Extraordinary appeal annulled for failure to meet casation grounds in prescription defense and *ex officio* application of specific statutory limits

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 18 iunie 2019, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, reclamanta A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 iulie 2019, sub nr. x/2017, şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţate în apel şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă, respingerea excepţiei dreptului material la acţiune şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru judecarea procesului, cu evocarea fondului, iar, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, făcând aplicarea, din oficiu, a dispoziţiilor art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., aplicând un alt temei de drept decât cel invocat de pârât prin întâmpinare, respectiv dispoziţiile prevăzute de art. 2500 şi art. 2501 C. civ.

De asemenea, a arătat că prima instanţă, din oficiu, a aplicat şi un alt calcul al termenului de prescripţie decât cel invocat de pârât, reţinând că actul juridic (contractul de schimb) a fost încheiat la data de 6 ianuarie 2012, termenul de 18 luni s-a împlinit la 6 iulie 2013, iar termenul general de prescripţie de 3 ani s-a împlinit la 6 iulie 2016.

În apel, reclamanta a invocat faptul că instanţa, din oficiu, nu poate aplica prescripţia, având în vedere prevederile art. 2512 alin. (2) C. civ., iar instanţa nu putea aplica un alt text legal decât cel invocat de pârât şi nici nu putea aplica un alt calcul al termenului de prescripţie, decât cel arătat de pârât prin întâmpinare.

Recurenta a mai susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a motivat că dispoziţiile invocate de pârât sunt cu caracter general (art. 2500 şi art. 2501 C. civ.) şi nu exclud de la aplicare dispoziţiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere (art. 2529 alin. (1) lit. c) din C. civ.).

De asemenea, recurenta a opinat că sunt greşite şi reţinerile instanţei de apel referitoare la faptul că aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ. trebuie făcută de drept, chiar dacă partea interesată nu le-a invocat odată cu ridicarea excepţiei, întrucât ele ţin de calculul termenului de prescripţie.

În continuare, recurenta a învederat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 259 C. proc. civ., privind revenirea asupra probelor încuviinţate şi administrate, şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procedurii în materie civilă, în sensul că reclamanta a fost privată de posibilitatea de a uza, în mod echitabil, de probele administrate şi de a obţine, în primă instanţă, soluţia amiabilă prin care pretenţiile sale recunoscute să fie în mod efectiv satisfăcute.

A mai arătat recurenta că instanţa de apel nu a acordat nicio relevanţă înscrisurilor care dovedesc intenţia reclamantei şi a pârâtului Municipiul Braşov de a soluţiona cauza pe cale amiabilă.

Urmare a comunicării motivelor de recurs, la 5 august 2019, în termen legal, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, la data de 5 august 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov şi Statul Român, prin Municipiul Braşov, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

La 12 septembrie 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov şi Statul Român, prin Municipiul Braşov, au depus răspuns la întâmpinarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov, prin care au arătat că sunt de acord cu apărările formulate de aceasta.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., este declarat în termenul legal şi este timbrat. De asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 4 februarie 2020, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului, prin care a arătat că nu are obiecţiuni cu privire la conţinutul raportului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 482/Ap/2019 din 9 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva Sentinţei civile nr. 193 din 3 octombrie 2018 a Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o, reţinând, în esenţă, că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu a fost invocată din oficiu, cum a susţinut apelanta, ci de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin AJFP Braşov, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, iar dispoziţiile legale invocate în acest sens de către pârât, respectiv art. 2500 şi art. 2501 C. civ., nu exclud de la aplicare dispoziţiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere, ce sunt stabilite de art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a criticat faptul că instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aplicând din oficiu dispoziţiile art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., iar nu dispoziţiile art. 2500 şi art. 2501 C. civ., invocate de pârât, fără însă ca recurenta să indice textul legal greşit aplicat ori interpretat de către instanţa de apel, potrivit căruia instanţei nu îi este permis să aplice acel text de lege care corespunde situaţiei de fapt deduse judecăţii, fiind ţinută de temeiul juridic invocat de părţi.

În acest sens, instanţa de apel a prezentat, pe larg, argumentele potrivit cărora dispoziţiile art. 2500 şi art. 2501 C. civ. sunt cu caracter general şi nu exclud de la aplicare dispoziţiile specifice actului juridic a cărui anulare se cere, respectiv art. 2529 alin. (1) lit. c) C. civ., iar aplicarea acestui articol nu echivalează cu invocarea din oficiu a excepţiei prescripţiei, ci reprezintă argumentarea soluţiei cu privire la admiterea excepţiei invocată de către pârât.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante conform căreia prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 259 C. proc. civ., respectiv art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că nu a justificat revenirea asupra probelor care au fost deja încuviinţate, Înalta Curte constată că această critică nu vizează argumentele instanţei de apel, ci ale instanţei de fond, iar prin decizia atacată, Curtea de Apel a răspuns acestei critici, pe care a considerat-o nefondată, în contextul înlăturării criticilor referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune.

Procedând într-o astfel de manieră, recurenta-reclamantă nu a indicat efectiv şi în mod clar care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate şi nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să fie de natură a susţine nelegalitatea hotărârii, iar reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 482/Ap/2019 din 09 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2020.

GGC - NN