii, în schimbul serviciilor sau produselor oferite pentru că are o afacere la vedere, fiscalizată şi nu are nevoie să cotizeze undeva pentru a funcţiona, iar în dosarele pe care le-a avut el sau soţia sa s-au apărat cu documente şi se poate verifica pentru că el nu se consideră infractor.

Astfel, în cauză nu s-a făcut dovada că ar fi existat o înţelegere între martorul denunţător DD. şi inculpatul B. sau o înţelegere prin intermediul inculpatului D. în baza căreia inculpatul B. să-i fi asigurat protecţie penală martorului denunţător DD. De altfel, martorul recunoaşte în faţa instanţei că a dat acele produse în baza unei "relaţii de omenie" pe care o avea cu inculpatul D. de multă vreme.

În ceea ce priveşte al doilea act material reţinut la pct. 11 din rechizitoriu, se constată că la data de 10.04.2015 în apropierea sărbătorilor pascale, inculpatul B. a discutat cu martorul denunţător DD. pentru a-i prepara la brutăria acestuia 2 cozonaci şi doua kg de plăcintă, produse care nu au mai ajuns la inculpatul B.

Parchetul îşi întemeiază acuzaţia pe discuţiile telefonice dintre cei doi şi declaraţia martorului denunţător.

Cert este că declaraţia martorului denunţător de la urmărire penală nu prezintă credibilitate, întrucât aceasta nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, nefăcând dovada că a existat o înţelegere între acesta şi inculpatul B. în schimbul produselor de patiserie, inculpatul B. să protejeze activitatea infracţională a acestuia.

În faza de judecată martorul denunţător nu şi-a mai menţinut declaraţia arătând, aşa cum s-a menţionat şi la primul act material, motivele pentru care a dat acele declaraţii şi faptul că în dosarele în care acesta le-a avut s-a apărat cu documente, că nu a avut o înţelegere cu inculpatul B. pentru a interveni în dosarele acestuia şi ca atunci când suna la 112, întrucât în bar erau şi persoane care consumau băuturi alcoolice şi deveneau agresive, consideră că poliţiştii îşi făceau datoria şi el apăra şi interesul clienţilor săi şi al angajaţilor.

Din materialul probator administrat Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător DD. şi inculpatul B. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau să îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul DD. de către inculpatul B. direct sau prin intermediul inculpatului D. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

Procurorul a reţinut că DD., ori soţia acestuia, au fost cercetaţi, în perioada anilor 2014 - 2015, în mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi că toate aceste cauze au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu adrese de înaintare care au fost semnate de către inculpatul B., în calitate de şef al Poliţiei municipiului Beiuş.

- Dosarul penal nr. x/2014, în care au fost efectuate cercetări faţă de soţia numitului DD., numita VVVVVVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de numitul WWWWWWWW., sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată că, pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

În toate aceste dosare menţionate de parchet implicarea inculpatului B. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului DD. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B. în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. De altfel, Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, au fost soluţionate cu soluţia de clasare ca urmare a retragerii plângerii prealabile, aceasta fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate şi neputând avea vreo implicare din partea organelor de urmărire penală. Celelalte două dosare au fost soluţionate tot prin clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului B.

În cauză, nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a martorului DD. şi că societatea acestuia ar fi avut mai multe nereguli precum: depăşirea orarului de funcţionare, angajarea fără întocmirea formelor legale ale unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului SSSSSSSS., ori că inculpatul B. avea cunoştinţă despre aceste aspecte.

În ceea ce priveşte faptul că atunci când unele persoane pe fondul consumului de băuturi alcoolice provocau scandal, iar martorul DD. suna la 112 pentru a aplana conflictul şi a-i proteja pe ceilalţi clienţi şi personalul societăţii, iar uneori îl suna şi pe inculpatul B., nu fac dovada că inculpatul B. l-ar fi protejat în vreun fel pe DD., întrucât intervenţia poliţiei în astfel de cazuri este obligatorie.

Astfel, în cauză nu este dovedită tipicitatea obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea, acceptarea de către inculpatul B. de la martorul denunţător DD. direct sau prin intermediul inculpatului B.1 a folosului constând în prestarea unor servicii, asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane din care denunţătorul DD. a suportat suma de 100 RON, iar inculpatul D. a achitat suma de 50 de RON; acceptarea, de la numitul DD., a promisiunii unor foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci şi 2 kg de plăcintă; care nu au fost remise inculpatului, pentru a proteja activitatea infracţională a numitului DD. De asemenea nu s-a făcut dovada legăturii dintre contravaloarea meniului consumat de inculpatul B. împreună cu ceilalţi fotbalişti, respectiv comanda pentru produsele de patiserie şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea de Apel a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, deşi se impunea achitarea în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

7. Cu privire la acuzaţia de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului B. (descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

În ceea ce priveşte primul act material, potrivit declaraţiilor martorilor WWWW. şi SSSS., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului B., la data de 14.12.2014, aceştia au jucat un meci de fotbal împreună cu alte persoane şi cu inculpaţii B. şi D. pe care îi cunoşteau de aproximativ 10-15 ani, întrucât au participat împreună la două campionate mondiale de fotbal ale poliţiştilor. De menţionat faptul că cei doi martori au fost şi sunt jucători profesionişti de fotbal. Martorii au arătat că de fiecare dată după ce jucau un meci de fotbal se organiza şi o masa de către unul dintre jucătorii gazdă, iar la acea data D. le-a promis că le va organiza masa şi că le va găti o mâncare cu specific maghiar (unghii de porc la ceaun). De asemenea, s-a precizat faptul că inculpatul B.1 a dat masa pentru toţi jucătorii de fotbal, aproximativ 8 - 10 persoane şi că atunci când se juca în zona Şteiului plăteau cei din zonă, iar când se juca la Oradea plăteau cei de acolo şi că "omenia între fotbalişti este foarte importantă, iar cel care invită la masa, plăteşte".

Masa pe care a organizat-o inculpatul B.1, pentru cei împreună cu care a jucat fotbal, după meci a fost servită la un separeu mai mic, în localul aparţinând martorului N., care recunoaşte acest lucru în declaraţia dată, arătând că nu a solicitat nicio sumă de bani pentru aceasta întrucât toate produsele au fost aduse de către poliţişti şi că de obicei nici pentru organizarea pomenilor sau a altor evenimente care durează 3 - 4 ore nu solicită bani de la nicio persoană.

Referitor la declaraţia de martor a lui D., care a fost folosită de procuror ca probă în acuzare, Curtea de Apel constată că la pct. 12 a fost reţinută şi infracţiunea de dare de mită în formă continuată în sarcina inculpatului B.1, motiv pentru care raportat la dispoziţiile art. 118 C. proc. pen. nu va fi reţinută ca probă declaraţia dată în calitate de martor de către D.

În ceea ce priveşte al doilea act material, procurorul reţine faptul că inculpatul D. i-ar fi dat mită 50 RON inculpatului B., contravaloarea celor 4 pui care au fost prăjiţi în cuptorul brutăriei martorului DD.

Curtea de Apel constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi cerut de la inculpatul D. contravaloarea acestor produse şi aceasta ar fi fost în legătură cu neluarea măsurilor legale împotriva lui D. despre care inculpatul B. ar fi cunoscut că protejează o activitate ilicită a martorului DD. şi în considerarea unui tratament preferenţial la serviciu.

Referitor la cel de al treilea act material reţinut în rechizitoriu, Curtea constată că la data de 23.05.2015 inculpatul B. după ce a vizitat AAAAAAAAA. din judeţul Bihor împreună cu familia unui coleg din Braşov i-a solicitat inculpatului D. să-i facă o rezervare la BBBBBBBBB. pentru a servi masa.

Inculpatul B. recunoaşte că după ce au servit masa, chelneriţa i-a spus că nu trebuie să achite nota de plată, întrucât a fost achitată de către inculpatul B.1. Aceste aspecte privind achitarea notei de plată sunt confirmate şi de martora EE. Inculpatul B. a arătat că nu s-a pus niciodată problema de dare şi luare de mită între el şi inculpatul D., întrucât se cunoşteau de când erau copii, au lucrat împreună şi au jucat fotbal şi că şi el a organizat zeci de mese în zona Beiuşului unde a participat şi inculpatul D. fără să plătească.

Curtea de Apel constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul B. a pretins de la inculpatul B.1 să-i plătească contravaloarea mesei, servită la BBBBBBBBB. din localitatea Chişcău, că plata contravalorii acelei mese a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi că între inculpaţii B.1 şi B. ar fi existat o înţelegere în cadrul căreia inculpatul B. i-ar fi promis un tratament preferenţial la serviciu sau că nu va lua măsuri împotriva acestuia în condiţiile în care s-ar fi dovedit că ar fi cunoscut că acesta protejează activitatea ilicită a lui DD.

Cu privire la al patrulea act material reţinut, Curtea constată că în cursul lunii iulie 2015 a avut loc nunta unui copil al fratelui inculpatului B., iar acesta a luat legătura cu inculpatul B.1 pentru a comanda plăcinta la brutăria martorului N. din localitatea Cărpinet. În acest sens inculpatul B. i-a trimis inculpatului D. materia primă necesară, respectiv făină şi brânză. Plăcinta a fost transportată de la Cărpinet la domiciliul inculpatului B. cu autoturismul proprietate personală a martorului XXXXXXXX. fiind predată soţiei inculpatului, aspect confirmat de către martori.

În ceea ce priveşte materia primă pentru prepararea plăcintei, martorul N. audiat în primă instanţă confirmă faptul că inculpatul B. nu are nicio datorie la acesta, întrucât i-a adus materia primă necesară şi că nu poate confirma faptul că D. ar fi procurat această materie primă.

Curtea de Apel consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul B. era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins, primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri tacite şi ilicite între inculpatul B.1 şi inculpatul B. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat sau să îi fi promis un tratament preferenţial la serviciu sau să nu fi luat măsuri legale împotriva inculpatului D., despre care ar fi ştiut B. că ar fi tolerat şi protejat activitatea ilicită a martorului DD., o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu. De asemenea, nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la inculpatul B.1 de către inculpatul B. în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu precum şi faptul că inculpatul B. ar fi ştiut că inculpatul B.1 ar fi tolerat şi protejat activitatea ilicită a martorului DD.

Procurorul a reţinut că martorul DD., ori soţia acestuia, au fost cercetaţi în perioada anilor 2014 - 2015 în mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi că toate aceste cauze au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş cu adrese de înaintare care au fost semnate de către inculpatul B., în calitate de şef al Poliţiei municipiului Beiuş:

- Dosarul penal nr. x/2014, în care au fost efectuate cercetări faţă de soţia numitului DD., numita VVVVVVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, faptă prev. de art. 253 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de numitul WWWWWWWW., sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată că, pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

În toate aceste dosare menţionate de parchet implicarea inculpatului B. a rămas numai la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale conducătorului Poliţiei Beiuş şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile martorului DD. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B. în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. De altfel, Dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 au fost soluţionate cu soluţia de clasare ca urmare a retragerii plângerii prealabile, aceasta fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate şi neputând avea vreo implicare din partea organelor de urmărire penală. Celelalte două dosare au fost soluţionate tot prin clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului B. sau a inculpatului B.1.

Martorul denunţător DD. cu privire la aceste dosare a arătat în faţa instanţei că "în toate aceste dosare menţionate la u.p. în declaraţii, nu am intervenit pe lângă inc. B., C. şi B.1 pentru a-mi fi soluţionate favorabil, nici direct şi nici indirect şi nici aceşti inc. nu mi-au cerut nici un produs sau alte servicii pentru a-mi soluţiona favorabil dosarele. Menţionez că toate dosarele au fost soluţionate pe baza înscrisurilor pe care le-am depus la dosar şi pe baza apărărilor pe care mi le-am făcut."

Parchetul nu a făcut dovada că martorul DD. sau soţia acestuia au fost favorizaţi în vreun fel de către inculpaţii B.1 şi B., că aceştia ar fi intervenit pe lângă procurorul de caz pentru soluţionarea favorabilă. Astfel, deducţiile parchetului nu sunt apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

În rechizitoriu, se arată că inculpatul B. nu a luat măsurile la care era obligat prin lege împotriva inculpatului B.1, despre care ştia că tolerează activitatea infracţională a martorului DD., or procurorul nu a făcut dovada în primul rând a activităţii infracţionale a martorului DD. raportat la cele 5 dosare menţionate, a implicării celor doi inculpaţi în protejarea acestuia, sau a faptului că B. ar fi ştiut de la B.1 despre o altă activitate infracţională a lui DD.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi împiedicat sancţionarea contravenţională a martorului DD. şi că societatea acestuia ar fi avut mai multe nereguli precum: depăşirea orarului de funcţionare, angajarea fără întocmirea normelor legale ale unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului SSSSSSSS., ori că inculpatul B. avea cunoştinţă despre aceste aspecte.

Nu s-a făcut dovada că inculpatul B. ar fi cunoscut astfel de aspecte, nu se poate reţine faptul că acesta ar fi avut obligaţia să informeze şeful ierarhic sau unităţile de parchet competente cu privire la pretinsa activitatea infracţională a martorului DD. şi la faptul că inculpatul B.1 ar fi tolerat şi protejat această activitate infracţională aşa cum se susţine în rechizitoriu.

În ceea ce priveşte calificativele acordate inculpatului D. în perioada 2009 - 2013, astfel cum au fost menţionate în rechizitoriu, Curtea constată că procurorul a avut în vedere o perioadă mult anterioară celei în care inculpatul B. ar fi primit foloasele necuvenite (2014 - 2015), că acesta a avut calificativul bine, calificative care în cea mai mare perioadă i-au fost date de alţi poliţişti şi ulterior aprobate de inculpatul B.

Pentru perioada infracţională menţionată în dispozitivul rechizitoriului, respectiv 2014 - 2015, când ar fi avut loc înţelegerea tacită şi ilicită, inculpatul B. nu a propus sau aprobat calificativul pentru inculpatul B.1, neavând atribuţii în acest sens, iar în rechizitoriu nu se menţionează calificativul inculpatului B.1 şi persoanele care l-au acordat în această perioadă.

De asemenea, în perioada 01.12.2013 - 30.11.2014 inculpatul B. nu a avut nicio atribuţie în acordarea calificativului, calificativul fiind acordat de şeful de secţie martorul ZZZ. şi aprobat de adjunctul şefului poliţiei Beiuş, martorul OO.

În cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul B.1 ar fi fost favorizat prin acordarea acestor calificative, iar aşa cum s-a arătat, inculpatul B. nu era singura persoană care a acordat acest calificativ, iar din 2013 nu a mai avut această atribuţie.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada unei înţelegeri tacite şi ilicite dintre cei doi inculpaţi, data la care ar fi avut loc înţelegerea şi perioada de timp pentru care s-a făcut.

Lecturând calificativele menţionate în rechizitoriu se constată că martorul a acordat doar calificativul bine inculpatului B.1, iar nu foarte bine şi că susţinerile acestuia că i-ar fi fost teamă de B. să-i dea un calificativ inferior inculpatului sunt subiective şi tendenţioase în condiţiile în care tot din declaraţia aceluiaşi martor rezultă faptul că inculpatul B. atunci când a avut atribuţii în acest sens, nu i-a schimbat niciodată calificativul pe care acesta l-ar fi propus vreunui poliţist din subordine şi chiar şi atunci când ZZZ. a schimbat calificativul dat de inculpatul B.1, considerat de asemenea prieten al inculpatului B., martorului MMMMMMMM., nu a primit nicio mustrare din partea inculpatului B. pentru acea modificare.

Astfel, în cauză nu s-a dovedit faptul că există vreo legătura între pretinsele foloase materiale primite şi acordarea acestor calificative din anul 2009 până în anul 2013, când inculpatul B. a avut atribuţii în acest sens, că aceste calificative au fost acordate nelegal în condiţiile în care niciodată inculpatul B.1 nu a beneficiat de calificativul maxim prevăzut de lege. Mai mult decât atât, începând cu anul 2013 inculpatul B. nici nu a avut atribuţii cu privire la propunerea sau acordarea calificativului, inclusiv pe perioada infracţională reţinută în rechizitoriu, respectiv 2014 - 2015, calificativele fiind propuse de martorul ZZZ., în calitate de şef secţie şi aprobate de martorul OO. în calitate de adjunct al şefului poliţiei Beiuş.

Tot ca un regim preferenţial la locul de muncă procurorul reţine planificarea la acţiuni aferente perioadei 2014 - 2016 organizate de poliţia Beiuş comparativ cu planificarea celorlalţi şefi de post din circumscripţia judiciară Beiuş.

Analizând această planificare precum şi depoziţiile martorilor audiaţi în acest sens, IIII., HHHH., GGGG., poliţişti din cadrul acestei circumscripţii judiciare precum şi înscrisuri de la dosar, Curtea constată că aceste afirmaţii sunt nedovedite, nefăcându-se dovada raportat la numărul de acţiuni, că inculpatul B.1 a fost favorizat de inculpatul B.

În cauză nu s-a făcut dovada că planificarea la aceste acţiuni o făcea inculpatul B., ci aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar şi din declaraţiile martorilor, şefii de secţie erau cei care propuneau poliţiştii pentru acţiuni, propunerea fiind aprobată de adjunctul şefului Poliţiei Beiuş şi nu s-a dovedit că inculpatul B. ar fi intervenit pentru a-l favoriza pe inculpatul B.1.

În ceea ce priveşte participarea la şedinţele organizate, nu s-a făcut dovada pe bază de înscrisuri sau prezenţă că acesta nu ar fi participat, fiind simple afirmaţii în rechizitoriu care au fost combătute de depoziţiile martorilor audiaţi, şefi de post audiaţi în cauză. De asemenea, nici cu privire la învoiri nu s-a făcut dovada concret în ce zi a fost învoit inculpatul B.1 şi de către cine.

În rechizitoriu se face trimitere şi la cercetările disciplinare sau prealabile ale inculpatului D., astfel:

- În perioada 19.11.2009 - 02.02.2010, agentul de poliţie D. a fost cercetat prealabil în baza dispoziţiei şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor nr. 3094 din 19.11.2009 alături de agentul de poliţie CCCCCCCCC., subordonat la şefului de post, pentru faptul că acesta din urmă nu a înaintat în termenul de două zile, prevăzut de art. 204 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006, mai multe procese-verbale de contravenţie la regimul rutier. Faţă de agentul D. s-a dispus clasarea materialului de cercetare prealabilă, stabilindu-se că acesta nu a încălcat prevederile legale.

- În perioada 22.03.2011 - 19.04.2011, agentul de poliţie D. a fost cercetat disciplinar ca urmare a sesizării formulate de numita DDDDDDDDD., alături de agentul de poliţie TTT., subordonat la şefului de post, pentru faptul că aceştia nu au înregistrat în evidenţa cauzelor penale cu AN plângerea acesteia formulată la 20.04.2010. La data de 06.04.2011, ofiţerul de poliţie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor a prezentat verificările şi rezultatul acestora celor doi agenţi de poliţie, în prezenţa şefului Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul B., acesta din urmă fără să facă obiecţiuni sau observaţii în cauză. Faţă de agentul D. s-a dispus măsura disciplinară a "atenţionării", stabilindu-se că acesta a încălcat prevederile art. 29 alin. (2) din dispoziţia I.G.P.R. nr. 7/2008.

- Agentul de poliţie D. a făcut obiectul unor alte verificări efectuate de ofiţeri de poliţie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor în perioada 22.03.2011 - 15.04.2011, ca urmare a unei sesizări formulate de către numita EEEEEEEEE.. Aceasta a reclamat faptul că la data de 18.03.2011, agentul de poliţie D., şeful Postului de Poliţie Cărpinet, a pătruns în curtea locuinţei sale fără consimţământul său şi că i-a distrus în acelaşi timp şi gardul. În urma cercetărilor desfăşurate nu au fost identificate probe care să conducă la reţinerea în sarcina agentului de poliţie, a unor abateri disciplinare.

- O altă petiţie împotriva agentului de poliţie D., a fost înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J. Bihor, aceasta fiind iniţial formulată şi înaintată către Prefectura Bihor la data de 06.03.2012 de către numitul FFFFFFFFF.. Acesta a reclamat comportamentul agentului de poliţie, generat de solicitarea achitării unor transporturi de piatră şi lemn, care au fost efectuate de către petent pentru poliţist, la vila acestuia din urmă situată în satul de vacanţă U. În urma cercetărilor desfăşurate nu au fost identificate probe care să conducă la reţinerea în sarcina agentului de poliţie D., a unor abateri disciplinare.

- La data de 11.04.2012, a fost înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J. Bihor, o altă sesizare formulată de numitul GGGGGGGGG. împotriva şefului Postului de Poliţie Cărpinet, agentul de poliţie D., în cuprinsul căreia s-a reclamat ameninţări cu acte de violenţă, aduse de către poliţist prin intermediul unor terţe persoane. Această sesizare a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, întrucât aspectele sesizate aveau caracter penal.

- La data de 19.11.2013, agentul de poliţie D. a fost sancţionat cu măsura disciplinară a "atenţionării" de către şeful Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul şef B., ca urmare a nerespectării itinerariului de patrulare, a efectuării unei deplasări neconforme la un apel simulat prin SNUAU 112 şi neîndeplinirea niciunei activităţi din cele prevăzute în fişa postului, toate acestea fiind constatate în noaptea de 16/17.11.2013.

- La data de 15.06.2016, agentul de poliţie D. a fost sancţionat cu măsura disciplinară a "atenţionării", de către şeful I.P.J. Bihor, pentru neglijenţă manifestată în păstrarea documentelor de legitimare, ca urmare pierderii legitimaţiei de serviciu în data de 13.06.2016, aspect raportat conducerii inspectoratului de poliţie de către şeful Poliţiei municipiului Beiuş, comisarul şef B.

Analizând cercetările disciplinare menţionate se constată că din cele 7 cazuri prezentate, în 4 nu s-a luat nicio măsură, iar în 3 cazuri s-a luat măsura atenţionării, care nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi nu afectează în niciun fel cariera poliţistului. În două dintre aceste cazuri în care s-a dat măsura atenţionării, acesta a fost sancţionat de către ofiţerul de poliţie din cadrul compartimentului control intern al IPJ Bihor sau chiar de către şeful IPJ Bihor pentru că şi-a pierdut legitimaţia de serviciu, iar la data de 19.11.2013 inculpatul B.1 a fost sancţionat chiar de către inculpatul B., astfel încât nu se poate reţine că inculpatul B.1 ar fi fost favorizat de inculpatul B.

În ceea ce priveşte tratamentul preferenţial la locul de muncă, procurorul a arătat în rechizitoriu că acesta constă inclusiv în susţinerea demersurilor inculpatului B.1 în vederea mutării martorului WWWWWWW., ajutor şef post în cadrul postului de poliţie Pietroasa în contextul în care inculpatul B.1 considera că nu era o "persoană de încredere".

Curtea constată că în cauză nu s-a dovedit faptul că martorul MMMMMMMM. ar fi fost mutat la cererea inculpatului D., ci dimpotrivă acesta şi-a făcut cerere pentru a fi transferat la o altă unitate, posibil şi pe fondul unor probleme pe care acesta le-ar fi avut în comună cu soţul unei femei, cu care ar fi avut o relaţie neprincipială, aspect confirmat şi de martorul ZZZ. în declaraţia dată în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul B.1 i-a dat martorului MMMMMMMM. calificativul nesatisfăcător, calificativ care a fost ulterior schimbat în "satisfăcător" de către martorul ZZZ., iar după contestarea calificativului dat de ZZZ., martorul MMMMMMMM. a obţinut calificativul "bine", dovedeşte faptul că inculpatul B. nu a intervenit pentru acordarea unui anumit calificativ şi respectiv nu l-a influenţat pe martorul ZZZ. să schimbe calificativul dat de inculpatul B.1, considerat a fi prietenul inculpatului B. şi protejatul acestuia.

Astfel, în cauză nu este dovedită tipicitatea obiectivă a faptei, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul B. de la inculpatul B.1 a folosului constând în asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul deţinut de numitul N., în loc. Cărpinet; asigurarea meniului şi servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 RON, fiind achitată de inculpatul D.; asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea din loc. Chişcău, deţinută de numita EE.; procurarea materiei prime necesară pentru pregătirea, la brutăria aparţinând numitului N. din loc. Cărpinet, a unei cantităţi de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane (invitaţi la nunta organizată de fratele său) primind ulterior 61 de batoane de plăcintă, pentru neluarea măsurilor legale împotriva inculpatului D., cât şi în considerarea unui tratament preferenţial la locul de muncă. De asemenea, nu s-a făcut dovada legăturii dintre primirea acestor foloase şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu precum şi faptul că inculpatul B. ar fi cunoscut vreo activitate ilicită a martorului DD. şi faptul că inculpatul D. ar fi tolerat acea activitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului B. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită în formă continuată, de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, deşi, ca şi în celelalte situaţii descrise anterior, s-ar fi impus achitarea în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Privitor la fapta reţinută în sarcina inculpatului G. (descrisă la pct. 13 din rechizitoriu), care în perioada iunie 2012 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni ce intrau în sfera de competenţă a administratorului de drept şi erau în legătură cu activitatea comercială a S.C. FF. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. FF. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni care reveneau de drept administratorului firmei, în scopul obţinerii de profit, faptă ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel consemnează că nu există apelul inculpatului privitor la soluţie şi nici contexte juridice de eventuală extindere a efectelor apelului exercitat de vreun alt inculpat.

8. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 14 din rechizitoriu).

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea de Apel constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între inculpatul LLLLLL. şi inculpatul C. în cadrul căreia acesta din urmă să îi fi asigurat protecţia penală inculpatului LLLLLL. sau sa îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat cu certitudine data la care a avut loc înţelegerea cu privire la pretinderea mobilierului, raportat la data la care inculpatul LLLLLL. a devenit viceprimar şi în opinia parchetului ar fi săvârşit infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi că obiectele de mobilier au fost date în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri de către inculpatul C.

Inculpatul G. a fost fondatorul S.C. FF. S.R.L. din anul 1993, societate pe care a administrat-o până în iunie 2012, când a obţinut funcţia de viceprimar al comunei Remetea, după această dată renunţând la administrarea în drept a societăţii, administrare pe care a preluat-o soţia acestuia GG. S.C. FF. S.R.L. avea 8 puncte de lucru/sedii secundare aşa cum rezultă din adresa de la Oficiul Registrului Comerţului printre care şi un magazin care comercializa mobilă în localitatea Beiuş.

Curtea constată că în cauză s-a dovedit faptul că în anul 2012, inculpatul C. i-a solicitat inculpatului LLLLLL. să-i confecţioneze o masă şi o mască pentru fişetul metalic pe care î-l avea în biroul acestuia de la poliţia Beiuş. Cert este că inculpatul LLLLLL. prin intermediul S.C. FF. S.R.L. a confecţionat acest mobilier şi l-a montat în biroul inculpatului C., mobilierul fiind achitat de către inculpatul C. în cursul anchetei pentru a nu-i fi pus sechestru pe casă, aşa cum a menţionat în declaraţia dată în primă instanţă.

În declaraţia dată în faţa instanţei martorul denunţător G. întrebat fiind a arătat că nu a comandat mobilierul pentru inculpatul C. pentru a fi protejat de starea sa de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât nu se consideră incompatibil şi de asemenea a arătat că nu consideră că i-a dat mită inculpatului C., astfel încât în cauză nu s-a făcut dovada înţelegerii între cei doi în vederea protejării inculpatului LLLLLL., declaraţia acestuia de la urmărire penală nefiind susţinută cu privire la acest aspect şi fiind singura probă folosită de parchet în acuzare, lipsită astfel de credibilitate în condiţiile în care martorul denunţător a revenit asupra ei, iar declaraţia iniţială a acestuia cu privire la înţelegere nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Aşa cum s-a arătat pe larg de către prima instanţă, Curtea apreciază că inculpatul LLLLLL. nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul C. ar fi avut obligaţia să se sesizeze din oficiu cu privire la aceasta.

În legătură cu sesizarea pentru această infracţiune, Curtea constată că în cauză, pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni sau că ar fi oprit cercetările în acest caz.

Deşi în dispozitivul rechizitoriului se arată că inculpatul C. a solicitat mobilierul pentru a nu se sesiza din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută, la descrierea stării de fapt, în rechizitoriu se arată că inculpatul LLLLLL. a fost implicat în perioada cercetată în Dosarul penal nr. x/2012 al PJ Beiuş, fără a arăta dacă inculpatul C. a avut vreo implicare, iar în rechizitoriu se arată că inculpatul C. pe lângă faptul că a protejat activitatea infracţională a inculpatului LLLLLL. l-a ajutat să-şi recupereze o parte din datoriile pe care diverse persoane fizice le aveau la S.C. FF. S.R.L., menţionând în acest sens declaraţiile martorilor QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM.

În ceea ce priveşte Dosarul nr. x/2012 al PJ Beiuş, privindu-l pe inculpatul LLLLLL., Curtea constată că procurorul nu a făcut nicio menţiune şi nu a produs nicio probă din care să rezulte că inculpatul C. ar fi avut vreo influenţă sau vreo legătură cu soluţionarea acestui dosar, că ar fi făcut demersuri pentru soluţionarea cu celeritate, pentru tergiversarea sau soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL.

De altfel, potrivit înscrisurilor, rezultă faptul că în acel Dosar nr. x/2012 al PJ Beiuş a fost retrasă plângerea prealabilă de către inculpatul LLLLLL., persoana vătămată în acel dosar, soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe acest motiv fiind dată de către procuror OOOOOO.. De asemenea, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a şefului de secţie al Poliţiei Beiuş, acesta neavând potrivit legii atribuţii de a supraveghea sau controla poliţiştii din subordine cu privire la soluţia pe care o propun în cauzele penale aflate în cercetare. De asemenea, nu s-a produs nicio probă în acuzare privind implicarea inculpatului C. în acest dosar, retragerea plângerii prealabile fiind manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, în dosarul în litigiu persoana vătămată fiind chiar inculpatul LLLLLL.

În ceea ce priveşte sesizările pe care S.C. FF. S.R.L. le-a înregistrat pentru a recupera debitul de la diverse persoane care au cumpărat produse în rate, acestea au fost repartizate spre soluţionare unor poliţişti, au primit număr de la parchet, iar în cursul cercetărilor persoanele în cauză au achitat datoria către S.C. FF. S.R.L.

Parchetul nu a făcut dovada cu declaraţiile martorilor audiaţi QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM. că inculpatul C. ar fi intervenit în soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL. sau S.C. FF. S.R.L. a acestor dosare, sau pentru tergiversarea sau urgentarea cercetărilor, faptul că acţiunea inculpatului C. a rămas la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, sau la repartizarea plângerilor, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale unui şef secţie poliţie şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile inculpatului LLLLLL. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, din declaraţiile date în faţa primei instanţe de către martorii UUUU. şi VVVV., lucrători de poliţie care au instrumentat sub supravegherea procurorului plângerile formulate de către S.C. FF. S.R.L. au arătat că inculpatul C. nu a intervenit în soluţionarea acestora.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că a existat o înţelegere privind nesesizarea cu privire la infracţiunea imputată inculpatului LLLLLL. în schimbul mobilierului şi că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul C. de la martorul denunţător G. a folosului constând în piese de mobilier, în scopul de a nu se sesiza din oficiu pentru fapta imputată inculpatului LLLLLL., legătura dintre efectuarea mobilierului, şi acţiunile sau inacţiunile inculpatului în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului; efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările privindu-l pe martorul G. menţionate în rechizitoriu; efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la favorizarea martorului G. în cauzele menţionate sau neînregistrarea vreunei sesizări, reclamaţii împotriva acestuia, dispunerea de către inculpat a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate; solicitarea de către inculpat ca procurorul de caz sau organul de cercetare penală să dispună o soluţie favorabilă martorului G. sau să nu mai înregistreze cauze privindu-l pe G. sau să le soluţioneze favorabil pe cale aflate în cercetare.

Soluţia corectă, după cum s-a mai precizat, ar fi fost aceea de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

9. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 15 din rechizitoriu).

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de luare de mită de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a pretins sau primit foloase care nu i se cuvin (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

La sfârşitul anului 2014 inculpatul C. a primit trei telefoane ca urmare a reînnoirii abonamentului la UUUUUUUUU. şi pentru că nu se acomodase cu meniul l-a contactat pe inculpatul LLLLLL. cu care se cunoştea de 8-10 ani pentru a-i schimba telefonul său marca x cu telefonul x.

La data de 12.12.2014 inculpatul C. s-a deplasat împreună cu martorul DDDDD., colegul său poliţist la magazinul de telefonie mobilă şi accesorii din Beiuş aparţinând S.C. FF. S.R.L. şi le-a comunicat celor două vânzătoare că doreşte să facă schimb de telefoane. De asemenea, le-a relatat şi discuţia care a avut-o anterior cu inculpatul LLLLLL. despre schimb.

Întrucât vânzătoarele doreau să aibă confirmarea inculpatului LLLLLL., inculpatul C. l-a sunat pe inculpatul LLLLLL. în prezenţa martorilor, acesta dându-şi în final acordul pentru schimbul de telefoane.

Astfel, inculpatul C. a predat telefonul său nou în cutie şi a primit în schimb telefonul x. În ceea ce priveşte diferenţa de preţ dintre cele două telefoane în sumă de aproximativ 100 RON, aceasta s-a constatat abia la data facturării telefonului primit în schimb de la inculpatul C. când inculpatul LLLLLL. i-a solicitat la data de 30.05.2015 martorei WWW. să-i factureze lui telefonul x pentru a-l putea scădea din gestiune la preţul de 420 RON, cu aplicarea unui discount de 100 RON. Acest aspect a fost confirmat şi de către inculpatul G. în declaraţia dată în faţa primei instanţe.

Singurele probe aduse de parchet în acuzare cu privire la existenţa pretinsei înţelegeri între martorul denunţător G. şi inculpatul C. este declaraţia martorului denunţător G. dată în faza de urmărire penală şi procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice - ce se impune a fi abordat prin prisma nulităţilor constatate în apel.

Astfel, din declaraţia inculpatului G. de la urmărire penală nu s-a dovedit că în schimbul diferenţei de preţ dintre cele două telefoane, inculpatul C. i-a promis inculpatului G. că nu se va sesiza din oficiu sau că va împiedica sesizările cu privire la pretinsa infracţiune săvârşită de inculpatul LLLLLL., art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sau la protecţia penală a acestuia, inculpatul LLLLLL. susţinând doar că inculpatul C. cunoştea că este incompatibil, fără a menţiona că s-au înţeles să-i schimbe telefonul pentru a nu se sesiza din oficiu sau pentru protecţie penală.

În faza de judecată, inculpatul LLLLLL. întrebat fiind a arătat că nu i-a schimbat telefonul inculpatului C. pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal cu privire la infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată sau pentru ca soţia acestuia să fie ajutată în soluţionarea plângerilor depuse, arătând că nu se considera incompatibil şi că nu a considerat că a dat mită telefonul inculpatului C., ci că a făcut un schimb de telefoane.

Nici ceilalţi martori audiaţi de procuror, respectiv cele două vânzătoare, nu confirmă că cei doi inculpaţi s-ar fi înţeles cu privire la protecţia penală a inculpatului LLLLLL.

Curtea a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului G., motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului.

Curtea constată că în cauză, pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni sau că ar fi oprit cercetările în acest caz.

Împrejurarea că inculpatul C. a discutat cu inculpatul LLLLLL., la data de 08.04.2015, în vederea achiziţionării unei canapele cu plata în rate pentru fiica acestuia, sau că l-a sunat pe acesta pentru a face schimbul de telefoane, nu face dovada că acesta cunoştea faptul că inculpatul LLLLLL. săvârşea infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, deoarece ar fi fost atât viceprimar al comunei Remetea, cât şi administrator în fapt al S.C. FF. S.R.L., întrucât faptul că inculpatul LLLLLL. şi-a dat acordul pentru vânzarea unui produs în rate sau pentru un schimb de telefoane nu reprezintă o operaţiune financiară ca act de comerţ incompatibilă cu funcţia îndeplinită.

Astfel, în cauză nu se poate reţine faptul că inculpatul avea obligaţia să se sesizeze cu privire la săvârşirea de către inculpatul G. a infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât din informaţiile pe care acesta le deţinea nu rezulta faptul că inculpatul LLLLLL. efectua operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul C. ar fi blocat astfel de sesizări penale în condiţiile în care din declaraţiile martorului YYY. rezultă faptul că atunci când o persoană a vrut să facă o sesizare împotriva inculpatului LLLLLL. pentru incompatibilitate, i-a solicitat martorului YYY. să îndrepte acea persoană care vroia să facă plângere împotriva inc. LLLLLL. spre Oradea indicându-l pe comisarul P., iar după întocmirea referatului a pus rezoluţie pentru a trimite raportul la TTTTTTTTT.

În dispozitivul rechizitoriului, se mai arată că inculpatul ar fi solicitat de la inculpatul LLLLLL. schimbarea telefonului, fără a suporta diferenţa de valoare de 100 RON şi în contextul în care numitul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia mun. Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, iar la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale.

S-a arătat în rechizitoriu că inculpatul G., soţia acestuia ori S.C. FF. S.R.L. au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare penale aflate în lucru la Poliţia municipiului Beiuş, secţia 2 Poliţie Rurală Beiuş ori la Posturile de Poliţie arondate, după cum urmează:

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de furt, persoană vătămată fiind S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul SSSSSSSSS. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Drăgăneşti, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C. La data de 22.09.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a achitării întregii sume restante de către SSSSSSSSS.;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul MMMMMMMMM. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Curăţele, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C.. La data de 28.03.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a retragerii plângerii prealabile deoarece la data de 27.03.2014, MMMMMMMMM. a achitat suma restantă de 800 RON;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul NNNNNNNNN. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C. pen., la plângerea S.C. FF. S.R.L.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Roşia, aflaţi în subordinea directă a inculpatului C.. La data de 31.03.2014, s-a propus clasarea cauzei, deoarece la data de 19.03.2014, S.C. FF. S.R.L. a comunicat că a încasat restul de plată, în sumă de 1025 de RON de la NNNNNNNNN., fapt pentru care şi-a retras plângerea depusă;

- Dosar nr. x/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări faţă de numitul G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., la plângerea formulată de numitul VVVVVVVVV.; cercetările au fost efectuate de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Beiuş;

S-a stabilit, de asemenea, că la nivelul Poliţiei municipiului Beiuş şi la nivelul Posturilor de Poliţie arondate secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş au fost efectuate verificări, ca urmare a formulării unor reclamaţii de către numita GG., având ca obiect neachitarea unor creanţe către S.C. FF. S.R.L. create cu ocazia derulării unor relaţii comerciale, respectiv RS-765005/04.02.2014 referitor la S.C. WWWWWWWWW. S.R.L., societate administrată de numita XXXXXXXXX. şi RS-765006/2014 privind pe YYYYYYYYY. . În ambele situaţii, GG. şi-a retras plângerile formulate, ca urmare a recuperării creanţelor de la aceste persoane.

Curtea constată că, pe de o parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul C., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase de la inculpatul G. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

De asemenea, parchetul nu a menţionat care a fost legătura inculpatului C. cu aceste dosare sau sesizări şi nu a produs niciun mijloc de probă care să dovedească că inculpatul C. a influenţat ancheta în aceste dosare penale sau sesizări pentru a fi soluţionate favorabil inculpatului LLLLLL., familiei acestuia sau S.C. FF. S.R.L., că a încercat să urgenteze sau să tergiverseze ancheta, că există vreo legătură, înţelegere între inculpaţi ca în schimbul diferenţei de preţ dintre telefoane să-l protejeze în vreun fel în aceste dosare.

Astfel, în ceea ce priveşte primul dosar menţionat numărul x/P/2014 acesta nu-l vizează pe inculpatul G., familia acestuia sau S.C. FF. S.R.L., cum în mod eronat s-a consemnat în rechizitoriu, întrucât persoană vătămată nu este S.C. FF. S.R.L., ci LLLLLLLLL., vânzătoare la acel magazin, din a cărei geantă au fost sustrase bunuri, în următoarele trei dosare penale a fost dispusă soluţia de clasare fie ca urmare a retragerii plângerii prealabile, fie ca urmare a achitării sumei restante, cercetările nefiind efectuate de către inculpatul C., ci de către alţi poliţişti sub supravegherea procurorului de caz.

În Dosarul nr. x/2014 persoana vătămată VVVVVVVVV. a formulat plângere împotriva inculpatului LLLLLL. pentru abuz în serviciu pe motiv că acesta şi-ar fi cumpărat un dispozitiv " cu care îi ascultă nelegal telefonul" şi că ar fi construit "un bordel în aer liber", în faţa casei soacrei sale pe domeniul public. Şi în acest caz cercetările nu au fost efectuate de către inculpatul C. ci de către un alt poliţist sub supravegherea procurorului de caz.

Curtea constată că, într-un dosar penal supravegherea soluţionării acestuia potrivit dispoziţiilor legale, art. 299 C. proc. pen. este dată în sarcina procurorului de caz, iar nu a şefului de secţie, acesta neavând potrivit legii atribuţii de a supraveghea sau controla poliţiştii din subordine cu privire la soluţia pe care o propun în cauzele penale aflate în cercetare.

În ceea ce priveşte sesizările pe care S.C. FF. S.R.L. le-a înregistrat pentru a recupera debitul de la diverse persoane care au cumpărat produse în rate, acestea au fost repartizate spre soluţionare unor poliţişti, au primit număr de la parchet, iar în cursul cercetărilor persoanele în cauză au achitat datoria către S.C. FF. S.R.L.

Parchetul nu a făcut dovada cu declaraţiile martorilor audiaţi QQQQQQQQQ., NNNNNNNNN., RRRRRRRRR., SSSSSSSSS., MMMMMMMMM., că inculpatul C. ar fi intervenit în soluţionarea favorabilă inculpatului LLLLLL. sau S.C. FF. S.R.L. a acestor dosare sau sesizări, sau pentru tergiversarea sau urgentarea cercetărilor, faptul că acţiunea inculpatului C. a rămas la nivelul rezoluţiilor administrative, respectiv al semnării adreselor de înaintare a unor acte, sau la repartizarea plângerilor, ambele intrând în sfera atribuţiilor administrative ale unui şef secţie poliţie şi neavând natura unor acte judiciare efectuate în legătură cu un dosar penal. În aceste cauze sau sesizări inculpatul nu a efectuat niciun act de urmărire sau cercetare penală, nu a dispus vreo măsură procesuală, nu a interferat în niciun fel cu activitatea investigativă a organului de cercetare penală sau cu cea a procurorului în sensul de a impune sau sugera dispunerea unei soluţii favorabile inculpatului LLLLLL. sau a oricărei alte măsuri apte să îl favorizeze.

De asemenea, din declaraţiile date în faţa instanţei de către martorii UUUU. şi VVVV., lucrători de poliţie care au instrumentat plângerile formulate de către S.C. FF. S.R.L., a rezultat că inculpatul C. nu a intervenit în soluţionarea acestora.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei întrucât din probele administrate nu rezultă că diferenţa de preţ dintre cele două telefoane în sumă de 100 RON a fost dată în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu, respectiv pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze din oficiu cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului LLLLLL. la pct. 13 din rechizitoriu. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit că inculpatul C. cunoştea că inculpatul LLLLLL. ar fi desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de viceprimar, că i-ar fi asigurat protecţie cu privire la dosarele sau sesizările pe care acesta, soţia acestuia sau societatea S.C. FF. S.R.L. le-ar fi avut la Poliţia Beiuş în schimbul acelei diferenţe de preţ, efectuarea de către inculpat a vreunui act de natură a conduce la tergiversarea, urgentarea sau soluţionarea favorabilă a cercetării penale în cauzele sau lucrările menţionate în rechizitoriu, dispunerea de către inculpat a vreunei măsuri în cauzele şi lucrările menţionate.

În mod corect, ca şi în celelalte situaţii, se impunea achitarea în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Privitor la fapta reţinută în sarcina inculpatului H. (descrisă la pct. 16 din rechizitoriu), care în perioada iunie 2008 - iunie 2016, îndeplinind o funcţie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Roşia, jud. Bihor, a desfăşurat activităţi infracţionale concretizate în operaţiuni legate de activitatea comercială a S.C. HH. S.R.L., respectiv a negociat şi semnat personal acte şi documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau contracte şi tranzacţii financiare, a reprezentat S.C. HH. S.R.L. în relaţiile cu terţii şi a efectuat operaţiuni în calitate de administrator al firmei, în scopul obţinerii de profit, ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel consemnează că nu există apelul inculpatului privitor la soluţie şi nici contexte juridice de eventuală extindere a efectelor apelului exercitat de vreun alt inculpat.

10. Cu privire la acuzaţia de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului C. şi acuzaţia de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului H. (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

Curtea constată că în perioada reclamată inculpatul C. a fost şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, iar inculpatul H. a fost viceprimar al comunei Roşia, din anul 2008 până în anul 2016 şi administra de asemenea S.C. HH. S.R.L., societate care se ocupa cu prelucrarea lemnului. Cei doi inculpaţi se cunoşteau de peste 15 ani, fiind prieteni.

Aşa cum rezultă din declaraţiile celor doi inculpaţi, în cursul anului 2014, inculpatul C., care avea o casă în construcţie în localitate Ghighişeni, jud. Bihor i-a solicitat inculpatului H. să-i confecţioneze 3 balcoane din lemn la imobilul aflat în construcţie. Timp de aproape un an inculpatul H. l-a amânat, arătând că nu a terminat lucrarea şi aşa cum rezultă şi din convorbirile telefonice dintre cei doi, redate în rechizitoriu, precum şi din declaraţiile inculpaţilor în cursul lunii mai 2015, inculpatul H. a confecţionat lemnul pentru cele 3 balcoane din nişte grinzi mai vechi obţinute din demolarea unei construcţii pe care o avea, iar la data de 06.05.2015, după orele de program împreună cu angajaţii săi, martorii DDDDDDDDDD. şi EEEEEEEEEE. a montat cele 3 balcoane la locuinţa inculpatului C. din localitatea Ghighişeni.

Inculpatul H. audiat în instanţă şi-a menţinut declaraţia dată la urmărire penală şi a arătat că a confecţionat şi montat acele balcoane pentru inculpatul H. în virtutea relaţiilor de prietenie de peste 15 ani pe care le are cu acesta, că, costul materialului lemnos este unul nesemnificativ în condiţiile în care acesta provine dintr-o construcţie mai veche a sa pe care a demolat-o, iar confecţionarea şi montarea acestora a durat foarte puţin, aproximativ două ore după orele de program, iar aceste ore nu le-a evaluat în bani, fiind considerat un ajutor dat inculpatului C. în virtutea relaţiilor de prietenie. " Arat că stând la o cafea cu inculpatul C. aproximativ în anii 2013 - 2014 acesta m-a rugat să îi confecţionez trei balcoane la casa pe care şi-a construit-o în localitatea Ghighişeni din jud. Bihor. Eu am fost de acord să i le construiesc dar a durat o perioadă mai îndelungată deoarece nu aveam materia primă. Nu ne-am înţeles cu privire la cost acesta m-a rugat să îl ajut cu cele trei balcoane şi fiind prieteni am acceptat să le fac gratis. Niciodată nu s-a pus în discuţie să încheiem un contract sau altceva pentru această lucrare. Pe inculpatul C. îl cunosc de foarte mult timp respectiv de aproximativ 15 ani şi era prietenul meu. Cred că în anul 2015 am demolat o construcţie de-a mea veche şi am constatat că sunt bune grinzile de lemn şi astfel din acestea am confecţionat cei 16 stâlpişori de lemn pentru cele trei balcoane şi câteva rigle din lemn pe care le-am montat la aceleaşi balcoane. Cred că în vara anului 2015 am montat cele trei balcoane la casa inculpatului C. împreună cu numiţii DDDDDDDDDD. şi EEEEEEEEEE. angajaţii la firma mea. Menţionez că balcoanele le-am montat în timpul meu liber în două după-amiezi nu pot să evaluez materialele folosite chiar dacă le-aş fi făcut pentru o persoană care nu îmi este prieten deoarece erau refolosite iar manopera respectiv 2 - 3 ore într-o seară şi o oră în altă seară nu o pot aprecia chiar dacă aş fi lucrat la o persoană care nu îmi era prieten. Nu am făcut aceste balcoane cu titlu de mită pentru inculpatul C."

De altfel şi inculpatul C. a arătat faptul că inculpatul H. nu i-a solicitat bani pentru confecţionarea şi montarea acelor balcoane şi că atunci când împreună cu martorul DDDDD. a vrut să-i dea bani pentru confecţionarea acestora, inculpatul H. i-a spus că nu au valoare şi că vrut să-l ajute pentru că sunt prieteni.

Ceea ce s-a dovedit în cauză şi nu a fost contestat nici de către inculpaţi este faptul că inculpatul H. i-a confecţionat şi montat inculpatului C. 3 balcoane din lemn şi nu i-a cerut nicio sumă de bani pentru acestea, lucrarea fiind făcută ca un ajutor în virtutea relaţiilor de prietenie de peste 15 ani dintre cei doi.

Parchetul susţine că aceste balcoane au fost confecţionate şi montate de către inculpatul H. pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze din oficiu, sau să blocheze eventuale sesizări şi să nu dispună măsuri în acest sens subordonaţilor cu privire la infracţiunea prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuare de operaţiuni comerciale ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în condiţiile în care parchetul afirmă că inculpatul C. cunoştea că inculpatul H. este incompatibil.

Curtea constată că parchetul nu a produs dovezi din care să rezulte că inculpatul C. avea informaţii, sesizări cu privire la săvârşirea de către inculpatul H. a pretinsei infracţiuni prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, că a blocat vreo sesizare în acest sens sau că a cerut subordonaţilor să nu se sesizeze din oficiu cu privire la acest aspect.

De asemenea, din probele administrate, declaraţiile inculpaţilor H., C., declaraţiile martorilor DDDDDDDDDD., EEEEEEEEEE., nu s-a făcut dovada că cele 3 balcoane au fost solicitate şi respectiv confecţionate pentru ca inculpatul C. să nu se sesizeze cu privire la acea infracţiune, să blocheze eventuale sesizări sau să le solicite subordonaţilor să nu se sesizeze în acest sens.

Faptul că inculpatul H. era viceprimar al comunei Roşia, iar după orele de program i-a montat împreună cu angajaţii firmei 3 balcoane din lemn imobilului aparţinând inculpatului C., nu reprezintă o acţiune care să intre în sfera operaţiunilor financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pentru a exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi eventual o sesizare din oficiu.

Aşa cum s-a arătat pe larg, Curtea a apreciat că inculpatul H. nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate reţine că inculpatul C. ar fi avut obligaţia să se sesizeze din oficiu cu privire la aceasta.

În legătură cu sesizarea pentru această infracţiune, în cauză, pe de altă parte, nici nu s-a făcut dovada că inculpatul C. cunoştea de săvârşirea acestei infracţiuni, că ar fi oprit cercetările în acest caz sau că inculpatul H. ar fi comis alte infracţiuni.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunilor de luare respectiv dare de mită era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea, primirea sau darea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Nefiind dovedit faptul că inculpatul C. a pretins confecţionarea şi montarea celor trei balcoane din lemn de la inculpatul H. pentru a nu se sesiza din oficiu cu privire la pretinsa infracţiune prevăzută de art. 12 lit. a) din legea nr. 78/2000 care ar fi fost săvârşită de către inculpatul H., nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul H. a confecţionat şi montat balcoanele în acest scop.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpaţilor C. şi H. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, respectiv dare de mită faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptelor, întrucât din probele administrate nu rezultă pretinderea de către inculpatul C. de la inculpatul H. a folosului constând în trei balcoane la imobilul aflat în construcţie în loc. Ghighişeni, jud. Bihor, în scopul de a nu îşi îndeplini potrivit legii atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia de conducere deţinută, constând în conducerea şi coordonarea lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către inculpatul H. şi despre care poliţistul avea cunoştinţă, respectiv efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită. De asemenea, în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul C. cunoştea faptul că inculpatul H. ar fi desfăşurat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită şi că ajutorul dat prin confecţionarea acelor balcoane a fost pentru a nu se sesiza din oficiu. De altfel, în cauză nu s-a adus nicio probă cu privire la faptul că inculpatul C. ar fi cerut vreunui subordonat să nu se sesizeze din oficiu cu vreo posibilă infracţiune comisă de către inculpatul H. sau să blocheze înregistrarea unor sesizări în acest sens.

În mod corect, ca şi în celelalte situaţii descrise anterior, se impunea achitarea ambilor inculpaţi (fie şi în contextul nedeclarării apelului de către inculpatul H.), în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

11. Cu privire la acuzaţia de instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) reţinută în sarcina inculpatului C. (descrisă la pct. 18 din rechizitoriu).

Inculpatul C. era la data pretinsei fapte şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, iar inculpatul D. era şef al postului de Politie Pietroasa, care nu se afla în subordinea secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş, deoarece Postul de Politie Pietroasa făcea parte din secţia 10 Politie Rurală Ştei. Inculpaţii se cunoşteau de multă vreme, fiind din aceeaşi comună şi având o relaţie de prietenie.

Martorul denunţător DD. era administrator la S.C. FFFFFFFFFF. S.R.L. având o brutărie şi un bar în localitatea Pietroasa. Trebuie menţionat faptul că în acea perioadă martorul DD. a fost preşedinte al Composesoratului Asociaţia Urbarială Pietroasa, că a încheiat un contract de sponsorizare cu firmele care exploatau cariera de piatră şi fiecare membru inclusiv el avea dreptul la o cotă de piatră gratis pe an.

În ceea ce priveşte primul act material, se susţine că inculpatul D. la data de 28.04.2015, la cererea inculpatului C. a pretins de la martorul denunţător DD., cantitatea de 20 de tone piatră concasată în valoare de 400 RON, pe care a doua zi a transportat-o la locuinţa din Ghighişeni a inculpatului C., iar în schimbul acestor foloase inculpatul D. urma să-şi exercite atribuţiile de serviciu în favoarea lui DD. pentru soluţionarea favorabilă a petiţiilor, reclamaţiilor şi dosarelor penale, înregistrate cu privire la martorul DD. şi soţia acestuia şi să nu procedeze la sancţionarea contravenţională a acestuia pentru faptele ilicite legate de funcţionarea barului şi a brutăriei.

Cu privire la cantitatea de 20 tone piatră concasată reţinută în rechizitoriu, Curtea constată că parchetul nu a făcut dovada acestei cantităţi în condiţiile în care chiar şi declaraţiile martorului denunţător DD. date la urmărire penală sunt contradictorii cu privire la acest aspect fără ca parchetul să explice motivele pentru care s-au schimbat aceste declaraţii şi să aducă probe cu privire la acest aspect.

În declaraţia dată în faţa instanţei, martorul denunţător DD. arată că inculpatul C. i-a solicitat 4 - 5 tone de piatră concasată, că o tonă se vinde cu 10 RON, iar că piatra a fost dusă inculpatului C. de către inculpatul B.1 cu un camion şi că aceasta provenea din cota pe care o primea el gratis. A mai arătat martorul că nu i-a solicitat bani pentru această piatră inculpatului C., pentru că el i-a dat piatra gratis, pentru că el avea o relaţie de afaceri cu soţia inculpatului C., care îi făcea comenzi foarte multe pentru produsele de patiserie de la brutărie.

În ceea ce priveşte contradicţiile din declaraţiile de la urmărire penală, martorul DD. a arătat în faţa primei instanţe "Eu nu am văzut avizul de însoţire şi când s-au consemnat declaraţiile la u.p. probabil ofiţerul a consemnat diferit, eu ştiu că i-am spus 4 - 5 tone pt. că atât mi-a solicitat C. şi în a doua şi a treia declaraţie s-a scris 20 de tone probabil pentru că un camion mare are 20 de tone, dar eu nu ştiu dacă s-au dus 20 de tone pentru că nu am văzut transportul. Eu piatra am primit-o gratis şi am dat-o tot gratis soţiei inc. C."

Referitor la infracţiunea de instigare la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului C., Curtea constată că parchetul nu a probat cu certitudine că inculpatul B.1 la cererea inculpatului C. a pretins de la martorul denunţător DD. cantitatea de 20 tone de piatră pentru C.

În toate declaraţiile date în proces martorul denunţător a arătat că piatra provenea din cota sa gratuită şi că nu i-a solicitat bani pentru aceasta inculpatului C., iar în faţa instanţei martorul a arătat că "eu nu i-am dat piatra soţiei inc. C. pentru ca inc. C. să mă ajute în soluţionarea unor dosare penale sau la soluţionarea incidentelor de la barul SSSSSSSS. şi nici inculpatul nu mi-a solicitat în acest sens. Eu nu am participat la transportul acestei pietre, nu am văzut avizul şi nici în ziua de azi nu ştiu câtă piatră a fost dusă la inc. C."

În legătură cu declaraţiile date la urmărire penală martorul DD. a arătat "Mie mi-a fost frică că mă leagă când am văzut că mă duc cu o dubă cu mascaţii şi nu am ştiut ce o să se întâmple şi de aceea am declarat că produsele de patiserie au fost pentru rezolvarea dosarelor penale. Presiuni fizice nu s-au exercitat, dar eu sunt o persoană simplă de la ţară şi să se facă percheziţii acasă şi la firma mea de DNA şi DGA, fiind pentru prima dată în comună, a fost pentru mine o experienţă foarte urâtă. În ziua respectivă fiica mea a dat examenul de capacitate şi şcoala este lângă firmă şi poliţie şi nu a scris nimic la examen, a plâns, toţi profesorii se uitau pe geamuri şi tot satul era acolo. Mi-a fost şi ruşine de copil şi de toată lumea de ce s-a întâmplat, nu am dat în viaţa mea şpagă la cineva."

În ceea ce priveşte al doilea act material reţinut, respectiv cantitatea de 3 - 4 kg plăcintă pe care inculpatul D. la cererea inculpatului C. ar fi pretins-o de la martorul denunţător DD., atât în declaraţiile de la urmărire penală cât şi în faţa instanţei martorul DD. arată că a livrat plăcintă către Poliţia Beiuş, comenzile erau făcute de către inculpatul B.1 şi că nu a încasat bani pentru aceasta deoarece comenzile s-au compensat cu cantitatea de brânză pe care inculpatul B.1 i-a adus-o la brutărie.

În ceea ce priveşte acel eveniment, aşa cum a arătat inculpatul C. şi cum au recunoscut şi şefii de post din cadrul secţiei 10 Poliţie Rurala Ştei, martorii GGGGGGGG. - şeful Postului de Poliţie Criştioru de Jos, agentul şef principal HHHHHHHH. - şeful Postului de Poliţie Câmpani, agentul şef principal OOOOOOOO. - şeful Postului de Poliţie Bunteşti, agentul şef principal JJJJJJJJ. - agent în cadrul secţiei 10 Poliţie rurală Ştei şi agentul şef principal KKKKKKKK. - şeful Postului de Poliţie Lunca, pentru organizarea acestuia se strângeau câte 30 de RON de la fiecare participant pentru procurarea ingredientelor pentru masa de după şedinţă şi pentru că la acea şedinţă martorul ZZZ. şeful secţiei 10 Rurală Poliţie Stei a lipsit, inculpatul C. a fost cel care s-a ocupat de eveniment şi pentru cei din secţia 10 Ştei din care făceau parte inculpaţii D. şi E. şi cunoscând că "în zona lor folclorică" este tradiţională plăcinta cu brânză, l-a sunat pe B.1 şi l-a întrebat dacă poate să aducă 3 - 4 kg de plăcintă, pentru colegii săi participanţi la şedinţă, fără a rezulta că i-a solicitat să o aducă gratuit.

Curtea constată că în cauză nu s-a făcut dovada că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D. să-i ceară martorului DD. cantitatea de 3 - 4 kg de plăcintă, pentru ca în schimb să-şi exercite atribuţiile de serviciu în favoarea martorului DD., ci în cauză s-a dovedit doar că C. l-a întrebat pe B.1 dacă poate să aducă pentru şedinţă 3 - 4 kg de plăcintă pentru organizarea mesei colegilor săi.

De altfel, şi martorul denunţător recunoaşte că această plăcintă din data de 04.05.2015 a fost comandată de B.1 pentru un eveniment de la Poliţia Beiuş, iar nu pentru inculpatul C., iar preţul ei a fost compensat din brânza pe care inculpatul B.1 i-a lăsat-o martorului DD.

Parchetul mai reţine în rechizitoriu la descrierea stării de fapt, că pretinderea şi primirea foloaselor a fost făcută de poliţişti în contextul în care la Postul de Poliţie Pietroasa existau mai multe dosare penale în care era implicat numitul DD., iar în schimbul foloaselor primite de către inculpatul C., inculpatul D. urma să-l favorizeze pe DD., respectiv să orienteze cercetările în vederea obţinerii unor soluţii favorabile acestuia.

Din înscrisurile de la dosar s-a stabilit că numitul DD. în cursul anului 2015, a avut înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, următoarele dosare:

- Dosarul penal nr. x/2015, în care au fost efectuate cercetări faţă de DD. sub aspectul comiterii infracţiunii de gestiune frauduloasă, faptă prev. de art. 242 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei plângeri penale de către DD., fiind efectuate cercetări faţă de UUUUUUUU., sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.;

- Dosarul penal nr. x/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu a agentului şef principal D., persoană vătămată fiind DD.; în cauză au fost efectuate cercetări faţă de numitul VVVV., sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 alin. (1) din C. pen.

Curtea constată, în primul rând, că acuzarea nu a probat faptul că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D., care era şef de Post la Pietroasa să-i acorde protecţie penală martorului DD. sau să nu-l sancţioneze contravenţional pentru posibile contravenţii de la bar şi brutărie, în schimbul foloaselor menţionate.

Pe de altă parte, simpla existenţă a unor investigaţii înainte de începerea procesului penal vizând verificarea unor fapte imputate în actul de sesizare martorului DD. sau soţiei acestuia nu este prin ea însăşi aptă de a conduce la concluzia că inculpatul B.1, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit foloase pentru inculpatul C. de la martorul DD. în legătură cu aceste anchete în absenţa unor probe din care să rezulte cu certitudine această conexiune.

De asemenea procurorul nu a dovedit vreo implicare a inculpatului B.1 în soluţionarea favorabilă martorului DD. a acestor dosare, în urgentarea sau în tergiversarea soluţionării acestora, ca de altfel nicio determinare din partea inculpatului C. pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în aceste dosare în afară de semnarea adreselor de înaintare. Astfel, dosarele menţionate au fost soluţionate cu soluţia de clasare, soluţie menţinută de procurorul care a avut în instrumentare dosarele, nefiind dovedită vreo influenţă din partea inculpatului D.

S-a mai menţionat că, potrivit fişei postului, şeful secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş din acea perioadă, comisarul şef C., avea competenţă funcţională şi teritorială la nivelul întregii Circumscripţii judiciare Beiuş, or Curtea constată că fişa postului este aferentă anului 2013, şi că inculpatul C. în calitate de şef al secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş nu avea în subordine postul de Poliţie Pietroasa al cărui şef era inculpatul D.

În legătură cu susţinerile din rechizitoriu privind funcţionarea S.C. FFFFFFFFFF. S.R.L., respectiv depăşirea orarului de funcţionare al barului, angajarea la negru a unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului "SSSSSSSS.", de care inculpatul D. avea cunoştinţă, fiind obligat prin natura funcţiei să le constate şi să dispună măsurile care s-ar fi impus, Curtea constată că aceste aspecte nu sunt probate, faptele relatate de martori nu sunt localizate în timp, nu sunt coroborate cu alte probe pentru a fi credibile şi nu s-a făcut dovada că există o conexiune între pretinsa cerere de foloase în anul 2015 a lui B.1 la determinarea inculpatului C. de la martorul DD. pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru posibile fapte care nu au fost individualizate în timp.

În consecinţă, Curtea apreciază că pentru dovedirea cerinţei esenţiale a infracţiunii era necesar ca parchetul să fi probat faptul că pretinderea sau primirea foloaselor a fost cu certitudine legată de atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în caz contrar deducţiile parchetului nefiind apte să satisfacă standardul stipulat de art. 103 alin. (2) C. proc. pen.

Curtea consideră că pentru a se reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată de care a fost acuzat inculpatul era necesar ca din probele administrate să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C. l-a determinat pe inculpatul D. care a pretins şi primit foloase pentru C. (modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii constând în conduita proprie a inculpatului în legătură cu foloasele necuvenite) şi că aceste acte sunt în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri pentru inculpatul D. (conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu).

Din materialul probator administrat, Curtea constată că parchetul nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unei înţelegeri între martorul denunţător DD. şi inculpatul D. în cadrul căreia acesta să îi fi asigurat protecţia penală martorului sau sa îi fi promis o astfel de protecţie în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, de asemenea nu s-a probat existenţa unui act de pretindere repetată de foloase de la martorul DD. de către inculpatul B.1 în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu şi nici un act de determinare a inculpatului D. de către inculpatul C. pentru a pretinde aceste foloase pentru inculpatul C.

Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Curtea a dispus achitarea inculpatului C. pentru acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată, faţă de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, deşi, în mod corect se impunea achitarea în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Aşadar, instanţa de fond Curtea de Apel Timişoara arată, în esenţă, că nu există probe, faptele nu sunt probate, nu există dovezi, că nu se poate reţine tipicitatea obiectivă a infracţiunii, că activităţile desfăşurate nu se circumscriu elementului material al infracţiunii sau chiar că, pentru anumite acuzaţii nu se constată, în primul rând, faptul că procurorul a dispus trimiterea în judecată.

Constatarea Curţii de Apel Timişoara că nu sunt probate faptele, că nu există în materialitatea lor, implică cazul de achitare de la art. 16 lit. a) C. proc. pen... Literatura de specialitate dar şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în domeniu au arătat că dacă nu sunt probate faptele, ele nu există în materialitatea lor.

De asemenea, este de observat caracterul repetitiv promovat de Curtea de Apel Timişoara în sensul că "nu s-a probat", "nu s-a probat nici ipoteza înţelegerii", "nu s-a probat nimic", în consecinţă, dacă nu s-a probat, fapta nu există.

Este de reţinut acest caz de achitare inclusiv în ipoteza incidentă preponderent în cauză, a existenţei unui dubiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni (in dubio pro reo).

De asemenea, după cum s-a arătat, instanţa de fond a constatat că lipseşte latura obiectivă a infracţiunilor imputate inculpaţilor, or, atât doctrina, cât şi practica judiciară arată în mod constant că, atâta vreme cât lipseşte însuşi "verbum regens" al infracţiunii, discutăm despre inexistenţa faptei şi nu despre faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.

Cazul de achitare de la art. 16 lit. a) C. proc. pen.. este incident nu doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie "verbum regens". Cazul de împiedicare rămâne incident şi când există o anume conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii.

Pentru aceste motive, toate aceste fapte comise în concret de către inculpaţi nu există, nu este vorba despre fapte care au existat şi nu se circumscriu unor fapte de natură penală, ci, din contră, aceste fapte nu au existat în realitate.

Instanţa de fond s-a raliat în mod greşit la o parte a practicii judiciare care confundă situaţia mai sus descrisă cu lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, reţinând în mod eronat temeiul de la art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv lipseşte elementul obiectiv. Or, lipsa elementului material înseamnă tocmai inexistenţa faptei incriminate, în sensul explicitat mai sus.

În funcţie de toate aceste considerente, rejudecând:

1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

Este adevărat că acest din urmă inculpat a declarat apel doar sub aspectul faptului că nu s-au înlăturat interceptările nelegale efectuate în cauză. A solicitat însă, ca instanţa să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică, inculpatul E. fiind achitat de instanţa de fond chiar având în vedere acele interceptări.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul J., fiul lui EEEEEEEEEEE. şi FFFFFFFFFFF., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu x infracţiuni aflate într-o strânsă legătură).

4. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpata F. GGGGGGGGGGG., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu x participaţia penală în forma complicităţii fiind într-o evidentă legătură cu infracţiunea autorului).

5. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

6. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

7. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

8. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 14 din rechizitoriu).

9. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 15 din rechizitoriu).

10. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În contextul în care corelativul infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu) îl reprezintă infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000, descrisă pe larg la acelaşi punct 17 din rechizitoriu, în mod evident operează efectul extensiv al căii de atac ce foloseşte părţilor care aparţin aceluiaşi grup procesual (consortium litis) şi promovarea soluţiei de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi pe inculpatul H.

11. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 18 din rechizitoriu).

Ca menţiuni suplimentare, raportat la fondul cauzei, apelantul inculpat A. a arătat că solicită schimbarea temeiului achitării privind doar infracţiunile descrise la punctele 1 şi 2 din rechizitoriu.

A învederat, cu justeţe, că la pct. 1 din rechizitoriu este vorba despre infracţiunea de luare de mită, însă din întreg probatoriul administrat în cauză şi, de asemenea, în hotărârea instanţei de fond, singurul element probatoriu care atestă sau care circumstanţiază o eventuală înţelegere între inculpatul A. şi martorul K. este chiar declaraţia martorului K. A menţionat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare în baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen., însă, nu există nicio circumstanţă, nicio probă care să ateste efectiv comiterea vreunei infracţiuni, precizând că inculpatul A. şi martorul K. nu au avut o relaţionare de acest gen.

La pct. 2 se invocă faptul că inculpatul A. ar fi pretins prin prisma funcţiei şi a ajutorului, să i se sape un şanţ în vederea reacordării la reţeaua de curent electric. A învederat că s-a încercat prin orice mijloace, respectiv adrese la Electrica şi la toate celelalte instituţii privind serviciile de utilităţi pentru a se arăta care este starea de fapt în legătură cu racordarea la utilităţi a imobilului respectiv. Astfel, încă din anul 2009, toată această problematică a fost rezolvată. De asemenea, s-a demonstrat fără putinţă de tăgadă că acel imobil nu are nicio utilitate şi în atare situaţie, nu poate fi înţeleasă declaraţia martorului că s-a săvârşit acest lucru.

Pentru aceste motive, a considerat justificat că aceste fapte nu se circumscriu unor fapte de natură penală, ci, din contră, aceste fapte nu au existat în realitate.

Faţă de criticile limitative ale inculpatului, raportat doar la aceste aspecte, se va menţine, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., soluţia de achitare privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

Sub un alt aspect, un motiv de apel expres pentru inculpatul B., comun cu al coinculpatului J., este acela că s-a apreciat că temeiul de achitare ar trebui să fie cel prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen. - faptele nu există. În acest sens, inculpatul B. a învederat chestiuni juridice de natură principială, respectiv "faptul că instanţa de fond a constatat că lipseşte latura obiectivă a infracţiunilor imputate inculpaţilor, or, atât doctrina, cât şi practica arată în mod constant că, atâta vreme cât lipseşte însuşi "verbum regens" al infracţiunii, discutăm despre inexistenţa faptei şi nu despre faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii". Un alt motiv de apel, după cum s-a indicat, care îl vizează pe inculpatul B., apreciat ca fiind întemeiat de către instanţă, se raportează la cererea de schimbare a încadrării juridice, respectiv înlăturarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru toate infracţiunile.

La interpelarea Înaltei Curţi, apărătorul inculpatului apelant a arătat că înţelege să invoce toate aceste aspecte, sus-menţionate, pentru deplină acurateţe juridică, având în vedere că inculpatul a fost deja achitat pentru toate faptele reţinute în sarcina sa; aşa încât, deşi apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. doar pentru două infracţiuni în formă continuată, respectiv cele descrise la pct. 1 şi 3 din rechizitoriu, contextul procesual mai sus menţionat impune soluţii de achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi pentru celelalte infracţiuni în formă continuată de care a fost învinuit, respectiv cele descrise la pct. 5, 11 şi 12 din rechizitoriu.

Ca ultim aspect supus analizei, se vizează solicitarea de achitare formulată de inculpaţii A. şi I. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, instanţa de apel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând criticile formulate în acest sens de către apelanţii inculpaţi ca fiind întemeiate:

Este adevărat că, prin adresa înaintată în faza de urmărire penală de către Asociaţia KK. s-ar recunoaşte faptul că cei doi inculpaţi fac parte din Asociaţia KK. fiind identificaţi în RRRRRRRRRR.

Sub aceste aspecte, respectiv în ce măsură toţi masonii fac parte din Asociaţia KK., în cauză a fost audiat martorul XXXXX., liderul KK., care a arătat că "(...) ori de câte ori am fost solicitaţi de către instituţiile abilitate ale statului, noi am pus la dispoziţie aceste date, funcţionând şi respectând întru totul Constituţia şi legile României. În calitate de preşedinte al Asociaţiei KK. pot să vă spun că Asociaţia are între 13.000 - 14.000 de membri, dar vom şti foarte clar care este modul în care privesc acest lucru masonii, când vom centraliza toate formularele."

Raportat la acest ultim element vizând "centralizarea formularelor", este de reţinut că, aşa cum au arătat toţi martorii audiaţi în primă instanţă cu privire la acest punct din rechizitoriu, inclusiv martorul XXXXX., preşedintele Asociaţiei KK. şi în acelaşi timp Mare Maestru al Ordinului KK., până la emiterea rechizitoriului în acest dosar nu au existat discuţii cu privire la apartenenţa unui mason doar la Ordinul KK. sau doar la Asociaţia KK.. Martorul XXXXX. a arătat că "Masoneria universală este un ordin iniţiatic, iar în România în perioada 1991 - 1993 a funcţionat doar ca ordin iniţiatic. Din 1993, pentru că aveam nevoie de a interacţiona cu societatea civilă şi pentru a intra în normalitate, a fost înfiinţată Asociaţia KK.. Timp de 25 de ani, din 1993 şi până în prezent nu s-a pus problema să existe o separare clară între Ordinul KK. şi Asociaţia KK., noi suntem o singură entitate, iar legătura cu societatea se face prin Asociaţia KK., pentru că avem parteneriate separate cu diferite instituţii, gen Academia Română, Ministerul Educaţiei, universităţi, etc. Până la apariţia acestui dosar penal, chiar dacă conducerile în Asociaţia KK. s-au schimbat, nu s-a pus problema dacă un mason face parte din Ordinul KK. sau din Asociaţia KK., sau din ambele şi cred că nu este nimeni de condamnat că nu şi-a pus problema dacă face parte din una sau din cealaltă, pentru că până acum nu s-a pus această problemă. Punându-se această problemă, noi am început un sondaj de opinie şi în acest sens am emis acel formular şi încercăm să aflăm cum se consideră membri masoni din KK., care cuprinde atât Ordinul KK. cât şi Asociaţia KK., care cuprinde Ordinul, adică partea ezoterică şi a cărei comunicare cu societatea civilă se face prin Asociaţie. Noi continuăm acest sondaj pentru că nu avem un răspuns final, întrucât unii masoni se consideră că fac parte doar din Ordinul KK., alţii doar din Asociaţia KK., şi alţii din ambele şi după ce vom avea toate datele vom intenţiona să modificăm parte din prevederile Statutului KK."

Aşadar, aşa cum au arătat, martorii audiaţi cât şi înscrisurile depuse de către inculpatul I. la dosarul cauzei, după apariţia acestui dosar penal, în cadrul Asociaţiei KK. au avut loc discuţii cu privire la apartenenţa la Asociaţia KK. sau la Ordinul KK. a masonilor. Discuţia a fost generată pe considerentul că, dacă un mason se consideră că face parte doar din Ordinul KK., care nu are personalitate juridică, atunci se consideră că masonul respectiv nu are obligaţia completării declaraţiei de interese chiar dacă participă la aceleaşi "ţinute" cu masonii care fac parte din Asociaţia KK., iar dreptul de vot, cotizaţiile şi contribuţiile rămân neschimbate.

Astfel, prin Ţinuta Marelui Consiliu din 09.05.2017, a cărei planşă a fost depusă în extras, s-a constatat că "în ultimele luni, în peisajul public şi în interiorul Ordinului nostru au fost mai multe discuţii despre apartenenţa sau neapartenenţa membrilor Obedienţei KK. la Asociaţia KK. "(...) arătându-se că există inadvertenţe în legislaţia masonică expuse în acel discurs, iar pentru "a nu exista neclarităţi în rândul fraţilor din Obedienţă" martorul XXXXX. a propus înfiinţarea Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK., propunere aprobată în unanimitate.

Ulterior prin "Planşa de arhitectură a Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK." din data de 16 mai 2017 s-a stabilit că Statutul, Constituţia, Regulamentul general, Codul de conduită al KK. nu trebuie modificate, dar au propus completarea conţinutului Petiţiei de iniţiere şi Regularizare prin inserarea unui punct care să elimine incertitudinile constatate, modificarea declaraţiei angajament din Petiţia de Iniţiere astfel încât conţinutul acesteia să fie în concordanţă cu statutul fiecărui frate, stabilirea unei proceduri aplicabile la nivelul întregii obedienţe care să genereze o actualizare a evidenţelor.

Potrivit Sintezei planşei de arhitectură a Ţinutei Marelui Consiliu din 17.05.2017, au fost prezentate concluziile Comisiei de revizuire a Statutului Asociaţiei KK., iar martorul XXXXX. în calitate de Mare Maestru a propus trimiterea către toate lojile a unui set de întrebări intitulat " Formular pentru actualizarea evidenţelor KK." cu obligativitatea de răspuns până la data de 09.06.2017 pentru cele patru întrebări, propunere aprobată în totalitate.

Cu privire la întrebarea nr. 4 din formular "consideraţi că prin semnarea petiţiei de iniţiere/Regularizare/afiliere aţi devenit şi membru al Asociaţiei KK. sau doar al Ordinului Iniţiatic ?" s-a precizat că un răspuns pozitiv înseamnă că un frate care a completat formularul consideră că este membru al Asociaţiei KK. şi al Ordinului Iniţiatic KK., iar un răspuns negativ înseamnă că este membru doar al Ordinului Iniţiatic KK. Pe acel formular se prevedea "indiferent de statutul pe care vi-l asumaţi, doar de membru al Ordinului Iniţiatic sau şi de membru al Asociaţiei KK. obligaţiile financiare şi dreptul de vot rămân neschimbate."

Conform Sintezei planşei de arhitectură a Ţinutei Marelui Consiliu din 11.06.2017, au fost aprobate cu unanimitate propunerea de modificare a Petiţiilor de Iniţiere, Regularizare şi Afiliere, fiind depuse la dosar în copie modelele acestor formulare. În acest sens, inculpatul I. a depus la dosar o copie a formularului completat prin care a arătat că se consideră membru doar al Ordinului Iniţiatic KK. Inculpatul A. nu a completat acest formular, deoarece în prezent, aşa cum a declarat, se află "în adormire".

Cu toate că pentru actualizarea evidenţelor masonii erau obligaţi să completeze formularul până la data de 09.06.2017, audiat în luna noiembrie 2018 martorul XXXXX. a arătat că nu are încă o evidenţă a răspunsurilor.

În contextul demersurilor întreprinse, certificându-se că unii masoni se consideră că fac parte doar din Ordinul KK., alţii doar din Asociaţia KK., şi alţii din ambele, optica primei instanţe exprimată în formula - "în condiţiile în care inculpaţii susţin că sunt masoni şi fac parte numai din Ordinul KK., aveau obligaţia să verifice dacă acesta funcţionează în limitele scopului şi activităţilor declarate şi autorizate de către instanţele judecătoreşti prin hotărârile privind înscrierea în Registrul persoanelor juridice fără scop patrimonial" - apare în mod cert excesivă. În acelaşi spaţiu se regăseşte şi interpretarea că, "atâta vreme cât Asociaţia KK. a arătat că Ordinul KK. nu a funcţionat niciodată separat de Asociaţie, fiind o singură entitate, aspect menţionat şi de preşedintele Asociaţiei KK., martorul XXXXX., în declaraţia dată, nu se justifica întrebarea nr. 4 din "Formularul privind evidenţele KK." din 2017 privind apartenenţa unui mason la Ordinul KK. sau la Asociaţia KK. şi Ordinul KK.".

Raportat la acelaşi subiect, martorul XXXXX., audiat la data de 09.11.2018, a mai menţionat:

"Arăt că în urma Ţinutelor Marelui Consiliu din 09.05.2017, 17.05.2017 şi 11.06.2017, care mi-au fost arătate de la dosarul instanţei filele x, am vrut să ne clarificăm câţi dintre masoni se consideră că fac parte din Ordinul KK. şi câţi din Asociaţia KK.. Având în vedere că suntem interesaţi de frământările celor care fac parte din KK., atât ca Ordin KK., cât şi ca Asociaţie KK., atunci am vrut să aflăm părerea lor despre cum se consideră. Eu în prezent, dacă un mason, care a intrat în Masonerie cu 10 - 15 ani în urmă, şi a completat acest formular în anul 2017, în sensul că face parte doar din Ordinul KK., dacă aş fi întrebat de organele de u.p. sau de instanţa de judecată în calitate de preşedinte al Asociaţiei KK., aş spune că acea persoană, dacă a omis să-şi treacă în declaraţia de interese că este membru în Asociaţia KK. nu este neapărat vinovată, sau nu a făcut-o cu bună ştiinţă, pentru că în Petiţia de iniţiere în anii anteriori anului 2017 nu se pomenea nimic de Asociaţia KK., ci în antet se scria "Petiţie de iniţiere în Franc masonerie". Atât înainte de acest formular din 2017 şi înainte de a apărea acest dosar penal cât şi în prezent nu se făcea şi nu se face o diferenţiere între masonii care participă la Ţinutele masonice ale Lojelor, indiferent dacă aceştia se consideră ca urmare a completării formularului că fac parte doar din Ordinul KK., doar din Asociaţia KK. sau atât din Ordinul KK. cât şi din Asociaţia KK.".

În concluzie, faţă de contextul existent, redarea instanţei de apel este că, la modul cert, inculpaţii la momentul iniţierii în masonerie şi pe durata anilor în care nu au dat declaraţiile imputate, nu cunoşteau forma de organizare specifică, concretă, respectiv că masoneria ar funcţiona ca o Asociaţie. În contrast, poziţia primei instanţe care inversează efectiv situaţia, imputându-le tocmai inculpaţilor, simpli membri, sarcina de a clarifica însăşi forma de organizare a masoneriei, apare mai mult decât nepotrivită - "Dacă inculpatul avea neclarităţi asupra apartenenţei sale la Asociaţia KK., singura asociaţie masonică înfiinţată potrivit legii, avea obligaţia să formuleze aceste întrebări la iniţierea în masonerie".

Aşa cum rezultă din răspunsul Asociaţiei KK. Formularul pentru actualizarea evidenţelor KK., completat în ziua de 29.05.2017 de către domnul I., a fost distribuit în toate Lojile din cadrul KK. şi a reprezentat un chestionar/sondaj de opinie pentru a obţine din partea membrilor KK. date în vederea unor modificări ulterioare ale Statutului KK.; S-a arătat că Formularul a avut rol de chestionar/sondaj de opinie.

Procurorul, în susţinerea aceleiaşi acuzaţii, susţine şi că inculpatul I. a formulat o cerere tardivă de abţinere în Dosarul nr. x/2016, care a fost repartizat la data de 30 iunie 2016 judecătorului I., în această cauză având calitatea de reclamant S.C. YYYYYYYYYY. S.A., prin administrator special JJJ., "naşul masonic" al inculpatului I. Astfel, la data de 16 noiembrie 2016, după predarea de către reprezentanţii Tribunalului Bihor a Dosarului nr. x/2016, urmare a ordonanţei de ridicare de înscrisuri din data de 15 noiembrie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul I. a formulat declaraţie de abţinere, în Dosarul în discuţie nr. x/2016, cu motivarea că "pentru evitarea oricărei îndoieli de imparţialitate, întrucât între subsemnatul şi administratorul special al S.C. YYYYYYYYYY. S.A. există relaţii de respect reciproc, datorită faptului că frecventăm cercuri comune de cunoştinţe. În drept, art. 42 pct. 13 C. proc. civ.., art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale".

Prin încheierea din 16.11.2016 a fost respinsă declaraţia de abţinere formulată de inculpatul I. în Dosarul nr. x/2016, întrucât "Tribunalul nu consideră incidente în cauză niciuna dintre ipotezele menţionate în textul legal", respectiv art. 42 pct. 13 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa).

La termenul de judecată din 18.11.2016 judecătorul I. ca urmare a respingerii declaraţiei de abţinere a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar prin Sentinţa nr. 2188/CA/2016 din 24.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bihor a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, care prin Sentinţa nr. 1371/06.03.2017 a respins cererea.

În condiţiile în care înainte de primul termen de judecată inculpatul I. a formulat cerere de abţinere potrivit art. 43 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate susţine că aceasta a fost tardivă. De asemenea, se constată că şi după respingerea cererii de abţinere inculpatul nu a analizat cauza pe fond, ci doar s-a pronunţat pe excepţie declinând competenţa de soluţionare a cauzei.

De asemenea, în aceeaşi acuzare, se susţine că în perioada în care s-a judecat Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Oradea, respectiv în perioada 11 ianuarie 2016 - 1 iunie 2016, inculpatul I. a avut în total 36 de convorbiri şi comunicaţii cu martorul mason JJJ., din care 8 convorbiri telefonice şi 28 mesaje scrise; iar în perioada în care s-a judecat Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bihor, judecat chiar de inculpatul I., respectiv în perioada 30 iunie 2016 - 15 noiembrie 2016 a avut în total 15 convorbiri şi comunicaţii cu martorul mason JJJ., din care 11 convorbiri telefonice şi 4 mesaje scrise, fapt obiectiv ce demonstrează o legătură foarte apropiată între cei doi "fraţi masoni".

Curtea de Apel a constatat că inculpatul I. şi martorul JJJ. nu au negat faptul că au avut convorbiri telefonice şi faptul că aceştia se cunosc de foarte mulţi ani, dar simplu fapt că aceştia au comunicat în această perioadă nu dovedeşte faptul că martorul JJJ. a intervenit pentru soluţionarea favorabilă a dosarelor.

Se mai reţine în aceeaşi acuzare, la fila x din rechizitoriu, faptul că martorul mason JJJ. a făcut obiectul unor dosare penale aflate în instrumentarea I.P.J. Bihor, instituţie condusă de inculpatul A., respectiv Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect încheierea de către firma administrată de masonul JJJ. a unui act adiţional antedatat cu Universitatea din Oradea, în urma căruia S.C. YYYYYYYYYY. S.A. a încasat în mod nelegal suma de 1,3 milioane RON.

Curtea de Apel a constatat că acuzarea nu a produs nicio probă din care să rezulte faptul că inculpatul A. a avut vreo implicare în soluţionarea, tergiversarea sau urgentarea soluţionării Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, or simpla existenţă a unui dosar penal nu înseamnă implicarea şefului IPJ Bihor. Presupunerea emisă de către procuror potrivit căreia în cursul urmăriri penale în dosarul privindu-l pe martorul JJJ. puteau fi formulate cereri la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, unde îşi desfăşura activitatea judecătorul I. la acea dată realizând şi funcţia judiciară de judecător de drepturi şi libertăţi, nu are relevanţă în cauză şi legătură cu infracţiunea imputată inculpatului, fals în declaraţii, atâta timp cât astfel de cereri nu au fost repartizate acestuia.

Se mai reţine în actul de sesizare al instanţei, la fila x, că motivaţia inculpaţilor A. şi I. de a intra în Asociaţia KK. "ilustrează intenţia celor doi inculpaţi, aflaţi în incompatibilitate vădită cu aceste idealuri morale, de a se integra unui cerc de persoane cu funcţii şi poziţii importante în societate pentru a obţine protecţia acestora şi în acelaşi timp de a-şi disimula postura infracţională." Curtea a constatat însă cu deplină justeţe că acuzarea nu a făcut dovada că intrarea acestor inculpaţi în asociaţia KK. s-a făcut pentru a obţine protecţia masonilor, persoane cu funcţii şi poziţii importante în societate şi pentru a-şi disimula postura infracţională.

În acest sens, s-a constatat că deşi în rechizitoriu se susţine că inculpatul I. era cercetat pentru fapte de corupţie, între timp, aşa cum rezultă din Ordonanţa din 07.11.2017 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de inculpatul I. s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că fapta nu există pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals informatic. Iniţial inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2012 al DNA ST Oradea, iar prin hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj s-a dispus restituirea cauzei la DNA ST Oradea. Astfel, în cauză nu se poate susţine că inculpatul I. a intrat în masonerie pentru a-şi disimula activitatea infracţională, faţă de acuzarea dispusă prin acel rechizitoriu dispunându-se ulterior clasarea pe motiv că fapta nu există.

Revenind la discuţiile de substanţă privind acest "dualism Ordinul KK., Asociaţia KK." instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a decreta cu fermitate în sensul că Ordinul iniţiatic este sau nu este diferit de KK., privind prin prisma tuturor înscrisurilor menţionate şi declaraţiilor martorilor audiaţi privitor la subiect, XXXXX., HHH. şi JJJJJ., constată în mod cert în cauză lipseşte elementul subiectiv al infracţiunii imputate.

Forma de vinovăţie proprie infracţiunii de fals în declaraţii, aşa cum rezultă din formularea normei de incriminare, este intenţia directă, întrucât în conţinutul acesteia se prevede că acţiunea făptuitorului de declarare necorespunzătoare adevărului se face în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, neavând relevanţă dacă, în concret, aceste consecinţe s-au produs ori nu efectiv.

Aşadar, sunt de reţinut apărările inculpaţilor apelanţi privind achitarea potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., deoarece fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege.

Probele indică că tot ce s-a comunicat la momentul iniţierii, de altfel imensei majorităţi a masonilor, au fost doar documente care nu făceau niciun fel de trimitere la Asociaţia KK. Nu au existat discuţii pe subiectul respectiv în care să fie implicaţi inculpaţii şi nu s-au achitat niciun fel de "cotizaţii asociaţiei".

Dacă exista o astfel de asociaţie, reprezentând o aderare la o formă de asociaţie constituită potrivit legii civile, în mod automat inculpaţii ar fi putut să întrebe despre asta şi ar fi putut să afle şi răspunsuri, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Faptul că nu a făcut-o nu poate fi echivalent cu însăşi existenţa infracţiunii.

Esenţială în acest plan este şi declaraţia expresă a inculpatului I. vizând reprezentarea intimă pe care a avut-o, prin raportare la acuzaţie, reprezentare neîndepărtată şi neaflată în coliziune cu orice probă administrată în cadrul dosarului - "Dacă aş fi ştiut de la început că fac parte dintr-o asociaţie, aş fi declarat în acest sens încă din 2014. Motivul concret pentru care nu am făcut o astfel de declaraţie a fost acela că nu mi-am făcut niciun fel de probleme în sensul în care trebuia să fac o astfel de declaraţie. Dacă aş fi ştiut că este vorba de o asociaţie, nu aş fi aderat la aceasta, eu am aderat la nişte valori".

Pe cale de consecinţă, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

Pronunţându-se o soluţie de achitare în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., corelativ se impune şi înlăturarea dispoziţiei de obligare a inculpaţilor A. şi I. la plata de cheltuieli judiciare faţă de stat cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată.

Strict procedural, în funcţie de toate menţiunile mai sus făcute, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. se va respinge ca inadmisibil apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchet, rămân în sarcina statului; iar în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se vor admite apelurile declarate de inculpaţii I., E., C., B., F., J. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, se vor extinde efectele apelului şi asupra situaţiei juridice a inculpatului H., cu desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacată, numai cu privire la:

- Greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. raportat la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu);

B. raportat la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) şi infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu);

şi E. raportat la infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

- Greşitul temei juridic al achitării inculpaţilor E.E., C., B., F., J., A. şi H.;

- Greşita rezolvare a acţiunii penale privind pe inculpaţii A.

şi I. raportat la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen.

- Greşita obligare a inculpaţilor A. şi I. la plata de cheltuieli judiciare faţă de stat.

Cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei de faţă rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de inculpaţii I., E., C., B., F., J. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Extinde efectele apelului asupra situaţiei juridice a inculpatului H.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată, numai cu privire la:

- Greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. raportat la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu);

B. raportat la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu), infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) şi infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu);

şi E. raportat la infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

- Greşitul temei juridic al achitării inculpaţilor E.E., C., B., F., J., A. şi H.;

- Greşita rezolvare a acţiunii penale privind pe inculpaţii A. şi I. raportat la infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen.

- Greşita obligare a inculpaţilor A. şi I. la plata de cheltuieli judiciare faţă de stat.

Reţine cauza spre rejudecare şi pe fond:

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 1 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu) în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

În baza art. 386 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului E., din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), în infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

1. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 1 din rechizitoriu).

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 2 din rechizitoriu).

3. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul J., fiul lui EEEEEEEEEEE. şi FFFFFFFFFFF., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (1) C. pen. (descrisă la pct. 3 din rechizitoriu).

4. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpata F. GGGGGGGGGGG., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 4 din rechizitoriu).

5. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

6. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).

7. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 12 din rechizitoriu).

8. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (descrisă la pct. 14 din rechizitoriu).

9. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 15 din rechizitoriu).

10. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul H., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 (descrisă la pct. 17 din rechizitoriu).

11. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la luare de mită în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 lit. "c" din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale, descrisă la pct. 18 din rechizitoriu).

12. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. achită pe inculpatul I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale, descrisă la pct. 22 din rechizitoriu).

Menţine, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., soluţia de achitare privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale, descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

Înlătură dispoziţia de obligare a inculpaţilor A. şi I. la plata de cheltuieli judiciare faţă de stat cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii în formă continuată.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei de faţă rămân în sarcina statului.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

II.Respinge ca inadmisibil apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 123 din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat I. şi pentru apelanţii intimaţi inculpaţi E., C., B., F., J. şi A., precum şi pentru intimaţii inculpaţi G. şi H., în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - NN