Limits of cassation review: sentence legality under old Penal Code fraud charges despite claims of more favorable law

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava, în temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea veche (C. pen. anterior) este mai favorabilă în cazul inculpatului A..

S-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei) în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei - cu referire la toate înscrisurile sub semnătură privată false), în infracţiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cu referire exclusiv la înscrisurile sub semnătură privată nefalsificate de/şi de inculpatul A., "uzul de fals" privind înscrisurile sub semnătură privată falsificate de/şi de inculpatul A. fiind absorbit de infracţiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripţia specială a răspunderii penale).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripţia specială a răspunderii penale).

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 10 (zece) ani, cu titlu de pedeapsa complementară, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 5 C. pen., s-a constatat că legea veche (C. pen. anterior) este mai favorabilă în cazul inculpatei B..

A fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei) în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

S-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei - cu referire la toate înscrisurile sub semnătură privată false), în infracţiunea de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cu referire exclusiv la înscrisurile sub semnătură privată nefalsificate de/şi de inculpata B., "uzul de fals" privind înscrisurile sub semnătură privată falsificate de/şi de inculpata B. fiind absorbit de infracţiunea de "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A. secţia de Combatere a Corupţiei.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 C. pen. anterior, a fost încetat procesul penal faţă de inculpata B. sub aspectul infracţiunii de "fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripţia specială a răspunderii penale).

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d), alin. (2) şi art. 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal faţă de inculpata B. sub aspectul infracţiunii de "uz de fals" prev. de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (intervenită fiind prescripţia specială a răspunderii penale).

A fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă principală şi i s-au interzis drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), pe o perioadă de 10 (zece) ani, cu titlu de pedeapsa complementară, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 861 alin. (1) C. pen. anterior s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe o durată de 6 ani, ce se constituie termen de încercare pentru inculpată, calculat în conformitate cu prevederile art. 862 C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de administrator de societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii)

Potrivit art. 863 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava conform programului ce urmează a-i fi stabilit;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a stabilit ca datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica serviciului anterior stabilit.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 864 alin. (1) cu trimitere la art. 83 C. pen. şi art. 864 alin. (2) C. pen. anterior (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).

S-a luat act că S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A. s-a constituit parte civilă, printre alţii, împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru suma de 2.249.800,49 RON, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing neachitate aferente celor două contracte de leasing încheiate de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al S.C. E. S.R.L. Coşna .

S-a luat act că S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A. şi-a modificat constituirea de parte civilă după cum urmează: referitor la contractul de leasing financiar nr. 5857 din 08.03.2007, cu suma de 358.047,54 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plăţii, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenţei - 10.11.2008, până la data efectuării plăţii; referitor la contractul de leasing financiar nr. 6225 din 07.06.2007, cu suma de 368.249,31 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plăţii, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenţei - 15.01.2008, până la data efectuării plăţii.

În temeiul art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de S.C. C. S.A. - actuala S.C. D. S.A., astfel cum a fost modificată, şi a fost obligat inculpatul A. în solidar cu coinculpatul F. la plata după cum urmează: suma de 358.047,54 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plăţii, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenţei - 10.11.2008 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (decurgând din contractul de leasing financiar nr. 5857 din 08.03.2007) şi suma de 368.249,31 euro - la cursul BNR plus 1% din ziua efectuării plăţii, la care s-au adăugat penalităţi de întârziere de 0,55% pe zi calculate de la data scadenţei - 15.01.2008 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (decurgând din contractul de leasing financiar nr. 6225 din 07.06.2007), la care s-au adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective.

S-a luat act că S.C. G. S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 170.807,64 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii (reprezentând facturi emise în temeiul contractului şi neîncasate) şi cu suma de 136.206,98 RON, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii (reprezentând ratele de leasing rămase de achitat până la încetarea contractului de leasing, nefacturate, ca urmare a rezilierii contractului), ambele cu titlu de prejudiciu produs societăţii în derularea contractului de leasing nr. 36041/marycon-3-001 încheiat cu S.C. E. S.R.L. .

În temeiul art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de S.C. G. S.A. şi a fost obligată inculpata B., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: suma de 170.807,64 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii (reprezentând facturi emise în temeiul contractului şi neîncasate), şi cu suma de 136.206,98 RON, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plăţii (reprezentând ratele de leasing rămase de achitat până la încetarea contractului de leasing, nefacturate, ca urmare a rezilierii contractului), ambele cu titlu de prejudiciu produs societăţii în derularea contractului de leasing nr. 36041/marycon-3-001 încheiat cu S.C. E. S.R.L.

S-a luat act că S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. şi-a menţinut constituirea de parte civilă din faza de urmărire penală cu suma de 281.497,31 euro, fără T.V.A. (193.287,09 euro şi 88.120,22 euro) reprezentând capital nefacturat în derularea contractelor nr. x/19.03.2007 şi nr. x/13.06.2007, cu suma de 671.076,69 RON (482.897,63 RON şi 188.179,06 RON), reprezentând facturi emise pe care utilizatorul nu le-a mai achitat şi penalităţi de întârziere, precum şi cu suma de 45.419,93 RON, reprezentând cheltuieli de asistenţă juridică

În temeiul art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. şi a fost obligat inculpatul A., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: suma de 281.497,31 euro, fără T.V.A. (193.287,09 euro şi 88.120,22 euro) reprezentând capital nefacturat în derularea contractelor nr. x/19.03.2007 şi nr. x/13.06.2007 şi suma de 671.076,69 RON (482.897,63 RON şi 188.179,06 RON), reprezentând facturi emise pe care utilizatorul nu le-a mai achitat şi penalităţi de întârziere.

S-a luat act că S.C. K. S.A. - actuală S.C. L. S.A. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 134.349,16 euro, respectiv, 129.584,66 RON, reprezentând prejudiciul produs susmenţionatei în derularea contractului de leasing nr. x/18.06.2007 încheiat cu S.C. E. S.R.L. ., constituire menţinută şi în cursul judecăţii - dosar instanţă.

În temeiul art. 19 şi art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 998, art. 1000 alin. (1) şi (3) şi art. 1003 vechiul C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de S.C. K. S.A. - actuală S.C. L. S.A. şi a fost obligată inculpata B., în solidar cu coinculpatul F., la plata după cum urmează: sumele de 134.349,16 euro, respectiv 129.584,66 RON, reprezentând prejudiciul produs în derularea contractului de leasing nr. x/18.06.2007 încheiat cu S.C. E. S.R.L.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în faza de urmărire penală, pentru recuperarea prejudiciilor, prin ordonanţa nr. 161/P/2007 din 11.03.2009 emisă de D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei.

În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală şi art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu în cauză au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. la plata către stat a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă S.C. H. S.A - devenită S.C. I. S.R.L. - actuală S.C. J. a sumei de 22.710 RON (jumătate din suma de 45.419,93 RON), cu titlu de cheltuieli judiciare (cheltuieli de asistenţă juridică, astfel cum au fost solicitate în cererea de constituire parte civilă).

Prin decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta inculpată B. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta inculpată B. la plata către stat a sumei de 3500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis, printre altele, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală sus-menţionată şi, în rejudecare:

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior de la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare la pedeapsa de 8 (opt) ani şi 6 (şase) luni închisoare prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu M., pentru inculpatul apelant A., în cuantum de 360 RON, a rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au formulat recurs în casaţie recurenţii A. şi B., indicând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 din C. proc. pen.

În esenţă, în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., recurentul A. a invocat că, în cauză, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată.

În temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că pedeapsa pe care o execută este nelegală, indicând un cuantum de pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Totodată, a considerat că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., respectiv art. 244 C. pen., în raport şi cu dispoziţiile deciziilor nr. 368/2017 şi nr. 651/2018 ale Curţii Constituţionale a României, considerând că pedeapsa ce ar trebui să i se aplice este de 5 ani închisoare, maximul special prevăzut de lege.

În motivarea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat a mai indicat neadministrarea unor probe care ar fi condus, în opina sa, la constatarea că infracţiunea de înşelăciune nu există, condiţii în care ar fi existat o cauză de încetare a procesului penal, învederând, de asemenea, că se impune excluderea probelor obţinute nelegal.

Cât priveşte cererea de recurs în casaţie a recurentei inculpate B., în esenţă, cu privire la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., prin cererea de recurs şi concluziile scrise, a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile care reglementează competenţa materială a organului de urmărire penală şi nici dispoziţiile legale privind competenţa instanţei.

Recurenta a precizat referitor la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că pedeapsa ce i-a fost aplicată este în alte limite decât cele legale având în vedere cuantumul prejudiciului reţinut a fi creat prin faptele sale, învederând că, din încadrarea juridică dată faptelor, lipsesc dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. anterior, în ceea ce o priveşte.

Cu prilejul examinării admisibilităţii, în principiu, a cererilor de recurs în casaţie, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20.11.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea, în principiu, a cererilor de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin considerentele încheierii menţionate s-a reţinut că, în raport de motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurenţii inculpaţi A. şi B., motivul referitor la nerespectarea în cursul judecăţii a dispoziţiilor privind competenţa instanţei se justifică a fi examinat prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., iar motivul privind aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege se impune a fi analizat în baza cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Totodată, prin considerentele încheierii de admitere în principiu, s-a arătat că nu se încadrează cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi pct. 12 din C. proc. pen.. şi nici altor cazuri de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.., criticile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa organelor de urmărire penală şi nici motivele prin care s-a făcut referire la probatoriul administrat în cauză, întrucât scopul recursuluii în casaţie consacrat de art. 433 C. proc. pen.. este de a se examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin prisma cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

După admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat, printr-o cerere separată, cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte precizează că sunt supuse examinării recursului în casaţie doar cazurile de casare invocate prin cererea de recurs în casaţie şi a celor invocate anterior pronunţării asupra admisibilităţii în principiu, în procedura art. 440 C. proc. pen., neputând fi puse în discuţie alte cazuri de casare care nu au făcut obiectul verificării admisibilităţii în principiu, etapă premergătoare judecării recursului în casaţie.

Orice cerere trebuie să fie formulată cu respectarea prevederilor legale în limitele şi condiţiile impuse de legiuitor.

Astfel, se constată că cererea recurentului A. de solicitare a examinării recursului în casaţie din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a fost formulată ulterior încheierii de admitere în principiu din 20.11.2019 şi nu poate fi supusă examinării în faţa completului de 3 judecători.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen.. care reglementează efectul devolutiv al recursului în casaţie şi limitele sale (instanţa de recurs în casaţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 invocate în cererea de recurs în casaţie) coroborate cu dispoziţiile art. 443 alin. (2) C. proc. pen.. care reglementează efectul extensiv al recursului în casaţie şi limitele sale (care prevede posibilitatea extinderii recursului în casaţie numai când este promovat de procuror, faţă de alte persoane decât cele la care s-a referit, fără a le crea o situaţie mai grea).

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, în scopul respectării legislaţiei şi uniformizării jurisprudenţei şi nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Dispoziţiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen. prevăd că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prev. de art. 438 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de ambii recurenţi inculpaţi, judecata trebuia efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziţii să se realizeze în cursul judecăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanţă judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege. Competenţa judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare, sunt în competenţa de soluţionare în primă instanţă a tribunalului.

Or, în cauză, cum urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie fiind întocmit rechizitoriul nr. x/2007 din data de 22.06.2010 al D.N.A., secţia de Combatere a Corupţiei, judecata în primă instanţă a revenit tribunalului, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 227 din 08.12.2015 de către Tribunalul Suceava, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Calea de atac a apelului a fost soluţionată de curtea de apel ca instanţă ierarhic superioară, potrivit art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., fiind pronunţată decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 de Curtea de Apel Suceava, secţia penală.

În consecinţă, sunt neîntemeiate criticile recurenţilor privind nerespectarea dispoziţiile legale privind competenţa instanţei de judecată.

Totodată, recurenţii au mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Ca atare, se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Prin decizia penală nr. 116 din data de 01 februarie 2017 s-a admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227 din 08.12.2015 a Tribunalului Suceava şi s-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior de la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare la pedeapsa de 8 (opt) ani şi 6 (şase) luni închisoare prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Recurentul a susţinut că pedeapsa pe care o execută este nelegală.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, raportat la data comiterii faptelor, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanţa de apel, este cuprinsă între 10 ani şi 20 de ani închisoare, ale cărei limite sunt reduse cu o treime potrivit art. 76 C. pen..anterior, în raport de reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. aplicată recurentului inculpat de curtea de apel.

În cauză pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat de instanţa de apel la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, ceea ce îi conferă un caracter legal, fiind situată între minimul special de 6 ani şi 8 luni şi maximul special de 13 ani şi 4 luni, calculate conform dispoziţiilor anterior enunţate.

Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei şi de incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 250/RC din 14.10.2014, încheierea nr. 396/RC din 08 decembrie 2015) sau să verifice stabilirea legii penale mai favorabile, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

Recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea acestui caz de casare dispoziţiile deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale a României care a statuat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. Ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., unitatea subiectului pasiv încetează să mai fie o condiţie esenţială a infracţiunii continuate şi redevine un simplu criteriu de stabilire a unităţii rezoluţiei infracţionale, lăsat la aprecierea organelor judiciare.

De asemenea, acelaşi recurent a invocat decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale a României care a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională.

Însă, aşa cum s-a arătat, aspectele privind stabilirea legii penale mai favorabile şi încadrarea juridică dată faptelor nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta prevăzând doar aspecte ce ţin de legalitatea pedepsei, iar nu o reanalizare a dispoziţiilor referitoare la alegerea legii penale mai favorabile având drept consecinţă modificarea sancţiunii stabilite (decizia nr. 381/05.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatei B. de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior se constată că aceasta este cuprinsă între limitele speciale de pedeapsă de la 3 ani la 15 de ani închisoare, fiind o pedeapsă legală.

Cuantumul prejudiciului cauzat prin infracţiunea săvârşită, invocat prin cererea de recurs, ca şi trimiterea făcută de recurenta inculpată la dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen..anterior, care, de altfel, nici nu au fost reţinute în încadrarea juridică dată faptelor comise de acesta, nu au relevantă asupra legalităţii pedepsei aplicate.

Înalta Curte reiterează că instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Având în vedere că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este neîntemeiat, Înalta Curte constată că rămâne fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi în sumă de câte 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 01 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei a câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi în sumă de câte 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.