Admissibility of constitutional review: prior unconstitutionality ruling on statutory limitation interruption bars duplicate referral

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, între altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelanta inculpată A., prin apărător ales, reţinându-se că dispoziţiile criticate au fost deja supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale constatându-se că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională, în considerente fiind analizată modalitatea de interpretare a naturii actelor care pot conduce la întreruperea cursului prescripţiei.

Împotriva acestei dispoziţii din Decizia penală nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpată A. a declarat recurs, susţinând, potrivit cererii de recurs şi memoriului transmis, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, inclusiv cea reglementată de alin. (3) a textului de lege, constând în aceea ca prevederile criticate să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional. În acest sens, a arătat că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, s-a constatat doar că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională, aşa încât restul textului de lege este în vigoare şi la acest moment şi, ca urmare, poate forma obiectul verificării de constituţionalitate pe calea unei alte excepţii, motiv pentru care se impune, admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. privind sintagma "cursul prescripţiei se întrerupe".

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de inculpata A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelanta inculpată A., nefiind îndeplinită cerinţa ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, instanţa supremă reţinând în completare următoarele aspecte:

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de inculpata A., se constatată că, aceasta întruneşte doar condiţiile reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar nu şi pe cea de la alin. (3) al acestui text de lege, atâta timp cât aspectele criticate au făcut deja obiectul analizei instanţei de contencios constituţional, care, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Astfel, în considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut că instituţia prescripţiei răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât instituie, pe de o parte, un termen de decădere al organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârşite şi efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relaţiilor sociale (paragraful 22). Aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând (…) o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale (parag. 23).

Se constată că întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale (parag. 24).

Instanţa de contencios constituţional a reţinut că "prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale" (parag. 31).

A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pentru persoana în cauză, o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen. (paragraful 28).

Or, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar şi uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (parag. 29).

În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că "soluţia legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. (1) C. pen..(1969), îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (parag. 34).

Pe de altă parte, se observă că, prin cererea formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, inculpata A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în ceea ce priveşte sintagma "cursul prescripţiei se întrerupe", apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României întrucât nu răspund condiţiilor de claritate şi previzibilitate impuse cu titlu imperativ de legea fundamentală de vreme ce nu reglementează expres cazurile în care poate interveni întreruperea prescripţiei răspunderii penale. Or, aşa cum s-a arătat anterior, aceste aspecte criticate de apărare au fost avute în vedere de Curtea Constituţională la pronunţarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, regăsindu-se printre argumentele ce au determinat declararea ca neconstituţională a soluţiei legislative care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură" din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, în Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 381/15.05.2019, a constatat că întrebările cu care a fost sesizată nu ridică veritabile probleme de drept întrucât Curtea Constituţională a furnizat, prin considerentele Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite acestei hotărâri.

În acest context, trebuie subliniat că, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceasta se sprijină (decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).

Ca urmare, în condiţiile în care Curtea Constituţională a analizat deja constituţionalitatea textului de lege criticat, stabilind, cu valoare obligatorie, limitele în care judecătorul trebuie să aplice dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că cererea de sesizare formulată de apelanta inculpată A. nu întruneşte condiţia reglementată de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă de prima instanţă.

Pentru considerentele arătate, constatând că încheierea atacată este legală şi temeinică, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta inculpată A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.

GGC - NN