Perjury conviction: Cassation bar on re-evaluating polygraph evidence and misapplication of the witness's right against self-incrimination

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 135 din data de 22 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. x/2015, în baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din art. 273 alin. (1) C. pen. în art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 260 C. pen. de la 1968, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârsirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza disp. art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza II si b C. pen. de la 1968.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare conf. art. 862 C. pen. de la 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probatiune Argeş ori de câte ori este chemat; să anunţe în prealabil orice schimbare a domiciliului, deplasare peste 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să nu conducă vehicule pentru care este necesară obţinerea unui permis de conducere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. de la 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 398 rap la art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei la 2.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 17/18.11.2012, numitul B. a consumat băuturi alcoolice la barul C. din mun. Curtea de Argeş, jud. Argeş, după care, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x pe care l-a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeş. În respectivul autoturism s-a urcat şi inculpatul A. care a ocupat locul din partea dreaptă faţă.

În dimineaţa zilei de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, echipajul poliţiei rutiere ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier pe strada x din municipiul Curtea de Argeş, în apropierea Grupului Şcolar Auto, format din agenţii de poliţie D. şi E., a oprit pentru control autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care circula dinspre strada x înspre Şipot. La volan se afla F., locul din dreapta faţă fiind ocupat de G.. În timp ce conducătoarea auto căuta documentele solicitate, lucrătorul poliţiei rutiere D. a efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, ce se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers ca şi autoturismul marca x.

Autoturismul marca x a oprit la o distanţă de circa 4-5 m în faţa autoturismului x, iar lucrătorul poliţiei rutiere, întrucât vizualizase permisul de conducere al conducătoarei autoturismului x, i-a permis acesteia să plece şi a ajuns imediat în dreptul portierei autoturismului marca x. A solicitat documentele conducătorului auto în baza cărora a stabilit că, în momentul opririi în trafic, la volanul autoturismului marca x se afla inculpatul B.. L-a întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice, răspunsul fiind negativ. Pe scaunul din dreapta faţă se afla inculpatul A..

În momentul în care inculpatul B. a observat că lucrătorul poliţiei rutiere, având asupra sa documentele ce i-au fost prezentate, s-a îndreptat spre echipaj cu intenţia de a lua aparatul alcotest, a coborât de la volan şi l-a rugat insistent să nu fie testat întrucât a consumat două pahare cu vin la barul "C." situat pe strada x din municipiul Curtea de Argeş, după care a condus pe o distanţă scurtă, dorind să meargă la Capul Dealului spre a se împăca cu prietena sa cu care s-a certat la telefon. În prezenţa martorului asistent H., s-a procedat la testarea cu aparatul alcotest, constatându-se că, în ziua de 18.11.2012, la ora 03:23, inculpatul B. prezenta o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat .

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei . Conform Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 519 din 20.11.2012, emis de S.M.L. Argeş, în ziua de 18.11.2012, la ora 03:43, inculpatul B. avea o alcoolemie de 1,00 gr ‰ alcool pur în sânge, iar la ora 04:43, valoarea alcoolemiei era de 0,90 gr ‰ alcool pur în sânge . După recoltarea primei probe de sânge, atât inculpatul B., cât şi tatăl acestuia I. i-au rugat pe lucrătorii de poliţie să-l ierte pe inculpat, tatăl spunându-le că nu este o tragedie faptul că fiul său a băut un pahar de vin şi apoi a condus autoturismul.

Aceste discuţii şi rugăminţi adresate poliţiştilor au continuat şi după recoltarea celei de-a doua probe de sânge.

Pentru cele menţionate mai sus, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş a fost înregistrat dosarul nr. x/2012, în care s-au efectuat cercetări faţă de numitul B. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Prin Ordonanţa din 22.08.2014, dată în dosarul nr. x/2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva numitului B., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş la datele de 16.01.2013, 07.04.2014 şi 09.06.2014, inculpatul A. a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale cu privire la care a fost întrebat. Astfel, inculpatul A. a declarat că în noaptea de 17/18.11.2012 a plecat de la barul C. din mun. Curtea de Argeş împreună cu numitul B., cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, maşina fiind condusă de către inculpatul A., iar numitul B. a ocupat locul din dreapta faţă al autoturismului. În jurul orei 03:20, în timp ce se afla pe strada x din mun. Curtea de Argeş, inculpatul A. a fost oprit în trafic de un echipaj al poliţiei rutiere. Întrucât inculpatul a bănuit că a fost surprins de aparatul radar şi nu avea documentele asupra sa, numitul B. s-a oferit să facă schimb de locuri, astfel încât organele de poliţie să creadă că numitul B. a condus autoturismul, lucru cu care inculpatul a fost de acord. Astfel, inculpatul A. a declarat că, până să ajungă agentul de poliţie la autoturismul celor doi, aceştia au schimbat locurile, numitul B. ocupând locul de la volan din partea stângă faţă, iar inculpatul A. pe cel al pasagerului din partea dreaptă faţă. În continuare, inculpatul A. a declarat că, întrucât numitul B. mirosa a alcool, organele de poliţie l-au supus testării cu aparatul etilotest. Deoarce aparatul a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, numitul B. a fost condus la Spitalul mun. Curtea de Argeş, unde i-au fost prelevate mostre de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prima instanţă a arătat că, având în vedere intrarea în vigoarea, începând cu data de 01.02.2014, a noului C. pen. şi a noului C. proc. pen., potrivit art. 5 din noul C. pen., "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile." Curtea Constituţională a statuat că aplicarea legii penale mai favorabile trebuie făcută global şi nu raportat la fiecare instituţie în parte. În cauza de faţă, instanţa a reţinut că inculpaţii au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată sub imperiul vechiul C. pen.. Faţă de o atare succesiune de legi penale în timp, instanţa de fond, orientându-se către o pedeapsă neprivativă de libertate, a constatat că vechiul C. pen. conţine prevederi mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator şi modalitatea de individualizare a executării pedepsei, astfel că, în baza art. 386 C. proc. pen. rap. la art. 5 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Faţă de cele expuse, prima instanţă a constatat, în drept, că fapta inculpatului B. care, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din municipiul Curtea de Argeş, în condiţiile în care conducătorul auto a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr %0 alcool pur în sânge, constituie infracţiunea de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. .

De asemenea, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului A. care, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, la data de 16.01.2013, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale cu privire la care a fost întrebat, în sensul că a declarat că la data de 18.11.2012 numitul B., care se afla sub influenţa alcoolului, nu a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeş, jud, Argeş autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.

Inculpaţii nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriile nr. x şi nr. 2048/P/2012, susţinând că, la momentul opririi în trafic, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x a fost condus de inculpatul A., dar, speriaţi, inculpaţii au decis să schimbe locurile, profitând şi de faptul că agentul de poliţie nu a venit imediat la autoturismul oprit. Astfel la volanul autoturismului, în timp ce acesta se afla staţionat, a trecut inculpatul B..

Astfel, în declaraţiile date în cauză, inculpatul B. a arătat că în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, în momentul în care lucrătorul poliţiei rutiere a efectuat semnalul de oprire, la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x se afla inculpatul A., iar inculpatul B. ocupa locul din dreapta faţă. Văzând echipajul de poliţie, inculpatul A. a vrut să fugă, întrucât consumase alcool şi a mai avut probleme cu poliţia, propunându-i inculpatul B. să facă schimb de locuri, lucru care s-a şi realizat după oprirea autoturismului. Când agentul de poliţie a ajuns în dreptul portierei din stânga faţă, inculpatul B. se afla la volan, iar inculpatul A. pe locul din dreapta faţă. După oprirea autoturismului de către organele de poliţie, inculpatul B. nu a făcut nicio afirmaţie cu privire la faptul că autoturismul a fost condus de inculpatul A., s-a supus testării cu aparatul alcooltest şi prelevării mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Prima instanţă a apreciat că aceste apărări ale inculpatului B. nu pot fi primite, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Martorul H., care a fost oprit în trafic de organele de poliţie pentru a asista la testarea cu etilotestul a inculpatului B. a arătat că, în momentul testării cu etilotestul, inculpatul B. se afla la volanul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x. După ce a fost testat, inculpatul B. l-a rugat pe poliţist să-l ierte, spunând că a consumat o cantitate mică de alcool şi că "a condus pe o distanţă mică". Acelaşi martor a arătat că în "niciun moment nu a existat vreo discuţie din care să rezulte că inculpatul A. ar fi cel care a condus autoturismul în momentul opririi de către organele de poliţie".

Martora D., subofiţer în cadrul Poliţiei municipiului Curtea de Argeş - Biroul rutier, a declarat că, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, aflându-se în serviciul de control al traficului rutier împreună cu colegul său E., pe strada x, în apropierea Grupului Şcolar Auto, a oprit pentru control autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x. La volan se afla F., iar locul din dreapta faţă era ocupat de G.. Apoi a făcut semnalul de oprire al unui autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers şi care a oprit la circa 4-5 m în faţa autoturismului x.

A ajuns imediat lângă autoturismul marca x şi, în baza documentelor, a stabilit că, la volan se afla inculpatul B. care a coborât şi a rugat insistent să nu fie testat cu etilotestul, întrucât a consumat un pahar cu vin la barul C. şi a condus pe o distanţă scurtă, dorind să meargă la Capul Dealului. A fost testat cu etilotestul şi apoi a fost condus la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, unde i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital, tatăl inculpatului B. i-a rugat pe poliţişti să-l ierte pe fiul său, spunându-le că nu este nicio tragedie că fiul său a băut un pahar cu vin şi apoi s-a urcat la volan.

Abia când l-a audiat pe inculpatul B., la data de 28.11.2012, martora D. a aflat despre presupusul schimb de locuri, deşi acest subiect nu a fost discutat nici în momentul opririi în trafic, nici la testarea cu etilotestul, dar nici la spital. Dimpotrivă, în aceste împrejurări, inculpatul B. a declarat verbal că el a condus autoturismul, fiind nervos şi spunând că, din cauza unei fete a riscat să-şi piardă permisul şi s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului. Martora D. a precizat că are certitudinea că inculpatul B. s-a aflat la volan, întrucât nici la faţa locului, dar nici la spital nu a existat nicio suspiciune, nicio aluzie şi nicio discuţie în sensul că inculpatul A. ar fi condus autoturismul x, ci dimpotrivă, inculpatul B. a recunoscut că el s-a aflat la volan în momentul opririi.

Iniţial, cele două pasagere din autoturismul x au declarat că l-au observat în partea dreaptă pe inculpatul B., fiind rugate să declare astfel de inculpat şi de părinţii acestuia, dar, ulterior, au revenit şi au declarat că nu au văzut cine a condus autoturismul x, deoarece era întuneric, iar geamurile autoturismului x aveau folie. În dimineaţa acelei zile, martora a redactat procesul-verbal de constatare, iar după 2-3 zile, inculpatul B., în prezenţa apărătorului ales, l-a citit, dar a refuzat să-l semneze pe considerentul că ar fi făcut schimb de locuri cu inculpatul A..

Dacă lucrătorul de poliţie ar fi avut cea mai vagă suspiciune referitoare la persoana conducătorului auto, ar fi procedat la testarea cu etilotestul şi a pasagerului din dreapta faţă, inculpatul A..

Declaraţiile martorei D. au fost confirmate şi de martorul E., agentul de poliţie care făcea partea din acelaşi echipaj de poliţie cu martora D..

În rapoartele pe care cei doi lucrători de poliţie le-au înaintat Şefului Poliţiei Curtea de Argeş la data de 14.12.2012 s-a precizat că, la volanul autoturismului x s-a aflat inculpatul B. care, solicitându-i-se să fie testat cu etilotestul, i-a rugat în mod insistent să-l ierte deoarece a consumat un pahar cu vin la barul C. şi apoi s-a urcat la volanul autoturismului cu intenţia de a lua o prietenă de la Şipot.

Conform procesului-verbal de constatare a infracţiunii redactat la 18.11.2012 de agenţii constatatori din cadrul Poliţiei municipiului Curtea de Argeş, la volanul autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x s-a aflat inculpatul B., care a declarat verbal că a consumat 250 ml vin şi, apoi, a condus autoturismul x pe strada x dinspre strada x către Şipot. Inculpatul a refuzat să semneze procesul-verbal de constatare a infracţiunii .

Starea de fapt reţinută în rechizitoriul parchetului s-a coroborat şi cu concluziile rapoartelor de expertiză criminalistică pentru detectarea comportamentului simulat efectuate în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, care au concluzionat că răspunsurile numitului B. la întrebările relevante ale cauzei au produs modificări specifice comportamentului simulat. Prin urmare, nu a spus adevărul atunci când a răspuns la anumite întrebări relevante.

Coroborând mijloacele sus-menţionate, prima instanţă a concluzionat în sensul că probatoriul administrat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul judecăţii, astfel cum a fost mai sus analizat şi reţinut de aceasta, dovedeşte atât existenţa faptei pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată, cât şi vinovăţia inculpatului.

De asemenea, inculpatul A. a declarat că, în ziua de 18.11.2012, în jurul orelor 03:20, s-a urcat la volanul autoturismului x cu nr. de înmatriculare x, pe care l-a condus de la barul C. până pe strada x unde a fost oprit de un echipaj al poliţiei rutiere. Pe locul din dreapta faţă s-a aflat inculpatul B.. După ce a oprit autoturismul, i-a spus inculpatului B. că-i este teamă că a fost înregistrat de radar şi o să rămână fără permis, situaţie în care inculpatul B. s-a oferit să treacă el la volan în locul inculpatului A., lucru care s-a şi realizat. Agentul de poliţie l-a găsit la volan pe inculpatul B..

Si inculpatul A. a fost testat cu aparatul poligraf, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii. Conform "Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică pentru detectarea comportamentului simulat" nr. 196325 din 17.06.2013 emis de I.P.J. Argeş - Serviciul Criminalistic - Compartimentul Identificări Judiciare, răspunsurile inculpatului A. la întrebările relevante ale cauzei au produs modificări specifice comportamentului simulat. Prin urmare, martorul nu a spus adevărul atunci când a răspuns la anumite întrebări relevante.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul A. a depus la dosarul cauzei un "raport de evaluare examinare poligraf" întocmit de un psiholog practician cu drept de liberă practică in specialitatea Psihologie Judiciară-evaluare comportament simulat, psiholog care, însă, nu face parte dintre experţii autorizaţi ai Ministerului Justiţiei. În acest raport se menţionează că răspunsurile numitului A. la întrebările relevante au fost sincere (fără a se depune diagramele cu rezultatul testării). Pentru a înlătura orice dubiu, instanţa de fond a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice pentru detectarea comportamentului simulat de către experţi autorizaţi de ministerul Justiţiei din cadrul altui Inspectorat de Poliţie, respectiv din cadrul IPJ Sibiu, cu privire la ambii inculpaţi.

Din raportul de expertiză nr. x/19.01.2017, efectuat de specialiştii din cadrul IPJ Sibiu, s-a constatat că inculpatul A. nu a respectat instructajul ce i-a fost efectuat înaintea testului, respirând la un moment dat pe gură, motiv pentru care i s-a atras atenţia cu privire la necesitatea respectării condiţiilor de examinare, iar subiectul s-a conformat. După finalizarea examinării, expertul a constatat o neconcordanţă relevantă intervenită in timpul testării subiectului A., respectiv inculpatul a acceptat o altă pronunţie a numelui inculpatului B., diferită de cea uzuală. Aceste elemente denotă în opinia specialistului o tendinţă de evaziune psihologică, comportament specific persoanelor nesincere. Totodată, interpretarea diagramelor poligraf a evidenţiat faptul că răspunsurile inculpatului A. la întrebările relevante testului au provocat modificări specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice. S-a menţionat, însă, în continuare, că aceste modificări se regăsesc şi la celelalte tipuri de întrebări din chestionar, fiind imposibilă formularea unei concluzii certe.

Având în vedere starea psiho-fizică în care s-a aflat inculpatul A. la momentul testării cu aparatul poligraf (răcit, cu nasul înfundat), precum şi faptul că subiectul nu a respectat întrutotul prevederile instructajului dinaintea testului şi, totodată, a acceptat tacit neconcordanţa cu privire la pronunţia numelui inculpatului B., neconcordanţă considerată relevantă de către expert, instanţa de fond a înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, neavându-l în vedere la momentul deliberării.

Cu privire la "raportul de evaluare examinare poligraf" depus de inculpatul A. la dosarul cauzei, prima instanţă l-a înlăturat şi pe acesta deoarece nu a fost întocmit de un expert autorizat de către Ministerul Justiţiei.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a avut în vedere rezultatul primei testări cu aparatul poligraf a inculpatului A., efectuată în cursul urmăririi penale care s-a coroborat cu declaraţiile martorilor H., D. şi E..

Totodată, din declaraţiile celor doi inculpaţi date pe parcursul cercetărilor, s-a constatat că între acestea există flagrante contradicţii, şi anume că inculpatul B. a precizat că, la vederea lucrătorilor de poliţie, inculpatul A. s-a speriat şi a vrut să fugă întrucât consumase alcool şi a mai avut probleme cu poliţia, în timp ce martorul a arătat că i-a fost teamă că a fost înregistrat de radar şi o să rămână fără permis; inculpatul B. a menţionat că A. i-a propus să facă schimb de locuri, în timp ce A. a arătat că, dimpotrivă, B. s-a oferit să treacă la volan în locul martorului; A. a precizat că, din momentul opririi, în prezenţa agenţilor de poliţie, dar şi la spital, B. a declarat verbal că el a condus autoturismul marca x de la barul C. şi până la locul opririi, în timp ce B. nu a inserat aceste aspecte în declaraţia sa.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsa fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, de circumstanţele personale ale inculpatului.

De asemenea, s-a ţinut cont şi de circumstanţele personale, inculpatul A. având 27 ani, nu este căsătorit, nu are ocupaţie şi nu are antecedente penale.

Având în vedere aceste criterii, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza disp. art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza II si b C. pen. de la 1968. În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 3 ani, termen de încercare conf. art. 862 C. pen. de la 1968. În baza art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş ori de câte ori este chemat; să anunţe în prealabil orice schimbare a domiciliului, deplasare peste 8 (opt) zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 863 alin. (3) lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de încercare, să nu conducă vehicule pentru care este necesară obţinerea unui permis de conducere.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen. de la 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva sentinţei a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul A..

În motivarea apelului, inculpatul A. a susţinut că, în mod nelegal prima instanţă a pronunţat o soluţie de condamnare, solicitând adoptarea unei soluţii de achitare, întrucât fapta nu există.

În continuare, inculpatul A. a arătat că prima instanţă a interpretat în mod greşit probele administrate în cauză.

Prin decizia penală nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., şi alţii, împotriva sentinţei penale nr. 135 din data de 22 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2015.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate, respectiv din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 şi urm. din C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate de inculpatul A., şi alţii, sunt nefondate pentru următoarele motive:

Prima instanţă a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi a realizat o justă individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 din C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare, având în vedere circumstanţele în care au fost săvârşite faptele şi limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, conduita avută în timpul procesului penal, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, dar şi lipsa antecedentelor penale.

Modalitatea de executare a pedepselor aplicate aleasă de prima instanţă este în concordanţă cu activitatea infracţională a fiecărui inculpat, Curtea reţinând că inculpaţii sunt la primul conflict cu legea penală, sunt bine integraţi în societate, astfel că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient, prima instanţa considerând în mod corect că inculpaţii îşi vor corija conduita viitoare chiar dacă se va dispune suspendarea executării pedepsei, această modalitate de individualizare a executării pedepsei asigurând echilibrul între protecţia societăţii, prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a persoanelor care au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii.

Legat de solicitarea inculpaţilor, de pronunţare a unor soluţii de achitare, Curtea a constatat că este nefondată întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi.

Curtea a reamintit faptul că în conformitate cu disp. art. 103 C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Din acest text de lege rezultă că aprecierea probelor este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe legal administrate, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanţa acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare, consecutiv analizei ansamblului materialului probator administrat în mod legal şi loial în cauză.

Prima instanţă a expus în considerentele sentinţei apelate modalitatea în care a analizat mijloacele de probă, concluzia acesteia fiind însuşită în totalitate de către curtea de apel, inculpaţii săvârşind faptele pentru care au fost condamnaţi, astfel că soluţia de condamnare adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică.

Apelurile celor doi inculpaţi se bazează în principal pe susţinerea cum că nu există probe care să dovedească împrejurarea că inculpatul B. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x, context în care aceştia consideră că este veridică situaţia de fapt prezentată de apărare, respectiv că inculpatul A. a condus autoturismul, iar după ce poliţistul i-a făcut semnalul de oprire, cei doi inculpaţi au făcut schimb de locuri.

În ceea ce priveşte apărarea inculpaţilor referitoarea la schimbarea locurilor, Curtea a constatat că, deşi inculpaţii au susţinut cu vehemenţă această apărare, din examinarea tuturor mijloacelor de probă administrate se poate observa că nu există nicio probă care să susţină varianta inculpaţilor, astfel că declaraţiile celor doi inculpaţi nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Faptul că agentul de poliţie D. nu a observat, la momentul semnalului de oprire, cine este persoana care conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare x, nu poate duce la concluzia că acesta a fost condus de inculpatul A. şi la existenţa schimbului de locuri între cei doi inculpaţi, Curtea reţinând, de asemenea, şi faptul că nicio persoană nu a observat când cei doi inculpaţi şi-au schimbat locurile sau că autoturismul a fost condus în realitate de inculpatul A..

Activitatea infracţională a celor doi inculpaţi este dovedită şi prin acţiunile de influenţare a martorelor F. şi G., în cele din urmă martorele relatând că primele declaraţii au fost date la rugămintea inculpatului B., acesta solicitându-le să declare că l-au văzut la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare x pe inculpatul A..

În aceste condiţii, împrejurarea că la momentul prezenţei agentului de poliţie în dreptul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, la volanul acestuia se afla inculpatul B., urmată de modalitatea în care faptele au continuat, respectiv acest inculpat a fost de acord să fie testat cu aparatul etilotest şi s-a supus prelevării mostrelor biologice, fără să aducă la cunoştinţa agentului de poliţie rutieră că nu el a condus autoturismul respectiv, conduce la reţinerea situaţiei de fapt prezentată de acuzare, aceasta fiind susţinută de probe cu un grad mult mai ridicat de fiabilitate, în timp ce apărarea inculpaţilor este susţinută doar de declaraţiile acestora.

Pentru cele ce preced, Curtea a respins, ca nefondate, apelurile, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa menţinerii soluţiei adoptate de instanţa de fond, ca legală şi temeinică.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, în termenul legal, inculpatul A., motivele acestuia fiind expuse în scris, în cererea de recurs în casaţie formulată, şi oral, de către apărătorul ales, avocat J., cu ocazia dezbaterilor, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 14.01.2020.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a solicitat, în temeiul dispozitiilor art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispozitiilor art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii recurate, respectiv a deciziei penale nr. 1021/A din 14.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, până la soluţionarea recursului în casaţie.

In temeiul dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei.

A invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că fapta imputata recurentului-inculpat nu este prevăzută de legea penală.

A susţinut că, în mod nelegal, soluţia de condamnare se fundamentează în mod determinant pe testul POLIGRAF - mijloc de probă/probă nereglementat, contestat(ă), şi a cărei fiabilitate este echivocă.

A arătat că, în mod nelegal, a fost înlăturată expertiza, în favoarea raportului de constatare. În mod nelegal, s-a înlăturat un mijloc de contra-probă/probă, prin inducerea unei "condiţii" neprevăzute de lege (acreditarea de către Ministerul Justiţiei).

În mod nelegal, s-a adoptat soluţia de condamnare, în lipsa unor probe directe, ori indirecte concordante şi necontestate, irefutabile, fiind încălcată prezumţia de nevinovaţie.

A susţinut, de asemenea, că fapta martorului de a-şi fi schimbat declaraţia nu este prevăzută de legea penală, cât timp a fost făcută cu bună-credinţă şi, în plus, organele judiciare erau libere sa dea valoare probantă oricăreia dintre cele două versiuni. A precizat că aceasta nu se confundă cu fapta de a declara în mod nereal, cu rea-credinţă; prin urmare, a susţinut ca fapta pe care a comis-o nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din camera de consilu din 12.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

A stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 14.01.2020, completul nr. 2, cu citarea recurentului inculpat A..

La termenul din data de 14.01.2020, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Înalta Curte constată că, în realitate, prin motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, recurentul susţine că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, solicitând, practic, o reapreciere a probelor administrate în cauză, cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele de fond (prima instanţă şi instanţa de apel), ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei pronunţate că "fapta inculpatului A. care, fiind audiat în calitate de martor în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, la data de 16.01.2013, a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale cu privire la care a fost întrebat, în sensul că a declarat că, la data de 18.11.2012, numitul B., care se afla sub influenţa alcoolului, nu a condus pe drumurile publice de pe raza mun. Curtea de Argeş, jud. Argeş, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. de la 1968, cu aplic art. 5 alin. (1) C. pen.."

De asemenea, constată că instanţa de apel a reţinut că "prima instanţă a analizat în mod judicios mijloacele de probă administrate în cauză, reţinând în mod corect situaţia de fapt, şi a realizat o justă individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare."

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat formal cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin invocarea acestuia neputându-se proceda la reinterpretarea materialului probator de la dosar, având drept consecinţă stabilirea unei alte situaţii de fapt, care să conducă la achitarea inculpatului pentru infracţiunea de care a fost acuzat şi condamnat, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, instanţei de apel.

Cu privire la cele susţinute de apărătorul inculpatului, că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, pornind de la ceea ce a statuat practica judiciară şi doctrina de specialitate, anume că pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă este necesar ca această calitate de martor "să fie atribuită în mod legal" la momentul luării declaraţiei, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste susţineri, având în vedere că inculpatul a fost audiat în calitate de martor la data de 16.01.2013, în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

Cu privire la susţinerile apărătorului inculpatului referitoare la dispoziţiile art. 118 C. proc. pen., care face referire la dreptul martorului de a nu se acuza, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, alegaţiile acestuia fiind urmarea interpretării eronate a prevederilor acestui articol.

Dreptul martorului de a nu se acuza este o obligaţie procesual negativă a organului judiciar care nu poate folosi declaraţia dată în calitate de martor împotriva unei persoane care a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în aceeaşi cauză. Aşadar, textul are în vedere două situaţii: pe de o parte, situaţia persoanei care este audiată în calitate de martor după momentul începerii urmăririi penale cu privire la faptă, iar ulterior este continuată urmărirea penală faţă de aceasta, dobândind calitatea de suspect sau inculpat, iar, pe de altă parte, situaţia persoanei care are deja calitatea de suspect sau inculpat, iar ulterior organul judiciar dispune disjungerea cauzei, în dosarul nou format persoana dobândind calitatea de martor. Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 118 C. proc. pen., în aceste două situaţii organul judiciar nu poate folosi împotriva acuzatului declaraţia pe care acesta a dat-o în calitate de martor.

Înalta Curte reţine, însă, că dispoziţiile acestui articol nu se aplică în situaţia în care martorul este acuzat de infracţiunea de mărturie mincinoasă, care a fost săvârşită prin însăşi declaraţia dată în calitate de martor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1021/A din data de 14 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.