Maintenance contract rescission appeal declared null for failure to develop cassation grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving in force the lower courts' decisions that dismissed her claim. The dispute concerned a request to rescind a notarized maintenance contract due to alleged culpable non-performance by the defendants; the Court of Appeal had previously rejected the plaintiff's arguments that the defendants failed to fulfill their contractual obligations or provide evidence of attempting to contact her. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to develop specific criticisms of illegality tied to the limited grounds for cassation under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure, instead merely re-presenting factual circumstances and citing legal provisions without explaining how they were violated or misapplied by the lower court. Consequently, pursuant to Articles 486(1)(d), 486(3), and 489(2) of the Code of Civil Procedure, the Court found the appeal inadmissible as it did not meet the statutory requirements for a valid petition for cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Maintenance contract rescission appeal declared null for failure to develop cassation grounds: The dispute concerned a request to rescind a notarized maintenance contract due to alleged culpable non-performance by the defendants; the Court of Appeal had previously rejected the plaintiff's arguments that the defendants failed to fulfill their contractual obligations or provide evidence of attempting to contact her. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to develop specific criticisms of illegality tied to the limited grounds for cassation under Article 488(1) of the Code of Civil Procedure, instead merely re-presenting factual circumstances and citing legal provisions without explaining how they were violated or misapplied by the lower court. Consequently, pursuant to Articles 486(1)(d), 486(3), and 489(2) of the Code of Civil Procedure, the Court found the appeal inadmissible as it did not meet the statutory requirements for a valid petition for cassation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declaring the appeal null due to the failure to include and develop motives of illegality as required by law.
Procedural rule applied to sanction the appeal with nullity because the criticisms did not fit into the statutory grounds for cassation.
Full text
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti şi cu pârâţii B. şi C., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din data de 2 aprilie 2014 de SPN D., E. şi F., cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de întreţinere şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă:
Prin Sentinţa civilă nr. 1833 din data de 28 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti şi cu pârâţii C. şi B., ca neîntemeiată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:
Prin Decizia nr. 385A din data de 8 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1833 din data de 28 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, de către apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi B. şi cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti. A obligat pe apelanta-reclamantă să plătească intimaţilor-pârâţi cheltuieli de judecată de 2500 RON, onorariu de avocat.
4. Calea de atac declarată în cauză:
Împotriva Deciziei civile nr. 385A din data de 8 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a declarat recurs reclamanta A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2017, la data de 11 iulie 2019.
5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
În temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este depus în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, întruneşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte criticile formulate prin cererea de recurs, raportorul a reţinut că intimaţii-pârâţi C. şi B., prin întâmpinare, au invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., completul de filtru urmând să aprecieze dacă recurenta-reclamantă a dezvoltat critici de nelegalitate a hotărârii atacate, de natură a putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancţiunea nulităţii recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, raportorul a constatat că, prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi C. şi B. au invocat şi excepţia tardivităţii recursului şi şi-a exprimat opinia că recursul este formulat în termen legal, având în vedere că, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de apel, hotărârea recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 5 iunie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 8 iulie 2019, astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul cu care a fost înaintată cererea de recurs, aflat la fila x (verso) din dosarul de recurs.
A reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar, în speţă, acesta s-ar fi împlinit la data de 6 iulie 2019, care a fost o zi de sâmbătă, însă, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare, respectiv 8 iulie 2019, dată la care recurenta-reclamantă a declarat calea de atac.
Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în vederea formulării unui punct de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin punctul de vedere depus la dosar, intimaţii-pârâţi C. şi B. au precizat că înţeleg să renunţe la susţinerea excepţiei tardivităţii recursului, având în vedere cele reţinute prin raport, în sensul că recursul a fost înaintat prin intermediul poştei la data de 8 iulie 2019.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, raportat la împrejurarea că susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au arătat că înţeleg să îşi menţină cele invocate prin întâmpinare, în sensul că recurenta-reclamantă nu a arătat în mod concret în ce anume constă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor citate, în speţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 10 martie 2020, fără citarea părţilor, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu a recursului, reţinându-se şi excepţiile invocate prin întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:
Prioritar, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analiza excepţie tardivităţii recursului, invocate prin întâmpinare de către intimaţii-pârâţi C. şi B., întrucât aceştia, prin punctul de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, au precizat că nu mai înţeleg să o susţină.
Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi C. şi B., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel care a determinat respingerea, ca nefondat, a apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, de relaţiile dintre părţi, de probele administrate în cauză şi la a reda conţinutul dispoziţiilor legale care, în opinia sa, au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, fără a arăta în concret în ce constă încălcarea sau greşita aplicare a acestora.
În speţă, prin cererea de recurs, fără a invoca incidenţa vreunuia dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2254 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 2263 alin. (2)-(7) C. civ. şi art. 1555-1557 Noul C. civ.
Astfel, deşi a susţinut că de esenţa rezoluţiunii unui contract, şi în special a contractului de întreţinere, este neexecutarea culpabilă a obligaţiei aşa cum este reglementată prin art. 2254 alin. (1) şi (2) C. civ., recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce mod aceste dispoziţii au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, ci a precizat că a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere întrucât intimaţii-pârâţi nu şi-au respectat obligaţiile contractuale care urmau să fie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligaţiilor.
De asemenea, nici redarea sau invocarea unor prevederi legale - art. 2263 alin. (2)-(7) C. civ., art. 1523 alin. (2) lit. c) teza a II-a C. civ., art. 249 C. proc. civ., art. 1555-1577 noul C. civ. - nu pot fi asimilate unor veritabile critici susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat în concret care este modalitatea greşită de aplicare a acestora sau în ce fel instanţa de apel a încălcat aceste dispoziţii.
Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, nici aspectele invocate de către recurenta-reclamantă privind situaţia de fapt, prin care aceasta a susţinut că, după pronunţarea hotărârilor din prezenta cauză, relaţiile dintre părţi nu s-au îmbunătăţit, ci dimpotrivă s-au acutizat, culminând cu conflicte care au impus intervenţia organelor de poliţie şi părăsirea domiciliului de către recurenta-reclamantă.
Excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului şi susţinerile recurentei-reclamante care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.
Cu alte cuvinte, criticile prin care recurenta-reclamantă a susţinut că intimaţii-pârâţi au invocat faptul că a refuzat întreţinerea, însă nu au făcut nicio dovadă că au încercat să ia legătura cu aceasta şi că au insistat prin diverse mijloace să-şi îndeplinească obligaţiile de întreţinere asumate prin contract, precum şi cele vizând constatarea instanţei de apel în sensul că intimaţii-pârâţi şi-au executat obligaţiile nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de lege.
Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 385A din data de 8 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.
GGC - CL