Cassation inadmissibility for omisso medio and failure to articulate illegality grounds in penalty claims for non-execution of judgments

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Decizia recurată

Prin decizia nr. 132 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1185 din 21 septembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., prin Sucursala Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara, şi intimata-reclamantă B..

2. Recursul

Împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. la 23 septembrie 2019 (data depunerii la oficiul poştal).

3. Înregistrarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 11 octombrie 2019, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

4. Procedura de filtru

Prin rezoluţia din 16 octombrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La 25 noiembrie 2019, pârâta Societatea Naţională Radiocomunicaţii Bucureşti, prin Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele invocate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 19 decembrie 2019, recurenţii au solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit la 21 ianuarie 2020, s-a reţinut că recursul declarat de reclamanta B. omisso medio este inadmisibil, deoarece aceasta nu a formulat apel împotriva hotărârii fondului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., s-a constatat că, deşi recursul este admisibil, recurentul nu a arătat, în cuprinsul cererii de recurs, în ce constă nelegalitatea deciziei atacate şi nu a combătut raţionamentul curţii de apel care a reţinut că demersul procesual este inadmisibil, susţinerile sale reprezentând o reluare a argumentelor de fapt şi de drept cuprinse în cererea introductivă de instanţă. Pe de altă parte, s-a apreciat că, invocând o lipsă de folosinţă a terenului, recurentul a procedat la o schimbare a temeiului juridic în recurs, respectiv de la daune interese pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, aceste motive fiind străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Recurenţii nu au depus puncte de vedere la raport, ci au formulat note scrise la 12 februarie 2020.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

5.1 Referitor la recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta - Turnu Severin la 17 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Naţională Radiocomunicaţii Bucureşti, prin Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara, solicitând obligarea acesteia şi a directorului societăţii, la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la 06.03.2012, pentru nerespectarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 5770 din 29 noiembrie 2010, pronunţate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, ce constituie titlu executoriu.

Cauza a fost soluţionată în fond de Tribunalul Timiş, secţia I civilă (ulterior declinării de competenţă a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin în favoarea Tribunalului Mehedinţi şi, ulterior, a acestei din urmă instanţe în favoarea Tribunalului Timiş), prin sentinţa nr. 1185 din 21 septembrie 2018, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă, şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională Radiocomunicaţii Bucureşti, prin Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel doar reclamantul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă la 19 decembrie 2019 şi fiind soluţionată prin decizia nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, obiect al cererii de recurs pendinte.

Analizând recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei anterior menţionate, prin prisma dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., se constată că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinţei nr. 1185 din 21 septembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, motiv pentru care, Înalta Curte va constata că acesta a fost formulat "omisso medio", fără exercitarea căii de atac a apelului de către recurentă.

Or, recursul este o cale extraordinară de atac, ce nu are caracter devolutiv şi, prin urmare, nu presupune o nouă judecată a fondului, ci numai un control de legalitate al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege.

Având în vedere că reclamanta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanţe, criticile formulate în recurs, cât timp vizează fondul litigiului, nu pot fi analizate omisso medio, în lipsa exercitării caii de atac intermediare, nefiind supuse, spre dezbatere, instanţei de apel.

Astfel, în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că reclamanta B. nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a supus cenzurii instanţei de apel şi asupra cărora aceasta nu s-a pronunţat.

Pentru considerente expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

5.2 Referitor la recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, prin cererea de recurs dedusă judecăţii, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate şi nu a combătut raţionamentul curţii de apel care a reţinut că demersul procesual este inadmisibil, susţinerile sale reprezentând o reluare a argumentelor de fapt şi de drept cuprinse în cererea introductivă de instanţă.

Pe de altă parte, pretinzând, în această fază procesuală, lipsa de folosinţă a terenului, recurentul a procedat la o schimbare a temeiului juridic în recurs, respectiv de la daune cominatorii pe zi de întârziere pentru neexecutarea unei obligaţii prevăzute într-o hotărâre judecătorească, la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului. Ca atare, invocarea unor aspecte noi, străine de natura pricinii, echivalează cu nemotivarea recursului.

În ceea ce priveşte condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs, aceasta implică argumentarea juridică a motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori prezentarea unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Având în vedere că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze nelegalitatea deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă, din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 132 din 19 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.