Placement grant annulled for misclassifying waiver as abandonment; quashed and remanded for reclassification.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş la data de 19.04.2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, ca locuinţa minorului E. să fie stabilită la reclamanţi şi ca autoritatea părintească să fie exercitată de reclamanţi prin delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti.

Prin precizarea de acţiune, reclamanţii au solicitat instituirea plasamentului minorului la aceştia, respectiv stabilirea locuinţei minorului şi delegarea exerciţiului drepturilor părinteşti în favoarea acestora.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1408/PI din 25 octombrie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis, în parte, cererea formulata de reclamanţii A. şi B., s-a instituit măsura plasamentului cu privire la minorul E. din părinţii C. şi D. la A. şi B.; a fost respinsă în rest cererea; a fost delegat exerciţiul drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana minorului în favoarea directorului general al Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Timiş, pe perioada plasamentului.

Apelul

Împotriva sentinţei civile de mai sus, reclamanţii B. şi A. au declarat apel

Cererea depusă de reclamanţi

La data de 28 februarie 2019, reclamanţii B. şi A. au depus cerere de renunţare la judecata apelului, prin care au declarat că îşi însuşesc sentinţa pronunţată de tribunal.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 60 din data de 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă s-a luat act de renunţarea la judecata apelului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1408 din 25.10.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.

A fost anulată, în tot, sentinţa civilă nr. 1408/25.10.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta B., cât şi reclamantul A. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamanta B. este motivat şi întemeiat în drept pe art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Reclamanta a arătat că cererea de renunţare a fost semnată doar de reclamant, ceea ce înseamnă că nu şi-a însuşit-o, iar potrivit art. 406 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., o astfel de cerere produce efecte doar faţă de părţile în privinţa cărora a fost făcută.

Recursul declarat de reclamantul A. este motivat şi întemeiat în drept pe art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

S-a susţinut că soluţia instanţei, de anulare a sentinţei prin care a fost dispus plasamentul minorului este nelegală, întrucât prin cererea de renunţare la judecată ambii reclamanţi au declarat că sunt de acord şi îşi însuşesc pe deplin efectele respectivei sentinţe.

A susţinut că instanţa a aplicat greşit art. 406 C. proc. civ., pentru că reclamanţii nu au renunţat la drept, ci doar la calea de atac.

În final, a arătat că, prin prezentul recurs, înţelege să revină asupra cererii de renunţare, câtă vreme art. 406 C. proc. civ. nu prevede în mod expres interzicerea acestei măsuri.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 21 noiembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile formulate de reclamantul A. şi de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 60 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 12 martie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 406 C. proc. civ., care reglementează Renunţarea la judecată:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă".

În cauză, se reţine că la data de 27 decembrie 2018, s-a înregistrat apelul declarat de B. şi A. împotriva sentinţei nr. 1408/PI/2018 a Tribunalului Timiş.

La data de 28 februarie 2019, a fost depusă cererea de renunţare formulată şi semnată de B. şi A..

La termenul de judecată din 28 februarie 2019, s-a amânat judecarea cauzei pentru comunicarea cererii de renunţare către intimaţi.

Ulterior, la termenul din 14 martie 2019, instanţa a pronunţat decizia recurată.

Prin motivele de recurs, recurentul A., la fel şi recurenta B. au susţinut că este nelegală hotărârea apelului, dat fiindcă au declarat că îşi însuşesc sentinţa fondului.

Recurentul A. a arătat şi că cererea la renunţare viza doar cererea principală şi nu la măsura plasamentului.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de renunţare se menţionează că reclamanţii renunţă la judecata cererii de apel şi că îşi însuşesc pe deplin sentinţa fondului.

Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ. "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

Înalta Curte subliniază că instituţia reglementată la art. 406 C. proc. civ., care este textul de lege reţinut de instanţa de apel, se referă la renunţarea la cererea de chemare în judecată; de aceea legiuitorul a instituit ca, atunci când această renunţare are loc în căile de atac, să ducă în mod automat la anularea sentinţei fondului, pentru a da posibilitatea părţii să formuleze ulterior o nouă acţiune, cu aceleaşi părţi obiect cauză şi să nu i se poată opune autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., care instituie rolul activ al instanţei şi constată că judecătorul ar fi trebuit să solicite lămuriri părţii, care este temeiul de drept al cererii sale şi, desigur, care este scopul final al acesteia, cu respectarea art. 152 C. proc. civ. Acest text de lege se refera numai la cererea de chemare în judecată şi la cererea pentru exercitarea unei căi de atac drept, cereri susceptibile de calificare, dar în jurispurdenţă textul a fost interpretat extensiv, incluzând şi alte cereri sau excepţii procesuale, denumite greşit de către părţi, dar din motivarea cărora rezulta cu claritate scopul urmărit de acestea, cererea sau excepţia fiind corect fundamentată.

Or, curtea de apel ar fi trebuit să constate că cererea depusă de reclamanţi este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, se solicită să se ia act de renunţarea la judecata apelului, iar pe de altă parte se achiesează la hotărârea fondului.

În virtutea rolului activ, instanţa avea obligaţia de a pune în discuţia reclamanţilor calificarea juridică a cererii, cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au beneficiat de asistenţă juridică calificată.

De altfel, în jurisprudenţa Înaltei Curţi se arată şi că, în aplicarea principiului rolului act al judecătorului, consacrat de prevederile art. 22 C. proc. civ., temeiul juridic al acţiunii poate fi pus în discuţie de către instanţa de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptăţită şi chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părţilor, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Înalta Curte a precizat că, din această perspectivă, calificarea acţiunii se face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa curtea de apel a făcut o greşită aplicare a art. 406 C. proc. civ. şi art. 463 C. proc. civ., precum şi a rolului activ al judecătorului, aşa cum este prevăzut de art. 22 C. proc. civ., aspect faţă de care este incident art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, urmează să admită recursurile declarate în cauză, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, cu obligaţia acesteia de a califica juridic cererea formulată de reclamanţii A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamantul A. şi de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 60 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.