Territorial jurisdiction of private order: prohibition on court's ex officio raising of exception and waiver by failure to object

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 1800 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, din care 1700 euro reprezintă diferenţa de sumă de bani rămasă neachitată în urma semnării actului de vânzare, prin care, la data de 6 octombrie 2018, i-au vândut pârâtei autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, iar suma de 100 euro reprezintă contravaloarea unei camere aflată în interiorul autoturismului, cu cheltuieli de judecată.

La primul termen de judecată acordat în şedinţă publică, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Paşcani.

Prin Sentinţa civilă nr. 1064 din 4 iunie 2019, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ, reţinând în motivarea acestei soluţii dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul care, în speţă, se află în oraşul Târgu Neamţ.

Astfel învestită, Judecătoria Târgu Neamţ, prin Sentinţa civilă nr. 1335 din 7 noiembrie 2019, a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă, pe calea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Neamţ a reţinut următoarele considerente:

Din analiza dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă, iar competenţa teritorială în pricinile privitoare la bunuri (cu excepţia celor prevăzute de art. 117 - 121 din C. proc. civ., privitoare la imobile, moştenire, societăţi, insolvenţă sau concordat preventiv şi împotriva unui consumator) şi la cele referitoare la alte drepturi de care părţile pot să dispună este relativă.

Prin art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. a fost prevăzută, în mod expres, obligativitatea judecătorului de a verifica şi de a stabili, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina. Totodată, prin art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ s-a stabilit că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Alin. (4) al aceluiaşi articol stipulează în sensul că, dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.

Instanţa a considerat că, prin normele legale citate a fost limitată posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetenţa de ordine privată, pârâtul fiind singurul căruia legiuitorul i-a atribuit o astfel de vocaţie.

În speţă, obiectul litigiului dedus judecăţii este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., prin care aceştia au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., obligarea acesteia la plata unei sume de bani.

Faţă de acest aspect, se constată că norma de competenţă aplicabilă în cauză este de ordine privată.

În ceea ce priveşte verificarea depunerii în termen a întâmpinării, aceasta se face din oficiu, fiind incidente dispoziţiile art. 208 din C. proc. civ., în sensul că întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. Consecinţa nedepunerii întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

În cauză, Judecătoria Paşcani a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale la al doilea termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În litigiul de faţă, pârâta C. nu a formulat întâmpinare, caz în care, faţă de lipsa de manifestare de voinţă în sens procesual a părţii în cauză, instanţa a reţinut că Judecătoria Paşcani este competentă să judece cauza, această instanţă neputând să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de interpretarea şi aplicarea greşită, de către ambele instanţe de judecată aflate în conflict, a textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială relativă, respectiv a condiţiilor în care această excepţie poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză, faţă de obiectul cererii dedusă judecăţii, operează o competenţă teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Verificând actele din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe învestite - Judecătoria Paşcani şi nici nu a înţeles să invoce această excepţie la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, respectiv 26 februarie 2019.

De altfel, nici în faţa instanţei învestite prin declinare, respectiv în faţa Judecătoriei Târgu Neamţ, pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, în condiţiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea de invocare a excepţiilor relative.

Instanţa reţine că, în faţa celei de-a doua instanţe, nu se mai pune problema formulării excepţiei prin întâmpinare, întrucât momentul formulării întâmpinării a fost depăşit în dosarul instanţei mai întâi învestite.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, de către ambele instanţe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă de ordine privată în modalitatea şi termenul prescris de lege.

Dintre cele două instanţe care au săvârşit nereguli procedurale în materie de competenţă, Înalta Curte constată că neregularitatea săvârşită de prima instanţă s-a acoperit în condiţiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., nefiind invocată de parte la primul termen de judecată în faţa celei de-a doua instanţe, conform art. 247 alin. (2) din acelaşi cod, singurul termen la care putea fi invocată excepţia relativă a necompetenţei teritoriale a instanţei pentru nereguli săvârşite chiar la termenul la care s-a pronunţat hotărârea judecătorească de declinare a primei instanţe învestite.

Dimpotrivă, greşeala procedurală a celei de-a doua instanţe învestite, aceeaşi cu cea a primei instanţe, nu s-a acoperit, aceasta formând obiectul de analiză şi fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanţă este competentă a soluţiona cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

GGC - CL