Recourse against dismissal of constitutional challenge to tax code provisions in revision proceedings of tax evasion conviction: exception deemed lacking substantive connection to case

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, excepţia fiind inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin cererea adresată acestei instanţe, apelantul revizuent A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, în raport de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie ("În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie").

Referitor la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, Curtea a constatat că potrivit art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal "(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare".

Totodată, conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal "Rezultatul fiscal se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum şi pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală".

Art. 146 lit. d) din Constituţia României consacră competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

În materializarea acestei competenţe, prevederile art. 29 alin. (1)-(6) din Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992 reglementează modalitatea practică de realizare a controlului de constituţionalitate, părţile implicate în acest proces, procedurile de urmat, limitele în care pot acţiona instanţele judecătoreşti şi obligaţiile legale ale acestora.

Dintre acestea, dispoziţiile art. 29 din actul normativ de mai sus prevăd următoarele: (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea unei dintre părţi sau, din oficiu, de instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. […] (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se desprind astfel condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv, următoarele: ridicarea ei în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; de către oricare dintre părţile litigante, de către procuror, în cauzele în care participă sau, din oficiu, de către instanţele de judecată ori de arbitraj comercial; legea sau ordonanţa ori dispoziţiile din lege sau ordonanţă să fie în vigoare; acestea din urmă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Este fără de îndoială că în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe de judecată - Curtea de Apel Bucureşti, de către una dintre părţi - apelantul revizuent A..

În continuare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal, au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, dispoziţiile art. 19 alin. (1) din cel din urmă act normativ menţionat fiind în vigoare şi preluând, în aspectele relevante, reglementarea anterioară.

Aceleaşi dispoziţii legale nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Referitor la legătura cu cauza a dispoziţiilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că aceasta nu este îndeplinită, subliniind în acest sens că îndeplinirea condiţiei analizate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei în cauză, aceasta deoarece numai într-o atare situaţie decizia va produce efecte cu privire la respectiva cauză.

Or, obiectul prezentei cauze este dat de apelul împotriva sentinţei penale nr. 1119/28.06.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019, prin care cererea de revizuire a revizuentului A. îndreptată împotriva sentinţei penale nr. 1079/22.05.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitive prin decizia penală nr. 138/A/05.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, reţinându-se că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au condus, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

De vreme ce examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire nu poate conduce la repunerea în discuţie a unor chestiuni de fapt şi de drept asupra cărora s-a statuat în mod definitiv prin hotărârea judecătorească definitivă, cu autoritate de lucru judecat, printre acestea fiind chiar modalitatea de calcul în cauză a profitului impozabil (şi, prin aceasta, a impozitului pe profit datorat în cuantum de 528.000 RON, ca urmare a înregistrării în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L., precum şi în celelalte documente fiscale, a unor operaţiuni şi achiziţii fictive atestate prin factura fiscală nr. x/01.05.2010 emisă de S.C. C. S.R.L. către societatea menţionată, în valoare totală de 3.927.000 RON), Curtea a apreciat că dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu cauza.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a declarat recurs, fără a indica motivele promovării căii de atac, prin memoriile depuse ulterior arătând că nu i-a fost comunicată hotărârea atacată pentru a motiva recursul, înţelegând să invoce la acest moment cuantumul excesiv al cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărârea atacată.

În cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a susţinut că dispoziţiile legale criticate ca neconstituţionale contravin art. 1 alin. (5) din Constituţia României, deoarece nu sunt de natură a conferi precizie şi predictibilitate în calcularea profitului impozabil.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condiţiile enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de către o parte din proces, respectiv revizuentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în cursul judecării apelului declarat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a soluţionat, în faza examinării admisibilităţii în principiu, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat, pe fond, cauza penală în care revizuentul a avut calitatea de inculpat, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Totodată, se constată că excepţia invocată vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 2015 privind Codul fiscal, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale - impunându-se observaţia că numai dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt în vigoare, acestea preluând, în aspectele relevante, reglementarea (abrogată) cuprinsă în art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Textul de lege criticat, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 2015 privind Codul fiscal, are următorul conţinut "rezultatul fiscal se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare veniturilor şi cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum şi pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală"

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.

Mai mult, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanţei sau se tinde la modificarea legii.

Or, în speţă, se constată că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată în faza examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire (îndreptată împotriva hotărârii definitive de condamnare a inculpatului A.) având doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare şi aplicare a legii în cursul judecării fondului acţiunii penale privindu-l pe revizuent, în contextul în care se susţine în esenţă că textele de lege criticate, referitoare la profitul impozabil, lasă loc de interpretare.

Totodată, se observă că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este justificată prin existenţa interesului specific al celui ce invocă excepţia, relevanţei şi înrâuririi pe care dispoziţia legală ar mai putea să o aibă în speţă faţă de stadiul procedurii, aspect care amplifică concluzia legăturii formale cu cauza.

În consecinţă, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.