Fraudulent certification of prison sentence reduction: Causal link to financial loss and constitutionality of penalty prescription interruption

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78 din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au dispus următoarele:

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 320 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut:

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, s-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 320/D din 29 octombrie 2010 pronunţată de magistraţii Tribunalului Bacău în Dosarul nr. x/2009, s-a dispus, în temeiul art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În cursul anului 2011, aflându-se în arestul Poliţiei municipiului Bucureşti, partea civilă B. a cunoscut-o, prin intermediul numitului C. (persoană privată de libertate, la acel moment coleg de cameră cu partea civilă), pe inculpata A., care îl reprezenta pe acesta din urmă în afacerile judiciare avute în derulare. Partea civilă i-a expus avocatei faptul că doreşte să promoveze mai multe acţiuni, urmărind obţinerea beneficiului reducerii legale a pedepsei pe care o avea de executat, inculpata oferindu-se să îl ajute. Pentru încheierea contractului de asistenţă juridică şi remiterea sumelor cu titlu de onorariu, partea civilă a apelat la tatăl său, martorul D., acesta deplasându-se în municipiul Bucureşti şi încheind, la data de 15 iulie 2011, contractul de asistenţă juridică seria x 153453/2011 cu inculpata A. La acea dată, martorul D. a achitat suma de 1.500 euro, iar la data de 10 aprilie 2012 au fost plătiţi alţi 2.500 euro, contractul prevăzând un onorariu în sumă totală de 4.000 euro.

Conform înţelegerii, partea civilă B. urma să ofere inculpatei mai multe informaţii legate de autorul unei infracţiuni de omor, precum şi informaţii legate de persoane urmărite general, iar inculpata A. urma să introducă contestaţii la executare la instanţele competente, pentru a-i obţine reducerea pedepsei, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, inculpata a solicitat, în afara sumei de 4.000 euro stabilită drept onorariu prin contract, o altă sumă de 25.000 euro. În îndeplinirea acestei înţelegeri, partea civilă B. i-a precizat inculpatei că are cunoştinţă de autorul unei infracţiuni de omor săvârşită în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, precum şi de aspecte care puteau facilita identificarea a două persoane urmărite general, E. şi F., oferindu-i inculpatei amănuntele pe care le cunoştea.

Inculpata a solicitat audierea persoanei private de libertate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, B. fiind ulterior audiat la sediul unităţii de parchet, la data de 12 august 2011, cu privire la infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, săvârşită în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Cu această ocazie, B. a completat alte două cereri, în care făcea referire la două persoane urmărite general, pe care le-a predat inculpatei.

Prin Adresa nr. x/2011 din data de 10 noiembrie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a comunicat faptul că denunţul formulat de B. la data de 12 august 2011 a fost înregistrat sub acest număr, lucrarea fiind trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu la data de 18 noiembrie 2011. Totodată, la datele de 16 august 2011 şi 4 octombrie 2011, inculpata A. a depus două cereri prin care indica locaţiile unde s-ar afla numiţii G. şi F., persoane care se sustrăgeau de la executarea pedepselor, informaţiile indicate fiind redirecţionate către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Internaţional Interpol. La data de 30 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a comunicat faptul că denunţul formulat de B. a fost înregistrat sub nr. x/2011, iar la data de 14 februarie 2012 a fost clasat, în urma cercetărilor efectuate constatându-se că acesta a fost neîntemeiat.

Informaţiile referitoare la E. nu au fost prezentate procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind păstrate de inculpata A., pentru a le folosi în interesul exclusiv al surorii sale, H., care executa la acel moment o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 68/2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a, penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. din 1969, în încercarea de a-i obţine acesteia beneficiul legal de reducere a pedepsei.

Astfel, inculpata a luat decizia infracţională de a nu promova nicio acţiune în instanţă având ca obiect contestaţie la executare în favoarea clientului său, dar, pentru menţinerea acestuia în eroare, a conceput, spre finele anului 2011, un document care prezenta aparenţa emiterii sale de către instanţă, intitulat "certificat", acesta atestând în fals îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în scopul obţinerii ilegale a sumei menţionate. Documentul prezenta aparenţa emiterii sale de către Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, având numărul de Dosar x/2011 şi purtând semnătura unui procuror de serviciu şi o ştampilă aparţinând Ministerului Public. În cuprinsul actului se preciza că "pe rolul acestei instanţe se află Dosarul cu nr. x/2011, având ca obiect contestaţie la executare ca urmare a acordării unei reduceri de 1/2 din pedeapsa ce o are de executat B.. Acest beneficiu i-a fost acordat ca urmare a confirmării unui număr de 3 denunţuri formulate de acesta, cu privire la inculpaţii E., I. şi F.". În aceeaşi perioadă, documentul i-a fost înmânat lui B., care i-a solicitat, ulterior, tatălui său să îi remită avocatei suma convenită.

La începutul anului 2012, martorul D. s-a deplasat în municipiul Bucureşti şi, în prezenţa martorei J., i-a dat inculpatei suma de 23.300 euro, fără a se încheia vreun act în acest sens. În perioada următoare, inculpata A. a menţinut în eroare partea civilă şi martorul, comunicându-le faptul că acţiunile depuse trenează în instanţă. În fapt, inculpata nu formulase nicio acţiune la Tribunalul Bucureşti, singurele sale demersuri fiind obţinerea audienţei la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În această perioadă, inculpata a mai solicitat diferite sume de bani, cu titlu de taxe, traduceri, etc., partea civilă D. achitându-i avocatei şi alte sume de bani pentru cazarea în municipiul Miercurea-Ciuc, fiul său fiind transferat în cursul anului 2012 în penitenciarul din această localitate.

În cursul lunii mai 2012, partea civilă a formulat o contestaţie la executare la Tribunalul Bucureşti (Dosar nr. x/2012), prin sentinţa pronunţată în data de 30 mai 2012 aceasta fiind respinsă ca nefondată. Ulterior, la Tribunalul Harghita au fost introduse mai multe contestaţii la executare de către partea civilă, în perioada 2013 - 2015, însă fără a fi implicată inculpata. În fapt, în a doua jumătate a anului 2012, inculpata a evitat contactul cu cele două părţi civile, fapt ce le-a trezit acestora suspiciuni. Martorul D. a reuşit să o contacteze, la începutul anului 2013, prin intermediul martorei J., determinând-o să îi remită un act care să ateste predarea sumei de 23.300 euro. La acel moment, martora J., conform indicaţiilor date de inculpată, a întocmit o chitanţă datată 11 februarie 2013, în care se specifica faptul că numitul D. i-a împrumutat martorei suma de 23.300 euro în prezenţa inculpatei, actul fiind semnat de toate persoanele prezente.

În declaraţiile date, martora J. a menţionat faptul că a redactat acel înscris la insistenţele inculpatei A., care îl reprezenta în instanţă pe concubinul său, C., dar conţinutul acestui înscris nu era real, aparentul contract de împrumut mascând, de fapt, suma încasată de inculpată cu titlu de onorariu. Martora a fost prezentă, de altfel, pe parcursul mai multor întâlniri dintre inculpată, partea civilă şi tatăl său, asistând şi la momentul în care aceasta i-a înmânat lui B. documentul intitulat "certificat", dar şi-a declinat orice participare la activitatea infracţională derulată de A.. Mai mult, martora a precizat că s-a aflat la un moment dat în posesia unui stick de memorie aparţinând inculpatei, identificând pe dispozitivul de stocare mai multe documente în care apăreau numele lui B., H. şi o persoană pe nume K. din Bacău, acte pe care le-a predat părţii civile D., după ce acesta începuse să îi reproşeze că a ajutat-o pe inculpată să îi inducă în eroare.

S-a reţinut în rechizitoriu că descoperirea acestor documente a permis conturarea ansamblului infracţional, relevând faptul că inculpata a folosit informaţiile oferite de partea civilă B. pentru a formula un denunţ, în numele surorii sale H., persoană privată de libertate, referitor la persoana urmărită general E. Denunţul a fost scris integral de inculpată şi semnat de aceasta, în calitatea sa de reprezentantă a numitei H. (împuternicire avocaţială seria x 267584), ştampila folosită aparţinând celei de a treia surori, L. (de asemenea, avocat în cadrul Baroului Bucureşti). Denunţul a fost transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, unde a fost înregistrat sub nr. x/2011, informaţiile oferite conducând la identificarea numitului E., acesta fiind prins pe Aeroportul Internaţional Bacău şi încarcerat în Penitenciarul Bacău. În urma acestui fapt, persoana privată de libertate H. a formulat contestaţie la executare (Dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, corespunzător Dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti), dar nu a obţinut, în final, beneficiul reducerii legale a pedepsei, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Comportamentul inculpatei faţă de partea civilă B. şi martorul D. le-a creat acestora convingerea că acţiunile sale au fost ilegale, contrare intereselor lor şi că a urmărit exclusiv prejudicierea lor, astfel că, la data de 27 septembrie 2013, partea civilă B. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări faţă de inculpata A..

Referitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, s-a reţinut că, prin adresa nr. x/1955/C din data de 31 martie 2014, Tribunalul Bucureşti a comunicat faptul că, în urma verificărilor efectuate în cadrul secţiei I Penală, nu a fost identificat vreun dosar înregistrat cu nr. x, astfel că nu a fost emis certificat de grefă care să privească respectivul dosar.

De altfel, falsul comis a fost unul rudimentar (adresă emisă de o instanţă - semnată de un procuror şi purtând o ştampilă aparţinând Ministerului Public) şi a servit strict la inducerea în eroare a părţii civile B., profitând de faptul că partea nu avea cunoştinţe juridice/de organizare judecătorească.

Prin încheierea de cameră preliminară nr. 39 din 14 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii. Această încheiere nu a fost contestată.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 80.000 euro, din care 30.000 euro daune materiale şi 50.000 euro daune morale.

Urmare a contestării tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale de către inculpata A., instanţa de fond a procedat la audierea martorilor M., D., J. şi C.. De asemenea, a fost ataşat la dosar, în original, înscrisul depus de inculpată, intitulat "Chitanţă". Ulterior, avocatul ales al părţii civile a depus la dosar mai multe înscrisuri în original: contractul de asistenţă juridică nr. 153453/2011, însoţit de o chitanţă; un înscris intitulat certificat din data de 02 noiembrie 2011; un înscris intitulat chitanţă din data de 11 februarie 2013; un înscris denumit răspuns din data de 16 noiembrie 2011.

La data de 6 februarie 2018 a fost audiată partea civilă B., iar la data de 6 martie 2018 a fost audiată inculpata A.. De asemenea, au fost anexate la dosar: Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Harghita, având ca obiect contestaţie la executare (declinat de la Tribunalul Bucureşti), soluţionat prin Sentinţa penală nr. 130 din 2 aprilie 2012 prin care condamnatul şi-a retras cererea de contestaţie la executare; Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în fotocopie conformă cu originalul, soluţionat prin referatul de clasare din data de 14 februarie 2012; Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, având ca obiect contestaţie la executare, soluţionat prin Sentinţa penală nr. 475/F din 30 mai 2012, prin care a fost respinsă cererea de contestaţie la executare ca nefondată; Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti (declinat de la Curtea de Apel Bucureşti), fără o legătură pertinentă cu cauza; Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, soluţionat prin Sentinţa penală nr. 1491 din 7 decembrie 2011, prin care a fost respinsă cererea de contestaţie la executare, ca inadmisibilă, întrucât B. a arătat că nu-i aparţine.

Analizând actele şi lucrările dosarului, întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Acuzaţiile aduse inculpatei sunt în legătură directă cu modul prin care aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin contractul de asistenţă juridică seria x 153453 din 15 iulie 2011, în baza căruia A. a primit de la tatăl părţii civile suma de 4.000 euro, ca onorariu de avocat, dar şi o altă sumă, de aproximativ 26.000 euro, fără ca procurorul să specifice titlul cu care au fost daţi.

Cercetarea judecătorească efectuată de Curtea de Apel Bacău a relevat elemente probatorii importante, având caracter de noutate, care au schimbat construcţia factuală expusă în actul de sesizare, aducând în prim plan o înţelegere care ar fi existat între partea civilă B., pe de-o parte şi martorii M. şi C., la care ar fi aderat şi inculpata, într-o formă sau alta, pe de altă parte. În baza acestei înţelegeri, cei doi martori s-au angajat să pună la dispoziţia părţii civile informaţii legate de săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii comisă în judeţul Giurgiu, care să fie valorificate de B. pe cale judiciară pentru a obţine reducerea la jumătate a pedepsei în executarea căreia se afla, în schimbul unei sume de bani situate între 40.000 şi 50.000 euro.

S-a reţinut că modul în care părţile au expus situaţia de fapt diferă în mare măsură, însă pot fi extrase şi elemente asupra cărora ele cad de acord. Între acestea din urmă se află împrejurarea că martorul D. a dat, în numele fiului său, şi alte sume de bani decât cea de 4.000 euro, care face obiectului contractul de asistenţă juridică seria x 153453 din 15 iulie 2011, anume suma de aproximativ 26.000 euro, însă nu se cunoaşte cine a luat aceşti bani, cine a fost beneficiarul lor real, dar mai ales titlul în baza căruia au fost daţi, respectiv primiţi.

În actul de sesizare s-a reţinut că darea banilor reprezintă consecinţa modului fraudulos în care a acţionat inculpata, prin aceea că "a plăsmuit un document care lăsa impresia provenienţei de la o instanţă, pe care i l-a înmânat părţii civile B., determinând, în acest mod, remiterea unor sume importante." Totodată, s-a menţionat că "la începutul anului 2012, martorul D. s-a deplasat în municipiul Bucureşti şi, în prezenţa martorei J., i-a dat inculpatei suma de 23.300 euro, fără a se încheia vreun act în acest sens. În perioada următoare, inculpata A. a menţinut în eroare partea civilă şi martorul, comunicându-le faptul că acţiunile depuse trenează în instanţă."

Inculpata A. a susţinut că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale, că nu a plăsmuit niciun document, cu atât mai puţin să-l fi dat părţii civile, iar banii au fost luaţi de martora J. în virtutea tranzacţiei dintre partea civilă şi martorii M. şi C.

Curtea de Apel Bacău a constatat că la ansamblul probator avut în vedere de procuror la întocmirea actului de sesizare s-a adăugat un înscris sub semnătură privată, depus de inculpată la prima instanţă . Acesta este datat 22 iulie 2011, are aceleaşi caracteristici (în sensul că este scris de aceeaşi persoană, iar inculpata semnează ca martor) ca cel prezentat de martorul D. în cursul urmăririi penale (aflat în original la dosar fond), iar din conţinutul său reiese că a fost întocmit pentru a dovedi că martora J. a primit suma de 19.000 euro de la D., în prezenţa inculpatei. Nu se menţionează nimic despre titlul în baza căruia au fost daţi aceşti bani sau despre o eventuală obligaţie de restituire (aşa cum apare în cel de-al doilea înscris).

S-a reţinut că revine instanţei de fond misiunea de a desluşi voinţa reală a persoanelor care apar ca fiind subiecţii convenţiei constatate în acest nou înscris, pe baza coroborării mijloacelor de probă aflate la dosar.

În primul rând s-a observat că în plângerea penală iniţială, formulată la data de 27 septembrie 2013, partea civilă nici nu aminteşte de vreo altă sumă de bani dată inculpatei, în afara onorariului de avocat, deşi a reclamat acte materiale de înşelăciune comise de A., inclusiv prin prezentarea certificatului de grefă ce ar fi fost emis de Tribunalul Bucureşti. Acest lucru poate însemna că nu se considera prejudiciată cu vreo altă sumă de bani, în afara onorariului de avocat achitat inculpatei ori că alte persoane, iar nu inculpata, au primit banii.

Ulterior, partea civilă a reclamat că inculpata A. a primit aceşti bani, însă cu titlul de mită şi de preţ al traficului de influenţă pe care inculpata s-a angajat să-l exercite pe lângă procurorul la care ar fi ajuns denunţul, pentru a obţine astfel o soluţie favorabilă lui B.

Abia după dispunerea unei soluţii de netrimitere în judecată pentru această acuzaţie s-a ajuns la varianta în care banii ar fi fost daţi inculpatei urmare a manevrelor frauduloase exercitate de aceasta. În acest sens, procurorul a reţinut:

"Astfel, inculpata a luat decizia infracţională de a nu promova nicio acţiune în instanţă având ca obiect contestaţie la executare în favoarea clientului său, dar, pentru menţinerea acestuia în eroare, a conceput, spre finele anului 2011, un document care prezenta aparenţa emiterii sale de către instanţă, intitulat "certificat", acesta atestând în fals îndeplinirea obligaţiilor contractuale, în scopul obţinerii ilegale a sumei menţionate . Documentul prezintă aparenţa emiterii sale de către Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, având numărul de Dosar x/2011 şi purtând semnătura unui procuror de serviciu şi o ştampilă aparţinând Ministerului Public. În cuprinsul actului se preciza că "pe rolul acestei instanţe se află Dosarul cu nr. x/2011, având ca obiect contestaţie la executare ca urmare a acordării unei reduceri de 1/2 din pedeapsa ce o are de executat B.. Acest beneficiu i-a fost acordat ca urmare a confirmării unui număr de 3 denunţuri formulate de acesta, cu privire la inculpaţii E., I. şi F.". În aceeaşi perioadă, documentul i-a fost înmânat lui B., care i-a solicitat, ulterior, tatălui său să îi remită avocatei suma convenită."

Ulterior, tot procurorul a reţinut că:

"În cursul lunii mai 2012, partea civilă a formulat o contestaţie la executare la Tribunalul Bucureşti (Dosar nr. x/2012), prin sentinţa pronunţată în data de 30 mai 2012 aceasta fiind respinsă ca nefondată. Ulterior, la Tribunalul Harghita au fost introduse mai multe contestaţii la executare de către partea civilă, în perioada 2013 - 2015, însă fără a fi implicată inculpata."

Aşadar, inducerea în eroare a părţii civile s-ar fi realizat în două moduri: prezentarea ca falsă a faptului că va acorda asistenţă juridică lui B. în faţa organelor judiciare pentru a obţine beneficiul legal al reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, precum şi prezentarea ca adevărat a acelui certificat fals care conţinea menţiunea mincinoasă că pedeapsa a fost redusă la jumătate.

În ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor profesionale şi contractuale ale inculpatei faţă de partea civilă, instanţa de fond a constatat, în contradicţie cu cele reţinute în actul de sesizare, dar pe baza menţiunilor din dosarele care au fost anexate la prezenta cauză, că A. a formulat mai multe acte de sesizare a instanţelor, a asistat partea civilă în faţa acestora şi a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, astfel că apare ca fiind cel puţin surprinzătoare acuzaţia că "inculpata a luat decizia infracţională de a nu promova nicio acţiune în instanţă având ca obiect contestaţie la executare în favoarea clientului său".

Instanţa de fond a constatat că procurorul nu a sesizat instanţa cu verificarea modalităţilor concrete prin care inculpata a înţeles să promoveze şi să apere interesele legale ale lui B. (nici nu ar fi putut face acest lucru, în condiţiile în care această acţiune nu face obiectul vreunei fapte prevăzute de legea penală, putând atrage cel mult o răspundere civilă), ci cu o lipsă absolută de acţiune din partea acesteia, partea civilă fiind astfel indusă în eroare de angajamentele luate de inculpată şi nepuse în practică şi prejudiciată prin banii plătiţi acesteia.

Pentru aceleaşi motive, instanţa de fond a apreciat că nu este cazul să pună în discuţie şansele de reuşită a unui astfel de demers juridic, respectiv formularea unui denunţ penal ca modalitate de reducere a unei pedepse definitive.

S-a constatat, astfel, că materialul probator nu confirmă acuzaţia de inducere în eroare prin neexecutarea contractului de asistenţă juridică seria x 153453/2011 din data de 15 iulie 2011.

În ceea ce priveşte prezentarea ca adevărat a acelui certificat fals, care conţinea menţiunea mincinoasă că pedeapsa a fost redusă la jumătate, Curtea de Apel Bacău a constatat că, într-adevăr, acesta avea menirea de a induce în eroare partea civilă cu privire la conţinutul său. Pe lângă caracterul vădit fals, instanţa de fond a apreciat că sunt probe suficiente care confirmă faptul prezentării acelui înscris de către inculpată, respectiv susţinerile constante ale celor doi (partea civilă şi tatăl său, martorul D.) pe tot parcursul procesului penal, faptul însuşi al deţinerii şi apoi al predării lui la dosar, precum şi declaraţia martorei J. din care a reieşit că D. i-a reproşat inculpatei caracterul fals, iar acesta din urmă continua să susţină că sunt "bune", adică adevărate.

În continuare, instanţa de fond a verificat dacă există o legătură de cauzalitate între această activitate dovedită de inducere în eroare şi prejudicierea părţii civile, respectiv darea acelei sume de bani de aproximativ 26.000 euro, menţionată anterior.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bacău a constatat că certificatul conţine ca dată a întocmirii ziua de 02 noiembrie 2011, ceea ce înseamnă că a fost prezentat de inculpată părţii civile ulterior acestei date, altfel falsul ar fi fost mult prea grosolan. În acelaşi timp, darea sumei de 19.000 euro în sediul Curţii de Apel Bucureşti şi întocmirea chitanţei depusă la dosar în original de inculpată apar ca întâmplându-se anterior, la data de 22 iulie 2011, aşa cum rezultă din conţinutul ei şi cum a declarat martora J.. Această dată prezintă credibilitate şi prin coroborarea cu alte elemente de fapt din dosar: încheierea la 15 iulie 2011 a contractului de asistenţă juridică seria x 153453/2011; formularea la 21 iulie 2011 a denunţului penal privind infracţiunea contra vieţii din judeţul Giurgiu; chiar martorul D. a declarat că a dat banii în sediul Curţii de Apel Bucureşti la data înscrisă pe chitanţă, pe care o recunoaşte, după ce ar fi fost sunat de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a o căuta pe inculpată.

Prin urmare, instanţa de judecată nu a putut stabili că suma de bani dată de D. la 22 iulie 2011 este consecinţa inducerii în eroare prin prezentarea, după aproape patru luni, a certificatului fals. Paguba trebuie să se producă ulterior sau cel mult concomitent cu activitatea de inducere în eroare şi să fie consecinţa acesteia din urmă.

Odată stabilit acest aspect, Curtea a considerat plauzibilă varianta inculpatei, care în colaborare cu martorii M. şi C. a urmărit să obţină sume mari de bani de la partea civilă, prin intermediului tatălui său, pe baza tranzacţionării informaţiilor care să facă obiectul denunţului penal şi care, la rândul său, să conducă la reducerea pedepsei pe care o executa B.. La această concluzie au contribuit şi afirmaţiile făcute de martorul D. în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, cum că aceasta era o primă tranşă de bani şi doar ca urmare a acestei plăţi inculpata i-a dat fiului său numele autorului infracţiunii din denunţ.

Într-adevăr, la Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu apare denunţul făcut de inculpată fără a indica autorul, apoi declaraţia părţii civile cu indicarea unui autor imaginar, asupra căruia a revenit inculpata după câteva zile, după ce D. a făcut plata primei tranşe de bani.

Dosarul de urmărire penală nu conţine acte care să facă referire la vreo pluralitate ocazională de infractori constituită din inculpată, M. şi C., astfel că nu s-a făcut nicio cercetare penală a înţelegerii dintre aceştia şi B., după cum nici instanţa de judecată nu se poate pronunţa pe fapte pentru care nu a fost sesizată. Din acest motiv, Curtea de Apel Bacău a reţinut că nu este îndreptăţită să facă aprecieri asupra caracterului licit sau ilicit al unei astfel de înţelegeri, ori dacă părţile şi-au respectat sau nu obligaţiile ori, dimpotrivă, s-au indus în eroare, după cum nu poate analiza dacă inculpata a comis acte de autorat sau doar de complicitate. S-a arătat că urmează ca organele de urmărire penală să aprecieze dacă se sesizează şi încep o anchetă penală cu privire la aceste fapte.

În consecinţă, instanţa de fond a constatat că paguba suferită de partea civilă nu are legătură de cauzalitate cu certificatul de grefă din ziua de 2 noiembrie 2011, ci este consecinţa altor activităţi de inducere în eroare. Prin urmare, în lipsa acestui element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, instanţa a constatat că soluţia nu poate fi decât de achitare, întrucât fapta, aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale, instanţa de fond a reiterat concluzia potrivit căreia sunt probe suficiente care confirmă faptul prezentării acelui înscris de către inculpată. Acest aspect, coroborat cu împrejurarea că avea menirea de a o ajuta în discuţiile purtate cu partea civilă şi tatăl părţii civile, creează o puternică prezumţie de vinovăţie, în sensul că tot A. l-a şi falsificat prin contrafacerea scrierii şi a subscrierii. Cu toate acestea, instanţa a reţinut că nu este îndeajuns pentru a atinge standardul probator prevăzut de legea procesual penală, cel în care vinovăţia este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În fapt, nu este exclus ca acţiunea de falsificare să fie opera altei persoane (de exemplu martora J.), pentru ca ulterior inculpata să îl folosească în raporturile cu partea civilă şi tatăl acesteia. În consecinţă, soluţia instanţei de fond a fost cea de achitare, întrucât fapta de falsificare a certificatului de grefă nu este suficient de probată pentru a se reţine că a fost săvârşită de inculpată.

Folosirea ulterioară a acestui înscris cu aparenţă oficială de către inculpată în relaţia cu B. este sancţionată distinct de legea penală, prin incriminarea faptei de uz de fals (art. 323 din C. pen.), însă Curtea de Apel Bacău nu a fost sesizată cu o astfel de faptă. Mai mult, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 431/P/2016 din 10 mai 2017 conţine şi dispoziţia procurorului de clasare a inculpatei pentru această faptă, ceea ce arată din nou că instanţa de judecată nu a fost învestită şi nu se poate pronunţa cu privire la infracţiunea de uz de fals.

În sfârşit, latura civilă a cauzei a fost rezolvată prin aplicarea prevederilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., conform cărora instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă în situaţia cazului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta de înşelăciune (singura în măsură să fie şi producătoare de prejudicii), nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 29 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin motivele scrise de apel parchetul a formulat următoarele critici: încălcarea dispoziţiilor referitoare la compunerea completului de judecată, arătându-se că în partea introductivă a hotărârii se menţionează 2 judecători care ar fi participat la judecarea cauzei, deci aceasta trebuia judecată în complet de un singur judecător; nepunerea în discuţie a schimbării încadrării juridice din art. 320 C. pen. în art. 320 alin. (1) C. pen., greşita interpretare a probelor, prin înlăturarea în totalitate a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, cu consecinţa greşitei achitări a inculpatei.

Încă de la primul termen de judecată, din data de 16 octombrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu susţine primul motiv de apel, context în care Înalta Curte a apreciat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare cu privire la compunerea completului de judecată, cu atât mai mult cu cât din practicaua sentinţei rezultă că instanţa a fost compusă dintr-un singur judecător, consemnarea prezenţei a doi judecători în încheierea de dezbateri fiind o evidentă eroare materială, toată cercetarea judecătorească fiind efectuată în complet compus dintr-un singur judecător, acelaşi care a pronunţat şi hotărârea atacată.

Cu ocazia dezbaterilor nu s-au mai formulat critici nici în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., ci numai sub aspectul greşitei achitări pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. S-a arătat că inculpata a indus în eroare partea civilă cu privire la posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă pentru persoanele care erau condamnate definitiv, tatăl părţii civile achitând acele sume de bani în considerarea garanţiilor oferite în acest sens. Au fost invocate declaraţiile martorilor C. şi M. din care a rezultat că aceştia sunt cei care au pus-o în legătură pe partea civilă cu inculpata. De asemenea, potrivit declaraţiei inculpatei, dată în faţa instanţei de fond, informaţiile cuprinse în denunţ au fost primite de B. când J. a primit suma de 20.000 euro de la D.. S-a arătat că inculpata ştia de concordanţa momentului în care s-au dat informaţiile cu momentul în care s-a formulat denunţul. La aceeaşi dată când s-au plătit banii, 21 iulie 2011, a fost formulat denunţul, care nu conţine nicio informaţie, iar a doua zi (22 iulie 2011) denunţul a fost completat. Ulterior, în data de 26 iulie 2011, inculpata a fost cea care a completat acest denunţ. S-a considerat relevant conţinutul chitanţei emisă în 21 iulie 2011, care consfinţeşte remiterea sumei de 19.000 euro, precum şi faptul că un exemplar a rămas la inculpată, şi nu la persoana care pretinde că ar fi primit această sumă de bani, respectiv J.. Inculpata ştia că s-au dat 19.000 euro pentru plata informaţiilor, după cum chiar aceasta a afirmat în declaraţia dată în faţa instanţei de fond şi că banii au fost daţi în considerarea garanţiilor oferite de ea. Faptul că exemplarul chitanţei a rămas la inculpată indică împrejurarea că partea civilă avea încredere în aceasta, ea fiind cea care îi oferea garanţia că pentru suma de 19.000 euro vor fi reduse limitele de pedeapsă. Prin urmare, inculpata este cea care a indus în eroare partea civilă prin prezentarea faptului că este posibilă reducerea limitelor de pedeapsă, iar urmare a acestei induceri în eroare s-a plătit atât suma de 19.000 euro, cât şi onorariul, nefiind relevant dacă a acţionat singură sau împreună cu persoanele din penitenciar (martorii C. şi M.), care nu au fost trimise în judecată.

Totodată, s-a arătat că inculpata a prezentat un înscris pretins a fi provenit de la Tribunalul Bucureşti şi semnat de un procuror, din care reiese că părţii civile i s-a aprobat reducerea limitelor de pedeapsă, împrejurare ce rezultă din declaraţiile părţii civile, ale martorului D. şi ale martorei J.. S-a susţinut că partea civilă şi tatăl acesteia au dat bani şi ulterior prezentării acestui înscris, întrucât martora J. a declarat că unele sume s-au plătit şi în momentul în care inculpata s-a deplasat la Miercurea-Ciuc. Prin urmare, au continuat atât acţiunile de inducere în eroare, cât şi producerea pagubei în dauna părţii civile.

Relevant a fost apreciat şi faptul că inculpata i-a solicitat părţii civile să îşi retragă contestaţia de la Miercurea-Ciuc întrucât nu a venit procurorul care era competent să se ocupe de valorificarea denunţului, această acţiune având loc în data de 2 aprilie 2012, iar în data de 11 februarie 2013 inculpata a participat la redactarea înscrisului intitulat "chitanţă", în care se menţionează că sumele de bani date de D. sunt în cuantum de 23.300 euro şi trebuie restituite până la data de 25 mai 2013. Acest înscris dovedeşte că inculpata a continuat să inducă în eroare partea civilă pentru a putea să păstreze acele sume de bani, întrucât potrivit declaraţiilor date în cauză de toţi ceilalţi martori, sumele de bani erau deja cheltuite.

S-a arătat că infracţiunea s-a consumat în 11 februarie 2013, la momentul întocmirii acelei chitanţe, sau, în caz contrar la 2 aprilie 2012, dată la care inculpata i-a cerut părţii civile să îşi retragă contestaţia de la Tribunalul Harghita pentru că nu ar fi venit procurorul competent.

În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, s-a arătat că acesta cuprinde şi onorariul avocaţial, întrucât în cauză nu exista nici informaţia şi nici posibilitatea valorificării informaţiei care să justifice plata onorariului, prejudiciul fiind de 4.000 euro, la care se adaugă suma de 23.300 euro.

Referitor la posibilitatea ca inculpata să nu fi ştiut că nu este posibilă reducerea limitelor de pedeapsă, s-a susţinut că E. era vecin cu partea civilă şi tatăl acesteia şi rezultă din dosar că D. a pus-o în legătură pe N. cu inculpata. S-a arătat că este important denunţul formulat de inculpată cu privire la H., respectiv data formulării acestuia, 16 august 2011, denunţ în care inculpata a menţionat că solicită reducerea limitelor de pedeapsă pentru sora sa (care era condamnată definitiv), ca urmare a valorificării denunţului cu privire la E., aceasta fiind data la care informaţia privindu-l pe E. a fost folosită de inculpată.

S-a arătat că niciunul dintre înscrisurile prezentate de inculpată nu confirmă existenţa unei relaţii între N. şi inculpată anterior datei la care inculpata a folosit deja informaţiile, respectiv 16 august 2011. De asemenea, nu există vreo cauză la CEDO privindu-l pe E. (aşa cum a rezultă în urma verificărilor efectuate pe site-ul HUDOC - European Court of Human Rights), astfel încât nu sunt reale afirmaţiile inculpatei privind pretinsa formulare a unei cereri anterior încheierii contractului de asistenţă juridică. Totodată, s-a solicitat să se observe că lui B. i s-a comunicat că i s-a confirmat denunţul privindu-l pe E. Or, dacă B. nu ar fi formulat acest denunţ, nu exista nici un motiv să i se comunice că s-a confirmat denunţul.

Parchetul a arătat că din întregul material probator rezultă că inculpata a indus în eroare partea civilă, în oricare dintre variante, fie în cea în care a acţionat cu rea credinţă prin inducerea în eroare a părţii civile cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă, fie în cea în care a folosit informaţia primită de la B. pentru sora sa, impunându-se pronunţarea unei soluţii de condamnare a acesteia.

Cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, având în vedere că efectuarea în continuare a urmării penale faţă de inculpată s-a dispus în data de 8 februarie 2017, după împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal.

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel au fost audiaţi: intimatul parte civilă B. (Declaraţia din 29 ianuarie 2019, Declaraţia din 23 aprilie 2019), martorul D. (Declaraţia din 29 ianuarie 2019), martorul M. (Declaraţia din 26 februarie 2019), martorul C. (Declaraţia din 26 martie 2019), martora J. (Declaraţia din 26 martie 2019), martora N. (Declaraţia din 23 aprilie 2019) şi inculpata A. (Declaraţia din 26 martie 2019 supliment Declaraţie din 6 mai 2019).

În cadrul probei cu înscrisuri au fost încuviinţate şi, ulterior, administrate următoarele acte: cazierele judiciare ale martorilor M. şi C., copie a Contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2012, copie a etichetelor nr. 42500/09 conţinând codul de bare care atestă corespondenţa cu instanţa europeană, copii ale împuternicirilor avocaţiale seria x nr. x şi seria x nr. x, copie a contractului de asistenţă juridică seria x nr. x, copie a citaţiei din 17 martie 2011 emisă în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, copie a încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012 .

Verificând sentinţa apelată, din perspectiva criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., se reţin următoarele:

În analiza criticilor formulate de către parchet, Înalta Curte va porni de la acuzaţiile aduse inculpatei A. prin rechizitoriu, judecata fiind mărginită la aceste fapte, nefiind posibilă reţinerea unei alte învinuiri, chiar dacă probatoriul administrat în cauză conturează o asemenea situaţie, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.

Astfel, acuzaţia adusă inculpatei prin actul de sesizare constă în aceea că, în perioada iulie 2011 - februarie 2013, în calitate de avocat în Baroul Bucureşti, a indus şi a menţinut în eroare partea civilă B., pe parcursul executării contractului de asistenţă juridică seria x/15 iulie 2011, în scopul obţinerii, în mod injust, a sumei de 30.000 euro, fără a executa obligaţiile ce îi reveneau în calitate de apărător şi reprezentant al părţii civile, iar cel mai probabil în luna noiembrie 2011, a plăsmuit un înscris intitulat "certificat" care ar fi fost emis de o instanţă de judecată, act ce a fost înmânat părţii civile pentru a crea aparenţa îndeplinirii obligaţiilor contractuale determinând, în acest mod, remiterea unor sume importante totalizând aproximativ 30.000 euro. Ca atare, ceea ce se reproşează în esenţă inculpatei este inducerea în eroare a părţii civile cu privire la executarea obligaţiilor contractuale şi prezentarea înscrisului fals care a determinat partea civilă să îi plătească suma anterior menţionată.

Soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond se întemeiază pe aceea că nu se susţine probator o pasivitate a inculpatei în executarea obligaţiilor contractuale şi, totodată, pe lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul înregistrat de partea civilă şi prezentarea certificatului de grefă fals, reţinându-se că paguba de 26.000 euro este consecinţa altor activităţi de inducere în eroare care însă nu au făcut obiectul sesizării instanţei.

Cercetarea judecătorească efectuată în apel (constând în readministrarea tuturor probelor, dar şi a unor probe noi), a confirmat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, însă, chiar şi în aceste condiţii, Înalta Curte nu poate achiesa la concluzia Curţii de Apel Bacău, având în vedere că, ulterior prezentării certificatului fals care atesta confirmarea denunţurilor, partea civilă, prin tatăl acesteia, a înmânat inculpatei şi martorei J. şi alte sume de bani, ca o consecinţă directă a datelor prezentate rezultate din acest înscris. Este, însă, de arătat faptul că stabilirea unei stări de fapt total diferită de cea reţinută de către parchet este o consecinţă directă a faptului că partea civilă B. şi martorul D. nu au adus la cunoştinţa organelor de urmărire penală existenţa înţelegerii cu martorii C. şi M. referitoare la "cumpărarea informaţiei" privind "crima din Ghimpaţi" şi nici nu au prezentat chitanţa încheiată la data de 22 iulie 2011, din care rezulta că martora J. a primit suma de 19.000 euro de la D., în prezenţa inculpatei, date ce ar fi permis formularea corespunzătoare a învinuirilor, precum şi stabilirea tuturor persoanelor vinovate.

Astfel, din materialul probator administrat, Înalta Curte reţine, următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 320/D din 29 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalului Bacău în dosarul nr. x/2009, s-a dispus, în temeiul art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969, condamnarea inculpatului B. (parte civilă în prezenta cauză) la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Hotărârea a rămas definitivă la data de 8 iunie 2011.

În timp ce era privat de libertate, B. i-a cunoscut pe martorii C. şi M., colegi de cameră, iar aceştia i-au propus ca, în schimbul unei sume cuprinse între 40.000 şi 50.000 euro, să îi ofere informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii comisă în judeţul Giurgiu, care să fie valorificate pe cale judiciară pentru a obţine reducerea la jumătate a pedepsei, spunându-i, totodată, că îi pot facilita şi angajarea unui avocat ce îl poate ajuta în acest demers judiciar.

În aceste circumstanţe, partea civilă B. a cunoscut-o pe inculpata A., avocat care asigura asistenţa juridică pentru C. şi M. în cauza în care aceştia erau cercetaţi. Inculpata s-a deplasat la penitenciar şi a avut o discuţie cu B., în cadrul căreia acesta a expus avocatei faptul că doreşte să promoveze mai multe acţiuni, urmărind obţinerea beneficiului reducerii legale a pedepsei pe care o avea de executat, inculpata oferindu-se să îl ajute fie prin promovarea unei contestaţii la executare, fie a unei cereri de revizuire.

Deşi cu ocazia audierii sale în faţa instanţei de apel partea civilă a susţinut că inculpata este cea care i-a oferit informaţiile despre crima comisă în judeţul Giurgiu, Înalta Curte constată că această variantă nu poate fi reţinută, fiind contrazisă de declaraţiile inculpatei dar şi ale martorilor C., M. şi J.

Pentru încheierea contractului de asistenţă juridică şi remiterea sumelor cu titlu de onorariu, partea civilă a apelat la tatăl său, martorul D., acesta deplasându-se în municipiul Bucureşti şi încheind, la data de 15 iulie 2011, contractul de asistenţă juridică seria x 153453/2011 cu inculpata A., pentru un onorariu de 4.000 euro, achitând suma de 1.500 euro.

După ce martorul D. a reuşit vânzarea unor autoturisme pe care le deţinea, la data de 22 iulie 2011, acesta s-a întâlnit din nou cu inculpata A., la sediul Curţii de Apel Bucureşti, întâlnire la care a participat şi martora J., sora martorului M. şi concubină a martorului C., trimisă de aceştia din urmă. Cu această ocazie s-a încheiat o chitanţă în care se atesta că "numitul D. îi dă numitei J. suma de 19.000 euro în prezenţa doamnei avocat A., în calitate de martor".

Suma de 19.000 euro a fost primită de martora J. (fiind ulterior folosită pentru întreţinerea martorilor C. şi M. pe durata detenţiei) şi reprezenta o prima tranşă din banii pentru informaţia oferită (restul banilor urmând să fie achitaţi la momentul confirmării denunţului), inculpata cunoscând aceasta împrejurare, după cum recunoaşte inclusiv în declaraţia din faţa instanţei de apel arătând că exista o practică, cunoscută şi de DIICOT, în sensul că în penitenciar "se vindeau aceste informaţii indiferent dacă se confirma sau nu denunţul, cu sume care ajungeau şi la 100.000 euro".

Înalta Curte reţine că, la data de 21 iulie 2011, prin intermediul avocatului ales A., B. a formulat un denunţ, învederând doar că are cunoştinţă despre o faptă care "deşi a fost calificată ca fiind o moarte accidentală, a fost de fapt o tâlhărie urmată de moartea victimei". La data de 22 iulie 2011, denunţul a fost completat de partea civilă B. (personal) arătând că "fapta la care face referire denunţul priveşte pe O. care în anul 2009, începutul anului 2010 în localitatea Ghimpaţi, jud. Giurgiu în timp ce încerca să îl jefuiască pe numitul P. i-a aplicat acestuia o lovitură cu o bordură în urma căreia numitul P. s-a dezechilibrat şi a căzut iar în urma impactului cu solul a suferit o lovitură la nivelul craniului, lovitură de pe urma căreia a decedat. Menţionez că la data la care scriu acest denunţ nu deţin numele de familie ale autorului şi victimei deoarece am aflat despre faptă în timp ce mă aflam în detenţie la penitenciarul Rahova, fapta fiindu-mi relatată amical, dar fac demersuri pentru a afla numele de familie, iar acestea vor fi comunicate printr-o anexa la acest denunţ, completată de avocatul ales". La data de 23 iulie 2011, denunţul este completat de inculpata A., printr-o anexă, precizând faptul că numele făptuitorului este I.. Denunţul astfel formulat şi completat a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 27 iulie 2011. Modul în care a fost completat denunţul confirmă faptul că informaţiile au fost oferite treptat, după achitarea primei tranşe din suma de bani.

La data de 12 august 2011 partea civilă B. a fost audiat de către procuror, acesta afirmând că datele aduse la cunoştinţa organelor judiciare le cunoaşte de la C. şi M. cu care a fost coleg de cameră.

Ulterior, la data de 4 octombrie 2011, denunţul a fost completat de inculpată, în numele lui B., precizându-se că numele persoanei vătămate este Q.

Ministerul public a susţinut în apel că plata sumei de 19.000 este o consecinţă a asigurărilor, a garanţiilor date de inculpata A. cu privire la posibilitatea prevăzută de lege de reducere a limitelor de pedeapsă pentru persoanele care erau condamnate definitiv, aceasta împrejurare fiind determinantă pentru remiterea banilor de către D. S-a arătat că în acest fel partea civilă a fost indusă în eroare, întrucât dispoziţiile legale nu permiteau reducerea pedepsei în condiţiile în care denunţul intervine ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, parchetul tinde la reformularea acuzaţiei, ceea ce nu este admisibil, iar, pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză nici nu susţine varianta că la acest moment inculpata ar fi acţionat cu intenţia de a-o induce în eroare pe partea civilă cu privire la admisibilitatea demersului judiciar.

În acest sens, se reţine că B., în scopul de a formula şi alte denunţuri în numele său, i-a adus la cunoştinţă inculpatei A. date referitoare la numiţii F. şi G., persoane care s-ar fi sustras mandatelor de executare a pedepsei închisorii, comunicând adresa unde acestea se aflau pe teritoriul Belgiei şi Italiei, dar şi despre numitul E., persoană care, de asemenea, se sustrăgea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi care urma să revină pe teritoriul României la data de 1 septembrie 2011. Datele nu erau însă cunoscute de B. în perioada 21 - 23 iunie 2011, ci le-a aflat ulterior, dovadă fiind şi faptul că ele nu se regăsesc în denunţul iniţial (completarea din 22 iulie 2011 fiind făcută personal de către partea civilă), acesta aducând informaţii pentru prima dată cu ocazia audierii de către procuror la 12 august 2011 ("de asemenea aş dori să mai formulez un denunţ care o priveşte pe numita G., aceasta a fost eliberată sub control judiciar şi a părăsit teritoriul ţării aflându-se în Italia, la domiciliul numitei R." - declaraţie B., Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, ataşat prezentei cauze).

La data de 16 august 2011, inculpata, în numele lui B. a formulat un denunţ depus la Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu prin care comunica date cu privire la numitul F. şi G.

La aceeaşi dată de 16 august 2011, inculpata, în numele surorii sale H., care se afla în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, a formulat un denunţ referitor la numitul E., arătând că acesta se sustrage de la executarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare şi că acesta urmează să revină în România la data de 1 septembrie 2011 . Ulterior, la data de 25 august 2011, inculpata completează acest denunţ comunicând date obţinute de la B., respectiv faptul că E. va ateriza la ora 6 pe aeroportul din Bacău, cu o cursă venind de la Londra, menţionând totodată faptul că denunţul este formulat pentru că "doresc să beneficiez de dispoziţiile prevăzute de lege în art. 19" . Denunţul a fost înregistrat sub nr. x/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, informaţiile oferite conducând la identificarea numitului E., acesta fiind prins pe Aeroportul Internaţional Bacău şi încarcerat în Penitenciarul Bacău. Urmare a acestui fapt, H. a formulat contestaţie la executare (Dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti), solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Inculpata a susţinut că datele referitoare la E. nu le cunoştea de la B., ci i-au fost comunicate de N., întrucât a avut încheiat cu aceasta un contract de asistenţă juridică, "iar în baza acestui contract dumneaei neavând să-mi plătească onorariu, şotul dorea să se întoarcă în ţară să-şi execute pedeapsa, ambii au hotărât ca eu să formulez un denunţ cu privire la locul în care se află acesta şi momentul în care avea să se întoarcă în ţară, denunţ de care să se folosească sora mea". În susţinerea acestei afirmaţii, în cadrul probei cu înscrisuri, inculpata a depus la dosar copii ale unor contracte de asistenţă juridică, încheiate de cabinetul de avocatură L. cu N., precum şi împuternicirile avocaţiale .

Înalta Curte constată că apărările inculpatei au fost infirmate categoric de martora N., care era o vecină a familiei Cernat (declaraţie dosar apel), iar contractele de asistenţă juridică depuse la dosar sunt ulterioare datei de 16 august 2011 la care s-a formulat denunţul cu privire la E.. În plus, relevant este şi conţinutul "certificatului" din 02 noiembrie 2011 prezentat de inculpată atât părţii civile cât şi tatălui acestuia, D., în care se menţionează că B. beneficiază de reducerea cu 1/2 din pedeapsa ce o are de executat "ca urmare a confirmării unui număr de trei denunţuri formulate de acesta cu privire la inculpaţii E., I. şi F.". Or, este mai mult decât evident că, dacă informaţia nu ar fi provenit de la B., inculpata nu avea de ce să îi comunice acestuia că denunţul său s-a confirmat.

Ca atare, instanţa de apel va înlătura apărările inculpatei, reţinând că aceasta a încercat să valorifice, în interesul surorii sale H., condamnată definitiv, o informaţie aflată de la B., referitoare momentul sosirii în ţară a numitului E.. Modalitatea în care inculpata a acţionat, culpabilă sub aspectul deontologiei profesionale, dovedeşte însă că, sub aspect subiectiv, aceasta avea reprezentarea, întemeiată pe o cunoaştere superficială a legii, că există posibilitatea reală de a fi redusă pedeapsa chiar în condiţiile existenţei unei hotărâri definitive de condamnare. În acest context, în care un demers similar a fost folosit în interesul condamnatei H., Înalta Curte nu poate reţine că, prin prezentarea posibilităţii obţinerii reducerii pedepsei inculpata a urmărit inducerea în eroare a părţii civile.

De asemenea, nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între plata de către partea civilă a sumei de 19.000 euro şi acţiunile inculpatei de a folosi în interesul condamnatei H., informaţia primită de la B.. Astfel cum s-a arătat, suma de 19.000 euro a reprezentat o primă tranşă din preţul informaţiei referitoare la "crima din Ghimpaţi", denunţurile cu privire la persoanele ce se sustrăgeau urmăririi penale fiind formulate în baza unor informaţii aflate ulterior de B. în penitenciar.

Înalta Curte reţine că la data de 12 decembrie 2011 inculpata A., în numele lui B., a formulat o contestaţie la executate întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. prin care solicita reducerea pedepsei urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti (declinat, prin sentinţa penală nr. 103 din 14 februarie 2012 în favoarea Tribunalului Harghita). Prin Sentinţa penală nr. 130 din 2 aprilie 2012 Tribunalul Harghita a luat act de retragerea contestaţiei la executare, partea civilă susţinând că inculpata l-a îndemnat să procedeze în acest fel, motivându-i că nu a sosit procurorul de la Bucureşti care poate să susţină că denunţurile formulate s-au confirmat.

Astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor D. şi J., aceasta din urmă a fost prezentă la toate termenele de judecată, deplasându-se inclusiv la Miercurea-Ciuc. Martora a arătat că proceda astfel întrucât "domnul D. insista ca de fiecare dată un reprezentant al celor doi, respectiv C. şi Gresoi, să fie prezent la întâlnirile dintre avocată şi B.. Ca atare, am mers la Miercurea-Ciuc unde A. a mers la grefă la B.". Martora susţine că la Miercurea-Ciuc inculpata i-a înmânat lui D. mai multe documente şi, totodată că, tot în acel context a mai primit de la tatăl părţii civile suma de 2.000 euro.

Înalta Curte reţine că inculpata i-a prezentat părţii civile B. şi tatălui acestuia, un certificat de grefă din 02 noiembrie 2011, aparent emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, dar semnat de procurorul S., din conţinutul căruia rezulta că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află Dosarul nr. x/2011, având ca obiect contestaţie la executare "ca urmare a acordării unei reduceri de 1/2 din pedeapsa ce o are de executat B.. Acest beneficiu i-a fost acordat ca urmare a confirmării unui număr de trei denunţuri formulate de acesta cu privire la inculpaţii E., I. şi F.". Prin Adresa nr. x/1955/C din data de 31 martie 2014, Tribunalul Bucureşti a comunicat faptul că, în urma verificărilor efectuate în cadrul secţiei I Penală, nu a fost identificat înregistrat vreun Dosar cu nr. x/2011, astfel că nu a fost emis certificat de grefă care să privească respectivul dosar.

Înalta Curte constată că declaraţiile inculpatei prin care a negat în mod constant folosirea certificatului de grefă sunt infirmate de declaraţiile părţii civile B. şi ale martorului D. care au arătat că aceasta le-a prezentat un înscris din care rezulta că denunţurile s-au confirmat, dar şi cele ale martorei J. Martora a arătat că "a fost contactată telefonic de D. care mi-a spus că a primit de la d-na avocat o hârtie cu antetul tribunalului şi ştampila parchetului pe care a verificat-o la un avocat iar acesta i-a spus că nu este în regulă. La o perioadă de timp de la această discuţie ne-am întâlnit la Bucureşti acesta venind pentru anumite probleme de sănătate. Ştiu că făcea un tratament la Spitalul Fundeni. Cu această ocazie m-am întâlnit cu el şi cu d-na avocat A. la restaurantul T. din zona U. Mi-a arătat acea hârtie în care într-adevăr sus era antetul tribunalului şi era semnată de un procuror şi ştampila parchetului iar eu i-am spus că nu mă pricep. A. a afirmat că nu este nicio problemă şi că aceasta este hârtia pe care trebuia să i-o aducă" (declaraţie martor J. dosar apel).

Instanţa de apel reţine faptul că, ulterior prezentării acestui înscris prin care se atesta acordarea beneficiului reducerii pedepsei ca o consecinţă a confirmării denunţurilor formulate de către B., tatăl acestuia, convins de posibilitatea reducerii pedepsei aplicate fiului său, i-a dat martorei J. alte sume de bani în valoare de 43.000 euro (suma de 2.000 de euro fiind plătită la Miercurea-Ciuc la data de 2 aprilie 2012). Totodată, la data de 10 aprilie 2012, a achitat inculpatei A. onorariului avocaţial de 2.500 euro.

Inculpata a formulat o noua contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înregistrată la data de 10 mai 2012, prin care solicita reducerea pedepsei aplicată condamnatului B., urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Contestaţia a făcut obiectul Dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, fiind respinsă ca nefondată prin sentinţa penală nr. 475/F din 30 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

În cursul lunii septembrie 2012, partea civilă B. s-a adresat personal Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde fusese trimis denunţul său referitor la I., solicitând să i se comunice stadiul anchetei, iar la data de 01 octombrie 2012 parchetul i-a comunicat rezoluţia de clasare a cauzei dispusă la data de 14 februarie 2012, din conţinutul căreia rezulta că "în perioada menţionată de denunţător s-a constatat că nu a fost înregistrat nici un deces al vreunei persoane cu numele Q. şi nici nu a fost identificată vreo persoana cu acest nume în baza de date a D.E.P.A.B.D.".

În acest context, la începutul anului 2013, respectiv la 11 februarie 2013, în prezenţa inculpatei şi a martorei V. s-a încheiat o chitanţă prin care se consemnează primirea de către martora J. a sumei de 23.300 euro de la D., cu obligaţia de restituire la data de 25 mai 2013. "În afara sumelor la care m-am referit anterior eu mai primisem de la D. prin mandat poştal suma de 4.000 RON şi suma de 1.200 RON. Ca atare am fost de acord să întocmim o chitanţă cu suma totală de 23.300 euro pe care într-adevăr o primisem. Chitanţa a fost întocmită în prezenta inculpatei şi a fost semnată de către mine". De asemenea, martora a arătat că din banii primiţi de la D. "am făcut pachete pentru amândoi şi le-am pus şi bani în cont la fiecare vizită, în toată perioada în care aceştia au fost încarceraţi" (declaraţie martora J., dosar apel).

În raport de situaţia de fapt anterior reţinută, Înalta Curte constată că nu se poate susţine inexistenţa unei legături de cauzalitate între prezentarea de către inculpată, părţii civile şi martorului D., a certificatului de grefă care atesta confirmarea denunţurilor şi prejudiciul cauzat părţii civile (parte din acesta). În urma prezentării acestui înscris fals, partea civilă a fost indusă în eroare fiind determinată să ia dispoziţii patrimoniale păgubitoare, respectiv să plătească în continuare martorei J. sumele pretinse de către C. şi M., precum şi să achite onorariului către inculpată, respectiv sumele de 4.300 euro (reprezentând diferenţa dintre suma de 233.000 euro şi cea de 19.000 euro achitată la data de 22 iulie 2011) şi 2.500 euro.

Probatoriul nu susţine însă variantă din rechizitoriu, constând în aceea că "inculpata a luat decizia infracţională de a nu promova nicio acţiune în instanţă având ca obiect contestaţie la executare în favoarea clientului său", astfel cum s-a arătat anterior, fiind formulate două contestaţii la executare. În plus, nu există nicio probă din care să rezulte faptul că inculpata cunoştea împrejurarea că "informaţia cumpărată" de partea civilă nu era una reală (aceasta ipoteză nefiind susţinută nici de către acuzare).

Ca atare, în parte, criticile parchetului sunt întemeiate, inducerea în eroare a părţii civile intervenind pe parcursul executării contractului de asistenţă juridică, prin prezentarea de către inculpata A. a unui înscris fals care certifica confirmarea denunţurilor formulate de către B. precum şi reducerea cu 1/2 a pedepsei ce-i fusese aplicată, în scopul de a obţine atât pentru sine cât şi pentru C. şi M. foloase patrimoniale injuste, pricinuind astfel o pagubă părţii civile.

În drept, fapta inculpatei A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., actualul C. pen. care prevede limite de pedeapsă mai reduse (cuprinse între 1 şi 5 ani închisoare) fiind lege penală mai favorabilă inculpatei conform art. 5 C. pen., comparativ cu dispoziţiile art. 215 C. pen. anterior, în care limitele de pedeapsă sunt între 3 şi 15 ani închisoare.

În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, respectiv fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1). C. pen. cu ocazia dezbaterilor, Ministerul public a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale anterior dispunerii continuării urmării penale faţă de suspectă. Fiind întrebată, inculpata A. a precizat în mod expres că nu solicită continuarea procesului penal potrivit art. 18 C. proc. pen.

Analizând cauza sub acest aspect, se constată următoarele:

În actul de sesizare, cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, în luna noiembrie 2011, inculpata a plăsmuit un înscris intitulat "certificat", care ar fi fost emis de o instanţă de judecată (Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2011), act ce a fost înmânat părţii civile pentru a crea aparenţa îndeplinirii obligaţiilor contractuale.

Prin probatoriul administrat în cauză, instanţa nu a putut stabili cu certitudine data la care înscrisul a fost falsificat, astfel că se va raporta la data prevăzută în cuprinsul său, 2 noiembrie 2011, aceasta fiind, aşa cum s-a arătat, şi data săvârşirii faptei reţinută de rechizitoriu.

Limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen., sunt cuprinse între 6 luni şi 3 ani închisoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Conform dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite (paragraful 30).

În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că, soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat (paragraful 34).

Prin urmare, prin Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale s-a oferit şi o interpretare a sintagmei prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", prin trimiterea făcută la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969, care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, suspectului sau inculpatului.

Înalta Curte constată că primul act de procedură care, potrivit legii, trebuia comunicat a fost Ordonanţa nr. 431/P/2016 din data de 8 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de suspecta A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi înşelăciune, prevăzute de art. 320 C. pen., art. 323 C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Acest act a fost îndeplinit însă după data de 1 noiembrie 2016, dată la care s-a împlinit termenul general de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen.

În raport de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit prescripţia, Înalta Curte urmează a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Deşi termenul de prescripţie este acelaşi şi în cazul infracţiunii de înşelăciune (5 ani), în cauză acesta nu a fost împlinit, Ordonanţa nr. 431/P/2016 din data de 8 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău întrerupând cursul acesteia.

Prezentarea înscrisului fals care atesta confirmarea denunţurilor a determinat dispoziţii patrimoniale păgubitoare pentru partea civilă, care la data de 2 aprilie 2011 a achitat martorei Gresoi suma de 2.000 euro, la data de 10 aprilie 2012 suma de 2.500 euro inculpatei A., iar ulterior martora J. a mai primit suma totală de 5.200 RON.

Infracţiunea de înşelăciune, astfel cum a fost reţinută în sarcina inculpatei, este o infracţiune simplă, astfel că termenul de prescripţie se calculează, conform art. 154 alin. (2) teza I C. pen., de la data săvârşirii acesteia. Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 5/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 334 din 2 mai 2019, "prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit".

În cauză, data primului folos necuvenit, de la care curge termenul de prescripţie, este 2 aprilie 2012, iar termenul general de prescripţie s-ar fi împlinit la data 1 aprilie 2017, însă a fost întrerupt prin comunicarea ordonanţei din 8 februarie 2017.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere penală a inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatei, Înalta Curte va avea în avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. În ceea ce priveşte criteriile referitoare la fapta comisă, Înalta Curtea reţine că aceasta prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, dată fiind calitatea de avocat a inculpatei, aceasta profitând de lipsa de cunoştinţe juridice a părţii civile care a avut încredere în înscrisul prezentat, cuantumul prejudiciul material ridicându-se la suma de 6.800 euro. Referitor la persoana inculpatei, se constată că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, este mama unui minor născut la începutul anului 2019, iar după comiterea infracţiunii şi pe parcursul procesului penal a avut un comportament adecvat, participând la termenele de judecată. Având în vedere şi intervalul de timp scurs de la comiterea faptei, de aproximativ 7 ani, Înalta Curtea apreciază că, faţă de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., se impune aplicarea unei pedepse de un an închisoare reprezentând minimul special pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

În raport de circumstanţele în care a fost comisă infracţiunea, inculpata folosindu-se de calitatea sa de avocat, Înalta Curte apreciază că este justificată şi aplicarea unei pedepse complementare, potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., astfel că va interzice inculpatei pe o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat.

Conform art. 65 C. pen., va interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat.

Faţă de cuantumul pedepsei, de probatoriul administrat în cauză, de împrejurarea că inculpata nu a mai fost anterior condamnată la pedeapsa închisorii şi de faptul că şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, apreciind că aceasta dovedeşte posibilităţi de îndreptare în condiţiile supravegherii comportamentului său, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă, regimul sancţionator al suspendării executării pedepsei sub supraveghere fiind apt să asigure realizarea scopului sancţiunii atât din perspectiva reeducării inculpatei şi a prevenirii comiterii de noi infracţiuni, cât şi prin atingerea scopului intimidant şi retributiv.

Ca atare, conform art. 91, 92 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de supraveghere cu o durată de 2 ani.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune Bucureşti; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Bucureşti.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector IV sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector V, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă B., Înalta Curte o va admite doar în parte, având în vedere limitele în care a fost angajată răspunderea penală, respectiv numai în ceea ce priveşte sumele de bani plătite inculpatei şi martorei J. după prezentarea certificatului de grefă fals, suma ridicându-se, astfel cum s-a arătat anterior, la valoarea de 6.800 euro.

Înalta Curte apreciază întemeiată şi cererea părţii civile de acordare de daune morale, reţinând că aceasta a suportat inconvenientele aferente calităţii de victimă a unei infracţiuni, fapta fiind comisă chiar de către persoana în care şi-a pus toată încrederea, dar care a înţeles să o inducă în eroare, dându-i false speranţe că pedeapsa i-a fost redusă la jumătate ca o consecinţă a confirmării denunţurilor.

Statuând în echitate, având în vedere cele anterior expuse, evaluând suma care ar putea compensa curmarea cursului firesc şi liniştit al vieţii sufleteşti a părţii civile, Înalta Curte apreciază că suma de 5.000 de euro în echivalent în RON la data plăţii este suficientă pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 78 din 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va desfiinţa, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, va proceda conform celor arătate în considerentele prezentei decizii:

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată inculpata la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 29 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

1). În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., condamnă pe inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 66 alin. (2) C. pen., interzice inculpatei pe o perioadă de 2 ani, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de avocat.

Conform art. 91, 92 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de supraveghere cu o durată de 2 ani.

Conform art. 93 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune de la Serviciul de probaţiune Bucureşti;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Bucureşti.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector IV sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector V, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2). În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Obligă inculpata la plata sumei de 6.800 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă B.

Obligă inculpata la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale către partea civilă B.

Obligă inculpata la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 mai 2019.

GGC - LM