Jurisdictional conflict over administrative contract execution: applicability of contractual forum selection clause in civil proceedings

Şedinţa publică din data de 4 martie 2020

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată la nr. x/29.05.2019, reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A la plata sumei totale de 402.159 RON, reprezentând redevenţă restantă şi accesorii aferente contractului de concesiune nr. x/1999, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi la plata accesoriilor calculate până la data plăţii debitului înregistrat din redevenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1284 din 11 octombrie 2018, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei acestei instanţe şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţie civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că redevenţa la plata căreia se solicită obligarea pârâtei, derivă din contractul de concesiune nr. x/01.04.1999, încheiat între părţi, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2006.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 29.05.2019, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ; litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Rezultă, asadar, că prezentul litigiu care priveşte faza de executare a contractului de concesiune revine în competenţa instantei civile, condiţii în care devin incidente regulile de drept comun în materie civilă, respectiv art. 107 C. proc. civ. care statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanţă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, şi art. 95 pct. 1 C. proc. civ. care stipulează că tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Coroborând prevederile legale învederate, Tribunalul Tulcea a apreciat că soluţionarea litigiului revine în competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Bucureşti- secţie civilă, întrucât societatea pârâtă avea sediul înregistrat la Registrul Comerţului în Municipiul Bucureşti la data sesizării instanţei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 51 din 13 ianuarie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Tulcea. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înainatat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit art. 27 din contract, litigiile de orice fel apărute între părţi, în cursul derulării contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din judeţul Tulcea.

Prin urmare, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Tulcea, ca urmare a prevederilor contractuale, pe care părţile nu le-au contestat, astfel cum rezultă din poziţia acestora din şedinţa publică din 13.01.2020.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

La data de 29 mai 2019, pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrată cererea formulată de reclamantul Judeţul Tulcea - Consiliul Judeţean Tulcea prin care a solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. A. S.A la plata sumei totale de 402.159 RON, reprezentând redevenţă restantă şi accesorii aferente contractului de concesiune nr. x/1999, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi la plata accesoriilor calculate până la data plăţii debitului înregistrat din redevenţă.

În ceea ce priveşte competenţa funcţională a instanţei în soluţionarea pricinii, Înalta Curte reţine că potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 29.05.2019, instanţa de contencios administrativ era competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Cu toate acestea, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative, sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că între părţile litiginate, a intervenit, la data de 01.04.1999, contractul de concesiune nr. x/1999, al cărui obiect îl constituie exploatarea unei suprafeţe agricole de 5262 hectare teren care aparţine domeniului public de interes judeţean.

Potrivit art. IX din Contractul mai sus menţionat, litigiile de orice fel apărute între părţi în cursul derulării contractului, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din judeţul Tulcea.

Această dispoziţie din contract produce efecte din perspectiva stabilirii instanţei competente, întrucât clauza menţionată anterior are valoarea unei alegeri de competenţă în privinţa oricăror litigii întemeiate pe prevederile contractuale.

În conformitate cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă."

Întrucât competenţa de soluţionare a litigiului de faţă nu este una exclusivă, ci alternativă, iar litigiul vizează drepturi ce decurg din contractul de concesiune, clauza atributivă de competenţă stipulată de către părţi la art. IX din convenţie produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competenţă în favoarea instanţei sesizate (Tribunalul Tulcea), alta decât instanţele la care se referă art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În cauza de faţă reclamanta s-a adresat instanţelor judecătoreşti ca urmare a neexecutării de către pârâtă a unei obligaţii care decurge din contractul de concesiune încheiat, respectiv a redevenţei.

Rezultă, aşadar, că, aşa cum în mod corect a reţinut şi Tribunalul Tulcea, întrucât prezentul litigiu priveşte faza de executare a contractului de concesiune, competenţa funcţională revine secţiei civile a instanţei competente teritorial.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Tulcea-Consiliul Judeţean Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., având ca obiect "acţiune în răspundere contractuală", în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Tulcea-Consiliul Judeţean Tulcea, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., având ca obiect "acţiune în răspundere contractuală", în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2020.