Appeal granted; community service obligation lifted from sentence for leaving accident scene due to defendant’s age and health.

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2020

Deliberând asupra apelului declarat de apelanta inculpată A. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 130 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019 a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani.

S-a hotărât ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele fixate de acesta;

b-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c-să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d-să comunice schimbarea locului de muncă;

e-să comunice informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatei să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

S-a hotărât ca, în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul Local Buşteni sau Mănăstirea Buşteni pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 96 alin. (1) C. pen., s-a atras atenţia condamnatei că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.

A fost obligată condamnata la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că la data de 11.04.2019 a fost înregistrat dosarul nr. x/2019 privind pe inculpata A., în procedura de cameră preliminară.

La termenul din 18.06.2019 din camera de consiliu în dosarul nr. x/2019 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel a dispus audierea inculpatei A. în prezenţa avocatului ales, B., la solicitarea acesteia, declaraţiile date fiind consemnate şi ataşate la dosar. Pronunţarea soluţiei s-a amânat succesiv până la data de 03.07.2019.

La termenul de judecată din 03.07.2019, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de apel a constatat îndeplinite măsurile premergătoare prevăzute de art. 344 C. proc. pen.. A luat act că inculpata A. nu a formulat cereri sau excepţii şi că nu au fost ridicate din oficiu excepţii. A constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă competentă să soluţioneze în fond cauza cu care a fost investită prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 02.04.2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în această cauză faţă de inculpata A., cercetată în stare de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.. A dispus începerea judecăţii cauzei.

La termenul de judecată din 17.09.2019, Curtea de apel a luat act că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat şi, faţă de actele şi lucrările dosarului, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că inculpata A. a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. şi a solicitat condamnarea inculpatei cu reţinerea procedurii simplificate, având în vedere recunoaşterea faptei de către aceasta şi aplicarea prevederilor art. 98 C. pen., suspendarea sub supraveghere. De asemenea, a solicitat aplicarea art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 94 C. pen. şi obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărarea a solicitat a se avea în vedere că inculpata a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, are familie, copii, nepoţi şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei sau art. 83 lit. a), b), c) şi d) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

Curtea de apel a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2019 emis la data de 02.04.2019 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen. şi clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., întrucât a lipsit plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 18.01.2019, inculpata A. a plecat de la domiciliul său din Buşteni la volanul autoturismului x, cu număr de înmatriculare x, cu intenţia de a ajunge la Judecătoria Sinaia unde avea de rezolvat activităţi specifice profesiei de avocat. Ajungând pe raza staţiunii Sinaia, în timp ce rula pe Bd. x în direcţia sud, în condiţii de carosabil uscat dar cu lumina solară reflectată puternic şi direct în parbriz, inculpata A. nu a acordat suficientă atenţie la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecţiei cu strada x, astfel încât l-a acroşat destul de puternic, cu partea din faţă a autoturismului pe pietonul C. din localitate, ce se angajase regulamentar în traversarea bulevardului menţionat dinspre stânga spre dreapta direcţiei de deplasare a conducătoarei auto.

Pietonul a fost proiectat în aer, iar apoi a căzut pe carosabil, spre marginea din dreapta drumului (în zona unui dâmb de zăpadă), în timp ce inculpata şi-a continuat încet deplasarea spre înainte, oprind autoturismul aproape 50 de metri mai în faţă, într-o parcare special amenajată în dreapta drumului, din dreptul Casei D., printre mai multe autoturisme ce se aflau, de asemenea parcate. Imediat după manevra de parcare, avocata A. a ieşit din autoturism şi a făcut câţiva paşi înapoi pe partea carosabilă cu intenţia de a ajunge sau a observa mai bine ce se întâmplase, după care a revenit la propriul autoturism, a luat ceva din habitaclu (cel mai probabil geanta), a mai staţionat puţin în faţa maşinii, probabil cercetând avariile, iar apoi s-a îndreptat spre locul accidentului deplasându-se pe trotuar.

După circa 3 minute a revenit la autoturism, a mai staţionat puţin în partea din faţă, s-a urcat la volan, a manevrat vehiculul cu spatele ieşind din parcare, iar apoi a părăsit zona deplasându-se pe acelaşi bulevard şi în aceeaşi direcţie - înainte ca organele de poliţie să ajungă la faţa locului. Inculpata a mai parcurs astfel cca 70 de metri pe Bd. x după care a efectuat viraj dreapta pe strada x (unde îşi are sediul la Judecătoria Sinaia), iar la intrarea pe această stradă a mai parcurs cam 10 metri şi a oprit autoturismul pe partea dreaptă, într-o poziţie uşor oblică faţă de axa drumului în dreptul unui indicator ce interzicea oprirea.

Inculpata A. s-a deplasat în incinta Judecătoriei Sinaia, dar a revenit apoi ca pieton la locul producerii accidentului, fiind surprinsă în mai multe fotografii de organele de poliţie care ajunseseră între timp în zonă şi efectuau cercetarea la faţa locului.

S-a constatat de către organele de poliţie că pietonul C., în vârstă de 71 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei, precum şi o fractură incompletă de omoplat drept, fiind luat de la faţa locului cu o ambulanţă şi transportat la Spitalul Orăşenesc Sinaia iar apoi, în aceeaşi zi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti unde a stat internat cinci zile, precum şi că autoturismul x implicat în eveniment era proprietatea fiului inculpatei, şi prezenta la momentul identificării avarii la nivelul capotei motorului, barei de protecţie, farului dreapta, aripii dreapta faţă şi, fiind supus unei verificări de specialitate, s-a constatat că era corespunzător rulării pe drumurile publice.

S-a reţinut că situaţia de fapt şi comportamentul inculpatei a fost relevată de o înregistrare video făcută de o cameră de supraveghere amplasată pe clădirea Inspectoratului Judeţean de Construcţii Prahova- Punctul de lucru Sinaia din Bd. x, imobil situat câteva zeci de metri mai jos de trecerea de pietoni pe care s-a produs accidentul, respectiv pe partea stângă a Bulevardului Republicii având ca reper sensul de deplasare către Ploieşti. Aceste filmări au condus la concluzia clară că inculpata A. a admis că a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, dar şi-a motivat atitudinea prin temerea subiectivă de a nu fi agresată de către persoanele strânse la faţa locului. La acel moment martorul ocular E. a alertat autorităţile prin sistemul SNUAU 112. Organele de urmărire penală a audiat pe acest martor cât şi pe persoana vătămată C. care a oferit detalii ample despre accident şi despre propria spitalizare.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatei A. au fost probate prin mijloacele de probă administrate în cauză respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto; proces-verbal de verificări în teren al organelor de poliţie; proces-verbal de vizionare înregistrare video; suport digital CD conţinând înregistrarea video a camerei de supraveghere din zonă; acte medicale; rezultate teste respiratorii inculpată şi martor C.; rezultatul în urma examinării clinice a inculpatei; declaraţie martor E. luată de organele de poliţie în dimineaţa accidentului; proces-verbal în urma verificării tehnice a autoturismului implicat în accident; înscrisuri vizând situaţia juridică a autoturismului; copie document ce atestă calitatea de avocat a inculpatei; declaraţii martori E. şi C.; declaraţii suspectă A.; proces-verbal de verificări suplimentare la faţa locului şi anexe; proces-verbal de analiză a înregistrării video şi anexe; declaraţie inculpată A..

S-a constatat că în cauză victima C. nu a dorit să formuleze plângere prealabilă, sens în care a fost audiată în calitate de martor.

În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatei A., care în dimineaţa zilei de 18.01.2019 în jurul orelor 9:21, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului x cu nr. de înmatriculare x pe bulevardul x din Sinaia dinspre Braşov spre Ploieşti, ajungând în intersecţia cu str. x l-a accidentat pe pietonul C. din localitate, ce se angajase regulamentar în traversarea străzii, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, a întrunit formele de tipicitate şi implicit, elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., iar fapta astfel descrisă întruneşte şi celelalte trăsături esenţiale prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., în sensul că nu este justificată şi îi este imputabilă inculpatei.

Totodată, Curtea de apel a constatat că, într-adevăr, inculpata A. a încercat să minimalizeze caracterul infracţional al conduitei sale prin evocarea fricii de a nu agresată de curioşii ce se strânseseră la locul accidentului fără să facă în vreun fel dovada acestei atitudini şi în acest sens elocvente fiind atât înregistrarea video cât şi declaraţia martorului E. din care rezultă că la faţa locului se strânseseră câteva persoane, dar nu au fost voci care să vocifereze sau să se manifeste în alt fel de agresivitatea verbală în legătură cu dispariţia de la faţa locului a autoturismului şi şoferului implicaţi în accident iar din întreg materialul probator administrat în cauză raportat şi la experienţa sa de aproape 40 de ani ca şi conducător auto deţinând permis de conducere categoria B din anul 1980, precum şi cea derivând din statutul profesional inculpata nu a putut decât să valideze pe deplin constatarea de faţă, deşi cunoştea obligaţia principală rezultată dintr-un astfel de eveniment de a apela personal la Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 şi să declare implicarea sa în producerea accidentului.

Victima C., după accidentul suferit, a avut urmări vătămătoare raportate la incriminarea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 186 C. pen., însă a declarat că nu are niciun fel de pretenţie în legătură cu accidentul produs şi nu doreşte să formuleze plângere prealabilă împotriva conducătoarei auto A..

De asemenea, s-a reţinut că inculpata A. nu are antecedente penale, a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul cercetărilor încercând să circumstanţieze plecarea de la locul accidentului prin invocarea unor motive lipsite de suport real, aşa cum s-a arătat, iar proprietarul autoturismului implicat în accident, respectiv numitul F. este fiul acesteia.

Prima instanţă, din întregul materialul probator administrat, a constatat că în cauză rezultă, într-adevăr, că inculpata A. nu a acordat suficientă atenţie la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecţiei cu strada x, astfel încât l-a acroşat destul de puternic, cu partea din faţă a autoturismului pe pietonul C. din localitate, ce se angajase regulamentar în traversarea bulevardului menţionat dinspre stânga spre dreapta direcţiei de deplasare a conducătoarei auto. Victima a fost proiectată în aer, iar apoi a căzut pe carosabil, spre marginea din dreapta drumului (în zona unui dâmb de zăpadă), în timp ce inculpata şi-a continuat încet deplasarea spre înainte, oprind autoturismul aproape 50 de metri mai în faţă, într-o parcare special amenajată în dreapta drumului, din dreptul Casei D., printre mai multe autoturisme ce se aflau, de asemenea, parcate. Imediat după manevra de parcare, avocata A. a ieşit din autoturism şi a făcut câţiva paşi înapoi pe partea carosabilă cu intenţia de a ajunge sau a observa mai bine ce se întâmplase, după care a revenit la propriul autoturism, a luat ceva din habitaclu (cel mai probabil geanta), a mai staţionat puţin în faţa maşinii, probabil cercetând avariile, iar apoi s-a îndreptat spre locul accidentului deplasându-se pe trotuar. După circa 3 minute a revenit la autoturism, a mai staţionat puţin în partea din faţă, s-a urcat la volan, a manevrat vehiculul cu spatele ieşind din parcare, iar apoi a părăsit zona deplasându-se pe acelaşi bulevard şi în aceeaşi direcţie - înainte ca organele de poliţie să ajungă la faţa locului. Inculpata a mai parcurs astfel cca. 70 de metri pe Bd. x după care a efectuat viraj dreapta pe strada x (unde îşi are sediul la Judecătoria Sinaia), iar la intrarea pe această stradă a mai parcurs cam 10 metri şi a oprit autoturismul pe partea dreaptă, într-o poziţie uşor oblică faţă de axa drumului în dreptul unui indicator ce interzicea oprirea. Inculpata A. s-a deplasat după aceea în incinta Judecătoriei Sinaia, dar a revenit apoi ca pieton la locul producerii accidentului, fiind surprinsă în mai multe fotografii de organele de poliţie care ajunseseră între timp în zonă şi efectuau cercetarea la faţa locului.

Prima instanţă a constatat că inculpata recunoaşte săvârşirea infracţiunii aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, nu solicită alte probe noi şi doreşte ca judecata cauzei să se facă în baza probelor din faza de urmărire penală, iar în cazul în care va primi o pedeapsă cu suspendare cu supraveghere este de acord să efectueze ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În final, faţă de întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea de apel a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata A., în termen legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 11 noiembrie 2019 şi repartizată aleatoriu, la data de 03 decembrie 2019, când dosarul a fost amânat la cererea apelantei inculpate pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării.

În motivele scrise, depuse la dosarul cauzei inculpata A. a arătat că în faţa primei instanţe a recunoscut fapta şi a solicitat să se aibă în vedere circumstanţele sale personale (fost magistrat, avocat până în prezent, vârsta de 80 ani, familie, copii, nepoţi, lipsă antecedente penale). Inculpata a susţinut, însă, că din motivarea hotărârii instanţei de fond nu rezultă modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar prima instanţă nu a arătat dacă la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute la art. 74 C. pen.

Inculpata a solicitat admiterea apelului, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, precum şi reducerea cu 1/3 a pedepsei aplicate pentru fapta săvârşită, având în vedere faptul că a înţeles să fie judecată în baza procedurii simplificate.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpata, beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător ales, reiterând motivele scrise, a solicitat admiterea apelului, individualizarea pedepsei în raport de circumstanţele reale de săvârşire ale faptei şi de cele personale şi înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, întrucât are o fiică în străinătate pe care doreşte să o viziteze.

Cu privire la obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, apărătorul ales a precizat că inculpata împlineşte vârsta de 80 de ani şi are afecţiuni de sănătate care o împiedică să se deplaseze cu uşurinţă.

În apel, la cererea apelantei inculpate, Înalta Curte a admis proba cu înscrisuri constând în acte din care rezultă că fiica acesteia, G. are rezidenţă în străinătate .

Analizând hotărârea apelată din perspectiva criticilor ce au fost susţinute în şedinţă publică şi au făcut obiectul dezbaterii contradictorii, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2019 emis la data de 02.04.2019 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., reţinându-se, în fapt, că în dimineaţa zilei de 18.01.2019 în jurul orelor 9:21, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului x cu nr. de înmatriculare x pe bulevardul x din Sinaia dinspre Braşov spre Ploieşti, ajungând în intersecţia cu str. x l-a accidentat pe pietonul C. din localitate, ce se angajase regulamentar în traversarea străzii, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Inculpata, fiind audiată în faţa instanţei de fond a recunoscut săvârşirea infracţiunii astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 374 C. proc. pen. (declaraţia aflată la dosar fond).

În urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpată în calea de atac a apelului şi a stabilit faptei o încadrare juridică legală, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpata şi-a exprimat opţiunea de a fi judecată potrivit procedurii simplificate bazată pe recunoaşterea învinuirii, motiv pentru care, prima instanţă, făcând aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen., a condamnat-o la pedeapsa de 1 an şi 6 luni cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen.

Înalta Curte constată că sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond a fost apelată de inculpata A. doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, solicitând aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege şi înlăturarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

Având în vedere prevederile din art. 80 alin. (2) lit. d) şi 83 alin. (2) C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul acuzaţiei prezente, nu permit o altă modalitate de individualizare a pedepsei, neprivativă de libertate, decât cea stabilită de instanţa de fond.

Astfel, instanţa de control judiciar, procedând la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare judiciară, constată că pedeapsa aplicată inculpatei de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului a fost stabilită în limitele prevăzute de art. 338 alin. (1) C. pen. (de la 2 la 7 ani), cu reducerea acestora de 1/3 prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 374 alin. (4) C. proc. pen. (procedura în cazul recunoaşterii învinuirii).

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei. Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte observă că pedeapsa a fost stabilită în mod just de prima instanţă, într-un cuantum orientat spre minimul special, sancţiunea penală fiind echitabilă în raport de persoana inculpatei care regretă conduita infracţională şi urmările acesteia, de gradul de pregătire profesională al acesteia (fost judecător şi avocat) care conduce la concluzia că înţelege şi conştientizează consecinţele negative ale infracţiunii comise, dar şi de vârsta sa înaintată (80 de ani) şi starea de sănătate inerentă vârstei. În acest context, instanţa de control judiciar, fără a minimaliza gravitatea infracţiunii şi conduita manifestată de inculpată, care a părăsit locul accidentului, apreciază că pedeapsa de la 1 an şi 6 luni, orientată spre minimul special prevăzut de lege (de 1 an şi 4 luni), reflectă circumstanţele care au determinat săvârşirea faptei, respectiv, astfel cum declară inculpata în vârstă de 80 de ani, starea de temere de a nu a fi agresată de persoanele prezente la locul accidentului.

De asemenea, Înalta Curte, evaluând modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, constată că instanţa de fond a avut în vedere faptul că infracţiunea de părăsire a locului accidentului este o infracţiune de pericol, având ca obiect juridic principal relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, care presupun prezenţa la faţa locului a celui implicat în accidentul rutier, protejate fiind astfel şi relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei, în contextul în care părăsirea locului accidentului poate avea repercusiuni asupra stabilirii modului în care s-a produs accidentul şi asupra tragerii la răspundere a persoanelor vinovate (...) (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Hotărârea nr. 8/2019).

În continuare, Înalta Curte constată că prin sentinţa apelată s-au impus inculpatei măsurile de supraveghere prevăzute de art. 91 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 93 C. pen., s-au stabilit obligaţiile pe care inculpata trebuie să le îndeplinească pe perioada termenului de supraveghere a executării pedepsei. Se reţine că măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de textele de lege mai sus amintite au caracter obligatoriu.

În speţa de faţă, potrivit art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus condamnatei să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, obligaţie pe care inculpata a criticat-o în cadrul apelului, solicitând să fie înlăturată, motivat de împrejurarea că are o fiică stabilită în străinătate, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei .

Contrar celor susţinute de apelantă, aceasta nu este lipsită de exerciţiul dreptului la liberă circulaţie. Conform hotărârii instanţei de fond, măsura dispusă faţă de inculpată este prevăzută de lege (art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.) şi prevede să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe parcursul procesului penal inculpata avut posibilitatea legală să părăsească teritoriul României, deoarece măsura nu era executorie, iar după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de fond, are aceeaşi posibilitate, condiţionată însă de acordul instanţei. În consecinţă, nimic nu împiedică inculpata, odată ce hotărârea de condamnare este definitivă şi devine astfel executorie cu privire la obligaţia de a nu părăsi teritoriul ţării, să solicite instanţei un asemenea acord, în considerarea motivelor familiale pe care le-a făcut cunoscute instanţei de apel şi cu administrarea unui probatoriu de natură să confirme realitatea celor invocate.

Înalta Curte apreciază că opţiunea instanţei de fond de a stabili obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. în sarcina inculpatei este corectă, o obligaţie alternativă (să urmeze un curs de pregătire şcolara ori de calificare profesională, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate sau să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală) nefiind fundamentată raportat la circumstanţele personale ale acesteia şi la celelalte obligaţii prevăzute de textul de lege.

De asemenea, astfel cum a explicat cele ce preced, se constată că această obligaţie nu este în măsură să afecteze dreptul la liberă circulaţie al inculpatei, aceasta având la dispoziţie anumite mecanisme juridice care să îi permită deplasarea în afara teritoriului ţării. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 557 alin. (10) C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata poate solicita motivat instanţei de executare să încuviinţeze părăsirea teritoriului României conform art. 85 alin. (2) lit. i) sau art. 93 alin. (2) lit. d) din C. pen.

În final, Înalta Curte constată că, potrivit art. 93 alin. (3) C. pen., prima instanţă a hotărât ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Consiliul Local Buşteni sau Mănăstirea Buşteni pe o perioadă de 60 de zile.

Instanţa de control judiciar constată că obligaţia prevăzută de art. 93 alin. (3) C. pen. (respectiv, aceea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii) nu are un caracter imperativ, fiind reglementată distinct şi într-o manieră diferită de măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în acelaşi articol. Astfel, în ceea ce priveşte măsurile de supraveghere C. pen. prevede că pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere, iar în ceea ce priveşte obligaţiile codul prevede că instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii. Distinct de maniera imperativă în care sunt redactate primele două alineate, art. 93 alin. (3) C. pen. prevede doar o posibilitate şi nu o obligaţie pentru instanţa de judecată. Atunci când, din cauza stării de sănătate, condamnatul nu poate presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, instanţa de judecată nu va impune executarea acestei obligaţii. Astfel, există două situaţii distincte care trebuie avute în vedere: când starea de sănătate preexistă, astfel cum rezultă din prevederile art. 93 alin. (3) partea finală C. pen. (afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă) sau când starea de sănătate se deteriorează ulterior şi este constată de consilierul de probaţiune pe baza actelor medicale depuse de persoana în cauză (art. 51 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal).

În speţa de faţă, chiar dacă inculpata şi-a exprimat consimţământul de a presta o muncă în folosul comunităţii (conform declaraţiei aflate la dosar fond), Înalta Curte apreciază că această obligaţie nu poate fi îndeplinită având în vedere vârsta înaintată a acesteia (80 de ani) şi starea de sănătate inerentă vârstei, împrejurări care o pun în imposibilitate de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii sau de a-i cauza prejudicii grave cu privire la starea sa de sănătate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte aplicarea art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv obligarea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe care o înlătură.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 17 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte aplicarea art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv obligarea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe care o înlătură.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 februarie 2020.