Failure to invoke statutory cassation grounds and late motion for reinstatement in prisoner's claim for unprovided religious diet

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 19.09.2018, reclamantul A., a solicitat instanţei să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului Penitenciarului Oradea care, în perioada 16 martie 2018 - 23 martie 2018, nu i-a alocat norma de hrană specifică religiei musulmane, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale.

2. Judecata în primă instanţă

Prin Sentinţa civilă nr. 32/C/20.02.2019, Tribunalul Bihor, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, şi s-a stabilit că onorariu avocatului din oficiu B., în cuantum de 650 RON.

3. Judecata în apel.

Prin Decizia civilă nr. 456 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinţei civile nr. 32 C din 20.02.2019.

4. Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva deciziei curţii de apel a formulat recurs reclamantul A., înregistrat la data de 29 august 2019, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi repartizat aleatoriu, spre competentă soluţionare, completului CF x.

Prin rezoluţia din data de 09 septembrie 2019, a fost dispusă întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de prevederilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant, fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a arătat că judecătorul delegate C., este complice la toate abuzurile făcute de conducerea Penitenciarului Oradea, iar Judecătoria Oradea, a "emis orbeşte Sentinţa penală nr. 642 din 2018, fără a face verificări suplimentare şi, astfel, nedreptatea a continuat şi în procesul civil".

În consecinţă, a solicitat ca pârâtul Penitenciarul Oradea, să comunice toate tabelele cu regimul alimentar pentru musulmani din perioadele menţionate de reclamant.

La termenul din data de 04 martie 2020, instanţa, constituită în complet de filtru, a reţinut cauza în pronunţare asupra cererii de repunere în termenul de motivare a recursului precum şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor în motivele de casare, expres şi limitative prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, Înalta Curte, reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 185 din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. ".

Cu toate acestea, potrivit art. 186 din acelaşi act normativ, " Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Reiese, aşadar, că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte.

Pe de altă parte, C. proc. civ. prevede, în cuprinsul art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În aplicarea prevederilor legale redate, în cazul recursului, motivarea acestuia trebuie efectuată în acelaşi termen în care poate fi declarată şi calea de atac.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 186 alin. (2) teza a 2-a, cu prevederile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă că cererea de repunere în termenul pentru motivarea recursului trebuie formulată în termen de maximum 30 de zile, termen care începe să curgă de la data la care a încetat motivul împiedicării.

Motivul invocat de recurentul-reclamant în justificarea împiedicării de a motiva cererea de recurs, în termenul defipt de legiuitor, nu îndeplineşte cerinţele art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că nu a beneficiat de asistenţă juridică la momentul exercitării căii de atac, context în care se impune admiterea cererii şi repunerea în termenul legal de motivare a recursului. A mai susţinut, ca argument, şi împrejurarea că aspectele relevate prin memoriul de recurs ar putea fi încadrate, în drept, în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constată următoarele:

Odată cu cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei prin apărător numit din oficiu, soluţionată prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, în sensul admiterii cererii. Urmare a pronunţării încheierii mai sus menţionate şi a măsurilor dispuse de către instanţă, a fost emisă o adresă în acest sens către Baroul Bucureşti.

Conform împuternicirii avocaţiale aflate la fila x, în cauză a fost numită din oficiu avocat D., la data de 08.12.2019.

Ulterior, la data de 14 ianuarie 2020, avocatul D., a formulat o cerere de studiere şi fotocopiere a dosarului, aşa cum reiese din conţinutul înscrisului aflat la dosarului de recurs.

Pe de altă parte, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-reclamant la data de 14 ianuarie 2020, conform înscrisului aflat la fila x, care nu a depus punct de vedere la raport.

În susţinerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată la data de 04 martie 2020, s-a susţinut că la momentul exercitării căii de atac, recurentul-reclamant nu a beneficiat de asistenţă juridică.

Această situaţie de fapt este de necontestat, având în vedere că recurentul-reclamant se află în executarea unei pedepse privative de libertate, aşa cum reiese din conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

Cu toate acestea însă, se reţine că la data de 13 noiembrie 2019, Înalta Curte, a admis cererea recurentului-reclamant de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenţei juridice prin apărător ales, în cauză fiind desemnat, avocat D..

La data de 14 ianuarie 2020, avocatul numit din oficiu a făcut demersuri pentru studierea dosarului, aşa cum reiese din cererea depusă cu această ocazie la dosarul cauzei, aflată la fila x, iar la data de 22 ianuarie 2020, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cuprinsul căruia era menţionată opinia magistratului asistent raportor cu privire la imposibilitatea încadrării criticilor de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a fost comunicat recurentului-reclamant, care nu a depus punct de vedere.

Faţă de cele mai sus reţinute, Înalta Curte, constată că de la data 18 decembrie 2019, momentul desemnării avocatului din oficiu, recurentul-reclamant a putut beneficia de serviciile juridice calificate, context în care se poate constata că motivul invocat în susţinerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului a încetat.

Aşadar, termenul pentru repunerea în termenul legal pentru motivarea recursului a început să curgă, cel mai târziu, la data de 22 ianuarie 2020, ca fiind data la care raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-reclamant şi a putut cunoaşte conţinutul acestuia.

Conform prevederilor art. 186 alin. (2) teza a 2-a, coroborate cu dispoziţiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., acesta s-a împlinit la data de 22 februarie 2020. Or, cererea de repunere în termenul pentru motivarea recursului a fost formulată la data de 04 martie, peste termenul legal de 30 de zile, înăuntrul căruia partea era îndreptăţită să formuleze atât cererea de repunere în termen cât să şi remedieze actul procesual pentru care a solicitat repunerea în termen.

În consecinţă, în cauză nu se poate reţine îndeplinirea cerinţelor art. 186 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de motivare a recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În litigiul dedus judecăţii, reclamantul A., a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect acordarea daunelor morale în cuantum de 250.000 RON, pentru un pretins prejudiciu ce ar fi fost cauzat în perioada detenţiei sale, ca urmare a neacordării regimului de hrană specifice religiei musulmane, în perioada 16 martie 2018 - 23 aprilie 2018.

În conţinutul memoriului de recurs, Înalta Curte, reţine că deşi s-a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., această invocare este una formală. Aceasta întrucât, argumentele expuse de către recurentul-reclamant, cu referire la situaţia de fapt din speţă, nu pot fi subsumate unor critici de nelegalitate care să arate sub care aspect hotărârea curţii de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau dacă, în considerente, se regăsesc motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

De altfel, chestiunile relevate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de casare, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte, reţine că susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora, judecătorul delegat C., nu a dat dovadă de imparţialitate, " fiind complice la toate abuzurile săvârşite de către Penitenciarul Oradea, Judecătoria Oradea nu a dispus verificări suplimentare, continuând astfel şirul nedreptăţilor", că din conţinutul tabelelor cu privire la regimul alimentar, nu reiese că recurentul-reclamant, în perioada 13 martie 2018 - 23 aprilie 2018, ar fi beneficiat de regimul alimentar potrivit religiei sale, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce ţin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs.

De asemenea, excedează controlului de legalitate ce se exercită în calea de atac a recursului aspectele arătate de către recurentul-reclamant cu privire la existenţa unei pretinse lipse de imparţialitate a judecătorului delegat, C. proc. civ. oferind remedii juridice pentru atare situaţii.

Prin urmare, Înalta Curte, constată că aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor şi situaţia de fapt a speţei, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În plus, în speţă, instanţa de apel, în raport de criticile aduse de reclamant, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susţinerile formulate cu privire la nerespectarea regimului alimentar specific religiei musulmane a acestuia, faţă de împrejurarea că, odată ajuns în Penitenciarul din Oradea, reclamantul nu a solicitat acordarea unei astfel de norme de hrană. Prin urmare, instanţa de apel a constatat că nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite de către administraţia Penitenciarului Oradea, prin nealocarea normei de hrană adecvată religiei musulmane pe perioada 16.03.2018 - 23.04.2018, având în vedere că schimbarea regimului de hrană se face la solicitarea deţinutului, or o asemenea solicitare nu s-a făcut de către reclamant, în condiţiile în care, începând cu data de 17.11.2017, acesta a fost încadrat în regim de hrană norma 17 la penitenciarele unde a executat parte din pedeapsă.

Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate şi la aspectele invocate în susţinerea cererii de recurs, Înalta Curte, reţine că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-reclamant soluţiei date de către instanţa de apel nu vizează raţionamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat şi reglementat de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, constată că prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul-reclamant sub forma asistenţei juridice prin apărător numit din oficiu, în cauză fiind desemnat avocat D. care a reprezentat pe recurentul-reclamant în faza procesuală a recursului, persoană căreia legea îi conferă prezumţia de specialist al dreptului, o necunoaştere a dispoziţiilor legale în acest sens neputând fi invocată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, urmează a respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de reclamantul A., ca tardivă, şi va anula recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei civile nr. 456 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte onorariul aferent avocatului numit din oficiu, D., va stabili cuantumul acestuia la 627 RON, care, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respingere cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de reclamantul A., ca tardivă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei civile nr. 456 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Stabileşte onorariu definitiv al avocatului numit din oficiu, D., la 627 RON, care, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, rămân în sarcina statului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2020.

GGC - OB