Decizia nr. 20/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Şedinţa publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra apelurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, în baza art. 386 din C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) şi (2) din C. pen., formulată de inculpatul A..

În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, sens în care:

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen.., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul B.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul C..

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 65 din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015.

În baza art. 397 din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 16.500 RON şi asupra imobilului situat în comuna Sânmartin, sat Haieu nr. 44/A, jud. Bihor, dispusă prin ordonanţa 421/P/2013 din 13.09.2014 a D.N.A. - Structura Centrală.

A fost respinsă cererea formulată de procuror cu privire la confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani şi a autoturismului marca x.

II. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că persoanele vătămate D., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei faţă de inculpaţii B. şi C., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de câte 350 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu către avocaţii E. şi F., respectiv 100 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu către avocatul G..

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de transport pentru termenul din 2 noiembrie 2016, formulată de martora H..

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea formulată de martorul A. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanţă.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 480 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare privind pe martorul A., pentru termenele de judecată din 31 octombrie 2017 şi 7 noiembrie 2017 şi respinge în rest cererea formulată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2013 din 17.12.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, înregistrat la Curtea de Apel Oradea sub nr. dosar x/2014 la data de 19.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din L. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din L. 78/2000; infracţiunii de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din L. 78/2000; 3 infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din L. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. 3 infracţiuni de distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. 3 infracţiuni de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. infracţiunii de instigare la efectuarea unor prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 şi a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000; C., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Totodată, s-a dispus clasarea faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., constând în aceea că ar fi primit prin intermediul comisarului - şef I. suma de 6.000 euro de la J. şi K., precum şi pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sau însărcinarea deţinută, prev. de art. 12, lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu există suficiente probe care să ateste vinovăţia inculpatului; disjungerea cercetărilor faţă de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi declinarea acestora la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea; menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul A., precum şi menţinerea sechestrului asigurător.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut în fapt următoarele:

La data de 11.10.2013, la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, a fost înregistrat procesul-verbal de sesizare din oficiu prin care se semnalau acte de corupţie în care era implicat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor - A..

Urmare acestei sesizări, la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a format dosarul nr. x/2013 şi, ulterior, dosarul nr. x/2014, reunit la 24.09.2014 la dosarul x/2013

Prin ordonanţa din 14.02.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile de luare de mită şi dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 din C. pen., iar la data de 12.06.2014 a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia sau însărcinarea deţinută, prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv şantaj, conf. art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000. Prin ordonanţa 421/P/2013 din 24.09.2014, a fost dispusă extinderea cercetărilor şi cu privire la instigare la efectuarea unei prelevări, atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006.

Ulterior, la 02.10.2014, prin ordonanţa nr. 421/P/2013 din 02.10.2014, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 din C. pen. luare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus şi extinderea urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu conf. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.. abuz în serviciu, conf. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza I); abuz în serviciu conf. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II); distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II); favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II), totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. (infracţiuni pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin Ordonanţa din data de 28.10.2014).

1. Cu privire la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. s-au reţinut în fapt următoarele:

În calitatea sa de procuror, inculpatul A. a primit de la denunţătorul L., în perioada 2011 - septembrie 2013, diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa 2 - 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. De asemenea, martorul L. i-a construit şi amenajat numitului A., pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi a unor servicii sexuale de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care A. le-a primit de la martorul L. este de circa 50.000 euro.

În schimbul foloaselor remise, suspectul A. urma să protejeze activitatea infracţională a numitului L. şi să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu ce decurgeau din funcţia deţinută şi prevăzute în C. proc. pen., Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească şi propriile reglementări interne, constând în conducerea şi coordonarea directă a activităţii de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, A., ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a numitului L., implicat în activităţi evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului. Conform probelor aflate la dosar, a existat o relaţie de prietenie dintre primul procuror al judeţului Bihor şi omul de afaceri cu puternice rădăcini în mediul interlop din zonă, L., fiind redat în rechizitoriu un citat din declaraţia de completare a denunţului formulat de L..

În timpul audierii sale, inculpatul A. nu a negat relaţia "legată" cu o persoană aflată la polul opus de ceea ce ar fi trebuit să fie sfera sa de interes general, însă a negat ajutorul consistent primit de la denunţătorul L. în schimbul protecţiei sale, A. neputându-şi explica de ce fosta soţie nu cunoaşte nimic în legătură cu chitanţele consemnate pe numele acesteia în încercarea de a contraface dovezi care să ateste provenienţa licită a bunurilor şi serviciilor dobândite. Mai mult, deşi a negat ajutorul dat lui L., A. nu a putut explica absenţa recursului la măsura prelungirii arestării fiului lui L., contestând până şi trimiterea unui articol de specialitate în domeniul evaziunii fiscale, deşi martorul M. a confirmat acuzaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În acest sens au fost redate pasaje din declaraţia martorului M. la DNA, o discuţie ambientală purtată între acest martor şi denunţătorul L. la data de 29.07.2014, o discuţie din data de 03.04.2014 surprinsă între denunţătorul L., fiul acestuia N. şi un interlop cunoscut din Oradea, O., zis "P.", care a relevat "serviciile" prestate de-a lungul timpului lui A.:

În rechizitoriu a fost redată şi discuţia din 13.07.2014 dintre inculpatul A. şi denunţătorul L., discuţie care a avut ulterior eliberării din arestul preventiv a lui L. şi a arătat în mod real relaţiile dintre el şi inculpatul A..

În concluzie, s-a reţinut de către parchet că este fără dubii că, în schimbul foloaselor necuvenite, inculpatul a promis că-şi va încălca atribuţiile de serviciu; că inculpatul A. îşi aroga meritele soluţiilor favorabile pe care le primea L. şi familia sa, ceea ce ilustrează încă o dată caracterul real al promisiunilor formulate.

Chiar dacă nu şi-a respectat promisiunile întotdeauna, inculpatul şi-a traficat funcţia şi a profitat de statutul său pentru a percepe foloase necuvenite, astfel cum a fost descris mai sus.

Denunţul şi declaraţiile martorului - denunţător L. au reliefat o mită de cincizeci mii euro primită de inculpatul A., consumată în perioada ianuarie 2011- septembrie 2013, constând în:

- sume de bani cash, cuprinse între 500 euro şi 1500 euro, cu o frecvenţă de aproximativ două-trei ori pe lună;

- amenajarea unui teren de tenis de câmp, costul lucrărilor fiind de aproximativ 10.000 euro, în primăvara anului 2011, inculpatul solicitând denunţătorului să elibereze documente justificative, cu toate că nu a plătit costul lucrărilor, mărturie stând contractul de execuţie lucrări construcţii nr. 124/5.06.2011, încheiat între Q. (fosta soţie a inculpatului) şi S.C. R. S.R.L. (aparţinând denunţătorului), privind construirea unui teren de tenis de câmp, cu o factură fiscală din x/2011, privind plata de către beneficiarul lucrării a sumei de 5.000 RON, coroborate cu declaraţia martorului Q. care a arătat că nu are cunoştinţă despre terenul de tenis, neachitând nicio sumă şi nesemnând niciun contract; documentele justificative privind construirea unui teren de tenis, printre care şi situaţia de lucrări întocmită de S. S.R.L., avizele de însoţire a mărfii şi facturi fiscale din data de 17.06.2011, factura fiscală din data de 17.06.2011 emisă de Zona Sport S.R.L. pentru fileu şi stâlpi, declaraţia martorilor care au lucrat la construirea şi amenajarea terenului de tenis de câmp;

- plata unor servicii sexuale, a cazării şi transportului în Bucureşti, în acest sens stând mărturie adresa nr. x din 01.04.2014 a TAROM, conform căreia inculpatul A. apare ca pasager la bordul aeronavelor din datele de 09.11.2012, 01.12.2011 - 02.12.2012, declaraţiile martorilor care au arătat că i-au pus la dispoziţie inculpatului mai multe femei, printre care şi o minoră, pentru întreţinerea de raporturi sexuale, declaraţia martorelor care au confirmat că au întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul, declaraţia martorului T., de faţă când inculpatului i se achitau cazarea şi servicii sexuale în cadrul deplasărilor la Bucureşti, declaraţia martorei U., aceasta arătând că nu există dovezi ale plăţilor efectuate de inculpat la V. S.R.L..

2. Cu privire la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., s-au reţinut prin rechizitoriu următoarele:

Inculpatul A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a constrâns-o, în perioada anilor 2013 - 2014, pe numita D., prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu i-ar remite suma de 7.700 RON, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior. În realizarea conţinutului infracţiunii, suspectul a uzat de calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum şi de relaţiile pe care le are cu instituţii de control de pe raza judeţului, fapt ce a creat şi accentuat starea de temere a persoanei vătămate; în perioada care a urmat, firma aparţinând persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale.

În sprijinul acestei acuzări, în rechizitoriu au fost redate, atât declaraţia din 02.10.2014 a părţii vătămate D., cât şi declaraţia inculpatului A., precum şi o discuţie telefonică dintre inculpat şi D., purtată la data de 22.05.2014, cu specificaţia că ameninţările au fost proferate, de regulă, direct, în discuţiile purtate la sediul spălătoriei auto aparţinând părţii vătămate.

Din aceste probe s-a apreciat de către parchet că inculpatul a purtat dialoguri cu un conţinut ostil, ameninţător, cu martora D., uzând şi de funcţia sa în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Investigându-se, s-a relevat comiterea infracţiunii de şantaj. Astfel, la percheziţia efectuată la D. a fost identificată o agendă cu coperte albastre, emisă de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, unde, la pagina 225, erau menţionate sumele de bani restituite lui A., fie prin intermediul lui Q., fie prin intermediul şoferului acestuia, care a şi semnat de primire.

Este de subliniat aspectul care conferă infracţiunii săvârşite un conţinut concret cu un grad foarte ridicat de pericol social. Astfel, inculpatul a proferat ameninţări dintre cele mai grave posibil, aceasta în condiţiile în care, în ochii oricărei persoane, astfel de ameninţări au o încărcătură deosebită, dată fiind calitatea celui care le proferează.

Mai mult decât atât, la starea de temere a părţii vătămate s-au adăugat şi controalele efectuate. Astfel, deşi societatea condusă de partea vătămată D. (o spălătorie auto din Oradea) nu mai fusese controlată din anul 2008, în toiul ameninţărilor proferate de inculpat, a fost controlată de nouă ori în decurs de un an şi jumătate. Chiar dacă martorii audiaţi (lucrătorii care au efectuat controalele) au susţinut că au efectuat controalele pur şi simplu - fiind evidentă dorinţa de a nu se autoincrimina, "coincidenţa" nu poate exista într-o astfel de situaţie.

3. Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-au reţinut, în fapt, următoarele:

În perioada iunie - septembrie 2009, inculpatul A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor. Afectând grav încrederea justiţiabililor în această instituţie chemată să aplice legea şi să înfăptuiască actul de justiţie, inculpatul sus-menţionat a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, în data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului W., fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit, în acest sens fiind redată declaraţia martorului X..

Inculpatul A. nu a recunoscut că a distrus actul de sesizare a instanţei de judecată şi s-a remarcat şi lipsa oricărei explicaţii pentru absenţa unei soluţii de infirmare, aşa cum ar fi fost legal.

Parchetul a arătat că actul de distrugere al rechizitoriului nu este unul singular, inculpatul A. procedând în mod similar şi în următoarele împrejurări:

4. Referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-a reţinut în fapt că:

În perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, inculpatul A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţii Z., AA. şi BB..

La data de 31 ianuarie 2011, procurorul CC. a întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, DD.. În sensul celor mai sus arătate a fost audiat martorul Y., fiind redate pasaje din declaraţia acestuia.

5. În legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., s-au reţinut următoarele:

În cursul anului 2008, martorul EE., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a avut în supraveghere dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice. Conform declaraţiei martorului menţionat, la 11.08.2009 acesta a întocmit rechizitoriu, prin care dispunea trimiterea în judecată a inculpatului FF. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Ulterior, acesta a constatat că un alt coleg de-al său, după ce a predat dosarul la grefă, a dispus la 09.11.2009, sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON. În dovedirea acestor susţineri au fost redate pasaje din declaraţia martorului EE..

6. Referitor la infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea 95/2006 republicată, s-au reţinut următoarele:

În cursul lunii aprilie 2014, suspectul A. l-a determinat pe numitul C., şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale.

Astfel, la 28.03.2014, GG. a fost victima unei agresiuni, loviturile primite ducând la decesul acestuia. Având în vedere că victima a decedat la data de 01.04.2014, fiind evidentă infracţiunea de omor, la solicitarea inculpatului A., C., şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, a acceptat să preleveze rinichii, ficatul, pancreasul şi corneea victimei.

La data de 01.04.2014, în baza mandatului nr. x/18.03.2014 (încheierea nr. 59 în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti) de interceptare şi înregistrare a convorbirilor şi comunicărilor, precum şi luarea de imagini, pe o perioadă de 30 zile, de la 19.03.2014 până la 17.04.2014, au fost interceptate mai multe discuţii între inculpatul A. şi martora HH., pe de-o parte, şi între inculpaţii A. şi C., de cealaltă parte.

În susţinerea acestei acuzaţii, au fost redate discuţiile telefonice purtate între inculpat şi martora HH. între inculpatul A. şi inculpatul C., la data de 01.04.2014.

În declaraţia sa, inculpatul A. a recunoscut în fapt că l-a determinat pe inculpatul C. să preleveze ilegal organe în vederea efectuării transplantului, fiind redat un pasaj din declaraţia dată de inculpat la urmărirea penală.

Martorul HH. a confirmat în cuprinsul declaraţiei starea de fapt descrisă, subliniind că inculpatul A. s-a asigurat de legalitatea operaţiunii. S-a reamintit că inculpatul C. îi atrăsese atenţia inculpatului A. că este total ilegal ceea ce urmează să facă.

Cu privire la această faptă a fost audiat şi martorul II., fiind redat un pasaj al declaraţiei sale, observându-se că toată operaţiunea de prelevare s-a perfectat conform înţelegerii între cei doi, procurorul de caz fiind ignorat în această situaţie.

Mai mult, deşi discuţiile telefonice sus-menţionate s-au purtat în jurul orelor 20:00, formularul intitulat "LEGE privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe" întocmit de inculpatul C. este antedatat, purtând data de 01.04.2014, prelevarea propriu-zisă având loc pe data de 02.04.2014, ceea ce subliniază caracterul infracţional al înţelegerii. Aceasta, în condiţiile în care prelevarea în sine are loc chiar a doua zi, de unde ar rezulta că victima a decedat imediat după discuţie.

Compromiterea rezultatului autopsiei se reflectă cu cea mai mare claritate în încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, din tentativă la omor la infracţiunea consumată de omor; aceasta, cu atât mai mult cu cât decesul a survenit exact în ziua discuţiei telefonice dintre inculpaţi. Este extrem de relevant că discuţia are loc la orele 19:39, iar decesul survine la foarte scurt timp după această discuţie.

7. În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., s-au reţinut următoarele:

În cursul urmăririi penale au fost administrate probe din ansamblul cărora a rezultat că, în cursul verii anului 2011, numitul A. l-a contactat pe martorul JJ., lucrător de poliţie la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bihor, solicitându-i să-l ajute cu înmatricularea unui autoturism x, pe care susţinea că l-a cumpărat din Germania. După ce martorul a indicat documentele necesare înmatriculării, a constatat că autoturismul, în ciuda celor susţinute de A., este cumpărat de o firmă din Dobreşti, administrată de B.. Tot martorul JJ. a declarat că autoturismul a purtat trei numere de înmatriculare, respectiv x, x şi y, în primele două cazuri lucrătorul de poliţie amintit făcând documentaţia necesară, de fiecare dată la solicitarea lui A., care era însoţit de B..

Audiat, B. a declarat că a vândut autoturismul abia în anul 2013 direct lui Q. (fosta soţie a lui A.), cu care a negociat preţul şi nu a primit decât jumătate din suma solicitată (inferioară preţului de achiziţie). La rândul său, Q. a refuzat să dea relaţii în acest sens.

În schimbul acestui folos necuvenit, A. a promis că intervine şi chiar a intervenit la procurori aflaţi în subordinea sa, în scopul rezolvării dosarelor penale pe care cumpărătorul de influenţă le avea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

În acest sens au fost audiaţi martorii H., KK. (care a arătat, în declaraţia sa, atât relaţia de protecţie, cât şi faptul că inculpatul A. se implica în protecţia inculpatului B.), martorul JJ., lucrător la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bihor, (care a atestat că inculpatul A. s-a ocupat de formalităţile de înmatriculare), martorul LL. (care a arătat că a avut loc o simulare a vânzării-cumpărării autoturismului sus-menţionat între inculpaţii A. şi B., probe din care a rezultat, fără dubiu, atât perceperea folosului de către inculpat, cât şi intervenţiile directe la procurori aflaţi în directă subordonare.

Susţinerea conform căreia autoturismul ar fi urmat să fie plătit până în anul 2015 nu s-a confirmat, proprietar în fapt fiind, încă de la început, inculpatul A..

În drept, prin rechizitoriu s-au reţinut următoarele:

1. Faptele inculpatului A., care, în perioada 2011-2014, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a perceput în mod repetat foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa 2 - 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro, construcţia unui teren de tenis de câmp, plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi a unor servicii sexuale, toate de la martorul denunţător L. şi estimate la valoarea totală de circa 50.000 euro, în schimbul cărora şi-a încălcat în mod sistematic atribuţiile de serviciu, prin promisiuni de protecţie judiciară a denunţătorului şi familiei acestuia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

2. Faptele inculpatului A., care, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada 2013 - 2014, a proferat ameninţări la adresa numitei D., uzând de calitatea sa, în scopul de a dobândi în mod injust diferenţa dintr-un împrumut rămas nerestituit integral, în sumă de 7.700 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea 78/2000, cu aplic.art. 5 din C. pen.

3. Faptele inculpatului A., care, în calitatea sa de prim-

procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada iunie- septembrie 2009, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, distrugând rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul X., după care, în data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului W., fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit/suspect, împiedicând cursul justiţiei şi determinând astfel stoparea procesului penal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, conf. art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

4. Faptele inculpatului A., care, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justiţiabililor în această instituţie chemată să aplice legea şi să înfăptuiască actul de justiţie, prin aceea că a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţii Z., AA. şi BB., fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţi/suspecţi, împiedicând cursul justiţiei şi determinând astfel prelungirea procesului penal, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, conf. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

5. Faptele inculpatului A., care, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cursul anului 2009 a rupt un act de sesizare a instanţei din data de 11.08.2009, întocmit de martorul EE., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, dispunând, după ce predarea dosarului la grefă, a unei sancţiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON, soluţie întocmită de alt procuror, împiedicând cursul justiţiei şi determinând astfel stoparea procesului penal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, conf. art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

- totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

6. Fapta inculpatului A., care, în cursul lunii aprilie 2014, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, l-a determinat pe inculpatul C. să efectueze o prelevare care a compromis autopsia cadavrului numitului GG., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:

- instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată.

7. Fapta inculpatului A., care, în cursul anului 2011, în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a perceput foloase necuvenite - un autoturism x în valoare de aproximativ 26.900 euro de la inculpatul B., în schimbul intervenţiei la prim-MM. Gligor-Ioan din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:

- trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza I);

- totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

8. Fapta inculpatului C. constând în efectuarea unei prelevări care a compromis autopsia cadavrului numitului GG., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:

- efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată.

9. Fapta inculpatului B., de a oferi şi remite un autoturism marca x, achiziţionat din Germania contra sumei de 26.900 euro, inculpatului A., pentru ca acesta să intervină la prim-MM. Gligor-Ioan din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, în scopul soluţionării dosarelor penale ce le avea pe rolul acestei unităţi de parchet, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:

- cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

Curtea de Apel Oradea - Judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea penală nr. 14 din 20.03.2015 a admis în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. şi în consecinţă, în baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2, 3, 4 şi 5 din actul de sesizare.

În baza art. 345 alin. (2) teza II din C. proc. pen. a exclus din materialul probator declaraţia martorului T. din 30.09.2014, declaraţia martorei OO. din 1.10.2014, declaraţia martorei PP. din 1.10.2014, declaraţia martorului X. din 30.09.2014, declaraţia martorului CC. din 30.09.2014 şi completarea la declaraţia martorului B. din 22.10.2014. Totodată, a respins celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpatul A., precum şi cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B. şi C..

Prin încheierea penală nr. 34/PI din 2.07.2015 pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Oradea, în baza art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. s-a dispus începerea judecăţii cu privire la inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. abuz în serviciu, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. abuz în serviciu, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. abuz în serviciu, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin aceeaşi încheiere s-a dispus începerea judecăţii şi cu privire la inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată şi cu privire la inculpatul B., pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

Împotriva încheierilor nr. 14/ C. pen. din 20.03.2015 şi nr. 34/ C. pen. din 02.07.2015 ale Curţii de Apel Oradea, a formulat contestaţie Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii A. şi C..

Prin încheierea nr. 1351 din 6 octombrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi C..

A fost admisă contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, au fost desfiinţate încheierile contestate numai cu privire la inculpatul A. şi numai în ceea ce priveşte excluderea din materialul probator a declaraţiilor martorilor T., X., CC. (din 30 septembrie 2014), OO., PP. (din 1 octombrie 2014) şi a completării declaraţiei martorului B. (din 22.10.2014), dispoziţie care a fost înlăturată.

Inculpatul A. a formulat cerere de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, care a fost admisă prin sentinţa nr. 924 din 2 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, fiind dispusă strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Oradea la Curtea de Apel Timişoara.

Ca urmare acestei sentinţe, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 15 decembrie 2015, fiind stabilit prim termen de judecată pe fond la data de 26 ianuarie 2016.

În cauză au fost ataşate dosarul de urmărire penală nr. 421/P/2013 al DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea cu anexele aferente.

Procedând la judecarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara a administrat proba cu înscrisuri şi a audiat inculpaţii A., B. şi C., persoana vătămată D. şi martorii NN., HH., II., QQ., RR., LL., SS., TT., UU., M., VV., WW., L., XX., YY., ZZ., U., H., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., X., CC., O., CCCC., DDDD., OO., PP., EE., T., EEEE., FFFF., GGGG., L., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., A., Q. - care a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ. .

În declaraţia inculpatului A. dată în faţa instanţei la data de 22.03.2016, acesta a arătat că nu doreşte să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 374 din C. proc. pen. rap. la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., întrucât nu a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei.

În legătură cu infracţiunea de luare de mită a arătat că nu a beneficiat din partea martorului denunţător L. de niciun fel de foloase, nu i-a promis că îl va favoriza în vreun dosar penal, nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu privire la acesta şi nu a avut niciodată discuţii cu acesta despre eventuale activităţi de natură infracţională.

Cu privire la infracţiunea de şantaj a arătat că nu au existat niciun fel de ameninţări la adresa numitei D., nu a intervenit pe lângă nici o persoană pentru a se face controale, verificări la firma RRRR. şi nu a purtat discuţii cu persoana vătămată D. cu caracter ostil, care să-i creeze acesteia o stare de temere.

În legătură cu infracţiunile de sustragere sau distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, inculpatul A. a arătat că nu a distrus niciun rechizitoriu în întreaga sa carieră, rechizitoriul întocmit de procurorul X. nu a existat, rechizitoriul întocmit de procurorul Y. fiind de fapt un draft, iar în cazul rechizitoriului întocmit de martorul EE. fiind vorba de un act neconfirmat de procurorul coordonator.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 inculpatul a negat săvârşirea instigării doctorului C. la săvârşirea acestei infracţiuni, discuţia dintre cei doi fiind legată de explicaţiile privind motivele reţinerii doctorului cu privire la prelevarea de organe, inculpatul A. menţionând că se poate face acest lucru cu respectarea condiţiilor impuse de lege, el neavând vreo calitate oficială.

Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, inculpatul a arătat că nu a existat nicio legătură între achiziţionarea autoturismului x şi problemele de natură judiciară ale inculpatului B., nu a fost proprietar în fapt şi nu a folosit autoturismul.

Inculpatul C., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 22.03.2016 a arătat că nu doreşte să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, că nu a fost audiat în cursul urmăririi penale, nu recunoaşte învinuirea care i se aduce, nu a efectuat niciun fel de prelevare a vreunui organ, nu a încălcat nicio lege cu privire la prelevarea de organe şi nu a compromis autopsia medico-legală ca urmare a prelevării organelor.

Inculpatul B., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 26.04.2016 a arătat că se consideră nevinovat raportat la acuzaţiile aduse prin actul de sesizare a instanţei, că în anul 2011 a intervenit o înţelegere între el şi inculpatul A. privind achiziţionarea unei maşini din Germania, maşina fiind facturată şi înmatriculată pe numele societăţii SSSS. Dobreşti, plata s-a făcut prin transfer bancar, că maşina de la bun început a fost folosită de fosta soţie a inculpatului A., numita Q., înţelegerea fiind ca până la finalul anului 2015 să fie achitată integral maşina, ceea ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care maşina nu a fost înmatriculată pe numele martorei Q., iar la data discuţiilor privind maşina, achiziţionarea şi înmatricularea acesteia, nu a avut niciun fel de dosare penale.

Persoana vătămată D., în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 26.04.2016 a arătat că a solicitat numitei Q. un împrumut de 20.000 RON, aceasta din urmă dându-i suma de 19.500 RON destinaţi pentru modernizarea spălătoriei pe care o deţinea persoana vătămată, a stabilit un termen scadent pentru înapoierea sumei totale care a fost depăşit, când s-a ajuns la scadenţa sumei de aproximativ 7.000 RON a fost întocmit un înscris cu numita Q. cu privire la suma care a rămas restantă, iar când a mai rămas de restituit aproximativ jumătate din suma arătată mai sus, inculpatul A. i-a spus că dânsului să-i fie plătiţi banii şi nu numitei Q., după care venea săptămânal la spălătoria de maşini, dându-i termene de plată, spunând că dacă se va pune cu dânsul, o să închidă firma, o să vină acasă să ia mobila, frigiderul, o să-i facă copiii de râs, că o va monitoriza, că o va muta, că are prieteni sus-puşi, că este o persoană publică, aceasta luând în serios cele spuse de inculpat, iar după o lună de zile a avut toate controalele posibile la spălătorie. Aceasta a mai arătat că în urma acţiunilor inculpatului A. s-a simţit şantajată datorită ameninţărilor repetate, iar în final a achitat toată suma numitului A. şi un rest de 1.000 RON numitei Q..

La termenul de judecată din 22.03.2016 inculpatul A. prin apărătorul său ales a depus o cerere de constatare a nulităţii relative în baza art. 280-282 din C. proc. pen. a procesului-verbal din 24.11.2014 în care este redată convorbirea ambientală din 03.04.2014 între L., O. şi N. şi a procesului-verbal din 25.11.2014 în care au fost redate în formă scrisă 39 de convorbiri telefonice, iar în condiţiile art. 102 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. excluderea probelor conţinute de procesele-verbale mai sus menţionate şi a suporţilor optici pe care au fost stocate interceptările convorbirilor ambientale şi telefonice la care s-a făcut referire, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 51 din 16.02.2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 14.03.2016, practic solicitându-se înlăturarea de la dosar a rezultatului activităţii de supraveghere tehnică unde procurorul a apelat la serviciile lucrărilor din cadrul SRI, iar hotărârea Curţii Constituţionale produce efecte "erga omnes".

Analizând această solicitare, instanţa a constatat că, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 51 din 16.02.2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea disp. art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" este neconstituţională, însă această decizie a Curţii Constituţionale nu are incidenţă în cauză, întrucât la termenul de judecată din 22.03.2016, când a fost depusă această cerere de constatare a nulităţii relative a unor procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice şi ambientale, instanţa a depăşit etapa camerei preliminare, etapă distinctă a procesului penal în care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea probelor administrate de către organul de urmărire penală, a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, analizând cererile şi excepţiile referitoare la acestea dacă sunt invocate de către părţi.

Revenind la cererea formulată în cauză, având în vedere că la data depunerii cererii instanţa a păşit la etapa judecăţii pe fond a cauzei, nu a mai putut lua în considerare această cerere, ca fiind una admisibilă la finalul cercetării judecătoreşti.

O primă problemă care s-a impus a fi lămurită este cea a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, raportat la solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de DNA - Serviciul Teritorial Timişoara efectuată spre sfârşitul cercetării judecătoreşti şi pusă în discuţie efectiv la ultimul termen de judecată din data de 13.02.2018, potrivit disp. art. 386 din C. proc. pen.

Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor cu privire la inculpatul A. din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale); din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. din infracţiunea de distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. din infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Cu privire la inculpatul B. s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

Totodată, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor cu privire la inculpatul C. din infracţiunea de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată în infracţiunea de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Instanţa a constatat că această cerere este întemeiată în întregime, deoarece în cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului A. cu privire la infracţiunea de luare de mită că ar fi primit diferite foloase necuvenite, respectiv sume de bani cuprinse între 500 euro şi 1500 euro cu o frecvenţă de 2-3 ori pe lună, amenajarea unui teren de tenis de câmp, plata unor servicii sexuale, a unor cazări hoteliere şi a mai multor transporturi cu avionul în Bucureşti, respectiv mai multe acte materiale, motiv pentru care s-a impus reţinerea la încadrarea juridică şi a disp. art. 35 alin. (1) din C. pen. referitoare la forma continuată a infracţiunii, precum şi precizarea alin. (1) din art. 289 din C. pen., care reglementează infracţiunea de luare de mită, fiind reţinute 5 acte materiale raportat la obiectul material al infracţiunii reţinute (sume de bani, amenajarea unui teren de tenis de câmp, plata unor servicii sexuale, a unor cazări hoteliere şi a mai multor transporturi cu avionul în Bucureşti).

Cu privire la cele trei infracţiuni de distrugere de înscrisuri se poate constata că organul de urmărire penală a indicat art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., însă această reglementare a existat în C. pen. vechi şi având în vedere că pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor instanţa a reţinut dispoziţiile Noului C. pen., pentru această infracţiune s-au reţinut dispoziţiile art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., care reglementează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, aceasta fiind reglementarea care are corespondent în art. 242 din C. pen. vechi, motiv pentru care urmează a fi schimbată încadrarea juridică a celor trei infracţiuni din art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., în art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Se poate observa, de asemenea, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, că s-a impus reţinerea aliniatului 1 din cadrul art. 291 din C. pen., care reglementează această infracţiune, motiv pentru care instanţa a dispus în acest sens.

Cu privire la infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, s-a impus precizarea că urmare a renumerotării articolelor din Legea nr. 95/2006 în prezent această infracţiune este reglementată de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006, astfel că instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. în sensul arătat mai sus, iar cu privire la inculpatul C. în forma autoratului, în aceeaşi manieră.

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B., s-a impus reţinerea aliniatului 1 din cadrul art. 292 din C. pen., care reglementează infracţiunea de cumpărare de influenţă, astfel că instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice în sensul arătat mai sus.

Se poate observa că, cu ocazia discutării schimbării încadrării juridice a faptelor, apărătorul ales al inculpatului A. a arătat că în opinia sa nu s-a impus schimbarea încadrării juridice a celor trei infracţiuni de sustragere sau distrugere de înscrisuri din art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. în art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., ci în art. 275 din Noul C. pen., care se referă la sustragerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, această infracţiune fiind cea care reflectă situaţia de fapt imputată inculpatului, însă această solicitare apare ca fiind nefondată, întrucât infracţiunea prev. de art. 275 din Noul C. pen. era prevăzută de art. 272 din C. pen. vechi şi nu este corespondentul art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. vechi, reţinută iniţial în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei, motiv pentru care instanţa a respins cererea formulată în sensul arătat mai sus.

Acuzaţia principală adusă inculpatului A. este cea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că în perioada ianuarie 2011 - septembrie 2013, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în mod repetat a pretins şi primit diferite foloase necuvenite, respectiv sume de bani cuprinse între 500-1500 euro cu o frecvenţă de aproximativ 2-3 ori pe lună, amenajarea unui teren de tenis de câmp, plata unor servicii sexuale, a unor cazări hoteliere şi a mai multor transporturi cu avionul în Bucureşti, de la martorul denunţător L., estimate la o valoare totală de 50.000 euro în schimbul cărora şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prin promisiuni de protecţie judiciară a denunţătorului şi a familiei sale.

Infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. constă în fapta funcţionarului public care direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Se poate observa că fapta de luare de mită se poate realiza prin una din următoarele activităţi: pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase în legătură cu îndeplinirea neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

O primă problemă care trebuie analizată este dacă din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul A. ar fi făcut vreo promisiune în legătură cu modul de îndeplinire a îndatoririlor sale de serviciu în beneficiul martorului denunţător L. sau a familiei sale sau mai mult decât atât, să fi efectuat anumite acte potrivnice legii în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit rechizitoriului, inculpatul A. urma să protejeze activitatea infracţională a martorului denunţător L. şi să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în sensul că acesta ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a martorului denunţător implicat în activităţi evazioniste, ce a prejudiciat cu sume importante bugetul consolidat al statului.

Din această descriere vagă nu a rezultat în concret ce activităţi au fost contrare legii sau care au fost activităţile de natură judiciară pe care inculpatul A. trebuia să le întreprindă în legătură cu martorul denunţător L. atunci când s-a aflat că acesta din urmă este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul A., atunci când a aflat că unitatea de parchet al cărui prim-procuror a fost, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cercetează infracţiunea de evaziune fiscală care îl privea pe martorul denunţător L., nu a desfăşurat niciun fel de activitate de protecţie judiciară, aşa cum se susţine în rechizitoriu, dosarul constituit cu privire la numitul L. urmându-şi cursul firesc, în cauză luându-se chiar măsuri preventive.

O asemenea acuzaţie de protecţie judiciară nu poate fi reţinută pe baza materialului probator administrat în cauză, întrucât acest lucru nu a rezultat nici măcar din declaraţia martorului denunţător L., acesta iniţial, arătând că urmează ca inculpatul să-l protejeze, iar în faţa instanţei a susţinut doar că inculpatul îl va anunţa atunci când vor exista controale din partea organelor fiscale.

Trebuie observat faptul că din întregul material probator, în speţă declaraţia martorului denunţător L. şi declaraţia martorului M., nu a rezultat că între inculpatul A. şi martorul denunţător L. ar fi existat vreo înţelegere în sensul protejării judiciare a acestuia din urmă atunci când va avea probleme penale, astfel că această susţinere nu a fost confirmată de probele dosarului, aspect esenţial în ceea ce priveşte susţinerea acuzaţiei de luare de mită.

În ceea ce priveşte afirmaţia martorului denunţător L. că inculpatul A. urmează să îl anunţe despre controalele organelor fiscale, nici această susţinere nu a fost probată, fiind doar afirmaţia martorului L., singulară în cadrul ansamblului probatoriu, iar declaraţia sa dată în faţa instanţei a fost una care a avut un conţinut uneori contradictoriu faţă de declaraţiile anterioare, au existat o serie de inconsecvenţe în ceea ce priveşte detaliile esenţiale expuse, care au condus la aprecierea instanţei că declaraţia acestuia este lipsită de credibilitate.

Trebuie precizat faptul că efectuarea controalelor fiscale de către ANAF nu se afla printre atribuţiile de serviciu ale inculpatului A. şi nu a rezultat de unde putea cunoaşte acesta detalii despre aspecte interne de funcţionare ale unei alte instituţii, ANAF, care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, astfel că acest aspect nici într-un caz nu poate fi reţinut în cadrul elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

S-a mai vehiculat în cadrul acuzaţiilor aduse înmânarea de către A. prin intermediul martorului M. către martorul denunţător L., a unui articol de specialitate din domeniul evaziunii fiscale, care s-a dovedit a fi articolul "Relaţia ANAF - Ministerul Public ca poveste vânătorească", un articol apărut pe portalul www.x.ro, în cuprinsul căruia era tratată problematica stabilirii prejudiciului în dosarele de evaziune fiscală în lipsa unor inspecţii fiscale şi a unor decizii de impunere, situaţie care nu era incidentă în cazul martorului denunţător L., iar un asemenea articol care a apărut într-un spaţiu public, accesibil oricărei persoane, chiar dacă ar fi existat în realitate nu poate reprezenta o acţiune de protecţie judiciară sau vreun ajutor dat numitului L., cu atât mai mult că nu avea niciun fel de aplicabilitate practică.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei, s-a reţinut că inculpatul A. ar fi avut o implicare cu privire la nedeclararea căii de atac împotriva încheierii nr. 79/DL/2014 din 10.07.2014 a Tribunalului Bihor, prin care s-a revocat măsura controlului judiciar pe cauţiune la care era supus fiul denunţătorului, numitul GGGG., audiat în calitate de martor în prezentul dosar.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză (declaraţia martorului IIII. - procuror de şedinţă), precum şi transcrierile discuţiilor ambientale existente la dosar, a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpatul A. nu a avut niciun fel de implicare în nedeclararea căii de atac împotriva încheierii menţionate mai sus, această decizie aparţinând procurorului de caz (X. - martor audiat în prezentul dosar), precum şi a procurorului de şedinţă (martorul IIII.).

În legătură cu discuţiile avute de inculpatul A. cu martorul denunţător L., singurul aspect dovedit prin probele dosarului, respectiv înregistrările ambientale existente la dosar, este că inculpatul A. i-a spus martorului denunţător că doar avocaţii bine pregătiţi pot să îl ajute, însă nu s-a angajat că îl va pune pe denunţător în legătură cu vreun avocat care să-l ajute în demersurile judiciare, dar acest sfat nici într-un caz nu poate fi interpretat ca fiind un ajutor dat martorului denunţător L., care a avut la data respectivă calitatea procesuală de inculpat.

Trebuie remarcat faptul că inculpatul A. nu a negat că se cunoştea cu martorul denunţător L., iar această relaţie a debutat în cursul anului 2011, iar sesizarea penală cu privire la L. a apărut în cursul anului 2013, astfel că inculpatul A. nu avea ce atribuţii de serviciu să încalce în legătură cu martorul L., nepunându-se problema unei protecţii viitoare posibile, astfel că acest element esenţial al acuzării de protecţie judiciară acordată din partea inculpatului A. denunţătorului L. şi încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, nu a fost probat în prezentul dosar, astfel că infracţiunea de luare de mită în aceste condiţii nu poate subzista, lipsindu-i elementul referitor la îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

În legătură cu dosarul constituit pe numele inculpatului L. şi al unor membri ai familiei sale, a rezultat că în momentul în care dosarul s-a aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor s-au luat măsurile de tragere la răspundere penală a făptuitorilor, s-au luat măsuri preventive, iar apoi dosarul a fost declinat la DNA - Serviciul Teritorial Oradea şi nu a rezultat din probele administrate în cauză dacă a existat vreo activitate concretă din partea inculpatului A. prin care să stopeze, să îngreuneze cursul urmăririi penale în respectivul dosar sau să îi protejeze în vreo formă pe denunţătorul L. şi membrii familiei sale, care au dobândit calitatea de inculpaţi şi nu a creat vreun beneficiu procesual acestor persoane.

Instanţa a apreciat că dimpotrivă, organele de urmărire penală au luat măsurile care se impuneau la data respectivă în privinţa inculpaţilor în dosarul în care era cercetat şi martorul denunţător L. şi tocmai din acest motiv acest martor a fost nemulţumit, frustrat, aspect care a rezultat din transcrierea convorbirilor existente între inculpatul A. şi martorul L., astfel că acuzaţia de protecţie judiciară a martorului de către inculpat nu a fost dovedită în nicio formă, nepunându-se problema ca inculpatul să fi efectuat acte contrare atribuţiilor de serviciu, în raport, cu denunţătorul L. şi membrii familiei sale, aceştia din urmă nebeneficiind de vreo protecţie judiciară din partea inculpatului A., aşa cum s-a susţinut în actul de sesizare a instanţei, aceste susţineri neavând la bază nicio probă.

Prima acuzaţie adusă inculpatului A. în cadrul infracţiunii de luare de mită este referitoare la actele materiale de înmânare a sumelor de bani cuprinse între 500 şi 1500 euro de către martorul denunţător L. cu o frecvenţă de două-trei ori pe lună, în perioada 2011 - 2013.

Această acuzaţie s-a bazat exclusiv pe declaraţiile martorului denunţător L., neexistând niciun altfel de mijloc de probă care să se coroboreze cu aceste declaraţii care se caracterizează prin neconcordanţe inexplicabile, atât cu privire la locul înmânării sumelor de bani, cuantumul sumelor, fiind lipsite de credibilitate, motiv pentru care instanţa a apreciat că această acuzaţie (fiind considerate un act material toate activităţile referitoare la problematica remiterii sumelor de bani de către denunţătorul L. către inculpatul A.) este nedovedită.

S-a arătat de către martorul L. că i-ar fi remis sume de bani inculpatului A. la sediul societăţilor martorului din Oradea, str. x, la TTTT. din Băile 1 Mai, la Restaurantul UUUU. din Oradea sau localul VVVV. din Oradea, ca ulterior să mai declare în faţa instanţei că, asemenea, activităţi au avut loc şi în parcări din Oradea, însă la niciuna din aceste multe întâlniri (după un calcul matematic, peste 60 întâlniri) nu a fost prezentă nicio altă persoană, cu toate că într-un local este greu de imaginat să nu fi fost observaţi de vreo altă persoană.

Mai mult decât atât, se pune problema sursei sumelor de bani remise, întrucât conform unui calcul matematic această sumă trebuia să fie ordinul zecilor de mii de euro, martorul denunţător arătând că sumele au fost înmânate în moneda euro, nicio altă persoană neputând confirma cele susţinute de martorul denunţător, susţinerile acestuia apărând ca fiind necredibile cu atât mai mult că acesta nu a putut preciza datele exacte ale remiterii sumelor de bani care erau într-un cuantum foarte ridicat, totalul acestora putând chiar depăşi suma de 50.000 euro vehiculată în actul de sesizare a instanţei.

Un alt aspect la care instanţa nu a primit un răspuns logic este faptul că în faţa instanţei martorul L. a susţinut că remitea bani inculpatului A., bani care erau scoşi din casieria unităţii, dar în acelaşi timp martorul denunţător a afirmat că avea în permanenţă asupra lui 2-3000 euro, ceea ce conduce la concluzia lipsei de credibilitate a acestui martor.

Un aspect remarcabil este şi faptul că, în convorbirile ambientale şi telefonice purtate cu inculpatul A., denunţătorul nu aduce în discuţie aspecte referitoare la sumele de bani sau alte servicii în condiţiile în care asemenea referiri ar fi putut constitui probe în acuzare, motiv care conduce la ideea inexistenţei unor asemenea activităţi ilegale.

O altă acuzaţie adusă inculpatului A. este cea referitoare la construirea şi amenajarea unui teren de tenis de câmp la locuinţa inculpatului, în localitatea Haieu, jud. Bihor, costul lucrărilor fiind de aproximativ 10.000 euro, lucrările de edificare fiind efectuate de către angajaţii martorului L., o parte din materialele folosite au fost achitate de denunţător, iar inculpatul A. nu a achitat contravaloarea edificării terenului de tenis.

Indiscutabil a rezultat din probele dosarului că a existat o înţelegere între inculpatul A. şi martorul denunţător L. cu privire la construirea şi amenajarea unui teren de tenis în localitatea Haieu, jud. Bihor, acest lucru, rezultând, atât din contractul de prestări servicii existent la dosarul cauzei încheiat între martorul denunţător şi martora Q. - fosta soţie a inculpatului, cât şi din declaraţiile martorilor WWWW. (dată în cursul urmăririi penale, întrucât în faţa instanţei nu a putut fi audiat), L., GGGG. şi din declaraţiile inculpatului A. şi ale denunţătorului L., care a confirmat înţelegerea verbală intervenită între el şi inculpatul A. privind executarea acestei lucrări.

Se poate observa din declaraţia martorului L. în cursul urmăririi penale că valoarea lucrării ar fi fost de aproximativ 10.000 euro, valoare diminuată prin declaraţia aceluiaşi martor în cursul judecăţii la 5.000 euro, iar inculpatul A., deşi a confirmat că o parte din lucrările de edificare a terenului au fost executate de către angajaţii martorului L. şi o parte din materiale au fost iniţial achitate de denunţător, a menţionat că la finalizarea lucrării toate costurile au fost restituite martorului L., inculpatul A. nedobândind foloase necuvenite de la acesta, iar o parte din materialele folosite (beton) şi lucrările executate au fost achitate de către inculpat.

Trebuie precizat faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul A. a depus la dosar copii a două expertize extrajudiciare (2014, 2015, aflate la dosar instanţă) prin care s-a concluzionat că valoarea totală a lucrărilor de edificare a terenului de tenis este de 23.000 RON (expertiza din 2015) şi faptul că au fost folosite cantităţi mai mici de materiale decât cele susţinute de acest martor, în speţă beton în loc de 63 mc doar 35,5 mc, că nu a fost folosită plasă sudată în condiţiile în care martorul a susţinut că s-a folosit un astfel de material, că lucrarea ar fi avut o suprafaţă de 200 mp cu toate că terenul de tenis are o suprafaţă de aproximativ 142 mp în realitate; în aceeaşi lucrare s-a relevat că betonul s-a turnat continuu şi monolit în timp ce din avizele de însoţire a mărfii ar rezulta că betonul a fost turnat într-un interval de aproximativ 3 săptămâni.

Toate aceste aspecte au condus la ideea caracterului parţial nereal al susţinerilor martorului denunţător L. şi un dubiu cu privire la aportul concret al acestuia în ceea ce priveşte valoarea reală a materialelor livrate de firmele acestuia şi valoarea manoperei prestate de muncitorii angajaţi la societăţile comerciale deţinute de martorul denunţător.

În susţinerea acuzaţiilor aduse, organul de urmărire penală s-a bazat pe anumite înscrisuri, avize de însoţire a mărfii, situaţii de lucrări depuse la dosar de martorul L., însă aceste documente în opinia instanţei apar necredibile, atât în raport cu expertiza extrajudiciară privind terenul de tenis existentă la dosar, cât şi în raport cu expertiza criminalistică extrajudiciară nr. 201.802 din 10.01.2018 întocmită de expertul criminalist autorizat dr. XXXX. din care a rezultat că avizul de însoţire a mărfii identificat cu seria x nr. x a fost falsificat; semnăturile depuse pe numele YYYY. la rubricile delegatului de expediţie a documentelor seria x nr. x şi nr. x aparţin numitului L., iar la rubrica recepţie nu au fost executate de către inculpatul A., ci probabil de numitul GGGG., iar pe documentul CTH nr. x semnătura de pe numele lui QQQQ. nu a fost executată de către titularul acesteia, fiind o imitaţie servilă, astfel că acuzaţia adusă inculpatului A. nu a putut fi probată dincolo de orice dubiu.

Mai mult decât atât, în declaraţiile martorilor L., HHHH. şi GGGG. date în cursul urmăririi penale, aceştia au precizat că inculpatul A. nu a achitat sume de bani pentru edificarea terenului, pentru ca apoi în faţa instanţei să arate că nu cunosc cine a plătit lucrarea, existând diferenţe inexplicabile cu privire la declaraţiile acestora din cele două faze procesuale, motiv care a determinat procurorul de şedinţă să se sesizeze cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Un alt aspect care conduce la ideea că acuzaţia adusă inculpatului A. nu se confirmă este cel relevat de martorul PPPP., care a confirmat că el a realizat instalaţia electrică la cererea inculpatului A., cu toate că martorul denunţător a pretins că instalaţia electrică a fost realizată de angajaţii S.C. R. S.R.L..

În ceea ce priveşte gazonul sintetic montat pe terenul de sport, cu toate că denunţătorul L. a susţinut că a fost achiziţionat de firmele sale şi montat de către angajaţii societăţii R. S.R.L., martorul UUU. a arătat că i-a vândut inculpatului A. gazonul sintetic montat pe teren, iar din declaraţia notarială a numitului ZZZZ. a rezultat că acesta ar fi montat gazonul la finalul lunii iunie 2011, neavând nicio legătură cu martorul L., iar în legătură cu fileul de tenis, inculpatul A. a confirmat că a achiziţionat acest fileu de la martorul L., dar din declaraţia inculpatului a rezultat că acesta a achitat contravaloarea fileului de tenis, invocând un extras de cont în acest sens.

Se poate observa că la dosarul cauzei există un contract de prestări servicii încheiat între martorul denunţător L. şi Q., fosta soţie a inculpatului A., precum şi o chitanţă emisă de societatea martorului denunţător pentru suma de 5.000 RON, despre care martora Q. a afirmat că nu are cunoştinţă de acestea, ea negând încheierea unui astfel de contract, însă această afirmaţie făcută în cursul urmăririi penale trebuie primită cu rezerve, întrucât a intervenit divorţul dintre cei doi, fiind evidentă o situaţie conflictuală cu privire la anumite aspecte, inclusiv de natură materială, acest lucru rezultând că martora a depus o plângere penală împotriva inculpatului pentru infracţiuni contra familiei.

În aceste condiţii, instanţa, coroborând întreaga probaţiune, a apreciat că acuzaţia referitoare la edificarea şi amenajarea unui teren de tenis la domiciliul inculpatului A. din localitatea Haieu, jud. Bihor, fără a plăti contravaloarea lucrărilor şi a materialelor folosite, nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu, întrucât pe parcursul procesului penal în faţa instanţei probele pe care s-a bazat acuzarea au fost demontate sau martorii pe declaraţiile cărora a fost susţinută acuzaţia au făcut afirmaţii contradictorii, astfel că instanţa nu a putut da credibilitate acestora, asemenea inadvertenţe majore nefiind permise atunci când se încearcă dovedirea unei acuzaţii, atât de grave, motiv pentru care instanţa a apreciat ca fiind validă suma de 5.000 RON, menţionată în contractul de prestări servicii încheiat între martorul denunţător L. şi martora Q..

În ipoteza în care această valoare ar fi fost depăşită (cu toate că nu s-a dovedit cu certitudine acest lucru), infracţiunea de luare de mită nu putea subzista în condiţiile în care nu s-a putut dovedi faptul că inculpatul A. nu a promis niciun fel de protecţie judiciară martorului denunţător L. sau familiei sale, acest lucru, rezultând în mod evident din declaraţia denunţătorului dată în faţa instanţei, care a subliniat că nu a primit niciun fel de ajutor în ceea ce priveşte dosarul său de evaziune fiscală, care a fost instrumentat la un moment dat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpatul nu a făcut niciun fel de demers în sensul favorizării acestuia cu ocazia instrumentării dosarului la această unitate de parchet, neexistând niciun fel de încălcare a atribuţiilor de serviciu reglementate de lege.

Al treilea act material al acuzaţiei de luare de mită îl constituie plata unor bilete de avion de către denunţătorul L., care ar fi fost folosite de inculpatul A. pe direcţia Oradea - Bucureşti şi retur, când a participat la concursurile de la Bucureşti pentru funcţia de prim-procuror.

Această acuzaţie nu a fost dovedită prin probele dosarului, neexistând nici un înscris care să fi dovedit acest lucru, cu toate că ar fi fost mijlocul cel mai facil, întrucât din adresele TAROM S.A. a rezultat că inculpatul A. la data de 09.11.2012, 01.12.2012 şi 02.12.2012 s-a aflat ca pasager la bordul aeronavelor, dar nu a rezultat că martorul L. ar fi achitat contravaloarea biletelor.

Se poate observa că denunţătorul L. într-o primă fază a susţinut că ar fi cumpărat 7-8 bilete de avion în toamna anului 2012 pentru inculpatul A., pentru ca apoi în faţa instanţei să precizeze că a cumpărat doar 3-4 bilete, motiv pentru care apare ca fiind necredibilă declaraţia acestuia, ca de altfel şi a martorului T. care abia în declaraţia din faţa instanţei a amintit de posibilitatea că ar fi plătit la Oradea două bilete de avion pentru inculpat, care ar fi fost facturate pe firma lui L., însă aceste facturi nu au fost prezentate instanţei.

În acest context, instanţa a apreciat că este posibil ca inculpatul A. să fi rezervat bilete de avion de la biroul firmelor denunţătorului L., având în vedere relaţia de amiciţie existentă între cei doi la un moment dat, însă nu s-a dovedit cu niciun mijloc de probă că aceste bilete de avion, folosite de inculpatul A., ar fi fost plătite prin firmele martorului L., iar inculpatul A. să fi realizat un folos necuvenit din partea acestuia, reprezentând costul biletelor de avion.

O altă componentă a acuzaţiei de luare de mită de care este acuzat inculpatul A. este aceea că ar fi beneficiat de servicii de cazare la V. Bucureşti şi AAAAA. Bucureşti, iar contravaloarea serviciilor hoteliere ar fi fost achitată de către martorul denunţător L., iar în sprijinul acestei acuzaţii au fost invocate mărturiile numiţilor L., T., U., precum şi probe cu înscrisuri.

Această acuzaţie nu a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate dincolo de orice dubiu, întrucât din facturile depuse la dosarul de urmărire penală a rezultat că serviciile hoteliere de la V. Bucureşti au fost facturate pe numele altei persoane, A. din localitatea Iaşi, care a fost audiat în calitate de martor şi a confirmat faptul că el a fost beneficiarul serviciilor hoteliere la care se refereau înscrisurile în cauză.

Susţinerile martorului denunţător L. şi ale martorului T. (şoferul martorului denunţător) în acest sens, nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă, întrucât din celelalte facturi ridicate de organul de urmărire penală şi aflate la dosarul de urmărire penală, a rezultat că beneficiarul serviciilor hoteliere nu a fost numitul A., numele acestuia nefigurând la rubrica delegat, ci alte persoane, neputându-se trage concluzia că inculpatul A. s-ar fi cazat în perioada indicată de martorul denunţător, pe cheltuiala acestuia din urmă, motiv pentru care instanţa a apreciat că această susţinere nu este veridică.

În acelaşi sens a fost audiată martora U., director al V. Bucureşti, care a arătat faptul că nu îl cunoaşte pe numitul A. şi nici nu ştie ca acesta să fi fost cazat la unitatea hotelieră menţionată, motiv pentru care susţinerile martorilor L. dar şi T. sunt apreciate de către instanţă ca fiind lipsite de credibilitate, în condiţiile în care starea de fapt susţinută de aceştia trebuia să fie confirmată indiscutabil prin înscrisurile ridicate de la unitatea hotelieră unde ar fi fost cazat inculpatul A., întrucât în asemenea situaţii se întocmesc facturi fiscale pe numele beneficiarului şi se eliberează chitanţă solicitantului serviciului de cazare.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că acuzaţia referitoare la faptul că inculpatul A. a beneficiat de servicii de cazare în Bucureşti, la V. şi AAAAA., plătite de martorul denunţător L., nu a fost confirmată prin mijloacele de probă administrate, cu atât mai mult că singurii martori care susţin acuzaţia sunt martorii L. şi T., ale căror declaraţii însă sunt apreciate ca fiind lipsite de credibilitate raportat la modul în care aceştia au dat declaraţii în faţa instanţei, existând o serie de inadvertenţe nepermise în conţinutul declaraţiilor acestora şi aspecte pe care nu le-au putut explica într-o modalitate logică, astfel că instanţa a concluzionat că această faptă nu există.

În cadrul infracţiunii de luare de mită, ultima acuzaţie cu privire la inculpatul A. este aceea că inculpatul ar fi beneficiat de serviciile sexuale ale unor prostituate, servicii care ar fi fost achitate de către denunţătorul L., iar organul de urmărire penală, în afară de declaraţia martorului denunţător L., s-a bazat pe declaraţiile martorilor HHHH., T., O., PP., VV., JJJ. şi OO., precum şi pe procesele-verbale de redare a discuţiilor purtate telefonic sau în mediul ambiental.

Nici această acuzaţie nu a fost dovedită cu claritate prin mijloacele de probă administrate, cu toate că este indiscutabil că inculpatul A. s-a întâlnit cu diferite persoane de sex feminin, însă nu a rezultat faptul că acestea ar fi fost prostituate, iar dacă au existat relaţii între inculpatul A. cu acestea, martorul denunţător L. să fi plătit serviciile prestate.

În acest sens se poate observa că martora VV. a arătat în mod expres în faţa instanţei că nu îl cunoaşte pe inculpatul A. şi nu s-a întâlnit niciodată cu acesta, această martoră fiind audiată în legătură cu prestarea unor servicii sexuale către inculpat, în condiţiile în care martora este din Bucureşti, rezultând şi faptul că martorii L. şi T. i-au solicitat să dea o declaraţie cu referire la inculpatul A. în anul 2014.

Cu ocazia audierii martorelor PP. şi JJJ. a rezultat că într-adevăr acestea s-au întâlnit cu inculpatul A. şi l-au cunoscut prin intermediul martorului L. în perioada ulterioară divorţului, însă nu s-a pus problema întreţinerii unor relaţii sexuale cu acestea, pentru care martorul L. să fi plătit vreo sumă de bani, motiv pentru care susţinerea organului de urmărire penală nu poate fi apreciată ca fiind sustenabilă.

Martora OO. a susţinut faptul că s-ar fi întâlnit cu inculpatul A., că ar fi întreţinut relaţii sexuale la domiciliul inculpatului, însă declaraţia acestei martore a fost apreciată de instanţă ca fiind lipsită de credibilitate raportat la modul în care a dat declaraţii în faţa instanţei, caracterizate de contradicţii nepermise care fac ca declaraţia acesteia să fie apreciată de instanţă ca fiind lipsită de sinceritate.

Nici declaraţiile martorului T., audiat în cauză, nu au putut fi luate în calcul pentru susţinerea acuzaţiei raportat la numeroasele contradicţii existente în declaraţiile acestuia inclusiv în ceea ce priveşte această acuzaţie adusă inculpatului A., cu atât mai mult că acest martor are o relaţie apropiată cu martorul denunţător L., iniţial fiind şoferul acestuia, iar apoi colaborator în activităţile comerciale cu acesta.

Nu poate fi trecută cu vederea nici declaraţia notarială depusă la dosar de numitul BBBBB. (propus ca martor de către inculpat), care a arătat că martorul T. într-o discuţie purtată cu acesta ar fi afirmat că a dat declaraţii mincinoase, întrucât a fost recompensat de numitul L. cu un autoturism şi a fost cooptat în anul 2015 în afacerile acestuia, că nu îl cunoaşte pe inculpatul A., iar dacă îl cunoaşte, l-a văzut cel mult o dată.

Instanţa nu poate să se bazeze nici pe mărturia numitului O., raportat la modul în care acesta a făcut declaraţia în faţa instanţei de fond, întrucât şi această declaraţie apare ca fiind necredibilă raportat la faptul că acest martor este un apropiat al denunţătorului L., el practic acceptând să dea declaraţii despre pretinsele servicii sexuale la solicitarea martorului denunţător, acesta din urmă chiar participând la audierea sa la organul de urmărire penală, astfel că această declaraţie nu poate constitui o piatră de temelie la dovedirea acuzaţiilor aduse inculpatului.

Mai mult decât atât, s-a depus la dosarul cauzei o declaraţie notarială a numitului CCCCC. (propus ca martor de către inculpat), prin care a arătat că în anul 2015 s-a întâlnit de mai multe ori cu O., care a afirmat că regretă că a trebuit să dea declaraţie mincinoasă cu privire la inculpatul A., însă a procedat în acest mod deoarece avea nevoie de sprijin material.

Cu privire la declaraţia martorului HHHH., fiul martorului denunţător L., care viza în principal presupusele servicii sexuale oferite inculpatului A., trebuie remarcat faptul că există o diferenţă impresionantă între modul în care a făcut declaraţia în faţa organului de urmărire penală, unde a arătat că a dus-o pe martora OO. pentru a se întâlni cu inculpatul A. de 11 ori şi de fiecare dată tatăl său îi înmâna bani pe care îi dădea martorei OO., că ar mai fi dus şi alte persoane la inculpat; în schimb în faţa instanţei a susţinut faptul că ar fi dus-o pe OO. doar o singură dată la inculpat, că nu cunoaşte aspecte legate de plată, că nu a primit şi nu a înmânat bani către OO. şi că nu a dus şi plătit alte femei pentru inculpat, astfel că în mod evident declaraţia acestui martor nu a putut constitui o probă de vinovăţie, întrucât este inexplicabilă nemenţinerea susţinerilor date în faţa procurorului în faţa instanţei, unde mărturia se depune în condiţii de oralitate, publicitate şi contradictorialitate.

Verificând multiplele procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale existente la dosar, dar şi cuprinsul rechizitoriului, purtate de inculpatul A. cu martorul denunţător L., nu a rezultat niciun aspect legat de prestarea unor servicii de care ar fi beneficiat inculpatul A. sau de plata unor astfel de servicii, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale dintre martorul denunţător L. şi martorul O. nu pot constitui probe de vinovăţie.

În concluzie, instanţa a constatat că infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. cu cele cinci acte materiale mai sus analizate, nu a fost confirmată prin mijloacele de probă de la dosar, întrucât cu ocazia administrării probelor în faţa instanţei, o serie de martori importanţi ai acuzării şi-au modificat consistent declaraţiile, o parte din martori au făcut declaraţii caracterizate prin neconcordanţe, inconsecvenţe inexplicabile, explicaţii fără a exista o logică elementară, motiv pentru care instanţa nu le-a considerat ca fiind probe de vinovăţie, fiind de menţionat că declaraţia martorului L. trebuie privită cu rezerve şi din perspectiva faptului că acesta avea un interes puternic în demersul privind formularea denunţului, acesta beneficiind ca urmare a acestui denunţ formulat împotriva inculpatului A., de înjumătăţirea limitelor de pedeapsă în cazul în care va fi găsit vinovat în dosarul de evaziune fiscală care este instrumentat în prezent de DNA Oradea, prejudiciul vehiculat în acest dosar fiind deosebit de ridicat.

Pe de altă parte, au fost depuse probe noi care au demontat acuzaţiile aduse, instanţa ajungând la concluzia că faptele reclamate cu privire la infracţiunea de luare de mită nu există, aceasta nefiind dovedită dincolo de orice dubiu, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., motiv pentru care instanţa a dispus achitarea inculpatului A. pentru această infracţiune.

Inculpatul A. a mai fost acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, trei infracţiuni de distrugere de înscrisuri şi trei infracţiuni de favorizare a făptuitorului, susţinându-se că în perioada iunie - septembrie 2009 a distrus rechizitoriul din 10.06.2009 emis în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul X., după care a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului W.; în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011 a distrus rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul Y., iar în cursul anului 2009 a rupt rechizitoriul întocmit la 11.08.2009 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul EE. privind pe învinuitul FF..

Acuzaţia a fost întemeiată în principal pe declaraţiile martorilor Y., CC., X., EE., IIII., toţi procurori, respectiv JJJJ. - grefier în cadrul unităţii de parchet, însă din toate probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine că ar fi avut loc faptele de distrugere a celor trei rechizitorii în modul în care s-a susţinut în actul de sesizare a instanţei, că asemenea fapte ar fi fost săvârşite de inculpat, motiv pentru care acuzaţia adusă inculpatului în acest sens cu privire la cele nouă infracţiuni reţinute în sarcina sa pe această componentă a acuzaţiei, au rămas doar la stadiul de suspiciuni, faptele nefiind probate dincolo de orice dubiu, aşa cum prevăd exigenţele art. 4 din C. proc. pen., prezumţia de nevinovăţie neputând fi răsturnată în speţa de faţă.

Cu privire la infracţiunea de distrugere, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului legate de dosarul nr. x/2008, s-a susţinut că ar fi intervenit prescripţia generală a răspunderii penale la data de 15.09.2014, însă în esenţă s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunile reţinute, motiv pentru care instanţa nu a analizat această instituţie juridică, întrucât în opinia sa sunt incidente disp. art. 18 din C. proc. pen. referitoare la continuarea procesului penal, iar în aceste condiţii instanţa se pronunţă pe fondul acuzaţiei, această excepţie nefiind invocată pe parcursul judecăţii în faţa instanţei şi pusă în discuţia părţilor, făcându-se vorbire doar pe parcursul concluziilor pe fond.

În legătură cu distrugerea rechizitoriului menţionat mai sus, trebuie precizat că nici un martor nu a putut confirma, în afară de martorul X. care a susţinut că a întocmit rechizitoriul în cauză, că acest înscris a existat, a fost întocmit într-o formă finală cu toate semnăturile necesare şi că a fost predat la grefa unităţii de parchet, respectiv prim grefierului sau grefierului desemnat în acest sens, sub semnătură în condica pentru evidenţa lucrărilor, potrivit dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, neputând fi avute în vedere înscrisuri olografe despre care s-a afirmat că ar reprezenta o evidenţă personală sau predarea dosarului "pe încredere", declaraţiile martorului neputând reprezenta o probă care să conducă la dovedirea în primul rând a existenţei rechizitoriului întocmit de acesta.

De altfel, martorul X. nu a confirmat că acest rechizitoriu ar fi fost distrus, iar ceilalţi martori audiaţi în acest sens, de asemenea, nu au putut susţine o asemenea stare de fapt, cu atât mai mult că actul de sesizare a instanţei în dosarul nr. x/2008 să fi fost distrus de către inculpatul A., care la acea vreme avea calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Examinând declaraţia martorului IIII. dată în faţa instanţei, rezultă că martorul X. a fost procuror stagiar la data întocmirii presupusului rechizitoriu în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar în aceste condiţii instanţa a constatat că pentru a fi existat un rechizitoriu valid, acesta trebuia să fie contrasemnat de procurorul coordonator, respectiv martorul IIII., însă acesta nu îşi aminteşte despre dosarul în cauză.

În lipsa probelor care să confirme o acţiune de distrugere în orice modalitate a rechizitoriului din dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, despre care se susţine că ar fi fost întocmit de procurorul X. la 16.09.2009, a condus la ideea că această faptă nu există, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât infracţiunea prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. constă în sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute de art. 176 sau art. 175 alin. (2) din C. pen., în speţa de faţă fiind vorba de o faptă săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

În condiţiile în care fapta de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu există, instanţa nu a putut reţine nici infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., întrucât premisa existenţei acestor două infracţiuni este ca infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri să fie dovedită pe deplin.

Infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar o asemenea infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului A., din moment ce nu a putut fi dovedită sustragerea sau distrugerea actului de sesizare a instanţei de către inculpat în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, această infracţiune neexistând, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., care prevede că această infracţiune constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, instanţa a constatat că această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului, întrucât prin lipsa dovedirii unei acţiuni de sustragere sau distrugere a rechizitoriului de către inculpatul A. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu poate fi reţinut ajutorul dat unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, în speţă fiind vorba de învinuitul W. cu privire la care inculpatul a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, această infracţiune neexistând, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de distrugere, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului legate de dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, instanţa a constatat că aceste acuzaţii nu au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză.

S-a susţinut faptul că acest rechizitoriu ar fi fost întocmit de procurorul Y. şi s-a referit la învinuiţii Z., AA. şi BB., însă nu există nicio probă concludentă că acest act ar fi existat în materialitatea lui în formă finală, cu semnăturile necesare şi cu exemplarele necesare, cu atât mai puţin că un asemenea document valabil ar fi fost distrus în vreo formă de inculpatul A..

Din declaraţia martorului Y., procurorul care ar fi întocmit rechizitoriul în cauză, nu a rezultat varianta acuzării, că acest rechizitoriu ar fi fost distrus de către inculpat şi nici nu a putut dovedi cu alte elemente clare că rechizitoriul întocmit ar fi existat şi ar fi fost predat la grefa unităţii de parchet conform Regulamentului de ordine interioară a parchetelor şi s-a susţinut de mai mulţi martori (JJJJ., EE. şi CC.) că toate soluţiile au fost salvate în memoria calculatorului.

Referitor la declaraţia martorului CC. care a soluţionat dosarul nr. x/2008 prin trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., instanţa a constatat că acesta a declarat că inculpatul A. i-ar fi cerut acordul înainte de repartizarea acestui dosar, ocazie cu care a existat o discuţie între cei doi, prilej cu care inculpatul ar fi rupt un rechizitoriu, însă din această declaraţie nu a rezultat dacă acele înscrisuri pe care le-a rupt inculpatul A. au fost rechizitoriul întocmit în dosar, dacă ele au conţinut toate semnăturile necesare pentru a fi considerate valabile, dacă au fost întocmite în numărul necesar de exemplare sau dacă a fost doar o ciornă, respectiv un act fără semnificaţie juridică.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu au putut fi dovedite prin mijloacele administrate în cauză, în primul rând existenţa rechizitoriului în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dar nici faptul că s-a distrus un rechizitoriu valid, fapt care conduce la ideea că infracţiunea de sustragere sau de distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu există, motiv pentru care urmează ca instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În condiţiile în care fapta de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu există, instanţa nu a putut reţine nici infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., întrucât premisa existenţei acestor două infracţiuni este ca infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri să fie dovedită pe deplin.

Infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar o asemenea infracţiune nu a putut fi reţinută în sarcina inculpatului A., din moment ce nu a putut fi dovedită sustragerea sau distrugerea actului de sesizare a instanţei de către inculpat în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, această infracţiune neexistând, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., care prevede că această infracţiune constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, instanţa a constatat că această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului, întrucât prin lipsa dovedirii unei acţiuni de sustragere sau distrugere a rechizitoriului de către inculpatul A. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu a putut fi reţinut ajutorul dat unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, în speţă fiind vorba de inculpaţii Z., AA. şi BB. care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de către instanţă, astfel că nici nu s-a putut vorbi de vreo întrerupere a cursului justiţiei în dosarul respectiv, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de distrugere, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului legate de dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, instanţa a constatat că aceste acuzaţii nu au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate în cauză.

S-a susţinut faptul că acest rechizitoriu ar fi fost întocmit de procurorul EE. şi s-a referit la învinuitul FF., însă nu a existat nicio probă concludentă că acest act ar fi existat în materialitatea lui în formă finală, cu semnăturile necesare şi cu exemplarele necesare, cu atât mai puţin că un asemenea document valabil ar fi fost distrus în vreo formă de inculpatul A..

Din declaraţia martorului EE., procurorul care ar fi întocmit rechizitoriul în cauză, nu a rezultat varianta acuzării, că acest rechizitoriu ar fi fost distrus de către inculpat, martorul, arătând doar că a dactilografiat singur rechizitoriul, l-a printat, semnat şi predat la grefa unităţii de parchet, însă nu are cunoştinţă de modul în care s-a schimbat soluţia, respectiv cum s-a ajuns ca în acelaşi dosar, după trimiterea în judecată a inculpatului FF., un alt procuror să dispună o soluţie de netrimitere în judecată.

În această situaţie trebuie remarcată o împrejurare specială, respectiv faptul că martorul EE. a fost procuror stagiar la data respectivă, iar pentru ca lucrarea întocmită de acesta să fie valabilă din punct de vedere juridic, trebuia să fie contrasemnată de procurorul coordonator, acesta fiind chiar inculpatul A., iar din declaraţia acestuia nu a rezultat că ar fi contrasemnat acest rechizitoriu.

În speţa de faţă trebuie avută în vedere declaraţia procurorului Y. care a dispus o sancţiune cu caracter administrativ învinuitului FF., că inculpatul A. nu i-a sugerat şi nu i-a indicat nici o soluţie în dosarul respectiv.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu au putut fi dovedite prin mijloacele administrate în cauză, în primul rând existenţa rechizitoriului valid în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (fiind nerelevant faptul că s-a depus la dosarul cauzei un rechizitoriu printat în acel dosar de către martorul EE. din memoria calculatorului sau de pe un suport optic privat) şi nici distrugerea acestuia de către inculpatul A. (pentru a exista această infracţiune existând condiţia ca inculpatul să fi sustras sau distrus un înscris valabil, existent, în formă finală care să conţină toate semnăturile necesare inclusiv a procurorului coordonator care era tocmai inculpatul A.), fapt care a condus la ideea că infracţiunea de sustragere sau de distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu există, motiv pentru care instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În condiţiile în care fapta de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu există, instanţa nu a putut reţine nici infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., întrucât premisa existenţei acestor două infracţiuni este ca infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri să fie dovedită pe deplin.

Infracţiunea prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., respectiv de abuz în serviciu, constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar o asemenea infracţiune nu a putut fi reţinută în sarcina inculpatului A., din moment ce nu a putut fi dovedită sustragerea sau distrugerea actului valabil de sesizare a instanţei de către inculpat în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, această infracţiune, neexistând, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., care prevede că această infracţiune constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, instanţa a constatat că această infracţiune nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului, întrucât prin lipsa dovedirii unei acţiuni de sustragere sau distrugere a rechizitoriului de către inculpatul A. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu a putut fi reţinut ajutorul dat unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, în speţă fiind vorba de învinuitul FF., fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. şi cu privire la această infracţiune.

Instanţa a constatat în legătură cu cele nouă infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A., analizate mai sus, că practic nu există mobilul pentru care ar fi comis aceste infracţiuni, în condiţiile în care prin prisma funcţiei pe care o ocupa, respectiv de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a avut posibilitatea să infirme rechizitoriile pe care le considera ca fiind neconforme cu normele legale, una din sarcinile de serviciu ale acestuia constând în verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor de sesizare a instanţei, fără să recurgă la vreo faptă de distrugere a unor asemenea înscrisuri, în condiţiile în care avea la îndemână instrumente legale pentru ineficientizarea unui act de sesizare a instanţei întocmit în mod nelegal, netemeinic.

În concluzie, în raport, cu cele nouă infracţiuni analizate mai sus, instanţa a apreciat că acestea nu există, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., urmând a dispune achitarea inculpatului A. pentru aceste infracţiuni, prezumţia de nevinovăţie nefiind răsturnată cu privire la aceste infracţiuni, acuzaţiile rămânând doar în stadiul suspiciunilor şi nu au fost dovedite prin mijloacele de probă administrate dincolo de orice dubiu acuzele aduse prin actul de sesizare a instanţei.

O altă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului A. este cea de trafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., reţinându-se în sarcina sa că în cursul anului 2011, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a perceput foloase necuvenite, respectiv un autoturism marca x în valoare de 26.900 euro de la inculpatul B., în schimbul intervenţiei la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, numitul NN., în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor deschise pe numele inculpatului B..

Această infracţiune reţinută în sarcina inculpatului A., a fost analizată împreună cu infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului B., acesta fiind acuzat că a oferit şi a remis un autoturism marca x achiziţionat din Germania cu suma de 26.900 euro, inculpatului A., pentru ca acesta să intervină la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, numitul NN., în ceea ce priveşte soluţionarea dosarelor penale pe care le avea inculpatul B. pe rolul acestui parchet.

În susţinerea acestor acuzaţii, organul de urmărire penală s-a bazat pe declaraţiile martorilor H. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, KK. şi TT., respectiv JJ..

Infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Ca urmare a analizării materialului probator referitor la cele două infracţiuni prezentate mai sus, instanţa a constatat că acestea nu subzistă, întrucât sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., având în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului, în principal din probele cu înscrisuri, declaraţia martorei FFFF. - soţia inculpatului B., declaraţiile inculpaţilor B. şi A., a rezultat că între cele două familii a existat o relaţie de prietenie mai veche, iar între timp, în cursul anului 2011, între inculpatul A. şi martora Q. a intervenit divorţul, iar între cele două familii a intervenit o înţelegere cu privire la faptul ca familia David să achiziţioneze un autoturism care să fie folosit de numita Q., maşină care urma să fie achitată, atât de aceasta din urmă, cât şi cu sprijinul inculpatului A..

Din probele dosarului, înscrisuri, respectiv declaraţiile martorilor LL. şi SS., FFFF. şi JJ., dar şi declaraţiile inculpaţilor B. şi A., a rezultat că autoturismul x marca x a fost cumpărat în luna mai 2011, fiind dat în folosinţa numitei Q., preţul fiind achitat prin virament bancar de societatea deţinută de soţii David, iniţial maşina fiind preluată la venirea din Germania de către inculpatul A., care s-a şi ocupat de procedurile de înmatriculare.

Acuzarea a susţinut că acest autoturism reprezintă un folos necuvenit primit de inculpatul A. într-o formă mascată, contractul de vânzare-cumpărare cu firma deţinută de soţii David fiind un act simulat, iar autoturismul a fost oferit de inculpatul B. în vederea intervenţiei inculpatului A. la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, numitul NN..

Această teză prezentată de acuzare nu a putut fi dovedită prin mijloacele de probă administrate în cauză, din mai multe perspective.

O primă chestiune care s-a impus a fi subliniată este aceea că între inculpaţii A. şi B. nu a existat (nu a fost dovedită) nicio înţelegere cu privire la intervenţia inculpatului A. la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, numitul NN. în legătură cu dosarele pe care le-ar fi avut pe rol inculpatul B., singurii care puteau să confirme asemenea elemente ar fi fost membrii familiei David, respectiv procurorii H. care a avut spre instrumentare cele trei cauze pe care le-a avut la un moment dat inculpatul B. pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, precum şi prim procurorul acestei unităţi, numitul NN., însă niciunul dintre aceştia nu a menţionat o asemenea situaţie.

În aceste condiţii, în lipsa acestui element esenţial, respectiv existenţa unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii A. şi B. cu privire la intervenţia inculpatului A. la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, numitul NN., în vederea soluţionării unor cauze penale privindu-l pe inculpatul B., instanţa a constatat că nu se mai poate vorbi de existenţa infracţiunii de trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă.

Din mărturia numitei H. a rezultat că a ascultat anumite interceptări telefonice ale unor discuţii care ar fi avut loc între cei doi inculpaţi, însă din conţinutul acestora a rezultat doar că există o relaţie de prietenie între cei doi, dar nu şi alte aspecte legate în concret de modul de soluţionare al vreunei cauze penale.

De asemenea, martorul NN. a arătat în faţa instanţei că inculpatul A. nu i-a cerut niciodată să intervină pentru soluţionarea într-un anumit fel a cauzei privind pe inculpatul B. sau pentru a face vreun act care să-l favorizeze pe acesta.

Un element extrem de important, inclusiv de logică, este acela că dosarele au fost deschise pe numele inculpatului B. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în luna noiembrie 2011 (dosarul penal nr. x/2011), reţinându-se că faptele ar fi fost comise în seara zilei de 7 noiembrie 2011, iar în final s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului B. pentru infracţiunea de tăinuire cu privire la furtul de material lemnos, celelalte două dosare formându-se în anul 2013 (dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013), în condiţiile în care autoturismul x x a fost cumpărat şi adus în România în luna mai 2011, deci cu aproximativ 6 luni înainte de a fi comisă prima faptă reţinută în sarcina inculpatului B., astfel că o asemenea înţelegere, precum cea descrisă în actul de sesizare a instanţei nu putea exista la acea dată.

Prin declaraţiile de martor ale numiţilor TT. şi KK. acuzarea a încercat să inducă ideea că inculpatul A. i-a oferit o protecţie pe plan local inculpatului B., iar în această modalitate acest din urmă inculpat ar fi avut posibilitatea să-şi dezvolte afacerile într-o manieră înfloritoare, inclusiv cu primăriile din zona de domiciliu a acestui inculpat.

Declaraţiile acestui martor în primul rând sunt total necredibile, întrucât martorul TT. în faţa instanţei nu a mai putut susţine în mod logic cele susţinute în faţa procurorului, iar aceste declaraţii nu au relevat aspecte esenţiale cu privire la obiectul acuzaţiilor aduse celor doi inculpaţi, declaraţiile acestuia oferind doar informaţii cu caracter general, referitoare la relaţia apropiată dintre cei doi inculpaţi, fără a reliefa aspecte tehnice raportat la acuzaţiile de trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă în sarcina celor doi inculpaţi.

Cu privire la martorul KK., instanţa a constatat că acest martor nu a putut fi audiat, cu toate că s-au făcut numeroase demersuri (inclusiv aplicarea unor amenzi judiciare) în vederea aducerii în faţa instanţei şi audierii acestuia în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire pentru a fi verificată veridicitatea susţinerilor acestuia din declaraţia dată în faţa procurorului, comportamentul acestuia de a se sustrage în mod evident, invocând diverse motive, conduce la ideea că martorul a dorit neapărat evitarea audierii sale de către prima instanţă, acest comportament denotând că acestui martor îi este teamă să fie ascultat sub prestare de jurământ în condiţii de contradictorialitate şi nemijlocire, iar în atare condiţii declaraţia acestuia nu a putut fi avută în vedere, întrucât nici nu se coroborează cu mijloace de probă esenţiale.

În faza de urmărire penală, martorul KK. a încercat să prezinte faptul că inculpatul A. l-ar proteja pe inculpatul B., în condiţiile în care acest martor este un concurent în domeniul afacerilor de exploatare a materialului lemnos din zona Dobreşti, susţinând că aceste elemente le cunoaşte din anumite discuţii în mediul de afaceri şi că inculpatul B. i-ar fi făcut cadou inculpatului A. un autoturism marca x x.

Modul de prezentare general, din auzite, a unor elemente inclusiv că primarii din zonă i-ar fi spus că au fost avertizaţi de către inculpatul A. să nu facă afaceri cu martorul KK. pentru a nu fi afectate interesele de afaceri pe care le avea inculpatul B. a dus la concluzia că cele susţinute de martorul KK. sunt neadevărate, cu atât mai mult că inculpatul B. a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri din care a rezultat că societăţile comerciale deţinute de către acest inculpat nu au avut afaceri cu primăriile din zona comunei Dobreşti.

Anumite referiri făcute de martora H. că ar fi auzit de la ofiţerul de poliţie DDDDD. că inculpatul A. ar fi făcut unele deplasări în afara ţării împreună cu echipa de fotbal a IPJ Bihor cu sponsorizarea inculpatului B., nu constituie obiectul acuzaţiilor aduse, neavând niciun fel de relevanţă cu privire la acestea.

În legătură cu situaţia autoturismului în prezent, instanţa a constatat că o parte din preţul acestuia a fost achitat prin aportul inculpatului A. şi al martorei Q., existând încă o diferenţă de plată până la acoperirea integrală a preţului, maşina fiind înmatriculată în prezent pe numele S.C. SSSS. S.R.L., diferenţa de preţ fiind asigurată prin faptul că maşina este în continuare înmatriculată pe numele acestei societăţi, fiind în continuare în folosinţa numitei Q..

În aceste condiţii, instanţa a constatat că faptele reţinute, de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, în sarcina inculpaţilor A. şi B., nu au fost dovedite, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, în concret în speţa de faţă fapta de a achiziţiona prin intermediul S.C. SSSS. S.R.L. deţinută de inculpatul B. un autoturism marca x x, practic pentru folosinţa martorei Q., ca urmare a unei înţelegeri în acest sens între familia David pe de o parte şi inculpatul A., respectiv martora Q., pe de altă parte, în cursul anului 2011, nu este prevăzută de legea penală, impunându-se, astfel, achitarea, atât a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., cât şi a inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

O altă acuzaţie adusă inculpatului A. este infracţiunea prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006, constând în aceea că în luna aprilie 2014, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, l-ar fi determinat pe inculpatul C., şeful Serviciului de medicină legală Bihor, să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei cadavrului numitului GG., constând în schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de omor.

Această infracţiune a fost analizată de către instanţă împreună cu infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului C., prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006, reţinându-se în sarcina acestui inculpat că ar fi efectuat o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei cadavrului numitului GG., constând în schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de omor.

Instanţa a constatat că în speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., fapta neexistând, respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., fapta nefiind prevăzută de legea penală, pentru următoarele considerente.

Infracţiunea prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 constă în efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii.

Trebuie remarcat faptul că textul de lege în vigoare la momentul trimiterii în judecată era reglementat de art. 156 din Legea nr. 95/2006 şi prevedea fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală solicitată în condiţiile legii, observându-se faptul că în textul legal în vigoare în prezent legea penală nu mai pedepseşte dispunerea efectuării unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală; cu toate acestea, în rechizitoriu descrierea infracţiunii se referă la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală.

Analizând acest text de lege în vigoare în prezent, care urmează a fi aplicat ambilor inculpaţi, fiind dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 155 din Legea nr. 95/2006 de către instanţă, aceasta fiind legea penală mai favorabilă, instanţa a constatat că inculpatul C. nu a efectuat şi nu avea cum să efectueze o prelevare de organe, întrucât o asemenea operaţiune este efectuată de medici chirurgi specializaţi pe asemenea operaţiuni, iar avizul medicului legist pentru efectuarea prelevării prin care se atestă practic de către acesta că nu se va compromite autopsia medico-legală nu poate fi echivalat cu efectuarea prelevării de organe, astfel că, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului C. nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale existenţei acestei infracţiuni, întrucât în caz contrar ar fi încălcat principiul legalităţii incriminării.

O altă condiţie pentru existenţa acestei infracţiuni este aceea că prelevarea organelor să fi compromis autopsia medico-legală, respectiv rezultatele acesteia, ceea ce nu s-a putut reţine în speţa de faţă, întrucât actele medico-legale aflate la dosarul cauzei au atestat indubitabil că prelevarea organelor nu a afectat sub nicio formă rezultatele acesteia, leziunile traumatice iniţiale nu au fost modificate şi nici investigaţiile histopatologice efectuate din fragmentele cerebrale recoltate care au fost prelucrate anatomo-patologic şi au confirmat existenţa leziunilor letale la nivel cerebral, precum şi faptul că prelevarea de organe a fost făcută cu respectarea prevederilor legale în vigoare, acest aspect, rezultând din raportul de expertiză medico-legală nr. x/14.11.2014 al IML Timişoara, amintindu-se şi faptul că documentele medico-legale depuse la dosarul cauzei (raportul de primă expertiză şi de nouă expertiză medico-legală) au fost avizate de Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti.

Un alt aspect esenţial care trebuie remarcat din cuprinsul acuzării este acela că procurorul nu a precizat care text de lege ar interzice expres prelevarea de organe în situaţia unor infracţiuni cu violenţă, cum a fost şi în cazul de faţă, acest aspect fiind o carenţă care nu a fost remediată până la finalul cercetării judecătoreşti, făcându-se doar afirmaţia la modul general că legea interzicea o astfel de operaţiune, fără a indica însă baza legală a acestei afirmaţii, bazându-se doar pe conţinutul convorbirilor telefonice existente între inculpaţii C. şi A..

Procurorul de caz a arătat că, compromiterea autopsiei medico-legale ar consta în schimbarea încadrării juridice a faptei persoanelor vinovate, din infracţiunea de tentativă de omor în cea de omor consumat, însă instanţa a apreciat că nu există legătură între cele două aspecte arătate, întrucât schimbarea încadrării juridice a faptelor în privinţa agresorilor nu s-a datorat operaţiunii de prelevare a organelor, ci datorită declarării morţii cerebrale a numitului GG., astfel că această susţinere a procurorului nu a putut fi apreciată ca fiind temeinică.

Faptul că nu a existat nicio compromitere a rezultatului autopsiei medico-legale este dovedit şi prin aceea că inculpaţii trimişi în judecată pentru infracţiunea de omor a numitului GG. au fost condamnaţi prin decizia penală nr. 322/A/2016 a Curţii de Apel Oradea, definitivă, decizie în care s-a analizat cauza morţii victimei în mod detaliat şi care exclude orice legătură de cauzalitate a morţii victimei cu operaţiunea de prelevare de organe, iar la baza hotărârii instanţelor judecătoreşti au stat şi actele medico-legale întocmite în cauză.

Cu privire la modul de completare a formularului tipizat de către inculpatul C. s-a susţinut în rechizitoriu că acesta ar fi fost antedatat (01.04.2014), deoarece prelevarea propriu-zisă s-a realizat la data de 02.04.2014, iar decesul s-a produs în seara zilei de 01.04.2014, aspect care ar sublinia caracterul infracţional al înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, însă această susţinere din rechizitoriu nu are niciun fel de relevanţă în condiţiile în care în speţă nu s-a reţinut comiterea de către inculpatul C. a vreunei infracţiuni de fals.

Tot în cuprinsul rechizitoriului, ca un aspect circumstanţial, s-a arătat că procurorul de caz II., audiat în calitate de martor, a fost ignorat de către cei doi inculpaţi, acesta constituind un alt element care atestă caracterul fraudulos al înţelegerii dintre cei doi inculpaţi, însă această susţinere a apărut fără relevanţă în condiţiile în care nu se punea problema existenţei unui acord al acestuia cu privire la efectuarea prelevării, simpla nemulţumire de natură profesională că nu ar fi fost informat despre posibila operaţiune de prelevare a apărut, ca fiind irelevantă în ceea ce priveşte analiza existenţei infracţiunii prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că decesul victimei GG. a fost stabilit ca urmare a aplicării protocolului de declarare a morţii cerebrale, obţinându-se apoi acordul legal al aparţinătorilor victimei în vederea prelevării unor organe şi ţesuturi de la victimă, fiind completat formularul prevăzut de lege pentru prelevare, după care s-a procedat la activitatea efectivă de prelevare a organelor.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 pentru motivele arătate mai sus, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv fapta reţinută în sarcina inculpatului C. nu este prevăzută de legea penală.

În sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006, a inculpatului C..

Potrivit disp. art. 47 din C. pen., instigatorul este persoana care cu intenţie determină o altă persoană să săvârşească o faptă penală, acuzarea bazându-se pe procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice existente între inculpaţii A. şi C..

Din analizarea acestei convorbiri telefonice dintre cei doi inculpaţi nu s-a putut trage concluzia că a existat o acţiune de determinare de către inculpatul A., având la data respectivă funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a inculpatului C., medic legist şef la Serviciul judeţean de medicină legală Bihor.

În acest sens, s-a putut observa că anterior acestei convorbiri, inculpatul A. a fost sunat de către martora HH., martor audiat în cauză, aceasta fiind procuror la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, pentru ca inculpatul A. să-l întrebe pe medicul C. care sunt impedimentele la efectuarea unei eventuale prelevări de organe de la victima GG..

Revenind la convorbirea telefonică dintre inculpaţii A. şi C., instanţa a constatat că nu poate fi reţinută infracţiunea de instigare a inculpatului C. la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006, întrucât din conţinutul acestei convorbiri nu s-a putut concluziona că ar fi existat o activitate de determinare din partea inculpatului A., în sensul ca inculpatul C. să comită o faptă prevăzută de legea penală, existând doar o discuţie de natură profesională, hotărârea avizării rămânând la aprecierea inculpatului C., specialist în domeniul medicinii legale, fără ca inculpatul A. să-i facă vreo sugestie în sensul avizării sau neavizării prelevării de organe, motiv pentru care instanţa a apreciat că în speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la inculpatul A..

Potrivit art. 6 paragraf 2 din CEDO, art. 48 paragraf 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14 paragraf 2 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, prezumţia de nevinovăţie fiind reglementată atât de art. 23 alin. (11) din Constituţia României, precum şi de art. 4 din C. proc. pen., iar aşa cum s-a arătat şi mai sus, instanţa a constatat că, cu privire la acuzaţiile analizate, prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor A., C. şi B. nu a fost răsturnată.

Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de aflarea adevărului şi dovedirea corectă a adevărului de fapt a cauzei, în aşa fel încât vinovăţia să fie stabilită cu certitudine, iar acest lucru nu s-a realizat în ceea ce priveşte acuzaţiile analizate mai sus, prin probe sigure, credibile şi nu prin probe din care nu rezultat cu certitudine adevărul judiciar sau din care nu au rezultat aspecte esenţiale privind teza probatorie expusă anterior administrării acestora.

În speţa de faţă trebuie amintit că, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi numeroşi martori, ale căror declaraţii nu au avut nicio legătură cu acuzaţiile aduse inculpatului (instanţa a fost obligată să le administreze, întrucât inculpaţii au contestat probele administrate în cursul urmăririi penale), exemplificând declaraţiile martorilor: RR., XX., YY., III., CCC., BBB., EEE., HHH., KKK., LLL., MMM., TTT..

Prin rechizitoriul întocmit de DNA s-a reţinut în sarcina inculpatului A. infracţiunea de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., reţinându-se că în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate D., în scopul de a dobândi în mod injust diferenţa dintr-un împrumut nerestituit integral, respectiv suma de 7.700 RON.

Potrivit disp. art. 207 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de şantaj presupune constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial pentru sine ori pentru altul.

Un element important al infracţiunii de şantaj este acela că, constrângerea exercitată asupra persoanei vătămate trebuie să prilejuiască o stare de temere din partea acesteia, ceea ce determină victima să acţioneze într-un alt mod decât acela pe care şi-l doreşte şi să aibă ca scop o anumită comportare conform dorinţei constrângătorului din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau altă persoană să obţină un folos injust.

Din probele administrate în cauză, în speţă declaraţiile inculpatului A., ale martorilor D. şi NNN., a rezultat că în cursul anului 2010 persoana vătămată D., care deţine o spălătorie de maşini în municipiul Oradea, a solicitat un împrumut de la fosta soţie a inculpatului, Q., împrumut cu care inculpatul A. a fost de acord, persoanei vătămate fiindu-i remisă suma totală de 19.500 RON în trei tranşe, împrumutul fiind acordat fără un termen exact de restituire şi fără dobândă şi nu a fost încheiat niciun act scris în legătură cu acest împrumut.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că persoana vătămată D. a restituit o bună parte din împrumutul arătat mai sus, în special martorei Q., fosta soţie a inculpatului A., însă în cursul anului 2013 persoana vătămată D. a fost căutată la sediul spălătoriei din Oradea pe care o deţine, de către inculpatul A., cerându-i explicaţii cu privire la restituirea împrumutului, iar la comunicarea de către persoana vătămată că o mare parte din banii împrumutaţi au fost restituiţi fostei sale soţii, inculpatul a ameninţat-o pe persoana vătămată folosind expresii precum:

"Nu şti cu cine ai de-a face", "Nu-ţi doresc să ai aşa un duşman ca mine", cu aceeaşi ocazie inculpatul a sunat-o pe telefonul mobil pe fosta sa soţie şi s-a certat cu aceasta, reproşându-i că a primit banii de la persoana vătămată în loc ca banii să-i fie restituiţi lui personal.

Ulterior, inculpatul a revenit la spălătoria în cauză însoţit de şoferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, martorul GGG., solicitând să-i fie restituiţi banii în mod eşalonat, respectiv câte 500 RON în zilele de luni, miercuri şi vineri ale fiecărei săptămâni.

Din declaraţia persoanei vătămate D., dată în cursul urmăririi penale, a rezultat că în perioada primăvara-vara 2014 nu a reuşit să achite o tranşă de bani şi a fost contactată de inculpatul A., telefonic dar şi personal la sediul spălătoriei, acesta ameninţând-o cu expresii de genul:

"Te distrug", "Nu scapi tu de mine în viaţa asta", "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman", "Nu mai îmi trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă", expresii care au fost însoţite de înjurături şi jigniri.

În declaraţia dată în faţa instanţei, aceeaşi persoană vătămată a relatat că inculpatul i-a spus că o va monitoriza, că o va muta, că are prieteni sus puşi, că este o persoană publică, şi de fiecare dată când vedea o maşină albastră credea că este cineva care vine în control, crezând că cele spuse se pot întâmpla, vorbele inculpatului fiind luate în serios de persoana vătămată.

Această stare de fapt a fost confirmată de soţul persoanei vătămate, NNN., audiat în calitate de martor, respectiv că inculpatul A. profera ameninţări, uzând de funcţia sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, că va trimite controale, că îi va desfiinţa şi că într-un termen scurt societatea a avut multe controale de la diverse instituţii ale statului.

Faptul că inculpatul A. a impus ca persoana vătămată să plătească o sumă de bani săptămânal este dovedit şi cu declaraţia martorului GGG., conducător auto la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, din declaraţia acestuia, rezultând că avea cunoştinţă de faptul că inculpatul a acordat un împrumut persoanei vătămate, întrucât l-a însoţit pe inculpat de mai multe ori pentru a i se restitui diferite sume de bani, a asistat la discuţiile dintre inculpat şi persoana vătămată şi chiar martorul personal, de mai multe ori, a ridicat sume de bani pentru inculpat.

Trebuie remarcat faptul că persoana vătămată D. a ţinut evidenţa sumelor de bani restituite într-o agendă cu coperţi albastre emisă de SNPPC, în care au fost menţionate sumele de bani restituite inculpatului A. sau martorei Q. ori prin intermediul şoferului inculpatului care semna de primire, această agentă fiind ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate la numita D..

Inclusiv din transcrierea convorbirilor telefonice şi ambientale existente la dosar a rezultat că în discuţiile dintre cei doi, inculpatul foloseşte un limbaj ostil, ameninţător ("Eu o să-ţi trimit pe altcineva şi o să-ţi ia banii altcumva, atuncea. Bine?), aspecte care subliniază şi întăresc susţinerile persoanei vătămate D. şi ale martorului NNN. că inculpatul A. a proferat ameninţări cu o serie de repercusiuni în cazul în care nu i-ar remite suma reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, uzând de calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, invocând relaţiile pe care le-ar avea cu instituţii de control de pe raza judeţului Bihor, fapt care a creat şi accentuat starea de temere a persoanei vătămate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen.

Apărarea inculpatului în sensul că probaţiunea administrată în cauză nu atestă că inculpatul A. ar fi proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate D., nu a putut fi reţinută, întrucât martorii LLLL. şi OOOO. nu au fost prezenţi decât în anumite momente în apropierea inculpatului A. şi evident nu au confirmat ameninţările proferate de către acest inculpat, astfel că declaraţiile celor doi martori sunt irelevante, în raport, cu fapta reţinută în sarcina inculpatului.

Este adevărat că din audierea în faţa instanţei a martorilor CCCC. şi VVV. (inspectori ANPC), EEEE. şi DDDD. (inspectori Primăria Oradea), BBBB. (Administraţia Bazinală de Apă Crişuri), WWW. şi SSS. (comisari Garda Naţională de Mediu), QQQ. şi PPP. (ITM), RRR., AAAA., YYY. şi XXX. (inspectori ANAF), a rezultat că societatea EEEEE. S.R.L. Oradea, deţinută de persoana vătămată D., a fost controlată de mai multe ori, însă din aceste declaraţii de martori nu a rezultat că ar exista vreo legătură între vreo activitate de determinare din partea inculpatului A. în declanşarea controalelor, însă acest aspect nu reprezintă un element de înlăturare a răspunderii penale a inculpatului.

Inculpatul A. a invocat lipsa stării de temere a persoanei vătămate bazându-se pe declaraţiile martorilor GGG. şi LLLL., însă declaraţiile acestora nu sunt relevante pentru a demonstra aspecte privind starea de temere a persoanei vătămate D., întrucât au avut o prezenţă nesemnificativă, atât în incinta spălătoriei auto, cât şi în apropierea inculpatului A. când a avut discuţii cu persoana vătămată.

S-a mai arătat de către inculpatul A. că acţiunile întreprinse de către acesta sunt legitime în contextul în care RRRR. nu a respectat termenii înţelegerii iniţiale de a restitui împrumutul nici după 4 ani de la momentul acordării lui, însă instanţa a apreciat că în speţa de faţă nu a fost vorba de o simplă solicitare de a restitui împrumutul, aşa cum se încearcă a fi prezentată starea de fapt prin prisma viziunii inculpatului A., ci s-a procedat de către acest inculpat într-o manieră nelegală, prin proferarea de ameninţări către persoana vătămată D., cu repercusiuni grave în cazul în care nu va restitui diferenţa rămasă din împrumutul acordat iniţial, uzând de funcţia sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea adoptării de către persoana vătămată D. a unui comportament dorit de către inculpat, respectiv de a fi restituit împrumutul într-un anumit ritm impus de acesta, iar ameninţările proferate au creat temere persoanei vătămate, aceasta crezând că se pot întâmpla faptele evocate de către inculpat.

Cu toate că într-adevăr inculpatului A. nu i-a fost restituit împrumutul acordat, acesta trebuia să apeleze la organele statului pentru recuperarea restului de împrumut (aproximativ 3.500 RON conform declaraţiei din faţa instanţei a persoanei vătămate D.) şi nu să acţioneze în maniera arătată mai sus, de a recupera suma nerestituită de bani de la persoana vătămată prin intermediul folosirii unor ameninţări cu grave repercusiuni, ameninţări care au fost percepute de către persoana vătămată ca fiind reale, posibile, realizabile, având în vedere funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor deţinută de inculpatul A., respectiv efectuarea a numeroase controale de la diverse instituţii ale statului, astfel că această explicaţie a inculpatului că acţiunile acestuia au fost legitime, nu poate fi primită de instanţă. Având în vedere că infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., fiind aplicabile şi disp. art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., a fost dovedită dincolo de orice dubiu prin probele administrate în cauză, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţa de faţă, instanţa a dispus condamnarea inculpatului A. pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 din C. pen., gradul de pericol social al infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 78/2000, care prevăd majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime raportat la calitatea specială a inculpatului A., dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, fiind la prima abatere de natură penală, iar raportat la aceste criterii pedeapsa de 3 ani închisoare apare ca fiind corespunzătoare din punct de vedere al cuantumului, pentru a asigura scopul educativ, preventiv şi punitiv al pedepsei, instanţa a aplicat pedepse accesorii şi complementare, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, deşi din punct de vedere al cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ar exista posibilitatea aplicării disp. art. 91 din C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa a constatat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru a fi aplicate aceste dispoziţii legale, întrucât inculpatul A. nu şi-a exprimat acordul pentru a efectua muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în lipsa acestui acord nu există această posibilitate legală, motiv pentru care urmează ca pedeapsa aplicată să fie executată în regim de detenţie.

S-a putut constata din actele şi lucrările dosarului, că s-a luat împotriva inculpatului A. măsura preventivă a reţinerii din 09.10.2014, măsura arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi arestul la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015, perioade care urmează a fi deduse din pedeapsa aplicată inculpatului; trebuie menţionat că inculpatul a fost judecat şi sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar, însă această perioadă, nefiind măsură preventivă privativă de libertate, nu are relevanţă în ceea ce priveşte deducerea din pedeapsă.

Organul de urmărire penală prin ordonanţa din 13.10.2014 a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 16.500 RON şi asupra imobilului situat în comuna Sânmartin, sat Haieu nr. 44/A, jud. Bihor, aparţinând inculpatului A., măsură care a fost menţinută în continuare, întrucât hotărârea instanţei de fond nu este definitivă, fiind supusă căii de atac a apelului, măsura asiguratorie având rolul de a asigura în speţa de faţă posibila executare a măsurii confiscării speciale, dacă va fi cazul, în funcţie de soluţia adoptată şi plata cheltuielilor judiciare faţă de stat până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri (persoanele vătămate din cauză nu s-au constituit părţi civile).

În ceea ce priveşte cererea formulată de procuror cu privire la confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani şi a autoturismului marca x, instanţa a constatat că aceasta este nefondată, întrucât bunurile în cauză puteau fi confiscate doar în condiţiile condamnării inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv trafic de influenţă, însă instanţa a dispus achitarea acestuia pentru ambele infracţiuni în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. a), respectiv lit. b) din C. proc. pen., motiv pentru care această cerere a fost respinsă.

Pe parcursul procesului penal martora H. a solicitat acordarea cheltuielilor legate de prezentarea sa în faţa Curţii de Apel Timişoara la termenul din 2 noiembrie 2016, însă s-a constatat că această martoră nu a precizat cuantumul acestor cheltuieli, ce reprezintă acestea şi care sunt documentele legate de transportul acesteia la instanţa de judecată şi retur, motiv pentru care instanţa a respins cererea formulată în cauză.

Martorul A. din Iaşi a solicitat instanţei plata cheltuielilor legate de prezentarea sa la Curtea de Apel Timişoara la termenele de judecată din 3 octombrie 2017, 31 octombrie 2017 şi 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 3.444 RON, reprezentând venituri salariale nerealizate, cheltuieli, hrană-diurnă şi cazare hotel.

Examinând documentele depuse de către acest martor la dosar (facturi şi bonuri), instanţa a constatat că nu au fost dovedite cu înscrisuri decât cazările pentru termenele de judecată din 31 octombrie 2017 şi 7 noiembrie 2017, în sumă de 238 RON şi 242 RON, în total 480 RON, reprezentând contravaloare servicii de cazare, nefiind dovedite cheltuieli cu hrană şi nici nerealizarea veniturilor salariale cu niciun mijloc de probă, motiv pentru care s-a admis în parte cererea formulată de martorul A. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanţă şi s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 480 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare privind pe martorul A., pentru termenele de judecată din 31 octombrie 2017 şi 7 noiembrie 2017, urmând să fie respinsă în rest cererea formulată.

Trebuie precizat faptul că instanţa nu a acordat nicio sumă de bani martorului A. din Iaşi pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2017, întrucât la apelul nominal făcut în şedinţă publică acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei, ci ulterior, după amânarea cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 386 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în cea de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) şi (2) din C. pen.. formulată de inculpatul A..

În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, sens în care:

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul B.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul C..

I. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, cu executare în regim de detenţie.

În baza art. 65 din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a dispus interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015.

În baza art. 397 din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 16.500 RON şi asupra imobilului situat în comuna Sânmartin, sat Haieu nr. 44/A, jud. Bihor, dispusă prin ordonanţa 421/P/2013 din 13.09.2014 a D.N.A. - Structura Centrală.

A fost respinsă cererea formulată de procuror cu privire la confiscarea de la inculpatul A. a sumelor de bani şi a autoturismului marca x.

II. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a luat act că persoanele vătămate D., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare faţă de stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei faţă de inculpaţii B. şi C., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de câte 350 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu către avocaţii E. şi F., respectiv 100 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu către avocatul G..

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de transport pentru termenul din 2 noiembrie 2016, formulată de martora H..

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea formulată de martorul A. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanţă.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 480 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare privind pe martorul A., pentru termenele de judecată din 31 octombrie 2017 şi 7 noiembrie 2017 şi a fost respinsă în rest cererea formulată.

Împotriva acestei sentinţe au fost declarate, în termenul legal, apeluri de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, inculpatul A., prin apărător, acesta din urmă fără a arăta iniţial motivele de apel.

În apelul declarat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru greşita achitare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap.la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată; abuz în serviciu prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni); distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni); favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni); trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. greşita achitare a inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. greşita achitare a inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul a menţionat că având în vedere întreg materialul probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, infracţiunea de luare de mită în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului A. apare ca fiind dovedită.

Astfel, relevante sunt înscrisurile ataşate la dosarul cauzei (adrese emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de alte instituţii, copii ale condicilor de lucrări ale procurorilor, facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, chitanţe, factura emisă de S.C. V. nr. 46165/06.04.2012, adresa TAROM nr. x/01.04.2014, contractul de execuţie lucrări de construcţie nr. 124/05.06.2011, procese-verbale de redare a discuţiilor purtate telefonic sau în mediul ambiental), precum şi declaraţiile martorilor:T., O., M., U., PP., OO., care se coroborează cu depoziţia martorului denunţător L..

Din probe a rezultat că numitul L., persoană implicată în activităţi evazioniste care au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului, a consolidat o relaţie de prietenie cu primul procuror al judeţului Bihor cu scopul de a fi protejat de acesta, aspecte ce au rezultat şi din declaraţiile martorilor indicaţi mai sus.

Astfel, martorii T., O. şi M. au confirmat faptul că inculpatul A. şi L. se cunoşteau şi se întâlneau frecvent în perioada 2011-2013 în diferite locaţii din Oradea şi Băile 1 Mai, dar şi la firma celui din urmă şi la sediul unităţii de parchet.

Martorul M. a relatat că L. avea probleme de natură penală, motiv pentru care i-a solicitat a intermedia o întrevedere cu inculpatul A.. O astfel de întâlnire a avut loc la Pensiunea TTTT. din Băile 1 Mai, unde L. i-a expus magistratului "probleme legate de cazul său penal, fiind vorba de aprobarea unor hârtii". A mai arătat că inculpatul A. i-a dat un articol de specialitate în domeniul evaziunii fiscale, pe care să i-l remită lui L., persoană cercetată penal la acea vreme pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, dosarul fiind înregistrat la parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. M. a mai relatat că are cunoştinţă de faptul că L. "i-a făcut mai multe servicii" lui A., fără însă a detaliat în ce anumite au constat acele servicii.

Din declaraţiile martorului O. a rezultat că, la solicitarea inculpatului, i-a prezentat mai multe persoane de sex feminin, ale căror servicii sexuale nu au fost plătite de el. De asemenea, a menţionat că a fost trimis de mai multe ori de L. "după nişte fete, pentru ca acestea să fie prezentate numitului A.." S-a apreciat de către procuror că nu prezintă importanţă dacă acestea erau prostituate, aşa cum a reţinut instanţa, în condiţiile în care au fost plătite de alte persoane, nu de inculpat, pentru serviciile sexuale prestate. Martorul a mai confirmat faptul că inculpatul s-a întâlnit cu denunţătorul într-o locaţie din Băile 1 Mai, arătând că nu a asistat la discuţiile dintre cei doi. Şi martorul T. a declarat că i-a pus la dispoziţie inculpatului, de mai multe ori, prostituate, atât în Bucureşti, cât şi în Oradea, cheltuielile pentru serviciile sexuale prestate de acestea fiind suportate de L.. Plata se efectua, fie de martori, care primea banii de la L., fie personal de acesta din urmă, fiind vorba de sume cuprinse între 100 euro şi 200 euro. Martorul a mai confirmat faptul că inculpatul a beneficiat de foloase necuvenite constând în cazare şi transport la Bucureşti. Astfel, în declaraţia dată în faţa instanţei la data de 23.05.2017, T. a relatat că a făcut rezervări de două ori la V. şi la AAAAA. din Bucureşti pentru inculpatul A., rezervări care presupuneau şi plata serviciilor de cazare. Martorul a susţinut că el avansa sumele de bani necesare, iar, ulterior, le primea de la L., fără însă a cunoaşte de ce acesta efectua respectivele plăţi. A mai arătat martorul că a plătit şi în Oradea bilete de avion pentru inculpatul A., destinaţia fiind Bucureşti, plătind o dată aproximativ 6 milioane RON, iar altă dată 15 milioane RON (transport dus-întors), biletele fiind facturate pe firma lui L.. Cu privire la cazarea în Bucureşti a inculpatului, relevantă este şi declaraţia martorei U., director general al S.C. V.. Aceasta a menţionat că a colaborat cu L., că nu îl cunoaşte pe A., însă nu exclude posibilitatea ca rezervarea camerei să fi fost efectuată de L. prin firma R. S.R.L. şi beneficiarul acestui serviciu să fi fost inculpatul. Referitor la plata unor servicii sexuale, foloase de care a beneficiat, în mod necuvenit inculpatul, sunt relevante declaraţiile martorilor: UU., PP., OO., JJJ. şi HHHH..

Cu privire la amenajarea unui teren de tenis de câmp, prezintă importanţă declaraţiile martorilor: WWWW., L., UUU., OOO., PPPP..

Astfel, martorul WWWW. a relatat, cu prilejul audierii din data de 01.10.2014, că, în cursul anului 2011, fiind angajat ca muncitor la firmele numitului L., a lucrat la construirea unui teren de minifotbal, situat în curtea casei din localitatea Haieu a procurorului A.. Despre acesta a arătat că venea în timpul zilei, însă nu le-a dat muncitorilor nicio sumă de bani pentru munca prestată sau pentru a-şi cumpăra produse alimentare (mâncare, băutură, ţigări), în condiţiile în care programul de lucru s-a prelungit până noaptea.

S-a considerat, că în mod greşit, instanţa a dat eficienţă probatorie rapoartelor de expertiză extrajudiciară depuse de inculpatul A. la dosarul cauzei şi a înlăturat înscrisurile avute în vedere în cursul urmăririi penale, respectiv facturi, avize de însoţire a mărfii, contractul de prestări servicii încheiat între martorul denunţător L. şi Q., fosta soţie a inculpatului A., chitanţa emisă de societatea martorului denunţător pentru suma de 5.000 RON.

Referitor la declaraţia martorului A., cu domiciliul în municipiul Iaşi, s-a constatat într-adevăr acesta a fost beneficiarul serviciilor hoteliere la care se refereau înscrisurile ataşate la dosar, cu excepţia facturii nr. x din 6 aprilie 2012, în valoare de 176,30 RON, emisă de S.C. V. pe numele A..

Aşa cum a rezultat din înscrisul depus la dosar de martorul A., după audierea din data de 07.11.2017, a rezultat cu certitudine că el nu a fost beneficiarul serviciilor de cazare înscrise în factura nr. x din 6 aprilie 2012, în valoare de 176,30 RON, emisă de S.C. V. pe numele A., astfel că acest act material al infracţiunii de corupţie reţinută în sarcina inculpatului este dovedit.

De asemenea, procurorul a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a statuat că: "Verificând multiplele procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale existente la dosar, dar şi cuprinsul rechizitoriului, purtate de inculpatul A. cu martorul denunţător L., nu a rezultat niciun aspect legat de prestarea unor servicii de care ar fi beneficiat inculpatul A. sau de plata unor astfel de servicii, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale dintre martorul denunţător L. şi martorul O. nu pot constitui probe de vinovăţie".

Probele nu au o valoarea dinainte stabilită, iar procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale vin să completeze materialul probator administrat astfel că sunt mijloace de probă de care se impune a se ţine seama la analizarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii cu care a fost investită instanţa.

Faţă de aspectele expuse, raportat la întreg materialul probator administrat în cauză a considerat că infracţiunea de luare de mită în formă continuată a fost dovedită, soluţia de achitare fiind netemeinică şi nelegală.

În ceea ce priveşte cele 3 infracţiuni de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, instanţa a dispus achitarea inculpatului A., arătând că aceste fapte nu au fost dovedite şi nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute în normele de incriminare.

Referitor la dosarul nr. x/2008 în care a fost distrus rechizitoriul de către inculpatul A. s-a menţionat că faptul că procurorul coordonator nu îşi mai aminteşte dacă, în urmă cu 9 ani, a vizat sau nu un rechizitoriu întocmit de un procuror stagiar, nu îndreptăţeşte instanţa a presupune că acel înscris nu a existat. Se apreciază că, în mod greşit, instanţa a arătat că lipsesc "probele care să confirme o acţiune de distrugere în orice modalitate a rechizitoriului din dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, despre care se susţine că ar fi fost întocmit de procurorul X. la 16.09.2009", reţinând că nu au putut fi dovedite cele trei fapte de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului şi a pronunţat achitarea inculpatului.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul a considerat că au fost interpretate eronat afirmaţiile martorului Y. care în declaraţia dată în faţa instanţei, la data de 2 noiembrie 2016 a relatat: "… în dosarul respectiv am emis o soluţie de trimitere în judecată, întocmindu-se un rechizitoriu, însă nu am făcut verificări cu privire la acel dosar întrucât nu m-a interesat deoarece nu mai eram sesizat cu dosarul respectiv….Din câte cunosc eu, rechizitoriul a fost verificat pentru legalitate conform dispoziţiilor legale de către primul procuror al unităţii, din moment ce dosarul nu a mai venit înapoi… Nu cunosc cu exactitate motivul pentru care dosarul a revenit la colegul CC. întrucât eu am întocmit rechizitoriul…".

S-a constatat, aşadar că martorul Y. a menţionat că, în dosarul nr. x/2008, a întocmit rechizitoriul, însă nu are cunoştinţă de împrejurarea în care aceeaşi cauză penală, pe care el o soluţionase, a ajuns ulterior la un coleg, martorul CC., care a întocmit şi el un alt rechizitoriu.

Referitor la declaraţia martorului CC. care a soluţionat dosarul nr. x/2008 prin trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., instanţa a reţinut că "acesta a declarat că inculpatul A. i-ar fi cerut acordul, înainte de repartizarea acestui dosar, ocazie cu care a existat o discuţie între cei doi, prilej cu care inculpatul ar fi rupt un rechizitoriu, însă din această declaraţie nu a rezultat dacă acele înscrisuri pe care le-a rupt inculpatul A. au fost rechizitoriul întocmit în dosar, dacă ele au conţinut toate semnăturile necesare pentru a fi considerate valabile, dacă au fost întocmite în numărul necesar de exemplare sau dacă a fost doar o ciornă, respectiv un act fără semnificaţie juridică."

A considerat a fi eronată şi această interpretare a instanţei, întrucât în condiţiile în care se reţine existenţa unei discuţii între prim procurorul unităţii, inculpatul A. şi procurorul CC., despre un dosar penal şi rechizitoriul întocmit este cert faptul că acele înscrisuri rupte de inculpat vizează tocmit actul de sesizare a instanţei, distrus de procurorul ierarhic superior.

Astfel, martorul CC. a declarat, referitor la dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, că i-a fost repartizat de prim procurorul unităţii, inculpatul A., care l-a chemat la el în birou şi l-a întrebat dacă îşi asumă soluţionarea respectivei cauze, spunându-i că, în acel dosar a fost întocmit un rechizitoriu, dar că nu există probe. Răspunsul a fost în sensul că, în calitate de procuror, potrivit atribuţiilor de serviciu, soluţionează orice dosar ce-i este repartizat.

Martorul a precizat în mod expres:

"La acea discuţie pe care am avut-o, domnul A. a rupt în faţa mea rechizitoriul şi l-a aruncat sub birou."

A mai menţionat că, în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, nu a efectuat niciun act de urmărire penale, existând deja un referat de terminare a urmăririi penale, probele fiind complete. A întocmit rechizitoriul, dispunând trimiterea în judecată a trei inculpaţi şi disjungerea cauzei cu privire la al patrulea. A mai arătat martorul că a luat legătura cu procurorul care a întocmit primul rechizitoriu, martorul Y., căruia i-a cerut o copie a actului de sesizare a instanţei, întrucât nu a înţeles de ce prim procurorul i-a spus că nu sunt probe în dosar. Colegul a fost surprins de faptul că respectiva cauză se mai afla încă în lucru, în condiţiile în care el o soluţionase printr-un rechizitoriu.

Faţă de cele expuse mai sus, procurorul a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu au putut fi dovedite cele trei fapte de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului şi a pronunţat achitarea inculpatului.

Referitor la dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul a apreciat că tocmai împrejurarea că inculpatul A. era şi procuror coordonator al martorului EE. a facilitat distrugerea respectivului înscris, un document a cărui existenţă nu poate fi negată în condiţiile în care a fost dactilografiat, printat şi semnat de procurorul de caz.

Din declaraţia martorului EE. a rezultat că, fiind procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în cursul anului 2008, a avut în supraveghere dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, cauză în care, la data de 11.08.2009 a întocmit rechizitoriu. Ulterior, a constatat că, după ce a predat dosarul la grefă, un alt coleg de-al său a dispus la data de 09.11.2009 sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

Martorul a precizat că a dactilografiat singur rechizitoriul, l-a printat, semnat şi predat la grefa unităţii de parchet, însă nu are cunoştinţă de modul în care s-a schimbat soluţia, respectiv cum s-a ajuns ca, în acelaşi dosar, după trimiterea în judecată a inculpatului FF., un alt coleg să dispună o soluţie de netrimitere în judecată.

Prin urmare, a apreciat a fi neîntemeiate susţinerile instanţei de fond în sensul că din declaraţia martorului EE. "nu rezultă varianta acuzării". De asemenea, a considerat a fi nelegală soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunile descrise mai sus pe considerentul că faptele nu există.

Procurorul a mai menţionat că raportat la întreg probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi în timpul urmăririi penale a apreciat că, în mod greşit, s-a concluzionat de către instanţă că infracţiunile de corupţie, de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de lege dispunându-se achitarea inculpaţilor.

Astfel, prezintă importanţă pentru dovedirea celor două infracţiuni de corupţie declaraţiile martorilor KK., UU. şi TT..

Martorul KK. a relatat că se discuta, în anturajul pe care îl frecventa, respectiv în mediul oamenilor de afaceri din zonă, că B. avea, în acea perioadă, probleme de natură penală, fiind cercetat pentru sustragerea de material lemnos din pădurile din zona localităţii Topa.

Inculpatul B. era cunoscut ca fiind un prieten apropiat al prim procurorului A. de la parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care frecventa cabana de vânătoare a susnumitului, situată în zona localităţii Dobreşti.

De asemenea, era perceput în mediul de afaceri din zonă ca fiind un protejat al prim procurorului A., discutându-se faptul că au fost împreună, în câteva rânduri în străinătate, cu echipa de fotbal a IPJ Bihor, aceste ieşiri în străinătate fiind sponsorizate şi de către B.

Se mai discuta faptul că inculpatul B. i-ar fi făcut cadou prim procurorului un autoturism marca x x, care era folosit de numita Q., soţia de la acea vreme a magistratului.

A mai relatat martorul că B. se lăuda, atât faţă de oamenii de afaceri din zonă, cât şi faţă de reprezentanţi ai instituţiilor cu care interacţiona, spre exemplu Ocoalele Silvice, cu relaţia pe care o avea cu prim procurorul A..

Martorul KK. a subliniat faptul că, personal, a fost atenţionat de prim procurorul A., la un moment dat, că va avea de suferit dacă va intra în conflict cu B.

De asemenea, din declaraţia martorului JJ., lucrător de poliţie la Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bihor, a rezultat că, în cursul verii anului 2011, a fost contactat de inculpatul A. care i-a solicitat să-l ajute cu înmatricularea unui autoturism x, pe care susţinea că l-a cumpărat din Germania. După ce martorul a indicat documentele necesare înmatriculării, a constatat că autoturismul, în ciuda celor susţinute de A., este cumpărat de o firmă din Dobreşti, administrată de inculpatul B..

Martorul JJ. a declarat că autoturismul a purtat trei numere de înmatriculare, respectiv x, BH-7-NRN şi x în primele două cazuri lucrătorul de poliţie făcând documentaţia necesară, de fiecare dată la solicitarea lui A., care era însoţit de B..

Cu prilejul audierii, B. a declarat că a vândut autoturismul abia în anul 2013, direct lui Q. (fosta soţie a lui A.), cu care a negociat preţul şi nu a primit decât jumătate din suma solicitată (inferioară preţului de achiziţie).

Simularea vânzării-cumpărării autoturismului sus-menţionat între inculpaţii A. şi B. a fost demonstrată de mărturia martorului LL., persoana care a adus acel vehicul din Germania.

Analizând probele administrate, s-a conturat certitudinea că, în schimbul acestui folos necuvenit, inculpatul A. a promis că intervine şi chiar a intervenit la procurori aflaţi în subordinea sa, în scopul rezolvării dosarelor penale pe care cumpărătorul de influenţă le avea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, relevantă în acest sens fiind declaraţia martorei H..

Prin urmare, a apreciat a fi dovedite faptele descrise mai sus, sens în care soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond a apărut ca fiind netemeinică şi nelegală.

Faţă de întreg materialul probator administrat, procurorul a apreciat că, în mod greşit, s-a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunile de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, respectiv instigare la medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Astfel, s-a reţinut că, la data de 28.03.2014, GG. a fost victima unei agresiuni, loviturile primite ducând la decesul acestuia, care a survenit la data de 01.04.2014, fiind evidentă săvârşirea infracţiunii de omor. Cu toate acestea, la solicitarea inculpatului A., inculpatul C., şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, a acceptat să fie prelevate organele interne ale victimei: rinichii, ficatul, pancreasul şi corneea, fapt ce a avut ca urmare compromiterea autopsiei medico-legale.

Relevante în acest sens sunt înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice şi a celor ambientale, precum şi declaraţiile martorilor: HH., WW., II..

Cu prilejul audierii, martora HH. a confirmat în cuprinsul declaraţiei, starea de fapt descrisă, arătând că i-a solicitat inculpatului să ia legătura cu şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, C. pentru a se interesa de ce refuza acesta să accepte prelevarea de organe de la victima GG., în condiţiile în care aceasta era în moarte clinică, iar membrii familiei şi-au dat acordul pentru prelevarea de organe.

Din discuţia telefonică purtată cu inculpatul C. a rezultat că mediul şi-a exprimat temerea că i se va imputa ulterior faptul că a fost compromisă autopsia medico-legală a victimei GG. arătând că nu este legală prelevarea de organe în caz de lovituri cauzatoare de moarte sau omor.

Inculpatul A. a insistat menţionând însă că se impune a se respecta cadrul legal, "ca să nu avem probleme".

Cu toate acestea, inculpatul C. i-a precizat în mod expres:

"Nu-i pe lege! Îi pe lângă lege!...Scrie clar, în cazuri de morţi violente şi care pot compromite rezultatul autopsiei, mă rog, lovituri cauzatoare de moarte, omor, nu se face prelevare de organe."

Din declaraţia martorei WW., medic coordonator al Programului de transplant în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dată în faţa instanţei la data de 06.09.2016, a rezultat că, în anul 2014, a fost anunţată de medicul responsabil cu identificarea potenţialilor donatori că ar putea exista un caz de moarte cerebrală a unui pacient, fapt pentru care a luat legătura cu membrii familiei acestuia pentru a se obţine acceptul scris de prelevare de organe.

Această operaţiune urma a se realiza într-un timp scurt (de 12 sau 24 de ore), perioadă în care trebuia obţinut şi acordul scris al şefului Serviciului de Medicină Legală Bihor, inculpatul C., respectiv semnătura acestuia aplicată pe un formular tipizat în care se arată că prelevarea organelor nu afectează rezultatul autopsiei medico-legale.

L-a contactat în acest sens pe doctorul C., care i-a comunicat că are nevoie de timp pentru a analiza situaţia respectivă, dată fiind complexitatea cazului.

Ulterior, acesta i-a comunicat telefonic că va semna acordul, martora anunţând echipa de medici care au procedat la prelevarea de organe de la victima GG..

Relevantă este şi declaraţi martorului II., procuror de caz, în dosarul ce viza agresiunea numitului GG..

Acesta a declarat că dacă ar fi fost întrebat de către medicul legist sau dacă i s-ar fi solicitat acceptul, în calitate de procuror de caz, cu privire la prelevarea organelor de la victimă, nu ar fi fost de acord cu o astfel de operaţiune. A mai menţionat că, după câteva zile de la operaţia de prelevare de organe, l-a întrebat pe prim-procurorul A. dacă i se pare normal ca el, în calitate de procuror de caz, să nu fie anunţat despre operaţia de prelevare de organe la care a fost supusă victima, în condiţiile în care prim procurorul discutase despre acest lucru cu medicul legist C., răspunsul inculpatului fiind unul evaziv, în sensul că "ceea ce s-a întâmplat a fost legal."

A rezultat, aşadar, că toată operaţiunea de prelevare s-a perfectat conform înţelegerii între cei doi inculpaţi, procurorul de caz fiind ignorat în această situaţie.

Mai mult, deşi discuţiile telefonice sus-menţionate s-au purtat în jurul orelor 20:00, formularul intitulat "LEGE privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe" întocmit de inculpatul C. este antedatat, purtând data de 01.04.2014, prelevarea propriu-zisă având loc pe data de 02.04.2014, fapt ce subliniază caracterul infracţional al înţelegerii. Aceasta, în condiţiile în care prelevarea în sine a avut loc chiar a doua zi, de unde ar rezultat că victima a decedat imediat după discuţie.

Compromiterea rezultatului autopsiei se reflectă cu cea mai mare claritate în încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor cercetaţi în acea cauză, fapte care iniţial au fost calificate drept tentativă la omor, iar ulterior infracţiuni de omor, în formă consumată.

Raportat la cele expuse mai sus s-a observat, că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, astfel că, în mod greşit, s-a dispus achitarea inculpaţilor A. şi C..

Faţă de motivele de apel, procurorul a solicitat instanţei de control judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., art. 103 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., readministrarea probei testimoniale, constând în audierea martorilor L., T., O., M., L., GGGG., WWWW., U., PP., OO., UU., JJJ. (raportat la infracţiunea de luare de mită), X., IIII., Y., JJJJ., EE., CC. (cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului), NN., KK. (audiat doar în cursul urmăririi penale), TT., FFFF. (referitor la infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă) şi HH., WW., II. (raportat la infracţiunea prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006).

Având în vedere motivele invocate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării cauzei, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în consens cu motivele prezentate mai sus.

La termenul de la 14 iunie 2018, Înalta Curte conform dispoziţiilor art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., art. 10 din C. proc. pen., precum şi art. 6 CEDO, constatând întemeiată cererea de amânare formulată de apelantul intimat inculpat A., pentru a-i da posibilitatea să-şi angajeze apărător şi să-şi pregătească apărarea, cauza fiind la primul termen de judecată şi faţă de lipsa de procedură cu intimata parte vătămată D., cauza a fost amânată la data de 6 septembrie 2018, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil, au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 03 septembrie 2018, motivele de apel formulate de apelantul intimat inculpat A., prin apărător, aflate în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul intimat-inculpat, prin apărător a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţia de condamnare a acestuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. 1968 cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi, în urma rejudecării cauzei, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru această infracţiune.

Totodată, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat respingerea, ca nefondat a apelului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie, cu consecinţa menţinerii soluţiilor de achitare pentru toate celelalte infracţiuni.

Apelantul intimat inculpat A., prin apărător a criticat hotărârea instanţei de fond cu referire la infracţiunea de şantaj pentru netemeinicie şi nelegalitate sub mai multe motive.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii apelate, se critică sentinţa pronunţată sub aspectul nemotivării soluţiei de condamnare, conform dispoziţiilor prev. de art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în timp ce soluţiile de achitare prevăzute pentru celelalte infracţiuni sunt amplu şi solid argumentate. Procedând în acest mod instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 4, art. 8, art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

S-a apreciat că lipsa unei analize complete şi punctuale a elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, în opoziţie cu motivarea amplă a soluţiilor de achitare reflectă încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a acestuia, în componenta vizând inexistenţa, în sarcina inculpatului, a obligaţiei de a-şi dovedi nevinovăţia.

Acreditarea ideii că achitarea ar trebui să fie amplu şi temeinic motivată, însă condamnarea să se rezume la preluarea rechizitoriului şi enumerarea aleatorie a unora dintre mijloacele de probă administrate este contrară principiilor fundamentale ale procesului penal şi mai ales dispoziţiilor art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. care impun judecătorului condiţii concrete şi explicitate în care se poate dispune condamnarea, spre deosebire de achitare care, potrivit art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. se dispune de îndată ce instanţa constată incidenţa unui caz de împiedicare/continuare a exercitării acţiunii penale. Se consideră că din partea expozitivă a sentinţei că instanţa a înţeles că motiveze condamnarea apelantului intimat inculpat în mod simplist şi formal, fără o analiză obiectivă şi pertinentă a probelor.

Hotărârea este criticabilă, sub aspectul ignorării complete a apărărilor esenţiale formulate, în sensul că instanţa nu a analizat nicio apărare, fapt care a permis şi a condus la reţinerea unei stări de fapt greşite, care nu are la bază o interpretare obiectivă a tuturor mijloacelor de probă administrate în legătură cu această faptă, ci reprezintă preluarea actului de sesizare - o interpretare subiectivă şi tendenţioasă a probelor.

Tocmai o parte dintre aceste probe (declaraţiile vădit contradictorii ale persoanei vătămate D. şi soţului acestuia, martorul NNN., declaraţiile martorului GGG., agenda personală a persoanei vătămate, notele de transcriere a interceptărilor, declaraţiile martorilor care au efectuat cele 9 controale la societatea administrată de D.), care doar au fost trecute în revistă de instanţă pentru a adopta hotărârea, au fost invocate şi de către inculpat, însă în apărare, fiind precizate în concluziile scrise datele concrete evidenţiate de acestea, premisele şi împrejurări esenţiale pentru aflarea adevărului. Instanţa nu numai că nu a făcut o minimă evaluare a probelor, din perspectiva arătată de inculpat, dar nici nu a motivat de ce a procedat în acest mod, s-a făcut referire la jurisprudenţa instanţei supreme, respectiv decizia nr. 655/04.02.2004 a Î.C.C.J.

Hotărârea suferă, în egală măsură, din cauza înlăturării nejustificate a unor probe invocate în apărare. Exemplificativ, a arătat că în prima parte a motivării condamnării pentru infracţiunea de şantaj, instanţa a reţinut relevantă depoziţia martorului GGG., fără motivare şi contrar conţinutului acesteia, pentru ca ulterior, atunci când a analizat-o din perspectiva apărării, să nu o aibă în vedere la soluţionarea cauzei, fără vreo justificare obiectivă, apreciind-o de această dată ca nerelevantă, împotriva ansamblului probator.

În mod cert, preluarea integrală a argumentelor procurorului, fără o analiză a contraargumentelor aduse de părţi nu poate să corespundă exigenţelor unui proces echitabil din perspectiva obligativităţii motivării hotărârilor, fiind făcută trimitere la doctrină (R. Chiriţă, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii şi Explicaţii, ed. a II-a, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, p. 331).

În lipsa unei analize a întregii probaţiuni administrate în cauză, soluţia de condamnare nu reprezintă rezultatul deliberării asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, iar apărările formulate de inculpat, atât pe parcursul cercetării judecătoreşti, cât şi cu ocazia dezbaterilor au fost ignorate cu desăvârşire. Elementul esenţial pentru a se stabili dacă o hotărâre este motivată, în opinia Curţii Europene a Drepturilor Omului este acela dacă judecătorul a răspuns într-o manieră suficientă şi explicită argumentelor părţii litigiului, ori este cert că în prezenta cauză nu se regăseşte un răspuns apărărilor formulate de către inculpat, nici explicit şi nici implicit.

Dincolo de soluţia pronunţată în cauză, inculpatul trebuie să înţeleagă din hotărârea pronunţată care au fost argumentele care au fost argumentele care au format convingerea judecătorului într-o direcţie sau alte, motivarea unei soluţii de condamnare neputându-se limita la o confirmare a rechizitoriului întocmit în cauză.

O altă critică de nelegalitate formulată se referă la nelegalitatea soluţiei de condamnare derivând din încălcarea dispoziţiilor privind judecata în fond.

a) Încălcarea principiului aflării adevărului şi a dreptului la apărare.

Se arată că în faza de urmărire penală a făcut obiectul unor măsuri de supraveghere tehnică pe o perioadă de 9 luni de zile (octombrie- decembrie 2013 şi februarie - august 2014), datele obţinute fiind stocate pe un nr. de 183 suporţi magnetici, toate datele astfel obţinute fiind considerate utile pentru soluţionarea cauzei. Acest aspect a rezultat din referatul D.N.A. din 02.12.2014 prin care s-a solicitat prelungirea măsurilor preventive dispuse faţă de apelantul intimat inculpat, motivat printre altele şi prin aceea că nu au fost realizate procesele-verbale de redare a conţinutului înregistrărilor telefonice şi ambientale, nu au fost redate în forma scrisă, deşi au fost apreciate ca extrem de importante pentru acuzare.

Cu prilejul sesizării instanţei, organul de urmărire penală a anexat la dosarul cauzei doar un număr de 8 suporţi optici şi un volum cu note de redare a înregistrărilor telefonice şi ambientale, în condiţiile în care la momentul luării măsuri preventive au fost prezentate instanţei un nr. de 7 volume cu note de redare. Trebuie menţionat că în cursul urmăririi penale, ofiţerul de poliţie judiciară, delegat să efectueze activităţi în dosarul x/2013 a pus la dispoziţia apărătorului său, în format electronic o parte din înregistrările telefonice şi ambientale realizare de organul de urmărire penală (procesul-verbal încheiat la 04.11.2014). La o simplă analiză, acest material, chiar dacă în mod evident nici acesta nu reprezintă traficul integral obţinut ca urmare a punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, este mult mai consistent decât cel pe care organul de urmărire penală a înţeles să-l anexeze la dosarul înaintat instanţei.

Totodată, ţinând cont că măsurile de supraveghere tehnică s-au extins până în august 2014, procurorul era obligat să realizeze procedura prevăzută de art. 145 din C. proc. pen. care îi permite inculpatului accesul la întregul material al supravegherii tehnice.

În acest context, pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a solicitat instanţei să solicite DNA depunerea la dosarul cauzei şi la dispoziţia inculpatului a întregului material rezultat din supravegherea tehnică autorizată în cauză. Odată cu cererea s-au depus o parte din notele de redare puse la dispoziţia inculpatului în faza de urmărire penală, care, însă nu se mai găsesc la dosar, fiind înlăturate în mod inexplicabil de către organul de urmărire penală. Notele respective evidenţiază împrejurările de fapt reale, care contrazic, atât teza acuzării, cât şi poziţia şi susţinerile persoanei vătămate şi ale soţului acesteia, martorul NNN.. Cu titlu exemplificativ a indicat o notă de redare a unei discuţii telefonice interceptată la 06.04.2014.

De asemenea, tot din notele de redare înlăturate absolut nejustificat a reieşit că imediat după punerea persoanei vătămate sub supraveghere, aceasta a cunoscut despre măsură, şi ca atare, şi-a luat măsuri de precauţie concomitente cu o accentuare a unor acţiuni de provocare la adresa sa şi a martorului GGG. (notele privind discuţiile telefonice interceptate la 18.06.2014, 24.06.2014, 30.06.2014, 01.07.2014, 25.07.2014).

Notele de redare înlăturate au scos în evidenţă şi faptul că nerestituirea banilor împrumutaţi era un mod de a proceda al persoanei vătămate doar cu anumite persoane, printre care şi apelantul intimat inculpat că aceasta recurgea chiar la acţiuni de intimidare şi ameninţare (notele aferente interceptărilor din 18.06.2014 şi 25.07.2014).

Instanţa a respins cererile apelantului intimat inculpat de a i se permite accesul la întregul material rezultat din supravegherea tehnică în mod lapidar şi stereotip, deşi solicitările au fost temeinic motivate. Respingerea are conotaţii extrem de grave în condiţiile în care instanţa a reţinut că un pretins limbaj ostil, ameninţător din partea apelantului inculpat ar rezultat şi din transcrierea convorbirilor înregistrate în mediu ambiental, ori la dosarul cauzei nu există niciun proces-verbal de redare a discuţiilor purtate cu D. în mediu ambiental.

În mod similar a procedat instanţa şi în cazul altor cereri în probaţiune formulate de inculpat privind audierea unor martori care cunosc împrejurări esenţiale ale cauzei, de natură să conducă la stabilirea adevărului. Deşi tezele probatorii au fost argumentate, audierea martorilor a fost respinsă în acelaşi mod, fără nicio motivare concretă (cererea de probaţiune depusă la termenul de judecată din 27.06.2017 şi încheierea din 05.09.2017).

Raportat la aspectele menţionate s-a apreciată că instanţa nu a depus suficiente diligenţe pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului şi a limitat într-o măsură semnificativă dreptul la apărare al inculpatului în componenta privind dreptul de a avea acces la toate piesele dosarului.

În aceste circumstanţe, este evident că dreptul la un proces echitabil al apelantului intimat inculpat, în componenta privind egalitatea de arme a fost încălcat, în ansamblul cauzei neoferindu-i-se condiţii egale cu ale Ministerului Public de a-i susţine apărările, făcând referire la cauza Bobeş contra României din 9 iulie 2013).

Pe cale de consecinţă, perceperea nemijlocită a tuturor probelor este obligatorie pentru instanţă, mai ales când acest lucru este posibil. În acest context, instanţa de judecată sau parchetul nu pot limita accesul inculpatului la aceste probe pe considerente de încălcare a dreptului la viaţă privată a inculpatului, întrucât organele judiciare au încălcat deja acest drept prin realizarea măsurilor de supraveghere tehnică, iar pe de altă parte pentru că în viziunea inculpatului trebuie să se dea întâietate dreptului la apărare.

Din mai multe norme procesuale naţionale se poate identifica principiul egalităţii armelor, care constituie unul dintre elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi a impus instanţei de judecată să ofere fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţia dezavantajată în raport cu adversarul ei, făcând trimitere la dispoziţiile art. 6 par. 1 şi 3 lit. d) şi art. 19 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

b) Încălcarea normelor legale privind audierea şi consemnarea declaraţiilor persoanei vătămate şi a martorilor.

Conform art. 380 din C. proc. pen. instanţa procedează la audierea persoanei vătămate prin lăsarea acesteia să arate tot ce ştie despre fapta care face obiectul judecăţii, după care i se pot pune întrebări.

La termenul de judecată din 26.04.2016 instanţa de fond a procedat la audierea persoanei vătămate D. căreia, într-adevăr, la începutul declaraţiei i-a cerut să relateze ceea ce cunoaşte despre faptă, despre ceea ce a declarat şi în faza de urmărire penală, D. a evitat, însă să facă o declaraţie liberă şi a cerut instanţei ca să-i pună întrebări. Fără ca să-i solicite să relateze în continuare liber ceea ce cunoaşte, conform normelor de procedură, instanţa a procedat direct la adresarea de întrebări, urmând exact conţinutul declaraţiei dată de D. în faza de urmărire penală.

Chiar şi în acest context instanţa nu a consemnat partea cea mai importantă a unui răspuns dat de persoana vătămată la întrebarea:

"Dumneavoastră v-aţi temut de controale sau…?. Prima parte a răspunsului "nu,nu nu m-am temut de controale" nu a fost consemnată în declaraţia luată de instanţă, deşi avea o semnificaţie deosebită pentru a lămuri pretinsa stare de temere creată şi menţinută de controalele efectuare la firma persoanei vătămate, astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu şi în soluţia de condamnare.

Pe parcursul luării declaraţiei au mai fost şi alte situaţii în care instanţa a omis să consemneze ceea ce a declarat persoana vătămată sau a consemnat altceva decât a declarat aceasta. Această împrejurare nu este una singulară, pe timpul în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească aproape toţi martorii au fost audiaţi în mod similar, le-au fost puse direct întrebări fără ca să fie lăsaţi să declare liber, iar întrebările au sugerat răspunsurile care erau aşteptate pentru a susţine acuzaţie şi nu pentru a stabili adevărul. Au fost, de asemenea, multe situaţii în care s-a omis să se consemneze susţineri relevante ale martorilor sau s-a consemnat altceva decât s-a declarat.

Este adevărat că toate declaraţiile au fost semnate de apărătorul inculpatului, însă trebuie avut în vedere că datorită complexităţii cauzei audierile au fost în general de lungă durată, caracterizate şi prin multe reveniri asupra unor împrejurări sau stări de fapt, prin începerea următoarei audieri imediat după ce persoana care a făcut depoziţia a semnat declaraţia, situaţie în care în mod inevitabil apărătorul nu a putut să aibă controlul asupra fidelităţii consemnării (aspecte dovedite chiar cu înregistrările audio).

Încă de la debutul cercetării judecătoreşti, prin apărător, a solicitat instanţei în conformitate cu prev. art. 369 alin. (6) din C. proc. pen., copii electronice ale înregistrărilor şedinţelor de judecată, pentru a avea posibilitatea confruntării celor declarate cu ceea ce s-a consemnat în declaraţii. În mod constant instanţa a respins cererile apelantului intimat inculpat până la termenul din luna mai 2017, când prin încheiere, a aprobat să-i pună la dispoziţie copii de pe înregistrări.

Cu prilejul ascultării înregistrărilor s-au constatat într-adevăr, cum a precizat, grave greşeli de consemnare a declaraţiilor de către instanţă.

În acest context, la primul termen de judecată, după ce a intrat în posesia înregistrărilor (05.09.2017) prin apărător, a solicitat instanţei întocmirea unui proces-verbal în care să fie menţionate erorile făcute în consemnarea declaraţiei persoanei vătămate, sens în care a fost anexată nota de redare a înregistrării, cu indicarea minutului şi a aspectelor omise sau a celor consemnate altfel decât a declarat D.. Această cerere, ca, de altfel şi celelalte, cu privirea la modul de consemnare al declaraţiilor altor martori, a fost respinsă.

Nu în ultimul rând, audierile martorilor acuzării s-au realizat în condiţiile în care aceştia au avut acces la dosarul cauzei, în concret martorilor li s-au emis citaţii cu parole care au permis accesul la actele dosarului astfel că aceştia au putut să îşi pregătească declaraţiile în funcţie de declaraţiile altor persoane audiate în cauză, afectând în acest mod acelaşi principiu al nemijlocirii. Solicitarea ulterioară de schimbare a parolei, pentru ca martorii să nu mai aibă această facilitate a fost, de asemenea, respinsă de instanţă.

Concluzionând, nerespectarea unor dispoziţii legale care vizează desfăşurarea cercetării judecătoreşti au condus la încălcarea în diferite componente a dreptului la un proces echitabil şi al apărării, ambele consacrate de art. 6 din Convenţie. Vătămările suferite de inculpat se reflectă în pronunţarea unei soluţii de condamnare nelegală, iar acestea nu pot fi înlăturate decât prin casarea hotărârii sub acest aspect şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în condiţii de legalitate.

c) Încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin răsturnarea sarcinii probei.

Soluţia de condamnare îşi găseşte nelegalitatea şi prin răsturnarea sarcinii probei sau mai exact în stabilirea necesităţii dovedirii nevinovăţiei de către inculpat, în pofida verificării realităţii acuzaţiei materiale aduse printr-o analiză efectivă a probelor propuse de acuzare, În acest sens, paragraful 3 al filei 37 din sentinţă este elocvent, caracterul absolut nelegal al soluţiei de condamnare fiind limpede de constatat şi reclamă a fi cenzurat.

d) Condamnarea s-a produs pentru o faptă materială care nu constituie infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

În primul rând, în actele iniţiale ale urmăririi penale este prezentată o altă situaţie, care configurează o altă faptă materială decât cea indicată în rechizitoriu.

Din această perspectivă, apărarea consideră că instanţa a reţinut o altă stare de fapt decât cea cu care a fost învestită prin actul de sesizare, modificând conţinutul acuzaţiei aduse inculpatului. În concret, instanţa a reţinut un alt conţinut al pretinselor "afirmaţii ameninţătoare" prin efectuarea unui colaj între declaraţia de martor dată în urmărirea penală de către D. şi cea de persoană vătămată din instanţă, precum şi o altă stare de fapt din perspectiva urmării pretinselor ameninţări imputate inculpatului, în sensul că acesta a impus modul de restituire eşalonată şi ritmică a sumelor de bani, deşi chiar actul de sesizare invalidează această stare de fapt.

Exigenţele unui proces echitabil impun verificarea veridicităţii acuzaţiei inculpatului, în raport cu o anumită stare de fapt. Dacă starea de fapt se schimbă, în urma administrării probelor, inculpatului nu i se poate aduce, direct în instanţă, o nouă acuzaţie, în raport cu care nu s-a efectuat urmărire penală. Reţinerea unei alte stări de fapt determină concluzia că acuzaţia materială care învesteşte instanţa nu este probată, fapt care impune o soluţie de achitare.

În realitate, ceea ce se reţine în sarcina apelantului intimat inculpat ca infracţiune tipică de şantaj este o faptă materială care nu are corespondenţă în textul de incriminare.

În mod repetat a reţinut instanţa de fond că inculpatul ar fi fost trimis în judecată pentru fapta care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. a evocat textul de incriminare al acestei infracţiuni, respectiv a concluzionat că aceasta există, a fost săvârşită de inculpat şi a fost probată dincolo de orice îndoială rezonabilă - paragrafele 5 şi 6 fila x sentinţă; par. 2 fila x; par. 3 fila x.

Trebuie reţinut că actul de sesizare a fost validat ca fiind regulamentar întocmit în faza de cameră preliminară, dar până în prezent nu s-a dorit observarea şi dispunerea unei soluţii temeinice din această perspectivă. În concret, fapta reproşate în materialitate inculpatului nu poate constitui nici abstract şi nici concret infracţiunea prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., întrucât nu a existat în materialitate, nu s-a reproşat şi nici instanţa de fond nu a fost vreodată investită cu o pretinsă infracţiune de şantaj, având ca scop obţinerea unui folos nepatrimonial. Atât timp cât nu s-a pus în discuţie încadrarea juridică dată acestei fapte materiale, iar folosul nepatrimonial nu există în mod concret, nefiind indicat/individualizat), soluţia de condamnare este netemeinică, întrucât nu sunt verificat elementele de tipicitate obiectivă prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen.

Apelantul intimat inculpat A. a criticat sentinţa primei instanţe şi pentru aspecte de netemeinicie cu privire la soluţia de condamnare.

Astfel, sub aspectul motivării soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de şantaj se arată că în demersul expozitiv al soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut doar în parte acuzaţia Ministerului Public, omiţând nejustificat reţinerea împrejurărilor de timp ale pretinsei săvârşiri a infracţiunii de şantaj (par. 5 fila x sentinţă).

Omisiunea este esenţială, întrucât nu permite verificarea temeiniciei soluţiei de condamnare prin raportarea exactă la fapta şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare. În concret, prin rechizitoriu s-a reţinut că în perioada 2013-2014, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor ar fi proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate D., în scopul de a dobândi în mod injust diferenţa de 7.700 RON dintr-un împrumut nerestituit integral. Acuzarea a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, învestind instanţa în aceste limite.

Trebuie remarcat şi subliniat în acelaşi timp că acuzarea nu a înţeles să califice din perspectiva încadrării juridice fapta reproşată ca fiind o infracţiune continuată. Acest aspect vine în contradicţie cu expunerea faptelor din rechizitoriu şi implicit a celor reţinute în motivarea soluţiei de condamnare, respectiv o împrejurare petrecută la nivelul anului 2013, iar o a doua la nivelul anului 2014.

Rezumând, instanţa a reţinut în cele din urmă, atât declaraţiile persoanei vătămate date în urmărire penală, cât şi cele date în faţa instanţei, deşi ele se contrazic esenţial asupra împrejurării "timp". Pretinsa proferare a ameninţărilor este plasată în timp de persoana vătămată, în faţa instanţei de fond, la un moment ulterior ambelor împrejurări reţinute de acuzare prin rechizitoriu, respectiv momentul rămânerii de restituit a sumei de 3.500 RON (a doua jumătate a lunii iunie 2014) pe fondul unor afirmaţii cu pretinse conotaţii ameninţătoare cu totul distincte de cele iniţial susţinute în faza de urmărire penală.

Analizând în aceste limite expunerea instanţei de fond în fundamentarea soluţiei de vinovăţie, a conchis să sentinţa nu permite, în limita infracţiunii de şantaj, decelarea exactă a faptei materiale pentru care a fost condamnat şi denotă modul formal de analiză a temeiniciei acuzaţiei.

S-a apreciat că argumentele reţinute de instanţa de fond sunt contradictorii, iar sentinţa netemeinică şi din această perspectivă.

În ultimul paragraf al sentinţei de la fila x, instanţa a indicat propria percepţie şi modul în care a interpretat textul de incriminare al infracţiunii de şantaj. S-a reţinut în acest context faptul că urmarea infracţiunii de şantaj trebuie să fie obţinerea unui folos injust (pag. 37 sentinţă), dar a pronunţat soluţia de vinovăţie pentru modul injust de obţinere a folosului, constând în diferenţa de bani din împrumutul nerambursat de persoana vătămată - folos probat ca fiind, în realitate, just şi patrimonial.

Un alt aspect de contradictorialitate a argumentelor este oferit de analiza folosului patrimonial, constând într-o sumă de bani, deşi soluţia de vinovăţie este dată pentru infracţiunea prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. care incriminează obţinerea injustă a unui folos nepatrimonial.

Tot contradictorie este motivarea soluţiei şi asupra unor mijloace de probă, în sensul înlăturării ori reţinerii lor, acestor împrejurări, urmând a le fi alocate secţiuni separate din cuprinsul motivelor de apel.

Netemeinicia soluţiei derivă şi din lipsa unei analize concret şi punctuale a elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj, cu predilecţie asupra elementului constrângerii, dar nu numai. În acelaşi timp nu s-a procedat la o analiză a credibilităţii şi verosimilităţii probelor reţinute în pronunţarea soluţiei de condamnare, criticate şi contestate permanent de apelantul intimat inculpat.

Din perspectiva probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, apelantul intimat inculpat A., prin apărător a făcut precizări prealabile, în sensul că persoana vătămată nu a formulat plângere în legătură cu comiterea faptei, deşi starea de temere nu poate fi stabilită decât prin intermediul acesteia şi nu de către procuror, or, acesta a "anticipat" cu cinci luni înainte de primul contact al lui D. cu organul de urmărire penală, pretinsa stare de temere şi alarmare.

În al doilea rând, la momentul pretinsei săvârşiri a infracţiunii de şantaj imputate prin actul de sesizare nu exista nicio probă obiectivă care să ateste realitatea susţinerilor persoanei vătămate, deşi inculpatul făcea obiectul supravegherii tehnice prin interceptarea convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental, precum şi de luarea de imagini (încheierea nr. 299/13.11.2014 a Curţii de Apel Bucureşti).

Singurele înregistrări reţinute la dosarul cauzei nu au atestat exercitarea unor acţiuni de constrângere prin ameninţare, nici prin prisma conţinutului şi nici a inflexiunii vocii interlocutorilor, dimpotrivă a confirmat o situaţie diametral opusă.

Persoana vătămată nu a reuşit nici măcar să îşi susţină cele afirmate în calitate de martor în faza de urmărire penală, relatând alte împrejurări de timp, alt pretins conţinut al ameninţărilor, alte împrejurări nereale ori contradictorii care reprezintă măsura sincerităţii sale şi determină concluzia lipsei complete de credibilitate a declaraţiilor sale. Conjugat, declaraţiile persoanei vătămate nu sunt apte în mod singular să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul.

1. Declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului NNN.

S-a menţionat că instanţa nu a avut în vedere la adoptarea hotărârii de condamnare a contradicţiilor flagrante existente în declaraţiile date, atât de persoana vătămată D., cât şi de martorul NNN., dar şi contradicţiile dintre declaraţiile celor doi soţi.

În concluziile scrise depuse la Curtea de Apel Timişoara de apărătorul său ales, la data de 19.02.2018 au fost evidenţiate o serie de contradicţii în şi între declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului NNN. (filele x).

Cu siguranţă şi instanţa a observat contradicţiile majore din depoziţiile succesive cu referire la împrejurări esenţiale, însă nu a făcut nicio investigaţie pentru a stabili care sunt motivele care au determinat aceste poziţii. O simplă confruntare cu celelalte probe care există la dosar (înscrisurile ridicate de la persoana vătămată, materialul rezultat doar din supravegherea tehnică care nu a fost înlăturat, declaraţiile martorilor GGG., LLLL., OOOO.), a considerat că ar fi reliefat un singur lucru, respectiv caracterul nesincer al declaraţiilor făcute de D. şi NNN., în condiţiile în care sunt şi alte contradicţii, care, însă nu au fost menţionate în concluziile scrise.

De altfel, în cuprinsul hotărârii, instanţa a omis să facă măcar o apreciere cu privire la caracterul contradictoriu al conţinutului depoziţiilor RRRR. pentru că, raportat la ansamblu probator, ar fi impus ceea ce s-a precizat mai sus, să se constate nesinceritatea RRRR..

Este de neconceput ca persoana care susţine că ar fi fost ameninţată, şantajată, să indice în declaraţii momente total diferite referitoare la pretinsele acţiuni de ameninţare, sume şi momente ale remiterii, precum şi cuantum diferit în fiecare declaraţie, deşi a pretins că se referă la aceleaşi împrejurări.

De altfel, instanţa ar fi putut constata că depoziţia martorului NNN. a fost nesincer şi numai dacă ar fi avut în vedere că la întrebări simple, care nu au avut o legătură intrinsecă cu cauza, acesta a considerat că trebuie să persevereze şi să vină cu răspunsuri care nu au corespondent în realitate.

Fiind întrebat dacă a avut calitatea de administrator al S.C. EEEEE. S.R.L. în anul 2014, dacă a datorat sume de bani şi altor persoane (FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII.), dacă în agenda personală a soţiei D., sunt consemnat date cu privire la activitatea firmei, venituri şi cheltuieli, etc., martorul a răspuns la fiecare întrebare cu "nu", ori înscrisurile aflate la dosar, care sunt probe certe, demonstrează contrariul.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a considerat că în contextul în care nesinceritatea martorului NNN., până şi cu prilejul unor răspunsuri date care nu prezentau o importanţă deosebită pentru cauza dedusă judecăţii este evidentă, a apreciat că profilul acestuia este unul singur, cel al unei persoane de rea-credinţă.

În agenda personală sunt menţionate datele la care apelantului intimat inculpat sau martorului GGG. le-au fost remise de către persoana vătămată D. sume de bani în contul datoriei .

În declaraţia dată în urmărire penală la data de 2.10.2014 audiată în calitate de martori, D. a plasat temporal exercitarea pretinselor ameninţări din partea inculpatului la finele anului 2013, respectiv în primăvara-vara anului 2014, pentru ca în instanţă, deşi a arătat că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală, să susţină pretinsele ameninţări i-au fost adresate când mai avea de rambursat 3.500 RON, împrejurare, care raportată la agenda persoanei vătămate (mijloc material de probă aflat la dosar) este plasabilă în timp la mijlocul lunii iunie 2014.

S-a remarcat astfel că persoana vătămată nu este constantă în afirmaţiile sale, în sensul că nu a mai susţinut împrejurarea de la nivelul anului 2013 şi a plasat la un alt moment al anului 2014 pretinsele acţiuni de ameninţare. Faptul că împrejurarea de la sfârşitul anului 2013 nu există în modul expus de persoana vătămată este susţinută de următoarele:

- deşi inculpatul era sub puterea unor mandate de supraveghere tehnică în perioada octombrie- decembrie 2013, nu există niciun proces-verbal de redare a unei discuţii telefonice ori ambientale între inculpat şi persoana vătămată;

- această împrejurare nu a mai fost susţinută de persoana vătămată în instanţă, fiind omisă în totalitate;

- soţul persoanei vătămate nu a susţinut o atare împrejurare nici în urmărire penală şi nici în faţa instanţei;

- dacă această împrejurare ar fi determinat rambursarea împrumutului în condiţiile expuse de acuzare acesta ar fi fost stins prin plata integrală până în primăvara anului 2014;

- dacă situaţia ar fi fost reală aceasta nu ar fi determinat restituirea împrumutului în continuare fostei soţii a inculpatului, astfel cum a consemnat în agenda personală persoana vătămată în mod nereal, toate acestea pe fondul afirmaţiilor persoanei vătămate că inculpatul a fost nervos şi iritat de faptul că împrumutul i-a fost rambursat în mare parte fostei soţii, având o discuţie telefonică care a degenerat într-o ceartă cu aceasta - discuţie inexistentă la dosar.

Aceste împrejurări au reclamat constatarea certă a faptului că nu există acţiuni de constrângere prin ameninţare la sfârşitul anului 2013 şi în acelaşi timp că persoana vătămată este nesinceră în declaraţii.

Din perspectiva împrejurărilor timp de la nivelul anului 2014, persoana vătămată se contrazice şi este inconstantă, plasând, în faza de urmărire penală, pretinsele ameninţări la nivelul primăverii-verii anului, pentru ca în instanţă să fie cât se poate de exactă, plasând momentul ameninţărilor prin, restului de datorie pe care o mai avea de remis, respectiv suma de 3.500 RON. Potrivit agendei personale, dar şi a celorlalte probe de la dosar, acest moment se regăseşte la nivelul celei de-a doua jumătate a lunii iunie 2014. Prezintă deosebită importanţă această împrejurare temporală, întrucât până la acest moment practic nu se mai reclamă ori susţine existenţa vreunei ameninţări care să determine comportamentul de remitere eşalonată a banilor - reţinut de instanţa de fond ca fiind comportamentul impus şi determinat de pretinsele ameninţări ale inculpatului. Niciunul dintre aceste momente temporale nu este validat ori susţinut de depoziţia subiectivă a martorului NNN. care se referă în mod explicit la momentul ameninţărilor ca fiind cel în care mai erau de restituit 700 RON.

Nici din perspectiva conţinutului, pretinsele ameninţări indicate în faza de urmărire penală nu mai sunt reiterate de persoana vătămată în faţa instanţei. Aceasta face alte afirmaţii sub acest aspect, complet distincte de cele iniţial susţinute. Este atipic şi nefiresc ca o persoană care se pretinde profund marcată de afirmaţiile unei persoane, pe care personal le califică ameninţări, să nu le reţină şi să le poată reda ori mai rău să nu şi le amintească. Această împrejurare nu este decât un argument în plus în sensul lipsei de sinceritate în relatarea unor realităţi obiective de către persoana vătămată. Au fost redate punctual o serie de pasaje din declaraţiile de martor şi persoana vătămată D., apreciind că între acestea există grave neconcordanţe.

În continuare au fost făcute consideraţii asupra declaraţiei martorului NNN. şi a persoanei vătămate D., în cazul declaraţiilor martorului NNN. şi declaraţia inculpatului sau martorul GGG., precum şi faptul că agenda personală a reflectat faptul că persoana vătămată a avut încasări care îi permiteau să stingă datoria către inculpat în câteva zile.

Apelantul intimat inculpat A. prin apărător a menţionat că instanţa nu a avut în vedere modul în care a fost instrumentat dosarul penal nr. x/2013 şi consecinţele acestuia asupra fiabilităţii declaraţiilor persoanei vătămate, arătând că acel dosar a fost constituit în baza unei sesizări din oficiu a secţiei de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, având ca obiect săvârşirea unor pretinse infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 din C. pen., în care s-a solicitat şi obţinut supravegherea tehnică şi ambientală a sa, precum şi a altor 4 persoane, altele decât cele menţionate în actul de sesizare, despre care s-a pretins că ar fi beneficiat de protecţie din partea apelantului, în împrejurările în care erau implicate în activităţi infracţionale cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. În realitate nu a cunoscut şi nici nu a interferat niciodată, direct sau indirect, cu 3 dintre cele 4 persoane, iar pe cea de a patra o ştiu doar accidental, în condiţiile în care aceasta, împreună cu familia, este în relaţii apropiate şi vecin în Oradea cu JJJJJ., prieten la rândul lui cu inculpatul. Aceste aspecte au fost confirmate de măsurile de supraveghere luate în cauză, neexistând niciun contact între el şi cele 4 persoane.

În luna februarie 2014 dosarul nr. x/2013 a fost repartizat unui alt procuror de la D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie care prin referatul din 17.02.2014 a solicitat din nou supravegherea tehnică a apelantului inculpat şi a celor 4 persoane care au mai fost supravegheate în perioada octombrie- decembrie 2013. Referatul respectiv este practic o copie a referatelor din lunile octombrie şi noiembrie 2013, conţinând în plus solicitarea de a mai fi supravegheate tehnic şi ambiental alte două persoane, indicate care erau sau au fost cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi despre care s-a susţinut acelaşi lucru, că ar fi fost protejate de acesta. S-a mai menţionat contrar realităţii că din actele de la dosar ar fi rezultat suspiciunea rezonabilă cu referire la protecţia celor două persoane (nu a fost indicat niciun element în acest sens), ori şi cu privire la acest aspect, persoanele îi sunt necunoscute, fapt care ulterior a fost confirmat de materialul rezultat din supravegherea tehnică, dar şi de lipsa unei cercetări efective şi a unor soluţii cu referire la pretinsele fapte invocate.

Raportat la aceste aspecte, care reliefează că s-a urmărit (fără a exista un minim suport real) doar crearea unor aparenţe că ar fi fost predispus la încălcarea legii, a apreciat că instanţa de fond avea obligaţie să manifeste atenţie, pentru stabilirea adevărului, inclusiv la modul în care au fost efectuate cercetările în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a făcut referiri la procesul-verbal prin care procurorul s-a sesizat din oficiu cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunilor de operaţiuni incompatibile cu funcţia sau însărcinarea deţinută şi şantaj prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 207 din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, în acest mod formându-se dosarul nr. x/2014, precum şi aspecte ale situaţiei de fapt, la afirmaţiile făcute de inculpat cu privire la nerestituirea a împrumutului, că la data de 12.06.2014, prin ordonanţă s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunile de şantaj şi efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, solicitându-se la acea dată Curţii de Apel Bucureşti autorizarea supravegherii tehnice în dosarul menţionat a inculpatului A., a numitei D., precum şi a avocatului KKKKK., actuala soţie a inculpatului. În referatele cu propunere de încuviinţare a percheziţiei domiciliare adresate C.S.M. şi Curţii de Apel Bucureşti s-a arătat că percheziţia este necesară, deoarece ar fi existat suspiciunea rezonabilă că A. a efectuat operaţiuni incompatibile cu funcţia constând în finanţarea activităţilor comerciale a unor societăţi controlate de D. şi familia sa. Sunt menţionate aceleaşi aspecte care se regăsesc în actul de sesizare din oficiu şi ordonanţa de începere a urmăririi penale cu referire la faptul că A. nu ar fi acceptat ca banii să-i fie restituiţi eşalonat, precum şi faptul că situaţia financiară nu i-a permis debitorului să restituie suma într-o singură tranşă, etc. dar şi că la 22.05.2014 A. s-a deplasat la spălătoria auto a numitei D., iar la plecare ar fi avut în mână un plic de culoare albă.

Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti a arătat că la sfârşitul anului 2013, începutul anului 2014 a contactat-o pe "persoana vătămată" D. pentru ca aceasta să-i restituie datoria rămasă în tranşe, însă tocmai aceasta a refuzat o astfel de modalitate pretinzând că va proceda la stingerea datoriei prin achitarea într-o singură tranşă.

În timpul desfăşurării urmăririi penale în dosarul x/2013 apărătorul său a intrat în posesia unei părţi din materialul rezultat din supravegherea tehnică care în mod categoric era favorabil apărării, fiind de natură să infirme, atât aspectele reţinute în actul de sesizare, cât şi în ordonanţa de începere a urmăririi penale pentru infracţiunile de şantaj. Ulterior, înainte de sesizarea instanţei, organul de urmărire penală a înlăturat de la dosarul cauzei cea mai mare parte a materialului rezultat din activităţile specifice de supraveghere, deşi acesta prezenta o importanţă deosebită pentru dovedirea nevinovăţiei inculpatului A..

În acest context, la mai multe termene, apărarea a solicitat instanţei să dispună D.N.A. să depună la dosarul cauzei tot materialul provenind din activităţile de supraveghere arătându-se şi faptul că o măsură preventivă a fost prelungită deoarece organul de urmărire penală a pretins că nu a fost finalizată prelucrarea datelor conţinute pe 180 suporţi optici, ori la dosar se află doar 7 suporţi optici.

Apelantul intimat inculpat prin apărător face referiri la nota de redare a convorbirii telefonice purtată la data de 06.04.2014 între inculpat şi KKKKK. din care a reieşit că a fost sumat de "persoana vătămată" D., prilej cu care aceasta i-a transmis că va proceda la stingerea datoriei prin plăţi în rate. În continuarea discuţiei a reieşit mulţumirea sa cu privire la propunerea avansată de D., dar a şi precizat că până la acest moment s-a confruntat din partea lui D. doar cu promisiuni mincinoase. Este evident că doar din cuprinsul acestei discuţii a rezultat că persoana care a stabilit modalitatea de restituire a sumei de bani a fost D., inclusiv faptul că până la acel moment s-a angajat că remiterea sumei de bani a fost D., inclusiv faptul că până la acel moment s-a angajat că remiterea sumei o va realiza cu o singură ocazie. Acest aspect se consideră că se coroborează cu alte probe indubitabile de la doar, de exemplu nota de redare a discuţiei din 14.05.2014 aflată la dosar în care D. a arătat că îi pare rău că nu a fost de acord de la început cu restituirea în tranşe, însă tor atunci a arătat (mincinos în continuare) că în aceiaşi zi soţul său va rezolva şi va avea banii ca să restituie integral datoria.

Se consideră de către apelantul intimat inculpat prin apărător că aspectele reţinute de organele de urmărire penală cu referire la faptul că ar fi pretins că suma de bani să-i fie remisă o singură dată, că nu ar fi fost de acord cu restituirea în tranşe, că sumele de bani ar fi fost împrumutate pentru finanţarea activităţilor comerciale prestate de D., că ar fi plecat în data de 21.05.2014 de la spălătoria "părţii vătămate# având în mână un plic alb, că prin intermediul actualei soţii ar fi finanţat în anul 2014 alţi agenţi economici, nu sunt reale.

Toate aceste împrejurări puteau şi trebuiau să fie excluse de către instanţă prin admiterea cererilor de probaţiune formulate de A. cu referire la exploatarea materialului rezultat din activităţile de supraveghere, însă respectivele cereri au fost respinse practic fără nicio motivare, chiar şi în condiţiile în care s-au prezentat dovezi de necontestat că acestea sunt necesare pentru stabilirea adevărului. Mai mult, instanţa pe lângă faptul că a ignorat modul absolut deficitar, tendenţios, subiectiv în care organul de urmărire penală a prezentat pretinsa activitate infracţională şi-a şi însuşit selectiv tezele acestuia, deşi există suficiente date că nu au corespondent în realitate.

O altă împrejurare relevantă cu privire la modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală este reflectată de declaraţiile "persoanei vătămate" şi a soţului acesteia NNN. din 02.10.2014 în care au arătat că şi-au însuşit toate aspectele învederate în actul de sesizare, ordonanţa de începere a urmăririi penale, referatele privind solicitările de supraveghere, încuviinţarea percheziţiilor, deşi acestea sunt nereale şi contrazise de probele existente la dosar, şi cu siguranţă, şi de cele înlăturate de la dosar.

S-a menţionat că starea de fapt prezentată de D. cu prilejul declaraţiei din faza de urmărire penală este aceiaşi cu cea reţinută de organul de urmărire penală până la acel moment, însă instanţa nu a lămurit şi nu a explicat această coincidenţă în contextul în care până la declaraţie organul de urmărire penală nu a avut contact cu persoana vătămată, iar din actele de urmărire penală (materialul din supravegherea tehnică) nu a rezultat date care să justifice expunerea D.N.A.

Martorul NNN., soţul persoanei vătămate D. a susţinut în faţa instanţei că audierea sa în faza de urmărire penală a fost concomitentă cu a soţiei sale, el fiind audiat de către comisarul şef LLLLL. din cadrul D.N.A. - S.T. Oradea. Din analiza celor două declaraţii a rezultat că cei doi soţi au fost audiaţi practic în acelaşi interval orar de către acelaşi anchetator, ceea ce este imposibil şi contravine cu precizarea martorului NNN. că ar fi fost audiat de comisarul şef LLLLL.. Având în vedere că în timpul cercetării judecătoreşti martorii acuzării nu au mai relatat împrejurările expuse în declaraţiile de la urmărirea penală, rezultând la modul cel mai clar că nu au cunoscut conţinutul propriilor declaraţii făcute la urmărirea penală, că a depus la dosarul cauzei o notă de redare a unei înregistrări audio care a evidenţiat că în realitate declaraţiile martorilor sunt declaraţiile celor de la D.N.A. - S.T. Oradea care au efectuat majoritatea activităţilor în cauză prin delegare, s-a apreciat de către apelantul intimat inculpat prin apărător că instanţa la soluţionarea cauzei avea obligaţia să lămurească şi să aibă în vedere modul absolut deficitar, chiar nelegal în car au fost obţinute probele.

Referitor la datele rezultate din supravegherea tehnică apelantul intimat inculpat, prin apărător a arătat că proba rezultată din procesul-verbal de redare unei discuţii telefonice interceptată la 22.05.2014 a fost reţinută în fundamentarea soluţiei de vinovăţie a inculpatului fără a fi coroborată cu alte discuţii telefonice interceptate, atât înainte, cât şi după data de 22.05.2014. Instanţa s-a mărginit astfel la simpla preluare a susţinerilor acuzării din rechizitoriu fără o analiză efectivă a probei prin raportare la celelalte probe pentru ca doar ulterior să se pronunţe în sensul confirmării ori infirmării susţinerilor acuzării şi a păstrării ori înlăturării acesteia din ansamblul probator.

Discuţia telefonică la care instanţa a făcut trimitere în susţinerea soluţiei de condamnare par. 2 fila x sentinţă, a fost preluat de altfel din rechizitoriu şi este interpretată de o manieră contrară sensului literal al cuvintelor folosite. O analiză logico-semantică a acestei discuţii nu a confirmat în mod obiectiv o atitudine ostilă sau ameninţătoare astfel cum s-a susţinut, atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa apelată.

Persoana vătămată nu a arătat pentru nici un moment că o atare afirmaţi i-ar fi prilejuit temere ori ar fi perceput-o ca fiind o ameninţare, declaraţiile acesteia neconfirmând un atare fapt. Aceste aspecte nu au fost confirmate ori remarcate nici de către martorul NNN., soţul persoanei vătămate.

Nu s-a analizat conţinutul acestei interceptări pe fondul explicaţiilor date de inculpat, acestea nefiind analizate şi nici înlăturate de instanţă, circumstanţe şi date verosimile din care a rezultat fără dubiu că aceste referiri au fost făcute în contextul unor discuţii prealabile privind executarea silită a creanţei rămase de recuperat, adică exact modalitatea legală la care instanţa a făcut trimitere în sentinţă.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului GGG., apelantul intimat inculpat prin apărător a considerat că în mod greşit instanţa a reţinut că declaraţia martorului GGG. (nu s-a precizat care declaraţie) este de natură să dovedească că el ar fi fost cel care a impus persoanei vătămate modalitatea de restituire a banilor. Această pretinsă probă nu are niciun suport, deoarece nici în declaraţia de la urmărire penală şi nici în declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din 06.12.2016, martorul nu a susţinut sub nicio formă că inculpatul ar fi proferat ameninţări şi că ar fi impus un anumit mod de restituire a împrumutului, în concret un anumit ritm. De altfel, din declaraţiile martorului nu s-a putut nici măcar subînţelege o astfel de teză.

Dimpotrivă în declaraţia din 07.10.2014 martorul a arătat că au fost câteva situaţii în care persoana vătămată nu a restituit tranşe din datorie, invocând de fiecare dată diverse motive, care, prin raportare la conţinutul agendei personale ridicată de la D. (mijloc de probă în cauză) a confirmat nu numai lipsa unei stări de temere, ci şi scopul urmărit de aceasta, de a nu restitui integral datoria. Se consideră că este, însă inexplicabil faptul că instanţa nu a reţinut aspecte extrem de importante declarate de martor cu prilejul depoziţiei din 06.12.2016. În concret acesta a învederat că după mai multe discuţii dintre inculpat şi persoana vătămată D., s-a stabilit ca datoria să fie stinsă prin achitarea unor tranşe de 500 RON, condiţiile fiind impuse de D. şi nu de inculpat. De asemenea, a precizat din nou că au fost situaţii în care persoana vătămată nu a respectat termenele stabilite chiar de aceasta pentru remiterea tranşelor de bani, dar a mai evidenţiat şi faptul că discuţiile dintre cei doi au fost întotdeauna amiabile, nu au existat acţiuni de ameninţare din partea inculpatului, poziţia persoanei vătămate fiind una relaxată, dar şi una subversivă.

Aceste date constituie argumente pertinente care coroborate cu alte probe sunt de natură să arate că nu au existat acţiuni de ameninţare şi niciun comportament impus persoanei vătămate împotriva voinţei sale, însă, aşa cum s-a precizat, fără niciun argument, declaraţia martorului GGG. a fost considerată de instanţă ca fiind una care susţine acuzarea.

În ceea ce priveşte agenda personală a persoanei vătămate D., apelantul intimat inculpat, prin apărător a menţionat că instanţa, fără o examinare minimală a conţinutului agendei personale a persoanei vătămate D. (agenda cu coperte albastre S.N.P.P.C.) a apreciat că aceasta reprezintă o probă care a dovedit vinovăţia inculpatului, deoarece conţine menţiuni cu referire la restituirea de sume de bani către inculpat, fost soţie a acestuia, Q. şi către martorul GGG..

Raportat, însă la datele conţinute de agenda personală a persoanei vătămate, s-a considerat că acestea sunt de natură să scoată în evidenţă elemente care ar impune, în final, constatarea inexistenţei infracţiunii de şantaj.

Agenda inscripţionată SNPPC a fost foarte riguros condusă de D., conţinând pentru fiecare zi menţiuni exacte cu privire la încasări şi destinaţia sumelor încasate, numele persoanelor cărora le-a remis bani pentru datoriile acumulate şi cuantumul respectivelor sume, la sfârşitul acesteia, aflându-se şi o situaţie întocmită cu privire la remiterea banilor, despre care există indicii că este un fals. Situaţia respectivă a fost întocmită tot de D. şi a atestat cuantumul sumelor de bani din datorie şi datele la care acestea ar fi fost remise către fosta soţie a subsemnatului, Q.. Din situaţie ar rezultat că în luna decembrie 2013 Q. ar fi primit de 3 ori câte 200 RON, iar în perioada ianuarie- martie 2014 de 7 ori (10.01, 17.01, 24.01, 07.02, 01.03,08.03 şi 21.03.2014), de fiecare dată aceeaşi sumă, respectiv 200 RON.

Procedând la o comparare a respectivei situaţii cu evidenţa strictă din interiorul agendei, pentru fiecare zi a anului, a rezultat că datele, deşi se referă la aceleaşi împrejurări, sunt chiar total diferite.

În concret, dacă în situaţia întocmită pentru datele de 10.01, 17.01, 24.01,07.02 şi 21.03.2014 D. a menţionat că ar fi remis de fiecare dată câte 200 RON, în evidenţa strictă din interiorul aceleiaşi agende este scris că de fiecare dată s-a remis suma de 100 RON (filele x din agendă). Filele x din agendă au infirmat, de asemenea că la 01.03 şi 08.03.2014 s-ar fi achitat către Q. vreo sumă de bani, aşa cum este precizat în situaţie.

În acest context, au existat elemente mai mult decât serioase că "situaţia" este un înscris falsificat, a rezultat că D. a urmărit inclusiv să mă inducă în eroare cu privire la cuantumul sumei datorate, mizând pe faptul că relaţiile dintre inculpat şi fosta soţie Q. erau deosebit de tensionate şi nu comunicam, aspect cunoscut şi arătat, atât de persoana vătămată, cât şi de soţul acesteia în declaraţiile date.

S-a apreciat, raportat la cele mai sus expuse, că o analiză obiectivă şi efectivă a mijlocului de probă reprezentat de agenda personală ar fi fost în măsură să evidenţieze reaua-credinţă a persoanei vătămate şi a martorului NNN., predispoziţia acestora de a induce în eroare nu numai pe inculpat, ci şi organele judiciare, că nu au existat ameninţări, dar mai ales nu a existat nicio dată o stare de temere, că perioada de referinţă în care ar fi interferat cu persoana vătămată nu este cea reţinută în actul de acuzare şi în soluţie, că persoana vătămată a avut posibilitatea să stingă datoria însă nu a urmărit acest lucru, etc.

Totodată, apelantul intimat inculpat, prin apărător a făcut o analiză a celorlalte mijloace de probă relevante în soluţionarea cauzei şi care în mod greşit nu au fost luate în considerare de către instanţă.

Astfel, referitor la declaraţiile martorilor LLLL. şi OOOO., instanţa a apreciat în mod nejustificat că acestea sunt irelevante, în raport, cu fapta reţinută.

A considerat că dimpotrivă, acestea sunt deosebit de importante pentru stabilirea adevărului şi ca atare era necesară o evaluare logico-juridică a conţinutului respectivelor declaraţii. Au fost evidenţiate din conţinutul declaraţiilor, precizându-se că depoziţia martorei LLLL. a relevat inexistenţa unei conduite de plată eşalonată impusă de inculpat, dimpotrivă un refuz din partea persoanei vătămate prin pretinse acţiuni ale inculpatului. Au fost făcute referiri la conţinutul declaraţiei martorului OOOO.. Raportat la conţinutul declaraţiilor celor doi martori, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului şi ale martorului GGG., dar şi cu conţinutul unor discuţii telefonice interceptate, a apreciat că în niciun caz acestea nu sunt irelevante pentru stabilirea adevărului, aşa cum a reţinut instanţa, justificarea că cei doi martori nu au fost prezenţi decât în anumite momente în apropierea sa nefiind una obiectivă.

Atât declaraţia martorului OOOO., cât mai ales declaraţia martorului LLLL. se consideră că au infirmat teza ameninţărilor, dar şi teza reţinută, care a stat la baza condamnării, conform căreia persoana vătămată ar fi avut un comportament impus de inculpat, dimpotrivă şi aceşti martori au evidenţiat că tocmai D. era cea care a stabilit modalităţile de restituire.

Apelantul intimat inculpat A., prin apărător a mai relevat că privire la alte probe obţinute prin supraveghere tehnică, cu o singură excepţie, că instanţa a ignorat conţinutul convorbirilor telefonice redate în forma scrisă, dintre puţinele care nu au fost înlăturate de la dosarul cauzei, deşi acestea, la o analiză pertinentă şi globală, au infirmat din nou existenţa unui comportament impus persoanei vătămate, precum şi teza ameninţărilor şi a stării de temere.

Astfel, se face în mod concret referire la nota de redare a discuţiei telefonice purtată la data de 14.05.2014 între inculpat şi persoana vătămată D., Din aceste convorbiri a rezultat că persoana vătămată s-a angajat în mai multe rânduri, inclusiv la data respectivă, să achite suma de bani, însă nu şi-a onorat obligaţie. De asemenea, dintr-o altă notă privind discuţia din 21.05.2014 dintre inculpat şi persoana vătămată care a confirmat încă o dată că aceasta nu şi-a respectat angajamentul de o zi sau două făcut la data de 14.05.2014, deşi atunci a căutat să fie convingătoare, dar mai ale că ea era cea care a stabilit modalitatea de plată şi când urma să o facă.

Notele de redare a discuţiilor telefonice purtate de persoana vătămată D. cu inculpatul şi cu martorul GGG. la 28.05, 19.06, 10.07, 24.07, 28.07, 01.08.2014 au relevat acelaşi comportament al persoanei vătămate grefat pe amânări, promisiuni şi scuze nereale. Alte note de redare aflate la dosarul cauzei indicate în concret au scos în evidenţă o complicitate a persoanei vătămate cu un membru al familiei, respectiv fiul NNN., de a trata cu dispreţ obligaţia de a stinge datoria, dar şi lipsa de interes în acest sens. Nota de redare a discuţiei din 04.08.2014 dintre inculpat şi martorul GGG. a atestat revolta ambilor privitor la atitudinea persoanei vătămate şi a fiului acestuia, NNN., atitudine care era una de desconsiderare, inducere în eroare şi lipsa de respect. Pentru a pronunţat soluţia se consideră că instanţa nu a avut în vedere notele de redare a discuţiilor telefonice menţionate din care rezulta exact opusul tezei reţinute pentru condamnare. D. a fost persoana care a adoptat singură un comportament bazat pe acţiuni de amânare a achitării datoriei, de fixare a unor termene pentru achitarea unor tranşe din datorie pe care tot ea nu le-a mai respectat, de inducere în eroare şi de prezentarea unor împrejurări care nu erau reale şi nu în ultimul rând chiar pe acţiuni de desconsiderare faţă de persoana inculpatului şi de obligaţia pe care o avea. Astfel, acest comportament a fost impus, cum a precizat, chiar de ea, cu sfidarea normelor elementare de etică şi morală, dar pentru a nu-şi onora obligaţia de stingere a datoriei. În aceste împrejurări este evident că nu a existat niciun moment o stare de temere la D., precum nu au fost proferate nici ameninţări de el.

Totodată au fost evidenţiate şi alte aspecte de fapt relevante care nu au fost avute în vedere de instanţă şi au rezultat din agenda personală a persoanei vătămate.

Din cuprinsul acestui mijloc de probă a rezultat că în perioada mai- august 2014 persoana vătămată D. a avut încasări de peste 100.000 RON. Toate aceste încasări, dar şi modul în care au fost utilizaţi banii sunt menţionate cu fidelitate pentru fiecare zi, nu numai pentru perioada menţionată, ci pentru întreg anul 2014, fiind evidenţiat că zeci de mii RON au fost destinaţi unor cheltuieli voluptorii (cumpărări de hrană pentru câini, achitării unor rate bancare pentru fiii persoanei vătămate, achiziţionării de obiecte pentru locuinţa proprietate personală, plăţi servicii personale).

Agenda a confirmat că în perioada 19-24.07.2014 D. a încasat suma de 3.200 RON, însă în data de 24.07.2014 îi comunica telefonic martorului GGG. să nu se deplaseze pentru a primi banii, deoarece nu are, însă i-a învederat pentru justificare, că cineva urma să-i aducă o anumită sumă şi ca atare va stinge datoria.

În intervalul 01.08.-04.08.2014 D., conform aceleiaşi agende, a avut încasări totale de 6.270 RON pe care i-a folosit exclusiv în interes personal.

În perioada menţionată când apelantul intimat inculpat mai avea de primit suma de 1.000 RON, aceeaşi ca la data de 24.07.2014, persoana vătămată a invocat ca de fiecare dată lipsa banilor, a recurs la amânări repetate, dar şi la evitarea unor întâlniri cu martorul GGG., concomitente cu acţiuni care să îl provoace pentru a avea reacţii inadecvate (ceea ce nu s-a întâmplat), toate acesta fiind dovedite prin declaraţiile de la dosar, dar mai ales prin puţinele note de redare a discuţiilor telefonice care nu au fost înlăturate de la dosar.

Reţinute fiind aceste aspecte se evidenţiază din nou caracterul nesincer al declaraţiilor RRRR. care au susţinut că nu au stins datoria care apelantul intimat inculpat datorită dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat, fapt total neadevărat. A apreciat, în acelaşi timp, că este reflectată şi lipsa oricărei temeri şi recurgerea, de către partea vătămată, la acţiuni de inducere în eroare şi amăgire, precum şi la provocări.

S-a remarcat, în acest context "curajul" pe care l-a avut partea vătămată în faţa instanţei de fond atunci când a susţinut că nu şi-a onorat obligaţia de plată datorită lipsei de lichidităţi, dar şi că nu a urmărit altceva decât să scape de datorie, ori probele indică exact contrariul, respectiv că a avut banii necesari însă nu a dorit să lichideze debitul.

Deşi în rechizitoriu şi în soluţia criticată s-a reţinut că funcţia de prim procuror a apelantului intimat inculpat a fost determinantă pentru realizarea pretinsei infracţiuni de şantaj, datele conţinute în agendă a atestat contrariul.

În declaraţia dată în faţa instanţei martorul NNN. a declarat că în cuprinsul agendei personale a soţiei sale sunt consemnate doar aspectele legate de împrumutul acordat de inculpatul A., nu şi altele, legate de activitatea firmei, venituri, cheltuieli şi a mai precizat că nu au constractat şi nu au avut datorii către alte persoane, respectiv GGGGG., FFFFF., IIIII., MMMMM., HHHHH..

În realitate nu numai agenda la care a făcut referire până în prezent, dar şi alte două ridicate de organul de urmărire penală au infirmat în totalitate susţinerile martorului NNN.. Revenind la agenda purtând sigla S.N.P.P.C., aceasta a atestat ca în mod constant, uneori în fiecare zi, D. proceda la remiterea unor sume de bani unor persoane la care avea datorii, cuantumul fiind de fiecare dată acelaşi, respectiv 500 RON. Aceste operaţiuni au fost confirmate la sfârşitul agendei de situaţii globale ale sumelor achitate.

Dacă aceste persoane, care nu sunt dintre cele care au deţin funcţii publice şi nu sunt cunoscute în municipiul Oradea, au beneficiat în mod constant şi ritmic de remiteri de bani din partea persoanei vătămate, nu acelaşi lucru a fost valabil şi în situaţia inculpatului A., deşi a deţinut funcţia de prim procuror. Dimpotrivă, a considerat că tocmai funcţia deţinută a determinat-o pe D. să nu restituie banii decât atunci când a dorit şi cum a vrut, să recurgă la amânări, la prezentarea unor împrejurări care nu erau reale, dar şi la crearea unor situaţii provocatoare fiind convinsă că inculpatul A. nu se va expune într-un fel, fie şi numai pentru faptul că nu dorea să fie cunoscut ca o persoană care ar acorda împrumut în bani.

Împrejurarea evocată a reflectat în acelaşi timp că nici funcţia de prim-procuror şi nici pretinsele ameninţări care i-au fost proferate nu i-au alterat voinţa psihică, acţionând după bunul plac. În acelaşi timp, acest fapt a infirmat acuzaţie adusă şi a conferit atribut de nesinceritate declaraţiilor făcute de persoana vătămată şi soţul acesteia, fiind nefiresc şi ilogic în acelaşi timp, ca atunci când se pretinde victima unui şantaj din partea unui procuror, să prefere rambursarea unor sume de bani, cu o ritmicitate chiar zilnică, persoane fără funcţii publice şi necunoscute în societate, dar să fie luată în derâdere rambursarea împrumutului către un prim-procuror, care ar fi recurs la pretinse ameninţări.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a formulat critici referitoare la starea de fapt reţinută de către instanţă şi analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj.

Instanţa nu a analizat în concret elementele infracţiunii de şantaj raportat la speţa dedusă judecăţii, rezumându-se doar la inserarea în expozitivul hotărârii a unor fragmente din rechizitoriu, fără a verifica dacă există sau nu un suport probatoriu.

Practica şi doctrina în materia infracţiunii de şantaj au reţinut, atât sub regimul vechiul C. pen., cât şi a C. pen. actual că acţiunile de constrângere trebuie să îndeplinească condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pe care şantajul le absoarbe (ameninţare şi/sau lovire).

Se menţionează că, în cauză, instanţa nu a analizat punctual fiecare susţinere a persoanei vătămate prin prisma: a) existenţei sale - dovedirea dincolo de orice îndoială rezonabilă; b) aptitudinea abstractă şi concretă a celor pretins afirmate de a constitui ameninţare; c) dacă există legătură între pretinsele afirmaţii şi comportamentul persoanei vătămate; d) provocarea stării de temere prin afirmaţii.

În concret s-a arătat că în faza de urmărire penală, în declaraţia de martor, de la dos. UP, D. a susţinut că la sfârşitul anului 2013, apelantul intimat inculpat s-a prezentat la spălătoria auto a acesteia şi i-ar fi adresat următoarele:

"Nu ştii cu cine ai de a face", "Nu îţi doresc un duşman ca mine", iar la scurt timp, telefonic, i-ar fi spus "Nu-mi mai trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă".

Apelantul intimat inculpat a menţionat că aceste afirmaţii nu există, nefiind rostite vreodată de inculpat. Declaraţia numitei D. nu a fost susţinută nici măcar de soţul acesteia - NNN., nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei. Cel din urmă a susţinut că soţia sa a fost ameninţată telefonic, împrejurare nesusţinută de datele rezultând din supravegherea tehnică şi mai mult martorul nu a susţinut existenţa împrejurării din toamna anului 2013, când D. a afirmat cele de mai sus. De asemenea, persoana vătămată nu a susţinut nici măcar cu aproximaţie aceste afirmaţii cu ocazia audierii în faţa instanţei. În plus, apelantul intimat inculpat s-a aflat sub puterea mandatelor de interceptare în toamna anului 2013, niciun proces-verbal neconfirmând măcar existenţa a unei conversaţii telefonice între noi doi, la nivelul temporal indicat de D.. În fine, declaraţia apelantului intimat inculpat este tocmai în opoziţie cu cele susţinute de persoana vătămată, indiferent la care moment procesual s-ar raporta.

b) Niciuna dintre cele trei afirmaţii, chiar dacă ar exista nu constituie o infracţiune ori o faptă păgubitoare îndreptată împotriva persoanei vătămate. Analiza logico-semantică a acestor afirmaţii a determinat concluzia că cele învederat de persoana vătămată nu constituie nici abstract, nici concret ameninţare. În plus, aceste afirmaţii nu sunt determinabile în conţinut, fapt care nu permite aprecierea caracterului serios şi concret al unor ipotetice repercusiuni. Aceste afirmaţii nu au indus nici măcar iminenţa unor consecinţe materiale ori infracţionale imediate la care persoana vătămată s-ar supune.

c) Aceste afirmaţii nu au permis nici reţinerea unei legături de cauzalitate cu vreo acţiune ori inacţiune impusă persoanei vătămate şi nici nu au determinat vreo restituire a împrumutului, persoana vătămată rămânând în pasivitate.

d) Atât timp cât susţinerile persoanei vătămate nu constituie ameninţare cu o infracţiune ori vreo faptă păgubitoare, ele nu sunt apte să inducă starea de temere tipică infracţiunii de şantaj.

Prin aceeaşi declaraţie dată în faţa organelor de urmărire penală, la fila x, martora la acel moment, a afirmat că în primăvara-vara anului 2014 pe fondul imposibilităţii restituirii unei tranşe din împrumut apelantul intimat inculpat s-ar fi deplasat la spălătorie şi ar fi afirmat:

"Te distrug", "Nu scapi tu de mine în viaţa asta", "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman".

e) În afara susţinerilor persoanei vătămate nu a existat niciun mijloc de probă care să îi susţină declaraţia. Depoziţia de martor a lui NNN. nu a confirmat o atare împrejurare, plasând asemenea pretinse acţiuni în vara anului 2014 fără a indica elemente de detaliu apte să susţină declaraţia persoanei vătămate D., fără a indica în concret afirmaţiile pretins făcute de inculpat, fapt care a determinat concluzia că acestea nu au fost dovedite. Conţinutul convorbirilor telefonice nu au reflectat şi nu au susţinut cele indicate de persoana vătămată, iar deşi aceasta a afirmat că toate aceste expresii ar fi fost proferate în prezenţa clienţilor spălătoriei, niciunul dintre aceştia nu a fost indicat pentru a-şi proba susţinerilor, iar organele de anchetă nu au manifestat un rol activ în identificarea acestora. În atare condiţii, pe lângă aspectele indicate la analiza declaraţiilor persoanei vătămate care au determinat cu certitudine lipsa de credibilitate, verosimilitate şi rea-credinţă a acesteia, trebuie constatat că nu s-au probat atare afirmaţii. Mai mult, în faţa instanţei persoana vătămată nu a mai amintit de aceste pretinse expresii folosite de inculpat la adresa ei.

f) Niciuna dintre aceste afirmaţii nu au determinat o schimbare comportamentală a persoanei vătămate, aceasta persistând în această conduită, neputând fi susţinută determinarea şi realizarea conduitei pretins dorite de inculpat.

Au mai fost făcute şi alte afirmaţii de către persoana vătămată, nereţinute în acuzare, dar care au impus observaţii:; "Te monitorizez de o săptămână şi ştiu câte maşini speli".

Această afirmaţie nu este susţinută de niciun alt mijloc de probă, nu este o infracţiune şi nicio faptă păgubitoare astfel încât să aibă aptitudinea de a crea abstract premisele creării unei temeri tipice infracţiunii de şantaj.

În declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din data de 26.04.2016, persoana vătămată a plasat pretinse ameninţări la un alt moment temporal, pe care instanţa nu l-a reţinut, fiind un alt moment decât cele indicate în acuzaţie, unde a susţinut că ar fi afirmat că o va monitoriza, o va muta, că are prieteni sus puşi, că este persoană publică.

Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a fost confirmată de vreun alt mijloc de probă şi nici explicată de persoana vătămată.

Nici depoziţia martorului NNN. nu a confirmat vreo variantă a persoanei vătămate. Aceste împrejurări, pe lângă faptul că au dovedit lipsa de credibilitate şi verosimilitate a celor afirmate de persoana vătămată, a reclamat înlăturarea acestor declaraţii de la soluţionarea cauzei.

De asemenea, afirmaţiile făcute în instanţă ca fiind pretinse ameninţări, nu sunt infracţiuni ori fapte păgubitoare, nu sunt determinabile, nu au aptitudinea de a crea temerea tipică infracţiunii de şantaj şi nu au determinat vreo anume pretinsă conduită solicitată de apelantul intimat inculpat.

Referitor la existenţa unei temeri reale a persoanei vătămate se consideră că acest element este poziţia subiectivă a persoanei vătămate, a cărei seriozitate şi realitate poate fi apreciată de instanţă doar prin prisma unor elemente circumstanţiale care se desprind din conduita şi acţiunile sale, concomitente ori subsecvente pretinselor ameninţări.

În mod concret, atitudinea persoanei pretins şantajate este nespecifică unei persoane aflată sub stare de temere, aceasta neprocedând la stingerea împrumutului într-un termen rezonabil, deşi avea disponibilitate financiară suficientă. În schimb a recurs la amânări succesive coroborate cu promisiuni neonorate, amăgitoare, dar era zeflemitoare la adresa apelantului ori a şoferului de la parchet. Este cert că de la momentul despre care exista elemente ca D. a cunoscut despre dosarul penal demarat împotriva apelantului intimat inculpat şi implicit despre măsurile de supraveghere tehnică (de la jumătatea lunii iunie 2014 şi-a atenţionat interlocutorii să nu mai vorbească la telefon, a utilizat un alt număr şi telefon decât cel cunoscut pe lângă faptul că a perseverat în aceeaşi atitudine caracterizată prin nepăsare, amăgire şi promisiuni nerespectate, nu a mai remis nicio sumă de bani, însă a acţionat ca un agent provocator al statului exclusiv, în scopul determinării unor acţiuni ori expresii specifice infracţiunii imputate.

Persoana vătămată a susţinut în declaraţia dată la 02.10.2014 ca după pretinsele ameninţări firma acesteia a fost supusă unor controale aproape săptămânale, împrejurări care i-ar fi provocat o stare de nelinişte, teamă şi un stres major, în contextul în care ştia că prin funcţia de prim procuror, apelantul intimat inculpat ar fi avut influenţă asupra instituţiilor. Atât în actul de sesizare, cât şi în sentinţă s-a reţinut că, calitatea de prim procuror şi invocarea relaţiilor pe care le-ar fi avut cu instituţiile de control ar fi condus la luarea în serios a pretinselor afirmaţii ale apelantului intimat inculpat, fapt care a creat şi menţinut starea de temere pentru persoana vătămată doar în contextul controalelor la care a fost supusă.

Instanţa, chiar dacă a admis că din declaraţiile martorilor a rezultat că nu a existat o implicare a apelantului intimat inculpat în legătură cu declanşarea controalelor, nu a constatat însă că cele mai multe controale sunt în afara perioadelor în care persoana vătămată a făcut referire la pretinse ameninţări, dar mai ales ca majoritatea controalelor s-au datorat chiar acţiunilor persoanei vătămate (solicitare T.V.A., nedeclararea finalizării unei lucrări, servicii nesatisfăcătoare pentru clienţii societăţii, deschiderea unui punct de lucru al societăţii).

Toate aceste împrejurări au determinat concluzia că afirmaţiile persoanei vătămate sunt neverosimile.

În ceea ce priveşte conduita determinată de ameninţări. În mod absolut neîntemeiat a reţinut instanţa că prin ameninţările analizate mai sus, inculpatul ar fi determinat persoana vătămată să acţioneze în sensul dorit de acesta, respectiv să remită banii cu ritmicitatea impusă de inculpat, în tranşe săptămânal. Probele administrate au relevat că iniţiativa remiterii banilor integral într-o singură tranşă, respectiv, ulterior de restituire în tranşe a diferenţei de împrumut i-a aparţinut - persoanei vătămate, nefiind urmarea vreunei atitudini, acţiuni ori expresii ale inculpatului.

Martorul GGG. a confirmat acest mod de lucru, dar şi faptul că persoana vătămată fixa termenele şi îi chema după bani.

Interceptările retrase de la dosarul cauzei, dar depuse într-o mică parte de apelantul intimat inculpat au relevat aceeaşi stare de fapt, fiind deosebit de important conţinutul procesului-verbal din 06.04.2014 care a surprins discuţia dintre apelantul intimat inculpat şi numita KKKKK. în care i-a comunicat faptul că NNNNN. a spus că în cele din urmă îi va remite banii în tranşe. Cu aceeaşi relevanţă probatorie este şi interceptarea dintre apelantul intimat inculpat şi persoana vătămată, în care cea din urmă îşi exprimă regretul pentru neplata în tranşe a împrumutului rămas de restituit, fapt care denotă că iniţiativa de remitere a banilor şi a modalităţii i-a aparţinut acesteia.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a făcut din nou precizarea că toate aceste interceptări sunt rezultatul punerii în executare a autorizaţiilor obţinute de procuror şi nu au fost efectuate de vreo parte din dosar.

Practic, nu se poate reţine că persoana vătămată a avut o conduită conformă exigenţelor juridice, iar mai apoi aceasta ar fi fost alterată în vreun fel de către inculpat.

Aşadar, nu există legătură între pretinsele afirmaţii relevate şi conduita persoanei vătămate, o atare modalitate de acţiune nefiindu-i impusă ori determinată de el, soluţia de condamnare fiind netemeinică sub acest aspect.

Referitor la obţinerea în mod injust a unui folos.

S-a amintit deja că instanţa a fost învestită cu o stare de fapt care nu are aptitudinea de a constitui infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen.. Lipseşte însă caracterul injust al obţinerii unui folos material, întrucât inculpatul s-a aflat în exercitarea unui drept. S-a stabilit şi este admis fără rezerve că persoana vătămată datora inculpatului o diferenţă dintr-un împrumut nerambursat integral. Dacă se raportează la susţinerea instanţei, în sensul că textul infracţiunii trebuie interpretat că folosul trebuie să fie injust, nu modalitatea de obţinere, trebuie constatat că acest elemente al infracţiunii nu există.

Cu toate acestea, pe fondul celor deja expuse, nu se poate reţine că solicitarea rambursării unui împrumut de către creditorul obligaţiei, constituie infracţiunea de şantaj prin repetatele apeluri telefonice pe care le fac către debitori pentru a le solicita plata. Pe fondul lipsei dovedirii utilizării de către apelantul intimat inculpat a unor afirmaţii ameninţătoare care să constituie abstract infracţiuni sau fapte păgubitoare, a faptului că nimic din atitudinea inculpatului nu a determinat un anume comportament dorit de acesta din partea persoanei vătămate, fiind probat în mod neîndoielnic că toate acţiunile persoanei vătămate au avut la bază propria voinţă nealterată în vreun fel de apelantul intimat inculpat, nu se poate reţine existenţa unui caracter injust al solicitărilor de restituire a diferenţei de împrumut datorat.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a menţionat că acuzarea a eşuat să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa unor constrângeri sub forma ameninţărilor de către inculpat asupra persoanei vătămate, întrucât declaraţiile acesteia sunt neverosimile, lipsite de orice element de credibilitate, iar depoziţiile subiective ale soţului persoanei vătămate nu susţin cele afirmate de persoana vătămată.

Nu s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că afirmaţiile subiective ale persoanei vătămate, în sensul că pretinsele acţiuni ale inculpatului i-au provocat o stare de temere reală aptă să-i limiteze libertatea psihică şi să acţioneze în direcţia impusă de inculpa.

În aceste circumstanţe, soluţia de condamnare este nefondată, instanţa a reţinut o greşită stare de fapt, iar soluţia nu are la bază o interpretare obiectivă a mijloacelor de probă administrate în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţia de condamnare a apelantului intimat inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prv. De art. 207 alin. din C. pen. 1968, cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi, în urma rejudecării cauzei, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru această infracţiune.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a solicitat respingerea, ca nefondat a apelului declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie, cu consecinţa menţinerii soluţiilor de achitare pentru toate celelalte infracţiuni.

La termenul de judecată de la 6 septembrie 2018, la interpelarea instanţei, inculpatul B. a susţinut că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 107, art. 108, art. 109, art. 110, art. 378 din C. proc. pen. a procedat la audierea inculpatului C., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris, semnată şi ataşată la dosarul cauzei, în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

Înalta Curte, pentru a pune în vedere inculpatului A., art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., în sensul dacă doreşte sau nu a fi audiat, precum şi în vederea susţinerii cererilor de probatorii ale părţilor, potrivit art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. a amânat cauza la data de 4 octombrie 2018, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 01.10.2018, aflată în filele x, cererea în probaţiune formulată de apelantul intimat inculpat A., prin apărător.

Astfel, s-a solicitat proba cu martori, constând în citarea în vederea audierii, respectiv reaudierii a următoarelor persoane:

I.a) D. (teza probatorie: s-a apreciat că este necesară reaudierea pentru ca instanţa de apel să stabilească calitatea acesteia în procesul penal, în împrejurările în care în faza de urmărire penală a fost ascultată ca martor, iar la judecata în fond (Încheierea din 26.04.2016) instanţa i-a atribuit calitatea de persoană vătămată fără a-i cere să-şi precizeze fără echivoc poziţia. Audierea la fond a numitei D. în calitate de persoană vătămată a avut loc cu încălcarea prev. art. 380 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., declaraţia fiind luată ca urmare a întrebărilor adresate direct, fără să i se ceară să arate tot ce ştie despre fapta care a făcut obiectul judecăţii, nefiind în măsura să relateze liber aspectele pe care le cunoaşte, solicitând să îi fie adresate întrebări (în acest sens, a făcut trimitere la înregistrarea audio a şedinţei de judecată de la termenul din 26.04.2016 şi la cererea de probaţiune depusă la termenul din 05.09.2017). De asemenea, prin reaudierea persoanei vătămate instanţa ar avea, posibilitatea să o perceapă nemijlocit pe D., să lămurească contradicţiile majore din conţinutul declaraţiilor pe care le-a dat în faza de urmărire penală şi cu prilejul cercetării judecătoreşti, pentru ca în cele din urmă să aprecieze asupra credibilităţii acesteia în vederea justei soluţionări a cauzei.

b) GGG., (teza probatorie: s-a considerat că reaudierea martorului GGG. este necesară pentru a demonstra că, în contra celor reţinute în fundamentarea soluţiei de condamnare, declaraţia acestei persoane infirmă teza conduitei impuse de inculpat persoanei vătămate, a modului şi a ritmicităţii restituirii sumelor de bani de către D.. De altfel, această teză a fost reţinută doar în motivarea soluţiei de condamnare, neregăsindu-se în actele din faza de urmărire penală, implicit în rechizitoriu, motiv pentru care inculpatul A. a fost în imposibilitatea de a se apăra faţă de starea de fapt reţinută de instanţa de fond pentru a pronunţa soluţia de vinovăţie. Merită reţinut că prin motivele de apel inculpatul a criticat faptul că instanţa a stabilit o altă stare de fapt decât cea cu care a fost învestită. Mai mult, dacă în prima parte a sentinţei se consideră că declaraţia martorului ar susţine acuzarea, în partea finală (fila x din sentinţă) se arată că aceiaşi declaraţie nu este relevantă, deşi martorul GGG. a avut contacte numeroase cu D. şi a relatat despre atitudinea, comportamentul şi starea psihică a acesteia).

c) CCCC., VVV., ZZZ., EEEE., DDDD. (teza probatorie: prin reaudierea primilor 3 martori, instanţa ar avea posibilitatea să constate lipsa de credibilitate a susţinerilor numitei D. şi implicit atitudinea procesuală incorectă a acesteia. Cei 3 martori au efectuat în perioada februarie- martie 2014, în calitate de reprezentanţi ai Direcţiei Regionale Antifraudă Bihor şi a Comisariatul Judeţean pentru protecţia consumatorului Bihor, un număr de două controale la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea administrată de D., ca urmare a unei sesizări depuse de o persoană fizică. Cu prilejul declaraţiei din 26.04.2016, persoana vătămată D. a pretins că doar "oficial" respectivele controale ar fi avut la bază o sesizare reală, lăsând să se înţeleagă însă că ar fi fost înfăptuite ca urmare a pretinselor acţiuni de ameninţare şi a implicării inculpatului A., acesta datorită funcţiei, având relaţii cu instituţiile de control. Instanţa de fond nu a lămurit în concret dacă ipoteza lansată de D. ar putea fi sau nu reală, ori aceasta este deosebit de semnificativă pentru întreaga poziţie procesuală pe care a adoptat-o. Cu referire la ultimii doi martori indicaţi, reaudierea lor ar putea edifica instanţa că nu a existat pretinsa stare de temere reţinută de acuzare şi instanţa de fond, raportat la calitatea inculpatului şi a pretinselor relaţii pe care le-ar fi avut cu instituţiile de control, controalele fiind urmarea tocmai a culpei numitei D. care nu şi-a îndeplinit, în calitate de reprezentant al agentului economic, anumite obligaţii impuse de lege, ori nerespectarea acestora a provocat automat verificările din partea instituţiei abilitate).

d) OOOOO. (teza probatorie: OOOOO., chestor de poliţie şi inspector şef al IPJ Bihor în anul 2014, s-a aflat şi este în relaţii apropiate cu persoana vătămată D., precum şi cu fiul acestuia PPPPP.. În acelaşi timp este naşul copilului inculpatului A.. În acest context, a cunoscut despre împrumutul acordat persoanei vătămate D., despre faptul că nu a fost restituit, dar şi că A. i-a cerut să o roage pe persoana vătămată să-i restituie banii. Prin audierea martorului, instanţa ar avea posibilitatea să constate dacă au existat ameninţări, stare de temere şi dacă persoana vătămată a fost alarmată şi ar fi căutat să solicite sprijin în acest sens. Martorul poate să relateze dacă D. a manifestat de-a lungul a patru ani, inclusiv în anul 2014, interes pentru stingerea datoriei sau dimpotrivă. Relaţia apropiată cu D. şi implicit faptul că poate să dea detalii semnificative despre fapte şi împrejurări care fac obiectul prezentei cauze este dovedită de notele de redare a unor discuţii telefonice înlăturate de la dosar înainte de sesizarea instanţei. În legătură cu infracţiunea de şantaj, OOOOO. a fost propus pentru a fi audiat ca martor şi în faţa instanţei de fond prin cererea din 27.06.2017, aceasta fiind respinsă prin încheierea din 05.09.2017, instanţa arătând, apreciind nejustificat, că aspectele care se doreau dovedite au fost verificate prin alte probe, neindividualizate ulterior).

e) QQQQQ. (teza probatorie: sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii de şantaj, audierea martorului poate să confirme sau să infirme teza din rechizitoriu şi sentinţă conform căreia pretinsa creare şi menţinere a stării de temere s-ar fi datorat controalelor efectuate la societatea persoanei vătămate prin asociere cu calitatea inculpatului, care, având funcţia de prim procuror ar fi avut relaţii cu instituţiile de control (aspecte invocat şi de persoana vătămată). Martorii PPP. şi QQQ., inspector de muncă în cadrul I.T.M Bihor au susţinut în faţa instanţei de fond (declaraţiile de la termenul de judecată din 28.02.2017) că au efectuat controlul din dispoziţia numitei QQQQQ., care are calitatea de şef Serviciu Control în cadrul ITM. Audierea numitei QQQQQ. poate lămuri instanţa dacă îl cunoaşte pe inculpatul A., dacă acesta a avut o implicare directă sau indirectă la efectuarea acelui control, cărui fapt s-a datorat acţiunea, dacă aceasta a fost una tematică sau inopinată, dar mai ales dacă un astfel de control este sau nu, unul obişnuit, cu care se confruntă la un moment dat orice agent economic. Şi la judecarea cauzei în fond s-a solicitat administrarea acestei probe, însă instanţa a considerat (încheierea din 05.09.2017), s-a apreciat nejustificat, că nu este necesară audierea martorului QQQQQ., or, raportat la declaraţiile martorilor mai sus menţionaţi, doar QQQQQ. poate să justifice detaliat motivele şi împrejurările în care s-a desfăşurat acţiunea de control, inclusiv dacă inculpatul ar fi avut sau nu o posibilă implicare.

II. proba cu înscrisuri, constând în anexarea fizică, la dosarul cauzei, pentru a fi valorificate ca mijloace de probă, a documentelor şi a obiectelor care au fost ridicate cu prilejul efectuării percheziţiilor, în data de 02.10.2014, de la domiciliul numitei D., a inculpatului A., din biroul de la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care acesta din urmă şi-a desfăşurat activitatea, precum şi de la sediul S.C. RRRRR. S.R.L., aparţinând RRRR.. Din informaţiile pe care le deţin cunosc că respectivele mijloace de probă au fost trimise de Curtea de Apel Oradea la Curtea de Apel Timişoara, după ce s-a hotărât strămutarea cauzei 490/35/2014 la ultima instanţă menţionată.

Ulterior, după pronunţarea hotărârii şi declararea apelului, nu a mai regăsit dovada că acestea au fost înaintate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. S-a precizat că deţin o copie a uneia dintre agendele ridicate de la domiciliul numitei D. cu ocazia percheziţiilor, livrată în cursul urmăririi penale, pe care o pot pune la dispoziţia instanţei de apel, însă a considerat că ar fi necesară confruntarea acesteia cu originalul, pentru îndepărtarea oricărui dubiu. (teza probatorie: înscrierile şi celelalte documente ridicate, în special de la domiciliul persoanei vătămate D.

şi de la sediul S.C. RRRRR. S.R.L. (agenda personală de culoare albastră inscripţionată "SNPPC www.x.ro", agendă de culoare roşie inscripţionată "Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor din România", agenda inscripţionată "2009 SERVIER Life trough Discovery", contract de servicii spălătorie auto, bloc facturier, etc.) conţin menţiuni care confirmă lipsa de credibilitate a susţinerilor făcute de D. referitoare la lipsa resurselor financiare pentru stingerea datoriei, teza impunerii de către inculpat a unui anumit comportament şi ritm de restituire a banilor, momentele diferite a pretinselor ameninţări invocate de persoana vătămată în declaraţiile date, şi sunt necesare în apărarea inculpatului.

S-a apreciat că este necesară evaluarea acestor mijloace de probă şi din perspectiva faptului că există indicii cu referire la atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului în unele înscrisuri. Astfel, situaţia privind restituirea banilor aferenţi datoriei, întocmită de D., conţine date care nu coincid cu cele din cuprinsul agendei personale, deşi se referă exact la aceleiaşi împrejurări, existând indicii serioase că s-a recurs la întocmirea în fals a situaţiei finale pentru a susţine acuzaţiile. Din acelaşi script a rezultat indicii că nici în prezent persoana vătămată nu a stins datoria către inculpat, evidenţa menţionată fiind întocmită exclusiv pentru a arăta în mod nereal contrariul.

Instanţa de fond nu a lămurit niciuna dintre aceste probleme, mai mult, a reţinut în motivarea condamnării lipsa resurselor financiare pentru stingerea datoriei, un mod şi o ritmicitate de restituire a banilor impuse de inculpatul A., ceea vine în contradicţie cu datele conţinute de agendele personale ale persoanei vătămate).

III. adresă către DNA, prin care să se solicite punerea la dispoziţia instanţei şi a inculpatului a traficului integral rezultat din interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale în dosarele x/2013 şi y/2014 (conexat la 24.09.2014 la dosarul x/2013) (teza probatorie: 1) întreg materialul rezultat din interceptări telefonice şi înregistrări ambientale în perioada octombrie- decembrie 2013 şi februarie- august 2014 este necesar să fie pus la dispoziţia inculpatului pentru ca în mod efectiv dreptul la apărare şi egalitatea de arme să fie asigurate, acestea nefiind respectate nici de parchet, nici de instanţa de fond.

În referatul cu propunere de prelungire a măsurii preventive s-a invocat faptul că aceasta este necesară, deoarece la acel moment nu s-a reuşit finalizarea redărilor convorbirilor telefonice şi ambientale de pe un nr. de 183 de suporţi magnetici care ar fi conferit indicii suficiente cu privire la faptele cercetate, or, cu prilejul sesizării instanţei, la dosarul cauzei au fost anexaţi doar un nr. de 8 suporţi şi notele de redare aferente. La data de 04.11.2014, în baza unui proces-verbal, procurorul anchetator a pus la dispoziţia apărătorului ales al inculpatului A. un suport optic care conţine şi o parte din notele de redare transcrise ca urmare a exploatării celor 183 suporţi cu înregistrări telefonice şi ambientale.

În mare măsură notele de redare fixate pe suportul optic înmânat la 04.11.2014 (care categoric nu sunt integral aferente celor 183 de suporţi) la momentul sesizării instanţei au fost înlăturare de la dosar de organul de urmărire penală, deşi reprezintă probe esenţiale pentru apărarea inculpatului A.. Aceste apărări, în opinia apărării, infirmă: teza pretinselor acţiuni de impunere de către inculpat a unui anumit comportament persoanei vătămate D.; susţinerile reţinute de organul de urmărire penală şi de instanţă referitoare la modalitatea în care trebuia să se stingă datoria şi cine a impus-o, a stabilit-o; starea de temere şi alarmare a persoanei vătămate; lipsa oricărei măsuri pe care ar fi trebuit să le ia o persoană pretins aflată sub o stare de temere, în condiţiile în care a purtat discuţii telefonice cu cele mai importante persoane dintr-un anumit segment al sistemului judiciar (chestorul de poliţie OOOOO., şeful IPJ Bihor, comisarul SSSSS., şef birou în cadrul S.I.F.), cu care se afla în relaţii apropiate, cărora în mod firesc, dacă ar fi fost reale aceste stări, le-ar fi relatat.

Doar notele de redare în posesia cărora a intrat inculpatul şi care nu se mai regăsesc la dosar conferă indicii serioase că persoana vătămată a cunoscut, în perioada imediată luării măsurilor de supraveghere, despre acestea, în împrejurările în care şi-a atenţionat interlocutorii să nu mai discute la telefon anumite probleme, le cerea acestora să se întâlnească şi să comunice în mod direct, din acea perioadă a utilizat un nou nr. de telefon necunoscut etc. În acest context, dacă tot materialul rezultat din supraveghere s-ar fi aflat la dosarul cauzei, instanţa ar fi putut aprecia că persoana vătămată, după punerea sub supraveghere, a acţionat provocator, pentru a obţine o reacţie din partea inculpatului care să fie compatibilă cu elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, dar în acelaşi timp şi deosebit de precaut pentru a nu scoate în evidenţă atitudinea acesteia care nu are nicio legătură cu poziţia unei persoane vătămate printr-o infracţiune de şantaj.

2) Chiar din notele de redare, care sunt totuşi la dosarul cauzei a rezultat că discuţiile telefonice şi ambientale dintre inculpat şi persoana vătămată au fost mult mai multe, însă acestea, stocate pe alţi suporţi optici, nu sunt cunoscute, nu se află la dosar, deoarece ar fi dat din nou posibilitatea instanţei să constate că nu au existat ameninţări, stare de temere sau conduita impusă de inculpat, ci dimpotrivă. Persoana vătămată D. şi soţul acesteia, NNN. au susţinut într-una dintre variantele declaraţiilor, că inculpatul ar fi recurs la pretinse acţiuni de ameninţare începând cu sfârşitul anului 2013, respectiv începând cu anul 2014, or, în perioada octombrie- decembrie 2013, inculpatul A. a fost supravegheat tehnic, atât telefonic, cât şi ambiental, dar la dosar nu se află niciun material în acest sens, deşi există dovezi certe ale existenţei acestuia.

Materialul rezultat din activitatea de supraveghere ar putea confirma sau infirma precizările RRRR., implicit lipsa lor de credibilitate. Pe parcursul judecăţii în fond, cu aceste argumente şi dovezi incontestabile, inculpatul, prin apărător ales, a solicitat instanţei, în vederea asigurării dreptului la apărare şi a egalităţii de arme, să întreprindă demersurile legale ca organul de urmărire penală (D.N.A.) să depună la dosarul cauzei tot materialul rezultat din activităţile de supraveghere din perioada octombrie- decembrie 2013 şi februarie- august 2014.

Prin încheierea din 02.11.2016 Curtea de Apel Timişoara a respins cererea cu motivarea lapidară că nu a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât organul de urmărire penală a evidenţiat şi depus la dosar doar pasaje care vizează fondul cauzei, apreciere profund eronată, fie şi numai prin prisma notelor cunoscute, înlăturate de la dosar.

De asemenea, respingerea cererii s-a întemeiat şi pe motivarea că inculpatul a avut posibilitatea să formuleze cerere, conform prev. art. 145 din C. proc. pen. pentru a lua cunoştinţă de conţinutul suporţilor optici pentru a beneficia de dreptul la apărare, în condiţiile în care s-a făcut dovada că o astfel de cerere a fost trimisă la D.N.A., dar nu a fost soluţionată, nu s-a comunicat niciun răspuns, consecutiv fiind dispusă trimiterea în judecată cu înfrângerea posibilităţii de a formula plângere potrivit art. 336 din C. proc. pen..

S-a apreciat că din nou a fost încălcat dreptul la apărare în componenta sa privind egalitatea de arme, deoarece dreptul şi obligaţia de a aprecia pertinenţa, utilitatea şi concludenţa probei, revine nu Ministerului Public, care este acuzator, ci instanţei cu precădere. Având în vedere că probele reprezentante de materialul rezultat din activitatea de supraveghere fac parte din dosarul cauzei este necesar ca acestea să fie administrate integral şi în faza de judecată, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada că materialul care lipseşte de la dosar este esenţial pentru apărare.

S-a considerat că dreptul la viaţă privată al inculpatului, în raport cu interesele procesuale legitime ale acestuia, necesitate din nevoia de a-şi susţine nevinovăţia într-o procedură de instrucţie penală, este unul relativ, acesta singur putând dispune de el. În acest caz, dreptul la apărare are prioritate, trebuind într-adevăr să existe o proporţionalitate doar în raport cu drepturile altor persoane, dacă acestea ar fi încălcate. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere că S.R.I. - Serviciul Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al autorizaţiilor de supraveghere (exemplificative sunt adresele de la dos.

UP). Atât timp cât intervenţia S.R.I. în administrarea şi aprecierea probelor este de netăgăduit, deşi nu are competenţe de cercetare penală, este de neconceput ca o persoană direct interesată (inculpatul) să nu aibă posibilitatea să cunoască în întregime conţinutul materialului care îi poate oferi elemente deosebit de importante în apărare.

3) Nu în ultimul rând, sunt în măsură să dovedească că organul de urmărire penală a procedat la o selectare chiar şi a înregistrărilor depuse la dosarul cauzei, neprocedând la redarea şi transcrierea unor părţi care le apreciază că sunt extrem de importante pentru apărare. În dovedirea susţinerilor anexează redări ale unor părţi din înregistrările ambientale din 13.07.2014 şi 22.07.2014, transcrise de inculpatul A., dar care nu au fost transcrise de organul de urmărire penală.

4) În altă ordine de idei, au fost realizate înregistrări ambientale la locul de muncă (birou) al inculpatului A., supraveghere video, audio sau prin fotografiere, pe momente operative a întâlnirilor şi a discuţiilor în mediu ambiental ale inculpatului A., D. şi KKKKK. or la dosarul cauzei nu există nici măcar o notă de redare sau alt material rezultat din aceste activităţi. Pentru a dovedi existenţa acestora anexează două note de redare primite la 04.11.2014, care ulterior însă au fost înlăturate de la dosar, care conferă indicii ca înregistrările ambientale din birou au fost realizate cu concursul unor persoane care nu trebuiau să cunoască de existenţa dosarului penal, ceea ce implicit presupune că au fost divulgate date cu caracter confidenţial.

Prezenta cerere este întemeiată şi din perspectiva art. 7 din Directiva parlamentului European şi a Consiliului nr. 2012/12/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale în care se arată că organele judiciare trebuie să ofere accesul cel puţin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt împotriva sau în apărarea persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor şi pentru a pregăti apărarea.

IV. Ascultarea în şedinţă publică a interceptărilor telefonice care au fost apreciate de instanţă concludente şi utile pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului în cazul infracţiunii de şantaj, în sensul că acestea ar dovedi ipotetice presiuni exercitate de inculpat asupra numitei D., solicitare pe care se solicită a se avea în vedere spre administrate după înaintarea de către Direcţia Naţională Anticorupţie a întregului material probator rezultat în urma interceptărilor, pentru ca instanţa să îşi formeze o opinie corectă asupra cauzei, indicând în concret, convorbirile ce urmează a fi ascultate de instanţa de control judiciar. (teza probatorie: audierea materialului solicitat, în şedinţă publică este utilă pentru a demonstra instanţei de apel, atitudinea defensivă a inculpatului prin prisma tonalităţii folosite în discuţiile cu persoana vătămată, iar pe de altă parte, atitudinea agresivă manifestată de D. prin limbajul folosit şi conducerea discuţiilor exclusiv în sensul dorit de aceasta, că nu a existat nicio presiune/ameninţare din partea inculpatului, ci dimpotrivă, s-a manifestat exclusiv din dorinţa de a-şi recupera debitul, fără a uza de vreo violenţă verbală sau de vrei ameninţare, chiar voalată.

În vederea susţinerii notei de probe şi pentru aflarea adevărului în prezenta cauză, anexează la prezenta cerere următoarele documente în copie: procesul-verbal încheiat la 04.11.2014 prin care s-a predat apărătorului inculpatului parte din notele de redare a interceptărilor şi înregistrărilor ambientale care, la momentul sesizării instanţei au fost înlăturate de la dosar într-o proporţie foarte mare; nota de redare a unei discuţii telefonice din 06.04.2014, care infirmă teza din rechizitoriu şi hotărâre privind un comportament impus persoanei vătămate şi, în acelaşi timp, confirmă atitudinea nesinceră a persoanei vătămate, notă care nu se regăseşte la dosar, fiind înlăturată; notele de redare a discuţiilor telefonice din 18.06, 25.07, 24.06, 30.06 (2 note), 14.07, 02.07, 07.07 (2 note) care oferă indicii că persoana vătămată şi fiul acesteia, poliţist, cunoşteau că cea dintâi face obiectul unor măsuri de supraveghere, dar şi că era în relaţii apropiate cu persoane importante din sistemul judiciar, cărora, dacă ar fi avut o stare de temere, sigur le-ar fi relatat asemenea împrejurări (OOOOO. - chestor de poliţie şi şeful I.P.J.

Bihor şi SSSSS. - comisar de poliţie şi şef birou .I.F.). Toate notele au fost înlăturate de la dosar; note de redare din perioada octombrie- decembrie 2013 care confirmă măsurile de supraveghere a inculpatului A., aceste măsuri ar trebui să confirme sau să infirme susţinerile persoanei vătămate D. şi a martorului NNN. cu privire la pretinsele acţiuni de ameninţare în varianta declaraţiilor din faza de urmărire penală. La dosar nu se află nici măcar o notă de redare din întreaga perioadă octombrie- decembrie 2013; note de redare discuţii înregistrate la 10.04, 05.06.2014 (două note) în mediu ambiental, în biroul inculpatului A., precum şi o notă privind discuţia telefonică din 18.06.2014 cu referire la atribuţiile de serviciu, la faptul că persoane fără atribuţii conferite de lege posibil au facilitat amplasarea în birou a aparaturii de înregistrare, cu referire la starea conflictuală cu martorii procuror care nu au respectate prevederile legale.

La dosar nu a fost depusă nicio notă cu discuţii din birou, deşi înregistrările au fost pe o perioadă de 3 luni, dar nici note privind discuţiile telefonice purtate de inculpat cu persoane implicate în activitatea de urmărire penală, cu referire directă la faptele reţinute în rechizitoriu; transcrieri realizate de inculpatul A. a unor părţi din discuţiile înregistrate ambiental la 13 respectiv 22.07.2014, omis a fi redate de organul de urmărire penală, deşi sunt importante pentru apărare.

La dosarul cauzei a fost depusă cererea de probe formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, care a fost în prealabil înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x din 3.10.2018, aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

Astfel, procurorul a solicitat proba testimonială în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A., consumată în perioada ianuarie 2011- septembrie 2013, având ca obiect sume de bani cuprinse între 500 euro şi 1500 euro, cu o frecvenţă de aproximativ două-trei ori pe lună, amenajarea unui teren de tenis de câmp, costul lucrărilor fiind de aproximativ 10.000 euro, în primăvara anului 2011, plata unor servicii sexuale, a cazării şi transportului în Bucureşti.

În susţinerea acestei acuzaţii a solicitat audierea următorilor martori: L. (denunţător), T., O., M., U., PP., OO., L., GGGG., WWWW., UU., JJJ. şi Q..

Teza probatorie: existenţa unei relaţii de prietenie între inculpatul A. şi denunţător, persoană implicată în activităţi evazioniste care au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului, întreţinută cu scopul de a obţine protecţia inculpatului, în virtutea funcţiei deţinute de acesta; întâlnirile frecvente ce au avut loc între inculpat şi denunţător, în perioada 2011-2013, în diferite locaţii din Oradea şi Băile 1 Mai, dar şi la firma celui din urmă şi la sediul unităţii de parchet; existenţa unor afaceri judiciare în care era implicat denunţătorul L. şi interesul acestuia de a le rezolva prin intermediul inculpatului A.; remiterea unor bunuri şi foloase necuvenite inculpatului A., de către denunţător, în schimbul protecţiei promise. Aceste declaraţii se solicită a fi evaluate în coroborare cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv, adrese emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de alte instituţii, facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, chitanţe, factură emisă de S.C. V. nr. 46165/06.04.2012, adresa TAROM nr. x/01.04.2014, contractul de execuţie lucrări de construcţie nr. 124/05.06.2011, procese-verbale de redare a discuţiilor purtate telefonic sau în mediul ambiental.

Referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului reţinute în sarcina inculpatului A..

În susţinerea acestei acuzaţii a solicitat audierea următorilor martori: X., IIII., EE., Y., CC. - procurori, JJJJ. - grefier.

Teza probatorie: întocmirea în realitate a rechizitoriilor nr. x; nr. 7515/P/2008 şi nr. 8153/P/2008, semnarea, consemnarea şi predarea acestora de către procurorii de caz. Aceste declaraţii se solicită a fi evaluate în coroborare cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv condicile de evidenţă a lucrărilor, fişele anexă a acestor condici.

În ceea ce privesc infracţiunile de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv, în sarcina inculpatului B..

În susţinerea acestei acuzaţii, se solicită audierea următorilor martori: NN., H. - procurori, KK., TT., UU., FFFF., JJ. şi LL..

Teza probatorie: existenţa unei relaţii de prietenie între inculpatul A. şi inculpatul B., persoană implicată în activităţi ilicite, cercetat în cauze penale; modalitatea în care s-a realizat achiziţionarea din Germania, înmatricularea şi vânzarea autoturismului ce reprezintă obiectul celor două infracţiuni de corupţie; promisiunea de a interveni şi intervenţia realizată de inculpatul A. pentru soluţionarea favorabilă a cauzelor penale în care era cercetat cumpărătorul de influenţă. Aceste declaraţii se solicită a fi evaluate în coroborare cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv contractele de vânzare-cumpărare a autoturismului.

Referitor la infracţiunea de efectuare a unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală reţinută a fi comisă în forma instigării pentru inculpatul A. şi în forma autoratului pentru inculpatul C..

În susţinerea acestor acuzaţii, se solicită audierea următorilor martori: HH., WW., II..

Teza probatorie: conivenţa infracţională între cei doi inculpaţi în realizarea prelevării de organe în afara cadrului legal.

Aceste declaraţii se solicită a fi evaluate în coroborare cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză, înscrisurile medicale.

La termenul de judecată, de la 4 octombrie 2018, la interpelarea instanţei, apelantul intimat inculpat A. a susţinut că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, precizând că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză.

Înalta Curte a acordat cuvântul în susţinerea cererilor de probatorii, amplele concluzii ale părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă şi având nevoie de timp pentru a delibera asupra cererilor de probatorii formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul A. a amânat cauza şi a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2018 şi a amânat pronunţarea asupra cererilor de probatorii formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul A. la data de 11 octombrie 2018, s-au încetat delegaţiile apărătorilor desemnaţi din oficiu, ca urmare a prezentării apărătorilor aleşi, urmând ca în cauză să se facă aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiţiei cu U.N.B.R. privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, aşa cum rezultă din încheierea de la termenul menţionat, aflată în dosarul Înaltei Curţi.

La data de 11 octombrie 2018, Înalta Curte a deliberat asupra probatoriilor solicitate de către Ministerul Public a constatat următoarele:

Asupra cererii parchetului de readministrare a probei testimoniale, având în vedere criticile formulate în apel împotriva soluţiei dispuse de instanţa de fond, ţinând cont de jurisprudenţa CEDO, în baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorilor L., T., O., M., U., PP., OO., L., GGGG., WWWW., UU., JJJ., Q., X., IIII., EE., Y., CC., JJJJ., NN., H., KK., TT., FFFF., JJ., LL., HH., WW. şi II., probă solicitată de parchet, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă, în raport cu obiectul probaţiunii din cauză.

Deliberând asupra probatoriilor solicitate de către inculpatul A. a constatat următoarele:

Raportat la cauza de faţă s-a constatat că nu toate probele solicitate de către inculpat sunt pertinente soluţionării prezentei cauze, astfel încât Înalta Curte a apreciat că doar o parte din aceste probe sunt utile şi relevante cauzei justificând cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la realizarea scopului procesului penal, respectiv la aflarea adevărului în desfăşurarea prezentului proces penal.

Înalta Curte a constatat că prin administrarea acestor probe solicitate de către inculpat, prev. de art. 5 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia:"Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului."

Conform liberei aprecieri a probelor, instanţa şi-a format convingerea şi nu este ţinută vreodată de evaluarea dată probelor de către un alt organ judiciar.

Faţă de aceste considerente teoretică, instanţa şi-a format o convingere şi ne este ţinută vreodată de evaluarea dată probelor de către un alt organ judiciar.

Faţă de aceste considerente teoretice, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea persoanei vătămate D., probă solicitată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorului GGG., probă solicitată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în anexarea fizică, la dosarul cauzei, pentru a fi valorificate ca mijloace de probă, a documentelor şi a obiectelor care au fost ridicate cu prilejul efectuării percheziţiilor în data de 02.10.2014, de la domiciliul numitei D., a inculpatului A., din biroul de la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care acesta din urmă şi-a desfăşurat activitatea, precum şi de la sediul S.C. RRRRR. S.R.L., aparţinând RRRR., probă solicitată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat cererea inculpatului A. de a fi ascultate în şedinţă publică interceptările telefonice indicate.

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în nota de redare a unei discuţii telefonice din 06.04.2014 şi notele de redare din perioada octombrie- decembrie 2013, probă solicitată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba testimonială, constând în audierea martorilor CCCC., VVV., ZZZ., EEEE., DDDD., OOOOO. şi QQQQQ., probă solicitată de inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins cererea de efectuare a unei adrese către DNA pentru a pune la dispoziţia instanţei şi a inculpatului a traficului integral rezultat din interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale în dosarele x/2013 şi y/2014 (conexat la dosarul x/2013), formulată inculpatul A..

În temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în procesul-verbal încheiat la 04.11.2014 prin care s-a predat apărătorului inculpatului parte din probele de redare a interceptărilor şi înregistrărilor ambientale; notele de redare a discuţiilor telefonice din 18.06, 25.07,24.06,30.06 (2 note), 14.07,02.07,07.07 (2 note), notele de redare discuţii înregistrate la 10.04,05.06.2014 (două note) în mediu ambiental, în biroul inculpatului A., precum şi o notă privind discuţia telefonică din 18.06.2014 cu referire la atribuţiile de serviciu, la faptul că persoane fără atribuţii conferite de lege posibil au facilitat amplasarea în birou a aparaturii de înregistrare, cu referire la starea conflictuală cu martorii procurori care nu au respectat prevederile legale, transcrieri realizate de inculpatul A. a unor părţi din discuţiile înregistrate ambiental la 13 respectiv 22.07.2014, probă solicitată de inculpatul A..

S-a dispus citarea martorilor L., T., O., M. şi U. pentru termenul din 15 noiembrie 2018, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată în dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse note de şedinţă de către apelantul intimat inculpat, prin apărător, aflate în vol. I, dosarul Înaltei Curţi, prin care a invocat încălcarea dispoziţiilor legale privind participarea procurorului la judecată, având în vedere că la judecarea cauzei participă în continuare un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie raportat la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În dezvoltarea argumentelor în susţinerea cererii, s-au arătat dispoziţiile art. 281 din C. proc. pen., considerând că aceste dispoziţii legale au în vedere nu doar participarea efectivă a unui procuror la şedinţele de judecată, ci şi respectarea normelor speciale privind competenţa parchetelor, respectiv ale secţiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a învederat că de la termenul de judecată, respectiv 04.10.2018 au intervenit dispoziţii legale care au modificat normele vizând competenţa procurorului care a participat la şedinţele de judecată în cauze care au ca obiect infracţiuni săvârşite de magistraţi, cum este şi cazul prezentei cauze.

Astfel, prin Legea nr. 207/2018 au fost aduse mai multe modificări Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, printre care înfiinţarea secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, reglementată în art. 881 - art. 888, arătându-se conţinutul art. 88 1(1) şi (2).

Raportat la aceste noi dispoziţii legale a apreciat că prezenţa la judecarea cauzei în continuare nu mai poate fi asigurată decât în condiţiile art. 88 8 alin. (2) din Legea 304/2004, respectiv de către procurori din cadrul secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie devenind operaţională începând cu data de 23.10.2018.

Astfel, de la acest moment Direcţia Naţională Anticorupţie a pierdut competenţa de investigare a infracţiunilor săvârşite de magistraţi şi corelativ competenţa de a participa la şedinţele de judecată care vizează astfel de fapt. Dispoziţiile legale invocate nu fac nicio distincţie în ceea ce priveşte aplicarea acestor norme între dosarele aflate în diferite faze procesuale.

În susţinerea acestui punct de vedere, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care consacră principiul activităţii normelor juridice, cu excepţia legii penale mai favorabile. Potrivit acestui principiu, normele juridice, inclusiv cele procesual penale, se aplică de la momentul intrării lor în vigoare. În context trebuie precizat că Legea nr. 207/2018 nu cuprinse norme tranzitorii care să stabilească alte reguli de aplicabilitate a acestor dispoziţii legale.

Fiind vorba despre norme care reglementează o competenţă exclusivă şi specială după calitatea persoanei, acestea devin norme speciale, în raport cu dispoziţiile care reglementează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel că şi din acest punct de vedere, raportat la acest conflict de legi, trebuie să primească prioritate în aplicare norma specială - respectiv cea care stabileşte competenţa exclusivă a secţiei de urmărire a infracţiunilor săvârşite de magistraţi şi competenţa exclusivă stabilită de art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind participarea la judecată a procurorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 351 şi art. 363 din C. proc. pen., judecata se desfăşoară oral, nemijlocit şi contradictoriu, la ea participând, în mod obligatoriu, procurorul care exercită un rol activ, în vederea aflării adevărului şi a respectării dispoziţiilor legale, putând formula motivat cereri, ridica excepţii şi a pune concluzii în acord cu obiectivele stabilite de Constituţie.

Dispoziţiile art. 363 şi 353 alin. (9) din C. proc. pen. instituie obligativitatea participării procurorului la şedinţele de judecată, însă aşa cum s-a arătat mai sus, aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale art. 67 alin. (1) din Legea 304/2004 al cărui conţinut l-a menţionat. Coroborarea acestor dispoziţii legale cu cele ale art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. a condus la concluzia că neparticiparea procurorului la judecată în cazurile obligatorii şi în mod evident în condiţiile legii atrage nulitatea absolută.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a considerat, aşadar, că pentru respectarea principiului legalităţii procesului penal, în sensul art. 2 din C. proc. pen., a dispoziţiilor art. 368 corob. cu art. 353 alin. (9) din C. proc. pen. şi art. 88 8 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 131 din Constituţia României, participarea la şedinţa de judecată trebuie să fie asigurată de un procuror din cadrul secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de judecată de la 15 noiembrie 2018, la interpelarea Înaltei Curţi de a se preciza dacă sunt cereri prealabile de formulat, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a invocat excepţia de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, arătând că din punctul său de vedere, după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 304/2004, prin Legea nr. 207/2018, competent să participe la judecarea cauzelor în care sunt investigaţi magistraţi, precum este şi cazul speţei de faţă, este procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară, sau din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei pe care a susţinut-o pe larg, fiind acordat cuvântului în completare şi celuilalt apărător ales al apelantului intimat inculpat, precum şi tuturor părţilor, reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în cuprinsul încheierii, iar Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera asupra excepţiei de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie invocată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., faţă de lipsa nejustificată a martorilor L., T. şi M., a dispus citarea acestora cu mandat de aducere, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor L., T., O., M., U., U. şi PP. şi a amânat cauza la data de 13 decembrie 2018 şi a amânat pronunţarea asupra excepţiei de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, invocată de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat la data de 29 noiembrie 2018, emiterea unei adrese către Poliţia Municipiului Oradea, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru indicarea adresei de domiciliu a martorului O., în vederea citării acestuia, emiterea mandatului de aducere pe numele martorilor L., T. şi M., a pus în vedere martorei U. să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea audierii, urmând ca în situaţia unei imposibilităţi de prezentare să înainteze instanţei un înscris justificativ în acest sens, citarea martorei PP., la adresa indicată în lucrări, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 20.11.2018, aflate în vol. I, dosarul Înaltei Curţi, concluzii privind participarea procurorului de şedinţă la judecată în cauzele de competenţa secţiei Speciale privind cercetarea magistraţilor.

La data de 29 noiembrie 2018, Înalta Curte având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru 5 decembrie 2018, aşa cum rezultă din încheierea de acea dată, aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La data de 5 decembrie 2018, Înalta Curte, cu majoritate a admis excepţia formulată de apelantul intimat inculpat A., de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în atenţia procurorului general, în vederea desemnării unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie din cadrul secţiei judiciare, fie din cadrul Parchetului General, care să participe la soluţionarea cauzei, cu opinia separată, în sensul respingerii excepţiei formulată de apelantul intimat inculpat A., de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În motivarea soluţiei mai sus menţionate, în opinia majoritară s-a arătată că legiuitorul român în conţinutul dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 Partea I din 20 iulie 2018 a prevăzut că "Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei." Totodată norma mai sus invocată face parte din Secţiunea a 2 1 - a intitulată "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", secţiune care cuprinde norme de organizare, competenţă, recrutare a procurorilor, revocare, atribuţiile pentru investigare. De asemenea este de precizat faptul că Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 nu conţine norme tranzitorii.

Dispoziţiile art. 888 alin. (2) din actul normativ reprezintă o normă cu caracter special, într-o lege ordinară, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, respectiv art. 67 alin. (3) al cărui conţinut este în sensul că "În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului."

În art. 3 alin. (1) lit. c) 2 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 43 din 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie cu modificările ulterioare referitoare la atribuţiile acestui parchet se statuează că "participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată", această prevedere fiind cuprinsă într-o lege cu caracter special.

În raport cu normele mai sus menţionate, s-a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) 2 din O.U.G. nr. 43 din 2002 nu au fost modificate, iar sintagma conţinută în dispoziţia arătată "în condiţiile legii" se fundamentează pe actuala reglementare cu caracter special, prevăzută de art. 88 8 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, în sensul că participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa investită cu judecarea cauzei.

Totodată, s-a constatat că, în raport, cu dispoziţiile exprese, concrete ale art. 88 8 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, normă specială şi ulterioară, faţă de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304 din 2004, pe calea interpretării sistematice, dar şi teleologice a celor două norme, care să facă distincţii între cauze aflate în curs de urmărire penală, în curs de judecată, pe etape procesuale în cadrul fazelor procesului penal, art. 88 8 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018.

Aplicarea imediată a dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018 se fundamentează şi pe regula de interpretare "unde legiuitorul nu distinge, nu trebuie să distingă interpretul", or textul, aşa cum este reglementat "participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură…", fără distincţie, precizare este incident pentru orice cauză, fie instrumentată anterior de Direcţia Naţională Anticorupţie, fie de secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în contextul prezentei cauze, respectiv apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, s-a constatat că unul dintre inculpaţi, respectiv A., la data presupusei săvârşiri a faptelor de luare de mită prev. de art. 6 din L. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din L. 78/2000; şantaj, prv. De art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din L. 78/2000; 3 infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din L. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen. 3 infracţiuni de distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. 3 infracţiuni de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., instigare la efectuarea unor prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006; trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, era prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept expuse, s-a constatat că urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 88 8 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, că se impune participarea la şedinţele de judecată, fie a unui procuror din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nicidecum un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a asigura atribuţiile procurorului pe parcursul procesului penal, în faza judecării apelului şi respectarea principiului egalităţii armelor în cadrul unui proces echitabil, sens în care s-a dispus efectuarea adresei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în atenţia procurorului general.

În motivarea opiniei separate, s-a considerat că interpretarea textelor legale care reglementează participarea procurorului la şedinţa de judecată, aspect care vizează competenţa funcţională a acestuia, se impune a fi realizată în primul rând prin stabilirea raportului între norma generală şi norma specială.

Aşa cum s-a reţinut şi în opinia majoritară, norma cuprinsă în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă în mod evident norma generală, în raport cu prevederile art. 88 8 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat, care reprezintă o normă cu caracter special, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prin textul legal se stabileşte cu caracter general:" În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului."

Cel de-al doilea text legal stabileşte:

"Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei."

Din analiza coroborată a celor două texte legale a rezultat faptul că regula instituită de legiuitor, cu caracter general, este aceea a participării în procesele penale, la şedinţele de judecată, a procurorului care a efectuat urmărirea penală sau a unui alt procuror din cadrul aceluiaşi parchet, excepţia instituită vizând cauzele în care urmărirea penală a fost realizată de procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, secţie înfiinţată prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, caz în care, participarea în şedinţa de judecată, în cauzele de competenţa secţiei, se asigură de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurori de la parchetele de pe lângă instanţa investită cu soluţionarea cauzei.

Raţiunea instituirii acestei excepţii rezidă în mod evident în structura şi competenţa secţiei nou înfiinţate, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 882 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr de 15 posturi de procuror.", iar potrivit prevederilor art. 88 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, secţia are "competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii."

În condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Curţile de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe", procurorii încadraţi la această secţie nou înfiinţată nu ar fi putut asigura participarea la şedinţele de judecată la toate curţile de apel din ţară în cauzele de competenţa secţiei şi în care urmărirea penală a fost efectuată de către procurori din secţie.

S-a impus, pe cale de consecinţă, instituirea unei excepţii de la regula generală, din considerente de ordin practic, în sensul că în acest cauze participă în şedinţele de judecată procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel, iar în cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii de la secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu procurorul care a efectuat urmărirea penală, ori procurorul desemnat de conducătorul parchetului.

Per a contrario, în măsura în care urmărirea penală nu a fost efectuată de către procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, nu există elemente care să justifice concluzia la care a ajuns majoritatea, referitoare la obligativitatea aplicării imediate a prevederilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în sensul participării la şedinţele de judecată a altor procurori decât cei care au efectuat urmărirea penală sau desemnaţi de conducătorul parchetului, raţiunea legiuitorului în instituirea acestei excepţii fiind în mod evident una cu caracter practic, fără ca excepţia instituită să modifice competenţa funcţională a procurorului de a susţine acuzarea în măsura în care a efectuat urmărirea penală.

Raportat la aceste argumente s-a considerat că se impunea respingerea excepţiei formulate de apelantul intimat inculpat A., de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 13 decembrie 2018, Înalta Curte, în compunerea instanţei cu participarea ca procuror a reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. a procedat la audierea martorilor U., M. şi T. sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnat, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, aflate în vol. I, dosarul Înaltei Curţi. În cuprinsul încheierii s-a făcut menţiunea cu privire la audierea martorului M., în sensul respingerii unei întrebări formulată de apărătorul apelantului intimat inculpat, ce a fost menţionată în concret, cu motivarea că a fost întrebat anterior cât a durat întâlnirea dintre cele trei persoane.

Înalta Curte faţă de lipsa nejustificată a martorilor L., O. şi PP. s-a dispus citarea acestora cu mandat de aducere, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor L., O., PP., OO., L., GGGG., WWWW. şi UU. a fost amânată cauza la data de 31 ianuarie 2019, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei se află depus referatul întocmit de grefierul din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca urmare a legăturii telefonice cu apărătorul ales al apelantului intimat inculpat şi cu un alt apărător ales, cărora le-a fost adus la cunoştinţă că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este înregistrată o sesizare pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema participării la şedinţele de judecată a procurorilor DNA sau a procurorilor din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauzele în care sunt cercetaţi magistraţi, cu termen de soluţionare la data de 26 februarie 2019, iar practica completelor de judecată din cadrul secţiei Penale a fost în sensul amânării dosarelor până la soluţionarea HP -ului anterior menţionat. Totodată, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat, precum şi apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi au arătat că vor încunoştinţa inculpaţii pe care i-a asistat cu privire la aceste aspecte. De asemenea, aceştia au arătat că nu pot lua legătura cu martorii citaţi pentru termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2019, referat aflat în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 31 ianuarie 2019, Înalta Curte, având în vedere sesizările înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema participării la şedinţele de judecată a procurorilor DNA sau a procurorilor din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauzele în care sunt cercetaţi magistraţi, cu termen de soluţionare la data de 26 februarie 2019, practica completurilor de judecată din cadrul secţiei Penale fiind în sensul amânării dosarelor până la soluţionarea celor două sesizări la care s-a făcut referire. Faţă de lipsa nejustificată a martorilor L., O., PP., OO., L., GGGG., WWWW. şi UU., s-a dispus citarea acestora cu mandat de aducere. În vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor L., O., PP., OO., L., GGGG., WWWW. şi UU. a amânat cauza la data de 14 martie 2019, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 14 martie 2019, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a susţinut că prealabil audierii CD-urilor doreşte să susţină o cerere având în vedere că a fost publicată decizia CCR, respectiv a solicitat emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi UM 0894 - Bucureşti, în raport cu adresele care se regăsesc în vol. 7 DUP şi vol. 5 DUP (primele 4/5 file) privind convorbirile telefonice efectuate în cauză.

Preşedintele completului de judecată a adus la cunoştinţa apărării că instanţa a efectuat verificări ca urmare a deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale şi a identificat adrese înaintate de DNA către Serviciul Tehnic, încheieri prin care s-a dispus supravegherea tehnică şi mandate de supraveghere tehnică care se regăsesc şi la alte file decât cele precizate de apărare, respectiv la fila x se află adresa din 11.07.2014 în care se face referire la punerea în executare a încheierii nr. 168 din 10.07.2014 şi la mandatul cu numărul 166/UP/10.07.2014, iar la fila x se află adresa în care se face referire la punerea în executare a încheierii nr. 167/2014 şi la mandatul cu numărul 165/UP/10.07.2014.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a solicitat ca cele două instituţii să comunice instanţei de judecată: dacă organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să se comunice în ce a constat, în concret, acest sprijin; dacă a existat sprijin tehnic din partea SRI în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia DNA de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video; dacă SRI a pus la dispoziţia DNA informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă; dacă SRI a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative; dacă SRI a desfăşurat investigaţii informative în cauză; dacă SRI a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteza afirmativă, să se indice punctual activităţile derulate de această instituţie în cauza de faţă. A susţinut că are în vedere, atât dosarul nr. x/2013, cât şi dosarul nr. x/2014 care a fost conexat la dosarul nr. x/2013 şi care constituie baza de acuzare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A..

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nu se opune admiterii cererii formulată de apărătorul inculpatului A..

Înalta Curte, după deliberare, a admis, în conformitate cu art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul A., de efectuare a unei adrese către DNA pentru a comunica: dacă, în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi y/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să se comunice în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţii/lor de acordare a sprijinului în discuţie); dacă a existat sprijin tehnic din partea SRI în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia DNA de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video; dacă SRI a pus la dispoziţia DNA informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă; dacă SRI a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative; dacă SRI a desfăşurat investigaţii informative în cauză; dacă SRI a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteza afirmativă, să se indice punctual activităţile derulate de această instituţie în prezenta cauză.

Cu majoritate a respins cererea formulată de inculpatul A., de efectuare a unei adrese către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi UM 0894 - Bucureşti pentru a comunica: dacă, în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi y/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să se comunice în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţii/lor de acordarea sprijinului în discuţie); dacă a existat sprijin tehnic din partea SRI în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia DNA de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video; dacă SRI a pus la dispoziţia DNA informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă; dacă SRI a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative; dacă SRI a desfăşurat investigaţii informative în cauză; dacă SRI a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteza afirmativă, să se indice punctual activităţile derulate de această instituţie în prezenta cauză, cu opinia separată a preşedintelui completului de judecată, în sensul admiterii acestei cereri.

În continuare, Înalta Curte a procedat la audierea în şedinţă publică a convorbirilor telefonice conţinute de fişierele menţionate în încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2018, după vizualizarea integrală a acestora, neexistând obiecţiuni din partea apărării şi a reprezentantului parchetului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor L., O. şi OO., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, aflate în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorului L., Înalta Curte a respins întrebările adresate acestuia formulate de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. indicate în concret, cu motivarea că răspunsul martorului ar duce la autoincriminarea sa.

În timpul audierii martorului O., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de către apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. indicată, în concret, cu motivarea că are caracter de autoincriminare.

Înalta Curte, faţă de lipsa nejustificată a martorilor PP., L., GGGG., WWWW. şi UU. a dispus citarea acestora cu mandat de aducere, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor JJJ., Q., X.- IIII. şi EE., a amânat cauza la data de 11 aprilie 2019, cu emiterea adresei menţionate, emiterea mandatului de aducere a martorilor menţionaţi şi citarea martorilor precizaţi la adresele indicate în lucrări, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 08.04.2019, declaraţia notarială a martorei Q. în care a menţionat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi refuză să fie audiată în calitate de martoră în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în care este inculpat fostul său soţ A.. În faza de urmărire penală, procurorul nu a înştiinţat-o despre acest drept, astfel că a dat o declaraţie de martor în ciuda faptului că nu dorea şi nici nu avea această obligaţie legală, ascunzându-i-se faptul că se putea prevala de dreptul legal de a refuza să dea acea declaraţie. Ulterior a aflat că i-au fost încălcate aceste drepturi, iar poliţistul LLLLL., de la DNA Oradea a jucat un teatru ieftin simulând că abia atunci a aflat de acel articol din noul C. proc. pen.. Nu doreşte să mai fie citată sau chemată în altă modalitate la instanţă, mai ales că aceste demersuri o afectează pe ea şi pe fiul său, TTTTT.. A menţionat că a dat declaraţie notarială în dosarul pe fond la Curtea de Apel Timişoara, ea prezentându-se de trei ori la această instanţă. Mai mult, situaţia financiară şi starea de sănătate nu-i permite aceste deplasări, sens în care ataşează acte medicale justificative, aflate în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate sub nr. x la 10.04.2019 şi aflate în filele x, adresele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2013 din 10.04.2019şi respectiv cu nr. x/2013 din 8 aprilie 2019 de la Serviciul Tehnic al aceluiaşi parchet.

În prima adresă menţionată s-a comunicat faptul că în dosarele nr. x/2013 şi y/2014 ale secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie activitatea de urmărire penală s-a desfăşurat exclusiv în temeiul dispoziţiilor C. proc. pen. şi nu au existat activităţi de urmărire penală care au fost efectuate de către, cu participarea sau în prezenţa personalului Serviciului Român de Informaţii. În ceea ce priveşte modalitatea de punere în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, din răspunsul Serviciului Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a rezultat că în cele două dosare punerea în executare a măsurii constând în interpretarea comunicaţiilor la distanţă a fost făcută de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu sprijinul strict de natură tehnică al Serviciului Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, prin intermediul căruia s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

Direcţia Naţională Anticorupţie a recepţionat prin propria structură (Serviciul Tehnic) semnalul de comunicaţii interceptat, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Astfel, mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, folosind infrastructura tehnică a Serviciului Român de Informaţii, aceste activităţi realizându-se (anterior Deciziei nr. 51/16 februarie 2016 a CCR) în baza disp. art. 14 din Legea nr. 14/1992 şi art. 142 alin. (1) din C. proc. pen.. Potrivit disp. art. 14 din Legea nr. 14/1992, Ministerul Public (alături de alte instituţii ale statului), pe de o parte şi Serviciului Român de Informaţii, pe de altă parte, au obligaţia să îşi acorde sprijin reciproc în îndeplinirea atribuţiilor legale. Conform solicitărilor procurorului de caz, Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă. Drept urmare, această instituţie a avut posibilitatea din punct de vedere tehnic, de a accesa comunicaţiile interceptate, fără a efectua însă vreo activitate procesuală de punere în aplicare a acestor măsuri de supraveghere tehnică. În acest sens, trebuie precizat că Serviciul Român de Informaţii avea calitatea de autoritate naţională în domeniul realizării interceptărilor, deţinând Centrul Naţionale de Interceptare a Comunicaţiilor. S-a menţionat că procurorul care a instrumentat dosarul penal nr. x/2013 nu îşi mai desfăşoară, în prezent, activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar din consultarea înscrisurilor existente la dosar nu au fost identificate date în legătură cu activităţi desfăşurate de Serviciul Român de Informaţii.

În cea de-a doua adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Tehnic s-a precizat că în dosarele penale nr. x/2013 şi y/2014 ale secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a pus în executare măsurile de supraveghere tehnică doar în ceea ce priveşte interceptarea comunicaţiilor la distanţă, după cum urmează.

Cu referire la dosarul nr. x/2013 al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie: În intervalul 14 octombrie - 12 decembrie 2013 (aşa cum s-a întâmplat, de regulă, în situaţiile anterioare publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2016), punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă a fost făcută de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu sprijinul strict de natură tehnică al Serviciului Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, prin intermediul căruia s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

Direcţia naţională Anticorupţie a recepţionat prin propria structură (Serviciul Tehnic) semnatul de comunicaţii interceptat, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conform solicitărilor procurorului de caz, Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă.

Drept urmare, această instituţie a avut posibilitatea, din punct de vedere tehnic, de a accesa comunicaţiile interceptate, fără a efectua însă vreo activitate procesuală de punere în aplicare a acestor măsuri de supraveghere tehnică. În intervalele 17 februarie-13 august 2014, conform solicitării procurorului de caz, Serviciul Tehnic a trimis actele de autorizare către Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, în vederea punerii acestora în executare; conform solicitărilor procurorului de caz, Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă.

Cu referire la dosarul nr. x/2014 al secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie: (Aşa cum s-a întâmplat, de regulă, în situaţiile anterioare publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2006 şi a Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2016), punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă a fost făcută de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, prin intermediul căruia s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor.

Direcţia Naţională a recepţionat prin propria structură (Serviciul Tehnic) semnalul de comunicaţii interceptat, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conform solicitărilor procurorului de caz, Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă. Drept urmare, această instituţie a avut posibilitatea, din punct de vedere tehnic, de a accesa comunicaţiile interceptate, fără a efectua însă vreo activitate procesuală de punere în aplicare a acestor măsuri de supraveghere tehnică.

La termenul de judecată de la 11 aprilie 2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor L., GGGG. şi IIII., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, aflate în filele x;128;130-131 dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorului GGGG., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de apărătorul apelantului intimat inculpat menţionată în concret, cu motivarea că nu este posibil a întreba martorul elemente care ar putea contribui la autoincriminarea sa.

Înalta Curte, faţă de lipsa nejustificată a martorilor PP., WWWW., JJJ., X. şi EE. a dispus citarea acestora cu mandat de aducere şi cu menţiunea că vor fi sancţionaţi dacă nici la termenul următor nu se vor prezenta, raportat la menţiunile din mandatul de aducere privind pe martorul UU., a dispus recitarea acestuia la adresa de domiciliu din ţară şi având în vedere relaţia pe care martora Q. a avut-o cu inculpatul A., s-a luat act de faptul că martora refuză să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, fiind un drept prevăzut de lege potrivit disp. art. 117 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi a amânat cauza la data de 09 mai 2019, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată aflată în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 9 mai 2020, Înalta Curte faţă de împrejurarea că adresa de domiciliu a martorei PP. nu a putut fi identificată a dispus revenirea cu mandat de aducere pe numele acesteia, cu precizarea de a fi efectuate verificări de către organele de poliţie, pentru a constata o eventuală schimbare a adresei de domiciliu sau identificarea unei reşedinţe a acesteia, raportat la menţiunile din procesele-verbale înaintate la dosarul cauzei, în sensul că martorii WWWW. şi JJJ. se află în Spania, respectiv în Norvegia, în temeiul art. 383 din C. proc. pen. a constatat la acest moment imposibilitatea audierii martorilor WWWW. şi JJJ. şi a dispus ca proba să nu mai fie administrată, emiterea adresei către conducătorul unităţii de parchet unde-şi desfăşoară activitatea martorii X., EE., Y., NN., II. şi CC., pentru a se asigura prezenţa acestora în faţa instanţei de judecată, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor PP., X., EE., Y., CC., JJJJ., NN., H., KK., TT., FFFF., JJ., LL., HH., WW. şi II. a amânat cauza la 6 iunie 2019, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depusă o declaraţie notarială a martorei HH. în care s-a arătat că îşi menţine declaraţiile anterioare date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa Curţii de Apel Timişoara, în cauza privind pe inculpatul apelant A. cu menţiunea că în declaraţiile date a spus adevărul şi că nu se poate prezenta la termenul fixat în cauză, respectiv 06.06.2019, având în vedere starea sa de sănătate. În dovedirea stării sale de sănătate anexează buletinul de analiză din data de 27.02.2019 din care rezultă că a fost diagnosticată cu metaplazie intestinală focală, pe fondul unei gastrite cronice active şi pentru care urmează un tratament, care o împiedică să se deplaseze la Bucureşti, aflate în vol. III, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 6 iunie 2019, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorilor EE., LL., PP., Y., X., II., CC., JJJJ., FFFF. şi GGG., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, aflate în vol. III dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorului Y. a fost respinsă întrebarea adresată acestuia de către apărătorul apelantului intimat inculpat menţionată în concret, fiind apreciată ca fiind inutilă în contextul cauzei de faţă.

În timpul audierii martorului X. au fost respinse mai multe întrebări formulate de apărătorul ales al inculpatului A. menţionate în concret, ca inutilă, pe prima dintre ele, întrucât are la bază deducţii; cea de-a doua a fost apreciată, ca fiind inutilă, în raport cu menţiunile făcute de martor în conţinutul declaraţiei; cea de-a treia, fiind apreciată ca fiind inutilă, în raport cu obiectul cauzei; cea de-a patra, apreciată că nu are relevanţă în cauză.

În timpul audierii martorului GGG., Înalta Curte a respins întrebarea adresată acestuia de către reprezentantul parchetului menţionată în concret, apreciată ca fiind inutilă, în contextul calităţii martorului şi obiectul cauzei.

Înalta Curte, faţă de lipsa martorilor NN., H., KK., TT., WW. şi UU. a dispus citarea acestora cu mandat de aducere, a dispus citarea martorului JJ., prin e-mail, cu menţiunea de a preciza dacă se va prezenta sau nu la termenul de judecată din 20 iunie 2019, având în vedere actele medicale şi declaraţia notarială depusă la dosar de către martora HH. a dispus să nu mai fie citată în cauză şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti pentru audierea martorilor NN., H., KK., TT., JJ., WW. şi UU. s-a amânat cauza la data de 20 iunie 2019, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată în vol. III, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 20 iunie 2019, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 122 din C. proc. pen. rap. la art. 381 alin. (1) din C. proc. pen., art. 382 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorei WW., sub prestare de jurământ, declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei, aflată în vol. III, dosarul Înaltei Curţi.

La interpelarea Înaltei Curţi, apărătorii aleşi ai părţilor şi reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, au precizat că nu au obiecţii în ceea ce priveşte solicitarea Poliţiei Municipiului Timişoara, secţia 1 Poliţie, de înaintare de copii de pe declaraţiile date de numiţii L. şi HHHH. în dosarul nr. x/2014.

După deliberare, Înalta Curte a încuviinţat înaintarea copiilor de pe declaraţiile date de numiţii L. şi HHHH. în dosarul nr. x/2014, solicitate de Poliţia Municipiului Timişoara, secţia 1 Poliţie.

Înalta Curte faţă de lipsa martorilor NN., H., KK., TT., JJ. şi UU. a dispus citarea acestora cu mandat de aducere, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor NN., H., KK., TT., JJ. şi UU. a amânat cauza la 26 septembrie 2019, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată, în vol. III, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei a fost depusă, în dublu exemplar, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 23.09.2019 şi aflate în vol. IV, dosarul Înaltei Curţi, o cerere de probe formulată de apelantul intimat inculpat A., prin apărător, în temeiul dispoziţiilor art. 5, 8, 83 lit. d), art. 97 alin. (1) şi (2) lit. e), art. 98 lit. a), art. 99 alin. (3), art. 100 alin. (2), art. 349 alin. (1) şi art. 374 alin. (9) din C. proc. pen., în sensul a se dispune emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi U.M. 0840 - Bucureşti, pentru ca aceasta instituţie să precizeze dacă, în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi x/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să comunice instanţei de judecată în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţilor de acordare a sprijinului în discuţie).

Apărarea apelantului intimat inculpat a făcut precizarea că prin încheierea din 14.03.2019 s-a admis o astfel de solicitare, însă doar prin emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, nu şi către Serviciul Român de Informaţii.

La 10.04.2019 D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie a comunicat instanţei ca din răspunsul Serviciului Tehnic (anexat la comunicare) rezultă că măsurile constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă au fost făcute de ofiţeri de poliţie din cadrul respectivului serviciu cu sprijinul strict de natură tehnică a Serviciului Român de Informaţii - U.M. 0894. Din acelaşi răspuns al Serviciului Tehnic a rezultat, însă că actele de autorizare pentru perioada februarie - august 2014 au fost trimise către Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0894 în vederea punerii în executare, precum şi către U.M. 0561 Bihor pentru interceptarea comunicaţiilor de la distanţă.

Actele aflate la dosarul cauzei, precum şi cele puse la dispoziţia apărătorului apelantului intimat inculpat în faza de urmărire penală (parte din acestea înlăturate de la dosar la momentul sesizării) au evidenţiat, însă că cele comunicate de D.N.A., prin răspunsul din 10.04.2019 nu sunt în concordanţă cu realitatea sau sunt incomplete, astfel: adresele de la dosarul de urmărire penală din perioada februarie- iunie 2014 au infirmat orice implicare a Serviciului Tehnic, mandatele de supraveghere fiind trimise de Cabinetul Procurorului Şef Direcţie pentru punere în executare la Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0840 cu permiterea accesului la materialele rezultate a Direcţiei Judeţene de Informaţii Bihor, precum şi accesul şi trimiterea materialelor rezultate în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

în perioada iuni-13 august 2014 desemnat pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere a fost într-adevăr Serviciul Tehnic din cadrul D.N.A. (adresele de la , dosar u.p.), însă cu accesul la materialele rezultate a Direcţiei Judeţene de Informaţii Bihor şi transmiterea acestora către D.N.A. - S.T. Oradea (în perioada iulie- august 2014 S.T. Oradea nu a avut delegare în vederea efectuării unor acte de urmărire penală în dosarele x/2013 şi y/2014); Serviciul de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nu a comunicat cui aparţine serverul original şi cine a procedat la imprimarea tehnică a operaţiunilor de interceptare;

în baza procesului-verbal întocmit la 04.11.2014, apărătorul apelantului intimat inculpat i-a fost înmânat de organul de urmărire penală un suport optic tip CD conţinând printre altele note de redare rezultate din activităţile de supraveghere tehnică efectuate în dosarele x/2013 şi y/2014, numărul acestora fiind de mii de pagini. La o simplă analiză a rezultat că notele de redare au fost făcute de lucrătorii Serviciului Român de Informaţii, în timpi reali sau la interval de cel mult câta zile de la convorbirile înregistrate (februarie- martie 2014), fără niciun elemente de identificare a entităţii şi a lucrătorilor din cadrul acesteia care au procedat la redarea înregistrărilor (împrejurarea atestă şi că operaţiunile iniţiale, de interceptare şi imprimare tehnică în serverul original au fost realizare de S.R.I.).

În schimb redările realizate de Serviciul Tehnic, aflate la dosarul cauzei, sunt materializate în procese-verbale cu antet, stampila şi semnătura, toate au fost făcute în luna noiembrie 2014, la mult timp de la luarea măsurii preventive împotriva apelantului intimat inculpat, acestea reprezentând practic doar o copiere a notelor; suportul optic menţionat conţine şi note de redare a unor înregistrări ambientale rezultate ca urmare a unor activităţi de supraveghere operativă, atât în regim continuu, cât şi pe momente operative (notele au fost înlăturate de la dosarul cauzei), ori D.N.A.

în comunicare nu a precizat că a desfăşurat şi astfel de activităţi; printre documentele remise în format electronic la 04.11.2014 se regăsesc şi adresele întocmite de procurorul UUUUU., de la D.N.A. - S.T. Oradea, în faza in rem a urmăririi penale, privind trimiterea notelor de redare în dosarul nr. x/2013 către D.N.A. - S.C.I.C.I.C., împrejurare care confirmă că notele respective au fost întocmite de lucrătorii S.R.I. care au recepţionat direct semnalul de comunicaţii interceptat, conform adreselor către U.M. 0890 (adresele procurorului UUUUU. au fost înlăturate de la dosar).

Raportat la aceste împrejurări s-a apreciat că se impune emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii.

Teza probatorie se circumscrie necesităţii cercetării legalităţii probelor produse în acuzare de Ministerul Public în condiţiile în care, dată fiind o eventuală implicare ori un potenţial concurs al S.R.I. în activitatea de urmărire penală cu efecte pe plan probator, procedeele probatorii ori mijloacele de probă în cauză ar fi lovite de nulitate absolută.

Se menţionează că prezenta cerere are ca fundament nu doar obligaţia organelor judiciare de a asigura aflarea adevărului cu privire la toate faptele şi împrejurările unei cauze, dar mai ales asigurarea unei proceduri echitabile pentru A. şi care, în conformitate cu principiul egalităţii de arme, este îndrituit să cunoască toate datele, informaţiile şi probele la care a avut acces organul de urmărire penală, fiind de notorietate poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nu poate fi conceput un proces echitabil în cadrul căruia organul acuzator a acut o poziţie privilegiată prin accesul la informaţii oculte pentru acuzat.

Mai mult, o asemenea clarificare prezintă interes şi din perspectiva cenzurării, în a doua fază a procesului penal, a legalităţii/loialităţii administrării probelor, fiind de actualitate considerentele Curţii Constituţionale a României, expuse în cuprinsul Deciziei nr. 802/2017, potrivit cărora o verificare a legalităţii/loialităţii probelor este admisă şi în cursul judecăţii, din perspectiva nulităţii absolute, fiind posibilă excluderea probelor obţinute în mod neloial ori cu încălcarea cazurilor prev. de dispoziţiile art. 281 din C. proc. pen. (paragraful 29 al Deciziei).

În consecinţă, pe calea informaţiilor solicitate Serviciul Român de Informaţii, urmează să verifice dacă au fost efectuate activităţi specifice urmăririi penale de către lucrătorii acestei instituţii, situaţie în care va analiza în ce măsură va opera nulitatea absolută (astfel cum a statuat Curtea Constituţională a României prin Decizia 802/2017) a eventualelor acte îndeplinite ori mijloace de probă obţinute în acest mod, aflându-se în prezenţa unui caz de încălcare a normelor privitoare la competenţa funcţională a organelor de urmărire penală (art. 281 din C. proc. pen.).

În sensul menţionat, apelantul intimat inculpat, prin apărător a precizat că procesul penal este o activitate judiciară, reglementată exclusiv prin lege şi care se efectuează de autorităţile judecătoreşti prevăzute în mod expres în Legea fundamentală, respectiv de Ministerul Public şi de instanţele de judecată.

În aceste condiţii, subsumat tezei probatorii enunţate mai sus, dar şi răspunsului comunicat de D.N.A., s-a considerat că Serviciul Român de Informaţii trebuie să ofere precizări impuse de principiul legalităţii, protejat, atât de C. proc. pen., cât şi de jurisprudenţa CCR care a statuat asupra necompetenţei funcţionale a SRI de a desfăşura activităţi circumscrise urmăririi penale, interesând din perspectiva cauzei pendinte, îndeosebi următoarele aspecte factuale:

- Dacă între S.R.I. şi D.N.A. au fost încheiate documente (act/protocol/plan de acţiune) de colaborare/cooperare cu referire la dosarele x/2013 şi y/2014 (actual dosar x/2018).

- Dacă a existat sprijin tehnic din partea S.R.I. în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia D.N.A. de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video.

- Dacă S.R.I. a pus la dispoziţia D.N.A. informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă.

- Dacă S.R.I. a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative.

- Dacă S.R.I. a desfăşurat investigaţii informative în cauză.

- Dacă S.R.I. a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteza afirmativă, să indice punctual activităţile derulate de această instituţie în cauza de faţă.

Aşa cum de altfel a mai precizat, apărarea are în vedere că rechizitoriul conţine un întreg material fundamentat pe înregistrări de mai multe tipuri, rezultate din exploatarea mandatelor de supraveghere tehnică.

S-a făcut precizarea că interesează în primul rând, în economia celor statuate de CCR, instituţia şi persoana care a desfăşurat efectiv operaţiunile de interceptare/înregistrare/filaj/fotografiere/imprimare tehnică în serverul original, cu alte cuvinte operaţiunile iniţiale.

În susţinerea prezentei cereri, apelantul intimat inculpat, prin apărător a anexat procesul-verbal din 04.11.2014 în baza căruia apărătorului ales i-a fost înmânat un suport magnetic conţinând în format electronic acte din dosarul x/2013, respectiv note de redare a unor convorbiri telefonice interceptate realizate de lucrătorii S.R.I., note de redare a unor înregistrări realizate în mediul ambiental sau ca urmare a unor activităţi de supraveghere operativă, adrese înaintate de procurorul UUUUU. către D.N.A. - S.C.I.A.I.C. cu referire la note de redare, cu excepţia procesului-verbal toate fiind înlăturare de la dosarul cauzei înainte de sesizarea instanţei cu rechizitoriu.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 23.09.2019 opisul şi fotocopii de pe documentele la care a făcut referire, aflate în vol. IV, dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea, au fost depuse la dosar după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 23.09.2019 o cerere în dublu exemplar, în temeiul art. 420 alin. (5) rap. la art. 100 şi următoarele din C. proc. pen., prin care a solicitat admiterea în apărare şi în susţinerea motivelor de apel formulate de apelantul intimat inculpat în prezenta cauză, a unor mijloacele de probă, precum şi administrarea altor probe a căror necesitate reiese din cercetarea judecătorească şi fotocopiile unor înscrisuri anexate, aflate în dosarul Înaltei Curţi.

Astfel, în conţinutul cererii se solicită proba cu înscrisuri anexate la cerere, respectiv:

1. Declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul x/2018 al P.I. C. civ..J. -

Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă (art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.), represiune nedreaptă şi complicitate la represiune nedreaptă (art. 283 alin. (1) şi (2) din C. pen.), influenţarea declaraţiilor (art. 272 alin. (1) din C. pen.), favorizarea făptuitorului (art. 269 alin. (1) din C. pen.), fals intelectual, fals şi uz de fals (art. 321 alin. (1), (32)2 şi art. 323 din C. pen.), cu referire la modul în care s-a efectuat urmărire penală în dosarul nr. x/2013 al D.N.A. în care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului intimat inculpat.

a) declaraţia martorului OOOOO. din 15.04.2019 (este în relaţii apropiate cu familia persoanei vătămate D., în perioada 2012-2016 a fost şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor). Aceasta are legătură cu faptele reţinute la punctul 2 şi 1 din rechizitoriu 421/P/2013.

Teza probatorie: Martorul a relatat în declaraţie că are cunoştinţa despre împrejurări care relevă lipsa de credibilitate a persoanei vătămate D., modul neloial, abuziv, în care aceasta a fost audiată de organul de urmărire penală, precum şi despre aspecte care justifică poziţia interesată şi nesinceră a unor martori procurori audiaţi în prezenta cauză. Astfel a arătat că a aflat direct de la un membru al RRRR. că persoana vătămată D. nu a depus plângere împotriva apelantului intimat inculpat şi că în realitate, declaraţia acesteia de la D.N.A. Oradea a fost concepută şi consemnată fără participarea sa, căreia i s-a cerut să o semneze necunoscându-i conţinutul (o situaţie similară a fost evidenţiată şi de martorul NN.), dar şi că a constat în mod direct ajutorul dat de unii procurori denunţătorul L..

b) declaraţiile martorilor VVVVV. şi ZZ. din 06.05.2019 şi 10.05.2019.

Teza probatorie: S-a apreciat că declaraţiile evidenţiază lipsa de credibilitate a martorului NNN. (audiat în legătură cu fapta de şantaj - punctul 2 din rechizitoriu), precum şi modul nelegal în care organul de urmărire penală a administrat probele. În declaraţie, martora a arătat că i s-a cerut să confirme un denunţ nereal împotriva apelantului intimat inculpat care urma să fie conceput în numele martorului ZZ.. Împrejurarea pretinsă să fie susţinută de VVVVV. a fost relatată de martorul NNN. în declaraţia pe care a dat-o la D.N.A. Oradea la 02.10.2014, acest fapt dovedind o înţelegere ocultă cu anchetatorii. Lipsa de credibilitate şi faptul că NNN. că este un martor interesat pentru a susţine o acuzaţie nedreaptă, este reflectat de declaraţia martorului ZZ. în care acesta a arătat că procurorul UUUUU. a exercitat presiuni şi ameninţări asupra sa pentru a-l determina să fie de acord cu un denunţ în care să învedereze tocmai cele relatate mincinos de NNN..

c) declaraţia martorei WWWWW. din 09.05.2019 (martora are calitatea de judecător la Curtea de Apel Oradea).

Teza probatorie: Declaraţia martorei s-a apreciat că reprezintă o probă care confirmă că apelantul intimat inculpat nu a comis infracţiunea prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006, reţinută la punctul 6 din rechizitoriu, dar şi faptul că martorul procuror II. a cunoscut cu certitudine cauza morţii victimei de la care s-au prelevat organe, şi că implicit respectiva prelevare nu a compromis autopsia (în ordonanţa din 06.12.2014 - dosar urmărire penală - s-a motivat respingerea unei cereri de probaţiune pe considerentul ca compromiterea autopsiei s-a investigat prin audierea procurorului de caz II.). În declaraţie judecătoarea WWWWW. a relatat şi despre modul nelegal în care organul de urmărire penală a urmărit să producă probe nereale care să sprijine acuzaţiile aduse apelantului intimat inculpat, chiar dacă prin respectivele acţiuni erau favorizaţi nişte criminali.

d) declaraţiile martorilor XXXXX. şi YYYYY., suport magnetic conţinând înregistrarea luării declaraţiei martorului H. la D.N.A. Oradea şi redarea în forma scrisă a respectivei înregistrări.

Teza probatorie: Martorii indicaţi au participat, în calitate de apărători ai apelantului intimat inculpat, la efectuarea unor acte de urmărire penală în dosarul nr. x/2013. În declaraţiile date la secţia pentru Investigarea Infracţiunilor au relatat despre fapte şi împrejurări relevante referitoare la modalitatea abuzivă şi neloială de administrare a probelor, contrară principiilor prev. de art. 5 şi 101 din C. proc. pen.. Astfel au arătat că organul de urmărire penală a procedat la audierea martorilor după ce erau purtate discuţii prealabile, pregătitoare cu aceştia, pe marginea a ceea ce trebuia să conţină declaraţiile, fără ca apărătorii să fie prezenţi, în unele situaţii s-au recurs la acţiuni care să împiedice prezenţa apărătorilor la audieri, recurgându-se chiar la scoaterea lor în afara sediului D.N.A., unii martori au fost ameninţaţi, etc. Înregistrarea audio şi redarea scrisă relevă că declaraţia martorei H. aparţine în fapt în proporţie covârşitoare procurorului UUUUU., ca anchetatorul a consemnat cu ştiinţă împrejurări nereale sau a omis să consemneze aspecte esenţiale, ori să înlăture din declaraţie susţineri despre care martora a arătat că nu-i aparţin, că a procedat la completarea declaraţiei după o discuţie particulară cu martora, după ce i-a cerut apărătorului să părăsească biroul de anchetă.

e) declaraţiile martorilor ZZZZZ., O. şi AAAAAA. din 02.04.2019.

Teza probatorie: Martorii au relatat în declaraţii fapte şi împrejurări importante care reflectă lipsa de credibilitate şi interesul denunţătorului L. de a face declaraţii nereale, modul neloial de administrare a probelor de către organul de urmărire penală, precum şi interesul martorilor procurori X. şi Y. pentru poziţia nesinceră pe care au adoptat-o în cauză. Declaraţiile arată că în realitate L. şi complicii său au avut şi au protecţie judiciară tocmai din partea procurorului anchetator UUUUU. şi a martorilor procurori X. şi Y., ca relaţie foarte apropiată cu L., materializată prin vizite şi petreceri la sediul firmei acestuia a avut-o nu inculpatul A., ci procurorul UUUUU., ca între acesta şi denunţător au existat înţelegeri oculte privind formularea unor denunţuri şi producere de probe nereale.

2. Declaraţii din dosarul x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi un document existent în dosarul menţionat. În cauză s-au efectuat cercetări în legătură cu comiterea de către martorul X., cu prilejul declaraţiei date în faza de urmărire penală a dosarului privind pe apelantul intimat inculpat, a infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 273 şi 268 alin. (2) din C. pen.. Există indicii (probe) indiscutabile că acesta a depus la dosarul P.I. C. civ..J. înscrisuri falsificate, fapt pentru care a solicitat extinderea urmăririi penale faţă de acesta în dosarul nr. x/2018 al secţiei pentru Combaterea Infracţiunilor din Justiţie.

a) declaraţia martorului X. din 03.11.2017.

Teza probatorie: declaraţia dată, care face referire la aceiaşi stare de fapt

Reţinută şi în prezenta cauză prin rechizitoriu (punctul 3 din actul de sesizare), reflectă reaua credinţă şi lipsa de sinceritate a martorului X.. Astfel, după ce a constat ca împrejurări esenţiale pe care le-a relatat în cauza privind pe apelantul intimat inculpat au fost infirmate la Curtea de Apel Timişoara de martorii EE. şi JJJJ., X. a invocat în dosarul nr. x/2017 alte împrejurări şi stări de fapt nereale, total opuse celor arătate până la acel moment în cauza care face în prezent obiectul dosarului nr. x/2018 Declaraţia din dosarul nr. x/2017 conţine numeroase alte aspecte vădit contradictorii cu cele învederate în prezenta cauză, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

b) declaraţia martorei BBBBBB. dată în dosarul nr. x/2017 la 22.11.2017.

Teza probatorie: declaraţia martorei evidenţiază lipsa de credibilitate a

Martorului X. cu privire la faptele şi împrejurările de fapt pe care acesta le-a invocat în susţinerea acuzaţiei de la punctul 3 din rechizitoriu. Astfel, în declaraţie, BBBBBB. a infirmat relatările martorului X. cu referire la predarea cu rechizitoriu a dosarului x/2008, la modul de predare a dosarelor soluţionate, inclusiv la pretinsa predare a dosarelor altfel decât prevede legea, în baza unor evidenţe personale.

BBBBBB. a avut calitatea de grefier şef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în perioada 2005-2010, calitate în care a primit, personal sau printr-un alt grefier desemnat, toate dosarele soluţionate şi predate de procurori.

c) adresa din 08.11.2017 pe care procurorul X. a trimis-o la dosarul nr. x/2017.

Teza probatorie: conţinutul adresei atestă la modul evident că X. a conţinut cu atitudinea nesinceră şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 06.06.2019, când printre altele, a relatat împrejurări contrare adevărului cu referire la condica personală de lucrări penale, la împrejurările în care a prezentat-o şi a predat o copie a acesteia la dosarul nr. x/2017.

3. Alte documente şi înscrisuri utile pentru justa soluţionare a cauze care pot contribui la aflarea adevărului în cauză.

a) Copie extras sentinţa penală nr. 123 pronunţată în dosarul x/2017 de Curtea de Apel Timişoara

Teza probatorie: Prin examinarea sentinţei instanţa poate să constate împrejurarea că L. este o persoană necredibilă şi prin prisma faptului că prezenta cauză nu este singura în care a făcut susţineri nereale. Fiind un apropiat al procurorului UUUUU., L. a fost folosit de acesta şi în alte cauze penale, fie pentru a face denunţuri nereale, fie pentru a susţine nesincer astfel de denunţuri, aspect constatat prin sentinţa penală invocată.

b) procesele-verbale din 24.05.2011 şi 04.10.2013 privind evaluarea activităţii profesionale a apelantului intimat inculpat pentru perioada 2008-2010, precum şi pentru întreaga perioadă în care a desfăşurat activitatea de procuror.

Teza probatorie: procesele-verbale confirmă că apelantul intimat inculpat, contrar tezei din rechizitoriu, şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea legii, a avut în activitatea desfăşurată rezultate deosebite, a sprijinit procurorii pentru soluţionarea dosarelor pe baza unei practici unitare, acţiunile întreprinse au condus la scăderea substanţială a dosarelor cu vechime în sistem, la reducerea numărului de inculpaţi achitaţi definitiv, a numărului de dosare restituite de instanţe. Procesul-verbal din 24.05.2011 atestă şi faptul că în cursul anului 2009, chiar în calitate de prim procuror, a soluţionat personal nu unul, ci 411 dosare penale.

c) procesul-verbal de sesizare din oficiu din 02.11.2016 şi soluţia adoptată în dosarul x/2018 de către secţia de Combatere a Infracţiunilor din Justiţie, format ca urmare a sesizării procurorului X..

Teza probatorie: Documentele reflectă reaua-credinţă şi poziţia ostilă a martorului X. faţă de persoana apelantului intimat inculpat, care poate explica atitudinea procesuală nesinceră pe care a adoptat-o în calitate de martor în prezenta cauză dedusă judecăţii. Sesizarea din oficiu, raportat la persoana apelantului intimat inculpat a fost realizată fără ca să existe un minim indiciu cu privire la o eventuală faptă penală, doar pentru a fi supus unor măsuri de supraveghere tehnică în anul 2016. Aceste împrejurări au fost confirmate prin soluţia de clasare adoptată la 10.12.2018 în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

S-a considerat că tezele probatorii indicate sunt relevante în contextul obiectului probaţiunii din prezenta cauză, probele fiind necesare pentru stabilirea adevărului. În măsura în care se va aprecia să se impune clarificarea împrejurărilor relevante pentru cauza prin audierea nemijlocită a martorilor, considerând insuficiente în acest sens declaraţiile indicate, a solicitat să se procedeze la audierea martorilor la care se face referire.

II. Efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a comunica instanţei dosarul de casă nr. x/2013 la care este conexat şi dosarul nr. x/2014.

Conform adresei nr. x/2019 a secţiei pentru Combaterea Infracţiunilor din Justiţie dosarul nr. x/2013 nu se afla la secţia respectivă, urmând să fie trimis de D.N.A. la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza solicitării 1065/1/2018, însă nu cunosc ca respectivei cerere să i se fi dat curs.

Teza probatorie:Comunicarea dosarului de casă nr. x/2013 este necesară pentru garantarea dreptului la apărare prev. de art. 10 din C. proc. pen., în vederea cunoaşterii tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală care nu se regăsesc în integralitatea lor la dosarul aflat la instanţă. Astfel nu au fost ataşate la dosarul cu care a fost sesizată instanţa înregistrarea audio a declaraţiei de suspect dată de apelantul intimat inculpat la 09.10.2014, procesul-verbal de confruntare dintre martora JJJ. şi denunţătorul L., declaraţiile martorilor CCCCCC. şi DDDDDD., procesele-verbale de consemnare a activităţilor de supraveghere (supraveghere video, ambientală, prin fotografiere) care au stat la baza sesizării din oficiu de la data de 30.05.2014 pentru faptele prev. de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 207 alin. (1) din C. pen.

La termenul de judecată de la 26 septembrie 2019, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 122 rap. la art. 381 alin. (1), art. 382 şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. a procedat la audierea martorilor NN., H., TT. şi UU., sub prestare de jurământ, declaraţiile acestora fiind consemnate, semnate şi ataşate la dosarul cauzei, aflate în vol. IV, dosarul Înaltei Curţi.

În timpul audierii martorului NN., Înalta Curte a respins întrebările formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. indicate în concret, cu motivarea că martorul se autoincriminează; cu motivarea că nu face obiectul cauzei, cu motivarea că are caracter subiectiv şi deductiv, a respins întrebarea adresată de către reprezentantul Ministerului Public, indicată în concret, cu motivarea că este nerelevantă.

Înalta Curte a pus în discuţie cererile formulate de apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, amplele concluzii ale părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă.

Înalta Curte, deliberând asupra cererilor de probatorii formulate de apelantul intimat inculpat A., în temeiul art. 420 alin. (5) raportat la art. 100 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen. a constatat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în procesele penale, problematica administrării probelor trebuie analizată din perspectiva paragrafelor 2 şi 3 ale art. 6, respectiv dreptul la un proces echitabil, din Convenţia Europeană.

Doctrina a subliniat că însăşi preeminenţa dreptului nu poate fi concepută fără accesul la o justiţie independentă şi imparţială, ceea ce presupune garantarea dreptului la un proces echitabil.

Dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenţia Europeană implică respectarea unui anumit număr de garanţii, unele generale, care privesc toţi justiţiabilii, şi unele speciale, rezervate a priori persoanelor acuzate în sensul european al termenului.

Curtea Europeană reaminteşte că, în principiu, instanţelor naţionale le revine sarcina de a apreciat probele pe care le-au obţinut şi relevanţa celor pe care acuzaţii doresc să le prezinte (pct. 65-69 din cauza Previti împotriva Italiei din 12 februarie 2013 - cererea nr. x/08, introdusă la 21 decembrie 2007 şi pct. 68 din cauza Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei din 6 decembrie 1988, cererea nr. x/83). A mai reţinut Curtea Europeană că dispoziţiile art. 6 § 3 lit. d) le lasă instanţelor interne sarcina de a hotărî cu privire la utilitatea unei propuneri de probă cu martori (pct. 26 din cauza Asch împotriva Austriei din data de 26 aprilie 1991 - cererea nr. x/86).

Înalta Curte constată că prin administrarea acestor probe solicitate de către inculpat, procesul penal nu reprezintă numai o activitate judiciară, ci un proces de cunoaştere amplu, în cadrul căruia instanţa are nevoie de date sau dovezi pentru a stabili dacă o persoană este sau nu vinovată de săvârşirea unei infracţiuni prin prisma principiului aflării adevărului.

Condiţia administrării probelor derivă din obligaţia impusă organului judiciar, prev. de art. 5 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit căruia:

"Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului."

Conform liberei aprecieri a probelor, instanţa îşi formează o convingere şi nu este ţinută vreodată de evaluarea dată probelor de către un alt organ judiciar.

Faţă de aceste considerente teoretice, Înalta Curte, în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis, ca fiind utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei următoarele probe:

- în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis proba testimonială cu audierea martorului OOOOO., solicitată de apelantul intimat inculpat A..

- în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis proba cu înscrisuri, constând în procesele-verbale din 24.05.2011 şi 04.10.2013 privind evaluarea activităţii profesionale a inculpatului pentru perioada 2008-2010, precum şi pentru întreaga perioadă în care a desfăşurat activitatea de procuror, solicitată de apelantul intimat inculpat A..

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, respectiv declaraţia martorului OOOOO., declaraţiile martorilor VVVVV. şi EEEEEE., declaraţia martorei WWWWW., declaraţiile martorilor XXXXX. şi YYYYY., precum şi declaraţiile martorilor ZZZZZ., O. şi AAAAAA., solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză, ca urmare a faptului că declaraţiile solicitate se află într-o altă cauză aflată în cursul urmăririi penale la o altă unitate de parchet.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în declaraţii din dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi într-un document existent în dosarul menţionat, respectiv declaraţia martorului X. din 03.11.2017, declaraţia martorei BBBBBB. din 22.11.2017, precum şi în adresa di 08.11.2017 pe care procurorul X. a trimis-o la dosarul nr. x/2017, solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în copie extras sentinţa penală nr. 123, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Timişoara, precum şi în procesul-verbal de sesizare din oficiu din 02.11.2016 şi soluţia adoptată în dosarul nr. x/P/2018 de către secţia de Combatere a Infracţiunilor din Justiţie, format ca urmare a sesizării procurorului X., solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a comunica instanţei dosarul de casă nr. x/2013 la care este conexat şi dosarul nr. x/2014, solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente probe.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi U.M. 0840- Bucureşti, pentru ca aceste instituţii să precizeze dacă în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi x/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor SRI, iar în caz afirmativ, să comunice instanţei de judecată în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţilor de acordare a sprijinului în discuţie), solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii, solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, prin care să comunice:

- dacă între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie au fost încheiate documente (act/protocol/plan de acţiune) de colaborare/cooperare cu referire la dosarele nr. x/2013 şi y/2014 (actual dosar x/2018);

- dacă a existat sprijin tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat investigaţii informative în cauză;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteză afirmativă, să indice punctual activităţile derulate de această instituţie în cauza de faţă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte faţă de lipsa nejustificată a martorilor KK. şi JJ. a emis mandate de aducere cu însoţitor pe numele acestora, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor KK. şi JJ., precum şi a intimatei părţi vătămate D. a amânat cauza la data de 24 octombrie 2019, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 26 septembrie 2019, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 24 octombrie 2019, Înalta Curte constatând întemeiată cererea formulată de intimata persoană vătămată D. pentru imposibilitate de prezentare la termenul de judecată, din motive medicale, având în vedere cererea formulată de martorul OOOOO., prin care a solicitat audierea în calitate de martor la un termen viitor de judecată, întrucât se află în imposibilitate de prezentare la termenul de judecată, întrucât în perioada 22 octombrie 2019 - 25 octombrie 2019, este plecat din ţară, faţă de lipsa martorilor KK. şi JJ., a dispus emiterea de mandate de aducere cu însoţitor pe numele acestora, precum şi în vederea continuării cercetării judecătoreşti prin audierea martorilor KK., JJ. şi OOOOO., precum şi a intimatei părţi vătămate D., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 21 noiembrie 2019, s-a referit că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a înaintat la dosarul cauzei un proces-verbal de neexecutare a mandatului de aducere privind pe martorul KK., din care rezultă că acesta are afecţiuni medicale, respectiv prezintă insuficienţă renală, precum şi că nu poate fi transportat; proces-verbal la care au fost ataşate şi înscrisuri medicale;martorul X. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, fiind audiat la un termen anterior în cauză; apelantul intimat inculpat A., prin apărător ales, a depus la datele de 04 noiembrie 2019 şi 07 noiembrie 2019 cereri pentru efectuarea de fotocopii de pe actele dosarului, cereri care au fost valorificate; în ceea ce-l priveşte pe martorul JJ. a fost depus la dosarul cauzei, de către Poliţia Oraşului Stei, procesul-verbal de imposibilitate a executorii mandatului de aducere, întrucât acesta lucrează în Germania şi nu se poate prezenta în faţa Înaltei Curţi, în vederea audierii, întrucât nu beneficiază de concediu pentru a veni în ţară, iar în situaţia în care ar veni fără acordul angajatorului şi-ar pierde locul de muncă.

Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 rap. la art. 380 din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea părţii vătămate D., declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

Ulterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 122 rap. la art. 381 alin. (1), art. 382 şi art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la audierea martorului OOOOO., sub prestare de jurământ, declaraţia acestuia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. cu încuviinţarea Înaltei Curţi a depus la dosarul cauzei înscrisurile referitoare la proba privind convorbirile telefonice, probă solicitată de inculpatul pe care îl asistă şi încuviinţată, prin încheierea din 11 octombrie 2018.

La solicitarea preşedintelui completului de judecată, reprezentantul Ministerului Public a precizat că martorii KK. şi JJ. au fost propuşi de parchet şi că înţelege să renunţe la audierea acestora, solicitând, totodată, instanţei să nu mai insiste în audierea lor.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a precizat că poate renunţa la audierea acestor doi martori, însă oricum înţelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru a pregăti concluzii pe fondul cauzei. A susţinut că nu insistă în audierea acestora, fiindu-i indiferent dacă aceştia se vor prezenta sau nu la termenul pe care înţelege să-l solicite a se acorda în cauză.

După deliberare, Înalta Curte a luat act de poziţia exprimată de reprezentantul Ministerului Public, în sensul că renunţă la audierea martorilor KK. şi JJ., probă încuviinţată de instanţă, faţă de imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei probe testimoniale, care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat încheiată cercetarea judecătorească în apel şi a acordat cuvântul în dezbateri. Totodată a pus în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public că pronunţarea soluţiei va fi amânată pentru două săptămâni, urmând ca tot ceea ce se va detalia sub aspectul acuzaţiilor şi, în acelaşi timp, al apărărilor, să fie menţionate şi în cuprinsul eventualelor concluzii scrise ce se vor depune la dosarul cauzei.

În continuare, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a solicitat încuviinţarea probei cu trei înscrisuri, de care intenţionează să se folosească în susţinerea concluziilor pe care le va formula în faţa Înaltei Curţi. Totodată a arătat că instanţa urmează a aprecia dacă le poate depune la dosarul cauzei la acest termen sau le va ataşa concluziilor scrise.

Faţă de cele precizate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., Înalta Curte i-a pus în vedere apărării să le menţioneze înainte de a pune concluzii pe fondul cauzei.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a susţinut că este vorba despre declaraţia numitului UU., dată în dosarul de mărturie mincinoasă, despre o adresă în care este indicată perioada în care inculpatul a efectuat concedii de odihnă în intervalul anilor 2009-2010, pentru a se demonstra că acesta nu putea să confirme rechizitoriul despre care se susţine că a fost distrus de dumnealui, precum şi despre adresa înaintată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, Regiunea 1 Bihor, cu privire la probleme deplasărilor cu echipa de fotbal.

Reprezentantul Ministerului Public nu s-a opus încuviinţării probei cu înscrisuri, solicitată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A..

După deliberare, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisurile menţionate anterior, probă solicitată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., apreciind că sunt pertinente şi utile soluţionării cauzei şi a constatat proba administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. au susţinut ample concluzii pe apelurile declarate şi cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj, fiind consemnată poziţia Înaltei Curţi, precum şi concluziile apărătorului ales al intimaţilor inculpaţi B. şi C., concluziile reprezentantului parchetului pe apelul declarat de apelantul intimat inculpat, precum şi poziţia din ultimul cuvânt al apelantului intimat inculpat şi intimatului inculpat.

Astfel, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că, în ceea ce priveşte apelul declarat de parchet, prin motivele scrise de apel depuse la dosarul cauzei, se critică greşita achitare a inculpatului A. pentru cele mai multe dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, precum şi a inculpaţilor B. şi C..

A învederat instanţei că va face referire la motivele de apel ale parchetului în cele ce urmează, însă, mai întâi, doreşte să precizeze că, analizând aceste motive de apel, situaţia de fapt menţionată în actul de sesizare şi în hotărârea instanţei de fond, precum şi hotărârea pronunţată de instanţa de fond, a constatat că este o problemă în ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare pe care instanţa de fond a considerat-o ca fiind dovedită, pentru care a aplicat şi o pedeapsă dar a făcut o încadrare juridică greşită, în sensul că instanţa a reţinut că este incident art. 207 alin. (1) din C. pen., instanţa apreciind că legea mai favorabilă este C. pen. în vigoare la acest moment. A făcut referire la ameninţările inculpatului, la starea de temere a persoanei vătămate, arătând că toate acestea aveau ca scop obţinerea sumei de bani, rest al acelui împrumut. Însă, cu toate acestea, încadrarea juridică a rămas pe art. 207 alin. (1) din C. pen., care priveşte un folos nepatrimonial şi, nu pe alin. (3) al acestui articol, care face referire la un folos patrimonial. Din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de fond a apreciat că este una greşită.

La interpelarea Înaltei Curţi, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu solicită schimbarea de încadrare juridică, întrucât aici sunt mai multe situaţii. În ipoteza în care soluţia rămâne ca la instanţa de fond, atunci ar trebui schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (3) din C. pen.

A susţinut că nu solicită acest lucru, întrucât, în raport, cu motivele de apel ale parchetului, prin care se arată că se solicită condamnarea inculpatului pentru mai multe infracţiuni, consideră că lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior, care nu mai priveşte această diferenţiere între un folos patrimonial sau nepatrimonial. Pentru aceasta, a considerat că din acest punct de vedere este o problemă de aplicare a legii mai favorabile. A apreciat că este incident C. pen. anterior, raportat la motivele de apel ale parchetului, prin care se solicită condamnarea inculpatului pentru mai multe infracţiuni. De asemenea, a învederat că nu va detalia de ce este o lege penală mai favorabilă, însă în principiu, totul se leagă de existenţa concursului de infracţiuni şi de modalitatea în care acesta ar trebui sancţionat, în sensul că nu este obligatoriu acel cumul. Cu toate acestea, a arătat că nu poate să nu precizeze faptul că, dacă hotărârea rămâne fix ca la instanţa de fond, atunci încadrarea juridică corectă ar trebui să fie cea a art. 207 alin. (3) din noul C. pen.. Aceasta, ca problemă prealabilă.

Faţă de acest aspect prealabil, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., a învederat instanţei că indiferent dacă reprezentantul Ministerului Public solicită sau nu schimbarea de încadrare juridică, tot o schimbare de încadrare juridică este. Întrucât, în raport, cu împrejurarea că parchetul nu identifică un folos nepatrimonial şi, deci nu vede un şantaj în condiţiile unui folos nepatrimonial, dar îl vede în condiţiile unui folos patrimonial şi, atunci ne încadrăm pe un alt text de lege, a considerat că tot o schimbare de încadrare juridică este. Întreaga apărare şi întregul eşafodaj al concluziilor se fundamentează pe dispoziţiile art. 207 alin. (1) din C. pen., din punctul său de vedere.

În completare, cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A., a învederat instanţei că problema se pune în felul următor, respectiv reprezentantul Ministerului Public nu solicită schimbarea de încadrare juridică decât dacă se menţine soluţia din hotărârea atacată. În condiţiile acestea, apărarea nu are posibilitatea de a formula o apărare, în raport, cu o potenţială altă încadrare juridică a faptei. Acesta este motivul pentru care a apreciat că ar trebui tranşată această problemă, întrucât nu este vorba de lege penală mai favorabilă. Întrucât, dacă hotărârea rămâne la fel şi ea nu a fost apelată şi se susţine în continuare că nu este apelată pe acest punct, practic Înalta Curte chiar dacă va aprecia că încadrarea juridică este greşită, dacă nu este pusă în discuţie din oficiu, ea nu mai poate fi schimbată. Sigur, şi apărarea solicită achitarea şi atunci nu prezintă interes în mod deosebit încadrarea juridică.

În continuare, Înalta Curte a arătat că se discută în prealabil pentru că aici este o problemă referitoare la schimbarea sau nu a încadrării juridice, în raport, şi cu respectiva decizie a Curţii Constituţionale. Nu se poate face altfel, motiv pentru care a şi fost pus în discuţie, cu titlu prealabil, acest lucru.

Cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A., a considerat că atâta timp cât se contestă această încadrare juridică, ea îmbracă forma unei schimbări de încadrare juridică şi ar trebui tranşată înainte de soluţionarea apelurilor declarate în cauză.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi B. şi C. a susţinut cele expuse de antevorbitorii săi.

După deliberare, Înalta Curte a arătat că se va pronunţa pe motivele de apel cu care a fost învestită, cadrul procesual fiind dat exclusiv de motivele de apel formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei, cu privire la aspectele criticate şi, nu şi alte precizări prealabile făcute de reprezentantul Ministerului Public. Ca atare, instanţa se va pronunţa strict pe motivele de apel formulate în cauză.

Pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public a solicitat a se avea în vedere că se critică parţial soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, sub aspectul soluţiilor de achitare dispuse în cauză.

Prin actul de sesizare s-au adus mai multe acuzaţii faţă de inculpatul A. legate de modalitatea în care acesta şi-a desfăşurat atribuţiile de serviciu, în calitate de prim - procuror, în legătură cu anumite dosare ce au fost date spre soluţionare unor procurori, care aveau calitatea de procurori de execuţie, din cadrul parchetului pe care acesta îl conducea. Raportat la aceste dosare, respectiv dosarele nr. x/2008, y/2008 şi 7515/P/2008, s-au reţinut infracţiuni de abuz în serviciu, infracţiuni de favorizare a făptuitorului şi infracţiuni de distrugere; câte una dintre aceste infracţiuni pentru fiecare activitate legată de acel dosar cu numărul indicat.

În ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, a solicitat a fi avute în vedere aspectele invocate de parchet, pentru că la dosar au fost depuse din partea parchetului precizări cu privire la dispoziţii legale care ar fi fost încălcate de inculpat în desfăşurarea activităţii sale de prim - procuror şi, s-a făcut referire la dispoziţiile art. 304 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., al căror echivalent îl constituie prevederile art. 220 din vechiul C. proc. pen., la art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004, la art. 64 alin. (3) din acelaşi act normativ menţionat anterior, precum şi la art. 4 din Legea nr. 303/2004, care stabilesc principii legate de desfăşurarea activităţii procurorilor.

Raportat la activitatea strict reţinută în actul de sesizare, din punctul său de vedere, sunt incidente şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cele legate de desfăşurarea activităţii de către procurori potrivit principiului legalităţii, art. 64 din Legea nr. 304/2004 în modalitatea în care acest articol prevede că dispoziţiile procurorului ierarhic superior date în scris şi în conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, aceasta raportat la calitatea acestuia de prim - procuror. În soluţiile dispuse, procurorul este independent în condiţiile prevăzute de lege, aceasta raportat la tipul de relaţii care ar trebui să existe între un procuror cu funcţie de conducere şi un procuror cu funcţie de execuţie, alin. (3) al art. 64 din Legea nr. 304/2004 făcând o referire specială la faptul că soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de procurorul ierarhic superior atunci când sunt apreciate ca fiind nelegale. Se face referire în actul de sesizare la soluţia adoptată de către procuror şi la o desfăşurare ulterioară a activităţii care este practic neconformă acestui articol. Mai există o dispoziţie legală, art. 64 alin. (4) din Legea 304/2004, care priveşte în mod concret modul în care o lucrare care este dată unui procuror poate fi luată de la acesta şi trecută la un alt procuror. Legea prevede în mod clar trei astfel de situaţii. În cazul de faţă, s-a făcut referire la existenţa unor dosare care au fost repartizate unor procurori, din toate înscrisurile depuse în cauză, rezultând în mod clar faptul că, deşi dosarul era repartizat unui procuror, în cele din urmă soluţia a fost dispusă de un cu totul alt procuror.

Strict legat de modalitatea în care a fost motivată hotărârea instanţei de fond, a învederat că în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, judecătorul fondului a apelat la un procedeu juridico - raţional, în baza căruia a considerat că nu ar putea fi vorba despre aceste infracţiuni. Practic, judecătorul a analizat mai întâi infracţiunea de distrugere, ajungând la concluzia că aceasta nu ar putea să existe. Ulterior, plecând de la acest fapt stabilit, a considerat că nici celelalte două infracţiuni, de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului nu pot exista, pentru că nu a existat infracţiunea de distrugere.

Or, apelând la acest procedeu, din punctul său de vedere, s-a greşit, pentru că în niciun fel nu a mai fost analizat dacă există sau nu abuz în serviciu, dacă există sau nu favorizarea făptuitorului. Judecătorul fondului a apreciat, făcând referire la acele acte întocmite de procurori, existând mărturii, în sensul că au fost întocmite acele rechizitorii şi date spre viză secretariatului, că nu am putea vorbi despre un act procedural complet, atâta timp cât nu am avea un număr complet de rechizitorii, cât timp acestea nu ar avea ştampila Parchetului, precum şi atâta timp cât acesta nu ar conţine şi verificarea făcută de către prim - procuror.

A considerat că un astfel de raţionament are la bază o nu atât de bună cunoaştere a activităţii desfăşurată de parchet, pentru că în parchet, în momentul în care un procuror de execuţie dă o soluţie procedurală în acel caz şi urmează ca în raport de situaţie, acesta să semneze un rechizitoriu sau o soluţie de clasare, toată lucrarea acestuia este înaintată prin secretariat către şef, dar asta nu înseamnă că acel înscris pe care el l-a întocmit şi care poate fi un rechizitoriu sau o soluţie de clasare, nu ar avea o valoare de înscris, nu ar avea o valoare juridică. Întrucât, într-o astfel de situaţie, ar fi total inutile acele dispoziţii legale la care a făcut referire, cele care stabilesc că un procuror îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, că dispoziţiile procurorului şef sunt obligatorii numai dacă se dau în formă scrisă şi că soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate de procurorul şef numai în scris şi numai motivat atunci când sunt nelegale şi netemeinice. Dacă acel înscris întocmit de procuror care poate fi rechizitoriu sau o soluţie de clasare, dar în principiu, exprimă o soluţie a acestuia cu privire la un dosar, nu ar avea valoare, atunci legea nu ar mai interveni şi ar impune procurorului şef ca să infirme în scris, motivat, soluţia dată de procurorul de execuţie; acest lucru s-ar putea face fără niciun fel de intervenţie a legii.

A opinat că tocmai această dispoziţie legală este cea care consacră faptul că, la acel moment, acel înscris, care este rechizitoriu, sau soluţie de clasare, dispus de procurorul de execuţie, are o valoare de înscris ca orice alt înscris din dosar, dar care nu poate fi nebăgat în seamă de către prim-procuror şi nici nu poate fi distrus, apreciindu-se că acela nu ar fi un act procedural complet pentru că nu ar avea ştampila unităţii, pe care oricum procurorul de execuţie nu o poate pune şi considerându-se, de asemenea, că nu ar avea numărul total de exemplare, pe care nu procurorul de execuţie le face, precum şi că nu conţine viza şefului, pe care la acel moment nu o poate obţine.

Plecând de la acest fapt, a considerat că în cauză este dovedit faptul că rechizitoriile întocmite de procurorii X., Y. şi EE., în dosarele la care a făcut referire, au fost depuse la secretariatul parchetelor. A apreciat că declaraţiile date de procurori în acest sens şi anumite înscrisuri depuse de aceştia, legate de modalitatea în care şi-au ţinut evidenţa personală, fac dovada existenţei acestor rechizitorii, astfel că nu ar putea exista un dubiu cu privire la declaraţiile acestora, legat de întocmirea rechizitoriului, plecând de la ceea ce a afirmat inculpatul, că aceste declaraţii ar fi nişte acte de răzbunare.

De asemenea, mai există o menţiune în hotărâre, în sensul că s-a considerat de judecătorul cauzei că nu ar fi existat acele rechizitorii pentru faptul că în registrele parchetului nu s-ar fi menţionat în mod concret că acele rechizitorii au fost întocmite. Or, această motivare, din punctul său de vedere nu face dovada existenţei acelui rechizitoriu ca înscris, pentru că nu acesta este rolul registrelor întocmite de parchet. Acestea au rolul de a menţiona diverse elemente, de a ţine o evidenţă, dar nu de a stabili caracterul existenţei sau nu a unui rechizitoriu. Faptul că nu ar exista acea menţiune în registru nu este de natură să ducă la inexistenţa unui înscris, rechizitoriul, care ar fi fost întocmit în cauză. O eventuală existenţă incompletă a acelor registre ar duce către alte sancţiuni disciplinare pentru cei care le au în evidenţă, dar, în niciun caz, în opinia sa, acest fapt nu ar însemna că nu a existat acel rechizitoriu.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008, a precizat că mijloacele de probă la care a făcut referire dovedesc existenţa rechizitoriului întocmit de procurorul X.. Acesta a întocmit respectivul rechizitoriu, l-a depus la mapa inculpatului A., prin secretariat, iar această soluţie dispusă de procurorul X. nu a fost infirmată, conform dispoziţiilor legale la care a făcut referire. Ulterior, acest dosar a fost trecut de la procurorul X. la domnul prim-procuror de la acel moment, inculpatul A., care a dispus o soluţie în acel dosar, cu totul alta decât acea soluţie de trimitere în judecată.

Din punctul său de vedere, toată această activitate care neprocedural a constat într-o infirmare şi, de asemenea, această activitate neprocedurală care a constat în faptul de a se lua dosarul de la procurorul X. şi de a se da inculpatului A. de către el însuşi, este o activitate nelegală şi acest lucru îmbracă caracterul unei infracţiuni.

Registrul de evidenţă al dosarelor relevă clar acest fapt, modul în care s-a repartizat acel dosar, la ce dată, la ce procuror şi, respectiv ce procuror a dat o soluţie în acel dosar. În volumul 6 de urmărire penală există aceste registre.

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului, a apreciat că prin modalitatea de infirmare neprocedurală, de retransmitere a dosarului către un alt procuror, de dare a unei soluţii total diferită faţă de cea de trimitere în judecată, a dus în final la favorizarea acelei persoane care era cercetată în cauză.

Sub aspectul infracţiunii de distrugere, strict pentru dosarul nr. x/2008, a învederat că nu poate opina, în sensul existenţei acesteia pentru că, raportat la mijloacele de probă existente, nu rezultă că efectiv inculpatul a distrus acel rechizitoriu într-o modalitate care să îmbrace o formă penală. Astfel că raportat la acest dosar, în opinia sa, sunt două infracţiuni care sunt dovedite, respectiv de abuz în serviciu şi favorizare a făptuitorului.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008, a considerat că mijloacele de probă dovedesc existenţa rechizitoriului întocmit de procurorul Y., prezentând relevanţă din acest punct de vedere declaraţiile date în cauză de martorii Y. şi CC.. Este fix aceeaşi situaţie ca în dosarul anterior referit, în care s-a dat o soluţie, soluţia a fost infirmată neprocedural, soluţia a fost trecută neprocedural de la procurorul Y. la procurorul CC., ulterior, la o perioadă de timp, dându-se o altă soluţie în acest dosar.

Raportat la declaraţiile martorului CC. date în această cauză, în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, a considerat că putem vorbi despre infracţiunea de distrugere, acesta făcând vorbire în mod concret despre un eveniment petrecut în biroul procurorului, în care se face referire la un rechizitoriu întocmit de procurorul X., un rechizitoriu care a fost rupt în faţa procurorului CC., astfel încât a apreciat că în acest caz există şi infracţiunea de distrugere. De asemenea, şi infracţiunea de favorizare a făptuitorului, atâta timp cât acel dosar finalizat cu rechizitoriu, care în opinia sa, a fost întocmit de procurorul Y., a fost infirmat într-o modalitate neprocedurală, practic la acel moment producându-se o îngreunare a activităţii de urmărire penală, întrucât anumite persoane nu au mai fost trimise în judecată.

În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008 care fusese repartizat procurorului EE., a considerat, de asemenea, că mijloacele de probă dovedesc existenţa rechizitoriului şi, că la fel, ca şi în celelalte două situaţii, a existat o modalitate de infirmare neprocedurală şi de preluare a dosarului de către o altă persoană, din punctul său de vedere, tot neprocedurală această activitate.

De asemenea, raportat la aspectul legat de favorizarea făptuitorului, a considerat că suntem într-o situaţie identică, în sensul că această activitate a fost una aptă să ducă la favorizarea unei persoane care nu a mai fost trimisă, la acel moment, în judecată.

Sub aspectul infracţiunii de distrugere, în acest caz, a considerat că nu avem probele cel puţin asemănătoare ca în cazul dosarului nr. x/2008, astfel că raportat la mijloacele de probă administrate, nu poate opina în sensul existenţei acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită reţinută în actul de sesizare, a apreciat, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Din punctul său de vedere, nu există niciun fel de dubiu sub aspectul foloaselor de natură patrimonială obţinute de către inculpatul A.. Însă, raportat la textul legal, aceste primiri de foloase materiale trebuie să fie într-o legătură directă cu activităţile pe care acesta trebuia să le exercite în calitatea sa de prim-procuror. În cauză, rezultă aceste foloase materiale care s-au dat la o anumită perioadă, însă, din punctul său de vedere, acestea au fost date nu pentru a rezolva la acel moment, un interes al denunţătorului, ci pentru ca într-un viitor să existe un fel de protecţie la nivelul parchetului, protecţie ce trebuie asigurată de către primul-procuror de la acel moment.

A solicitat a fi avută în vedere calitatea concretă pe care martorul L. nu a avut-o în cea mai mare parte a timpului legat de perioada infracţională. Este adevărat că începând cu un anumit moment acesta a fost inculpat într-un dosar aflat pe rolul parchetului pe care-l conducea inculpatul, însă, strict la aceste activităţi procesuale desfăşurate după acel moment al reţinerii şi arestării martorului L., nu există niciun fel de activitate concretă pe care să o fi săvârşit inculpatul A. şi care să poată într-un fel să intre în conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită. De altfel, în actul de sesizare nu se precizează în mod concret care sunt acele atribuţii de serviciu reale ale inculpatului A. care să aibă legătură evidentă cu infracţiunea de luare de mită.

A considerat că aspectele privind darea unor foloase şi primirea unor foloase de natură patrimonială sunt dovedite cu mijloace de probă. Din acest punct de vedere, a apreciat că soluţia instanţei de fond, de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este una greşită şi, sub acest aspect, concluziile sale sunt în sensul reţinerii cazului de achitare prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, raportat la toate mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, a apreciat, de asemenea, că obţinerea folosului material este incontestabil. Acel autoturism x, este evident că a ajuns de la inculpatul B. la inculpatul A., însă opinează că această primire de bunuri, la fel ca în cazul infracţiunii de luare de mită, a fost dată în sensul obţinerii unei protecţii viitoare, la momentul la care acest bun a fost dat inculpatului A., nu exista niciun fel de dosar cunoscut pentru care să se poată exercita acea influenţă, sau să se poate pretinde că se poate exercita această influenţă. Din probele administrate, rezultă faptul că acest folos necuvenit a fost dat în anul 2011, în cauză existând nişte declaraţii care fac referire la o intervenţie evidentă făcută de către inculpatul A. asupra martorului NN., numai că această intervenţie a avut loc în anul 2013. Or, poate exista infracţiunea, atât de luare de mită, cât şi de trafic de influenţă, în situaţia în care se dă un bun, anterior săvârşirii în viitor a unor activităţi, ce ţin de o atribuţie a unei persoane, dacă la momentul predării bunurilor se condiţionează, în mod concret, că acel bun este dat pentru ca într-un viitor să se facă un anumit lucru, de către persoana care este subiect activ al infracţiunii de luare de mită sau trafic de influenţă, lucru care în cazul de faţă nu este demonstrat din punctul său de vedere.

Pentru aceste considerente, a apreciat că nu se poate vorbi despre existenţa infracţiunii de trafic de influenţă. La fel şi în acest caz, întrucât, s-a dat acel bun, dar nu este legat de activităţi concrete pe care trebuia să le exercite, sau anumite activităţi, în raport, cu care ar fi trebuit să se intervină, temeiul corect de achitare este cel prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la prelevare de organe, respectiv prelevare de organe, implicit nu există nici infracţiunile care s-ar putea reţine în cazul inculpatului B., sub acest aspect, întrucât sunt infracţiuni corelative.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la prelevare de organe, respectiv prelevare de organe prevăzută de Legea nr. 95/2006, a învederat instanţei că infracţiunea reglementată de prevederile art. 155 din această lege constă în activitatea de efectuare a unei prelevări atunci când prin acea prelevare se compromite o autopsie medico - legală. Din modul de descriere al infracţiunii, rezultă că autor al acestei infracţiuni nu ar putea fi decât acea persoană care îndeplineşte efectiv acea activitate de prelevare de organe. Ulterior, ar trebui să existe şi acea condiţie legată de compromiterea unei autopsii. În cazul de faţă, raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că prelevarea a fost efectuată de o Comisie specială din cadrul căreia nu a făcut parte inculpatul C., astfel că, în opinia sa, inculpatul C. nu poate fi autor al infracţiunii prevăzute de art. 155 din Legea nr. 95/2006. În mod evident, într-o astfel de situaţie, nici inculpatul A. nu ar putea fi instigator la această infracţiune. Chiar dacă din mijloacele de probă administrate în acest dosar rezultă în mod clar anumite presiuni făcute de inculpatul A. asupra inculpatului C., chiar dacă aceste mijloace de probă administrate relevă, în opinia sa, fapt clar, faptul că inculpatul C. a cedat acestor presiuni făcute de inculpatul A. şi, şi-a dat acordul pentru a se efectua autopsia, această faptă nu se încadrează în dispoziţiile prevăzute de art. 155, fost art. 156 din Legea nr. 95/2006, astfel că nici în acest caz nu poate formula concluzii conform motivelor de apel depuse la dosarul cauzei.

Raportat la motivele de apel formulate în scris, a susţinut că acestea sunt concluziile sale.

La interpelarea Înaltei Curţi, de a preciza ce solicită în legătură cu infracţiunea de prelevare de organe, reprezentantul Ministerului Public a menţionat că, în opinia sa, soluţia de achitare dispusă în cauză este cea corectă.

În sinteză, a considerat că nu există mijloace de probă care să dovedească infracţiunea de luare de mită, infracţiunea de trafic de influenţă, infracţiunea de prelevare de organe şi infracţiunea de instigare la prelevare de organe. A apreciat că în cazul infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, temeiul de achitare ar fi trebuit să fie altul, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv neîntrunirea tuturor elementelor de tipicitate ale infracţiunii.

A opinat că în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, astfel cum au fost reţinute prin raportare la cele trei dosare penale, acestea există. De asemenea, raportat tot la cele trei dosare penale, a considerat că există infracţiunile de favorizare a făptuitorului. Însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, a considerat că aceasta există doar prin raportare la dosarul nr. x/2008. Raportat la existenţa acestor infracţiunii, a solicitat instanţei să dispună o soluţie de condamnare pentru acestea. De asemenea, a apreciat că există infracţiunea de ameninţare pentru care deja există pronunţată o hotărâre. Raportat la aceste infracţiuni, a opinat că, C. pen. anterior este clar lege penală mai favorabilă.

Cât priveşte modalitate de executare a pedepsei, a învederat instanţei că nu poate să plece decât de la hotărârea instanţei de fond. Instanţa de fond a apreciat că în cauză este dovedită doar o infracţiune de şantaj; instanţa de fond considerând că vorbim despre o infracţiune de şantaj care este destul de gravă prin modalitatea în care a fost săvârşită şi prin efectele concrete ale acesteia şi, ţinându-se cont şi de alte elemente legate de funcţia deţinută de către inculpat.

Având în vedere că, în opinia sa, ar trebui reţinute mai multe infracţiuni şi, unele destul de grave, cum ar fi cele de abuz de serviciu pentru că sunt nişte încălcări flagrante şi evidente a multor dispoziţii legale, nu poate solicita altă modalitate de executare.

La interpelarea Înaltei Curţi, reprezentantul Ministerului Public a precizat că înţelege să solicite menţinerea modalităţii de executare stabilită de instanţa de fond. Respectiv, în condiţiile în care apreciază că se impune condamnarea pentru mult mai multe infracţiuni faţă de cele pentru care s-a dispus de instanţa de fond, nu poate solicita o modalitate de executare mai blândă, în sensul unei suspendări, sau suspendări sub supraveghere, întrucât a precizat că, C. pen. anterior este lege penală mai favorabilă.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., a învederat că va pune concluzii în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului, urmând ca cel de-al doilea apărător ales să îşi expună punctul de vedere cu privire la apelul parchetului.

Dintr-un început, din punctul său de vedere, trimiterea în judecată şi condamnarea inculpatului s-a făcut pentru infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de şantaj, nu pentru infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 206 din C. pen.

Ca atare, neschimbându-se încadrarea juridică a faptei, a susţinut că are de formulat concluzii doar pe infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen., aceea care, de altfel, face obiectul urmăririi penale, rechizitoriului şi, ulterior, al judecăţii de fond. A ţinut să facă această precizare, pentru că în noul C. pen., spre deosebire de vechiul C. pen., şi anume art. 207 alin. (1) din actualul C. pen., spre deosebire de art. 194 din vechiul C. pen., face o modificare a elementului material al infracţiunii de şantaj. Dacă vechiul C. pen. stabilea printre elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi elementul ameninţării, sau al exercitării de presiuni, violenţe, orice fel de acest gen de activităţi, noul C. pen. califică drept şantaj constrângerea unei persoane prin orice mijloace de a face sau a nu face ceva, în vederea obţinerii unui folos material, sau patrimonial/nepatrimonial.

Ceea ce vrea să releve, este faptul că în elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din C. pen., nu mai intră activitatea de ameninţare aşa cum o prevedea vechiul C. pen., ci doar activitatea de constrângere; acţiunea de constrângere, pretins a fi exercitată de inculpat asupra persoanei vătămate. Despre constrângerea, care s-a efectuat sau nu asupra persoanei vătămate în prezenta cauză, va detalia pe parcursul susţinerilor.

A doua chestiune prealabilă pe care doreşte să o învedereze Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se referă la împrejurarea că D., pretinsa persoană vătămată în cazul infracţiunii de şantaj, nu a formulat niciodată o plângere penală pentru comiterea acestei infracţiuni împotriva numitului A., pe parcursul urmăririi penale fiind audiată în permanenţă în calitate de martor, calitatea de persoană vătămată căpătând-o prin aportul judecătorului fondului, în faţa instanţei de fond. Pe cale de consecinţă, lipsa unei astfel de plângeri concrete pentru infracţiunea de şantaj, urmează să fie apreciată de către instanţa de apel cu consecinţele de rigoare şi, va detalia în acest sens, pe măsură ce va pune concluzii.

În ceea ce priveşte o a treia chestiune, momentul săvârşirii pretinsei infracţiuni de şantaj, a susţinut că dacă ar fi existat o declaraţie de persoană vătămată, concretă, probabil că ne-am fi lămurit. A fost momentul decembrie 2013, momentul februarie 2014 sau a fost momentul iunie 2014, pentru că din declaraţiile succesive ale persoanei vătămate rezultă cel puţin aceste trei momente, situate în timp, în care presupusa persoană vătămată D. spune că ar fi fost ameninţată de inculpatul A. cu anumite consecinţe ce s-ar datora puterii pe care i-o conferea funcţia deţinută la acel moment.

A arătat că în cele ce urmează va face referiri la elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj. Primul, şi cel mai important element constitutiv al infracţiunii de şantaj, îl reprezintă, în opinia apărării, activitatea de constrângere pe care inculpatul ar fi trebuit să o exercite asupra persoanei vătămate, în aşa fel încât aceasta să fie obligată material, moral, să întreprindă ceea ce inculpatul A. ar fi solicitat de la aceasta. Şi are în vedere aici atitudinea persoanei vătămate D., după audierea în calitate de persoană vătămată, inclusiv în faţa instanţei, astăzi.

O persoană vătămată care se simte constrânsă, ameninţată, terorizată, chiar şi într-o mică măsură de o persoană, datorită îndeplinirii/neîndeplinirii unor obligaţii, justificat sau nu, care se simte constrânsă în aşa măsură de o persoană încât să-i provoace o stare de temere continuă, perpetuă, de neîndepărtat, pentru că doar aşa suntem în situaţia infracţiunii de şantaj, ţine minte probabil şi ora la care s-a trezit dimineaţa cu apelul telefonic de la inculpatul A., sau cu şoferul la poartă. Nu numai intervalul de timp, ci îşi aduce aminte, cu exactitate, cu ce a fost ameninţată, cu ce a fost forţată, ce anume i s-a întâmplat, sau i s-ar fi putut întâmpla, pentru că doar în această modalitate poate expune în faţa unor organe judiciare, de ce anume s-a temut aceasta, justificat sau nu.

Or, în ceea ce o priveşte pe numita D., se va constata că pe parcursul declaraţiilor repetate pe care le-a formulat în faza de urmărire penală, în calitate de martor şi, în faţa instanţei de fond şi, de apel, în calitate de persoană vătămată, aceasta sare nu numai de la momentele temporale, la momente temporale diferite, ci şi la persoanele care au fost de faţă la pretinsele ameninţări, modalitatea în care s-au făcut aceste pretinse ameninţări, respectiv o dată verbal, o dată la telefon, o dată la alt telefon, o dată în prezenţa soţului, o dată în prezenţa clienţilor, fără însă a fi în măsură să indice o singură dată, măcar în prezenţa căror anume persoane, sau în ce modalitate în mod concret, s-au desfăşurat aceste activităţi. Mai mult decât atât, a arătat că are dubii serioase în ceea ce priveşte declaraţiile doamnei D., întrucât, în primul rând, nu sunt susţinute nici măcar de declaraţia soţului acesteia, domnul NNN., audiat în faza de urmărire penală. În măsura în care declaraţiile vor fi puse în oglindă, se va constata că relevă, nu numai mici aspecte, ci mari aspecte, care nu doar că nu se completează, ci sunt antagonice. A învederat că aceste aspecte le-a dezvoltat în concluziile scrise şi nu le va mai relua, întrucât sunt pagini întregi de analiză. Dar, ele se referă, atât la modalitatea de ameninţare cu constrângerea, pentru că nu suntem în prezenţa unei constrângeri efective, ci doar în prezenţa unei ameninţări cu constrângerea şi, aceea susţinută doar de persoana vătămată, dar şi la remiterea unor sume de bani, persoanele către care au fost remise aceste sume de bani, până şi la persoanele care au mai asistat la acest gen de discuţii.

A doua chestiune, pentru care, personal, nu are încredere în cele susţinute de persoana vătămată D., se referă la faptul că au fost ascultate în sala de şedinţă mai multe convorbiri telefonice între inculpatul A. şi aceasta, convorbiri telefonice, care în opinia organului de urmărire penală, constituie probe indubitabile ale infracţiunii de şantaj, ale constrângerii efectuate de inculpat asupra persoanei vătămate. Atitudinea care rezultă din aceste convorbiri telefonice, nu doar că nu este una de ameninţare din partea inculpatului A., ci este o atitudine de "bătaie de joc" din partea persoanei vătămate D.:

"ia vezi, a venit prostul lui A., trimite-l acasă, no, spune-i să vină luni, a venit, spune-i că nu sunt aici, vino mâine, vino poimâine, vino joi, vino luni, vino marţi", cam asta fiind modalitatea în care persoana vătămată D. s-a considerat ameninţată, respectiv constrânsă de activitatea inculpatului A..

Dincolo de aceste aspecte, s-ar putea susţine în faţa instanţei, de către oricine, că ar putea exista alte convorbiri telefonice în care inculpatul A. să o fi ameninţat pe numita D.. Inculpatul A. s-a aflat sub puterea unor mandate de interceptare din luna octombrie 2013, până undeva la finele anului 2014. În niciuna dintre aceste interceptări telefonice dintre cele depuse la dosar, în prima parte, respectiv în anul 2013, nici nu există convorbiri cu numita D., iar ulterior, toate convorbirile cu aceasta, interceptate, se află la dosarul cauzei. În contextul în care ar fi existat, în cazul unei infracţiuni de şantaj, convorbiri telefonice din care să reiasă o minimă atitudine de ameninţare, apărarea este convinsă că erau imediat după rechizitoriu, primele.

Mai mult decât atât, odată cu prezentarea iniţială a materialului de urmărire penală, respectiv înmânarea dosarului spre studiu în faza de urmărire penală, s-au înmânat apărătorului inculpatului A. şi a învederat acest aspect instanţei, şapte volume de convorbiri telefonice care nu se află la dosarul cauzei în acest moment procesual, ele nefiind trimise de organul de urmărire penală instanţei de fond, cu motivarea că nu sunt relevante cauzei. Pentru că s-a aflat în posesia acestor convorbiri telefonice, acestor volume de convorbiri telefonice şi, pentru că a solicitat depunerea lor la instanţa de judecată, parte dintre ele admise, este în măsură să afirme în faţa Înaltei Curţi, fără niciun fel de teamă şi cu menţiunea de a face orice fel de verificări sunt necesare, că nu există nicio convorbire telefonică purtată cu persoana vătămată D., cu numitul NNN., sau cu vreun alt membru al RRRR., convorbire care să aibă drept obiect orice fel de activitate, acţiune a inculpatului, de ameninţare, de constrângere la restituirea vreunei sume de bani. A subliniat încă o dată că singurele convorbiri telefonice dintre inculpatul A. şi numita D. sunt cele ascultate în această sală de judecată, la unul dintre termenele de la începutul cercetării judecătoreşti.

A relatat despre ceea ce a constatat, personal, cu privire la numita D., tonul cu care discuta şi, are să facă vorbire despre tonul pe care îl folosea inculpatul A., respectiv:

"no FFFFFF., bateţi joc de mine în continuare, bateţi joc pentru că poţi. No, am să vin mâine, am să-l trimit săptămâna viitoare, când zici tu, atunci vin", cam în aceasta constând activitatea de constrângere pe care inculpatul a exercitat-o asupra persoanei vătămate, pentru ca această activitate să reprezinte, în opinia procurorului, acţiune de constrângere.

Pentru că a lămurit împrejurarea că nu se mai poate miza pe o activitate de ameninţare, deşi din atitudinea persoanei vătămate nu reiese că s-ar fi simţit ameninţată, ci doar pe o activitate de constrângere, a considerat că pentru a fi întrunit elementul material al acestei infracţiuni prevăzute de art. 207 alin. (1) din C. pen., una dintre condiţiile pe care acuzarea trebuie să le dovedească, se referă la activitatea concretă de constrângere, adică nu aşa respectiv că a făcut următorul lucru, că a aşteptat-o la poartă, că a trimis maşina la ea acasă, că i-a ameninţat copiii, că a făcut nişte chestiuni concrete prin care să o determine să facă, ceea ce acesta dorea să facă, în mod neîntemeiat. Urmează a se constata că, în opinia persoanei vătămate D., acele controale care s-au efectuat la firma dumneaei au reprezentat activitatea de constrângere realizată de inculpatul A..

A susţinut că, în conformitate cu actele depuse la dosarul cauzei, activităţile de control desfăşurate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Sucursala/Filiala din Oradea, au început din două motive:

- s-a deschis un punct de lucru al spălătoriei pe care persoana vătămată o deţinea, punct de lucru neînregistrat şi nedeclarat fiscal, dar care funcţiona;

- s-a ridicat o construcţie în perimetrul aceleiaşi spălătorii, nu cunoaşte exact locaţia, care nu avea autorizaţie de construcţie. Aceste aspecte sunt relevate de rapoartele existente la dosarul cauzei. Dacă o mai fi fost vorba şi despre alte chestiuni, nu prezintă relevanţă, întrucât nu este judecată persoana vătămată în acest proces, fiind doar problema dumneaei. Însă, de aici şi până la a face legătura că inculpatul A. ar trimite controale fiscale, este o diferenţă colosală. Dincolo de aceste chestiuni, se ridică întrebarea retorică, din punctul său de vedere, respectiv dacă avea inculpatul A. abilitatea, potenţialul juridic, fizic, de a trimite controale la o firmă, indiferent a cui era firma şi indiferent că dumnealui era prim - procuror, sau nu.

Da, avea posibilitatea să fructifice rezultatele acelor controale dacă era sesizat de vreun organ abilitat, asta este altă discuţie, dar ca să dispună şi să efectueze controale în lipsa unor sesizări sau şi chiar din oficiu, nu exista această posibilitate. Or, cercetând evidenţele parchetului, nu s-a constatat nicio secundă că inculpatul s-ar fi aflat în vreuna dintre aceste situaţii. În ceea ce priveşte folosul de obţinut de către inculpatul A., a susţinut că ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen..

Nu se cunoaşte care este folosul nepatrimonial obţinut de inculpat şi în ce modalitate ar fi putut fi concretizat acest folos, prin aportul persoanei vătămate D., voit sau nevoit. Nu s-a nominalizat nicio secundă, nici pe parcursul urmăririi penale, nici în faţa instanţei de fond, nici în faţa instanţei de apel, care ar putea fi acest folos nepatrimonial urmărit de inculpatul A.. Se ridică întrebarea care ar putea fi folosul nepatrimonial pe care ar putea să-l urmărească inculpatul A., pentru că dacă ne-am pune problema incidenţei dispoziţiilor art. 207 alin. (3) din C. pen., atunci consideră că, cel puţin, de la începutul acestei cercetări judecătoreşti, ar fi trebuit să avem în vedere obţinerea în mod injust a unui folos patrimonial, pentru că şi aici art. 207 alin. (3) din C. pen. face o diferenţă faţă de art. 194 din vechiul C. pen.

şi, nu mai prevede obţinerea unui folos patrimonial injust, ci obţinerea în mod injust a unui folos patrimonial. Pare un joc de cuvinte, dar din punctul de vedere al apărării, diferenţa este esenţială. Este folosul patrimonial, pretins obţinut de A., la afirmaţiile parchetului, un folos patrimonial just? Este un folos patrimonial just. Este un mod injust de a obţine un folos patrimonial? Este un mod just de a obţine acest folos patrimonial, care folos patrimonial era al lui personal, faptul că îşi cerea înapoi banii, daţi cu împrumut de trei ani de zile şi nerestituiţi în cele două săptămâni prevăzute de înţelegerea dintre părţi, nu poate fi considerată nicio secundă o modalitate injustă de a obţine un folos patrimonial.

Practic, din punctul de vedere al apărării, nici nu putem considera că suntem în prezenţa unui folos patrimonial şi, probabil, că aşa a gândit procurorul la momentul la care a făcut o încadrare pe art. 207 alin. (1) din C. pen.. Nu putem considera că suntem în prezenţa obţinerii unui folos patrimonial, pentru că nu este un folos patrimonial în sensul clasic, juridic, pe care îl înţelege orice persoană, ci este vorba despre obţinerea unor sume de bani care erau ale dumnealui. Dincolo de aceste elemente constitutive, în ceea ce priveşte materialul probator, există anumite date rezultând din supravegherea tehnică, aşa cum a învederat puţin mai devreme, că a antamat problema probatoriului în această modalitate. Sunt aspecte legate de declaraţia persoanei vătămate D. şi a numitului NNN., de la urmărire penală, pe care deja le-a antamat şi, care conţin elemente de contradictorialitate majore. Dincolo de aceasta însă, a susţinut că mai are să învedereze instanţei de judecată două chestiuni. Declaraţia martorului GGG., pe care instanţa de fond se bazează în reţinerea vinovăţiei inculpatului A., în ceea ce priveşte activitatea de ameninţare, de presare a persoanei vătămate, a susţinut că instanţa de fond a apreciat că din declaraţia formulată de numitul GGG. reies aspecte care ar conduce la concluzia că inculpatul pe care îl asistă, a presat-o pe numita D., să-i restituie sumele de bani în litigiu.

În realitate, atât în ceea ce priveşte declaraţia de la urmărire penală, aflată în volumul 3, filele x, ori declaraţia din faţa Curţii de Apel Timişoara, dată la termenul din 06.12.2016, precum şi cea dată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în această cauză, cel mai probabil în aprilie 2019, rezultă că martorul a învederat că "după mai multe discuţii între inculpat şi persoana vătămată s-a stabilit ca datoria să fie stinsă prin achitarea unor tranşe de bani, condiţiile fiind impuse de D.", cu motivarea că doar aşa poate dumneaei să stingă această obligaţie şi, acceptate, de voie, de nevoie, de inculpatul A., în dorinţa de a-şi recupera sumele de bani pe care le-a împrumutat acesteia. A mai relevat martorul GGG. că nu au existat nici măcar atitudini ameninţătoare, nici vorbă despre fraze sau aspecte de ameninţare, constrângere la adresa persoanei vătămate D., iar în opinia acestuia, care de altfel se şi desprinde din convorbirile telefonice audiate în sală, numita D. îşi bătea joc de inculpatul A.. A susţinut că, în mare, aceasta ar fi declaraţia pe care Curtea de Apel Timişoara a avut-o în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj. Din ce anume aspecte rezultă că martorul GGG. ar fi împărtăşit, sau confirmat punctul de vedere al procurorului, îi este neclar şi, o să rămână tot neclar, pentru că ele nu sunt individualizate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti, ci declaraţia este doar evocată şi detaliată în felul în care a învederat puţin mai devreme.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte agenda personală a persoanei vătămate D., a învederat că se poate constata din exemplarul depus la dosarul cauzei că aceasta, de ameninţată şi constrânsă ce se simţea de inculpatul A., a încasat în această perioadă suma de 700.000 RON, conform celor menţionate de dumneaei pe agenda respectiva. Verificând actul respectiv, de curiozitate, în raport, cu convorbirile telefonice purtate, în care îi spunea inculpatului A. că plouă de 2 zile şi nu a încasat niciun ban, s-a constatat că se încasaseră 35.000 RON în acele 3 zile. Aşa era menţiunea din agendă.

Pe cale de consecinţă, reiese că din activitatea pe care o desfăşura persoana vătămată D., aceasta ar fi avut posibilitatea să restituie împrumutul inculpatului, în integralitate şi, rapid, doar că, potrivit dorinţelor dumneaei, a făcut altceva cu banii aceia. Ceea prezintă relevanţă, este faptul că în niciun caz nu s-a simţit constrânsă sau ameninţată, ci dimpotrivă, atitudinea de înşelătorie era desfăşurată de aceasta cu privire la inculpatul A. şi, nu invers.

În ceea ce priveşte alte probe administrate în cauză pe parcursul cercetării judecătoreşti şi, care nu au fost avute în vedere de instanţa de fond atunci când s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj, a susţinut că nu au fost avute în vedere, în sensul că s-a trecut peste ele şi nu au fost analizate în nicio modalitate. În acest context, a făcut referire la declaraţiile martorilor LLLL. de la termenul din 7.11.2017 şi OOOO., de la acelaşi termen de judecată, declaraţii în care se arată modalitatea în care s-a remis suma de bani cu titlu de împrumut, în care se remiteau periodic diverse sume de bani, în care inculpatul A. era plimbat pe la spălătorie şi, de asemenea, nu în ultimul rând, inexistenţa unei conduite de plată eşalonate impuse de inculpat. Dimpotrivă, această conduită, cum a mai spus şi mai devreme că ar rezulta din declaraţia martorului GGG., este impusă de persoana vătămată D..

Cu privire la aspectele ce rezultă din activitatea de supraveghere tehnică, că a fost desfăşurată de SRI, că a fost desfăşurată de DNA - ST Oradea, cu delegare, fără delegare, sunt aspecte demne de luat în cauză pentru că adresele SRI-ului sunt la dosarul cauzei, privesc însă foarte multe aspecte, infracţiunile pentru care procurorul astăzi a formulat concluzii de achitare şi, atunci nu se va mai referi in extenso la aceste chestiuni, ci ele vor fi inserate în cuprinsul concluziilor scrise.

Din punctul său de vedere, faţă de tot ceea ce a susţinut astăzi în faţa Înaltei Curţi, a considerat că nu există niciun fel de element probatoriu concret care să susţină acuzaţia de şantaj reţinută în sarcina inculpatului A. şi, reţinută şi de instanţa de fond şi, finalizată cu o condamnare. În primul rând, pentru că nu există probe, material probator. În al doilea rând, pentru că pe elementele constitutive ale infracţiunii nu este necesară ameninţarea, ci doar constrângerea efectivă care nu a fost dovedită în nicio modalitate, nici măcar indicată. În al treilea rând, pentru că nu avem o plângere penală în calitate de persoană vătămată formulată de numita D., ci doar audieri în calitate de martor.

Pentru aceste consecinţe, a susţinut că nu mai înţelege să solicite acum încetarea procesului penal, când soluţia corectă este aceea de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., urmare a admiterii apelului, aşa cum a fost formulat şi, pe fond, al desfiinţării hotărârii atacate sub aspectul menţionat şi al aplicării art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile reţinute de parchet ca fiind dovedite, trecând peste aspectele de probatoriu pe care le-a învederat şi anume obţinerea unor interceptări telefonice, cu sprijinul unor organe abilitate sau efectuarea de acte de urmărire penală fără delegare şi, le va detalia în concluziile scrise, a susţinut că este vorba despre audierea unor martori la DNA - Serviciul Teritorial Oradea, pentru care nu a existat ordonanţă de delegare în concret.

La Curtea de Apel Oradea, cu tot ce presupune activitatea judiciară, este o situaţie specială. Aceasta derivă din relaţiile încordate existente cel puţin între magistraţii procurori, cu referire aici la relaţia pe care inculpatul A. a fost nevoit să o suporte, la presiunea pe care acesta a fost nevoit să o suporte din partea domnului procuror UUUUU., din partea domnului procuror X., şi aşa mai departe. Nu face obiectul cauzei, însă pe fondul acestor relaţii încordate, s-au efectuat acte de urmărire penală înainte să înceapă dosarul de urmărire penală, s-a procedat la audiere înainte să înceapă urmărirea penală, s-au discutat seara, noaptea, ziua, la telefon, la restaurant, la masă, viitoarele declaraţii, s-au conceput, s-au scris şi "s-au pus sub nas" martorilor, să fie semnate. A afirmat aceste chestiuni cu toată responsabilitatea, ele rezultând din actele de urmărire penală şi din declaraţiile formulate de martori în prezenta cauză. De asemenea, a învederat că nici nu mai face trimitere la dosarul care se află în investigare la secţie, pentru că este un alt dosar şi, priveşte cu totul alte persoane.

Pe fondul acestor chestiuni însă, s-a ajuns ca trimiterea în judecată a inculpatului A. să facă obiectul acestui dosar şi pe acest fond s-a ajuns la declaraţii de genul "mi-a fost distrus rechizitoriul", "am predat dosar cu rechizitoriu, a fost distrus". Însă, dacă lucrurile stau aşa, există o urmă a acestui rechizitoriu, în calculator, la grefier, o urmă scrisă, o înregistrare. Uimitor este faptul că nu mai există condică de lucrări, evidenţe la secretariat, condici personale. Nu a auzit în toată activitatea pe care a desfăşurat-o, ca primirea şi predarea de lucrări de la şi către procurori să se facă pe foi volante şi condica de lucrări să nu fie completată niciodată. Aceste chestiuni pot constitui abateri disciplinare, dar de aici şi până la învinuirea unei persoane că ar fi distrus acte din dosar, a considerat că ar trebui să existe şi nişte probe în acest sens.

Mai mult decât atât, niciunul dintre martorii audiaţi în prezenta cauză, respectiv procurori sau grefieri, nu a fost capabil să exprime în mod concret un moment la care s-ar fi predat acele lucrări. Toată lumea a spus chestiuni generale legate de regulament, care se pot citi şi în lege. În plus, se poate constata din adresa depusă astăzi la dosarul cauzei, că în perioada în care se reclamă de numitul X. că i-ar fi fost distrus rechizitoriul, inculpatul A. era în concediu de odihnă şi, altcineva îi ţinea locul.

În completare, cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a apelului declarat de parchet, raportat la argumentele pe care le va aduce astăzi în faţa Înaltei Curţi, dar şi faţă de poziţia exprimată de reprezentantul Ministerului Public. A susţinut că va lua punctual faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi va începe cu infracţiunea de luarea de mită, cu cele cinci acte materiale. Urmează a se constata că în motivele de apel formulate în cauză de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, la acel moment, au fost aduse critici vis-a-vis de soluţia pronunţată de instanţa de fond şi, aceste critici, cumva în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, se limitează la modul în care judecătorul fondului a apreciat anumite probe administrate în cauză, fără însă a face referire la acea parte a motivării sentinţei Curţii de Apel Timişoara, care vizează anumite elemente constitutive ale infracţiunii.

În concret, ceea ce azi s-a susţinut de către reprezentantul Ministerului Public, respectiv că nu există probe, sau că nu s-a dovedit pentru ce anume ar fi fost remise aceste foloase de către martorul denunţător, este o chestiune care a fost reţinută de instanţa de fond, că practic nu a putut fi identificată nicio activitate, pe care inculpatul trebuia să o realizeze sau pe care a promis că o va realiza în beneficiul denunţătorului şi, ca atare, nefiind contestat acest aspect, nici prin intermediul motivelor de apel, este evident că nici probaţiunea care a fost propusă în susţinerea motivelor de apel, nu a relevat o altă stare de fapt, în ceea ce priveşte această chestiune.

Practic, probaţiunea care a fost readministrată în faţa instanţei de apel nu poate să determine o altă concluzie, pentru că, aşa cum bine s-a observat, nici nu s-au făcut referiri la astfel de promisiuni care ar fi existat, iar acele interceptări la care se face trimitere în memoriul depus de DNA - Serviciul Teritorial Oradea, vizează perioada anului 2014. Or, acuzaţia de luare de mită se referă la perioada 2011 - 2013, în care, susţine parchetul, că inculpatul A. ar fi pretins, foarte important, şi primit diverse foloase materiale în schimbul oferirii unei protecţii judiciare.

În continuare, Înalta Curte a pus în vedere apărării să facă precizări, în raport numai cu solicitările reprezentantului Ministerului Public, cu privire la soluţia de condamnare, iar dacă are aspecte suplimentare legate de solicitările de menţinere a achitării şi, de schimbare a temeiului achitării, este cu totul altceva.

Cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A., a susţinut că nu puteau fi dovedite împrejurări care trebuiau să se petreacă, conform rechizitoriului, în perioada 2011 - 2013, cu nişte interceptări care aveau loc în anul 2014 şi, în care existau anumite discuţii între, practic denunţător şi, persoane din anturajul său.

Contrar poziţiei exprimate de parchet, a apreciat că, nici remiterea foloaselor nu a fost dovedită, astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, nici prin probele readministrate în faţa instanţei de apel, practic nici denunţătorul şi nici ceilalţi martori, pe care denunţătorul i-a propus şi i-a adus în faţa organelor judiciare să confirme remiterea anumitor foloase, nu au fost în măsură să indice momente concrete în care au avut loc aceste remiteri, împrejurări concrete, sau alte mijloace de probă, cu referire la proba cu înscrisuri, prin care să dovedească că toate acele foloase care au fost pretins remise de către denunţător cu sprijinul celorlalte persoane, au existat în realitate.

Ca atare, din acest punct de vedere, a considerat că temeiul, în baza căruia s-a dispus achitarea în faţa instanţei de fond, este corect, că şi acest element al acuzaţiei, practic, nu există şi, atunci sub acest aspect, nu este de acord cu concluziile reprezentantului Ministerului Public.

În ceea ce priveşte cele nouă infracţiuni care vizează cele trei rechizitorii aduse în discuţie, un prim aspect pe care vrea să îl sublinieze, este acela că prin memoriul depus la dosarul cauzei, practic ceea ce parchetul a contestat iniţial, este strict infracţiunea de distrugere. Nu s-au formulat critici vis-a-vis de hotărârea instanţei de fond, cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

A constatat astăzi în faţa instanţei că lucrurile stau diferit, că reprezentantul Ministerului Public critică practic soluţiile de achitare dispuse cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, în cazul tuturor celor trei rechizitorii. În mod corect, a reţinut că nu s-a făcut dovada distrugerii pentru două din cele trei rechizitorii şi, practic, poziţia exprimată este oarecum diametral opusă faţă de ceea ce rezultă din motivele de apel. Sigur, se pune în discuţie în ce măsură aspectele care nu au fost contestate prin motivele de apel, mai puteau fi antamate aici, cu referire la infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. A considerat că, atâta timp cât nu au fost apelate, ele au intrat în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, a solicitat a se constata că în susţinerile pe care le-a făcut astăzi, practic reprezentantul Ministerului Public a modificat şi acuzaţiile formulate prin rechizitoriu. În mod corect, instanţa de fond a remarcat că elementul esenţial care se reţine, ca act material, ca latură obiectivă a infracţiunii pentru toate cele trei infracţiuni reţinute pentru fiecare rechizitoriu, este distrugerea unui rechizitoriu. Practic, nu se poate modifica azi această acuzaţie şi, susţine că acest element material de distrugere vizează doar infracţiunea de distrugere şi, că în ceea ce priveşte celelalte două infracţiuni, respectiv abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, ele s-ar fi comis printr-o altă infracţiune. Se discută aici de infirmare nelegală, sau de faptul că printr-o anumită modalitate, care înţelege apărarea, nu este distrugerea, practic a fost favorizată persoana din dosar pentru că el, fie a fost soluţionat printr-o altă soluţie decât trimiterea în judecată, fie s-a tergiversat soluţionarea acelui dosar. A apreciat că instanţa va trebui să se raporteze exact la acuzaţiile care au fost formulate iniţial, care au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei de instanţa de fond, iar în raport, cu aceste acuzaţii, elementul material este sustragerea sau distrugerea acelor rechizitorii.

Tot ca şi o chestiune generală pentru toate cele trei situaţii ale celor trei dosare, a solicitat a se constata că ceea ce pretinde parchetul, este o răsturnare a prezumţiei de nevinovăţie. Practic, se solicită a se constata, fără a se vedea un înscris, doar pe baza susţinerii unor martori, care chiar dacă sunt procurori, sunt tot martori, că aceste rechizitorii au existat în realitate. Concret, instanţa de fond porneşte de la această constatare întemeiată pe întreaga probaţiune administrată în cauză, aceea că nu s-a dovedit faptul că cele trei rechizitorii au existat. Iar, această dovadă, a existenţei în materialitatea lor a acestor acte, trebuia să fie făcută de parchet. Sigur că au existat multe modalităţi în care această dovadă putea să fie făcută. Pe de o parte, aceste rechizitorii, chiar rupte, aşa cum susţine acuzarea, trebuiau să existe în memoria calculatoarelor parchetului. Inculpatul A. a solicitat percheziţie informatică asupra acestor calculatoare, solicitare care a fost respinsă în faza de urmărire penală. Pe de altă parte, aşa cum de altfel au şi susţinut martorii audiaţi cu privire la acest aspect, inclusiv martorii procurori, mersul documentelor în cadrul parchetului se făcea în mod legal. Aşadar, sigur că înregistrarea în registru a unui rechizitoriu nu face dovada existenţei lui, dar în lipsa unei alte probe, trebuie să avem în vedere că este greu de crezut că nişte rechizitorii, totuşi nu au trecut prin niciun filtru al niciunui mod de înregistrare. Ele nu sunt pe calculator, nu sunt înregistrate la grefă, iar în ceea ce priveşte această susţinere că un rechizitoriu, chiar nesemnat, care este de fapt o ciornă, ar putea să facă obiectul acestei infracţiuni, a considerat că este neîntemeiată. În acest sens, a expus un exemplu din practică, respectiv atunci când avocaţii, în calitate de apărători, se prezintă pentru audierea unui martor, sau inculpat şi se listează un prim formular al declaraţiei şi, dacă ea nu este consemnată corect şi se fac completări, acea declaraţie este ruptă. Este exact aceeaşi situaţie. Acel înscris nu dobândeşte valenţe juridice până când cel puţin nu este semnat şi ştampilat de procurorul care l-a întocmit.

Or, această dovadă nu s-a făcut la dosarul cauzei. Nu mai vorbim despre faptul că, în mod corect, reţine judecătorul fondului că nu se făcea un singur rechizitoriu. Astfel, în momentul în care martorii procurori susţin că au predat rechizitoriul la grefă, acel rechizitoriu trebuia să fie făcut în atâtea exemplare câte prevedea Regulamentul de Ordine Interioară.

Din acest punct de vedere, raţionamentul judecătorului, în sensul că nu s-a făcut dovada că a existat un act care să îndeplinească toate condiţiile legale, nu a fost înlăturat prin niciunul dintre mijloacele de probă administrate în prezenta cauză.

Mergând punctual pe fiecare dintre cele trei dosare, mai sunt câteva aspecte, care din punctul de vedere al apărării, susţin nu doar inexistenţa infracţiunii de distrugere raportat la lipsa unui rechizitoriu, dar susţin inexistenţa rechizitoriilor. Şi atunci, chiar şi pe varianta susţinută de Parchet, de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu, sau favorizarea făptuitorului, dacă nu am avut un rechizitoriu, ele nu pot subzista. Pentru că nu discutăm de o infirmare nelegală a unui act procedural şi nici de o favorizare, pentru că nu a existat anterior o soluţie.

Aspectul, care din punctul său de vedere, răzbate din declaraţiile acestor procurori este uşurinţa cu care au tratat o chestiune care se presupune că ar fi extrem de gravă. Niciunul dintre procurorii audiaţi în faţa instanţei nu şi-a adus aminte nimic despre dosarele cu privire la care a fost întrebat. Nu prea ştiau nici cine era cercetat, nici pentru ce fapte. Or, de bun simţ în opinia sa, este că atunci când practic ţi se infirmă nelegal, cum susţine parchetul, o soluţie, dacă vorbim de primul rechizitoriu, trebuie să ai în memorie câteva elemente care ţin de acel dosar.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorului X., a susţinut că acestea sunt, din punctul de vedere al apărării, vădit nesincere, acest aspect rezultând din faptul că el susţine în faţa parchetului, în faţa instanţei de fond şi, apoi în faţa instanţei de apel, un mod de lucru vădit ilegal. Este singurul care-l susţine. A fost audiată şi grefiera-şefă şi, a arătat şi în faţa instanţei de apel, că nu se punea problema ca dosarele să fie predate aşa, fără niciun fel de organizare, pe baza unor foi volante semnate, sau nesemnate, de către persoanele care trebuiau să preia aceste documente.

Pe de altă parte, a solicitat a se constata această repliere constantă a martorului şi a arătat că va da un singur exemplu, respectiv faptul că din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că susţinerea martorului, în sensul că ar fi prezentat materialul de urmărire penală şi ar fi făcut rechizitoriul undeva la nivelul lunii aprilie 2009, este infirmată de circuitul în care se afla acel dosar. Practic, nu avea cum să facă prezentarea materialului de urmărire penală şi, ca atare, ulterior să facă un rechizitoriu, din moment ce din actele parchetului rezultă că la acel moment dosarul se afla pe circuit.

Pe de altă parte, acest martor susţine că a întocmit rechizitoriul undeva în luna iunie 2009. Cu toate acestea, după acest moment, este înregistrată în registrul parchetului o cerere de urgentare a cercetărilor. Astfel, ceea ce susţine martorul, nu se coroborează în niciun fel cu actele care parvin de la o instituţie publică, cum este Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, că despre asta se discută în cadrul acestui dosar şi, practic, acest martor doreşte să convingă instanţa şi parchetul că în modalitatea lui nelegală în care lucra, totuşi a întocmit acest rechizitoriu.

A apreciat că declaraţiile acestui martor şi, cu siguranţă, vor fi exemplificate mult mai pe larg contradicţiile între aceste declaraţii, sunt vădit nesincere. S-a prezentat deja argumentul pentru care a existat această situaţie conflictuală, cel puţin la nivelul anului 2014 când s-a şi făcut dosarul penal, între inculpatul A. şi acest martor. A solicitat a se constata că la momentul la care a fost audiat în faţa instanţei de apel, martorul a precizat că nu se află într-o relaţie de duşmănie cu inculpatul A., dar că acesta i-a formulat mai multe plângeri penale, însă acest martor a omis să arate că şi el a făcut dosare în care s-a sesizat din oficiu faţă de inculpatul A. când a ajuns la DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Iar, în acea celebră discuţie înregistrată între toţi aceşti patru procurori de la DNA - Serviciul Teritorial Oradea, este nominalizat şi inculpatul A. şi, modul în care acest martor se lăuda oarecum că şi el a făcut un dosar pentru inculpatul pe care îl asistă şi, nu a fost nicio problemă din punctul de vedere al incompatibilităţilor, se discuta în acea convorbire. Ca atare, caracterul interesat al declaraţiei acestui martor rezultă cu evidenţă.

A susţinut că ar mai fi un aspect de precizat, respectiv faptul că este totuşi vorba despre nişte procurori, chiar dacă la acel moment şi numitul X. era procuror stagiar, însă în momentul în care, o persoană, ca şi reprezentant al statului, observă că rechizitoriile sale dispar, ar fi trebuit să existe măcar o sesizare, la procurorul ierarhic superior de la parchetul tribunalului, sau de la parchetul curţii de apel. Niciunul dintre aceşti procurori nu au simţit nevoia să reclame în niciun fel aceste chestiuni şi, nici nu au formulat plângeri penale, sau denunţuri, în momentul în care, să zicem, inculpatul A. era arestat şi, atunci aveau şi ei posibilitatea să facă acest lucru.

Aceşti martori au fost chemaţi la DNA pentru a fi audiaţi în legătură cu o pretinsă infracţiune de luare de mită şi, în acest context, au dat declaraţii despre ceea ce se discută în prezenta cauză. Astfel că, şi din acest punct de vedere, a considerat că declaraţiile martorului X. sunt neverosimile. Cu privire la această chestiune, faţă de concluziile formulate de către reprezentantul Ministerului Public cu privire la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, a solicitat a se constata că această faptă este prescrisă. Pe noua lege, discutăm despre o faptă din iunie- septembrie 2009. Este evident că la acest moment nu mai putem discuta despre această infracţiune de favorizare a făptuitorului.

De asemenea, tot în ceea ce priveşte această infracţiune, a revenit la chestiunea că nu a fost dovedită distrugerea rechizitoriului şi, atunci chiar această favorizare care este susţinută de către parchet, nu poate să fie probată în niciun fel prin modalitatea de soluţionare ulterioară a dosarului.

A solicitat a se constata, astfel cum rezultă şi din actele aflate la dosarul cauzei, că nu este singurul dosar care a fost preluat, spre soluţionare, de către prim-procuror şi, această preluare s-a realizat din cauza volumului de activitate. Faptul că s-a depus o cerere de urgentare infirmă cumva şi susţinerile martorilor, în sensul că motivul pentru care nu preda dosarele pe bază de semnătură, era acela că scotea 50 de dosare pe săptămână, aspect care în opinia sa, nu este probat la dosarul cauzei, în primul rând şi, pe de altă parte, nu exista niciun raţionament pentru care să fie preluate dosare, dacă numitul X. avea un astfel de ritm.

Un alt aspect care trebuie subliniat se referă la faptul că, la acel moment, numitul X. era procuror stagiar, iar procurorul coordonator, audiat în faţa instanţei de fond şi de apel, a arătat că nu-şi aminteşte despre un astfel de rechizitoriu, nu ştie să fi semnat un astfel de rechizitoriu. Astfel, şi prin declaraţia acestui martor, practic, nu s-a reuşit răsturnarea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi a chestiunii reţinute, şi anume că nu s-a făcut dovada acestui rechizitoriu.

În ceea ce priveşte rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2008, a solicitat a se constata în acelaşi sens, respectiv că nu s-a făcut în niciun fel dovada că acel rechizitoriu a existat. Referitor la declaraţia martorului CC., căruia i s-ar fi repartizat dosarul şi, care susţine că ar fi fost rupt un rechizitoriu, a susţinut că nici măcar acest martor nu a spus explicit faptul că exact rechizitoriul pe care l-a întocmit acest procuror, a fost rupt în faţa sa.

Această declaraţie nu se coroborează, în opinia apărării, cu celelalte probe administrate în cauză, pe aceleaşi considerente. Acest act, sau, în exemplarele câte trebuiau să existe, nu a ajuns niciodată şi nu a fost înregistrat nicăieri. Acest document nu a fost identificat, sau nu se putea identifica nici pe serverele parchetului din moment ce s-a respins acea solicitare de percheziţie informatică. A considerat că prima chestiune probatorie care trebuia realizată de către parchet era exact să verifice serverele parchetului, lucru cu privire la care apărarea apreciază că l-au şi făcut şi, din acest motiv, nici nu s-a mai încuviinţat ulterior o altă solicitare, pentru că s-a susţinut pur şi simplu, pe baza unor declaraţii de martori, că aceste rechizitorii au existat.

Ca atare, nici sub acest aspect, declaraţiile acestui martor care au fost contradictorii şi nu au putut fi ancorate în timp, de exemplu, nu pot să conducă la pronunţarea unei alte soluţii decât cea care a fost pronunţată de către instanţa de fond. După cum se poate constata, martorul susţine că, cu una-două zile înainte de a-i fi repartizat dosarul, ar fi fost chemat de inculpatul A., care i-a spus:

"Uite, vreau să-ţi dau un dosar. Vrei să-l soluţionezi tu?", precum şi că în acea împrejurare ar fi avut loc acea rupere a înscrisului.

În continuare, a solicitat a se avea în vedere că, din punct de vedere termporar, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod cert că acest dosar a fost repartizat martorului CC. într-o zi de luni, iar această discuţie despre care el face vorbire trebuia să aibă loc în week-end, ceea ce, evident, nu era cazul.

Cu privire la acest dosar, de asemenea, a solicitat a se constata că procurorul care a avut în instrumentare acest dosar, nu ştia despre ce dosar este vorba, câţi inculpaţi erau cercetaţi în dosar, de ce a fost repartizat unui alt procuror. Toate declaraţiile au acest caracter general, însă probele scriptice aflate la dosarul cauzei nu reflectă existenţa rechizitoriului.

De asemenea, în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008, a solicitat a se constata, faţă de data pretinsei comiteri a faptelor, că infracţiunea de favorizare a făptuitorului este prescrisă. În cele ce urmează, a făcut referire la un alt aspect care vizează inexistenţa rechizitoriului şi care este extrem de relevant în această situaţie. Astfel, în ceea ce-l priveşte pe martorul EE., procurorul coordonator era inculpatul A., iar susţinerea acestuia că a predat rechizitoriul la grefă, este neverosimilă din această perspectivă, pentru că un astfel de rechizitoriu ca să fie predat la grefă, trebuia să fie contrasemnat de inculpatul A.. Însă, acest lucru nu s-a dovedit, respectiv faptul că există o contrasemnare a rechizitoriului. El trebuia să meargă oricum pentru verificarea legalităţii, la parchetul tribunalului, astfel că susţinerile acestui martor nu pot fi primite, în ceea ce priveşte exact motivarea instanţei, în sensul că trebuia să existe un rechizitoriu care să îndeplinească toate condiţiile de legalitate. Or, în situaţia dată, condiţiile de legalitate erau exact acestea, trebuia să fie contrasemnat şi de către inculpatul A.. Aşa cum s-a dovedit astăzi prin înscrisul depus la dosarul cauzei, când se presupune că inculpatul A. trebuia să contrasemneze acest înscris, acesta se afla în concediu de odihnă. Ca atare, nici sub acest aspect, probele administrate în faţa instanţei de fond nu pot să conducă la o altă soluţie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului, a solicitat a se constata că acest dosar a fost repartizat spre soluţionare unui alt procuror, şi anume procurorului Y., astfel că favorizarea, dacă ar fi existat, în opinia procurorului, a considerat că a fost săvârşită de altă persoană pentru că soluţia a fost dată în cauză de către acest procuror Y., care a arătat că nu i-a fost impusă nicio soluţie de către inculpatul A..

Faţă de toate aceste considerente şi, în raport, cu susţinerile apărării vis-a-vis de acuzaţiile care privesc aceste fapte, a solicitat respingerea apelului formulat de parchet, inclusiv aceste susţineri nou formulate în faţa Înaltei Curţi, astăzi, pentru că ele sunt străine de modul în care sunt descrise faptele în rechizitoriu. Întrucât, din punctul său de vedere, ele nu au fost apelate prin memoriul de apel, în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

În ceea ce priveşte celelalte două infracţiuni, a solicitat a se constata că, raportat la infracţiunea de trafic de influenţă, soluţia pronunţată de către instanţa de fond este una achitare, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, aceasta este şi soluţia la care a ajuns instanţa de fond.

Aici, nu discutăm nici măcar de o modificare, aşa cum s-a susţinut de parchet, a temeiului achitării.

A arătat că nu va mai insista asupra motivului pentru care apreciază că nu a existat niciun fel de intervenţie, contrar susţinerilor reprezentantului Ministerului Public, întrucât îl va expune în scris, iar în ceea ce priveşte ultima infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, acea instigare la infracţiunea de prelevare de organe, care ar putea să afecteze autopsia, de asemenea, a solicitat a se avea în vedere că deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., chiar reprezentantul Ministerului Public a arătat, în mod întemeiat, în opinia apărării, că în realitate, această faptă nu există.

A învederat instanţei că doreşte să facă o singură subliniere cu privire la această infracţiune. Astfel, a solicitat a se constata că acuzaţia formulată prin rechizitoriu este una de instigare la omor şi, în niciun caz la această faptă. În modalitatea în care este descrisă fapta, se dorea să se acrediteze ideea că decesul persoanei s-a produs la momentul la care s-au prelevat organele, ceea ce este o susţinere vădit neancorată în realitate. Raportat la toate aceste considerente, a solicitat admiterea apelului formulat în cauză de către DNA - Serviciul Teritorial Oradea, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, a arătat că doreşte să facă o singură precizare vis-a-vis de hotărârea instanţei de fond. A solicitat a se constata că alegerea modalităţii de executare s-a datorat lipsei unui acord pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Nu a fost motivată în alt fel soluţia de condamnare. A solicitat a fi avut în vedere acest aspect, faţă de concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi B. şi C., în primul rând, a învederat că Ministerul Public nu a susţinut apelul referitor la inculpaţii B. şi C., în ceea ce priveşte infracţiunile de cumpărare de influenţă şi prelevarea nelegală de organe. A susţinut punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public exprimat astăzi în şedinţa de judecată şi, se întreabă însă de ce nu s-a apelat totuşi la instituţia retragerii apelului.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. la infracţiunea de cumpărare de influenţă, a subliniat suplimentar celor arătate de către reprezentantul Ministerului Public în şedinţa de astăzi, faptul că există câteva elemente importante de adăugat, în sensul susţinerii caracterului întemeiat al soluţiei de achitare. A solicitat a se constata că, dincolo de cele expuse astăzi, mai există o problemă esenţială de remarcat în ceea ce priveşte acuzaţia adusă inculpatului B.. Acest autoturism nu a fost predat niciodată cu titlu gratuit inculpatului A..

Este important de subliniat că reprezentantul parchetului, atunci când a formulat acuzaţia şi a dispus trimiterea în judecată, practic, nu a avut niciun aspect de natură probatorie care să susţină elementele esenţiale de tipicitate ale infracţiunii deduse judecăţii. Şi discutăm aici de remitere cu titlu gratuit, în cazul acesta. Legătură esenţială între actul de remitere, predarea autoturismului şi traficarea influenţei de către coinculpatul A., aşa cum în mod esenţial şi bine s-a observat, practic nu a existat o contemporaneitate a actelor materiale ce se reţin în cauză şi pretinsa influenţă traficată ulterior, la cel puţin 1 an de zile. A observat în cazul acestei acuzaţii că rechizitoriul s-a ferit să indice momentul concret în care s-a făcut predarea autoturismului către soţii Popa; însă, nu întâmplător în opinia apărării. Pentru că dacă s-ar fi constatat că această predare a avut loc în luna mai a anului 2011, a fost uşor de remarcat inexistenţa unei legături între dosarele constituite cel mai devreme la nivelul lunii noiembrie 2011 şi, ulterior, pe parcursul anilor 2012-2013, mai precis, în ceea ce priveşte pe inculpatul B.. A făcut o trimitere esenţială, în opinia sa, suplimentar, la declaraţia de la urmărire penală a martorului NN., care a arătat că abia în cursul anului 2012, inculpatul B. a fost informat, notificat, despre acuzaţia referitoare la fapta din noiembrie 2011. În cauză, nu au fost administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, nici în primă instanţă, nici în apel, probe care să îl determine să aprofundeze suplimentar concluziile pe care le-a expus în faţa Curţii de Apel Timişoara.

În ceea ce-l priveşte pe intimatul inculpat C., a susţinut că aici apare problematica posibilităţii admiterii apelului parchetului, însă pentru alte considerente decât cele evocate în scris şi, se referă la modificarea temeiului soluţiei de achitare. Prima instanţă a reţinut, ca şi temei al achitării, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. În aceste condiţii, plecând inclusiv de la cele susţinute în faţa primei instanţe, dar şi cele susţinute de către reprezentantul Ministerului Public, astăzi, raportat la modul de descriere a acuzaţiei din rechizitoriu, a considerat că ne regăsim în ipoteza prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Se susţine că inculpatul ar fi prelevat nelegal organe de la cadavrul numitului GG., conducând în mod implicit la afectarea rezultatului autopsiei şi la schimbarea încadrării juridice. Aici, corect s-a exprimat anterior punctul de vedere. Dacă ar fi fost să se ia după ceea ce s-a reţinut în rechizitoriu, ne aflam în prezenţa unei infracţiuni de omor, la urma urmei. Însă, trecând peste acest aspect, prelevarea nu se face de către medicul legist. Medicul legist întocmeşte anexa, prin care confirmă că prin prelevare nu se afectează rezultatul autopsiei medico-legale. Cert este faptul că nu există un act material de prelevare din partea intimatului inculpat C.. În aceste condiţii, lipsind verbum regens în sine, discutăm de un temei corect, cel al lit. a), nu) cel al lit. b) teza I din art. 16 alin. (1) din C. proc. pen.

A învederat instanţei că nu va mai relua amănunte şi considerente de genul, evident că nu a fost compromis rezultatul autopsiei. Acest fapt este constatat de către toate lucrările medico-legale ulterioare constatării făcute iniţial de către inculpatul C., fapt confirmat şi de către instanţă, care a dispus condamnarea pentru infracţiunea de omor în acea cauză în care s-au realizat actele medico-legale. A arătat că, practic, nu prelevarea conduce la decesul acestei persoane. Discutăm despre o moarte cerebrală, constatată anterior prin acele verificări riguroase şi obligatorii, care au stabilit că nu mai există activitate cerebrală.

În final, a susţinut că face trimitere la toate cele expuse în cuprinsul concluziilor sale scrise şi, la cele reţinute de către instanţa de fond.

Reprezentantul Ministerului Public, faţă de apelul declarat de apelantul intimat inculpat A., a susţinut că va face referiri în primul rând la aspectele privind infracţiunea de şantaj, pentru că acestea s-au criticat în special. S-a făcut o analiză în ceea ce priveşte incriminarea infracţiunii de şantaj, prin raportare la vechile dispoziţii prevăzute de art. 194 din vechiul C. pen. şi, noile dispoziţii prevăzute de art. 207 din C. pen. actual.

S-a apreciat că avem o nouă modalitate de sancţionare a acestei fapte şi, acest lucru este evident, neputând fi negat, dar aceasta rezultă din faptul că legiuitorul foloseşte cuvântul "constrângere", în timp ce la vechiul şantaj folosea doar cuvântul de "ameninţare". Din acest punct de vedere, s-a apreciat că nici nu ne-am afla într-o ipoteză a existenţei infracţiunii de şantaj, pentru că în cazul de faţă avem o ameninţare şi, nu o constrângere. Este adevărat, este o altă modalitate de incriminare a acestei infracţiuni, dar nu este una care să fie favorabilă inculpatului, din punctul său de vedere, ci una defavorabilă pentru că legiuitorul, prin noua modalitate de incriminare a infracţiunii de şantaj, lărgeşte foarte mult modalităţile în care se pot săvârşi aceste infracţiuni de şantaj şi, nu doar limitează acestea la situaţia în care infracţiunea de şantaj se poate săvârşi numai prin ameninţare. De altfel, aceasta este şi opinia celor care s-au chinuit să dezvolte acest articol în diverse studii de specialitate şi în tratate. Nicăieri nu există o opinie, în sensul că actuala modalitate de incriminare ar fi mai restrictivă decât vechea formă de incriminare, care prevedea doar ameninţarea. Astfel că ceea ce s-a reţinut în cauză, din punctul său de vedere, este activitate de constrângere şi se poate vorbi mai departe despre celelalte elemente constitutive ale infracţiunii de şantaj.

În ceea ce priveşte lipsa unei plângeri prealabile pentru această infracţiune de şantaj, textul nu cere existenţa unei plângeri prealabile pentru a se începe urmărirea penală, nu condiţionează în niciun fel existenţa acestei infracţiuni de existenţa plângerii prealabile, astfel încât aceasta nu prezintă importanţă. Este într-adevăr o greşeală, mai sunt câteva greşeli în activitatea de urmărire penală pentru că s-a spus că doar la instanţă această persoană a dobândit calitatea de persoană vătămată. Până atunci, nu dobândise această calitate, dar este evident că procurorul a reţinut faptul că fusese şantajată şi că avea această calitate, în mod normal, ca o persoană ce a fost supusă unui astfel de tratament. Nici acest lucru, că nu s-a reţinut în activitatea de urmărire penală această calitate de persoană vătămată, nu are legătură cu existenţa infracţiunii.

Apărarea consideră că persoana vătămată ar trebui să ţină minte în mod concret, eventual zi, oră, minut, când s-au întâmplat toate acele activităţi. Vis-a-vis de acest aspect, a învederat instanţei faptul că, cu toţii suntem martorii unor declaraţii ale unor persoane care pot avea calitatea de persoană vătămată, inculpat, sau martor, care sunt incapabile să mai precizeze, în mod concret, elemente pe care le-au perceput în urmă cu ceva timp. Şi acest lucru rezultă în mod simplu, chiar şi analizând declaraţiile din acest dosar, pentru că s-a făcut referire la modalitatea în care anumiţi procurori au prezentat evenimente din anii 2008-2010.

Nu a considerat că acesta este un element definitoriu, respectiv faptul că persoana vătămată nu mai este capabilă la acest moment, sau chiar şi la un moment anterior, în urmă cu un an, doi, sau trei ani, să precizeze în mod concret acel element temporal la care s-ar fi săvârşit unul dintre elementele care ar putea să constituie sau nu infracţiune de şantaj.

Se face referire la atitudinea numitei D., care ar rezulta din analiza înregistrărilor care au fost audiate şi în şedinţă publică. A susţinut că are de învederat două chestiuni cu privire la acest subiect. În primul rând, nu trebuie privită dintr-o modalitate exterioară această activitate de şantaj sau modalitatea în care o persoană, care ar putea fi persoană vătămată, înţelege acea activitate de constrângere, indiferent cum se desfăşoară. Pentru că aceasta este propriu fiecărei persoane. Nu se poate generaliza şi preciza că o persoană care este ameninţată, are un anumit comportament şi, că îşi va menţine acel comportament pe parcursul unei perioade de timp, sau că întotdeauna aceasta, când face referire la acel subiect, va face acea referire într-o modalitate care să şi exteriorizeze toată acea stare de temere pe care a trăit-o la acel moment. Acest lucru rezultă foarte uşor, şi în cazul altor persoane care sunt audiate pentru infracţiuni mult mai grave şi, sunt vătămate într-o modalitate mult mai serioasă, respectiv faptul că odată cu trecerea timpului această stare pe care a trăit-o iniţial este una de natură să se disipeze.

În al doilea rând, a opinat că apărarea ar trebui să se hotărască, respectiv ori consideră că ar trebui folosite aceste înregistrări şi, atunci ar putea să folosească acest lucru în favoarea apărării, prin acele afirmaţii că persoana vătămată era suficient de dezinvoltă, făcând referire la inculpat, ori să aprecieze că acele înregistrări nu ar trebui folosite datorită unor activităţi ce au fost desfăşurate de alte organe prin prisma discuţiilor unor decizii ale Curţii Constituţionale.

Din acest punct de vedere, s-au format concluzii diferite în instanţă cu privire la acest aspect al înregistrărilor. Acesta nu a făcut nicio referire în concluziile sale cu privire la niciun fel de înregistrare, astfel că nu consideră că trebuie să facă precizări cu privire la această chestiune.

În continuare, procurorul a menţionat şi că a mai făcut apărarea referire şi la alte înregistrări, spunând că nu ar rezulta elemente ale acestei constrângeri, ameninţări. Nimeni, niciodată, nu a mai făcut referire la alte înregistrări, astfel încât este inutilă orice altă menţiune. Remarcase iniţial că un singur pasaj dintr-o singură înregistrare a fost folosit de către procuror, nu mai multe pasaje din mai multe înregistrări.

Cât priveşte chestiunea legată de controale, a susţinut că se ridică întrebarea dacă inculpatul avea posibilitatea, în calitatea acestuia de prim-procuror, de a determina el efectuarea unor controale prin influenţarea unor instituţii ale statului. Însă, inculpatul avea posibilitatea procedurală să infirme un act fără să facă niciun înscris în acest sens, aceasta legat de activitatea ce ar putea să constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Este mai puţin relevantă modalitatea, sau ceea ce ar fi putut să facă inculpatul, conform atribuţiilor legale; prezentând importanţă ceea ce acesta a şi făcut în mod concret.

Legat de acest aspect, nu a putut să susţină că inculpatul a determinat în mod real aceste controale, însă acest lucru trebuie privit prin prisma persoanei vătămate, o persoană simplă care are în faţă un prim-procuror, care i se adresează într-un anumit fel şi, ulterior, acea persoană simplă observă că o grămadă de instituţii ale statului încep să-i facă anumite controale. Este mai puţin relevant motivul.

Din acest punct de vedere, trebuie analizat din perspectiva persoanei vătămate, cum a perceput toată acea situaţie, dacă acest lucru era unul de natură să-i genereze sau nu o stare de temere. A subliniat încă o dată că nu are nicio probă să spună că, în mod concret, inculpatul a generat acele controale, însă toată această problemă legată de infracţiunea de şantaj trebuie privită din perspectiva persoanei vătămate.

Problema folosului nepatrimonial sau patrimonial, nu degeaba a ridicat o problemă şi, apărarea o invocă, fiind evident că din acest punct de vedere acuzarea este una constantă. Încă de la început, s-a spus de faptul că s-ar fi exercitat presiuni pentru o sumă de 7.700 RON. Acest lucru rezultă încă din rechizitoriu. Este evident că, din punctul său de vedere, priveşte un aspect de natură patrimonială, astfel că şi-a şi exprimat un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Faptul că încă de la început s-a făcut referire la art. 207 alin. (1) din C. pen., nu înseamnă că niciodată în cursul procesului penal acest lucru nu s-ar putea modifica, pentru că ceea ce primează este o situaţie de fapt, care aceasta rezultă sau nu din mijloace de probă, indiferent dacă soluţia este una de achitare sau de condamnare, raportat la aceeaşi situaţie de fapt, iar în acest caz priveşte în mod clar o sumă de bani.

Cât priveşte aspectul legat de justeţea, pentru că există o discuţie şi la caracterul just sau nejust al acţiunii asupra persoanei vătămate şi, la caracterul just sau nejust al folosului obţinut, a susţinut că nu este nicio modificare în ceea ce priveşte incriminarea. Şi potrivit vechiul C. pen. şi în actualul C. pen., se apreciază că modalitatea în care se acţionează asupra persoanei vătămate trebuie să fie injustă. Nu prezintă niciun fel de importanţă dacă ceea ce cere subiectul activ este just sau nu. În cazul de faţă, inculpatul avea tot dreptul să solicite acea sumă de bani, însă modalitatea aleasă, din punctul său de vedere, este una care ar putea să îmbrace formă penală. A nu se pierde din vedere că este vorba în cauză de o persoană cu studii juridice, care ocupa şi o funcţie importantă şi, îi era uşor să aleagă o modalitate legală pentru a determina persoana vătămată să-i restituie acea sumă de bani. Nu prezintă niciun fel de importanţă dacă persoana vătămată avea încasări extraordinare. Acest aspect că nu i se dădea o sumă de bani care descreştea pe măsură ce timpul trecea, nu este de natură a duce la inexistenţa infracţiunii.

În continuare, a arătat că s-a apreciat că instanţa de fond nu a făcut niciun fel de referire la declaraţiile unor martori audiaţi în cauză, respectiv martorii LLLL. şi OOOO.. Vis-a-vis de această susţinere, a învederat că a constatat faptul că în hotărârea instanţei de fond se precizează că nu pot fi martori care să confirme sau să infirme o anumită situaţie, întrucât aceştia nu au fost tot timpul prezenţi la dialoguri între inculpat şi persoana vătămată, astfel încât, plecând de la acest aspect, nu acoperă toate întâlnirile între inculpat şi persoana vătămată.

La fel ca şi martorul audiat astăzi, niciodată nu a fost prezent la toate discuţiile purtate între inculpat şi persoana vătămată, pentru a fi un martor credibil şi să fie folosit, în sensul că niciodată nu s-ar fi exercitat acele ameninţări sau nu s-ar fi spus acele cuvinte la care a făcut referire persoana vătămată.

S-a mai invocat o anumită situaţie specială, care ar exista ori la nivelul judeţului Bihor, ori la nivelul Curţii de Apel Oradea. A considerat că aceste aspecte destul de importante nu ar trebui să rămână doar la nivelul unor speculaţii. A opinat că în cazul unor situaţii de genul acesta, înţelegând că ar fi vorba de un fel de războaie interne în parchet, între diverşi procurori care ocupă diverse funcţii, ar trebui să existe elemente serioase de susţinere a unei astfel de ipoteze.

Referitor la aspectele ce privesc acuzaţia făcută pentru infracţiunea de abuz în serviciu, s-a spus că a făcut oarecare modificări. Legat de apelul declarat, chiar şi în scris, se critică soluţia de achitare şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, şi pentru infracţiunea de distrugere, precum şi pentru cea de favorizare a făptuitorului. Nu se critică soluţia instanţei de fond doar în ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, astfel încât, din acest punct de vedere, nu a modificat modalitatea în care au fost expuse ideile de către parchet.

Însă, o altă modificare ar fi făcut-o vizând acuzaţia concretă de abuz în serviciu. S-a spus că aceasta viza doar activitatea de distrugere. Nu putea să vizeze doar activitatea de distrugere, pentru că atunci era doar distrugere. Pentru activitatea de rupere a unui rechizitoriu, nu se poate reţine şi activitatea de distrugere şi cea de abuz în serviciu. Ar fi două încadrări pentru aceeaşi faptă. Nu spune chestii de noutate, însă abuzul în serviciu se reţine de obicei atunci când nu se găseşte o infracţiune specifică. În cazul de faţă, exista o infracţiune specifică şi, era vorba despre infracţiunea de distrugere.

Acuzaţiile, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, sunt mai largi, trecând dincolo de activitatea de distrugere pentru care s-a reţinut o infracţiune specială.

S-a mai susţinut că niciunul dintre procurorii audiaţi nu mai ştiu elemente de detaliu cu privire la acele dosare. Din acest punct de vedere, a considerat că numai o persoană care a fost procuror, sau care are informaţii concrete de la o persoană care este procuror la un parchet de pe lângă judecătorie şi, care a avut 1300-1500 de dosare într-un an, ar putea să spună în mod concret dacă un astfel de procuror ar trebui să reţină toate acele elemente de detaliu, la care s-a făcut referire de către apărare. A opinat că toată această activitate, manieră de lucru, era una generatoare şi de acele activităţi mai puţin procedurale, prin care se făceau nişte foi exterioare unei condici, prin care se notau că anumite dosare au fost trecute de la procuror la serviciul de secretariat. Acestea se făceau, nu numai cu privire la acest traseu: procuror - serviciu de secretariat, de obicei mai era un traseu care presupunea ca, câteodată, să ajungă şi la dactilografe.

Astfel, nu a apreciat că aceste declaraţii date de procurori, declaraţii care au fost mai generale atunci când au fost întrebaţi despre un dosar concret, din cele 1300 sau 1500 de dosare pe care le aveau în acel an, ar trebui privite cu suspiciune.

Referitor la aspectul legat de favorizarea făptuitorului, care ar fi prescrisă, a susţinut că apărarea ar avea dreptate, dacă am gândi din perspectiva noului C. pen. pentru că, într-adevăr, atunci am putea vorbi chiar despre termenul general de prescripţie. Însă, acesta a făcut referire la dispoziţiile din vechiul C. pen. şi, în raport, cu acestea nu este prescrisă această faptă.

Cu privire la schimbarea de temeiuri de achitare, a susţinut că, crede că a făcut o eroare cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, între atâtea articole de 16 din C. proc. pen., pentru că dacă temeiul este cel prevăzut de lit. b) a acestui articol, atunci este corect. S-a mai făcut referire la un alt temei pentru cealaltă infracţiune de prelevare şi instigare. Problema în cauză este aceea că, aşa cum a spus, a existat, din punctul său de vedere, o activitate de presiune la care medicul a şi cedat. Activitatea medicului era aceea de a da posibilitate să se efectueze acea prelevare, fără acel "ok" din partea medicului neputându-se efectua activitatea de prelevare. Din punctul său de vedere, s-a întâmplat ceva în materialitatea lucrurilor, în sensul că a existat această activitate de determinare a unei persoane să facă ceva, persoana aceea chiar a făcut ceva, nu a făcut ceea ce cere textul, în sensul că nu putea să facă acea prelevare, dar ceva s-a schimbat în materialitatea lucrurilor şi, de aceea, a considerat că temeiul corect ar fi cel prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi, nu cel prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat.

Apelantul intimat inculpat A., având ultimul cuvânt, a susţinut că îi este extrem de greu să vorbească după cinci ani de zile şi nu vrea să facă aceleaşi precizări pe care le-au făcut şi apărătorii săi, pentru că a lucrat cot la cot cu ei în toată această perioadă şi, cunoaşte foarte bine cauza.

A susţinut că este nevinovat şi nu a comis infracţiunile care i se reţin. În toată această perioadă de cinci ani de zile, a luptat să combată neadevărurile din acest dosar şi a fost pus în situaţia de a-şi dovedi nevinovăţia. Singurul lucru pe care şi-l doreşte, este acela de a se întoarce în parchetul în care îşi desfăşura activitatea, precum şi să iasă din parchet, aşa cum a intrat, respectiv "pe uşa din faţă". Toată această perioadă a fost pentru el deosebit de traumatizantă şi, din păcate, au suferit şi alţii.

Are conştiinţa curată şi, este împăcat că nu a făcut absolut nimic, nu a săvârşit nicio infracţiune, nici măcar infracţiunea de şantaj. Nu a constrâns-o şi, nu a ameninţat-o pe numita D.. Nu a făcut nimic rău, privit şi din perspectiva unui procuror cu 20 de ani vechime, dar şi a unui om simplu, astfel că această infracţiune de şantaj nu există. A mai susţinut că, într-adevăr, i-a împrumutat bani şi, s-a rugat de aceasta să-i înapoieze suma împrumutată, însă nici până în prezent nu i-a restituit în întregime datoria. A solicitat instanţei să reţină că relaţia dintre aceştia a fost una destul de apropiată. Nu s-a adresat instanţei şi pentru faptul de a nu se face de ruşine. Totodată, nu a crezut că trebuie să ajungă până acolo, dar, în acelaşi timp, faptul că s-a rugat de aceasta, l-a făcut pe el să ajungă în faţa Înaltei Curţi, iar sancţiunea este foarte drastică.

Cu certitudine, ca orice om, a greşit şi el, însă nu greşeli de natură penală, ci probabil nu şi-a ales bine prietenii. Şi uitându-se înapoi, au existat situaţii în care, într-adevăr, poate că nu l-au apreciat toţii colegii procurori. Însă, trebuie a se avea în vedere, contrar a ceea ce se reţine în rechizitoriu, că tocmai în perioada în care a coordonat parchetele din Municipiul Oradea, acestea au avut printre cele mai bune rezultate din ţară. Are încredere în faptul că, completul de judecată învestit cu soluţionarea prezentei cauze, va stabili adevărul. De asemenea, a arătat că asupra sa a fost exercitată o prea mare presiune, precum şi că nu îşi poate explica niciun moment de ce a fost necesar să fie mobilizaţi atâţia oameni, zeci de oameni în 10 zile, care să vină cu susţineri care nu sunt reale, doar pentru a-i aduce aceste acuzaţii care nu sunt fundamentate.

A apreciat că este inadmisibil, ca martori procurori, să vină în faţa Înaltei Curţi şi să spună că nu cunosc legea, că nu cunosc Regulamentul de Ordine Interioară, regulamentele care validează şi guvernează activitatea în parchete.

În aceste condiţii, a precizat că are încredere în acest complet de judecată şi crede în ideea de justiţie, fiind convins că până la urmă se va face dreptate. Ca atare, a solicitat admiterea apelului declarat, a se corecta hotărârea primei instanţe, cu referire la infracţiunea de şantaj, pentru că nu a comis-o, precum şi a se respinge apelul parchetului, cu referire la soluţiile celelalte.

La momentul respectiv, s-a înţeles greşit în faţa instanţei şi aceasta este şi motivarea, că nu ar fi fost de acord să presteze muncă în folosul comunităţii. Cum au fost foarte multe erori în perioada respectivă, adică ancheta fiind foarte complexă, cu audieri de dimineaţa până seara, probabil, a fost o consemnare greşită şi, în aceste condiţii, instanţa de la Timişoara a ajuns să-i aplice o pedeapsă cu privare de libertate. A subliniat încă o dată că nu a săvârşit nici această infracţiune, însă poziţia sa a fost, deşi nu-i place, ştiind că este nevinovat, în sensul că da, este de acord, însă aceasta este procedura şi trebuie să o respecte până la urmă.

Intimatul inculpat B., în ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile formulate de apărătorul său ales.

Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza dispoziţiilor art. 391 din C. proc. pen. a stabilit termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 4 decembrie 2019, de asemenea a pus în vedere părţilor şi reprezentantului Ministerului Public că, în eventualitatea în care doresc să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, acestea să fie depuse până la data de 02 decembrie 2019 pentru a putea fi evaluate de instanţă, aşa cum rezultă din încheierea de la data de 21 noiembrie 2019, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x la 29 noiembrie 2019, concluzii scrise de către apelantul intimat inculpat A., prin apărător, aflate în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

În conţinutul acestora, apelantul intimat inculpat, prin apărător a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 194/PI din 13.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara şi rejudecând, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. achitarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000, înlăturarea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat; respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului aplicat asupra imobilului proprietate personală a apelantului A., precum şi asupra sumei de 16.500 RON ridicată cu prilejul percheziţiei domiciliare, legea penală mai favorabilă, solicitarea acuzării, fapta nu este prevăzută de textul de incriminare reţinut de acuzare.

S-a arătat că acuzarea a susţinut cu ocazia dezbaterilor că nu formulează o cerere de schimbare a încadrării juridice cu privire la pretinsa infracţiune de şantaj reproşată apelantului, solicitând aplicarea vechiul C. pen. ca lege penală mai favorabilă, în raport cu ansamblul concluziilor formulate.

Apărarea constată că legea penală reţinută şi aplicată de către instanţa de fond nu a fost apelată de către acuzare, la fel cum nici soluţia dispusă de instanţa de fond cu privire la acuzaţia de şantaj nu a fost în vreun mod apelată.

Exclusiv în raport cu concluziile Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor s-ar putea discuta o astfel de solicitare. Chiar dacă s-ar reţine o astfel de cerere, fie ca motiv de apel ori cerere distinctă, de aplicare a legii penale vechi ca fiind mai favorabilă, aceasta este deopotrivă nelegală şi neîntemeiată.

În raport cu modul absolut deficitar şi generic de construcţie şi imputare a infracţiunii de şantaj apelantului, intervalul de timp în care această infracţiune se pretinde a fi comisă este 2013-2014. Întrucât este formulată o acuzaţie de comitere a unei infracţiuni în forma simplă, nefiind indicat ultimul act sau actul care stabileşte momentul consumării ori al epuizării faptei, menţionarea anului 2014 fără a se indica măcar luna calendaristică, nu justifică poziţia acuzării. Chiar dacă s-ar aprecia existenţa unui dubiu asupra acestui moment al finalizării pretinsei activităţi ilicit penale, acesta trebuie interpretat în favoarea apelantului în sensul menţinerii ca lege penală mai favorabilă a noului C. pen., dar şi în virtutea respectării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Solicitarea acuzării omite să ia în considerare chiar conţinutul faptic al acuzaţiei şi momentele temporale indicate, respectiv sfârşitul anului 2013, primăvara-anului 2014, luna iunie 2014. Aceste elemente de timp determină constatarea caracterului neîntemeiat al cererii.

S-a afirmat că apelantului îi este mai favorabilă noua lege penală, întrucât fapta în materialitatea sa, astfel cum i-a fost imputată, nu valorifică textul de lege care o incriminează, fiind evident că nu există folos nepatrimonial, în sensul art. 207 alin. (1) din C. pen., astfel cum a reţinut acuzarea. Din această perspectivă, în limitele apelului declarat de acuzare, al motivelor de apel ale apelantului, dar şi a actului de sesizare, s-a apreciat că instanţa de control judiciar urmează să constate că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică în aceste limite, fapta reproşată neîntrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Pornind de la afirmaţiile instanţei de fond, "un element important al infracţiunii de şantaj este acela că, constrângerea exercitate asupra persoanei vătămate trebuie să prilejuiască o stare de temere din partea acesteia, ceea ce determină victima să acţioneze într-un alt mod decât acela pe care şi-l doreşte şi să aibă ca scop o anumită comportare conform dorinţei constrângătorului din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau altă persoană să obţină un folos injust" apărarea a constatat că, în raport cu starea de fapt, care se desprinde din probe, starea de fapt reţinută şi soluţia curţii de apel este netemeinică.

Paragraful precizat a evocat trei elemente definitorii ale infracţiunii de şantaj: constrângerea exercitată să determine temere victimei, starea de temere astfel indusă să determine o schimbare a comportamentului acesteia în sensul dorit de constrângător, urmarea schimbării comportamentale să genereze injust un folos.

Doctrina şi practica au admis unanim că tipicitatea şantajului implică tipicitatea ameninţării ori a violenţei ca elemente ale constrângerii. Oricum, acuzarea a învestit instanţa cu ameninţarea ca mod de constrângere.

În cauză, se impune analiza pretinselor ameninţări ca fiind pe de-o parte tipice acestei infracţiuni (întrucât şantajul este o infracţiune complexă) şi conjugat, aptitudinea acestora concretă de a crea temere victimei. Apoi, se impune a analiza schimbarea de comportament a victimei ca efect al temerii şi în sensul dorit de pretinsul constrângător. În fine, reclamă a fi analizat caracterul injust al modului de obţinere al folosului şi nu caracterul injust al folosului astfel cum a reţinut instanţa de fond.

a) Ameninţările. Acuzarea a reproşat săvârşirea pretinsei infracţiuni de şantaj prin ameninţări, ceea ce implică analiza tipicităţii acestei infracţiuni şi nu doar a unei constrângeri. Unul dintre elementele esenţiale ale acestei acuzaţii este factorul timp. Se remarcă în cele ce preced că acuzarea a formulat o acuzaţie extrem de generică, apreciabilă ca fiind cu un conţinut deschis, astfel încât să determine instanţa care anume afirmaţii dintre cele reţinute în declaraţii ar fi tipice ameninţării, refuzând practic să reţină în raport cu împrejurări concrete de timp, afirmaţiile care constituie ameninţare şi conduita subsecventă a victimei determinată de temere indusă prin afirmaţiile ameninţătoare.

Din această perspectivă, apărarea a constatat următoarele elemente de fapt, care privite strâns legat de afirmaţiile persoanei vătămate nu confirmă acuzaţia, dar nici starea de fapt reţinută de instanţa de fond, prin sentinţă, aceasta a modificat în realitate fapta reproşată apelantului prin hotărârea apelată.

Se consideră că există trei momente temporale definitorii ale cauzei din perspectiva pretinselor ameninţări. Două dintre acestea sunt indicate prin declaraţia din faza de urmărire penală de către martoră, la acea vreme D., respectiv sfârşitul anului 2013 şi primăvara-vara anului 2014.

Pe de-o parte, intervalele de timp din faza de urmărire penală sunt infirmate/contrazise chiar de persoana vătămată prin declaraţia dată în faţa curţii de apel, care a plasat debutul pretinsei activităţi infracţionale a apelantului când mai era de restituit suma de 3.500 RON, stare de fapt reţinută şi de instanţa de fond. Raportând această sumă rămasă de restituit la agenda personală a persoanei vătămate, s-a constatat că jumătatea lunii iunie 2014 este cel de-al treilea moment temporal.

Pe de altă parte, nu se poate omite contextul audierii martorei D. şi a soţului său NNN., în faza de urmărire penală, ambele persoane au fost audiate aparent, scriptic simultan de acelaşi organ de urmărire penală, fapt imposibil de realizat . Prin declaraţia dată în cauză în faţa instanţei de fond NNN. a arătat că în fapt a fost audiat de domnul LLLLL., organul de cercetare penală, ceea ce denotă cunoaşterea dintre martor şi anchetator, orice confuzie cu procurorul fiind exclusă.

S-a mai arătat, că în raport cu declaraţiile martorilor VV., O., declaraţia din apel, NN. sunt elemente de fapt învederate Înaltei Curţi de martorul OOOOO., la termenul din 21.11.2019, din care rezultă că declaraţia martorei D. a fost condusă. Acest fapt explică plierea aproape perfectă a declaraţiei acesteia pe conţinutul sesizării din oficiu, la fel cum este a soţului NNN..

Apărătorul apelantului intimat inculpat menţionează contradicţiile din declaraţiile persoanei vătămate de la urmărirea penală, de la prima instanţă şi din apel, aceasta nu a relatat libert împrejurările, solicitând a-i i se pune întrebări, se apreciază că declaraţia acesteia la urmărire penală nu a fost o declaraţie relatată liber, concluzie care rezultă şi din alt elemente de fapt. Mai exact, în raport cu momentul temporal al sfârşitului anului 2013, când apelantul era deja interceptat în dosarul penal nr. x/2013, martora D. declarând că ar fi fost ameninţată de apelant, indicând câteva afirmaţii. Acestea nu au mai fost reiterate cu ocazia reaudierilor acesteia din fond şi apel. Nu au fost confirmate de interceptări. Nu au fost confirmate de martorul NNN.. De asemenea, se fac referiri la modul de remitere eşalonat a sumelor de bani din împrumutul rămas nerestituit fostei soţii a apelantului, fapt rezultat din conţinutul agendei personale. Şi cel de-al doilea moment temporal indicat de urmărirea penală prin declaraţia martorei D., considerând că atitudinea şi declaraţiile persoanei vătămate reclamă a fi apreciate cu scepticism din perspectiva concludenţei, credibilităţii, onestităţii acesteia.

Refuzul relatării liber a celor petrecute cu privire la reiterarea pretinselor ameninţări la care a fost supusă, respectiv acest tipar comportamental trebuie suprapus peste discuţiile telefonice audiate în şedinţa publică din data de 04.03.2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care reflectă o pretinsă persoană vătămată volubilă, sociabilă, deschisă, amicală, conducătoare şi impozantă în discuţii, mereu cu "cuvintele la ea", capabilă să disimuleze ori să invoce diferite scuze pentru a nu se face ceva, un veritabil actor. Aceste aprecieri ale apărării sunt în completă opoziţie cu atitudinea manifestată în faţa instanţelor, ceea ce ridică certe îndoieli asupra persoanei sale, dar şi a elementelor de fapt învederate prin declaraţii.

Se arată că elementul temporal invocat de către persoana vătămată, în faţa instanţei de fond, acesta a fost "mutat" din primăvara-vara anului 2014 la momentul iunie 2014 (când mai era de rambursat suma de 3.500 de RON). Cea din urmă este data în raport cu care persoana vătămată susţine că apelantul ar fi ameninţat-o. În realitate potrivit agendei personale, la momentul la care mai erau de restituit 3.500 RON, persoana vătămată rambursa deja eşalonat sume de bani apelantului, după propri-ai voinţă. Punctual, se reţine din ansamblul probator că din împrumut a mai rămas de restituit suma de 1000 RON, la care apelantul ar fi renunţat, datorită nenumăratelor promisiuni neonorate ale persoanei vătămate, care susţine că i-ar fi remis în cele din urmă fostei soţii a apelantului suma rămasă, fiind indicate perioadele şi sumele şi zilele din agenda personală.

Lipsa de credibilitate a elementelor de fapt arătate de aceasta prin declaraţii se susţine şi cu procesul-verbal de redare al discuţiei telefonice dintre apelant şi KKKKK. din 06.04.2014 în care apelantul îi aduce la cunoştinţă interlocutoarei că D. s-a hotărât să restituie banii în tranşe şi precedate de interceptarea dintre apelant şi persoana vătămată prin care cea din urmă îşi exprimă regretul cu privire la neplata datoriei eşalonat, un aspect similar a fost evidenţiat şi de martora LLLL., martorul OOOO.. În declaraţia dată în apel, persoana vătămată a arătat că nu a fost ameninţată telefonic de apelant, aceasta nepercepând ca vreuna dintre aceste discuţii să fi fost ameninţătoare. Deşi a arătat că ameninţările i-au fost adresate direct, la spălătorie, în prezenţa clienţilor, persoana vătămată nu a fost în măsură să indice vreun martor care să îi confirme susţinerile. Cu toate că unul din fiii acesteia este poliţist, iar naşul acestuia este chestorul de poliţie OOOOO. (şeful IPJ Bihor la vremea respectivă) audiat în apel, acesta a relatat că nu i-a încunoştinţat pentru niciun moment pe aceştia despre pretinsa atitudine a apelantului, nu le-a cerut sprijin şi nici nu a făcut vreun demers specific unei persoane ameninţate.

Lipsa de credibilitate a declaraţiilor persoanei vătămate a rezultat şi din poziţia dificilă din punct de vedere financiar pe care a invocat-o, atât în declaraţii, cât şi din interceptări. Această victimizare este lipsită de suport, întrucât agenda personală, condusă cu deosebită meticulozitate şi rigoare, reflectă venituri considerabile ale acesteia, care permiteau stingerea, atât totală, cât şi în tranşe a împrumutului. Se mai fac referiri la restituirea altor împrumuturi ale persoanei vătămate către alte persoane, ce sunt evidenţiate în agenda acesteia, rezultând un total de aproximativ 270.000 RON în raport cu cuantumul împrumutului rămas de rambursat (iniţial 7.700 RON), împrejurare care vine să contrazică flagrant poziţia de vulnerabilitate financiară pe fondul căreia aceasta să se simtă presată de către apelant.

Toate aceste elemente de fapt, lipsesc complet de credibilitate existenţa unor ameninţări astfel cum au fost susţinute de persoana vătămată prin declaraţiile date şi corelativ un comportament impus de apelant. De asemenea, împrejurările necorespunzătoare adevărului mai sus evidenţiate, decelează un comportament simulat al presupusei victime, fapt care plasează o îndoială irefutabilă asupra credibilităţii acesteia. Faptul că, deşi aceasta deţinea sume de bani de ordinul zecilor de mii de euro şi alegea să-şi întreţină grădina prin plata grădinarului sau efectuarea de cheltuieli pentru animalele de companie, în vreme ce avea datorii faţă de alte persoane, evidenţiază în persona acesteia o conduită socială reprobabilă şi de rea-credinţă. S-au făcut referiri şi la propunerea de arestare a apelantului intimat inculpat pentru infracţiunea de şantaj şi la reţinerile de către judecătorii de drepturi şi libertăţi, arându-se că acuzarea nu a mai administrat niciun mijloc de probă de la acel moment procesual în dovedirea pretinsului şantaj, singurele probe administrate pe parcursul procesului penal fiind în apărare, împrejurare care în mod evident nu poate fi compatibilă cu exigenţele impuse de legiuitor, potrivit cărora, condamnarea nu se poate dispune pe baza unor indicii, ci numai atunci când probele stabilesc dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptei.

S-au reiterat din faza de urmărire penală, în declaraţia de martor de la dos. u.p. susţinerile D. care la sfârşitul anului 2013 arăta că apelantul s-ar fi prezentat la spălătoria auto a acesteia şi i-ar fi adresat următoarele:

"Nu ştii cu cine ai de a face", "Nu îţi doresc un duşman ca mine", iar la scurt timp telefonic, iar fi spus "Nu-mi mai trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă". Se menţionează că aceste afirmaţii nu există, nefiind rostite vreodată de apelant, aspect confirmate de întreg ansamblul probator. Declaraţia numitei D. nu este susţinută nici măcar de soţul acesteia NNN., nici în faza de urmărire penală şi nici în faţa instanţei. De asemenea, persoana vătămată nu a susţinut nici măcar cu aproximaţie aceste afirmaţii cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, nici procesul-verbal neconfirmând măcar existenţa unei conversaţii telefonice între cei doi, la nivelul temporal indicat de D..

Se mai arată că în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la termenul din data de 26.04.2016, persoana vătămată a plasat pretinse ameninţări la un alt moment temporal, pe care instanţa nu l-a reţinut, fiind un alt moment decât cele indicate în acuzaţie, unde a susţinut că apelantul ar fi afirmat că o va monitoriza, o va muta, că are prieteni sus puşi, că este persoană publică. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a fost confirmată de vreun alt mijloc de probă şi nici explicată de persoana vătămată. Se solicită înlăturarea acestor declaraţii de la soluţionarea cauzei. Se susţine că afirmaţiile făcute în faţa instanţei de fond cu referire la pretinsele ameninţări, pe lângă faptul că nu au existat, nu sunt infracţiuni ori fapt păgubitoare, nu sunt determinabile, nu au aptitudinea de a crea temerea tipică infracţiunii de şantaj şi nu au determinat vreo anume pretinsă conduită solicitată de apelant. În aţa instanţei de apel, persoana vătămată a menţionat că apelantul i-ar fi spus că nu mai are loc de el în oraş. Oarecum, această susţinere ar fi în legătură cu afirmaţia susţinută doar de persoana vătămată "că o va muta" arătată pentru prima dată doar în faţa instanţei de fond. Afirmaţia nu este confirmată de niciun alt mijloc de probă, iar expresia în sine nu constituie ameninţare.

În concluzie, niciuna dintre afirmaţiile susţinute de persoana vătămată nu este confirmată de vreo altă probă, nu sunt tipice infracţiunii de ameninţare, iar credibilitatea acesteia determină convingerea imposibilităţii reţinerii acestor elemente de fapt în susţinerea acuzării. Mai mult decât atât se observă şi lipsa de consecvenţă a acesteia relativ la modalitatea de exprimare, aceasta prezentând de fiecare dată, altă formă de adresare de către inculpat, împrejurare care conduce la imposibilitatea de a stabili în concret în ce ar fi constat aşa zisă ameninţare.

b) Aptitudinea ameninţărilor de a crea temere persoanei vătămate.

Se arată de către apelantul intimat inculpat, prin apărător că organul de

urmărire penală se sesizează din oficiu cu privire la această acuzaţie, fiind condusă la audieri D. şi ascultată în calitate de martor, care doar prin rechizitoriu îi este schimbată calitatea procesuală de persoană vătămată, nu a formulat plângere penală, nu a sesizat niciun organ de urmărire penală, nu a informat niciun apropiat cu atribuţii de constatare a unor infracţiuni, fiul său PPPPP., fiind ofiţer de poliţie şi naşul acestuia, OOOOO., chestor de poliţie, nu a cerut niciun fel de sprijin din partea unor instituţii ale statului. Aceasta şi-a exprimat starea de temere doar cu ocazia audierii la DNA -ST Oradea, într-un mod care nu a făcut altceva decât să confirme conţinutul preexistent al sesizării din oficiu. S-a precizat că în aceiaşi zi,m înainte de audiere, la domiciliul persoanei vătămate şi la punctul de lucru al S.C. D.C. Multi S.R.L. aparţinând fiului acesteia, NNN., care nu a avut nicio legătură cu apelantul, au fost efectuate percheziţii. Cu acest prilej au fost ridicate agendele personale, iar D. a precizat despre împrumutul acordat de apelant şi fosta sa soţie, precum şi despre faptul că a procedat la restituirea în rate, însă fără nicio trimitere la pretinse ameninţări sau constrângeri . Acelaşi martor/persoană vătămată a perceput şi admis temerea care i-a fost indusă de apelant prin prisma calităţii de prim-procuror a acestuia şi de unele controale la care a fost suspusă societatea pe care o administra.

În realitate, calitatea de prim-procuror invocată de acuzare, nu a influenţat în niciun fel atitudinea victimei. Pe de o parte, trebuie observat că şi la momentul acordării împrumutului apelantul era tot prim-procuror, fapt care nu a împiedicat-o să îi ceară bani cu titlu de împrumut, iar ulterior să nu îi restituie conform înţelegerii (într-un termen scurt de la acordare). Calitatea de prim-procuror a apelantului nu a influenţat în niciun fel modul de a restitui sumele, care au fost remise după bunul plac şi voinţa persoanei vătămate, chiar şi după pretinsa conduită impusă de apelant. Relevante în acest sens sunt notiţele persoanei vătămate cu privire la restituirile de tranşe către apelant din agenda personală. Mai precis, deşi înţelegerea a fost în sensul de a restitui eşalonat de 3 ori pe săptămână câte 500 de RON, niciodată persoana vătămată nu a respectat aceşti termeni ai acordului, pe care chiar ea i-a impus (declaraţia fond - apel martor GGG.). În cele ce preced a fost indicată modalitatea de restituire pe săptămâni. A procedat de fiecare dată la amânări ale plăţilor din diferite motive inventate, lipsa banilor, condiţiile meteo, şamd. În realitate toate aceste motive sunt infirmate de aceeaşi agendă personală, ţinută cu deosebită meticulozitate.

Faptul că prin calitatea de prim-procuror apelantul i-ar fi indus temerea şi această împrejurare ar fi un factor esenţial în existenţa acuzaţiei este în antiteză şi cu alte acţiuni ale persoanei vătămată, rezultate din agendă aşa cum s-a mai arătat.

S-a impus a sublinia că modul de conducere a discuţiilor, tonalitatea vocii, faptul că se impunea în discuţie şi niciodată nu accepta poziţia apelantului, iar acesta accepta conduita persoanei vătămate este un alt argument care poate fi reţinut în analiza acestui element de tipicitate.

Toate aceste împrejurări denotă lipsa schimbării comportamentului în sensul pretins dorit de apelant, lipsa unei stări de temere reală generată de calitatea apelantului ori a pretinselor ameninţări care i-au fost proferate.

S-a susţinut şi afirmat de persoana vătămată şi de acuzare că starea de temere i-a fost indusă şi menţinută prin controale din partea instituţiilor statului. În raport cu momentul temporal indicat de persoana vătămată că ar fi debutat pretinsele acţiuni de constrângere, iunie 2014, cu excepţia unei singure verificări, toate sunt anterioare. La data de 28.07.2014 Garda Naţională de Mediu a realizat un control obligatoriu pentru stabilirea gradului de risc asupra mediului înconjurător, după ce firma deţinută de D. a obţinut autorizaţia de mediu. Celelalte două controale din anul 2014 (27.02.2014 şi 20.03.2014) sunt urmarea sesizării unui client al spălătoriei adresată C.J.P.C. Bihor şi Direcţiei Regionale Antifraudă (în acest sens este copia actului de sesizare trimisă la instanţa de fond pentru termenul din 03.10.2017). În anul 2013 societatea persoanei vătămate a fost supusă la şase controale, trei din partea D.G.F.P. Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, datorate tocmai acţiunilor sau inacţiunilor persoanei vătămate (solicitare rambursare T.V.A. şi necomunicarea finalizării unei investiţii pentru care primăria a eliberat autorizaţie a cărei termen a expirat), alte trei fiind controale tematice, obligatorii (C.J.P.C. Bihor, I.T.M.), datorate tocmai deschiderii punctului de lucru al spălătoriei aparţinând persoanei vătămate (A.B.A. Crişuri Oradea). Cu excepţia unui singur control, toate sunt antefactum, anterioare pretinselor constrângeri şi niciunul dintre acestea nu pot avea în mod obiectiv vreo legătură cu apelantul. Toţi martorii audiaţi au infirmat practic o atare împrejurare. Niciun control nu a condus la sancţiuni pecuniare asupra societăţii persoanei vătămate.

Faptul că persoana vătămată nu s-a temut de controale a fost afirmat cu ocazia judecării în fond a cauzei, susţinere neconsemnată în declaraţie (dar care rezultă din înregistrarea audio a şedinţei de judecată, aflată la dosar). Totuşi această susţinere se explică prin aceea că în ziua percheziţiei domiciliare efectuată la persoana vătămată şi fiul acesteia, s-au ridicat mai multe scripte şi registrul de control. Sesizarea din oficiu nu se raporta la o constrângere în raport cu aceste împrejurări, dar caracterul numeros al acestora a fost speculat de acuzare şi introdus în acuzaţia formulată la adresa apelantului. Asocierea calităţii apelantului cu instituţiile publice care şi-au exercitat atribuţiile cu privire la societatea persoanei vătămate este în realitate o speculaţie neancorată în nicio probă concludentă, fiabilă şi credibilă. Asocierea apelantului cu trimiterea acestor controale asupra societăţii administrate de victimă este percepţia acesteia, indusă de acuzare probabil cu ocazia conducerii declaraţiei (declaraţie apel martor OOOOO.), fără a fi fundamentată în vreun fel. Faptul admis de persoana vătămată că nu i-a fost frică de controale, denotă implicit că pretinsele ameninţări cu asemenea acţiuni ale apelantului nu erau oricum apte să-i provoace temerea invocată. Practic, nici calitatea apelantului de prim-procuror şi nici pretinsa trimitere a acestor controale nu sunt elemente care să îi fi generat ori menţinut starea de temere persoanei vătămate.

c) Schimbarea comportamentului victimei ca urmare a stării de temere în care se afla datorită pretinselor ameninţări.

Examenul acestei condiţii presupune analiza conduitei persoanei vătămate mai înainte de orice intervenţie a constrângătorului.

Apelantul intimat inculpat, prin apărător face referiri la declaraţia persoanei vătămate şi agenda personală a acesteia, că profund greşit şi nedovedit este reţinut faptul schimbării rezoluţiei persoanei vătămate ca urmare a acţiunilor apelantului, în sensul că ar fi cerut restituirea integrală şi nu ar fi fost de acord cu restituirea în tranşe. În fapt, declaraţia persoanei vătămate din urmărire penală, dar şi procesul-verbal de redare a înregistrărilor dintre apelant şi KKKKK. relevă că iniţiativa cu privire la modul de remitere a aparţinut exclusiv victimei. Mai întâi s-a angajat să restituie integral suma, fapt care se deduce implicit din regretul manifestat telefonic cu privire la nerestituirea în tranşe şi din declaraţia martorei LLLL., iar apoi s-a convenit restituirea eşalonată, în cuantum de 500 RON/tranşă. Nici ritmicitatea şi nici cuantumul nu au fost urmarea unor constrângeri ale apelantului, ci astfel cum a susţinut persoana vătămată s-au pus de acord să fie restituiţi astfel. La această discuţie a asistat nemijlocit martorul GGG., care a confirmat că modul de restituire şi momentele au fost stabilite de persoana vătămată.

Faptul că nici măcar modul de restituire nu a fost respectat de persoana vătămată este dovedit de agenda sa, pentru niciun moment nefiind respectaţi termenii impuşi apelantului şi acceptaţi de acesta.

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond în sensul impunerii acestui mod de restituire împotriva voinţei persoanei vătămate trebuie cenzurat prin prisma celor ce preced, neexistând astfel legătura de cauzalitate tipică şantajului în sensul schimbării comportamentale a victimei ca efect al pretinsei constrângeri.

Mai mult decât atât, trebuie observat că momentul la care persoana vătămată reclamă existenţa pretinselor ameninţări determină aceeaşi concluzie, lipsa de legătură între acţiunea apelantului şi conduita victimei. Prin declaraţia dată în faza de urmărire penală a susţinut persoana vătămată că "la un moment dat nu am reuşit să restitui o tranşă". Acest element este extrem de important, întrucât determină implicit concluzia că restituia deja în tranşe suma şi că acest mod nu i-a fost impus de apelant. La fel, persoana vătămată a plasat, în faţa instanţei de fond, temporal momentul pretinselor ameninţări când mai avea de restituit suma de 3.500 RON, ceea ce conduce la aceeaşi concluzie, respectiv că deja remitea banii în tranşe, conduita nefiindu-i determinată de ameninţări ale apelantului.

În concluzie şi în esenţă, conduita şi comportamentul persoanei vătămate au fost tot timpul cele dorite de ea, nefiind pentru niciun moment alterate de apelant.

d) Obţinerea injustă a unui folos patrimonial - nepatrimonial

Solicitarea de restituire a unor sume de bani împrumutate nu este un mod

injust de a obţine rambursarea împrumutului, ci exercitarea unui drept. Nu s-a pus niciodată problema faptului că suma de bani nu ar aparţine apelantului, acest fapt neavând însă relevanţă pentru acuzaţia adusă.

Reproşul instanţei de fond în sensul că apelantul trebuia să urmeze căile legale pentru restituirea împrumutului nu are relevanţă în raport cu acuzaţie şi este înlăturate de relaţia de amiciţie dintre apelant şi persoana vătămată, fapt întărit de modul în care se discuta telefonic.

Instanţa a fost învestită cu o stare de fapt care nu are aptitudinea de a constitui infracţiunea prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen.

Nu există şi nu s-a obţinut un folos nepatrimonial. Fapta materială imputată apelantului nu verifică textul de incriminare din perspectiva acestui elemente de tipicitate, ceea ce permite apărării să constate că fapte de care A. a fost acuzat nu este prevăzută de legea penală - indicată de acuzare. În condiţiile în care nu pot fi reţinute dispoziţiile vechii legi penale din motive faptice, dar şi de legalitate, astfel cum a cerut acuzarea, în limitele acestei verificări, este incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. soluţia instanţei de fond fiind nelegală şi netemeinică, urmând a fi desfiinţată.

Pentru argumentele arătate, dar şi prin motivele de apel a solicitat admiterea apelului declarat de A. şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, în aceste limite. Procedând potrivit regulilor privind soluţionarea acţiunii penale, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., apelantul intimat inculpat prin apărător a solicitat achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la apelul acuzării.

Apelul declarat de Ministerul Public s-a considerat că este nefondat şi apelantul intimat inculpat prin apărător a solicitat să fie respins ca atare.

În limitele motivelor de apel înaintate la dosar, dar şi a susţinerilor procurorului judiciar a formulat următoarele concluzii: Întrucât s-a solicitat pronunţarea unor soluţii de condamnare pentru acuzaţiile de abuz în serviciu (3 fapte), favorizarea făptuitorului (3 fapte), respectiv distrugerea de înscrisuri (1 faptă), concluziile apărării le vor viza cu prioritate.

a) Concluzii comune celor 3 acuzaţii de abuz în serviciu, distrugere şi favorizarea făptuitorului.

Un prim fapt solicitat de acuzare este aplicarea C. pen. din 1968, ca lege penală mai favorabilă. Solicitarea este nelegală şi netemeinică. Acuzaţia în cele ce preced că acuzaţia de şantaj este plasată temporal în intervalul 2013-2014, mai exact primăvara-vara anului 2014, ceea ce nu permite reţinerea vechii legi penale nici în raport cu elementele de fapt (timp), dar nici în raport cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

Elementul principal al acestor acuzaţii constă în existenţa în materialitate a unui rechizitoriu ca act de procedură valid întocmit din toate punctele de vedere. Acuzarea nu a reuşit să dovedească, prin probele readministrate în apel, că aceste acte de sesizare au existat. Considerentele instanţei de fond sub acest aspect sunt legale şi temeinice.

Probarea existenţei materiale a unor soluţii de trimitere în judecată, prin martori la 5-6 ani de la pretinsele soluţii este profund incertă, necredibilă şi suspectă în acelaşi timp. S-a afirmat că este suspectă, întrucât martorii au fost chemaţi spre a fi audiaţi pentru fapte în legătură cu care nu exista act de sesizare, proces penal declanşat sau un minim indiciu, făcând vorbire despre ele fără a se motiva de ce sau cum s-a ajuns la o atare situaţie (martorii X. şi CC. au fost audiaţi la 30.09.2014, dosar urmărire penală pentru o faptă de abuz în serviciu neindividualizată, extinderea urmăririi penale a fost dispusă la 02.10.2014- dosar urmărire penală, martorul EE. a fost audiat de lucrătorii D.N.A. - S.T. Oradea în lipsa unei delegări la 14.10.2014, extinderea urmăririi penale fiind dispusă abia la 27.10.2014- filele x vol. 1). Aceşti martori sunt în fapt denunţători, depoziţiile acestora constituind în realitate acte de sesizare, nu probe.

Aceste depoziţii nu şi-au găsit corespondentul în documentele care reflectă respectarea normelor legale privind procedurile interne obligatorii ale oricărui parchet, iar susţinerile acuzării în sensul că nu se respectă legea şi nu era necesar ca soluţiile să fie trecute în condica personală a procurorului în care grefierul şef sau cel desemnat trebuie să semneze de primire, nu pot fi primite. Oricum acest fapt trebuia verificat şi probat de acuzare, dar în condiţiile în care probabil s-a verificat, iar acestea nu erau probe incriminatoare, nu au fost aduse la dosarul cauzei. La fel, apelantul a solicitat chiar din faza de urmărire penală asemenea verificări, solicitând chiar şi efectuarea percheziţiilor informatice, în raport cu specificitatea sistemelor deţinute de parchete (stocarea separată într-un server comun, stocarea pe fiecare computer, s.a.).

Un alt elemente central al acuzaţiilor aduse de parchet este acţiunea de distrugere a acestor acte de către apelant. A constatat instanţa de fond, dar şi acuzarea cu ocazia dezbaterilor, că pentru două dintre aceste acuzaţii nu există vreo probă în sensul distrugerii de către apelant a acestor acte, însă nici cea de-a treia asemenea acţiune nu s-a probat pentru simplu fapt ca nu a existat (urmând a fi analizate punctual).

În mod corect a reţinut instanţa de fond că în raport cu acuzaţiile materiale efectiv aduse apelantului situaţiile premisă sunt existenţa rechizitoriilor, care trebuie să fie şi valide şi a acţiunii de distrugere a acestora de către apelant. Niciuna dintre aceste fapte ori împrejurări de fapt nu a fost dovedită şi nici nu a existat în materialitatea sa.

În raport cu actul de sesizare şi motivarea sentinţei penale, cu ocazia dezbaterilor acuzarea a căutat să modifice faptele concret reproşate apelantului, încercând să acrediteze ideea că au existat asemenea rechizitorii şi că acestea ar fi fost infirmate nelegal.

Apelantul intimat inculpat prin apărător a arătat că acuzaţiile nu au fost acestea. În materialitate s-a reproşat că apelantul a distrus rechizitoriile în detrimentul soluţiei infirmării. Conduita nelegală şi materială imputată apelantului este distrugerea actului, iar faptul că nu l-a infirmat este consecinţa primului fapt. În aceste condiţii, sunt redundante concluziile acuzării cu ocazia dezbaterilor pe acest palier. Aceste susţineri ale acuzării au fost în realitate permise de modul absolut deficitar de descriere şi imputare al acestor acuzaţii, fără a se indica în mod particular pentru fiecare text de incriminare care este conduita materială reproşată.

Trecând peste faptul că acuzaţiile de favorizare a făptuitorului sunt prescrise faţă de termenul prescripţiei speciale în raport cu dispoziţiile C. pen., faţă de imposibilitatea aplicării legii penale vechi, două dintre cele trei soluţii date în respectivele cauze nu au aparţinut apelantului, ci altor procurori. Nu poate constitui ajutor în sensul art. 269 din C. pen. soluţia dată de alt procuror, fapt care relevă că în realitate acuzaţie era raportată la aceeaşi faptă materială de distrugere, care nu există.

Soluţiile date în cauzele respective sunt legale şi temeinice, nefiind infirmate până în prezent şi nici antamată legalitatea ori temeinicia lor prin acuzaţiile aduse apelantului. Nu se poate ajuta făptuitorul, în sensul art. 269 din C. pen. prin emiterea unei soluţii legale şi temeinice.

Un element esenţial reţinut de instanţa de fond şi neapelat în vreun fel de acuzare este lipsa unui mobil al apelantului în a acţiona de maniera imputată de acuzare. Acest fapt permite reţinerea inexistenţei unui element subiectiv în raport cu aceste trei situaţii.

S-a apreciat că nu se impune analiza dispoziţiilor legale invocate de parchet cu ocazia dezbaterilor, pentru că nu s-a dovedit pretinsa existenţă a rechizitoriilor în dosarele x/2008 şi y/2008, iar cu privire la dosarul x/2008 nu s-a reproşat prin acuzaţie lipsa unei ordonanţe de infirmare. Trecerea pentru soluţionare a dosarelor menţionate la alţi procurori s-a realizat cu respectarea prevederilor legale.

b) Cu privire la acuzaţia de distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului în legătură cu dosarul x/2008

Un prim aspect pe care apărarea trebuie să îl evidenţieze este că apelul scris vizează doar acuzaţie de distrugere de înscrisuri. Pe cale de consecinţă, ceea ce nu s-a apelat intră în autoritatea de lucru judecat, fiind soluţie definitivă. Cu toate acestea, în faza dezbaterii cauzei acuzarea a cerut validarea acuzaţiilor de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului pe acest palier şi menţinerea soluţiei de achitare cu privire la acuzaţia de distrugere de înscrisuri.

Pe de o parte, apărarea a constatat că motivele de apel ale acuzării în aceste limite se mărginesc la reluarea primelor 3 paragrafe ale motivării instanţei de fond, iar consecutiv se critică interpretarea declaraţiei martorului IIII. şi concluzia instanţei în sensul că lipsesc probele care să ateste distrugerea în orice mod a rechizitoriului.

Prin motivele de apel, dar şi cu ocazia cercetării judecătoreşti acuzarea a propus reaudierea martorilor X., IIII. şi JJJJ..

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, dar şi a probelor noi propuse în dovedirea caracterului nefundat al soluţiei primei instanţe, apărarea a constatat că este neîntemeiat. Reaudiaţi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, martorii indicaţi nu au fost în măsură să dovedească existenţa unui rechizitoriu emis în dosarul penal nr. x/2008

În acelaşi timp, martorii audiaţi nu au confirmat ori afirmat distrugerea acestui act de sesizare. Au arătat că îşi menţin declaraţiile de la instanţa de fond.

Un prim aspect care trebuie reţinut este că nu avem de a face cu o critică efectivă a interpretării probelor din partea acuzării.

Cu privire la modul de interpretare a declaraţiei martorului IIII., critica acuzării este vădit neîntemeiată, întrucât în realitate a solicitat instanţei de apel să plece de la o premisă de vinovăţie, mai exact, de existenţă a rechizitoriului emis în dosarul nr. x/2008, aspect inadmisibil. În realitate nu este o veritabilă critică a modului de interpretare a probei, ci un mod greşit de aplicare a prezumţiei de "vinovăţie."

Instanţa de fond a reţinut pe baza declaraţiei acestui martor că nu s-a probat existenţa unui rechizitoriu valid întocmit de către procurorul stagiar, la acea vreme, X.. Instanţa de fond nu a afirmat că rechizitoriul nu există pentru că procurorul îndrumător nu l-ar fi contrasemnat. În esenţă, martorul IIII. nu îţi aminteşte contrasemnarea unui rechizitoriu în dosarul nr. x/2008. În faza de apel, martorul şi-a menţinut poziţia în sensul de a nu reţine prea multe detalii despre activitatea de la nivelul anilor 2008-2009, fără a aduce elemente de noutate în sensul dovedirii şi înlăturării celor două elemente esenţiale de instanţa de fond, existenţa rechizitoriului şi distrugerea sa de către inculpat.

Reaudiată în apel, martora JJJJ. a menţinut declaraţiile date la Curtea de Apel Timişoara. În esenţă depoziţiile acestei martore au infirmat categoric susţinerile martorului X. cu privire la modul de predare a dosarelor "pe încredere" ori în alte forme, fără a se respecta normele legale referitoare la predare în baza semnăturii de primire în condica de lucrări penale a fiecărui procuror.

A doua critică a acuzării formulată în motivele de apel este cea privind greşita reţinere a faptul că nu există vreo probă care să ateste distrugerea rechizitoriului de către inculpat.

Niciunul dintre martorii audiaţi, cu excepţia lui X. nu au afirmat emiterea şi existenţa rechizitoriului, Probele materiale, registrele Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea infirmă emiterea soluţiei procedurale de trimitere în judecată de către X. în dosarul x/2008 şi determină în acelaşi timp reţinerea caracterului pro causa a colilor A4 - "evidenţă personală" ţinute de martor.

Deşi această susţinere nu se coroborează cu nicio probă obiectivă existentă la dosar, întrucât aceste coli A4 emană tot de la martor şi au fost întocmite în opinia apărării tocmai pentru a-şi face credibile susţinerile, s-au constatat următoarele împrejurări de fapt care lipsesc de sinceritate susţinerea existenţei acestui rechizitoriu, astfel:

Analiza declaraţiilor acestui martor trebuie făcută prin prisma faptului că acesta este în fapt un denunţător, nu un martor. Aceasta pentru că la data audierii sale în faza de urmărire penală nu exista sesizare ori ordonanţă de începere/extindere a urmăririi penale pentru prezentele acuzaţii. Astfel depoziţia din urmărire penală este în fapt un denunţ, act de sesizare şi nu o probă.

Din perspectiva declaraţiilor din faţa instanţei de fond, s-a făcut trimitere la concluziile scrise depuse la Curtea de Apel Timişoara cu privire la registrul penal, declaraţia martorei JJJJ., declaraţiile martorului X., de la prima instanţă şi de la urmărirea penală, declaraţiile martorilor procurori CC., Y., IIII., ale grefierei JJJJ. care au precizat că predarea dosarelor soluţionate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a realizat în conformitate cu normele legale, pe bază de semnătură în condica personală de lucrări penale a fiecărui procuror. În plus, la termenul din 06.06.2019 de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, martora JJJJ. a relatat că nu ţine minte ca predarea dosarelor soluţionate să se realizeze fără semnătura de primire în condica procurorilor, acest document fiind singurul în care se semna.

Apărătorul apelantului intimat inculpat a mai făcut referi la registrul penal şi condica pentru lucrări penale ale parchetului, anexată aceasta din urmă în care au fost făcute menţiuni de nesoluţionare a unor dosare, motivele fiind lăsarea în nelucrare a acestora şi nu volumul excesiv de dosare invocate de martor, care a fost acelaşi pentru fiecare procuror, aceiaşi condică indicând o medie de 18 dosare soluţionate săptămânal (40 săptămâni) şi nu 60-70 cum a precizat acesta în declaraţii. Soluţionarea de către apelantul A., în calitate de prim procuror a dosarului x/2008 nu este una izolată, în cursul anului 2009 acesta soluţionând personal un nr. de 411 dosare penale (instanţa de apel a admis ca mijloc de probă procesul-verbal de evaluare a activităţii profesionale care conţine nr. de dosare soluţionate de apelant în perioada 2008-2010). Se mai fac referire la înscrisul olograf - evidenţa personală coala A4 întocmit şi depus de martorul X. pentru a susţine pretinsa predare cu rechizitoriu a dosarului x/2008 la 15.06.2009 care conţine numeroase date nereale, ticluite, toate acestea fiind evidenţiate în concluziile scrise depuse la Curtea de Apel Timişoara. Din analiza conţinutului altor evidenţe întocmite personal de martorul X. depuse la dosarul cauzei, a rezultat că şi acestea au date nereale, fiind întocmite mult ulterior, doar pentru a face credibilă teza predării dosarelor soluţionate în baza "evidenţelor personale". Caracterul nereal este dovedit de condica de lucrări penale a parchetului care atestă că dosarul nr. x/2008 a fost soluţionat abia la 17.07.2009 prin rechizitoriu, iar dosarul nr. x/2008 a fost destinat la P. T. Bihor doar la 04.05.2009. s-au făcut referiri şi la declaraţia martorului EE..

Trecând peste faptul că martorii EE. şi JJJJ. au infirmat categoric în declaraţiile date la Curtea de Apel Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aspectele relatate de martorul X., indicarea de către acesta în două declaraţii, cu referire la aceiaşi împrejurare esenţială, modalităţi şi persoane total diferite prin care ar fi aflat că instanţa nu a fost sesizată cu pretinsul rechizitoriu s-a apreciat că reprezintă la modul cel mai evident un element al relei credinţe şi a nesincerităţii. S-au făcut referiri punctuale din declaraţiile martorului X., concluzionând că elementele de fapt învederate de către acesta prin depoziţiile succesive date în cauză nu pot fi avute în vedre, fiind lipsite de sinceritate, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.

Strict raportat la acuzaţia de abuz în serviciu s-a reţinut prin rechizitoriu că "…şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, distrugând rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis în dosarul cu nr. x/2008…".

În limitele aspectelor învederate, nu s-a putut proba exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prin acţiunea de distrugere, întrucât în mod evident aceasta nu a existat, tocmai Ministerul Public susţinând inexistenţa acestui fapt, iar în apel nu au fost aduse probe noi care să dovedească existenţa unui rechizitoriu.

Mai apoi, în raport cu susţinerile acuzării, declaraţiile martorului X. au fost amplu analizate în cele ce preced, depoziţia acestuia necredibilă şi singulară neputând susţine existenţa unei soluţii de trimitere în judecată.

Pe de altă parte, apărarea a probat şi a învederat că acest dosar a fost trecut de la procurorul X., alături de alte cauze, din cauza lăsării în nelucrare, aspect confirmat de existenţa, unor cereri de urgentare a soluţionării. Nu există niciun element de fapt care să ateste că a existat o exercitare defectuoasă a acestor atribuţii de serviciu astfel cum a susţinut acuzarea. Dimpotrivă, a rezultat neîndoielnic că acestea au fost respectate de apelant.

Plecând de la textul de incriminare al infracţiunii de abuz în serviciu, se observă că nu sunt întrunitele elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul subiectului pasiv al infracţiunii. În acest sens, trebuie făcută trimitere la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care stabilesc faptul că în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

În aceste condiţii, se poate remarca faptul că în activitatea judiciară, parchetele nu au drepturi sau interese proprii, ci acţionează în interesul colectivităţii, iar drepturi şi interese ar putea avea exclusiv în activitatea administrativă. Cu alte cuvinte, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, după cum arată şi dispoziţiile constituţionale, dar mai ales justiţia penală se înfăptuieşte în interesul general al societăţii şi nu al unei persoane în individualitatea ei. Or, prevederile art. 297 alin. (1) din C. pen. protejează valori sociale proprii ale unei persoane fizice ori juridice, ceea ce rezultă cu claritate din textul de incriminare.

Astfel, chiar dacă s-ar face abstracţie de apărările conform cărora nu a fost distrus vreun rechizitoriu, împrejurare constatată şi de instanţa de fond, dosarul x/2008 nu a fost predat soluţionat la registratură, în sarcina inculpatului A. nu ar putea fi reţinută comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu din moment ce nu ar fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni pe componenta subiectului pasiv.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că potrivit acuzaţiei, faptele s-ar fi comis în cursul anului 2009, deci anterior intrării în vigoare a actualului C. pen.. Sub imperiul legislaţiei de la acel moment, abuzul în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 248 din C. pen. din 1969, nu ar putea fi reţinut pentru că nu s-a pus niciodată problema că faptele să fi cauzat o pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi publice, perspectivă din care fapta nu este tipică, deci nu ar putea fi calificată ca infracţiune.

S-a precizat faptul că, oricum este de notorietate faptul că infracţiunea de abuz în serviciu este exponentul principiului subsidiarităţii în dreptul penal, astfel încât o faptă poate fi încadrată în mod obiectiv ca abuz în serviciu doar în măsura în care aceasta nu constituie o altă infracţiune, relaţia fiind una de la special la general. Or, în măsura în care inculpatului i s-a reţinut (în mod absolut abuziv şi nelegal) că prin aceeaşi pretinsă acţiune ar fi comis în acelaşi timp 3 infracţiuni, dintre care două (favorizarea făptuitorului şi distrugere de înscrisuri) sunt speciale în raport u abuzul în serviciu, încadrarea pe abuz de funcţie nu poate subzista.

Raportat la acuzaţie de favorizarea făptuitorului trebuie observat că aceeaşi acţiune este imputată cu titlu de favorizare a făptuitorului, respectiv distrugerea.

S-a remarcat în cele ce preced că soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă de apelant este legală şi temeinică, nefiind infirmată până în prezent. Astfel, nu există ajutor în sensul legii penale. Nu există niciun elemente din care să rezulte că apelantul s-ar fi cunoscut cu persoana învinuită, că ar fi avut vreun mobil în soluţionarea într-un anume fel a acestei cauze, fapt neapelat de acuzare. Pe cale de consecinţă, pentru toate argumentele expuse, solicitările de admitere a apelului acuzării sub acest sunt neîntemeiate.

c) Cu privire la acuzaţia de distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului în legătură cu dosarul x/2008

Apelantul intimat inculpat, prin apărător a constatat că motivele de apel formulate în scris de acuzare se mărginesc la reluarea unor paragrafe ale motivării instanţei de fond, iar consecutiv se critică interpretarea declaraţiei martorilor Y. şi CC.. Prin motivele de apel, dar şi cu ocazia cercetării judecătoreşti acuzarea a propus reaudierea martorilor Y. şi CC..

Analizând apelul prin prisma criticilor formulate, dar şi a probelor noi propuse în dovedirea caracterului nefundat al soluţiei primei instanţe, apărarea a constatat că este neîntemeiat.

Reaudiaţi în faţa Înaltei Curţi, martorii indicaţi se consideră că nu au fost în măsură să dovedească existenţa unui rechizitoriu emis în dosarul penal menţionat. Declaraţiile acestora nu ar fi confirmate de vreo probă materială, obiectivă care să susţină veridicitatea, dar şi numeroasele contradicţii.

Un prim aspect care trebuie reţinut este că nu există o critică efectivă a interpretării probelor din partea acuzării, ci se solicită luarea de bune a afirmaţiilor celor doi martori fără a se efectua o analiză obiectivă a realităţii, credibilităţii şi sincerităţii depoziţiilor acestora.

Criticile acuzării privind interpretarea declaraţiilor celor doi martori nu pot fi primite, întrucât martorii CC. şi Y. au precizat în declaraţiile date la Curtea de Apel Timişoara, la termenele din 25.04.2017 şi 02.11.2016 că au procedat la predarea dosarelor soluţionate conform normelor legale, respectiv prin utilizarea condicii în care se semna de primire de grefierul şef sau grefierul desemnat. Raportat la aceste susţineri, martorul Y. şi parchetul nu au făcut niciun moment dovada că s-ar fi întocmit şi predat rechizitoriul în dosarul nr. x/2008.

Trebuie menţionat că în cursul urmăririi penale desfăşurate în prezenta cauză apelantul A. a solicitat în apărare efectuarea unor percheziţii informatice la calculatoarele utilizate de procurorii GGGGGG. şi X. despre care se susţine că au întocmit rechizitoriile, probă respinsă . Or, dacă apelantul ar fi avut cea mai mică teamă în sensul că un astfel de procedeu probator ar fi relevat existenţa unor asemenea acte, în mod cert nu ar fi formulat o astfel de solicitare în probaţiune. Aşadar, în mod vădit câtă vreme nu s-a făcut dovada existenţei, inexistenţa acestora este incontestabilă.

Acuzarea a solicitat reţinerea elementelor de fapt învederate de martorul GGGGGG. prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond, deşi este complet neverosimilă dar şi incertă susţinerea că "din ce cunosc eu, în dosarul respectiv am emis o soluţie de trimitere în judecată ", în condiţiile în care în aceiaşi declaraţie a precizat "nu mai cunosc numărul dosarului, numele părţilor şi obiectul cauzei, dar şi că nu mai ştie dacă în cauza respectivă era formulată şi o altă propunere decât cea de trimitere în judecată şi câte persoane au fost cercetate . Necunoscând nimic despre dosar şi neavând nicio dovadă că ar fi întocmit şi predat rechizitoriul, nici măcar condica personală în cuprinsul căreia a precizat că grefierul semna de primire, este de neacceptat ca din sute de dosare soluţionate în urmă cu mulţi ani să afirme că a întocmit rechizitoriu într-o cauză despre care nu are niciun element şi nu ieşea cu nimic în evidenţă. Afirmaţia martorului în sensul că CC. ar fi cunoscut că a întocmit rechizitoriu în dosarul nr. x/2008, deoarece numele său apare pe coperta dosarului este neserioasă, deoarece toate dosarele au menţionat pe copertă numele procurorului sau procurorilor care instrumentează urmărirea penală, fără însă a avea menţionate şi alte elemente care să conducă la stabilirea faptului că ar mai fi fost adoptată o soluţie.

Similar situaţiei martorului X., analizată în cele ce preced, susţinerile acestui martor nu pot fi reţinute nefiind ancorate în probe obiective, cel puţin condica procurorului. Nu se poate omite şi incertitudinea relevată de martori cu privire la soluţia adoptată, grefată pe fondul necunoaşterii niciunui element de particularitate al cauzei respective.

În declaraţia din urmărire penală Y. a relatat că ar fi fost contactat de martorul CC. în vara anului 2010 în legătură cu dosarul nr. x/2008, deci în perioada imediată promovării acestuia la P. T. Bihor şi a repartizării cauzei pentru soluţionare lui CC. (05.07.2010) pentru ca în declaraţia de la prima instanţă să precizeze că discuţia ar fi avut loc după câteva luni .

Fiind întrebat cum se proceda dacă o lucrare a procurorului era infirmată, martorul Y. a răspuns că nu cunoaşte în concret nicio situaţie de infirmare a unei soluţii ori este de notorietate în parchetele din Oradea că acesta este procurorul cu cele mai multe soluţii infirmate (la dosarul prezentei cauze sunt depuse în copie mai multe ordonanţe prin care i-au fost infirmate soluţii). Faptul că şi la o întrebare care nu are legătură cu cauza a dat un răspuns nesincer, s-a apreciat că evidenţiază la modul pregnant reaua-credinţă a acestuia.

Reaudiat în apel, martorul Y. a arătat că îşi menţine declaraţiile şi nu a adus niciun elemente probator de noutate care să justifice reaprecierea depoziţiilor acestuia, în sensul solicitat de acuzare.

Din perspectiva criticii acuzării cu privire la interpretarea eronată a declaraţiei martorului CC., parchetul nu are în vedere că nu există nicio probă care să dovedească existenţa acelui rechizitoriu, deşi acestea ar fi fost facil de administrat (condica personală de lucrări penale a martorului Y., condica şi registrele parchetului, memoria calculatorului la care ar fi fost redactat rechizitoriul, reţeaua informatică a parchetului - serverul care administrează reţeaua şi care memorează orice act redactat).

Martorul CC. a precizat, atât în urmărire penală cât şi la C. A Timişoara că a primit pentru soluţionare dosarul x/2008 la două - trei zile, respectiv o zi - două după ce ar fi avut discuţia în cadrul căreia A. l-ar fi întrebat dacă este dispus să soluţioneze dosarul, i-ar fi arătat un rechizitoriu de la distanţă, după care l-ar fi rupt şi ar fi afirmat că în cauză nu sunt probe. Realitatea obiectivă infirmă aceste susţineri în condiţiile în care conform rezoluţiei de repartizare şi datelor din registrul penal al parchetului dosarul a fost repartizat, înregistrat şi predat martorului la 05.07.2010 zi de luni, ceea ce reflectă că, conform precizărilor martorului, discuţia şi pretinsa distrugere ar fi avut loc sâmbătă sau duminică, ceea ce este exclus. De altfel, toţi martorii audiaţi în prezenta cauză şi care şi-au desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu excepţia martorului CC., au infirmat că A. le-ar fi distrus acte sau că ar avea cunoştinţă despre o asemenea împrejurare.

A. a infirmat categoric că ar fi distrus pretinsul rechizitoriu şi a arătat că doar i-a atras atenţia martorului CC. că în cauză urmărirea penală este incompletă, deoarece nu au fost efectuate niciun fel de cercetări şi nu există o propunere în referatul de terminare a urmăririi penale cu referire la a patra persoană despre care existau indicii serioase că ar fi fost cea care le-a procurat celor trei persoane cercetate permise de conducere false .

Nesinceritatea martorului CC. este reflectată şi prin alte susţineri din declaraţia de la C.A. Timişoara în care a arătat că "am apreciat că urmărirea penală a fost completă cu privire la cei trei inculpaţi, iar cu privire la al patrulea inculpat am dispus disjungerea cauzei şi completarea cercetărilor - fila x declaraţie - am vrut să-l întreb pe procurorul Brişcan ce soluţie a adoptat cu privire la al patrulea inculpat, referitor la care nu erau probe suficiente, ci doar o declaraţie" -fila x - declaraţie. În dosarul x/2008 nu a existat niciodată un al patrulea inculpat, în referatul de terminare a urmăririi penale fiind formulată de propunere doar faţă de trei inculpaţi, martorul CC. căutând să justifice cu împrejurări inexistente o pretinsă discuţie cu martorul Y. pe marginea dosarului, însă involuntar a admis şi realitatea, respectiv că apelantul i-a atras atenţia asupra urmăririi penale incomplete.

Cu prilejul reaudierii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie martorul CC., cunoscând şi conţinutul dosarului de la C.A. Timişoara, care a comunicat parola de acces la actele dosarului la toţi martorii, a nuanţat răspunsurile date pentru a servi acuzării, venind însă în unele situaţii, chiar în contradicţie flagrantă, cu susţinerile făcute la instanţa de fond.

Astfel, fiind întrebat care era procedura şi cum făcea el dovada predării la grefă a dosarelor soluţionate, a dat un răspuns care să poată fi interpretat, "de regulă se folosea condica procurorului" în condiţiile în care la C.A. Timişoara a precizat expres că "am lucrat direct pe condica primită de la parchet".

Susţinerea martorului, cum că inculpatul i-ar fi spus că nu sunt probe în dosar pentru o trimitere în judecată, sfidează logica elementară şi a unei persoane fără cunoştinţe juridice, în împrejurările în care infracţiunile cercetate au fost constatate de organele de poliţie în mod direct, au existat martori prezenţi la constatarea faptelor, persoanele cercetate au recunoscut comiterea faptelor, au fost efectuate expertize care au stabilit caracterul fals al permiselor, or, în contextul în care tot martorul a afirmat că A. nu i-a cerut sau sugerat să adopte o anumită soluţie şi nu s-a interesat de cauză, ar fi împotriva evidenţei că acesta să fi susţinut lipsa probelor, CC., deşi a precizat că a constatat că faptele erau probate, fiind întrebat cu prilejul audierii la instanţa de fond de principalele probe, respectiv de declaraţiile şi aptitudinea procesuală a persoanelor cercetate, de existenţa expertizelor criminalistice, a răspuns că nu ştie sau nu-şi aminteşte, pentru că o evidenţiere a acestora ar fi arătat necredibilitatea sa cu referire la pretinsa lipsă a probelor care ar fi fost invocată de A..

Martorul CC. a mai relatat în declaraţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că i-a cerut în format electronic martorului Y. rechizitoriul pe care l-ar fi întocmit în dosarul x/2008 pentru că ştia că în cauză erau trei inculpaşi şi dorea să afle dacă pretinsa trimitere în judecată îi viza pe toţi trei sau numai pe o parte din aceştia, precizând totodată că Y. nu i-a înmânat actul solicitat, deoarece i-ar fi spus că "lucrează peste el". Susţinerile sunt în întregime nesincere, aspect care rezultă din probele administrate. Y. în niciuna din declaraţiile date în cauză nu a arătat că martorul CC. i-ar fi cerut rechizitoriul şi a venit în declaraţia dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o altă variantă decât cea invocată de cel din urmă pentru a justifica imposibilitatea dovedirii existenţei rechizitoriului, respectiv că promovând la o altă unitate de parchet i-a fost dat un alt calculator şi nu a reuşit să salveze soluţiile adoptate anterior. Motivele invocate de ambii martori sunt puerile, deoarece pe lângă faptul că toţi procurorii şi grefierii salvează în fişiere actele redactate, la momentul finalizării redactării, acestea sunt memorate în hardul calculatorului dar şi independent, în serverul central care administrează baza de date a reţelei de calculatoare din parchet. Se arată că singura explicaţie reală, raportat la explicaţiile inacceptabile ale martorilor este aceea că rechizitoriul nu a existat. Referirea martorului CC. la faptul că dorea să afle dacă Y. i-a trimis în judecată pe toţi cei trei inculpaţi sau numai o parte, sunt în contradicţie evidentă cu provele de la dosar (copia dosarului x/2008), dar în primul rând cu susţinerile din declaraţia de la C.A. Timişoara în care de fiecare dată a precizat că a constatat că urmărirea penală era completă cu privire la cei trei inculpaţi, iar pentru al patrulea inculpat (care în drept şi fapt nu a existat la acel moment pentru că a fost omis să fie cercetat) nu erau probe suficiente .

Fiind întrebat dacă după primirea dosarului x/2008 a dat soluţie sau a mai efectuat şi alte cercetări martorul CC. a evitat să dea un răspuns concret şi a afirmat că nu-şi mai aduce aminte (nu ştiu, nu-mi amintesc, nu pot preciza, au fost răspunsurile de care a uzitat martorul şi la C.A. Timişoara la întrebări la care prin orice fel de răspuns ar fi arătat că este nesincer - filele x declaraţie). Chiar acesta în declaraţiile anterioare a arătat că a dispus disjungerea pentru continuarea cercetărilor pentru a patra persoană ori un răspuns clar şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi confirmat că ceea ce a declarat apelantul A., referitor la faptul că doar i-a atras atenţia cu privire la cercetările incomplete din cauză este real.

Instanţa de fond surprinde o împrejurare absolut esenţială pe care acuzarea o omite în analiza declaraţiei martorului CC. sub aspectul afirmaţiei "a rupt rechizitoriul", respectiv numărul acestora. Particularitatea cauzei era dată de faptul că erau 3 inculpaţi, pretins trimişi în judecată, fiind necesare mai multe exemplare pe care se presupune că inculpatul trebuia să le vizeze ori infirme. CC. face referire doar la un rechizitoriu, ceea ce ridică certe bănuieli asupra naturii înscrisului despre care pretinde că inculpatul l-ar fi rupt.

În fine, o altă împrejurare care atestă lipsa de sinceritate a martorului este însăşi faptul susţinut. Ruperea sau distrugerea unui rechizitoriu nu este o întâmplare oarecare, fără nicio semnificaţie ori repercusiune asupra memoriei unei persoane. Acest fapt în măsura în care s-ar fi petrecut trebuia să fie anunţat, sesizat organelor competente, ori cel puţin discutat într-un cerc de persoane care să reţină o atare împrejurare. Modul în care martorul CC. pretinde că ar fi reacţionat este cel puţin nefiresc, dacă nu inacceptabil. Discrepanţa între declaraţii şi acţiunile ori omisiunile acestui martor de la momentul respectiv sunt măsura sincerităţii sale. Mai mult decât atât, nivelul de detaliu al împrejurărilor cauzei respective trebuiau să îi fie cunoscute şi după tot acest interval de timp, întrucât acea speţă era totuşi marcată de faptul că era una dintre primele cauze care i-au fost repartizate, "i s-a rupt în faţă un rechizitoriu iniţial emis", dar totuşi a emis soluţia la aproximativ 8 luni de la repartizare. Aceste împrejurări privite obiectiv reflectă doar inexistenţa rechizitoriului, a distrugerii acestuia de către inculpat şi o simplă repartizare după promovarea procurorului titular la unitatea de parchet superioară pentru a se soluţiona complet cauza pe fondul nepropunerii prin referatul poliţistului a unei soluţii faţă de un al patrulea învinuit.

Din perspectiva susţinerilor orale ale acuzării, sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, s-a făcut trimitere în totalitate la cele precizate cu ocazia analizei faptelor legate de cauza penală nr. 7157/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Apelantul intimat inculpat prin apărător a mai menţionat că în cazul acestei fapte nu poate fi reţinută nici susţinerea acuzării potrivit căreia ar fi fost împiedicat cursul justiţiei. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor atestă faptul că cele trei persoane au fost trimise în judecată de procurorul CC. şi au fost condamnate definitiv pentru faptele pentru care erau cercetate. Astfel, justiţie şi-a urmat cursul firesc, actul de justiţie s-a realizat, iar persoanele vinovate de săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală au fost trase la răspundere penală.

Prelungirea procesului penal în cazul dosarului penal nr. x/2008 nu îi poate fi imputată apelantului A.. Chiar dacă ar fi vorba de o întârziere, aceasta se datorează în exclusivitate procurorului CC. care, deşi nu a mai efectuat niciun act de urmărire penală, a dispus trimiterea în judecată după 8 luni de zile, dispunând cu acea ocazie o soluţie de disjungere şi faţă de a patra persoană.

Nu în ultimul rând, trebuie remarcat faptul că acuzaţie nu are la bază niciun mobil de comitere a infracţiunii şi procurorul nu oferă niciun argument pertinent pentru care apelantul ar fi săvârşit aceste fapte.

La modul în care este formulată acuzaţia se susţine că inculpatul ar fi urmărit să îi favorizeze pe numiţii Z., AA. şi BB. (persoane trimise în judecată şi condamnate definitiv) şi chiar faptul că le-ar fi procurat acestora un folos necuvenit, în condiţiile în care în mod obiectiv nu putea exista niciun motiv pentru care să procedeze în acest mod şi, mai mult, nici nu cunoştea aceste persoane.

Se consideră de către apărătorul apelantului intimat inculpat că excedează unei logici fireşti o apreciere în sensul că o persoană urmăreşte procurarea unor foloase, în mod aleatoriu, unor necunoscuţi. Se consideră că este lipsită de orice temei o asemenea acuzaţie şi că ea este expresia unei dorinţe disperate de a discredita apelantul cu orice preţ, chiar şi prin a acredita ideea că acesta ar rupe rechizitorii în mod deliberat, dezinteresat şi fără scop, ceea ce nu era absolut nicio logică sau raţiune.

Aceste argumente l-a determinat pe apelantul intimat inculpat să constate că apelul parchetului este neîntemeiat.

d) Cu privire la acuzaţia de distrugere de înscrisuri, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului în legătură cu dosarul x/2008

Prin motivele de apel, filele x, se critică faptul că instanţa de fond ar fi dat o greşită apreciere declaraţiei martorului EE., respectiv că nu s-a dat eficienţă împrejurării că apelantul, fiind procurorul coordonator al martorului, a permis acestuia distrugerea rechizitoriului.

Din aceeaşi perspectivă probatorie, acuzarea a eşuat în a dovedi că susţinerile martorului sunt confirmate de registrele unităţii de parchet. Instanţa de fond a motivat soluţiile de achitare prin prisma inexistenţei probelor care să ateste distrugerea şi existenţa unui act de sesizare valid.

Astfel, a constatat că nicio altă probă nu confirmă susţinerile martorului EE., existând numeroase aspecte contradictorii ale afirmaţiilor acestuia care nu permit reţinerea elementelor de fapt indicate.

Acuzarea a arătat în dezbateri că nu susţine apelul privind acuzaţia de distrugere, soluţia fiind corectă. A apreciat că s-au dovedit acuzaţiile de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, solicitarea parchetului fiind nefondată.

În primul rând se impune învederat că în nicio declaraţie, martorul EE. nu a susţinut tezele invocate de parchet, din materialul probator, rezultând că acestea au fost creaţia organului de urmărire penală şi a martorului X.. În schimb a precizat de fiecare dată că a aflat despre presupusele fapte reţinute în sarcina apelantului doar la momentul în care a fost audiat de lucrătorii D.N.A. - S.T. Oradea (14.10.2014), contrar susţinerilor nesincere ale martorului X..

În cursul anului 2009, martorul a fost procuror stagiar, avându-l ca procuror coordonator pe apelantul A., calitate în car acesta din urmă, conform prevederilor art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, contrasemna toate soluţiile adoptate de martorul EE. înainte de intrarea în circuitul de verificare a legalităţii. În acord cu prevederile legale menţionate niciun act procedural întocmit de un procuror stagiar nu are vreo valoare juridică în lipsa contrasemnării acestuia de către procurorul coordonator.

Martorul EE. în urmărire penală a declarat că la data de 13.01.2009 a prezentat materialul de urmărire penală persoanei cercetate în dosarul x/2008 şi că imediat după redactarea rechizitoriului a predat dosarul la grefa parchetului pentru efectuarea menţiunilor necesare în evidenţele parchetului şi trimiterea la instanţa sesizată . De menţionat că în aceiaşi declaraţie a precizat că la momentul audierii i-a fost prezentat dosarul x/2008, pentru ca în declaraţia de la C.A. Timişoara să arate că "nu ţin minte exact dacă mi s-a prezentat dosarul, ci doar noua soluţie şi poate procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală", şi că la o scurtă perioadă după întocmirea rechizitoriului a plecat în concediu de studii . În realitate se poate constata că materialul de urmărire penală dosarul x/2008 apare ca prezentat de X., precum şi faptul că nu era posibilă predarea imediată după redactare a rechizitoriului în vederea sesizării instanţei (la 11.08.2009), deoarece actul nu a fost contrasemnat de procurorul coordonator, respectiv de apelantul A. care s-a aflat în concediu de odihnă până la 12.08.2008 inclusiv (la termenul din 24.10.2019 s-a depus la dosarul cauzei adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor prin care comunică perioada concediilor).

A. a arătat că dacă a existat o ciornă de rechizitoriu (după revenirea din concediu), categoric nu l-a distrus, însă nici nu l-a contrasemnat în calitate de procuror coordonator, deoarece a prezentat anumite deficienţe care puteau expuse parchetul inclusiv la o soluţie de achitare, motiv pentru care urma să discute cu procurorul stagiar, martorul EE., pentru aprofundarea probaţiunii în cauză (în concluziile scrise depuse la C.A. Timişoara, fila x sunt învederate carenţele urmăririi penale din dosarul x/2008 care se află anexat în copie la prezenta cauză). Discuţia nu a mai fost posibilă deoarece în perioada următoare martorul EE. a rămas în concediu de studii în vederea susţinerii examenului pentru definitivat (împrejurare confirmată de acesta în declaraţia de la C.A. Timişoara - fila x).

Se consideră că trebuie reţinut că în situaţia în care soluţiile erau semnate de A. în calitate de procuror coordonator, conform prevederilor legale, verificarea legalităţii şi temeiniciei actelor era efectuată de prim-procurorul de la parchetul ierarhic superior. Carenţele dosarului ar fi expus apelantul la infirmarea rechizitoriului. De altfel, acuzarea nici nu a mai susţinut teza neinfirmării pentru aceste acuzaţii, doar cea a distrugerii.

La 16.10.2009 apelantul A., în calitate de prim procuror a procedat la rerepartizarea dosarului x/2008 pentru soluţionare procurorului Y., deoarece persoana cercetată a solicitat pentru a doua oară urgentarea finalizării cauzei, iar martorul EE. s-a aflat în continuare în concediu de studii, repartizarea având loc cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv a art. 64 alin. (4) lit. b) şi c) din Legea nr. 304/2004 (forma din 2009). Martorul Y. a adoptat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, cu aplicarea unei soluţii cu caracter administrativ, la 09.11.2009, cu prilejul declaraţiei date la C.A: Timişoara, arătând că deciziile privind soluţiile le lua în mod independent şi legal, singur. De altfel toţi martorii procurori audiaţi au precizat în declaraţii că apelantul nu le-a cerut sau sugerat să adopte anumite soluţii în cauzele pe care le-au instrumentat.

Trebuie avut în vedere că prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul x/2008 instrumentat de martorul EE. a fost realizată în mod nejustificat şi chiar nelegal, de martorul X. la 13.01.2009, martor despre care există numeroase alte indicii temeinice că a produs probe nereale în prezenta cauză. Este inexplicabil de ce la momentul audierii de către lucrătorii D.N.A., martorul EE. i-a fost pusă la dispoziţie doar soluţia adoptată în dosarul x/2008 de către martorul Y. şi "probabil" tocmai procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, în condiţiile în care pentru obţinerea unei depoziţii complete şi conforme cu adevărul trebuia să-i fie prezentat întregul dosar. Se poate constata că audierea martorului EE. prezintă similitudine cu cea în care a fost audiat martorul DDD. apărător al persoanei cercetate în dosarul x/2008 în care pretinsa prezentare a materialului de urmărire penală a fost realizată de acelaşi X.. Deşi existau toate dovezile că martorul a avut calitatea de apărător în cauza respectivă, totuşi a fost întrebat dacă semnătura de pe procesul-verbal îi aparţine, la acel moment răspunzând afirmativ . Există indicii mai mult decât rezonabile că acel proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală este un act ticluit de martorul X., or, raportat la împrejurarea că şi în dosarul instrumentat de martorul EE. apare tot el că a prezentat materialul de urmărire penală, se poate concluziona că interesul organului de urmărire penală pentru procedura prezentării materialului în ambele cauze a fost determinat tocmai pentru a acoperi modul fraudulos de producere a probelor de către X., în lipsa acelor procese-verbale neputând să fie invocată întocmirea rechizitoriilor. Tot pentru comparaţie, deşi acuzaţiile sunt aceleaşi, martorii Y. şi CC. nu au fost întrebaţi de organul de urmărire penală în legătură cu prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul x/2008 pentru că a cunoscut că acesta a fost prezentat legal de primul martor şi ca atare nu a existat interes ocult pentru a crea aparenţa de legalitate ca în cazul dosarelor x/2008 şi y/2008

Reaudiat în apel, martorul EE. a menţinut declaraţiile date, fără a aduce elemente de noutate probatorie care să conducă la o altă apreciere a probelor în sensul solicitat de parchet. După cum corect a reţinut instanţa de fond nu există acţiune de distrugere a unui înscris valid de către apelant, teza acuzării nefiind susţinută de niciun mijloc de probă.

În esenţă nu a existat o exercitare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cauza fiind legal repartizată procurorului Y.. Nu a existat un rechizitoriu valid şi nicio acţiune de distrugere din partea apelantului.

În acelaşi timp, acuzaţia de favorizare este eventual fapta martorului Y., soluţia dispusă de acesta este legală, temeinică şi menţinută inclusiv până în prezent. O particularitate a cauzei este dată de faptul că martorul Y. nu a fost întrebat nimic despre această acuzaţie cu prilejul audierilor sale la D.N.A.

IV. Concluziile acuzării cu privire la acuzaţiile de luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la prelevare care a avut ca urmare compromiterea unei autopsii.

Sub aspectul apelului cu privire la acuzaţia de luare de mită, acuzarea a solicitat menţinerea soluţiei de achitare, dar schimbarea temeiului de drept din art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în art. 18 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Solicitarea este nefondată. Niciuna dintre probele readministrate în apel pe acest palier nu a adus elemente de fapt noi care să justifice reaprecierea probelor din perspectiva credibilităţii şi onestităţii celor arătate de martori. Apelul nu a fost în esenţă o critică a greşitei înlăturări a acestor depoziţii, ci o reluare a lor. Analiza riguroasă a instanţei de fond nu se impune a fi cenzurată, în mod corect s-a reţinut inexistenţa pretinderii şi primirii unor foloase, temeiul de drept al achitării fiind corect reţinut.

Sub aspectul acuzaţiei de trafic de influenţă, acuzarea a avut aceeaşi solicitare de menţinere a soluţiei de achitare, dar de schimbare a temeiului de drept, însă instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru această acuzaţie, astfel că solicitarea parchetului urmează a fi respinsă.

Cât priveşte acuzaţia de instigare la prelevare care a avut ca urmare compromiterea unei autopsii, s-a solicitat menţinerea soluţiei de achitare a apelantului, dar schimbarea temeiului de drept din art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. Solicitarea este neîntemeiată întrucât, instanţa de fond a reţinut corect, că nu există în materialitate o acţiune de determinare a apelantului. Pe de altă parte, probele readministrate în apel nu au adus elemente de noutate în raport cu apelantului şi nu conduc la necesitatea reaprecierii probelor analizate de instanţa de fon. Mai mult, în raport cu solicitarea apărării intimatului C. de schimbare a temeiului de achitare pentru acuzaţie reproşată acestuia din art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în apelul parchetului, în măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va primi, soluţia raportată la apelantul A. trebuie menţinută ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.

Prin încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2019 Înalta Curte, în temeiul art. 395 alin. (1) din C. proc. pen. a repus cauza pe rol, în vederea discutării în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, conform art. 351 din C. proc. pen. a aplicării legii penale mai favorabile cu privire la toate infracţiunile deduse judecăţii, fixând termen la data de 9 ianuarie 2020, cu citarea inculpaţilor şi a intimatelor părţi vătămate, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x din 08.01.2020, în vol. V, dosarul Înaltei Curţi, concluzii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Judiciară, Serviciul Judiciar Penală privind pe inculpaţii A., C. şi B..

În conţinutul acestora, s-a menţionat că prin rechizitoriu au fost trimişi în judecată inculpaţii pentru infracţiunile menţionate, reţinându-se, în drept, încadrările juridice evidenţiate

De asemenea, având în vedere încheierea instanţei din data de 04.12.2019 prin care s-a repus cauza pe rol în vederea discutării în condiţii de oralitate şi contradictorialitate a aplicării legii penale mai favorabile a solicitat instanţei de control judiciar să ţină cont de următoarele aspecte:

Chestiuni prealabile

A. Aşa cum rezultat din descriere faptelor făcută în actul de sesizare, această situaţie de fapt nefiind până la acest moment infirmată, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea mai mulator infracţiuni majoritatea în perioada de activitate a C. pen. din 1968 şi o singura infracţiune săvârşită după intrarea în vigoare a noului C. pen. (respectiv infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată).

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut săvârşirea unei singure infracţiuni după intrarea în vigoare a noului C. pen. (respectiv infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată).

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut săvârşirea unei singure infracţiuni în perioada de activitate a C. pen. din 1968 (respectiv infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.).

Având în vedere aceste momente temporale s-a opinat în sensul că problema aplicării legii penale mai favorabile îi vizează doar pe inculpaţii Popa

A. şi B. care au săvârşit fapte de natură penală în perioada de activitate a C. pen. din 1968.

În cazul inculpatului C. nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, deoarece fapta acestuia a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noului C. pen.

Este adevărat că de la momentul săvârşirii faptei până în prezent a existat o renumerotare a articolelor din Legea 95/2006 dar această renumerotare nu a adus şi modificări de substanţă textului incriminator sub aspectul elementelor de tipicitate sau pedepsei.

B. Raportat la faptele săvârşite de inculpatul A. sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. conform cărora:

"Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."; precum şi cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat o hotărâre prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept (Decizia 7 din 2016) conform cărora:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.."

Raportat la data săvârşirii infracţiunilor şi momentul formulării concluziilor sub aspectul legii penale mai favorabile s-a opinat, în sensul următor:

I. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. încadrarea juridică a faptelor conform C. pen. din 1968 este următoarea:

1. Infracţiunea de luare de mită în formă continuată

Art. 254 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 (în forma anterioară), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

Art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 (în forma anterioară) se impune a fi reţinut deoarece inculpatul la momentul săvârşirii faptelor avea calitatea de procuror şi în consecinţă avea atribuţii de urmărire a infracţiunilor.

2. Infracţiunea de şantaj (persoană vătămată D.).

Având în vedere cele precizate mai sus infracţiunea de şantaj nu ar putea fi încadrabilă în dispoziţiile C. pen. din 1968.

3. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 248 din C. pen. 1968 rap. la art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) şi art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) deoarece prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată, numitul W. a obţinut pentru sine un avantaj nepatrimonial.

4. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

5. Infracţiunea de favorizare a infractorului (reţinută în legătură u rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 264 alin. (1) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

6. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

Art. 248 din C. pen. 1968 rap. la art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) şi art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravante prev. de art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată numiţii Z., AA. şi BB. au obţinut pentru sine un avantaj nepatrimonial.

7. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

Art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

8. Infracţiunea de favorizare a infractorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

Art. 264 alin. (1) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

9. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

Art. 248 din C. pen. 1968 rap. la art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) şi art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 132 din Legea 78/2000 (în forma anterioară) prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată numitul FF. a obţinut pentru sine un avantaj nepatrimonial.

10. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

Art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

11. Infracţiunea de favorizare a infractorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

Art. 264 alin. (1) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

12. Infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală.

În cazul acestei infracţiuni având în vedere cele precizate mai sus încadrarea juridică nu se poate face decât conform noului C. pen.

13. Infracţiunea de trafic de influenţă

Art. 257 alin. (1) din C. pen. 1968 rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea 78/2000 (în forma anterioară).

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 (în forma anterioară), deoarece fapta de trafic de influenţă a fost comisă de o persoană care avea calitatea de procuror şi în consecinţă avea atribuţii de cercetare a infracţiunilor.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. încadrarea juridică a faptelor conform C. pen. din 1968 este următoarea:

Infracţiunea de cumpărare de influenţă

Art. 6 1 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 (în forma anterioară)

II În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. încadrarea juridică a faptelor conform noului C. pen. este următoarea:

1. Infracţiunea de luare de mită în formă continuată.

Art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

2. Infracţiunea de şantaj (persoană vătămată D.).

Art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 131 din Legea 78/2000 şi

art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de alin. (3) al art. 207 din C. pen., deoarece aşa cum rezultă din situaţia de fapt descrisă, atât în actul de sesizare, cât şi în hotărârea instanţei de fond (situaţia de fapt necontestată nici de apărare) fapta de şantaj a fost săvârşită pentru a se dobândi un folos material.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 131 din Legea 78/2000 (în forma anterioară), deoarece în infracţiunea de şantaj care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 Legea 78/2000 (în forma anterioară).

Conform art. 1 alin. (1) Legea 78/2000 instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:

a) care execută o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice.

Procurorul a apreciat că inculpatul A., având calitatea de procuror la data faptelor şi subiect activ al infracţiunii de şantaj determină reţinerea agravantei prev. de art. 131 din Legea 78/2000 (în forma anterioară).

3. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată numitul W. a obţinut pentru sine un folos necuvenit.

4. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

5. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

Art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

6. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul Y.).

Art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplic. art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 132 din Legea 78/2000, deoarece prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată numiţii Z., AA. şi BB. au obţinut pentru sine un folos necuvenit.

7. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

Art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

8. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.)

Art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

9. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

Art. 297 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 132 din Legea 78/2000, deoarece prin infirmarea neprocedurală a soluţiei de trimitere în judecată numitul FF. a obţinut pentru sine un folos necuvenit.

10. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit de procurorul EE.).

Art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

11. Infracţiunea de favorizare a infractorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul EE.).

Art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

12. Infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală.

Art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

13. Infracţiunea de trafic de influenţă

Art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Se impune a fi reţinută agravanta prev. de art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000, deoarece fapta de trafic de influenţă a fost comisă de o persoană care avea calitatea de procuror.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. încadrarea juridică a faptelor conform noului C. pen. este următoarea:

Infracţiunea de cumpărare de influenţă

Art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

III. Raportat la mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal procurorul a apreciat că există mijloace de probă care dovedesc următoarele infracţiuni săvârşite de inculpatul A.:

1. Infracţiunea de şantaj (persoană vătămată D.).

2. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul

întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

3. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

4. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul Y.).

5. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

6. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

7. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

8. Infracţiunea de favorizare a infractorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul EE.).

IV. Procurorul a considerat că în cazul infracţiunilor favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.) şi favorizare a infractorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul EE.) nu se poate dispune o soluţie de condamnare, impunându-se o soluţie de încetare a procesului penal ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei generale.

În cauză sunt incidente dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Astfel, în cazul infracţiunilor reţinute prin raportare la rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X. se reţine în actul de sesizare ca dată a faptelor perioada iunie- septembrie 2009, aceste acuzaţii fiind aduse la cunoştinţa suspectului la data de 02.10.2014 .

În cazul infracţiunilor reţinute prin raportare la rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE. se reţine în actul de sesizare ca dată a faptelor perioada 11.08.2009-09.11.2009.

Aceste acuzaţii au fost aduse la cunoştinţa inculpatului la data de 28.10.2014 şi procurorul a apreciat că dubiul ce rezultă din neindicarea mai concretă a datei faptei de favorizare a făptuitorului profită inculpatului.

V. Concluzionând, faţă de cele prezentate mai sus, procurorul a considerat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. o constituie dispoziţiile noului C. pen., sancţionarea concursului de infracţiuni fiind guvernată tot de dispoziţiile noului C. pen., impunându-se condamnarea acestuia pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. Infracţiunea de şantaj (persoană vătămată D.).

2. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul X.).

3. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întocmit de procurorul Y.).

4. Infracţiunea de distrugere de înscrisuri (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

5. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul Y.).

6. Infracţiunea de abuz în serviciu (reţinută în legătură cu rechizitoriul întocmit în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de procurorul EE.).

La termenul de judecată de la 9 ianuarie 2020, la interpelarea instanţei, apărătorii inculpaţilor au precizat că nu au luat cunoştinţă de conţinutul concluziilor depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Judiciară, faţă de această precizare instanţa a dispus să fie pus la dispoziţia apărătorilor dosarul, fiindu-le acordată astfel posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul concluziilor formulate de parchet.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi excepţii de invocat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că din cuprinsul încheierii de repunere a cauzei pe rol a înţeles că ar trebui să-şi exprime un punct de vedere cu privire la posibilitatea ca o faptă să fie încadrată pe vechiul C. pen. sau pe noul C. pen. şi să indice care este această încadrare juridică în mod concret.

Din punctul său de vedere, această chestiune cu privire la legea penală mai favorabilă îi vizează doar pe inculpaţii A. şi B., nu şi pe inculpatul HHHHHH., a cărui faptă se încadrează cu exactitate în dispoziţiile noului C. pen.. Astfel, nu se mai pune o problemă de analiză a legii penale mai favorabilă cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului HHHHHH., fiind adevărat că referitor la acest inculpat, există o renumerotare a textelor din legea specială, însă această renumerotare nu a implicat şi o modificare a elementelor de tipicitate sau a pedepsei.

În ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului A., a apreciat, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., că este aplicabil actualul C. pen.

De asemenea, a apreciat că este incidentă Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen., atunci când există o pluralitate de infracţiuni, ce constă în fapte săvârşite sub imperiul C. pen. anterior şi fapte săvârşite sub imperiul C. pen. actual, se va aplica legea penală mai favorabilă în modalitatea următoare, respectiv: pentru faptele săvârşite sub imperiul vechiul C. pen. se va analiza care lege este mai favorabilă, legea veche sau legea nouă, şi această analiză, în lumina deciziei Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, trebuie avută în vedere cu privire la toate infracţiunile, nu cu privire la unele dintre acestea în mod singular, întrucât în cazul de faţă există o problemă legată de limitele pedepselor aplicabile pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului A.. Ulterior stabilirii legii penale mai favorabile pentru faptele săvârşite sub imperiul vechiul C. pen., se va ţine cont şi de fapta/faptele săvârşite sub imperiul actualului C. pen., iar concursul de infracţiuni se va sancţiona potrivit noului C. pen.

La interpelarea Înaltei Curţi de a preciza dacă discutarea legii penale mai favorabile o apreciază prin prisma schimbării de încadrare juridică, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că ar fi tentat să precizeze că nu, că această discutare a legii penale mai favorabile implică şi analiza încadrării corecte a faptei, astfel cum aceasta a fost menţionată drept acuzaţie şi că nu ar trebui să existe un pas anterior sau intermediar de analizare a unei eventuale schimbări de încadrare juridică cu privire la una dintre fapte. În opinia sa, încadrarea corectă a faptei ar ţine şi de stabilirea legii penale mai favorabile, întrucât ar putea fi anumite circumstanţe care să ducă la alte încadrări, cu alte agravante şi acestea ar putea să aibă efecte în mod concret asupra stabilirii legii penale mai favorabile.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că a prezentat în concluziile scrise care ar fi, din punctul său de vedere, încadrările juridice pentru faptele săvârşite sub imperiul C. pen. anterior de către inculpatul A.. De asemenea, a susţinut că în concluziile scrise nu a făcut precizări cu privire la infracţiunea de şantaj, pentru că aceasta fiind săvârşită sub imperiul noului C. pen. nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile, aceasta generând în cele din urmă aplicarea noului C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări, a susţinut că şi această infracţiune este săvârşită sub imperiul noului C. pen. şi din acest motiv în concluziile scrise nu a dat o încadrare juridică acesteia pe vechiul C. pen.

Cât priveşte infracţiunea de şantaj, a susţinut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din noul C. pen., arătând că a explicat la termenul anterior motivul pentru care consideră că este aplicabil alin. (3) al acestui articol, respectiv atâta timp cât se solicită o sumă de bani este vorba de un avantaj patrimonial şi neputând fi despărţită o sumă de bani de noţiunea de patrimoniu este incident acest alineat. De asemenea, în opinia sa, se impune reţinerea art. 131 din Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare la acest moment, arătând că şi pe vechea reglementare era această dispoziţie, care face trimitere la art. 1 din Legea nr. 78/2000. A arătat că art. 1 din Legea nr. 78/2000 stabilea că această lege implică anumite măsuri de prevenţie şi sancţionare a faptelor de corupţie şi că se aplică mai multor categorii de persoane, prima dintre cele evidenţiate fiind cea legată de persoanele care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice. A susţinut că art. 131 din Legea nr. 78/2000, care se raportează la art. 1 din Legea nr. 78/2000, nu face referire dacă acea persoană specială menţionată la art. 1 trebuie să fie subiect activ sau subiect pasiv al infracţiunii şi din această perspectivă a considerat că este aplicabil în cauză. De asemenea, având în vedere calitatea inculpatului A. de la acel moment, de procuror, a apreciat că acesta era una dintre persoanele care exercitau o funcţie publică, indiferent de modul în care a fost învestită în cadrul unei autorităţi publice, parchetul fiind autoritate publică. Pentru aceste motive, a apreciat că aceasta este încadrarea juridică corectă conform noului C. pen. pentru infracţiunea de şantaj, astfel cum aceasta a fost descrisă întotdeauna de la momentul prezentării acuzaţiilor în octombrie 2014, ulterior în rechizitoriu şi în soluţia instanţei de fond.

Raportat la mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, a apreciat că există probe care dovedesc săvârşirea infracţiunilor de către inculpatul A., respectiv săvârşirea următoarelor infracţiuni: infracţiunea de şantaj (persoană vătămată D.); infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în legătură cu rechizitoriul nr. x/2008; infracţiunea de favorizare a făptuitorului reţinută în legătură cu rechizitoriul nr. x/2008; infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, toate trei reţinute în legătură cu dosarul nr. x/2008; infracţiunile de abuz în serviciu şi de favorizare a făptuitorului reţinute în legătură cu dosarul nr. x/2008. A învederat că în cazul infracţiunilor de favorizare a făptuitorului reţinute în legătură cu dosarul nr. x/2008 şi dosarul nr. x/2008, nu s-ar mai putea dispune o soluţie de condamnare, având în vedere că este aplicabil C. pen. anterior şi se pune o problemă de constatare a intervenirii prescripţiei generale raportat la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, la momentul săvârşirii faptei, astfel cum aceasta este reţinută în rechizitoriu într-o manieră mai largă, neputându-se preciza o dată concretă. Raportat şi la momentul la care s-au adus acuzaţiile de către parchet, octombrie 2014, a considerat că aceste fapte sunt prescrise şi, chiar dacă se va aprecia că sunt dovedite de mijloace de probă, nu s-ar putea dispune o soluţie de condamnare.

A concluzionat prin a arăta că în opinia parchetului, astfel cum a susţinut şi anterior, s-ar putea dispune o soluţie de condamnare doar pentru infracţiunea de şantaj, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în legătură cu dosarul nr. x/2008, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în legătură cu dosarul x/2008, infracţiunea de distrugere de înscrisuri reţinută în legătură cu dosarul nr. x/2008, infracţiunea de favorizarea făptuitorului reţinută în legătură cu dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în legătură cu dosarul nr. x/2008.

Apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a susţinut că, concluziile apărării, au în vedere în primul rând elementele expuse în apelul formulat în prezenta cauză, vizând greşita condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de şantaj. În opinia apărării, reţinerea alin. (3) alături de alin. (1) al art. 207 din C. pen. actual ar însemna o schimbare de încadrare juridică, nu o recalificare a faptei care a fost descrisă pe parcursul urmăririi penale, apreciată de instanţa de fond şi de apel într-o anumită formă. Aceasta pentru că, în opinia apărării, alin. (3) al art. 207 din C. pen. anterior incriminează o formă diferită de şantaj, o altă modalitate de comitere a infracţiunii de şantaj, ea constând în acea diferenţă făcută de legiuitor, spre deosebire de reglementarea anterioară, a unui folos nepatrimonial distinct incriminat de un folos patrimonial. Astfel, în actuala reglementare, în opinia apărării, infracţiunea de şantaj se poate săvârşi în două modalităţi, cea prevăzută în alin. (1) şi cea prevăzută în alin. (3). În ipoteza în care inculpatul este trimis în judecată doar pentru infracţiunea prevăzută în art. 207 alin. (1) din C. pen. actual, cercetat penal, judecat doar pentru această infracţiune, nediscutându-se niciodată de vreo altă modalitate de comitere a acestei infracţiuni, în opinia apărării, o altă hotărâre se poate lua de către instanţa de apel doar în urma schimbării încadrării juridice, în sensul clasic, aşa cum este aceasta prevăzută de C. proc. pen., ca instituţie.

În ceea ce priveşte art. 131 din Legea nr. 78/2000 a susţinut că acest text de lege a fost reţinut de la început în cadrul urmăririi penale, nu a fost contestat de nimeni ca şi încadrare juridică, a fost avut în vedere şi de către instanţa de fond, inculpatul A. apărându-se vis-a-vis şi de reţinerea acestui text de lege pe parcursul întregului proces penal.

Din punctul său de vedere, în cazul infracţiunii de şantaj legea penală mai favorabilă este legea nouă, datorită diferenţei de incriminare pe care a relevat-o anterior şi care, în mod categoric, este favorabilă oricărei persoane în contextul noului C. pen.. Chiar dacă la un moment dat, limita de pedeapsă poate părea uşor diferită în noul C. pen., datorită diferenţierii acesteia de incriminare, tot legea penală nouă este mai favorabilă, pentru că face diferenţa între folosul patrimonial şi cel nepatrimonial.

În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi pentru care a fost achitat de instanţa de fond, a susţinut că nu a exprimat un punct de vedere până astăzi cu privire la legea penală mai favorabilă, întrucât apelul formulat în cauză de inculpatul pe care îl asistă nu a privit aceste infracţiuni. Raportat la limitele de pedeapsă şi la elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu, distrugerea de înscrisuri, favorizare făptuitorului şi prelevarea de organe prevăzută de legea specială, a apreciat că legea penală nouă este mai favorabilă. Chiar dacă instanţa va reţine vreo urmă de vinovăţie cu privire la una dintre aceste infracţiuni şi se vor aplica regulile concursului de infracţiuni, stabilind cele mai mari pedepse, tot legea penală nouă ar fi mai favorabilă, urmare a aplicării dispoziţiilor concursului de infracţiuni, astfel încât în opinia apărării, legea penală mai favorabilă este tot legea nouă şi cu privire la celelalte fapte. De altfel, şi dispoziţiile prescripţiei sunt aplicabile din legea penală nouă, deşi mai favorabilă ca reglementare s-ar putea să fie legea veche, dar dacă se efectuează calculul efectiv, se împlineşte termenul şi pe legea nouă. Astfel încât, şi din acest punct de vedere, se poate considera legea penală nouă mai favorabilă. În ceea ce priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, a susţinut că legea nouă este mai favorabilă, având în vedere şi deciziile recente ale instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la elementele constitutive ale acestor infracţiuni, a susţinut că înţelege să menţină concluziile formulate la termenele anterioare. Din punctul său de vedere, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi distrugere de înscrisuri în măsura în care nu s-a dovedit că acel înscris a existat ca să fie distrus, neexistând nicio probă materială, o evidenţă computerizată, condică de lucrări, precum şi niciun indiciu concret că acele acte au existat ca să fie distruse de procurorul - şef de la acea dată, respectiv de inculpatul A.. În plus, chiar în situaţia în care s-ar aprecia că ar exista probe în acest sens, deşi acestea nu există la dosarul cauzei, în afară de declaraţia procurorului X. care, în aprecierea sa, a încercat să se disculpe, ar trebui precizat în cazul abuzului în mod concret care este textul de lege şi situaţia care face diferenţa dintre fapta ca infracţiune şi fapta ca abatere disciplinară, întrucât în opinia apărării, un rechizitoriu emis de un procuror până nu primeşte viză de legalitate, nu constituie act care încheie o lucrare şi pleacă în faţa instanţei de judecată. În situaţia în care au fost predate inculpatului A. acte fără condică, fără evidenţiere în înscrisurile parchetului, aceste acte, în opinia apărării, nu ar fi putut constitui decât draft-uri ale unor opinii ale procurorului care a soluţionat cauza, nu ar fi putut fi considerate înscrisuri care să poată fi obiecte materiale ale infracţiunilor prevăzute în C. pen., ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A..

În ceea ce priveşte infracţiunea vizând prelevarea de organe, a considerat că lucrurile sunt foarte clare, existând acte medicale în acest sens.

Referitor la infracţiunea de şantaj, a învederat că nu va mai relua susţinerile de la termenele anterioare, întrucât cu precădere în acest caz, concluziile scrise sunt foarte ample şi, la fel, au fost şi concluziile orale, cu precizarea că îşi menţine solicitarea de achitare pentru această infracţiune.

A solicitat respingerea apelului formulat de către parchet şi menţinerea soluţiilor de achitare în cazul celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina clientului său.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi C. şi B. a susţinut că, aşa cum s-a arătat şi de către reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., nu există o problematică circumscrisă legii penale mai favorabile, pretinsa faptă fiind reţinută a fi comisă sub imperiul noului C. pen., existând lege specială.

În ceea ce priveşte infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., a arătat că în noul C. pen. maximul pedepsei aplicabil în cazul acestei infracţiuni este mai mic faţă de legea veche. Astfel încât, strict formal, legea nouă este mai favorabilă.

Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că şi pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului B., noul C. pen. este lege penală mai favorabilă. De asemenea, a susţinut că a formulat concluzii în calitate de persoană, care are posibilitatea recunoscută de lege, de a aprecia asupra unor mijloace de probă şi, în raport cu acest aspect, a considerat că anumite fapte sunt dovedite prin mijloace de probă, iar altele nu, însă aceasta nu înseamnă că instanţa nu ar putea să ajungă la o soluţie diferită faţă de cea care s-ar impune în opinia sa.

Cu privire la apărarea formulată în cauză legată de alin. (3) al art. 207 din C. pen., reprezentantul Ministerului Public a precizat că, în opinia sa, ar trebui să se dispună schimbarea de încadrare juridică, pentru că este evident că alin. (3) al art. 207 din C. pen. actual nu poate fi luat din încadrarea faptei, astfel cum aceasta este adusă în discuţie de către parchet. Fapta nu a fost modificată niciodată sub acest aspect, al modului în care s-ar fi întâmplat acele acţiuni, al faptului că persoana acuzată în acest caz a solicitat de la o altă persoană o anumită sumă de bani, nemaiprezentând relevanţă motivul şi modalitatea în care a solicitat aceasta. Pretinderea acelei sume de bani conduce în mod clar la reţinerea alin. (3) care constituie agravantă în acest caz. Din această perspectivă, a opinat că acest alineat ar trebui reţinut în cauză. Dacă acest lucru este catalogat drept o schimbare de încadrare juridică, a susţinut că, aşa cum a arătat anterior, în opinia sa, această calificare corectă a faptei ţine de stabilirea legii penale mai favorabile. Dacă acest aspect nu ar ţine de stabilirea legii penale mai favorabile, ci ar fi o instituţie separată privită din punct de vedere procesual şi calificată drept o cerere de schimbare de încadrare, a susţinut că în atare situaţie apreciază că ar trebui schimbată încadrarea juridică în acest fel. În situaţia în care în cauză s-ar menţine soluţia de condamnare pentru infracţiunea de şantaj, în modalitatea reţinută în actul de sesizare, pe care ar trebui să o reţină şi instanţa, dar şi încadrarea potrivit dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din C. pen., ar fi incident unul din cazurile de recurs în casaţie, întrucât art. 207 alin. (1) din C. pen. nu prevede pretinderea unui folos patrimonial, fapt ce ar îndreptăţi exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A. a arătat că însuşi reprezentantul Ministerului Public a învederat în prealabil că infracţiunea de şantaj a fost comisă sub imperiul noului C. pen.. Astfel că, nu poate fi vorba despre alegerea legii penale mai favorabile pentru această infracţiune. Chestiunea schimbării încadrării juridice a fost pusă în discuţie cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, moment la care reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu este o cerere de schimbare a încadrării juridice, susţinând că este foarte important a se clarifica acum acest aspect, pentru că dacă se solicită schimbarea de încadrare juridică, atunci trebuie pusă în discuţie ca atare şi instanţa trebuie să se pronunţe prin încheiere separată.

Faţă de cele expuse de apărare, Înalta Curte a învederat că reprezentantul Ministerului Public a pus în discuţie trei ipoteze, motiv pentru care instanţa, în vederea discutării în condiţii de contradictorialitate, a acordat cuvântul asupra acestora.

Cel de-al doilea apărător ales al apelantului intimat inculpat A. a arătat că ceea ce susţine reprezentantul Ministerului Public astăzi, chiar pe o variantă de schimbare a încadrării juridice, ar conduce la modificarea acuzaţiei în apel, acuzaţie pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi cu privire la care tot procesul s-a desfăşurat până la acest moment, lucru care, din punctul său de vedere, nu mai este posibil în acest moment. Aşadar, s-au formulat cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară, admise în parte, apoi respinse, astfel că existau suficiente momente care să înlăture această pretinsă vătămare despre care vorbeşte reprezentantul parchetului, care ar putea genera un caz de recurs în casaţie. Din punctul său de vedere, o astfel de solicitare în acest moment înseamnă o modificare a acuzaţiei în materie penală, ceea ce ar determina cel puţin trimiterea cauzei spre rejudecare, lucru care nu s-a solicitat.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, a solicitat să se aibă în vedere că nu există persoană vătămată în cauză, citată în acest proces, apreciind că nu putea fi afectat eventual decât parchetul unde se pretinde că s-au emis acele rechizitorii, or, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea nu a fost parte în acest proces.

În ceea ce priveşte celelalte chestiuni, a susţinut că este de acord cu colega sa, precizând că, în opinia sa, legea penală mai favorabilă pentru faptele pretins comise sub imperiul vechiul C. pen., este noul C. pen.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi C. şi B., având cuvântul cu privire la ipotezele de schimbare de încadrare juridică, a precizat că acestea nu-i privesc pe clienţii săi, cu precizarea că susţine punctul de vedere al colegelor sale.

Apelantul intimat inculpat A., având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile formulate de apărătorii săi, susţinând că, indiferent dacă s-ar reţine ca lege penală mai favorabilă legea veche sau legea nouă, nu a săvârşit faptele imputate, acele abuzuri nu au existat şi nu a încălcat nicio dispoziţie legală. De asemenea, a susţinut că repartizarea dosarelor şi trecerea dosarelor de la un procuror la altul s-a făcut cu respectarea normelor legale.

Înalta Curte, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 391 din C. proc. pen. a amânat pronunţarea pentru data de 22 ianuarie 2020.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul intimat inculpat A. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu motivele invocate de fiecare, ce se vor analiza prin prisma dispoziţiilor art. 417 din C. proc. pen. şi art. 420 alin. (8)-(10) din acelaşi cod, Înalta Curte constată că apelul declarat de parchet este fondat, iar apelul declarat de apelantul intimat inculpat nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie:

Prealabil analizei motivelor de apel ale parchetului, instanţa de control judiciar constată că se impun a fi analizate distinct aspecte privind administrarea mijloacelor de probă în faţa Înaltei Curţi, în apel, la standardul probatoriului, prin prisma blocului de convenţionalitate, respectiv Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi cauzele Curţii Europene a Drepturilor Omului la care se va face referire în mod concret, precum şi susţineri ale reprezentantului parchetului sub aspect procedural şi critici ale apărării apelantului intimat inculpat A. sub aspect procedural.

a) Înalta Curte consideră că, în apel au fost aplicate dispoziţiile legale care guvernează judecata în apel, în raport cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen., efectul devolutiv al apelului, în mod concret faţă de apelanţii care au exercitat calea ordinară de atac a apelului, cu respectarea condiţiilor art. 420 din C. proc. pen., dând efectivitate concretă tuturor garanţiilor procesuale ale apelantului intimat inculpat A., ale intimaţilor inculpaţi B. şi C., precum şi ale intimatei persoanei vătămate D., faţă de calităţile procesuale ale fiecăruia.

În apel, a participat la şedinţele de judecată la instanţa de apel, de la primul termen de judecată la 14 iunie 2018 şi până la termenul de judecată de la 5 decembrie 2018 reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la cea din urmă dată menţionată, Înalta Curte, cu majoritate a admis excepţia formulată de apelantul intimat inculpat A., de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu opinia separată a unui judecător, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă funcţională a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind emisă adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - în atenţia procurorului general, în vederea desemnării unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie din cadrul secţiei judiciare, fie din cadrul Parchetului General, care să participe la soluţionarea acestei cauze, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data de 5 decembrie 2018, aflată în filele x, ale cărei considerente au fost expuse mai sus.

Ulterior acestei date, începând cu termenul de judecată de la 13 decembrie 2018 şi până la momentul finalizării dezbaterilor din apel, la termenul de judecată de la 09 ianuarie 2020, la şedinţele de judecată a participat reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum rezultă din fiecare încheiere de şedinţă, aşa încât au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare, respectiv art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636, Partea I din 20 iulie 2018, menţionând că secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a devenit operaţională la 26 octombrie 2018.

Din analiza tuturor încheierilor de şedinţă din faza apelului rezultă că reprezentanţii Ministerului Public la toate şedinţele de judecată au participat conform dispoziţiilor legale în vigoare pe parcursul judecării cauzei în apel.

Instanţa de control judiciar a luat act la termenul de judecată de la 6 septembrie 2018, că intimatul inculpat B. a susţinut că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere, intimatul inculpat C. dorind să dea declaraţie la acelaşi termen de judecată menţionat, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris, semnată şi ataşată la dosarul cauzei, în vol. I, dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 4 octombrie 2018, apelantul intimat inculpat A. a susţinut că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, precizând că îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză.

Tot, la acel termen au fost puse în discuţiile cererile de probatorii ale Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, reprezentat legal de către procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi ale părţilor, cu respectarea principiilor oralităţii, publicităţii, contradictorialităţii, nemijlocirii, amplele concluzii ale acestora asupra lor, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la data arătată, fiind amânată pronunţarea asupra cererilor de probatorii formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de către inculpatul A. la data de 11 octombrie 2018, iar cauza în apel a fost amânată la 15 noiembrie 2018, aşa cum rezultă din încheierea de la termenul menţionat, aflată în dosarul Înaltei Curţi.

La data de 11 octombrie 2018, Înalta Curte a deliberat şi s-a pronunţat asupra probatoriilor solicitate de Ministerul Public şi apelantul intimat inculpat A., motivând admiterea şi respingerea unora dintre probatorii cu respectarea dispoziţiilor legale, în sensul că asupra cererii parchetului de readministrare a probei testimoniale, în baza art. 420 alin. (5) rap. la art. 421 pct. 2 lit.

a) din C. proc. pen. şi în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorilor L., T., O., M., U., PP., OO., L., GGGG., WWWW., UU., JJJ., Q., X., IIII., EE., Y., CC., JJJJ., NN., H., KK., TT., FFFF., JJ., LL., HH., WW. şi II., probă solicitată de parchet, pe care a apreciat-o ca fiind relevantă, în raport cu obiectul probaţiunii din cauză, iar asupra probatoriilor solicitate de către inculpatul A., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea persoanei vătămate D., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba testimonială, constând în audierea martorului GGG., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în anexarea fizică, la dosarul cauzei, pentru a fi valorificate ca mijloace de probă, a documentelor şi a obiectelor care au fost ridicate cu prilejul efectuării percheziţiilor în data de 02.10.2014, de la domiciliul numitei D., a inculpatului A., din biroul de la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care acesta din urmă şi-a desfăşurat activitatea, precum şi de la sediul S.C.

RRRRR. S.R.L., aparţinând RRRR., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat cererea inculpatului A. de a fi ascultate în şedinţă publică interceptările telefonice indicate, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în nota de redare a unei discuţii telefonice din 06.04.2014 şi notele de redare din perioada octombrie- decembrie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit.

b) din C. proc. pen. a respins proba testimonială, constând în audierea martorilor CCCC., VVV., ZZZ., EEEE., DDDD., OOOOO. şi QQQQQ., probă solicitată de inculpatul A., în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit.

b) din C. proc. pen. a respins cererea de efectuare a unei adrese către DNA pentru a pune la dispoziţia instanţei şi a inculpatului a traficului integral rezultat din interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale în dosarele x/2013 şi y/2014 (conexat la dosarul x/2013), în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit.

b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în procesul-verbal încheiat la 04.11.2014 prin care s-a predat apărătorului inculpatului parte din probele de redare a interceptărilor şi înregistrărilor ambientale; notele de redare a discuţiilor telefonice din 18.06, 25.07,24.06,30.06 (2 note), 14.07,02.07,07.07 (2 note), notele de redare discuţii înregistrate la 10.04,05.06.2014 (două note) în mediu ambiental, în biroul inculpatului A., precum şi o notă privind discuţia telefonică din 18.06.2014 cu referire la atribuţiile de serviciu, la faptul că persoane fără atribuţii conferite de lege posibil au facilitat amplasarea în birou a aparaturii de înregistrare, cu referire la starea conflictuală cu martorii procurori care nu au respectat prevederile legale, transcrieri realizate de inculpatul A. a unor părţi din discuţiile înregistrate ambiental la 13 respectiv 22.07.2014, aşa cum rezultă din încheierea de la data menţionată, aflată în dosarul Înaltei Curţi, anterior devenirii operaţionale a secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie la data de 26 octombrie 2018.

Apărătorul apelantului intimat inculpat A. a mai formulat pe parcursul judecării cauzei în apel şi alte cereri de probatorii, respectiv emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi UM 0894 - Bucureşti, în raport cu adresele menţionate, solicitând ca cele două instituţii să comunice instanţei de judecată: dacă organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să se comunice în ce a constat, în concret, acest sprijin; dacă a existat sprijin tehnic din partea SRI în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia DNA de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video; dacă SRI a pus la dispoziţia DNA informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă în regim continuu ori pe momente operative; dacă SRI a desfăşurat investigaţii informative în cauză; dacă SRI a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteza afirmativă, să se indice punctual activităţile derulate de această instituţie în cauza de faţă, atât în dosarul nr. x/2013, cât şi dosarul nr. x/2014 care a fost conexat la dosarul nr. x/2013 şi care constituie baza de acuzare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., ce a fost pusă în discuţie cu respectarea principiilor oralităţii, publicităţii, contradictorialităţii şi nemijlocirii.

Înalta Curte a admis, în conformitate cu art. 100 alin. (2) din C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul A., de efectuare a unei adrese către DNA pentru a comunica cele solicitate de către apărarea apelantului intimat inculpat şi cu majoritate a respins cererea formulată de acelaşi apelant intimat inculpat, de efectuare a unei adrese către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi UM 0894 - Bucureşti pentru a comunica cele solicitate de apărătorul apelantului intimat inculpat, cu opinia separată a preşedintelui completului de judecată, în sensul admiterii acestei cereri, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 14 martie 2019, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei aşa cum s-a arătat în detaliu mai sus au fost depuse adresele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia naţională Anticorupţie în dosarul nr. x/2013 din 10 aprilie 2019 şi respectiv cu nr. x/2013 din 8 aprilie 2019 de la Serviciul Tehnic al aceluiaşi parchet al căror conţinut a fost în integralitate redat mai sus.

Tot, apelantul intimat inculpat A. a mai formulat o amplă cerere de probatorii aşa cum s-a arătat în detaliu mai sus, prin care a solicitat în esenţă a se dispune emiterea unei adrese către Serviciu Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi U.M. 0840- Bucureşti, pentru ca această instituţie să precizeze dacă, în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi x/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor S.R.I., iar în caz afirmativ, să comunice instanţei de judecată în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţilor de acordare a sprijinului în discuţie), emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii, în condiţiile menţionate şi expuse, precum şi proba cu înscrisuri anexate la cerere, declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul x/2018 al P.I. C. civ..J., secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din

Justiţie în care se efectuează cercetări pentru mai multe infracţiuni cu referire la modul în care s-a efectuat urmărirea penală în dosarul nr. x/2013 al DNA în care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului intimat inculpat, declaraţiile martorilor OOOOO., VVVVV., ZZ., WWWWW., XXXXX., de la datele indicat, YYYYY. suport magnetic magnetic conţinând înregistrarea luării declaraţiei martorului H. la D.N.A. Oradea şi redarea în formă scrisă a respectivei înregistrări, ZZZZZ., O., AAAAAA. de la datele indicate, declaraţii din dosarul x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi un document existent în dosarul menţionat,declaraţii martorilor X., BBBBBB. de la datele arătate, cu indicarea tezelor probatorii pentru fiecare, adresa din 08.11.2017, copie extras sentinţa penală nr. 123 pronunţată în dosarul x/2017 de Curtea de Apel Timişoara, procesele-verbale din 24.05.2011 şi 04.10.2013 privind evaluarea activităţii profesionale a apelantului intimat inculpat pentru perioada 2008-2010, precum şi pentru întreaga perioadă în care a desfăşurat activitatea de procuror, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 02.11.2016 şi soluţia adoptată în dosarul x/2018 de către secţia de Combatere a Infracţiunilor din Justiţie, efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a comunica instanţei dosarul de casă nr. x/2013 la care este conexat şi dosarul nr. x/2014, în raport cu tezele probatorii, cerere ce a fost pusă în discuţia reprezentantului parchetului, a părţilor, cu respectarea principiilor oralităţii, publicităţii, contradictorialităţii şi nemijlocirii, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 26 septembrie 2019, aflată în vol. V, dosarul Înaltei Curţi.

Din aceeaşi încheiere de şedinţă rezultă că Înalta Curte, în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis, ca fiind utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei următoarele probe:

- în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis proba testimonială cu audierea martorului OOOOO., solicitată de apelantul intimat inculpat A..

- în temeiul art. 100 alin. (2) din C. proc. pen. a admis proba cu înscrisuri, constând în procesele-verbale din 24.05.2011 şi 04.10.2013 privind evaluarea activităţii profesionale a inculpatului pentru perioada 2008-2010, precum şi pentru întreaga perioadă în care a desfăşurat activitatea de procuror, solicitată de apelantul intimat inculpat A..

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în declaraţiile martorilor audiaţi în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, respectiv declaraţia martorului OOOOO., declaraţiile martorilor VVVVV. şi EEEEEE., declaraţia martorei WWWWW., declaraţiile martorilor XXXXX. şi YYYYY., precum şi declaraţiile martorilor ZZZZZ., O. şi AAAAAA., solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză, ca urmare a faptului că declaraţiile solicitate se află într-o altă cauză aflată în cursul urmăririi penale la o altă unitate de parchet.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în declaraţii din dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi într-un document existent în dosarul menţionat, respectiv declaraţia martorului X. din 03.11.2017, declaraţia martorei BBBBBB. din 22.11.2017, precum şi în adresa di 08.11.2017 pe care procurorul X. a trimis-o la dosarul nr. x/2017, solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în copie extras sentinţa penală nr. 123, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Timişoara, precum şi în procesul-verbal de sesizare din oficiu din 02.11.2016 şi soluţia adoptată în dosarul nr. x/P/2018 de către secţia de Combatere a Infracţiunilor din Justiţie, format ca urmare a sesizării procurorului X., solicitată de apelantul intimat inculpat A., întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii în cauză.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în efectuarea unor adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie pentru a comunica instanţei dosarul de casă nr. x/2013 la care este conexat şi dosarul nr. x/2014, solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente probe.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor şi U.M. 0840- Bucureşti, pentru ca aceste instituţii să precizeze dacă în contextul instrucţiei cauzelor cu nr. x/2013 şi x/2014 organele de urmărire penală au beneficiat de colaborarea lucrătorilor SRI, iar în caz afirmativ, să comunice instanţei de judecată în ce a constat, în concret, acest sprijin (cu indicarea conţinutului, limitelor şi modalităţilor de acordare a sprijinului în discuţie), solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă.

În temeiul art. 100 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a respins proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Serviciul Român de Informaţii, solicitată de apelantul intimat inculpat A., apreciindu-se că pentru dovedirea elementelor de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, prin care să comunice:

- dacă între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie au fost încheiate documente (act/protocol/plan de acţiune) de colaborare/cooperare cu referire la dosarele nr. x/2013 şi y/2014 (actual dosar x/2018);

- dacă a existat sprijin tehnic din partea Serviciului Român de Informaţii în activităţile de interceptare a convorbirilor telefonice ori a dialogurilor ambientale, inclusiv prin punerea la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie de mijloace tehnice mobile de interceptare/înregistrare audio/video;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a pus la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie informaţii, documente, studii, etc., cu indicarea concretă a acestora, în ipoteza afirmativă;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat activităţi de supraveghere tehnică ori de supraveghere operativă în regim continuu ori pe momente operative;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat investigaţii informative în cauză;

- dacă Serviciul Român de Informaţii a desfăşurat orice alte activităţi circumscrise urmăririi penale in rem şi/sau in personam, iar în ipoteză afirmativă, să indice punctual activităţile derulate de această instituţie în cauza de faţă.

La termenul de judecată de la 14 martie 2019, Înalta Curte a procedat la audierea în şedinţă publică a convorbirilor telefonice conţinute de fişierele menţionate în încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2018, după vizualizarea integrală a acestora, neexistând obiecţiuni din partea apărării şi a reprezentantului parchetului, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei, apărătorul apelantului intimat inculpat A. a depus la dosarul cauzei înscrisurile referitoare la proba privind convorbirile telefonice, probă solicitată de inculpatul pe care îl asistă şi încuviinţată, prin încheierea din 11 octombrie 2018.

Totodată, apărătorul apelantului intimat inculpat A. a mai solicitat încuviinţarea probei cu trei înscrisuri, de care intenţionează să se folosească în susţinerea concluziilor pe care le va formula în faţa Înaltei Curţi, probă pusă în discuţia părţilor de către Înalta Curte.

Astfel, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a susţinut că este vorba despre declaraţia numitului UU., dată în dosarul de mărturie mincinoasă, despre o adresă în care este indicată perioada în care inculpatul a efectuat concedii de odihnă în intervalul anilor 2009-2010 pentru a se demonstra că acesta nu putea să confirme rechizitoriul despre care se susţine că a fost distrus de dumnealui, precum şi despre adresa înaintată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor, Regiunea 1 Bihor, cu privire la problema deplasărilor cu echipa de fotbal.

Reprezentantul Ministerului Public nu s-a opus încuviinţării probei cu înscrisuri, solicitată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A..

Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisurile menţionate anterior, probă solicitată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A., apreciind că sunt pertinente şi utile soluţionării cauzei şi a constatat proba administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.

La termenele de judecată, în apel, în condiţiile menţionate în detaliu mai sus au fost audiaţi cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, martorii încuviinţaţi şi indicaţi în concret, U., M., T., L., O., OO., N., GGGG., IIII., EE., LL., PP., Y., X., II., CC., JJJJ., FFFF., GGG., WW., NN., H., TT., UU., OOOOO., fiind audiată şi partea vătămată D., dându-li-se posibilitatea procurorului, apărătorilor apelantului intimat inculpat, intimaţilor inculpaţi, apărătorului părţii vătămate să formuleze întrebări, o parte din acestea fiind cenzurate de către instanţa din apel, în condiţiile legii cu motivarea respingerii acestora, aşa cum s-a arătat în detaliu, în considerentele anterioare expuse.

Înalta Curte a constatat că faţă de relaţia pe care martora Q. a avut-o cu inculpatul A., a luat act de faptul că martora a refuzat să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, fiind un drept prevăzut de lege potrivit art. 117 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ţinând cont că aceasta a depus la dosar o declaraţie notarială în care a menţionat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi refuză să fie audiată în calitate de martoră în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în care este inculpat fostul său soţ A., arătând că în faza de urmărire penală, procurorul nu a înştiinţat-o despre acest drept, astfel că a dat o declaraţie de martor în ciuda faptului că nu dorea şi nici nu avea această obligaţie legală, ascunzându-i-se faptul că se putea prevala de dreptul legal de a refuza să dea acea declaraţie. Ulterior a aflat că i-au fost încălcate aceste drepturi, iar poliţistul LLLLL., de la DNA Oradea a jucat un teatru ieftin simulând că abia atunci a aflat de acel articol din noul C. proc. pen., nu doreşte să mai fie citată sau chemată în altă modalitate la instanţă, mai ales că aceste demersuri o afectează pe ea şi pe fiul său, TTTTT., menţionând că a dat declaraţie notarială în dosarul pe fond la Curtea de Apel Timişoara, ea prezentându-se de trei ori la această instanţă, mai mult, situaţia financiară şi starea de sănătate nu-i permite aceste deplasări, sens în care ataşează acte medicale justificative, aflate în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

Totodată, Înalta Curte, raportat la menţiunile din procesele-verbale privind pe martorii WWWW. şi JJJ. care se află în Spania, plecat la muncă de 2 ani şi nu se cunosc detalii despre acesta, respectiv în Norvegia, (filele x; 192 dosarul Înaltei Curţi)

a constatat imposibilitatea audierii acestora martori şi a dispus ca proba să nu mai fie administrată, faţă de dispoziţiile art. 383 din C. proc. pen., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 9 mai 2019, aflată în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea, instanţa de control judiciar a dispus să nu mai fie citată în cauză martora HH., având în vedere actele medicale şi declaraţia notarială depusă la dosar de către martora, din care rezultă că îşi menţine declaraţiile anterioare date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa

Curţii de Apel Timişoara, în cauza privind pe inculpatul apelant cu menţiunea că în declaraţiile date a spus adevărul şi că nu se poate prezenta la termenul fixat în cauză, respectiv 06.06.2019, având în vedere starea sa de sănătate, anexând în dovedirea stării de sănătate buletinul de analiză din data de 27.02.2019 din care rezultă că a fost diagnosticată cu metaplazie intestinală focală, pe fondul unei gastrite cronice severe active şi pentru care urmează un tratament, care o împiedică să se deplaseze la Bucureşti, aflate în vol. III, dosarul Înaltei Curţi.

La dosarul cauzei au fost depuse procesele-verbale de imposibilitate de executare a mandatelor de aducere a martorilor KK. şi JJ., în sensul că pentru primul martor Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a arătat că acesta are afecţiuni medicale, respectiv prezintă insuficienţă renală şi nu poate fi transportat, iar pentru al doilea martor Poliţia oraşului Stei a arătat că martorul lucrează în Germania şi nu se poate prezenta în faţa Înaltei Curţi, în vederea audierii, întrucât nu beneficiază de concediu pentru a veni în ţară, iar în situaţia în care ar veni fără acordul angajatorului şi-ar pierde locul de muncă.

Faţă de cele menţionate, la interpelarea preşedintelui de complet, reprezentantul Ministerului Public a precizat că martorii KK. şi JJ. au fost propuşi de parchet şi că înţelege să renunţe la audierea acestora, solicitând instanţei să nu mai insiste în audierea lor, iar apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a precizat că poate renunţa la audierea acestor doi martori, susţinând că nu insistă în audierea acestora.

Înalta Curte nu va avea în vedere poziţia martorei Q. fosta soţie a apelantului intimat inculpat care s-a prevalat de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte modul de apreciere a declaraţiilor anterioare ale celorlalţi martori mai sus menţionaţi care nu au putut fi audiaţi în faţa instanţei de apel, declaraţiile se vor analiza în procesul de apreciere asupra probelor administrate, în raport cu criticile formulate în motivele de apel şi prin prisma principiilor pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Marea Cameră le-a clarificat în cauza Al-Khawaja şi Tahery şi care pot fi rezumate astfel:

"i) Curtea ar trebi să examineze mai întâi întrebarea preliminară dacă a existat un motiv întemeiat pentru a admite declaraţia unui martor absent, având în vedere că martorii ar trebui, ca regulă generală, să dea declaraţii în cursul procesului şi că ar trebui depuse toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezenta acestora;

ii) motivele tipice pentru a nu se înfăţişa sunt, precum în cauza Al-Khawaja şi Tahery, decesul martorului sau teama de represalii. Există însă şi alte motive întemeiate pentru care un martor nu poate participa la proces;

iii) în cazul în care un martor nu a fost audiat într-o fază anterioară a procesului, admiterea unei declaraţii a martorului în locul declaraţiei date personal la proces trebuie să fie o măsură de ultimă instanţă;

iv) admiterea ca probă a declaraţiilor unor martori absenţi are ca rezultat un potenţial dezavantaj pentru inculpat, care, în principiu, în cadrul unui proces penal ar trebui să aibă posibilitatea efectivă de a contesta probele în defavoarea sa. În special, acesta ar trebui să aibă posibilitatea de a verifica veracitatea şi fiabilitatea declaraţiilor date de martori, prin examinarea orală a acestora în prezenţa lui, fie în momentul în care martorul dă declaraţia, fie într-o fază ulterioară a procesului;

v) în conformitate cu regula "temei unic sau decisiv", în cazul în care condamnarea unui inculpat are ca temei unic sau principal declaraţii date de martori cărora inculpatul nu poate să le pună întrebări în nicio fază ulterioară a procesului, dreptul lui la apărare este restrâns în mod nejustificat;

vi) în acest context, termenul "decisiv(ă)" trebuie interpretat într-un sens restrâns, ca desemnând o probă de asemenea relevanţă sau importanţă încât este în măsură să determine soluţia cauzei. În cazul în care declaraţia neverificată dată de un martor se coroborează cu alte mijloace de probă coroborate, aprecierea caracterului său decisiv depinde de forţa probatorie a celorlalte mijloace de probă: cu cât aceasta va fi mai mare, cu atât mai puţin declaraţia dată de martorul absent va putea fi considerată decisivă;

vii) cu toate acestea, întrucât art. 6 § 3 din Convenţie ar trebui interpretat în contextul unei examinări globale a caracterului echitabil al procesuli, rgula "temei unic sau decisiv" nu ar trebui să se aplice în mod rigid;

viii) atunci când o declaraţie mijlocită reprezintă proba unică sau decisivă împotriva inculpatului, admiterea sa ca mijloc de probă nu implică automat încălcarea art. 6 § 1. În acelaşi timp, atunci când o condamnare are ca temei unic sau decisiv declaraţiile unor martori absenţi, Curtea trebuie să supună procedura celei mai riguroase examinări. Din cauza riscurilor inerente admiterii probelor de acest tip, ar reprezenta un factor important de luat în considerare un factor care necesită măsuri suficiente de contrabalansare, inclusiv garanţii procedurale solide.

Întrebarea care se pune în fiecare dintre cauze este dacă există suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care dau posibilitatea realizării unei aprecieri corecte şi echitabile a fiabilităţii probei respective. Astfel ar fi posibil ca o condamnare să se bazeze pe o astfel de probă numai dacă aceasta este suficient de fiabilă, ţinând seama de importanţa ei în cauză."

Principiile mai sus menţionate au fost clarificate în cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră care " a confirmat că lipsa unui motiv întemeiat pentru ca un martor să nu se înfăţişeze nu poate fi hotărâtor, în sine, pentru lipsa caracterului echitabil al unui proces, deşi a rămas un factor foarte important care trebuie pus în balanţă în momentul evaluării caracterului echitabil în ansamblu şi unul care ar putea înclina balanţa în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1şi § 3 lit. d). În plus, având în vedere că preocuparea sa principală era aceea de a stabili dacă procesul a fost echitabil în ansamblu, Curtea ar trebui să verifice nu doar existenţa unui număr suficient de măsuri de contrabalansare în cauzele în care declaraţia martorului absent a fost temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea reclamantului, ci şi în cauzele în care aceasta a considerat că nu este clar dacă proba respectivă a fost unică sau decisivă, dar, cu toate acestea, a fost convinsă că avea o pondere mare şi admiterea sa ar fi dezavantajat apărarea. Amploarea măsurilor de contrabalansare necesare pentru ca un proces să fie considerat echitabil ar depinde de ponderea declaraţiei martorului absent. Cu cât este mai importantă declaraţia respectivă, cu atât mai mare este importanţa măsurilor de contrabalansare pentru ca procesul în ansamblu să fie considerat echitabil (a se vedea, de asemenea, Boyets, pct. 76 şi Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 45, 27 iunie 2017).

Existenţa unor suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care să permită să se efectueze o apreciere echitabilă şi adecvată a fiabilităţii declaraţiei martorului absent se fundamentează pe următoarele elemente care sunt relevante în acest context: a) dacă instanţa de fond a examinat cu precauţie declaraţia neverificată a unui martor absent;b) dacă instanţele naţionale au făcut o motivare detaliată; c) dacă există probe coroborate în susţinerea declaraţiilor neverificate ale martorului, d) dacă reclamantul sau apărătorul său a avut posibilitatea de a pune întrebări martorului în faza de urmărire penală;e) dacă apărarea a avut posibilitatea să pună propriile întrebări martorului în mod indirect în cursul procesului; f) dacă inculpatul a avut posibilitatea să prezinte propria versiune a evenimentelor şi să pună la îndoialtă credibilitatea martorului absent (cauza Schatschaschwili, pct. 125-131)."

În raport cu cele menţionate, instanţa de control judiciar va examina în procesul de reapreciere a mijloacelor de probă administrate, în raport cu principiile şi elemente relevante mai sus enunţate, ponderea declaraţiilor anterioare de martorii care nu au putut fi audiaţi în apel, cale ordinară de atac devolutivă, în care se pot readministra probele sau administra probe noi, în contextul criticilor aduse în apelul parchetului faţă de soluţiile pronunţate de prima instanţă privind pe inculpatul A., C. şi B..

Înalta Curte constată că procedeele probatorii administrate în cauză, respectiv interceptările au fost dispuse anterior intrării în vigoare a C. proc. pen. la 1 februarie 2014, de judecător, întemeiate pe dispoziţiile art. 911 şi următoarele din C. proc. pen. anterior, prin încheierile nr. 281 din 14 octombrie 2013, nr. 299 din 11 noiembrie 2013, nr. 299 din 11 noiembrie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, iar ulterior întemeiate pe dispoziţiile art. 139 şi respectiv art. 144 din C. proc. pen. în vigoare, prin încheierile judecătorului de drepturi şi libertăţi nr. 39 din 14 februarie 2014, nr. 59 din 18 martie 2014, nr. 67 din 27 martie 2014,nr. 92 din 11 aprilie 2014, 92 din 11 aprilie 2014, nr. 125 din 15 mai 2014, nr. 151 din 12 iunie 2014, 152 din 12 iunie 2014, nr. 167 din 10 iulie 2014, nr. 168 din 10 iulie 2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, aflate în vol. 7 de urmărire penală.

În vol. 1 se află procesul-verbal din 6 noiembrie 2013 întocmit de ofiţer de poliţie judiciară privind redarea rezumativă a convorbirilor interceptate şi înregistrate în baza încheierii nr. 281/14.10.2013 emisă de Curtea de Apel Bucureşti între OOOOO. şi A. şi vol. 8 de urmărire penală se află depuse procese-verbale şi redări ale dialogurilor ambientale purtate de L., O. şi A., de L. şi M., de la mai multe date, între L., M. şi IIIIII., între L., O. şi A., între L., O., N. şi redări ale dialogurilor unor convorbiri telefonice interceptate în baza încheierilor nr. 281/14.10.2013, 39/17.02.2014, 59/18.03.2014, 92/11.04.2014, 125/15.05.2014, 152/12.06.2014 şi 168/10.07.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, privind pe A., B., O., Q., KKK., C., D., interlocutor, GGG., toate notele de redare fiind întocmite de ofiţeri de poliţie judiciară.

Aşadar, interceptările şi redările dialogurilor purtate au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale de către organele judiciare abilitate prin lege, neexistând ingerinţe în procedura de administrare a acestora de către alte entităţi, concluzie care rezultă din conţinutul adreselor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarele x/2013 din 10 aprilie 2019 şi respectiv cu nr. x/2013 din 8 aprilie 2019 de la Serviciul Tehnic al aceluiaşi parchet.

Astfel, din adresele mai sus menţionate al căror conţinut a fost redat integral mai sus în considerentele prezentei decizii a rezultat că în cele două dosare de urmărire penală respectiv 421/P/2013 şi 530/P/2014 ale secţiei de combatere a infracţiunilor asimiliate infracţiunilor de corupţie activitatea de urmărire penală s-a desfăşurat exclusiv în temeiul dispoziţiilor C. proc. pen. şi nu au existat activităţi de urmărire penală care au fost efectuate de către, cu participarea sau în prezenţa personalului Serviciului Român de Informaţii, iar în intervalul 14 octombrie-12 decembrie 2013, modalitatea de punere în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, din răspunsul Serviciului Tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a rezultat că în cele două dosare punerea în executare a măsurii constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă a fost făcută de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu sprijinul strict de natură tehnică al Serviciului Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, prin intermediul căruia s-a realizat accesarea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Direcţia Naţională Anticorupţie a recepţionat prin propria structură (Serviciul Tehnic) semnalul de comunicaţii interceptat, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceste interceptări au avut loc anterior Deciziei nr. 51/16 februarie 2016 a CCR şi Ordonanţei de urgenţă nr. 6/2016. Conform solicitărilor procurorului de caz, Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor a avut calitatea de beneficiar secundar al măsurilor de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicaţiilor la distanţă. Drept urmare, această instituţie a avut posibilitatea din punct de vedere tehnic, de a accesa comunicaţiile interceptate, fără a efectua însă vreo activitate procesuală de punere în aplicare a acestor măsuri de supraveghere tehnică.

Aşadar, în raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că procedeul probatoriu a fost administrat conform dispoziţiilor legale din C. proc. pen., interceptarea comunicaţiilor la distanţă fiind făcută de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, semnalul de comunicaţii interceptat a fost recepţionat prin propria structură, respectiv a Serviciului Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar fişierele de date rezultate au fost descărcate şi imprimate pe suporturi optice tot de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi procesele-verbale şi notele de redare a dialogurilor, aflate în vol. 8 dosar urmărire penală, au fost efectuate tot de către ofiţeri de poliţie judiciară, aşa încât întreaga activitate de punere în executare a măsurii a fost realizată de organe judiciare abilitate, în condiţiile legii, neexistând activităţi de urmărire penală care au fost efectuate de către, cu participarea sau prezenţa personalului Serviciului Român de Informaţii şi nu a existat nicio ingerinţă din partea acestuia, aşa încât nu sunt incidente Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017 şi nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019.

Înalta Curte consideră că faţă cele mai sus menţionate, nu sunt relevante menţiunile referitoare la aspectele comunicate privind beneficiarul secundar şi posibilitatea de acces a comunicaţiilor a Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0561 Bihor şi respectiv Serviciul Român de Informaţii - U.M. 0894 Bucureşti, acestea neavând nicio implicare în activitatea de urmărire penală de către organele judiciare abilitate, astfel că nu se susţin criticile formulate cu privire la modul în care au fost efectuate interceptările şi redările dialogurilor în contextul cauzei, neexistând încălcări ale dispoziţiilor legale şi în consecinţă nicio sancţiune procedurală aplicabilă.

Înalta Curte, în procesul de reapreciere asupra mijloacelor de probă administrate va evalua probele cu procesele-verbale şi redările interceptării dialogurilor purtate administrate legal în coroborare cu celelalte mijloace de probă administrate, urmând a analiza standardele acestei probe, prin prisma dispoziţiilor art. 103 din C. proc. pen., cu referire la art. 420 alin. (8), (9) din acelaşi cod, în raport cu motivele de apel formulate de apelanţi.

c) Instanţa de control judiciar consideră că sub aspect procedural în mod legal reprezentantul parchetului a susţinut motivele de apel formulate în scris, prin prisma readministrării probei testimoniale, cu audierea martorilor mai sus menţionaţi, a reaudierii persoanei vătămate D. şi administrării probei cu audierea martorului OOOOO., audierea unor fişiere indicate de apărare în şedinţă publică, probei cu înscrisuri, valorificând cercetarea judecătorească din apel sub aspect probatoriu, solicitările referitoare la legea penală mai favorabilă, precum şi poziţia referitoare la schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, în sensul dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă din 21 noiembrie 2019 şi 9 ianuarie 2020, ce au fost expuse în considerentele acestei decizii în condiţiile menţionate, nu au modificat motivele de apel în scris.

Dimpotrivă, s-a dat relevanţă întregului material probator, inclusiv celui administrat în faţa instanţei de apel, prin prisma motivelor de apel referitoare la greşitele achitări ale apelantului intimat inculpat A., apel exercitat de către parchet, în defavoarea apelantului intimat inculpat, având în vedere şi faptul că în cauza există şi apelul apelantului intimat inculpat A., care critică prin motivele formulate greşita condamnare pentru infracţiunea de şantaj, aşa încât prin prisma competenţei de asigurare a legalităţii soluţiei atacate, solicitările formulate de procuror se circumscriu cadrului legal de verificare prin prisma celor două apeluri exercitate a soluţiei pronunţate de prima instanţă, neexistând nicio infracţiune pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. şi asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, care să nu fi fost criticată.

Împrejurarea că pe parcursul judecării apelurilor în contextul cauzei de faţă, în readministrarea probatoriului din care rezultă că se impune o schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de şantaj în ceea ce-l priveşte pe apelantul intimat inculpat A. din dispoziţiile art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, aceasta din urmă fiind o variantă agravată, existând un apel al parchetului în defavoare, iar apelul apelantului intimat inculpat critică condamnarea pentru infracţiunea de şantaj, nu se poate susţine că are loc o modificare a acuzaţiei iniţiale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen., ce a fost verificată de judecătorul de cameră preliminară cu caracter definitiv, întrucât se fac confuzii între obiectul camerei preliminare, obiectul judecăţii şi schimbarea încadrării juridice.

Potrivit art. 342 din Codul de procedură în camera preliminară,"obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală".

În ceea ce priveşte verificarea legalităţii sesizării, are loc o verificare a regularităţii actului de sesizare întocmit şi înaintat de procuror, noţiunea de regularitate a actului de sesizare, fiind interpretată pe calea jurisprudenţei, în sensul că se referă la analiza din perspectiva condiţiilor de formă şi de conţinut al acestuia. Astfel, neregularităţile actului de sesizare se pot remedia, în procedura de cameră preliminară în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din C. proc. pen., alte elemente de nelegalitate decât cele de formă şi de conţinut ale rechizitoriului se sancţionează cu nulitatea actului ca act de sesizare.

Aşadar, prin analiza conţinutului rechizitoriului se înţelege verificarea legalităţii condiţiilor prevăzute de art. 328 şi 329 din C. proc. pen. şi anume se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinderea în mod corespunzător a menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2) referitoare la cuprinsul ordonanţei (denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi datele privitoare la persoana inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precumşi motivele de fapt şi de drept ale acestora; atunci când este cazul, menţiunea căii de atac disponibile, cu arătarea termenului în care aceasta poate fi exercitată; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătra celui care a întocmit-o); cuprinde datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia; menţionează probele şi mijloacele de probă; stabileşte cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală(cuantum, respectiv în sarcina cui sunt puse); cuprinde menţiunile prevăzute la art. 330 şi art. 331 din C. proc. pen. (privitoare la măsurile preventive sau asigurătorii şi măsurile de siguranţă); conţine expres dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei.

În procedura de cameră preliminară nu poate fi pusă în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu, dispoziţiile procesuale penale necuprinzând reglementări în acest sens, aşa încât schimbarea încadrării juridice a faptei poate fi pusă în discuţie doar în faza judecăţii.

În conformitate cu art. 371 din C. proc. pen. referitoare la obiectul judecăţii, "Judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei."

Astfel are loc o limitare ce are ca efect inaptitudinea funcţională a primei instanţe de a judeca alte fapte şi/sau persoane cu privire la care ar reieşi date în cursul cercetării judecătoreşti, chiar dacă între acestea şi faptele persoanele deduse judecăţii ar exista o legătură substanţială.

Judecata este limitată la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, nu este însă şi la încadrarea juridică a faptei, astfel că, în vederea respectării principiilor legalităţii şi aflării adevărului, indiferent de procedura de judecată aplicată, acuzaţia penală poate suferi modificări din perspectiva încadrării juridice a faptei.

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 386 din C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice astfel:

(1) Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

(2) Dacă noua încadrare juridică vizează o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa de judecată cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţele să facă plângere prealabilă. În situaţia în care persoana vătămată formulează plângere prealabilă, instanţa continuă cercetarea judecătorească, în caz contrar dispunând încetarea procesului penal."

Aşadar, prin încadrare juridică a faptei se înţelege stabilirea textului de lege care o prevede şi o sancţionează şi caracterizarea ei ca infracţiune potrivit acestui text. Ea presupune stabilirea textului de lege care prevede infracţiunea în varianta tip sau, dacă este cazul, într-o variantă agravată sau calificată ori într-o variantă mai puţin gravă în comparaţie cu varianta tip.

Schimbarea încadrării juridice este posibilă când instanţa reţine ca săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în actul de sesizare, chiar dacă sunt reţinute sau înlăturate împrejurări despre care nu se face vorbire în rechizitoriu, important este ca substanţa, conţinutul faptei să nu se schimbe.

Astfel, în contextul concret al cauzei, inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis la 17 decembrie 2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie în dosarul x/2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea 95/2006 republicată, totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu conf. art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., abuz în serviciu conf. art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 7 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Prin încheierea penală nr. 14/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2014 au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. şi în consecinţă:

În baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2, 3, 4 şi 5 din actul de sesizare.

În baza art. 345 alin. (2) teza a-II-a din C. proc. pen. au fost excluse din materialul probator declaraţia martorului T. din data de 30.09.2014, declaraţia martorei OO. din data de 1.10.2014, declaraţia martorei PP. din data de 1.10.2014, declaraţia martorului X. din data de 30.09.2014, declaraţia martorului CC. din data de 30.09.2014 şi completarea la declaraţia martorului B. din dta de 22.10.2014.

Au fost respinse celelalte cereri şi excepţii formulate de inculpatul A. precum şi cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii B. şi C..

S-a constatat că măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul A. a fost verifiată la data de 18.03.2015.

Copia încheierii s-a comunicat spre ştiinţă parchetului şi inculpaţilor conform art. 345 alin. (2) din C. proc. pen.

În termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri, procurorul urmează să se conformeze dispoziţiilor art. 345 alin. (2), (3) din C. proc. pen.

Prin ordonanţa din 23 martie 2015 procurorul în dosarul nr. x/2013 a reţinut că având în vedere încheierea nr. 14/ C. pen./2015 a Curţii de Apel Oradea, în temeiul art. 345 alin. (3) din C. proc. pen. a procedat la remedierea neregularităţilor actului de sesizare punctele 2,3, 4 şi 4 ale stării de fapt din rechizitoriul cu numărul de mai sus după cum urmează:

2. Descrierea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

Între soţii (la acea vreme) A. şi Q. şi soţii D. şi DDDDDDDDDD. s-au stabilit relaşii de amiciţie, favorizate de faptul că atât inculpatul A., cât şi Q. obişnuiau să meargă la spălătoria RRRR. fie cu autoturismele pe care le deţineau, fie pentru a spăla covoarele.

Relaţiile de amiciţie au fost consolidate şi de un împrumut de 80.000.000 RON vechi acordat de RRRR. inculpatului A., care avea nevoie de bani pentru a finaliza unele lucrări de construcţie efectuate la imobilul din comuna Haieu, judeţul Bihor. Suma împrumutată a fost restituită în totalitate, aşa cum declară şi partea vătămată D., care, după un interval de timp, în cursul anului 2010, după ce a încercat să contracteze un împrumut bancar fără să reuşească, a solicitat suma de 200.000.000 RON vechi soţilor Popa, cu titlu de împrumut.

Inculpatul A. a acceptat să o împrumute pe partea vătămată D. cu suma de 197.000.000 RON vechi, iar la acordarea împrumutului nu s-a stabilit un termen de restituire a sumei care a făcut obiectul înţelegerii. Cu toate acestea, până în vara anului 2013, partea vătămată a restituit suma de 120.000.000 RON vechi inculpatului.

Sub motivul că partea vătămată întârzia stingerea datoriei, începând cu sfârşitul anului 2013, inculpatul A. a exercitat presiuni care au degenerat în ameninţări şi insulte la adresa lui D., căreia i se solicita să restituie diferenţa de bani.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statutul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statatul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

În concret, inculpatul A. a proferat ameninţări aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate D., a soţului acesteia, NNN., dar şi din datele obţinute în cursul supravegherii tehnice:

- "(…) - A.: -Da’ ştiu că nu mă mai suni! Na, uită-te! Eu o să-ţi trimit pe altcineva şi o să-ţi ia banii altcumva, atunci. Bine?

FFFFFF.: -Nu! Te rog, BBBBBBBBBB!

A.:- Na,bine!

FFFFFF.: -Ai…(n.n.discuţia se înrerupe) (…)"

- " (…) Dl Popa era foarte furios şi a strigat la mine că dacă nu-i dăm toţi banii ne scoate din oraş, că ne "termină" şi că dacă ne-am dorit un duşman, acum îl avem(…)" - declaraţia lui NNN.,

- "(…) Nu ştii cu cine ai de-a face" şi "Nu îţi doresc să ai aşa un duşman ca mine" (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…)Nu mai îmi trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…) Te distrug." "Nu scapi tu de mine în viaţa asta", "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman". Toate acestea au fost însoţite de înjurături din cele mai urâte, fiind jignită fără nicio reţinere în prezenţa clienţilor(…)" - declaraţia lui D.;

- "(…) În toată această perioadă de timp am avut o serie de controale de la diferite instituţii ale Statului, fiind controlată aproape săptămânal şi îmi amintesc că, cu ocazia uneia dintre acţiunile de control, efectuate de Direcţia Generală Antifraudă, inspectorul mi-a spus "Aşa se întâmplă dacă ai prieteni".

Declar că în perioada următoare m-am întâlnit din nou cu A., ocazie cu care l-am întrebat dacă el este cel care îmi trimite controalele la firmă, la care acesta a replicat "Dacă ţi le trimit eu nu scapi aşa uşor (…)" - declaraţia lui D..

În declaraţia sa, inculpatul A. recunoaşte în mod implicit proferarea ameninţărilor:

- "(…) În cursul anului 2011 am divorţat de Q., ulterior aflând că RRRR. îi achită şi ei tranşe din împrumut, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă. Corespund realităţii faptul că de circa doi-trei ani de zile, la un interval de timp de circa două-trei săptămâni, mă deplasam la spălătoria auto a acesteia situată în Oradea, ocazie cu care îi solicitam restituirea banilor (…)";

- "(…) Nu îmi amintesc, dar este posibil, sub imperiul nervilor, ca în câteva rânduri să o fi înjurat sau să fi folosit cuvinte mai neortodoxe. Repet că nu îmi amintesc exact şi nu pot să dau exemple în acest sens." (…).

Este fără dubiu că inculpatul A. a exercitat presiuni concretizate în ameninţări, în scopul de a dobândi în mod injust folostul reprezentat de diferenţa de bani nerestituită, în loc să recurgă la mijloacele legale de rezolvare a situaţiei.

De asemenea, este neîndoios că inculpatul A. a oferit acestor ameninţări un grad ridicat de periculozitate, prin permanenta invocare a calităţii sale.

Practic, recuperarea sumei de 7.700 RON a fost realizată, în afara ameninţărilor, injuriilor şi presiunilor descrise mai sus, şi prin trimitere şoferului cu maşina de serviciu a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu intenţia evidentă de a sublinia calitatea de procuror-şef a inculpatului în ochii părţii vătămate, dispreţul inculpatului faţă de prevederile legale prin punerea şoferului său în situaţii cel puţin stânjenitoare (acesta semna într-o agendă cu coperte albastre, emisă de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, la pagina 225, aparţinând părţii vătămate şi aflată la dosarul cauzei - pentru primirea tranşelor de bani rămase de restituit), dar şi prin "sensibilizarea" unor reprezentanţi ai autorităţilor publice. Astfel, deşi societatea condusă de partea vătămată D. (o spălătorie auto din Oradea) nu mai fusese controlată din anul 2008, în toiul ameninţărilor proferate de inculpat, a fost controlată de nouă ori în decurs de un an şi jumătate. Chiar dacă martorii audiaţi (lucrătorii care au efectuat controalele) susţin că au efectuat controloalte pur şi simplu - fiind evidentă dorinţa de a nu se autoincrimina "coincidenţa" nu poate exista într-o astfel de situaţie.

Deşi nu se pune în discuţie legitimitatea datoria pe are o avea de încasat, modul de comportare al inculpatului A., care a împrumutat suma de 197.000.000 RON părţii vătămate D. fără a încheia un contract de împrumut în acest sens, fără a solicitat garanţii şi fără să stabilească termenul-limită al datoriei sau persoanele care pot încasa tranşele de bani (reamintim că în anul 2011, soţii Popa au divorţat, astfel că tranşele de bani au fost încasate de Q., de A., dar şi de şoferul inculpatului), creionează profilul moral al inculpatului A., inspirat probabil de mediul interlop frecventat, precum şi de legăturile solide pe care acesta le deţinea în această zonă socială.

Audiate de către organele de urmărire penală, partea vătămată şi soţul acesteia au descris în amănunt desfăşurarea evenimentelor, relatând şi teroarea psihică generală de ameninţările şi celelalte acţiuni ale inculpatului.

3. Descrierea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.:

În perioada iunie- septembrie 2009, inculpatul A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Afectând grav încrederea justiţiabililor în această instituţie chemată să aplice legea şi să înfăptuiască actul de justiţie, inculpatul sus menţionat a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, în data de 16.09.2009 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului W., fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit.

Astfel, în primăvarea anului 2009, procurorul stagiar X. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd a primit spre soluţionare dosarul nr. x/2008, în care organele de poliţie propuneau trimiterea în judecată a numitului W., sub aspectul infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru, prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002. Conform datelor, W. produsese anterior depistării sale şi un accident care a avut ca urmare tamponarea altor trei autoturisme, iar alcooltestul a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pus în aerul expirat. Conform buletinelor de analiză toxicologică s-a concluzionat că învinuitul (la acea vreme) este sub influenţa alcoolului, atât prima, cât şi a doua probă evidenţiind rezultate de alcoolemie de peste 1/1.000 fapt ce l-a determinat pe procurorul de caz să întocmească rechizitoriu. Calitatea de stagiar a procurorului de caz a reclamat contrasemnarea rechizitoriului de către procurorul IIII., data de 15.06.2009 fiind data predării dosarului soluţionat conform descrierii de mai sus. La dosarul cauzei a existat şi o expertiză medico-legală pentru stabilirea retroactică a valorii alcoolemiei. Aceasta s-a efectuat la IML Timişoara, iar conform concluziilor învinuitul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de 0,75 grame/1.000 pe de altă parte, însă s-a precizat că din calculul teoretic efectuat prin aplicarea formulei Widmark s-ar fi realizat o alcoolemie maximă de 1,35 grame/1.000.

La câteva zile după finalizarea dosarului, procurorul de caz a fost chemat de către prim-procurorul unităţii, inculpatul A., acesta din urmă chestionându-l pe X. de ce a întocmit rechizitoriul în condiţiile în care expertiza retroactivă stabilise o valoare inferioară a alcoolemiei. La primirea răspunsului că se respectă practica stabilită de comun acord în cursul unei şedinţe din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul A. a solicitat efectuarea unei excepţii în această situaţie, întrucât W. este un cunoscut de-al său. La răspunsul procurorului X. că nu vrea să schimbe soluţia adoptată în dosar şi dacă doreşte şi consideră necesar să o infirme.

Ulterior, procurorul X. a constatat că soluţia sa, trimitere în judecată prin rechizitoriu, fusese înlocuită din dosar cu o ordonanţă de scoatere de sub urmărirea penală, întocmită în numele şi de către inculpatul A., fără a exista o soluţie de infirmare.

Audiat, inculpatul A. nu recunoaşte că a distrus actul de sesizare a instanţei de judecată. Se remarcă şi lipsa oricărei explicaţii pentru lipsa soluţiei de infirmare, menţionată mai sus.

S-a arătat că se va demonstra, în cele ce urmează, că actul de distrugere al rechizitoriului nu este unul singular, inculpatul procedând în mod singular şi în următoarele împrejurări:

4. Descrierea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

În perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, inculpatul A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţii Z., AA. şi BB..

Procurorul Y. şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în perioada 1995 - 01.07.2010.

În perioada sus-menţionată, procurorul Y. a avut de soluţionat şi dosarul x/2008, care îi fusese repartizat, dosarul privind pe învinuiţii Z., AA. şi BB. şi fiind înaintat de lucrătorii de poliţie cu propunerea de trimitere în judecată.

În vara anului 2010, Y. a soluţioat dosarul x/2008 cu soluţie de trimitere în judecată (rechizitoriu), fiind apoi promovat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Ulterior, la solicitarea procurorului CC., Y. a discutat cu acesta pe marginea dosarului x/2008, redistribuit procurorului CC., ocazie cu care a constatat că în dosar nu se mai află rechizitoriul, nici vreo soluţie de infirmare care să justifice redistribuirea dosarului x/2008

De altfel, conform datelor existente la dosar, inculpatul A. a rupt rechizitoriul chiar în faţa procurorului nou desemnat, căruia, deşi nu i-a sugerat vreo soluţie, i-a spus că în dosarul în cauză s-a dispus rechizitoriu fără a exista probe.

La data de 31 ianuarie 2011, procurorul CC. a întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, DD..

S-a considerat că abuzul exercitat de inculpatul A. prin ruperea rechizitoriului şi amânarea trimiterii în judecată a învinuiţilor a constituit un folos pentru Z., AA. şi BB., chiar dacă, ulterior, procurorul CC. a dispus aceeaşi soluţie.

S-a constatat că ruperea rechizitoriului şi înlocuirea prin fals a soluţiei (punctul 3) nu este un eveniment singular în activitatea infracţională a inculpatului A., acesta alegând în acest caz să nu întocmească personal o soluţie alternativă, ci să dispună redistribuirea dosarului, fără a justifica, în vreo modalitate prevăzută de C. proc. pen., neagrearea soluţiei dipsuse de procurorul Y..

În cele ce urmează a fost detaliată o a treia faptă similară comisă de inculpatul A.:

5. Descrierea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.

În cursul anului 2008, martorul EE., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a avut în supraveghere dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere de la recoltarea probelor biologice. Conform declaraţiei martorului menţionat, la 11.08.2009 acesta a întocmit rechizitoriu, prin care dispunea trimiterea în judecată a inculpatului FF. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Având în vedere că procurorul sus-menţionat îşi redacta singur actele întocmite, printre acestea numărându-se şi rechizitoriul redactat pe calculator, acesta a constatat că soluţia dispusă, de trimitere în judecată prin rechizitoriu, a fost înlocuită cu o soluţie de netrimitere, respectiv scoatere de sub urmărirea penală în baza art. 181 din C. pen. vechi şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON, deşi imediat după soluţionare, dosarul a fost predat la grefa parchetului pentru efectuarea menţiunilor necesare în evidenţele parchetului şi trimiterea la instanţa sesizată.

Ulterior, acesta a constatat că un alt coleg de-al său, procurorul Y., la solicitarea inculpatului A., de preluare a dosarului deja soluţionat şi predat la grefă, a dispus la 09.11.2009 amenda sus-menţionată.

Ca element de similaritate, se constată că şi în acest caz, profitând de plecarea din unitate (prin promovare sau transfer) a procurorului de caz, inculpatul A., ignorând prevederile instituţiei infirmării a distrus soluţia legal dispusă în ceea ce priveşte strict normele de procedură penală şi a redistribuit dosarul de urmărire penală unui alt procuror aflat în subordinea sa (în două din cazuri) sau a preferat să înlocuiască personal soluţia (punctul 3).

Ca urmare a celor de mai sus, în temeiul art. 345 din C. proc. pen., în urma remedierii neregularităţilor actului de sesizare, s-a menţinut dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A..

S-a comunicat judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea, secţia Penală.

Prin încheierea penală nr. 34/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 2 iulie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, judecătorul de cameră preliminară a dispus, în baza art. 346 alin. (4) din C. proc. pen. începerea judecăţii cu privire la inculpaţii A. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, totul cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. abuz în serviciu conf. art. 13 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. abuz în serviciu, conf. art. 13 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 78/200, cu aplic. art. 5 din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen., C. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 156 din Legea 95/2006 republicată şi B. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 raportat la art. 292 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin încheierea de şedinţă din cameră de consiliu din 15 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, judecătorul de cameră preliminară a admis contestaţia formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii nr. 34/ C. pen. din 2 iulie 2015, cu referire la încheierea nr. 14/ C. pen. din 20 martie 2015, pronunţate în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-au desfiinţat încheierile contestate, numai cu privire la inculpatul A. şi numai în ceea ce priveşte excluderea din materialul probator a declaraţiilor martorilor T., X., CC. (din data de 30 septembrie 2014), OO., PP. (din data de 1 octombrie 2014) şi a completării declaraţiei martorului B. (din data de 22 octombrie 2014), dispoziţie pe care a înlăturat-o.

Au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva încheierii menţionate.

Au fost obligaţi contestatorii inculpaţi A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi C. la plata sumei de 430 RON, cu acelaşi titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Prin sentinţa penală nr. 194/P/din şedinţa publică de la 13 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, prima instanţă în baza art. 386 din C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a înacadrării juridice a faptei de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) şi (2) din C. pen. formulată de inculpatul A..

În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, sens în care:

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită în formă continuară, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. în infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (3 infracţiuni), cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul A.;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu privire la inculpatul B. Alin;

- s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată, în infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, prev. de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, cu privire la inculpatul C..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în apel, prin decizia nr. 20/A din 22 ianuare 2020, în dosarul nr. x/2018, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 386 din C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sens în care:

A schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..

Aşa cum se poate constata, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, fie au respins şi admis cereri formulate de inculpat şi respectiv de procurori, ceea ce este de esenţa instanţei de judecată, în raport, cu dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că în mod legal şi fondat procurorul a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice în apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, apel în defavoarea inculpatului A., atâta timp cât şi apelantul intimat inculpat a formulat motive de apel cu privire la infracţiunea de şantaj, procurorul exercitând rolul de asigurare şi respectare a principiului legalităţii.

Mai mult, faţă de distincţiile făcute referitoare la obiectul camerei preliminare, schimbarea încadrării juridice şi obiectul judecăţii, în raport cu faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare, Înalta Curte consideră că cererea de schimbare formulată de procuror în condiţiile mai sus menţionate, se circumscrie limitelor obiectului judecăţii conform art. 420 alin. (11) cu referire la art. 371 din C. proc. pen. şi nicidecum nu s-a depăşit limitele de sesizare, aşa cum a criticat apărarea apelantului intimat inculpat A., în condiţiile în care schimbarea de încadrare juridică a avut obiect calificarea aceleiaşi infracţiuni de şantaj doar din varianta tip prevăzută la art. 207 alin. (1) din C. pen. în varianta agravată prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte temeinicia schimbării încadrării juridice din infracţiunea de şantaj varianta tip în infracţiunea de şantaj varianta agravată se va analiza ulterior în considerentele ce se vor arăta, în prezenta decizie, în baza materialului probator administrat.

d) Înalta Curte ca instanţă de apel a dat relevanţă verificării legii penale mai favarabile, în raport cu concluziile reprezentantului parchetului şi concluziile părţilor, consemnate în încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2019, repunerea cauzei pe rol, având în vedere discutarea în condiţii de oralitate, contradictorialitate a aplicării legii penale mai favorabile cu privire la toate infracţiunile deduse judecăţii, cererea reprezentantului Ministerului Public, concluziile acestuia şi ale părţilor consemnate în încheierea de dezbateri din 9 ianuarie 2020, constatând că legea penală mai favorabilă este legea nouă, aşa cum şi prima instanţă a constatat, ceea ce face inaplicabilă faţă de concluziile formulate de procuror, decizia în interesul legii nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Instanţa de control judiciar a dat eficienţă şi cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror, punând-o în discuţia părţilor, amplele concluzii fiind consemnate în ambele încheieri de şedinţă mai sus menţionate, fiind respectată garanţia procesuală a inculpatului A., apărarea formulând ample concluzii referitor la această cerere, neimpunându-se administrarea altor mijloace de probă decât cele care au fost încuviinţate şi administrate în judecarea apelurilor, iar în condiţiile în care aceasta a fost discutată după punerea în discuţie a legii mai favorabile pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, nu este incidentă decizia Curţii Constiţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 500 din 20 iunie 2019, respectiv pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice cu privire la infracţiunea de şantaj, printr-o încheiere prealabilă judecării apelului, faţă de prevalenţa analizării legii penale mai favorabile, iar ulterior subsecvent pronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, ceea ce excede situaţiei din decizia mai sus citată.

Sub aspectul motivelor de apel formulate în cadrul apelului declarat de parchet, Înalta Curte consideră că acestea sunt doar parţial fondate, în raport cu cele ce se vor arăta în continuare.

Din analiza ansamblului materialului probator administrat, în cursul procesului penal, instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă a stabilit în mod corect şi termeinic motivat situaţia de fapt şi nevinovăţia inculpaţilor C. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, în condiţiile legalei schimbări a încadrării juridice dispuse de prima instanţă, din infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată în infracţiunea de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 155 din Legea nr. 96/2006 republicată şi respectiv A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 156 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 28 aprilie 2006 că "Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atuncând prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Conţinutul acestei infracţiuni a fost modificat având la republicarea Legii nr. 95/14.04.2006 în Monitorul Oficial, Partea I nr. 652/28.08.2015 fiind reglementat în art. 155 care prevede că "Efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în condiţiile legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoae de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Astfel, prima instanţă în mod judicios a coroborat mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate în primă instanţă, respectiv declaraţiile martorilor HH., II., WW., cu notele de redare la interceptărilor convorbirilor telefonice purtate, cu rapoartele de expertiză medico-legală nr. x noiembrie 2014 ale

IML Timişoara, declaraţiile inculpaţilor, stabilind motivat că faptele ambilor inculpaţi în formele de participaţie la infracţiunea menţionată, pe de-o parte nu pot fi reţinute, întrucât în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. nu se circumscrie condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii, iar referitor la inculpatul A. fapta nu există, ceea ce conduce la concluzia că organul de urmărire penală nu a putut răstruna prezumţia de nevinvoăţie a acestora.

Înalta Curte, reevaluând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, precum şi cu cele readministrate în apel a reţinut că situaţia de fapt evidenţiată în actul de sesizare nu este dovedită cu mijloacele de probă administrate, confirmând argumentele primei instanţei şi soluţia dispusă în primă instanţă faţă de cei doi inculpaţi.

Aşadar, instanţa de control judiciar reţine, în fapt că la 28 martie 2014 GG. a fost victima unei agresiuni, loviturile primite ducând la decesul acestuia, ce a survenit la data de 01.04.2014, şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, C. a acceptat să se preleveze rinichii, ficatul, pancreastul şi corneea victimei, această prelevare neafectând sub nicio formă rezultatele autopsiei medico-legale, fără să există nicio determinare din partea lui A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor să efectueze această prelevare.

Această situaţie de fapt se susţine prin coroborarea, în conformitate cu art. 420 alin. (11) din C. proc. pen. cu referire la art. 103 din acelaşi cod, a declaraţiilor martorului II. date în cursul urmăririi penale, aflată în vol. 3, dosar de urmărire penală, în prima instanţă şi aflată la filele x în vol. III dosar prima instanţă şi în faţa instanţei de apel, aflată la fila x în vol. III dosar Înalta Curte, cu declaraţiile martorei WW., date în primă instanţă, aflată la filele x. vol. V dosar prima instanţă şi în faţa instanţei de apel, dosarul Înaltei Curţi.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de5 noiembrie 2014, martorul II. a menţionat că"Îmi amintesc că în data de 31 martie 2014, într-o zi de luni, mă aflam acasă şi mă uitam la televizor, iar la un moment dat am văzut o ştire legală de victima GG., în sensul că familia acestuia şi-ar fi dat acordul cu privire la prelevarea de organe. Menţionez că susnumitul se afla internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea, iar anterior eu dispusesem efectuarea unei examinări fizice în vederea stabilirii leziunilor suferite, a cauzei producerii acestora, fiindu-mi necesară pentru soluţionarea dosarului penal.

Urmare a raportului de expertiză-medico legală am procedat la punerea în mişcare a acţiunii penle cu privire la inculpaţii cercetaţi în cauză pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. A doua zi, în data de 1 aprilie 2014, m-am deplasat la serviciu am sunt la I.P.J. Nihor - Serviciul de Investigaţii Criminale pentru a mă interesa despre situaţia victimei. Am fost informat că victima GG. a decedat în cursul nopţii, astfel că m-am deplasat la sediul Serviciului de Medicină Legală, cu comisarul Şora, pentru a discuta cu medicul legist şef C..

Medicul legist mi-a comunicat că în cursul nopţii de 31 martie/1 aprilie 2014 s-a efectuat o operaţie de prelevare de organe de la victima GG.. Cu ocazia respectivă mi-a comunicat că în ceea ce-l priveşte s-au făcut presiuni foarte mari asupra lui de către persoane importante din cadrul mai multor instituţii, Ministerul Sănătăţii, Comisia Naţională de Transplant, inclusiv fiind sunat de către şeful meu. Toate aceste persoane l-au contactat telefonic pentru a-şi da acordul cu privire la prelevarea organelor, cu motivaţia că este în interesul societăţii, respectiv pot fi salvate vieţi în situaţia în care va avea loc operaţia de prelevare.

Acesta mi-a spus că el ştia de victimă, astfel că el a ezitat să-şi dea acordul, însă au existat câteva situaţii în ţară, dând un exemplu de la Sibiu, în care într-o situaţia similiară s-a procedat la prelevarea de organe. În acest context, i-am spus acestuia că nu mi se pare normal ca eu, în calitate de procuror de caz, să nu fiu anunţat cu privire la prelevarea organelor de la victima infracţiunii de tentatiă la omor. Arăt că nu am discutat niciodată despre acest subiect cu prim-procurorul A., aflând despre prelevarea de organe de la televizor.

Fiind întrebat dacă în situaţia în care aş fi fost întrebat de către medicul legist şi dacă mi-ar fi fost solicitat acceptul în calitate de procuror de caz cu privire la prelevarea organelor de la victimă, declar că nici din punct de vedere juridic şi nici medical nu aveam o astfel de competenţă, fiind exclus să dau un astfel de acord. Cu ocazia discuţiilor acute cu medicul legist şef, acesta mi-a spus că victima suferise multiple leziuni la cap, incompatibile cu viaţa, şi că din punctul lui de vedere, ca medic, prelevarea organelor nu a influenţat rezultatul autopsiei medico-legale, însă dacă această problemă va fi invocată de către avocaţii în instanţă "s-ar putea să fie probleme".

Acesta mi-a spus că este conştient că dacă vor fi probleme răspunderea îi aparţine lui, deoarece el şi-a dat acordul pentru prelevare, medicii care au efectuat operaţia neavând nicio culpă….Tot cu această ocazie am discutat cu medicul legist despre faptul că nu vor mai putea fi efectuate analizele histopatologice, întrucât organele au fost prelevate, acesta susţinând că oricurm aceste analize nu ar fi avut o importanţă prea mare, deoarece organele erau viabile, leziunile fiind localiztate în zona capului. Autopsia a fost făcută a doua zi, am asistat personal la efectuarea acesteia, procedând totodată la filmarea video a autopsiei.

Ulterior, am procedat la schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de omor, cei şapte inculpaţi fiind trimişi în judecată în stare de ares preventiv sub această acuzaţie. Cunosc faptul că în cursul judecăţii apărătorul unuia dintre inculpaţi a solicitat în instanţă efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili cauza morţii, în contextul în care victima a fost supusă operaţiei de prelevare a organelor. Dosarul penal se află pe rolul Tribunalului Bihor, iar până în prezent instanţa de judecată nu s-a pronunţat pe această cerere.

După câteva zile de la operaţia de prelevare de organe, l-am întrebat pe prim-procurorul A. dacă i se pare normal ca eu, în calitte de procuror de caz, să nu fiu anunţat despre operaţia de prelevare de organe la care a fost supusă victima, în condiţiile în care el discutase despre acest lucru cu medicul legist C., aspect pe care îl cunoşteam de la medicul legist. Prim-procurorul mi-a dat un răspuns evaziv, în sensul că ceea ce s-a întâmplat a fost legal."

Acelaşi martor în faţa primei instanţe în declaraţia dată la 15 iunie 2016 a menţionat că "…În seara zilei de 1 aprilie 2014 am aflat de la ştirile de la televizor, că victima în cauză a decedat, până atunci fiind în comă, tot cu acea ocazie aflând că de la victimă urmează a fi prelevate anumite organe. A doua zi dimineaţa, m-am prezentat la sediul SML Oradea pentru a asistat la autopsia victimei, având o discuţie prealabilă cu dr. C., care mi-a spus că de la victimă au fost prelevate anumite organe şi că în ziua anterioară a fost sunat de mai multe persoane, inclusiv de şeful meu, dl.

A.. Mi s-ar fi părut normal, ca în calitate de procuror de caz, să cunosc şi eu aceste aspecte şi nu să aflu de la alte persoane sau de la ştirile de la televizor, motiv pentru care, după câteva zile am şi avut o discuţie cu dl. A. pe această temă. Menţionez că după decesul victimei am schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă de omor în cea de omor şi am dispus trimiterea în judecată a şapte inculpaţi. Arăt că la data respectivă nu mi-am pus problema că această prelevare de organe influenţează sau nu rezultatul anchetei, şi nu pot răspunde dacă autopsia din punct de vedere medico-legal a fost sau nu compromisă, fiind mai mult o chestiune medico-legală.

Din câte cunosc, toţi inculpaţii au fost condamnaţi definitiv, cinci dintre ei la pedepse cu privare de liberate, iar la doi dintre ei s-a schimbat încadrarea juridică. Întrebare pusă de procuror: Ce fel de discuţie aţi avut cu dl. Popa despre discuţia care a avut loc între acesta şi dr. C. despre prelevarea de organe? Răspuns: Am avut o discuţie cu dl. Popa prin care mi-am exprimat numulţumirea profesională, în condiţiile în care am condus ancheta în respectivul dosar, mi s-ar fi părut firesc să fiu informat despre prelevarea de organe, nepunându-se probleme de a-mi da acordul.

Întrebare pusă de procuror: Cum a răspuns dl. Popa la aceste reproşuri? Răspuns: dânsul mi-a dat un răspuns evaziv. Întrebare pusă de procuror: Dacă aparţinătorii victimei v-au comunicat că sunt de acord cu prelevarea de organe? Răspuns: Nu, pentru că nu am discutat în acest sens cu aparţinătorii. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă concluziile preliminare ale autopsiei medico-legal au fost lămuritoare şi dacă acestea au constituit sau nu vreo piedică pentru continuarea anchetei? Răspuns: Concluziile preliminare ale autopsiei au fost lămuritate şi nu au constituit un impediment.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cine avea obligaţia legală să vă informeze privind eventuala prelevare de organe? Răspuns: Persoanele de la medicina legală. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă aţi mai avut cazuri similare cu cel al victimei GG. şi dacă dr. WW. v-a mai contactat pentru suport legal? Răspuns: A mai fost un singur caz asemănător şi am avut o discuţie cu d-na dr. WW. în acest sens. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă în timpul necropsiei, până la primirea concluziilor provizorii ale autopsiei medico-legale, aţi avut suspiciunea producerii decesului printr-un alt mecanism decât cel consemnat în raportul preliminar al autopsiei? Răspuns:

Nu. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă există norme legale în sensul solicitării procurorului de caz a acordului pentru medicul legist de a semna avizul pentru prelevarea organelor? Răspuns: Nu cunosc o astfel de prevedere legală. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă există obligaţia legală a medicului legist în sensul informării procurorului de caz despre emiterea avizului pentru prelevarea de organe? Răspuns: Nu cunosc o astfel de prevedere legală. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă faptul că a fost efectuată această prelevare de organe a schimbat în vreun fel sau a fost de natură să influenţeze în vreun fel concluziile medicale privind leziunile suferite de victimă? Răspuns:

Nu mi-am pus această problemă întrucât pur şi simplu am dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru infracţiunea de omor. Întrebare pusă de inculpatul C.: Dacă ar exista, în opinia dvs., o legătură de cauzalitate între prelevarea de organe şi decesul victimei? Răspuns: Nu mi-am pus vreo problemă cu privire la legătura de cauzalitate între aceste situaţii şi nici în prezent, întrucât eu mi-am finalizat sarcina. Întrebare pusă de inculpatul C.: Dacă ştiţi de la cine se face o prelevare de organe, de la un cadavru sau de la o persoană în viaţă, conform legii? Răspuns:

Este o problemă medico-legală care este stabilită de medicul curant şi medicul legist. Întrebare pusă de inculpatul C.: Dacă cunoaşteţi ce prevede Anexa nr. 4? Răspuns: Schimbarea de încadrare juridică am efectuat-o datorită decesului victimei şi nu pentru că s-au prelevat organe de la aceasta."

Martorul II. audiat la instanţa de apel la data de 6 iunie 2019 în declaraţia că menţine declaraţiile date la data de 17 mai 2016 la Curtea de Apel Timişoara şi la 5 noiembrie 2014 la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă ordonanţa dată de către martori cu privire la efectuarea autopsiei printre obiective a dispus să se stabilească legătura de cauzalitate dintre leziunile suferite de victimă şi deces? Dacă prin prelevarea organelor s-a compromis rezultatul autopsiei? Răspuns: În toate cauzele privind infracţiunile contra vieţii se dispune această întrebare şi probabil că am dispus acest obiectiv. Nu ştiu dacă eu mă pot pronunţa cu privire la compromiterea rezultatului autopsiei legat de prelevarea organelor."

Martora WW. în declaraţia dată în şedinţa de 6 septembrie 2016 la prima instanţă a menţionat că nu a dat declaraţie în cursul urmăririi penale în sediul DNA Oradea, ci în calitatea sa de medic coordonator de program transplant în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, a predat documente legate de declararea morţii cerebrale a numitului GG.. A menţionat că în luna aprilie 2014, într-o zi în care nu a fost la serviciu (vineri sau sâmbătă) a fost adus la secţia de terapie intensivă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, pacientul GG. cu traumatism cranio-cerebral şi fractură de antebraţ, iar în momentul preluării s-a decis de medicul neuro-chirurg că nu este nevoie de o intervenţie neuro-chirurgicală, leziunile fiind difuze, fiind în gradul cel mai profund de comă, fiind nevoie de un aparat de ventilaţie mecanică pentru a putea respira, organele interne fiind neafectate, fără leziuni.

Luni dimineaţa, când a venit la serviciu, a fost anunţată de medicul responsabil cu identificarea potenţialilor donatori, că ar putea exista un caz de moarte cerebrală, această stare fiind stabilită de un medic anestezist, respectiv un medic neuro-chirug, având la bază un protocol foarte bine definit. În cursul zilei respective s-a stabilit moartea cerebrală a pacientului, de către medicul anstezis LLLLLL., respectiv de un medic neuro-chirurg al cărui nume nu şi-l aminteşte, după care personal a abordat familia pacientului în vedera donării de organe.

Iniţial a discutat cu sora pacientului, care nu i-a dat niciun răspuns, iar a doua zi a avut o discuţie dificilă cu mama şi sora pacientului decedat, iar acceptul scris l-am primit după masa, după orele 15:00-16:00, moment din care mai avea la dispoziţie 12 sau 24 ore pentru a efectua operaţia de recoltare a organelor, posibilităţile echipei medicale din Bucureşti fiind limitate ca timp. A arătat că recoltarea organelor s-a făcut de către o echipă din Bucureşti, care s-a deplasat cu avionul, însă înainte de a fi chemată această echipă era necesar obţinerea acordului medicului legist în acest sens, întrucât situaţia pacientului a constituit un caz medico-legal, motiv pentru care l-a sunat pe dr. C.

în vederea exprimării acordului scris conform legii, acest acord fiind imprimat pe un formular tipizat în care se arată că prelevarea organelor nu afectează rezultatul autopsiei medico-legale. Sunându-l pe dl. dr. C. şi expunându-o situaţia, acesta a rugat-o să-i dea timp de gândire având în vedere complexitatea cazului, urmând ca acestă să revină cu un telefon, însă eu fiind presată de timp, am dat mai multe telefoane, de exemplu, la proc. HH., dr. MMMMMM., prof. NNNNNN., dr. OOOOOO., iar şeful IML i-a confirmat că au mai existat în ţară situaţii similare, în cazuri de crimă în care s-au efectuat prelevări de organe.

A arătat că dl. dr. C. a revenit ulterior telefoni şi i-a spus că este de acord cu semnarea acordului conform legii, iar în ziua respectivă s-a concretizat acel acord scris, după care a anunţat echipa de medici care au prelevat organele pacientului, aceştia fiind transportaţi cu un avion SMURD de la Bucureşti. A arătat că prelevarea de organe se face în condiţii de sterilitate maximă, practic este o operaţie şi este efectuată de medici chirurgi de la centrele de transplant din Cluj şi Bucureşti. Au fost prelevate următoarele organe ale pacientului: ficat, rinichi şi posibil cornee.

Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă aţi mai avut cazuri similare la Oradea ca şi cazuri medico-legale? Răspuns: Da, am mai avut cazuri medico-legale care s-au finalizat cu prelevare de organe, cu excepţia unui singur caz. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă prelevarea de organe avea o influenţă negativă asupra autopsiei? Răspuns: Nu, întrucât organele interne erau intacte. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă aţi discutat sau aţi încercat să luaţi legătura cu procurorul de caz II. şi cu chestorul OOOOO.. Răspuns:

Nu, nu ţin minte să fi discutat. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă sunteţi obligată să anunţaţi în situaţii de acest fel organele de urmărire penală? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă au existat menţiuni personale pe adresa de înaintare a documentelor către organele de urmărire penală? Răspuns: Nu au existat. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă medicul C. avea posibilitatea să analizeze situaţia din punct de vedere medico-legal, iar îndemnul acestuia la calm era legat de această problemă? Răspuns:

Da, avea această posibilitate de analiză a situaţiei, iar faptul că a semnat denotă că a studiat situaţia din toate punctele de vedere. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: De ce aţi apelat la doamna procuror HH.? Răspuns: Pentru a afla cine este procurorul de caz şi pentru a discuta cu medicul legist în vederea susţinerii prelevării de organe. A arătat că s-au pierdut ore preţioase cu obţinerea acordului din partea familiei.

Aceeaşi martoră WW. audiată de către instanţa de apel la data de 20 iunie 2019, în declaraţia dată a arătat că îşi menţine declaraţia dată în 6 septembrie 2016 la Curtea de Apel Timişoara cu menţiunile pe care le va face astăzi în faţa instanţei de apel. Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului

Public: Câte discuţii a avut cu dl. doctor C. în luna aprilie 2014 legat de prelevarea organelor de la pacientul GG.? Răspuns: A avut cel puţin 3 discuţii telefonice după care s-a întâlnit cu dânsul pentru a-i semna hârtiiler din care rezultă că prelevarea organelor donate de familie nu compromiteau autopsia medico-legală, anexa 7 din OMS nr. 1170/2014. La momentul discuţiei cu dl. C., aceast i-a comunicat că există anumite impedimente legale? Răspuns: La prima discuţie dl. C. i-a spus că e un caz complex şi are nevoie de timp de gândire, dar nu i-a spus niciodată că ar fi nelegal acest demers, legat de Anexa 7 la care a făcut trimitere mai sus. În ceea ce priveşte cele 3 discuţii telefonice la care a făcut trimitere, având în vedere faptul că în declaraţia dată în 6 septembrie 2016 a menţionat 2 discuţii, a revenit şi a arătat că după ce dl. C. i-a spus că este de acord cu semnarea Acordului conform legii ea l-a sunat din nou şi l-a rutat să vină la spital să semneze actele. Prelevarea a avut loc la aproximativ 3 ore după ce actele au fost semnat de dl. C.. Dacă în cadrul primei discuţii cu dl. C. i-a spus în ce constă complexitatea cazului şi de ce mai are nevoie de timp de gândire? Răspuns: Nu-şi mai aduce aminte să-i fi explicat de cazul este complex şi avea nevoie de mai mult timp de gândire. La discuţiile ulterioare i-a spus dl. C. că ar fi discutat şi cu alte persoane legat de acest caz ? Răspuns: La discuţiile anterioare prelevării purtate cu dl. C., acesta nu i-a spus că ar fi discutqat şi cu alte persoane, dar după momentul prelevării dl. C. i-a spus că ar fi discutat cu dl. profesor NNNNNN. şi cu managerul spitalului, doctorul QQQQQQ., iar cei doi l-ar fi întrebat de ce nu se semnează aceste acte. În discuţia avută cu dl. C. după prelevare a simţit că este nemulţumit de acele telefoane date de către cei doi domni. Nu s-a plâns că ar fi fost presat în vreun fel, dar a spus că nu-i convin, nu s-a simţit confortabil. Dacă la prelevare a participat şi dl. C.? Rasăuns: Nu, nu a participat.

Înalta Curte va lua în considerare şi va corobora cu declaraţiile mai sus menţionate şi declaraţiile date de martora HH. date în cursul urmăririi penale, aflată în vol. 3, dosar parchet şi aceea dată în primă instanţă, aflată în vol. III, dosarulul primei instanţe, aceasta lipsind la instanţa de apel şi nu a putut fi audiată, depunând o declaraţie notarială la care a anexat acte medicale, din care a rezultat că îşi menţine declaraţiile anterioare date în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa Curţii de Apel Timişoara, în cauza privind pe inculpatul apelant A. cu menţiunea că în declaraţiile date a spus adevărul şi că nu se poate prezenta la termenul fixat în cauză, respectiv la 6 iunie 2019, având în vedere starea sa de sănătate, din buletinul de analiză anexat din data de 27.02.2019 rezultă că a fost diagnosticată cu metaplazie intestinală focală, pe fondul unei gastrite cronice active şi pentru care urmează un tratament care o împiedică să se deplaseze la Bucureşti.

Instanţa de control judiciar ca urmare a declaraţiei notariale şi a actului medicat anexat, aflate în vol. III, dosarul Înaltei Curţi, are convingerea unui motiv de imposbilitate de prezentare întemeiat al martorei, împrejurare faţă de care a considerat că nu mai este necesară citarea acesteia.

Totuşi, Înalta Curte va lua în considerare declaraţiile anterioare ale martorei, în raport cu poziţia exprimată în declaraţia notarială că le menţine, spunând adevărul, iar din evaluarea lor rezultă că se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori mai sus menţionaţi fiind lămuritoare cu privire la baza factuală evidenţiată de instanţa de apel, chiar dacă în apel nu a putut să dea declaraţie, nefiind un mijloc de probă care să conducă la soluţia contrară celei dispuse de primă instanţă faţă de ambii inculpaţi, prima instanţă a făcut referire în considerentele sentinţei la declaraţia acesteia, iar la audierea martorei în cursul urmăririi penale a asistat avocat RRRRRR., din partea inculpatului A., aşa cum se menţionează la finalul declaraţiei (vol. 3, dosar parchet), iar la declaraţia dată în primă instanţă i-au fost întrebări de către apărători, aşa încât dreptul la apărare în accepţiunea art. 6 § 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentate, precum şi elementele relevante evidenţiate în cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră au fost respectate.

Astfel, în declaraţia dată la 24 octombrie 2014, martora HH. a arătat că este procuror la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, iar pe A. îl cunoaşte din anul 1994, când a acesta a fost repartizat ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, unde aceasta era procuror definitiv. În perioada stagiaturii A. l-a avut procuror îndrumător până la obţinerea dreptului de semnătură pe procurorul XXXXX.. Pe doamna doctor WW. o cunoaşte de mai bine de 30 de ani, cu care s-a împrietenti în perioada facultăţii, în Cluj, ea fiind studentă la drept, iar doamna doctor la medicină, iar după terminiarea studiilor a păstrat legătura până în prezent.

În cursul lunii aprilie 2014 a fost contactată de doamna doctor WW., care a rugat-o să-i dea numele şi numărul de telefon "de la procurorul şef de judeţ". Am întrebat-o ce s-a întâmplat, la care WW. i-a răspuns că:"vreau să-l sun pe C., pentru că nu mai suport atitudinea lui". I-am cerut detalii, aceasta spunându-i că ar fi vorba despre faptul că domnul doctor C. refuză să se deplaseze în Spitalul Judeţean, ca acolo să efectuze o autopsie. A întrebat-o pe WW. de ce nu duc cadavrul la Serviciul de Medicină Legală Bihor, aceasta spunându-i că de fapt nu este vorba de un cadavru, "ci de o victimă, care este ţinută în viaţă de aparate, fără şanse de supravieţuire, întrucât are lovituri incompatibile cu viaţa în zina capului", astfel că de la persoana respectivă ar urma să se preleveze mai multe organe, echipa de prelevare fiind pe drum spre Oradea.

În acest context, autopsia medico-legală putea fi făcută concomitent cu prelevarea organelor, însă medicul legist C. refuză acest lucru, deoarece acesta de principiu este împotriva prelevării de organe. De asemenea, WW. i-a spus că operaţia de prelevare de organe durează toată noaptea, iar lui C. nu-i convine acest lucru, întrucât el preferă să efectueze autopsia la sediul S.M.L. Oradea, aceasta durând mult mai puţin. Fiind vorba despre o problemă instituţională a considerat că nu poate să-i dea numărul de telefon al prim-procurorului A., decât după ce are acceptul acestuia, astfel că l-a sunat ea pe A. pentru a-i comunica discuţia cu WW..

În discuţia telefonică pe care a avut-o cu prim-procurorul A., din câte reţin i-a comunicat acestuia că este vorba de un caz de prelevare de organe, o situaţie pe care nici ea nu o mai întâlnise în practică şi nu cunoştea care este procedura legală de urmat, iar medicul legist are anumite reticenţe în rezolvarea acestei probleme. A reţinut că l-a rugat pe A. să ia legătura cu medicul legist C. pentru a-l lămuri pe acesta despre toate formalităţile necesare efectuării în condiţii legale a prelevării de organe. A. a fost receptiv şi a asigurat-o că va face tot posibilul şi îşi va da concursul pentru asigurarea legalităţii prelevării de organe.

A reţinut că a fost resunată de A., care i-a spus că a discutat cu C. şi a lămurit cu acesta toate aspectele necesare în vederea prelevării organelor de la victima agresiunii ce se afla internată în Spitalul Judeţean.

Martora HH. în declaraţia dată la 15 iunie 2016, în primă instanţă a arătat că a fost audiată pe parcursul urmăririi penale o singură dată, la DNA Oradea şi a menţinut acea declaraţie. A menţionat că la data respectivă a fost procuror la DIICOT Oradea, iar într-o zi a fost sunată de doamna dr. WW. care este coodonatoarea programului de transplant de la Spitalul Judeţean Bihor şi i-a relatat faptul că dl. dr. C.,în calitate de director al IML Oradea nu vrea să semneze documentele oficiale necesare realizării transplantului de la victima unei agresiuni, i-a explicat care sunt textele legale în această materie, care este situaţia victimei, ce fel de leziuni a avut ictima, mai precis leziuni grave, incompatibile cu viaţa, la cap, precum şi leziuni de autoapărare la un braţ şi că nu are leziuni în zona toracică.

I-a mai sups că victima este în moarte cerebrală, că este ţinut în viaţă de aparaţe, că există consimţământul rudelor victime, că există pregătită o echipă de chirurgi care ar urma să efectueze transplantul, această echipă urmând a se deplasa de la Bucureşti. A fost vorba şi de o discuţie cu un profesor de medicină legală de la Mina Minovici Bucureşti, care a arătat că au mai existat precedente de acest gen în ţară la Bucureşti, Timişoara, Sibiu, când au fost prelevate organe de la persoane, victime ale unor agresiuni.

I-a explicat textele legale aplicabile şi că legea prevede asemenea situaţie, însă este nevoie de consimţământul legist. A menţionat că a mai avut această discuţie cu dr. WW., întrucât sunt prietene de mai bine de 30 ani. De fapt, dânsa a sunat-o să-i dea un nr. de telefon al unui procuror de la Parchetul Judeţean Bihor, să-l reclame pe dr. C., întrucât i-a spus dânsei că va semna doar în cazul în care sună un procuror în acest sens. La acea vreme, avea numărul dl. Popa de la parchetul judeţean şi i-a explicat dr. WW. că prima dată trebuia să-l sune pentru a avea acordul dânsului pentru a-i da nr. de telefon şi pentru că trebuia să aibă o discuţie prealabilă cu dânsul, însă cel mai bine ar fi să vină a doua zi la parchet pentru a discuta personal despre această problemă, însă i s-a replicat că este ceva urgnet, întrucât organele trebuie recoltate în acea noapte.

Dr. WW. a convins-o de legalitatea demersului, după care l-a sunat pe A., întrucât era prieten apropiat, i-a explicat dânsului care a fost situaţia şi că demersul este legal raportat şi la precedentele existente în ţară, iar acesta a asigurat-o că va vorbi cu dr. C. şi îi va explica situaţia, iar a doua zi doamna dr. WW. i-a transmis SMS că organele au fost prelevate şi au fost salvate în acest sens mai multe vieşi, iar ea şi dl. A. s-au bucurat. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă vă aduceţi aminte de la cine ştia A. de problematica prelevării de organe? Răspuns:

Cunoştea dl. A. probabil de la aparţinători acest lucru, întrucât au fost la prachet, sau de la procurorul de caz. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă cunoaşteţi cu cât timp înainte a avut loc discuţia dr. WW. cu dr. C.? Răspuns: Nu cunostea cu exactitate acest lucru. A mai arătat faptul că dr. WW. i-a spus că dr. C. nu doreşte să semneze documentul în cauză întrucât de principiu este împotriva prelevării de organe.

Înalta Curte a constatat că din declaraţiile mai sus menţionate au rezultat împrejurările faptice concrete cu privire la demersul prelevării de organe, modul în care s-au purtat discuţiile au evidenţiat că acordul lui C. a fost dat după mai multe demersuri, atât ale martorelor în condiţiile arătate, dar şi a lui A., neexistând nicio intenţie în a frauda dispoziţiile legale.

Mai mult declaraţiile martorilor menţionaţi se coroborează şi cu notele de redare ale convorbirilor telefonice din data de 1 aprilie 2014 purtate între martora HH. şi A.; între C. şi A. şi din nou conforbirile dintre martora HH. şi A., între A. şi martora HH. din data de 2 aprilie 2014, aflate în vol. 8, dosar parchet.

Astfel, cu titlu exemplificativ din cadrul acestora se menţionează "…Magda: M-a sunt WW. înainte. O ştii pe doctoriţa WW.? A.: Îhî! Da, da, da. Îhî!. KKK.: Mie mi-e prietnă veche, din facultate. A.: Ştiu, ştiu, ştiu, KKK.. KKK.: Şi spune-mi …Zice că are nu ştiu ce cadavru la Marghita? Cineva ucis de ţigani, ceva de genu’. Toată familia şi-a dat consimţământu’pentru prelevare de organe. A.: Îhî! KKK.: Deci, pe legea cu prelevare de organe, totu’ este în regulă. A.: Îhî! KKK.: Dar C. nu e de acord. A.: Nu… Îi acela care-i din moarte… KKK.:

A zis c-a mai fost ceva situaţie în…în…Păi, îi în moarte clinică sau ce ştiu eu cum trebuie să fie ăştia ca să…? A.: Da. Era în moarte clinică, da. Ştiu. Şi şi-au dat acordu’, că am discutat astăzi cu SSSSSS.. Într-adevăr, şi-au dat acordu’ pentru prelevare. KKK.: Da. Dar zice că se … A.: Da… KKK.: Se opune C.. Am întrebat-o ce valoare are opunerea lu’ C.? C., săracu’, el şi-a făcut treaba, a zis Carmen, ştii? A.: Îhî! Păi, nici nu…[neinteleigibil]… KKK.: Acum, a zis c-a mai fost o situaţie la Sibiu Am zis să sune la Sibiu să vadă dacă trebuie un document al parchetului sau nu ştiu.

Eu nu ştiu. A.: Păi, eventual, KKK., aşa. Că, crede-mă, că astea-s situaţii din astea, inedite şi pentru mine. Habar n-am. Asta ştiu, că…ce… am aflat astăzi, că şi-au dat membrii familiei acordu’ pentru prelevare….KKK.: Poţi să-l suni pe C. şi să îl întrebi de ce are el nevoie şi mă suni înapoi? Că poate ştie C., că Carmen, săraca, sună prin toată conducerea din Bucureşti, ministru şi secretaru’ de stat şi toţi… A.: Îhî! Na. KKK.: … ca să vadă ce lipseşte. Sună-l pe C. şi întreabă-l de ce document are nevoie….

C.: A! Şi eu vă aud perfect. Pentru asta m-aţi sunta? Pentru prelevare de organe? A.: Da,da, da. Pentru asta. Îhî! C.: Pozitiv sau negativ? A.: Păi, pozitiv acum. Am înţeles că, na cineva… de aici, de la noi, cineva, un colet de-al nostru pentru cineva, nu ştiu exact. C.: Ok! Hai să vă zic care-i chestia. Chestia este că m-o suntat şi ministru’ secretat de stat şi directoru’ de la transplant, domnu’ OOOOOO., de la Bucureşti. A.: Îhî!. C.: Mă sună de mă înnebunesc toţi şi eu le-am spus că eu sunt extraordinar de deschis.

Totodeauna am zis da, chiar dac-o fost morţi, violenţe, până la Dumnezeu. Da’nu la XXXX. sau omor. Aici, un XXXX. ca la carte. A.: Da, da. C.: În ideea ca nu cumva să zică procurorii sau judecătoru’, mai nine zis, când se judecă cazu’, că, bun, da’ de ce-o murit? Că, totuşi, de la bătaia de la cap sau de la faptu’ că i-o luat organele? Na, vedeţi? Aici îi toată… A.: A! Da. C.:…chestia. Aici îi marea, marea, marea problemă. A.: Aici…[neinteligibil]… interpretate. Da, da, da. C.: Adevă… Avocatu’ zice:

"Păi, el trăieşte, era foarte bine. Respira…" A.: Da, Aşa e. C.:… ceea ce-i adevărat. Îi bătea inima, Îi drept că creierul îi mort. Aia-i clar, că are electroencefalogramă plată. Deci, n-are activitate electrică. Îi clar că-i mort! Eu ştiu că el îi mort, îi în moarte cerebrală. A.: Da. Da. Da. C.: Dar în timpul judecăţii, să n-apară nenorocirea. Acum, o mai fost precedente. Toţi îmi spun c-o fost la Craiova un topor în cap şi s-o prelevat şi la Sibiu, un alt topor în cap şi… A.: Am înţeles că aici…domnu’…Da.

Că chiar de Sibiu mi s-a invocat precedentu’. Am înţele că ...[neintelegibil] C.: Şi mie îmi convine foarte mult că mi-aţi dat telefon, că, în felu’ acesta, aflu părerea unui jurist, ca să zic aşa. Adică, aflu părerea dumneavoastră. A.: Da, da. C.: Mă interesează foarte mult părerea dumneavoastră. Na, ce ziceţi? A.: Păi, eu am înţeles că membrii familiei sunt de acord. TTTTTT.: Ştiu. A.. Dar să existe atunci toate acordurile astea scrise şi toate celelalte. C.: Ştiu, ştiu. Da’ n-o să mă …[foloseşte un cuvânt obscen-n-n]…judecătoru’ când se judecă? Sau dumneavoastă, când o să spuneţi:"De ce aţi compromis autopsia şi aţi fost de acord?" A.:

A! Nu, nu. Deci…Nu. Eu chia am discutat, c-am aflat prima dată astăzi, da’ atunci n-am văzut de interes. Cu procuroru’ criminalis, cu SSSSSS., ştia şi el şi nu…nicio obiecţie nu avea. C.: Ok!Ok! Bine. Bine. Na, mai dau nişte telefoane. Am mai vorbit şi la…cu colega, de la Timişoara, cu… A.: Da, da. C.:…directoarea, de la …Sanda Enache. Mai dau nişte telefoane pe la Bucureşti şi în condiţiile astea… A.: Domnu’doctor, să fie pe lege. Adică, cu respectarea cadrului legal, ca să nu avem niciun fel de probleme. C.:

Nu-i pe lege. Deci, nu-i pe lege! E pe lângă lege! Nu este pe lege! Scrie clar, în cazuri de morţi violente şi care pot compromite rezultatul autopsiei, mă rog, XXXX., omor, nu se face prelevare de organe. A.: Îhî!Îhî!Îhî! C.: Deci, nu-i pe lege. Să fim bine înţelesi. A.: A! Păi, dacă aveţi dumneavoastră textu’legal, atunci eu nu spun nimic. Nu… C.: Na. A.: Deşi, acum, dac-o luăm pe considerntu’ asta uman şi toate celelalte… C.: Bine Ok!Ok!...[neinteligibil]… A.: Na, dacă ştim c-am putea…ar fi salvată o altă viaţă, acum…Mihalache:

Pe asta o s-o iau şi eu. Pe asta o s-o şi iau, dar mă bucur că ştiţi de caz. Mă bucur foarte mult că ştiţi! Chiar mă bucur. Credeţi-mă!Na bene. Vă salut! Seara bună!...KKK.: Probabil că îi e frică de parchet, mă gândesc, să nu… A.: Da. Îi e frică de parchet, da. KKK.: Da. A.: Şi i-am spus că, din punctu’ nostru de vedere, dacă avem verdictu’ clar că-i moarte clinică şi nu mai poate, nicio şansă de a-şi reveni, nu e nicio problemă. Că asta zicea, că el poate să afecteze cursu’ anchetei, să spună nu ştiu care şi nu ştiu care:

"Da, era moarte clinică, dar era posibilitatea să-şi revină. Voi l-aţi omorât" Sau chestii de felu’ acesta. Din punct de vedere… KKK.: Da’ bine, dar… A.: El spune că pe lege nu prea îi chestia asta, da’ mi-a dat de înţeles că-i de acord. KKK.: Na. Păi, da’ ăştia, cu moartea clinică, ei ştiu…transplantatorii de la cine să recolteze, că doar nu sunt criminali, Doamne iartă-mă! Sunt medici profesionişti, îţi dai seama, şi sunt de renume naţional, cel puţin, şi internaţional. A.: Nu. Ştia.. Da, ştia şi C. şi de Sibiu…Magda: Na, bine. Şi atunci, ce-i spun la UUUUUU.? Să-l sune pe C.? Ca să-i obţină consimţământu’? A.: Păi, să-l sune, na. Poate să-i spună c-o şi vorbit cu mine. Da. Îhî! KKK.: Na, bine. A.: Na, el…Magda dragă, i-am spus la acesta clar să respecte legal, nu toată…nu chestii de astea, că mergem pe lege. KKK.: Păi, da, da’ nu are impedimente legale. UUUUUU. mi-a zis că… Da’ eu n-am citit legea cu transplanturile, că nu m-a interesat. A.: Nu. Cică…Nu. KKK., cică există un text legal undeva, că acolo unde e vorba de o victimă cu…ăsta…acesta care îi supusă… A fost XXXX. sau moarte violentă, ştii, şi toate celelalte, nu… Legea spune că nu se prelevează organe. KKK.: Da’ tu crezi că Ccxarmen şi toată echipa de medici nu ştiu chestia asta?...KKK.: Păi, da, că are şi el o garanţie, săracu’. Că eu mă gândesc că îi e frică şi lui să ia decizii de unul singur. A.: Da, da. Asta zicea, că îi e frică să nu se întoarcă unii sau alţii împotriva lui, după aceea, şi alte chestii. KKK.: Deci, tu i-ai spus că nu… nu e nicio problemă şi că…Popa A.: Din punctu’ de vedere al parchetului. I-am spus că ştim de dimineaţă de consimţământu’ aparţinătorulor. KKK.: Aşa. Bravo! A.: Că sunt de acord cu prelevarea de organe. Că acesta-i adevăru’, că de dimineaţă ştiam. KKK.: Da, da. Bravo ţie c-ai ştiut! A.: Şi că acum, na, din punct de vedere… Da. Şi el, acum, din punct de vedere medical, să fie pe lege. KKK.: Păi, da. Să fie pe lege.

În declaraţia dată de A., în calitate de suspect la data de 9 octombrie 2014, aflată în vol. 1, dosar parchet în legătură cu învinuirea legată de prelevarea ilegală de organe a arătat că "…în cursul lunii aprilie 2014, am fost contactat de doctoriţia WW., şefă de secţie la Spitalul Judeţean Bihor, că au în cadrul secţiei un bărbat în moarte clinică, de la care s-ar dori prelevare de organe, că echipa de specialişti în prelevare a sosit sau este pe drum de la Bucureşti şi că în această modalitate am salva cinci vieţi. Tot de la doctoriţa WW. am aflat că trebuie ca directorul Serviciului de Medicină Legală Oradea, numitul C., să îşi dea un aviz în sensul prelevării de organe. Nu îmi amintesc exact discuţia cu C., dar ştiu că i-am spus că am fost contactat de WW. şi l-am îndemnat să se consulte cu specialişti, întrucât din spusele doctoriţei WW. rezulta că există un precedent undeva în ţară. I-am mai spus lui C. să discute şi cu procurorul de caz, problema fiind importantă şi vizând salvarea unor vieţi omeneşti. Dar C. nu a fost de acord iniţial. Doresc să precizeze că nici până la finalul discuţiei eu nu mi-am dat seama dacă C. este de acord sau nu. I-am atras atenţia că eu nu sunt specialist în acest domeniu şi să ia decizia în deplină cunoştinţă de cauză. Nu mai ştiu nimic despre acest caz. Nu ştiu dacă s-au prelevat organele şi nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe. Declar că eu nu l-am instigat pe medicul C. să facă ceva anume, ci să se consulte şi să ia o decizie responsabilă având în vedere necesitatea salvării unor vieţi omeneşti."

În declaraţia dată în faţa primei instanţe la data de 22 martie 2016, inculpatul A., aflată în vol. I, dosar primă instanţă a arătat că " în cursul lunii aprilie 2014, am fost anunţat de procurorul criminalist II. de existenţa unei infracţiuni de tentativă de omor, iar victima timp era în moarte cerbrală şi s-a dorit prelevarea unor organe de la acesta, operaţiunea fiind efectuată de o echipă de specialişti care urma să vină din Bucureşti. Menţionez că trupul victimei se afla încă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Mai arăt că am fost sunat de un procuror DIICOT, HH., care a arătat că este prietenă cu şeful secţiei din spitalul unde se afla corpul victimei, confirmând sosirea echipei de specialişti de la Bucureşti, şi m-a rugat să-l sun pe dr. C. pentru a-l întreba pe acesta care sunt motivele reţinerii dânsului raportat la această prelevare. Am discutat cu dl. doctor despre propunerea respectivă, mi-a explicat motivele reţinerii sale cu privire la această prelevare şi i-am explicat, că, în opinia mea de jurist, se poate face aceasta cu respectarea condiţiilor impuse de lege. Dânsul mi-a spus că se va consulta şi cu alţi specialişti din ţară. Mai arăt faptul că, în toată problema menţionată eu nu am avut o calitate oficială, cu vreo atribuţie concretă. Em am ştiu despre elementele legale de prelevare de la procurorul II.. Nu ştiu exacxt de ce am fost sunat de d-na procuror HH., dar fiind în relaţii de amiciţie cu dânsa am considerat discuţiile ca fiind amicale, şi aceasta fiind prietenă cu dna dr. WW. de la spital, însă arăt că eu nu am avut niciun interes legal de acest caz. Arăt că s-au făcut prelevările în cauză a doua zi, însă aceste prelevări nu au compromis autopsia medico-legală, aspect consemnat şi în rechizitoriul întocmit de procurorul II.. Arăt că nu l-am instigat pe dr. C. să săvârşească vreo faptă de natură penală. Arăt că şi dr. WW. a fost pusă în legătură cu procurorul criminalist, cu care a discutat, acest lucru realizându-se prin intermediul inspectorului şef."

Inculpatul C. în declaraţia dată la 22 martie 2016 în faţa primei instanţe, aflată în filele x a arătat că " Doresc să dau declaraţie în faţa Curţii de Apel Timişoara. Nu doresc să uzez de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii. Nu am fost audiat în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu am avut posibilitatea să-mi expus punctul de vedere. Am înţeles învinuirea care mi se aduce. Nu recunosc învinuirile care mi se aduc. În opinia mea este o premieră că un medic legist a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 156 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Menţionez că eu nu am făcut niciun fel de prelevare a vreunui organ, acest lucru făcându-se de o echipă de specialişti chirurgi, o astfel de echipă a făcut prelevările şi în cazul numitului GG., respectiv aceeaşi echipă de chirurgi de la Bucureşti care a eşuat cu avionul în Munţii Apuseni. Menţionez că au fost prelevate de la victimă ficatul, rinichii, corneea şi pancreasul. S-a afirmat în rechizitoriu că ar fi interzis prin lege să se preleveze aceste organe în acele cazuri în care este vorba despre moarte violentă sau de cazuri medico-legale.

De fapt, legea prevede posibilitatea prelevării organelor şi în această situaţie. În esenţă, sunt acuzat de faptul că prin acordul pe care mi l-am exprimat în calitate şef al IML Oradea şi ca urmare a faptului că s-a efectuat prelevarea organelor menţionate mai sus de către echipa de specialişti, corpul victimei ar fi suferit o transformare din persoană în viaţă, într-una decedată, iar din punct de vedere juridic încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor a fost schimbată din vătămare corporală în omor.

Arăt că o problemă esenţială este că o persoană este declarată decedată când a doua electroencefalogramă este plată, şi când persoana este declarată în moarte cerebrală şi din acest moment se discută de un cadavru uman, un cadavru cu activitate cardiacă. Eu am cunoscut cazul numitului GG. întrucât a fost mediatizat în presa locală şi am primit o ordonanţă de efectuare expertiză medico-legală pe persoană în viaţă, făcându-se examinarea victimei în spital de către un medic legist din cadrul instituţiei, iar între timp situaţia victimei s-a înrăutăţit atât de mult încât a decedat la data de 30.03.2014, fiind în stare de moarte cerebrală, fapt care a fost constatat de către o echipă de medici din Spitalul Judeţean Oradea, conform unui anumit protocol.

Ulterior am fost contactat de dr. WW. de la spital pentru a-mi da acordul pentru prelevarea de organe, întrucât au această persoană pregătită, iar răspunsul meu a fost să mă lase puţin timp pentru a analiza situaţia. De altfel, am mai primit mai multe telefoane între timp de la medici şi de la procurorul Popa, iar în final ca urmare a analizei dosarului în concret, mi-am dat acordul pentru prelevarea de organe, fiind sigur în baza experienţei profesionale şi a realităţii clinice a cazului că nu voi compromite rezultatul autopsiei medico-legale, raportat la leziunile victimei, care au fost la nivelul extremităţii cefalice, având anumite leziuni şi în zona antebraţelor, acestea din urmă fără legătură cauzală cu decesul.

Mai arătat că peste raportul de necropsie efectuat de IML Oradea, respectiv de subsemnatul, s-a mai solicitat efectuarea unui alt raport de expertiză medico-legală de către IML Timişoara, care a confirmat cele constatate de lucrarea medico-legală de la Oradea, însă şi această expertiză a fost contestată de avocaţii inculpaţilor din dosarul cu victima şi s-a solicitat şi avizul Comisiei superioare din cadrul IML Bucureşti, care de asemenea, a aprobat toate lucrările medico-legale efectuate în cauză. În concluzie, arăt că nu am prelevat organe de la victimă, nu am încălcat nicio lege cu privire la prelevarea de organe şi nu am compromis autopsia medico-legală ca urmare a prelevării organelor.

Întrebare pusă de procuror: Dacă puteau exista şi o altă cauză a morţii victimei în afară de leziunile creierulu, care au fost constatate? Răspuns: Nu, întrucât victima era o persoană tânăr, fără antecedente medicale, sănătoasă, cu avizele medicale la zi şi avea un diagnostic clar, stabilit în spital. Întrebare pusă de procuror: Dacă au fost efectuate analize toxicologice şi cum au ieşti acestea? Răspuns: Nu s-au prelevat probe pentru stabilirea vreunei intoxicaţii, neexistând nicio suspiciune în acest sens şi nici cererea sau aprobarea vreunui organ abilitat, adică procurorul care a dispus prin ordonanţă efectuarea autopsiei.

Întrebare pusă de avocatul inculpatului C.: De ce aţi avut reticenţe în a da acordul respectiv, reticenţe pe care le-aţi exprimat în discuţia cu inculpatul A.. Răspuns: Am avut reticenţe în clipa discuţiei cu procurorul A. pentru că nu ştiam în amănunt particularităţile cazului, respectiv leziunile şi toate elementele legate de caz. Întrebare pusă de avocatul inculpatului A.: Dacă între concluziile examinării histopatologice a existat o concordanţă cu examineul macroscopic care a condus la concluziile finale? Răspuns:

Da, a existat concordanţă între acestea."

Intimatul inculpat C. a fost audiat în faţa instanţei de apel, la data de 6 septembrie 2018, a cărui declaraţie se află în vol. I, dosarul Înaltei Curţi şi în care a arătat că menţine declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Timişoara în data de 22 martie 2016, declaraţie pe care a dat-o de bună voie şi corespunde adevărului. A menţionat că este medic legist şi legislaţia cu privire la prelevarea organelor de la cadavre, cu privire la transplat o cunoaşte foarte bine pentru că o şi predă la Facultatea de Drept din Oradea şi la Facultatea de Medicină din Oradea.

Cunoaşte legislaţia de ani şi poate să susţină că aceasta nu este cunoscută de alte persoane, respectiv chiar de persoanele care l-au trimis în judecată. Prelevarea de organe este făcută de o echipă de medici chirurgi, care se deplasează totdeauna de la Bucureşti, în centrele unde se află cadavru. Înainte de a fi trimis în judecată, nu a fost audiat la parchet. Prima dată când a fost audiat a fost la Curtea de Apel Timişoara. Acuzaţia care i s-a adus a fost şi aceea că a prelevat organe când legea prevede expres că este interzis acest lucru, or, legea nu a fost menţionată în mod expres.

Acuzaţia care i s-a adus, în sensul că prin prelevarea pe care în calitate de medic legist ar fi făcut-o, ar fi compromis rezultatele autopsiei, pe care el a făcut-o, ceea ce a dus la schimbarea încadrării juridice a acuzaţiei, nu este adevărată. Acest raţionament juridic al procurorului este total eronat, întrucât neştiind Legea nr. 104, care este aceea a manipulării cadavrului şi a prelevării organelor, o persoană era declarată în moarte cerebrală urmare a unei traume craniene extrem de gravă. Legea menţionează că atunci când se declară moartea cerbrală de către o echipă de medici din care nu face parte medicul legist, din acel moment avem în faţă un cadavru, iar lege îl denumeşte cadavru cu activitate cardiacă.

Pe acte este declarat mort, menţionată ora decesului, ora morţii cerebrale şi din acel moment se schimbă încadrarea juridică din infracţiunea de vătămare corporală în infracţiunea de omor. Raţionamentul din rechizitoriu referitor la efectele prelevării organelor cadavrului, nu îşi are corespondentul în lege. Rezultatele autopsiei, aşa cum rezultă din actele medico-legale existente la dosar, au fost confirmate, iar cei cinci făptuitori care au comis infracţiunea de omor au fost condamnaţi la pedepse maxime. În concluzie, cele trei acuzaţii care i-au fost aduse nu se confirmă, nu au corespondent în realitate şi nu au niciun fel de acoperire legală.

Nu crede că poate exista un abuz mai mare decât acel la care a fost el supus, prin trimiterea în judecată. Rolul său, în calitate de medic legist, este acela de a semna un formular anexă, anexa nr. 4, care se află în dosarul cauzei, în care el menţionează că îşi asumă că prelevarea de organe de la cadavrul menţionat, nu compromite rezultatele autopsiei. Cadavrul era în moarte cerebrală şi este un timp foarte scurt în care să se preleveze organele, iar el era supus unui stres ca urmare a trecerii timpului. Decizia pe care o avea de luat trebuia să fie rapidă şi fundamentată, în condiţiile în care leziunile erau la nivelul capului şi erau indubitabil cele care au dus la moartea cadavrului, iar pentru asta trebuia să vadă cadavrul, ceea ce era pentru el o stare de stres.

Prelevarea a avut loc în timpul nopţii, trebuia să vadă actele medicale şi a făcut ceea ce trebuia să facă, şi a semnat anexa, fiind intim convins că nu compromite rezultatele autopsiei prin prelevarea de organe. Ca urmare a ceea ce i s-a întâmplat lui, alţi medici legişti nu au mai semnat anexele, nu au mai avut loc prelevări de organe, ceea ce a dus la multe vieţi pierdute. Întrebări adresate de către reprezentantul Ministerului Public: De ce în cuprinsul discuţiei purtate cu inculpatul A. referirile cu privire la un eventual aviz pentru prelevare de organe au fost apreciate de inculpat ca fiind "pe lângă lege"? Răspuns:

Discuţia dintre mine şi inculpatul A. a avut loc în jurul orei 18:00. Înainte cu o oră de această discuţie, el a primit un număr mare de telefoane, a scris în declaraţie cine l-a sunat. Primul telefon a fost de la doamna WW., şefa secţiei de reanimare, care este şi şefa secţiei de prelevare, care l-a rugat să semneze anexa 4, având un cadavru în moarte cerebrală. Răspunsul său a fost să-l lase în pace să analizeze cazul. Au urmat alte telefoane ale secretarului de stat şi ale altor persoane, cu acelaşi invariabil răspuns al său să analizeze pentru că au fost situaţii în care anterior şi după a semnat, fiind sigur că nu se compromit rezultatele autopsiei.

Dar au fost şi alte situaţii în care nu a semnat, pentru că nu era sigur de efectele prelevării organelor. Acelaşi lucru i l-a spus şi inculpatului A.. Putea să fie pe lângă lege, dar nu a fost. Moartea cerebrală este determinată doar de leziunile din zona capului, despre care a spus că erau evidente, sau şi despre alte afecţiuni? Răspuns. Moartea cerebrală poate fi dată de o multitudine de afecţiuni traumatice sau netraumatice, de aceea este medic legist ca să cunoască care este cauza morţii cerbrale. În cazul respectiv, diagnosticul a fost de moarte cerebrală, prin dilacerarea creierului, provocată de multiple fracturi ale craniului prin loviri cu bâta.

Nu exista nicio şansă să fie moarte cerebrală de altceva. Nu există nicio lege care să interzică prelevarea de organe în mod expres de la anumite cazuri. E de la caz la caz, trebuie analizat fiecare caz în parte.

În dosarul de urmărire penală, vol. 4 se află depuse actele medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea împreună cu originalul foii de observaţie cu numărul 13906 a donatorului cadavru GG. şi radiografie, filele x iar în vol. 1, la filele x se află raportul de expertiză medico-legală necroptică întocmit de medic legist C. privind pe GG. care concluzinează că "1. Moartea numitului GG. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale grave consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fracturi multiple de boltă şi bază de craniu. 3. Leziunile suferite de victimă au fost incompatibile cu viaţa, el fiind în moarte cerebrală încă de la internare. 4. Leziunile pe care le prezenta victima s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente (bâte, pari). 5. Poziţia între victimă şi agresori a fost variabilă în timp: la început victima era în picioare, apoi victima, căzută la pământ a primit multiple lovituri la nivelul capului, acesta fiind fixat la sol. 6. Leziunile de la nivelul membrelor superioare au caracter de autoapărare, victima încercând să-şi protejeze capul cu membrele superioare. 7. Între leziunile suferite de victimă şi deces există legătură de cauzalitate directă. 8. Bolnavului, aflat în moarte cerebrală i s-au prelevat organe pentru transplant (ficat, rinichi, pancreas, cornee). Această intervenţie medicală nu a compromis în vreun fel autopsia medico-legală. 9. Moartea datează din 1 aprilie 2014."

De asemenea la dosarul primei instanţe în filele x se află depuse fotocopiile actelor medicale şi ale rapoarelor medico-legale privind decesul numitului GG. cu nr. x/22.06.2015 al Institutului de Medicină Legală Timişoara, care concluzionează că "având în vedere cele mai sus consemnat şi în raport cu obiectivele expertizei vă comunicăm următoarele:

1. Între momentul examinării medico-legale consemnate în raportul medico-legal nr. 736/II i a/39 dub 29.03.2014 (la data de 29.03.2014 a fost examinat în spital, la pat, când s-a constatat: pacient în stare de comă, areactiv, intubat şi ventilat mecanic cu abord venos multiplu, inclusiv subclavie dr.) şi momentul prelevării organelor nu au intervenit complicaţii majore ale leziunilor traumatice iniţiale, însă s-a instalat moartea cerebrală (epicriza ATI) - pacient tânăr cu politraumatism TCC sever, GCS=5, focare hemoragice intraparenchimatoase, multiple F-P bilateral, fracturi cominutive F-O bilateral, edem cerebral este admis în ATI în stare generală gravă, intubat orotraheal şi ventilat mecanic, sub tratament complex de menţinere a funcţiilor vitale, ventilaţie mecanică, depletive, antibiotice, vitamine, evoluţia este nefavorabilă, se instalează semnele clinice de moarte cerebrală, se declanşează protocolul de diagnosticare a morţii cerebrale (2 înregistrări EEG cu traseu la interval de minimum 6 ore, examen neurologic, examen neurochirugical).

După diagnosticarea morţii cerbrale se obţine acordul familiei pentru prelevare de organe: ficat, rinichi, pancreas, cornee. Se obţine acordul medicului legist pentru prelevare de organe. Decesul se declară în data de 01.04.2014, ora 23:40 prin moarte cerebrală, TCC sever, stop cardiac pe ventilaţie mecanică).

2. Moartea numitului GG. a fost violentă şi s-a datorat politraumatismului cu traumatism cranio-cerebral cu edem cerebral masiv, hemoragie leptomeningee, dilacerări şi contuzii meningo-cerebrale, fracturi craniene de bază şi boltă, fractură de diafiză cubitus stg. Acest traumatism complex şi grav, obiectivat necroptic, arată că decesul victimei s-a datorat indubitabil traumelor cranio-cerebrale, fără să există nicio relaţie cauzală între deces şi prelevarea de organe.

3. Leziunile traumatice cranio-cerebrale suferite de victimă au fost foarte grave, au avut caracter letal şi au determinat direct şi nemijlocit decesul iar prelevarea de organe nu a intervenit în detrminismul decesului.

4. Nu am găsit în literatura de specialitate menţionate astfel de cazuri.

5. Starea clinică a victimei a fost foarte gravă, încă de pe ambulanţă a prezentat comă, scor GCS=7 şi a necesitat IOT, pentru care au fost efectuate tratamente şi manopere medicale (tratamente de specialitate), stfel încât apreciem că nu ar fi supravieţuit în lipsa îngrijirilor medicale calificate, aspect precizat şi în raportul medico-legal nr. 736/II i a/39, din 29.03.2014, unde se menţionează punerea în primejdie a vieţii.

6. Victima a fost în moarte cerebrală, ceea ce semnifică moartea întregului organims, care diferă de starea vegetativă (acest diagnostic nu a fost stabilit pacientului GG.). Este nerealist la acest caz extrem de grav, de politraumatis, cu traumatism cranio-cerebral cu edem cerebral masiv, hemoragie leptomeningee, dilacerări şi contuzii meningo-cerbrale, fracturi craniene de bază şi boltă, fractură de diafiză cubitus stg., cu leziuni de o gravitate extremă, aducerea în discuţie a unei ipotetice alte cauze de deces, deoarece leziunile prezentate de victimă au produs cu certitudine decesul.

7. Prelevarea de organe a respectat prevederile legale în vigoare la data acestui caz, aşa cum sunt consacrate prin Legea 95/2006; textul de lege nu distinge între modalităţile de producere a leziunilor de violenţă la cazurile de la care se face prelevarea. A fost evaluat cazul şi d-nul conf. dr. C., în data de 01.04.2014, a arătat că prelevarea nu afectează rezultatele autopsiei medico-legale, aşa cum prevăd reglementările în vigoare.

8. Moartea numitului GG. a fost de natură violentă şi s-a datoriat politraumatismului cu traumatism cranio-cerebral cu edem cerebral masiv, hemoragier leptomeningee, dilacerări şi contuzii meningo-cerebrale, fracturi craniene de bază şi boltă, fractură de diafiză cubitus stg.; leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire directă şi repetată cu corp contondent, iar leziunea de la antebraţul stg. este o leziune tipică de apărare.

9. Momentul morţii cerebrale a corespuns confirmării acesteia prin criteriile de stabilire a morţii cerebrale (parametrii clinici, biologice şi înregistrările EEG - din 30.03.2014 ora 06:04 am. Repetat la ora 13, ambele înregistrări arătând linie izoelectrică), aşa cum au fost stabilite prin prevederile legale în vigoare.

10. Moartea biologică a surventi ulterior morţii cerebrale.

11. Aşa cum s-a arătat mai sus, moartea a fost de natură violentă şi s-a datorat politraumatismului cu traumatism cranio-cerebral cu edem cerebral masiv, hemoragie leptomeningee, dilacerări şi contuzii meningo-cerbrale, fracturi craniene de bază şi boltă, fractură de diafiză cubitus stg.

12. Idem supra.

13. Aşa cum am arătat la pct. 9, moartea cerebrală semnifică moartea întregului organism şi este succedată de moartea biologică, iar procedura de prelevare este cea prevăzută de Legea 95/2006, titlul IV cu modificările ulterioare şi a fost integral respectată.

14. Organele prelevate au fost abdominale (ficat, pancreas, rinichi) şi cornee (ţesut), astfel încât autopsia medico-legală nu a fost influenţată, leziunile traumatice iniţiale nu au fost modificate, nici investigaţiile histopatologice efectuate din fragmentele cerebrale recoltate, care au fost prelucrate anatomo-patologic şi au confirmat existenţa leziunilor letale cerebrale."(dosar primă instanţă).

Comisia de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legea constituită în cadrul IML Timişoara a studiat raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x/22.06.2015 întocmit în cazul GG. şi este de acord cu concluziile formulate, acestea fiind justificate de consemnările obiective din cuprinsul documntelor medicale şi medico-legale studiate, precum şi din datele din literatura de specialitate. (dosar primă instanţă)

Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Comisia Superioară Medico-Legală a emis avizul cu nr. x/11.11.2015 prin care a menţionat:

"Comisia superioară medico legală examinând întregul material înaintat, aprobă toate actele medico-legale efectuate în cauză cu precizarea că moartea cerebrală în care se afla pacientul înaintea recoltării de organe se datora traumatismului prin agresiune din data de 28.03.2014". .

Astfel, declaraţiile inculpaţilor A. şi C. se coroborează cu toate declaraţiilor martorilor menţionaţi, cu notele de redare ale convorbirilor telefonice menţionate, precum şi cu actele medicale ale căror concluzii au fost expuse şi în raport cu dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, au format convingerea instanţei de control judiciar că ambii inculpaţi C. şi A. sunt nevinovaţi în comiterea infracţiunilor ce le-au fost reţinute în sarcina fiecăruia.

Aşadar, inculpatul C. a respectat dispoziţiile legale cu privire la avizarea prelevării de organe de la victima GG., prelevarea fiind făcută de către medicii specialişti, discuţiile purtate cu inculpatul A. nu sunt de natură penală, rezultând în mod concret necesitatea respectării legii, martorele WW. şi HH., evidenţiind şi confirmând în discuţiile purtate la rândul lor, necesitatea prelevării de organe, cu respectarea condiţiilor legale, inculpatul neparticipând la prelevarea de organe, întocmind raportul de expertiză medico-legală necroptică, ale cărui concluzii au fost avute în vedere şi la noua expertiză medico-legală efectuată, avizată de comisia de avizare dar şi toate actele medico-legale ce au fost verificate şi avizate de Comisia Superioară Medico-Legală din cadrul INML Mina Minovici din Bucureşti şi care a precizat că moartea cerbrală în care se afla pacientul înaintea recoltării de organe se datora traumatismului prin agresiune din data de 28.03.2014.

Înalta Curte constată că fapta inculpatului C. nu se circumscrie tipicităţii incriminării prevăzută la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, întrucât prelevarea de organe nu a fost făcută de către inculpat, ci de medicii specialişti, avizul dat de inculpat nu a condus la compromiterea rezultatelor autopsiei efectuate, aşa cum rezultă din toate actele medico-legale, iar schimbarea încadrării juridice de procuror în rechizitoriul emis privind pe inculpaţii care au fost trimişi în judecată din tentativă de omor în omor, nu poate echivala cu prelevarea de organe, neexstând nicio legătură între prelevare şi schimbare de încadrare juridică, aceasta din urmă având loc ca urmare a declarării morţii cerebrale a numitului victima GG., aşa încât este legală şi temeinică soluţia de achitare a inculpatului C. în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată.

Nu se poate susţine că nu există nicio faptă în situaţia inculpatului C., întrucât acesta a dat avizul de prelevare de organe, în conformitate cu dispoziţiile legale, aşa încât fapta sa există dar nu are caracter penal, aşa încît se circumscrie neîntrunirii tipicităţii incriminării reţinute prin schimbarea de încadrare juridică şi în mod corect temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi nicidecum art. 16 lit. a) din acelaşi cod.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că din toate mijloacele de probă administrate, evaluate şi indicate rezultă că inculpatul A. nu a determinat pe inculpatul C. să săvâreaşcă infracţiunea de prelevare de organe pentru a compromite autopsia medico-legală solicitată în condiţiile legii, întrucât discuţiile purtate au avut o natură strict profesională de natură juridică şi nicidecum cu vreo conotaţie penală, aşa cum rezultă şi din declaraţiile celorlalţi martori HH., WW. şi VVVVVV., notele de redare ale convorbirilor telefonice evidenţiind acest lucru în mod concret, iar actele medico-legale confirmate au relevat legalitatea autopsiei efectuate şi a prelevării de organe, aşa încât nu există o faptă penală care să se circumscrie instigării la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, aşa încât soluţia pronunţată privind pe inculpatul A., de prima instanţă, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală prevăzută de art. 47 din C. pen. rap. la art. 155 din Legea nr. 95/2006 republicată, este legală şi temeinică.

Înalta Curte consideră că în ceea ce priveşte criticile formulate de către parchet cu privire la greşita achitare a inculpatului A. în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din Codul de procerdură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. aşa cum a fost schimbată în mod legal încadrarea juridică din art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., precum şi a inculpatului B., în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., aşa cum a fost schimbată în mod legal încadrarea juridică din art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., sunt nefondate, considerând că prima instanţă a făcut o judicioasă analiză asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, constatând în mod corect nevinovăţia ambilor inculpaţi.

Astfel, instanţa de control consideră că situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare în ceea ce priveşte faptele de trafic de influenţă şi respectiv de cumpărare de influenţă, în raport cu cele menţionate mai sus, în sarcina inculpaţilor nu se susţine cu materialul probator administrat, aşa încât prezumţia de nevinovăţia a inculpaţilor A. şi B. nu a fost răsturnată de către organele judiciare.

La rândul său, Înalta Curte ca instanţă de apel a readministrat mijloace de probă cu privire la cele două infracţiuni pretins a fi comise de către inculpaţi, pe care le-a evaluat, în condiţiile art. 420 alin. (11) din C. proc. pen. cu referire la art. 103 din acelaşi cod, pe care le-a evaluat coroborat cu cele administrate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă.

Aşadar, inculpatul A., în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cursul anului 2011 nu a perceput foloase necuvenite, respectiv un autoturism x în valoare de aproximativ 26.900 euro de la inculpatul B., întrucât achiziţionarea autoturismului menţionat a avut loc ca urmare a discuţiilor de prietenie existente între aceştia, precum şi între familiile lor, fără a exista vreun folos de niciun fel, inclusiv de natură juridică şi nici nu a intervenit la prim-MM. Gligor Ioan din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în vederea în scopul soluţionării dosarelor penale ulterioare achiziţionării autoturismului menţionat.

De asemenea, nici inculpatul B. nu i-a oferit şi remis un autoturism marca x, achiziţionat din Germania contra sumei mai sus menţionate inculpatului A., achiziţionarea autoturismului având loc pe fondul relaţiilor prietenie între cei doi inculpaţi şi familiile lor, fără niciun folos inclusiv juridic, pentru ca acesta să intervină la prim MM. Gligor Ioan din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, în scopul soluţionării dosarelor penale pe care le avea pe rolul acestei unităţii de parchet, dosare ulterioare achiziţionării autoturismului.

Astfel, faptele celor doi inculpaţi nu se circumscriu tipicităţii incriminărilor de trafic de influenţă şi respectiv cumpărare de influenţă, iar, în drept, soluţia achitării ambilor inculpaţi dispusă de prima instanţă este legală şi temeinică, această concluzie, urmând a fi în continuare fundamentată prin analiza mijloacelor de probă administrate.

Astfel, martora FFFF. în declaraţia dată în primă instanţă la 27 iunie 2017, aflată la dosar prima instanţă a arătat că după ce i-au fost prezentat prev. art. 117 alin. (1) lit.

b) din C. proc. pen., respectiv alin. (2) din acelaşi articol, nu doreşte să uzeze de aceste dispoziţii legale şi doreşte să depună mărturie în acest dosar. Până în prezent nu a depus vreo mărtuire în acest dosar. A arătat că îl cunoaşte pe A. cam din anul 2000, ştiindu-se demult, întrucât este din comuna învecinată, Homezu, ea fiind originară din comuna Dobreşti, jud. Bihor, chiar şi înainte de acest an se ştiau din vedere iar părinţii lor de asemenea se cunoşteau. Ei s-au întâlnit în diferite împrjurări şi încet-încet familiile lor s-au apropiat şi au devenit prieteni de familie, mai existând şi un alt elemente, respectiv au aceeaşi zi de naştere şi onomatistică, la data de 21 mai, Sf.

Constantin şi Elena. A arătat că este asociat cu procent de 50% la societăţile SSSS., WWWWWW., SSSS. şi XXXXXX., având şi calitatea de administrator la trei din aceste societăţi, cu excepţia societăţii SSSS.. A arătat că în noiembrie 2011 un camion aparţinând firmei SSSS. făcea un transport pentru o altă firmă, fiind oprit întrucât nu avea documentele necesare transportului de material lemnos, iar în anul 2012 i s-a adus la cunoştinţă inculpatului David acuzaţie de tăinuire, iar în anul 2013 s-a dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, iar în 2013 s-au mai constituit două dosare pentru infracţiunea de instigare la tăiere ilegală de arbori, despre care ei nu au ştiut, iar inculpatul David a aflat despre acestea doar când a fost chemat la DNA şi în aceste dosare s-a dat o soluţie de neîncepre a urmăririi penale, toate aceste dosare fiind instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

A arătat că nu au existat discuţii despre aceste probleme penale cu numitul A., oricum despre două din dosare nici nu aveau cunoştinţă, din respect pentru dânsul, întrucât prietenia lor avea alte baze. A arătat că în martie 2011 soţii Popa au divorţat, iar fosta soţie a inculpatului îşi dorea foarte mult să îşi schimbe maşina şi să achiziţioneze un autoturism marca x x de culoare albă, cu atât mai mult că, copilul a rămas în grija acesteia, solicitând ajutor din partea lor şi pentru faptul că numitul A. urma să încaseze nişte restanţe salariale din care urma să fie plătit o parte din costul maşinii.

A arătat că soţii Popa nu mai veneau împreună la noi, însă ţineau legătura cu fiecare dintre ei. A arătat că după ce s-a consultat cu soţul său, răspunsul lor a fost afirmativ, arătând că o vor ajuta în achiziţionarea maşinii respective, însă având în vedere că preţul unui asemenea autoturism nu era de neglijat, i-a spus martorei Q. că vor achiziţiona maşina şi o va înmatricula pe numele firmei, iar după ce maşina va fi plătită, se realiza transferul de proprietate. În luna mai 2011 a demarat procedurile de achiziţionare a maşinii, a luat legătura cu o persoană care se ocupa de acest gen de activitate, respectiv de a aduce maşini din străinătoate, s-a întâlnit cu acea persoană şi i-a spus care sunt documentele necesare pentru achiziţionarea maşinii, a procurat toate aceste documente, numita Q.

şi TTTTT., copilul soţilor Popa au ales maşina, persoana în cauză s-a dus în Germania după maşină iar firma SSSS. a făcut transferul bancar, achitând suma de 27.000 euro, persoana respectivă întorcându-se cu maşina şi cu toate documentele necesare, inclusiv factură, pe care era trecută suma de 26.000 euro, 100 euro, reprezentând comisionul persoanei care a adus efectiv maşina. A arătat că ea personal s-a ocupat de trnsferul bancar efectiv, ea ocupându-se de partea de documente în firmă. A arătat că maşina a fost preluată după aducerea în ţară de numitul A., întrucât soţii David nu s-au aflat în Oradea, iar Q. era de asemnea plecată din localitate, maşina fiind predată în faţa blocului unde locuieşte această martoră, după divorţ dânsa locuind la bloc în Oradea, pe str. x, iar A.

în localitatea Haieu. A arătat că numitul A. şi soţul său B. s-au ocupat de primele două înmatriculări, numitul A. plătind taxele aferente primelor două înmatriculări ale maşinii întrucât în total au fost trei înmatriculări, prima dată plătind inclusiv taxa de mediu, care a fost peste 10.000 RON, iar costul aferent schimbării a treia oară a numerelor de înmatriculare a fost achitat de numita Q.. A arătat că numita Q. a intrat în posesia maşinii pe care o foloseşte inclusiv în prezent. A arătat că maşina a figurat şi figurează şi în prezent pe firma SSSS..

A explicat faptul că au existat trei înmatriculări, prima fiind una firească iar următoarele două au avut loc pentru a se schimba numerele de înmatriculare, acestea fiind preferenţiale, copilul soţilor Popa solicitând ca numărul de înmatriculare al maşinii să fie RRR. O primă plată s-a făcut practic prin recuperarea taqxei de mediu, întrucât firma SSSS. a câştigat în instanţă, iar ANAF a virat în contul firmei în jurul sumei de aproximativ 15.000 RON în aprilie 2013. După aceea, numitul A. a contractat un împrumut de 10.000 euro, pe care i-a transferat numitei Q., care a virat în contul firmei SSSS. echivalentul în RON a acestei sume, moment în care a făcut şi factura aferentă autoturismului, urmând ca diferenţa de preţ să fie achitată ulterior, până în anul 2015, conform înţelegerii pe care a avut-o.

În anul 2016 au mai avut loc două plăţi efectuate de numita Q. în contul SSSS., respectiv două tranşe de câte 10.000 RON, însă în acest moment a mai rămas de plătit diferenţa, de aceea maşina a rămas înmatriculată pe firma SSSS.. A arătat că înţelegerea iniţială pe care a avut.o a fost aceea ca ei, soţii David să o ajute pe numita Q. să cumpere maşina pe firma SSSS., iar ulterior maşina să fie achitată cu ajutorul numitului A., conform înţelegerii dintre cei doi foşti soţi, până în anul 2015, iar maşina să fie înmatriculată pe firma SSSS. până la achitarea integrală a preţului maşinii.

A arătat că în august 2013 când a facturat maşina pe numele martorei Q., practic dreptul de proprietate a maşinii a trecut în favoarea acesteia din punct de vedere contabil, însă înmatricularea nu s-a mai realizat deoarece nu s-a achitat integral preţul şi pentru înmtriculare existând nevoie de anumite documente, cum este certificatul fiscal de la Primăria Dobreşti, care nu poate fi eliberat decât la cerrea firmei SSSS., practic proprietar fiind numita Q., iar în evidenţele poliţiei figurând firma SSSS. şi în cartea de identitate cât şi în talonul maşinii figurează ca şi deţinător firma SSSS..

A arătat că în baza facturii în august 2013 a radiat din contabilitatea firmei ca fiind mijloc fix a acestui autoturism. În opinia sa, această operaţiune nu a avut rezultat vreo pierdere pentru firmă, întrucât avea garantată maşina în cazul în care nu era plătită. A arătat că până în prezent mai este de recuperat o sumă de 13.120 RON. A arătat că în prezent proprietar este Q., însă consideră că şi ea este pe jumătate proprietar pentru că, iar pe celelalte acte figurează firma SSSS., iar dânsa nu poate vinde autoturismul fără acordul firmei.

Consideră că acuzaţiile aduse ambilor inculpaţi, B. şi A. sunt deplasate, întrucât divorţul soţilor Popa a avut loc în martie 2011, achiziţia maşinii a avut loc în mai 2011, iar prima faptă penală de care este acuzat a luat naştere la data de 7 noiembrie 2011, deci nu putea avea loc o cumpărare de influenţă. A arătat că nu s-a pus problema ca numitul A. să-l protejeze pe numitul B., întrucât ei nu au avut relaţii contractuale cu primăriile, iar în ceea ce priveşte contractele cu ocoalele silvice, de asemenea nu există posibilitatea influenţării de către vreo persoană întrucât sunt organizate licitaţii cu plic închis, existând reguli foarte clare în privinţa desfăşurării acestor licitaii.

A arătat că soţul său nu a fost un protejat al numitului A.. Atunci când s-au efectuat contrale intensive la toate cele trei firme în 2013, doar firma SSSS. a fost amendată cu suma de 500 RON pentru o poziţie neînchisă într-un registru, fiind controlate 6.000 mc inventar material lemnos. A arătat că a fost de faţă la o masă, când a eistat o discuţie despre declaraţia numitului KK., ei fiind de faţă la întrebarea pusă de o persoancă de ce a făcut acea declaraţie în dosar referitoare la protecţia acordată de numitul A. numitului B., iar acesta a replicat că a fost constrâns de procurorul de la DNA pentru celelalte dosare pe care le are martorul, KK., fiind un concurent pe piaţa locală de exploatare a lemnului şi a apreciat poziţie firmelor soţilor David ca fiind "un ghimpe în coastă", firmele lor ridicându-se cu ajutorul unor fonduri europene, aceste firme exploatând cea mai mre cantitate de masă lemnoasă din judeţul Bihor.

Referitor la declaraţia martorului TT., de asemenea a arătat că acesta a afirmat în anturajul local că a dat acea declaraţie în dosar, constrâns de problemele financiare pe care le avea în acea perioadă, la solicitarea martorului KK.. Întrebare pusă de av. KKKKKK.: Dacă preţul stabilit în factura de vânzare conţine şi amortismentele? Răspuns:Parţial da, maşina nu a fost amortizată integral. Întrebare pusă de av. KKKKKK.: Dacă s-au făcut demersuri pentru achitarea restului de preţ privind autoturismul? Răspuns: Da, a efectuat o somaţie către numita Q. pentru a fi acoperţi sub aspectul scurgerii termenului de prescripţie a acţiunii civile.

Întrebare pusă de av. KKKKKK.: Dacă cardurile deţinute de B. pe numele societăţii sau pe numele său, au fost folosite pe plan extern pentru diferite plăţi? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: dacă în factură s-a menţionat că ar fi o plată parţială? Rasăuns: Nu poate preciza cu exactitate, însă acest lucru se poate verifica. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă inc. A. a frecventat cabana de vânătoare a soţilor David? Răspuns: Nu, doar copilul TTTTT.. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă dvs. v-aţi deplasat în Italia cu IPA Bihor? Răspuns:

Da, toată familia David şi A. şi TTTTT.. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă cu această ocazie aţi plătit anumite cumpărătorui numitului A.? Răspuns: Nu, întrucât nu au fost la cumpărături.

Martora FFFF. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la 6 iunie 2019, aflată în vol. III, dosarul Înaltei Curţi a arătat că menţine declaraţia dată la 27 iunie 2017 la Curtea de Apel Timişoara în care a spus adevărul şi pe care a dat-o de bunăvoie. Întrebări adresate de către procuror: Maşina marca x la care face referire martora în declaraţie pentru ce persoană era adusă? Răspuns: Pentru Q. şi fiul acesteia. Dacă martora a primit contravaloarea acestei maşini? Răspuns: Am primit parţial contravaloarea acestei maşini. A rămas de achitat suma de 13.120 RON din suma totală de aproximativ 26.900 de euro.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 7 noiembrie 2014, martorul LL., aflată în vol. 3, dosar parchet a arătat că prin anul 2011, a fost rugat de prietentul său YYYYYY. din Oradea să-l ajute să aducă o maşină din Germania, cerere pe care a acceptat-o….A doua zi dimineaţa a ajunst într-un oraş din centrul Germaniei (undeva la vreo 1.000 km. de Oradea), oraş al cărui nume nu şi-l mai aminteşte. Acolo, a mers la un dealer x de unde dl. Crişan a preluat un autoturism jeep de culoare albă, care se afla în parcul auto, fără a avea montate plăcile cu numere de înmatriculare.

Dl. YYYYYY. a făcut demersurile necesare pentru întocmirea documentelor de vânzare-cumpărare şi pentru obţinerea de numere de înmatriculare provizorii valabile pe cinci zile. După îndeplinirea tuturor formalităţilor, dl. YYYYYY. i-a spus că a dat numărul său de telefon persoanei pentru care a cumpărat maşina şi acesta o să-l sune şi o să convină locul unde să-i predau autoturismul. Pe drumul spre casă, a oprit la cumpărători vreo 20 de minute la Pandorf, la frontiera austriaco-ungară. Când a ajuns pe teritorul Ungariei, a fost sunat de un bărbat care, fără să se prezinte l-a întrebat pe unde este şi atunci şi-a dat seama că el este destinatarul autoturismului x.

Până a ajuns în ţară bărbatul respectiv l-a mai sunat de vreo două sau trei ori, fie de nerăbdare, fie de frică să nu facă ceva u maşina. Din discuţiile pe care le-a avut cu dl. YYYYYY. a aflat că plata autoturismului a fost făcută prin bancă. Nu reţine cine a fost indicat în factură în calitate de cumpărător al autoturismului x, dar din câte îşi aminteşte este vorba de o societate comercială. Precizează că, în mod obişnuit, la achiziţiile de autoturisme din străinătate cumpărătorii persoane fizice întocmesc contracte de vânzare-cumpărre şi plătesc în numerar şi numai firmele solicită factură şi plătesc prin bancă.

După ce a ajuns în ţară, undeva după miezul nopţii, l-a sunat pe bărbatul respectiv care i-a spus să meargă în Oradea pe malul drept al Crişului, mai jos de restaturantul UUUU., pe str. x şi să oprească lângă o clădire mov. A ajuns la locul indicat, a parcat pe partea dreapta a străzii (care este cu sens unic în zona aceea, respectiv spre bd. x) şi l)-a sunt pe bărbatul respectiv cre a ieşit dintr-un bloc, aflat pe stânga aşa cum era urcat. I-a predat autoturismul, cheile şi documentele bărbatului respecriv, iar ele a comandat un taxi să-l ducă acasă.

Declară că nu a primit nicio sumă de bani de dl. A.. După ce dr. YYYYYY. s-a reîntors acasă, câteva zile mai târziu, i-a spus că bărbatul căruia i-a adus autoturismul nu i-a dat niciun ban, nici măcar pentru plata taxiului cu care a mers acasă. În acel context, dl. YYYYYY. i-a spus că bărbatul pentru care a adus autoturismul x de culoare albă este dl. procuror A. şi i-a plătit de la el suma de 200 euro. Fiindu-i prezentat fotografiile autoturismului x de culoare albă înmatriculat sub numărul BH-54RRR a declarat că acesta este acelaşi model şi culoare cu autoturismul pe care l-a dus pentru dl. procuror A..

Nu îl cunoaşte pe B. din Drăgăşani. Fiindu-i prezentată fişa de evidenţă a dlui A. … a declarat că acesta este una şi aceeaşi persoană cu destinatarul autoturismului x de culoarte albă pe care l-a adus din Germania. Fiindu-i prezentată fişa de evidenţă a dlui YYYYYY. Ionel… a declarat că acesta este una şi aceeaşi persoană cu YYYYYY. la cererea căruia a adus din Germania autoturismul x, de culoare albă, pentru dl. A.. Din câte ştiu, în prezent dl. YYYYYY. este plecat în Germania unde lucrează ca şofer şi nu va reveni în ţară decât la finalul anului, de sărbători.

Acelaşi martor în declaraţia dată în primă instanţă la 6 septembrie 2016, aflată la fila x în vol. V dosarul primei instanţe a menţionat că a dat declaraţie în cursul urmăririi penale la sediul DNA Oradea şi menţine acea declaraţie. A arătat că, la rugămintea numitului YYYYYY. care se ocupa de aducerea de maşini din Germania a fost în Germania cu acesta, în calitate de şofer, pentru aducerea autoturismului x pentru o persoană, pentru el necunoscută la momentul respectiv, însă aflând ulterior identitatea acelei persoane, care este A.. A arătat că s-a deplasat într-o zi de luni, însă nu mai ştie anul exact, în Germania şi numitul YYYYYY. s-a ocupat de toate formalităţile de achiziţionare a autoturismului în cauză, în acest timp ei rămânând în faţa societăţii care comercializa autoturisme. A menţionat că el a condus maşina înapoi, iar a avut în calitate de pasager pe soţia sa şi a oprit la pandorf, lângă Viena, după care a ajuns la Oradea noaptea şi a predat maşina propietarului iar pentru acest serviciu, respectiv de a şofa din Germania până în România a primit de la YYYYYY. suma de 100 euro. A arătat că nu cunoaşte nimic despre problematica tranzacţiilor privind maşina respectivă, el fiind în afara clădirii. Ulterior aducerii maşinii, numitul YYYYYY. i-a solicitat o copie după buletinul său, însă nu ştie pentru ce, posibil pentru a fi eliberate numere provizorii în România pentru acea maşină. Întrebare pusă de procuror: Dacă şi-a declinat identitatea inculpatul A. la predarea maşinii? Răspuns: Nu, însă acesta ştia să vină la maşină, întrucât cunoştea tipul maşinii şi i-a spus exact locul în care trebuia să se facă predarea-primirea autoturismului. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă ştiaţi de calitatea de proprietar al autoturismului ca fiind A.? Răspuns: Nu cunoştea calitatea de proprietar al autoturismului ca fiind A.. Nu ştia cine este persoana pe care s-a facturat acest bun.

Martorul LL. a fost audiat şi de către instanţa de apel, în declaraţia dată la 6 iunie 2019, aflată în vol. III, dosarul Înaltei Curţi acesta a declarat că menţine declaraţiile date la 06.09.2016 la Curtea de Apel Timişoara şi declaraţia din 07.11.2014 la DNA în care a spus adevărul şi le-a dat liner consimţit. Întrebare adresată de către procuror: Dacă martorul a aflat cine trebuia să fie proprietarul acelui autoturism pe care l-a adus şi cui i-a predat acel autoturism? Răspuns: Nu ştia cine trebuia să fie proprietatul, l-a rugat domnul YYYYYY. să se ducă şofer pentru maşina respectivă, probabil că acesta i-a dat numărul său pe drum, venind din Germania. L-a sunat inculpatul şi i-a spus unde să-i ducă maşina. Pe drum l-a sunat insistent inculpatul, cât mai are până la Oradea. A oprit la cumpărături la Pandor şi s-a amânat predarea autoturismului.

Domnul YYYYYY. s-a ocupat de toate formalităţile în Germania, el nu ştia nimic cu actele cum e acolo, dar i-a trecut numele pe talonul provizoriu cu numerele din Germania şi acestuia i-a dat copia după actul de identitate şi acesta a plătit şi taxul atunci când i-a dat copia după actul de identitate şi acesta a plătit şi taxiul atunci când s-a dus să-i predea maşina. Maşina i-a predat-o inculpatului A..

Martorul NN. în declaraţia dată la 7 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată în vol. 3, dosar parchet a arătat că era prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş din anul 2003 până în prezent. În perioada 2011-2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş au fost înregistrate un număr de 3 dosare penale în care a fost cercetat numitul B. pentru comiterea unor infracţiuni silvice, iar unul dintre dosare având ca obiect comiterea infracţiunii de tăinuire. În această perioadă cu ocazia mai multor întâlniri pe care le-a avut cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, A., care au avut loc în localitatea Beiuş, acesta i-a reproşat că îi cercetează prietenul, respectiv pe numitul B., precizând că dosarele penale se aflau în lucru la doamna procuror H.. La una dintre întâlniri, îşi aminteşte că A. i-a cerut în mod expres să-l ajute dacă poate pe B., întrucât din discuţiile pe care le-a avut cu David, acesta i-ar fi relatat că nu este vinovat pentru niciuna dintre fapte. Fiind întrebat, a declarat că prim-procurorul A. nu a solicitat niciodată studierea dosarelor penale mai sus menţionate. De asemenea, a arătat că numitul B. văzând că este în continuare cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi că nu a dat curs intervenţiilor lui A., a încercat să intervină prin diferite persoane în mod direct la el. Acesta este cercetat şi în prezent în mai multe dosare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, fiind suspectat de comiterea unor furturi silvice. Alte aspecte nu cunoaşte.

Martorul NN. a mai fost audiat de procuror în cursul urmăririi penale la data de 21 octombrie 2014, dată în prezenţa doamnei avocat KKKKK., apărător ales al inculpatului A. şi aflată la dosar parchet în care a arătat că menţine declaraţia din data de 7 octombrie 2014 iar în completare a mai menţionat că în vara anului 2013, fără să mai îşi amintească data exactă, s-a întâlnit cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în Oradea, ocazie cu care acesta i-a comunicat că şeti că B. face obiectul unui mandat de supraveghere tehnică, fiindu-i interceptate comunicaţiile telefonice la cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, reproşându-i că a recurs la un astfel de procedeu probator pentru a vedea legătura dintre el şi B. I-a comunicat ulterior acest lucru şi procurorului de caz, H.. Nu a reţinut exact dacă cu aceeaşi ocazia sau la o altă întâlnire, acesta i-a reproşat că ofiţerul de poliţie ZZZZZZ. din cadrul D.G.A. Bihor a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru a se interesa despre activitatea infracţională a lui B., ocazie cu care a avut accresd şi la dosarul cauzei. Fiind întrebat, a declarat că B. a fost cercetat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş începând cu luna noiembrie 2011, fiind audiat undeva în cursul anului 2012, fără să-şi mai amintească data exactă, însă ulterior momentului la care acesta a fost audiat de către organele de urmărire penală, prim-procurorul A. a început să-l abordeze în legături cu B., reproşându-i că îl cercetează pe acesta în mod abuziv în scopul de a demonstra legătura dintre el şi B. De asemenea, a arătat că cu ocazia întâlnirilor pe care le-a avut cu A., acesta i-a relatat că a discutat cu B. despre problemele acestuia care făceau obiectul cauzelor penale şi că B. i-a relatat că este nevinovat, astfel că el nu înţelege care este motivul pentru care B. este cercetat în mai multe dosare penal. Începând cu luna decembrie 2012 în informările pe care le trimitea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor era cuprins şi dosarul în care era cercetat B. şi care era mai vechi de un de la sesizare.

Apărătorul ales al inculpatului A., doamna avocat KKKKK. a făcut următoarele obiecţiuni olografe: martorului nu i s-a adus la cunoştinţă obiectul, faptele sau împrejurările în legătură cu care urmează a fi audiat; nu a depus jurământul religios şi nici nu a rostit declaraţia solemnă, semnând doar formal pe spaţiul punctat din cuprinsul declaraţiei; au fost încălcate dispoziţiile art. 122 C. proc. pen., privind modul de audiere al martorului în sensul că nu a fost lăsat să declare tot ce ştie în legătură cu faptele/împrejurările cauzei; aspectele consemnate în cuprinsul declaraţiei exced obiectului cauzei, infracţiunea "trafic de influenţă"neregăsindu-se în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoştinţă al învinuirilor din 02.10.2014.

Acelaşi martor în declaraţia dată la 15 iunie 2016 în primă instanţă, declaraţie aflată în vol. III, dosarul primei instanţe acesta a menţionat că menţine declaraţia dată în prezentul dosar, declaraţia fiind dată la sediul DNA Oradea. A arătat că a fost în perioada vizată prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş şi cunoaşte faptul că a existat un dosar penal în lucru la această unitate de parchet cu privire la inculpatul B., având ca obiect infracţiuni referitoare la regimul silvic. Din câte îşi aminteşte, dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări din oficiu a organelor de poliţie, în urma depistării unor transporturi de material lemnos făcut de două persoane, pentru care probabil că nu existatu documente justificative, iar transportul ar fi ajuns la firma inculpatului David.

A mai arătat că, acest dosar a fost instrumentat de doamna procuror H., iar cu privire la finalizarea acestui dosar cunoaşte că cele două persoane menţionate au fost trimise în judecată, iar cu privire la inculpatul David s-a dat o soluţie de netrimitere în judecată. A avut o discuţie cu dl. A. despre acel dosar, el având impresia că cunoaşte anumite lucruri despre acesta, însă nu a intervenit în sensul soluţionării favorabile a dosarului sau de a da curs favorabil cercetărilor. De altfel, doamna procuror H. era cunoscută că nu se poate interveni la dânsa în acest sens.

A arătat că a avut una sau două discuţii cu dl. Popa în legătură cu acest dosar şi a avut cunoştinţă de respectivul dosar de la alte persoane decât cele din Parchetul Beiuş, posibil chiar de la inculpatul David. A mai avut o discuţie cu doamna H. despre o eventuală scurgere de informaţii însă dânsa i-a spus că nu a avut niciun fel de discuţii despre acest dosar cu cineva. Nu are niciun fel de cunoştinţă de vreun fel de scurgere de informaţii despre acest dosar. Nu cunoaşte ca, în legătură cu acest dosar, să fie interesate şi alte persoane având calitatăţi oficiale.

A menţionat că, cauza a fost soluţionată în termen rezonabil, dl. Popa nu a avut niciun fel de intervenţie în sensul soluţionării mai rapide a cauzei, iar din câte îşi aminteşte s-a dat şi o soluţie de disjungere a cauzei cu privire la inculpatul B. pentru alte fapte, mai precis tăieri ilegale de material lemnos. Astfel, s-a mai deschis un alt dosar penal cu privire la inculpatul B. cu acest obiect, dosar care a fost repartizat tot doamnei procuror H. pentru supravegherea cercetărilor, iar după plecarea acesteia în concediu de îngrijire a copilului, dosarul a fost preluat de doamna procuror AAAAAAA..

Soluţia dată de doamna procuror a fost de clasare a cauzei. Cu privire la acest dosar nu au mai existat discuţii cu dl. Popa, întrucât acesta a fost suspendat. Nu cunoaşte alte aspecte legate de modul de efectuare a cercetărilor în cele două dosare. A menţionat că nu a fost în relaţii apropiate cu dl. Popa, ci doar în relaţii profesionale. Dânsul a mai fost în control, dar nu mai des decât alţi prim procurori. A menţionat că s-a mai întâlnit cu dl. Popa în Beiuş, întâmplător, întrucât părinţii dânsului locuiesc într-o localiate apropiată de Beiuş şi nu s-au vizitat niciodată la domiciliul său sau al inculpatului.

Întrebare pusă de procuror: În ce context a avut loc discuţia dintre inculpatul Popa şi dvs şi în concret ce v-a spus? Răspuns: Discuţia dintre el şi inculpatul Popa a avut loc după terminarea unei şedinţe de lucru, la sediul Parchetului din Oradea şi l-a întrebat dacă există un dosar penal deschis pe numele inculpatului David cu privire la un transport de material lemnos, iar el i-a relatat situaţia, în sensul că a existat un transport privind material lemnos care a fost efectuat de două persoane, iar cercetările încă nu erau extinse faţă de inculpatul David.

Întrebare pusă de procuror: Dacă cunoaşteţi la acea dată ce fel de relaţii au existat între inculpatul Popa şi inculpatul David? Răspuns: La vremea respectivă nu cunoştea care erau relaţiile dintre ei, întrucât nu i-a văzut împreună, însă ulterior a aflat că se cunoşteau. Întrebare pusă de procuror: Dacă inculpatul Popa obişnuia să vă abordeze şi în legătură cu alte dosare aflate în lucru la Parchetul Beiuş? Răspuns: Nu l-a abordat în legătură cu alte dosare şi nu i-a solicitat vreo soluţie. În primul rând el, nu avea dosare repartizate spre cercetare şi nici nu era în relaţii apropiate cu dânsul.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: În înscrisul prezentat dvs., respectiv copia rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2011, de ce nu apare soluţia de disjungere cu privire la inculpatul David şi dacă a existat un alt mod de sesizare cu privire la acesta? Răspuns: Este posibil să facă o confuzie cu privire la modul de sesizare a unităţii de parchet şi să se fi făcut o sesizare din oficiu cu privire la acest inculpat.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă a existat vreo discuţie cu dl. Popa despre scurgeri de informaţie către ofiţeri DGA necompetenţi în dosarul nr. x/2011? Răspuns: Cunoaşte că într-o zi, jandarmul de la poartă l-a sunat că s-ar fi prezentat un ofiţer DGA, numitul ZZZZZZ., cu privire la inculpatul BBBBBBB., iar el nefiind în unitate, a spus să fie îndrumat către procurorul de caz H. şi a existat un schimb de informaţii între aceştia însă nu s-a concretizat în niciun fel acest demers şi nu s-a remis niciun document către acesta. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă au mai fost instrumentate faţă de inculpatul BBBBBBB. şi alte dosare penale la Parchetul Beiuş şi care a fost modalitatea de sesizare în acest sens? Răspuns: A mai existat şi un alt dosar cu exploatarea materialului lemnos, sesizarea a fost plângerea formulată de Ocolul Silvic Dobroeşti sau Direcţia Silvică Oradea şi cred că sesizarea din oficiu a doamnei procuror H. şi cu aceasta au fost conexate şi dosarul a fost soluţionat prin clasare. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Care era atitudinea inculpatului A. faţă de dvs. ca şef? Răspuns: Erau relaţii normale, de subordonare, iar el nu avea relaţii personale cu acesta.

Martorul NN. a fost audiat şi la instanţa de apel, în declaraţia dată la 26 septembrie 2019, aflată în vol. IV, dosarul Înaltei Curţi acesta arătând că menţine declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Timişoara la 15 iunie 2016, în care a spus adevărul. Nu menţine declaraţia din 07 octombrie 2014 de la parchet, întrucât conţine o menţiune nereală cu privire la intervenţia domnului A. în legătură cu B., aspectele consemnate în acea declaraţie de către procuror care i-au fost fost citite şi astăzi în şedinţă publică, nu sunt reale şi a semnat acea declaraţie totuşi de frică, întrucât a avut mai multe divergenţe cu procurorul UUUUU. legate de solicitările pe care acesta i le-a făcut de a fi de acord de a pune tehnică de înregistrare în biroul inculpatului A., cerere cu care nu a fost de acord, iar ulterior, acelaşi procuror i-a solicitat să poarte asupra sa tehnică de înregistrare, urmând să aibă o discuţie cu inculpatul A.

şi de acea dată nu a fost de acord. Ulterior, a mai dat o declaraţie pe 21 octombrie 2014, la parchet, pe care o menţine, ce i-a fost citită astăzi în şedinţă publică, precizând să se facă menţiunea legală de poziţia sa anterioară avută în declaraţia din 07 octombrie. Nu mai reţine exact data, dar însă după o şedinţă de lucru pe care a avut-o la Oradea, domnul A. i-a reproşat că sunt scurgeri de inormaţii dintr-un dosar penal în care se efectuau cercetări cu privire la mai multe persoane faţă de care se efectuau cercetări pentru infracţiuni silvice.

Scurgerile de informaţii constau în împrejurarea că, conţinutul unor interceptări ar fi ajuns la cunoştinţa unui ofiţer D.G.A., pe nume CCCCCCC. care a avut acces la dosar. Aceste aspecte i-au fost aduse la cunoştinţă de către inculpatul A. după şedinţa anterior menţionată. Despre acest aspect cunoştea şi el, întrucât anterior acestei discuţii în timp ce nu se afla în unitatea de parchet, a fost sunat de jandarmul de la poartă care i-a comunicat faptul că un ofiţer D.G.A., dl. CCCCCCC. îl caută şi vrea să stea de vorbă cu procurorul de caz care avea în instrumentare dosarul cu infracţiunile silvice.

I-a comunicat jandarmului să-l conducă la procurorul de caz, dna procuror H.. Când s-a întors în unitate a avut o discuţie cu doamna procuror, întrebând-o de unde are cunoştinţă un ofiţer D.G.A. despre măsurile de supraveghere dispuse de procuror în cauză şi i-a arătat îngrijorarea cu privire la scurgerea de informaţii. Dna procuror i-a spus că a avut o discuţie cu acel ofiţer în biroul dânsei, i-a arătat conţinutul notelor de redare şi nu realiza nici dna procuror în biroul dânsei, i-a arătat conţinutul notelor de redare şi nu realiza nici dna procuror de unde cunoştea ofiţerul D.G.A. că se fac înregistrări în acea cauză.

Discuţiile purtate cu A. vizau chiar această situaţie şi acesta nu i-a cerut să intervină sau să dea o soluţie într-un anumit fel în dosarul respectiv. Din câte îşi aduce aminte, dl. Popa a afirmat cu acea ocazie că B. nu avea cum să fie vinovat de faptele pentru care era cercetat, spunând că este nevinovat. Apectele pe care le-a precizat astăzi în declaraţie, le-a menţionat şi în declaraţia dată la secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie, unde se fac cercetări cu privire la modul de efectuare a urmăririi penale de către procurori.

Înainte de a da declaraţia din 07 noiembrie 2014, procurorul anchetator a convenit cu el să facă menţiunea din declaraţia sa, citând:"la una dintre întâlniri îmi amintesc că A. mi-a cerut în mod expres să-l ajut dacă pot pe B., întrucât din discuţiile pe care le-a avut cu David, acesta i-ar fi relatat că nu este vinovat pentru niciuna dintre fapte." De asemenea, în legătură cu declaraţia din 21 octombrie 2014, nu-şi aminteşte ca dl. Popa să-i fi reproşat că a recurs la interceptarea comunicaţiilor telefonice în dosarul care-l privea pe B. "pentru a vedea legătura dintre el (Popa) şi B.".

De asemenea, nu-şi menţine menţiunea făcută în 21 octombrie 2014 prin care afirma că "prim procurorul A. a început să mă abordeze în legătură cu B., reproşându-mi că îl cercetam pe acesta în mod abuziv în scopul de a demonstra legătura dintre el (Popa) şi B." Îşi aminteşte de această discuţie prim procurorul Popa nu i-a reproşat că îl cerceta pe B. abuziv şi i-a spus că îl consideră nevinovat. Cu certitudine şi menţiunile referitoare la reproşurile adresate de prim procurorul Popa au fost inserate de către procurorul UUUUU..

În legătură cu cele două declaraţii de la parchet, a menţionat că anterior consemnării lor a avut discuţii prealabile cu procurorul de caz cu privire la conţinutul lor, iar înainte de a da declaraţia din 21 octombrie 2014, el personal i-a reproşat procurorului UUUUU. faptul că a fost depusă la dosar declaraţia sa din 07 octombrie 2014, condiţii în care a considerat că procurorul UUUUU. nu s-a ţinut de cuvânt, întrucât înainte de a semna declaraţia din 07 octombrie i-a promis că acea declaraţia nu va fi ataşată la dosarul cauzei, ci va fi trimisă la Inspecţia Judiciară în vederea constatării unei eventuale abateri disciplinare.

Întrebări formulate de dl. preşedinte DDDDDDD.: Dacă dosarul despre care a făcut vorbire era finalizat în 2013 la DNA Oradea şi ce calitate avea în respectivul dosar? Răspuns. Au fost cercetaţi, atât el, cât şi fratele său în dosarul menţionat, dar acesta era soluţionat în 2013 cu soluţie de clasare fără ca el să fie audiat. Singura persoană care mai era cercetată de DNA Oradea în 2014, era cumnata sa care nu a fost însă audiată în nicio situaţie nici până în prezent. Dosarul din 2013 avea ca obiect şantaj însă el nu avea nicio caliate, dar toţi martorii au fost întrebaţi cu privire la persoana sa.

După audiere, martorii îl căutatu şi îi spuneau că procurorul UUUUU. întreabă despre el. Starea de temere i-a fost creată de faptul că diverşi colegi îi transmiteau mesajul că procurorul UUUUU. afirmă în diferite cercuri că nu se lasă până nu îl arestează. Doreşte să precizeze de asemenea că a dat declaraţia din 07 octombrie 2014 la DNA ca urmare a înţelgerii pe care a avut-o cu procurorul de caz, UUUUU., în sensul că această declaraţie va ajunge la Inspecţia Judiciară în cadrul unei cercetări disciplinae faţă de inculpat.

Nu îşi explică cum ar fi putut ajunge această declaraţie de martor dintr-un dosar penal pe rolul Inspecţiei Judiciare. A precizat că declaraţia menţionată a dat-o şi sub imperiul unei stări de frică. Referitor la afirmaţia că procurorul UUUUU. i-ar fi cerut să instaleze tehnică de interceptare în biroul inculpatului Popa, a precizat faptul că el a refuzat din start această solicitare şi nici nu ştiu cum ar fi fost posibil ca el să instaleze această tehnică de interceptare.

Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului - intimat inculpat A.: Dacă martorul i-a relatat dnei procuror H. despre discuţia purtată cu A.? Răspuns: Nu mai îşi aduce aminte dacă i-a spus doamnei procuror H. că ar fi discutat cu dl. A.. Discuţia cu d-na H. s-ar fi limitat doar la scurgerea de informaţii. Dacă anterior declaraţiei din 21 octombrie 2014, martorul a avut o discuţie cu procurorul UUUUU. şi dacă răspunsul este în sens afirmativ în ce a constat această discuţie, respectiv aspecte relevante? Răspuns: Prealabil dării de declaraţie în ziua de 21 octombrie 2014, chiar în acea zi a avut o discuţie cu UUUUU. prian legat de conţinutul declaraţiei care o să-i fie luată, ocazie cu care i-a spus să nu mai insereze menţiunea din declaraţia din 07 octombrie referitoare la intervenţia dlui A. la el în legătură cu dosarele lui B., lucru cu care procurorul UUUUU. a fost de acord, după această discuţie a fost chemată în birou dna avocat a inculpatului Popa.

Întrebare: Dacă la declaraţia din 07 octombrie au participat avocaţi? Răspuns: Nu. Dacă martorul după data de 28 octombrie 2014, a mai purtat discuţii cu procurorul UUUUU. sau dacă a dat declaraţii? Răspuns: Nu a mai dat declaraţii. A purtat discuţii cu dl procuror UUUUU., dar nu despre inculpatul A.. Întrebare: Când a aflat martorul că A. este vizat în anumite dosare de către DNA? Răspuns: Din câte îşi aminteşte, în vara anului 2014, când a discutat despre acea notă informativă din care rezulta că dl. Popa face obiectul unor investigaţii.

Întrebare: Dacă martorul a primit rechizitoriul privind pe A., nesemnat, înainte de trimiterea în instanţă şi de la cine? Răspuns: A primit rechizitoriul pe adresa sa de e-mail de la ziarista EEEEEEE. care îl primise la rândul său, din spusele ei, de la procurorul UUUUU., dar nu poate să-li aducă aminte data, îl poate lista după e-mailul său şi, rechizitoriul era nesemnat. Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public: Întrebare: Dacă menţiunile din declaraţia din 21 octombrie 2014, referitoare la cele două reproşuri au fost inserate de procurorul UUUUU.? Răspuns:

Nu-şi aminteşte dacă au fost inserate de procurorul UUUUU.. Întrebare: Dacă nu poate spune martorul că procedura de audiere de la parchet de audiere a martorului este similară cu cea de la instanţă, în sensul dictării celor afirmate de către procuror grefierului din cadrul parchetului? Răspuns: La declaraţia din 21 octombrie 2014, în biroul procurorului era şi un grefier, iar la momentul luării declaraţiei, procurorul dicta grefierului ceea ce el afirma. Întrebare: Dacă la momentul audierii l-a auzit pe procuror dictând grefierului despre acele reproşuri? Răspuns:

Nu mai reţine. A precizat că dl. UUUUU. ştia de la început că dl. Popa nu a intervenit la el şi de aceea cred că i-a cerut să poarte o discuţie cu acesta în care să-l provoace referitor la o posibilitate de soluţionare favorabilă a cauzei. Întrebare: Dacă martorul după consemnarea declaraţiei din 21 octombrie 2014, a citit declaraţia? Răspuns: Da, însă nu am asistat la obiecţiunile făcute de către avocat cu privire la acea declaraţie. Întrebare: Dacă martorul la momentul citirii declaraţiei din 21 octombrie 2014 nu i-au sărit în evidenţă cele două reproşuri consemnate de către procuror? Răspuns:

Este posibil să fi perceput acea consemnare privind reproşul ca urmare a discuţiei cu A. referitor la scurgerile de informaţii şi să nu fi fost atent la nuanţa reproşului. Întrebare: Dacă martorul este în prezent cercetat în vreun dosar şi în caz afirmativ, la ce unitate de parchet sau instanţă şi obiectul dosarului? Răspuns: În prezent nu este cercetat de procurorul UUUUU. în nicio cauză. A fost trimis în judecată în anul 2015 pentru 24 de infracţiuni de corupţie de către procurorul UUUUU.. S-a dispus achitarea în primă instanţă cu privire la 17 infracţiuni, cu privire la 6 infracţiuni s-a dispus clasare şi, în prezent, are un dosar care se află în apel pentru luare de mită la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrebare: Dacă martorul cunoaşte că A. a fost audiat în calitate de martor, în care are calitatea de inculpat? Răspuns: Da, A. a fost audiat în calitate de martor cu privire la dosarele pe care le avea denunţătorul din cauza sa pe rolul parchetului.

Martora H. a fost audiată la data de 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, la audiere participând şi doamna avocat KKKKK. din partea inculpatului A., declaraţie aflată în filele x şi în care a menţionat că este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş unde îşi defăşoară activitatea cu preponderenţă pe sectorul de supraveghere a cercetărilor penale. În perioada 2011 până în prezent a avut în lucru 3 dosare penale în care a fost cercetat numitul B., după cum urmează: În dosarul penal nr. x/2011 în care în data de 24 ianuarie 2014 a întocmit rechizitoriul, B. fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire, cu privire la acesta dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală;

În dosarul penal nr. x/2013, în care B. este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de instigare la tăiere fără drept de arbori şi instigare la furt silvic, nefinalizat până în prezent; În dosarul penal nr. x/2013, în care numitul B. este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt silvic, de asemenea dosarul aflându-se în lucru. În primul dosar penal, respectiv nr. 1233/P/2011, B. a făcut obiectul unui mandat de supraveghere tehnică, fiindu-i interceptate convorbirile telefonice pe o durată de 30 de zile, în dosarul nr. x/2013 acestuia i-au fost interceptate comunicaţiile telefonice 4 luni, iar în ultimul dosar nr. x/2013 acestuia i-au fost interceptate convorbirile pentru o durată de 30 de zile.

Din exploatarea materialelor rezultate în urma autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice au rezultat mai multe discuţii telefonice între A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi numitul B., persoana cercetată în cauză. A precizat că în dosarul nr. x/2011 nu au existat note de redare privind discuţii dintre cei doi, însă procedând personal la ascultarea tuturor discuţiilor telefonice interceptate a constatat că între A. şi B. au existat contacte telefonice, existând zile în care aceştia discutau de mai multe ori.

În cazul celor două dosare penale a primit mai multe note de redare privind discuţii telefonice dintre persoanele mai sus menţionate. Din conţinutul discuţiilor telefonice a constatat că între aceştia există o relaţie de prietenie. La începutul anului 2013, la Ocolul Silvic Dobreşti, s-a desfăşurat un control al Direcţiei Silvice Bihor, în urma căruia s-a formulat plângere penală împotriva mai multor funcţionari din cadrul Ocolului Silvic, iar în cuprinsul raportului apare făcută menţiunea privind deţinerea de către S.C.

SSSS. S.R.L., în care B. are calitatea de asociat, a unui utilaj destinat scoaterii arborilor din rădăcini, în contextul în care în actul de control s-a reţinut că o mare parte a prejudiciului a fost cauzat printr-o astfel de modalitate. De asemenea, în cuprinsul actului de control s-a reţinut existenţa cioatelor nemarcate, rezultate în urma tăierilor ilegale, situate în imediata apropiere a partilor în care firmele administrate de B. ori de soţia acestuia exploatau material lemnos. A arătat că a fost desemnată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş să întocmească situaţia privind cauzele mai vechi de 1 an de la prima sesizare şi mai vechi de 6 luni de la începerea urmăririi penale, iar prima informare în care a fost cuprins dosarul penal în care era cercetat B. a fost informarea din 17 decembrie 2012, ulterior cauzele în care acesta era cercetat fiind menţionate şi în informările din 28 martie 2013, 27 iulie 2013, 27 septembrie 2013 şi 18 decembrie 2013, toate înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Până în prezent nu a fost stabilit prejudiciul cauza de numitul B. în dosarul penal nr. x/2013, iar în dosarul penal nr. x/2013, potrivit actului de sesizare prejudiciul este în sumă de 41.604,76 RON, reprezentând contravaloarea unui volum de 154,96 mc provenind de la 238 arbori tăiaţi fără drept. La un moment dat a avut o discuţie cu ofiţerul de poliţie DDDDD. care a lucrat în două dintre dosarele aflate la ea în supraveghere şi care face parte din echipa de fotbal a IPJ Bihor, care i-a relatat că B. ar fi sponsorizat unele deplasări în străinătate ale echipei de fotbal, iar la una dintre aceste deplasări între participanţi a fost şi A..

Doamna avocat KKKKK. din partea inculpatului A. a formulat obiecţiuni olografe în sensul că: martora H. nu a depus jurământul religios şi nici declaraţia solemnă, dar în cuprinsul declaraţiei se face menţiunea că acest lucru s-a realizat; obiectul cauzei îl constituie "comiterea infracţiunii de şantaj comisă de A.", dar relatările martorei nu au nicio legătură cu vreo infracţiune de şantaj, d-na procuror făcând declaraţii în legătură cu activitatea 360/P/2013 şi 1042/P/2013, dosare care nu fac obiectul cercetărilor din dosarul nr. x/2013; martorei nu i s-a adus la cunoştinţă obiectul cauzei, faptele sau împrejurările de fapt în legătură cu care urmează a fi audiată în calitate de martor, încălcându-se astfel dispoziţiile legale cu privire la ascultarea martorilor, obiectul şi limitele declaraţiei martorului, prevăzute de art. 116 C. proc. pen. au fost încălcate dispoziţiile art. 122 C. proc. pen., martora nefiind lăsată să declare tot ce ştie în legătură cu faptele şi împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propuse, declaraţia fiind dictată grefierei de către procuror.

Tot în cursul urmăririi penale, martora H. a dat o completare a declaraţiei iniţiale la data de 21 octombrie 2014, la audiere asistând avocat KKKKK., din partea inculpatului A., declaraţie aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet în care a relatat că îşi aminteşte că în vara anului 2013 a avut o discuţie cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, NN., care i-a relatat că are cunoştinţă despre faptul că numitul B. este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, cunoscând inclusiv faptul că îi sunt interceptate convorbirile telefonice. Întrucât în perioada respectivă B. făcea obiectul unor autorizaţii de interceptare a discutat cu NN. despre posibilităţile de scurgere a informaţiilor din dosar. Astfel, a luat în calcul că B. fusese audiat anterior la poliţie în primul dosar penal, cel constituit în anul 2011, însă a discutat şi despre fatpul că în informările care le trimitea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor făcea referire şi la numele persoanelor cercetate, existând astfel posibilitatea ca A. să fi observat că B. face obiectul unor dosare penale aflate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar de aici să deducă faptul că lui B. i-ar putea fi interceptate convorbirile telefonice. Ulterior, din septembrie 2013 în cuprinsul inofrmărilor pe care le întocmea periodic şi le înainta Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu a mai făcut referire la numele persoanelor cercetate. A declarat că în prima perioadă de timp în care a avut interceptări cu privire la B., respectiv îneputul anului 2013, au fost intereptate mai multe discuţii relevante în cauză, însă ulterior discuţiile pe care acesta le avea cu diferite persoane nu au mai fost chiar atât de directe şi relevante. Alte aspecte legate de obiectul cauzei nu cunoaşte.

Doamna avocat KKKKK., din partea inculpatului A. a formulat obiecţiuni olografe, în sensul: completarea declaraţiei s-a realizat în urma discuţiilor private dintre martora H. şi procuror, discuţii la care nu a asistat, fiind chemată ulterior pentru o completare de declaraţie; au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la audierea martorului, prevăzute de art. 122 C. proc. pen., dispoziţiile referitoare la obiectul şi limitele declaraţiei martorului, art. 116 C. proc. pen.

Martora H. a fost audiată de prima instanţă la data de 2 noiembrie 2016, declaraţie aflată la dosar primă instanţă în care a menţionat că este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, iar la momentul de faţă este în concediu pentru îngrijirea copilului. Îşi menţine declaraţia dată la 21.10.2014 cu completările ulterioare. Instrumentând dosarele referitoare la inculpatul B. a remarcat că au existat discuţii între acesta şi inculpatul A., însă aceste discuţii nu priveau dosare penale. A arătat că nu a avut niciun fel de discuţii cu A. cu privire la inculpatul B.

şi nici nu a fost influenţată în ceea ce priveşte modul de soluţionare, nici de acesta şi nici de prim procurorul de atunci al unităţii. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă a existat vreo scurgere de informaţii şi dacă s-a discutat despre acest lucru cu şefii ierarhic superiori? Răspuns: Scurgerea de informaţii despre care se vorbeşte se referă la faptul că inculpatul A. avea cunoştinţă de existenţa unor dosare instrumentate la Parchetul Beiuş pe numele inculpatului B. şi probabil a dedus că se desfăşoară anumite acte de urmărire penală împotriva lui, iar aceste afirmaţii ar fi ajuns prin intermediul informărilor periodice trimise la Parachetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu privire la cauzele mai vechi de 1 an şi în aceste informări au fost trecute numerele dosarelor, numele inculpaţilor, motivele pentru care durează aceste cercetări.

Întrebare instanţă: Dacă aţi avut discuţii cu numitul DDDDD.? Răspuns: A arătat că a avut o discuţie cu numitul DDDDD., care este ofiţer de poliţie şi a efectuat unele acte de cercetare penală în dosarle privind pe inculpatul B., că a avut o deplasare cu echipa de fotbal a IPJ-ului în Ungaria, deplasare la care au participat şi inculpatul A. şi inculpatul B. în calitate de sponsor şi s-au făcut şi nişte cumpărături, iar contravaloarea produselor a fost achitată cu cardul de inculpatul B., însă nu cunoaşte dacă ulterior l-a despăgubit numitul A. pe inculpatul B., aspecte pe care le cunoaşte din relatările numitului DDDDD..

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cum s-a realizat sesizarea organelor de urmărire penală faţă de inculpatul B.? Răspuns: Primul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării organelor de poliţie, al doilea dosar din oficiu, iar al treilea dosar la sesizarea organelor silvice. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Ce soluţii aţti dispus în cele trei dosare faţă de inculpatul B.? Răspuns: În primul dosar instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu, iar prin aceasta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.. A arătat că în al doilea şi al treilea dosar, pe care nu le-am finalizat, din auzite ştie că s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă vi s-a solicitat de către fostul şef sau de către inculpatul A., ca pe cele trei dosare privind pe inculpatul B. să le instrumentaţi într-un anumit fel, să planificaţi urmărirea penală într-o anumită manieră? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă informările periodice vizau toate dosarele sau numai o parte din dosarele care îl vizau pe numitul B.? Răspuns: Toate dosarele. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: În ce context a fost nevoie să vi se ia un supliment de declaraţie în aceeaşi zi? Răspuns:

Cu ocazia declaraţiei dată la DNA, procurorul nu a întrebat-o dacă vrea să mai spună şi alte lucruri relevante despre cauză, însă ulterior, înainte de a ieşi din birou, l-a întrebat pe dânsul dacă numitul NN. a arătat anumite aspecte despre cauză, iar procurorul s-a uitat întrebător la ea şi i-a spus despre acea discuţie pe care o cunoştea despre NN., respectiv că numitul A. avea cunoştinţă despre anumite interceptări referitoare la inculpatul B.. Imediat după ce i s-a luat acea completare la declaraţie, procurorul DNA l-a sunat pe numitul NN.

şi, din câtre cunoaşte, i s-a luat şi dânsului un suplimente de declaraţie. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă apărătorul inculpatului A. a asistat la discuţia dintre dvs şi procurorul DNA după încheierea declaraţiei? Răspuns: Când a discutat despre problema arătată mai sus, nu a fost prezent, însă a fost prezent când s-a consemnat declaraţia şi a asistat şi atunci când a arătat procurorului să facă rectificările necesare pentru a se realiza o consemnare corespunzătoare, corectă. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.:

Dacă apărătorul inculpatului a formulat obiecţiuni cu ocazia acestor declaraţii? Răspuns: Apărătorul inculpatului nu a formulat obiecţiuni verbal, sau cel puţin nu îşi aduce aminte, ci doar la finalul declaraţiei a spus că doreşte să depună obiecţiuni, iar procurorul i-a spus că are această posibilitate de a le depuse în scris: Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă poliţistul ZZZZZZ. cunoştea de efectuarea interceptărilor? Răspuns: Poliţistul, care făcea parte din structura DGA şi care i-a fost prezentat de fostul prim procuror NN., a avut acces la anumite documente din primul dosar instrumentat pe numele lui B., acest lucru efectunându-se la solicitarea numitului NN., care i-a arătat că acest poliţist face anumite cercetări privind activitatea firmelor aparţinând numitului B..

Numitul NN. i-a solicitat efectuarea unei copii de pe un CD care conţinea listinguri telefonice, însă ea nu a fost de acord cu acest lucru şi cât a fost dosarul în posesia sa, acest lucru nu s-a efectuat. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă această modalitate a fost una legală de a accesa dosarul de către poliţistul ZZZZZZ.? Răspuns: În opinia sa, a procedat în mod corect, nu vede ce impediment ar fi existat în acest schimb de informaţii, întrucât şi poliţistul le-a oferit documente şi informaţii cu privire la inculpatul David la rândul lui, iar ea nu i-a permis decât accesul vizual la anumite documente şi toată problema a existat mai mult la nivelul informaţional, de discuţii.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: dacă aţi sesizat şi dvs. articolul din "FFFFFFF." cu privire la inculpatul B.? Răspuns: Posibil să fi citit acel articol, dar nu mai ţine minte conţinutul A arătat în completre că fostul prim procuror NN., după declaraţia pe care a dat-o la DNA i-a reproşat că a spus şi ce i-a spus fratele său, DDDDD..

Martora H. a fost audiată şi de către instanţa de apel, la data de 26 septembrie, declaraţie aflată la filele x în vol. IV dosarul Înaltei Curţi, în care a arătat că menţine declaraţiile date, atât în faţa Curţii de Apel Timişoara la 02 noiembrie 2016, cât şi pe cea dată la parchet în 21 octombrie 2014, în care a spus adevărul şi pe care le-a dat de bunăvoie. Nu are de făcut precizări în afara celor care au fost consemnată în declaraţiile date. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului-intimat inculpat A.:

Dacă martora cunoaşte că ar mai exista şi alte informări cu excepţia celor precizate în declaraţia din 21 octombrie 2014, la parchet? Răspuns: Poate să precizeze că acele informări se făceau trimestrial şi din momentul în care a avut suspiciuni cu privire la faptul de unde se cunoaşte de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, nu a mai specificat în informările întocmite numele persoanei crecetate, tocmai pentru acest motiv, ca să nu se mai cunoastă la nivelul parchetului ce persoane cercetează noi în dosare mai vechi de 1 an.

În toate celelalte informări anterioare a trecut numele şi prenumele persoanelor cercetate, iar la momentul de faţă nu are de undesă ştiu câte informări au conţinut numele şi prenumele numitului B., dar cu sigurnaţă numele au fost trecute în informări de la data la care dosarul respectiv a depăşit durata de 1 an. Întrebare: Dacă martora menţine precizarea făcută în una dintre declaraţii cu privire la deplasarea lui A. în Ungaria cu echipa de fotbal? Răspuns: Din moment ce e consemnată în declaraţie o menţin. A precizat că nu ea i-a însoţit în Ungaria, a aflat acea împrejurare de la o altă persoană care a fost cu A.

în Ungaria cu echipa de fotbal? Răspuns: Din moment ce e consemnată în declaraţie, o menţine. A precizat că nu ea i-a însoţit în Ungaria, a aflat acea împrejurare de la o altă persoană care a fost cu A. în Ungaria. Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public: Dacă martora a discutat cu un ofiţer D.G.A. ZZZZZZ.? Răspuns: Dl. ZZZZZZ. s-a prezentat la prim procurorul Parchetului de pe lângă Jud. Beiuş, NN., ea fiind chemată în biroul prim procurorului unde i s-a spus cine este domnul respectiv şi din discuţiile purtate jos, a dedus că dl.

ZZZZZZ. ştia despre faptul că B. este cercetat, precum şi faptul că s-au luat anumite măsuri de supraveghere tehnică. Da, a avut şi ea discuţii cu acel ofiţer, acesta fiind interesat să facă anumite verificări, cercetări cu privire la activitatea infracţională pe care B. ar desfăşura-o în zona Dobreşti, respectiv tăiere ilegală de arbori. A reţinut că i-a prezentat nişte documnete privind societăţile comerciale pe care B. le deţinea sau era administrator, ori asociat, chiar şi o înregistrare video din zona Dobreşti în care apăreau cioatele arborilor tăiaţi, sau scoate din pământ.

Unde au fost purtate aceste discuţii, jos în biroul prim procurorului? Răspuns: Au fost purtate discuţii şi jos şi la ea în birou.

Martorul TT. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, la data de 21 octombrie 2018, aflată în filele x la care a asistat şi doamna avocat KKKKK. din partea inculpatului A., a arătat că locuieşte efectiv în localitatea Dobroeşti, iar pe B. îl cunoaşte încă de la şcoală, iar acesta are mai multe firme care se ocupă cu exploatarea materialului lemnos. A cunoscut faptul că, în cursul anului 2013 au avut loc controale la Ocolul Silvic Dobreşti, în urma cărora au fost constituite mai multe dosare penale, iar din discuţiile din comunitate a aflat că ar fi implicat şi B. Acesta era perceput în comunitatea locală ca fiind un apropiat şi un protejat al prim-procurorului A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Pe A. nu îl cunoaşte personal decât din vedere, întrucât l-a văzut de mai multe ori în ultimii ani, respectiv de câteva ori pe lună, în localiatea Dobreşti, în compania lui B.. În urmă cu aproximativ un an, a avut o discuţie cu B., în cadrul cărie, acesta i-a spus că dacă are orice fel de probleme de natură penală poate să-l ajute, întrucât este prieten foarte bun cu prim-procurorul A.. Alte aspecte legate de obiectul cauzei nu cunoaşte. Doamna avocat KKKKK., din partea inculpatului A. a avut obiecţiuni olografe cu privire la declaraţia luată martorului, în sensul că: martorul nu a depus nici jurământ, nici nu a făcut o declaraţie solemnă; nu a fost încunoştinţat despre obiectul, faptele sau împrejurările în legătură cu care urmează a fi audiat.

Acelaşi martor în declaraţia dată în faţa primei instanţe la data de 6 septembrie 2016, aflată la filele x în vol. V dosarul primei instanţe a arătat că a dat declaraţie în cursul urmăririi penale la DNA Oradea, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. A arătat că nu-şi aduce foarte bine aminte de discuţiile respective şi de aceea nu poate să răspundă dacă îşi menţine sau nu declaraţiile. A fost întrebat dacă l-a văzut pe numitul A. în localitatea Dobreşti, iar răspunsul său este afirmativ, el văzându-l o dată într-un local în compania mai multor persoane, însă nu mai ţine minte identitatea acestora.

Nu mai ţine minte dacă era prezent şi incupatul B. la masă. L-a văzut pe dânsul, având în vedere că el era prezent în localul respectiv. A menţionat că a fost coleg de clasă cu numitul B. şi l-a cunoscut din această împrejurare, însă nu are alte tangenţe cu acesta. Nu cunoaşte de prietenia numitului A. cu numitul B.. Ştie că inculpatul B. are societăţi comerciale care aveau ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos şi nu cunoaşte să fi avut probleme cu alţi concurenţi sau cu legea. Întrebare pusă de procuror:

Dacă ştiaţi care este funcţia lui A. când l-aţi văzut pe acesta? Răspuns: Nu, doar că se numeşte A.. Întrebare pusă de procuror: Dacă vă menţineţi afirmaţia dată în cursul urmăririi penale potrivit căreia aţi arătat că inculpatul B. era protejatul procurorului A.? Răspuns: Îşi menţine această declaraţie iar aspectul respectiv îl cunoaşte din nişte discuţii, însă nu-şi aduce aminte de persoanele cu care a discutat aceste aspecte. Întrebare pusă de procuror: Dacă vă menţineţi afirmaţia că "B. mi-a spus că dacă are orice fel de probleme de natură penală poate să mă ajute deoarece este prieten foarte bun cu A."? Răspuns:

Nu mai cunoaşte exact conţinutul discuţiei întrucât era sub influenţa băuturilor alcoolice, într-un bar. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: În ce modalitate aţi fost citat la DNA Oradea? Răspuns: Nu-şi aduce aminte. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă ştiţi cum aţi ajuns la sediul DNA Oradea? Răspuns: Nu-şi aduce aminte. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă în ziua respectivă aţi mai dat o declaraţie de martor la Curtea de Apel Oradea? Răspuns: Nu-şi mai aduce aminte. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.:

Dacă a desfăşurat activităţi de exploatarea lemnului? Răspuns: Este angajat în calitate de inginer la o firmă de exploatarea lemnului, respectiv GGGGGGG. din Dobreşti, respectiv şi la HHHHHHH. S.R.L. din Dobreşti. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Cine este patronul societăţii? Răspuns: La GGGGGGG. este IIIIIII., iar la HHHHHHH. JJJJJJJ.. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă aţi exploatat personal material lemnis în perioada 2013? Răspuns:A avut o firmă care se ocupa de exploatarea lemnului, care a intrat în faliment, însă nu mai ştie în ce an a intrat în faliment.

Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă la vremea respectivă l-aţi perceput pe B. ca fiind un concurent pe piaţa locală. Răspuns: Da, era într-o situaţia de concurenţă. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.? În ce relaţii vă aflaţi cu numitul KK.? Răspuns: Se cunoşteau, iar în perioada când a avut firma KKKKKKK. a colaborat împreună. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă aţi avut probleme de natură penală în anul 2013, vreun dosar penal deschis la parchet pe numele dvs? Răspuns: Nu-şi aduce aminte. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.:

Care sunt relaţiile dintre inculpatul B. şi martorul KK.? Răspuns: Nu ştie. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă aţi fost condus de ofiţerul DGA, numitul ZZZZZZ., de la Curtea de Apel Oradea la sediul DNA Oradea? Răspuns: Nu.

Martorul TT. a fost audiat şi de către instanţa de apel la data de 26 sepembrie 2019, declaraţie aflată la fila x în vol. IV dosarul Înaltei Curţi, a arătat că în legătură cu declaraţia din 06 septembrie 2016 de la Curtea de Apel Timişoarea ceea ce a menţionat referitor la discuţia sa cu B. a fost purtată într-un bar şi se afla în stare de ebrietate. În legătură cu declaraţia din 21 octombrie 2014 nu este sigur în ceea ce a declarat legal de discuţia cu David. Nu cunoaşte despre A. nimic decât ce a aflat la Timişoarea şi nu ştie dacă între Popa şi David există o relaţie de prietenie.

Martorul KK. a fost audiat în cursul urmăririi penale la data de 21 octombrie 2014, asistând şi doamna avocat KKKKK. din partea inculpatului A., declaraţia acestuia aflându-se la dosar parchet şi în care a arătat că este asociat şi administrator la S.C. LLLLLLL. S.R.L., având ca principal obiect de activitate efectuare de construcţii şi exploatare forestieră. Îl cunoaşte pe B. de perste 20 de ani, acesta în ultimii ani fiind administratorul firmei SSSS. S.R.L., societate ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul exploatării masei lemnoase.

Cam de aproximativ doi ani de zile se discuta în anturajul pe care îl frecventează, respectiv în mediul oamenilor de afaceri din zonă, că david Alin are probleme de natură penală, fiind cercetat pentru sustragerea de material lemnos din pădurile din zona localităţii Topa. Numitul B. era cunoscut în mediul lor ca fiind un prieten apropiat al prim-procurorului A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. B. discuta în sensul că A. frecventa cabana de vânătoare a acestuia situată în zona localităţii Dobreşti. Acesta era perceput în mediul de afaceri din zonă ca fiind un protejat al prim procurorului A., discutându-se faptul că au fost împreună în câteva rânduri în străinătate cu echipa de fotbal a IPJ Bihor, aceste ieşiri în străinătate fiind sponsorizate şi de către B.

De asemenea se discuta faptul că numitul B. i-ar fi făcut cadou prim procurorului A. un autoturism marca xl x, care era folosit de numita Q. soţia de la acea vreme a prim procurorului. Numitul B. scotea în evidenţă şi se lăuda atât faţă de oamenii de afaceri din zonă, inclusiv faţă de acesta, cât şi în relaţionarea cu instituţiile cu care interacţiona spre exemplu Ocoalele Silvice, cu relaţia pe care o avea cu prim procurorul A.. Pe el personal prim procurorul A. chiar l-a atenţionat la un moment dat că va avea de suferit dacă va intra în conflict cu B.

A declarat că mai mulţi primari din zonă l-au abordat întrebându-l ce are prim procurorul A. cu el deoarece acesta le-ar fi reproşat că relaţionează cu el, toate acestea în contextul în care numitul B. Alte aspecte legale de obiectul cauzei nu cunosc. Doamna avocat KKKKK., din partea inculpatului A. a făcut obiecţiuni olografe, în sensul că: martorului nu i-a fost adus la cunoştinţă obiectul cauzei, faptele şi împrejurările în legătură cu care urmează a fi audiat, încălcându-se astfel prevederile art. 116 C. proc. pen.: obiectul probaţiunii a fost consemnat ca fiind "infracţiunea de trafic de influenţă", faptă care nu se regăseşte în cuprinsul procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirilor din 02.10.2014; martorul nu a depus jurământul, dar în declaraţii este menţionat că ar fi jurat;

în calitate de apărător ales nu a participat la audierea "preliminară", martorul fiind adus de ofiţerul DGA - ZZZZZZ.; declaraţia martorului a fost dictată de către procuror, încălcându-se flagrant dispoziţiile art. 122 alin. (2) C. proc. pen., conform căruia "martorul este lăsat să declare tot cee ce ştie în legătură cu faptele şi împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus"; în prezenţa sa, apărător ales al inculpatului, martorul nu a făcut nici un fel de declaraţii.

Martorul KK. nu a putut fi audiat în primă instanţă, deşi au fost făcute numeroase demersuri (înclusiv aplicarea unei amenzi judiciare) în vederea aducerii în faţa insanţei şi audierii acestuia. La instanţa de apel, în procesul-verbal de neexecutare a mandatului de aducere privind pe martorul KK. se consemnează că acesta are afecţiuni medicale, respectiv prezintă insuficienţă renală, neputând fi transportat, la care au fost ataşate şi acte medicale, iar reprezentantul Ministerului Public a precizat că renunţă la audierea acestuia şi nu mai insistă în audierea acestuia, apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A. precizând că poate renunţa la audierea acestuia, Înalta Curte, după deliberare a luat act de poziţia exprimată de reprezentantul Ministerului Public, în sensul că renunţă la audierea martorului MMMMMMM., probă încuviinţată de instanţă, faţă de imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei probe testimoniale care rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Martorul JJ. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 17 octombrie 2014 aflată la dosar parchet a arătat că în perioada 2005-2013 a lucrat ca agent de poliţie la Sercviciul Regim Permis de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bihor. În aceeaşi perioadă de timp a fost căsătorit cu NNNNNNN., fiica fostului ofiţer de poliţie OOOOOOO., iar prin intermediul fostului său socru, a cunoscut foarte mulţi oameni, printre care şi pe dl. prim procuror A.. Referitor la autoturismul x înmatriculat în prezent sub numărul BH-54RRR a declarat că în vara anului 2011 a fost contactat de dl. procuror A. care i-a spus că şi-a cumpărat o maşină din străinătate şi vrea să şi-o înmatriculeze cât mai repede, inducându-i şi numărul preferenţial de înmatriculare pe care îl doreşte.

Cu aceeaşi ocazie, dl. A. i-a prezentat cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmtriculare din Germania (autoturismul fiind achiziţionat din import), iar el i-a indicat documentele care îi mai sunt necesare pentru a putea înmatricula autoturismul. Nu reţine cu precizie unde a avut loc discuţia cu dl. A. referitor la autoturismul x menţionat, dar îşi aminteşte că în perioada respectivă dl. A. l-a chemat odată cu el la birou. La un timp oarecare de la discuţia respectivă, dl. A. l-a căutat la sediul Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Bihor şi i-a adus dosarul pentru înmatricularea autoturismului x.

A verificat documentele şi atunci a văzut că, potrivit facturii ataşate, autoturismul x a fost cumpărat nu de dl. A. ci de o firmă din Dobreşti, firmă al cărui certificat de înmatriculare nu era depus la dosar. I-a spus acest lucru dlui A., iar el a sunat pe cineva să-i aducă documentul lipsă. La scurt timp, la sediul serviciului s-a prezentat un bărbat pe care îl recunoaşte ca fiind B., care era menţionat şi în delegaţia depusă la dosarul de înmatriculare şi pe care îşi aminteşte că îl văzuse cu câteva zile mai devreme la sediul SRPCIV Bihor pentru înmatricularea unui autovehicul de transport lemne.

După completarea dosarului cu documentul lipsă, a înmatriculat autoturismul x sub nr. BH-11RVP, iar cartea de identitate a vehiculului (cu menţiunele de înmatriculare), dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare şi plăcile cu numărul de înmatriculare le-a predat efectiv dlui A.. La câteva zile de la înmatricularea autoturismului x sub numărul BH-11RVP, dl. A. l-a sunat şi l-a întrebat ce documente îi sunt necesare pentru schimbarea numărului de înmatriculare, întrucât vrrea să plece în concediu. Nu după mult timp (o zi sau două) dl.

A. s-a prezentat din nou la sediul SRPCIV Bihor, însoţit de B. şi a adus documentele necesare schimbării numărului de înmatriculare al autoturismului x, operaţiune care a fost efectuată imediat, autovehiculul fiind reînmatriculat sub numărul BH-75NRN. Ca şi prima dată, cartea de identitate a vehiculului, dovada înlocuitoare şi plăcile cu numărul de înmatriculare i le-a predat direct dlui A.. În toamna anului 2011, a văzut-o pe dna Q., soţia dlui A., conducând autoturismul x de culoare albă, care însă avea deja al treilea număr de înmatriculare.

Precizez că în anul 2011, a locuit în Oradea pe str. x, iar pe doamna Q. am văzut-o frecvent în zona respectivă pentru că este directoarea Agenţiei PPPPPPP. de la intersecţia străzilor PPPPPP. cel Mare şi Transilvaniei, care este situată în apropierea fostei sale locuinţe. Deşi autoturismul x era înmatriculat sub alt număr este convins că este vorba de acelaşi autovehicul pentru că în Oradea sunt foarte puţine din această marcă, tip şi culoare, iar prin natura profesiei le cunoaşte. Nu ştie în ce împrejurări a fost înmatriculat autoturismul x sub numărul BH-54RRR, fiindcă operaţiunea nu a fost efectuată de el.

A precizat că, în mod uzual, el a lucrat la compartimentul de examinări autor, dar în luna iulie 2011, când au fost făcute primele două operaţiuni de înmatriculare, era în refacere după o operaţie la şold, la ambele picioare şi aşa a lucrat la compartimentul de înmatriculări. În toamna anului 2011, după ce s-a refăcut a afost mutat din nou la examinări auto şi, probabil, de aceea dl. A. nu a mai apelat la el.

Martorul JJ. nu a putut fi audiat la prima instanţă, deşi s-au făcut toate demersurile de a se prezenta, acesta răspunzând instanţei de mai multe ori că nu se poate prezenta în instanţă decât în anumite perioade, fiind angajat la muncă în Germania, iar prima instanţă la termenul din 4 ianuarie 2018 a făcut aplicarea art. 383 din C. proc. pen., audierea acestuia nemai fiind posibilă, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la filele x în vol. XI dosar prima instanţă.

Totodată, instanţa de apel a dispus citarea martorului JJ. cu mandat de aducere pentru a fi audiat la termenul din 21 noiembrie 2019, însă în procesul-verbal de neexecutare a mandatului se menţionează că acesta lucrează în Germania şi nu se poate prezenta în faţa Înaltei Curţi, în vederea audierii, întrucât nu beneficiază de concediu pentru a veni în ţară, iar în situaţia în care ar veni fără acordul angajatorului şi-ar pierde locul de muncă.

La acelaşi termen menţionat, reprezentantul Ministerului Public a precizat că martorul JJ. a fost propus de parchet şi că înţelege să renunţe la audierea sa, solicitând instanţei să nu mai insiste în audierea acestuia, apăraătorul ales al apelantului intimat inculpat A. a precizat că poate renunţa la audierea acestuia, iar după deliberare, Înalta Curte a luat act de poziţia exprimată de reprezentantul Ministerului Public, în sensul că renunţă la audierea martorului, faţă de imposibilitatea obiectivă de administrare a acestei probe testimoniale, care rezultă din înscrisul aflat la dosarul cauzei, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul arătat, aflată la filele x în vol. V dosarul Înaltei Curţi.

În notele de redare ale unor convorbiri telefonice purtate între inculpatul A. şi B. la data de 31.10.2013, 10.03.2014, 26.03.2014, 29.04.2014, aflate la filele x;149-150;170 în vol. VIII dosar parchet s-au consemnat discuţiile purtate între aceştia astfel:

"A.: Da’ ce faci, domnu’? QQQQQQQ.: Pe la Meziad îs, pe aici, pe unde nu prea am semnal. A.:Pe unde eşti? QQQQQQQ.: La Meziad, Meziad. A.: Da’ ce faci pe acolo? QQQQQQQ.: D-apoi, ce ştiu eu? Pe la cumnatu-meu, pe aici. A.: Na, bine. Te-ai grăbit tare mult, zic. Hm? QQQQQQQ.: Da, că trebuia să vin neapărat pe la BINŞ. A.:Îhî!Îhî!Na, bine, QQQQQQQ.! Poate venim pe la sfârşit de săptămână acasă. Tu eşti pe acasă? QQQQQQQ.: În principiu, da. Ne auzim. Poate ajung după-masă prin oraş. Eventual, îţi dau un…ţâr să ieşim… A.:

Na, bine. Hai să bem un suc. Îhî! Bine. QQQQQQQ.: Na, bine. Hai, că vorbim. A.: Na, bine, QQQQQQQ.: Na!Ciao!Ciao! QQQQQQQ.: Ciao! (31.10.2013) QQQQQQQ.: Eventual, te mai sun mâine, dacă vin în oraş? A.: Mâine, QQQQQQQ., că azi, amu, nu mai e. QQQQQQQ.: Şi ne vedem. A.: Îhî" Da. QQQQQQQ.: …[neinteleigibil]…suni pe RRRRRRR., pe ălă. A.: Ce zici? QQQQQQQ.: Dacă poţi să-l suni pe RRRRRRR., pe ălă! A.: A! Aha! Da. Bine. QQQQQQQ.: Dacă apuci. Da’ ne auzim. Bine. Mai vorbim A.:Na, bine" Bine, QQQQQQQ.! QQQQQQQ.:Na, bine! Na! Ciao"(10.03.2014) A.:

Alo! QQQQQQQ.: Salut, domnu’! A.: Ce faci’ domnu’? QQQQQQQ.: Da’ p-aici, pe lângă prăvălie. A.: Da? Îhî! QQQQQQQ.: Tu ce faci? A.:Da’bine. QQQQQQQ.: N-ai mai fost sâmbătă. A.: Ce zici? Nu…Abblin: N-ai mai fost sâmbătă. A.: N-am fost, n-am fost, QQQQQQQ.. QQQQQQQ.: Aha! A.: N-am fost, n-am fost, QQQQQQQ.. QQQQQQQ.: Aha! A.: N-am mai venit în sat. Ce faci? QQQQQQQ.: Da’ p-aici, stau. Pe la Dobreşti astăzi toată ziua. QQQQQQQ.: Da. A.: Na, dacă-i dau la cineva număru’ de telefon …[neinteleigibil]… că i-ar trebui 4-5 maşini de lemne.

QQQQQQQ.: Îhî! A.: Am înţeles ce-i ceva amic de-a’ unui prieten, da’ nu…n-are importanţă, numai’,na, pot să-i dau număru’ de telefon? QQQQQQQ.: Da. Digur. Sigur. Sigur. A.: Să te sune să… QQQQQQQ.: Da. Da. A.: Îhî! QQQQQQQ.: Îhî! A.: Na, în rest? QQQQQQQ.: Da’ bine, p-aici. Aş mai ieşi şi eu câte-olească şi nu mă scoate nimeni în oraş. A.: D-apoi, hai până la Oradea. Te sun mai târziu? QQQQQQQ.: Nu astăzi. Mâine. A.: Mâine? QQQQQQQ.: Îhî! A.: Na, am nevoie de tine mâine, la Oradea atunci, bine? QQQQQQQ.:

Da’ mâine după-masă. A.: Pe la cât? QQQQQQQ.: Pe la trei ne auzim cu un telefon şi pe seară, pe şate-opt să fim în oraş. A.: Na, bun. OK! Îhî! QQQQQQQ.: Na, bine. Hai că vorbim. A.: Bine, bine. Na, ciao! Ciao! QQQQQQQ.: Ciao! Ciao! (26.03.2014) A.:Alo! QQQQQQQ.: Salut, domnu’! A.: Ce faci? QQQQQQQ.: Da’ amu am gătat cu ceva cumpărături prin oraş şi am zis că mă duc înspre sat şi am zis că te sun să văd ce faci, cum eşti. A.: Da’ hai aici să bem la TTTT. un suc. Că mă dau cu bicileta pe aci. QQQQQQQ.: Cum? A.:

Mă dau cu bicileta pe aici, zic. Hai până la TTTT. să bem un… sau până la W., că acolo îs, la W.. QQQQQQQ.: Na, hai că ajung la W. în trei minute. Bine. A.: Na, bine. Hai! Ciao! QQQQQQQ.: Na, ciao! (29.04.2014).

Inculpatul A. în declaraţia dată la 10 decembrie 2014 dată în cursul urmăririi penale, aflată la dosar parchet a menţionat:

"1. Îl cunosc pe numitul B. zis B., de circa 15 ani, fiind în relaţii de prietenie; mai mult decât atât, a fost şi este o prietenei de familie. Precizez că suntem din sate apropiate. Pe la începutul verii anului 2011, conform înţelegerii avute cu fosta mea soţie, Q., am fost de acord ca ea să îşi procure un autoturism cu ajutorul soţilor David. Condiţia pusă de mine a fost să mă aştepte cu plata autoturismului până în anul 2015, interval de timp în cursul căruia urma să efectuez plăţi parţiale. Astfel, am găsit o persoană care să aducă autoturismul x din Germania, iar ulterior, împreună cu B., m-am ocupat de formalităţile de înmatriculare.

Taxa de primă înmatriculare al cărei cuantum nu îl mai ţin minte, a fost plătită de firma lui David, dar din câte îmi amintesc, eu i-am dat banii în acest scop. La aproximativ un an de zile după aducerea maşinii, am contractat un credit, cred de la PPPPPPP., şi am virat în contul soţiei suma de 10.000 euro, reprezentând o parte din valoarea autoturismului, urmând, aşa cum arătam, ca restul să îl plătesc până în anul 2015. De altfel, acesta este şi momentul dobândirii autoturismului. De altfel, este precizat în factură că suma reprezintă o plată parţială.

În tot acest interval de timp, maşina a fost condusă de Q., cu care firma lui David încheiase un contract de comodat. B. poate confirma că acum, în octombrie, urma să îi mai dau 5.000 euro. Nu corespunde realităţii faptul că eu aş fi promis sau aş fi intervenit pentru B. De altfel, în 2011, acesta nici nu avea dosare penale, din câte ştiu eu. Nu mai ţin minte, este posbil să fi fost anul 2012, mai degrabă 2013, când, de la o persoană din sistem, nu mai ştiu cine, am aflat că B. a fost interceptat. Aproximativ în aceeaşi perioadă şi B. mi-a spus că a fost chemat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Din câte reţin, era cercetat pentru infracţiunile silvice. Din informaţiile care mi-au fost furnizate de aceeaşi persoană din sistem, al cărui nume nu mi-l amintesc, am aflat că B. fusese interceptat în perioada anilor 2011-2012 şi că un anume ofiţer ZZZZZZ. de la D.G.A. s-a deplasat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi a cerut procurorului de caz să studieze notele de transcriere. Aceeaşi persoană din sistem mi-a spus că pe ZZZZZZ. îl interesau eventuale discuţii ale mele cu B. în speranţa că va găsi ceva compromiţător pentru mine.

Dat fiind acest fapt, l-am contactat pe prim procurorul unităţii de parchet (de fapt, a fost o întâlnire ocazional) şi l-am întrebat dacă este adevărat. SSSSSSS. mi-a relatat că procuroarea H. îi pusese la dispoziţie notele de redare, dar să stau liniştit că nu este discuţii între mine şi David. Susţin că nici nu aveam cum să îi cer lui SSSSSSS. să îl ajute pe B., întrucât de două dintre dosare nici nu ştiam (ca dovadă stând informările întocmite de parchet), iar, în legătură cu dosarul cu interceptările, lucrurile sau cum am relatat mai sus, respectiv nu am intervenit pentru B.

De altfel, nici nu aş fi intervenit, câtă vreme B. mă asigurase că nu încălcase legea penală, iar, în al doilea rând, ştiam că acest ofiţer de la D.G.A. se interesează şi este în relaţii foarte apropiate cu SSSSSSS.. În concluzie, nu am avut ce trafic să fac şi nici B. ce influenţă să cumpere, întrucât, în primul rând nu fac aşa ceva, iar, în al doilea rând, nu se ştia de existenţa acestor dosare. În legătură cu susţinerile procuroarei H. cum că eu aş fi aflat despre cele două dosare din informări, arăt că acest lucru nu corespunde realităţii, întrucât, în primul rând cele două dosare din informări, arăt că acest lucru nu corespunde realităţii, întrucât, în primul rând cele două dosare nu intrau în categoria celor pentru care trebuiau să se întocmească informări, nefiind mai vechi de 6 luni, respectiv 1 an.

Aceste dosare urmau să fie cuprinse în informările din 2014, eventual. Nu recunosc învinuirea care mi se aduce…"

Inculpatul A. în declaraţia dată în primă instanţă la 22 martie 2016, aflată în vol. I, fiele 146-150 dosar primă instanţă în legătură cu privire la punctul 7 din rechizitoriu a menţionat că "…arăt că nu am primit cu titlu de foloase necuvenit un autoturism x de la inculpatul B., nu am intervenit la MM. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, nici B. nu mi-a cerut să intervin pentru dânsul pentru că nu avea în acea perioadă probleme judiciare. Arăt că după divorţul de fosta soţie, întrucât aceasta îşi dorea achiziţionarea uneui autoturism, copilu rămânând spre creştere şi educare la dânsa, am hotărât să o ajut în achiziţionarea unui autotursim, motiv pentru care fosta soţie a luat legătura cu familia David, cu care am fos prieteni în perioada respectivă, iar inculpatul B. a adus maşina marca x în valoarea de aproximativ 26.000 euro, iar maşina a fost folosită în fapt doar de fosta mea soţie.

Sublinez faptul că înţelegerea de achiziţionare a autoturismului a intervenit între fosta mea soţie şi familia David, iar eu am achiesat la a o ajuta să facă plata preţului. Menţionez că din preţul total al autoturismului eu am plătit 15.000 euro şi 15.000 RON, suma de 15.000 RON fiind contravaloarea taxei de primă înmatriculare, iar suma de 15.000 euro i-am dat fostei soţii, Q.. Arăt că începând cu anul 2011 până în anul 2013 maşina a fost înmatriculată pe o firmă a inculpatului David, făcându-se o facturare privind plata parţială a preţului, însă nu ştiu în prezent situaţia actuală juridică a autoturismului.

Cunosc familia David de mulţi ani, cunosc că firmele lui se ocupă de exploatarea masei lemnoase. Menţionez că în anul 2013 am aflat de un dosar care a fost format la sfârşitul anului 2011 pe numele inculpatului B., iar o persoană din sistem m-a informat despre acest lucru şi că s-a deplasat un ofiţer DGA la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru a-i pune la dispoziţie înregistrări ale convorbirilor telefonice, şi în acest context am avut o discuţie cu MM.. Menţionez că nu a existat nicio legătură între achiziţionarea autoturismului şi problemele de natură juridică ale inculpatului B..

Menţionez că toate dosarele acestuia au fost soluţionate, din câte ştiu eu, cu netrimiterea în judecată, toate dosarele având la bază sesizări din oficiu ale Parchetului de pe lângă Judecătoria beiuş. Nu am fost proprietar în fapt şi nu am folosit autoturismul, motivul ajutorului pe care l-am acordat a fost copilul."

Inculpatul B. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data 6 noiembrie 2014, aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet a menţionat că nu doreşte să dea declaraţie şi face trimitere la declaraţia de martor pe care a dat-o anterior, neavând nimic de adăugat la aceasta şi îşi menţine această declaraţie şi în legătură cu calitatea de inculpat pe care o are în acest dosar.

În declaraţia de martor B. dată la 7 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet acesta a menţionat "Sunt asociat şi administrator la S.C. SSSS. S.R.L., având ca obiect principal de activitate silvicultură şi exploatare forestieră. Fiind întrebat de către procuror, declart că am fost audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş undeva în primăvara anului 2014 cu privire la comiterea infracţiunii de tăinuire, iar ulterior mi-a fost comunicată soluţia de neîncepere a urmăririi penale. Îl cunosc pe prim-procurorul A. de mai bine de 10 ani, aflându-mă cu acesta în relaţii de prietenie. În urmă cu aproximativ 2 ani de zile am cumpărat un autoturism marca x, din Germania, pe firma SSSS. S.R.L., contra sumei de peste 20.000 euro. Am înmatriculat autoturismul pe S.C. SSSS. S.R.L., iar din câte îmi amintesc eu sau soţia am demarat demersurile pentru recuperarea taxei de poluare, obţinând o sentinţă judecătorească în acest sens. După aproximativ un an de zile de la data achiziţiei am înstrăinat autoturismul numitei Q., fosta soţie a prim-procurorului A.. Precizez că nu îmi amintesc exact dacă la momentul respectiv era pronunţat divorţul dintre aceştia. Nu-mi amintesc cu ce sumă de bani am vândut autoturismul, însă am negociat diresct cu Q. şi de asemenea nu îmi amintesc în ce mod s-a efectuat plata, respectiv dacă prin virament bancar sau în numerar. În perioada următoare mă angajez să prezint factura cu privire la autotursimul înstrăinat şi documentele de plată. Nu am avut discuţii cu prim-procurorul A. refritor la dosarul penal în care am fost cercetat penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. Alte aspecte legate de obiectul dosarului nu cunosc."

În declaraţia dată în primă instanţă la 26 aprilie 2016, inculpatul B., aflată în vol. 1, dosarul primei instanţe, acesta a arătat că în cursul urmăririi penale a dat declaraţii în calitate de martor, iar în momentul în care a avut calitatea de suspect, respectiv inculpat, a uzat de dreptul la tăcere. Nu se consideră vinovat de acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei. A arătat că îl cunoaşte pe numitul A. de aproximativ 15 ani, fiind prieten, atât cu dânsul, cât şi cu fosta soţie, deoarece sunt originari din aceeaşi zonă, respectiv Dobreşti, copiii lor sunt de vârstă apropiată şi stăteau unii la alţii de multe ori şi câte o săptămână, însă şi ei au avut o legătură permanentă unii cu alţii.

A subliniat faptul că la început nu a avut niciun fel de problemă juridică la nici un fel de unitate de parchet din Bihor. La începutul anului 2011, inculpatul A. i-a sups că ar dori să achiziţioneze un autoturism mai deosebit, un jeep sau un SUV, arătând însă că nu are bani suficienţi pentru a achiziţiona o asemenea maşină pentru moment, motiv pentru care l-a rugat să-l împrumute cu toată contravaloarea maşinii, urmând ca, acesta să i-l dea înapoi în rate, întrucât se prefigura că urma să primească nişte restanţe salariale.

A arătat că deţine trei societăţi comerciale, la două dintre ele fiind şi administrator şi a avaut această posibilitate de a-l împrumuta pe inculpatul A. prin intermediul societăţilor comerciale, în sensul că maşina achizţionată urma a ai înmatriculată pe numele societăţii SSSS., iar după achitarea integrală a datoriilor maşina urma să fie transcrisă pe numele persoanei fiziece a inculpatului A.. A arătat că a văzut poze cu această maşină, fiind achiziţionată din Germania, acolo s-a facturat maşina respectivă, iar plata s-a făcut prin transfer bancar, soţia sa ocupându-se de această problemă, suma fiind de peste 26.000 euro.

Maşina era un jeep, dar nu mai poate să precizeze cu exactitate modelul, fiind un x alb, şi o persoană pe care nu o cunoaşte s-a ocupat de aducerea acestei maşini în ţară. A menţionat că persoana respectivă a fost angajată de dl. Popa, dânsul a şi ţinut legătura cu acesa, iar de formalităţile de înmatriculare a maşinii s-au ocupat atât el, cât şi dl. Popa, maşina fiind înmatriculată conform legii, având numere roşii şi apoi numere definitive. A arătat că această achiziţie nu a împovărat firma respectivă, întrucât a avut rezultate economice bune.

A menţionat că de la bun început maşina a fost folosită de fosta soţie a inculpatului A., numit Q., la care se află şi în prezent această maşină, el conducând ocazional această maşină. A menţionat că până în anul 2013 au fost recuperaţi între 14.000 şi 15.000 euro, când a fost facturată maşina pe numele fostei soţii a inculpatului A., numita Q., deşi maşina nu a fost integral plătită. Înţelegerea a fost ca până la finalul anului 2015 să fie achitată integral maşina, iar până la acest moment a fost achitată încă suma de 20.000 RON în două tranşe şi a mai rămas de recuperat cam 13.000-14.000 RON.

În ceea ce priveşte situaţia juridică a maşinii a arătat că în 2013 s-a făcut facturarea pe numele lui Q., însă până în prezent maşina nu a fost achitată integral, motiv pentru care nu a fost înmatriculată pe numele acesteia, el rămânând cel care plăteşte şi impozitul la primărie. A menţionat că la data discuţiilor pentru maşină şi când s-a adus maşina şi a fost înmatriculată, el nu a avut niciun fel de fapte penale, respectiv dosare penale, iar aducerea maşinii şi plata acesteia nu s-a făcut pentru a cumpăra influenţa inculpatului A..

A menţionat că a avut trei dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, toate având ca obiect infracţiuni silvice, cele trei dosare fiind închise în prezent şi s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de el. A arătat că de două dintre cele trei dosare menţionate nu a avut cunoştinţă, aflând de ele la DNA Bucureşti, nefiind citat în ele, iar inculpatul A. presupune că ştia de unul dintre aceste dosare, întrucât l-a întrebat dacă are probleme de natură penală, însă el i-a spus că este curat. În dosarul respectiv a fost audiat de procuror o singură dată, însă el a apreciat că nu este vinovat cu nimic în acel dosar.

A menţionat că nu a mai avut alte discuţii pe această temă cu inculpatul A.. A menţionat că are o cabană de vânătoare în zona Dobreşti. A menţionat că numai copilul inculpatului A. a fost de circa 20 ori la această cabană, însă inculpatul Popa şi soţia sa nu au fost niciodată acolo. A menţionat că a fost cu echipa de fotbal din cadrul IPJ Bihor în câteva deplasări în străinătate (Italia, Coraţia), însă nu a sponsorizat asemenea activităţi. A arătat că el a fost chemat, având prieteni acolo, însă calitatea sa a fost doar de simplu spectator.

În opinia sa nu a fost perceput ca fiind o persoană cu relaţii deosebite, însă cel mai mult a avut de lucru cu TTTTTTT., unde s-au făcut licitaţiile pentu masa lemnoasă. A arătat că nu a avut niciun fel de afaceri cu niciun fel de primărie, iar în urma relaţiilor cu inculpatul A. nu a avut niciun fel de avantaj. A arătat că la o deplasare cu echipa de fotbal a IPJ a participat şi inculpatul A., însă nu a participat la toate deplasările la care a participat el. A menţionat că nu a existat nicio legătură dintre aducerea maşinii din Germania şi dosarele pe care le avea la parchet, cu atît mai mult acestea au apărut după aducerea maşinii respective.

Nu crede că dânsul a vorbit la Parchetul Beiuş în legătură cu dosarele respective. L-a cunoscut pe numitul NN. din vedere, acesta fiind prim-procuror la Parchetul Beiuş. A menţionat că numitul KK. este un om de afaceri din zonă, fiind concurent pe piaţa exploatării masei lemnoase, şi a făcut în opinia sa afirmaţii neadevărat cu privire la mai multe chestiuni. A arătat că A. nu l-a atenţionat pe KK. să intre în conflict cu el. A menţionat că nu a favorizat firmele sale, întrucât nu avea cu ce. Nu îi cunoaşte pe numiţii YYYYYY. sau LL..

A arătat că nu a avut prejuicii deosebite din cauza acestei activităţi de împrumutare a banilor pentru achiziţionarea maşinii, întrucât şi el a folosit maşina de câteva ori, dar de multe ori trebuie să faci sacrificii pentru a ajuta prietenii. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.: Dacă aţi efectuat deducerile conform legii ca urmare a achizionării autoturismului x? Răspuns: Da, a efectuat deducerile conform legii ca urmare a achiziţionării autoturismului x, prin amortizarea cheltuielilor efectuate cu plata preţului. Întrebare pusă de avocatul KKKKKK.:

Cine a plătit taxa de poluare şi taxele de înmatriculare şi cine a recuperat sumele? Răspuns: Dl. Popa a suportat toate cheltuielile de înmatriculare, inclusiv taxa de mediu, iar firma SSSS. a recuperat aceste sume. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cine a ales efectiv maşina? Răspuns: Efectiv maşina a fost aleasă de către numita Q., ajutată de soţia sa. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cine era prietenul dvs. care vă invita în deplasările cu echipa de fotbal a IPJ? Răspuns: Numitul UUUUUUU., preşedinte IPA Bihor. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.:

Când au fost închise dosarele dvs. de urmărire penală? Răspuns: În anul 2016. A mai arătat că a păstrat relaţii de prietenie atât cu inculpatul A., cât şi cu fosta soţie, Q., chiar şi după ce a intervenit divorţul acestors. A mai arătat că maşina x a fost adusă pentru numita Q., iar după ce a intervenit divorţul soţilor Popa, aceştia au hotărât ca maşina să rămână numitei Q..

În raport cu mijloacele de probă administrate şi mai sus menţionate, instanţa de control judiciar consideră că declaraţiile martorei VVVVVVV. date în primă insanţă şi în apel din care rezultă cu evidenţă că între familia lui B. şi familia lui A. exista o relaţie de prietenie, precum şi hotărârea de achiziţionare a autoturismului menţionat, modul în care urmau a fi făcute plăţile acestuia, sursele de plată, se coroborează cu declaraţiile date, în cursul urmăririi penală, în primă instanţă şi în apel de martorul LL. cu privire la aducerea autoturimului din Germania, necunoscând cine este proprietatului acestuia.

De asemenea, acestea se coroborează şi cu declaraţiile martorului NN. date în primă instanţă şi în apel, în care a menţionat că a purtat o discuţie cu inculpatul A. despre un dosar în care era cercetat B., dosar ce era instrumentat de martora H., neexistând nicio intervenţie din partea inculpatului A., ca dosarul să fie soluţionat mai rapid.

Totodată se coroborează şi cu declaraţiile martorei H. date în faţa primei instanţe şi în apel, în care a relatat despre dosarele care le avea de instrumentat privind pe B. şi soluţiile dispuse, una de trimitere în judecată, celelalte dosare avute în cercetare privind pe aceeaşi persoană nu le-a finalizat, din auzite cunoascând că s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, nesolicitându-i-se de către inculpatul A. să le instrumenteze într-un anumit fel sau să planifice urmărire penală într-o anumită manieră.

Declaraţiile mai sus menţionate se coroborează şi cu notele de redare ale convorbirilor telefonice menţionate, din care rezultă o relaţie de prietenie între cei doi inculpaţi, fără să există nicio discuţie de natură juridică care să aibă caracter penal, fiind doar conversaţii fireşti de prietenie între cei doi inculpaţi, precum şi cu declaraţiile celor doi inculpaţi în calităţile procesuale avute în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, din care rezultă prietenia între aceştia, detalii cu privire la achiziţionarea autoturismului, la plăţile făcute, la dosarele pe care le-a avut.

Înalta Curte nu a avut în vedere declaraţiile martorului NN. date în cursul urmăririi penale, având în vedere poziţia acestuia în faţa instanţei de apel, în declaraţia dată cu privire la faptul că nu menţine declaraţia din 7 octombrie 2014, precum şi inconsecvenţele cu privire la declaraţia dată în 21 octombrie 2014, existând, de altfel şi obiecţiuni ale apărătorului inculpatului A. care a evidenţiat unele încălcări cu privre la modul de audiere al martorului, în cursul urmăririi penale.

Totodată, instanţa de control judiciar nu a avut în vedere nici declaraţiile martorei H. date în cursul urmăririi penale, având în vedere unele obiecţiuni ale apărătorului inculpatului A..

De asemenea, Înalta Curte nu a reţinut nici declaraţiile martorului TT. nici din cursul urmăririi penale şi nici cele date în primă instanţă şi în apel, întrucât acesta a menţionat starea de ebrietate la momentul audierii sale la parchet, relatând în faţa instanţei de apel că nu este sigur cu privire la cele declarate la data de 21 octombrie 2018 la parchet, iar aspectele relevate cu privire la cei doi inculaţi nu au legătură cu acuzaţiile formulate.

Instanţa de control judiciar nu a avut în vedere nici declaraţiile martorilor KK. şi JJ. date în cursul urmăririi penale, întrucât pe de-o parte aceştia nu au putut fi audiaţi nici în primă instanţă şi nici în apel, chiar renunţându-se în apel la audierea lor, ca urmare a imposibilităţii obiective de a fi audiaţi, iar în legătură cu declaraţia martorului KK. dată în cursul urmăririi penale au fost formulate obiecţiuni de către apărătorul inculpatului A. cu privire la unele aspecte de audiere şi în legătură cu cele relatate de martorul JJ. în cursul urmăririi penale acestea vizează aspecte referitoare la înmatricularea autoturismului x, care nu au relevanţă cu acuzaţiile aduse.

Înalta Curte consideră că din mijloacele de probă mai sus arătate şi apreciate coroborat nu s-a făcută dovada unei înţelegeri frauduloase între cei doi inculpaţi cu privire la vreo intervenţie a inculpatului A. la martorul NN., în vederea soluţionării unor cauze penale privind pe inculpatul B., iar autotorismul x nu reprezintă un folos necuvenit primit de inculpatul A., întrucât între cei doi inculpaţi şi familiile lor existau relaţii de prietenie.

De asemenea, instanţa de control judiciar îşi însuşeşte argumentele primei instanţe cu privire situaţia dosarelor în care a fost cercetat inculpatul B. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în luna noiembrie 2011 (dosarul penal nr. x/2011), în care s-a reţinut că faptele ar fi fost comise în seara zilei de 7 noiembrie 2011, iar în final s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală a numitului B. pentru infracţiunea de tăinuire cu privire la furtul de material lemnos, celelalte două dosare formându-se în anul 2013 (dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013), în condiţiile în care autoturismul x x a fost cumpărat şi adus în România în luna mai 2011, deci cu aproximativ şase luni înainte de a fi pretins comisă prima faptă reţinută în sarcina inculpatului B., astfel că nu putea exista vreo înţelegere frauduloasă între cei doi inculpaţi, pentru o faptă potenţială viitoare.

De asemenea, Înalta Curte consideră ca fiind temeinice şi cele reţinute de prima instanţă cu privire la relatările martorei H. legate de unele deplasări în afara ţării a inculpatului A. cu echipa de fotbal a IPJ Bihor cu sponsorizarea inculpatului B., în sensul că exced acuzaţiilor aduse de procuror, precum şi cele cu privire la situaţia autoturismului.

În raport cu cele menţionate, soluţia achitării ambilor inculpaţi pentru infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. şi respectiv de cumpărare de influenţă reţinută în sarcina inculpatului B., dispusă de către prima instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ca urmare neîntrunirii condiţiilor de tipicitate ale celor două incriminări, este legală şi temeinică.

Înalta Curte consideră că în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., prima instanţă a făcut o corectă schimbare de încadrare juridică din cea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale), stabilind în mod legal, caracterul continuat al infracţiunii de luare de mită, în raport cu împrejurările faptice.

Din analiza cauzei rezultă că prima instanţă a făcut o amplă evaluare a materialului probator administrat în raport cu fiecare act material al infracţiunii de luare de mită, precum şi condiţiile legale ale acesteia, stabilind în mod legal şi argumentat că se impune soluţia achitării inculpatului A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., potrivit dispozitivului sentinţei, iar împrejurarea că în considerentele hotărârii este indicat art. 16 alin. (1) lit. din) C. proc. pen. este doar o eroare materială de dactilografiere, aşa încât criticile invocate ca motive de apel ale parchetului nu sunt fondate.

Înalta Curte reevaluând la rândul său materialul probator administrat în cursul procesului penal, respectiv în cadrul urmăririi penale, în primă instanţă, coroborate şi cu cele readministrate în apel, în condiţiile art. 420 alin. (11) din C. proc. pen. cu referire la art. 103 din acelaşi cod, consideră că inculpatul A. în perioada 2011-2014 în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu a perceput în mod repetat foloase necuvenite, respectiv plata periodică (de circa 2-3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro, construcţia unui teren de tenis de câmp, plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi a unor servicii sexuale, toate de la martorul denunţător L. şi estimate la valoarea totală de circa 50.000 euro, în schimbul cărora şi-a fi încălcat în mod sistematic atribuţiile de serviciu, prin promisiuni de protecţie judiciară a denunţătorului şi familiei acestuia, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale).

În C. pen. infracţiunea de luare de mită este reglementată în art. 289 alin. (1) astfel:

"(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întrârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndtorirle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închiosare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta."

Reglementarea actuală conţine mai multe modificări, respectiv că cele trei modalităţi alternative de comitere, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase se pot face şi în beneficiul unei alte persoane, nu doar în interesul făptuitorului.

O altă modificare esenţială constă în privinţa legăturii dintre acţiunea făptuitorului de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii şi actul ce reprezintă contraprestaţia pe care acesta se angajează să o aibă, modificare ce se concretizează prin utilizarea sintagmei"în legătură cu…" faţă de reglementarea anteriorară în care era folosită expresi"în scopul…".

Consecinţele acestei modificări se refectă în plan subiectiv, întrucât nemaifiind prevăzut un scop determinat, latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită include alături de intenţia directă şi intenţia indirectă, ca formă a vinovăţiei, (16 alin. (3) lit. b) din C. pen., respectiv prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui), precum şi aceea că pretinderea, primirea sau acceptarea de bani sau alte foloase poate avea loc şi ulterior momentului îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării, întârzierii îndeplinirii ori îndeplinirii contrare a unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului.

O altă modificare este aceea că în toate situaţiile în care funcţionarul public ia mită, fapta sa va fi calificată ca luare de mită, fără a se face distincţie dintre luare de mită şi primirea de foloase necuvenite, nemaifiind incriminată în actualul cod fapta de primire de foloase necuvenite.

O altă modificare vizează o nouă conduită în ceea ce priveşte contraprestaţia funcţionarului public, respectiv aceea a urgentării îndeplinirii actului care intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului.

Noua reglementare a introdus ca element de noutate varianta asimilată, ce presupune săvârşirea lurării de mită de către o persoană care exercită o profesie de interes public (art. 175 alin. (2) din C. pen.), dar numai în ipoteza în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Înalta Curte îşi însuşeşte argumentul expus de prima instanţă cu privire la analiza asupra mijloacelor de probă administrate a condiţiei de tipicitate referitoare la modalitatea promisiunii, în sensul dacă inculpatul A. ar fi făcut o promisiune în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor sale de serviciu în beneficiul martorului denunţător L. sau a familiei sale ori mai mult decât atât, să fi efectuat anumite acte potrivnice legii în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Or, din mijloacele de probă administrate a rezultat că inculpatul A., în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor nu a efetuat niciun fel de activitate de protecţie judiciară a martorului denunţător L., atunci când a aflat că unitatea de parchet investiga infracţiunea de evaziune fiscală ce îl privea, în dosarul respectiv fiind luate măsuri preventive, ulterior dosarul a fost declinat la DNA - Serviciul Teritorial Oradea, neexistând vreo activitate concretă din partea inculpatului prin care să operească, să îngreuneze cursul urmăririi penale în respectivul dosar sau să îi protejeze în vreo formă pe denunţătorul L. şi membrii familiei sale, care au avut calitatea de inculpaţi şi nu a creat niciun beneficiu procesual acestor persoane.

Dimpotrivă, în cauza privind pe L. au fost dispuse măsurile care erau necesare la momentul respectiv referitor la inculpaţi în care era cercetat şi martorul denunţător, acesta exprimându-şi nemulţumirea, aşa cum rezultă din notele de redare ale convorbirilor existente între inculpatul A. şi martorul L., nefiind dovedită protecţia judiciară a martorului de către inculpatul A. şi martorul denunţător L., aşa încât inculpatul nu a efectuat niciun act contrar atribuţiilor de serviciu în raport cu denunţătorul şi membrii familiei sale, astfel că susţinerea din actul de sesizare nu a fost dovedită.

În declaraţia martorului L. din 25 martie 2014 dată în cursul urmăririi penale la la 25 martie 2014, aflată la filele x în vol. 2 dosar parchet martorul L. a arătat că "L-am cunoscut pe dl. procuror A. undeva în a doua jumătate a anului 2010 la o petrecere. După ce am făcut cunoştinţă, dl. procuror A. a început să mă caute la telefon şi să mă cheme în oraş, astfel că înce-încet s-a stabilit o relaţie foarte apropiată între noi. În perioada respectică, dl. A. ocupa funcţia de şef al secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Pe la începutul anului 2011, la întâlnirile pe care le-am avut cu dl. A., acesta a început să se plângă că trebuie să meargă la Cluj cu soţia, fiindcă este suspectă de cancer, dar nu are bani. Mi-am dat seama că dl. A. vrea să îi dau bani, dar în acelaşi timp nu doresa să mi-i ceară în mod explicit şi direct, probabil de fircă să nu-l înregistrez. La început chiar l-am crezut pe dl. Popa că are probleme şi m-am oferit să-l ajut, astfel că i-am dat suma de 1.500 euro. Cei 1.500 euro au reprezentat doar începutul, fiindcă în anii în care au urmat dl.

A. mi-a cerut bani, în aceeaşi manieră, de zeci de ori. De fiecare dată acesta se plângea ba că este invitat la nuntă şi nu are bani să meargă, ba că are probleme cu nevasta sau cu copilul, ba că trebuie să plece la Bucureşti, şi de fiecare dată i-am dat eu suma de bani de care zicea că are nevoie. De la un moment dat, dl. A. nu s-a mai obosit să inventeze niciun pretext şi mă întreba direct cum stau cu banii, iar eu i-am dat de fiecare dată diferite sume de bani, cuprinse între 500 euro şi 1.500 euro. Întâlnirile cu dl.

A. au avut loc la restaurante din Oradea (în principal la UUUU. de pe bd. x şi VVVV. de pe bd. x) şi din staţiunea Băile 1 Mai (Pensiunea TTTT.). De asemenea, dl. A. m-a vizitat frecvent la biroul firmei mele, din Oradea, str. x (în vecinătatea Maternităţii Oradea), astfel că a ajuns să fie cunoscut de mulţi dintre angajaţii mei. La rândul meu, l-am vizitat pe dl. A. atât la locul de muncă, respectiv la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cât şi la casa din Haieu. Frecvenţa cu care i-am dat bani dlui prim procuror A.

în perioada ianuarie 2011- septembrie 2013 a fost de minim dou-trei ori pe lună, sumele de bani remise acestuia fiind cuprinse între 500 euro şi 1.500 euro, în total vreo 25-30.000 euro, poate chiar mai mult. La întânirile mele cu dl. A. nu a asistat nicio altă persoană atunci când i-am dat bani, însă faptul că m-am întâlnit cu el în mod repetat, în diverse localuri publice, poate fi confirmat de şoferul meu din perioada respectivă T. din Bucureşti… Faptul că am mers la întâlnirile cu el fiind însoţit de şofer l-a iritat pe dl.

A., care mi-a cerut să merg singur. Din câte am putut să-mi dau seama, dl. A. era foarte precaut, fiindu-i teamă de o eventuală anchetă a DNA şi dorea ca legătura noastră să fie cunoscută de cât mai puţini oameni, astfel încât să nu existe martori. Din vara anului 2013, starea de precauţie şi agitaţie a dlui A. s-a accentuat, acesta fiind foarte sigur că este urmărit de DNA, astfel că măsurile lui de precauţie s-au amplificat. Astfel, mă suna la telefon şi îmi dădea întâlnire la o anumită oră şi într-un anumit loc, iar apoi, cu puţin timp înainte de ora fixată, mă suna din nou şi îmi indica un alt loc de întâlnire, în cu totul altă parte a oraşului.

Pe lângă sumele de bani pe care i le-am dat dlui A., în primăvarea anului 2011 acesta mi-a cerut să-i amenajez un teren de tenis de câmp, la casa lui din Haieu. Am acceptat cererea dlui A. deşi mi-am dat seama că acesta nu are de gând să plătească costul lucrării pentru că nu a făcut nicio măcar aluzie în acest sens. Ba mai mult, pe durata execuiei lucrărilor, dl. A. mi-a cerut să-i eliberez documente din care să rezulte că ar fi achitat costul lucrărilor pentru a se justifica în eventualitatea unei anchete. Am acceptat cererea dlui procuror Popa, dar am tot amânat să-i furnizez documentele, iar apoi nici el nu mi le-a mai cerut.

Terenul de tenis a fost construit în luna mai 2011. Lucările de construcţie au durat vreo două - săptămâni şi au fost executate de o echipă de şase oameni care a fost condusă de fratele meu N.. Din cei şase muncitori, mi-l amintesc doar pe WWWW. din Oradea, dar acesta îi poate indica şi pe ceilalţi. Lucările de amenajare au constat în: decopertarea şi transportul stratului de sol de 25 cm grosime, excavarea la cota -50 cm. Balastarea şi compactarea umpluturii de balast, montarea folie de protecţie şi plasă sudată, dublu armat, turnare beton şi elicopterizarea acestuia (adică şlefuirea betonului după uscare).

Cei 60-70 metri cubi de beton au fost cumpăraţi de S. S.R.L. Oradea de la WWWWWWW. S.R.L. Oradea. Nu îmi mai amintesc dacă tot firma mea a făcut şi împrejmuirea cu plasă metalică a terenului, respectiv dacă a cumpărat covorul artificial. Dacă materialele nu au fost cumpărate de S. S.R.L., în mod sigur i-am dat dlui A. banii necesari pentru cumpărarea tuturor materialelor necesare. Costul întregii lucrări (manoperă, transport, materiale) a fost de vreo 10.000 euro, dar pentru a stabili valoarea exactă voi întocmi un deviz pe care îl voi depune la dosar.

Din câte cunosc dl. A. nu le-a dat angajaţilor mei, care au executat lucrările la teren, nici măcar nişte apă, cu atât mai puţin le-ar fi dat vreo sumă de bani. În toamna anului 2012, dl. A. mi-a spus că doreşte să concureze pentru funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dar îl costă foarte mult deplasările la Bucureşti cu avionul, cazările şi toate celelalte cheltuieli afernte şi m-a întrebat dacă pot să-i dau nişte bani. Am acceptat cererea dlui Popa şi i-am promis să-l ajut. Astfel, i-am plătit dlui A. vreo 7-8 bilete de avion pe relaţia Oradea-Bucureşti şi retur.

Din cele 7-8 bilete, vreo patru au fost facturate fie pe numele societăţii R. S.R.L., fie pe numelee S. S.R.L., iar pentru celelalte i-am dat banii necesari achiziţiei lor. De asemenea, i-am plătit dlui A. costul cazărilor la hotelul V. din Bucureşti, situat în vecinătatea Gării de Nord. Din câte cunosc, dl A. a cerut de la recepţia hotelului să-i fie eliberate documente de plată, ca să poată face decontarea la locul de muncă, dar în realitate contravaloarea cazării a afost achitată de mine, fie direct, fie prin intermediul şoferului meu T..

La acelaşi hotel mă cazam şi eu când mergeam la Bucureşti, iar plata se făcea, la modul global, o dată sau de două ori pe lună. Ştiu că dl. A. s-a cazat de atât de multe ori la V. încât a reuşit să se cunoască cu dna XXXXXXX., directoarea hotelului. Pe lângă serviciile menţionate mai sus, declar că am plătit pentru dl. A. diverse sume de bani unor femei cu care el a avut relaţii sexuale. Numărul acestor femei este foarte mare, iar sumele pe care le-am plătit acestora era de 100 sau 200 euro, pentru o întâlnire (care aveau loc fie la apartamentul din Oradea, fie la casa din Haieu).

Uneori le-am dat eu banii acelor femei, după întâlnirile cu A.. Alteori, i-am dat banii dlui A. pentru a le plăti el pe femei, dar discutând cu ele ulterior am aflat fie că le-a dat doar jumătate din bani, fie că nu le-a plătit deloc, astfel că a trebuit să le mai plătesc încă o dată. Suma totală pe care am plătit-o la diverse femei în contul serviciilor sexuale de care a beneficiat dl. A. din 2011 şi până în toamna anului 2013 este de aproximativ 10.000 euro. Precizez că din câte ştiu dl. prim procuror A. a apelat şi la alte persoane din oraş pentru a-i aduce femei.

Una dintre aceste persoane este O. zis P.. Sâmbătă 22 martie 2014 m-am întâlnit cu O., ocazie cu care acesta s-a plâns că şi el are dosar penal, deşi i-a făcut numeroase servicii dlui prim procuror A.. Acesta mi-a relatat că i-a furnizat dlui Popa femei şi că i-a dat diferite sume de bani. Pe de altă parte, O. mi-a spus că dl. prim procuror A. mi-a transmis să nu-l contactez în niciun fel deoarece sunt în atenţia organelor de urmărire penală şi nu cumva să fiu văzut întâlnindu-mă cu el, fiindcă îi fac probleme. Declaraţia că toate serviciile pe care i le-am făcut dlui A.

şi toate foloasele pe care i le-am dat acestuia au avut ca scop să obţin protecţia acestuia, fiind că în virtutea funcţiei el avea posibilitatea de a bloca orice anchetă referitoare la mine şi la familia mea ori de mă ajuta. În iunie 2013 (înainte ca eu să plec în concediul de odihnă), am fost anunţat de dl. procuror A. că am un dosar la parchet pentru infracţiunea de evaziune fiscală, dar acesta m-a asigurat că nu este nicio problemă cu el. La acea întâlnire i-am dat dlui prim procuror A. suma de 1.000 sau 1.500 euro (fără să îmi amintesc exact).

Ulterior acelei discuţii am continuat întâlnirile cu dl. prim procuror A., în ritmul de două-trei ori pe lună, şi de fiecare dată i-am remis diverse sume de bani cuprinse între 500 şi 1.000 euro/întâlnire. Am recmarcat însă că dl. prim procuror A. a devenit mult mai precaut decât era înainte, contactându-mă de la alte numere de telefon decât cele pe care le ştiam. Ultima tranşă de bani i-am remis-o dlui prim procuror A. în luna septembrie 2013, la pensiunea TTTT. din Băile 1 Mai (proprietatea lui YYYYYYY., un apropiat de-al lui).

Datoriă asigurările pe care le-am primit de la dl prim procuror A. şi serviciilor pe care i le-am făcut acestuia, am fost foarte sigur că dosarul va fi soluţionat în favoarea mea. Cu toate acestea, la 14 noiembrie 2013, la o săptămână după arestarea comisarului şef I. (fost adjunct al şefului I.P.J. Bihor) am fost reţinut şi ulterior arestat preventiv. Fiind audiat de procurorul X., acesta mi-a adus la cunoştinţă că aş putea beneficia de anumite circumstanţa atenuante legale dacă aş colabora cu organele judiciare în sensul de a denunţa fapte grave de corupţie.

Fiind supărat de situaţia în care mă aflam, la ieşirea din biroul procurorului m-am adresat apărătorului meu dl. avocat FFF. că "acesta vrea să rămână fără şef?". Doresc să precizez că am studiat dosarul de urmărire penală şi am observat că acesta a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în primăvarea anului 2012 (venind prin declinarea de la DNA Oradea), iar martorii au fost audiaţi doar în luna noiembrie 2013, după arestarea lui I.. Pe durata arestului preventiv, undeva în ianuarie 2014, am fost chemat la DNA Oradea.

După reintroducerea în arestul I.P.J. Bihor, am fost chemat de comisarul şef ZZZZZZZ. care mi-a transmis din partea inspectorului şef OOOOO. (naşul de cununie al dlui prim procuror A.) să fac o sesizare la CSM împotriva procurorilor de la DNA întrucât mă cheamă nejustificat şi fără avocat. În susţinerea declaraţiei mele, depun la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: facturile telefonice detaliate de la numărul … din perioada noiembrie 2012 - noiembrie 2013; factura fiscală seria x nr. x din 27 mai 2011 emise de WWWWWWW. S.R.L.

Oradea către S. S.R.L. privind livrarea unor cantităţi de beton în valoare totală de 61.122,32 RON; avizele de însoţire a mărfii seria x nr. x din 5.05.2011, nr. BHCTH nr. x din 5.05.2011, nr. BHCTH nr. x din 05.05.2011 şi nr. BHCTH nr. x din 25.05.2011; facutra seria x nr. x emisă la 6.04.2011 de AAAAAAAA. către R. S.R.L. Oradea; document cumulativ întocmit de S. S.R.L. în mai 2011 privind achiziţiile de beton; biletul de avion pe relaţia Oradea-Bucureşti şi Bucureşti-Oradea, emis de TAROM S.R.L. pe numele A.; factura nr. AGOMR nr. x/12 emisă de TAROM S.A. la 14.07.2012 şi chitanţa nr. x emisă de TAROM S.A. la 14.07.2012.

Pentru a confirma adevărul spuselor mele voi face demersurile necesare pentru identificarea femeilor cărora le-am plătit diverse sume de bani pentru a întreţine raporturi sexuale cu dl. prim procuror A.. Precizez că dl. A. m-a sunat de-a lungul timpului de la mai multe posturi telefonice din care le am în memoria telefonului meu pe cele cu numerele de apel ……"

În declaraţia ulterioară dată de martorul L. la data de 30 septembrie 2014 tot în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 2 dosar parchet a mai arătat suplimentar de la filele x că "În luna 12 februarie 2014, instanţa de judecată a înlocuit măsura arestului preventiv luată faţă de mine cu arestul la domiciliu, măsură care a fost menţinută până în luna martie 2014, când Curtea de Apel Oradea a respins prelungirea acesteia. După încetarea măsurii arestului, am încercat să iau legătura cu dl. prim procuror A. pentru a-i cere să mă ajute să obţin o soluţie de netrimitere în judecată.

Întrucât dl. A. a fost extrem de precaut şi a evitat orice întâlnire cu mine, l-am contactat pe dl. M., director la societatea BBBBBBBB. S.A: Oradea, căruia i-am cerut să-mi intermedieze legătura cu A.. Ca urmare a demersurilor lui M., am reuşit să mă întâlnesc cu dl. prim procuror A. de două ori ăn perioada iuni- iulie 2014. La ambele întâlniri, care au avut loc pe terasa pensiunii TTTT. din staţiunea Băile 1 Mai, a participat şi intermediarul M.. La fiecare dintre aceste întâlniri, am discutat cu dl. prim procuror A. despre situaţia dosarului meu, acesta scuzându-se că nu a putut să mă ajute, întrucât la data arestării mele era plecat din oraş şi nu a aflat decât ulterior luării măsurii.

Pe lângă întâlnirile intermediate de dl. M., m-am mai întâlnit cu dl. A. încă de două ori, când eram împreună cu O. din Oradea. Prima întâlnire a avut loc în centul staţiunii Băile 1 Mai, în condiţiile în care O. mi-a spus că trebuie să-l întâlnească pe dl. prim procuror A. şi nu are cu ce să meargă din Oradea până în Băile 1 Mai, iar eu m-am oferit să-l duc. Am discutat cu dl. A., timp de câtreva minute, în stradă, O. aşteptând la o distanţă oarecare. Dl. A. a evitat să se angajeze într-o discuţie mai serioasă, insistând să ne revedem la o dată ulterioară, împreună cu dl.

M.. În timpul discuţiei, dl. A. mi-a spus să stau liniştit că o să mă ajute, dar nu o să-mi spună nici mie când şi cum anume o să o facă. La această întâlnire sau la alta, nu îmi mai amintesc cu precizie, dl. A. mi-a spus că pentru a-mi dovedi că o să mă ajute (aşa cum mi-a promis) nu va declara recurs cu privire la măsurile preventive luate faţă de fiul meu GGGG., care şi el este cercetat în cauză. După expirarea termenului de recurs, dl. A. s-a întâlnit cu O. şi, discutând despre situaţia mea juridică, acesta s-a lăuata cu ajutorul pe care mi l-a dat, afirmând că acum se vede cine îmi este prieten şi că am ajuns în situaţia în care am ajuns pentru că "nu am stat lângă cine trebuie".

Ultima întâlnire cu dl. A. a avut loc, în luna iulie 2014, în condiţii similare, la o pensiune din Băile 1 Mai, pe partea stângă a străzii care duce spre localitatea Haieu. Deşi el singur l-a chemat pe O. la întâlnire, când a văzută că acesta este împreună cu mine dl. A. a fugit pur şi simplu de noi. Am fugit după el şi l-am strigat să se oprească, aşa că ma reuşit să ne întâlnim în spatele pensiunii respective. Dl. A. era foarte furios şi ne-a reproşat că i-am complicat viaţa, apoi i-a cerut lui O. să-şi şteargă numărul lui din memoria telefonului şi să nu-l mai caute niciodată.

Apoi, dl. A. m-a tras de-o parte şi mi-a reproşat că am mers să-l cauze împreună cu un infractor şi că îi fac probleme, fiindcă dacă "află DNA-u’ ne ia pe toţi". Deşi ar fi trebuit să ne vedem la o dată ulterioară prin intermediul lui M., dl. A. nu şi-a mai onorat promisiunea. Astfel, la 28 iulie 2014, când trebuia să mă întâlnesc cu dl. A., am fost anunţat de dl. M. că aceasta nu mai vine la întâlnire, fiind că îi este frică de mine, dar mi-a trimis un articol de specialitate pe care să-l folosesc în apărare. Articolul respectiv, intitulat "Rewlaţia ANAF - Ministerul Public ca poveste vânătoarească" şi a fost semnat de CCCCCCCC., l-am predat organelor de urmărire penală în aceeaşi zi în care l-am primit.

La fiecare întâlnire pe care am avut-o cu dl. A. am încercat să discut cu el despre ce este de făcut în viitor pentru a obţine o soluţie favorabilă în dosar, dar am sesizat că acesta era şi mai precaut în afirmaţii decât era înainte şi în locul unui angajament ferm că o să mă ajute, mi-a spus că o să mă puneă în legătură fie cu un avocat din Bucureşti, fost procuror DNA, cu care el era prieten, fie cu viitoarea lui soţie, dar această din urmă variantă doar în ultimă instanţă, pentru că ar fi atras atenţia asupra lui.

Din modul în care s-a comportat, dl. A. era foarte evident că acestuia îi era frică să nu-l înregistreze şi vorbea "ca din carte". Precizez că dl. A. m-a sunt de-a lungul timpului de la mai multe posturi telefonice din care le mai am în memoria telefonului meu şi pe cele cu numerele de apel…".

În declaraţia dată la 2 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, martorul L., aflată la filele x în vol. 2 dosar parchet a mai arătat că menţine declaraţiile făcute anterior în faţa organelor de urmărire penală şi doreşte să facă următoarele completăti şi precizări: În cursul lunilor mai- iunie 2011 a construit un teren de tenis de câmp în cm. Sânmartin, sat Haieu, la locuinţa prim-procurorului A.. A declarat că, costul total al lucrărilor de execuţie s-a însumat la suma de 46.425,60 RON, potrivit situaţiei de lucrări pe care a depus-o la dosar, împreună cu documente justificative după cum urmează: factura fiscală nr. x/17.06.2011 reprezentând achizţionarea fileului de tenis şi a stâlpilor multifuncţionali; factua fiscală nr. 417/27.05.2011, reprezentând contravaloarea cantităţii de beton folosită la construcţia terenului.

A precizat că, valoarea facturii este pe o sumă mult mai mare, respectiv 61.122 lie, deoarece doar o parte din betonul achiziţionat de la S.C. WWWWWWW. S.R.L. l-a folosit la terenul de tenis din localitatea Haieu, respectiv cantitatea de 63 mc în valoare de 17.955 RON, restul cantităţii de beton fiind folosit la alte lucrări; factura fiscală nr. x/06.04.2011, reprezentând achiziţionarea plasei de armătură sudată. A menţionat că factura este, de asemenea pe o sumă mult mai mare, respectiv 10.955 RON, deoarece o parte din plasă a folosit-o la alte lcurări.

La terenul de tenis a utilizat cantitatea de 200 mp în valoare de 2.400 RON; 4 avize de însoţire a mărfii din 5 şi rerspectiv 25 mai 2011 privind transportul cantităţii de beton utilizată la construirea terenului. A precizat că cele 4 avize reprezintă doar o parte din numărul acestora, diferenţa regăsindu-se la S.C. WWWWWWW. S.R.L.; situaţia de lucrări cuprinde manopera, reprezentând, săpătură de pământ, în valoarea de 4.000 RON, umplutură de balastru în valoare de 3.000 RON, compactare în valoare de 2.000 RON, transport pământ în valoare de 2.000 RON, manoperă turnare beton în valoare de 3.780 RON, toate aceste activităţi fiind efectuate de S.C.

S. S.R.L., în mod gratuit. Cu privire la executarea lucrărilor a întocmit un contract de executţie lucrări în data de 5 iunie 2011 cu numita Q., soţia prim procurorului A., iar după executarea lucrărilor acesta i-a ceut să-i preconstituie documente fictive de plată a lucrărilor. Astfel, a emis, atât factura nr. x/04.07.2011, cât şi chitanţa din aceeaşi zi nr. x, care atesta că Q. i-a achitat contravaloarea terenului de tenis în sumă de 5.000 RON. A declarat că în realitate, atât factura, cât şi chitanţa mai sus menţionate sunt fictive şi nu s-a efectuat în realitate nicio plată, iar pe de altă parte contravaloarea menţionată în contractul de execuţie în sumă de 5.000 RON este vădit disproporţionată faţă de costul real al terenului de tenis, în sumă de 46.425 RON, reprezentând aproximativ 10 % din valoarea reală.

Fiind întrebat, a declarat că nu a primit în mod cert nicio sumă de bani de la A. pentru contruirea terenului de tenis, chitanţa ce atestă plata sumei de 5.000 RON, reprezentând un document de plată fictiv, preconstituit pentru ca prim-procurorul A. să poată justifica în caz de nevoie construcţia. Este de acord să fie testat la poligraf în caz de nevoie cu privire la toate aspectele din cuprinsul declaraţiei. A fost întrebat, a arătat că iniţial, cu ocazia formulării autodenunţului şi a primelor declaraţii pe care le-a dat în cauză nu i-a amintit de contractul de execuţie din 5 iunie 2011, de factura fiscală şi de chitanţa din data de 4 iulie 2011, deoarece fiind întocmite doar în mod formal, pentru a putea fi justificată construcţia terenului de către prim-procuror în caz de nevoie, nu le-a dat importanţă.

A declarat că toate aceste lucrări le-a executat în mod gratuit în considerarea funcţiei pe care A. o deţinea la momentul respectiv în contextul în care ştia că firmele sale sunt implicate şi în anumite activităţi evazioniste, existând posibilitatea reală a oricând să se declanşeze o cercetare penală împotriva sa, încercând astfel să-şi asigure protecţia în eventualitatea unor probleme de natură penală. A mat arătat că niciodată nu a făcut acte de caritate, respectiv nu a construit şi nu a prestat lucrări pentru nicio persoană fizică ori juridică în mod gratuit, iar în cazul de faţă a făcut acest lucru, întrucât avea un interes, astfel cum a arătat mai sus.

Tot L. la data de 8 octombrie 2014, în cursul urmăririi penale în declaraţia dată, aflată la filele x în vol. 2 dosr parchet a menţinut declaraţiile făcute anterior în faţa organelor de urmărire penală şi a dorit să facă următoarele completări şi precizări: În legătură cu terenul de tenis pe care l-a construit prim-procurorului A. a depus la dosarul cauzei, alături de documentele pe care le-a depus anterior şi avizele de însoţire a mărfii, pe care le-a indicat în mod concret. A precizat că betoanele le-a turnat în 3 etape, respectiv în 2 mai 2011, când a turnat pe toată suprafaţa de teren pentru egalizarea suprafeţei, iar ulterior în 5 mai 2011 a turntat betonul final. În data de 25 şi 26 mai 2011 a turnat un trotuar pe marginea terenului de tenis. A depus la dosar avizele mai sus menţionate. Contravaloarea lucrărilor le-a suportat pe firmele sale, fără să primească nicio sumă de bani de la A., iar în legătură cu factura şi chiatanţa pentru suma de 5.000 RON, reprezentând contravaloarea terenului, aşa cum a arătat şi anterior, aceste documente le-a întocmit la cererea lui A. pentru a-i preconstitui documente justificative în caz de nevoie. A declarat că nu a primit în realitate nicio sumă de bani. A declarat că la una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu A., în vara anului 2014 din câte a reţinut în seara zilei în care s-a desfăşurat finala Campionatului Mondial de Fotbal, acesta i-a dat asigurări să stea liniştit că îl va ajuta pe el şi pe fiul său, GGGG., implicat şi acesta în dosarul de evaziune fiscală, ocazie cu care i-a relatat că fiului său i-a fost revocată măsura controlului judiciar pe cauţiune şi că el nu a declarat contestaţie la hotărârea instanţei, ceea ce s-a şi întâmplat.

Fotocopiile avizelor menţionate se află depuse la dosarul de urmărire penală, filele x în vol. 2 parchet.

Martorul L. în declaraţia dată în primă instanţă la 4 octombrie 2016, aflată la filele x în vol. V dosar primă instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale la datele de 25.03.2014, 30.09.2014, 02.10.2014 şi 08.10.2014. Arăt că l-am cunoscut pe inculpatul A. în cursul anului 2010, cu ocazia unei încheieri de sfârşit de an, la un chef, prin intermediul lui M., care era director financiar la BBBBBBBB. S.A.. Menţionez că am făcut un schimb de nr. de telefoane, urmând să ne întâlnim în următorul an, dânsul m-a vizitat la sediul firmei S.C.

R. S.R.L. în Oradea, str. x, acesta răspunzând la invitaţia mea. La începutul anului 2011, când a fost la sediul firmei, mi-a spus că soţia dânsului are probelme medicale, iar la auzul acestei situaţii am oferit eu suma de 1500 euro dânsului pentru aceste probleme medicale, iar la auzul acestei situaţii am oferit eu suma de 1500 euro dânsului pentru aceste probleme medicale, apreciind că este un împrumut, iar dânsul i-a primit şi mi-a spus că o să mi-i returneze, în acest lucru nu s-a mai întâmplat. În perioada 2011 - septembrie 2013, inculpatul A. mi-a solicitat de mai multe ori, în mod direct, sume de bani, invocând diferite probleme, iar eu i-am dat de fiecare dată aproximativ între 500 şi 1000 euro pe lună, nerambursabil.

Motivele pentru care a solicitat aceste sume au fost deplasările la Bucureşti şi alte probleme personale. Arăt că nu am încheiat acte scrise la înmânarea acestor sume de bani, nici înscrisuri sub semnătură privată şi nici nu au asistat martori când au fost înmânate aceste sume de bani. Arăt că suma totală pe care am remis-o în această manieră a fost între 25.000 şi 30.000 euro. Arăt că aceste sume de bani au fost date pentru că inculpatul Popa mi-a dat anumite informaţii importante pentru mine, respectiv pentru funcţionarea firmei, cum ar fi de exemplu că va exista un control de la ANAF şi de la Agenţia de spălare a banilor, fiind câteva firme vizate, întrcât mă simţeam şi eu vizat de asemenea controale.

Arăt că aceste informaţii mi-au fost utile, întrucât am avut mai multe nereguli la firmele pe care le administram, şi am încercat datorită acestor informaţii să mai pun la punct contabilitatea firmei, însă nu am reuşit acest lucru în totalitate şi ulterior din aceste motive s-a declanşat următirea penală împotriva mea. Arăt că, cu ocazia acestor întâlniri, dar nu de fiecare dată, mi-a oferit informaţii sigure despre posibile controale, care s-au şi adeverit, întrucât în 15 noiembrie 2013 am fost reţinut de organele judiciare.

Arăt că de obicei ne întâlneam la sediul firmei situat în Oradea, str. x sau în staţiunea Băile 1 Mai, la TTTT., însă şi la restaurantul UUUU. din Oradea, aflat pe str. x, dar şi în parcări. Arăt că la unele dintre întâlniri a mai participat şi numitul O., zis "P." şi consumam băuturi alcoolice. La sediul firmei, când ne întâlneam, inc. A. era văzut şi de personalul administrativ, contabilul firmei, secretara. Arăt că banii pe care i-am înmânat inculpatului A. i-am scos din casierie, unde erau în RON, suma respectivă era convertită în euro la o casă de schimb valutar de secretara firmei sau de mine şi înmânată inc.

A., dar precizez, că întotodeauna, având în vedere că aveam o firmă cu 50-60 angajaţi, aveam la mine o sumă cuprincă între 2.000-3.000 euro. Arăt că aceste sume au fost introduse la capitolul "Cheltuieli" la contabilitatea firmei. Arăt că, contabilitatea îmi scotea banii pe numele meu, cu un ordin de plată, cu specificaţia "cheltuieli", fiind folosit contul 404. Menţionez că aceste sume nu au mai fost restituite sau reintroduse în conturile firmei, ci erau definitiv pierdute. Aceste operaţiuni le făcea contabilul firmei la dispoziţia mea.

Contabilul nu mi-a spus nimic în legătură cu aceste operaţiuni, întrucât eu am preluat responsabilitatea acestora, fiind administratorul firmei. La început am apreciat legătura cu inc. Popa ca fiind de prietenie, însă ulterior mi-am dat seama că această relaţie este una de interes, eu simţindu-mă că sunt folosit din punct de vedere financiar. Arăt că inc. Popa niciodată nu a încercat să-mi returneze sumele de bani primite. Arăt că nu mi-a promis nimic altceva, cum ar fi modul de soluţionare al vreunui doar, raportat la sumele de bani pe care i le-am înmânat.

Începând cu luna septembrie 2013, inculpatul Popa a devenit mai precaut, arătând că este urmărit de DNA şi că nu ar mai trebui să ne mai întâlnim în spaţiul public, dar mai comunicam prin martorul M.. În anul 2011 m-a solicitat inc. A. să îi amenajez un teren de tenis de câmp la domiciliul dânsului, fapt ce s-a şi realizat conform înţelegerii verbale pe care am avut-o cu acesta, eu acceptând solicitarea dânsului. Arăt că eu am asigurat toate materialele necesare amenajarăii terenului de tenis, manopera, iar băiatul meu, L., a condus aceste lucrări.

Pentru realizarea lucrării au fost necesare următoarele materiale după decopertarea terenului 40 mc. Balastru, peste care s-au pus cam 200 mp plasă de sârmă cu diametrul de 4, turnându-se un beton de o grosime de 30 cm, fiind folosite cam 60-70 mc. Beton B 250, după care s-a finisat betonul şi s-a pus un înveliş sintetic, pe care le-am asigurat integral. Nu îmi audc aminte de probleme împrejmuirii, însă eu am livrat fileul necesar terenului de tenis. Nu mai cunosc dacă am efectuat sau nu vreo instalaţie electrică sau dacă am făcut nişte instalaţii de drenare.

Arăt că balastrul l-am adus de la staţia de sortare din Oradea, cu care am avut contract, betoanele au fost aduse de la S.C. WWWWWWW. S.A. Oradea, iar plasa de sârmă de la DDDDDDDD. sau de la AAAAAAAA., contravaloarea acestor materiale fiind plătită oficial de firmea mea, respectiv cu R. S.R.L. cu ordin de plată. Arăt că la data respectivă am deţinut şi firmele S. S.R.L. şi EEEEEEEE. S.R.L., astfel că unele materiale posibil să fi fost facturate pe aceste societăţi. Menţionez că mâna de lucru a fost asigurată de frima mea, muncitorii fiind de la firmele mele şi plătiţie evident de firme.

Arăt că aproximativ în 2 săptămâni s-a executat lucrarea, inc. Popa fiind mulţumit de calitatea lucrării şi nu a plătit nicio sumă de bani pentru a realiza această lucrare, şi nici nu mi-a spus că va achita vreodată vreo sumă de bani în contul lucrării. Arăt că lucrarea s-a făcut fără întocmirea vreunui contract de servicii sau de antrepriză şi nici documentaţie tehnică sau autorizaţie de construcţie. După realizarea lucrării, cam la o lună-două, inc. Popa mi-a cerut un document justificativ pentru realizarea acestei lucrări, solicitându-mi să întocmim un contract de prestări servicii şi o factură de 5.000 RON, pentru a avea hârtii acoperitoare la vreun eventual control.

La solicitarea mea, s-a întocmit contractul de persoana specializată din cadrul firmei, contractul fiind semnat de inc. A. şi s-a eliberat şi o factură, respectiv o chitaţă pentru suma de 5.000 RON. Apreciez că, constul lucrării efectuate se ridică la echivalentul a 5.000 euro, cost pe care l-a suportat firma mea. Arăt că inc. Popa mi-a solicitat să fac această lucrare, iar eu am acceptat fără rezerve să fac această lucrare având în vedere funcţia avută de acesta. Arăt că, costul acestor lucrări, respectiv eliberarea chitanţei, au fost recuperate prin modificarea consumurilor la alte lucrări pe care le executam, la alţi beneficiari, astfel că firma nu rămânea în pagubă.

Arăt că pe parcursul realizării lucrărilor inculpatul le-a dat apă muncitorilor, nu şi mâncare. Arăt că inculpatul Popa mi-a solicitat în mod expres să-i achiziţionez bilete de transport la avion pe direcţia Oradea - Bucureşti şi retur, pentru a putea participa la concursurile de la Bucureşti pentru funcţia de prim-procuror, iar eu am cumpărat pe numele irmei R. S.R.L. sau i-am înmânat banii personal pentru a-şi cumpăra aceste bilete de la agenţii din Oradea. Inculpatul Popa mi-a solicitat şi cazare la Bucureşti. Arăt că la vremea respectivă am avut o colaboarare cu S.C.

V. Bucureşti şi periodic decontam cazările personalului care se deplasa la Bucureşti şi se caza la această unitate, eu oferind între 4 şi 6 cazări inculpatului Popa în perioada respectivă. Menţionez că în perioada anilor 2011-2013, la solicitarea expresă a inc. A., am asigurat pentru distracţie mai multe persoane de sex feminin, cel puţin o dată pe lună, femeile fiind diferite, una chiar fiind anagajată la firma mea, iar eu plăteam contravaloarea serviciilor oferite de aceste femei. Costul unei întâlniri era cuprins între 100 şi 200 euro, pe care îi plăteam eu.

Arăt că suma cheltuită în total pentru aceste servicii a fost în jur de 10.000 euro, iar eu cunosc identitatea unora dintre aceste femei, iar unele foloseau nume de scenă. Menţionez că, aceste cheltuieli erau decontate tot din bugetul firmei, fiind folosită aceeaşi metodă de decontare, iar de multe ori aceste femei au fost transportate de mine şi de copiii mei la diferite locaţii. Arăt că numitul O., zis şi "P.", a fost cel care cunoştea acest mediu şi se ocupa de transferul acestor femei. În anul 2014 am avut nişte discuţii cu inc.

A., eu solicitând ajutorul dânsului în rezolvarea problemelor penale, întrucât am fost urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind reţinut şi arestat 3 luni de zile, dosarul fiind gestionat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar numitul A. a arătat că încearcă să mă ajute cu avocaţii, însă nu şi în mersul anchetelor, întrucât se simţea urmărit de DNA. Mai arăt că şi fiul meu, GGGG. a fost urmărit penal şi arestat 3 săptămâni, după care s-a aflat sub măsura controlului judiciar.

În legătură cu această înlocuire a măsurii arestului preventin cu măsura controlului judiciar a fiului meu, arăt că hotărârea prin care s-a dispus această măsură nu a aost recurată de către unitatea de parchet, unde era şef inculpatul A., respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, spunându-mi cu o zi înainte de expirarea termenului că mă va ajuta în acest sens, întrucât mi-a promis acest lucru. În timpul anchetelor privind evaziunea fiscală, am fost chemat o singură dată la DNA Oradea, dar în legătură cu alte probleme, iar în momentul arestării mi s-a arătat că beneficiez de jumătate de pedeapsă în cazul formulării unui denunţ, ceea ce nu s-a întâmplat în perioada arestului preventiv.

Nu ar fi adevărat faptul că prin intermediul avocatului FFF. aş fi primit o solicitate în sensul de a formula plângere la CSM împotriva procurorilor DNA pentru că m-au chemat nejustificat, solicitare făcută de inspectorul şef OOOOO.. După ce s-a înlocuit măsura arestului preventiv în luna martie 2014 cu măsura arestului la domiciliu, aproximativ în luna mai iunie 2014 am luat legătura cu numitul inc. A. solicitându-i ajutorul cu privire la o soluţie în dosar, dânsul spunându-mi că obţinerea unor soluţii favorabile se poate face doar cu ajutorul avocaţilor, fără dânsul, şi că o să îmi recomanda nişte avocaţi pregătiţi de la Bucureşti.

Arăt că nu a mai apucat să-mi acorde vreun ajutor nici în privinţa avocaţilor. În luna august 2014 am încercat să mă întâlnesc cu inc. Popa la un local din Băile 1 Mai, vis-a-vis de localul TTTT., întrucât dânsul erau în această locaşie, eu ajungând cu o altă persoană în acest loc şi dorind să mă întâlnesc cu el, m-a trimis de acolo, spunând că este urmărit de DNA şi să nu-l mai caut. Arăt că după ce am scăpat de arestul preventiv, la următoarele întâlniri, inc. Popa mi-a promis că mă va ajuta să scap de dosar, întrucât cunoaşte foarte bine legile, dar şi cu ajutorul avocaţilor bine pregătiţi, şi că voi simţi pe propria piele ajutorul acordat şi faptul că îm este prieten.

În opinia mea, inc. A. nu m-a ajutat cu nimic în dosar, cu toate că mi-a promis că mă ajută. În ceea ce priveşte atribuţiile de serviciu, în opinia mea, inc. A. nu a făcut nimic pentru mine. Menţionez că raţionamentul meu de a oferi bunuri şi sume de bani inc. A. a fost acela de a-mi asigura un fel de protecţie faţă de problemele cu autorităţile, controale de la fisc sau de la alte autorităţi, ceea ce s-a şi întâmplat în sensul că acesta m-a anunţat de iminenţa unor controale, avertizându-mă să-mi pun la punct documentele de la firmă, ceea ce am şi încercat să fac, inclusiv justifiarea sumelor de bani scoşi din casierie prin trnsferul unei case la firmă, în contrul sumelor de bani care lipseau.

În ceea ce priveşte dosarul de evaziune fiscală, arăt că acesta se află tot în faza urmăririi penale, efectuându-se o expertiză, iar umitatea care se ocupă de acest dosar este DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Arăt că prejudiciul estimat este 38 milioane RON, respectiv 7-8 milioane euro, iar dosarul a ajuns la DNA datorită mărimii cuantumului prejudiciului estimat. Arăt că la început prejudiciul a fost mai mic, respectiv de 18 milioane RON. Arăt că dosarul a fost declinat la DNA datorită legăturii mele cu inc. A., dar şi probabil datorită cuantumului prejudiciului.

Arăt că, cu ocazia instrumentării dosarului de urmărire penală la DNA Oradea, nu am făcut niciun fle de denunţuri faţă de inc. A., ci am făcut separat denunţ la DNA Oradea, în marttie 2014, din proprie iniţiativă. Arăt că toate bunurile sau sumele de bani înmânate inc. A. nu au fost acte dezinteresate, de caritate, ci am avut un interes concret de a afla anumite informaţii esenţiale pentru a evita diverse controal din partea organelor statului, de mă proteja de aceste controale, interesul fiind unul comun, eu asigurând bunul mers al firmelor pe care le deţineam, iar dânsul beneficia de bani şi alte servicii oferite de mine.

Aprecize că toate aceste remiteri le-am făcut de bună voie, datorită poziţiei pe care o avea inc. A., având acces la informaţii. Apreciez că nu a fost corectă această modalitate de lucru, că am greşit în această privinţă, oricum nu m-a ajutat cu nimic şi nu aş mai face încă o dată acest lucru. Cu privire la dosarul meu la DNA aştept o soluţie de trimitere în judecată şi ce va decide instanţa. Întrebare pusă de procuror: Dacă înainte de a prima sumă de bani, cunoaşteşi ce funcţie avea inculpatul A.? Răspuns: Ştiam că este şef, dar nu este şeful cel mai mare, ci şef de secţie la urmărire penală.

Întrebare pusă de procuror: Dacă la primele întâlniri aţi discutat cu inc. A. despre eventuale probleme la firmele dvs.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de procuror: Obişnuiaţi să oferiţi sume de bani cu titlu de împrumut nerambursabil şi altor persoane? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de procuror: Vă aşteptaţi să fiţi ajutat de inc. A. şi dacă da, în ce fel? Răspuns: Am aşateptat să mă ajute cu controloalele. Întrebare pusă de procuror: Ce fel de asigurări aţi primit de la dl. A. că vă va ajuta în dosarul dvs.? Răspuns:

Asigurări verbale că mă va ajuta cu avocaţi. Întrebare pusă de procuror: De ce aţi afirmat, după audierea de către procurorul de caz X., "acesta vrea să rămână fără şef"? Răspuns: Nu ţin minte să fi spus acest lucru. Întrebare pusă de procuror: Vi s-a intermediat de către M. o întâlnire cu inc. A. după arestare? Răspuns: Da. Întrebare pusă de procuror: Vi s-a transmis de către inc. A. prin M. un material despre evaziunea fiscală? Răspuns: Da, şi acest înscris există la dosar. Întrebare pusă de procuror: La întâlnirile pe care le-aţi avut cu inc.

Popa a participat şi şoferul acestuia? Răspuns: Mă transporta, dar nu participa la acestea. Întrebare pusă de procuror: Vă menţineţi afirmaţia din declaraţia dată la 30.09.2014, aflată la fila x alin. (1) dosar u.p. referitoare la inc. A.? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteşi preciza ce v-a determinat să-l denunţati pe inc. A.? Răspuns: Situaţia în care am ajuns, respectiv eu şi copilul arestat. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă procurorul X., care instrumenta cauza de evaziune fiscală, v-a solicitat să-l denunţaţi pe inc.

A.? Răspuns: Nu mi-a solicitat, dar dacă îmi solicita, o făceam. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza unde aţi făcut denunţul? Răspuns: La sediul DNA Oradea. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: În ce situaţia juridică vă aflaţi când aţi formulat denunţul la sediul DNA Oradea? Răspuns: Mă aflam în arest la domiciliu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cum aţi ajuns la sediul DNA din proprie iniţiativă, în condiţiile arestului la domiciliu? Răspuns: Nu îmi aduc aminte unde am făcut denunţul, la DNA, acasă sau în altă parte, iar dl.

X. mi-a dat încuviinţarea de a părăsi domiciliul şi mi-a data traseul de parcurs. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cum aţi ajuns la sediul DNA din proprie iniţiativă, în condiţiile arestului la domiciliu? Răspuns: Nu îmi aduc aminte unde am făcut denunţtul, la DNA, acasă sau în altă parte, iar dl. X. mi-a dat încuviinţarea de a părăsi domiciliul şi mi-a dat traseul de parcurs. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: După ce aţi formulat denunţul, s-a mai solicitat prelungirea arestului dvs.? Răspuns: Arăt că, după formularea denunţului, nu s-a mai solicitat de către procurorul X. prelungierea măsurii arestului la domiciliu şi am fost pus în libertate efectiv.

Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă procurorul X., la DNA în prezent, instrumentează dosarul dvs. de evaziune fiscală? Răspuns: Nu dânsul instrumentează cauza, ci o doamnă procuror. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă ulterior denunţului pe care l-aţi formulat împotriva inc. A., aţi formulat şi alte denunţuri în legătură cu alte persoane şi alte fapte, dar având legătură cu acest inculpat? Răspuns. Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Faţă de fostul ministru FFFFFFFF. aţi formulat denunţ? Răspuns:

Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Întâlnirile în localuri cu inc. A., erau în spaţiu public sau în separeu? Răspuns: Înspaţiu public. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: De câte ori v-aţi întâlnit cu inc. A. la biroul dânsului? Răspuns: De câteva ori, de 3-4-5 ori. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi să descrieţi locaţia biroului inc. A.? Răspuns: capătul coridorului, a doua uşă pe dreapta. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: La locuinţa din Haieu a inc. Popa v-aţi întâlnit cu acesta? Răsăuns: Da. Întrebare pusă de av.

JJJJJJ.: Se mai află cinvea la această locaţie în acel moment? Răspuns: Cred că era fosta soţie a inculpatului A.. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi descrie biroul inc. A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi dacă în imobilul din Haieu exista un perete de sticlă când aţi fost la domiciliul inculpatului? Răspuns: Arăt că am fost în biroul de la parchet, iar acasă la Haieu am fost doar în curte şi la intrarea în casă. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: În anul 2013 de câte ori aţi fost la biroul inc. A. de la parchet? Răspuns:

În anul 2013 nu am fost în acel birou. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Câte bilete de avion la Bucureşti aţi oferit numitului A.. Răsăuns: În jur de 3-4 bilete tur-retur. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: De unde ştiţi că directoarea V. îl cunoştea pe inc. A.? Răspuns: Arăt că inc. A. o cunoştea pe aceasta prin intermediul meu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cum se făceau plăţile pentru inc. A. către V.? Răspuns: Cash, eu personal când mergeam la Bucureşti, sau şoferul. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Câns se făcea cash, se eliberau documente, facturi, chitanţe? Răspuns:

Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cunoaşteţi persoana dl. A. din Iaşi. Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza care a fost cuantumul sumelor plătite pentru cazarea inc. A. la V.? Răspuns: Nu pot estima cu exactitate. Era cum 200 RON pe noapte. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Îi cunoaşteţi pe numiţii GGGGGGGG., HHHHHHHH., IIIIIIII., JJJJJJJJ. şi dacă pentru aceste persoane s-au făcut plăţi la V. de către dvs.? Răspuns: Îi cunosc, dar nu am făcut plăţi pentru aceştia. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.:

Puteţi preciza cin sunt aceste persoane, angajaţi sau persoane public? Răspuns: Sunt persoane publice. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă cantităţile precizate de dvs. ca fiind achiziţionate, au fost folosite integral la terenul de tenis din localitatea Haieu? Răspuns: Da, s-au folosit efectiv. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cum vă explicaţi neconcordanţele dintre acelaşi aviz purtând date diferite? Răspuns: Probabil sunt erori de editare, nu a fost ceva premeditat. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: V-aţi întâlnit la KKKKKKKK. de la Băile Felix cu inc.

A.? Răspuns: Este posibil. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cu acea ocazie aţi primit vreo sumă de bani de la inc. A.? Răspuns: Nu mi-a dat nicio sumă de bani. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi solicitat dvs. sau alte persoane, unor persoane feminine să facă anumite declaraţii împotriva inculpatului A.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi cerut dvs. personal sau prin şoferul T. să dea o declaraţie împotriva inculpatului A.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: O cunoaşteţi pe OO. şi dacă aţi plătit-o pe aceasta să întreţină relaţii intime cu inc.

A.? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Puteţi preciza de câtre ori aţi solicitat acest lucru? Răspuns: De mai multe ori. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: O cunoaşteţi pe PP.? Răspuns: Da, o cunosc, a fost angajata mea. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi cerut lui OO. şi PP. să dea declaraţii la DNA Oradea împotriva inc. A.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: I-aţi remis sau nu sume de bani numnitului O. pentru a le stimula pe OO. şi PP.* Răspuns: Nu, erau plătite de mine personal. Întrebare pusă de av.

JJJJJJ.: Dacă aţi comunicat inc. A. că aţi fi săvârşit o faptă de natură penală şi că îi solicitaţi sprijinul? Răspuns: Nu ştiam că s-au comis fapte penale de către mine. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă dvs. împreună cu N. i-aţi cerut martorului O. sau altor martori să găsească persoane care să facă denunţuri mincinoase împotriva inc. A. şi dacă le-aţi solicitat acestora să facă astfel de afirmaţii neadevărate în schimbul unor recompense? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă în cursul urmăririi penale aţi indicat anumite persoane care să fie audiate ca martori împotriva inc.

A.? Răspuns: Nu-mi aduc aminte. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Este adevărat că i-aţi cerut lui O. să declare la parchet că ar fi auzit în comunitate despre faptul că inc. A. ar fi primit diferite foloase de la dvs. şi că aceste informaţii nu le-ar fi cunoscut direct de la dvs., ci din mediul respectiv? Răspuns: Nu, nu-mi aduc aminte. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: V-a precizat M. că inc. A. nu va promis niciun ajutor, ci doar a recomandat să vă găsiţi un avocat foarte bun? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: În vara anului 2014, având asupra dvs. tehnica de înregistrare, l-aţi pândit la Pensiunea TTTT.

şi LLLLLLLL. pe inc. A.? Răspuns: Nu l-am pândit, am avut întâlnire cu acesta, realizată prin intermediul lui O.. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cât de des vorbeaţi la telefon cu inc. A. în perioada 2012-2013? Răspuns: La diferite intervale, la o zi, două, săptămânal. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cine pe cine suna? Răspuns: Fiecare suna la rândul lui. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: În ce relaţia vă aflaţi cu M.? Răspuns: Relaţie de colaborare doar de când au intervenit problemele cu inc. A.. Întrebare pusă de av.

JJJJJJ.: De ce îi este fircă lui M. de dvs? Răspuns: Nu ştiu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Care este conţinutul articolului primit de la M.? Răspuns: L-am citit, dar nu are niciun fel de importanţă, este un articol de pe internet referitor la evaziunea fiscală. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi folosit acest articol când aţi formulat o cerere în dosarul dvs. de evaziune fiscală, cerând o completare la raportul de expertiză? Răspuns: Nu care, nu-mi aduc aminte. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi folosit ca mijloc de apărare în dosarul dvs. de evaziune fiscală, cerând o completare la raportul de expertiză? Răspuns:

Nu cred, nu-mi aduc aminte. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Aţi folosit ca mijloc de apărare în dosarul dvs. de evaziune fiscală, un memoriu şi cine l-a formulat? Răspuns: Nu am formulat şi nu am folosit niciun memoriu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă cunoaşteţi că persoanele autiate în prezentul dosar au fost ameninţate, s-au făcut presiuni asupra lor de către dvs. sau de către alte persoane? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de inc. A.: Dacă documentele depuse de dvs. la dosar reliefează cantităţi şi calităţi reale ale materialelor folosite la investiţia teren de tenis, precum şi datele înscrise pe aceste documente? Răspuns:

Da. Întrebare pusă de inc. A.: Ştiţi cine a zburat cu biletul de avion aferent facturii din iulie 2012? Răspuns: A.. Întrebare pusă de inc. A.: Ştiţi de ce îmi era frică de procurorii DNA? Răspuns: Nu ştiam ce duşmani aveţi."

Martorul L. a fost audiat şi de către instanţa de apel la 14 martie 2019, declaraţia sa, afându-se la filele x în vol. II dosarul Înaltei Curţi, în care a arătat că "Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale la datele de 30.09.2014, 02.10.2014 şi 08.10.2014 la DNA, precum şi declaraţia din 04.10.2016 de la Curtea de Apel Timişoara, pe care le-am dat de bunăvoie şi în care am spus adevărul. L-am cunoscut pe A. la sfârşitul anului 2010 la un prieten care făcea închiderea de an la firma sa de construcţii unde a avut mai mulţi invitaţi.

Am făcut schimb de numere de telefoane. Ne-am întâlnit, a venit la mine la firmă, ne vizitam, ne întâlneam în oraş. Ca urmare a faptului că fosta soţie era bolnavă şi trebuia să meargă la Cluj mi-a cerut ajutorul, respectiv să-l împrumut cu 1500 euro. Nu mi-au fost returnaţi, eu crezând că o să-i primesc înapoi, situaţia care nu a avut loc. Ulterior A. mi-a solicitat sume de bani între 1000 şi 1500 euro, motivând că are probleme personale, familiale. Pentru sumele împrumutate nu am întocmit înscrisuri şi niciodată nu au fost martori de faţă.

Nu aş putea să precizez care a fost suma totală de bani la acest moment, dânsul având şi alte pofte, respectiv câte o domnişoară, mai mergea de la mine, de la firmă şoferi ca să îi transporte "fetiţele". I-am făcut şi un teren de tenis. I-am plătit cazarea la V., cred că era în perioada când susţinea un examen pentru funcţia de procuror şef, cred că în anii 2012 sau 2013, ştiu că era vară. Ştiu că în anul 2013, vara, înainte de a avea eu probleme, pentru că am fost şi arestat, respectiv în 14 noiembrie 2013, inculpatul A. mi-a spus că a venit o circulară la el la serviciu, de la Bucureşti, de la Spălarea Banilor şi că eram pe listă.

Urma să mi se efectueze un control de la ANAF, ceea ce s-a şi întâmplat în toamna acelui an. Întrrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: În contextul în care martorul l-a împrumutat pe inculpatul A. de mai multe ori cu sume de bani, care a fost reacţia acestuia la momentul arestării? Răspuns: Reacţia o pot menţiona în sensul că nu îmi venea să cred, pentru că pe mandatul meu de arestare figura numele A., eu cunoscându-l doar de A.. Nu am comunicat, am stat 3 luni arestat, printr-un prieten al meu, M., prieten comun al meu şi al inculpatului, acesta l-a contactat pe A.

şi ne-am întâlnit împreună cu M. la o pensiune. În discuţia purtată mi-a promis că mă va ajuta cu avocaţi, că o să vadă ce face. S-a justificat în sensul că nu a putut să facă nimic, că DNA-ul îl urmăreşti. Să precizeze martorul la ce dată a avut loc această ultimă discuţie menţionată? Raspuns: Nu am o dată exactă, dar cred că în luna iunie 2014 când începuse Campionatul Mondial de Fotbal. Dacă martorul ne poate face precizări concrete cu privire la cazările de la V.? Răspuns: La Bucureşti aveam un băiat, T., pe care îl trimiteam să plătească sume de bani la V. pentru două/trei cazări ale inculpatului, cred că în jur de 50 euro/noapate:

Vi s-au dat chitanţe pentru aceste sume de către T.? Da, dar nu am mai găsit decât un bilet de avion care a fost plătit pe firma mea S.C. R. S.R.L. pentru inculpatul A.. Întrebare: În condiţiile în care la dosarul cauzei există un bilet de avion emis pentru firma martorului în care nu figurează numele de A. poate să pună la dispoziţie martorul documentul la care a făcut referire? Răspuns: Nu ştiu dacă îl am, o să-l caut pentru că am dat mai multe acte la DNA, iar în ipoteza în care îl găsesc îl dau copilului meu, N., atunci când va fi citat.

În contextul discuţiilor purtate între martori şi inculpat în anul 2013 prin ce mijloace de comunicare au fost purtate aceste discuţii? Răspuns: La telefon inculpatul A. nu îmi cerea nimic, dar ştiind programul meu de dimineaţă de la firmă, venea la biroul meu unde purtam o discuţie personală, în birou la mine, unde nu mai era nimeni de faţă, în anticamaeră fiind secretara mea, contabilul şi ne mai întâlneam şi în oraş atunci când eram sunat de acesta, de exemplu la restaurantul UUUU., TTTT.. Întrebare: În contextul în care martorul a declarat că a fost convocat ca urmare a unei circulare privind spălarea banilor, să ne precizeze de cine a fost contactat, în ce condiţii, respectiv modalitatea, verbal/telefonic, dacă i s-au predat sau prezentat documente, iar în caz afirmative ce fel de documente? Răspuns:

Inculpatul A. mi-a dat telefon şi mi-a spus că a venit, cred, o circulară de la Bucureşti, de la Spălarea Banilor şi că sunt vizat prin acea listă pe care de altfel se aflau şi alte firme, urmând să mi se efectueze un control de către ANAF. Ulterior acestui telefon ne-am întâlnit şi m-a atenţionat fără să îmi fie predate sau prezentate documente. Întrebare: La data dormulării denunţului martorul se afla în arest sau în stare de libertate? Răspuns: La data formulării denunţului mă aflam în stare de libertate. Întrebare:

Martorul să precizeze unde a formulat denunţul şi în prezenţa cui? Răspunsul: Denunţul l-am formulat la DNA în faţa anchetatorului, respectiv LLLLL.. Întrebare: Dacă martorul la momentul construirii terenului de tenis a folosit beton doar pentru platforma acestuia sau şi pentru alte lucrări în în caz afirmativ pentru care? Răspuns: Am depus toate avizele la dosar, iar betonul l-am folosit numai la terenul de fotbal al inculpatului. Întrebare: Dacă ne poate spune martorul cine a modificat avizul cu nr. x şi care a fost motivul? Răspuns:

Nu ştiu dacă acest aviz a afost modificat, pentru că şoferul care lucrează pe betonieră e posibil să fi livrat betonul nu numai la inculpatul A. dar şi în alte locuri, şi poate greşind l-a modificat. Întrebare: Dacă martorul a predat la DNA un articol despe evaziunea fiscală şi caz afirmativ dacă s-a întocmit un proces-verbal pe care să-l semneze şi dacă a folosit sau nu acel articol? Răspuns: Nu îmi aduc aminte."

Martorul M. în declaraţia dată la 28 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet, a menţionat că este prieten cu A., pe care îl cunoaşte de mai bine de 15 ani. A arătat că, de-a lungul acestei relaţii de prietenie, nu a derulat afaceri sau alte relaţii comerciale cu A. şi nici nu a fost cercetat de acesta sau de subalternii săi. De asemenea, îl cunoaşte şi pe L., natura relaţiei fiind însă alta, în sensul că, înepând cu anul 2005-2006, a început să aibă relaţii comerciale. A precizat că firma pe care o conduce, S.C.

BBBBBBBB. S.A., …are ca obiect principal construcţii hidrotehnice. În concret, L., respectiv firmele sale, preluau lucrări sub antrepriză. A cunoscut despre L. faptul că a fost arestat în anul 2013 pentru evaziune fiscală. De asemenea, a cunoscut faptul că a stat câteva luni în arest şi a arătat că, după eliberarea acestuia, a fost contactat de către L., care l-a rugat cu insistenţă să îi mijlocească o întâlnire cu A.. A precizat că a realizat potenţialul de pericol pe care îl reprezintă o astfel de întâlnire, dat fiind faptul că L. era cercetat chiar de unul din subordonaţii lui A..

I-a transmis lui A. solicitarea lui L., iar acesta i-a spus că nici vorbă să se întâlnească cu el, după prostiile pe care L. le făcuse. Întrucât L. insista la el în vederea realizării unei întâlniri, i-a spus acestuia locurile în care merge, de regulă, A.. A făcut acest lucru pentru a scăpa de el. Acele locuri erau următoarele: Pensiunea "W." şi respectiv Pensiunea "TTTT.", ambele situate pe raza localităţii 1 Mai, judeţul Bihor. Astfel, într-o seară din vara anului 2014 s-a întâlnit cu L. la Pensiunea TTTT., aşteptând să vadă dacă vine A. care frecventa acel loc.

A declarat că a făcut acest lucru, întrucât L. susţinea că trebuia să îi spună ceva lui A.. A ţinut să precizeze că, la un moment dat, chiar l-a sfătuit pe L. să se înscrie în audienţă. Revenind la seara întâlnirii, a arătat că, la un moment dat, a apărtu şi A., care s-a aşezat cu noi la masă, iar între el şi L. a avut loc o discuţie, în cursul căreia L. se plângeea că unul dintre fiii săi are probleme de natură penală şi îl colisita pe A. să îl ajute în acest sens. A. i-a răspuns că cel mai bine ar fi să îşi ia avocat şi expert sau avocat sau expert.

Din câte a ţinut minte, A. a pronunţat numele avocatului XXXXX.. Nu a ţinut minte să fi pronunţat şi alte nume de avocaţi. Tot în cursul aceleiaşi discuţii, i-a spus că nu are cum să îl ajute. Altfel de discuţii nu-şi mai aminteşte cu acea ocazie. A corespuns realităţii că i-a înmânat lui L. un articol de presă referitor la evaziunea fiscală, articol pe care i l-a dat A. cu ceva timp înainte, nu a putut să precizeze cât. Atunci când i l-a remis, A. i-a spus să se uite ca să vadă care este opinia avocaţilor în materia respectivă şi a declarat cu sinceritate că nu reţine dacă i-a sugerat sau nu să i-l dea lui L..

Fapt este, aşa cum a arătat mai sus, că ulterior, într-o zi, L. sau unul din fiii lui a venit la mine la birou şi i-a dat acel articol, întrucât el se plângea de avocaţi. A reţinut chiar că, ulterior, L. i-a spus că articolul este foarte bun. A revenit şi a arătat că acel articol i-a fost dat de A. în intenţia de a i-l remite lui L.. Atât A., cât şi el, doreau foarte multă să scape de insistenţele lui L.. Alte amănunte nu mai cunoaşte.

Acelaşi martor M. în declaraţia dată în primă instanţă la 6 septembrie 2016, aflată la filele x în vol. V dosar primă instanţă a arătat că "Am dat declaraţie în cursul urmăririi penale la sediul DNA Bucureşti şi şi-a menţinut această declaraţie. A menţionat că îl cunoaşte pe numitul A. de mai mult timp, iar cu numitul L. am relaţii contractuale întrucât lucrează la o societate comercială având ca obiect de activitate construcţiile. Având în vedere că numitul L. avea probleme de natură penală, acesta mi-a solicitat să intermediez o întâlnire cu numitul A.

întrucât îl cunoştea, pentru a-i arăta anumite aspecte legate de problemele penale. Numitul L. a insistat mult pentru a-l întâlni pe A., însă acesta din urmă nu a dorit să-l întâlnească, motiv pentru car i-a spus că îl poate întâlni la unul dintre restaurantele pe care le frecventează, respectiv TTTT. din Băile 1 Mai şi o altă locaţie de care nu-şi aminteşte. În vara anului 2014 a avut loc totuţi o întâlnire la Pensiunea TTTT., la care am participat eu, L. şi A., iar L. i-a expus probleme legate de cazul său penal, fiind vorba de aprobarea unor hârtii.

Numitul A. i-a spus lui L. să-şi ia un avocat bun, pronunţând numele avocatului XXXXX.. Întrebare pusă de procuror: Ce cunoaşteţi cu privire la un articol de presă referitor la evaziunea fiscală pe care l-a primit de la A. pentru a-l înmâna lui L.? Răspuns: Menţionez că la o întâlnire la domiciliul inculpatului A., acesta mi-a înmânat un articol de presă despre problematica evaziunii fiscale, articol pe care l-am înmânat ulterior numitului L., articol pe care îl găsise prietena inculpatului şi care referea la modul în care sunt consemnate controalele efectuate de organele financiare.

Întrebare pusă de procuror: Dacă articolul de presă a fost destinat numitului L.? Răspuns: Da, mi-a spus să-i dau articolul lui L.. Întrebare pusă de procuror: Dacă Edu v-a spus că l-a ajutat pe numitul Popa cu anumite servicii şi la ce s-a referit în concret? Răspuns: Numitul L. mi-a spus de mai multe ori că nu se poate să nu se întâlnească cu A. întrucât i-a făcut mai multe servicii, fără însă a preciza ce anume, şi era supărat pe numitul A. că a semnat un document privind reţinerea sau arestarea acestuia. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.:

Dacă aţi fost şef de serviciu la finanţe? Răspuns: Am fost la un moment dat şef serviciu Control Fiscal Mari Contribuabili din cadrul ANAF Bihor, ieşind din sistem în anul 2002. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă articolul de presă a fost cerut de dvs. sau a fost înmânat de A. pentru L.? Răspuns: Articolul a fost înmânat de A. după ce am întrebat despre articolul ce se afla pe masa din bucătărie. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: După cât timp i-aţi remis articolul lui L.? Răspuns: Cel puţin după o săptămână.

Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă inculpatul A. v-a atras atenţia că în jurul lui L. sunt persoane dubioase, ca de exemplu ZZZZZ.? Răspuns: da. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă A. a afirmat că îl va sprijini sau că l-a sprijinit în problemele penale pe L.? Răspuns: Nu, din contră. Întrebae pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă ştiţi că inculpatul A. ar fi primit bunuri sau alte serviciuu de la L.? Răspuns: Nu ştiu. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă L. i-a cerut repetat să se întâlnească cu A. şi să apară L.

în mod neaşteptat? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă inculpatul Popa v-a sugerat sau nu să-i daţi articolul lui L.? Răspuns: Mi-a spus numitul A. să-i dau articolul lui L.. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă i-aţi remis exact articolul luat de pe masă sau aţi făcut o copie după acesta? Răspuns: Cred că era o copie."

Martorul M. a fost audiat de către instanţa de apel la data de 13 decembrie 2018 şi în a cărui declaraţie, afaltă la filele x în vol. I dosar Înalta Curte acesta a declarat "Am fost audiat în această cauză în calitate de martor, atât la Parchet în data de 28.10.2014, cât şi la Curtea de Apel Timişoara în 06.09.2016. Îmi menţin acele declaraţii, le-am dat de bunăvoie cu precizările pe care le voi face astăzi în faţa instanţei de judecată. Îl cunosc pe inculpat de aproximativ 15 ani, sunt în relaţii de amiciţie cu acesta şi atunci şi acum.

În virtutea acestei relaţii ne vizitam destul de des, mergeam la dânsul acasă cât şi el venea la mine. De asemenea, ne întâlneam la Pensiunea TTTT. din Băile 1 Mai şi la o altă pensiune din Băile 1 Mai, care aparţine unui anume W.. La întâlnirile pe care le aveaum în cele 2 localuri eu consuman băuturi alcoolice împreună cu inculpatul. În plus, inculpatul juca şi şah cu patronul W., despre care am vorbit. La aceste întâlniri nu a participat niciodată numitul L.. Pe L. îl cunosc de aproximativ 10 ani, având cu acesta relaţii de natură comercială, în sensul că firma pe care o conduc, S.C.

BBBBBBBB. S.A., avea ca obiect principal lucrări în domeniul construcţiilor hidrotehnice, condiţii în care numitul L. preluat o serie de lucrări pe firmele sale de la firma noastră, lucrări pe care eu le achitam subcontractorilor, printre care se află şi firmele numitului L.. Începând cu anul 2014, L. venea aproape în fiecare zi la mine şi îmi cerea să îi intermediez o întâlnire cu inculpatul A. am avut o discuţie cu acesta relatându-i la una dintre întâlnirile pe care le-am avut cu el, că L. ar vrea să se întâlnească cu el, inculpatul a reacţionat spunându-mi că nici nu vrea să audă să se întâlnească cu el, inculpatul a reacţionat spunându-mi că nici nu vrea să audă de această persoană, prin aceasta eu înţelegând că nu vrea să se întâlnească cu L..

La insistenţele lui L., în anul 2014, am fost de acord să-l însoţesc pe acesta la pensiunea TTTT. urmând ca acolo să-l aşteptăm pe A., fără să stabilim o întâlnire cu acesta. După ce am aşteptat mai bine de o oră la această pensiune, a venit A., aşa cum am precizat, fără să avem întâlnire cu el. După ce inculpatul a intrat în curtea pensiunii, a venit la noi la masă, respectiv la masa la care stăteam eu cu L., ne-am salutat şi s-a aşezat la masa noastră. Din câte am putut să-mi dau seama, L. l-a întrebat pe inculpat de ce l-a arestat sau l-a reţinut, nu îmi aduc aminte exact, domnul Popa i-a spus că el nu poate să facă nimic şi singurul lucru pe care i-l recomandă este să-şi ia un avocat bun.

Nu reţin să se fi discutat altceva, cu toate că am fost tot timpul la masă cu ei şi consumam toţi 3 apă sau suc. Cred că am stat la masă împreună toţi 3 aproximativ o oră jumătate - două, timp în care nu mai reţin ce s-a discutat în afara celor precizate mai sus. După această întâlnire, L. nu a fost mulţumuit şi mi-a mai cerut să se întâlnească din nou cu inc. Popa. În prezenţa mea, cei doi nu s-au mai întâlnit. Dup această întâlnire L. mi-a spus la moment dat că nu este de ajuns că s-a luat de el, ci mi-a arătat şi o citaţie emisă pe numele fiului lui şi îşi exprima nemulţumirea cu privire la faptul că a fost implicat şi el în acest dosar.

Ştiu de la inc. Popa că s-a mai întâlnit o dată cu L., în cadrul unei întâlniri neprogramate, întâlnire în cadrul căreia inculpatul i-ar fi spus lui L. că tot ce are să îi transmită lui, să-i transmită prin mine, am înţeles că Popa s-a speriat şi de asta a invocat numele meu. Întrebări formulate de d-na preşedinte MMMMMMMM.: În ce a constat ajutorul pretins de către L. inculpatului NNNNNNNN. la discuţie pe care aţi purtat-o Răspuns: La discuţia purtată între L. şi inc. A. nu ştiu cu foarte multe precizări conţinutul discuţiei, însă ştiu că L. s-a plâns pentru situaţia sa inculpatului A., iar acesta l-a sfătuit să-şi ia un avocat.

Din câte îmi amintesc, a fost pronunţat numele domnului avocat XXXXX.. Nu mai reţin dacă L. a avut o reacţie faţă de numele avocatului menţionat de către inculpatul Popa. Precizez că în legătură cu fiul lui L. acesta din urmă venea la mine şi se plângea faţă de faptul că inc. A. "îl face" şi pe fiul său. L., cred că avea o citaţie în mână, mi-a arătat.o şi cred că am şi citit-o. L. insistat faţă de mine că doreşte să se vadă cu A. pentru a avea o discuţie legată de fiul său. Nu am avut nicio întâlnire sau discuţie în prezenţa lui L.

şi A. cu privire la situaţia fiului acestuia. L. a susţinut că inculpatul vre să-i facă mult rău atât şui cât şi fiului lui. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A.: De ce anume vă temeaţi dvs. de L.? Răspuns: Nu îmi aduc aminte să fi spus aşa ceva la Curtea de Apel Timişoara. Dacă în opinia martorului acest articol putea să-i folosească în dosarul penal pe care-l avea pe rol? Răspuns:Nu şi ştiu acest lucru pentru că am lucrat în control fiscal, la Serviciul Control Fiscal Mari Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

Dacă cunoaşte în ce relaţii se afla numitul Edu cu procurorii OOOOOOOO. şi UUUUU.? Răspuns: Nu pot să răspund la această întrebare. Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public: Întrebare: Dacă poate face precizări cu privire la natura relaţiilor pe care L. cu inculpatul înainte de a avea problemele judiciare acesta din urmă? Răspuns: Eu ştiam că cei doi se cunosc şi se salută încă ca acesta să aibă probleme judiciare, dar nu conosc intensitatea relaţiei. Întrebare: Dacă L. v-a povestit vreodată că i-ar fi făcut mai multe servicii inc.

Popa înainte ca acesta să-i fi relatat de problemele judiciare pe care le-a avut martorul? Răspuns: În cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu Edu când insista să se întâlnească cu Popa acesta mi-a spus că Popa nu vrea să se întâlnescă cu el, cu toate că el a făcut foarte multe lucruri pentru inculpat, fără să intrăm în discuţii legate de acest aspect dar eu am înţeles că l-a ajutat din punct de vedere financiar în sensul că i-a dat bani. În acest context eu i-am spus lui Edu că inculpatul nu prea are cum să-l ajute întrucât cazul este la altcineva, iar Popa este doar şeful lor.

Care este contextul în care martorul i-a înmânat articolul lui Edu, legat de evaziunea fiscală? Răspuns: În cadrul unei discuţii pe tot felul de discuţii cu inc. Popa am văzut la el acasă un articol pe marginea infracţiunii de evaziune fiscală, am luat acest articol cu acordul inculpatului şi după ce l-am citit, i l-am pus la dispoziţia lui Edu la o dată pe care nu o pot preciza. De asemenea, nu a precizat numele lui Edu în momentul în care am primit articolul de la inculpatul Popa. Dacă vă menţineţi declaraţia dată la Curtea de Apel Timişoara conform căreia inculpatul v-a dat articolul pentru a i-l înmâna numitului Edu? Răspuns:

Îmi menţin declaraţia dată astăzi în faţa instanţei de apel că inc, Popa nu mi-a cerut să-i dau articolul lui Edu, ci i-am dat acest articol lui Edu din propria mea iniţiativă ca să mă scap de el."

Martorul X. în declaraţia dată la 25 aprilie 2017 în primă instanţă, aflată la filele x în vol. VIII (în cursul urmăririi penale existând declaraţia martorului X. fără precizări legate de dosarul privind pe L., respectiv declaraţia din 30 septembrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet) a răspuns la o serie de întrebări privind pe L. şi A., în sensul că la întrebările formulate de procuror, respectiv:" Dacă îl cunoaşteţi pe L.? Răspuns: Da, îl cunosc pe L., întrucât am instrumentat un dosar de evaziune fiscală în perioada cât am activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, atrăgându-mi atenţia ofiţerul de poliţie PPPPPPPP. că este un dosar important, că numitul L. are multe cunoştinţe în lumea plitică, fiind susţinut de anumite partide şi de fucţionari ai statului, să am grijă la anumite influenţe, dosarul pornind de la o acuzaţie de corupţie în legătură cu un şef de la ANAF, existând suspiciuni că L. i-ar fi construit o casă acestuia.

Întrebare: Ce discuţii aţi purtat cu inculpatul A. despre dosarul în care aţi dispus reţinerea lui L.? Răspuns: Arăt că numitul A. nu a avut contact direct cu doarul, eu discutând doar cu două săptămâni poate înainte de efectuarea unor percheziţii la numitul L., iar la o petrecere a IPJ la un restaurant din oraş, numitul QQQQQQQQ. sau EEEEEEEEEE. mi-a spus în legătură cu acest dosar că ar trebui efectuate percheziţiile cât mai repede întrucât se pune mare presiune de către şefii săi în el, iar eu am replicat că singurul pe care s-ar putea exercita presiuni sunt eu, procurorul de caz, însă m-a intrigat acest lucru, întrucât nu ştiam ca ofiţerul de caz să fi luat legătura cu QQQQQQQQ., întrucât dosarele nu se discută cu şefii instituţiei, decât cu procurorul de caz.

Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă L. a fost cerceat în stare de arest preventiv şi care este motivul pentru care nu s-a mai solicitat prelungirea măsurii arestrului la domiciliu în luna martie 2014? Răspuns: Da, a fost cercetat în stare de arest preventiv, după care Curtea de Apel Oradea a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu, iar noi am apreciat, întrucât este o măsuri privativă de libertate cu consecinţa deducerii arestului la domiciliu, dintr-o posibilă pedeapsă, dacă s-ar fi aplicat, că o asemenea măsuri nu mai este utilă şi că în cauză s-ar fi impus o pedeapsă privativă de libertate raportat la prejudiciul foarte mare imputat inculpatului.

Întrebare av. JJJJJJ.: Puteţi preciza care sunt motivele pentru care la 8.08.2014 aţi prezentat procurorului şef secţie judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru rezoluţionare o cerere în probaţiune formulată în dosarul de avaziune fiscală de către L.? Răspuns: Nu-mi amintesc de circuitul unei astfel de cereri. Nu cunoşteam de nicio legătură a lui L. cu inculpatul A. şi nu aveam suspiciuni faţă de dânsul."

Martorul IIII. audiat în faţa primei instanţa la 7 noiembrie 2017, declaraţie aflată la filele x, în vol. X dosar primă instanţă (în partea referitoare la întrebări, fila x) Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă inculpatul A. v-a solicitat să dispuneţi vreo anumită soluţie în cariera dvs.? Răspuns: Nu. Întrebare avocat RRRRRRRR.: Cine se ocupa de sectorul judiciar în perioada în care inculpatul A. a ocupat funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor? Răspuns: Arăt că funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se ocupa de secţia judiciară era d-na procuror SSSSSSSS. şi dânsa se ocupa de activitatea judiciară, iar secţia judiciar a acestui parchet are în componunţă mai mulţi procurori care îşi desfăşoară activitatea în această secţie. Întrebare avocat RRRRRRRR.: Cine declara căile de atac în această perioadă? Răspuns: Arăt că soluţiile au fost prezentate în şedinţă de analiză a soluţiilor, fiind puse în discuţie în colectivul de procurori, procurorul judiciarist prezentând speţa conform fişei de şedinţă, arătând starea de fapt, probaţiunea şi soluţia adoptată de instanţă, existând posibilitatea ca, ceilalţi procurori să intervină în discuţie din perspectiva practicii judiciare, însă procurorul judiciarist care a participat la şedinţa de judecată a avut sarcina de a declara calea de atac în speţa respectivă, cu consultarea procurorului de caz."

În notele de redare a unor convorbiri telefonice purtate între martorul L. şi A. …" A.: Fă-ţi apărarea!Angajează-ţi un avocat!Răstoarnă dosaru’ ală! A.: Cu o cerere în probaţiune: Aia, aia, aia, aia! Nici eu nu pot să văd dosaru’, L.! A.: …Ţie îţi trebe’ un om care să cunoască dosaru’. Da’ te rog să mă crezi că eu sunt sincer cu tine, eu te consider prietenu’ meu. Nu cunosc ce-i în dosar…"; între martorul L. şi martorul M. (filele x; 26-33 în vol. 8 dosar parchet):" L.:…Ce să-i zic?! Bă, BBBBBBBBBB., totuşi, învaţă-mă cum să fac.. M.: Nu ştiu….L.: Ă? M.: Nu ştiu. El zice că avocatu’, că avocatu’ să stea să…Edu L.: Bine, da el, ca procuror şef,..? Adică ştiu să te acuz, da’ nu ştiu să te scot din acuzaţii? Cum să mă descurc… Ă.. Ce a… unde fac adrese? Ce adrese să fac? Unde să mă adresez? Nu? ….M.: Trebe’ avocaţi buni, că el nu poate lua din…Uite, aici, acum, eu… stau la jumătea’ distanţei. Tre’ să vină nişte avocaţi buni, care să pună problema la modu’ serios. Înţelegi? Deci, el, din proprie iniţiativă el nu poate să facă chestii din astea…Edu L.: Mă, da’ el… Adică el e…totuşi, e şef acolo!M.: L.!L.! Nu se… Aşa-i legea, mă! Aşa-i legea! Fiecare… Măi, la judecător poa’ să intervină cineva? Şefu judecătoriei poa’ să intervină la judecător? L.: Da, da’ chestia…el îi procuror şef acolo. Nu ştiu ce …îi acolo. M.: La fel îi şi el. Pro…ju..ă Procuroru’ îi independent. Fiecare îşi duce cazu’. E nici nu ştie. El nu ştie. El ce mai află de la alţii. Acuma, cum să-ţi spun? …Bulc Nicolae: Ia! Relaţia ANAF, Ministerul Public, a…poveste vânătorească. Cu actele de control cum se folosesc. Deci, mă, să cauze ceva. El mi-o dat-o asta, că chiar s-o vărsat în…(n.n.: se adresează unei alte persoane) Stai un pic. Faceţi-mi o copie după asta, vă rog eu…[neinteligibil]… Băi, Edu! Avocatu’, da? De ce nu-l iei pe XXXXX.? L.: Păi, îl iau, da’ nu mai ştiu ce să fac, mă….."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 9 octombrie 2014 în calitate de suspect de A., aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet, acesta cu privire la infracţiunea de luare de mită a arătat că " Sunt procuror din anul 1994. Am activat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea; la sfârşitul anului 2010 - începutul anului 2011, nu mai reţin cu exactitate, mi-am început activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor; tot în anul 2011 am fost delegat, iar apoi numit în funcţia de procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar din anul 2013 îndeplinesc funcţia de prim procuror al aceleiali instituţii.

Doresc să precizez că, în perioada în care am îndeplinit funcţia de procuror şef secţie de urmărire penală, nu am fost lăsat în mod efectiv să îmi îndeplinesc atribuţiile de către fostul prim procuror TTTTTTTT.. Spre exemplu, nu primeam de la primul procuror nici sesizări noi, nici soluţii pentru verificarea legalităţii. Practic, mă ocupam de controalele pe dosare vechi, întâlniri cu poliţia în acelaşi scop; la unităţile locale nu am avut posibilitatea să efectuez verificări niciodată. În anul 2009 sau 2010, nu mai reţin cu exactitate, l-am cunoscut pe L..

Nu mai ţin minte cine mi l-a prezentat. Ţin minte doar că se afla într-un cerc de persoane format din funcţionari public (procuror OOOOOOOO.), un anume UUUUUUUU., un parlamentar pe nume VVVVVVVV., domnul WWWWWWWW. - pe atunci vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, precum şi angajaţi ai finanţelor publice din judeţ şi încă un deputat, al cărui nume nu mi-l amintesc, fost şef al Direcţiei Silvice Bihor- despre acesta din urmă nu sunt sigur dacă a fost sau nu atunci. Ulterior, m-am întâlnit cu L. de două sau trei ori, dar nu aş caracteriza relaţia noastră ca fiind una de prietenie, ci mai degrabă de amiciţie, cu atât mai mult cu cât nu ne întâlneam foarte des.

Nu ştiam la momentul la care l-am cunoscut că acest L. sau cineva din familia lui să aibă probleme de natură penală. Prima dată când am aflat că L. are probleme de natură penală a fost în cursul lunilir mai sau iunie 2013, când am primit de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare sau informare, nu mai reţin exact. Nu îmi amintesc exact ce formă avea această sesizare şi nici de cine fusese întocmită. Ţin însă minte că acest document era de circa o pagină, o pagină şi ceva, şi se referea la activităţi evazioniste ale firmei sau firmelor lui L..

Întrucât se făpcea referire la un prejudiciu de peste un milion de euro, am trimis sesizarea prin Registratura generală către D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, După circa două sau trei săptămâni, aceeaşi sesizare mi-a venit înapoi, cu motivarea că nu este cert prejudiciul de peste un milion de euro. Am dispus înregistrarea ăn Registrul penal a sesizării şi am trimis-o la I.P.J. Bihor - Serviciul de investigare a fraudelor, în vederea efectuării cercetărilor în cauză. Din câte ţine minte, am repartizat dosarul în supraveghere procurorului X., dar poliţist de caz nu am ştiut cine este.

După ce am trimis această sesizare la I.P.J., am primit prin corespondenţă o altă sesizare, de la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, document care tot la L. şi la firmele sale se referea şi reţin că se făcea vorbire despre circuitul sumelor de bani între acestea. Fără a putea relata cu exactitate, afirm că am trimis această sesizare la dosarul penal despre care am declarat mai sus. Până spre sfârşitul toamnei anului 2013, nu am ştiut nimic de acest dosar şi nu m-a interesat, dar, în perioada despre care am pomenit, discutând cu poliţişti din cadrul I.P.J.

Bihor, am aflat că aspectele sesizate se confirmă şi urmează a se lua măsuri în cauza privindu-l pe L.. Într-adevăr, la scurt timp, acesta a fost arestat preventiv de către Tribunalul Bihor la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. L. a stat arestat preventiv două sau trei luni. După eliberarea din arest, m-am întâlnit întâmplător cu el pe terasa unui local din localitatea 1 Mai, ocazie cu care arăt că am discutat cu acesta. Este momentul să declara că nici acum şi nici înainte L. nu mi-a cerut ajutorul, iar eu nu i-am oferit un astfel de ajutor în legătură cu problemele penale pe care le are.

Revenind la discuţie, arăt că acesta mi s-a plâns de activitatea procurorului de caz, care, în viziunea sa, făcea presiuni asupra lui, iar eu nu am făcut altceva decât să îi recomand să îşi ia un avocat foarte bun. Discuţia a durat circa 5 sau 10 minute, iar în afară de nemulţumirea manifestată faţă de activitatea procurorului, nu îmi amintesc să fi discutat altceva important. Repet faptul că se plângea mereu de modul în care se desfăşoară ancheta, dar eu, în afară de sfatul legat de avocat, nu i-am spus altceva. Aproximativ la două sau trei săptămâni, l-am sunat din eroare (întrucât credeam că este numărul şi nu şi numele) pe numitul O., zis "P.", pe care îl cunosc de mai multă vreme şi care este în relaţii de prietenie cu L..

Precizez că acest P. este simplă cunoştinţă cu mine. Auzindu-mă la telefon, P. mi-a spus că vrea neapărat să se vadă cu mine, iar eu am acceptat. Am fixat loc de întâlnire în localitatea 1 Mai, la XXXXXXXX., mai exat în parcare. Stăteam pe o bancă şi am văzut sosind o maşină din care au coborât O., zis "P." şi L.. Doresc să precizez că urma să abordăm un subiect legat de o cazare pe litoral, dar numai cu O., nu şi cu L.. Când l-am văzut pe L., m-am simţit extrem de deranjat, fiind complet neaşteptat, dar am stat circa cinci minute de vorbă cu amândoi, separat.

Lui O. i-am reproşat vehement faptul că mi l-a adus pe L., spunându-i să uite numărul meu de telefon. Apoi, am discutat şi cu L., care îşi arăta aceeaşi nemulţumire faţă de anchetă. Mai mult, a scos un document din buzunar şi mi l-a arăat, eu constatând că este vorba despre o cerere de efectuare a unei expertize financiar-contabile, scrisă de mână. I-am spus că această cerere nu este bună, că nu este motivată, că orice procuror i-o respinge şi să îşi angajeze un avocat şi un expert parte. I-am repetat că nu am cum şi nu pot să îl ajut.

Pe de altă parte, în cursul aceleiaşi discuţii, mi-a relatat că îl frământă problema fiului lui, nu mai ţin minte cum îl cheamă, care, de asemenea, fusese arestat. Ţin minte că era nemulţumit de o anumită conexare a dosarului fiului la dosarul lui. I-am spus că poate să facă plângere împotria măsurii conexării. Ţin minte că, ulterior, am verificat şi într-adevăr se formulase o astfel de plângere, pe care eu am repartizat-o procurorului şef secţie, II.. Nu îmi mai aduc aminte altceva semnificativ din cursul acestei discuţii.

Doresc să clarific natura relaţiilor mele cu L. pe toată perioada de timp despre care am făcut vorbire anterior Reiterez ideea că nu i-am promis sprijin, iar el nu mi-a soliciat sprijin niciodată şi arăt că nu i-am înmânat niciodată un memoriu sau un proiect de memoriu bazat pe un articol cu care să se apere. Corespunde realităţii că am fost la femei cu el în câteva rânduri, fără a putea preciza exact, doar atât doresc să declar că au fost puţine ocazii, în perioada anilor 2011-2012. De fiecare dată, dacă mi s-au solicitat sume băneşti în schimbul întreţinerii de raporturi sexuale, eu am fost cel care am plătit din bani proprii.

Niciodată nu s-a întâmplat ca L. să plătească aşa ceva. Ţin minte că acele fete aveau loc de muncă şi, dacă s-a întâmplat să le plătesc cu prima ocazie, ulterior ne-am întâlnit şi au fost şi situaţii în care nu am achitat sume băneşti. De asemenea, doresc să arăt că întâlnirile ulterioare au avut loc fără intermedierea lui L.. Corespunde realităţii că mi-a prezentat fete şi numitul O., zis "P.", dar discutam direct cu el, fără ca L. să aibă vreo implicaţie. Dar s-a întâmplat ca o dată sau de două ori ca L. să fie prezent acolo şi atât.

Vreau să spun că nu a plătit L.. Nu cunosc ca O., zis "P." să fi avut vreun dosar penal la instituţiile de parchet de pe raza judeţului Bihor. Din câte îmi amintesc, era în cursul anului 2012, când am fost pus în faţa unor plecări intempestive la Bucureşti. Nu îmi aduc aminte cu exactitate, dar cred că trebuia să mă deplasez la Academia de Poliţie pentru lucrarea de doctorat. Întrucât era vorba de o zi până la plecare, am apelat la L. în calitate de amis şi l-am rugat să îmi rezerve bilet de avion pe ruta Oradea-Bucureşti.

Acesta a acceptat, a rezervat şi plătit contravaloarea biletelor de avion, dar eu, în cursul aceleiaşi zile, i-am achitat în numerar aceeaşi sumă, fără a mi se elibera chitanţă. De altfel, eu nici nu ştiam dacă el plătise ca persoană fizică sau pe firmă. De asemenea, eu nu i-am pretis să şi plătească, doar să rezerve, el plătind din proprie iniţiativă. Din câte îmi amintesc, a fost vorba de doar două zboruri, posibil trei. În ceea ce priveşte cazarea la hoteluri de pe raza municipiului Bucureşti, arăt că eu am plătit de fiecare dată contravaloarea cazării.

Corespunde realităţii că rezervarea a fost făcută de către L., dar repet că eu am plătit cazarea chiar de pe card-ul de salariu. Nu reţin nici asta cu exactitate, dar nu cred că zborurile au coincis cu cazările. Doresc doar să mai precizez că toate aceste eveniment s-au petrecut la finalul anului 2012, un zbor fiind efectuat, cred, în cursul lunii decembrie. Nici pentru aceste rezervări L. nu mi-a cerut nimic în schimb, respectiv pentru a-mi folosi funcţia pentru a-l ajuta. În legătură cu terenul de sport edificat în curtea locuinţei mele, arăt următoarele:

În cursul anului 2011, dorind să îmi edific un astfel de teren, l-am contactat pe L., care avea firmă de construcţii şi l-am întrebat dacă nu cunoaşte pe cineva care se pricepe la astfel de lucrări. L. s-a oferit să îl facă el. Eu am acceptat şi, astfel, a fost pus în practică planul meu. Lucrările au durat circa două-trei zile, terenul fiind mic. Nu cunosc cine a prestat lucrările efectiv, de unde erau aduşi muncitorii, bănuiesc că de la firma lui L.. Ţin minte că a adus un specialist în amplasat gazon. Făcând o evaluare aproximativă şi pur personală, evaluez tereneul la circa 3.000 euro.

Arăt că L. a efectuat în concret doar o parte din lucrări, şi anume: a pus 14 stâlpi (aproximativ); a pus plasa care împrejumuieşte terenul, pe stâlpi; a turnat betonul; a întins gazonul artificial. În ceea ce priveşte gazonul sintetic, care era second-hand, acesta l-am achizţionat de la un prieten mai vechi, pe nume UUU., pe care l-am plătit din buzunarul propriu, nu mai ţin minte cu ce sumă. În fapt, acest gazon era compus din mai multe bucăţi asamblate. De asemenea, betonul a fost achiziţionat de mine, nu mai ştiu de unde, dar sigur, dar e vorba de un prieten al meu, pe nume YYYYYYYY..

Mai doresc să arăt şi că partea electrică nu a fost efectuată de firma lui L., ci de altă persoană, YYYYYYY. sau ZZZZZZZZ., nu mai reţin exact. Precizez că la data înţelegerii cu L. am întocmit pe numele fostei soţii, Q., un contract de execuţie lucrări cu acesta. Nu mai reţin cine a semnat contractul, dacă fosta soţie sau eu în locul ei şi nu mai ţin minte nici preţul trecut în acest contract. Este însă absolut sigur faptul că personal am achitat în numerar preţul, eliberându-mi-se atâ facturaă, cât şi chitanţă.

Reţin că în acest moment aam achitat suma de 5.000 RON. Toate aceste acte au fost întocmite pe numele fostei soţii, întrucât pe de o parte erau bunuri comune, iar pe de altă parte mă mutasem deja în apartamenul de pe strada x din Oradea. I-am mai plătit 5.000 RON lui L., iar acesta mi-a dat înapoi 1.500 RON, spunând că atât ajunge, că e în regulă. Eu nu am cunoscut şi nu aveam de unde să cunosc cât au costat materialele, nu mi s-au arătat acte în acest sens şi nu am cerut nimic. Am considerat că la baza edificării terenului stau relaţiile de amiciţie pe care le aveam cu Edu Dorinel…".

În declaraţia dată în calitate de inculpat A. la 9 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet a menţionat că nu recunoaşte învinuirile care i se aduc. Ceea ce a arătat în cuprinsul declaraţiei de suspect corespunde întru totul adevărului.

Inculpatul A. în declaraţia dată în faţa primei instanţe la 22 martie 2016, aflată la filele x în vol. I, dosar primă instanţă, cu privire la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din L.78/2000, "arăt că aproximativ în anul 2010 l-am cunoscut pe numitul Edu

L., care se învârtea într-un anturaj compus din parlamentari, procurori, ofiţeri de poliţie şi din această cauză nu l-am suspectat de implicarea în vreo activitate de natură penală, întrucât nu am instrumentat dosare cu privire la persoana sa şi nici nu am cunoscut să posede vreun dosar la vreo altă subunitate de parchet subordonată din judeţ. De asemenea, acesta nu mi-a spus aă ar fi implicat în vreo activitate de natură infracţională. Arăt că nu am primit niciun fel de foloase de la numitul L., nu i-am promis că-l voi favoriza în vreun dosar penal şi nici nu mi-am încălcat atribuţiile de serviciu cu privire la numitul L..

Arăt că nu am avut niciodată niciun fel de discuţie cu L. despre eventualele activităţi de natură infracţională, iar cele trei întâlniri din anul 2014 cu L. fiind provocte de acesta. Menţionez că, calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, am avut-o din 01.01.2013 şi nu din 2011 aşa cum în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu, până atunci am îndeplinit altă funcţie în cadrul acestui parchet, respectiv şef secţie urmărire penală. Arăt că, această din urmă funcţie nu mi-am exercitat-o în mod efectiv datorită modului de lucru al primului procuror de atunci, TTTTTTTT., întrucât acesta personal efectua activităţile de repartizare a dosarelor, control al soluţiilor şi verifica şi controla întreaga activitate a acestei secţii, aspect cunoscut de toată lunea, respectiv procurorul general AAAAAAAAA., inclusiv denunţătorul L., acest lucru rezultând dintr-o declaraţie a acestuia, întrucât a mai fost cercetat de către procurorii DIICOT, care au dispus o soluţie de disjungere iar dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Arăt că la începutul verii 2013 am luat cunoştinţă prima dată de eventuale activităţi infracţionale ale numitului L., întrucât am primit o sesizare de la Parchetul ICCJ cu posibile activităţi infracţionale din zona judeţului Bihor, prejudiciul în acel caz fiind de ordinul milioanelor de euro, sesizarea după ce a fost trimisă la DNA Oradea, a revenit la aceeaşi unitate de parchet, după care am rezoluţionat sesizarea şi am trimis-o la IPJ Bihor, cercetările începând mai târziu, dar pe mine nu m-au interesat aceste aspecte în mod direct.

După aceea am primit o sesizare similară legată tot de L. de la Oficiul de Spălare a Banilor, iar această sesizare a fost ataşată dosarului deja format. Arăt că după ce am aflat de aceste aspecte, am încetat să mai relaţionez cu L.. De fapt în primăvara anului 2013 au încetat legăturile cu acesta, întrucât am observat că în preajma sa se află persoane care au dosare la Parchetul Tribunalului Bihor. S-a dovedit ulterior că această persoană, ZZZZZ., era complicele lui L. în activităţile infracţionale. Menţionez că la momentul respectiv, acest dosar privind pe L. era cea mai importantă cauză în lucru la Parchetul Tribunalului Bihor, au fost luate măsuri preventive faţă de acesta şi fiul acestuia, m-am implicat activ în modul de efectuare a urmăririi penale şi derularea dosarului, luând măsuri pro active în limitele atribuţiunilor de serviciu, mai degrabă pe linie administrativă.

Menţionez că nu am primit niciun fel de sumă de bani de la L. cu niciun fel de titlu. Arăt că fosta soţie a avut unele probleme medicale în luna octombrie - noiembrie 2011 şi am solicitat sfatul numitului L. în legătură cu recomandarea unui medic specialist la Cluj, însă doar la acest lucru s-a limitat solicitarea mea şi nu am pretins de la acesta nicio sumă de bani. Acesta îmi cunoştea locaţiile pe care le frecventam, respectiv localurile UUUU. şi VVVV. din Oradea, respectiv Pensiunea TTTT. din Băile 1 Mai, însă arăt că eu m-am întâlnit cu el doar de câteva ori la restaurantul UUUU.

şi Pensiunea TTTT. şi a fructificat aceste informaţii pentru a mă incrimina. Tot în aceeaşi manieră a fructificat şi problemele medicale ale fostei mele soţii. Arăt că niciodată nu m-a vizitat denunţătorul L. la birou, însă m-am întâlnit cu el în curtea parchetului, când denunţătorul ieşea de la procurorul BBBBBBBBB. de la DIICOT. Arăt că numitul L. a fost la casa de la Haieu cu prilejul amenajării terenului de tenis de câmp, unde m-am şi întâlnit cu acesta o singură dată. Arăt că, casa de la Haieu a fost construită împreună cu fosta soţie, de care am divorţat, într-o primă fază, în 2012, rămânând soţia şi copilul în imobil, motiv pentru care am dorit să amenajez un mini teren de tenis sau fotbal şi pentru care l-am întrebat pe denunţător dacă cunoaşte vreo persoană care este în măsură să amenajeze un astfel de teren.

Denunţătorul s-a oferit să amenajeze acest teren şi ne-am înţelese în legătură cu modalitatea de efectuare a lucrării, fiind încheiat un contract de execuţie lucrări între fosta soţie şi firma R. S.R.L., una din firmele denunţătorului, înţelegerea fiind următoarea: 5.000 RON manopera, iar ulterior urma să fie achitată contravaloarea materialelor care urmau să fie folosite pe parcurs. Lucrările s-au desfăşurat conform înţelegerii, arăt că am achitat contravaloarea manoperei în sumă de 5.000 RON, iar după înmânarea acestei sume L. mi-a înmânat factura şi chitanţa pentru această sumă, emise pe numele fostei soţii.

Conform înţelegerii, tot numitul L. a fost şi furnizorul de materiale, a adus betonul care a afost pompat, în opinia mea a fost folosită o cantitate de aproximativ 35 mc beton, necunoscând ce tip de beton s-a folosit, deşi documentele prezentate de Edu arată că s-ar fi folosit aproximativ 70 mc. beton. Arăt că am achitat în fapt contravaloarea cantităţii de beton, banii fiind înmânaţi unei persoane care mă aştepta în faţa casei, trimisă de L., însă nu am primit niciun fel de document. Legat de plată, arăt că am achitat suma de 2.000 RON pe care i-am avut asupra mea şi am mai împtrumutat suma de 500 euro der la NNNN.

şi MMMM. din localitatea Haieu, pe care i-am dat acelei persoane, făcându-se astfel plata integrală a betonului. Menţionez că pentru celelalte materiale, pe care nu le pot nominaliza, nici natura lor, nici cantităţile exacte şi nici tipologia lor, am mai plătit suma de 3.500 RON numitului L. personal, iniţial înmânându-i acestuia suma de 5.000 RON, acesta restituindu-mi suma de 1.500 RON, însă nu mi-a înmânat documente, chitanţă, factură, însă mi-a spus că este în regulă, spunând că îmi va remite o factură şi o chitanţă, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Arăt că am fost amici în această perioadă şi nu s-a pus problema neîncrederii. Arăt că pe marginea acestei lucrări nu s-au mai purtat alte discuţii, fiind considerată executată. În legătură cu gazonul sintetic arăt că mi-a fos dat de o cunoştinţă şi a fost folosit, iar în mod nereal se susţine de către L., că a fost cumpărat respectivul gazon de firmele aparţinând lui sau copiilor acestuia. În legătură cu cele patru reflectoare, arăt că le-am cumpărat personal şi le-am montat cu PPPP., electrician, care nu are nicio legătură cu numitul L..

Toate documentele depuse de numitul L. au fost întocmite pro causa, iar în opinia mea, sunt false, cantităţile folosite fiind duble, la fel şi suprafaţa menţionată. Menţionez că fileul a fost achiziţionat de numitul L. dintr-o altă localitate, iar contravaloarea a fost achitată de către mine, având preţul de 1.700 RON. Iniţial eu am căutat şi în oraş acest fileu, fără însă a-l găsi în magazinele de specialitate. În legătură cu biletele de avion pe relaţia Oradea-Bucureşti şi retur, arăt că numitul L. nu mi-a achitat niciun bilet de avion, iar documentele depuse la dosar în sprijinul acuzaţiei se referă la zboruri de care a beneficiat însuşi L..

Menţionez că am efectuat mai multe zboruri pe relaţia Oradea-Bucureşti, însă le-am achitat personal, având în acest sens documente, factură şi chitanţă. Arăt că a fost o singură situaţia când s-a făcut o rezervare pe numele meu a unui bilet de avion de la firma numitului L. şi pentru a rămâne la petrecerea organizată în acea locaţie, însă plata am făcut-o personal, pe loc. Arăt că TAROM a comunicat că aş fi avut doar două zboruri în perioada incriminată. Arăt că am fost cazat doar o singură dată la V. din Bucureşti, însă în altă perioadă decât cea incriminată şi am făcut plata personal, cu cardul.

Referitor la documentele care se află la dosar însprijinul acuzaţiei, arăt că persoana care este consemnată ca fiind beneficiarul serviciilor se numeşte tot A. şi este din Iaşi, deci o altă persoană. Când am mai fost la Bucureşti cu diverse ocazii, am stat la sediul CCCCCCCCC. din Bucureşti. Nu este adevărat că af fi decontat serviciile de cazare la parchet. Arăt că sunt mincinoase declaraţiile numitului T. că aş fi beneficiat de servicii sexuale la V. şi că plata s-ar fi făcut din partea lui L.. Arăt că nu am fost consumator al serviciilor sexuale, aşa cum se arată în rechizitoriu, care să fie plătite de numitul L. sau de numitul T..

Mai arăt că într-adevăr prin intermediul lui L. am cunoscut 2-3 femei, care nu erau prostituate, aveau loc de muncă, şi nu s-a pus problema de a plăti servicii sexuale acestora. Menţionez că prin intermediul numitului O., zis P., am cunoscut nişte femei, însă într-o cu totul altă perioadă decât cea în care l-am cunoscut pe numitul L.. Arăt că nu i-am promis nicio protecţie judiciară numitului L. sau familiei acestuia. Arăt că mi-am îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, îndeplinindu-mi în mod sistematic, corect aceste atribuţiuni, pentru a dosarul în care era cercetat L. să fie în mod corect soluţionat.

Arăt că nu a existat, în opinia mea, nicio legătură între arestarea numitului L. şi arestarea adjunctului inspectorului IPJ Bihor, iar eu nci nu cunoşteam care sunt ofiţerii care instrumentează aceste dosare."

Înaltă Curte a coroborat declaraţiile martorului denunţător L. cu declaraţiile martorului M. şi a constatat că nu rezultă vreo înţelegere între inculpatul A. şi martorul denunţător L., în sensul pretejării judiciare a acestuia din urmă, nerezultând că inculpatul urma să-l anunţe despre controalele organelor fiscale, în condiţiile în care efectuarea unor asemenea controale excedau atribuţiilor inculpatului, neavând nici cunoştinţe detaliate despre modul de funcţionare al ANAF, aşa încât susţinerea martorului denunţător nu se confirmă, ceea ce conduce la neîndeplinirea condiţiei de tipicitte a infracţiunii de luare de mită.

De asemenea, din declaraţiile martorului M. date în cursul procesului penal, inclusiv aceea dată în faţa instanţei de control judiciar, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte articolul de specialitate din domeniul evaziunii fiscale nu a fost dat de inculpatul A. martorului denunţător, ci o copia acestuia i-a fost înmânată chiar de către martorul M. din proprie iniţiativă, fără ca inculpatul să-i ceară acest lucru, aşa cum a precizat în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, articolul fiind luat de la inculpatul A., cu acordul acestuia, fără ca acesta să-i precizeze numele lui Edu. De altfel, această situaţie se confirmă şi cu nota de redare a convorbirii telefonice cu privire la articolul menţionat, în condiţiile arătate, aşa încât nu se susţine nicio protecţie judiciară sau vreun ajutor dat martorului denunţător L. de către inculpatul A..

Înalta Curte constată că din notele de redare ale convorbirilor telefonice mai sus menţionate rezultă că inculpatul A. în discuţia purtată cu L. i-a spus că doar avocaţii îl pot ajuta, însă nicidecum că îl va pune pe denunţător în legătură cu vreun avocat care să-l ajute în demersurile judiciare, acest sfat neputând echivala cu vreun ajutor dat martorului denunţător L., întrucât afirmaţia menţionată are valoare doar de constatare de principiu cu privire la rolul avocatului într-un proces penal.

Din declaraţiile martorului denunţator L. şi declaraţia inculpatului A. rezultă că între cei doi a existat o relaţie de prietenie încă din 2011, sesizarea martorului denunţător a fost făcută în anul 2013, inculpatul neavând atribuţii pe care să le încalce şi să îi confere asigurarea unei protecţii judiciare martorului denunţător, aşa încât nu s-a dovedit cu mijloace de probă, că inculpatul A. în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi-ar fi încălcat atribuţii de serviciu în vederea unei posibile protecţii viitoare a martorului denunţător, ceea ce conduce la neîntrunirea condiţiei de tipicitate referitoare la îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Totodată, instanţa de control judiciar constată că declaraţiile martorilor IIII. şi X. se corborează cu declaraţia inculpatului A. în sensul că acesta din urmă nu a avut nicio contribuţie la nedeclararea căii de atac împotriva încheierii nr. 79/DL/2014 din 10.07.2014 a Tribunalului Bihor, prin care a fost revocată măsura controlului judiciar pe cauţiune dispusă faţă de fiul denunţătorului.

Din conţinutul declaraţiilor martorilor mai sus menţionaţi rezultă că au fost luate măsuri preventive, fără să existe vreo dovadă de implicare a inculpatului A. prin care să oprească, să îngreuneze cursul urmăririi penale în acel dosar, ceea ce a creat nemulţumirea martorului denunţător L., aspect care rezultă şi din notele de redare ale covorbirilor telefonice, aşa încât nu s-a dovedit că inculpatul A. ar fi efectuat acte contrare atribuţiilor de serviciu în raport cu denunţătorul L. şi membrii familiei sale, aceştia nu au beneficiat de nicio aşa pretinsă protecţie judiciară.

Instanţa de control judiciar a constatat ca şi prima instanţă că susţinerea martorului denunţător L. că ar fi înmânat mai multe sume de bani cu caracter de mită inculpatului A., cu caracter periodic, respectiv de două-trei ori pe lună, în perioada 2011-2013 nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, rămânând doar o simplă afirmaţie numai în declaraţia martorului denunţător L..

De altfel, prima instanţă a argumentat temeinic imposibilitatea remiterii regulate a sumelor de bani de către martorul denunţător L. inculpatului A., care ar fi însumat o sumă considerabilă, în condiţiile în care chiar martorul denunţător a menţionat că nu a asistat nicio altă personă la acele momente şi nici nu a putut arăta datele la care au avut loc pretinsele sume remise, care ar fi însumat 50.000 de euro.

Totodată există neconcordanţe între declaraţiile martorului denunţător cu privire la faptul că ar fi scos din casieria societăţii, iar asupra sa avea în permanentă 2000-3000 euro, ceea ce conduce la o lipsă de credibilitate a martorului denunţător, argument însuşit şi de instanţa de control judiciar.

Notele de redare ale convorbirilor telefonice ale martorului denunţător cu inculpatul A., convorbirile ambientale nu evidenţiază niciun aspect referitor la sumele de bani sau alte servicii, aşa încît acuzaţia de luare de mită în condiţiile mai sus menţionate nu a fost dovedită.

Referitor la acuzaţia de luare de mită adusă inculpatului A. cu privire la construirea şi amenajarea unui teren de tenis de câmp la locuinţa inculpatului din localitatea Haieu, jud. Bihor, costul lucrărilor fiind de aproximativ 10.000 euro, lucrările de construcţie fiind efectuate de către angajaţii martorului L., o parte ar fi fost achitate de martorul denunţător L., iar inculpatul A. nu ar fi achitat contravaloarea edificării terenului de tenis, nu a fost dovedită.

Mijloacele de probă mai sus arătate au evidenţiat existenţa unei înţelegeri între inculpatul A. şi martorul denunţător L., ca urmare şi a relaţiilor de prietenie între aceştia cu privire la construirea şi amenajarea unui teren de tenis în localitatea Haieu, jud. Bihor, fiind întocmit şi un contract de prestări servicii aflat la dosar, încheiat între martorul denunţător şi martora Q., fosta soţie a inculpatului, dar şi din declaraţiile martorilor L., GGGG., declaraţiile inculpatului A. şi ale martorului denunţător L..

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martorul L. la data de 1 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet acesta a arătat că "Îl cunosc pe dl. prim procuror A. de prin anul 2010, când acesta a început să-l viziteze pe tatăl meu la birou. Vizitele dlui Popa la tatăl meu nu aveau o frecvenţă regulată, acestea fiind cuprinse între 1 şi 3 pe săptămână. Nu ştiu când şi în ce împrejurări l-a cunoscut tata pe dl. A. …În anul 2011, tatăl meu mi-a dat o dispoziţie să mă ocup de construirea unui teren de minifotbal, la casa din Haieu a dlui procuror A.. Nu cunosc discuţiile dintre tatăl meu şi dl. A. despre plata lucrărilor, dar îmi amintesc că tata a spus că ştiu cine este dl. Popa şi că lucrarea trebuie făcută, de unde am dedus că lucrarea a fost făcută cu titlu gratuit. Construirea acelui teren de minifotbal a fost prima lucrare de care m-am ocupat ca inginer. În ceea ce priveşte responsabilitatea mea a încetat odată cu turnarea şi şlefuirea betonului, lucrări care au fost executate de muncitorii WWWW., DDDDDDDDD., EEEEEEEEE. şi un oarecare "FFFFFFFFF." Din câte îmi amintesc, în total au fost turnate vreo 6 cife de beton, care a fost livrat cu maşinile societăţii BBBBBBBB.. Pe documentele de livrare a betonului nu a afost menţionată valoarea acestuia, iar la rubrica beneficiar a fost menţionată firma S. S.R.L. După ce echipa mea şi-a încheiat treaba, lucrarea a fost preluată de altă echipă, care a montat covorul sintetic, gardul împrejumuitor, sistemul de iluminat ş.a., activitatea fiind coordonată de fratele meu GGGG.. Declar că, nici eu şi nici muncitorii pe care i-am condus, nu am primit nicio sumă de bani de la dl. A.."

Acelaşi martor în declaraţia dată în primă instanţă la 27 iunie 2017 în primă instanţă aflată la filele x în vol. IX dosar primă instanţă a precizat că menţine declaraţia dată la 1.10.2014 la DNA Oradea. Îl cunoaşte pe numitul A. prin intermediul tatălui său şi a fost la dânsul acasă când a turnat beton la realizarea unui teren în curtea imobilului. A arătat că îl vedea o dată la săptămână sau la două săptămâni la biroul tatălui său, discuta cu tatăl său, însă nu cunoaşte conţinutul acestor discuţii. A arătat că s-au turnat vreo 6-7 maşini de beton, participând la aceste lucrări un dulgher, numitul DDDDDDDDD. şi numitul WWWW., betonul fiind livrat de societatea BBBBBBBB., însă el nu s-a ocupat de partea de documente şi nu cunoaşte dacă au existat documente emise de această societate, cunoscând acest aspect că betonul era de la BBBBBBBB. pentru că maşinile în care era livrat betonul scria BBBBBBBB.. A arătat că de lucrarea respectivă s-a mai ocupat şi fratele său, GGGG. şi mai venea şi tatăl său, L.. Nu cunoaşte cine a plătit costul materialelor de construcţii, respectiv manopera.

Martorul L. în declaraţia dată la 11 aprilie 2019 în faţa instanţei de apel, aflată la fila x în vol. II dosarul Înaltei Curţi a arătat că menţine declaraţiile date anterior în cauză, atât în faţa primei instanţe, cât şi în cursul urmăririi penale, întrucât acestea corespund adevărului. Întrebare adresată de către apărătorul ales al inculpatului A.: Dacă martorul a participat la alte lucrări la imobilul din localitatea Haieu cu excepţia celei menţionater vizând turnarea betonului? Răspuns: Nu a participat la alte lucrări la acest imobil. Întrebare adresată de către reprezentantul parchetului: Dacă ştie care era grosimea stratului de ciment la terenul de tenis construit pentru inculpat şi dacă sub acel beton mai era şi un alt material? Răspuns: Nu îşi aminteşte.

Martorul GGGG. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 1 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet, a menţionat că "În perioada 2006-2013 am fost angajat ca şef şantier la R. S.R. Oradea, firma deţinută de L., tatăl meu. De prin 2011, am văzut că tatăl meu a început să fie vizitat la birou de un bărbat mic de statură de vreo 40 de ani, despre care ulterior am aflat că este procurorul A.. Nu ştiu când şi în ce împrejurări s-a cunoscut tatăl meu cu dl. procuror A., dar am văzut că, în timp, relaţia lor a devenit tot mai apropiată.

Dacă la început, vizitele dlui A. la biroul tatălui meu au fost mai rare, cu timpul acestea au devenit tot mai dese, ajungând la 1 sau 2 pe săptămână…La un timp oarecare după ce dl. A. a devenit o prezenţă obişnuită la sediul R. S.R.L. Oradea, tatăl meu m-a anunţat că trebuie să construim un teren de minifotbal la locuinţa acestuia. Nu l-am întrebat pe tatăl meu despre cine suportă costul lucrărilor, pentru că din atitudinea lui mi-a fost clar că acestea trebuie executate pe cheltuiala firmei. Înainte de începerea execuţiei lucrărilor, am fost în teren împreună cu tatăl meu şi cu dl.

A. pentru a vedea amplasamentul şi pentru ca acesta să ne spună ce anume şi cum doreşte să fie lucrarea. Lucrarea efectivă s-a întins pe parcursul a două săptămâni, execuţia acesteia fiind coordonată efectiv de mine, care am avut calitatea de şef de şantier la toate lucrările firmei R. S.R.L. În perioada respectivă, eu am avut mai multe şantiere în lucru, astfel că supravegherea efectivă a lucrărilor a fost asigurată de fratele meu N.. În ceea ce priveşte rolul lui N., fratele tatălui meu, declar că acesta s-a ocupat doar de turnarea betoanelor.

Terenul de minifotbal a avut lungimea de aproximativ 20 m şi lăţimea de aproximativ 10 m, iar execuţia lui a implicat următoarele lucrări: nivelarea terenului, balastarea şi compactarea balastului, turnarea şi şlefuirea betonului, montarea gardului de împrejmuire şi a covorului artificial. Nivelarea terenului, transportul balastului, împrăştierea acestuia şi compactarea lui au fost executate cu utilajele firmei R. S.R.L. Lucrările manuale au fost executate de angajaţii WWWW., GGGGGGGGG., DDDDDDDDD. (decedat) şi EEEEEEEEE.. Betonul a fost transportat de furnizor, iar turnarea lui a fost asigurată de angajaţii noştri menţionaţi mai sus.

Covorul artificial a fost comandat fie de la firma 5X5 S.R.L., Oradea, fie de la HHHHHHHHH. S.R.L. Baia Mare, şi a fost montat de angajaţii R. S.R.L. Gardul metalic pentru împrejmuirea terenului a fost montat tot de angajaţii noştri, dar nu reţin de unde a fost cumpărată plasa metalică necesară. De asemenea, au fost montate reflectoare electrice pentru a asigura iluminatul pe timp de noapte. Fileul a fost cumpărat de la firma ZONA SPORT S.R.L. Livrarea acestuia a întârziat, astfel că dl. A. m-a sunat de mai multe ori, iritat, că nu l-am montat şi nu poate folosi terenul.

Din câte ştiu toată lucrarea a fost executată pe cheltuiala societăţii R. S.R.L. Oradea. Nu ştiu ca dl. A. să fi achitat vreun ban în contul lucrărilor pe care le-am efectuat. Referitor la valoarea terenului declar că aceasta poate fi calculată astfel: 4-5 euro/mp teren balastat x 200mp; 15 euro/mp platformă betonată x 200 mp, la care se adaugă 12 euro mp/covor sintetic x 200 mp, în valorile de mai sus fiind incluse atât materialele necesare, cât şi manopera. Doar cele trei componente indicate anterior însumează vreo 6.200 euro, la care se mai adaugă costul gardului metalic, al sistemului de iluminat electric şi al fileului, pe care nu le mai pot evalua.

În perioada următoare tatăl meu va întocmi un deviz care să conţină toate lucrările executate la terenul de fotbal şi valoarea acestora…"

Martorul GGGG. în declaraţia dată în primă instanţă la 27 iunie 2017, aflată la filele x în vol. IX dosar primă instanţă a arătat că menţine declaraţia dată la 1.10.2014 la sediul DNA Oradea, a arătat că l-a cunoscut pe numitul A. înainte de a începe lucrările la terenul de tenis, minifotbal în perioada 2012-2013, fiind unul dintre prietenii tatălui meu. Nu mai ştiu exact unde ne-am cunoscut, dar de cele mai multe ori ne întâlneam la sediul biroului tatălui meu, care era în Oradea, pe str. x A arătat că în acea perioadă era şef şanteir la S.C. R. S.R.L. şi a fost desemnat să se ocupe de lucrările de realizare a terenului de mini fotbal, el fiind inginer dar nu cu specialitatea construcţii, însă are experienţă de 12 ani în domeniul construcţiilor. El ştia doar că dl. Popa este procuror la Oradea. El nu a asistat la întâlnirile numitului A., însă el nu le-a văzut şi nu le ştiu, se spunea de sume de bani, bilete de avion, hoteluri. El în esenţă s-a ocupat de coordonarea din birou a lucrărilor de construcţii a terenului de tenis, însă a fost şi la faţa locului, ocupându-se de aprovizionarea cu materiale şi lămuririle necesare personalului care lucra. A lucrat un buldoexcavatorist care a nivelat terenul, au fost aduse câteva camioane de balastru pentru stratul suport al betonului, apoi a fost turnat betonul, s-a montat o structură metalică dar nu mai ştie exact pentru ce şi a mai fost odată acolo la montarea unui fileu de tenis. A apreciat că lucrarea a durat cum 2-3 săptămâni şi au lucrat 4-5 persoane în funcţie de necesităţi. S-a folosit balastru, însă nu ştie câte camioane, s-a folosit beton, cam 40-50 mc beton, fier beton sau plasă, s-a făcut împrejmuirea terenului cu structură metalică, folosindu-se ţeavă şi plasă de sârmă. A arătat că în afară de structura metalică şi coorul sintetic, care nu mai ştie în ce conjunctură au fost montate, cheltuielile legate de materiale şi manoperă au fost plătite de firma R. şi grupul de firme deţinute de tatăl meu…"

Martorul GGGG. în declaraţia dată la 11 aprilie 2019 în faţa instanţei de apel, aflată la fila x în vol. II dosarul Înaltei Curţi a arătat că îşi aminteşte declaraţiile pe care le-a dat anterior în cauză şi a precizat că a spus adevărul. Menţine aceste declaraţii. Întrebare adresată de către reprezentantul parchetului: Dacă ştie care era grosimea stratului de ciment la terenul de tenis construit pentru inculpat şi dacă sun acel beton mai era şi un alt material? Răspuns: Nu mai ţine minte cu exactitate grosimea stratului de beton, iar sub acel beton îşi aminteşte că erau nişte plase sudate şi balastru. Întrebare adresată de către apărătorul inculpatului A.: Dacă în calitate de coordonator a lucrărilor de la locuinţa din Haieu ţine minte să se fi realizat trotuare la imobil? Răspuns: Nu îşi aduce aminte.

Caracterul nereal al susţinerilor martorului denunţător L. a fost infirmat de cele două expertize extrajudiciare (2014, 2015, aflate la f.60.76 vol. II dosar prima instanţă prin care s-a concluzionat că valoarea totală a lucrărilor de edificare a terenului de tenis este de 23.000 RON (expertiza din 2015) şi faptul că au fost folosite cantităţi mai mici de materiale decât cele susţinute de martori, beton în loc de 63 mc doar 35,5 mc, că nu a fost folosită plasă sudată, că lucrarea ar fi avut o suprafaţă de 200 mp cu toate că terenul de tennis are o suprafaţă de 142 mp în realitate, betonul s-a turnat în continuu şi monolit în timp ce avizele de însoţire a mărfii ar rezulta că betonul a fost turnat într-un interval de aproximativ 3 săptămâni, aşa încât şi înscrisruile, avizele de însoţire ale mărfii, situaţiile de lucrări depuse la dosar de martorul L. nu par credibile, în condiţiile în care în raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară nr. 201.802 din 10.01.2018 întocmită de expertul criminalist autorizat dr. XXXX. a rezultat că avizul de însoţire a mărfii identificat cu seria x nr. x a fost falsificat, semnăturile depuse pe numele YYYY. la rubricile delegatului de expediţie a documentelor seria x nr. x şi nr. x aparţin numitului L., iar la rubrica recepţie nu au fost executate de către inculpatul A. ci probabil de numitul GGGG., iar pe documentul CTH nr. x semnătura de pe numele lui QQQQ. nu a fost executată de către titularul acesteia, fiind o imitaţie servilă, aspecte evidenţiate judicios de primă instanţă şi însuşite de instanţa de control judiciar.

Celelalte susţineri cu privire la instalaţia electrică, la gazonul sintetic făcute de martorul denunţător L. au fost infirmate de mijloacele de probă administrate de prima instanţă, iar în ceea ce priveşte contractul de servicii încheiat între martorul denunţător L. şi Q., fosta soţie a inculpatului A., precum şi o chitanţă emisă de societatea martorului denunţător pentru suma de 5000 RON, contract negat de fosta soţie a inculpatului, afirmaţiile acesteia au fost apreciate judicios de către prima instanţă prin prisma divorţului intervenit între inculpat şi soţia sa, existând o stare conflictuală cu prvire la anumite aspecte, rezultând că martora a depus o plângere penală împotriva inculpatului pentru infracţiuni contra familiei.

De altfel, la instanţa de apel a fost depusă la dosar o declaraţie notarială de către martora Q., în care a menţionat în care a menţionat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 117 alin. (1) din C. proc. pen. şi refuză să fie audiată în calitate de martoră în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în care este inculpat fostul său soţ A.. În faza de urmărire penală, procurorul nu a înştiinţat-o despre acest drept, astfel că a dat o declaraţie de martor în ciuda faptului că nu dorea şi nici nu avea această obligaţie legală, ascunzându-i-se faptul că se putea prevala de dreptul legal de a refuza să dea acea declaraţie. Ulterior a aflat că i-au fost încălcate aceste drepturi, iar poliţistul LLLLL., de la DNA Oradea a jucat un teatru ieftin simulând că abia atunci a aflat de acel articol din noul C. proc. pen.. Nu doreşte să mai fie citată sau chemată în altă modalitate la instanţă, mai ales că aceste demersuri o afectează pe ea şi pe fiul său, TTTTT.. A menţionat că a dat declaraţie notarială în dosarul pe fond la Curtea de Apel Timişoara, ea prezentându-se de trei ori la această instanţă. Mai mult, situaţia financiară şi starea de sănătate nu-i permite aceste deplasări, sens în care ataşează acte medicale justificative, aflate în vol. II, dosarul Înaltei Curţi.

Instanţa de control judiciar constată ca şi prima instanţă că acuzaţia referitoare la edificarea şi amenajarea unui teren de tenis la domiciliul inculpatului A. din localitatea Haieu, jud. Bihor, fără a plăti contravaloarea lucrărilor şi a materialelor folosite nu a fost dovedită, întrucât atât în primă instanţă, cât şi în apel, declaraţiile martorilor au fost contradictorii, aşa încât cu suma de 5000 RON, menţionată în contractul de prestări servicii încheiat între martorul denunţător L. şi martora Q. este validă, neexistând probe certe că s-ar fi depăşit această sumă şi nu este îndeplinită condiţia referitoare la promisiunea unei presupuse protecţii judiciare martorului denunţător L. sau familiei sale, chiar acesta afirmând în declaraţia dată la prima instanţă că nu a primit niciun fel de ajutor în ceea ce priveşte dosarul său de evaziune fiscală, care a fost instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar inculpatul A. nu a intervenit în dosar cu ocazia instrumentării, acesta neîncălcând nicio atribuţie de serviciu reglementată de lege.

Referitor la acuzaţie de luare de mită cu privire la plata unor bilete de avion de către denunţătorul L., care ar fi fost folosite de inculpatul A. pe direcţia Oradea-Bucureşti şi retur, când a participat la concursurile de la Bucureşti pentru funcţia de prim-procuror nu a fost dovedită prin mijloacele de probă administrate, întrucât din adresele TAROM S.A. rezultă că inculpatul A. la datele de 09.11.2012, 01.12.2012 şi 02.12.2012 s-a aflat ca pasager la bordul aeronavelor, dar nu a rezultat că martorul L. ar fi achitat contravaloarea biletelor, iar din declaraţiile denunţătrului precum şi ale martorului T., a acestuia din urmă dată în faţa primei instanţei apar neconcordanţe cu privire la numărul de bilete pentru inculpat.

Astfel, martorul T. în declaraţia dată în faţa primei instanţe la 23 mai 2017, aflată la filele x în vol. VIII dosar primă instanţă a menţionat "Nu mai sunt sigur, dar cred că am plătit în Oradea bilete de avion, destinaţia zborului fiind Bucureşti, pentru A., o dată plătind aproximativ 6 miliane RON, iar o dată aproximativ 15 milioane RON, drum dus-întors, eu aceste sume le-am făcut cash, dar biletele au fost facturate pe firma numitului L..", însă aceste facturi nu au fost prezentate instanţei.

Acelaşi martor în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la 13 decembrie 2018, aflată la filele x în vol. 1 dosarul Înaltei Curţi a menţionat "De asemenea, în câteva situaţii, îmi amintesc că e vorba de 3 situaţii am primit bani de la IIIIIIIII. pentru a achita deplasările cu avionul pentru Oradea-Bucureşti pentru inc. A. …", aşa încât în lipsa facturilor şi a inconsecvenţei asupra numărului de bilete, declaraţia martorului nu este credibilă.

Instanţa de control judiciar constată ca şi prima instanţă că nu s-a probat cu niciun mijloc de probă că biletele de avion folosite de inculpatul A. ar fi fost plătite prin firmele martorului denunţător L., iar inculpatul să fi realizat un folos necuvenit din partea acestuia, sub aspectul costului biletelor de avion, având în vedere şi relaţia de amiciţie existentă între cei doi.

O altă acuzaţie de luare de mită referitor la inculpatul A. constă în aceea că ar fi beneficat de servicii de cazare la V. Bucureşti şi AAAAA. Bucureşti, iar contravaloarea serviciilor hoteliere ar fi fost achiată de către martorul denunţător L., ceea ce s-a dovedit a fi nereal, întrucât prin mijloacele de probă administrate s-a dovedit o altă situaţie.

Astfel, din facturile depuse la dosarul de urmărire penală a rezultat că serviciile hoteliere de la V. Bucureşti au fost facturate pe numele altei persoane, A. din localitatea Iaşi, care a fost audiat ca martor şi a confirmat faptul că el a fost beneficiarul serviciilor hoteliere la care se refereau înscrisurile respective.

Martorul T. în declaraţia dată în primă instanţă la data de 23 mai 2017, declaraţie aflată la filele x în vol. VIII dosar primă instanţă a menţionată că de două ori a făcut rezervări la V. şi AAAAA. pentru numitul A., rezervări care presupuneau şi plata serviciilor de cazare, aceste plăţi făcându-se efectiv de numitul L. cash, el avansând banii şi el îi dădea ulterior, însă nu ştie care este motivul pentru care numitul L. a făcut aceste plăţi. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă aţti efectuat plăţi şi la AAAAA. pentru A.? Răspuns: Ştiu că am făcut rezervare la AAAAA., a şi fost prezent dânsul, dar nu mai ştiu dacă am plătit personal sau plata s-a făcut în mod direct.

Acelaşi martor T. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la data de 13 decembrie 2018, aflată la filele x în vol. I dosar prima instanţă a menţionat "Cazările la hotel în Bucureşti pentru inc. Popa le plătea dr. L. dar de cele de la Oradea nu cunosc personal. De acestea de la Oradea ştiam numai de la L. că le plăteşte, dar cu privire la celelalte cazări de la AAAAA. şi V. ştiam sigur că le plăteste L. şi achitam aceste cazări pentru inculpatul Popa.

Instanţa de apel ca şi prima instanţă a constatat că susţinerile martorilor L. şi T. nu se coroborează cu celelalte facturi ridicate de organul de urmărire penală, rezultând că beneficiarul serviciilor hoteliere nu a fost numitul A., numele acestuia nefigurând la rubrica delegat, ci alte persoane, aşa încît nu rezultă că inculpatul s-ar fi cazat în perioada indicată de martorul denunţător pe cheltuiala acestuia din urmă, concluzie stabilită de prima instanţă şi însuşită şi de instanţa de apel.

Martora U. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 23 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Lucrez la S.C. V. S.R.L. din anul 2006, iar din anul 2011 sunt director general. Printre atribuţiile pe care le am în această calitate sunt: plătesc furnizorii, închei contracte cu agenţii de turism, mă ocup de bunul mers al recepţiei ş.a. Există trei hoteluri aparţinând S.C. V. S.R.L.: unul se află pe strada x nr. 32-34, al doilea pe strada x nr. 4, al treilea pe Calea x. Fac precizarea că al doilea şi al treilea hotel fac corp comun şi se află în apropierea Gării de Nord. De regulă, îmi petrec majoritatea timpului alocat serviciului la cele două hoteluri de lângă gară. Pentru că îmi petrec mult timp la recepţie, l-am văzut în dese rânduri pe numitul L., remarcându-i statura. Am întrebat la recepţie cum se numeşte, mi s-a spus că L. şi ştiu că l-am văzut în perioada 2011-2012. Astăzi, data de mai sus, mi se prezintă o fotografie în care îl recunosc pe L.. Din câte reţin de la angajaţii hotelului, L. făcea rezervări telefonic pentru una sau mai multe camere. În urma analizei evidenţelor pe care le deţin şi pe care le voi anexa la prezenta declaraţie, L. a achitat o singură dată în nume propriu o cazare la V. şi de mai multe ori a achiat în numele societăţii R. S.R.L. Borş. Tot în urma analizelor evidenţelor sus-menţionate, nu am găsit numele A., singurul nume asemănător pe care l-am găsit în evidenţe fiind A., posesor buletinului… din Iaşi, care a achiat atât cash, cât şi cu card-ul. Arăt că nu există posibilitatea ca la V. să fi fost cazat vreodată vreun individ cu numele A., care să achite în nume propriu fie cash, fie cu card, contravaloarea cazării şi să nu fie prins în evidenţele contabile. Pentru fiecare plată făcută la hotelurile noastre se eliberează factură. Astăzi, data de mai sus, mi se prezintă şi fotografia lui A., însă nu pot preciza daă a fost clientul hotelului nostru, întrucât nu îmi amintesc să îl fi văzut vreodată. Din punct de vedre tehnic, exista posibilitatea ca L. să rezerve mai mult de o cameră, să cazeze invitaţi de-ai săi, dar factura care evidenţiază plata camerelor să fie doar pe R. S.R.L. Borş. Alte amănunte nu cunosc. La audiere a fost prezent dl. avoat PPPPPP., apărător ales la inc. A.."

Aceeaşi martoră în declaraţia dată în primă instanţă la data de 2 noiembrie 2016, aflată la fila x în vol. VI dosar prima instanţă a precizat că îşi menţine declaraţia de martor dată la 23 octombrie 2014 la DNA Bucureşti. A arătat că este director general la S.C. V. Bucureşti, A arătat că acestui grup hotelier îi aparţine V. aflat pe str. x, respectiv hotelul aflat lângă Gara de Nord, pe str. x, care cuprinde două corpuri de clădire, cu o singură recepţie. Îşi desfăşoară activitatea mai puţin la recepţie, întrucât la data respectivă a fost manager front ofiice şi datora sa este să verifice activitatea recepţiei.

A arătat că îl cunoaşte pe numitul L. datorită staturii sale şi ţine minte că i-a soliciat să facă nişte reduceri în cazul în care va solicita mai multe nopţi de cazare. Faptul că l-a cunoscut s-a datorat faptului că pentru a acorda o reducere este nevoie de acordul unui şef. A arătat că nu avea un contract de colaborare cu acesta, doar un gentleman agrrment, iar pe baza acestuia acorda aceste reduceri de tarife pentru angajaţii dânsului, plăţile făcându-se pe firma R., iar plata se făcea cash sau cu cardul. A arătat că nu îl cunoaşte pe numitul A.

şi nici nu l-a găsit în evidenţele lor, găsind un singur A., un angajat de la Drumuri şi Poduri de la Iaşi. Nu îl cunoaşte pe numitul A. şi i-a văzut poza pe internet pentru a vedea care este persoana pentru care a dat declaraţii în acest dosar. Există însă posibilitatea ca o cameră să fi fost rezervată de L. prin firma R. S.R.L. şi ca numitul A. să fi fost cazat în acea cameră, întrucât recepţia hotelului este mare, generoasă şi sunt mai multe posibilităţi de urcare în camere. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.:

Puteţi aprecia dacă în perioada 2011-2012 a făcut L. rezervări pe numele firmei R.? Răspuns: A arătat că rezervările existente făcute de L. pe firma R. sunt cele evidenţiate deja în dosar şi nu-şi mai aduce aminte de perioada respectivă. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă la V. se întocmesc fişele de intrare şi ireşire ale tuturor persoanelor cazate? Răspuns: Se întocmesc aceste fişe, însă se evidenţiază datele personale ale unei singure persoane dacă se cazează două persoane în cameră. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.:

Aţi remis organelor de urmărire penală actele privind pe numitul A. din Iaşi? Răspuns: Se regăsesc pe partea jos a facturii fiscale, la rubrica "Delegat". Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă numitul L. v-a prezentat persoane cărora le-a asigurat cazarea la V. şi să aveţi o atitudine deosebită faţă de acestea? Răspuns: Nu, suntem profesionişti şi avem aceeaşi atitudine faţă de toţi clienţii".

Martora U. a fost audiată în declaraţia de la 13 decembrie 2018 în faţa instanţei de apel, declaraţie aflată la filele x în vol. I dosarul Înaltei Curţi, arătând că a fost audiată în această cauză, atât de către parchet în 23.11.2014, cât şi de către instanţa de judecată în 02.11.2016. A menţinut declaraţiile date cu precizările pe care le va face astăzi în faţa instanţei de apel. Lucrează din anul 2005 şa S.C. V. Bucureşti având funcţii care au început de la recepţioner, şef de recepţie, iar în anul 2011 a devenit director general la această societate.

Deşi are un birou la etajul 5 al acestui hotel îşi petrece mult timp la recepţie, condiţii în care menţine declaraţia conform căreia în hotelul în care era ea director l-a văzut de mai multe ori pe numitul L., recmarcându-i statura, având aproximativ 1,5 meri înălţime. Nu îşi aduce aminte exact perioada, este posibil să fi fost anul 2011, sau 2012 oricum datele rezultă din facturile pe care le-a depus la dosarul cauzei, ea a fost solicitată prin intermediul recepţionerei sale de către numitul L. care i-a cerut să-i facă o reducere la cazare, având în vedere că este clientul fidel al instituţiei sale.

A verifiat şi constatând într-adevăr e un client fidel i-a făcut o reducere de la 65 euro la 50 euro. Cred că această persoană a fost clientul lor în perioada arătată de vreo 30 de ori. De fiecare dată când se caza, după această întâlnire pe care ea a avut-o cu numitul L., exista o dispoziţie din partea sa către recepţie să beneficieze de această reducere, condiţii în care s-a întâlnit cu dânsul doar o dată, când a convenit acest aspect. A putut să observe că dânsul a venit la ea singur, dar nu poate să precizeze dacă el a fost sau nu însoţit de una sau mai multe persoane.

De obicei, L. lua camera pe o singură persoană. A precizat în declaraţia dată la parchet după ce a văzut fotografia inc. A. că nu poate preciza dacă a fost clientul hotelului lor şi nu îşi aminteşte să-l fi văzut vreodată şi azi în faţa instanţei uitându-se la inc. a precizat că nu-şi aminteşte să-l fi văzut în hotelul lor unde sunt sute de persoane zilnic. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului-intimat inculpat A.: Dacă poate martora preciza dacă există şi o altă factură decât cea din septembrie 2012, achitată în numele Societăţii R.

S.R.L. Gorj, pe numele JJJJJJJJ., în condiţiiler în care majoritatea facturilor de cazare emise pe numele acestei societăţi sunt anterioare anului 2011, respectiv au fost emise în anul 2008 şi anul 2010? Răspuns: Având în vedere că a pus toate facturile la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, răspunsul său la această întrebare este că e imposibil să fie şi alte facturi pentru perioada 2011-2012. Dacă martora a discutat şi cu alte persoane care s-au prezentat ca şi reprezentanţi ai R. pentru a obţine cazare? Răspuns:

Înţelegerea sa a fost doar cu reprezentantul S.C. R., respectiv cu L., ulterior acestei date oricine se poate prezenta în numele societăţii R. era cazat cu reducere, în condiţiile în care factura era emisă pe R. S.R.L..

Astfel, Înalta Curte a constatat poziţia constantă a martorei U. în cursul procesului penal în care a arătat că nu îl cunoaşte pe inculpatul A. şi nici nu ştie ca acesta să fi fost cazat la hotelul menţionat, care se coroborează cu înscrisurile ridicate de la unitatea hotelieră, aşa încât au infirmat susţinerile martorilor L. şi T., deoarece nu există facturi fiscale pe numele beneficiarului şi s-ar fi eliberat chitanţă solicitantului serviciului de cazare, or, inculpatul A. nu a fost cazat în acea unitate hotelieră.

Astfel, instanţa de control judiciar consideră că nu a fost dovedită acuzaţia că inculpatul A. ar fi beneficiat de servicii de cazare în Bucureşti, la V. şi AAAAA., plătite de martorul denunţător L., declaraţiile martorului denunţător şi ale martorului T. conţinuând neconcordanţe, astfel încât nu pot fi credibile şi în consecinţă nu s-a probat existenţa vreunui folos şi nici legătura cu eventuala protecţie judiciară viitoare a inculpatului, aşa încât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită privind pe inculpat.

O altă acuzaţie de luare de mită referitor la inculpatul A. constă în aceea că acesta ar fi beneficat de serviciile sexuale ale unor prostituate, servicii care ar fi fost achitate de către denunţătorul L., iar organul de urmărire penală în afară de declaraţia martorului denunţător L. s-a fundamentat pe declaraţiile martorilor HHHH., T., O., PP.. VV., JJJ. şi OO., precum şi pe notele de redare a discuţiilor purtate telefonic sau în mediul ambiental.

Instanţa de control judiciar analizând coroborat mijloacele de probă administrate a constatat ca şi prima instanţă că nu au fost dovedite susţinerile procurorilor, deşi rezultă că inculpatul A. s-a întâlnit cu diferite persoane de sex feminin, iar dacă au existat relaţii între inculpat şi acestea, martorul denunţător L. să fi plătit serviciile prestate.

Martora JJJ. în declaraţia dată la 31 martor 2017 în faţa primei instanţe, aflată la dosar prima instanţă a arătat că numitul L. niciodată nu i-a dat sume de bani pentru a se întâlni cu A.. Întrebare pusă de procuror: Dacă aţi primit vreo sumă de bani de la inculpatul A.? Răspuns: Niciodată. Întrebare pusă de avocatul CCCCCCCCCC.: O cunoaşteţi pe PP.? Răspuns: Da, o cunosc este o prietenă de-a mea, care a lucrat pentru numitul L.. Întrebare pusă de avocatul CCCCCCCCCC.: Dacă numitul A. a cunoscut-o pe PP. cam tot în aceeaşi perioadă? Răspuns: Nu ştiu. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă aţi ieşti vreodată împreună cu A. şi PP.? Răspuns: Nu-mi amintesc. Întrebare pusă de avocatul CCCCCCCCCC.: Dacă numitul L. a intermediat fiecare întâlnire? Răspuns: Doar prima întâlnire, în rest nu.

Martora JJJ. nu a putut fi audiată în faţa instanţei de apel, deşi au fost făcute toate demersurile pentru a putea fi audiată, însă fiind plecată din ţară în Norvegia, aşa încât la termenul de judecată de la 9 mai 2020, Înalta Curte în temeiul art. 383 din C. proc. pen. a constatat imposibilitatea audierii martorei şi a dispus ca proba să nu mai fie administrată.

Înalta Curte a luat în considerare declaraţia martorei JJJ. din faţa primei instanţe, considerând că aceasta a fost administrată cu respectarea blocului de convenţionalitate european, fiind respectat dreptul la apărare, în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire.

Martora PP. în declaraţia dată în faţa primei instanţe la 25 aprilie 2017, aflată la fila x în vol. VIII dosar prima instanţă arătat că în anul 2012 a lucrat la firma JJJJJJJJJ. S.R.L. Oradea al cărui patron este numitul L.. A cunoscut-o pe numita JJJ. care era o cunoştinţă. Numitul L. le-a făcut cunoştinţă cu A., atât ei, cât şi numitei JJJ. şi crede că le-a transportat la casa lui. A. nu s-a prezentat, doar L. le-a spus cin este, iar ele s-au adresat acestuia cu apelatinul "dl. BBBBBBBBBB." şi nu le-a spus nimic despre participarea la vreun examen pentru vreo funcţie. A arătat că a povestit în casă şi nu a fost vorba de ore, ci maximum o oră şi a întreţinut relaţii sexuale, iar după aceea a plecat acasă cu un taxi. A arătat că a primit bani de taxi de la A., însă nu poate afirma nimic despre numita JJJ., dacă a primit de la dânsul bani sau nu. O singură dată l-a văzut pe A., nu l-a întâlnit şi nici nu a întreţinut legături telefonice şi nici nu a primit vreo sumă de bani de la L. pentru efectuarea acestei vizite.

Martora PP. a fost audiată şi de către instanţa de apel la data de 6 iunie 2019, declaraţie aflată la fila x în vol. III dosar Înalta Curte, martora arătând că menţine declaraţiile date la 25.04.2017 la Curtea de Apel Timişoara şi la data de 01.10.2014 la DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în care a spus adevărul şi le-a dat liber consimţit. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă martora îşi aminteşte cum a dat declaraţia la DNA, cine a citat-o şi cine a însoţit-o? Răspuns: Domnul L. m-a însoţit la DNA, Nu ştiu cine m-a citat. Întrebare: Dacă domnul L. a fost prezent pe durata audierii martorei la DNA? Răspuns: Nu a fost prezent la momentul audierii mele la DNA. Întrebări adresate de către instanţă: Dacă aţi primit sume de bani pentru serviciile prestate către inculpat? Răspuns: Nu. Şi atunci de ce aţi prestat? Răspuns: Din întâmplare."

Martora OO. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel la 14 martie 2019, aflată la fila x în vol. II dosarul Înaltei Curţi a arătat că menţine declaraţiile date în data de 01.10.2014 la DNA - ST Oradea şi respectiv 25.04.2017 la Curtea de Apel Timişoara în care a spus adevărul şi pe care le-a dat de bunăvoie. Crede că în anul 2011, 2010 l-a cunoscut pe A. prin intermediul lui L.. Pe A. l-a cunoscut la biroul lui L. şi a fost întrebată de către L. dacă vrea să se întâlnească cu A., i-a răspuns afirmativ în schimbul unei sume de bani, dar pe care nu o mai pot preciza. Din câte îşi aduce aminte suma de bani a fost plătită atât de A., cât şi de L.. Au avut loc trei întâlniri cu A., una la apartamentul acestuia, una la casa acestuia, crede că în Sânmartin şi a treia la o pensiune la 1 Mai. Aceste întâlniri le-a purtat de bunăvoie cu inculpatul A.. Întrebare adresată de către procuror: Dacă martora cunoştea cu ce se ocupa A.? Răspuns: Da, ştia că este procuror.

Martorul O. în declaraţia dată la 14 martie 2019 în faţa instanţei de apel, aflată la dosarul Înaltei Curţi a arătat că menţine declaraţiile date la 01.10.2014 la DNA şi respectiv 25.04.2017 la Curtea de Apel Timişoara în care a spus adevărul şi pe care le-a dat de bunăvoie. Îl cunoaşte pe inculpat de când se ocupa cu echipa de handbal de la Oradea, cam de 15 ani, iar pe L. îl cunoaşte de 10 ani. Atunci când a fost chemat la DNA Oradea i-a spus dl. Edu că se duce pentru dl. KKKKKKKKK. şi dl. LLLLLLLLL.. Când a ajuns la DNA atunci trebuie să spună despre A., a avut emoţii pentru că el nu a fost chemat la instanţă, a fost la domnul UUUUU., MMMMMMMMM., grefiera, dl. Edu şi el. A fost întrebat de dl. MMMMMMMMM. dacă îl cunoaşte pe dl. procuror, el a răspuns afirmativ şi dacă i-a prezentat ceva fete. I-a răspuns domnului MMMMMMMMM. că da, dar nu le cunoaşte pentru că ele îşi dau nume diferite. El a fost întrebat în ce condiţii a dus fetele la inculpat, iar el a răspuns că nu ştie dacă acesta le-a plătit. Nu ştia care era relaţia între dl. Edu şi inculpat. Întrebare adresată de către procuror: De câte ori martorul a făcut aceste servicii? Răspuns: Nu ştie exact ce a declarat, însă aşa cum a spus în declaraţia de la Curtea de Apel Timişoara. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă la momentul în care a fost audiat martorul la DNA Oradea era prezent şi L.? Răspuns: Da, era de faţă la momentul audierii sale. A avut şi intervenţii? Răspuns: Da, a avut intervenţii în sensul că i-a solicitat să spună dacă a văzut că le-a dus pe fete şi dacă le-a plătit el. Întrebare: În ce condiţii a ajuns la prima întâlnire din Băile 1 Mai L.? Răspuns: I-a spus lui L. că se întâlneşte cu dl. procuror, iar el i-a spus că vrea să meargă cu el ca să-l întâlnească.

Înalta Curte va avea în vedere declaraţiile martorelor JJJ. şi PP. aşa cum au fost arătate mai sus din care a rezultat că inculpatul A. le-a cunoscut prin intermediul martorului denunţător L., însă martorul denunţător nu a plătit nicio sumă de bani pentru serviciile lor, aşa cum se se susţine de organul de urmărire penală.

Instanţa de control judiciar nu va avea în vedere declaraţia martorei OO., întrucât aceasta nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

De asemenea, nu vor fi avute în vedere nici declaraţiile martorului T., pentru argumentele reţinute de prima instanţă, în sensul că acestea conţin neconcordanţe, precum şi existenţa unei relaţii apropiate între martorul denunţător şi martor, care a fost şoferul acestuia, iar apoi colaborator în activităţile comerciale cu acesta, declaraţia notarială a numitului BBBBB. care a arătat că martorul T. într-o discuţie purtată cu acesta ar fi afirmat că a dat declaraţii mincinoate, întrucât a fost recompensat de numitul L. cu un autoturism şi a fost cooptat în anul 2015 în afacerile acestuia, că nu îl cunoaşte pe inculpatul A., iar dacă îl cunoaşte l-a văzut cel mult o dată.

Totodată, instanţa de apel nu va avea în vedere nici declaraţia mai sus menţionată a martorului O. dată în apel, întrucât conţine afirmaţii evazive, iar celelalte declaraţii ale aceluiaşi martor, din faţa primei instanţe, pentru argumentele evidenţiate de aceasta, ca urmare a relaţiei apropiate al denunţătorului cu martorul, L. participând chiar la audierea sa la organul de urmăriri penală, aşa încât nu pot fi reţinute.

Prima instanţă a mai relevat şi conţinutul unei declaraţii notariale a numitului CCCCC. aflată la dosar prin care a arătat că în anul 2015 s-a întâlnit de mai multe ori cu O., care a afirmat că regretă că a trebuit să dea declaraţie mincinoasă cu privire la inculpatul A., însă a procedat în acest mod deoarece avea nevoie de sprijin material.

Totodată, instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă nu a avut în vedere declaraţia martorului HHHH., fiul martorului denunţător L., care viza în principal presupusele servicii sexuale oferite inculpatului A., existând neconcordanţe între declaraţiile date cu privire la OO., iar referitor la notele de redare ale convorbirilor telefonice şi ambientale aflate în vol. 8 dosar de urmărire penală. nici acestea nu vor fi avute în vedere nu relevă aspecte cu privire la prestarea unor servicii de care ar fi beneficiat inculpatul A. sau de plata unor astfel de servicii, aşa încât nu se coroborează cu niciun mijloc de probă.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului A. cu cele cinci acte materiale analizate în raport cu mijloacele de probă administrate, inclusiv în faţa instanţei de apel, nu a fost dovedită, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale incriminării, în condiţiile deja expuse, respectiv existenţa vreunei promisiuni judiciare viitoare de o presupusă protecţie judiciară,din partea inculpatului privind pe martorul denunţător L., nici a vreunui folos de orice fel care să-l fi dobândit, precum şi nici subiectiv, nefiind relevată intenţia directă sau indirectă a inculpatului în comiterea presupusei fapte de luare de mită, aşa încât soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (5 acte materiale) este legală şi temeinică, iar motivele de apel ale parchetului sub aspectul greşitei achitări, sunt nefondate.

Instanţa de control judiciar în continuare a examinat criticile formulate în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la greşitele soluţii de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului în dosarele nr. x/2008, y/2008 şi 8153/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în raport cu motivele de apel scrise şi susţinute oral, de către procuror, prin raportare la sentinţa atacată, dar şi a mijloacele de probă administrate în apel prin coroborare cu toate mijloacele de probă administrate şi în cursul urmăririi penale şi în apel, considerând că acestea s-au circumscris efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 417 din C. proc. pen., nefiind aduse modificări acuzaţiilor iniţiale, aspectele susţinute oral, relevând analiza amplă a criticilor formulate în scris, faţă de condiţiile de tipicitate ale fiecărei incriminări din cele mai sus menţionate prin raportare la actele concrete comise şi atribuţiile de serviciu încălcate, în raport cu acestea, precum şi incriminările de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea infractorului, aşa încât susţinerile apărătorului apelantul intimat inculpat A. cu privire la modificarea acuzaţiilor nu se susţin, apărarea făcând confuzii între o modificare a acuzaţiilor şi susţinerea amplă şi critică cu privire la situaţia reţinută de prima instanţă şi ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal.

Înalta Curte consideră că nu se susţin nici acuzaţiile aduse inculpatului A. cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., aşa cum corect a fost schimbată încadrarea juridică din art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorzarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în sensul că în perioada iunie- septembrie 2009, inculpatul, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin afectarea gravă a încrederii justiţiabililor în această instituţie, în sensul că a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009 emis în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, în data de 16.09.2009 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului W., fără a emite soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit.

În mod concret s-a reţinut în actul de sesizare ce a fost precizat cu privire la aceste acuzaţii, (urmare a încheierii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, respectiv încheierea penală nr. 14/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2014 prin care au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., în sensul că în baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2,3, 4 şi 5 din actul de sesizare), că în primăvarea anului 2009, procurorul stagiar X. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd a primit spre soluţionare dosarul nr. x/2008, în care organele de poliţie propuneau trimiterea în judecată a numitului W., sub aspectul infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru, prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002.

Conform datelor, W. produsese anterior depistării sale şi un accident care a avut ca urmare tamponarea altor trei autotursime, iar alcooltestul a indicat o valoare de 0,69 grame/litru, prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002. Conform datelor, W. produsese anterior depistării sale şi un accident care a avut ca urmare tamponarea altor trei autoturisme, iar alcooltestul a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conform buletinelor de analiză toxicologică s-a concluzionat că învinuitul (la acea vreme) este sub influenţa alcoolului, atât prima, cât şi a doua probă evidenţiind rezultate de alcoolemie de peste 1/1.000 fapt ce l-a determinat pe procurorul de caz să întocmească rechizitoriu.

Calitatea de stagiar a procurorului de caz a reclamat contrasemnarea rechizitoriului de către procurorul IIII., data de 15.06.2009 fiind data predării dosarului soluţionat conform descrierii de mai sus. La dosarul cauzei a existat şi o expertiză medico-legală pentru stabilirea retroactivă a alorii alcoolemiei. Aceasta s-a efectuat la IML Timişoara, iar conform concluziilor învinuitului ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de 0,75 grame/1.000 pe de altă parte, însă s-a precizat că din calculul teoretic efectuat prin aplicarea formulei Widmark s-ar fi realizat o alcoolemie maximă de 1,35 grame/1.000.

La câteva zile după finalizarea dosarului, procurorul de caz a fost chemat de către prim-procurorul unităţii, inculpatul A., acesta din urmă chestionându-l pe X. de ce a întocmit rechizitoriul în condiţiile în care expertiza retroactivă stabilise o valoare inferioară a alcoolemiei. La primirea răspunsului că se respectă practica stabilită de comun acord în cursul unei şedinţe din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, inculpatul A. a solicitat efectuarea unei excepţii în această situaţie, întrucât W. este un cunoscut de-al său.

La răspunsul procurorului X. că nu vrea să schimbe soluţia adoptată în dosar şi dacă doreşte şi consideră necesar să o infirme. Ulterior, procurorul X. a constatat că soluţia sa, trimitere în judecată prin rechizitoriu, fusese înlocuită din dosar cu o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală, întocmită în numele şi de către inculpatul A., fără a exista o soluţie de infirmare. Audiat, inculpatul A. nu recunoaşte că a distrus actul de sesizare a instanţei de judecată. Se remarcă şi lipsa oricărei explicaţii pentru lipsa soluţiei de infirmare, menţionată mai sus.

Prima instanţă a administrat toate mijloacele de probă, iar instanţa de apel a readministrat la rândul său, în condiţiile deja arătate mijloacele de probă, iar din evaluarea lor coroborată a rezultat o altă situaţie de fapt decât aceea ce a fost expusă mai sus, în sensul că inculpatul A. în perioada iunie- septembrie 2009 în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi-a exercitat cu respectarea legii atribuţiile şi a dispus la data de 16.09.2009 soluţia de scoatere de sub urmărire penală prin ordonanţă, în condiţiile în care nu exista niciun rechizitoriu, care să îndeplinească condiţiile de verificare prevăzute de art. 328 din C. proc. pen. (art. 263 alin. (3), (4) din Codul de procedură anterior) întocmit legal de către procurorul stagiar X. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd şi contrasemnat de către procurorul coordonator IIII. şi nici nu a distrus rechizitoriul şi nici nu favorizat pe făptuitorul W. prin soluţia dispusă.

Martorul X. în declaraţia dată la 30 septembrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Din data de 1 august 2008 activez în calitate de procuror, o perioadă am activat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, iar de la 1 ianuarie 2011 activez în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Nu mai ţin minte cu exactitate, dar prin primăvara anului 2009 mi-a fost repartizat în vederea soluţionării dosarul nr. x/2008, în care organele de poliţie propuneau trimiterea în judecată a numitului W., sub aspectul infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru, prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002.

Îmi amintesc faptul că, susnumitul produsese anterior depistării sale şi un accident care a avut ca urmare tamponarea altor trei autoturism. De asemenea, a rezultat că alcooltestul a indicat o valoare de 0,69 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conform buletinelor de analiză toxicologică, atât prima, cât şi a doua probă au dat rezultate de alcoolemie de peste 1/1.000; chiar îmi amintesc că proba a doa era inferioară primeia. Mai mult decât atât, conform buletinului de examinare clinică s-a concluzionat că învinuitul este sub influenţa alcoolului.

Corespunde realităţii faptul că la dosarul cauzei a existat o expertiză medico-legală pentru stabilirea retroactivă a valorii alcoolemiei. Aceasta s-a efectuat la IML Timişoara, iar conform concluziilor învinuitul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de 0,75 grame/1.000, aspect care demonstrează nesinceritatea învinuitului în ceea ce priveşte cantitatea de alcool pe care a declarat că a consumat-o. Am făcut aceste precizări pentru a sublinia că în prezenţa unei astfel de probaţiuni vinovăţia persoanei în cauză era fără dubiu, aceasta cu atât mai mult cu cât în chiar conţinutul raportului de expertiză se arată că rezultatele obţinute au caracter strict teoretic şi nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal.

Ca urmare, la data de 10 iunie 2009, am întocmit rechizitoriul, act în care am dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului W.. Doresc să precizez că în cursul anului 2009, nu mai reţin când, în cursul unei analize a soluţiilor s-a ridicat ca problemă de principiu şi din dorinţa de a se crea o practică unitară probleme expertizelor retroactive în dosare de alcoolemie. Eu, împreună cu alţi colegi am fost iniţiatorii acestei discuţii, iar la finalul dezbaterii s-a ajuns la concluzia unanimă că nu ar mai trebui dispuse astfel de expertize, iar în cazul în care erau deja dispuse, să nu fie luate în considerare, aceasta cu excepţie câtrva situaţii ieşite din comun.

Revenind la desfăşurarea evenimentelor arăt că, după întocmirea rechizitoriului am solicitat grfierei să îmi întocmească adresele afernte, după care l-a rugoat pe domnul procuror IIII. să contrasemneze documentul, eu fiind în acea perioadă stagiar. În acea perioadă dat fiind volumul foarte mare de lucru se întâmpla să predau şi 20 de dosare soluţionate, aşa am procedat şi în acest caz şi nu mai ţin minte dacă grefierea şefă mi-a semnat în condica mea primirea de către ea a dosarului. Eu îmi ţineam personal o evidenţă a dosarelor pe nişte fişe, ce se constituiau în a fi nişte anexe la condica de evidenţă a lucrărilor, conform acestei evidenţe în data de 15 iunie 2009 am predat către grefă un număr de 61 de dosare soluţionate.

Primul pe listă figurează dosarul nr. x/2008, cel despre care declar acum. Depun, în copie, fişele despre care am făcut vorbire. La câteva zile după aceste eveniment am fost chemat de către prim-procurorul unităţii, A., care m-a întrebat direct de ce am întocmit rechizitoriul în condiţiile în care expertiza retoractivă stabilise o valoare inferioară a alcoolemiei, i-am replicat că nu fac altceva decât să urmez practica stabilită de comun acord în cursul şedinţei despre care am vorbit mai sus. El a spus atunci că ar fi bine să fac o excepţie în această situaţie, întrucât omul îi este vecin sau i-a fost vecin şi atunci şi-a amintit acest fapt.

I-am răspuns că nu fac nicio excepţie, întrucât fusese stabilită deja o idee comună, iar pe de altă parte fapta avea un conţinut mai grav, întrucât se produsese şi accident în centrul Municipiului Oradea. I-am răspuns primului - procuror că eu nu schimb soluţia adoptată în dosar şi dacă doreşte şi consideră necesar să o infirme. În contextul unor discuţii pe care le-am avut ulterior cu colegul meu EE., în prezent procuror la D.I.I.C.O.T. Timişoara, generate de memoriile repetate pe care le depunea avocatul DDD. (perceput în colectivul de procuror ca fiind un apropiat al lui A.) am discutat cu acesta şi am verificat în registrul de urmărire penală al parchetului mai multe dintre soluţiile adoptate în dosarele penale având ca obiet comitera unor infracţiuni la rgimul circulaţiei rutiere şi în care a fost avocat DDD..

Cu această ocazie, am constatat că există unele dosare în care am întocmit rechizitoriu, iar în registrul de urmărire penală figurează soluţie de scoatere de sub urmărire penală. Doresc să precizez că eu nu fusesem repartizat pe soluţionarea dosarelor privind infracţiuni la regimul rutier, ci în principal pe dosare economice. De asemenea, ţin să precizez că eram în relaţii colegiale corecte cu domnul prim-procuror A., mai exact nu ne aflam nici în relaţii de duşmănie şi nici în relaţii de prietenie, până la data evenimentelor descrise, chiar îl percepeam ca pe un om corect."

Acelaşi martor X. a fost audiat în primă instanţă la data de 25 aprilie 2017, declaraţie aflată la filele x în vol. VIII dosar primă instanţă în care a arătat că"În prezent lucrez la DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Îmi menţin în întregime declaraţia pe care am dat-o la 30.09.2014 la DNA Oradea. Arăt că începând 01.08.2008 activez în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea până în februarie 2010 ca şi procuror stagiar şi până în februarie 2011 în calitate de procuror definitiv. În calitatea mea de procuror am instrumentat dosarul nr. x/2008 care îl privea pe inculpatul W. sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru prev. de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002.

În legătură cu fapta inculpatului îmi amintesc că era vorba de o tamponare, de un carambol produs în centul municipiului Oradea, fără victime, în week-end, iar echipajul de poliţie l-a testat cu alcooltestul rezultând o valoare mai mare de 0,40 mg, valoare care a atras conducerea acestuia la IML Oradea pentru recoltarea probelor biologice. Arăt că valoarea care a rezultat ca urmare a analizelor era undeva între 1,30-1,50 grame/litru alcool pur în sânge, dar nu pot preciza cu exactitate valoarea, fiind cert că era peste 1 gram/litru alcool pur în sânge.

Arăt că în acea perioadă practica era în sensul că organele de poliţie să dispună şi o expertiză prin care să se efectueze calculul retroactiv al alcoolemiei în cauză, care se făcea la INML Timişoara, şi de regulă valoarea teoretică rezultată era sub limita legală de 0,80 grame/litru alcool pur în sânge, aceste expertize efectuându-se la solicitarea inculpatului. Arăt că la nivelul procurorilor a existat o stare de nemulţumire vis-a-vis de această situaţie, datorită faptului că rezultatele teoretice exprimate în aceste expertize erau inferioare celor stabilite prin examenul clinic de către IML vis-a-vis de mostrele biologice care au fost examinate, însă eu personal nu am luat în considerare rezultatul acestei expertize medico-legal de calcul retroactiv al alcoolemiei niciodată.

Menţionez că în fiecare joi a săptămânii se făcea o şedinţă de analiză a soluţiilor la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, unde pe lângă analiza soluţiilor se mai discutau şi probleme de practică unitară, iar în cadrul probabil a mai multor şedinţe de judecată s-a stabilit să nu se ţină cont de rezultatul acestor expertize de calculul retroactiv al alcoolemiei decât în situaţii excepţionale, cum ar fi situaţia în care inculpatul este condus pentru recoltarea probelor biologice cu mult timp în urma depistării sale în trafic, de exemplu 5-6 ore şi ţin minte că nu existatu păreri contra.

Arăt că dosarul a fost înregistrat în cursul anului 2008, iar urmărirea penală a fost finalizată în cursul anului 2009, ceretările fiind efectuate de către Serviciul Rutier al Poliţiei Bihor. Arăt că îndrumătorul meu în acea perioadă, având în vedere că eram procuror stagiar, era domnul procuror IIII., care îmi contrasemna toate lucrările. Revenind la problema dosarului nr. x/2008, arăt că nu a fost un dosar care să ridice probleme de drept, am finalizat urmărirea penală şi am întocmit rechizitoriul pe numele inculpatului, acest document fiind tehnoredactat chiar de mine personal, după care procurorul îndrumător contrasemnând actul de sesizare al instanţei, dosarul fiind predat la grefa unităţii pentru efectuarea formalităţilor, adreselor necesare.

Nu-mi amintesc foarte exact dacă ordinea a fost aceasta, daă a fost mai întâi predat grefei şi ulterior contrasemnat de procurorul îndrumător. În legătură cu modul de predare a lucrării, arăt că aceasta a fost predată grefei unităţii. Cu privire la dovada descărcării lucrării arăt că predam lucrarea pe încredere, neexistând niciun fel de suspiciune că ar putea dispărea lucrarea, însă nu se mai efectua nicio formalitate de predare-primire a documentelor. Mai arăt însă că am avut o evidenţă personală pe o coală A 4, unde mi-am notat toate lucrările întocmite, iar aceste evidenţe au fost păstrate de către mine.

Mai arăt că în perioada respectivă am avut un volum mare de lucru, între 1500 şi 2.000 dosare pe an şi au fost săptămâni când au fost soluţionate şi în jur de 70 dosare, iar regula era ca aceste lucrări să fie predate săptămânal. După această etapă, rechizitoriile ajungeau la prim-procurorul unităţii, care verifica soluţiile. Arât că ulterior am fost chemat de prim-procurorul unităţii, A., în biroul dânsului şi m-a întrebat de ce am adoptate această soluţie în dosar, de ce nu am ţinut cont de calculul retroactiv al alcoolemiei, menţionând că este vorba despre un fost sau actual vecin al dânsului, iar eu am replicat că soluţia este temeinică şi legală, este vorba de o alcoolemie ridicată, s-a produs şi un accident de circulaţie, iar în şedinţă de analiză a soluţiilor la nivel de unitate s-a stabilit că nu se va ţine cont de aceste calcule retroactive ale alcoolemiei, iar în cazul în care apreciază că soluţia nu este corectă, are posibilitatea de a infirma soluţia, eu rămânând ferm pe poziţie, spunând că nu voi întoarece soluţie.

După o perioadă de timp, m-am întrebat ce s-a întâmplat cu acest dosar, întrucât nu s-a reîntors la mine şi nici nu am avut nicio cunoştinţă de situaţia dosarului, iar într-o discutţie cu un alt procuror stagiar, EE., care îşi desfăşura activitatea în aceeaşi unitate, mi-a spus că are suspiciuni cu privire la un alt dosar că nu ar fi ajuns în instanţă, deşi i s-a întocmit rehizitoriul, motiv pentru care am luat hotărârea amândoi să apelăm la serviciile grefei unităţii pentru a afla de situaţia acestor dosare, iar în urma verificărilor s-a constatt că în final au fost emise soluţii de scoater de sub urmărire penală de către dl.

A. şi nu mai ţin minte temeiul de drept folosit şi dacă s-a aplicat sau nu o amendă administrativă. Mai mintesc faptul că, acest coleg procuror era intrigat de comportamentul unui apărător din Baroul Bihor, care fusese ofiţer de poliţie anterior şi care a avut multe dosare având ca obiect infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, acest avocat aând în unele situaţii o atitudine percepută ca fiind ameninţătoare, aceste aspecte fiind exprimat în memoriile depuse la dosare, iar chiar şi în acest dosar care este în discuţie, apărătorul ales a fost tot acest avocat care era perceput ca fiind un apropiat al inculpatului A., fiind văzut de mai multe ori în biroul dândului, de aici pornind o discuţie privind dosarele având ca obiect infracţiunile la circulaţia rutieră, numele acestui avocat fiind DDD..

Arăt că, de regulă eu instrumentam dosare economice, însă având în vedere fluctuaţia personalului în cadrul unităţii, fiind la un momnet dat 3-4 procurori în unitate în ceea ce priveşte urmărirea penală, mi se repartizau şi alte dosare având ca obiect alte infracţiuni, (furturi, tâlhării, infracţiuni la regimul circulaţiei). Arăt că la alte dosare pe care le-am soluţionat, dl. Popa nu a intervenit, nu mi-a sugerat vreo soluţie, decât în situaţia în care cercetarea era incompletă sau se impunea acest lucru, de aceea mi s-a întipărit acest caz în minte.

Arăt că am avut o colaborare foarte bună cu dl. Popa pe parcursul desfăşurării activităţii mele la acea unitate, neavând niciun fel de neînţelegeri sau conflicte, dimpotrivă percepându-l ca fiind un om competent şi corect, luându-i apărarea în faţa colectivului în unele situaţii. Revenind la dosarul x/2008, respectiv problema verificării situaţiei ulterioare a acestui dosar, deşi am constatat că s-a dat o altă soluţie, respectiv de scoatere de sub urmărire penală, nu am mai verificat la arhiva unităţii dacă acest rechizitoriu mai există în fapt sau nu, crezând că există o soluţie de infirmare a rechizitoriului şi apoi de emitere a unei alte soluţii în cauză; nu am căutat nici soluţia de infirmare dacă există sau nu, aceste verificări de care am pomenit făcându-se de colegul meu EE., telefonic, probabil cu grefierul JJJJ..

Arăt că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a fost dată de prim-procurorul unităţii, A., însă nu am constatat să există şi o soluţie de informare a soluţiei date de mine şi exista şi posibilitatea din punctul meu de vedere de a infirma o soluţie şi a adoptat o altă soluţie prin acelaşi act. Menţionez că aceste verificări le-am făcut la finalul stagiaturii şi nu am mers mai departe cu aceste verificări întrucât urma să ne desfăşurăm activitatea la alte unităţi de parchet, dl. EE. la Sibiu iar eu la Aleşd.

Arăt că rechizitoriul întocmit de mine putea fi îndepărtat de la dosar şi acest lucru se putea întâmpla prin intermediul persoanei la care se afla dosarul. Arăt că lucrările erau depozitate pentru verifiare la prim procurorul unităţii, iar în biroul dânsului nu intra nimeni, din câte cunosc. Arăt că şi personalul auxiliar avea acces la lucrări în virtutea atribuţiilor de serviciu, însă arăt că, coaserea dosarului avea loc după verificarea soluţiei. Arăt că despre dispariţia documentului respectiv a rechizitoriului, am aflat ulterior, când au început cercetările DNA-ului cu privire la acest aspect, probabil cu ocazia percheziţiei care s-a efectuat la parchet, respectiv cu ocazia predării-primirii documentelor ridicate de acolo, atunci având această certitudine.

În acel moment am realizat că acest document în fapt nu există, însă eu am păstrat acel document în memoria calculatorului de serviciu şi pe care l-am şi predat ulterior organelor de urmărire penală, eu făcând şi un print sceen pentru a demonstra că am întocmit efectiv acel rechizitoriu. Întrebare procuror: Dacă şedinţa de analiza a soluţiilor în care s-a discutat problema calculului retroactiv al alcoolemieri a avut loc înainte de întocmirea rechizitoriului? Răsăuns: Da. Arăt că la acea şedinţă a participat şi dl.

A., care a avut aceeaşi părere. Întrebare procuror: În ce mod erau repartizate lucrările de către prim-procurorul unităţii? Răspuns: Arăt că primeam dosarele pe bază de semnătură pe condică de la grefa unităţii, acest dosar fiindu-mi repartizat de la bun început, însă existau şi alte dosare care mi-au fost repartizate de la alţi procurori. Întrebare procuror: Dacă dosarele soluţionate erau înregistrate în registru unic la grefa unităţii după predare la primul procuror sau după verificarea de către primul procuror? Răspuns:

După verificarea de către primul procuror, aşa cum îmi amintesc, neacordând o atenţie deosebită acestor aspecte datorită volumului mare de muncă şi neavând suspiciuni cu privire la dispariţia vreunui document, fiind procuror stagiar. Întrebare procuror: Cine a stabilit modalitatea de lucru în cadrul unităţii de predare-primire a lucrărilor? Răspuns: Arăt că această procedură a existat şi înainte, eu am preluat această procedură, neexistând niciun fel de modificare pe parcursul activităţii, numitul A. fiind în această poziţie de mai mulţi ani, la fel şi grefierul şef.

Întrebare procuror: Dcă aţi discutat cu procurorul coordonator despre discuţie avută în biroul prim procurorului A.? Răspuns: Nu am discutat cu dânsul despre acest aspect şi nici nu am discutat acest aspect cu alţi colegi. …. Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă aţi avut la vremea respectivă cunoştinţă de regulamentul privind circuitul dosarelor adoptat prin ordinul procurorului general şi dacă aţi fost instruit în acest sens? Răspuns: Arăt că am luat cunoştinţă pe parcursul activităţii de acest regulament, însă nu mi s-a făcut o instruire în privinţa conţinutului, dar nici încălcări ale acestui regulament, esenţial fiind soluţionarea unui număr cât mai mare de dosare, ulterior, aflând cât este de importantă predarea unei lucrări pe bază de condică, de registru.

Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă ştiaţi la data de 30.09.2014 că veţi fi audiat în calitate de martor cu privire la faptele de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi distrugere de înscrisuri imputate inculpatului A. pt. dosarul penal x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea referitor la W., în condiţiile în care urmărirea penală a început ulterior acestei date şi neexistând sesizare cu privire la aceste fapte? Răspuns: Cunoşteam despre că voi da declaraţii în acest dosar, însă nu cunoşteam stadiul cercetărilor de atunci cu privire la inc.

A. şi nici ce se va întâmpla ulterior, însă aceste aspecte le-am discutat probabil cu câteva săptămâni înainte cu dl. UUUUU., cu care am fost şi coleg de serviciu şi cu care am dezvoltat o relaţie de prietenie, însă nu mai ţin minte dacă dânsul m-a invitat să dau declaraţie sau eu m-am dus din proprie iniţiativă şi nu mai ţin minte dacă aceste aspecte le-am relatat chiar cu mai mult timp în urmă. Întrebare av. JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă în afara condicii de lucrări personale a dvs. aţi mai avut şi alte lucrări spre soluţionare evidenţiate în alte condici? Răspuns:

Nu. Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă primul grefier semna în condica dvs. personală pentru primirea lucrărilor? Răspuns: Nu semna primul grefier. Întrebare av. JJJJJJ.: Aţi dispus în dosarul Gligor efectuarea prin ordonanţă a expertizei medico-legale privind calculul retorspectiv al alcooleminei? Răspuns: Nu-mi amintesc să fi întocmit o astfel de ordonanţă eu personal, însă este posibil ca această expertiză să fi fost efectuată prin intermediul organelor de poliţie, nu îmi amintesc să o fi semnat, însă acest aspect se poate verifica.

Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă aţi explicat primului procuror de ce nu acceptaţi rezultatul expertizei medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei raportat la diferenţa temporaltă între ora producerii accidentului şi ora avută în vedere de experţii medici legişti? Răspuns: Nu am avut alte discuţii decât cele arătate deja, eu dându-mi seamna din valoarea minimă şi maximă a alcoolemiei constatate că inculpatul a minţit în legătură cu consumul de alcool, iar nu am avut altă discuţie în legătură cu acest aspect decât cel arătat în sensul că inculpatul ar fi fost un vecin, discuţia fiind foarte scurtă.

Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă cunoaşteţi practica judiciară la nivelul Judecătoriei Oradea în sensul de a adopta soluţii de achitare pe baza unor astfel de soluţii medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei? Răspuns: Posibil să fi fost astfel de soluţii, însă au fost izolate, însă aveam suspiciuni la modul în care aceste soluţii au fost adoptate. Întrebare av. JJJJJJ.: Aceste suspiciuni dacă au fost consemnate în vreun proces-verbal de şedinţă sau alte documente oficiale? Răspuns: Arăt că acestea au fost nişte păreri, supoziţii, judecăţi de valoare şi nu au fost consemnate în acte judiciare, în caz contrar am fi sesizat organele de urmărire penală.

Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă i-aşi prezentat materialul de urmărire penală inculpatului Gligor şi dacă acesta s-a prezentat cu apărătorul ales, a luat la cunoştinţă acuzaţia şi a semnat procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală? Răspuns: Din câte îmi amintesc, s-a prezentat inculpatul Gligor pentru prezentarea materialului de urmărire penală, însă nu mai ţin minte dacă a fost însoţit de avocatul DDD. şi dacă a semnat acest proces-verbal. Nu-mi amintesc dacă a fost însoţit de un alt avocat. Întrebare av.

JJJJJJ.: Dacă soluţiile trecute pe foaia A4 erau trecute ulterior şi în condică de dvs. la momentul predării? Răspuns: Nu. Întrebare av. JJJJJJ.: Care este explicaţia că între lista anexă din 15.06.2009 şi dosarele însoţitoare şi condica de evidenţă a dosarelor există o diferenţă de două lucrări? Răspuns: Nu ştiu despre ce dosare ete vorba că ar fi lipsă. Întrebare av. JJJJJJ.: Ce explicaţie puteţi da în legătură cu dosarul nr. x/2009 care nu vi-a fost repartizat spre soluţionare la 15.06.2009, dar totuşi apare în evidenţele dvs. ca fiind soluţionat? Răspuns:

Nu mai ştiu despre ce dosar este vorba….. Întrebare av. JJJJJJ.: De unde ştiaţi, începând cu luna martie 2014, de faptul că împotriva numitului A. se efectuează cercetări de către DNA - Structura Centrală şi că este interceptat în legătură cu faptele funcţionarilor din cadrul Primăriei Paleu? Răspuns: La data întocmirii adresei se cunoştea că numitul A. are calitatea de suspect sau inculpat, desfăşurându-se cercetări cu privire la acesta, eu aflând acest lucru de la numitul UUUUU., dar aceste aspecte au fost relatate şi în presă, iar numitului UUUUU. i-am relatat că aveam suspiciuni că în dosarul nr. x/2013 suspectul JJJJJ. fusese avertizat de către A., cu care se afla într-o relaţi notorie de amiciţie, că se află în centrul unei anchete.

Arăt că date concrete am aflat de la procurorul UUUUU., motiv pentru care am şi disjuns cercetările cu privire la numitul A. în acel dosar pe care l-am instrumentat. Întrebare av. JJJJJJ.: La ce perioadă de timp după ce aţi dat declaraţii în această cauză aţi fost promovat la DNA? Răspuns: La o lună. Întrebare av. JJJJJJ.: Dacă disjungerea cu privire la art. 12 din L.78/2000 referitor la A. a fost soluţionat sau nu? Răspuns: Nu cunosc. Întrebare pusă de inculpatul A.: Dacă datele sunt corecte cu privire la timpii scurşi în ordonanţa dispusă privind expertiza medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei? Răspuns:

Nu-mi amintesc conţinutul ordonanţei."

Martorul X. a fost audiat şi de către instanţa de apel la data de 6 iunie 2019, declaraţia acestuia se află la filele x în vol. III dosar Înalta Curte, în care a arătat că "Menţin declaraţiile date în data de 25.04.2017 la Curtea de Apel Timişoara şi în data de 30.09.2014 la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe în care am spus adevărul şi pe care le-am dat liber consimţit. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Cum preda dosarele soluţionate şi cum recepţiona pe cele care îi erau repartizate? Dacă a avut o condică personală de lucrări şi dacă poate prezenta instanţei originalul acestei condici? Dacă evidenţa personală depusă la dosar reprezenta realitatea şi cine semna pentru predarea dosarelor în baza acelei foi?Răspuns:

Lucările erau recepţionate de la secţia de poliţie pe bază de condică, eu semnam de primire, îmi erau aduse de un grefier şi erau trecute în condica mea personală. Eu scriam data primirii dosarului, numărul de dosar, persoanele cercetate, soluţia propusă de organele de poliţie, iar până la un moment dat în legătură cu predarea acestor documente, după ce întocmeam soluţiile în cauză, grefiera mea, NNNNNNNNN., efectua adresele. Ulterior, dosarul ajungea la procurorul de supraveghere a mea, pentru că la acel moment aveam calitatea de stagiar, iar soluţiile mele erau contrasemnate de dl. procuror Chirilă, după care înaintam soluţiile la grefă.

Indifernt de soluţia care îmi era dată, eu treceam în condica mea şi acea soluţie, după care mergeam la grefier să îmi semneze de primire. La un moment dat, întrucât volumul de muncă era extrordinar de mare, având un rulaj de 1500 de dosare penale pe an, pentru că îmi intrau foarte multe dosare într-o săptămână şi pentru că scoteam foarte multe dosare la sfârşitul săptămânii, având un stoc de dosare soluţionate de 50 de dosare pe săptămână nu mai treceam în condica iniţială la rubrica "procurorului" şi soluţia în condica mea şi am procedat într-o manieră proprie, în sensul că treceam pe o coală A4 toate soluţiile, în care treceam data predării, numărul de dosare, propunerea cu care venea de la poliţie şi cu siguranţă şi soluţia pe care o dădeam.

Astfel, grefierul nu îmi mai semna de primire în raport cu modalitatea arătată. Am prezentat originalul condicii mele personale în toamna anului 2017 când am fost audiat la parchet şi o să o cauz şi în ipoteza în care o găsesc o pun la dispoziţia instanţei, pentru că de atunci mi-am schimbat locrul de muncă şi biroul. Ţin minte că s-a făcut o fotocopie după această condică, nu numai după foile iniţiale. În modalitatea menţionată de martor, dacă acesta ne poate spune cum erau scăzute lucrările în evidenţa personală? Răspuns:

Era scăzută de către grefă în condica care era ţinută în evidenţa grefei şi nu în condica mea personală. Menţionez că erau două condici ţinute în evidenţa grefei. Cum făcea personal dovada predării lucrării la grefă? Răspuns: Am avut încredere în personalul grefei, că aceasta va face menţiunea în evidenţă. Pe condica mea personală pe care o duceam la grefă semna grefierul, iar în situaţia în care nu duceam condica mea personală şi predam lucrarea grefierul, aceasta semna în evidenţa grefei. În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008 în ceea ce îl priveşte pe inculpatul SSSSSSS., când şi în ce modalitate a prezentat materialul de urmărire penală? Răspuns:

Nu îmi mai aduc aminte, probabil în anul 2009, eu nu am mai avut contact fizic cu acest dosar de atunci. Bănuiesc că se află fotocopii de pe acest dosar ataşate cauzei. Cu sigurnaţă în condiţii de legalitate. Având în vedere datele diferite de menţionare în condica personală respectiv 15.06.2009 şi data de iulie 2009 din evidenţa parchetului, cum poate explica martorul data anterioară a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală? Răspuns: Nu îmi amintesc data prezentării materialului de urmărire penală, însă în parchet era practica ca poliţistul să vină cu dosarul şi cu inculpatul pentru prezentarea materialului de urmărire penală, înainte ca dosarul să fie înregistrat de la poliţie la parchet.

Dacă îşi aminteşte martorul ca apărătorul inculpatului să fi participat la prezentarea materialului de urmărire penală? Răspuns: Nu îmi amintesc dacă a fost asistat de avoat, apărarea nu era obligatorie. Ar fi fost posibil să fi fost prezent avocatul DDD., însă nu ştiu cu precizie dacă acesta a participat. De regulă participa domnul avoat în dosarele având ca obiect infracţiunile rutiere. Dacă în perioada în care a lucrat cu inculpatul a avut o relaţia tensionată cu acesta? Răspuns: În principiu, am avut o relaţie bună atunci când am lucrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Nu reţin să îmi fi făcut vreun reproş referitor la calitatea actelor procesuale, dimpotrivă din spusele acestuia au rezultat aprecieri la adresa mea. Întrebare: Dacă înainte de audierea la DNA martorul a avut discuţii cu domnul procuror UUUUU. raportat la cauză şi la inculpatul A.? Răspuns: Eu am fost audiat de domnul MMMMMMMMM., am discutat cu domnul UUUUU., aflându-mă în relaţii de amiciţie la acel moment, însă niciodată nu mi-a adus la cunoştinţă că ar fi existat vreun dosar privindu-l pe inculpatul A.. Întrebare: Dacă în prezent se află în relaţii de duşmănie cu inculpatul A., având în vedere existenţa unor alte dosare? Răspuns:

Nu consider că mă aflu în relaţii de duşmănie cu inculpatul A., în condiţiile în care acesta mi-a formulat mai multe plângeri penale care au fost soluţionate de către PÎCCJ, soluţiile atacate la ÎCCJ şi respinse. Întrebare adresată de către procuror: Întrebare: Dacă în perioada în care inculpatul îi era şef ierarhic i-a infirmat martorului vreo soluţie? Răspuns: Nu ţin minte referitor la rechizitorii, însă de multe ori înainte de a da o soluţie mă consultam cu aceasta având în vedere experienţa sa profesională."

Martorul IIII. audiat în faţa primei instanţa la 7 noiembrie 2017, declaraţie aflată la filele x, în vol. X dosar primă instanţă a menţionată că "Arăt că încă de la începutul carierei mele am fost coleg cu inculpatul A.. Mai arăt că am fost coloegi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar ulterior, însă nu pot preciza exact data, dl. Popa a devenit prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi am ajuns din nou să fim colegi. În legătură cu dosarele care au avut ca obiect cercetarea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, arăt că practica judiciară era în sensul de a se recolta două probe biologice de la inculpaţi pentru stabilirea alcoolemiei la momenul depsitării în trafic.

În mod evident aceste expertize privind calculul retroactiv al alcoolemiei au fost luate în considerare în dosarele instrumentate. Mai arăt că, având în vedere existenţa a două probe biologice, se putea constata dacă alcoolemia era într-o curbă ascendentă sau decendentă, cunoscând şi aspectul că în practică recoltarea probelor biologice se realiza cu o anumită întârziere de până la o oră de la momentul surprinderii în trafic a persoanei. Mai doresc să arăt că în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea mi-am desfăşurat activitatea în alte specializări, respectiv infracţiuni economice şi alte infracţiuni specifice, însă cu cele la regimul circulaţiei, nu în mod predilect, de aceea nici nu pot prezenta aspecte legate de practica judiciară la o ţinută înaltă.

Arăt că răspunsul este afirmativ în legătură cu luarea în considerare a expertizelor privind calculul retroactiv al alcoolemiei în cauzele în care se soluţionau dosare la regimul circulaţiei rutiere. Arăt, fără a putea preciza exact perioada, că am avut calitatea de îndrumător la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea al domnului procuror X., aflat în prezent în activitate la DNA Oradea. Mai arăt că în perioada 2007-2010 am avut o activitate intensă, un volum foarte mare la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi eram focusat pe soluţionarea dosarelor.

Trebuie să fac precizarea că existau lucrări cu un nivel mai ridicat de complexitate, dar şi lucrări care nu presupuneau un efort deosebit de elaborare a soluţiei. Mai arăt că atât eu cât şi ceilalţi colegi care am desfăşurat activităţi de îndrumare a procurorilor stagiari, că toate lucrările erau întocmite în urma unei consultări prealabile, respectiv la lucrările cu complexitate mai mare au avut loc discuţii mai ample, iar la lucrările mai simple discuţiile au fost mai reduse, însă toate lucrările efectuate au trecut pe la mine în caliate de procuror coordonator.

Ca regulă, aş putea afirma că rechizitoriile întocmite de procurorul X. în calitate de procuror stagiar, erau emise şi ca urmare a acordului meu, însă nu pot afirma că am deţinut controlul deplin al tuturor situaţiilor. Mai arăt că în anumite situaţii am apreciat că se impune o aprofundare a unor elemente de probaţiune, iar în alte situaţii chiar dacă nu am fost convins sută la sută de toate elementele de probaţiune şi de valoarea probantă, atunci fiind convins însă de existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, am fost de acord cu conformarea în contextul volumului mare de activitate, procedând în acest mod şi în virtutea faptului că lucrarea trecea şi prin filtrul prim-procurorului parchetului.

Mai arăt că, circuitul dosarului în cazul emiterii uni rechizitoriu, era următorul: procurorul stagiar întocmea rechizitoriu, pe care îl confirmam dacă eram de acord cu acest lucru, după care dosarul era înaintat de către procurorul stagiar la grefierul desemnat sau cu atribuţii de preluare a dosarelor la unitatea de parchet, lucrarea era preluată pe bază de semnătură de către acest grefier, această operaţiuni de predare-preluare fiind evidenţiată în condica penală a unităţii de parchet, dar în acelaşi timp exista şi o evidenţă personală a procurorului respectiv, grefierul semnând şi în această evidenţă personală, însă repet că eu nu urmăream personal toate acele etape ale procedurii.

Arăt că grefierul desemnat cu preluarea lucrărilor, denumită uzual "persoana care se ocupa de poştă", depozita aceste lucrări în biroul acesteia, respectiv într-un spaţiu anume desemnat, după care lucrările în unele zile au fost predate prim procurorului unităţii în aceeaşi zi, iar în alte situaţii în dimineaţa zilei următoare. Arăt că nu se putea întâmpla să se întocmească un rechizitoriu de către procurorul stagiar, să fie predat la grefa unităţii fără ca această lucrare să fie confirmată de mine în calitate de procuror coordonator şi nu-mi amintesc să fi fost vreo discuţie referitoare la un astfel de aspect.

Arăt că nu cunosc nimic despre dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea referitor la învinuitul W., întrucât nu îmi încarc memoria cu numele inculpaţilor. Efectiv nu-mi amintesc ca prim procurorul unităţii de parchet să fi infirmat vreo lucrare întocmită de procurorul X., lucrare care să fi sot confirmată şi de mine. Arăt că în cazul în care prim procurorul unităţii era nemulţumit de soluţia adoptată de un procuror de caz, exista procedura legală de infirmare a lucrării. Arăt că în cazul infirmării lucrării, cazul era re-repartizat aceluiaşi procuror, dar nu pot să precizez cu certitudine că nu se proceda şi altfel.

Arăt că nu am auzit să se fi procedat în altă manieră decât cea procedurală de către prim procurorul unităţii în toată cariera mea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, mai bine-zis nu-mi amintesc de un asemenea lucru. Întrebare procuror: Dacă aţi avut situaţii în care procurorul X. să vă fi relatat că a avut discuţii despre dosarele în care s-au întocmit rechizitorii cu prim-procurorul unităţii, în concret rechizitoriul întocmit pe numele inculpatului W.? Răspuns: Nu îmi amintesc nici de dosar şi nici de vreo asemenea discuţie, însă trebuie să mai arăt că au existat discuţii între primul procuror şi toţi procurorii despre dosare, lucrări.

Dacă procurorul stagiar a discutat cu dvs. despre problema predării-primirii dosarelor cătrre grefă? Răspuns: Nu-mi amintesc, fiind vorba de aproape 10 ani, însă discutam cu acesta atât despre dosare cât şi despre aspecte de natură administrativă. Întrebare procuror: Dacă ştiţi în concret dacă procurorul X. sau alţi procurori, dacă îşi treceau lucrările în condică sau nu, datorită volumului mare de muncă? Răspuns: Arăt că eu am verificat periodic aceste aspecte, nu verificam zilnic predarea-primirea dosarelor, dar arăt că am auzit discuţii că unii procurori, prin excepţie, nu predau pe bază de semnătură lucrările, însă nu pot să fac o referire concretă la procurorul X..

Arăt că au existat astfel de discuţii, însă aspectele semnalate nu au afectat activitatea desfăşurată…Întrebare procuror: În perioada în care aţi fost procuror coordonator al numitului X., dacă aţi purtat discuţii cu prim-procurorul unităţii, A., despre activitatea procurorului stagiar X.? Răspuns: Arăt că am avut discuţii cu prim-procurorul unităţii despre activitatea procurorului stagiar X., întrucât procurorul stagiar trebuia să efectueze toate tipurile de activităţi care se desfăşurau la parchetul de pe lângă judecătorie, dacă acesta şi-a însuşit toate elementele necesare, şi-a format toate deprinderile.

Arăt despre numitul X. că este absolvent al INM şi s-a prezentat la un nivel ridicat de cunoştinţe specific absolvenţilor INM, fapt care m-a făcut să trecem peste anumite etape şi puteau fi repartizate lucrări de pe întregul eşicher. Mai doresc să adaug că aceste verificări periodice nu se efectuau la intervale scurte de timp. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă prin condica procurorului, la care aţi făcut referire, v-aţi referit la un registru oficial sau la nişte notiţe pe o coală de hârtie? Răspuns: Eu prin condica procurorului am înţeles acel registru oficial în care fiecare procuror avea notată lucrarea de la repartizare şi până la finalizarea acesteia, eu făcând periodic verificări cu privire la activitatea procurorului X. din perspectiva volumului de ctivitate şi nu pe o verificare minuţioasă a modului în care se conducea evidenţa.

Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în afară de această condică mai există şi o altă evidenţă? Răspuns: Mai există condica penală, care este ţinută de grefierul şef, care evidenţiază lucrările în această condică. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în registrele de şedinţă săptămânale erau evidenţiate şi alte probleme, chestiuni de drept sau de organizare, în afară de analiza soluţiilor? Arăt că au fost consemnat şi asemenea chestiuni, probleme ridicate de colegii procurori, dar nu toate şi nu într-o manieră exhasutivă, ci în mod lapidar.

Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă exista practiva la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea după anul 2008 de a nu se uza de expertizele de calcul retroactiv al alcoolemiei decât cu avizul procurorului? Răspuns: Nu-mi amintesc acest aspect. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă v-aţi confruntat cu problema achitării inculpaţilor în instanţă din cauza faptului că ar fi fost luate în considerare expertizele de calcul retroactiv al alcoolemiei la nivelul de competenţă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea? Răspuns:

Cred că au existat astfel de situaţii. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă prim-procurorul unităţii constata nereguli, greşeli în actele întocmite de procurori, se dispunea rectificarea acestora de către prim-procuror pe cale scurtă? Răspuns: Nu pot să fac o referire la această problemă întrucât era o chestiune între prim-procurorul unităţii şi procurorul de caz şi bineînţeles, este vorba şi de ce fel de greşeală, omisiune este vorba. Bineînţeles, era vorba şi de raportul de subordonare, prim-procurorul stabilind limitele procedurale.

Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă a existat o specializare a procurorilor în cadrul Parhetului de pe lângă Judecătoria Oradea? Răspuns: În afară de specializarea pe domeniul supravegherii, urmăririi penale şi cea legată de activitatea judiciară, urmărire penală proprie, a existat specializare pe anumite infracţiuni, respectiv infracţiuni economice, la regimul circulaţiei, la regimul trecerii frauduloase a frontierei. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă inculpatul A. v-a solicitat să dispuneţi vreo anumită soluţie în cariera dvs.? Răspuns:

Nu….Întrebare inculpat A.: Dacă condica penală era un instrument de lucru pentru toţi procurorii din cadrul unităţii de parchet, conform regulamentului aflat în vigoare? Răspuns: Da."

Martorul IIII. a fost audiat şi de către instanţa de apel la 11 aprilie 2019, declaraţie aflată la filele x în vol. II dosarul Înaltei Curţi în care aceast a arătat că "Menţin declaraţia dată în faţa primei instanţe şi îmi amintesc că am spus adevărul. Nu am dat declaraţii în cursul urmăririi penale. Întrebări adresate de către reprezentantul parchetului: Dacă aţi contrasemnat rechizitorii întocmit de către domnul procuror stagiar X.? Răspuns: Am fost procurorul îndrumător al acestui procuror stagiar şi am semnat actele întocmite de către acesta după ce am discutat în prealabil cu el.

Nu pot preciza în mod specific un anumit act contrasemnat. Potrivit prevederilor legale lucrările întocmite de procurorul stagiar ajungeau şi în mapa prim-procurorului, iar dacă acesta constata că lipseşte semnătura procurorului îndrumător lua legătura cu acest procuror, precum şi cu procurorul stagiar. Nu reţin să fi fost chemat vreodată de prim-procurorul parchetului să contrasemnez vreun act al procurorului stagiar X.. Doresc să precizez faptul că în perioada de referinţă volumul de activitate la parchetul la care funcţionam, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, era unul extrem de mare, în jur de 1000 dosare pentru fiecare procuror şi noi eram concentraţi pe soluţionarea cauzelor, motiv pentru care e posibil să nu îmi amintesc anumite detalii legate de activitatea din acea perioadă.

Întrebare: Dacă s-a întâmplat ca procurorul stagiar X. să vă fi prezentat vreun rechizitoriu, iar dvs. să refuzaţi să-l contrasemnaţi? Răspuns: Nu îmi amintesc. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă a existat vreo situaţie în care a fost necesară medierea inculpatului A., în calitatea sa de prim-procuror sau dacă procurorul stagiar X. a înaintat un act întocmit direct către prim-procurorul parchetului? Răspuns: Nu îmi amintesc. Întrebare: Existau situaţii în care primeaţi acte de sesizare fără să semnaţi de primire sau situaţii în care predaţi finalizate fără să semnaţi de predare? Răspuns:

Potrivit regulamentului intern în ambele situaţii era necesar ca procurorul să semneze atât de primire cât şi de predare, însă au existat situaţii, din ce îmi amintesc, în care nu s-a procedat potrivit regulamentului, dar conducerea unităţii de parchet a insistat pentru remedierea acestor deficienţe. Aceste cazuri erau unele excepţionale. Întrebare: Cunoaşteţi dacă procurorul stagiar X. obişnuia să îşi predea lucrările fără a semna în condică? Răspuns: Nu îmi amintesc. Întrebare: Ce se întâmplau cu dosarele repartizate procurorului stagiar X.

în situaţia în care acesta nu reuşea să le soluţioneze? Răspuns: În competenţa mea nu intra sarcina de a verifica respectarea termenelor de către procurorul stagiar şi nu îmi amintesc dacă au existat situaţii în care procurorul X. să nu fi soluţionat în termen dosarele. Datorită volumului mare de lucru la nivelul unităţii de parchet în general nu se respectau termenele legale pentru întocmirea rechizitoriului. Întrebare: Dacă personal i-au fost re-repartizate dosare dintre cele repartizate procurorului X.? Răspuns: Nu îmi amintesc.

Întrebare: Cum l-aţi perceput pe inculpatul A. în calitate de coleg şi de şef ierarhic? Răspuns: Am avut o bună colaborare cu acest inculpat şi niciodată nu mi-a solicitat să dau o anumită soluţie în cauzele cu care eram investit. În cadrul şedinţelor de analiză a soluţiilor inculpatul purta discuţii cu caracter tehnic atât cu mine, cât şi cu ceilalţi colegi şi a avut de-a lungul timpului o relaţi corectă cu mine. Nu am fost în relaţii de amiciţie cu inculpatului, ci doar în relaţii de colegialitate."

Martora JJJJ. a fost audiată la data de 7 noiembrie 2017 la prima instanţă, declaraţie aflată la filele x în vol. X dosarul primei instanţe a menţionat că "Arăt că în cursul anului 2009 era la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în calitate de grefier şi dactilografiam lucrările procurorilor. Arăt că după întocmirea lucrării, se întocmea de către noi o adresă de expediţie, după care lucrarea era predată la secretariat grefierului şef de procurorul de caz care a întocmit lucrarea, sau noi grefierii semnam de primire pentru a nu se mai deplasa procurorii la secretariat şi predam faptic toate lucrările grefierului şef.

Arăt că exista registrul penal, care se afla în secretariat, fiecare dintre procurori avea o condică cu mai multe rubrici, având formatul unui registru cu copertă neagră, unde se treceau mai multe elemente, cum ar fi: data primirii dosarului, nr. dosarului, data soluţiei, soluţia, infracţiunea. Mai arăt că în momentul primirii dosarului, procurorul semna de primirea dosarului într-o altă condică a procurorului, iar la predarea lucrărilor semna prim-grefierul sau vreun grefier. Mai arăt că în momentul predării lucrării, se scădea lucrarea în registrul penal, în ECRIS, în condica procurorului în care se evidenţia primirea lucrării şi pe o listă pe calculator.

Mai arăt că toate dosarele predate urmau să ajungă la primul procuror pentru verificare, ajungând în biroul acestuia în aceeaşi zi sau în ziua următoare, această operaţiune fiind efectuată de către prim grefier sau de către o persoană desemnată în acest sens. Mai arăt că toată poşta era prezentată prim-procurorului. Arăt că procurorii aveau evidenţa lor proprie, respectiv o condică oficială une îşi treceau aceste soluţii. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în momentul prezentării lucrării la prim-procuror, în condică exista soluţia procurorului şi semnătura grefierului? Răspuns:

Da şi arăt că la un control încrucişat trebuiau să corespundă toate datele din registre. Întrebare avocat PPPPPP.: Din momentul în care dosarele se depuneau la grefă şi până ajungeau la prim procuror, unde erau depozitate? Răspuns: În biroul primului grefier. Întrebarea avocat PPPPPP.: Dacă procurorul Y. îşi redacta singur lucrările sau apela la un grefier? Răspuns: Îşi redacta singur soluţiile şi doar rar o chema la dictat pe colega grefier. Întrebare avocat PPPPPP.: Cum se situa dl. Y. ca activitate în cadrul colectivului? Răspuns:

Nu ştiu. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă era o practică existentă între numitul A. şi procurorul Brişcan pentru remedierea greşelilor în sensul de a fi transmis dosarul pe cale scurtă? Răspuns: Nu ştiu, nici nu am auzit. Întrebare avocat PPPPPP.: Vara sau în perioada concediilor, cât timp stăteau dosarele în biroul grefierului pentru întocmirea adreselor? Răspuns: Aproximativ 2 zile. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă numitul A. i-a sugerat vreunui procuror vreo soluţie în vreun dosar? Răspuns: Nu ştiu. Întrebarea avocat PPPPPP.:

Dacă în registrul de şedinţe săptămânale se consemnau şi alte probleme de practică judiciară în afară de analiza soluţiilor? Răspuns: Cred că se menţionau. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă lucrările întocmite de procurori erau salvate sau nu pe calculator? Răspuns: Erau salvate. Întrebare procuror: Dacă aţi avut o discuţie cu procurorul EE. despre un dosar în care a fost emis rechizitoriul iar ulterior s-a constatat că soluţia a fost de scoatere de sub urmărire penală, privind pe inculpatul W.? Răspuns: Nu-mi amintesc şi nici nu aveam cum să-i răspund la această întrebare întrucât această evidenţă era la secretariat.

Întrebare procuror: Dacă la nivelul unităţii exista un registru special sau o evidenţă specială de infirmare a soluţiilor? Răspuns: Era şi cred că există şi în prezent. Întrebare procuror: Dacă aţi auzit discuţii cu privire la anumite dosare în care s-ar fi întocmit rechizitoriul, însă aceste rechizitorii ar fi fost distruse de către prim-procurorul unităţii? Răspuns: Nu am auzit."

Aceeaşi martoră JJJJ. a fost audiată şi la instanţa de apel la data de 06 iunie 2019, declaraţia sa, aflându-se la fila x în vol. III dosar Înalta Curte, în care a arătat că "Menţin declaraţia dată la data de 07.11.2017 la Curtea de Apel Timişoara, în care am spus adevărul şi pe care am dat-o de bunăvoie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă martora a predat în numele procurorului dosare soluţionate şi procedura care era de urmat? Răspuns: Din câte îmi amintesc, au fost cazuri în care eu am semnat dosare soluţionate de procuror în condica procurorului, pe care le-am dus ulterior în secretariat. Ulterior, acestea intrau în poşta primului grefier, iar acesa o preda domnului prim-procuror, pentru a semna adresele şi pentru avizarea soluţiilor. Întrebare: Dacă au existat situaţii în care a predat dosare în numele procurorilor fără să semneze condica procurorului? Răspuns: Nu ţin minte aşa ceva. Întrebare: Dacă au existat situaţii în care pe lângă condica procurorului a semnat şi alte situaţii ce i-au fost prezentate? Răspuns: Doar pe condica procurorului. Întrebarea: În situaţia în care se depunea la registratură o cerere de urgentare a dosarului, care era procedura? Răspuns: Eu lucram cel mai adesea cu procurorii, dar, din câte îmi amintesc, fetele din secretariat înregistrau fiecare cerere în registrul penal, iar ulterior o treceau în condica procurorului şi semna procurorul de primire pentru acea cerere. Erau două condici, una în secretariat şi una la procuror, pentru că şi atunci când prelua dosare procurorul semna de primire la secretariat.

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 9 octombrie 2014 în calitate de suspect de A., aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet, acesta cu privire la infracţiunea de distrugere a unor acte de sesizare ale instanţei acesta a arătat că " Mi se prezintă rechizitoriul din 10 iunie 2009 emis în dosar nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, privind pe numitul W., precum şi rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 16 septembrie 2009 şi arăt că nu îmi amintesc ce s-a întâmplat atunci şi nu îmi explic faptul că lipseşte o soluţie de infirmare. Nu îl cunosc pe W.. Nu ştiu despre cine este vorba. Nu îmi explic despre ce este vorba cred că trebuie căutat mai bine în registrul de infirmări."

În declaraţia dată ca inculpat la 9 octombrie 2014, inculpatul A., aflată la dosar parchet a menţionată că "..Nu recunosc învinuirile care mi se aduc. Ceea ce am arătat în cuprinsul declaraţiei de suspect corespunde întrutotul adevăului."

În declaraţia dată în faţa primei instanţe la 22 martie 2015, aflată la filele x în vol. I dosarul primei instanţe, inculpatul A. acesta a menţionat "Cu privire la punctul 3 din rechizitoriu, arăt că în opinia mea nu a existat acest rechizitoriu şi nu a fost predat la data de 15.06.2009 la registratură pentru a fi introdus în circuitul de verificare a legalităţii şi arăt că nu am distrus niciun rechizitoriu în întreaga mea carieră. Menţionez că nu am cunoscut învinuitul din dosarul respectiv, însă arăt că am avut o discuţie cu procurorul de caz X., acesta abordându-mă cu privire la trimiterea în judecată a învinuitului raportat la situaţia particulară a învinuitului, iar la discuţia care a avut loc între mine şi procurorul de caz fără a avea dosarul la dispoziţie, dânsul a apreciat că se impune trimiterea în judecată a învinuitului, iar eu am apreciat contrariul şi voi acţiona în consecinţă. Procurorul de caz mi-a mai spus să repartizez altui procuror dosarul respectiv, dacă nu sunt de acord cu soluţia adoptată de dânsul. Mai arăt că dacă ar fi existat rechizitoriul cu semnătura procurorului coordonator, aş fi infirmat soluţia, iar lipsa confirmării prin semnătură de către procurorul coordonator dovedeşte, de asemenea, lipsa rechizitoriului."

În dosarul de urmărire penală, în vol. 3 dosar parchet au fost anexate declaraţiei martorului X. mai multe documente, aflate la filele x, respectiv o copie printată a rechizitoriului emis la 10 iunie 2009 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care martorul în calitatea sa de procuror a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului W. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, o fotocopie a rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., a învinuitului W., dată la 16.09.2009 de către prim-procuror A., o fotocopie cu privire la datele din calculator ale martorului privind documentul rechizitoriu, precum şi fotocopii ale unor coli A 4 pe care sunt menţionate olograf numere de dosare şi felulul soluţiei sau actul procedural, printre care se află şi dosarul x/2008 cu menţiunea datei de 22.04.2009 rechizitoriu, ca fiind predat la 15.06.2009 .

În dosarul de urmărire penală, în vol. 5 dosar parchet, se află urma dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe W., filele x, în care se află acte de urmărire penală, respectiv opisul actelor, fila x, referatul de terminare a urmăririi penale întocmit la 07 aparilie 2009 de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor cu propunerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuitului W. pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev.

şi ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicat şi modificat, filele x; rezoluţia de începere a urmăririi penale şi rezoluţia de confirmare, fila x, procesul-verbal de constatare şi fişa infracţiunii sesizate, filele x; procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, fila x; chitanţa şi procesul-verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică, filele x; buletinul de analiză toxicologică, fila x, o adresă; fila x, adresa Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea Punctul de Contact Oradea,fila x; alte înscrisuri, filele x; declaraţia învinuitului W. de la 3 decembrie 2008, la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, filele x, declaraţii olografă a făptuitorului W., filele x; 24-25; ordonanţa de efectuare a unei expertize medico-legale pentru stabilirea alcoolemiei, filele x; factura şi raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei cu nr. x/11.02.2009 al Institutului de Medicină Legală Timişoara care concluzionează că "Având în vedere datele de mai sus şi ţinând seama de alcoolemiile găsite la analize, apreciem că la data de 20 sept. 2008 la ora 2:50 numitul W. era în absorbţie şi ar fi putut avea o alcoolemie teoretiă de aproximativ 0,75 gr.

‰."; declaraţii, filele x; fişa de cazier, fila x; procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală la 08.04.2009, fila x, alte înscrisuri, filele x; comunicarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul Poliţiei Rutiere a ordonanţei dată în dosarul nr. x/2008 din 16.09.2008 şi dovada de comunicare, filele x, un memori al învinuitului W., fila x; rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală din 16.09.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2008 prin care s-a dispus în baza art. 249 din C. proc. pen., în baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit.

b) din C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. a învinuitului W., cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, semnată de prim procuror A., filele x.

La dosarul primei instanţe în filele x se află depuse în fotocopii mai multe documente înaintate instanţei cu adresa nr. x/2016 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în care se comunică că au fost trimise copia condicii de lucrări penale a procurorului X. în perioada 2008-2009 (121 file), menţiunea că dosarul penal nr. x/2009 a fost soluţionat conform registrului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 17.06.2009, precum şi numele procurorilor coordonatori, conform Ordinului nr. 6 din 08.08.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, având în vedere prevederile art. 22 alin. (2) din Legea 303/2004, pentru formarea profesională a procurorilor stagiari că au fost procurorul IIII. pentru X. şi procurorul OOOOOOOOO. pentru EE.. În fotocopiile trimise a condicii procurorului X. la dosar prima instanţă se află menţiunea dosarului nr. x/2008 având ca obiect O.U.G. nr. 195/2002, la rubrica data primirii lucrării şi termenul de executare existând o bifare ca şi pentru lucrarea anterioară, respectiv data de 22.04.2009, la rubrica măsuri în legătură cu rezolvarea există menţiunea olografă R, la rubrica soluţia dată şi menţiuni cu privire la închiderea lucrării există menţiunea olografă a datei de 15.09.2009 şi numele Popa, iar cu privire la rubrica data predării la secretariat şi semnătura la primire există pentru toate pagina de registru două semnături indescifrabile.

Înalta Curte coroborând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, în raport cu criticile formulate în apelul parchetului, consideră ca şi prima instanţă că cele trei infracţiuni, respectiv de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, potrivit încadrărilor juridice reţinute de către prima instanţă, nu există, însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar coroborând declaraţiile martorului X. pe parcursul procesului penal, cu declaraţiile martorului IIII., date în primă instanţă şi în apel, constată că nu se susţin afirmaţiile făcute de martorul X. în sensul existenţei unui rechizitoriu confirmat de către procurorul coordonator în dosarul nr. x/2008, întrucât copia printată a actului de sesizare depusă la dosarul de urmărire penală, prezintă menţiunile necesare inclusiv la procurorul coordonator, dar nu face dovada că actul emis a conţinut şi semnătura acestuia, în raport cu menţiunile martorului IIII. din declaraţia dată în primă instanţă la 7 noiembrie 2017 la Curtea de Apel Timişoara care a afirmat "ca regulă, aş putea afirma că rechizitoriile întocmite de procurorul X. în calitate de procuror stagiar, erau emise şi ca urmare a acordului meu, însă nu pot afirma că am deţinut controlul deplin al tuturor situaţiilor, mai arăt că în anumite situaţii am apreciat că se impune o aprofundare a unor elemente de probaţiune, iar în alte situaţii chiar dacă nu am fost convins sută la sută de toate elementele de probaţiune şi de valoarea probantă, atunci fiind convins însă de existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii, am fost de acord cu confirmarea în contextul volumului mare de activitate, procedând în acest mod şi în virtutea faptului că lucrarea trecea şi prin filtrul prim-procurorului parchetului… arăt că nu cunosc nimic despre dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea referitor la învinuitul W., întrucât nu îmi încarc memoria cu numele inculpaţilor", declaraţie menţinută la instanţa de apel, iar răspunsurile martorului la mai multe întrebări, în sensul că nu-şi aminteşte, aşa cum rezultă din conţinutul declaraţiei din apel, nu au putut conduce la convingerea instanţei de control judiciar că actul original al rechizitoriului a fost confirmat de către martorul IIII., procuror coordonator al martorului procuror X..

De asemenea, Înalta Curte verificând, copia printată a rechizitoriului emis de martorul X. la 10.06.2009, evidenţa personală de pe colile A4 ale martorului X. cu menţiunile deja arătate, cu fotocopiile condicii martorului trimise de către parchet constată că dacă există o similitudine a datei primirii lucrării, respectiv 22.04.2009, există neconcordanţe cu privire la predarea către secretariat a unui rechizitoriu, neexistând o menţiune certă cu privire la data predării, ca urmare a faptului că pe evidenţa personală a martorului pe colile A4 există menţiunea predării de 15.06.2009, iar în registru nu există decât menţiunea de 15.09.2009 cu numele Popa.

Declaraţiile martorei JJJJ., atât în primă instanţă, cât şi în apel au relevat circuitul dosarelor în parchet, evidenţele, modul de semnare a acestora, aspecte care se regăsesc în condica procurorului X., cu toate că semnăturile sunt indescifrabile, neputându-se verifica cărei persoane aparţin şi nu ar putea conduce la întărirea convingerii instanţei de control judiciar că actul de sesizare ar fi fost contrasemnat de către procurorul coordonator.

Totodată, Înalta Curte constată că există neconcordanţe şi cu privire la discuţia purtată între inculpatul A. şi martorul X. referitoare la aspectele de practică la calculul retroactiv al alcoolemiei şi consecinţele juridice în dosarul menţionat, ce rezultă din declaraţiile acestora, care, deşi nu este negată de inculpat, aspectele nu pot fi reţinute, întrucât nu se dovedesc şi cu alte mijloace de probă.

Martorul IIII. în declaraţia dată în primă instanţă şi menţinută la instanţa de apel, în condiţiile mai sus arătate a invocat şi aspectele de practică cu privire la cercetarea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, a practicii, precum şi luarea în considerare a expertizelor privind calculul retroactiv în dosarele instrumentate, menţionând că au existat soluţii de achitare a inculpaţilor în instanţă din cauza faptului că ar fi fost luate în considerare expertizele de calcul retroactiv al alcoolemiei în dosare de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

De altfel, chiar martorul X., în declaraţia dată în primă instanţă în condiţiile mai sus arătate a arătat că "la alte dosare pe care le-am soluţionat, dl. Popa nu a intervenit, nu mi-a sugerat vreo soluţie, decât în situaţia în care cercetarea era incompletă sau se impunea acest lucru...arăt că am avut o colaborare foarte bună cu dl. Popa pe parcursul desfăşurării activităţii mele la acea unitate, neavând niciun fel de neîneţeleri sau conflicte, dimpotrivă percepându-l ca fiind un om competent şi corect, luându-i apărarea în faţa colectivului în unele situaţii." Martorul IIII. în declaraţia dată în primă insanţă, aşa cum s-a arătat la întrebarea formulată de apărare "Dacă inculpatul A. v-a solicitat să dispuneţi vreo anumită soluţie în cariera dvs?", răspunsul a fost negativ.

Susţinerile făcute de martorul X. cu privire la discuţia purtată cu martorul EE., care îşi desfăşura activitatea în aceeaşi unitate de parchet, referitoare la suspiciunile la un alt dosar că nu ar fi ajuns în instanţă, deşi i s-a întocmit rechizitoriu, fapt care l-a determinat să apeleze la serviciile grefei, iar urmare a verificărilor s-a constatat că sunt dispuse soluţii de scoatere de sub urmărire penală de către inculpatul A. nu se confirmă, întrucât martorul EE., în declaraţia dată în primă instanţă în cauză la 23 mai 2017, aflată la filele x în vol. VIII dosar primă instanţă, la "întrebarea pusă de procuror: Dacă este adevărat că v-aţi interesat telefonic la grefierul JJJJ. despre schimbarea de soluţie în cele două dosare penale nr. x/2008 şi y/2008?" răspunsul martorului a fost "Nu m-am interesat telefonic la grefierul JJJJ., întrucât nu am avut niciun dosar unde să fi avut vreo suspiciune cu privire la schimbarea soluţiei date de mine…"

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că în condiţiile în care copia rechizitoriului depus la dosar nu poate să conducă la convingerea că în cauză a existat un rechizitoriu valid emis de martorul X. şi contrasemnat de procurorul coordonator IIII., întrucât acesta nu şi-a amintit despre dosar, relatând şi alte aspecte cu privire la modul de confirmare al actelor de sesizare privind pe martor, inculpatul A. nu putea dispune soluţia infirmării, aşa încât pretinsa faptă de abuz în serviciu nu există.

Legiuitorul a incriminat în conţinutul art. 297 alin. (1) din C. proc. pen. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Inculpatul A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin dispunerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuitul W. pentru fapta prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., în condiţiile în care nu exista un rechizitoriu valid de către martorul X., procuror stagiar, nefiind contrasemnat de către martorul IIII., procuror coordonator, aşa încât copia actului de sesizare nu poate complini condiţiile de validitate ale originalului, în lipsa acestuia, nu putea conduce la dispunerea unei soluţii de infirmare a unui act care nu exista, astfel încât condiţia inacţiunii de neîndeplinire a actului prevăzută în conţinutul art. 297 alin. (1) din C. pen., nu există.

Criticile formulate în susţinerea apelului parchetului de către procuror că prin nedispunerea soluţiei de infirmare a rechizitoriului emis, inculpatul A. ar fi încălcat dispoziţiile art. 304 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (art. 220 din C. proc. pen. anterior) referitoare la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, nu sunt incidente, în raport cu situaţia nevalidităţii actului de sesizare emis, respectiv inexistenţei acestuia.

S-a susţinut încălcarea şi a prevederilor art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, ceea ce nu se poate avea în vedere, întrucât norma invocată se referă la principiile legalităţii, imparţialităţii, controlului ierahic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii, iar exercitarea funcţiei de procuror are loc în conformitate cu legea, respectarea şi protejarea demnităţii umane, apărarea drepturilor persoanei, aşadar aceste dispoziţii au caracter general, pe care le au toţi procurorii, nefăcând obiectul unor atribuţii speciale ce decurg din funcţia concretă, pe care, de altfel, inculpatul A. nu le-a încălcat prin nedispunerea infirmării actului de sesizare nevalid.

Totodată, nici prevederile art. 64 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, referitoare la infirmarea soluţiilor şi trecerea lucrărilor repartizate altui procuror nu sunt incidente, întrucât în cauză nu se putea dispune soluţia infirmării unui act de sesizare invalid, ce echivalează cu inexistenţa acestuia, iar dispoziţia referitoare la trecerea lucrărilor repartizate altui procuror, în ipotezele evidenţiate de lege, nu este aplicabilă, întrucât nu există menţiunea vreunei soluţii de repartizare a dosarului la un alt procuror, inculpatul în calitatea de prim-procuror al unităţii de parchet menţionate dispunând soluţia de scoatere de sub urmărire penală, în condiţiile în care nu exista un act de sesizare valid, iar o copie a acestuia nu complinea actul inexistent cu respectarea prevederilor legale.

În conţinutul dispoziţiilor art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. este reglementată infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, care prevede că "(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrare ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

În contextul cauzei, susţinerea martorului X. că rechizitoriul întocmit de acesta putea fi îndepărtat de la dosar şi în consecinţă distrus de către inculpatul A. nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, martorii IIII. şi JJJJ. în declaraţiile date şi mai sus expuse nu au făcut nicio menţiune că în cauză ar fi fost distrus actul de sesizare în dosarul nr. x/2008 de către inculpat, ceea ce conduce la convingerea instanţei de control judiciar că fapta de distrugere de înscrisuri nu există.

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 269 din C. pen., favorizarea făptuitorului, astfel:"(1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeaspa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. (3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte"

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului de care a fost acuzat inculpatul A. aceasta nu există, întrucât în cauză nu a fost dat niciun ajutor făptuitorului, ci faţă de acesta inculpatul a dispus în baza mijloacelor de probă administrate de organul de cercetare penală, în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 16.09.2009 soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru fapta prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. a învinuitului W., în baza art. 249 din C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b) din C. proc. pen.

În considerentele soluţiei dispuse, s-a arătat că prin rezoluţia din 27.10.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Ca stare de fapt s-a reţinut că, la data de 20.09.2008 învinuitul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus pe drumurile publice din mun. Oradea, au autoturism marca x cu nr. de înm. x. În urma recolătrii probelor biologice s-a stabilit că W. a vaut o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,45 g/l, respectiv 1,33 g/l, recoltarea celor două probe efectuându-se la un interval de o oră.

În cauză acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de învinuitul W., deoarece sunt aplicabile prev. art. 10 lit. b) C. proc. pen.

La solicitarea învinuitului, INML Timişoara a realizat o recalculare a alcoolemiei avută la momentul în care a condus pe drumurile publice, instituţia respectivă concluzionând că la ora şi data în care a fost surprins în trafic, W. a avut o alcoolemie de 0,75 g ‰, motiv pentru care fapta acestuia este incriminată contravenţional şi nu penal.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază criticile formulate de către procuror în apelul declarat de parchet, ca nefondate, soluţiile de achitare pentru fiecare din infracţiunile mai sus menţionate, în temeiaul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, de achitare a inculpatului A., dispuse de prima instanţă, ca fiind legale şi temeinice.

Înalta Curte constată că nu se susţin nici acuzaţiile aduse inculpatului A. cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., aşa cum corect a fost schimbată încadrarea juridică din art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorzarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în sensul că inculpataul A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în cursul anului 2009 a rupt un act de sesizare a instanţei din data de 11.08.2009, întocmit de martorul EE., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul penal menţionat privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, dispunând, după ce dosarul a fost predat la grefă, a unei sancţiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON, soluţie întocmită de alt procuror, împiedicând cursul justiţiei şi determinând astfel stoparea procesului penal.

În mod concret s-a reţinut în actul de sesizare ce a fost precizat cu privire la aceste acuzaţii, (urmare a încheierii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, respectiv încheierea penală nr. 14/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2014 prin care au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., în sensul că în baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2,3, 4 şi 5 din actul de sesizare), că în cursul anului 2008, martorul EE., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a avut în supraveghere dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul (la acea vreme) FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere de la recoltarea probelor biologice.

Conform declaraţiei martorului menţionat, la 11.08.2009 acesta a întocmit rechizitoriu, prin care dispunea trimiterea în judecată a inculpatului FF. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Având în vedere că procurorul sus-menţionat îşi redacta singur actele întocmite, printre acestea numărându-se şi rechizitoriul redactat pe calculator, acesta a constatat că soluţia dispusă, de trimitere în judecată prin rechizitoriu, a fost înlocuită cu o soluţie de netrimitere, respectiv scoatere de sub urmărirea penală în baza art. 18 1 din C. pen. vechi şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON, deşi imediat după soluţionare, dosarul a fost predat la grefa parchetului pentru efectuarea menţiunilor necesare în evidenţele parchetului şi trimiterea la instanţa sesizată.

Ulterior, acesta a constatat că un alt coleg de-al său, procurorul Y., la solicitarea inculpatului A., de preluare a dosarului deja soluţionat şi predat la grefă, a dispus la 09.11.2009 amenda sus-menţionată. Ca element de similaritate, se constată că şi în acest caz, profitând de plecarea din unitate (prin promovare sau transfer) a procurorului de caz, inculpatul A., ignorând prevederile instituţiei infirmării a distrus soluţia legal dispusă în ceea ce priveşte strict normele de procedură penală şi a redistribuit dosarul de urmărire penală unui alt procuror aflat în subordinea sa (în două din cazuri) sau a preferat să înlocuiască personal soluţia (punctul 3).

Prima instanţă a administrat toate mijloacele de probă, iar instanţa de apel a readiministrat la rândul său, în condiţiile deja arătate mijloacele de probă, iar din evaluarea lor coroborată a rezultat o altă situaţie de fapt decât aceea ce a fost expusă mai sus, în sensul că inculpatul A. în cursul anului 2008 în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi-a exercitat cu respectarea legii atribuţiile cu privire la repartizarea dosarului nr. x/2008 procurorului Y., care a dispus prin ordonanţa emisă la 9 noiembrie 2009 soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ pentru fapta prev. şi ped. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată a învinuitului FF. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ, respectiv amendă în suma de 1000 RON, în condiţiile în care nu exista niciun rechizitoriu, care să îndeplinească condiţiile de verificare prevăzute de art. 328 din C. proc. pen. (art. 263 alin. (3), (4) din Codul de procedură anterior) întocmit legal de către procurorul stagiar EE. şi contrasemnat de către procurorul coordonator inculpatul A., (procurorul coordonator OOOOOOOOO. al martorului EE. a fost doar pe o perioadă de 2 luni, ulterior A. fiindu-i procuror coordonator, potrivit declaraţiei dată în primă instanţă), martorul aflându-se în concediu de studii pentru definitivat (potrivit declaraţiilor martorului EE. şi inculpatului A., date în faţa primei instanţe) şi nici nu a distrus rechizitoriul şi nici nu favorizat pe făptuitorul FF. prin soluţia dispusă.

Martorul EE. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 14 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat "În perioada august 2008-februaire 2010 am fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, desfăşurându-mi activitatea la compartimentul de supraveghere a cercetărilor penale. În cursul anului 2008 am avut în supraveghere dosarul penal nr. x/2008 privind pe învinuitul FF., cercetat pentru comiterea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice. Fiindu-mi prezentat dosarul cauzei de către organele de urmărire penală am constatat că, prin rezoluţia din 18.11.2008, am confirmat începerea urmăririi penale, iar la data de 13.01.2009 am prezentat materialul de urmărire penală învinuitului. Am constatat că în cauză a fost adoptată soluţia de scoatere de sub urmărire penală faţă de înv. FF., fiindu-i aplicată, totodată, sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 RON. În motivarea soluţiei s-a reţinut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În perioada respectivă, eu îmi redactam singur soluţiile pe care le dispuneam în dosare, avându-le salvate pe toate în format electronic. Astfel, am constatat că dosarul nr. x/2008 privind pe FF., în data de 11 august 2009 am întocmit rechizitoriu, prin care am dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Precizez că niciodată nu s-a întâmplat să redactez un rechizitoriu pe calculator, iar ulterior să nu semnez rechizitoriul respectiv în sensul de a adopta altă soluţie. De asemenea, precizez că toate soluţiile pe care le-am salvat pe calculator sunt soluţiile finale pe care le-am adoptat în dosarele pe care le-am instrumentat. Imediat după soluţionare, dosarele le-am predat la grefa parchetului pentru efectuarea menţiunilor necesare în evidenţele parchetului şi trimiterea la instanţa sesizată. Depun la dosarul cauzei rechizitoriul întocmit la 11.09.2009, pe care l-am printat din arhiva mea electronică de soluţii. Precizez că, la plecarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, mi-am salvat pe un CD toate soluţiile pe care le-am dispus în dosare, CD pe care l-am păstrat. Alte Aspecte nu cunosc."

Acelaşi martor în declaraţia dată la 23 mai 2017 în faţa primei instanţe, aflată la filele x în vol. VIII dosar prima instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţia dată la 14.10.2014 la DNA Timişoara, în faţa ofiţerului de poliţie judicicară de la DNA Oradea. Arăt că în perioada august 2008- februarie 2010 am fost procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar având această calitate iniţial am avut ca şi procuror care îmi îndruma activitatea şi îmi contrasemna lucrările, pe procurorul OOOOOOOOO. pe o perioadă de 2 luni, iar ulterior pe numitul A..

Arăt că numitul A., având calitatea de prim-procuror a repartizat lucrarea reprezentând dosarul penal nr. x/2008 privind pe numitul FF., cercetat pentru o infracţiune la legea circulaţiei, repartizarea făcându-se prin viza prim-procurorului. Eu având în vedere că am lucrat pe sectorul de supraveghere a urmăririi penale, în acest dosar am confirmat începerea urmăririi penale dispusă de organul de poliţie cu privire la inculpat, apoi în ianuarie 2009, i-am prezentat materialul de urmărire penală conform legislaţiei penale la acea dată, iar apoi am întocmit rechizitoriul.

Având în vedere că lucrările pe care le-am întocmit le şi tehnoredactam singur, am păstrat pe un suport electronic copia lucrării respective. Arăt că volumul de activitate la acea vreme la Parchetul Local Oradea era deosebit de mare, noi soluţionând în jur de 1.300 dosare de persoană pe an, ceea ce însemna şi 20-30 lucrări pe zi predate la grefierul arhivar al unităţii, însă era un mod de lucru convenit la nivelul unităţii conform căruia nu erau întocmite forme scrise pentru predarea-preluarea lucrărilor, ci se predau faptic acele lucrări, iar ulterior acestea erau scăzute cu ajutorul aplicaţiei ECRIS.

Mai arăt că în mod normal aceste lucrări trebuiau predate prin respectarea unei proceduri care presupunea predarea-primirea lucrării pe bază de condică, ceea ce nu se efectua din cauza volumului mare de muncă. Arăt că în mod cert acest rechizitoriu a fost printat, semnat de mine şi predat de mine la arhiva unităţii faptic. Probabil că lucrarea a fost contrasemnată şi de către îndrumător, însă acest lucru nu-l pot afirma cu certitudine, întrucât dacă lucrarea nu s-a întors, aceasta însemna că a fost confirmată, aşa se proceda de regulă datorită volumului mare de lucru, ca în cazul în care nu se confirma lucrarea, aceasta să revină la titularul lucrării.

Arăt că nu există niciun fel de dovadă scrisă că lucrarea ar fi fost predată, aceasta datorită procedurii existente şi expuse anterior. Arăt că la momentul respectiv eu nu am sesizat şi nici nu am urmărit ce s-a întâmplat ulterior trimiterii în judecată cu inculpatul FF., doar la momentul audierii mele în calitate de martor am aflat că acestuia i-a fost aplicată o sancţiune cu caracter administrativ. Nu am niciun fel de cunoştinţă în ce modalitate s-a schimbat soluţia, existând posibilitatea infirmării rechizitoriului, repartizării dosarului unui alt procuror şi a pronunţării acestei soluţii.

Arăt că am avut o colaborare foarte bună pe linie profesională cu numitul A.. Întrebare pusă de procuror: Dacă aţi avut o discuţie cu dl. procuror X. despre adoptarea unei alte soluţii într-un dosar instrumentat de dânsul, fără să existe o soluţie de infirmare? Răspuns: Nu reţin să fi avut astfel de discuţie, dar nici nu pot nega posibilitatea existenţei acesteia, întrucât eu personal nu am constatat o astfel de situaţie de schimbare a soluţiei la dosarele instrumentate de mine. Întrebare pusă de procuror: Dacă îl cunoaşteţi pe avocatul DDD.

şi dacă aţi discutat despre acest avocat cu procurorul X.? Răspuns: Îl cunosc doar datorită activităţii profesionale pe numitul DDD., care avea calitatea de avocat în multe dosare penale instrumentate la nivelul Parchetului Local Oradea, însă în afară de o anumit zvonistică, nu aş avea nimic concret de spus în legătură cu imixtiunea acestuia în vreun dosar penal. Întrebare pusă de procuror: Dacă este adevăarat că v-aţi fi interesat telefonic la grefierul JJJJ. despre schimbarea de soluţie în cele două dosare penale, nr. x/2008 şi y/2008? Răspuns:

Nu m-am interesat telefonic la grefierul JJJJ., întrucât nu am avut niciun dosar unde să fi avut vreo suspiciune cu privire la schimbarea soluţiei date de mine. Nu este exclus ca vreun coleg, chiar şi procurorul X. să se fi plâns de vreun asemenea aspect însă nu mai reţin exact datorită trecerii timpului, dar şi datorită faptului că asemenea situaţii se pot ivi des în activitatea profesională, însă dacă aş fi constatat că a fost schimbată soluţie fără respectarea procedurii, aş fi luat măsurile necesare. Întrebare pusă de procuror:

După repartizarea dosarului de către prim-procurorul unităţii, în ce modalitate se preda procurorului de caz dosarul de către grefierul şef de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea? Răspuns: Acest aspect nu îl ţin minte cu exactitate, dar este posibil ca grefierul şef al unităţii să fi predat lucrările procurorilor de caz pe bază de semnătură pe condică, aceasta fiind o semnătură generală pentru toate dosarele primite pentru ziua respectivă. Întrebare pusă de procuror: Cine stabilea modul în care se efectua circuitul dosarelor în general? Răspuns:

Arăt că nu a fost prelucrată o asemenea procedură de lucru de către nimeni, eu preluând din mers acest mod de lucru, întrucât la momentul la are am ajuns la această unitate, aşa se lucra. Întrebare pusă de avocatul CCCCCCCCCC.: Dacă în momentul audierii dvs. vi s-a prezentat faptic dosarul penal nr. x/2008? Răspuns: Nu ţin minte exact dacă mi s-a prezetant dosarul, ci doar noua soluţie şi poate procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Întrebare pusă de avocatul CCCCCCCCCC.: Dacă în activitatea dvs. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a întâmplat ca la dosarele supravegheate de dvs., materialul de urmărire penală să fie prezentat de un alt procuror? Răspuns:

În general nu s-a întâmplat acest lucru, dar nu exclud existenţa unei asemenea situaţii. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Care este explicaţia cu privire la faptul că pe procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a inculpatului FF., la numele procurorului apar cel al procurorului X. şi nu al dvs., şi care semnează acest proces-verbal? Răspuns: Este posibil să se fi întâmplat acest lucru, întrucât în situaţia în care procurorul de caz era plecat din unitate, unele acte de urmărire penală puteau fi efectuate de alt procuror, aceştia fiind rugaţi la rândul lor de procurorul de caz.

Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: După cât timp de la întocmirea rechizitoriului aţi plecat în concediu de studii? Răspuns: La o scurtă perioadă de la întocmirea rechizitoriului am plecat în concediu de studii pentru definitivat. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Pe perioada verii şi a concediilor în general, grefierele, cât timp ţineau dosarele în vederea întocmirii adreselor necesare? Răspuns: Nu cunosc."

Martorul EE. a fost audiat şi de către instanţa de apel la 6 iunie 2019, declaraţie afaltă la filele x în vol. III dosarul Înaltei Curţi în care a arătat că "Menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale la data de 14.10.2014 la DNA - ST Oradea şi declaraţia din 23.05.2017 de la Curtea de Apel Timişoara în care am spus adevărul şi pe care le-am dat de bunăvoie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă în raport cu dosarul nr. x/2008, care a fost momentul la care a aflat prima dată presupusele fapte săvârşite de inculpatul A.? Răspuns: Am aflat la momentul audierii în acel dosar la DNA. Întrebare: Dacă înainte de audierea la DNA martorul a avut discuţii şi cu cine? Răspuns: Nu reţin să fi avut vreo astfel de discuţie cu vreo persoană. Întrebare: Dacă a prezenat personal materialul de urmărire penală învinuitului din acest dosar şi dacă acesta a fost asistat de avocat la această operaţiune? Răspuns: Nu mai reţin pentru că a trecut un interval de 10 ani, însă cred că la dosarul de urmărire penală ar trebui să existe formularul de prezentarea materialului de urmărire penală. Întrebare: Dacă martorul, în calitate de procuror, a avut discuţii, divergenţe cu inculpatul A. cu privire la soluţii? Răspuns: În ceea ce mă priveşte nu au existat divergenţe pe aspectele întrebate. Dacă inculpatul A. i-a rupt vreun rechizitoriu întocmit de martor? Răspuns: Nu ştiu despre această situaţie. Întrebări adresate de către procuror: Dacă în perioada în care a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea până în februarie 2010 i s-a infirmat vreo soluţie de către inculpat? Răspuns: Nu reţin, pentru că aveam în jur de 1300 de dosare pe an, este posibil, însă nu cunosc. Întrebare: Cum se proceda în practică infirmarea unei soluţii la acel moment? Răspuns: Din câte reţin, în cazul infirmării unei soluţii dosarul era repartizat la un alt procuror. Întrebare: Cum se realiza această repartizare? Răspuns: Nu mai reţin, la acel moment presupune că ar fi trebuit să existe viza prim-procurorului de la acel moment."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 10 octombrie 2014 în calitate de inculpat de A., aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet, acesta a arătat că "Nici numărul dosarului, nici numele de FF. nu îmi spun absolut nimic. Se susţine că s-ar fi întocmit în cauză un rechizitoriu de către procurorul EE.; este posibil să se fi întâmplat acest lucru. Precizez că eram procuror coordonator al procurorului EE. în cursul anului 2009. Din câte am luat la cunoştinţă din dosar, existau două cereri de urgentare a soluţionării, iar pe una dintre ele am pus o rezoluţie conform căreia acest dosar urma să fie rezolvat de către procurorul GGGGGG.. Acea perioadă era marcată de lipsa acută de personal, fiind foarte posibil ca şi EE. să fie în concediu de studii, ca şi X., de altfel. Cu această ocazie, am aflat că în dosar s-a dat soluţia aplicării unei amenzi cu caracter administrativ, dar declar că nu i-am cerut lui GGGGGG. să dea o astfel de soluţie. Atâta timp cât nu cunosc în concret, respectiv nu îmi aduc aminte, elemente legate de acest caz, nu mai am nimic de declarat."

În declaraţia dată în faţa primei instanţe la 22 martie 2015, aflată la filele x în vol. I dosarul primei instanţe, inculpatul A. acesta a menţionat că "în legătură cu dosarul nr. x/2008, învinuit FF., nu am rupt actul de sesizare a instanţei, aşa cum se susţine. Arăt că am fost procuror coordonator al procurorului EE., iar la un moment dat, acesta fiind în concediu de studii şi dat fiind o cerere de urgentare a soluţiei din dosar, am repartizat dosarul unui alt procuror definitiv, cu experienţă în acel segment. Menţionez că în în toate cele trei cazuri arătate, nu era necesară infirmarea soluţiei întrucât nu au existat rechizitorii emise în condiţii legale, în primul caz neexistând rechizitoriul în fapt, în al doilea caz fiind vorba doar de un draft, iar în al treilea fiind vorba de un act neconfirmat de procurorul coordonator.

La dosarul de urmărire penală în volumul 3 la declaraţia martorului EE. au fost anexate mai multe înscrisuri la filele x, respectiv o copie printată şi semnată olograf de către procuror EE. cu menţiunea datei de 14.10.2014, existând şi menţiunea tehnoredacată "contresemnează Prim Procuror A." a rechizitoriului emis la 11 august 2009 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuitului FF. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, copia opisului actelor de urmărire penală cuprinse în dosarul nr. x/2008 privind pe FF., precum şi referatul de terminare a urmăririi penale emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Serviciul Poliţiei Rutiere înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea sub nr. x/2008 la 4 martie 2009 în care se propunea punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuitului FF. pentru comiterea infracţiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei faptă prev. şi ped. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În dosarul de urmărire penală, în vol. 5 dosar parchet, se află urma dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe FF., filele x, în care se află acte de urmărire penală, respectiv rezoluţia de începre a urmăririi penale şi rezoluţia de confirmare, fila x; fişa infracţiunii sesizate, fila x; procesul-verbal de constatare, filele x; procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare, fila x; fişa de examinae a persoanei în caz de prelevare, fila x; alte înscrisuri, filele x; declaraţia învinuitului FF., filele x; declaraţia olografă a făptuitorului, filele x; declaraţiile martorului PPPPPPPPP., filele x; declaraţia martorului QQQQQQQQQ., filele x; fişe cazier, filele x; proces-verbal de prezentare urmărire penală, fila x;

înscrisuri, respectiv adresă de trimitere a dosarului de la Serviciul Poliţiei Rutiere către parchet, cererea învinuitului FF. înregistrată la parchet la data de 16.10.2009 prin care acesta solicita urgentarea soluţionării dosarului nr. x/2008, deoarece se afla în imposibilitatea de a se angaja întrucât dreptul de a circula pe drumurile publice i-a fost suspendat în momentul întocmirii dosarului penal, cerere pe care se găseşte rezoluţia olografă datată 16.10.2009 "Se trece dosarul la Brişcan", altă cerere a aceluiaşi învinuit anterioară înregistrată la parchet la 3.07.2009 se solicita urgentarea soluţionării dosarului, întrucât avea permisul suspendat, fotocopie a rezoluţiei de începere a urmăririi penală şi a rezoluţiei de confirmare a acesteia, o adresă de trimitere a plângerii, o altă adresă de trimiere a lucrării către parchet, fotocopia procesului-verbal de constatare, filele x, adresă şi comunicări ale soluţiei, filele x, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ la 9 noiembrie 2009 dată de către procuror Y.

în temeiul art. 2491 din C. proc. pen., art. 91 lit.

c) din C. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b)1 din C. proc. pen. faţă de învinuitul FF. pentru fapta prev. şi ped. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă în sumă de 1000 RON, se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de 50 RON, care în conformitate cu prev. art. 192 din C. proc. pen. vor fi suportate de susnumit şi se vor executa prin organele financiare de la locul de domiciliu, potrivit art. 443 din C. proc. pen. dovezi de îndeplinire a procedurii de comunicare a soluţiei către învinuit şi către Ministerul Finanţelor Publice, ANAF, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţul Bihor, filele x.

La dosarul primei instanţe în filele x se află depuse în fotocopii mai multe documente înaintate instanţei cu adresa nr. x/2016 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în care se comunică că au fost trimise copia condicii de lucrări penale a procurorului X. în perioada 2008-2009 (121 file), menţiunea că dosarul penal nr. x/2009 a fost soluţionat conform registrului penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la data de 17.06.2009, precum şi numele procurorilor coordonatori, conform Ordinului nr. 6 din 08.08.2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, având în vedere prevederile art. 22 alin. (2) din Legea 303/2004, pentru formarea profesională a procurorilor stagiari că au fost procurorul IIII. pentru X. şi procurorul OOOOOOOOO. pentru EE..

Înalta Curte coroborând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, în raport cu criticile formulate în apelul parchetului, consideră ca şi prima instanţă că infracţiunile de abuz în servciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, potrivit încadrărilor juridice reţinute de către prima instanţă, nu există, însă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar a coroborat declaraţiile martorului EE. pe parcursul procesului penal, cu declaraţiile inculpatului A., date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe, precum şi copia printată a unui rechizitoriu emis la emis la 11 august 2009 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuitului FF. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicat, copie semnată de către martor la data de 14.10.2014, care conţine şi menţiunea tehnoredactată de contrasemnare a procurorului coordonator prim procuror A..

Din procesul de evaluare al mijloacelor de probă mai sus menţionate, Înalta Curte a constatat că nu se susţin afirmaţiile făcute de martorul EE., în sensul existenţei unui rechizitoriu confirmat de către procurorul coordonator în dosarul nr. x/2008, ca urmare a declaraţiei martorului date în primă instanţă în care a expus un raţionament deductiv că rechizitoriul ar fi putut fi contrasemnat, atâta timp cât dosarul nu i s-a întors, întrucât copia printată a actului de sesizare depusă la dosarul de urmărire penală, deşi prezintă menţiunile necesare inclusiv aceea privind procurorul coordonator, nu face dovada că actul emis a conţinut şi semnătura acestuia, ceea ce, nu a putut conduce la convingerea instanţei de control judiciar că actul original al rechizitoriului a fost confirmat de către inculpat, procuror coordonator al martorului procuror EE., aşa încât echivalează cu inexistenţa unui act de sesizare valid.

De asemenea, în conţinutul declaraţiei martorului EE., dată în primă instanţă acesta a făcut referiri la modul deficitar al primirii şi mai ales al predării lucrărilor, ca urmare a volumului mare de activitate, menţionând că, deşi a predat lucrarea la arhiva grefei, nu există dovadă scrisă în acest sens, precizând că "…Arăt că volumul de activitate la acea vreme la Parchetul Local Oradea era deosebit de mare, noi soluţionând în jur de 1.300 dosare de persoană pe an, ceea ce însemna şi 20-30 lucrări pe zi predate la grefierul arhivar al unităţii, însă era un mod de lucru convenit la nivelul unităţii conform căruia nu erau întocmite forme scrise pentru predarea-preluarea lucrărilor, ci se predau faptic acele lucrări, iar ulterior acestea erau scăzute cu ajutorul aplicaţiei ECRIS. Mai arăt că în mod normal aceste lucrări trebuiau predate prin respectarea unei proceduri care presupunea predarea-primirea lucrării pe bază de condică, ceea ce nu se efectua din cauza volumului mare de muncă. Arăt că în mod cert acest rechizitoriu a fost printat, semnat de mine şi predat de mine la arhiva unităţii faptic…Arăt că nu există niciun fel de dovadă scrisă că lucrarea ar fi fost predată, aceasta datorită procedurii existente şi expuse anterior...", aspectele întărind convingerea instanţei că nu există un act de sesizare valid, atâta timp cât susţinerea martorului nu este dovedită cu alte mijloace de probă.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că în condiţiile în care copia rechizitoriului depus la dosar nu poate să conducă la convingerea că în cauză a existat un rechizitoriu valid emis de martorul EE. şi contrasemnat de procurorul coordonator A., în lipsa şi a dovezii predării acestuia, inculpatul A. nu putea dispune soluţia infirmării a unui act de sesizare inexistent.

Declaraţiile inculpatului A. date în cursul urmăririi penale şi în faţa primei instanţe se coroborează cu declaraţia martorului EE. cu privire la împrejurarea că acesta a fost plecat din unitatea de parchet, în concediu de studii pentru definitivat, instanţa de control judiciar apreciind ca fiind credibile susţinerile făcute, atât de către inculpat, cât şi de martor sub aspectul prezentat.

Totodată, declaraţiile inculpatului A. date în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, aşa cum au fost expuse se coroborează şi cu cererea olografă a învinuitului FF., aflată la dosarul urmă cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dosar urmă care se regăseşte în condiţiile mai sus menţionate, în volumul 5 dosar urmărire penală, filele x, aceste mijloace de probă fiind credibile şi suficiente pentru a susţine împrejurarea factuală, precum şi legalitatea dispoziţiei date de către inculpat.

Astfel, în cererea olografă datată de către învinuitul FF. la 15.10.2009 şi înregistrată la dosarul menţionat cu ştampila parchetului la 16.10.2009, acesta a solicitat urgentarea soluţionării dosarului nr. x/2008, deoarece se afla în imposibilitate de a se angaja, întrucât dreptul de a circula pe drumurile publice i-a fost suspendat în momentul întocmirii dosarului penal, cerere pe care există menţiunea olografă a inculpatului A. datată 16.10.2009 în sensul "Se trece dosarul la GGGGGG.", ceea ce dovedeşte respectarea dispoziţiilor legale.

Aşadar, inculpatul A. în mod legal a dispus trecerea dosarului la un alt procuror AAA. în condiţiile în care procurorul stagiar EE. se afla într-o imposibilitate obiectivă de a efectua lucrări, ca urmare a concediului de studii pentru examenul de definitiv, ţinând cont şi de existanţa cererii mai sus menţionate, în urma dosarului, mai există şi o altă cerere anterioară de urgentare a soluţionării cauzei formulată tot de acelaşi învinuit, aşa încât dispoziţia era necesară, iar motivul de trecere la un alt procuror era obiectiv fondat.

Legiuitorul a incriminat în conţinutul art. 297 alin. (1) din C. proc. pen. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Inculpatul A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus în mod legal trecerea dosarului nr. x/2008 procurorului AAA., în condiţiile în care procurorul căruia îi fusese repartizat dosarul, martorul EE. se afla în concediu de studii pentru examenul de definitivat, precum şi ca urmare a inexistenţei unui rechizitoriu valid emis de martorul EE., procuror stagiar, neputându-se face dovada contrasemnării de către inculpatul A. procuror coordonator, nexistând dovada predării acestuia, copia actului de sesizare neputând complini condiţiile de validitate ale originalului, în lipsa acestuia şi nici posibilitatea vreunei infirmări, aşa încât condiţia inacţiunii de neîndeplinire a actului prevăzută în conţinutul art. 297 alin. (1) din C. pen., nu există.

Criticile formulate în susţinerea apelului parchetului de către procuror că prin nedispunerea soluţiei de infirmare a rechizitoriului emis, inculpatul A. ar fi încălcat dispoziţiile art. 304 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (art. 220 din C. proc. pen. anterior) referitoare la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, nu este incident, în raport cu situaţia nevalidităţii actului de sesizare emis, respectiv inexistenţei acestuia.

S-a susţinut încălcarea şi a prevederilor art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, ceea ce nu se poate avea în vedere, întrucât norma invocată se referă la principiile legalităţii, imparţialităţii, controlului ierahic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii, iar exercitarea funcţiei de procuror are loc în conformitate cu legea, respectarea şi protejarea demnităţii umane, apărarea drepturilor persoanei, aşadar fiind dispoziţii ce au caracter general, pe care le au toţi procurorii, nefăcând obiectul unor atribuţii speciale ce decurg din funcţia concretă, pe care, de altfel, inculpatul A. nu le-a încălcat prin nedispunerea infirmării actului de sesizare nevalid.

Totodată, nici prevederile art. 64 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, referitoare la infirmarea soluţiilor şi trecerea lucrărilor repartizate altui procuror nu au fost încălcate în cauză, întrucât nu se putea dispune soluţia infirmării unui act de sesizare invalid, ce echivalează cu inexistenţa acestuia. Dispoziţia referitoare la trecerea lucrărilor repartizate altui procuror, în ipotezele evidenţiate de lege, printre care este şi aceea absenţei procurorului, dacă există cauze obiective care să justifice urgenţa şi care împiedică rechemarea sa, a fost respectată în contextul cauzei, întrucât procurorul EE. se afla în concediu de studii pentru examenul de definitivat, existând şi o rezoluţie de trecere a dosarului la procurorul AAA., ceea ce a creat convingerea instanţei asupra legalităţii măsurii dispuse şi în condiţiile în care nu exista un act de sesizare valid, iar o copie a acestuia nu complinea actul inexistent.

În conţinutul dispoziţiilor art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. este reglementată infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, care prevede că "(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrare ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

În contextul cauzei, nu există niciun mijloc de probă din care să rezultă că inculpatul A. ar fi distrus vreun rechizitoriu în condiţiile în care nu există dovada predării vreunui act de sesizare în dosarul nr. x/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aşa încât fapta de distrugere de înscrisuri nu există.

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 269 din C. pen., favorizarea făptuitorului, astfel: "(1)Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeaspa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. (3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte"

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului de care a fost acuzat inculpatul A. aceasta nu există, întrucât inculpatul A. nu a dat nici un ajutor învinuitului FF., acesta cu respectarea atribuţiilor legale, în calitatea deţinută a dispus trecerea dosarului de la procurorul EE. care se afla într-un caz de imposibilitate obiectivă, fiind plecat în concediu de studii pentru examenul de definitivat, pe o cerere formulată de către învinuit, în condiţiile în care nu exista în cauză niciun act de sesizare, procurorului AAA., cauza fiind soluţionată de către acesta din urmă, prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ la 9 octombrie 2009 în dosarul nr. x/2008 pentru fapta prev. şi ped. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicaă a învinuitului FF. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ şi anume amendat în sumă de 1000 RON, stabilindu-se cheltuieli judiciare în sumă de 50 RON, care în conformitate cu prevederile art. 192 din C. proc. pen., vor fi suportate de susnumit şi se vor executa prin organele financiare de la locul de domiciliu, potrivit art. 443 din C. proc. pen.

În considerentele ordonanţei, procurorul a constatat că prin rezoluţia din 17.11.2008 s-a început urmărirea penală împotriva susnumitului, pentru fapta de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că, în noapte de 23/24.10.2008, orele 2:15, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice (vin), învinuitul FF. a condus, apoi autoturismul, marca x cu nr. x, pe str. x din Oradea, unde a fost oprit, pentru control de o patrulă a Poliţiei Rutiere. Organele de poliţie i-au solicitat învinuitului FF. să se lase testat cu aparatul alcooltest marca x, urmând, apoi să fie conduc, la spital, pentru a i se recolta probe biologice; însă învinuitul FF. a refuzat să se supună la recoltarea de probe biologice. Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză sunt aplicabile prev. art. 10 lit. b)1 deoarece, fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, apreciind că reeducarea acestuia se poate realiza şi numai prin sancţionarea lui cu o amendă administrativă. La aprecierea în concret a gradului de pericol social al faptei se au în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de persoana făptuitorului, care a recunoscut şi regretă fapta comisă şi nu are antecedente penale.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază criticile formulate de către procuror în apelul declarat de parchet, ca nefondate, soluţiile de achitare pentru fiecare din infracţiunile mai sus menţionate, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, de achitare a inculpatului A., dispuse de prima instanţă, ca fiind legale şi temeinice.

Instanţa de control judiciar consideră că sunt fondate criticile parchetului în apelul declarat sub aspectul greşitei achitări a inculpatului A. cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., aşa cum corect a fost schimbată încadrarea juridică din art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. şi favorzarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., toate în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În rechizitoriul s-a reţinut în esenţă că prin faptele inculpatului A., în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada iulie 2010- ianuarie 2011 de a-şi exercita în mod defectuos atribuţiile de serviciu, a adus atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, afectând grav încrederea justiţiabililor în această instituţie chemată să aplice legea şi să înfăptuiască actul de justiţie. Totodată, inculpatul a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţii Z., AA. şi BB., fără a emite o soluţie procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanţei, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţi/suspecţi, împiedicând cursul justiţiei şi determinând astfel prelungirea procesului penal.

În mod concret s-a reţinut în actul de sesizare ce a fost precizat cu privire la aceste acuzaţii, (urmare a încheierii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, respectiv încheierea penală nr. 14/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2014 prin care au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., în sensul că în baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2,3, 4 şi 5 din actul de sesizare), că:

În perioada iulie 2010- ianuarie 2011, inculpatul A., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, obţinând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuiţii Z., AA. şi BB.. Procurorul Y. şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în perioada 1995-01.07.2010. În perioada sus-menţionată, procurorul Y. a avut de soluţionat şi dosarul x/2008, care îi fusese repartizat, dosarul privind pe învinuiţii Z., AA. şi BB. şi fiind înaintat de lucrătorii de poliţie cu propunerea de trimitere în judecată. În vara anului 2010, Y. a soluţionat dosarul x/2008 cu soluţie de trimitere în judecată (rechizitoriu), fiind apoi promovat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Ulterior, la solicitarea procurorului CC., Y. a discutat cu acesta pe marginea dosarului x/2008, redistribuit procurorului CC., ocazie cu care a constatat că în dosar nu se mai află rechizitoriul, nici vreo soluţie de infirmare care să justifice redistribuirea dosarului x/2008 De altfel, conform datelor existete la dosar, inculpatul A. a rupt rechizitoriul chiar în faţa procurorului nou desemnat, căruia, deşi nu i-a sugerat vreo soluţie, i-a spus că în dosarul în cauză s-a dispus rechizitoriu fără a exista probe. La data de 31 ianuarie 2011, procurorul CC. a întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, DD.. S-a considerat că abuzul exercitat de inculpatul A. prin ruperea rechizitoriului şi amânarea trimiterii în judecată a învinuiţilor a constituit un folos pentru Z., AA. şi BB., chiar dacă, ulterior, procurorul CC. a dispus aceeaşi soluţie. S-a constatat că ruperea rechizitoriului şi înlocuirea prin fals a soluţiei (punctul 3) nu este un eveniment singular în activitatea infracţională a inculpatului A., acesta alegând în acest caz să nu întocmească personal o soluţie alternativă, ci să dispună redistribuirea dosarului, fără a justifica, în vreo modalitate prevăzută de C. proc. pen., neagrea soluţiei dispuse de procurorul Y..

Instanţa de control judiciar verificând sentinţa atacată în baza mijloacelor de probă adminstrate a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt care este contrară cu probele administrate, dându-le acestora o interpretare care contravine realităţii. Totodată, prima instanţă a efectuat o analiza sumară asupra tipicităţii incriminărilor de abuz în srviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului de care a fost acuzat inculpatul A., în baza situaţiei de fapt, aşa încât soluţia de achitare pentru toate cele trei infracţiuni în temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este greşită.

Înalta Curte, în prealabil expunerii şi evaluării mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, respectiv în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, reaminteşte considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Flueraş contra României (Hotărârea din 9 aprilie 2013, Strasbourg, cererea nr. 17.520/04 definitivă din 9 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 310 din 28 aprilie 2014, paginile 10-16) pct. 53,54,55,59 şi 61 şi anume:

"pct. 53. Curtea reaminteşte că modalităţile de aplicare a art. 6 din Convenţie în privinţa procedurilor din apel depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; trebuie să se ţină seama de ansamblul procedurii interne şi de rolul atribuit instanţei de apel în ordinea juridică naţională. Atunci când a avut loc o şedinţă publică în primă instanţă, absenţa dezbaterilor publice în apel poate fi justificată de particularităţile procedurii în cauză, având în vedere natura sistemului naţional de apel, întinderea competenţelor instanţei de apel, maniera în care fost efectiv expuse şi protejate interesele reclmantului în faţa sa şi în special natura chetiunilor soluţionate de aceasta (Botten împotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, pct. 39, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-I).

pct. 54. În plus, Curtea a declarat că, atunci când instanţa de apel trebuie să judece o cauză în fapt şi în drept şi să examineze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta nu poate, din motive care privesc echitatea procesului, să se pronunţe cu privire la aceste aspecte fără să aprecieze direct mărturiile prezentate în persoană de acuzatul care susţine că nu a săvâtşit actul considerate o infracţiune penală (Ekbatani împotriva Suediei, Hotărârea din 26 mai 1988, seria x nr. x, pct. 32, şi Constantinescu, citată anterior, pct. 55).

Pct. 55. Curtea reaminteşte, de asemenea, că admisibilitatea probelor este o chestiune ce ţine în primul rând de obligaţia de a aprecia probele obţinute de acestea, că rolul încredinţat Curţii de către Convenţie constă în a cerceta dacă procedura considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil [Garcia Ruiz împotriva Spaniei (MC) nr. 30.544/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Astfel, "deşi, în principiu, este de competenţa instanţei naţionale să se pronunţe cu privire la necesitatea sau oportunitatea citării unui martor (…), circumstanţe excepţionale ar putea determina Curtea să concluzioneze că art. 6 este incompatibil cu neasculatarea unei persoane ca martor"incompatibil cu neascultarea unei persoane a martor" (Bricmont împotriva Belgiei, 7 iulie 1989, pct. 89, seria x nr. x).

Pct. 59. În esenţă, curtea de apel a întemeiat condamnarea reclamantului pe o nouă interpretare a declaraţiilor ale căror autori nu au fost audiaţi de aceasta. Astfel, a adoptat o poziţie opusă celei din hotărârile instanţelor inferioare, care l-au achitat pe reclamant, în special pe baza declaraţiilor făcute de aceşti martori în cursul şedinţelor care s-au desfăşurat în faţa lor. Deşi este de competenţa instanţei de recurs să aprecieze diversele informaţii obţinute, precum şi relevanţa celor pe care reclamantul doreşte să le prezinte, este la fel de adevărat că reclamantul a fost declarat vinovat pe baza aceloraşi mărturii care i-au determinat pe primii judecători să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei împotriva sa suficient de mult pentru a motiva achitarea acestuia în primă instanţă şi în apel. În aceste condiţii, neaudierea de către Curtea de Apel Timişoara a acestor martori înainte de a-l declara vinovat a limitat semnificativ dreptul său la apărare (Destrehem împotriva Franţei, nr. 56.651/00, pct. 45, 18 mai 2004, şi Găitanaru, citată anterior, pct. 32).

Pct. 61. Prin urmare, Curtea consideră că pronunţarea condamnării reclamantului fără audierea martorilor, deşi acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie."

Totodată, Înalta Curte reaminteşte şi argumentele Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Potorac împotriva României din 14.02.2017 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 411 din 31.05.2017 pct. 31, 36, 37 şi 38 şi anume:

"pct. 31 Curtea face trimitere la principiile generale care reglementeaă modalităţile de aplicare a art. 6 din Convenţie la procedurile în apel pe care le-a reamintit în Cauza Găinănaru împotriva României împotriva României (nr. 26.082/05, pct. 26-28, 26 iunie 2012; a se vedea, mai recent, Flueraş împotriva României, nr. 17.520/04, pct. 53-55, 9 aprilie 2013, şi Moinescu împotriva României, nr. 16.903/12, pct. 33-35, 15 septembrie 2015).

Pct. 36. Deşi, era de competenţa instanţei de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza mărturiilor care fuseseră suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din prima instanţă să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi să motiveze achitarea acestuia. Or, Înalta Curte ar fi trebuit să analizeze necesitatea unei noi audieri a martorilor, cu atât mai mult cu cât mărturia lucrătorului Brigăzii Antiterorise, C.I., care putea face legătura dintre reclamant şi R.R., nu a fost considerată credibilă de curtea de apel (pct. 18 supra). Curtea reaminteşte, în acest context, că persoanele care au responsabilitatea de a decide asupra vinovăţiei sau a nevinovăţiei unui inculpat trebuie, în principiu, să fie în măsură să audieze personal şi să evalueze credibilitatea acestora. Evaluarea credibilităţii unui martor este o sarcină complexă care, în general, nu poate fi dusă la bun sfârşit prin simpla citire a declaraţiilor scrise (Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 33, 5 iulie 2011). Desigur, există cazuri în care este imposibilă ascultarea unui martor de către instanţă, de exemplu, dacă persoana în cauză a decedat sau pentru a-i respecta dreptul de a nu se autoincrimina [Craxi împotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, pct. 86, 5 decembrie 2002, şi Dan, citat anterior, pct. 33]. Însă nu aceste este cazul în speţă.

Pct. 37. Curtea reaminteşte în sfârşit că a statuat deja în cauze similare, în care Guvernul aducea argumentul conform căruia reclamantul nu solicitase niciodată instanţei de recurs să asculte martori, că instanţa de recurs era obligată să ia din oficiu măsuri în acest sens, în ciuda faptului că nu exista o solicitare expresă din partea reclamantului (C. împotriva României, nr. 36.605/04, pct. 50, 5 martie 2013, Hanu împotriva României, nr. 10.890/04, pct. 38, 4 iunie 2013, şi, mai recent, Moinescu citat anterior, pct. 28). În plus, Curtea observă că reclamantului nu i se poate reproşa în speţă o lipsă de interes pentru procesul său (a se vedea, a contrario, Bragadireanu împotriva României, nr. 22.088/04, pct. 110, 6 decembrie 2007).

Pct. 38. Aceste elemente îi permit Curţii să concluzioneze că, în cauză, condamnarea reclamantului de Înalta Curte, pronunţată fără audierea directă a martorilor, şi, deşi acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor uni proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie."

Totodată, în cauza Gutău contra României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 755 din 21 septembrie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în pct. 20 "Curtea reaminteşte că admisibilitatea probelor este o chestiune ce ţine în primul rând de normele dreptului intern că, în principiu, instanţele naţionale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia probele administrate de acestea (Garcia Ruiz împotriva Spaniei [MC], nr. 30.5444/96, pct. 28, CEDO 1999-I) şi că sarcina sa este, conform Convenţiei, să examineze dacă procedura, considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (a se vederea, printre multe altele, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, 9 iunie 1998, pct. 34, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-IV)."

Or, în contextul cauzei de faţă, Înalta Curte a dat eficienţă şi aplicării dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., în sensul…"Instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare, dispoziţiile art. 374 alin. (7)-(10) şi ale art. 383 alin. (3) şi (4) aplicându-se în mod corespunzător."

Astfel, în cauză, în condiţiile expuse pe larg în considerentele prezentei decizii cu privire la mijloacele de probă readministrate în apel, referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea infractorului cu privire la dosarul x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru care prima instanţa a dispus achitarea inculpatului A., Înalta Curte având în vedere şi cererile de probe solicitate de către apelanţi, ce au fost încuviinţate în limitele arătate, precum şi ţinând cont de argmentele Curţii Europene a Drepturilor în cauzele arătate, instanţa de control judiciar a reaudiat martorii AAA., CC., JJJJ. în legătură cu infracţiunile mai sus menţionate.

În continuare, Înalta Curte va expune conţinutul miloacelor de probă administrate cu privire la dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pe care le va evalua motivat în susţinerea soluţiei dispuse, în condiţiile art. 420 alin. (11) cu referire la art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., în raport cu soluţia dispusă în apel cu privire la cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A..

Martorul AAA. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 7 octombrie 2014, aflată în filelel x în vol. 3 dosar parchet, a arătat că "În perioada anilor 1995 - 1 iulie 2010 mi-am desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pe sectorul urmărire penală. În această perioadă mi-am desfăşurat activitatea în toate sectoarele de competenţă, mai puţin pe segmentul economic. În ultimii ani, cu predilecţie am avut în lucru dosare penale ce aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei publice, infracţiuni privind frontiera de stat şi infracţiuni la regimul circulaţiei pe căile ferate. În vara anului 2010, după ce am promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, m-am deplasat într-una din zile la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, unde m-am întâlnit cu colegul meu, CC. care m-a invitat la el în birou să discutăm o problemă. Astfel, acesta mi-a arătat un dosar penale despre care mi-a spus că i-a fost repartizat de către prim-procurorul parchetului, A., şi m-a întrebat dacă ştiu despre ce este vorba în dosarul respectiv. Reţin că era vorba despre un dosar ce privea comiterea unor infracţiuni rutiere care privea trei au patru învinuiţi. Îmi amintisem despre dosarul respectiv, fără să-mi fi amintit însă amănunte din dosar, întrucât în perioada respectivă am soluţionat câteva mii de dosare. L-am întrebat pe CC. dacă nu cumva eu întocmisem în dosarul respectiv rechizitoriu, întrucât aşa îmi aminteam, la care acesta mi-a confirmat, însă mi-a spus că dosarul i-a fost repartizat lui de către conducătorul parchetului. Cu privire la soluţia ce ar fi urmat a fi adoptată în cauză i-am spus procurorului CC. să studieze cauza şi să adoptate soluţia pe care o consideră legală. Nu îmi amintesc alte aspecte legate de acest dosar penal. Atât în perioada în care A. a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cât şi ulterior după ce a fost numit în funcţia prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor am avut cu acesta o relaţie profesională corectă. Alte amănunte nu cunosc."

Acelaşi martor AAA. în declaraţia dată în data de 2 noiembrie 2016 în faţa primei instanţe, aflată la filele x în vol. VI dosarul primei instanţe a arătat că "În prezent sunt procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Îmi menţin declaraţia de martori dată la 7.10.2014 la DNA Bucureşti. Aproximativ în anul 2010 mi-a relatat un coleg de-al meu, CC., că un dosar pe care l-am instrumentat, cu soluţie de trimitere în judecată, i-ar fi fost din nou repartizat şi nu ştie ce soluţie să dea în acel dosar. Arăt că nu mai cunosc numărul dosarului, numele părţilor şi obiectul cauzei.

Din ce cunosc eu, în dosarul respectiv am emis o soluţie de trimitere în judecată, întocmindu-se un rechizitoriu, însă nu am mai făcut verificări cu privire la acel dosar, întrucât nu m-a interesat, deoarece nu eram sesizat cu dosarul respectiv. Nu cunosc ca numitul A. să fi distrus rechizitoriul fără să emită un act de infirmare a acestui document şi nu ştiu mai multe despre acest aspect. Din câte ştiu cunosc eu, rechizitoriul a fost verificat pentru legalitate conform dispoziţiilor legale de către primul procuror al unităţii, din moment ce dosarul nu a mai venit înapoi, însă eu nu am verificat în concret acest lucru.

Nu cunosc cu exactitate motivul pentru care dosarul a revenit la colegul CC., întrucât eu am întocmit rechizitoriul, însă acest lucru nu mă interesa, întrucât am fost mutat la o altă unitate de parchet. Tot din relatările colegului CC. am aflat că şi dânsul a întocmit un rechizitoriu pe numele persoanei respective, şi că acesta a şi fost trimis în judecată şi condamnat. Numitul A. nu m-a influenţat cu privire la adoptarea soluţiei în acel dosar şi nici nu am discutat despre dosarul în cauză. Întrebare pusă de procuror:

Cum se făcea scăderea lucrărilor în condica de lucrări? Răspuns:Arăt că şi în dosarul respectiv, ca şi în celelalte cazuri, am scăzut dosarul pe bază de semnătură în condica de lucrări de către un grfier. Întrebare pusă de procuror: Cum se proceda dacă lucrarea procurorului era infirmată? Răspuns: Arăt că nu am constatat în concret nicio situaţie de infirmare a vreunei soluţii şi din acest motiv nu cunosc cu exactitate care ar fi fost circuitul dosarului într-o asemenea situaţie. În mod legal însă, trebuia emisă o soluţie de infirmare, iar lucrarea repartizată la un procuror, aşa cum dispunea şeful unităţii.

Întrebare pusă de procuror: Dacă aţi discutat despre dosarul respectiv cu colegii de la secţia judiciară? Răspuns: Nu am discutat. Întrebare pusă de procuror: Dacă colegul CC. v-a arătat rehizitoriul sau vreun act de infirmare în dosarul respectiv? Răspuns: Nu mi-a arătat vreun asemenea document. Întrebare pusă de procuror: De unde cunoştea procurorul CC. că dvs. aţi întocmit rechizitoriul în cauză? Răspuns: Întrucât numele meu apărea pe coperta dosarului. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cum procedaţi la redactarea lucrărilor? Răspuns:

Dictam lucrările secretarei. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Când a avut loc discuţie cu procurorul CC., la ce unitate de parchet lucraţi? Răspuns: La vremea respectivă am fost promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: La cât timp de la întocmirea rechizitoriului a avut loc acea discuţie? Răspuns: Probabil câteva luni de zile. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Ce s-a întâmplat cu lucrările dvs după plecarea la unitatea de parchet superioară? Răspuns: Au fost preluate prin ordonanţa dată de primul procuror TTTTTTTT.

şi am continuat activitatea în aceste dosare şi ulterior promovării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă vi s-a infirmat vreo lucrare dvs. personal, iar în caz negativ ce aţi văzut dvsl, ce procedură s-a adoptat în această situaţie? Răspuns: Arăt că într-o asemeneqa situaţie, întrucât eram promovat la o unitate de parchet superioară, dosarul trebuia repartizat la un alt coleg din cadrul aceleiaşi unităţi. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă inculpatul A. v-a rupt vreo lucrare din cauza greşelilor? Răspuns:

Nu. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă la solicitarea sau în urma unor discuţii cu procurorul ierarhic superior, aţi revizuit soluţia adoptată iniţiaal? Răspuns: De sfătuit probabil cu şeful ierarhic superior, însă soluţia am adoptat-o în mod legal, singur. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ., ca urmare a prezentării unui set de documente martorului: Aţi fost pus în situaţia, ca urmare a rezoluţiei puse pe lucrările dvs., să schimbaţi soluţia, motivarea sau să efectuaţi anumite corecturi în lucrările dvs.? Răspuns:

Probabil am făcut corecturile necesare, conform rezoluţiilor. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă soluţiile care au fost date de dvs. erau identice cu propunerile formulate de organele de urmărire penală sau le modificaţi? Răspuns: Dacă soluţiile erau corecte, erau păstrate, iar dacă nu, ele erau modificate. Întrebare pusă de inculpatul Popa: Dacă în dosarul respectiv mai era şi o altă propunere formulată cu privire la soluţie? Răspuns: Nu mai ştiu aspecte despre acest lucru. Întrebare pusă de inculpatul Popa: Câte persoane erau cercetate în dosar? Răspuns:

Nu ştiu…."

Martorul Y. a fost audiat de către instanţa de apel la 6 iunie 2019, declaraţia aflată la fila x în vol. III, dosarul Înaltei Curţi în care a acesta a arătat că "Menţin declaraţiile date în data de 02.11.2016 la Curtea de Apel Timişoara şi la data de 07.10.2014 la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie pe care le-am dat de bunăvoie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă la momentul prezentării în vederea audierii martorul a avut o discuţie cu procurorul UUUUU. la care s-a interzis accesul avocatului ce îl apăra pe A.? Răspuns: Nu mai ţin minte, sunt aprope 5 ani de atunci. Dacă martorul are cunoştinţă despre circuitul dosarelor după infirmarea unei soluţii? Răspuns: În cazul infirmării unei soluţii dosarul ar trebui să se întoarcă la procuror dacă nu există o dispoziţie a procurorului şef în alt sens. Dacă martorului i s-au infirmat soluţii de către inculpatul A.? Răspuns: Probabil, sunt 5 ani de atunci. Din practica martorului, dacă soluţiile redactate pe calculator ulterior sunt şterse sau rămân stocate în calculator? Răspuns: De obicei rămân, dar aşa cum s-a întâmplat în cazul în care eu am promovat la parchetul de pe lângă tribunal mi-a fost dat un calculator şi nu am reuşit să salvez soluţiile date anterior. În ce relaţii se află martorul cu procurorul X.? Răspuns: În relaţii de colegialitate şi prietenie. Sun naşul de cununie al acestuia."

Martorul CC. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 30 septembrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Lucrez în calitate de procuror din cursul lunii mai a anului 2010, de atunci şi până în prezent mi-am desfăşurat activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Mai precizez că lucrez în cadrul sectorului supraveghere. În cursul lunii iulie 2010 prim-procurorul unităţii A., m-a convocat în biroul său, ocazie cu care mi-a spus textual:

"Uite am aici un rechizitoriu întocmit de Brişcan într-un dosar în care nu există probe." Apoi m-a întrebat dacă sunt dispus să-l soluţionez eu acel dosar, iar eu am răspuns că soluţionez oric mi se repartizează. Precizez că nu mi s-a sugerat o anume soluţie. Doresc să precizez că eu nu ştiu dacă în acel dosar exista în acel moment vreo soluţie de infirmare. Tot atunci pe loc, în faţa mea, A. a rupt rechizitoriul pe care mi-l arătase şi l-a aruncat la coşul de gunoi. Cred că a doua sau a treia zi am primit dosarul nr. x/2008 (dosar în care se întocmise rechizitoriul de care pomeneam mai sus), dar ţin să arăt că nu m-am apucat imediat de lcuru la acest dosar, întrucât aveam mai multe cauze în lucru. Când am studiat dosarul, ulterior, am constatat că există probe de vinovăţie faţă de inculpaţii AA., BB. şi Z. sub aspectul infracţiunilor faţă de care era începută urmărirea penală încă din anul 2008. Din câte îmi aduc aminte dosarul era complet din punct de vedere al probatoriului administrat, existând şi referat de terminare a urmăririi penale. În acest sens, la data de 31 ianuarie 2011, am întocmit rechizitoriul, act prin care am dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi mai sus menţionaţi, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de numitul RRRRRRRRR.. Anterior soluţionării l-am contactat pe colegul meu, Y. căruia i-am solicitat o copie după rechizitoriul întocmit de el, dar acesta mi-a spus că nu mai are o astfel de copie, arătându-se totodată mirat că dosarul se află la mine atâta timp cât el întocmise act de sesizare a instanţei în cauză. Alte amănunte nu cunosc."

La declaraţia dată a fost ataşată, fiind predată de martor, copia rechizitoriului emis de procuror CC. la 31 ianuarie 2011 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor Z. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunea de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) - 34 din C. pen., AA. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev.şi ped. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) din C. pen. şi infracţiunea de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) - 34 din C. pen. şi BB. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale (două fapte) prev şi ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) - 34 din C. pen., disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de RRRRRRRRR. săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (două fapte) prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) - 34 din C. pen., se vor ataşa la noul dosar astfel constituit copii de pe filele x. 44-47, 49, aflat la filele x în vol. 3 dosar parchet.

Acelaşi martor CC. în declaraţia din 25 aprilie 2017 dată în faţa primei instanţe, aflată la filele x în vol. VIII dosar prima instanţă a menţionat că " Arăt că locul meu de muncă este Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, însă sunt delegat ca prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei. Îmi menţin declaraţia de martor din 30.09.2014 dată la DNA Oradea. Arăt că lucrez în calitate de procuror definitiv din luna mai 2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, la sectorul de urmărire penală, iar numitul A. era prim procurorul unităţii.

Arăt că după ce am funcţionat 2-3 luni de zile la această unitate de parchet, mi s-a repartizat de către prim procurorul unităţii A., dosarul nr. x/2008 privind pe inc. AA., BB. şi Z., cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier, respectiv fals, eu fiind chemat în prealabil de numitul A. în biroul dânsului şi fiind întrebat dacă îmi asum soluţionarea dosarului, arătându-mi-se în acelaşi timp că în acest dosar a fost întocmit un rechizitoriu, dar în dosar nu există probe. Eu am acceptat şi mi-am asumat soluţionarea dosarului respectiv, arătând că soluţionez orice dosar care mi se repartizează.

Mai menţionez că eu nu am efectuat niciun act de urmărire penală în acel dosar, existând deja un referat de terminare a urmăririi penale. La acea discuţie pe care am avut-o, domnul A. a rupt în faţa mea rechizitoriul şi l-a aruncat sub birou. Nu pot să precizez câte exemplare din rechizitoriu au fost rupte cu acea ocazie, însă pot să arăt că de regulă se întocmesc patru exemplare din acest act. Arăt că rechizitoriul mi-a fost arătat de la distanţă, fiind scos din dosar, eu nu l-am citit şi nu pot să precizez dacă existau semnăturile necesare pe acest document.

Discuţia pe care am avut-o a fost de 1 minut - două, trebuie să arăt că în acea perioadă erau foarte multe dosare de soluţionat, personalul era foarte puţin, nu exista nicio specializare pe anumite infracţiuni, toţi lucram toate tipurile de dosare şi am arătat că având în vedere timpul scurt de la care mi-am început activitatea, soluţionez oricare dosar mi se repartizează. Nu mi-a sugerat vreo soluţie pe care să o adopt în dosar, doar atât mi-a spus că nu sunt probe şi cu toate acestea s-a întocmit rechizitoriu. Arăt că pentru trei din inculpaţi am întocmit rechizitoriu, iar pentru al patrulea mi s-a părut că materialul de urmărire penală este insuficient, motiv pentru care am disjuns cauza cu privire la acest inculpat pentru continuarea cercetărilor.

Arăt că acel rechizitoriu l-am tehnoredactat personal pe calculatorul de serviciu, iar fişierul l-am salvat în memoria acestui calculator. Arăt că eu nu am avut un îndrumător oficial la parchet, având în vedere că am fost procuror definitiv, dar neoficial a existat un procuror care să mă îndrume în anumite probleme juridice. Arăt că rechizitoriul care era întocmit în patru exemplare, împreună cu dosarul, a fost predat la secretariat pe bază de condică, bănuiesc că s-a semnat de primire, dar nu mai ţin minte exact. Arăt că eu nu am deţinut evidenţele personale, am lucrat direct pe condica primită de la parchet şi mai exista o evidenţă şi la primul procuror, respectiv în calculator, şi privea dosarele în curs de soluţionare, care erau supravegheate.

Acest rechizitoriu a fost înaintat mai departe pentru a fi contrasemnat de către prim procuror. Nu cunosc aspecte despre modul în care au decurs lucrurile mai departe, întrucât nu am urmărit acest aspect. Din câte cunosc eu, respectiv din discuţiile cu procurorul de şedinţă, inculpaţii AA., BB. şi Z. au fost condamnaţi. Am luat legătura cu numitul Y., coleg de serviciu care a întocmit rechizitoriul anterior şi i-am solicitat o copie de pe rechizitoriul dânsului pentru a analiza probele, întrucât nu am înţeles de ce mi-a spus primul procuror că nu ar exista probe în dosar, însă acesta mi-a spus că nu poate să-mi dea o copie întrucât nu păstrează un exemplart arhivat electronic.

El s-a arătat mirat de faptul că a recunoscut speţa, că a întocmit rechizitoriul şi cu toate acestea nu cunoştea motivul pentru care se află dosarul la mine. Arăt că nimeni nu s-a mai preocupat de aflarea exactă a acestei situaţii întrucât am avut foarte mult de lucru în această perioadă. Întrebare avocat JJJJJJ.: Când aţi luat la cunoştinţă că veţi fi audiat ca marztor în această cauză penală - dosar nr. x/2008, în condiţiile în care la 30.09.2014 nu era sesizat DNA cu faptele respective şi cine v-a adus la cunoştinţă acest lucru? Răspuns:

Arăt, că, cu o zi - două înainte de audierea mea în calitate de martori, am fost sunat de procurorul UUUUU. că voi fi audiat la DNA în legătură cu acest dosar, urmând să se prezinte un procuror de la Bucureşti în acest sens. Întrebare avocat JJJJJJ.: Vi s-a cerut telefonic să prezentaţi şi rechizitoriul întocmit de dvs. în dosarul nr. x/2008 cu ocazia audierii? Răsăuns: Nu pot preciza dacă mi s-a cerut sau nu acest lucru,însă eu am verificat despre ce rechizitoriu este vorba în calculator şi nu am dus niciun document cu mine.

Întrebare avocat JJJJJJ.: De ce aţi depus la dosar, la 30.09.2014 copia rechizitoriului întocmit de dvs.? Răspuns: Nu pot preciza cu exactitiate dacă copia rechizitoriului a fost depusă înainte sau după audierea mea. Întrebare avocat JJJJJJ.: Obişnuiaţi să-l consultaţi pe prim procurorul A. în legătură cu soluţionarea cauzelor repartizate? Răspuns: Nu. Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă numitul A. obişnuia să facă adnotări, corecturi pe rechizitorii în vederea corectării unor erori nesemnificative? Răspuns: Da, dar în situaţia mea nu s-a întâmplat acest lucru.

Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă în cazul unor erori semnificative constatate de numitul A., acesta infirma soluţia sau proceda pe cale scurtă în vederea remedierii acestor erori de către procurorii de caz? Răspuns: Da, am întâlnit şi acest gen de situaţii, dar şi când s-au emis soluţii de infirmare de către dânsul. Întrebare avocat JJJJJJ.: De ce a fost repartizat a două oară dosarul x/2008 către dvs. şi nu către procurorul Brişcan? Răspuns: Nu ştiu exact, însă este posibil ca plecarea procurorului Brişcan de la acest parchet să fi determinat repartizarea acestui dosar către mine.

Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă v-a mai întrebat dl. A. în legătură cu modul de soluţionare a acestui dosar? Răspuns: Niciodată. Întrebare avocat JJJJJJ.: Vă amintiţi poziţia procesuală a inculpaţilor din dosar? Răspuns: Nu îmi amintesc. Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă exista la dosar o expertiză criminalistică care atesta că permisele de conducere erau false? Răspuns: Nu ştiu. Întrebare avocat JJJJJJ.: De ce aţi apreciat că urmărirea penală a fost completă, din moment ce aţi dispus disjungerea cauzeri cu privire la a patra persoană? Răspuns:

Arăt că am apreciat că urmărirea penală a fost completă cu privire la cei trei inculpaţi, iar cu privire la al patrulea inculpat am dispus disjungerea cauzei şi complearea cercetărilor: Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă cu privire la disjungere aţi mai efectuat acte de urmărire penală? Răspuns: Am trimis dosarul la poliţie dar nu cred că s-au efectuat acte de urmărie penală şi parcă am dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la acel inculpat, dar nu am această certitudine. Întrebare avocat JJJJJJ.: Vă menţineţi afirmaţia că discuţia cu PVC în care v-aţi dat acordul cu privire la soluţionarea dosarului nr. x/2008 a avut loc cu o zi - două înainte de primirea dosarului? Răspuns:

Da, Întrebare avocat JJJJJJ.: Cât de voluminor era rechizitoriul prezentat? Răspuns: Nu mi s-a păarut voluminos şi ştiu că procurorul Brişcan întocmea rechizitorii scurte. Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă la ruperea rechizitoriului s-a folosit de către inculpatul A. tocătorul de hârtie? Răspuns: Nu, l-a rupt cu mâna. Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă i-aţi comunicat d-lui Brişcan că nu ştiţi ce soluţie să daţi în dosarul nr. x/2008? Răspuns: Am vrut să-l întreb pe procurorul Brişcan ce soluţie a adoptat cu privire la al patrulea inculpat, referitor la care nu erau suficiente probe ci doar o declaraţie.

Întrebare avocat JJJJJJ.: Dacă aţi căutat rechizitoriul tehnoredactat pe calculatorul procurorului Brişcan? Răspuns: Nu, nu am avut acces la calculatorul acestuia. Întrebare avocat JJJJJJ.: Ce referat a întocmit poliţia pentru cea de-a patra persoană din dosar? Răspuns: Nu pot preciza. Întrebare procuror: În cazul infirmării de către primul procuror al parchetului a soluţiei, dosarul era repartizat aceluiaşi procuror sau altei persoane? Răspuns: Nu pot preciza dacă era o regulă clară în acest sens, întrucât am mai avut situaţii când s-a infirmat soluţia procurorului de caz şi nu i s-a repartizat cauza aceluiaşi procuror, deşi era în unitate.

Întrebare avocat JJJJJJ.: Apreciaţi că ar fi fost favorizată vreo persoană în dosar prin ruperea rechizitoriului? Răspuns: În concret nu au fost favorizaţi, întrucât cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată."

Martorul CC. în declaraţia dată la 6 iunie 2019 în faţa instanţei de apel, declaraţie aflată la filele x în vol. III dosar Înalta Curte, acesta a arătat: "Menţin declaraţiile date la data de 25.04.2017 la Curtea de Apel Timişoara şi la data de 30.09.2014 la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în care am spus adevărul şi pe care le-am dat liber consimţit. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Care era procedura predării dosarelor de către martor la grefă şi cum se făcea dovada scăderii acestora? Răspuns:

De regulă, se folosea condica procurorului în care se trecea data primirii dosarului, data soluţionării şi data predării. Întrebări adresate de către procuror: Dacă martorul ne poate spune în legătură cu dosarul nr. x/2008, dacă exista vreo soluţie de infirmare în acest dosar? Răspuns: Nu exista. Dacă martorul cunoştea că dosarul a fost repartizat înainte altui procuror? Răspuns: Da, înainte când era domnul procuror A. exista soluţie de trimitere în judecată şi mi-a spus că în acel dosar nu există probe de trimitere în judecată şi mi-a spus că în acel dosar nu există probe de trimitere în judecată şi dacă îl soluţionez eu (eu eram venit de două luni în acea unitate de parchet).

I-am spus că sunt nou venit şi lucrez pe orice sector mi se repatizează. Dacă martorul cunoaşte cărui coleg îi fusese anterior repartizat dosarul nr. x/2008? Răspuns: Da, i-a fost repartizat colegului GGGGGG. şi după ce mi-a fost repartizat m-am dus la el şi i-am cerut să îmi dea în formă electronică rechizitoriul pentru că atunci când a dispus domnul A. a rupt rechizitoriul şi eram de faţă când a avut loc ruperea rechizitoriului. Când i-am cerut domnului GGGGGG. rechizitoriul în forma electronic, ştiam că în cauză erau trei inculpaţi şi vroiam să ştiu dacă soluţia de trimitere în judecată îi viza pe toţi trei sau numai pe unii dintre aceştia.

Dacă procurorul GGGGGG. i-a dat martorului rechizitoriul? Răspuns: Nu, deoarece s-a arătat mirat şi a afirmat că a soluţionat dosarul de mult timp şi mi-a spus că nu îl are pentru că lucrează peste el. Întrebare adresată de către apărătorul inculpatului A.: Dacă martorul l-a primirea dosarului a dat soluţie sau a mai efectuat şi alte cercetări? Răspuns: Nu îmi aduc aminte, ştiu că am avut o discuţie cu poliţistul de caz şi după o vreme am dat soluţia, întrucât erau foarte multe dosare, fără să pot preciza dacă erau 5 au 6 luni."

Martora JJJJ. a fost audiată la data de 7 noiembrie 2017 la prima instanţă, declaraţie aflată la filele x în vol. X dosarul primei instanţe a menţionat că "Arăt că în cursul anului 2009 era la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în calitate de grefier şi dactilografiam lucrările procurorilor. Arăt că după întocmirea lucrării, se întocmea de către noi o adresă de expediţie, după care lucrarea era predată la secretariat grefierului şef de procurorul de caz care a întocmit lucrarea, sau noi grefierii semnam de primire pentru a nu se mai deplasa procurorii la secretariat şi predam faptic toate lucrările grefierului şef.

Arăt că exista registrul penal, care se afla în secretariat, fiecare dintre procurori avea o condică cu mai multe rubrici, având formatul unui registru cu copertă neagră, unde se treceau mai multe elemente, cum ar fi: data primirii dosarului, nr. dosarului, data soluţiei, soluţia, infracţiunea. Mai arăt că în momentul primirii dosarului, procurorul semna de primirea dosarului într-o altă condică a procurorului, iar la predarea lucrărilor semna prim-grefierul sau vreun grefier. Mai arăt că în momentul predării lucrării, se scădea lucrarea în registrul penal, în ECRIS, în condica procurorului în care se evidenţia primirea lucrării şi pe o listă pe calculator.

Mai arăt că toate dosarele predate urmau să ajungă la primul procuror pentru verificare, ajungând în biroul acestuia în aceeaşi zi sau în ziua următoare, această operaţiune fiind efectuată de către prim grefier sau de către o persoană desemnată în acest sens. Mai arăt că toată poşta era prezentată prim-procurorului. Arăt că procurorii aveau evidenţa lor proprie, respectiv o condică oficială une îşi treceau aceste soluţii. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în momentul prezentării lucrării la prim-procuror, în condică exista soluţia procurorului şi semnătura grefierului? Răspuns:

Da şi arăt că la un control încrucişat trebuiau să corespundă toate datele din registre. Întrebare avocat PPPPPP.: Din momentul în care dosarele se depuneau la grefă şi până ajungeau la prim procuror, unde erau depozitate? Răspuns: În biroul primului grefier. Întrebarea avocat PPPPPP.: Dacă procurorul Y. îşi redacta singur lucrările sau apela la un grefier? Răspuns: Îşi redacta singur soluţiile şi doar rar o chema la dictat pe colega grefier. Întrebare avocat PPPPPP.: Cum se situa dl. Y. ca activitate în cadrul colectivului? Răspuns:

Nu ştiu. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă era o practică existentă între numitul A. şi procurorul Brişcan pentru remedierea greşelilor în sensul de a fi transmis dosarul pe cale scurtă? Răspuns: Nu ştiu, nici nu am auzit. Întrebare avocat PPPPPP.: Vara sau în perioada concediilor, cât timp stăteau dosarele în biroul grefierului pentru întocmirea adreselor? Răspuns: Aproximativ 2 zile. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă numitul A. i-a sugerat vreunui procuror vreo soluţie în vreun dosar? Răspuns: Nu ştiu. Întrebarea avocat PPPPPP.:

Dacă în registrul de şedinţe săptămânale se consemnau şi alte probleme de practică judiciară în afară de analiza soluţiilor? Răspuns: Cred că se menţionau. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă lucrările întocmite de procurori erau salvate sau nu pe calculator? Răspuns: Erau salvate. Întrebare procuror: Dacă aţi avut o discuţie cu procurorul EE. despre un dosar în care a fost emis rechizitoriul iar ulterior s-a constatat că soluţia a fost de scoatere de sub urmărire penală, privind pe inculpatul W.? Răspuns: Nu-mi amintesc şi nici nu aveam cum să-i răspund la această întrebare întrucât această evidenţă era la secretariat.

Întrebare procuror: Dacă la nivelul unităţii exista un registru special sau o evidenţă specială de infirmare a soluţiilor? Răspuns: Era şi cred că există şi în prezent. Întrebare procuror: Dacă aţi auzit discuţii cu privire la anumite dosare în care s-ar fi întocmit rechizitoriul, însă aceste rechizitorii ar fi fost distruse de către prim-procurorul unităţii? Răspuns: Nu am auzit."

Aceeaşi martoră JJJJ. a fost audiată şi la instanţa de apel la data de 06 iunie 2019, declaraţia sa, aflându-se la fila x în vol. III dosar Înalta Curte, în care a arătat că "Menţin declaraţia dată la data de 07.11.2017 la Curtea de Apel Timişoara, în care am spus adevărul şi pe care am dat-o de bunăvoie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă martora a predat în numele procurorului dosare soluţionate şi procedura care era de urmat? Răspuns: Din câte îmi amintesc, au fost cazuri în care eu am semnat dosare soluţionate de procuror în condica procurorului, pe care le-am dus ulterior în secretariat. Ulterior, acestea intrau în poşta primului grefier, iar acesa o preda domnului prim-procuror, pentru a semna adresele şi pentru avizarea soluţiilor. Întrebare: Dacă au existat situaţii în care a predat dosare în numele procurorilor fără să semneze condica procurorului? Răspuns: Nu ţin minte aşa ceva. Întrebare: Dacă au existat situaţii în care pe lângă condica procurorului a semnat şi alte situaţii ce i-au fost prezentate? Răspuns: Doar pe condica procurorului. Întrebarea: În situaţia în care se depunea la registratură o cerere de urgentare a dosarului, care era procedura? Răspuns: Eu lucram cel mai adesea cu procurorii, dar, din câte îmi amintesc, fetele din secretariat înregistrau fiecare cerere în registrul penal, iar ulterior o treceau în condica procurorului şi semna procurorul de primire pentru acea cerere. Erau două condici, una în secretariat şi una la procuror, pentru că şi atunci când prelua dosare procurorul semna de primire la secretariat.

În declaraţia dată în calitate de suspect A. la data de 9 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet acesta a menţionat că " În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, arăt următoarele: În calitatea mea de prim procuror, studiam cu mare atenţie actele de soluţionare întocmite de procurorul Y., întrucât acesta avea unele tendinţe spre superficialitate. Precizez că acest lucru este de notorietate, chiar dcă este unul dintre cei mai harnici procurori. Astfel, am procedat şi la studiu rechizitoriului din dosarul mai sus amintit şi nu am fost mulţumit, luând decizia de a-l repartiza altui procuror. Am luat această decizie şi pentru că obosisem să îi mai dau lui Y. înapoi zeci de acte procedurale, precum şi pentru a evita pe cât posibil o soluţie de infirmare. Nu îmi amintesc să fi rupt rechizitoriul şi nu fac aşa ceva. Nu ştiu de ce s-a întocmit din nou rechizitoriu, oricum în 31 ianuarie 2011 nu mai lucram la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Altceva nu mai am de declarat în legătură cu acest aspect, decât că nu îi cunosc pe inculpaţii Z., AA. şi BB. şi speţa nu îmi spune absolut nimic."

În declaraţia dată în calitate de inculpat A., aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet acesta a menţionat că "Nu recunosc învinuirile care mi se aduc. Ceea ce am arătat în cuprinsul declaraţiei de suspect corespunde întrutotul adevărului. Altceva nu mai am de declarat."

Inculpatul A. în declaraţia dată în primă instanţă, aflată la filele x în vol. I dosar prima instanţă a precizat "…cu privire la acuzaţiile aduse, arăt că nu am rupt rechizitoriul din dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi menţionez că am avut un mod de lucru specific cu procurorul GGGGGG., în sensul că verificând soluţiile de trimitere în judecată şi de scoatere de sub urmărire penală, acestea îmi erau prezentate în draft şi dacă se impuneau a fi efectuate modificări, completări, evaluări, atunci se făceau aceste operaţiuni şi intru în circuitul normal al documentelor. În cazul de faţă, ţin minte că deşi era vorba de 3 indivizi, din materialul probator a rezultat că ar fi implicată şi a patra persoană în activităţile infracţionale şi trebuiau făcute anumite modificări. Menţionez că dosarul a fost repartizat ca urmare a promovării procurorului GGGGGG. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorului CC., şi nu i-am spus că nu ar fi probe în dosar, aşa cum susţine acesta."

În volumul 5 dosar de urmărire penală, la filele x se află urma dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe Z., AA. şi BB. ce conţin rechizitoriul emis la 31 ianuarie 2011 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit de procuror CC. şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei conf. art. 268 alin. (3) C. proc. pen. prim-procuror adj. DD., filele x; adresa de trimitere către Judecătoria Oradea emisă la 8.02.2010, fila x; adresa nr. x/2011 a parchetului către Poliţia Municipiului Oradea prin care se trimitea un exemplar din rezoluţia/ordonanţa emisă la data de 31.01.2011, în dosarul nr. x/2008 prin care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a lui RRRRRRRRR. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a), 34 C. pen., fila x; un exemplar de pe acelaşi rechizitoriu cu semnătura procurorului şi semnătura şi ştampila de confirmare, filele x; adrese către IPJ al Jud. Bihor Evidenţa Operativă şi Cazier Judiciar prin are se comunică punerea în mişcare a acţiunii privind pe BB., Z., AA., filele x; adresă a IPJ al Jud. Bihor, Serviciul Rutier către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe Z., pe care există o menţiune olografă "5.07.2010 CC." şi o semnătură indescifrabilă fila x; referat cu propunere de conexare a dosarului cu nr. unic x/2008 (I.p.050-11128) la dosarul cu nr. unic x/2008 (d.p. 199/09) ambele privind pe învinuitul BB., existând şi menţiunea olografă GGGGGG., fila x; adrese, filele x; proces-verbal de constatare, aflat la filele x; adrese, filele x; proces-verbal de sesizare din oficiu întocmit de organul de cercetare penală, fila x).

În volumul 6 dosar de urmărire penală, la fila x, se află fila din registru privind situaţia dosarelor de urmărire penală aflate în lucru a cărui rubricaţie era următoarea:

"Nr. dosarului/Data înregistrării; Numele procurorului delegat;Numele celui care sesizează/Nr. şi data sesizării; Obiectul şi Data săvârşirii faptei; Numele şi prenumeler făptuitorului/pentru minori şi tineri între 18-21 ani data naşterii; Parte civilă sau vătămată (sexul şi relaţia victimei cu autorul- părinte-frate, soră etc) Paguba reclamată; Organul întâi sesizat şi Data sesizării acestuia; Data începerii urmăriii penale; Data punerii în mişcare a acţiunii penal; Data arestării preventive; Activitatea de urmărire penală proprie sau de supraveghere (participare la cercetări, dispoziţii date de procuror, infirmări, redeschidere, restituiri la organele de cercetare); Propunerea de soluţionare a organelor de cercetare pentru fiecare făptuitor/Trimitere în judecată/Netrimitere în judecată; Soluţia procuroruului şi data/Rechizitoriu/Încadrarea juridică paguba reţinută/Neurmărirea penală, temeiul juridic/Măsuri în scop de prevenire (sesizări, măsuri de ocrotire); Corespondenţă (data, cu s-a expediat, obiectul corespondenţei). În concret în dreptul dosarului 7515 sunt făcute următoarele menţiuni: GGGGGG. 16.04.2010 IPJ Bihor 199/2009; proces-verbal de constatare pentru infr. art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02, art. 288 alin. (1), (29)1 C. pen. dos. prop. trim. în jud. pe AA. - 86 alin. (1) O.U.G. 195, 288 şi 291 C. proc. pen. BB. - 26-288 alin. (1) C. pen.; 06.10.08; 20.01.09 - 2 înv.; vezi 876/P/2011, 05.07.2010 CC. dosaru; 31.01.2011 R art. 86 alin. (1) O.U.G. 195/02; art. 26-2888 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. (13.10.08 IPJ Bihor; 02.02.2011 Caz jud)."

Prin încheierea de şedinţă de la 2 noiembrie 2016 dată de prima instanţă şi aflată la filele x în vol. VI dosar primă instanţă, la fila x verso se face menţiunea că "Avocatul JJJJJJ. prezintă spre vedere martorului AAA. copiile a 11 ordonanţe emise de acesta în diferite dosare ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au fost rezoluţionate de către procurorul ierarhic superior în sensul revizuirii situaţiei acestora. Depune la dosar copiile acestor ordonanţe".

Astfel, la filele x în vol. VI dosar primă instanţă se află depuse fotocopiile unor înscrisuri, ce conţin menţini olografe, respectiv a primei pagini a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 31 iulie 2013 în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dată de procuror Y.; a primei pagini a ordonanţei din 31 iulie 2013 în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dată de procuror Y.; a primei pagini a rezoluţiei din 31 iulie 2013 în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, dată de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 14 mai 2014 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 23 mai 2014 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 19 iunie 2013 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a ordonanţei din 31 iulie 2013 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 27 martie 2014 în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 16 aprilie 2014 în dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y.; a primei pagini a rechizitoriului din 10 iulie 2014 în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis de procuror Y..

Prin încheierea de şedinţă de la 4 ianuarie 2018 la prima instanţă, aflată la filele x în vol. XI al primei instanţe se consemnează susţinerile avocaţilor şi ale procurorului asupra cererii în probaţiune formulată de avocatul JJJJJJ., pentru inculpatul A. şi deliberarea asupra acesteia. Astfel, apărătorul a învederat că solicită depunerea copiei ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative din 19.02.2010 din dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, în legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului; copia referatului de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului; copia ordonanţelor prin care au fost infirmate soluţii dispuse de către martorul AAA. în legătură cu infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului şi alte înscrisuri privind alte infracţiuni de care a fost acuzat inculpatul, avocatul solicitând admiterea cererii astfel cum a fost menţionat în scris şi s-a arătat anterior, procurorul şi avocatul KKKKKK. nu se opun admiterii acestei cereri, iar instanţa, deliberând, a încuviinţat cererea de depunere de înscrisuri formulată de avocatul JJJJJJ. pentru inculpatul A., considerând că este utilă soluţionării cauzei.

Astfel, la dosarul primei instanţe, la filele x în vol. XI se află depuse fotocopiile ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ dată la 19 februarie 2010 în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş semnată de procuror UUUUU.; a referatului de terminare a urmăririi penală al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, Serviciul Poliţiei Rutiere privind pe Z., AA., BB. cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a învinuiţilor; a ordonanţei din 11 august 2014 dată în lucrarea cu nr. x/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dată de prim procuror A. prin care în baza art. 304 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 328 alin. (1) C. proc. pen. a dispus infirmarea rechizitoriului emis la data de 02.07.2014 în dosar nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi continuarea cercetărilor în conformitate cu cele mai sus precizate şi urmărirea penală în cauză şi adoptarea unei soluţii va fi realizată de către domnul procuror Y.; a ordonanţei din 12 decembrie 2013 în lucrarea cu nr. x/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor dată de prim procuror A. prin care a dispus admiterea plângerilor petenţilor SSSSSSSSS.

şi SSSSSSSSS., infirmarea soluţiei adoptate prin ordonanţa din 23.10.2013, în dosarul nr. x/2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi reluarea prin redeschidere a urmăririi penale în cauză, pentru efectuarea celor mai sus precizate. Activitatea de urmărire penale în cauză va fi realizată de către domnul procuror Y.. Termen de soluţionare: 30 ianaurie 2014. Fără cheltuieli judiciare. Un exemplar din prezenta ordonanţă se comunică petenţilor SSSSSSSSS. şi SSSSSSSSS.; a ordonanţei din 6 decembrie 2013 în lucrarea 433/II.2/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în care prim procuror A. a dispus admiterea plângerii formulată de XXXXX., infirmarea soluţiei adoptată în dosarul nr. x/2011 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 10.07.2013, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale în cauză pentru efectuarea tuturor actelor indicate în ordonanţa primului procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi decizia penală nr. 560/R/2010 a Tribunalului Bihor.

Dosarul nr. x/2011 împreună cu un exemplar din prezenta ordonanţă se trimite la I.P.J. Bihor - SIF, pentru continuarea cercetărilor în conformitate cu cele mai sus menţionate. Activitatea de supraveghere a urmăririi penale va fi realizată de către d-l procuror Y.. Fără cheltuieli judiciare. Termen de finalizare a cercetărilor: 30 ianuarie 2014.

La dosarul Înaltei Curţi a fost încuviinţat ca probă şi fotocopia adresei nr. x DEFA/X.1 din 12.10.2015 a Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor prin care i se comunică inculpatului ca urmare a cererii formulate de acesta din data de 24.09.2015 înregistrată la unitatea de parchet sub nr. x/30.09.2015 perioadele în care a efectuat concediile de odihnă în intervalul anilor 2008-2010, respectiv: 04 august-10 septembrie 2008; 07 octombrie - 8 octombrie 2008; 04 mai - 05 mai 2009; 20 iulie-12 august 2009; 17 mai-18 mai 2010; 02 august-03 septembrie 2010; 26 octombrie 2010; 22 noiembrie-26 noiembrie 2010; 16 decembrie-17 decembrie 2010.

Înalta Curte a luat în coroborare declaraţia martorului CC. din data de 30 septembrie 2014 din cursul urmăririi penale faţă de soluţia dispusă în procedura de cameră preliminară prin încheierea din şedinţa din camera de consiliu din 15 septembrie 2015 în dosarul nr. x/2014 prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin încheierea nr. 1351 din şedinţa de Cameră de Consiliu din 6 octombrie 2015 a admis contestaţia formulată de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, împotriva încheierii nr. 34/ C. pen. din 2 iulie 2015, cu referire la încheierea nr. 14/ C. pen. din 20 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, desfiinţate încheierile contestate, numai cu privire la inculpatul A. şi numai în ceea ce priveşte excluderea din materialului probator a declaraţiilor martorilor arătaţi, enumerând şi declaraţia martorului CC..

În considerentele încheierii, judecătorul de cameră preliminară care a judecat contestaţiile parchetului şi ale inculpaţilor A. şi C. a argumentat că "…În cauză, anterior datei de 02 octombrie 2014, în faza urmăririi penale in rem şi a celei de continuare a urmăririi penale (14 februarie 2014, 24 septembrie 2014) s-au derulat activităţi de investigare, inclusiv prin audieri de martori, cu scopul de a constitui mijloc de probă în procesul penal, pentru a se verifica realitatea faptelor, pentru stabilirea caracterului ilicit penal al acestora, pentru identificarea făptuitorului şi verificarea condiţiilor de responsabilitate penală a acestuia.

Abia după dobândirea calităţii de suspect, persoana va avea automat, întreg spectrul de drepturi şi obligaţii. Ca atare, probele, formal, pot fi strânse şi administrate începând cu declanşarea fazei de urmărire penală in rem. Nicio dispoziţie procedurală nu prevede, după continuarea urmăririi penale in personam, deci după ce persoana devine suspect şi şi este adusă la cunoştinţă această calitate, posibilitatea de readministrare a probatoriului sau a unei părţi a acestuia….În plus, simpla invocare a unei vătămări nu este suficientă este necesar ca încălcarea legii să aibă consecinţă negativă asupra desfăşurării soluţionării cauzei şi neasigurarea exercitării drepturilor părţilor cu consecinţa posibilităţii de a nu se realiza scopul procesului penal.

În plus, dacă inculpatul ar fi considerat că i s-a adus o vătămare, potrivit dispoziţiilor art. 336 şi art. 339 C. proc. pen.., el avea dreptul să se plângă împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. La fel, în conformitate cu dispoziţiile art. 102 C. proc. pen.., probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, nulitatea actului prin care s-a dispus sau s-a autorizat administrarea probei ori prin care aceasta s-a administrat determină excluderea probei, excluderea, cum s-a mai arătat, fiind sancţiune distinctă de nulitate, probă fiind sinonim cu informaţia, iar excludere în concepţia legiuitorului procesual penal referindu-se la obţinere în mod nelegal de probe, declaraţiile de martor nedepinzând de identificarea autorului faptei, ci doar de cea a faptei penale.

Ca atare, apreciind că probele excluse de judecătorul de cameră preliminară competent nu au fost obţinute în mod nelegal, contestaţia formulată de parchet va fi admisă…".

Instanţa de control judiciar urmează a evalua toate declaraţiile martorului AAA. din cursul urmăririi penale, primă instanţă şi instanţa de apel, constatând veridicitatea afirmaţiilor făcute de acesta cu privire la aspectele relevante în contextul dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Convingerea instanţei de apel cu privire la credibilitatea martorului AAA., în cele declarate a fost formată, de răspunsurile martorului în declaraţia din faţa Înaltei Curţi, ca instanţă de control judiciar dată la 6 iunie 2019 la cele patru întrebări formulate chiar de apărătorul apelantului intimat inculpat A. cu privire la aspectele relevante pentru acuzaţiile aduse inculpatului şi anume:

"Care era procedura predării dosarelor de către martor la grefă şi cum se făcea dovada scăderii acestora?" Răspuns: De regulă, se folosea condica procurorului în care se trecea data primirii dosarului, data soluţionării şi data predării. "Dacă martorul are cunoştinţă despre circuitul dosarelor după infirmarea unei soluţii?" Răspunsul martorului fiind:

"În cazul infirmării unei soluţii dosarul ar trebui să se întoarcă la procuror dacă nu există o dispoziţie a procurorului şef în alt sens."; "Dacă martorului i s-au infirmat soluţii de către inculpatul A.?" Răspuns:

"Probabil, sunt 5 ani de atunci"; "Din practica martorului, dacă soluţiile redactate pe calculator ulterior sunt şterse sau rămân stocate în calculator?" Răspuns: De obicei rămân, dar aşa cum s-a întâmplat în cazul în care eu am promovat la Parchetul de pe lângă Tribunal mi-a fost dat un calculator şi nu am reuşit să salvez soluţiile date anterior."

Aspectele relevate de martor se susţin cu încrisurile depuse de apărătorii inculpatului A. de la primă instanţă, filele x în vol. XI dosar prima instanţă şi expuse mai sus şi întăresc credibilitatea martorului AAA..

Instanţa de apel, însă nu poate avea în vedere argumentele apărării în sensul că, atât înscrisurile depuse la filele x în vol. XI dosar prima instanţă, cât şi cele de la filele x în vol. XI dosar prima instanţă, sunt definitorii pentru modul de lucru al inculpatului A., în sensul corecturilor pe rechizitorii sau ordonanţe prin consemnări olografe sau infirmarea unor soluţii în cauzele menţionate, întrucât acele aspecte au fost doar specifice cauzelor respective, ceea ce nu pot fi asimilate şi în situaţia dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, întrucât s-ar fundamenta pe situaţia altor dosare, care exced cadrului procesual, având caracter extrajudiciar şi nu pot înfrânge materialul probator administrat în contextul cauzei de faţă.

Instanţa de control judiciar constată că în aceeaşi declaraţie dată în faţa instanţei de apel, martorul AAA. şi-a menţinut declaraţiile date anterior la prima instanţă şi la parchet, arătând că în acelea a spus adevărul şi le-a dat liber consimţit.

Aşadar, Înalta Curte constatând prin audierea martorului AAA., în faţa instanţei de apel, la care apărătorul inculpatului A. şi-a exercitat deplin şi complet dreptul la apărare, credibilitatea acestuia fiind dovedită, vor fi avute în vedere la stabilirea bazei factuale, atât declaraţia dată în apel, cât şi cele date în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă al căror conţinut a fost expus integral, putându-se constata că şi în declaraţia dată în primă instanţă, atât acuzarea, cât şi apărarea inculpatului şi-au exercitat prerogativele complet din perspectiva competenţelor fiecăruia, în raport cu atribuţiile ce le revin în cadrul procesului penal.

Totodată, nu se pot avea în vedere susţinerile apărătorului inculpatului A. din concluziile scrise cu privire la inadvertenţele din declaraţiile martorului Y. cu privire la predarea rechizitoriului de către acesta şi condica procurorului, aspecte temporale cu privire la discuţia purtată cu martorul CC., că martorul audiat în apel a menţionat că îşi menţine declaraţiile şi nu ar fi adus elemente probatorii de noutate care să justifice reaprecierea depoziţiilor acestuia, în sensul solicitat de acuzare, întrucât, în condica menţionată în vol. 6 dosar urmărire penală, nu există nicio semnatură din partea procurorilor ci doar menţiunile arătate, aşa cum s-a precizat mai sus, aspectele temporale cu privire la momentul purtării discuţiei în raport cu datele audierilor la intervale de timp diferite sunt acceptate, ca urmare a imposibilităţii precizărilor efective, fiind normal prin trecerea timpului, ca martorul să nu-şi amintească cu exactitate date, dar discuţia între martorul AAA. şi martorul CC. a avut loc, aspect esenţial şi constant menţionat de martor, iar în ceea ce priveşte declaraţia martorului AAA. dată în apel a evidenţiat elemente constante şi semnificative care au condus la formarea convingerii instanţei de control judiciar asupra credibilităţii martorului aşa cum s-a arătat.

De asemenea, referitor la declaraţiile martorului CC. date în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, Înalta Curte constată constante afirmaţiile făcute de acest martor în declaraţiile date, în cursul procesului penal.

Convingerea credibilităţii martorului CC. cu privire la cele susţinute fiind formată instanţei de control judiciar, de declaraţia dată în apel, în care, atât apărătorul inculpatului, cât şi procurorul, prin prisma competenţelor specifice în cadrul procesului penal, şi-au exercitat prerogativa de a pune întrebări relevante cu privire la împrejurile faptice la care martorul a asistat în mod direct, iar răspunsurile furnizate de martor au fost pe deplin lămuritoare pentru stabilirea situaţiei de fapt, martorul menţinând şi declaraţiile anterioare date, în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, aşa încât conţinutul declaraţiei este credibil şi complet cu privire la cele precizate.

Instanţa de control judiciar a reţinut ca definitorii pentru credibilitatea martorului CC. răspunsurile acestuia date în declaraţia din apel formulate (declaraţia de la 6 iunie 2019, aflată la filele x în vol. III dosarul Înaltei Curţi), la întrebările, atât ale apărătorului inculpatului A., respectiv "Care este procedura predării dosarelor de către martor la grefă şi cum se făcea dovada scăerii acestora?" Răspuns: De regulă, se folosea condica procurorului în care se trecea data primirii dosarului, data soluţionării şi data predării, cât şi la întrebările formulate de procuror respectiv:

"Dacă martorul ne poate spune în legătură cu dosarul nr. x/2008, dacă exista vreo soluţie de infirmare în acest dosar?" Răspuns: Nu exista. Dacă martorul cunoştea că dosarul a fost repartizat înainte altui procuror? Răspuns: Da, înainte când era domnul procuror A. exista soluţie de trimitere în judecată şi mi-a spus că în acel dosar nu există probe de trimitere în judecată şi mi-a spus că în acel dosar nu există probe de trimitere în judecată şi dacă îl soluţionez eu (eu eram venit de două luni în acea unitate de parchet). I-am spus că sunt nou venit şi lucrez pe orice sector mi se repatizează. "Dacă martorul cunoaşte cărui coleg îi fusese anterior repartizat dosarul nr. x/2008?" Răspuns: Da, i-a fost repartizat colegului GGGGGG. şi după ce mi-a fost repartizat m-am dus la el şi i-am cerut să îmi dea în formă electronică rechizitoriul pentru că atunci când a dispus domnul A. a rupt rechizitoriul şi eram de faţă când a avut loc ruperea rechizitoriului. Când i-am cerut domnului GGGGGG. rechizitoriul în forma electronic, ştiam că în cauză erau trei inculpaţi şi vroiam să ştiu dacă soluţia de trimitere în judecată îi viza pe toţi trei sau numai pe unii dintre aceştia. "Dacă procurorul GGGGGG. i-a dat martorului rechizitoriul?" Răspuns: Nu, deoarece s-a arătat mirat şi a afirmat că a soluţionat dosarul de mult timp şi mi-a spus că nu îl are pentru că lucrează peste el. Întrebare adresată din nou de către apărătorul inculpatului A.:

"Dacă martorul l-a primirea dosarului a dat soluţie sau a mai efectuat şi alte cercetări?" Răspuns: Nu îmi aduc aminte, ştiu că am avut o discuţie cu poliţistul de caz şi după o vreme am dat soluţia, întrucât erau foarte multe dosare, fără să pot preciza dacă erau 5 au 6 luni."

Credibilitatea martorei JJJJ. a format convingerea instanţei de apel asupra celor declarate din conţinutul declaraţiei acesteia tocmai dată în faţa instanţei de apel, care a menţionat că menţine declaraţia dată la data de 07.112017 de la Curtea de Apel Timişoara, în care a spus adevărul şi pe care a dat-o de bunăvoie şi prin întrebările formulate de către apărătorul inculpatului A. şi răspunsurile furnizate:

"Dacă martora a predat în numele procurorului dosare soluţionate şi procedura care era de urmat?" Răspuns: Din câte îmi amintesc, au fost cazuri în care eu am semnat dosare soluţionate de procuror în condica procurorului, pe care le-am dus ulterior în secretariat. Ulterior, acestea intrau în poşta primului grefier, iar acesa o preda domnului prim-procuror, pentru a semna adresele şi pentru avizarea soluţiilor. Întrebare:" Dacă au existat situaţii în care a predat dosare în numele procurorilor fără să semneze condica procurorului?" Răspuns: Nu ţin minte aşa ceva. Întrebare:

"Dacă au existat situaţii în care pe lângă condica procurorului a semnat şi alte situaţii ce i-au fost prezentate?" Răspuns: Doar pe condica procurorului. Întrebarea: "În situaţia în care se depunea la registratură o cerere de urgentare a dosarului, care era procedura?" Răspuns: Eu lucram cel mai adesea cu procurorii, dar, din câte îmi amintesc, fetele din secretariat înregistrau fiecare cerere în registrul penal, iar ulterior o treceau în condica procurorului şi semna procurorul de primire pentru acea cerere. Erau două condici, una în secretariat şi una la procuror, pentru că şi atunci când prelua dosare procurorul semna de primire la secretariat. Această declaraţie a martorei se coroborează cu cea dată anterior în faţa primei instanţe.

Modalitatea de audiere a celor trei martori de către instanţa de apel, în condiţiile expuse în conţinutul declaraţiilor date a reflectat respectarea şi principiului egalităţii armelor între acuzare şi apărare, atât procurorul, cât şi apărătorul inculpatului A. exercitând drepturile specifice complete, răspunsurile furnizate de martori punctual la întrebările formulate au format convingerea Înaltei Curţi cu privire la desfăşurarea împrejurărilor de fapt la care au participat în mod direct martorul CC. şi inculpatul A. şi indirect martorul AAA. faţă de inculpatul A. şi direct cu martorul CC. şi indirect martora JJJJ. faţă de martorul AAA. şi inculpatul A., ţinând cont de precizările menţinerii declaraţiilor anterioare de către aceştia, devenind redundantă relatarea de fiecare dintre aceştia din nou a situaţiei de fapt.

Înalta Curte consideră că în contextul concret al cauzei, modalitatea de audiere a celor trei martori de către instanţa de apel, cu respectarea argumentelor Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele la care s-a făcut referire mai sus, evidenţiind convingerea instanţei de apel cu privire la credibilitatea martorilor AAA., CC., JJJJ. ce a rezultat din declaraţiile luate în apel, cu respectarea principiilor oralităţii, contradictorialităţii, nemijlocirii, precum şi celorlalte aspecte prezentate, conduce la concluzia că inculpatului A. i s-a asigurat efectivitate garanţiei dreptului apărare punctual şi relevant, atât prin prisma dispoziţiilor de reaudiere a martorilor, conform C. proc. pen., cât şi blocului de convenţionalitate european, respectiv art. 6 § 3 lit. c) şi d) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi cauzelor invocate, aşa încât nu i s-a produs nicio vătămare procesuală, care s-ar putea eventual invoca.

Înalta Curte nu va reţine susţinerile apărătorului inculpatului A. din concluziile scrise cu privire la lipsa de credibilitate a martorului CC. referitoare la inadvertenţe în declaraţiile anterioare cu privire la probele din dosarul ce îl avea în lucru, respectiv expertizele criminalistice, la afirmaţiile susţinute de martorul Y. referitor la rechizitoriu întocmit de acesta, că nu-l mai are, că lucrează peste acesta, la motivul solicitării rechizitoriului de către martorul CC., soluţia dispusă acesta, la faptul că acesta nu a făcut nicio sesizare în ceea ce priveşte distrugerea rechizitoriului de către inculpat, întrucât aspectele menţionate nu sunt esenţiale cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului A., ci doar aspecte asupra cărora în mod firesc martorul nu avea cum să le precizeze, în aceeaşi manieră, ca urmare a trecerii timpului, iar la nesesizarea organelor compentente cu privire la distrugere nu are suport în condiţiile în care în contextul de faţă, inculpatul A. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de distrugere.

Instanţa de control judiciar consideră că declaraţiile martorului CC. date în apel se coroborează cu cele date anterior, precum şi cu declaraţiile martorului AAA. date în apel şi cu celelalte anterioare, cu privire la existenţa unui rechizitoriu iniţial întocmit de acest martor din urmă, în calitatea sa de procuror cu statut deplin, definitiv în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea care a fost depus spre confirmare în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, rechizitoriul întocmit, aflându-se într-un dosar de urmărire penală şi pe coperta acestuia rezulta numele său de procuror.

Martorul CC. în mod constant a relatat, inclusiv în faţa instanţei de apel că a văzut dosarul şi urmare discuţiei purtată cu inculpatul A., care i-a relatat că în dosar există soluţie de trimitere în judecată, deşi nu sunt probe, exprimându-şi acordul să soluţioneze dosarul a asistat direct la scoaterea rechizitoriului din dosar şi ruperea lui fizică de către inculpat şi aruncarea sa la coş.

De asemenea, tot din declaraţiile celor doi martori CC. şi AAA., date în apel ce se coroborează şi cu celelalte date anterior, a rezultat că a avut loc o întâlnire şi discuţia purtată între aceştia ulterioară ruperii rechizitoriului şi repartizării dosarului de către inculpatul A. martorului CC., în vederea întocmirii unui nou rechizitoriu, acest martor din urmă, solicitând martorului AAA. o copie de pe rechizitoriul întocmit de acesta din urmă, pentru a analiza probele, întrucât nu a înţeles de ce i-a spus primul procuror că nu ar exista probe în dosar, precum şi ce soluţie a adoptat martorul cu privire la al patrulea inculpat, referitor la care nu erau suficiente probe, ci doar o declaraţie, însă martorul AAA. nu i-a putut da o copie, întrucât a soluţionat dosarul de mult timp şi i-a spus că lucrează peste el.

Declaraţia martorului CC. dată şi în apel ce se coroborează şi cu celelalte date de martor anterior evidenţiază pe lângă discuţia purtată cu inculpatul A. cu privire la existenţa rechizitoriului iniţial întocmit de martorul AAA. şi perceperea directă a existenţei acestuia chiar de la distanţă, existenţa dosarului în care se găsea rechizitoriul întocmit, aducerea la cunoştinţă că rechizitorul a fost întocmit de martorului AAA. şi inexistenţa probelor în dosar, ca urmare a afirmaţiilor inculpatului A., iar ca urmare a exprimării acordului cu privirea la repartizarea dosarului şi soluţionarea acestuia, asistarea directă la scoaterea rechizitoriului din dosar şi ruperea fizică a acestuia, aruncarea la coş, fără să fie distrus în tocătorul de hârtie infirmă declaraţiile inculpatului A. cu privire la ruperea unui draft de rechizitoriu aşa cum acesta a susţinut.

Înalta Curte nu poate avea în vedere declaraţiile inculpatului A. cu privire la existenţa unui mod de lucru special cu martorul AAA. şi la multiplele corecturi pe care le-a făcut pe actele de urmărire penală, întrucât nu există dispoziţii legale sau regulamentare cu privire la moduri de lucru diferite în cursul urmăririi penale, ci doar dispoziţiile care au caracter general obligatoriu în desfăşurarea urmăririi penale.

Mijloacele de probă cu privire la acte procedurale emise de către martorul Y. ce cuprindeau adnotări, precum şi cele care conţin măsuri procesuale luate de către inculpatul A. în alte cauze nu pot fi avute în vedere, ca urmare a caracterului lor extrajudiciar, ce nu poate fi extins în contextul dosarului nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înalta Curte consideră că susţinerea martorului CC. că a văzut scoaterea rechizitoriului iniţial din dosar şi ruperea lui fizică de către inculpatul A. este veridică, suficientă şi convingătoare cu privire la validitatea rechizitoriului emis de martorul AAA., pentru că numai un rechizitoriu valid, semnat este trimis împreună cu dosarul spre confirmare prim procurorului parchetului, în speţă, inculpatului A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, neavând relevanţă dacă existau şi numărul copiilor existente.

Acţiunile de scoatere din dosar a rechizitoriului şi distrugerea lui, prin rupere fizică de către inculpatul A. au avut loc numai în condiţiile exprimării acordului de soluţionare a dosarului de către martorul CC., ceea ce întăreşte că rechizitoriul iniţial emis de martorul AAA. exista şi respecta condiţiile legale.

De altfel, nu s-a dovedit din evidenţele parchetului existenţa soluţiei de infirmare a rechizitoriului iniţial întocmit de martorul AAA., întrucât la fila x din vol. 6 dosar de urmărire penală nu există menţiune în registru cu privire la vreo ordonanţă de infirmare a rechizitoriului, iar referitor la menţiunea olografă "5.07.2010 CC." cu semnătură indescifrabilă pe înscrisul aflat la fila x din vol. 5 dosar urmărire penale şi respectiv menţiunea "5.07.2010 CC. dosaru"de la fila x în vol. 6 dosar urmărire penală nu pot echivala cu repartizare legală a dosarului atâta timp cât sunt simple menţiuni, nemotivate cu privire la trecerea dosarului la alt procuror.

De altfel, nici declaraţiile martorei JJJJ. date în primă instanţă şi în apel, care conţin aspecte referitoare la circuitul dosarelor în cadrul parchetului, modul de semnare în condica procurorului şi predarea mai departe, locul de depozitare al dosarele, nesusţinând că ar fi existat o transmitere pe cale scurtă a dosarului nu confirmă menţiunile efectuate la fila x din vol. 6 dosar parchet. Afirmaţia martorei că nu a auzit ca inculpatul A. să fi distrus dosare nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Totodată, această susţinere chiar dacă ar fi fost reţinută nu infirmă împrejurarea distrugerii rechizitoriului întocmit de martorul AAA., de către inculpatul A., din declaraţia martorului CC., având în vedere tocmai modalitatea aleasă de inculpat.

În raport cu cele mai sus menţionate, instanţa de control judiciar constată că lipsa unei soluţii de infirmare a rechizitoriului întocmit de către procurorul AAA., precum şi dispoziţia motivată de trecere a dosarului de la un procuror la altul, respectiv repartizarea dosarului procurorului CC., de către inculpatul A., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea constituie încălcări ale dispoziţiilor art. 304 din C. proc. pen. (art. 220 din C. proc. pen. anterior) şi art. art. 64 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, referitoare la infirmarea soluţiilor şi trecerea lucrărilor repartizare altui procuror.

De asemenea, în ceea ce priveşte data comiterii infracţiunilor de care este acuzat inculpatul A. este aceea precizată în procedura de cameră preliminară în condiţiile arătate, mai sus respectiv vara anului 2010, în condiţiile perioadei iulie 2010- ianuarie 2011, în care inculpatul A. deţinea funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aşa încât adresa depusă la dosarul instanţei de apel de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cu privire la perioada de concediu a inculpatului, în anul 2010 (17 mai-18 mai 2010; 02 august-03 septembrie 2010; 26 octombrie 2010; 22 noiembrie-26 noiembrie 2010; 16 decembrie-17 decembrie 2010) aflată la fila x în vol. V dosarul Înaltei Curţi este irelevantă, întrucât fapta inculpatului A. a fost comisă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în raport cu desfăşurarea împrejurărilor faptice menţionate în perioada menţionată. De asemenea, nu s-ar putea susţine nici apărarea invocată de către apărătorul inculpatului A. că în raport cu data de luni 5 iulie 2010, discuţia purtată între martorulul CC. şi inculpat ar fi avut loc în perioada de week-end, întrucât este un argument deductiv fără suport probator.

În raport cu mijloacele de probă care au fost evaluate de către instanţa de control judiciar, în condiţiile arătate se susţine situaţia de fapt din actul de sesizare, aşa cum a fost precizat, în procedura de cameră preliminară, precum şi cu aspectele ce rezultă din materialul probator administrat astfel:

În perioada iulie 2010- ianuarie 2011, inculpatul A., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a distrus rechizitoriul întocmit de procurorul Y. în dosarul cu nr. x/P2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aşa încât le-a dat un ajutor făptuitorilor, respectiv învinuiţilor Z., AA. şi BB. în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală care era instrumentată în cursul urmăririi penale.

Procurorul Y. şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în perioada 1995-01.07.2010.

În perioada sus-menţionată, procurorul Y. a avut de soluţionat şi dosarul x/2008, care îi fusese repartizat, dosarul privind pe învinuiţii Z., AA. şi BB. şi fiind înaintat de lucrătorii de poliţie cu propunerea de trimitere în judecată.

În vara anului 2010, Y. a soluţionat dosarul x/2008 cu soluţie de trimitere în judecată (rechizitoriu), fiind apoi promovat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Ulterior, la solicitarea procurorului CC., Y. a discutat cu acesta pe marginea dosarului x/2008, redistribuit procurorului CC., ocazie cu care a constatat că în dosar nu se mai află rechizitoriul, nici vreo soluţie de infirmare care să justifice redistribuirea dosarului x/2008

De altfel, conform probelor existente la dosar, inculpatul A. a scos rechizitoriul întocmit de procurorul Y. pe care l-a rupt în faţa procurorului nou desemnat, ca urmare a acordului verbal exprimat de acesta cu privire la repartizarea dosarului, căruia, deşi nu i-a sugerat vreo soluţie, i-a spus că în dosarul în cauză s-a dispus rechizitoriu fără a exista probe.

La data de 31 ianuarie 2011, procurorul CC. a întocmit un nou act de sesizare al instanţei, dispunând punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor Z., AA. şi BB., rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, DD..

S-a considerat că abuzul exercitat de inculpatul A. prin ruperea rechizitoriului şi amânarea trimiterii în judecată a învinuiţilor se circumscrie unui ajutor pentru Z., AA. şi BB., chiar dacă, ulterior, procurorul CC. a dispus aceeaşi soluţie.

S-a constatat că prin ruperea rechizitoriului şi înlocuirea soluţiei de către inculpatul A., acesta a ales în acest caz să nu întocmească personal o soluţie alternativă, ci să dispună redistribuirea dosarului, fără a exista o dispoziţie motivată, în vreo modalitate prevăzută de C. proc. pen., neagrearea soluţiei dispuse de procurorul Y..

Legiuitorul a incriminat în conţinutul art. 297 alin. (1) din C. proc. pen. "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

Fapta inculpatului A., care în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010- ianuarie 2011, nu a dispus soluţia infirmării rechizitoriului emis de procurorul AAA. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ci l-a distrus fizic prin rupere după exprimarea acordului verbal al procurorului CC. de a soluţiona dosarul, ca urmare afirmaţiei făcute de către inculpat că la dosar nu există probe, precum şi dispunerea în mod nelegal a repartizării dosarului nr. x/2008 procurorului CC., fără a exista o dispoziţie motivată de repartizare în acest sens, cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (art. 220 din C. proc. pen. anterior), precum şi art. 64 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, referitoare la infirmarea soluţiilor şi trecerea lucrărilor repartizate altui procuror, respectiv prin neîndepliniarea actelor corespunzătoare atribuţiilor ce îi reveneau, afectând drepturile persoanelor care urmau să fie trimise în judecată, precum şi încrederea în modul de instrumentare al dosarului în cursul urmăririi penale, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a susţinut încălcarea şi a prevederilor art. 62 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, ceea ce nu se poate avea în vedere, întrucât norma invocată se referă la principiile legalităţii, imparţialităţii, controlului ierahic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii, iar exercitarea funcţiei de procuror are loc în conformitate cu legea, respectarea şi protejarea demnităţii umane, apărarea drepturilor persoanei, sunt dispoziţii ce au caracter general, pe care le au toţi procurorii, nefăcând obiectul unor atribuţii speciale ce decurg din funcţia efectivă, ce au fost în concret menţionate, în situaţia inculpatului, pe care, de altfel, inculpatul A. le-a încălcat, atunci când nu a dispus infirmarea actului de sesizare întocmit cu respectarea legii şi nici a repartizării dosarului altui procuror.

În conţinutul dispoziţiilor art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen. este reglementată infracţiunea de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, care prevede că "(1) Sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrare ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

În contextul cauzei, din materialul probator administrat a rezultat că fapta inculpatului A., care în calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010- ianuarie 2011 a distrus, prin rupere fizică a rechizitoriului întocmit iniţial legal, de către procurorul AAA. în dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, căruia îi fusese predat împreună cu dosarul spre confirmare, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Legiuitorul a reglementat în conţinutul art. 269 din C. pen., favorizarea făptuitorului, astfel:"(1)Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor. (3) Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte."

În reglementarea incriminării mai sus menţionate, s-a renunţat la prevederea expresă a lipsei existenţei unei înţelegeri dintre favorizator şi făptuitorul favorizat, stabilită înaintea sau în timpul comiterii faptei prevăzute de legea penală, fiind scoasă şi favorizarea reală, ca modalitate de comitere a favorizării infractorului, ajutorul dat pentru a asigura făptuitorului folosul sau produsul infracţiunii, dar destinaţia actului de favorizare, care este reprezentată de împiedicarea sau îngreunarea "cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate" are o arie de cuprindere mai largă comparativ cu cea din reglementarea anterioară, întrucât împiedicarea sau îngreunarea tragerii la răspundere penală semnifică sprijinul de orice fel dat făptuitorului pentru ca acesta să nu răspundă penal.

Aşadar, referitor la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, fapta inculpatului A., care în calitatea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010- ianuarie 2011 de a rupe rechizitoriul iniţial întocmit legal de către procurorul AAA., în lipsa unei soluţii de infirmare şi repartizarea fără nicio soluţie motivată a dosarului către procurorul CC. se circumscrie ajutorului dat făptuitorilor, respectiv învinuiţilor Z., AA. şi BB. în scopul îngreunării cercetărilor în cauza penală care era instrumentată în cursul urmăririi penale, neavând relevanţă că ulterior învinuiţii au fost trimişi în judecată printr-un alt rechizitoriu întocmit de procurorul CC., întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin modalitatea aleasă de inculpatul A. prin distrugerea rechizitoriului iniţial întocmit de procurorul AAA., fără să procedeze legal la soluţia de infirmare a acestuia şi repartizarea nemotivată a dosarului procurorului CC., s-a realizat ajutorul dat de către inculpat învinuiţilor, acesta constând tocmai distrugerea actului de sesizare şi nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege, fiind întrunită cerinţa ajutorului de orice fel, prevăzută de lege, ce a condus la îngreunarea cercetărilor, sub aspectul întârzierii desfăşurării umăririi penale pe o perioadă de timp până la trimiterea din nou în judecată a acestora, nemafiind necesară existenţa unui folos, în condiţiile normei mai sus menţionate, aşa încât pentru existenţa infracţiunii de favorizarea făptuitorului, neavând relavanţă trimiterea în judecată ulterioară a acestora.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că din materialul probator administrat şi evaluat în condiţiile mai sus menţionate rezultă vinovăţia inculpatului A. în săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a infracţiunii prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosaul penal nr. 7515/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apărările formulate de către avocaţii inculpatului A. cu privire la cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului în dosarul precizat, nu se susţin, faţă de considerentele expuse.

Înalta Curte în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina inculpatului A. şi pentru care a fost condamnat de prima instanţă, consideră că în condiţiile materialului administrat în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, s-a impus în baza art. 386 din C. proc. pen., admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi schimbată încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A., întrucât folosul vizează o sumă de bani, diferenţă de la un împrumut acordat de inculpatul A. persoanei vătămate D., respectiv a sumei de 7.700 RON şi nicidecum foloase nepatrimoniale.

În C. pen. în dispoziţiile art. 207 din C. pen. referitoare la şantaj se prevede că:

"(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se peepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos parimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."

Legiuitorul în conţinutul art. 207 din C. pen. a reconfigurat infracţiunea de şantaj în raport cu reglementarea din C. pen. anterior diferenţiind sub aspect sancţionator, fapta de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, de fapta de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.

De asemenea, noţiunea de constrângere utilizată în art. 207 din C. pen. are o sferă mai largă, întrucât priveşte, atât constrângerea fizică, cât şi constrângerea morală, incluzând, prin urmare, violenţa şi ameninţarea.

Principalul element distinctiv între dispoziţiile art. 207 alin. (1) din C. pen. şi dispoziţiile art. 194 alin. (1) din C. pen. anterior constă, în reglementarea separată în cuprinsul art. 207 alin. (1) din C. pen. a faptei de şantaj săvârşită în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial.

În ceea ce priveşte conţinutul unui folos nepatrimonial, de principiu acesta ar putea consta, în buna imagine publică sau alte aspecte de satisfacţie sau de umilire, acestea având legătură cu sentimente sau aspecte de inferioritate de ordin subiectiv ale unei persoane, neputând fi evaluabile în bani.

Aceeaşi diferenţiere în raport cu natura nepatrimonială sau patrimonială a folosului se regăseşte şi în dispoziţiile art. 207 alin. (2) din C. pen., care incriminează ameninţarea cu darea în vilag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul.

La articolul 207 alin. (3) din C. pen. legiuitorul a reglementat, ca variante agravate ale infracţiunii de şantaj, faptele prevăzute în alin. (1) şi (2), comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonail, pentru sine sau pentru altul.

Aşadar, potrivit art. 207 alin. (3) din C. pen., dacă fapta prevăzută în alin. (1) - constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva - a fost comisă în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Referitor la acţiunea de constrângere, aceasta trebuie să îndeplinească două condiţii: acţiunea de constrângere, pentru a fi considerată ca atare, trebuie să fie de natură a prilejui o stare de temere, sub stăpânirea căreia, persoana supusă acţiunii de constrângere nu mai poate reacţiona moralmente în sensul unei opuneri eficace la pretenţiile făptuitorului. Nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul săvârşirii sale, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere.

A doua condiţie care vizează acţiunea de constrângere ce trebuie îndeplinită constă în aceea că acţiunea trebuie efectuată în vederea obţinerii unei anumite comportări din partea celui constrâns (să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva). Astfel, victima este pusă în alternativa sau să reziste constrângerii şi să suporte eventual consecinţele neconvenabile la care se găseşte expusă prin această atitudine sau să consimtă la îndeplinirea a ceea ce pretinde făptuitorul prin acţiunea de constrângere. Prin "a da" ceva se înţelege un act de autodeposedare, îndeplinit de victimă sub imperiul constrângerii.

Prin "a face" ceva, se înţelege un act comisiv, efectuat de victimă sub presiunea constrângerii. Prin "a nu face" ceva se înţelege un act omisiv (de abţinere) de la ceea ce victima era îndreptăţită să facă, abţinere impusă prin acţiunea de constângere a făptuitorului. Prin "a suferi"ceva se înţelege un prejudiciu suportat de victimă ca urmare a constrângerii exercitate asupra sa. Între acţiunea de constrângere şi efectuarea actului cerut poate fi un raport de concomitenţă sau de succesiune în timp. Prin aducerea la îndeplinire a conduitei la care victima a fost constrânsă, făptuitorul dobândeşte un folos(avantaj) Acest folos capătă caracter nelegitim, datorită mijloacelor folosite în vederea realizării lui.

Urmarea imediată constă în faptul că acţiunea de constrângere insuflă o temere, care se produce independent de satisfacerea cererilor făptuitorului. Legătura de cauzalitate se realizează dacă între acţiunea de constrângere săvârşită de făptuitor şi starea de temere a victimei există o legătură de la cauză la efect. Cerinţa esenţială care potenţează intenţia directă sau intenţia directă este scopul dobândirii unui folos ilicit pentru sine sau pentru altul. O astfel de situaţie există când acţiunea de constrângere este efectuată în vederea realizării unei prestaţii întemeiată pe un drept, respectiv reclamarea unei creanţe, restituirea unui împrumut, o prestaţie la care victima este îndatorată.(Vintilă Dongoroz şi alţii, colectiv, Explicaţii teoretice ale C. pen. român, vol.

III, Partea specială, Editura Academiei, Buureşti, 1971, pag. 322-327).

În contextul cauzei de faţă, s-a reţinut în actul de sesizare ce a fost precizat cu privire la aceste acuzaţii, (urmare a încheierii dispuse de judecătorul de cameră preliminară, respectiv încheierea penală nr. 14/ C. pen./2015 din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2014 prin care au fost admise în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A., în sensul că în baza art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea rechizitoriului în ce priveşte descrierea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. la punctele 2,3, 4 şi 5 din actul de sesizare), că:

Între soţii (la acea vreme) A. şi Q. şi soţii D. şi DDDDDDDDDD. s-au stabilit relaţii de amiciţie, favorizate de faptul că, atât inculpatul A., cât şi Q. obişnuiau să meargă la spălătoria RRRR., fie cu autoturismele pe care le deţineau, fie pentru a spăla covoarele.

Relaţiile de amiciţie au fost consolidate şi de un împrumut de 80.000.000 RON vechi acordat de RRRR. inculpatului A., care acea nevoie de bani pentru a finaliza unele lucrări de construcţie efectuate la imobilul din comuna Haieu, judeţul Bihor. Suma împrumutată a fost restituită în totalitate, aşa cum declară şi partea vătămată D., care după un interval de timp, în cursul anului 2010, după ce a încercat să contracteze un împrumut bancar fără să reuşească, a solicitat suma de 200.000.000 RON vechi soţilor Popa, cu titlu de împrumut.

Inculpatul A. a acceptat să o împrumute pe partea vătămată D. cu suma de 197.000.000 RON vechi, iar la acordarea împrumutului nu s-a stabilit un termen de restituire a sumei care a făcut obiectul înţelegerii. Cu toate acestea, până în vara anului 2013, partea vătămată a restituit suma de 120.000.000 RON vechi inculpatului.

Sub motivul că partea vătămată întârzia stingerea datoriei, începând cu sfârşitul anului 2013, inculpatul A. a exercitat presiuni care au degenerat în ameninţări şi insulte la adresa lui D., căreia i se solicita să restituie diferenţa de bani.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statutul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statatul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

În concret, inculpatul A. a proferat ameninţări aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate D., a soţului acesteia, NNN., dar şi din datele obţinute în cursul supravegherii tehnice:

- "(…) - A.: -Da’ ştiu că nu mă mai suni! Na, uită-te! Eu o să-ţi trimit pe altcineva şi o să-ţi ia banii altcumva, atunci. Bine?

FFFFFF.: -Nu! Te rog, BBBBBBBBBB.!

A.:- Na,bine!

FFFFFF.: -Ai…(n.n.discuţia se înrerupe) (…)"

- " (…) Dl Popa era foarte furios şi a strigat la mine că dacă nu-i dăm toţi banii ne scoate din oraş, că ne "termină" şi că dacă ne-am dorit un duşman, acum îl avem(…)" - declaraţia lui NNN.,

- "(…) Nu ştii cu cine ai de-a face" şi "Nu îţi doresc să ai aşa un duşman ca mine" (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…)Nu mai îmi trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…) Te distrug." "Nu scapi tu de mine în viaţa asta", "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman". Toate acestea au fost însoţite de înjurături din cele mai urâte, fiind jignită fără nicio reţinere în prezenţa clienţilor(…)" - declaraţia lui D.;

- "(…) În toată această perioadă de timp am avut o serie de controale de la diferite instituţii ale Statului, fiind controlată aproape săptămânal şi îmi amintesc că, cu ocazia uneia dintre acţiunile de control, efectuate de Direcţia Generală Antifraudă, inspectorul mi-a spus "Aşa se întâmplă dacă ai prieteni".

Declar că în perioada următoare m-am întâlnit din nou cu A., ocazie cu care l-am întrebat dacă el este cel care îmi trimite controalele la firmă, la care acesta a replicat "Dacă ţi le trimit eu nu scapi aşa uşor (…)" - declaraţia lui D..

În declaraţia sa, inculpatul A. recunoaşte în mod implicit proferarea ameninţărilor:

- "(…) În cursul anului 2011 am divorţat de Q., ulterior aflând că RRRR. îi achită şi ei tranşe din împrumut, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă. Corespund realităţii faptul că de circa doi-trei ani de zile, la un interval de timp de circa două-trei săptămâni, mă deplasam la spălătoria auto a acesteia situată în Oradea, ocazie cu care îi solicitam restituirea banilor (…)";

- "(…) Nu îmi amintesc, dar este posibil, sub imperiul nervilor, ca în câteva rânduri să o fi înjurat sau să fi folosit cuvinte mai neortodoxe. Repet că nu îmi amintesc exact şi nu pot să dau exemple în acest sens." (…).

Este fără dubiu că inculpatul A. a exercitat presiuni concretizate în ameninţări, în scopul de a dobândi în mod injust folostul reprezentat de difernţa de bani nerestituită, în loc să recurgă la mijloacele legale de rezolvare a situaţiei.

De asemenea, este neîndoios că inculpatul A. a oferit acestor ameninţări un grad ridicat de periculozitate, prin permanenta invocare a calităţii sale.

Practic, recuperarea sumei de 7.700 RON a fost realizată, în afara ameninţărilor, injuriilor şi presiunilor descrise mai sus, şi prin trimitere şoferului cu maşina de serviciu a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu intenţia evidentă de a sublinia calitatea de procuror-şef a inculpatului în ochii părţii vătămate, dispreţul inculpatului faţă de prevederile legale prin punerea şoferului său în situaţii cel puţin stânjenitoare (acesta semna într-o agendă cu coperte albastre, emisă de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, la pagina 225, aparţinând părţii vătămate şi aflată la dosarul cauzei - pentru primirea tranşelor de bani rămase de restituit), dar şi prin "sensibilizarea" unor reprezentanţi ai autorităţilor publice. Astfel, deşi societatea condusă de partea vătămată D. (o spălătorie auto din Oradea) nu mai fusese controlată din anul 2008, în toiul ameninţărilor proferate de inculpat, a fost controlată de nouă ori în decurs de un an şi jumătate. Chiar dacă martorii audiaţi (lucrătorii care au efectuat controalele) susţin că au efectuat controale pur şi simplu - fiind evidentă dorinţa de a nu se autoincrimina "coincidenţa" nu poate exista într-o astfel de situaţie.

Deşi nu se pune în discuţie legitimitatea datoria pe are o avea de încasat, modul de comportare al inculpatului A., care a împrumutat suma de 197.000.000 RON părţii vătămate D. fără a încheia un contract de împrumut în acest sens, fără a solicitat garanţii şi fără să stabilească termenul-limită al datoriei sau persoanele care pot încasa tranşele de bani (reamintim că în anul 2011, soţii Popa au divorţat, astfel că tranşele de bani au fost încasate de Q., de A., dar şi de şoferul inculpatului), creionează profilul moral al inculpatului A., inspirat probabil de mediul interlop frecventat, precum şi de legăturile solide pe care acesta le deţinea în această zonă socială.

Audiate de către organele de urmărire penală, partea vătămată şi soţul acesteia au descris în amănunt desfăşurarea evenimentelor, relatând şi teroarea psihică generală de ameninţările şi celelalte acţiuni ale inculpatului.

Din considerentele sentinţei atacate, în procesul de analiză la mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă, (filele x în vol. XII dosar primă instanţă, rezultă că este vorba de o diferenţă la suma de bani împrumutată, aşa că folosul este de natură patrimonială.

Totodată, din readministrarea mijloacelor de probă în faţa instanţei de apel, cu privire la această acuzaţie adusă inculpatului A., respectiv audierea în şedinţă publică a convorbirilor telefonice conţinute de fişierele menţionate în încheierea de şedinţă din 11 octombrie 2018, după vizualizarea acestora, fără să există obiecţiuni din partea apărării şi a reprezentantului parchetului, cărora le corespund notele de redare a convorbirilor aflate la filele x în vol. 8 dosar parchet, respectiv pct. 14, 15, 16, 17; pct. 23, 24, 25, 26; 30, 31,32; 35, 36, 37, 38 39, reaudierea persoanei vătămate D., a martorului GGG., audierea martorului OOOOO. se fac referiri la suma de bani de restituit din împrumutul acordat de inculpatul A. persoanei vătămate D..

În continuare, instanţa de control consideră necesar a expune conţinutul declaraţiilor persoanei vătămate D., martorului NNN., martorului GGG., OOOOO. în cursul procesului penal, inclusiv în apel pentru a releva natura folosului patrimonial, astfel:

Persoana vătămată D. audiată în calitate de martoră în cursul urmăririi penale, calitate eronată, dar fără a produce vreo vătămare asupra drepturilor sale sau ale inculpatului A., în condiţiile în care nu s-a invocat în procedura de cameră preliminară, la data de 2 octombrie 2014, declaraţie aflată la filele x în vol. III, dosar parchet aceasta a arătat că"În cursul anului 2009 a fost înfiinţată firma S.C. EEEEE. S.R.L., având sesiul în Mun. Oradea, str. x. Firma are ca obiect exclusiv de activitate spălătorie auto, iar de la înfiinţare şi până în prezent soţul meu, NNN., dar şi eu am deţinut pe rând calitatea de administrator.

De aproximativ 3 luni de zile din pricina unor probleme de sănătate am preluat calitatea de director general, soţul meu rămânând administrator. Pe A. şi pe soţia acestuia, Q. i-am cunoscut în urmă cu aproximativ 10 ani, în calitate de clienţi, aceştia venind la spălătorie ca oricare altă persoană cu autoturismul sau cu covoarele. Ştiam despre A. că este procuror, aşa cum ulterior am aflat că este prim-procuror. Îmi amintesc că în urmă cu aproximativ 4 ani, i-am împrumutat pe soţii Popa cu suma de aproximativ 80 milioane RON vechi, aceştia spunându-mi că au absolută nevoie de bani pentru lucrările pe care le efectuau la casa de construcţie din localitatea Haieu.

După o perioadă aceştia mi-au restituit întreaga sumă de bani. Având probleme financiare am încercat să obţin un credit, astfel că am fost la mai mult bănci, inclusiv la PPPPPPP., unde director era doamna Q., însă, întrucât nu îndeplineam condiţiile cerute nu am reuşit contractarea unui credit. Astfel, fiind într-o situaţie financiară grea şi neavând la cine să apelez m-am gândiat să cer ajutorul familiei Popa în considerarea faptului că şi eu i-am ajutat pe aceştia cu o sumă de bani împrumut când au avut nevoie.

Am abordat-o pe Q., care în prima fază mi-a spus că nu dispune de bani astfel încât să poată să mă împrumute, după care la o scurtă perioadă de timp am fost contactată de doamna Popa, care mi-a spus că a discutat cu soţul său şi că au hotărât să îmi dea împrumutul de care aveam nevoie. Precizez că era vorba de împrumutul sumei de 200 milioane RON vechi. Am primit banii în trei tranşe de la Q. la interval de câteva zile, în total primind suma de 197 milioane RON vechi. Nu am stabilit termen de restituire a împrumutului şi nu am discutat cu privire la perceperea vreunei dobânzi şi nici nu am făcut vreun contract scris.

Din această sumă de bani am restituit periodic, în măsura posibilităţilor, direct doamnei Q., până în vara anului 2013, suma totală de aproximativ 120 milioanei RON vechi. La sfârşitul anului 2013, am fost căutată la sediul firmei din Oradea de A., care m-a abordat în legătură cu restituirea împrumutului acordat anterior. I-am comunicat acestuia că am restituit o mare parte din banii împrumutaţi soţiei sale, la care A. s-a enervat foarte tare, reproşându-mi acest lucru şi ameninţându-mă într-un mod foarte urât:

"Nu ştii cu cine ai de-a face" şi "Nu îţi doresc să aşa un duşman ca mine."L-am întrebat atunci dacă statutul de procuror pe care îl are şi fişa postului îi permite să se comporte într-o aşa manieră şi să mă ameninţe în mod direct, la care acesta a părăsit biroul adresându-mi injurii. Din câte îmi amintesc, a doua zi, acesta m-a sunt pe telefon şi mi-a spus "Nu mai îmi trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă". Precizez că A. cu ocazia acestei întâlniri, a sunat-o pe telefonul mobil pe soţia sa şi s-a certat cu aceasta, reproşându-i că a primit banii de la mine în loc ca banii să-i fie restituiţi lui personal.

De asemenea, menţionez că în perioada respectivă cei doi soţi erau divorţaţi de o scurtă perioadă de timp. Precizez că i-am propus lui A. să-i restitui diferenţa de împrumut, în mod eşalonat, însă acesta nu a acceptat propunerea sub nicio formă, cerându-mi să-i dau întreaga sumă de bani. Legat de acest aspect îmi amintesc că la una dintre întâlniri i-am oferit acestuia suma de 3.000 RON (RON), acesta însă a refuzat să primescă banii, spunând că "Îmi bat joc de el". După 3, 4 zile de la discuţia telefonică menţionată mai sus, acesta a revenit, neanunţat, la spălătorie, însoţit de şoferul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi cu maşina instituţiei ocazie cu care mi-a comunicat că ar fi de acord să-i restitui banii în mod eşalonat, respectiv câte 500 RON în zilele de luni, miercuri şi vineri ale fiecărei săptămâni.

Am acceptat propunerea, astfel că am început să restitui diferenţa de bani datorată. De regulă tranşele de bani i le dădeam la termenele stabilit şoferului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care mi-a cerut să semnez de fiecare dată pe o evidenţă a sa. În această perioadă, într-o săptămână, fără să îmi mai amintesc perioada exactă, însă undeva în primăvara-vara anului 2014, nu am reuşit să achit o tranşă de bani, astfel că am fost contactată de A., atât telefonic, cât şi la sediul spălătoriei unde a venit personal să se întâlnescă cu mine, ocazie cu care m-a ameninţat după cum urmează:"Te distrug", "Nu scapi tu de mine în viaţa asta"; "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman".

Toate acestea au fost însoţite de înjurături din cele mai urâte, fiind jignită fără nicio reţinere în prezenţa clienţilor. În această perioadă de timp am avut o serie de controale de la diferite instituţii ale Statului, fiind controlată aproape săptămânal şi îmi amintesc că, cu ocazia uneia dintre acţiunile de control, efectuate de Direcţia generală Antifraudă, inspectorul mi-a spus "Aşa se întâmplă dacă ai prieteni". Declar că în perioada următoare m-am întâlnit din nou cu A., ocazie cu care l-am întrebat dacă el este cel care îmi trimite controalele la firmă, la care acesta a replicat "Dacă ţi le trimit eu nu scapi aşa uşor".

Declar că ameninţările proferate de către prim-procurorul A. mi-au provocat o stare de teamă şi nelinişte, în contextul în care ştiam că acesta este prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, având influenţă asupra instituţiilor de control din judeţ, toate acestea în condiţiile în care controalele la firma administrată de mine erau aproape săptămânale. Ţin să precizez că era vorba de un stres major în ceea ce mă priveşte, întrucât dacă eşi pândit şi ţi se poate detecta inclusiv o abatere minoră de care nu eşti vinovat şi care te poate expune la sancţiuni pecuniare importante, mai cu seamă pe fondul unei situaţii financiare nu foarte bună, este după cum arătam suficient pentru a crea o stare foarte puternică de teamă.

Starea de teamă mi-a fost amplificată de o afirmaţei pe care A. a făcut-o la una dintre întâlniri, respectiv:

"Te monitorizez de o săptămână şi ştiu exact câte maşini speli". Această ameninţare a lui A. mi-a creat o puternică stare de temere, deoarece unul dintre clienţii de la spălătorie mi-a relatat o întâmplare pe care a avut-o cu A., respectiv, pe fondul unor neînţelegeri cu acesta, A. s-a deplasat personal la magazinul acestuia, de unde a cumpărat o gumă de mestecat, fără a primi bon fiscal de la vânzător. Acesta a sunat pe loc pe cineva din cadrul Gărzii Financiare Bihor comunicând că nu a primit bon fiscal, astfel că a fost sancţionat contravenţional. Persoana respectivă mi-a atras atenţia, cu ocazia discuţiei purtate cu mine "că nu este bine să mă pun cu acest om". În prezent mai datorez numitului A. suma de 1.000 RON (RON). Nu mă aflu în relaţii de duşmănie cu A., însă consider că acesta a avut o conduită inadecvată având în vedere funcţia deţinută. Solicit ca organele de urmărire penală să ia măsurile legale în acest caz, în sensul tragerii la răspundere penală."

Persoana vătămată D. a fost audiată în primă instanţă la 26 aprilie 2016, declaraţie aflată, la filele x în vol. I dosar primă instanţă în care a arătat că"Îmi menţin declaraţia dată în cursul urmăririi penale. Cunosc pe soţii Popa de aproximativ 10 ani, întrucât aceştia au fost clienţi ai spălătoriei de maşini pe care o deţin. Menţionez că nu am fost prieteni, existând doar o relaţie normală cu un client, întrucât aceştia când vin la spălătorie ne ocupăm de ei. Aceştia veneau separta, de circa 2 ori pe lună pentru a spăla maşina, dl.

A. deţinând o maşină marca x, iar d-na Q. o maşină mai mică, albastră, cred că marca x. Până se spăla maşina, am discutat de obicei despre problema edificării unei case, întrucât şi noi am făcut o casă şi ştiam care sunt greutăţile cu această activitate. Prima dată dl. A. mi-a solicitat un împrumut de aproximativ 7.000 RON, dar din greşeală au fost scoşi din bancomat 8.000 RON, bani care mi-au fost ulterior restituiţi de doamna Q.. Menţionez că am solicitat numitei Q. un împrumut de 20.000 RON şi dânsa mi-a dat 19.500 RON, bani care urmau să fie destinaţi pentru modernizarea spălătoriei pe care o deţineam.

Menţionez că am stabilit un termen scadent pentru înapoierea sumei totale, însă am convenit cu numita Q. să fie remise sume de bani în tranşe din încasările de la spălătoria auto, iar termenul de restituire a fost depăşit. Când s-a ajuns la scadenţa sumei de aproximativ 7.000 RON, doamna Q. a solicitat să fie întocmit un înscris sub semnătură privată, care a fost întocmit la locul de muncă al doamnei Q., iar în înscris s-a arătat suma care a rămas restantă. După această chestiune, când a mai rămas de restituit aproximativ jumătate din suma arătată mai sus, a venit inc.

A. spunându-mi că dânsului să-i fie plătiţi banii şi nu doameni Q., însă dânsa a susţinut în continuare că ea este persoana căreia trebuie plătiţi banii, întrucât banii respectiv provind din credit. Din momentul în care am arătat, dl. A. venea săptămânal la spălătoria de maşini şi-mi dădea termene de plată, solicitând iniţial să fie plătită toată suma, aproximativ 3.500 RON, iar ulterior cât se poate din încasări, trimiţând şoferul după bani. Dl. A. când a venit la spălătorie spunea să nu mă pun cu dânsul că o să-mi închidă firma, că o să vină acasă să-mi ia mobila, frigiderul, că o să-mi facă copiii de râs, aceste afirmaţii făcându-le de mai multe ori.

Inculpatul A. mi-a spus că mă va monitoriza, că mă va muta şi că are prieteni sus-puşi, că este o persoană publică, fiind credibil ceea ce mi-a spus întrucât de fiecare dată când vedeam o maşină albastră la intrarea spălătoriei credeam că este cineva în control, iar cele spuse de el le-am luat în serios, crezând că aceste lucruri se pot întâmpla. Spălătoria de maşini se află în Oradea, pe str. x cel Mare, în apropierea gării CFR şi a fost deschisă de puţin timp, iar după aceste ameninţări, la circa o lună de zile, am avut toate controalele posibile, de la Finanţe, ITM, Protecţia Consumatorului, Apele Române.

Oficial aceste controale se datorau unei reclamaţii făcută de o terţă persoană pe problematica avarierii maşinii, că s-a dus vopseaua de pe o porţiune de pe maşină. Ca urmare a acestor controale însă nu am primit niciun fel de sancţiune. Menţionez că, urmare a acţiunilor numitului A., m-am simţit şantajată, aşa cum se susţine în actul de sesizare a instanţei, acest lucru apreciind că ar subzista datorită ameninţărilor repetate. Menţionez că atunci când a spus că-mi va face de râs copiii, nu mi-a explicat în ce fel va face acest lucru.

Menţionez că am achitat în final toată suma, în principal numitului A., iar un rest de 1.000 RON doamnei Q.. După achitarea integrală a sumei, dânşii nu au mai trecut pe la spălătorie. Menţionez că cei de la DNA mi-au făcut percheziţie domiciliară tot în legătură cu dosarul numitului A. şi ulterior am dat declaraţii cu privire la aceste elemente. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Când vi s-a solicitat să daţi declaraţie cu privire la inculpatul A. şi când vi s-a efectuat percheziţia domiciliară. Răspuns: În aceeaşi zi cînd s-a efectuat percheziţia domiciliară la inc.

A.. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Când aţi primit suma de 20.000 RON de la numita Q.? Rădspuns: Nu ştiu exact. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Câte spălătorii aţi deţinut la data respectivă (puncte de lucru)? Răspuns: Una. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă aţi deţinut şi alte spălătorii? Răspuns: Am avut tot timpul o singură spălătorie, sau manuală sau automată. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Ce vârstă şi ce profesie au copiii dvs.? Răspuns: Unul are vârsta de 31 ani, iar celălat de 33 ani, un copil fiind poliţist, iar celălalt se ocupă de spălătoria de maşini.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Când aţi cesionat părţile sociale ale firmei care deţine spălătoria manuală? Răspuns: Nu am cesionat firma, ci fiul meu singur a achiziţionat toate bunurile necesare funcţionării acelei spălătorii. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Aţi discutat despre situaţia creată cu cei doi băieţi şi dacă s-a căutat o soluţie de depăşire a situaţiei? Răspuns: Cei doi băieţi cunoşteau problemele ivite dar nu puteau ajuta financiar rezolvarea situaţiei. Mai arăt faptul că, dacă numitul A. accepta ca plăţile să se efectueze în funcţie de veniturile încasate la spălătorie, nu se ajungea la această situaţie.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă aţi cerut fiului dvs. poliţist un ajutor faţă de aceste ameninţări?" Răspuns: Nu, întrucât doream să plătesc datoria şi "să scap de domnul A.", nu doream să fac nicio plângere şi nicio reclamaţie faţă de domnul A.. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă a fost o persoană de sex feminin cu A. prin intermediul căreia să se stingă datoria în rate? Răspuns: A fost o doamnă, TTTTTTTTT., împreună cu numitul A., discutându-se problema faptului că doamna respectivă să ia încasările zilnice, eu nefiind de acord cu o asemenea modalitate de stingere a datoriilor, iar după un scandal am ajuns la înţelegerea ca şoferul domnului A. să vină să ridice periodic sumele de bani din încasări.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Câte controale aţi avut în anul 2014? Răspuns: Am avut controale de la ITM, ANAF, Mediu, Apele Române şi Protecţia Consumatorului, aceste controale venind după scandalurile existente cu dl. A.. Întrebare pusă de inculpatul A.: Când aţi remis suma de 1.000 RON? Răspuns: După reţinerea numitului A.."

Persoana vătămată D. a fost audiată şi de instanţa de apel la 21 noiembrie 2019, declaraţia aflată la fila x în vol. V dosarul Înaltei Curţi în care a precizat "Menţin declaraţiile date la parchet, la data de 02 octombrie 2014, în calitate de martor şi declaraţia de persoană vătămată de la 26 aprilie 2016, de la Curtea de Apel Timişoara în care am spus adevărul. Nu am alte specte suplimentae de precizat faţă de cele menţionate. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat A.: Să precizeze persoana vătămată aspecte legate de împrejurările privind relaţia cu inculpatul A., împrejurările efective în care a avut loc împrumutul, dacă s-a restituit şi în ce au constat ameninţările relatate de persoana vătămată? Răspuns: Menţionez că toate aspectele care mi se solicită de către apărătorul inculpatului sunt trecute toate în conţinutul declaraţiilor date recând destul de mult timp de la momentul când le-am relatat şi nu mai am nimic de precizat. Care sunt ameninţările efective care au fost adresate persoanei vătămate şi în ce modalitate? Răspuns: Da, am fost ameninţată, au fost mai multe aspecte care sunt arătate în declaraţie. Precizez că m-am întâlnit de mai multe ori cu inculpatul şi am fost ameninţată în discuţiile purtate, verbal, în sensul că "nu mai avem loc de el în oraş" şi nu îmi aduc aminte la acest moment în mod concret aceste ameninţări. Dacă ameninţările au avut loc şi telefonic? Răspuns: Da, în sensul că "dacă nu îi dau banii o să am de-a face cu el pentru că este persoană publică".Dacă persoana vătămată recunoaşte afirmaţia "prostul lui BBBBBBBBBB." şi la cine se referea? Răspuns: Nu ştiu, nu are legătură cu inculpatul. Întrebări formulate de Reprezentantul Ministerului Public. Dacă persoana vătămată cunoştea cu ce se ocupa efectiv inculpatul? Răspuns: Da, era prim procuror. Dacă discuţiile purtate cu inculpatul i-au produs persoanei vătămate stare de temere? Răspuns: În acel moment da, o frică, în sensul că s-ar putea materializa în controale. Dacă persoana vătămată poate să menţioneze de câte ori a fost controlată firma acesteia, de la momentul înfiinţării şi până la incidentul avut cu inculpatul? Răspuns: Nu mai ştiu, nu îmi aduc aminte."

În declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 2 octombrie 2014, martorul NNN., aflată la filele287-290 în vol. 3 dosar parchet, acesa a arătat că "Sunt căsătorit cu D., căreia cunoscuţii îi spun "FFFFFF." împreună cu care am o afacere constând într-o spălătorie auto amplasată pe bd. x cel Mare din Oradea. Fiul nostru NNN. are şi el o altă spălătorie auto, care funcţionează tot pe bd. x cel Mare, vis-a-vis de prima spălătorie. L-am cunoscut pe dl. procuror A., cu mulţi ani în urmă, acesta fiind clientul spălătoriei noastre.

În timp, am stabilit o relaţie apropiată cu A. şi cu soţia lui Q. (de care între timp a divorţat), astfel încât la un moment dat, prin 2010 dacă reţin bine, aceasta ne-a cerut nişte bani împrumut, spunând că au nevoie (ea şi soţul ei) de bani pentru că îşi construiesc casă lângă Băile 1 Mai. Având disponibilă o sumă de bani, i-am dat - în mod direct - dlui A. vreo 13.000 RON, care ne-au fost restituiţi în timp. Tot în anul 2010, am început şi noi (eu şi soţia mea) să ne construim casa din Paleu nr. 111/C (actualmente Paleu, str. x) şi, cum nu ne ajungeau banii, am discutat cu soţia mea să cerem împrumut de la soţii A.

şi Q., pentru că şi noi i-am ajutat când au avut nevoie. Soţia mea a discutat cu dna Q. şi i-a cerut bani împrumut, dar aceasta ne-a refuzat. Câteva zile mai târziu, soţia mea fost sunată de dna Q., care i-a spus că a vorbit cu soţul ei şi că acesta a fost de acord să ne împrumute cu bani. Ulterior acestei discuţii, am primit de la dna Q. suma totală de 19.700 RON, în rei tranşe. Banii au fost preluaţi de soţia mea, iar împrumutul a fost consemnat într-un document, întocmit într-un singur exemplar, care a rămas la dna Q..

Împrumutul a fost acordat pe un termen nelimitat şi fără dobândă. Pe măsura posibilităţilor, le-am restituit soţilor A. şi Q. mai multe tranşe în contul împrumutului pe care ni l-au acordat, toate aceste plăţi fiind menţionate de soţia mea în nişte agende. În anul 2011, soţii A. şi Q. au divorţat, iar după divorţ am fost anunţaţi de dl. A. să nu-i mai dăm niciun ban fostei sale soţii, fiindcă banii sunt ai lui. Din momentul respectiv, banii i-am plătit fie direct dlui A., fie şoferului său de la serviciu. Ca măsuri de siguranţă, la un moment dat soţia mea a început săţ-i ceară şoferului dlui A. să semneze de primirea banilor, pentru ca nu cumva acesta să nu mai recunoască că i-am dat.

De prin vara acestui an, atât eu, cât şi soţia mea am început să fim ameninţaţi de dl. A., care era nemulţumit că nu i-am restituit integral împrumutul pe care ni l-a acordat, afirmând că el a luat credit de la bancă, pentru a ne da bani, iar noi i-am restituit în sume foarte mici astfel încât nu se poate folosi de ei. Personal, am fost ameninţat de dl A., undeva pe la începutul lunii septembrie 2014, în timp ce eram la spălătoria mea. Dl. Popa era foarte furios şi a strigat la mine că dacă nu-i dăm toţi banii ne scoate din oraş, că ne "termină" şi că dacă ne-am dorit un duşman, acum îl avem.

Având în vedere funcţia de prim procuror al parchetului judeţean pe care o ocupă dl. A., ameninţările acestuia m-au speriat, dar nu am ştiut la ce instituţie să ne adresăm. În ziua următoare acelei discuţii am pregătit suma de 1.000 RON pentru a-i restitui dlui A., dar acestuia nu i-a mai răspuns la telefon soţiei mele. Întrucât nu am putut lua legătura cu dl. A., după câteva zile de încercări nereuşite soţia mea a sunat-o pe dna Q. şi i-a spus că îi mai datorăm soţului ei suma de 1.000 RON şi că acesta nu mai răspunde la telefon, astfel că am vrea să-i dăm ei banii.

Iniţial, dna Q. a acceptat, cu încântare chiar, să-i dăm ei banii (spunând că fostul ei soţ nu-i plăteşte pensie alimentară pentru copil), dar apoi nu ne-a mai răspuns nici ea la telefon. Înainte de discuţia la care am făcut referire mai sus, ştiu că dl. A. a avut mai multe discuţii telefonice cu soţia mea, ameninţând-o şi pe ea. Pe la începutul verii, dl. A. a ameninţat-o telefonic pe soţia mea, după care a devenit extrem de precatu, discuţiile telefonice cu el fiind foarte scurte. Dintre clienţii spălătoriei mele, declar l-am auzit pe ZZ. că a plătit pentru dl.

A. suma de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea mobilei de bucătărie, iar acesta nu l-a ajutat cu absolut nimic atunci când a avut nevoie. Precizez că din câte ştiu ZZ. a fost implicat într-un dosar de evaziune fiscală împreună cu Govoreanu Ion…"

Acelaşi martor NNN. în declaraţia dată în faţa primei instanţă la 28 februarie 2017, aflată la filele x în vol. VII dosar primă instanţă a menţionat că " Arăt că nu sunt în relaţii de duşmănie cu inculpatul A.. Persoana vătămată D. este soţia mea şi am doi băieţi, NNN. şi PPPPP.. Arăt că eu şi cu soţia mea avem o spălătorie autor, care este situată în Oradea, str. x, S.C. EEEEE. S.R.L., iar băiatul nostru, NNN. are o altă spălătorie situată în Oradea, str. x, S.C. RRRRR. S.R.L.. L-am cunoscut pe numitul A. cu mulţi ani în urmă, acum 15-16 ani, întrucât a fost clientul spălătoriei noastre, relaţia noastră fiind una normală, fiind cunoştinţe. Arăt că până în anul 2010, fosta soţie a inculpatului A., numita Q., ne-a solicitat un împrumut în valoare de 116 milioane RON vechi, întrucât dânsa se ocupa de construcţia casei, sumă care a fost împrumutată de noi, împrumut care a fost restituit integral, fără dobândă, într-un termen destul de scurt, suma fiind returnată într-o singură tranşă.

Arăt că banii au fost înmânaţi şoferului de la parchet de soţia mea, eu nefiind prezent, cunoscând acest aspect din spusele soţiei mele. Arăt că nu au fost încheiate documente cu privire la acest împrumut şi nu au fost stabilite termene. Arăt că anterior anului 2010 am început construcţia unei case în localitatea Paleu şi având în vedere că resursele noastre financiare nu ne-au mai permis finalizarea lucrării, ne-am gândit să luăm un împrumut de la persoane la care la rândul nostru am acordat un împrumut anterior, soţia mea contactându-l pe numitul A.

în acest sens, acesta sunând pe fosta sa soţie, care lucra la bancă, cu privire la acest aspect, ea fiind de acord şi a acordat împrumutul solicitat. Nu pot să precizez exact suma, aceasta fiind destul de mare, existând consemnări cu privire la cuantumul sumei, suma fiind în RON, nu s-au stabilit termene de rambursare, nu s-au solicitqt dobânzi şi nu s-au încheiat acte în acest sens. Arăt că soţia mea s-a dus la locul de muncă al fostei soţii a inculpatului A., la bancă, de unde a preluat suma de bani respectivă. Arăt că nu s-a întocmit nicio hârtie.

Arăt că perioada de rambursare a acestui împrumut s-a întins pe o durată destul de lungă, banii fiind restituiţi în tranşe, iniţial banii au fost înmânaţi fostei soţii a inculpatului A., însă după ce au intervenit între ei discuţii, certuri, numitul A. a spus ca banii să-i fie înmânaţi acestuia, solicitând ca banii să fie plătiţi sau lui sau şoferului de la parchet. Arăt că după ce A. ne-a spus să nu-i mai dăm banii lui Q., tranşele au fost înmânate şoferului de la parchet care a fost pus să semneze pe un înscris de primirea sumelor de bani, întrucât numitul A. nu venea pentru preluarea tranşelor de bani, ci pentru "a ne freca ridichea", a face ameninţări de pe poziţia de persoană publică, în vederea restituirii ultimei tranşe de 700 RON.

Arăt că de vreo 2-3 ori numitul A. a fost la firmă şi ne-a ameninţat că ne va scoate afară din oraş, că ne va desfiinţa, întrucât el este persoană publică, aceste ameninţări pe mine personal nu m-au afectat, nu m-au făcut să mă simt în nesiguranţă, însă soţia mea a fost afectată într-o măsură mai mare. Regret că, cu acea ocazie nu au asistat mai mulţi martori pentru a vedea aceste chestiuni, pentru a fi valorificate aceste probe. Arăt că dânsul a dat mai multe telefonae, discutând cu soţia mea de obicei, iar cu ocazia acestor discuţii telefonice au fost reiterate aceleaşi aspecte.

Inculpatul a venit într-o după-masă cu o femei, pe care nu o cunosc, dar nu se află în sală, a solicitat ca banii să fie înmânaţi doamnei, dar soţia mea nu a fost de acord cu acest lucru, întrucât nu o cunoştea, iar această persoană s-a scandalizat şi a spus că va veni şi va lua banii din casierie, iar cu acea ocazie nu au mai fost înmânaţi bani lui A.. Ultima tranşă de 700 RON a fost înmânată fostei soţii a numitului A., Q., nu mai pot să precizez exact data. Arăt că agenda în care am trecut sumele de bani restituite a fost ridicată de organele de anchetă ale DNA.

Numitul A. ne-a mai spus că va trimite controale, fără a preciza de la ce instituţii, şi că ne va desfiinţa. Arăt că am avut multe controale de la diverse instituţii, respectiv Finanţe, ITM, Apele Române, Protecţia Consumatorului. Am avut în 6 luni de zile mai multe controale decât în 10 luni de activitate, Nu au fost găsite nereguli şi nu au fost aplicate sancţiuni. Arăt că soţia mea s-a simţit ameninţtă de spusele lui A., cu atât mai mult cu cât aceasta are hipertensiune arterială şi suferă cu inima. După restituirea ultimei tranşe de 700 RON fostei soţii a inculpatului, nu au mai existat niciun fel de relaţii între noi.

Am pomenit în declaraţia mea de numitul ZZ., care a avut probleme cu justiţia, iar acesta a pomenit de numiul A. că nu l-a ajutat cu nimic şi că a trimis dosarul la DNA. Întrebare pusă de procuror: Vă amintiţi cu ce maşini venea la spălat inculpatul A. şi fosta soţie a acestuia? Răspuns: Arăt că maşinile aduse la spălat de numitul A. au fost prima dată x, apoi un x, după aceea un x. Întrebare pusă de procuror: Dacă fosta soţia a numitului A. nu a fost de acord cu împrumutul acordat? Răspuns: Da, în prima fază nu a fost de acord cu împrumutul, însă numitul A. a dat un telefon soţiei, iar în urma acestui telefon a fost de acord în final cu împrumutul, toate aceste aspecte cunoscându-le de la soţia mea, întrucât nu am fost de faţă nici la discuţie şi nici cînd au fost daţi banii.

Întrebare pusă de procuror? Dacă există un document cu privire la împrumutul acordat nouă de către soţii Popa? Răspuns: Eu nu am cunoştinţă de un asemenea document. Întrebare pusă de procuror: Dacă în ameninţările lui A., acesta a ameninţat şi copiii dvs.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de procuror: Ce înţelegeţi dvs. prin comportament precaut al inc. A., după ce acesta ar fi ameninţat-o telefonic pe soţia dvs.? Răspuns: Arăt că după ce scnadalul a luat amploare, numitul A. făcând aceste presiuni pentru suma de 700 RON, după aceea nu a mai vorbit la telefon, nu a mai trecut pe la spălătorie şi nici nu ne-a mai ameninţat la telefon, comportându-se ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă, în afara relaţiei vechi cu inc. A., aţi întreţinut relaţii apropiate cu chestorul de poliţie OOOOO., şi care era natura relaţiei dintre inculpatul A., OOOOO. şi dvs.? Răspuns: Arăt că chestorul de poliţie OOOOO. este naşul băiatului meu, PPPPP. şi naşul de cununie al inculpatului A.. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă fiul dvs. Horia este angajat în cadrul MI şi dacă este ofiţer de poliţie? Răspuns: Da. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă în agenda ridicată de DNA au fost evidenţiate doar aspectele legate de împrumutul acordat, sau au fost consemnate şi date cu privire la activitatea firmei, venituri şi cheltuieli? Răspuns:

Au fost consemnat doar aspecte legate de împrumutul acordat de către numitul A.. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă v-aţi consultat cu chestorul OOOOO. au cu băiatul dvs. ofiţer de poliţie, în legătură cu relaţia tensionată existentă între dvs. şi inculpatul A.? Răspuns: Nu, întrucât eu nu mă înţeleg cu chestorul OOOOO. iar dacă băiatul nu era poliţist, iar numitul A. nu era procuror, îi rupeam gâtul pentru ce i-a făcut nevestei mele. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: V-a fost vreodată teamă de numitul A.? Răspuns:

Ca persoană fizică nu, ca persoană publică, da. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Aţi purtat vreo discuţie cu organele de control şi acestea v-au comunicat informaţii care să lege aceste controale de numitul A.? Răspuns: Nu se pot afla aceste lucruri în mod oficial, ci numia în cazul în care persoana respectivă are prieteni la aceste organe. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza dacă aţi solicitat rmbursări de TVA pe perioada 2013-2015 şi consecutiv s-au efectuat controale pentru verificarea acestor cereri şi dacă s-a diminuat suma solicitată? Răspuns:

Am solicitat rambursarea de TVA, s-a efectuat controlul aferent pe această problemă, însă nu am primit niciun ban întrucât s-au efectuat compensări cu datoriile către stat. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Puteţi preciza de ce s-şa ajuns în situaţia de dificultate a rambursării sumei de bani către familia Popa? Răspuns: Din cauza încasărilor scăzute, neavând resurse financiare pentru restituirea împrumutului. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă a existat o discuţie aprinsă în septembrie 2014 în faţa numiţilor YYYYY.

şi UUUUUUUUU., cu privire la existenţa unui dosar la DNA al lui A.? Răspuns: Nu a existat o asemnea discuţie. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Nu vă menţineţi declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală cu privire la această chestiune? Răspuns: Nu cunosc că aş fi declarat în acest fel în faţa procurorului. Întrebare pusă de avocatul YYYYY.: De cine aţi fost audiat la DNA? Răspuns: Domnul LLLLL.. Întrebare pusă de avocatul YYYYY.: Cine a audiat-o pe soţia dvs.? Răspuns: Nu ştiu. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.:

Aţi fost audiaţi deodată, în aceeaşi încăpere, de aceeaşi persoană, dvs. şi soţia dvs.? Răspuns: am fost audiaţi în acelaşi interval de timp, în încăperi diferite şi de persoane diferite. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Aţi fost administrator al fimei EEEEE. în anul 2014? Răspuns: Nu, a fost soţia mea, D.. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: În acea perioadă aţi mai luat împrumutiri şi de la alte persoane fizice? Răspuns: Nu- Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Cunoaşteţi pe FFFFF., GGGGG., HHHHH., IIIII.

şi MMMMM. şi aţi luat împrumut de la aceştia? Răspun: Îi cunosc, sunt clienţii noşti dar nu am luat împrumut de la aceştia. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă este adevărat că a existat o discuţie între soţia dvs. şi numitul A., în sensul că aceasta ar fi afirmat că dvs. veţi obţine o sumă mare de bani în luna mai? Răspuns: Nu ştiu."

Martora LLLL. în declaraţia dată în primă instanţă la 7 noiembrie 2017, aflată la filele x în vol. X dosarul primei instanţă a menţionat că "În perioada 2009-2010, cât timp a fost căsătorit inculpatul A. cu numita Q., i-au dat împrumut numitei D. suma de 20.000 RON, însă nu cunosc nimic în legătură cu condiţiile de contractare, doar că numita Q. se ducea la spălătoria deţinută de D. pentru a ridica tranşele de bani, care reprezentau sume minore. Mai arăt că în primăvara anului 2012 am cerut împrumut de la A. o sumă minoră de bani iar acesta mi-a spus că nu are, dar numita D. are să-i restituie suma de 12.000 RON la momentul respectiv şi mi-a propus să mergem împreună la spălătoria deţinută de aceasta pentru ca dânsa să mai restituie o tranşă de bani, iar în aceste condiţii îmi rezolvam problema legată de împrumut.

După această discuţie, ne-am deplasat împreună la spălătorie, însă D. nu i-a dat lui A. nicio sumă de bani, Cu acea ocazie, a existat o discuţie între D. şi A. despre soldul existent în acel moment, D. susţinând că i-a mai dat numitei Q. suma de 3.000 RON, iar în aceste condiţii soldul ar fi de 8.000 RON, iar A. susţinea că soldul este de 12.000 RON, însă ulterior Q. a recunoscut telefonic că a primit diferenţa de bani. Tot cu acea ocazie, am propus numitei D. să dea banii în rate numitului A., că voi veni eru zilnic pentru a ridica sume de bani realizate din încasări, urmând a se întocmi document în acest sens, eu semnând pentru primire, discuţia având loc şi cu dl.

Popa. Cu acea ocazie, a existat o discuţie mai aprinsă între D. şi inculpatul Popa, că după doi ani de zile nu i-a restituit împrumutul şi se impune restituirea eşalonată a datoriei şi să se stingă acest conflict. Numita Lozincă a refuzat categoric această propunere şi cu acea ocazie a spus să meargă lunea următoare, că-i va restitui banii, însă, deşi inculpatul s-a deplasat la persoana vătămată, restituirea nu a avut loc. Cunosc faptul că inculpatul Popa a construit o casă în localitatea Haieu şi că a contractat un credit bancar în acest scop, credit care nici în ziua de astăzi nu este restituit.

Întrebare procuror: În ce împrejurări aţi cunoscut-o pe D.? Răspuns: Prima dată am cunoscut-o din vedere când m-am deplasat cu Q. la spălătorie pentru a i se restitui o sumă de bani, iar a doua oară când m-am deplasat cu A. tot la spălătorie şi când a avut loc discuţie de rambursare în rate a împrumutului. Întrebare procuror: Ce sumă de bani aţi solicitat inculpatului Popa, împrumut? Răspuns: Suma de 500 RON. Întrebare procuror: La data respectivă eraţi pensionară? Răspuns: Da. Întrebare procuror: De ce v-aţi oferit să vă deplasaţi zilnic la spălătoria deţinută de D.

în vederea recuperării sumelor de bani datorate numitului A., în condiţiile în care dvs. aţi cerut cu împrumut suma de 500 RON? Răspuns: Din prietenie în această relaţie de 15 ani, dar şi datorită faptului că am cunoscut faptul că amândoi s-au chinuit mult să recupereze de la D. sumele de bani şi întrucât am avut şi timpul necesar unor asemenea demersuri. Întrebare procuror: Când s-a realizat înţelegerea cu numitul A. ca dvs. să recuperaţi împrumutul de la D.? Răspuns: Pe loc, la spălătorie. Întrebare avocat PPPPPP.:

Dacă cunoaşteţi termenul pentru care s-a acordat împrumutul lui D.? Răspuns: O perioadă scurtă de timp, până vinde un teren sau o casă. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă aţi auzit ca Lozincă să mai împrumute bani şi de la alte persoane şi dacă le şi restituie? Răspuns: Cunosc două persoane, un consătean, respectiv un poliţist, care s-au plâns că numita Lozincă nu le-a restituit împrumutul acordat. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în urma discuţiilor existente între A. şi Lozincă, aceasta s-ar fi simţit speriată, timorată, constrânsă? Răspuns:

Nu, s-au înţeles cei doi ca împrumutul să fie restituit lunea următoare. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă ne puteţie preciza perioada sau data până când Q. a locuit în casa de la Haieu şi A. când s-a mutat în această locaţie? Răspuns: După 1 an de zile de la divorţ, Q. s-a mutat din casa de la haieu la bloc întrucât nu-şi permitea cheltuielile de întreţinere la casă şi s-a mutat A. în acea casă. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă în perioada în care Q. locuia în casa de la haieu, imobilul era zugrăvit pe exterior? Răsăuns:

Era parţial finisată, iar lucrările de exterior s-au efectuat după plecarea lui Q. din casă."

Martorul OOOO. în declaraţia dată în primă instanţă la 7 noiembrie 2017 aflată la filele x în vol. X dosar primă instanţă a menţionat că "Arăt că îl cunosc pe inculpatul A. de aproximativ 17-18 ani, de la un botez, însă în ultimii 10 ani relaţia a fost mai apropiată, întrucât a fost naşul de căsătorie al fiicei mele. Arăt că eu am lucrat în domeniul construcţiilor şi am fost în vizită de câteva ori la imobilul edificat de A.. Arăt că în 2007-2008 a început construcţia casei şi a fost finalizată în anul 2010, având culoarea cărămizie, an în care s-a şi mutat fosta soţie a inculpatului, acesta din urmăr rămânând în apartament.

Cunosc că pentru a construi această casă inculpatul a luat un împrumut de la bancă. După 1 an după ce s-a mutat Q. în acest imobil, inculpatul a construit un teren de tenis, însă nu cunosc nici cine l-a construit şi niciun aspect despre edificarea terenului de tenis. Cunosc faptul că din 2010 până în 2012 în casă a locuit fosta soţie a inculpatului şi copilul acestora, iar începând cu anul 2012 s-a mutat A.. Întrebare procuror: Ce cunoaşteţi despre achiziţionarea de către inculpat a unui autoturism x? Răspuns: Arăt că probabil în 2012, nu mai ştiu exact, am auzit o discuţie care a avut loc între A.

şi fosta soţie Q., cu privire la achiziţionarea unui autotursim x. Cunosc faptul că inculpatul nu a dorit să achiziţioneze o astfel de maşină iniţial, datorită preţuli ridicat, însă fosta soţie şi-a doriat această marcă de maşină, argumentând că este o maşină sigură pentru copil. Arăt că pentru achiziţionarea acestei maşini, inculpatul a contractat un credit de 10.000 euro, iar pentru înmatricularea maşinii i-am dat eu 15.000 RON folosiţi pentru achitarea taxei de mediu, sumă care mi-a fost restituită în trei tranşe de către inculpat, acesta primind nişte restanţe salariale.

O cunosc numai din auzite pe numita D., discutându-se despre această persoană. Cunosc faptul că soţii A. şi Q. au împrumutat-o pe numita D. cu suma de 20.000 RON pentru un termen scurt, 3 săptămâni - o lună, însă aceata nu a restituit împrumutul, iar în prezenţa mea când unul, când altul, sunau în vederea restituirii împrumutului pe numita D., auzind discuţii că după 6 luni împrumutul nu a fost restituit. Aceştia se umileau în faţa persoanei vătămate, vorbindu-i foarte frumos, cerându-i banii înapoi, iar dacă eu dădeam banii împrumut probabil că nu-mi mai dădea înapoi banii.

Arăt că împrumutul a fost restituit integral în 4 ani de zile, fiind plătite tranşe de 300-400-500 RON. Ştiu unde se află spălătoria deţinută de D., însă nu am fost acolo. Mai arăt că D. îl chema pe A. să-i plătească câte o sumă de bani, însă când acesta se prezenta, D. nu-i mai dădea banii. Întrebare avocat PPPPPP.: Dacă A. a apelat la OOOOO. pentru recuperarea datoriei? Răspuns: Cunosc existenţa unei discuţii în care A. a apelat la numitul OOOOO. pentru recuperarea datoriei de la D., însă nu ştiu dacă s-a realizat acest lucru.

Întrebare avocat PPPPPP.: Cum aţi aflat de această discuţie? Răspuns: Arăt că am aflat de această discuţie întrucât a avut loc ori la mine ori la A. acasă şi OOOOO. este văr cu mine…."

Martorul GGG. audiat în cursul urmăririi penale la 7 octombrie 201, în declaraţia aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a menţionat că:

"Sunt angajat în funcţia de şofer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. În primăvara sau vara anului 2014, mă deplasam cu autoturismul de serviciu împreună cu prim-procurorul A., iar la un moment dat acesta a avut o discuţie telefonică cu o persoană referitoare la un împrumut. După încheierea discuţiei acesta mi-a cerut să ne deplasăm la o spălătorie auto situată lângă Gara CFR din Oradea, spunându-mi pe drum că a împrumutat o persoană cu o sumă de bani, iar acum aceasta nu îi mai restituie. La spălătorie, A. a discutat cu o persoană de sex feminin, pe nume "FFFFFF.", fiind şi eu de faţă cu privire la restituirea unei sume de bani. Atât cu ocazia respectivă, cât şi la întâlnirile ulterioare aceasta a recunoscut datoria faţă de A., motivând că nu a restituit banii întrucât întâmpină unele dificultăţi financiare la firmă, însă doreşte să îşi achite datorie. În perioada următoare fiind trimis de A., m-am deplasat de mai multe ori, cred că de vreo 4-5 ori la spălătoria respectivă, de fiecare dată numita FFFFFF. restituind câte 500 RON în contul datoriei, bani pe care ulterior îi dădeam prim-procurorului A.. În total cred că prin intermediul meu a fost restituită suma de aproximativ 3.000 RON. Îmi amintesc că am fost de câteva ori fără ca aceasta să îmi dea vreo sumă de bani, spunându-mi că nu dispune în momentul respectiv din diferite motive, de regulă invocând faptul că afară era timp ploios şi nu a avut posibilitatea să spele autoturisme. Din câte reţin ultima dată când am fost după bani la spălătoria mai sus menţionată, a fost undeva în vara anului 2014, înainte ca eu să mă duc în concediu. Alte aspecte legate de obiectul dosarului nu cunosc. Declaraţia a fost luată la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, la audiere participând şi apărătorul ales al suspectului, doamna avocat KKKKK.…".

Acelaşi martor GGG. a fost audiat la prima instanţă la 6 ianaurie 2016, declaraţie aflată la filele x în vol. VI dosar primă instanţă în care a arătat "Îmi menţin declaraţia dată la 07.10.2014 la DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Arăt că sunt de 24 ani conducător auto la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. În perioada anului 2014 eram şofeul prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, A.. În primăvara sau vara anului 2014 am surprins nişte discuţii telefonice în maşină, care au avut loc între A.

şi o doamnă, despre un împrumut acordat de numitul A. acesteia, şi că aceasta din diverse motive se scuza că nu poate returna datoria la timp, cu toate că au trecut doi ani de zile. Discuţia de care am menţionat s-a terminat în sensul că numitul A. va reveni cam peste o săptămână, până când persoana respectivă va face rost de bani. La un moment dat ne-am deplasat împreună la spălătoria doamnei respectiv, pe care o cema FFFFFF., unde aceasta s-a scuzat faţă de numitul A. pentru că nu a putut returna suma datorată, făcând diverse investiţii la spălătorie, că are datorie şi la finanţe, iar discuţia s-a finalizat cu o nouă promisiune de returnare a banilor, la o nouă dată.

După mai multe discuţii, s-a ajunt la concluzia că persoana datornică va plăti suma de 500 RON săptămânal numitului A., dânsa fiind cea care punea aceste condiţii. Eu personal m-am deplasat de mai multe ori la această spălătorie şi am ridicat suma de câte 500 RON de la dânsa, care îşi nota pe o foaie, însă nici aceste rate nu au fost plătite la termenle stabilite, fiind păsuită de mai multe ori. Arăt că într-un final a fost recuperată suma totală de 3.000-3.500 RON, aceasta fiind doar o parte din datoria totală. Arăt că discuţiile care au avut loc între numitul A.

şi persoana vătămată D. au fost amiabile, primul niciodată nu a ameninţat-o cu vreun fapt. Întrebare pusă de procuror: Care a fost suma împrumutată de numitul A.? Răspuns: Nu ştiu sigur, dar între 6.000-7.000 RON. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă persoana numită FFFFFF. vi s-a părut speriată după discuţiile cu A.. Răspuns: Niciodată, dimpotrivă era relaxată. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă aţi spus numitului A. că FFFFFF. îşi bate joc de ei? Răspuns: Am observat că la un moment dat se ascundea de noi şi ieşea în calea noastră fiul său, ginerele acesteia, iar cu o ocazie mi s-a spus că e la finanţe şi am văzut-o la 50 metri de locaţie.

Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă în august 2014 s-a remis ultima tranşă de bani din datorie? Răspuns: Arăt că ultima tranşă de 1000 RON nu a mai fost plătită. Întrebare pusă de avocatul PPPPPP.: Dacă atunci când s-a plătit betonul, l-aţi transportat pe A. cu maşina parchetului la locuinţa din Haieu, şi dacă v-aţi oprit cu acea ocazie la pensiunea familiei VVVVVVVVV.? Răspune: L-am transportat pe numitul A. când s-a construit casa respectivă şi într-adevăr ne-am oprit la pensiunea familiei VVVVVVVVV., iar dânsul a spus că stă cinci minute la acea locaţie, însă nu a spus de ce."

Martorul GGG. a fost audiat şi la instanţa de apel, la 6 iunie 2019, declaraţia aflându-se la filele x în vol. III dosarul Înaltei Curţi, arătând că:

"Menţin declaraţiile date la data de 07.10.2014 la DNA, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi la data de 06.12.2016 la Curtea de Apel Timişoara în care am spus adevărul şi pe care le-am dat de bunăvoie. Întrebări adresate de către apărătorul inculpatului A.: Dacă martorul a asistat la discuţii între inculpat şi persoana vătămată D.? Răspuns: Da, am asistat. Prima dată mă aflam numai cu inculpatul A. şi ne deplasam la Oradea, către parchet şi discutam diverse subiecte. La un moment dat inculpatul a menţionat că trebuie să o apeleze pe doamna FFFFFF.

întrucât are să-i dea nişte bani. Discuţia telefonică purtată de inculpat cu acea persoană era amicală şi din câte am înţeles urma ca inculpatul A. să treacă pe la firma acestei persoane, fiind purtate discuţii despre remiterea unei sume de bani de către persoana D., fiind banii împrumutaţi de inculpat cu o perioadă de timp înainte. A doua zi inculpatul s-a deplsat cu autoturismul condus de mine la firma persoanei vătămate şi m-a rugat să îl însoţesc pentru că nu existau secrete între dânşii. Ne-am dus în birou la patroana firmei, ne-a fost oferită o cafea, s-a scuzat la inculpat ca urmare a situaţiei financiare dificile pe care o avea, stabilindu-se plata acelei sume eşalonate.

Urmând ca ulterior să fie sunat inculpatul pentru a i se comunica la ce date să vină pentru restituirea sumelor de bani. Persoana vătămată a fost cea care a stabilit datele la care trebuia să remită suma de bani şi a menţionat şi suma de 500 de RON. La întoarcere pe drum i-am spus inculpatului că, după părerea mea, ca urmare a discuţiei la care am asistat, nu ar fi trebuit să-i împrumute banii întrucât nu ar fi fost o persoană de încredere. Dacă martorul din discuţiile la care a asistat are cunoştinţă despre existenţa unor ameninţări din partea inculpatului asupra acesteia? Răspuns:

Nu au fost ameninţări în niciuna din discuţiile la care am asistat dintre inculpat şi persoana vătămată, ele fiind discuţii amicale. Persoana vătămată fiind relaxată şi neavând nicio problemă. În discuţiile purtate dintre inculpat şi persoana vătămată, primul şi-a declinat calitatea de procuror şi dacă a folosit termeni care să o intimideze pe persoana vătămată? Răspuns: Nu, niciodată. Dacă din discuţiile purtate dintre inculpat şi martor, ce l-a determinat pe martor să facă afirmaţia că "D. îşi bate joc de A.?" Răspuns:

De câte ori am fost trimis de inculpat la persoana vătămată acasă, fie aceasta nu era, fie era doar fiul acesteia, fie persoana vătămată îmi spunea că este plecată din localitate, deşi eu o vedeam că este la o altă firmă peste drum şi acesta a fost contextul în care am ajuns la concluzia că îşi bătea joc de către inculpat. Întrebare adresată de către procuror: De câte ori martorul s-a deplasat la solicitarea inculpatului la persoana vătămată pentru restituirea sumei de bani? Răspuns: Nu pot să spun de câte ori am fost la persoana vătămată, cred că de 4, 5 ori.

Întrebare adresată de instanţă? Ce perioadă de timp aţi fost şoferul inculpatului? Răspuns: Cât a fost mandatul dânsului de prim-procuror, nu reţin exact cât. Întrebare adresată de procuror: Dacă martorul atunci dând s-a deplasat la persoana vătămată a fost trimis numai de către inculpat? Răspuns: Nu, au fost şi situaţii în care persoana vătămată în discuţie purtată direct cu mine, îmi spunea când să trec pe la dânsa să îmi dea banii pentru inculpat."

Martorul A. audiat de către instanţa de apel la data de 21 noiembrie 2019, declaraţie aflată la filele x în vol. V dosar, Înalta Curte a arătat că "Menţionez că sunt naşul de cununie al inculpatului A. şi sunt în relaţii bune cu acesta. Întrebări formulate de apărătorul ales al apelantului-intimat inculpat A.: dacă o cunoaşte şi pe D.? Răspuns: Da, o cunosc pentru sunt naşul de cununie al unuia dintre copii acesteia, a fost o bună perioadă de timp vecină cu socrii mei şi sunt în relaţii bune şi cu aceasta. Dacă martorul cunoaşte despre existenţa vreunui împrumut bănesc între inculpat şi D.? Răspuns:

Da, până în anul 2012, am lucrat în Bucureşti, iar după ce m-am întorc la Oradea, nu aş putea să precizez exact, dacă în 2012 sau 2013, A. mi-a relatat că a împrumutat RRRR. cu suma de 20.000 RON în virtutea relaţiilor bune cu aceasta. Împrumutul a fost pentru 2-3 săptămâni de zile, urmând ca familia să ia un credit, dar nici după mai bine de doi ani de zile, împrumutul nu a fost restituit. În acest context, inculpatul mi-a spus că a fost de mai multe ori la RRRR., dar nu i-a restituit suma împrumutată. M-a rugat să intervin şi eu şi să-i rog să restituie suma de bani şi am avut o discuţie dar nu aş putea preciza când anume, discutând cu D.

şi i-am spus să restituie împrumutul, răspunzându-mi că nu avea la acel moment suma de bani respectivă şi că o să facă rost de bani. Dacă martorul cunoaşte ca D. să se fi plâns că ar fi fost ameninţată de către inculpat? Răspuns: Cu certitudine nu. Dimpotrivă, relaţiile erau bune discuţiile au fost numai cele purtate de restituirea sumei de bani. Dacă martorul a avut discuţii cu unul dintre fii persoanei vătămate, respectiv PPPPP. despre audierea mamei sale la DNA şi în caz afirmativ, ce i-a relatat acestuia? Răspuns:

În ziua în care au avut loc percheziţiile la domiciliul doamnei D. şi la firma băiatului mai mare, NNN., băiatul PPPPP. care era poliţist, a cerut permisiunea să meargă acasă pentru a asista la percheziţii. După-amiază a revenit la birou şi mi-a povestit că a avut loc percheziţia acasă, unde mama a fost întrebată despre împrumutul avut, recunoscând că a luat împrumutul şi urmează să restituie suma, după care a fost condusă la DNA, însoţită de el, dorind să participe la audiere, dar nu s-a putut. După audiere, mama a relatat că a fost audiată în calitate de martor, cred că declaraţia a fost scrisă de ofiţerul de poliţie judiciară LLLLL., fără se existe participarea acesteia prea mult la declaraţie.

Menţionez că declaraţia a fost condusă de către LLLLL., aspect pe care îl cunosc din discuţia purtată cu PPPPP., acesta din urmă cunoscând de la mama sa aspectul învederat. Nu pot spune că PPPPP. mi-a spus că declaraţia condusă de către LLLLL. ar fi fost în sensul de a rezultat o infracţiune. Dacă în calitate de şef al IPJ Bihor echipa de fotbal ar fi participat în Ungaria la turnee în 2014? Răspuns: Cu certitudine nu, pentru că prima participare în Ungaria a avut loc anul trecut. Cum era perceput persoana inculpatului prin activitatea sa profesională? Răspuns:

De la început, nu am fost în relaţii cordiale, dar ceea ce pot spune eu personal este că era cunoscut ca o persoană foarte competentă din punct de vedere profesional şi astăzi inculpatul se bucură de o apreciere deosebită în rândul poliştilor, datorită aspectelor profesionale cât şi disponibilităţilor sale uman. Pe relaţia foarte bună pe care am avut-o cu Parchetul din Bihor, atâta timp cât a fost condus de inculpat, Oradea a devenit cel mai sigur oraşi din România, iar indicatorii de performanţă profesională au fost cei mai buni din ţară.

De mai multe ori l-am chemat noaptea de acasă, pentru că nu găseam procurorul de caz, iar inculpatul venea de fiecare dată."

În declaraţia dată în calitate de suspect A. în cursul urmăririi penale la 9 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 1, dosar parchet, cu privire la acuzaţia de şantaj acestat a arătat că"Aproxmativ în anul 2000, i-am cunoscut pe RRRR., respectiv FFFFFFFFFF. şi DDDDDDDDDD. Arăt că a fost cu aceştia în relaţii de prietenie. Ţin minte că era aproximativ anul 2009, când fosta mea soţie, Q., mi-a spus că RRRR. ne solicită cu titlu de împrumut suma de 200 milioane RON vechi. Nu ştiu pentru ce anume le trebuiau aceşit bani şi nici nu m-a interesat.

Am fost de acord să le împrumutăm această sumă pe un termen scurt, de circa o săptămână sau două, şi îmi aduc aminte că atunci nu am încheiat un act scris. În perioada care a urmat, RRRR. ne-au restituit sume mici de bani din acest împrumut. Dat fiind şi acest fapt, am încheiat şi un act scris după aproximativ doi sau trei ani de la data acordării împrumutului, actul în cauză fiind semnat de Q. şi D., din câte îmi amintesc. Revenind, arăt că în perioada de timp care s-a scurs şi până în prezent, RRRR. mi-au rambursat parţial împrumutul acordat atât mie, cât şi fostei mele soţii, rămânând o sumă de restituit de circa 6-7 mii RON.

Cunosc faptul că D. ţinea o evidenţă scriptică a sumelor pe care trebuia să ni le restituie. În cursul anului 2011 am divorţat de Q., ulteior aflând că RRRR. îi achită şi ei tranşe din împrumut, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă. Corespunde realităţii faptul că de circa doi-trei ani de zile, la un interval de timp de circa două-trei săptămâni, mă deplasam la spălătoria auto a acesteia situată în Oradea, cozaie cu care îi solicitam restituirea banilor Arăt că şi cu ocazia altor discuţii i-am solicitat acelaşi lucruri, etc. şi că îmi va da banii din aceste vânzări.

Nu îmi aduc aminte să fi proferat ameninţări care să o sperie cu adevărat pe D. sau pe soţul acesteia. Este adevărat că eram iritat de conduita lor, fiind minţit şi amânat în repetate rânduri, dar în afară de promisiune cu darea în judecată şi o discuţie mai dură avută cu NNN., repet că nu am proferat ameninţări. În schimb, în cursul discuţiilor telefonice avute în vara acestui an cu D. aveam impresia că aceasta mă provoară, de fapt eram chiar sigur de acest lucru. Această concluzie am tras-o din exprimarea ei echivocă; astfel, se putea înţelege şi altceva din ceea ce spunea ea, mai exact că banii reprezintă vreo afacere necurată, iar nu un simplu împrumut.

Acest fapt m-a enervat şi m-a determinat să-i închid telefonul în câteva rânduri. Nu îmi amintesc, dar este posibil, sub imperiul nervilor, ca în câteva rânduri să o fi înjurat sau să fi folosit cuvinte mai nerotodoxe. Repet că nu îmi amintesc exact şi nu pot să dau exemple în acest sens. În urmă cu aproximativ două luni, am avut o discuţie cu NNN. în incinta spălătoriei auto, ocazie cu care i-am spus că o să-i dau în judecată. Auzind aceasta, el mi-a spus textual "Mă duc să te denunţ la DNA, că mi-a zis mie WWWWWWWWW., că tu până în toamnă nu o să mai fi procuror." Acest WWWWWWWWW. este un ofiţer de poliţie, despre care se cunoaşte în oraş că are multiple relaţii cu unii ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie.

Precizez că NNN. mi-a mai sus că ştie el că eu am un dosar voluminor la DNA, fapt pe care, de asemenea, îl cunoştea de la acelaşi WWWWWWWWW.. Nu recunosc această învinuire, nu poate fi vorba de şantaj în relaţia mea cu RRRR. şi altceva nu mai am de adăugat în legătură cu această învinuire."

În declaraţia dată în calitate de inculpat A. la9 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 1 dosar parchet a arătat că "Nu recunosc învinuirile care mi se aduc. Ceea ce am arătat în cuprinsul declaraţiei de suspect corespunde întrutotul adevărului."

Inculpatul A. în declaraţia dată în prima instanţă la 22 martie 2016 aflată la filele x în vol. I dosar primă instanţă "cu privire la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 207 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea 78/2000, arăt că am cunoscut RRRR. în urmă cu 15 ani prin intermediul naşului meu, fiind amici, într-o relaţie normală. Arăt că în toamna anului 2010, numita D. a solicitat prin intermediul fostei mele soţii un împrumut în sumă de 20.000 RON până la obţinerea unui credit, urmând ca suma să fie restituită într-un termen foarte scurt, eu având o discuţie pe marginea acestei probleme cu fosta soţie, fiind de acord şi am discutat şi personal cu numita D., care mi-a dat aceleaşi asigurări.

Arăt că acest împrumut a fost acordat, mai precis suma de 19.700 RON, conform documentelor de la dosar, bani remişi de fosta soţie, deşi eu ştiam de suma de 20.000 RON, suma provenind din încasare unei tranşe salariale. Arăt că nu a fost încheiat niciun fel de act de împrumut cu privire la această operaţiune. După trecerea perioadei de 2-3 săptămâni s-a pus problema restituirii împrumutului, însă, deşi nu a existat o asemenea discuţie de restituire a împrumutului în tranşe, faptic s-a procedat în această manieră. Arăt că fosta soţie s-a ocupat de executarea creanţei şi în prezent mai este de recuperat suma de 1.000 RON.

În cursul anului 2014 am încasat şi personal aproximativ suma de 6.000 RON. Menţionez că în cursul anului 2012 s-a redactat un înscris de către D., prin care a atestat cuantumul sumei datorate, iar eu i-am spus că în cazul în care nu se va respecta termenul de restituire promis de dânsa, voi apela la serviciile unui executor judecătoresc. Într-o primă fazaă, atât soţul NNN., cât şi D. au susţinut că împrumutul a fost restituit integral. Arăt că suma nu a fost împrumutată pentru obţinerea vreunei dobânzi. Arăt că nu au existat niciun fel de ameninţări la adresa numitei D.

în care să fie invocat statutul meu. Arăt că nu am intervenit pe lângă nicio persoană pentru a se face controale, verificări la firma familie Lozincă, nici nu am cunoscut de controale, şi au existat, din câte cunosc trei controale în anul 2014. Arăt că, deşi am fost supărat din cauza faptului că banii nu au fost restituiţi, nu am ameninţat-o pe numita D. şi nu am purtat discuţii cu caracter ostil, care să-i creeze o stare de temere, de altfel, arăt că dacă îi era frică, îmi restituia în mod cert suma de bani pe care o datora."

În afara notei de redare din actul de sesizare precizat, în condiţiile arătate, cu titlu exemplificativ din notele de redare ale convorbirilor telefonice dintre persoana vătămată D. şi inculpatul A., aflate la filele x în vol. 8 dosar parchet:

"pct 14….A.: Na, îţi dai seama! Da, da, da. Da. Du-mă în continuare cu preşu’ şi o să vezi ce o să se…D.: Da’ nu te duc cu preşu’! Ştii tu ce tensiune mare am eu din cauza banilor ăstora, BBBBBBBBBB.? Nu ştii!...A.: Eu sunt convins…Auzi, FFFFFF.? Eu sunt convins că trei zile la spălătorie faci banii ăia, care trebe să mi-i dai mie. Maxim trei zile. Dar, na! Mă duci cu preşu’, asta este….A.: Las’ că inventariez eu să văd. O să-ţi fac eu un inventar să văd cât încasezi pe zi. Bine? D.: Da’ nu trebe să-mi faci că eu îţi arat hârtiile. A.: O să-i fac eu!Na, bine!Na, bine! Hai că… D.: Bine, BBBBBBBBBB.’ Eu… eu n-am nimic de ascuns. Deci…"; pct. 16….A.: Da’ ştiu că nu mă mai suni! Na, uită-te! Eu o să-ţi trimit pe altcineva şi o să-ţi ia banii altcumva, atunci. Bine? D.: Nu! Te rog, BBBBBBBBBB.!"pct. 26… D.: Da’cum să nu? I-am dat ieri, BBBBBBBBBB.! A.: Na,bine! Bine! Bine, FFFFFF.! Atunci… A.: Nu, nu!Stai, că nu mi-o zis, că doară eu…D.: M-am speriat acum…Popa A.: Na, bine. Ok!Bine, FFFFFF.. D.: O fost ieri, BBBBBBBBBB., şi i-am dat ieri banii. A.:Bine. Bine. D.:Na, bine? M-am speriat acum, că de ce zici aşa." pct. 32 GGG.: Da. D.: Bună dimineaţa! GGG.: Bună di… D.: De la spălătorie, FFFFFF. vă deranjează. GGG.: Ă…vin nu ştiu la ce oră. Sărut mâna! Că mă duc la service acum, cu maşina lu’şefu’… D.: Da’ asta am vrut să vă spun, să nu veniţi astăzi, că n-am făcut bani… GGG.: Na! D.:…cu vremea asta. GGG.: Bine. Da’ când să vin atunci? D.: Ce ziceţi? Staţi că vă… la…sper să avem astăzi. Vă sun la dimineaţă…" pct. 36. …Popa A.:Mă, lasă-mă tu pe mine…D.: Te rog foarte frumos!...A.:…cu chestiile alea, nu mă…MĂRIUŢA1… A.: FFFFFF., nu fă chestii din astea, crede-mă că o să ajungem să regretăm chestiile astea! D.: Nu vreau! A.: Nu o lua ca ameninţare, iar! Bine! Ascultă-mă!..."

La dosarul primei instanţe, la termenul de la 27 iunie 2017 a fost încuviiţată după punerea în discuţie cererea apărării privind depunerea copiei agendei persoanei vătămate D., aceasta aflându-se la filele x.

Faţă de cele mai sus menţionate, instanţa de control judiciar constată că din expunerea conţinutului mijloacelor de probă administrate rezultă că folosul este patrimonial, fiind vorba de o diferenţă la o sumă de bani, cu titlu de împrumut, aşa încât în baza art. 386 din C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lâgă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, aceasta fiind fondată şi a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj prev. art. 207 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..

Înalta Curte consideră că schimbarea de încadrare juridică din varianta tip, a infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen. în varianta agravată prev. de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., este necesară şi justificată probator şi sub aspectul temeiniciei, nefiind vorba de o schimbare juridică într-o altă infracţiune, ci în cadrul aceleiaşi infracţiuni, în varianta care prevede folosul patrimonial injust, ceea ce se fundamentează şi în condiţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. care stipulească că "În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept."

Instanţa de apel pe lângă mijloacele de probă la care a făcut referire consideră necesar a expune în continuare şi conţinutul declaraţiilor în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă ale martorilor CCCC., VVV., EEEE., DDDD., BBBB., WWW., SSS., QQQ., PPP., RRR., AAAA., YYY., XXX., urmând a analiza valoarea lor probatorie în realizarea tipiciăţii infracţiunii de şantaj.

Astfel, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 20 octombrie 2014, aflată la filele x în volumul 3 dosar parchet, martorul CCCC. a arătat că:

"Lucrez la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor din anul 1996. În perioada 2011-2013, am condus C.J.P.C. Bihor cu delegaţie, iar din aprilie sau mai 2013 am revenit pe o funcţie de execuţie. Fiind întrebat de controalele pe care le-am efectuat la spălătoria auto din Oradea a societăţii EEEEE. S.R.L., deţinută de RRRR., declar că în perioada 2013-2014, am făcut două controale la aceasta. Primul control a fost unul tematic şi l-am efectuat împreună cu colegul meu XXXXXXXXX., iar la finalul lui am aplicat societăţii controlate o sancţiune contravenţională. Acest control a fost efectuat în luna august 2013 şi a avut ca tematică "verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la spălătoriile auto". Controalele tematice sut efectuate pe baza unor tematici stabilite fie de Aurotitatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, fie de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Cluj, fără a putea indica de la care din aceste instituţii a proventi tematica în baza căreia am făcut controlul din 6 august 2013. Al doilea control la EEEEE. S.R.L. a fost efectuat la 27 februarie 2014, la sesizarea d-nai YYYYYYYYY. din Oradea, care a reclamat că procesul de spălare a dus la exfolierea parţială a vopselei de pe autoturismul său. M-am deplasat la spălătoria EEEEE. S.R.L., situată pe Bd. x cel Mare din Oradea şi am chemat-o la faţa locului pe reclamanta YYYYYYYYY., care a refuzat însă să dea curs acestei solicitări. În absenţa reclamantei şi datorită imposibilităţii de a constata daunele aduse autoturismului, am verificat funcţionarea instalaţiilor de spălat, calitatea serviciilor şi informarea consumatorilor, singura deficienţă constatată fiind neafişarea codului unic de înregistrare al societăţii. Întrucât abaterea era minoră, am procedat la aplicarea unui avertisment societăţii controlate. Nu îl cunosc pe dl. A., prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Nu ştiu dacă acesta a avut vreo implicare în dispunerea celor două controale la EEEEE. S.R.L. În ceea ce mă priveşte, nu am discutat cu dl. A. nici înainte de efectuarea celor două controale, nici în timpul lor şi nici după efectuarea acestora. Nu mai am nimic de declarat…".

Acelaşi martor CCCC. în declaraţia dată în primă instanţă la 25 aprilie 2017, aflată la fila x în vol. VIII dosar prima instanţă a arătat că:

"Lucrez în prezent la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor, unde lucrez din anul 1996. Îmi menţin declaraţia dată la 20.10.2014 la DNA Oradea. Menţionez că am efectuat două controale la S.C. EEEEE. S.R.L. din Oradea, deţinută de RRRR., unul fiind control tematic, iar celălalt control ca urmare a unei reclamaţii a unui client al societăţii, care reclma exfolierea vopselei de pe maşină. Primul control l-am efectuat împreună cu colegul meu XXXXXXXXX., tema fiind informarea consumatorilor cu privire la calitatea serviciilor, găsind nereguli cu privire la aceste aspecte, iar controlul s-a încheiat cu aplicarea unei sancţiuni contravenţionale. În legătură cu al doilea control arăt că, clienta care a reclamat deficienţa nu s-a mai prezentat nici la noi şi nici la operatorul economic, motiv pentru care nu am aplicat niciun fel de sancţiune cu privire la fapa reclamată, însă ne-am extins controlul cu privire la alte aspecte şi am aplicat în final o sancţiune contravenţională. Arăt că, controalele au fost dispuse de comisarul şef adjunct pe baza delegaţiei emise, controlul fiind efectuat pe baza acestui document, iar tematicile sunt stabilite de ANPC, central sau de Centrul Regional de la Cluj. Arăt că la data respectivă nu l-am cunoscut pe A., doar ulterior din presă, iar aceste controale nu au avut nicio legătură cu persoana dânsului. Întrebare pusă de inculpatul A.: Dacă puteţi confirma identitatea persoanei care a făcut reclamaţia? Răspuns: Nu mai ţin minte."

Martorul VVV. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la data de 22 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că " Sunt inspector antifraudă fiscală la DRAF Oradea de la înfiinţarea acestei instituţii, în noiembrie 2013. În primăvara acestui an am fost desemnat de şefii mei ierarhici să efectuez, împreună cu colegul meu ZZZ., un control la societatea EEEEE. S.R.L., care are o spălătorie auto în zona staţiei CFR Oradea. Controlul a fost dispus ca urmare a unei reclamaţii formulată de o femeie al cărei nume nu-l reţin. Persoana respectivă era nemulţumită că i-a fost degradată poseaua autoturismului când l-a spălat la EEEEE. S.R.L., iar comisarii pentru protecţia consumatorului i-au spus că nu o pot ajuta cu nimic pentru că nu are bon fiscal. În acel context, doamna respectivă s-a adresat Administraţiei Judeţene a Finanţelor Public Bihor, sesizând faptul că societatea EEEEE. S.R.L. nu i-a eliberat bon fiscal. AJPF Bihor a trimis reclamaţie la DRAF Oradea şi astfel am ajuns noi să facem controlul despre care sunt întrebat. Cu ocazia deplasării în teren am constatat că societatea EEEEE. S.R.L. avea casă de marcat şi aceasta era funcţională. Nedovedindu-se nicio ilegalitate nu au fost luate măsuri sancţionatorii. Fiind întrebat despre dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor declar că nu îl cunosc pe acesta şi nu am avut niciun fel de relaţie cu el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu dispunerea controlului la societatea EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de declarat…".

Acelaşi martor VVV. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 martie 2017, afaltă la fila x în vol. VIII dosar primă instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţia la DNA Oradea la 22.10.2014, În anul 2013 am lucrat la Direcţia Regională Antifraudă Oradea, însă în prezen nu mai lucrez acolo. Nu mai şin minte când am efectuat controlul S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea. Arăt că acest control a fost efectuat la sesizarea cu o petiţie a unei persoane, care a reclamat faptul că la spălătorie a fost lovită oglinda maşinii, a dorit să facă o plângre la Protecţia Consumatorului însă nu i-a fost eliberat un bon fiscal, motiv pentru care reclamaţia nu putea fi înregistrată. Arăt că obiectivul controlului a fost respectarea O.U.G. nr. 28/1999 care reglemetnează funcţionarea caselor de marcat, noi verificând dacă există concordanţă între raportul scriptic al casei de marcat cu monetarul şi nu s-au găsit diferenţe. Nu am controlat alte aspecte. Reclamaţia în cauză a afost iniţial depusă la ANAF şi redirecţionată căître noi ulterior. Având în vedere că nu s-au constatat abateri, nu s-au luat măsuri de sancţionare. Arăt că nu l-am cunoscut până la data controlului pe numitul A., nu am auzit de el şi nu cred să fi avut vreun rol în iniţierea controlului efectuat. Arăt că în ziua controlului am afalt că trebuie să efectuăm acest control la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea. Întrebare pusă de av. Popa: Cine a areprezentat societatea la momentul controlului? Răspuns: Administratorul societăţii, respectiv o doamnă. Întrebare pusă de av. Popa: Dacă aţi purtat o discuţie dvs. cu reprezentantul societăţii şi aţi făcut afirmaţia că acest control se datorează numitului A. şi că "aşa este când ai prieteni"? Răspuns: Nu am făcut astfel de afirmaţii. Întrebare pusă de av. Popa: Dacă în sesizare apar datele persoanei care a efectuat sesizarea? Răspuns. Apar aceste date, întrucât nu se ia în considerare sesizarea care nu conţine aceste elemente."

Martora EEEE. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 21 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Lucrez ca inspector fiscal la Primăria Municipiului Oradea - Direcţia Economică, Serviciul Impunere Persoane Juridice. La finalul anului 2013, împreună cu colegul meu DDDD., am efectuat un control la societatea EEEEE. S.R.L., control care a fost finalizat la începutul anului 2014. Obiectul controlului a constat în stabilirea impozitelor şi taxelor loale pentru construcţiile deţinute de firmă. În concret, societatea EEEEE. S.R.L. a construit o spălătorie auto pe Bd. x cel Mare din Oradea, lângă calea ferată, pentru care a avut autorizaţie de construire, autorizaţie pe care nu a închis-o. Întrucât perioada de autorizare a expirat, iar societatea EEEEE. S.R.L. nu a făcut demersurile neceare, potrivit procedurilor interne ale primăriei a fost dispusă efectuarea unui control la această firmă pentru constatarea situaţiei din teren şi calcularea impozitelor locale. Am luat legătura cu reprezentantul societăţii, o doamnă pe nume FFFFFFFFFF., şi am încheiat actul de control în care s-a consemnat finalizarea investiţiei, valoarea acesteia şi impozitele datorate de societatea EEEEE. S.R.L. Nu îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi nu am niciun fel de relaţii cu el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu efectuarea controlului de la EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de declarat…".

Aceeaşi martoră EEEE. în declaraţia dată în primă instanţă la 23 mai 2017, aflată la fila x în vol. VIII dosar primă instanţă a arătat că "Menţin declaraţia dată la DNA Oradea la 21.10.2014. Arăt că în cursul anului 2013, ca şi în prezent, lucrez în calitate de consilier la Primăria Muncipiului Oradea, Direcţia economică, Serviciul inspecţie fiscală persoane juridice. Arăt că am efectuat un control împreună cu colegul meu, DDDD., la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, la dispoziţia şefului de serviciu, având în vedere faptul că autorizaţia de construire a expirat iar titularul investiţiei nu a efectuat demersurile legale la Primăria Municipiului Oradea în urma cărora asă se stabilească impozitul pe imobil şi în consecinţă aceastea să fie plătite de titularul investiţiei.

Controlul a început în decembrie 2013 când a fost trimis avizul de inspecţie şi a fost finalizat în februarie 2014, în termen legal, noi având la dispoziţie un termen de 6 luni pentru finalizarea controlului. Arăt că pe teren am găsit pe administratorul firmei, D., am verificat documentele puse la dispoziţie, pe baza cărora am stabilit impozitul conform legii, iar verificând în aceste zile debitele societăţii, am observat că acestea şi în prezent au rămas neachitate. Nu am întâmpinat niciun fel de probleme pe parcursul desfăşurării controlului, fiindu-ne puse la dispoziţie toate documentele solicitate de noi.

Arăt că nu îl cunosc pe dl. A., este posibil să fi citit despre el în cotidianul "FFFFFFF." şi nu cred că ar avea vreo legătură cu controlul efectuat de mine la S.C. EEEEE. S.R.L.. Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă este o regulă, o pratică să se declanşeze controlul automat după expirarea autorizaţiei de construire? Răspuns: Da, automat se declanşează controlul după expirarea autorizaţiei de construire dacă nu se fac formele legale pentru plata impozitului pe clădiri, existând o strânsă legătură între Direcţia Urabnism şi Direcţia Economică, pentru ca toţi agenţii economici să fie în regulă din punct de vedere fiscal.

Întrebare pusă de av. CCCCCCCCCC.: Dacă aţi aplicat sancţiuni acestei societăţi sau dacă vi s-a solicitat acest lucru? Răspuns: Arăt că nu au fost aplicate sancţiuni, întrucât la modul general direcţia noastră nu a mai aplicat sancţiuni contravenţionale de mult timp, doar în situaţii excepţionale, noi constatăm doar debitele şi calculăm majorările de întârziere şi nu mi s-a solicitat aplicarea vreunei sancţiuni societăţii."

Martorul DDDD. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 21 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Lucrez ca inspector fiscal la Primăria Municipiului Oradea - Direcţia Economică, Serviciul Impunere Persoane Juridice începând din anul 2003. În cursul anului 2013, împreună cu colega mea dna EEEE., am efectuat un control la societatea EEEEE. S.R.L. Societatea a solicitat o autorizaţie de construire pentru o spălătorie auto, iar la expirarea perioadei de autorizare nu a comunicat primăriei nici că a realizat investiţia, nici că nu a realizat-o. Ca atare, potrivit procedurilor şi regulilor interne ale Primăriei Oradea, a fost dispus un control la punctul de lucru al susmenţionatei societăţi pentru a se stabilit dacă investiţia a fost realizată şi, în caz afirmativ, pentru evaluarea şi impunerea ei. Deplasându-ne la adresa declarată pentru realizarea investiţiei, am constatt că aceasta a fost finalizată şi, în consecinţă, am procedat la stabilirea impozitelor datorate. Nu îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi nu am niciun fel de relaţii cu el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu efectuarea controlului de la EEEEE. S.R.L. la care am făcut referire. Nu mai am nimic de declarat…"

Acelaşi martor DDDD. în declaraţia dată în primă instanţă la 25 aprilie 2017, aflată la fila x în vol. VIII dosar primă instanţă a arătat că " Îmi menţin declaraţia de martor dată la 21.10.2014 la DNA Oradea. Arăt că şi în prezent, ca şi la data respectivă, sunt inspector la Primăria Municipiului Oradea, la Direcţia economică, Serviciul impunere persoane juridice. Arăt că am efectuat împreună cu colega mea de echită, EEEE., un control la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, obiectivul controlului fiind verificarea investiţiei realizată de această firmă în vederea impozitării acestui bun, controlul fiind început în decembrie 2013, finalizat în februarie 2014 şi am constatat că investiţia a fost realizată, însă nu şi declarată, controlul demarând ca urmare a unei autorizaţii de construcţie expirată. Arăt că am verificat obiectivul realizat, valoarea investiţiei reale pe baza datelor din contabilitate, am făcut regulaizarea taxelor şi toate formele potricit Codului de procedură fiscală pentru a se realiza impunerea corespunzătoare raportat la valoarea reală a construcţiei, începând cu data expirării autorizaţiei de construcţie. Am constatat un impozit datoriat suplimentar pe clădire şi o taxă de regularizare şi nu am aplicat niciun fel de sancţiune, calculând şi penalităţi şi dobânzi. Nu l-am cunoscut deloc şi nici nu l-am văzut pe numitul A., iar părerea mea este că nu a avut nicio legătură cu dânsul, fiind un control normal."

Martorul BBBB. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 21 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că " Sunt angajat ca inginer la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri Oradea- Serviciul de Gospodărie a Apelor Bihor din anul 2012. În această calitate, efectuez controale la agenţii economici care au autorizaţie de gospodărie a apelor, controale care au ca scop stabilirea volumului de apă extras din pământ, dacă instalaţiile de extragere a apei au suferit modificări, precum şi dacă firma respectă normele de prevenire a poluării a pânzei freatice. Controalele de acest gen se efetuează o dată pe an. În perioada imediat următoare autorizării iniţiale, controalele sunt efectuate de o echipă de două persoane, după care controalele pot fi făcute de o singură persoană. Controalele sunt efectuate pe baza dispoziţiei date de şeful ierarhic, fără a fi stabilită o zonă anume de responsabilitate pentru fiecare angajat în parte. Referitor la controlul efectuat la 13 noiembie 2013 la punctul de lucru din Oradea, Bd. x cel Mare al societăţii EEEEE. S.R.L., declar că acesta a fost efectuat în condiţiile precizate mai sus. Controlul l-am efectua de unul singur şi nu am constatat niciun fel de ilegalităţi. Pe lângă procesul-verbal privind determinarea debitelor şi a volumelor de apă captată, am întocmit şi un proces-verbal de verificare şi analiză la folosinta EEEEE. S.R.L. paleu, înscrisuri pe care le depun la dosar în copie. Fiind întrebat dacă îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor declar că nu îl ştiu pe acesta şi nici măcar nu am auzit de el până acum. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu efectuarea controlului la EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de declarat…"

Acelaşi martor BBBB. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 martoei 2017 aflată la filele x în vol. VIII dosar primă instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţia dată la 21.10.2014 la DNA Oradea. Am acelaşi loc de muncă, respectiv Administraţia Bazinală de Apă Crişul Oradea Bihor. Arăt că în calitatea mea de inspector la această unitate, efectuez controale la diferite unităţi care deţin foraje şi verific partea scriptică a problematicii, respectiv dacă deţin autorizaţie în acest sens, urmând ca alţi colegi să verifice partea tehnică, respectiv grosimea conductelor, debitul de apă, cantitatea de apă extrasă, respectiv condiţiile de exploatare a forajului.

Arăt că, controlul a fost efectuat de unul singur. Controlul a fost efectuat la S.C. EEEEE. S.R.L. aproximativ la începutul anului 2014, dar nu mai ţin minte exact, a fost un control planificat, nu am găsit nereguli şi nu am aplicat niciun fel de sancţiune. Arăt că aproximativ cu o săptămână înainte facem planificarea controalelor pentru săptămâna următoare, iar locaţia fiind aproape de domiciliul meu, eu am fost cel care am efectuat controlul în drum spre casă. Până la data controlului nu l-am cunoscut pe numitul A., nici nu am auzit de acesta şi nici nu am avut vreo tangenţă cu acesta.

Arăt că evidenţa persoanelor juridice care urmează a fi controlate se face informatizat, cu ajutorul unui program de calculator, deci informaţiile provin de la un birou din cadrul instituţiei, care ţine evidenţa persoanelor juridice care nu au autorizaţie sau le-a expirat autorizaţia respectivă, valabilitatea unei autorizaţii variind între 2-4 ani, de exemplu primăriile 2 ani, spălătoriile, service-urile auto 4 ani. Nu ne-a impus nimeni acest control efectuat la S.C. EEEEE. S.R.L.. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă aţi mai efectuat alte controale la S.C.

EEEEE. S.R.L. în perioada 2012-2014? Răspuns: Am mai efectuat controale, în total de 3 ori, noi mergând din an în an. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă v-a solicitat cineva să aplicaţi sancţiuni contravenţionale S.C. EEEEE. SRL? Răsăuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Ulterior efecturăii controlului din 2014 dacă l-ati cunoscut pe numitul A.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă la celelalte controale 2012-2013 aţi găsit nereguli? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de instanţă: Dacă autorizaţia este valabilă 4 ani, de ce se efectuează controale anual? Răspuns:

Pentru că programul nostru de calculator este setat în această modalitate, noi efectuând controale din an în an. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă cu ocazia controalelor citiţi şi contoarele de apă? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă printre obiectivele controalelor se află şi citirea contoarelor de apă? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av.. JJJJJJ.: Ce anume în concret aţi controlat la S.C. EEEEE. SRL? Răspuns: Cu ocazia controlului am verificat cum funcţionează spălătoria, să nu existe scurgeri de apă, starea ţevilor, starea contoarelor de apă, modul de scurgere a apei reziduale."

Martorul WWW. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 21 octombrie 2014, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "lucrez la Garda Naţională de Mediu de la înfiinţarea aesteia, undeva prin aniii 2000, fiind încadrat pe funcţia de comisar de mediu. În această calitate efectuez controale la agenţii economici pe linia respectării legislaţiei de mediu. Controalele pe care le efectuăm pot fi împărţite în două mari categorii şi anume controale planificate şi controale neplanificat. Controalele planificate sunt cuprinse în planul tehnic întocmit pentru un an de zle, care este aprobat de comisarul general. Controalele neplanificate sunt efectuate pentru identificarea de obiective noi, autosesizări, reclamaţii, polări accidentale, participarea la controale cu alte autorităţi. Atât controalele planificate, cât şi cele neplanificate sunt efectuate pe baza dispoziţiei comisarului şef al Comisariatului Judeţean Bihor, care stabileşte componenţa echipei de control şi emite delegaţia de serviciu. La finalul controalelor se încheie o notă de constatare în care este menţionată starea de fapt, iar dacă am constatat ilegalităţi se încheie şi un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. În ceea ce priveşte controlul efectuat în vara acestui an la spălătoria de pe Bd. x cel Mare din Oradea, aparţinând societăţii EEEEE. S.R.L. Paleu, declara că acesta a fost un control neplanificat, pe care l-am făcut împreună cu colegul meu SSS.. Scopul controlului a fost verificarea respectării autorizaţiei de mediu emisă de Agenţia Judeţeană de Mediu Bihor. Firma este deţinută de RRRR., iar controlul a fost efectuat la tunelul de lângă calea ferată, care este o investiţie nouă. În timpul controlului, s-a vizualizat doar amplasamentul investiţiei. Înrrucât documentele erau la sediul social din Paleu, reprezentanţii legali au fost chemaţi cu ele, pentru ziua următoare, la sediul Comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu. După verificarea documentelor, prezentate de reprezentanţii EEEEE. S.R.L., s-a întocmit o notă de constatare, întrucât nu am constatat nicio ilegalitate. Nu îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Nu am discutat niciodată cu dl. A. şi nu am ştiinţă ca acesta să fi avut vreo legătură cu controlul efectuat la EEEEE. S.R.L. Paleu. Nu mai am nimic de declarat…"

Acelaşi martor WWW. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 martie 2017 aflată la fila x în vol. VIII dosar prima instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţia dată la 21.10.2014 la DNA - Serviciul Teritorial Oradea. Arăt că în perioada 2012-2014 şi în prezent, lucrez la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Bihor, în calitate de comisar. În această calitate am efectuat controale la unităţile economice, dacă respectivă legislaţia de mediu în vigoare. Mai arăt că la unităţile nou înfiinţate efectuăm controale pentru a verifica dacă activitatea acestora are impact asupra mediului înconjurător.

Îmi amintesc de controlul pe care l-am efectuat la S.C. EEEEE. S.R.L., spălătorie auto tip tunel, întrucât această unitate a apărut pe lista persoanelor juridice nou autorizate; cu acea ocazie am verificat impactul asupra mediului înconjurător şi care va fi frecvenţa controalelor următoare pe această linie, cu cât impactul este mai mare, cu atât controalele vor fi mai des efectuate. Am efectuat controlul împreună cu colegul meu SSS. la punctul de lucru, întrucât sesiul societăţii se afla în localitataea Paleu, aşa ţin minte, nu mai ţin minte cine a reprezentat firma în concret, doar că nu ne-a putut pune la dispoziţie toate documentele relevante solicitate, motiv pentru care am lăsat o invitaţie pentru a se prezenta la sediul instituţiei împreună cu documentele solicitate în vederea finalizării controlului, noi efectuând efectiv inspecţia punctului de lucru şi a activităţii care se desfăşura efectiv.

Arăt că, cu ocazia controlului nu am găsit nereguli semnificative, fiind vorba de o instalaţie modernă, tunel de spălat autoturisme, pe care nu am mai întâlnit-o în activitatea mea, găsind nereguli nesemnificative, cum ar fi gestionarea deşeurilor în mod selectiv. Nu am aplicat sancţiuni cu ocazia controlului, ci doar am dispus măsuri de remediere a activităţii, încheind controlul cu notă de constatare. Arăt că a fost primul control efectuat la acest agent economic de instituţia noastră şi de mine personal pe linie de mediu, întrucât persoana juridică a fost recent autorizată.

Procedura este următoarea: societatea solicită autorizarea la Agenţia de Protecţia Mediului, care emite autorizaţie, care se transmite şi la Garda de Mediu, după care se dispune un control pe linie de mediu, iar ca urmare a controlului se stabileşte gradul de risc asupra mediului înconjurător, acordându-se nişte "calificative". Arăt că nu l-am cunoscut, nu am auzit şi nu am avut tangenţe cu numitul A.. Nu cred că numitul A. a avut vreo legătură cu acest control efectuat de noi. Arăt că, controlul nu a fost planificat întrucât noi avem sarcina de a identifica noile unităţi autorizate şi neautorizate care pot fi controlate.

Arăt că, controlul la S.C. EEEEE. S.R.L. s-a efectuat pe baza dispoziţiei comisarului şef, care a emis o delegaţie pentru control."

Martorul SSS. în declaraţia dată la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Din anul 2009 îmi desfăşor activitatea în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor, având ca principale atribuţii efectuarea de inspecţii şi controale la agenţii economici de pe raza judeţului referitor la respectarea legislaţiei în domeniu. În primăvara anului 2014 am efectuat un control inopinat la S.C. EEEEE. S.R.L., având sediul social în mun. Oradea, str. x, împreună cu colegul meu WWW.. Fiind întrebat declar că nu a fost vorba de un control tematic ori programat dinainte, fiind trimişi la firma respectivă în control de către comisarul şef ZZZZZZZZZ.. Totodată, din câte îmi amintesc nu a fost vorba de nicio reclamaţie, ci doar de un control inopinat şi neplanificat. Cu ocazia controlului, reţin că administratorul firmei nu ne-a putut pune la dispoziţie documentele solicitate, lăsându-i invitaţie pentru a doua zi, când urma să se prezinte la sediul Gărzii de Mediu cu documentele solicitate. Din câte reţin nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale. Nu îl cunosc pe prim-procurorul A., iar în privinţa controlului mai sus menţionat, arăt că nu ştiu din ce motive a fost generat. Alte aspecte legale de obiectul cauzei nu cunosc. La audierea martorului a asistat avocatul RRRRRR., din partea inculpatului A.…"

Acelaşi martor SSS. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 februarie 2017, aflată la fila x în vol. VII dosar primă instanţă a arătat "Nu sunt în relaţii de duşmănie sau rudenie cu niciuna dintre părţi. Îmi menţin declaraţia dată la DNA Oradea în cursul urmăririi penale. Arăt că în anul 2014, ca şi în prezent, am lucrat la Garda Naţională de Mediu - Inspectoratul Bihor, în calitate de comisar. În această calitate, efectuez controale la agenţi economici în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei referitoar la mediu. Arăt că în primăvara anului 2014 am efectuat un control inopinat la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, cu punct de lucru pe str. x cel Mare, împreună cu colegul meu, WWW., controlul fiind dispus de comisarul şef ZZZZZZZZZ., iar în urma controlului am găsit mici nereguli, însă nu am aplicat sancţiuni contravenţionale. Arăt că, controalele pe care le efectuăm sunt planificate şi neplanificate, iar în concret societatea a fost controlată inopinat, respectiv s-a verificat respectarea actelor de reglementare întrucâd societatea nu a mai fost controlată anterior, de aceea nici nu am aplicat sancţiuni. Din auzite ştiam de numitul A., însă nu a avut nicio legătură cu efectuarea acestui control. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă, direct sau indirect, şefii instituţiei v-au cerut dvs. sau colegilor să efectuaţi controale şi să sancţionaţi S.C. EEEEE. în perioada 2012-2014? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de avocaul JJJJJJ.: Pe parcursul anului 2014 aţi mai efectuat vreun control la S.C. EEEEE.? Răspuns: Nu."

Martora QQQ. în declaraţia dată la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat "Din anul 1996 îmi desfăşor activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, iar din anul 2006 am fost repartizată pe Compartimentul Control

Relaţii de Muncă. În vara anului 2013, mai exact în 27 iunie 2013, am efectuat un control inopinat la sediul S.C. EEEEE. S.R.L. cu sediul social în Oradea, str. x, societate care administra o spălătorie autor. Cu ocazia controlului s-a urmărit depistarea muncii fără forme legale şi transmitera contractelor individuale de muncă în rgistrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic. Controlul în cauză a fost finalizat în ziua următoare, 28 iunie 2013, când administratorul firmei s-a prezentat la sediul I.T.M. Bihor cu documentele solicitate, fără a fi aplicate sancţiuni contravenţionale întrucât nu au fost constatate deficienţe. Declar că nu a fost vorba de un control tematic, ci a fost vorba de un control inopinat sau campanie naţională, fără să-mi amintesc exact. Alte aspecte legate de obiectul cauzei nu cunosc. La audierea martorului a asistat avocatul RRRRRR. şi avocat KKKKK. din partea inculpatului A.…"

Aceeaşi martoră QQQ. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 februarie 2017, aflată la fila x în vol. VII dosar prima instanţă a arătat că "Imi menţin declaraţia dată la DNA la data de 21.10.2014. Arăt că în anul 2013, dar şi în prezent, lucrez la I.T.M. Bihor, la compartimentul Corp Control şi Relaţii de Muncă. Arăt că la data de 27.06.2013 am efectuat un control în localitatea Paleu, la o societate comercială care nu are nicio legătură cu prezentul dosar, iar la reîntoarecea spre Oradea, am fost sesizate, eu şi dna PPP., colega mea de echipă, de dna QQQQQ.- Şef serviciu Corp Control şi direcţionate la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, cu punct de lucru în Oradea, str. x cel Mare. Arăt că, controlul a fost inopinat şi obiectivul a fost depistarea muncii "la grup". Arăt că acest tip de control nu este unul tematic în limbajul nostru comun, noi înţelegând prin tematic acea situaţie când suntem sesizaţi în vreun fel. În cazul de faţă, nu cunosc dacă a existat vreo sesizare sau nu, noi fiind direcţionaţi de către dna QQQQQ. pentru acest control. Arăt că la faţa locului am luat declaraţii persoanelor prezente, nu am luat măsuri şi nu am aplicat sancţiuni contravenţionale şi am lăsat o înştiiţare pentru a doua zi unei persoane din cadrul societăţii pentru finalizarea controlului, pentru a se deplasa la ITM Bihor. Aspectele controlate au fot următoarele: existenţa contractelor de muncă şi dacă acestea sunt transmise în aplicaţia REVISAL, însă nu mai ştiu exact dacă am făcut consemnările necesare în registrul unic de control. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: În 2013 îl cunoaşteţi pe inculpatul A.? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: Dacă inculpatul A., direct sau indirect, are vreo implicaţie în dispunerea controlului şi dacă a solicitat să aplicaţi vreo sancţiune? Răspuns: Nu îl cunoşteam pe inculpatul A. şi nici nu am fost rugată în acest sens."

Martora PPP. în declaraţia dată la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că: "Din anul 2000 îmi desfăşor activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, având ca principale atribuţiuni de serviciu efectuarea controalelor tematice şi inopinate în domeniul relaţiilor de muncă. În cursul lunii iunie 2013, mai exact în data de 27 iunie 2013, împreună cu colega mea, QQQ., am efectuat un control neplanificat, inopinat la S.C. EEEEE. S.R.L., având punct de lucru în mun. Oradea, str. x, unde funcţionează o spălătorie auto. Controlul a avut ca obiect şi scop combaterea muncii fără forme legale. Cu ocazia controlului au fost audiate persoanele depistate că îţi desfăşurau activitatea la spălătoria respectivă, respectiv un număr de 7 salariaţi, iar întrucât administratorul firmei nu avea documentele solicitate la punctul de lucru şi pentru că am constatat că toate cele 7 persoane aveau încheiate contracte individuale de muncă am anunţat conducerea I.T.M. Bihor despre cele constatate şi am anunţat administratorul firmei pentru a se prezenta a doua zi la sediul instituţiei cu documentele solicitate. Întrucât nu au fost constatate nereguli nu au fost luate sancţiuni contravenţionale. Fiind întrebată, declar că nu a fost vorba de un control tematic, ci am fost direcţionată la sediul firmei respective de către şeful Serviciului de Control Relaţii de Muncă, doamna QQQQQ., fără să cunosc alte detalii. Alte aspecte legale de obiectul cauzei nu cunos. La audierea martorului a asistat avocat KKKKK., din partea inculpatului A.…"

Aceeaşi martoră PPP. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 februarie 2017, aflată la fila x în vol. VII dosar prima instanţă a menţionat "Arăt că am lucrat şi lucrez şi în prezent la Inpsectoratul Teritorial de Muncă Bihor- Serviciul Corp Control Relaţii de Munică, fiind inspector de muncă la această instituţie, astfel că activitatea mea se referă la activitatea unor controale la societăţi comerciale. La data de 27.06.2013 împreună cu colega mea QQQ., am efectuat un control neplanificat la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, care avea ca obiect de activitate spălătorie auto, tematica controlului fiind cea de combatere a muncii "la negru", dispoziţia de efectuare a controlului, luând declaraţii de la toate persoanele găsite la faţa locului.

Am constatat că toţi salariaţii aveau încheiat contracte de muncă care au fost transmise în aplicaţia electronică REVISAL, administratorul societăţii fiind chemat pentru a doua zi la sediul instituţiei pentru a finaliza controlul respectiv. La acest control nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi nici măcar nu s-a luat vreo măsură. Arăt că am fost direcţionaţi la sediul acestei firme de către doamna QQQQQ., şefga Serviciului de Control şi Relaţii de Muncă din cadrul instituţiei, fără să cunosc motivul direcţionării la această societate cu privire la controlul efectual Arăt că la societate a fost şi doamna administrator al societăţii şi soţul acesteia, la care le-am luat declaraţii tip despre problema angajării.

Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă controalele pentru depistarea şi combaterea cea de combatere a muncii fără forme legale, se efectuează cu anunţarea în prealabil a agentului economic? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă obiectivele controlului au fost consemnat în registrul unic de control al societăţii? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă dvs. aţi semnat în registrul unic de control? Răspuns: Da, Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă vi s-a solicitat de către conducătorul instituţiei din care făcea parte să aplice sancţiuni în controlul care urma să-l faceţi la EEEEE.

S.R.L. în 27.06.2013? Răspuns: Nu. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă aţi mai efectuat în aceeaşi zi controale şi la alţi agenţi economici şi în caz afirmativ la câţi? Răspuns: Da, în jur de 4 unităţi. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă vă menţineţi afirmaţia în sensul că în faza de urmărire penală, când aţi fost audiată ca martor, aţi afirmat că nu a fost vorba de un control tematic la S.C. EEEEE. SRL? Răspuns: Controlul a avut o temă, respectiv depistarea muncii fără forme legale. Întrebare pusă de av.

JJJJJJ.: Dacă la vremea respectivă l-aţi cunoscut pe inculpatul A.? Răspuns: Nu, nici nu am ştiu motivul pentru care am fost chemată la DNA pentru a fi audiată în calitate de martor. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă inculpatul A., direct sau indirect, v-a solicitat sau v-a dispus să aplicaţi sancţiuni contravenţionale firmelor RRRR.? Răspuns: Nu, niciodată."

Martora RRR. în declaraţia dată la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Sunt inspector fiscal la AIF - Serviciul de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii de la crearea acestei structuri în septembrie 2013. Anterior momentului respectiv, am lucrat tot ca inspector fiscal la Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor. În vara anului 2013, am efectuat un control la societatea EEEEE. S.R.L., fiind în echipă cu colega mea AAAA.. Controlul a fost făcut la cererea agentului economic, care avea în derulare o investiţie şi a soliciat rambruasarea taxei pe valoarea adăugată. Din câte îmi amintesc, EEEEE. S.R.L. adusese din import o instalaţie automată de spălare a aututurismelor. Nu l-am cunoscut şi nu îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi, ca atare, nu am nicio relaţie cu el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu controlul de la EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de adăugat…".

Aceeaşi martoră RRR. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 februarie 2017, aflată la fila x în vol. VII dosar prima instanţă a arătat că "Nu sunt în relaţii de rudenie sau duşmănie cu niciuna dintre părţi. Îmi menţin declaraţia dată în cursul urmăririi penale. Arăt că în anul 2013, ca şi în prezent, am lucrat la DGFP Bihor în calitate de inspector la Serviciul de Inspecţie Fiscală, iar atribuţiile mele de serviciu se referă la anumite controale la agenţi economici pe linie fiscală. Controalele se desfăşoară în echipă de două persoane, echipele fiind alcătuite de conducătorul unităţii.

Arăt că, controlul a fost efectuat împreună cu colega mea, AAAA., controlul fiind solicitat de agentul economic, respectiv EEEEE. S.R.L., acesta având loc în vara anului 2013, întrucât această societate a avut înregistrat la DGFP Bihor un decont de TVA cu opţiune de rambursare a TVA, motiv pentru care trebuia să dea curs acestei solicitări. Arăt că acest control a fost unul inopinat, iar în astfel de situaţii nu există niciun fel de planificare a efectuării controalelor, noi necunoscând când vom efectua controlul respectiv şi nici conducătorii instituţiei.

Arăt că societatea în cauză şi-a externalizat contabilitatea, iar noi am efectuat controlul la această societate specializată în contabilitate. Nu mai cunosc care au fost concluziile controlului efectuat, dar am făcut menţiunile în registrul unic de control conform actelor normative. Arăt că nu mai cunosc dacă am aplicat sau nu sancţiuni contravenţionale, dar ceea ce pot să afirm sigur este că am diminuat TVA-ul care se solicitase la rambursare. Nu am fost deloc la sediul EEEEE.. Nu l-am cunoscut şi nici nu îl cunosc pe A. şi nici nu a avut vreo legătură cu controlul efectuat la EEEEE.

S.R.L.. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă aţi mai efectuat şi alte controale la EEEEE. în afară de acesta? Răspuns: Arăt că am mai efectuat prin anii 2007-2008 un control la o societate gestionată de dna Lozincă, dar nu ştiu dacă este vorba de aceeaşi societate comercială. Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: De ce s-a diminuat TVA-ul de rambursat? Răspuns: În concret nu ţin minte care a fost motivul diminuării TVA-ului solicitat, dar acest lucru se întâmplă în acele situaţii când documentele prezentate nu sunt în conformitate cu prevederile legale.

Întrebare pusă de avocatul JJJJJJ.: dacă şefiin dvs. au solicitat efectuarea unor controale la societăţile gestionate de numita D. şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale. Răspuns: Niciodată."

Martorul AAAA. în declaraţia de la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Sunt inspector fiscal la AJFP Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală. În cursul anului 2013, împreună cu colega mea RRR., am făcut un control fiscal la societatea EEEEE. S.R.L., control care a fost solicitat de agentul economic pentru a i se aproba o rambursare de TVA aferentă unei investiţii. Controlul propriu-zis a fost făcut la firma de contabilitate AAAAAAAAAA. S.R.L. Oradea, a doamnei VVVVV., iar pe reprezentanta EEEEE. S.R.L. am întâlnit-o doar la final. Nu îl cunosc pe dl. prim procuror A. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi nu am avut niciun fle de relaţii cu el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu efectuarea controlului la societatea EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de declarat…".

Aceeaşi martoră AAAA. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 martie 2017 aflată la fila x în vol. VIII dosar prima instanţă a arătat că "Îmi menţin declaraţia dată la 21.10.2014 la DNA Oradea. Arăt că în anul 2013 am lucrat la DGGP Bihor în calitate de consilier. Arăt că în anul 2013 am efectuat un control în calitatea pe care o aveam la EEEEE. S.R.L. referitor la restituirea de TVA. Arăt că ne-am deplasat pe teren la o firmă de contabilitate S.C. AAAAAAAAAA. S.R.L. şi nu la punctul de lucru al societăţii, întrucât documentele contabile erau în acel loc şi noi verificăm documentele contabile.

Mai arăt că, controlul a fost efectuat împreună cu colega mea, RRR.. Arăt că am găsit anumite nereguli şi astfel am diminuat suma de rambursat. Arăt că pe parcursul controlului am discutat cu reprezentanta firmei de contabilitate, discutând toţi paşii de urmat, iar la final şi cu reprezentanta S.C. EEEEE. S.R.L. care s-a deplasat la sediul firmei de contrabilitate şi i-am prezentat concluziile controlului. Arăt că până la data controlului şi nici ulterior nu l-am cunoscut pe numitul A., nu am auzit de el şi nu am avut niciun fel de tangenţe cu acesta.

Arăt că, controlul se efectuează în baza ordinului de serviciu pe care îl primim de la şefii ierarhici superiori, planifică controlul iar pe baza acestei planificări se emite ordin de serviciu pentru efectuarea controlului. În cazul concret nu ni s-a solicitat să efectuăm controlul într-o anumită manieră decât cea legală. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă aţi efectuat mai multe controale în intervalul de timp 2010-2014 la S.C. EEEEE. SRL? Răspuns: Am efectuat doar acest control. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă motivul controlului efectuat a fost rambursarea de TVA sau un alt motiv? Răspuns:

Obiectul controlului a fost rambursarea de TVA. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Efectuarea controlului a fost la iniţiativa persoanei juridice? Răspuns: Da. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Cu ocazia acestui control se pot aplica şi sancţiuni? Răspuns: Cu ocazia controlului verificăm doar problema restituirii de TVA, iar în cazul în care observăm şi alte nereguli, trebuie să anunţăm şeful ierarhic superior în vederea extinderii controlului, dacă este cazul. Întrebare pusă de av. JJJJJJ.: Dacă s-a restituit suma solicitată constând în TVA către S.C.

EEEEE. SRL? Răspuns: Suma solicitată a fost diminuată cu ocazia controlului de TVA."

Martora YYY. în declaraţia dată la 21 octombrie 2014 în cursul urmăririi penale, aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Sunt inspector fiscal la ANAF - Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor. În cursul anului 2013, împreună cu colega mea XXX., am efectuat un control la societatea EEEEE. S.R.L. Controlul a fost făcut la cererea agentului economic, care a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată pentru o investiţie realizată. Cu ocazia controlului nu au fost constatate ilegalităţi. Nu îl cunosc şi nu am avut nici un fel de relaţii cu dl. prim procuror A., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, despre existenţa căruia am aflat doar din ziare, după începerea anchetei faţă de el. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu controlul de la EEEEE. S.R.L…."

Aceeaşi martoră YYY. în declaraţia dată la prima instanţă la 28 martie 2017, aflată la fila x în vol. VIII dosar prima instanţă a arătat că:"Îmi menţin declaraţia dată la 21.10.2014 la DNA Oradea. Arăt că în cursul anului 2013 şi în prezent lucrez la ANAF, DGFP Cluj Napoca, Serviciul de Inspecţie Fiscală, în calitate de inspector. Arăt că în anul 2013 am efectuat un control la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea împreună cu colega mea, XXX., la sesizarea agentului economic în problema rambrusării de TVA în sumă de 9 mii RON pentru investiţii. Arăt că efectuăm aceste controale în perioada de prescripţie, efectuându-se în prealabil o analiză de risc de către Administraţia Financiară, după care noi efectuăm controlul. Controlul s-a efectuat la sediul societăţii din Oradea, str. x cel Mare, iar societatea a fost reprezentată pe parcursul controlului de administratorul societăţii, D.. Arăt că nu am găsit nereguli semnificative cu ocazia controlului, doar o sumă de 30 RON şi practic am validat suma deja primită de societate în anul 2010. Am discutat şi cu firma de contabilitate care efectuează contabilitatea la firma controlată, telefonic, şi nu a fost cazul de a convoca reprezentaqntul acestei firme de contabilitate la locul controlului. Arăt că până la data controlului nu l-am cunoscut şi nu am auzit de numitul A., ci doar ulterior am citit în ziare despre acesta, eu neavând niciun fel de tangenţă cu acesta. Am aflat cu o zi-două înainte de efectuarea controlului la S.C. EEEEE. S.R.L., ca de obicei, pe baza ordinului de serviciu, acest lucru fiind hotărât de Serviciul de analiză, controlul fiind obligatoriu. Arăt că din punctul meu de vedere controlul nu are niciun fel de legătură cu numitul A., controlul efectuându-se ca urmare a solicitării societăţii."

Martora XXX. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale la 21 octombrie 2014 aflată la filele x în vol. 3 dosar parchet a arătat că "Lucrez în cadrul structurilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din anul 2001, în prezent fiind încadrată la Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor, ca inspector fiscal. În această calitate, în vara anului 2013 am efectuat un control la societatea EEEEE. S.R.L., deţinută de RRRR.. Societatea menţionată a realizat o investiţie, constând într-o linie, gen tunel, pentru spălarea autoturismelor, şi a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferentă acesteia. Întrucât rambrusarea TVA-ului (cuprins undeva între 60.000 şi 100.000 RON) la solicitarea contribuabilului se face doar în urma unui control, conducerea AIF Bihor a dispus efectuarea acestuia. În astfel de situaţii, controlul fiscal verifică atât documentele investiţiei, cât şi realitatea faptică pentru evitarea fruadelor. Din dispoziţia conducerii A.I.F. Bihor, controlul a fost efectuat de o echipă de inspectori formată din două persoane, respectiv eu şi dna YYY.. Cu ocaztia controlului la EEEEE. S.R.L. nu au fost constatate ilegalităţi, astfel că s-a propus aprobarea cererii de rambursare formulată de agentul economic. Nu am niciun fel de relaţii cu dl. prim procuror A., despre care nici nu am auzit până la apariţia ştirilor de presă referitoare la anchetarea lui. Nu am ştiinţă ca dl. A. să fi avut vreo legătură cu controlul efectuat la EEEEE. S.R.L. Nu mai am nimic de declarat…".

Aceeaşi martoră XXX. în declaraţia dată în primă instanţă la 28 martie 2017 aflată la fila x în vol. VIII dosar primă instanţă a arătat că " În anul 2013, precum şi în prezent, am lucrat şi lucrez la ANAF, Inspecţia Fiscală, în calitate de consilier fiscal. Îmi menţin declaraţia dată la DNA Serviciul Teritorial Oradea în data de 21.10.2014. În anul 2013 am efectuat un control la S.C. EEEEE. S.R.L. Oradea, fiind un control parţial, pe rambursare de TVA, la solicitarea firmei. Arăt că suma solicitată constând în TVA de rambursat a fost de 9.200 RON pentru investiţia efectuată la spălătorie, respectiv tunel automatizat cu perii pentru spălat maşini. Arăt că, controlul s-a efectuat la sediul social al firmei Oradea, str. x cel Mare, într-un birou aflat la etajul unei clădiri, firma fiind reprezentată de RRRR., controlul fiind efectuat cu colega de echipă, YYY.. Arăt că am efectuat controlul documentelor fiscale, a facturilor, găsind nereguli nesemnificative, suma fiind deja primită de societate, noi efectuând doar un control ulterior, acesta fiind obligatoriu. Arăt că mecanismul rambursării de TVA este următorul: firma solicită rambursarea TVA-ului, se fac anumite verificări asupra bonităţii firmei, comportamentului fiscal, firma primeşte suma solicitată, iar apoi se efectuează un control ulterior, amănunţit, cu ocazia căruia se verifică documentele fiscale, stabilindu-se dacă suma solicitată a fost cea corectă, acest lucru realizându-se în termenul de prescripţie de 5 ani. În cazul în care suma nu este corectă, se întocmeşte o decizie de impunere iar suma este returnată statului. Arăt că până la realizarea controlului nu am auzit de numitul A., doar ulterior am auzit de dânsul din ziare şi nu am avut niciun fel de tangenţe cu dânsul. Arăt că nu are nicio legătură controlul efectuat cu persoana dânsului, fiind un control obligatoriu. Conducerea a stabilit şi planificat controlul, noi efectuând controlul pe baza ordinului de serviciu."

Înalta Curte a reevaluat ansamblul materialului probator administrat în cursul procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, ce a fost expus mai sus şi faţă de noua încadrare juridică a acesteia, prev. de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A. a constatat ca situaţie de fapt că între soţii (la acea vreme) A. şi Q. şi soţii D. şi DDDDDDDDDD. s-au stabilit relaţii de amiciţie, favorizate de faptul că, atât inculpatul A., cât şi Q. obişnuiau să meargă la spălătoria RRRR., fie cu autoturismele pe care le deţineau, fie pentru a spăla covoarele. La un moment dat RRRR. i-au dat un împrumut inculpatului A. de 80.000.000 RON vechi pentru a finaliza unele lucrări de construcţie efectuate la imobilul din comuna Haieu, judeţul Bihor. Suma împrumutată a fost restituită în totalitate, aşa cum declară şi persoana vătămată D., care după un interval de timp, în cursul anului 2010, după ce a încercat să contracteze un împrumut bancar fără să reuşească, a solicitat suma de 200.000.000 RON vechi soţilor Popa, cu titlu de împrumut.

Inculpatul A. a acceptat să o împrumute pe persoana vătămată D. cu suma de 197.000.000 RON vechi, iar la acordarea împrumutului nu s-a stabilit un termen de restituire a sumei care a făcut obiectul înţelegerii. Cu toate acestea, până în vara anului 2013, partea vătămată a restituit suma de 120.000.000 RON vechi inculpatului.

Sub motivul că persoana vătămată întârzia stingerea datoriei, începând cu sfârşitul anului 2013, inculpatul A. a exercitat presiuni care au degenerat în ameninţări şi insulte la adresa lui D., căreia i se solicita să restituie diferenţa de bani.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statutul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

Conţinutul ameninţărilor proferate de A. este grav, inculpatul prevalându-se de statatul său, ceea ce a creat părţii vătămate o stare firească de temere.

În concret, inculpatul A. a proferat ameninţări aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate D., a soţului acesteia, NNN., dar şi din datele obţinute în cursul supravegherii tehnice:

- "(…) - A.: -Da’ ştiu că nu mă mai suni! Na, uită-te! Eu o să-ţi trimit pe altcineva şi o să-ţi ia banii altcumva, atunci. Bine?

FFFFFF.: -Nu! Te rog, BBBBBBBBBB.!

A.:- Na,bine!

FFFFFF.: -Ai…(n.n.discuţia se înrerupe) (…)"

- " (…) Dl Popa era foarte furios şi a strigat la mine că dacă nu-i dăm toţi banii ne scoate din oraş, că ne "termină" şi că dacă ne-am dorit un duşman, acum îl avem(…)" - declaraţia lui NNN.,

- "(…) Nu ştii cu cine ai de-a face" şi "Nu îţi doresc să ai aşa un duşman ca mine" (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…)Nu mai îmi trebuie banii tăi, dar de tine o să am eu grijă (…)" - declaraţia lui D.;

- "(…) Te distrug." "Nu scapi tu de mine în viaţa asta", "O să-ţi trimit controale la greu, întrucât toţi sunt prietenii mei", "Îţi ţin eu evidenţa banilor", "Ai un duşman pe viaţă şi nu orice duşman". Toate acestea au fost însoţite de înjurături din cele mai urâte, fiind jignită fără nicio reţinere în prezenţa clienţilor(…)" - declaraţia lui D.;

- "Dl. A. când a venit la spălătorie spunea să nu mă pun cu dânsul că o să-mi închidă firma, că o să vină acasa să-mi ia mobila, frigiderul, că o să-mi facă copiii de râs…că mă va monitoriza, că mă va muta şi că are prieteni sus-puşi, că este o persoană publică, fiind credibil ceea ce mi-a spus întrucât de fiecare dată când veneam o maşină albastri la intrarea spălătoriei credeam că este cineva în control, iar cele spuse de l le-am luat în serios, crezând că aceste lucruri se pot întâmpla…Menţionez că, urmare a acţiunilor numitului A., m-am simţit şantajată, aşa cum se susţine în actul de sesizare a instanţei, acest lucru apreciind că ar subzista datoriă ameninţărilor repetate." - declaraţia persoanei vătămale D. în faţa primei instanţe";

- "dacă nu îi dau banii o să am de-a face cu el pentru că este persoană publică"- declaraţia persoanei vătămate D. în faţa instanţei de apel.

În alte note de redare a convorbirilor telefonice s-a menţionat: "A.: Na, îţi dai seama! Da, da, da. Da. Du-mă în continuare cu preşu’ şi o să vezi ce o să se…D.: Da’ nu te duc cu preşu’! Ştii tu ce tensiune mare am eu din cauza banilor ăstora, BBBBBBBBBB.? Nu ştii!...A.: Eu sunt convins…Auzi, FFFFFF.? Eu sunt convins că trei zile la spălătorie faci banii ăia, care trebe să mi-i dai mie. Maxim trei zile. Dar, na! Mă duci cu preşu’, asta este….A.: Las’ că inventariez eu să văd. O să-ţi fac eu un inventar să văd cât încasezi pe zi. Bine? D.: Da’ nu trebe să-mi faci că eu îţi arat hârtiile. A.: O să-i fac eu!Na, bine!Na, bine! Hai că… D.: Bine, BBBBBBBBBB.’ Eu… eu n-am nimic de ascuns. Deci…"; pct. 26… D.: Da’cum să nu? I-am dat ieri, BBBBBBBBBB.! A.: Na,bine! Bine! Bine, FFFFFF.! Atunci… A.: Nu, nu!Stai, că nu mi-o zis, că doară eu…D.: M-am speriat acum…Popa A.: Na, bine. Ok!Bine, FFFFFF.. D.: O fost ieri, BBBBBBBBBB., şi i-am dat ieri banii. A.:Bine. Bine. D.:Na, bine? M-am speriat acum, că de ce zici aşa." pct. 32 GGG.: Da. D.: Bună dimineaţa! GGG.: Bună di… D.: De la spălătorie, FFFFFF. vă deranjează. GGG.: Ă…vin nu ştiu la ce oră. Sărut mâna! Că mă duc la service acum, cu maşina lu’şefu’… D.: Da’ asta am vrut să vă spun, să nu veniţi astăzi, că n-am făcut bani… GGG.: Na! D.:…cu vremea asta. GGG.: Bine. Da’ când să vin atunci? D.: Ce ziceţi? Staţi că vă… la…sper să avem astăzi. Vă sun la dimineaţă…" pct. 36. …Popa A.:Mă, lasă-mă tu pe mine…D.: Te rog foarte frumos!...A.:…cu chestiile alea, nu mă…MĂRIUŢA1… A.: FFFFFF., nu fă chestii din astea, crede-mă că o să ajungem să regretăm chestiile astea! D.: Nu vreau! A.: Nu o lua ca ameninţare, iar! Bine! Ascultă-mă!..."

În declaraţia sa, inculpatul A. recunoaşte în mod implicit proferarea ameninţărilor:

- "(…) În cursul anului 2011 am divorţat de Q., ulterior aflând că RRRR. îi achită şi ei tranşe din împrumut, fapt care nu m-a deranjat, ba dimpotrivă. Corespund realităţii faptul că de circa doi-trei ani de zile, la un interval de timp de circa două-trei săptămâni, mă deplasam la spălătoria auto a acesteia situată în Oradea, ocazie cu care îi solicitam restituirea banilor (…)";

- "(…) Nu îmi amintesc, dar este posibil, sub imperiul nervilor, ca în câteva rânduri să o fi înjurat sau să fi folosit cuvinte mai neortodoxe. Repet că nu îmi amintesc exact şi nu pot să dau exemple în acest sens." (…).

Este fără dubiu că inculpatul A. a exercitat presiuni concretizate în ameninţări, în scopul de a dobândi în mod injust folostul reprezentat de difernţa de bani nerestituită, în loc să recurgă la mijloacele legale de rezolvare a situaţiei.

Astfel, instanţa de control judiciar consideră că declaraţiile persoanei vătămate D. se coroborează cu declaraţiile martorului NNN., cu notele de redare ale convorbirilor telefonice, precum şi cu declaraţiile martorului GGG., confirmând prin limbajul folosit existenţa contrângerii, prin ameninţare, asupra persoanei vătămate în restituirea sumei de bani împrumutate, cuvintele şi expresiile adresate de către inculpatul A., chiar tonul folosit, aşa cum a rezultat din audierea convorbirilor telefonice, care chiar dacă nu era strident, ci calm a creat o stare de temere persoanei vătămate, întărită şi de calitatea de persoană publică, persoana vătămată ştiind că este prim-procuror, că o parte din banii restituiţi erau daţi şoferului de pe maşina de serviciu a inculpatului, aşa încât ambele condiţii care trebuie îndeplinite sub aspectul tipicităţii, în sensul existenţei constrângerii în conţinutul infracţiunii de şantaj sunt realizate.

Chiar susţinerea apărătorului inculpatului A. că persoana vătămată ar fi afişat un ton dezinvolt şi o atitudine de ironizare a inculpatului de fiecare dată atunci când urma să-i achite o tranşă din împrimut, ceea ce ar conduce la inexistenţa şantajului, nu poate fi avută în vedere o asemenea apărare, întrucât pentru existenţa infracţiunii de şantaj, nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul cuvinelor şi expresiilor ameninţătoare folosite, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere.

În contextul concret al cauzei, acţiunea inculpatului A., prin cuvintele, expresiile ameninţătoare folosite, calitatea deţinută şi modul în care a înţeles să recupereze o parte din bani era obiectiv de natură să conducă la o stare de temere. Mai mult, chiar persoana vătămată D. în declaraţiile date a menţionat în mod concret că această temere s-a realizat efectiv asupra acesteia, aşa încât condiţia de realizare din punct de vedere obiectiv, a cuvintelor şi expresiilor folosite, prin prisma funcţiei de prim-procuror a fost depăşită, fiind realizat rezultatul acţiunilor sale, în sensul că părţii vătămate i s-a produs în mod concret o stare de temere, ce a determinat-o să dea banii împrumutaţi sub imperiului acesteia, afirmând că se simţea monitorizată, că vor fi făcuţi de râs copiii săi, că inculpatul îi era duşman, aşa încât constângerea ca o condiţie de tipicitate a infracţiunii de şantaj a fost realizată.

Declaraţia martorei LLLL. dată în faţa primei instanţe, al cărei conţinut a fost expus de instanţa de apel nu poate fi avută în vedere, întrucât martora chiar dacă l-a însoţit o dată pe inculpatul A. la spălătorie şi a asistat la discuţia cu privire la suma restituită, a unei părţi din bani fiind daţi şi fostei soţii a inculpatului, la eşalonarea împrumutului, persoana vătămată nefiind de acord, această discuţie nu este de natură a înlătura expresiile şi cuvintele folosite de acesta la adresa părţii vătămată care s-a aflat sub constrângerea inculpatului, în mod efectiv, în condiţiile în care acestea obiectiv erau de natură să realizeze acţiunea de constrângere, aşa încât scopul injust al folosului patrimonial nu poate fi înlăturat.

De asemenea, nici declaraţia martorului OOOO. dată în faţa primei instanţe şi al cărei conţinut a fost expus de către instanţa de apel nu poate fi avută în vedere, întrucât martorul a asistat la aspecte indirecte, necunoscând-o pe persoana vătămată D., ci doar la discuţii telefonice purtate numai de soţii Popa în vederea restituirii împrumutului, fiind făcute de acesta, afirmaţii şi de ordin deductiv cu privire la un potenţial împrumut, ceea ce nu poate înlătura natura injustă a folosului patrimonial, ca urmare a îndeplinirii celor două condiţii referitoare la contrângere cu privire la suficienta realizare obiectivă a mijloacelor folosite de inculpat în producerea stării de temere, care, în contextul a şi avut loc asupra persoanei vătămate D., precum şi a conduitei acesteia sub imeriul stării de temere în restituirea sumei de bani împrumutătă de inculpat.

Înalta Curte consideră că declaraţia dată de martorul OOOOO. în faţa instanţei de apel nu poate fi avută în vedere, întrucât aceasta relevă aspecte legate de existenţa unui împrumut dat de inculpatul A. persoanei vătămate D. şi încercarea de restituire a acestuia din partea sa, necunoscând aspecte legale de ameninţări, ceea ce nu înlătură existenţa acestora din celelalte declaraţii ale persoanei vătămate, ale martorului NNN. şi ale martorului GGG..

Declaraţia martorului GGG. din faţa instanţei de apel, se coroborează cu celelalte declaraţii ale sale, dar şi cu declaraţiile persoanei vătămate D. şi notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate între martor şi inculpatul A., dar şi între martor şi persoanei vătămate D., chiar martorul, în calitate de şofer al inculpatului a ridicat bani de la partea vătămată, ca urmare a dispoziţiei date de inculpat de a se deplasa la locul de muncă al acesteia ori chiar partea vătămată l-a sunat să se deplaseze pentru a-i remite inculpatului sume de bani.

Declaraţiile martorilor audiaţi care au efectuat diverse controale din partea unor entităţi, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în primă instanţă al căror conţinut a fost prezentat de instanţa de apel, nu pot fi luate în considerare, întrucât chiar dacă inculpatul A. nu a avut nicio contribuţie la declanşarea, derularea lor controalelor, acestea nu sunt de natura a înlătura starea de temere creată la nivel obiectiv prin acţiunea concretă a inculpatului, dar şi subiectiv al reprezentării persoanei vătămate D., că inculpatul prin funcţia deţinută ar putea avea un rol, în raport şi cu nivelul acesteia de cunoaştere al consecinţelor pe care le-ar suporta ca urmare a calităţii inculpatului, ca persoană importantă, asociată cu culoarea albastră a maşinii de serviciu a acestuia, pe care inculpatul a trimis-o în mai multe rânduri pentru recuperarea împrumutului, ceea ce este suficientă pentru realizarea condiţiei de constrângere a infracţiunii de şantaj comisă de inculpatul A..

Totodată, nici agenda în care persoana vătămată D. avea consemnate sumele încasate, împrumutate nu este de natura decât a proba suma de bani şi nicidecum existenţa unor sume care ar fi îndestulat acoperirea împrumutului, întrucât nu poate înlătura constrângerea acesteia de către inculpat, în condiţiile deja arătate, acestea conducând pe partea vătămată să aibă o conduită sub imperiul temerii produse atunci când a restituit suma de bani împrumutată. Modul de restituire al sumei împrumutate de către partea vătămată pe parcursul unei perioade de timp îndelungate nu este de natura a înlătura caracterul injust al folosului, întrucât în mod obiectiv au fost îndeplinite condiţiile constrângerii.

Declaraţiile inculpatului A. în calităţile procesuale diferite pe parcursul procesului penal, au fost infirmate de mijloacele de probă arătate, aşa încât încercarea acordării unui caracter just al folosului, ca urmare a unui împrumut privind o sumă de bani părţii vătămate, care nu i-a fost restituită, este nedovedită, în condiţiile în care din declaraţiile persoanei vătămate D., martorului NNN., notelor de redare ale convorbirilor telefonice a rezultat adresarea cuvintelor şi expresiilor folosite. De altfel, chiar inculpatul a menţionat că a avut stări de iritare şi a înjurat, a folosit cuvinte neortodoxe, ceea ce nu poate înfrânge existenţa la nivel obiectiv a temerii care se putea produce şi care în mod real s-a şi produs asupra părţii vătămate, sub imperiul căreia a dat, respectiv a restituit suma de bani, folosul patrimonial devenind injust.

Credibilitatea persoanei vătămate D. în susţinerea afirmaţiilor sale rezultă din materialul probator administrat, aşa încât susţinerile apărării de a acredita că folosul patrimonial a fost just, natura relaţiilor apropiate iniţiale între familiile inculpatului şi a părţii vătămate, nu pot fi avute în vedere şi nu pot înlătura existenţa sătii de temere avută de partea vătămată, în condiţiile arătate. Existenţa unor inadvertenţe în afirmarea unor aspecte neesenţiale în declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului NNN., ca urmare a trecerii timpului nu pot conduce însă la acreditarea ideii inexistenţei temerii produse asupra persoanei vătămate, întrucât aceste declaraţii se coroborează cu notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate, declaraţiile martorului GGG..

Înalta Curte consideră că fapta, aşa cum a fost mai sus reţinută, în fapt şi în drept întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de şantaj, vinovăţia inculpatului A. fiind dovedită, acesta în calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în perioada 2013-2014 prin constrângere, folosind cuvintele şi expresiile de ameninţare arătate, nu numai că putea să producă teamă, dar în mod concret au condus la crearea acesteia, persoanei vătămate D., care sub imperiul ei, a restituit diferenţa de sumă de bani împrumutată, inculpatului, ceea ce reprezintă un folos patrimonial injust.

Înalta Curte consideră că, în raport, cu dovedirea infracţiunilor mai sus menţionate în sarcina inculpatului A. sub aspectul individualizării pedepselor aplicate se vor avea în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, în stabilirea cuantumurilor pedepselor principale, a pedepsei rezultante şi a modalităţii de executare a acesteia.

Astfel, Înalta Curte va avea în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor de abuz în serviciu în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului şi şantaj, în raport cu baza factuală reţinută în detaliu pentru fiecare din infracţiunile menţionate care au condus la o reală stare de pericol pentru valorile ocrotite, prin consecinţele lor, ca urmare a funcţiei deţinută de inculpatul A., de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dar şi de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ce implica responsabilităţi în respectarea normelor legale, dar şi procedurale în asigurarea desfăşurării urmăririi penale şi combaterii infracţionalităţii şi care conferea încredere societăţii, precum şi respectarea libertăţii persoanei au fost afectate, prin modul în care a comis faptele, încâlcând atribuţiile de serviciu, favorizând făptuitori şi aducând atingere libertăţii persoanei, infracţiunile comise fiind numeroae şi diverse ca gen.

În ceea ce priveşte conduita şi circumstanţele personale ale inculpatului A., inculpatul are studii superioare, de specialitate în domeniul juridic, având o vechime în magistratură în calitate de procuror de 16 ani şi 8 luni, a ocupat funcţia de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, precum şi pe aceea de Procuror Şef secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi prim procuror al Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a realizat un volum impoartant de dosare penale şi alte lucrări, este apreciat pentru competenţă profesională, a avut bună relaţionare cu colegii, judecătorii, avocaţii, a avut calificativul "Foarte bine" la ultima evaluare profesională, aşa cum rezultă din copiile procesului-verbal privind evaluarea activităţii profesionale pentru perioada 2008-2010 şi a referatului privind activitatea profesională şi conduita sa, aflate la filele x în vol. IV al dosarului Înaltei Curţi, este divorţat, este căsătorit în prezent, nu a recunoscut faptele comise.

Înalta Curte în procesul de individualizare a pedepselor având în în mod concret criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen. şi evidenţiate mai sus, precum şi de perioada care s-a scurs de la momentul comiterii faptelor şi până în prezent, se va orienta pentru fiecare infracţiune comisă în cuantumuri minime sau orientate către minimul legal, ca urmare a calităţii deţinute, acestea fiind majorate, faţă de dispoziţiile incidente, considerând că pedepsele aplicate sunt în măsură să reflecte, atât împrejurările faptice, modalităţile de comitere, circumstanţele personale ale inculpatului, care până la momentul săvârşirii lor a avut o conduită pozitivă.

Astfel, instanţa de control judiciar va dispune condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la o pedeapsă principală de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., în legătură cu dosarul nr. x/2008 al Parchetuui de pe lângă Judecătoria Oradea.

De asemenea, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pentu fiecare dintre infracţiunile menţionate, Înalta Curte va aplica pedepse accesorii, în baza art. 65 C. pen. respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca urmre a comiterii de infracţiuni în funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea acestora.

Totodată, instanţa de control judiciar va aplica pentru infracţiunile de şantaj şi de abuz în serviciu, pe lângă pedepsele principale şi pedepsele accesorii menţionate, a pedepselor complementare în baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., în sensul că va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară, apreciind că aceasta este suficientă şi poate să conducă la conştientizarea consecinţelor faptelor comise.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. se va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta decizie, respectiv 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, rezultând un spor de 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Înalta Curte consideră că pedeapsa mai sus menţionată, cu executare în regim privativ de liberate este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de coerciţie, exemplaritate, dar şi educativ al pedepsei, numai aceasta fiind în măsură să conducă pe inculpatul A. la conştientizarea consecinţelor grave ale faptelor comise în exercitarea funcţiei de procuror şi a unei funcţii de conducere, afectând încrederea societăţii în combaterea fenomenului infracţional de către procurori, care trebuia să asigure respectarea legii, iar prin faptele concrete săvârşite a afectat importante valori ale societăţii, precum şi reintegrarea sa viitoare pozitivă în societate.

În baza art. 65 din C. pen. se va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) din C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. se va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ale în autorităţile public sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procedură pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară, aceasta fiind suficientă pentru conştientizarea consecinţelor faptelor săvârşite în funcţia de procuror.

În baza art. 72 din C. pen. se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Instanţa de control judiciar constată că sentinţa primei instanţe sub aspectul motivării soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de şantaj a respectat dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., dar şi art. 4, art. 8, art. 396 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 6 din Convenţia penru Apăararea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aşa cum rezultă din considerentele acesteia fiind analizate mijloacele de probă care au fost indicate în concret, argumentele pe baza analizei mijloacelor de probă care au condus la stabilirea situaţiei de fapt cu privire la infracţiunea de şantaj şi la convingerea primei instanţă că inculpatul A. se face vinovat de infracţiunea de şantaj.

Prima instanţă a arătat miloacele de probă care au condus la stabilirea vinovăţiei inculpatului, respectiv declaraţia părţii vătămate D., declaraţia soţului acesteia NNN., declaraţia martorului GGG., înscrisuri, respectiv agenda folosită de partea vătămată cu privire la sumele restituite, transcrierile convorbirilor telefonice şi ambientale, precum şi argumentele înlăturării apărărilor formulate, respectiv motivele nereţinerii declaraţiilor martorilor CCCC., VVV., EEEE., DDDD., BBBB., WWW. şi SSS., QQQ. şi PPP., RRR., AAAA., YYY. şi XXX., declaraţiilor martorilor LLLL. şi OOOO. şi chiar dacă într-o manieră sintetică a constatat că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului a fost răsturnată pentru infracţiunea de şantaj, aşa încât apărările apelantului intimat inculpat A. nu pot fi avute în vedere.

De asemenea, instanţa de apel nu poate reţine nici criticile de nelegalitate referitoare la condamnarea inculpatului A. de către prima instanţă cu privire la încălcarea principiului aflării adevărului şi a dreptului la apărare, inclusiv încălcarea normelor legale privind audierea şi consemnarea declaraţiilor persoanei vătămate şi a martorilor, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, întrucât prima instanţă în mod motivat a respins cererile privind supravegherea tehnică, întrucât este atributul instanţei de a aprecia şi motiva cererile formulate de apărare, ceea ce aceasta a făcut.

De asemenea, nu a limitat accesul la mijloacele de probă, întrucât concludenţa, utilitatea probelor este de esenţa instanţei de a aprecia asupra administrării lor, iar referitor la modul de consemnare al declaraţiilor a fost realizat cu respectarea principiului egalităţii armelor, cu aspecte relevate de către persoana vătămată şi martori, precum şi prin exercitarea dreptului la apărare şi al acuzării de a formula întrebări, aşa cum rezultă amplu din conţinutul acestora, expus de instanţa de apel, în considerentele la apelului parchetului, în condiţiile în care declaraţiile au fost semnate de către apărătorul inculpatului, aşa încât nu pot fi invocate ca neregularităţi în modul de administrare al probelor.

Totodată, nici critica privind modul de citare al martorilor acuzării, nu se poate avea în vedere, întarucât nu a fost făcută dovada celor susţinute, iar principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie rezultă din modul obiectiv în care au fost analizate mijloacele de probă cu privire la infracţiunea de şantaj.

Instanţa de control judiciar nu va analiza modul în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, precum şi aspectele reţinerii faptei în încadrarea juridică prevăzută de art. 207 alin. (1) din C. pen., având în vedere considerentele din apelul parchetului, în raport, cu admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în condiţiile arătate şi a situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel.

Totodată, sub aspectul criticilor de netemeinicie invocate, de către apărătorul apelantului intimat inculpat A. cu privire la criticile declaraţiilor persoanei vătămate şi ale martorului NNN., la agenda persoanei vătămate, la declaraţia martorului GGG., cu privire inadvertenţele din conţinutul acestora, la datele temporale, la modul de interpretare al convorbirii reţinută în situaţia de fapt, declaraţiile martorilor LLLL. şi OOOO., alte probe din supravegherea tehnică, consideră, pe de-o parte, că prima instanţă le-a avut în vedere sau le-a înlăturat motivat, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, iar pe de altă parte, materialul probator administrat în cursul procesului penal a fost reevaluat de instanţa de control judiciar şi motivate punctual criticile apărării în considerentele la apelului parchetului, în raport cu noua încadrare juridică reţinută în sarcina inculpatului A..

De asemenea, nu se poate reţine nici critica invocată oral că în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, nu există o plângere a persoanei vătămate, fiind audiată în calitate de martor, având în vedere că infracţiunea de şantaj aşa cum este reglementată nu conţine nicio prevedere procedurală la formularea plângerii de către persoana vătămată, iar audierea sa în calitate de martoră, în cursul urmăririi penale nu aduce nicio atingere procesuală sancţionabilă sub aspectului modului de audiere.

Criticile apărării cu privire la modul de instrumentare al dosarului penal nr. x/2013 nu poate fi analizat, fiind depăşită procedura camerei preliminare şi exceda competenţelor primei instanţe în a le examina.

De asemenea, criticile apărării apelantului intimat inculpat A. cu privire la analiza condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de către prima instanţă, nu vor mai fi analizate, în raport cu reevaluarea materialului probator şi analiza condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de şantaj din perspectiva noii încadrării juridice reţinută de către instanţa de apel şi amplu argumentată în considerentele apelului parchetului, aşa încât criticile din concluziile scrise ale apărării cu privire la infracţiunea de şantaj nu pot fi avute în vedere.

În ceea ce priveşte critica orală a extinderii acuzării iniţiale cu privire la noua încadrare juridică aceasta a fost analizată sub aspectul legaliăţii la aspectele prealabile la apelul parchetului, iar în ceea ce priveşte temeinicia schimbării încadrării juridice a fost motivată în considerentele apelului parchetului.

Referitor la apărările din concluziile scrise referitoare la inexistenţa infracţiunilor de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului reţinute în sarcina apelantului intimat inculpat A. în legătură cu dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au fost analizate în considerentele apelului parchetului şi înlăturate în raport cu reevaluarea materialului probator administrat în cursul procesului penal şi analizei mijloacelor de probă, aşa cum s-a arătat în amănunt în considerentele expuse.

Critica formulată oral de apărarea apelantului intimat inculpat A. în sensul că fapta de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. în legătură cu dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea ar fi prescrisă nu se susţine.

Astfel, infracţiunea e favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. este pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, termenul de prespcripţie este cel prvăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv de 5 ani şi începe să curgă în condiţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi cod.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În conţinutul pct. 20; 23;24;28 din decizia curţii sunt arătate argumente care au condus la soluţia pronunţată şi care evidenţiază şi modul în care trebuie aplicată decizia mai sus menţionată, astfel:

"pct. 20 Curtea acceptă că actele efectuate pe parcursul procesului penal de către organele judiciare pot fi clasificate în acte procesuale şi acte procedurale. Conform acestei clasificări, actele procesuale sunt instrumente juridice prin care subiecţii procesuali îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de lege, iar actele procedurale sunt activităţile prin care sunt aduse la îndeplinire actele procesuale, ori prin care se constată efectuarea şi se consemnează conţinutul unui act sau al unei măsuri procesuale ori al unui alt act procedural. Prin urmare, actele procedurale presupun preexistenţa actelor procesuale corespunzătoare. Cu titlu exemplificativ, procesul-verbal de percheziţie este întocmit în urma efectuării percheziţiei, consemnarea declaraţiilor unui martor presupune audierea prealabilă a acestuia iar întocmirea unei minute are loc în urma desfăşurării şedinţei de judecată. Astfel, procesul penal presupune o succesiune de activităţi, desfăşurate de participanţii la acesta, prin care aceşti participanţi îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile, prevăzute în C. proc. pen., toate actele procesuale şi procedurale emise de acestea concurând la soluţionarea cauzelor penale. Dintre acestea, legea prevede comunicarea acelor acte de procedură care vizează, în mod direct, drepturile şi interesele procesuale ale participanţilor la procesul penal.

pct. 23 Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

pct. 24 Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

pct. 28. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.."

Nu se poate susţine, aşadar, că nu mai există instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, atâta vreme cât din considerentele deciziei menţionate anterior se desprinde concluzia că, în interpretarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

În contextul cauzei, instanţa de control judiciar verificând în concret situaţia apelantului intimat inculpat A. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., aceasta este pedepsită cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă, termenul de prespcripţie este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv de 5 ani şi începe să curgă în condiţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi cod.

În situaţia concretă a infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. data începerii curgerii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este iulie 2010.

Termenul de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. de la se putea împlini la iulie 2015, dacă nu ar fi fost întrerupt, prin aducerea la cunoştinţă în prezenţa apărătorului ales la data de 2 octombrie 2014 a măsurii procesuale a efectuării continuării urmăririi penale faţă de suspectul A. cu privire la săvârşirea infracţiunilor şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 1 din ordonanţă), luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 2 din ordonanţă), instigarea la efectuarea unei prelevări atunci dând prin acesta se compromite o autopsie medico-legale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 156 din Legea 95/2006 republicată (pct. 5 din ordonanţă), abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sina sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 4 din ordonanţă), distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art.

5 C. pen., (pct. 4 din ordonanţă), favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 4 din ordonanţă), totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. prin ordonanţa dată de procuror la data de 02 octombrie 2014, aflată în vol. 1, dosar parchet. Procesul-verbal din 2 octombrie 2014 de aducere la cunoştinţă a măsurii dispuse cu privire la infracţiunile mai sus arătate faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, a fost semnat de procuror, suspect şi avocatul acesteiu, fiind făcută şi menţiunea în conţinutul procesului-verbal cu privire la cele declarate de suspect în sensul că "Azi, data de mai sus, mi s-a înmânat un exemplar al procesului-verbal în care sunt redate învinuirile care mi se aduc şi îmi sunt aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le am…", astfel încât este îndeplinită exigenţa actului procedural al aducerii la cunoştinţă suspectului cu privire la măsura procesuală a continuării urmăririi penale, aşa încât aceasta a aflat de conţinutul măsurii şi i s-a comunicat procesul-verbal, dată la care termenul de prescripţie generală pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului a fost întrerupt.

Prin ordonanţa din 9 octombrie 2014 aflată în vol. 1, dosar parchet, s-a dipus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 1 din ordonanţă), lure de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 2 din ordonanţă) instigare la efectuarea unei prelevări atunci când prin aceasta de compromite o autopsie medico-legală prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 156 din Legea 95/2006 republicată (pct. 5 din ordonanţă) totul cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 3 din ordonanţă), abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 2 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 4 din ordonanţă), distrugerea de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., (pct. 4 din ordonanţă), favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. 4 din ordonanţă), totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. Prin procesul-vernal tot din 09 octombrie 2014, aflat în vol. 1,la dosar s-a adus la cunoştinţa inculpatului măsura procesuală dispusă, drepturilor şi obligaţiile procesuale, fiind semnat de procuror, apărători şi inculpat.

Ulterior, au avut loc alte întreruperi ale cursului prescripţiei prin îndeplinirea altor acte de procedură ce au fost comunicate în cursul urmăririi penale. Astfel, prin ordonanţa de la 27 octombrie 2014, aflată în vol. 1, dosar parchet, s-a extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru comiterea infracţiuniloe de rafic de influenţă, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza I); abuz în serviciu conf. art. 13 2 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.,. (teza II); distrugere de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II), favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II), precum şi extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un alt suspect. Prin procesul-verbal de aducere la cunoştinţă de la 28 octombrie 2014, aflat în filele x i s-a adus la cunoştinţa măsura extinderii şi efectuarea în continuare a umăririi penale, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale, fiind semnat de procuror, avocat şi suspect.

Prin ordonanţa din 28 octombrie 2014, aflată în filele x s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza I), abuz în serviciu conf. art. 13 2 din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II), distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen. (teza II); favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 di C. pen. (teza II), totul cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin procesul-verbal din 28 octombrie 2014 aflat în vol. I, dosar parchet, s-a adus la cunoştinţa calitatea de inculpat şi de comunicare a drepturilor şi obligaţiilor, fiind semnat de procuror, avocat, inculpat.

Având în vedere că în cauză cursul termenului de prescripţie a fost succesiv întrerupt, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din C. pen. pentru a opera prescripţia este necesar ca termenul de prescripţie să fie depăşit cu încă o dată, aşa încât termenul de prescripţie specială de 10 ani se împlineşte în iulie 2020.

De asemenea, instanţa de control verificând din oficiu a constatat că teremenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă de la 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare, termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv de 8 ani, ce curge în condiţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi cod, respectiv din iulie 2010, dar care a fost succesiv întrerupt de comunicarea măsurilor menţionate, aşa încât termenul maxim 16 ani, în condiţiile art. 155 alin. (4) din C. pen. se împlineşte în luna iulie 2026. În ceea ce priveste termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. ce este pedepsită cu închisoare între 1 an şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni, termenul de prescripţie este cel prevăzut la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv de 8 ani, ce curge, potrivit art. 154 alin. (2) din acelaşi cod, din iulie 2010, dar care a fost succesiv întrerupt de comunicarea măsurilor menţionate, aşa încât termenul maxim de 16 ani, în condiţiile art. 155 alin. (4) din C. pen. se împlineşte în luna iulie 2026. Referitor la termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 ce este pedepsită cu închisoare între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare, termenul de prescripţie este cel prevăzut la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv de 8 ani închisoare, ce curge în condiţiile art. 154 alin. (2) din acelaşi cod, din 2014, dar care a fost succesiv întrerupt de comunicarea măsurilor menţionate, aşa încât termenul maxim de 16 ani se împlineşte în 2030.

În raport cu cele arătate, motivele de apel ale inculpatului A. sunt nefondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 386 din C. proc. pen. va admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sens în care:

Va schimba încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen.. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 65 C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 65 C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 38 alin. (1) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta decizie, respectiv 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, rezultând în spor de 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 C. pen. va deduce din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - intimat inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen., va admite cererea formulată de martorul X. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanţă, în sumă de 742,95 RON, precum şi decontarea cazării la hotel pentru noaptea de 05/06.06.2019, în valoare de 281 RON şi va dispune plata din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sumei de 1.023,95037 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pentru termenul din 21 noiembrie 2019, privind pe acest martor, având în vedere înscrisurile doveditoare depuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 194/PI din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 386 din C. proc. pen. admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, sens în care:

Schimbă încadrarea juridică a infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de şantaj prev. art. 207 alin. (1) şi alin. (3) din C. pen.. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu privire la inculpatul A..

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (1) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 131 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

În baza art. 65 C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 65 C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

În baza art. 38 alin. (1) rap la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite prin prezenta decizie, respectiv 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, rezultând în spor de 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 alin. (1) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 72 C. pen. deduce din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii din 09.10.2014, durata arestării preventive din 09.10.2014 până la 27.01.2015 şi durata arestului la domiciliu din 27.01.2015 până la 08.06.2015.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - intimat inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C. şi B., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 217 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza 2 din C. proc. pen., admite cererea formulată de martorul X. cu privire la acordarea cheltuielilor legate de deplasarea la instanţă, în sumă de 742,95 RON, precum şi decontarea cazării la hotel pentru noaptea de 05/06.06.2019, în valoare de 281 RON şi dispune plata din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sumei de 1.023,95037 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport pentru termenul din 21 noiembrie 2019, privind pe acest martor.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2020.