Defendants win partial cassation; sentences reduced after illegal two-year add-on quashed before merger.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 637 din 21 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de Ministerul Public şi:

I. În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale reţinută în sarcina inculpatului A. din instigare la tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), în instigare la tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., dispoziţii în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969). Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 864 C. pen. (1969), a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, modificată prin Decizia penală nr. 33/A din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 25 C. pen. (1969), raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969). Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 864 C. pen. (1969), a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, modificată prin Decizia penală nr. 33/A din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, pe care a cumulat-o cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele principale aplicate, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa închisorii cea mai grea, de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pe perioada de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 88 C. pen. (1969), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 22 iulie 2002 la data de 1 august 2002 şi de la data de 12 februarie 2013 la zi, iar, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut această măsură preventivă faţă de inculpat.

II. În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei penale reţinută în sarcina inculpatului B. din instigare la tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969), raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. (1969), în instigare la infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969), raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., dispoziţii în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), a contopit pedepsele închisorii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969), i-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pe perioada de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 88 C. pen. (1969), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 februarie 2013 la zi, iar, în baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut această măsură preventivă faţă de inculpat.

De asemenea, a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului luată prin Ordonanţele nr. 5184/P/2012 din datele de 14 februarie 2013 şi 5 martie 2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care au fost indisponibilizate: un număr de 92 monede din metal de culoare galben, de diferite mărimi, aflate într-un clasor cu coperţi de culoare roşu, inscripţionat x, bijuterii din metal de culoare galben şi alb, aflate într-o cutie din material plastic, tip caserolă, cu capac de culoare alb-gălbui, bijuterii din metal de culoare galben şi alb, aflate într-o cutie metalică, de culoare gri, inscripţionată x, aparţinând inculpatului A., şi sumele de 23.940 RON şi de 5.320 euro, aparţinând inculpatului B.

A menţinut măsura sechestrului asigurător luată prin Ordonanţa nr. 5184/P/2012 din 5 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, asupra bunurilor imobile: teren intravilan, în suprafaţă de 564 m.p., situat în mun. Piatra-Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 919 mp, situat în mun. Piatra-Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 105 mp, situat în mun. Piatra-Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 76 mp, şi spaţiu comercial, în suprafaţă de 110,64 mp, situate în mun. Piatra-Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 439 mp, situat în localitatea Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 2.609 mp, şi construcţie 4 camere (sediu societate comercială), situate în localitatea Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, teren extravilan arabil, în suprafaţă de 12.833 mp, situat în localitatea Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, teren extravilan arabil, în suprafaţă de 1.535 mp, situat în localitatea Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, teren intravilan arabil, în suprafaţă de 2.317 mp, situat în localitatea Roznov, jud. Neamţ, teren intravilan arabil, în suprafaţă de 339 mp, situat în localitatea Roznov, jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 2.383 mp, şi construcţie (casă de locuit 3 camere, în suprafaţă de 63 mp, şi anexe-bucătărie, în suprafaţă de 13 mp), situate în jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 81 mp, situat în mun. Piatra-Neamţ, aparţinând inculpatului B., şi teren intravilan arabil, situat în localitatea Roznov, jud. Neamţ, spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 162 mp şi în suprafaţă utilă de 138 mp, situat în jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 176 mp, şi clădire, în suprafaţă de 276,93 mp, situate în localitatea Târgu Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 11.738 mp, situat în localitatea Girov, jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 7.500 mp, situat în localitatea Girov, jud. Neamţ, teren intravilan, în suprafaţă de 81 mp, situat în mun. Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, aparţinând inculpatului B., spaţiu birouri, în suprafaţă construită de 163,49 mp şi în suprafaţă utilă de 144,53 mp, spaţiu comercial, în suprafaţă construită de 50,56 mp şi în suprafaţă utilă de 36,94 mp, cu extindere spaţiu comercial în suprafaţă de 50 mp, situate în mun. Piatra Neamţ, aparţinând inculpatului A..

A menţinut măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca x, folosit de inculpatul C. la comiterea infracţiunilor luată prin Ordonanţa nr. 5184/P/2012 din 11 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

S-a luat act că, prin Ordonanţa nr. 5184/P/2012 din 22 iulie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a revocat măsura sechestrului asigurător instituit asupra terenului intravilan în suprafaţă de 81 de mp, situat în judeţul Neamţ, între tronson I şi tronson II, înscris în Cartea funciară cu nr. x, cu instituirea sechestrului asigurător asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 81 de mp, situat în judeţul Neamţ, între tronson I şi tronson II, înscris în Cartea funciară cu nr. x, aparţinând inculpatului B.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. (1969), a dispus confiscarea specială a autoturismului marca x, cu seria de şasiu x, folosit de inculpaţi la comiterea infracţiunii.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. (1969), a dispus confiscarea bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p., de la inculpatul B., cu excepţia bunurilor care vor fi restituite acestuia, respectiv 2 bilete la ordin, un aparat fotografic marca x, de culoare vişiniu, două memory-stik, o cameră video marca x şi trei cabluri aferente, 5 mini C.D.-uri şi husa cu telecomanda camerei, o cutie inscripţionată x, în care se află nouă cartuşe cu bile din cauciuc, o cutie inscripţionată 9 mm Pa 50 Knollpatronon, pistol cu bile marca x, un încărcător în care se află 7 cartuşe cu bile, un încărcător gol, permis de port armă, trei facturi D., unitate de calculator, cuţit tip, două formulare depunere şi patru formulare retragere pentru E., înscris olograf cu numele F., IPod ..., IP..., Dvr Network inscripţionat ... şi încărcătorul aferent, carneţel cu spirală cu numere de telefon, unitate de calculator.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. (1969), a dispus confiscarea bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p., de la inculpatul A., cu excepţia bunurilor care vor fi restituite acestuia, şi anume 10 copii acte privind succesiunea după G. şi H., înscrisuri privind mai multe sume de bani şi contract de împrumut cu ipotecă încheiat între A. şi I., încheiere de autentificare, cuţit cu prăsele negre, declaraţia notarială a lui J., săbii de panoplie, masca de unitate IBM, unitate de calculator, pistol sig x de culoare negru şi încărcătorul aferent, 2 carduri de memorie.

A constatat că asupra bijuteriilor din metal galben, clasorului cu monede din metal galben şi asupra sumelor de bani găsite la percheziţiile efectuate la domiciliile inculpaţilor s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea acoperirii pagubei produsă prin infracţiune.

A dispus restituirea către martorul K. a bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p.; către L. a bunurilor ridicate la percheziţia domiciliară şi menţionate în procesul-verbal de la fila x d.u.p.; către martorul M. a bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p.; către N. a bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p.; către O. a bunurilor menţionate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară de la fila x d.u.p.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă P., obligându-i pe inculpaţi, în solidar, să-i plătească sumele de 300.000 euro, în echivalentul în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune morale, şi de 20.000 euro, în echivalentul în RON la data efectuării plăţii, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 397 C. proc. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC "Q." S.R.L., prin reprezentant legal R., obligându-i pe inculpaţi, în solidar, să-i plătească suma de 53.000 RON, daune materiale.

A luat act că Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii A. şi B., în vederea introducerii acestora în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, în scopul constituirii profilului genetic al inculpaţilor.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 75.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 1.500 RON, să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, în urma analizării materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că inculpaţii B. şi A. sunt autorii faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, aceştia concepând un plan ce a cuprins mai multe etape pe care le-au şi urmat, implicând mai multe persoane, pe lângă autorul infracţiunii de tentativă la omor calificat, şi participând mod direct şi activ la îndeplinirea acestuia, prin procurarea autoturismului pe care l-au pus la dispoziţie autorului şi complicelui la săvârşirea infracţiunii, pentru a se deplasa la Bucureşti şi a-l ucide pe S., persoană cu care se aflau în relaţii de duşmănie, luându-şi măsuri de precauţie, precum schimbarea repetată a cartelor telefonice sau iniţierea unor convorbiri de pe telefoanele altor persoane în scopul de a nu fi prinşi de organele de urmărire penală.

S-a arătat că legătura infracţională dintre cei doi inculpaţi B. şi A. şi executant s-a derulat strict prin intermediar, inculpatul T., achiziţionând special trei cartele prepay, care au fost folosite exclusiv pentru a comunica cu acesta, interesându-se de modul în care decurge planul de eliminare a persoanei cu care se aflau în relaţii de duşmănie. Ulterior, inculpatul C. a executat focurile de armă din eroare asupra victimei P. întrucât a confundat-o cu numitul S., elementele de confuzie fiind generate de asemănarea fizică dintre cele două persoane, dar şi dintre autoturismele utilizate de acestea, ambele folosind în perioada respectivă autoturisme marca x similare ca model, an de fabricaţie şi culoare.

Ca urmare, s-a reţinut că faptele inculpatului A., constând atât în determinarea cu intenţie a inculpatului C. să comită atacul armat asupra părţii vătămate P., din data de 26 noiembrie 2012, din Bucureşti, folosind două arme militare - pistolul-mitralieră calibrul 5,45 x 39 mm, tip AK 74, şi pistolul Makarov (9 x 18 mm), cât şi în susţinerea acestuia prin asigurarea mijloacelor materiale şi a informaţiilor necesare săvârşirii infracţiunilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

S-a mai reţinut că faptele inculpatului B., constând atât în determinarea cu intenţie a inculpatului C. să comită atacul armat asupra părţii vătămate P., din data de 26 noiembrie 2012, din Bucureşti, folosind două arme militare - pistolul-mitralieră calibrul 5,45 x 39 mm, tip AK 74, şi pistolul Makarov (9 x 18 mm), cât şi în susţinerea acestuia prin asigurarea mijloacelor materiale şi a informaţiilor necesare săvârşirii infracţiunilor, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., şi ale infracţiunii de instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

Împrejurarea că inculpatul C. a fost în eroare cu privire la identitatea victimei (error in personam) a fost apreciată ca lipsită de relevanţă pentru existenţa infracţiunilor ce fac obiectul cauzei întrucât dispoziţiile legii penale ocrotesc în mod nediferenţiat viaţa persoanei, indiferent de identitatea acesteia. Astfel, inculpaţii nu doar l-au determinat pe autor să comită atacul armat asupra rivalului lor, ci, în plus, au înlesnit şi sprijinit activitatea infracţională a acestuia, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare comiterii infracţiunii, precum şi informaţiile pentru identificarea ţintei. Cu toate acestea, actele de complicitate săvârşite de către inculpaţii A. şi B. sunt absorbite de actele de instigare la comiterea infracţiunilor.

Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu conform dispozitivului sentinţei, având în vedere că în dispoziţiile noului C. pen. care sancţionează infracţiunile contra vieţii nu se mai regăseşte ca element de calificare "săvârşirea faptei în loc public".

S-a apreciat, totodată, că, în cauză, mai favorabilă este vechea reglementare, întrucât noul C. pen. prevede condiţii mai aspre de sancţionare a concursului de infracţiuni.

De asemenea, Tribunalul a considerat că nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării, aşa cum au solicitat inculpaţii, prin apărători aleşi, întrucât, în speţă, nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), având în vedere că, între apariţia stării de tulburare sau emoţie determinată de uciderea fratelui inculpaţilor şi momentul săvârşirii activităţii infracţionale, a trecut un interval de aproximativ 2 ani în care respectiva stare s-a estompat, iar cei doi îşi puteau cenzura acţiunile întreprinse.

Pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite instanţa de fond a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă cu închisoarea la a cărei individualizare a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), respectiv natura şi pericolul social concret al faptelor comise, modalitatea de săvârşire a acestora, prin întocmirea unui plan ce a avut drept scop uciderea numitului S., persoană cu care se aflau în relaţii de duşmănie, plan ce a presupus procurarea unui autoturism şi punerea acestuia la dispoziţia autorului pentru a-l folosi la realizarea activităţii infracţionale rămasă în faza de tentativă, aspecte ce denotă premeditarea, dar şi comiterea faptei din motive josnice. Totodată, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, constatându-se că A. nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior, prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra Neamţ, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/A din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în al cărui termen de încercare (5 ani) au fost săvârşite faptele din prezenta cauză, împrejurare care a atras, în privinţa sa, reţinerea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), referitoare la sancţionarea recidivei, şi cele ale art. 864 C. pen. (1969), ce reglementează revocarea suspendării sub supraveghere.

Deopotrivă, Tribunalul s-a raportat şi la urmările produse prin faptele inculpaţilor, constând în leziunile traumatice cauzate părţii vătămate prin împuşcare (multiple proiectile acţionate de armă de foc, care au necesitat 100 de zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei), apreciind, în final, că scopul preventiv-educativ poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, inculpaţii A. şi B., precum şi petentul apărător ales U., criticând-o, după caz, sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin Decizia penală nr. 353/A din 7 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în complet de divergenţă, s-a dispus, în majoritate, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelurilor formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 637 din 21 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2013, care a fost desfiinţată în parte şi, în rejudecare:

I. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului A. şi repuse, în individualitatea lor, pedepsele de 12 ani închisoare şi de 4 ani închisoare, precum şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006.

În temeiul art. 25 C. pen. (1969), raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 8 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru comiterea instigării la infracţiunea de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, împotriva persoanei vătămate P..

În temeiul art. 864 alin. (1) C. pen. (1969), raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, care a fost cumulată cu pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare stabilită în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 11 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în variantă agravată şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 864 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, care a fost cumulată cu pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 11 ani şi 3 luni închisoare şi de 5 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen. (1969).

II. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului B. şi repuse, în individualitatea lor, pedepsele de 12 ani închisoare şi de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 8 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru comiterea instigării la infracţiunea de tentativă la omor calificat, împotriva persoanei vătămate P..

În temeiul art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în variantă agravată.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969), raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de 8 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pe durata de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen. (1969).

În temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 alin. (1) şi alin. (2) C. civ. şi art. 1382 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă P. şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B. să-i plătească suma de 300.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar cu condamnatul C., până la concurenţa sumei de 200.000 euro, cu acelaşi titlu, potrivit sentinţei penale nr. 155 din 25 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1109/A din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, şi cu condamnatul T., până la concurenţa sumei de 200.000 euro, cu acelaşi titlu, conform Sentinţei penale nr. 2487 din 27 octombrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 28 noiembrie 2016.

În temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 1357 alin. (1) şi alin. (2) C. civ. şi art. 1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC "Q." SRL şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B., în solidar cu condamnatul C., potrivit sentinţei penale nr. 155 din 25 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1109/A din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din dosarul nr. x/2014, şi cu condamnatul T., potrivit Sentinţei penale nr. 2487 din 27 octombrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 28 noiembrie 2016, să-i plătească suma de 53.000 RON, daune materiale.

A fost menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra sumelor de bani ale inculpaţilor A. şi B. până la concurenţa sumelor de 300.000 euro şi de 53.000 RON.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A. a telefoanelor mobile marca x, cu seria x, marca x, cu seria x, marca x, cu seria x, marca x, cu seria x, fără cartelă, marca x, cu seria x, cu cartelă, a laptopului marca x, cu hard-disk-ul marca x, seria x, de capacitate 320 GB, a unităţii de calculator marca x, seria x, cu hard-disk-ul marca x, seria x, de capacitate 80 GB, precum şi, în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen., restituirea către inculpat a tuturor celorlalte bunuri, cu excepţia celor asupra cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător, ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 februarie 2013, întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri .

În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul B. a telefoanelor mobile, inscripţionat x, cartelă D., cu seria x, marca x, cu seria x, cu cartelă seria x, marca x, model x, cu seria x, marca x, cu seria x, marca x, cu seria x, marca x, cu seria x, fără cartelă SIM, suport cartelă SIM D., inscripţionată x şi x, a trei facturi D., cu seriile x, x şi y, a unităţii centrale de calculator marca x, cu hard-disk-ul marca x, seria x, de capacitate 160 GB, a laptopului marca x, cu seria x, cu hard-disk-ul marca x, seria x, de capacitate 250 GB, a cardului de memorie SD marca x, capacitate 2 GB, a stick-ului de memorie marca x, capacitate 8 GB, a stick-ului de memorie marca x, capacitate 16 GB, a stick-ului de memorie marca x, capacitate 4 GB, precum şi, în temeiul art. 255 alin. (1) C. proc. pen., restituirea către inculpat a tuturor celorlalte bunuri, cu excepţia sumelor de bani asupra cărora s-a dispus măsura sechestrului asigurător, ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 februarie 2013, întocmit de D.G.P.M.B. - Serviciul Omoruri .

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul apărător ales U. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la apelantul inculpat A., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă pe perioada 22 iulie 2002 - 1 august 2002, inclusiv, în dosarul nr. x/2003 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, precum şi reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, pe durata 12 februarie 2013 - 22 iunie 2016, inclusiv, iar, cu privire la apelantul-inculpat B., s-a dedus reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, pe durata 12 februarie 2013 - 22 iunie 2016, inclusiv.

S-a constatat că apelantul inculpat A. este deţinut în altă cauză.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, dar şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, în majoritate, a apreciat că apelurile formulate de inculpaţi sunt fondate doar pentru motive de netemeinicie, iar apelul declarat de petentul apărător ales U. este inadmisibil.

Astfel, s-a apreciat, în majoritate, că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, după analizarea probelor administrate, a stabilit vinovăţia fiecăruia dintre cei doi inculpaţi instigatori. S-a constatat că, inclusiv în ipoteza inexistenţei ultimelor două declaraţii ale martorului pe situaţia de fapt C., din data de 4 ianuarie 2017 dată în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, comunicată la dosarul de apel, împreună cu suportul material al înregistrării, şi cea din 15 februarie 2017, din faţa instanţei de apel, precum şi în cazul înlăturării proceselor-verbale de identificare a datelor de trafic şi de localizare în trafic a persoanelor, există probe suficiente şi clare care dovedesc vinovăţia inculpaţilor, fiecare pentru comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Ca urmare, analizând întregul probatoriu administrat în cauză pe tot parcursul procesului penal, la care a făcut ample referiri, şi având în vedere şi cele constatate prin Sentinţa penală nr. 155 din 25 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 1109/A din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care inculpatul C., martor în prezenta cauză, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 21 ani şi 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat asupra persoanei vătămate P. şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, Curtea, în majoritate, a reţinut, în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt constatată de prima instanţă, apreciind ca neîntemeiate apărările inculpaţilor în legătură cu acest aspect.

Apelurile au fost apreciate, însă, ca fiind întemeiate din perspectiva motivului subsidiar al reindividualizării judiciare a pedepselor închisorii, instanţa de apel, în majoritate, având în vedere, faţă de fiecare inculpat în parte, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), ca lege penală mai favorabilă, precum şi împrejurarea că cei doi apelanţi inculpaţi au formulat denunţuri în alte cauze, care s-au materializat, aspect care a condus la reţinerea unor limite speciale ale pedepsei cuprinse între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, şi între 1 an şi 6 luni închisoare şi 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Ca urmare, având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţi, dar şi urmarea socialmente periculoasă, precum şi circumstanţele personale ale acestora, Curtea, în majoritate, a aplicat fiecăruia dintre apelanţii inculpaţi pedepse cu închisoarea, pentru ambele infracţiuni aflate în concurs real, constând în limita maximă specială. În ceea ce priveşte instigarea la tentativă la infracţiunea de omor calificat, având în vedere gravitatea acesteia, instanţa de apel, în majoritate, a dat eficienţă cauzei de agravare a răspunderii penale a concursului de infracţiuni, astfel încât a aplicat pedeapsa închisorii sporită cu 2 ani, arătând că prin aceasta nu se ajunge la o agravare a situaţiei în propriile apeluri, câtă vreme pedeapsa rezultantă cu închisoarea stabilită în calea de atac are un cuantum redus faţă de pedeapsa rezultantă a închisorii de la fond.

Pe latură civilă, în ceea ce priveşte daunele morale către partea civilă P., s-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 155 din 25 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1109/A din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, condamnatul C., autor, a fost obligat să-i plătească părţii civile suma de 200.000 euro şi, în mod similar, condamnatul T. a fost obligat să-i plătească aceeaşi sumă, cu acelaşi titlu, prin Sentinţa penală nr. 2487 din 27 octombrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 28 noiembrie 2016. Curtea, în majoritate, a apreciat că suma de 300.000 euro, stabilită de instanţa de fond cu titlu de daune morale, este justificată în raport cu împrejurarea că toată activitatea infracţională derulată de către complice şi autor a fost declanşată de inculpaţii instigatori din această cauză, care au finanţat toată această vendetă personală. De aceea, întrucât cauzele în care au fost judecaţi complicele şi autorul sunt definitive, iar cuantumul daunelor morale este diferit, în condiţiile în care răspunderea civilă delictuală este solidară, a reformat latura civilă cu privire la daunele morale, în sensul obligării, în solidar, a tuturor participanţilor penal, ţinând seama de autoritatea de lucru judecat în ceea ce-i priveşte pe condamnaţii complice şi autor.

Totodată, a păstrat obligarea, în solidar, a celor doi inculpaţi instigatori la plata sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune materiale, către aceeaşi parte civilă. Sub acest aspect, s-a constatat, în majoritate, starea deosebit de gravă în care partea civilă, în vârstă de 26 de ani, a fost adusă la spital, prezentând o multitudine de plăgi împuşcate în zonele latero-cervicală stângă, suprascapulară stângă, abdominală, braţelor stâng şi drept, coapsa stângă, care au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale şi care au avut rezultatul unei infirmităţi fizice permanente, după cum s-a arătat în Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 10 mai 2013, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", Bucureşti. S-a apreciat că nu se justifică întreaga sumă de 700.000 euro solicitată cu titlu de daune materiale, constând în costurile efectuate pentru recuperarea stării de sănătate şi a capacităţii de muncă, diminuată, în mod ireversibil, de la data săvârşirii faptei penale asupra sa, dar s-a considerat că suma totală de 60.000 euro are o acoperire estimată, constatând că ceilalţi participanţi penal, condamnatul complice şi condamnatul autor, au fost obligaţi, fiecare, să-i plătească suma de câte 20.000 euro, cu acelaşi titlu de daune materiale.

De asemenea, ţinând seama de acelaşi principiu al solidarităţii, în cazul răspunderii civile delictuale, şi de autoritatea de lucru judecat, a reformat latura civilă cu privire la acţiunea părţii civile SC Q. SRL, care este în favoarea inculpaţilor.

Apelul declarat de petentul apărător ales a fost apreciat ca inadmisibil având în vedere că prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 9 aprilie 2014, în temeiul art. 284 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de anulare a amenzii judiciare, formulată de petent, astfel că acesta nu mai avea posibilitatea de a ataca a doua oară aceeaşi dispoziţie a primei instanţe.

În opinia separată, s-a apreciat că, în cauză, se impunea admiterea apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B., desfiinţarea în totalitate a Sentinţei penale nr. 637 din 21 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, respingerea ca neîntemeiate a acţiunilor civile exercitate de părţile civile P. şi SC Q. SRL, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaţilor, precum şi înlăturarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi art. 274 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) le-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât nu s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 79 alin. (1) C. pen. ce stabilesc regulile aplicabile în cazul concursului între cauzele de atenuare şi cele de agravare a pedepsei.

Ulterior comunicării deciziei motivate, la data de 12 noiembrie 2018, inculpatul B. a formulat o nouă cerere de recurs în casaţie, invocând acelaşi caz de casare prin prisma căruia a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul nelegalităţii pedepsei stabilite, învederând, pe de o parte, că aplicarea sporului de 2 ani închisoare pe lângă pedeapsa de 6 ani şi 3 luni închisoare stabilită pentru participaţia la tentativa la infracţiunea de omor calificat a condus la depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru această infracţiune (astfel cum au rezultat ca urmare a concursului dintre cauzele de atenuare şi cele de agravare a pedepsei, respectiv de 6 ani şi 3 luni închisoare), iar, pe de altă parte, că, prin aplicarea unei pedepse egală cu maximul legal, a fost încălcat, în privinţa sa, principiul non reformatio in pejus. În legătură cu primul aspect, a învederat că, în vechea reglementare, aplicarea unui spor era posibilă doar ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 33 - art. 36 C. pen. (1969), consecinţa fiind majorarea pedepsei rezultante a concursului de infracţiuni, iar nu a uneia din pedepsele componente, aşa cum s-a întâmplat în speţă. Referitor la încălcarea principiului non reformatio in pejus, a arătat că, în absenţa căilor de atac promovate de parchet şi partea civilă, devoluţiunea apelului era parţială şi limitată doar la interesul său procesual, astfel că instanţa de control judiciar era obligată să pronunţe o pedeapsă cu închisoarea raportându-se la acelaşi algoritm de individualizare stabilit în fond, respectiv aplicând o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, dar nu egală cu acesta. Or, deşi prima instanţă stabilise o pedeapsă cu 6 luni mai mică decât maximul, în propria cale de atac, instanţa de apel i-a aplicat o pedeapsă egală cu maximul special rezultat în urma concursului dintre cauzele de atenuare şi agravare, la care a adăugat un spor de 2 ani, încălcând, astfel, dispoziţiile imperative ale art. 418 C. proc. pen.

Aceleaşi critici au fost formulate şi de inculpatul A. în cererea de recurs în casaţie depusă la Curtea de Apel Bucureşti la 14 noiembrie 2018, prin avocat ales V. (cu împuternicire avocaţială la dosar ICCJ), care a arătat, în plus, că inclusiv aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale direct în calea de atac a apelului poate fi circumscrisă unei agravări a propriei situaţii juridice. Totodată, a apreciat că încălcarea principiului non reformatio in pejus poate fi analizată prin prisma cazului de casare invocat, sintagma "alte limite decât cele prevăzute de lege" referindu-se la limitele de pedeapsă stabilite inclusiv prin aplicarea normelor de drept procedural.

La data de 18 februarie 2019, recurentul A., prin apărător ales, a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sintagma "… alte limite decât cele prevăzute de lege" se referă exclusiv la limitele trasate prin normele de drept substanţial sau şi la cele trasate prin norme de ordin procedural (cu referire la dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., privind reglementarea principiului non reformatio in pejus). A apreciat cererea ca fiind admisibilă, având în vedere că sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 475 C. proc. pen., arătând că de lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

La aceeaşi dată, 18 februarie 2019, acelaşi recurent A., prin apărător ales, a invocat excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii procesual penale, considerând că aceasta este admisibilă, întrucât sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiei, a apreciat că soluţia legislativă care permite examinarea în condiţii de nepublicitate şi necontradictorialitate a circumscrierii/necircumscrierii motivelor invocate unuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu reglementată de art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., încalcă principiile constituţionale şi convenţionale recunoscute de art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) (cu referire la art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţie), art. 21 alin. (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României.

Prin încheierea din 07 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă excepţia de neconvenţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, apreciindu-se, în esenţă, că reglementarea internă este în concordanţă cu interpretarea dată de instanţa de contencios european dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de acelaşi recurent, prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., considerându-se că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.

Totodată, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, prin aceeaşi încheiere, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. 4, în vederea judecării pe fond a căilor extraordinare de atac.

Prin Încheierea de dezbateri din data de 18 aprilie 2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, arătându-se, pe de o parte, că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt precise, din conţinutul textului de lege rezultând în mod clar voinţa legiuitorului, iar, pe de altă parte, că întrebarea propusă nu reprezintă o veritabilă problemă de drept.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse examinării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de norma procesual penală, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocate de recurenţii inculpaţi, hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", motivul de recurs fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a acesteia. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

Faţă de consideraţiile mai sus expuse, rezultă că aspectele invocate de recurenţii inculpaţi cu referire la greşita individualizare, în apel, a pedepsei stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, ca urmare a nesocotirii algoritmului de calcul stabilit de prima instanţă şi a încălcării, astfel, a principiului non reformatio in peius nu pot forma obiectul cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, în această cale extraordinară de atac nu pot fi remediate orice încălcări ale prevederilor legale, ci doar acelea pe care legiuitorul le-a considerat relevante, în limita cazurilor de casare expres reglementate de norma procesual penală.

Astfel, în condiţiile în care dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce reglementează cazul de recurs în casaţie invocat de inculpaţi, sunt de strictă interpretare, permiţând, practic, doar o verificare a cuantumului pedepselor efectiv aplicate de organul judiciar în raport cu limitele stabilite de textele legale (ţinându-se, însă, seama de încadrarea juridică dată faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond şi/sau apel), prin prisma acestora nu se poate realiza o examinare a tuturor aspectelor de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra modului de cuantificare a sancţiunii penale, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă în jurisprudenţa sa anterioară (spre exemplu, Deciziile nr. 337/RC din 25 noiembrie 2014, nr. 104/RC din 31 martie 2016, nr. 361/RC din 27 septembrie 2017, nr. 222/RC din 20 iunie 2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicate pe www.x.ro). Or, în cauză, susţinând încălcarea principiului non reformatio in pejus, recurenţii nu critică, de fapt, aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci un alt aspect de nelegalitate, care, însă, nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Nici criticile inculpatului A. referitoare la greşita aplicare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale direct în apel nu pot fi examinate pe această cale, întrucât, aşa cum rezultă din modalitatea de reglementare a acestora (din ambele codificări penale succesive), măsurile de siguranţă nu reprezintă consecinţe ale răspunderii penale, ci sunt sancţiuni de drept penal cu caracter preventiv, care se iau împotriva persoanelor ce au săvârşit fapte prevăzute de legea penală pentru înlăturarea unei stări de pericol generatoare de noi astfel de fapte, aşa cum s-a arătat, de altfel, şi în literatura de specialitate (George Antoniu, Tudorel Toader şi colaboratorii - Explicaţiile noului C. pen., vol. II, Articolele 53 - 187, Editura Universul Juridic, 2015, pag. 280).

Ca urmare, prin intermediul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pot fi examinate de Înalta Curte exclusiv criticile celor doi recurenţi ce vizează stabilirea, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, a unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, aspect care atrage, pe cale de consecinţă, şi nelegalitatea pedepselor rezultante aplicate pentru concursul de infracţiuni.

Examinând, din această perspectivă, conformitatea deciziei penale atacate cu dispoziţiile de drept penal substanţial incidente în cauză, Înalta Curte constată că art. 175 C. pen. (1969), ce incriminează infracţiunea de omor calificat, prevede că uciderea unei persoane săvârşită în vreuna din împrejurările expres menţionate în cuprinsul textului de lege se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fiind sancţionată penal şi tentativa.

Reglementând condiţiile de pedepsire a formei tentate a infracţiunii, art. 21 alin. (1) şi alin. (2) teza I C. pen. (1969) stabileşte că aceasta se sancţionează numai când legea o prevede în mod expres, cum este situaţia în speţă, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Ca atare, în cauză, aceste limite sunt cuprinse între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare.

Deopotrivă, Înalta Curte observă că, în apel, instanţa de control judiciar a reţinut, în privinţa ambilor recurenţi inculpaţi, incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, în conformitate cu care persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din actul normativ şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale sau a judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Aşadar, reţinând, alături de tentativă, şi cauza de reducere a pedepsei reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002, instanţa de apel putea aplica celor doi inculpaţi, pentru fapta incriminată de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), o pedeapsă cuprinsă între 3 ani şi 9 luni închisoare şi 6 ani şi 3 luni închisoare, acestea fiind limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică stabilită de organul judiciar, dar şi cu cauzele de atenuare a pedepsei a căror incidenţă a fost constatată chiar de acea instanţă.

În aceste condiţii, comparând pedeapsa aplicată în concret pentru infracţiunea menţionată (8 ani şi 3 luni închisoare) cu cea maximă care ar fi putut fi stabilită în cauză (6 ani şi 3 luni închisoare), Înalta Curte constată că cea dintâi depăşeşte limitele prevăzute de lege, sporul de 2 ani închisoare fiind adăugat cu încălcarea prevederilor legale, din moment ce nu a fost stabilit ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) privind concursul de infracţiuni, ci direct pe lângă una din pedepsele ce au intrat în operaţiunea de contopire, procedeu nepermis de prevederile legii penale în vigoare la data faptelor, considerate mai favorabile prin prisma art. 5 C. pen.

Ca atare, faţă de această împrejurare şi având în vedere opţiunea instanţei de apel de a aplica inculpaţilor "pedepse cu închisoarea pentru ambele infracţiuni aflate în concurs real, constând în limita maximă specială", fapt care, aşa cum deja s-a menţionat, nu poate fi repus în discuţie în calea extraordinară de atac din perspectiva încălcării principiului non reformatio in pejus, reprezentând, totodată, o chestiune de individualizare a pedepsei, Înalta Curte arată că aspectul de nelegalitate constatat nu poate fi înlăturat decât prin aplicarea, pentru săvârşirea infracţiunii reglementată de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), a unei sancţiuni penale egală cu maximul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii cauzelor de reducere a căror incidenţă a fost deja stabilită, adică a unei pedepse de 6 ani şi 3 luni închisoare.

Raportat la aceste considerente şi constatând că pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969) şi art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, sunt în alte limite decât cele stabilite de lege, împrejurare care a atras, implicit, şi nelegalitatea pedepselor rezultante, Înalta Curte apreciază că recursurile în casaţie formulate de aceştia sunt fondate în limitele menţionate anterior, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Ca urmare, pentru a înlătura greşita aplicare a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 353/A din 07 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2013, pe care o va casa, în parte, şi, în rejudecare:

1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin decizia penală atacată, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: - 8 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.; - 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.; - pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006.

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., de la 8 ani şi 3 luni închisoare la 6 ani şi 3 luni închisoare, la care va adăuga pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, cu privire la care s-a dispus prin decizia recurată revocarea suspendării sub supraveghere a executării, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), va contopi pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare, stabilită prin prezenta decizie, cu cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 3 luni închisoare.

2. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin decizia penală atacată, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: - 8 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.; - 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., de la 8 ani şi 3 luni închisoare la 6 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), va contopi pedeapsa de 6 ani şi 3 luni închisoare, stabilită prin prezenta decizie, cu cea de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 3 luni închisoare.

Totodată, în baza art. 88 C. pen. (1969), va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 22 iulie 2002 - 1 august 2002, inclusiv, în Dosarul nr. x/2003 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, precum şi reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, de la 12 februarie 2013 până la 22 iunie 2016, inclusiv.

Va constata că recurentul inculpat A. este deţinut în altă cauză.

În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat B., Înalta Curte constată că, din decizia atacată, din extrasele din baza de date a A.N.P. şi referatul întocmit la 7 mai 2019 de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Bucureşti, rezultă că acesta a fost arestat preventiv de la 12 februarie 2013 până la 3 februarie 2016, când a fost plasat în arest la domiciliu până la 22 iunie 2016 şi a început să execute pedeapsa stabilită în cauză la 7 martie 2017 (în baza M.E.P.I. nr. 1619 din 7 martie 2017), fiind liberat condiţionat la 22 decembrie 2018 conform Sentinţei penale nr. 2041 din 17 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Brăila, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Astfel, prin sentinţa penală anterior menţionată, a fost admisă propunerea comisiei din cadrul Penitenciarului Brăila şi s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului B. de sub puterea Mandatului de executare nr. 1619/2017 emis de Tribunalul Bucureşti, reţinându-se că acesta a executat efectiv un număr de 644 zile de la data de 7 martie 2017 până la 10 decembrie 2018, un număr de 1.227 zile în detenţie preventivă şi 336 zile conform Legii nr. 169/2017. Ca urmare, în ceea ce îl priveşte pe acest recurent sunt incidente dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Deciziile nr. 7 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018) şi nr. 15 din 26 septembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 19 noiembrie 2018).

În aceste condiţii, în temeiul art. 88 C. pen. (1969) şi art. 551 din Legea nr. 254/2013, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B., reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, de la 12 februarie 2013 până la 22 iunie 2016, inclusiv, şi perioada executată de la 7 martie 2017 la 22 decembrie 2018, inclusiv, precum şi 336 zile închisoare calculate în baza Legii nr. 169/2017 conform sentinţei penale nr. 2041 din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Brăila, secţia penală, definitivă prin necontestare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele inculpaţilor A. şi B. în baza sentinţei penale nr. 637 din 21 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 353/A din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va dispune emiterea unor noi mandate de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 7 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, rejudecând:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin decizia penală atacată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.;

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.;

- pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., de la 8 ani şi 3 luni închisoare la 6 ani şi 3 luni închisoare, la care adaugă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382 din 29 martie 2006 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, din Dosarul nr. x/2003, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 33/AP din 9 februarie 2007 a Tribunalului Neamţ, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 40 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, din Dosarul nr. x/2006, cu privire la care s-a dispus prin decizia recurată revocarea suspendării sub supraveghere a executării, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare, stabilită prin prezenta decizie, cu cea de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 3 luni închisoare.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului B. prin decizia penală atacată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 8 ani şi 3 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.;

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 20 C. pen. (1969), cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., de la 8 ani şi 3 luni închisoare la 6 ani şi 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), contopeşte pedeapsa de 6 ani şi 3 luni închisoare, stabilită prin prezenta decizie, cu cea de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. (1969) raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 3 luni închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. reţinerea şi arestarea preventivă din perioada 22 iulie 2002 - 1 august 2002, inclusiv, în Dosarul nr. x/2003 al Judecătoriei Piatra-Neamţ, precum şi reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, de la 12 februarie 2013 până la 22 iunie 2016, inclusiv.

Constată că recurentul inculpat A. este deţinut în altă cauză.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B., reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu în cauză, de la 12 februarie 2013 până la 22 iunie 2016, inclusiv, şi perioada executată de la 7 martie 2017 la 22 decembrie 2018, inclusiv, precum şi 336 zile închisoare calculate în baza Legii nr. 169/2017 conform Sentinţei penale nr. 2041 din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Brăila, secţia penală, definitivă prin necontestare.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele inculpaţilor A. şi B. în baza Sentinţei penale nr. 637 din 21 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2013, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 353/A din 7 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi dispune emiterea unor noi mandate de executare a pedepsei închisorii conform prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - LM