Deduction of pre-sentencing custody from foreign adapted sentence under Romanian law

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 243/F din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap.la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, s-a admis contestaţia la executarea Sentinţei penale nr. 29/F din data de 16.02.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitive prin Decizia penală nr. 389/A din data de 08.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de contestatorul condamnat A.

S-a dedus din durata pedepsei de 12 ani şi 6 luni închisoare în executarea căreia se află persoana transferată A., 196 de zile, precum şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 34/2017 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 09.11.2017 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 23.10.2019 a fost înregistrată contestaţia formulată de petentul A. (prin declinare de competenţă de la Tribunalul Giurgiu, secţia penală) împotriva executării Sentinţei penale nr. 29/F din data de 16.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă la data de 08.11.2017, prin Decizia penală nr. 389/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, solicitând a se lămuri perioada de deducere, întrucât prin sentinţa menţionată, s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 20.04.2012 la 16.02.2017, or deducerea corectă este de la 01.10.2011 la 20.04.2012 şi de la 17.02.2017 la 28.12.2017.

În motivarea cererii, petentul a arătat că, în mod eronat, prin sentinţa penală anterior menţionată, a fost dedusă perioada executată de la 20.04.2012 la 16.02.2017, în mod corect fiind 01.10.2011 la 20.04.2012 şi de la 17.02.2017 la 28.12.2017.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că prin Sentinţa penală nr. 29/F din data de 16.02.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. A recunoscut Hotărârea T 201/7502 din data de 20.04.2014, pronunţată de Curtea Coroanei Wood Green din Regatul Unit al Marii Britanii şi, în baza art. 135 alin. (6) lit. b) rap. la art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, a adaptat pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii de 18 ani închisoare la 12 ani şi 6 luni şi a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestei pedepse. A dedus din pedeapsă perioada executată de la 20.04.2012 la 16.02.2017.

Împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel persoana condamnată A.

Prin Decizia penală nr. 389/A/08.11.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în majoritate, a respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală. Opinia separată a fost în sensul admiterii apelului declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/F din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi respingerii sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea Hotărârii T 201/7502 din data de 20.04.2014 pronunţată de Curtea Coroanei Wood Green din Regatul Unit al Marii Britanii şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

În baza Sentinţei penale nr. 29/F din 16 februarie pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 389/A/08.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 34/09.11.2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în cuprinsul căruia se menţionează faptul că din pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare se deduce perioada executată de la 20.04.2012 la zi.

Analizând lucrările Dosarului nr. x/2018, prima instanţă a constatat că, potrivit informaţiilor indicate la Secţiunea J din certificatul emis de către reprezentantul Direcţiei Naţionale pentru Monitorizarea Infractorilor, contestatorul a executat 196 de zile de arest preventiv, ce vor fi avute în vedere la calculul datei eliberării anticipate. Informaţia este reluată în ordinul de detenţie potrivit căruia în baza art. 240 din Legea privind justiţia penală 2003 instanţa ordonă ca cele 196 de zile petrecute în arest preventiv să fie deduse din sentinţă.

Potrivit rezumatului cauzei, care a fost ataşat certificatului anterior menţionat în data de 01.10.2011, contestatorul a fost găsit de către lucrătorii de poliţie britanici în interiorul apartamentului situat la et. 1 de pe Bulevardul x, Tottenham, Londra nr. 15 unde a fost comisă infracţiunea imputată acestuia, contestatorul fiind arestat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor la ora 21:00.

Având în vedere aspectele anterior menţionate, Curtea de apel a constatat faptul că există o cauză de micşorare a pedepsei, constând în cele 196 de zile care au fost executate în stare de arest preventiv, astfel că, văzând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap.la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivele scrise depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat că persoana condamnat a fost arestată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, la data comiterii faptei, la 01.10.2011, ora 21. Parchetul a apreciat că, în condiţiile în care este cert că arestarea a avut loc la data de 01.10.2011, la acel moment libertatea persoanei condamnate a fost restrânsă de autorităţile judiciare britanice.

S-a susţinut că regulile de deducere a arestului preventiv din dreptul britanic, chiar dacă ar fi diferite faţă de cele din dreptul românesc, nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Norma de drept străină sau calculul făcut de către o autoritate judiciară străină nu poate schimba modul de calcul al perioadei de deţinere a persoanei condamnate. În dreptul românesc, ziua în care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, 01.10.2011, este luată în calcul perioadei de dedus din executarea pedepsei, atâta timp cât persoana condamnată a fost supusă măsurii preventive. S-a arătat că în anul 2011, perioada în care a fost arestat şi reţinut condamnatul a fost de 92 de zile (31 de zile în octombrie, 30 de zile în noiembrie, 31 de zile în decembrie). Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 20.04.2012. În anul 2012 condamnatul a fost în arest preventiv 110 zile (31 de zile în ianuarie, 29 de zile în februarie, 31 de zile în martie şi 19 zile în aprilie). Parchetul a apreciat că se impune a fi dedusă o perioadă de 202 zile, nu de 196 de zile, aşa cum au sugerat autorităţile britanice (care au apreciat că restrângerea de libertate din data de 01.10.2011 şi perioada de custodie de 96 de ore nu trebuie deduse din perioada de executat).

Aşadar, Parchetul a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea, în parte, a Sentinţei penale nr. 243/F din 17.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, rejudecarea cauzei şi deducerea din durata pedepsei de 12 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află persoana transferată A., perioada în care a fost reţinut, arestat şi în executarea pedepsei, din data de 01.10.2011 la zi.

Examinând contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 243/F din 17 decembrie 2019, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte natura juridică a contestaţiei la executare, trebuie subliniat faptul că aceasta nu reprezintă o cale de atac, ordinară sau extraordinară, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia privind numai incidente ivite în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără însă a putea să fie repuse în discuţie chestiuni intrate în puterea lucrului judecat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.. contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că persoana condamnată A. a fost transferată într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicate prin Hotărârea nr. x din 20.04.2012 pronunţată de Curtea Coroanei Wood Green, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de crimă conform articolului 1 (1) din Legea privind Tentativele Penale 1981. Potrivit art. 135 alin. (6) lit. b) rap. la art. 135 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii de 18 ani închisoare a fost adaptată de instanţa română la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare.

Prin Sentinţa penală nr. 29/F din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 389/A din 08 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 20.04.2012 la 16.02.2017.

Persoana condamnată a formulat contestaţie la executare, susţinând că în mod greşit s-a dedus perioada executată de la 20.04.2012 la 16.02.2017, perioada corectă fiind de la data de 01.10.2011 la 20.04.2012 şi de la 17.02.2017 la 28.12.2017.

Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 243/F din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală (atacată în prezent de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), s-a reţinut că potrivit informaţiilor indicate la Secţiunea J din certificatul emis de către reprezentantul Direcţiei Naţionale pentru Monitorizarea Infractorilor contestatorul a executat 196 de zile de arest preventiv ce vor fi avute în vedere la calculul datei eliberării anticipate. Astfel, prima instanţă a dedus perioada de 196 de zile, precum şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi din durata pedepsei de 12 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află persoana transferată A.

În contestaţia formulată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că persoanei transferate A. nu i s-a dedus în mod corect perioada în care a fost reţinut, arestat şi în executarea pedepsei, din data de 01.10.2011 la 20.04.2012 şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi, respectiv 202 zile, şi nu 196 de zile cum a menţionat prima instanţă.

Înalta Curte, în propriul demers analitic, verificând aspectele invocate, constată că, într-adevăr, perioada în care a fost reţinut, arestat şi în executarea pedepsei condamnatul A. nu a fost dedusă în mod corespunzător. Se constată că din Ordinul de detenţie întocmit în temeiul Legii privind justiţia penală 2003 de Curtea Coroanei din Marea Britanie rezultă că la data de 20.04.2012 A. a fost condamnat la 18 ani închisoare (pedeapsă adaptată de instanţa română la pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare), dispunându-se ca perioada de 196 de zile petrecută în custodie şi arest preventiv să fie dedusă din sentinţă. Se mai constată că persoana condamnată a rest reţinută şi arestată preventiv de autorităţile judiciare străine la data de 01.10.2011, iar pedeapsa a fost pusă în executare la data de 20.04.2012, rezultând, aşadar, un număr de 202 zile.

Înalta Curte reţine că art. 141 alin. (9) pct. (ii) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, prevede că (...) la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină şi, totodată, va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent (...).

De asemenea, conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. raportat la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, existând o cauză de micşorarea a pedepsei, astfel că din durata pedepsei 12 ani şi 6 luni închisoare trebuie dedusă perioada de la data de 01.10.2011 la 20.04.2012, respectiv 202 zile, nu 196 de zile, cum s-a menţionat de autorităţile judiciare britanice şi s-a dedus în mod greşit de prima instanţă, dar şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi.

Pentru aceste considerente, va admite contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 243/F din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei executate:

Va deduce din durata pedepsei de 12 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află persoana transferată A., perioada în care a fost reţinut, arestat şi în executarea pedepsei, din data de 01.10.2011 la 20.04.2012, respectiv 202 zile şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 243/F din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând numai în ceea ce priveşte deducerea perioadei executate:

Deduce din durata pedepsei de 12 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află persoana transferată A., perioada în care a fost reţinut, arestat şi în executarea pedepsei, din data de 01.10.2011 la 20.04.2012, respectiv 202 zile şi perioada executată de la 20.04.2012 la zi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2020.

GGC - NN