European Arrest Warrant execution: mandatory inclusion of transfer-to-origin-country condition in the operative disposition under Article 98(2) of Law No. 302/2004

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 21 din data de 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020, s-a admis solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris privind executarea mandatului european de arestare nr. x emis la data de 09.03.2020 de autorităţile judiciare din Franţa prin care se solicită predarea persoanei solicitate A.

S-a luat act că persoana solicitată A., în prezent aflat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, nu consimte să fie predată către autorităţile judiciare din Franţa, în baza mandatului european de arestare nr. x emis la data de 09.03.2020 de autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Franţa, pentru efectuarea urmăririi penale în legătură cu săvârşirea unui număr de 3 infracţiuni, respectiv furturi comise în grup organizat, fapte prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute şi pedepsite la art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, pentru care pedeapsa maximă este de 15 ani închisoare, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, exclusiv pentru cele menţionate în mandatul european de arestare.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform Ordonanţei nr. 1820/II/5/2019 emisă la data de 9 martie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 09.03.2020, orele 18:45 până la data de 10 martie 2020, orele 18:45.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10 martie 2020 până la data de 08 aprilie 2020, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Franţa, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, urmând a fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Franţa - Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris. S-a dispus ca organele de poliţie să reţină şi să predea persoana solicitată A. la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în vederea predării către autorităţile judiciare din Franţa.

S-a dispus ca Administraţia locului de deţinere - Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Prahova să primească şi să reţină persoana solicitată A., începând cu data de 10 martie 2020, înaintând instanţei dovada de executare a măsurii arestării, iar în termenul prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004 republicată, va proceda la predarea acesteia către autorităţile judiciare din Franţa.

Prezenta hotărâre s-a notificat persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul SIRENE, Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că prin Adresa nr. x/2020 din data de 10 martie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost sesizată pentru a se aprecia asupra luării măsurii arestării preventive şi asupra predării persoanei solicitate A. pentru cercetări cu privire la săvârşirea în cursul anului 2018 şi până la data de 6 noiembrie 2019 a unui număr de 3 infracţiuni, respectiv furturi comise în grup organizat, fapte prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute şi pedepsite la art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de delicte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, către autorităţile judiciare din Franţa, în baza Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 09.03.2020 de Tribunalul Judiciar din Paris.

Propunerea a fost formulată în urma solicitării executării Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Franţa, respectiv de Tribunalul Judiciar din Paris, pentru efectuarea urmăririi penale în cauză. Solicitarea s-a formulat în conformitate cu Decizia-Cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală între statele membre, deoarece Franţa a ratificat această decizie cadru.

Prin Ordonanţa nr. 1820/II/5/2019, emisă la data de 099 martie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 09 martie 2020 orele 18:45 până la data de 10.03.2020 orele, 18:45.

Referitor la situaţia de fapt, Curtea de apel a constatat că Oficiul central de combaterea delincvenţei itinerante a fost sesizat în vederea unei anchete privind un grup infracţional organizat format din cetăţeni români care comit furturi având ca obiect camioane, care circulă pe autostrăzile din Franţa. Modul operator era următorul: în timp ce camionul circula în trafic, făptuitorul urca în camion intrând prin efracţie în remorcă, după care dădea marfa complicilor aflaţi într-un autovehicul lipit de camion. Acest mod de operare implica folosirea a trei sau patru vehicule ale unui grup de aproximativ zece indivizi pentru a asigura securitatea operaţiunii. S-au constat astfel douăzeci şi unu de furturi în perioada mai 2018 - noiembrie 2919, prejudiciul produs ridicându-se la circa 3,5 milioane de euro. Cercetările au dus la identificarea numitului A. al cărui profil ADN a fost găsit pe un autovehicul utilizat pentru comiterea unui furt, abandonat în Franţa de către autori.

S-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă, fac parte dintre cele prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 5 alin. (1) din Decizia - Cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, care dau loc la predare fără verificarea condiţiei dublei incriminări, iar în C. pen. român acestea au corespondent în dispoziţiile art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d) şi art. 367 din C. pen. român, respectiv furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat. De asemenea, infracţiunile de care este acuzată persoana solicitată sunt sancţionate de dispoziţiile legii penale franceze cu pedeapsa de maxim 15 ani închisoare şi fac parte din lista celor care dau loc la predare.

Prima instanţă a reţinut că nu au fost formulate obiecţiuni privind identitatea şi nu sunt nici incidente motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatelor europene de arestare înscrise în art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care sunt expres şi limitativ prevăzute de acest act normativ, iar în urma verificărilor impuse de procedura prealabilă prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004, republicată, a rezultat că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o cauză penală.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată, fiind audiată, nu şi-a exprimat consimţământul la predare; aceasta însă a înţeles regula specialităţii, declarând că nu renunţă la aceasta şi solicită ca eventuala executare a pedepsei să fie făcută în ţara de origine, adică în România.

Curtea de apel a precizat că predarea persoanei solicitate se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Aşa fiind, Curtea de apel a constatat că persoana solicitată se află în situaţia prevăzută de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind urmărită pentru fapte ce dau loc la predare între statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, nefiind incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare.

Constatând că sunt întrunite condiţiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare între statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia-Cadru nr. 2002/984/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, Curtea de apel a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, urmare Adresei nr. x/2020 din data de 10 martie 2020.

Totodată, prima instanţă a luat act de faptul că persoana solicitată, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Prahova, nu consimte la predarea către autorităţile franceze.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, Curtea de apel a dispus arestarea persoanei solicitate A., fiind îndeplinite cerinţele art. 223 alin. (2) C. proc. pen. pentru o perioadă de 30 de zile şi a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în scopul predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară austriacă. Curtea de apel a considerat că măsură preventivă a arestării se justifică câtă vreme, în raport de natura, numărul şi specificul infracţiunilor pentru care s-a solicitat predarea, aşa cum rezultă din descrierea sumară a circumstanţelor de fapt, activitatea pretins infracţională organizată are o gravitate deosebită.

Curtea de apel a mai constatat că motivul refuzului persoanei solicitate de a fi predată autorităţilor franceze nu se circumscrie niciunuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare reglementate de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004. Astfel, s-a reţinut că persoana solicitată invocă drept motiv ar refuzului de a fi predat către autorităţile franceze situaţia sa familială, respectiv faptul că are trei copii în întreţinere. Curtea de apel a mai reţinut faptul că într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii de mişcare a unei persoane cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

De asemenea, Curtea de apel a apreciat că apărarea persoanei solicitate referitoare la numărul mare de cazuri de infectări cu Coronavirus existente în statul francez nu impietează asupra punerii în executare a mandatului european de arestare şi nu sunt de natură a amâna predarea persoanei solicitate, instituţiile implicate în procedurile de predare având obligaţia luării tuturor măsurilor necesare pentru a asigura sănătatea persoanelor în cauză, cu atât mai mult cu cât din consultarea site.ului https: xxx reiese faptul că nu au fost luate măsuri care să impieteze punerea în executare a procedurilor judiciare.

În acest context, s-a apreciat că aspectele de ordin personal invocate de către persoana solicitată nu sunt suficiente pentru a aprecia că este justificată respingerea solicitării autorităţilor franceze, motivele invocate neputând fi analizate separat, ci doar prin raportare la întreaga cauză, instanţa constatând, astfel, că nu existe motive întemeiate pentru a nu se dispune predarea persoanei solicitate. În plus, în raport de durata sancţiunii penale maxime pe care C. pen. francez o prevede, adică 15 ani închisoare, Curtea de apel a considerat că privarea provizorie de libertate a persoanei solicitate este justificată pentru îndeplinirea scopului de a fi transferată în statul francez în vederea efectuării urmăririi penale în cauza la care se referă mandatul european de arestare.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie solicitată A., în termen legal.

În dezbateri, contestatorul a beneficiat de asistenţa juridică a unor apărători aleşi şi a solicitat admiterea contestaţiei şi amânarea predării imediate pe o durată maximă de 3 luni a persoanei solicitate, având în vedere că este unic întreţinător al familiei, iar pe numele acesteia există câteva aspecte ce ţin de afaceri judiciare ce se circumscriu dispoziţiilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004. De asemenea, s-a solicitat dispunerea unei măsuri preventive mai puţin severe, dar privativă de libertate, respectiv măsura arestului la domiciliu, care să asigure posibilitatea predării către autorităţile străine a persoanei solicitate imediat ce această stare de urgenţă încetează şi scade gradul de contaminare cu virusul COVID-19.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta reţine următoarele:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se reţine că faţă de persoana solicitată A. s-a emis Mandatul european de arestare nr. x la data de 09.03.2020 de Tribunalul Judiciar din Paris în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furturi comise în grup organizat, fapte prevăzute de art. 311-1, 311-9, 311-13, 311-14, 311-15 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de crime, fapte prevăzute şi pedepsite la art. 450-1, 450-3 şi 450-5 din C. pen. francez; constituirea unui grup infracţional în vederea comiterii de delicte.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare franceze îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

De asemenea, se constată că că infracţiunile pentru care se solicită predarea sunt sancţionate de C. pen. francez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi, prin urmare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fond, cererea este întemeiată.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi observă că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Aşadar, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a dispus în mod corect arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10 martie 2020 până la data de 08 aprilie 2020, inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Raportat la datele speţei, pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau a împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, Înalta Curte consideră că măsura arestării preventive este oportună şi nu se impune a se dispune o altă măsură preventivă mai uşoară, în raport de particularităţile cauzei, apreciindu-se că o altă măsură mai uşoară (arest la domiciliu, astfel cum a solicitat apărarea) nu este suficientă pentru atingerea scopului menţionat de lege.

În cauză se mai reţine că persoana solicitată A. nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile franceze invocând o situaţie familială deosebită, respectiv faptul că are trei minori în întreţinere, dar şi numărul mare de cazuri de infectări cu virusul COVID-19, existente pe teritoriul statului francez. Apărarea a solicitat, astfel, amânarea predării invocând incidenţa dispoziţiilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât persoana solicitată ar avea afaceri judiciare în România.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, situaţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia "instanţa poate refuza") şi nu motive obligatorii, astfel că instanţa română poate dispune executarea mandatului european de arestare chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. În aceste condiţii, se constată că niciunul din motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare, aşa cum le-am detaliat anterior, nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004 şi, ca atare, criticile apărării din această perspectivă nu pot fi primite.

Aşadar, predarea către autorităţile judiciare franceze în baza mandatului european de arestare emis de acestea nu este condiţionată de acordul de voinţă al persoanei solicitate. Potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea. Or, această procedură a fost îndeplinită de prima instanţă care a ascultat persoana solicitată, iar aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare franceze. Înalta Curte apreciază că motivele invocate de apărare în justificarea acestei poziţii a persoanei solicitate nu constituie o cauză legală de natură să împiedice punerea în executare a mandatului european de arestare.

De asemenea, argumentele apărării referitoare la amânarea predării persoanei solicitate nu sunt întemeiate. În primul rând, sancţiunile de natură civilă dispuse prin Sentinţa civilă nr. 8932 a Judecătoriei Ploieşti nu se circumscriu cerinţelor legale, dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementând faptul că, numai situaţia în care persoana extrădată este cercetată într-o cauză penală, se poate dispune amânarea predării. De asemenea, aspectele ce ţin de existenţa unei pandemii nu sunt prevăzute de lege pentru a se dispune o soluţie de amânare a predării, iar circumstanţele personale ale persoanei solicitate, respectiv faptul că este unic întreţinător al familiei şi are copii în întreţinere, pe de o parte, au fost cunoscute şi evaluate de judecător la momentul arestării provizorii, iar pe de altă parte, acestea nu pot fi privite singular, ci în contextul cauzei şi în raport de natura, gravitatea şi multitudinea infracţiunilor reţinute în sarcina persoanei solicitate.

În final, Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii, dispunând predarea cu respectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte.

De asemenea, se reţine că legea prevede faptul că, predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România (art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală).

În cauza de faţă, prima instanţă, deşi a menţionat în considerentele hotărârii faptul că predarea persoanei solicitate se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, potrivit art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, această dispoziţie nu se regăseşte în dispozitiv (minută).

Înalta Curte aminteşte că, în esenţă, hotărârea judecătorească reprezintă actul jurisdicţional de dispoziţie al instanţei, prin care aceasta se dezînvesteşte de soluţionarea litigiului concret ce i-a fost dedus judecăţii. Dispozitivul reprezintă cea de-a treia şi ultima parte a hotărârii judecătoreşti, parte care cuprinde soluţia dată de o instanţă problemelor de natură juridică asupra cărora a trebuit să se pronunţe. Prin urmare, dispozitivul redă adevărată forţă juridică a hotărârii judecătoreşti şi împlineşte raţionamentul logico - juridic surprins în cea de a doua parte (considerente).

Aşadar, dispozitivul cuprinde soluţia pe care instanţa o dă raportului juridic cu care a fost învestită. Cum dispozitivul reprezintă soluţia, apare firească concluzia că, pe lângă admiterea solicitării formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Paris privind executarea Mandatului european de arestare nr. x emis la data de 09.03.2020 de autorităţile judiciare din Franţa şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze, în baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prevăzută de art. 117 din aceeaşi lege, trebuie menţionat expres şi faptul că, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.

Prin urmare, menţiunile prevăzute în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se impun a fi făcute atât în considerentele hotărârii judecătoreşti, cât şi în dispozitivul acesteia, pentru a se respecta legalitatea, precum şi pentru asigurarea tuturor garanţiilor necesare persoanei solicitate pentru transfer.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din data de 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Va desfiinţa în parte sentinţa contestată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi rejudecând:

Conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, va dispune ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitant, persoana predată să fie transferată în România.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 21 din data de 10 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020.

Desfiinţează în parte sentinţa contestată numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi rejudecând:

Conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dispune ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitant, persoana predată să fie transferată în România.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2020.

GGC - NN