Prisoner's challenge to sentence adaptation deemed inadmissible; 13-year aggravated robbery term upheld.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 10/F din data de 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 599 alin. (1) C. proc. pen., în referire la art. 597-598 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 158/F/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Galaţi. (avocat B.)

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul A. la plata către stat a sumei de 100 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2019, condamnatul A., a formulat contestaţie la executare împotriva Sentinţei penale nr. 158/F/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2018.

În esenţă, în motivarea contestaţiei la executare s-a arătat, că prin sentinţa penală menţionată anterior s-a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, formulată în temeiul art. 160 alin. (1) din Legea 302/2004, dispunându-se recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă a contestatorului A. aplicată de autorităţile austriece şi s-a dispus executarea unei pedepse de 13 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen.

În continuarea motivării s-a arătat că se contestă această pedeapsă recunoscută şi adaptată, de 13 ani închisoare, deoarece în Austria ar fi fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la tâlhărie, iar instanţa română s-ar fi raportat în mod greşit la infracţiunea de tâlhărie, împrejurare ce ar fi condus eronat la stabilirea unei pedepse mai mari.

În consecinţă, contestatorul-condamnat a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. român, în sensul că a intervenit o nelămurire cu privire la pedeapsa ce se execută, adică instanţa română ar fi trebuit să încadreze fapta săvârşită în infracţiunea de tentativă la tâlhărie şi nu la infracţiunea de tâlhărie şi pe cale de consecinţă să aplice cuantumul pedepsei conform acestei încadrări.

Analizând actele şi lucrările din dosar, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca nefondată contestaţia formulată.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituţii de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării şi, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Cazul de contestaţie la executare prevăzut la lit. c) a art. 598 reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale.

Nelămuririle cu privire la hotărâre judecătorească nu privesc aspecte ce pot fi remediate prin procedura îndreptării erorilor materiale sau a înlăturării unor omisiuni vădite, ci alte omisiuni decât cele menţionate expres de art. 279 C. proc. pen., care însă nu privesc aspecte de fond şi nu pun în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti.

Totodată, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca situaţii de împiedicare la executare omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse, schimbarea numelui persoanei condamnate (pe cale administrativă sau ca urmare a încheierii sau desfacerii căsătoriei) anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, omisiunea deducerii reţinerii persoanei condamnate prin hotărârea definitivă.

În speţa de faţă, contestatorul-condamnat A. a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., susţinând că există o nelămurire, respectiv o cauză de micşorare a pedepsei, cu privire pedeapsa recunoscută şi adaptată prin Sentinţa penală nr. 158/F/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 11.02.2019, în sensul că în considerente s-ar fi reţinut în mod eronat că activitatea infracţională pentru care a fost condamnat de autorităţile austriece constă într-o infracţiune de tâlhărie şi nu de tentativă la tâlhărie, împrejurare care în opinia contestatorului ar conduce la micşorarea pedepsei.

Curtea de Apel a constatat că prin această solicitare se încearcă repunerea în discuţie a aspectelor de fond ce au fost analizate în procedura recunoaşterii, adică legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea şi se încearcă în final, modificarea hotărârii rămasă definitivă şi pusă în executare. Or, pe calea contestaţiei la executare, aşa cum s-a arătat anterior, acest lucru nu este posibil.

De altfel, examinând sumar hotărârea împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie, s-a constatat, contrar susţinerilor contestatorului, că acesta a fost condamnat de către autorităţile austriece la o pedeapsă de 14 ani închisoare, în sarcina sa fiind reţinute trei infracţiuni prevăzute de legislaţia austriacă (o infracţiune de furt calificat prin efracţie prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 şi 130 alin. (3) C. pen. austriac şi două infracţiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac), şi nu o singură infracţiune de tâlhărie, aşa cum a susţinut petentul cu ocazia dezbaterilor.

Potrivit disp. art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, una dintre condiţiile prevăzute pentru recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate este aceea de a se verifica dacă fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracţiune, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României. Aşadar, în cadrul procedurii recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate nu se realizează o preluare mot a mot (cuvânt cu cuvânt) a încadrării juridice a faptei astfel cum a fost reţinută în statul de condamnare, ci se verifică corespondenţa faptei săvârşite în legislaţia română.

Prin sentinţa penală contestată s-a arătat că întreaga activitate infracţională reţinută în sarcina contestatorului de către autorităţile austriece are corespondent în legislaţia română, respectiv o infracţiune unică de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) şi f) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. e) C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 10/F din data de 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul A.

În motivarea contestaţiei, contestatorul condamnat a reiterat argumentele aduse în faţa instanţei de fond, respectiv faptul că a fost condamnat în Austria pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi tentativă de tâlhărie, însă la adaptarea pedepsei în România a fost reţinută infracţiunea de tâlhărie astfel încât a solicitat a i se aplica cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie.

Examinând contestaţia prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei

În speţa de faţă, condamnatul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., solicitând ca prin intermediul acestui mijloc procesual, să se adapteze pedeapsa aplicată în străinătate potrivit legii române pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie aşa cum reiese din hotărârea de condamnare dispusă de către autorităţile austriece.

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se în cadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Nelămurirea ivită vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa textelor de lege şi a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul echivoc al dispozitivului hotărârii şi lipsa acestuia de precizie, pot legitima formularea unei contestaţii la executare în baza acestui temei (de exemplu, existenţa nelămuririi în privinţa perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă sau menţiunea generică de confiscare a bunurilor utilizate în vederea comiterii infracţiunii, fără ca acestea să fie identificate). Pe calea contestaţiei la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, criticile contestatorului privesc pedeapsa recunoscută şi adaptată prin Sentinţa penală nr. 158/F/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 11.02.2019, în sensul că în considerente s-ar fi reţinut în mod eronat că activitatea infracţională pentru care a fost condamnat de autorităţile austriece constă într-o infracţiune de tâlhărie şi nu de tentativă la tâlhărie, împrejurare care în opinia contestatorului ar conduce la micşorarea pedepsei.

Or, acestea nu se circumscriu cazurilor de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., prin prezenta contestaţie la executare nefiind relevate nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, nici piedici în calea punerii ei în executare şi nici nu au intervenit modificări în sensul micşorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este pusă în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată recunoaşterea şi adaptarea (prin Sentinţa penală nr. 158/F/12.12.2018 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 11.02.2019) pedeapsei aplicate contestatorului de autorităţile austriece, de 14 ani închisoare (în sarcina acestuia fiind reţinute trei infracţiuni prevăzute de legislaţia austriacă, o infracţiune de furt calificat prin efracţie prev. de art. 127, 129 alin. (2) cifra 1 şi 130 alin. (3) C. pen. austriac şi două infracţiuni de tentativă de tâlhărie gravă prev. de art. 15, 142 alin. (1), 143 alin. (1) al doilea caz C. pen. austriac).

Având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte mai notează că în procedura contestaţiei la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 10/F din data de 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 10/F din data de 20 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2020.

GGC - NN