Inadmissibility of extraordinary appeal against jurisdiction declination decision; representative capacity deficiency in civil litigation

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul pricinii.

Prin Decizia civilă nr. 3483 din 5 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A., privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei civile nr. 3483 din 05 octombrie 2019, a fost înregistrată la data de 30 septembrie 2019, sub nr. x/2019, contestaţia în anulare formulată de petenţii A. şi B., prin mandatar A.

Prin aceasta, contestatorii A. şi B. au solicitat instanţei anularea Deciziei civile nr. 3483 din 05 octombrie 2019 pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, contestatorii au arătat că, în cadrul mai multor dosare, printre care şi dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată, a fost solicitată strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 şi a dosarelor asociate a2 şi a3 ale Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Deşi în dosarul de fond (a cărui strămutare se solicită), au fost indicate adresele părţilor, toate procedurile efectuate pe numele contestatorilor (părţi în acel dosar) au fost realizate cu încălcarea dispoziţiilor legale, prejudiciind astfel dreptul la apărare, prin faptul că aceştia nu au avut cunoştinţă de termenele procedurale. Întrucât până la data formulării prezentei cereri niciunuia dintre contestatori nu i s-au comunicat hotărârile definitive, se impune admiterea contestaţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la fond.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (1), art. 504 alin. (1) şi (2), art. 505 - 506 C. proc. civ., raportat la art. 148, art. 155, art. 194 - 197 şi art. 200 din acelaşi cod.

3. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată la data de 4 noiembrie 2019, intimata C. a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului A. faţă de celălalt contestator, excepţia lipsei calităţii procesuale active a numitului A., şi excepţia lipsei de interes în promovarea prezentei cereri a numitului A. De asemenea, intimata a solicitat sancţionarea petentului A. cu o amendă judiciară în cuantumul maxim prevăzut de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a drepturilor procesuale.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul B., în raport de excepţia lipsei calităţii de reprezentant a mandatarului A., a cărei analiză este prioritară faţă de celelalte excepţii invocate, prin întâmpinare, de intimata C., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.

Excepţia lipsei calităţii de reprezentant, ca excepţie de procedură absolută, iniţial dilatorie, care poate avea efect dirimant, dar care poate fi acoperită prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului din care rezultă limitele legale ale reprezentării, vizează puterea de reprezentare a celui care a formulat cererea în numele părţii.

Conform dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. "Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată".

Reiese, aşadar, din interpretarea literală a textului legal redat că atunci când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

În cauza de faţă, se constată că, deşi în cuprinsul cererii de contestaţie în anulare formulată de către contestatorii A. şi B., este menţionat că B. este reprezentat de contestatorul A., "conform mandatului dat prin înscris olograf, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015 al Biroului Notarial D., iar cererea este semnată, olograf, de către contestatorul A. şi pentru contestatorul B.", la dosar nu a fost depusă dovada mandatului din partea contestatorului B. pentru contestatorul A. pentru exercitarea prezentei căi de atac.

Faţă de această împrejurare, prin adresa emisă la 02 octombrie 2019, instanţa i-a pus în vedere contestatorului A. să depună dovada mandatului acordat de B., obligaţie reiterată şi la termenul de judecată din 13 noiembrie 2019. Cu toate acestea, până la termenul acordat pentru 04 martie 2020, când instanţa rămas în pronunţare asupra cauzei, contestatorul A. nu s-a conformat obligaţiilor impuse de către completul de judecată de a depune înscrisurile solicitate.

Faptul că, la termenul din 13 noiembrie 2019, contestatorul A. a prezentat legitimaţia de consilier juridic, seria x, ca dovadă a studiilor sale juridice, nu este în măsură să acopere lipsa mandatului de reprezentare pentru contestatorul B. Aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din C. proc. civ. " Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat ori consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei", iar potrivit art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., reprezentarea persoanelor fizice se face prin avocat sau mandatar.

Or, în lipsa unui atare înscris, nu se poate prezuma existenţa unui mandat de reprezentare juridică din partea contestatorului B. pentru A. pentru formularea prezentei căi extraordinare de atac, legitimaţia de consilier juridic atestând doar exercitarea de către contestatorul A. a unei profesii juridice.

Pe de altă parte, în cauză nu a fost invocată ori probată existenţa unor raporturi de rudenie, până la gradul doi inclusiv, între contestatorul A. şi contestatorul B. pentru a deveni incidente prevederile art. 13 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că cererea de contestaţie în anulare formulată în numele contestatorului B. împotriva Deciziei civile nr. 3483 din data de 05 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, aşadar, de o persoană care nu îndeplineşte condiţiile de a formula contestaţie în anulare în numele altei persoane.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va anula contestaţia în anulare formulată în numele contestatorului B. împotriva Deciziei civile nr. 3483 din 05 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului A.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., în raport de excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată din oficiu de către instanţă, a cărei analiză este prioritară faţă de celelalte excepţii invocate, prin întâmpinare, de intimata C., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după ca, altui organ cu activitate jurisdicţională competent."

Reiese, aşadar că hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe sau altui organ cu activitate jurisdicţională nu este supusă niciunei căi de atac (ordinară sau extraordinară).

Aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, învestită cu verificarea constituţionalităţii textului legal redat, prin Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 913/16.12.2014, intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege redate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a oricăror căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căilor de atac împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.

De asemenea, hotărârea instanţei de declinare a competenţei este rezultatul unui act de administrare a justiţiei prin care se urmăreşte desfăşurarea în condiţii de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă sunt nule.

În cauza de faţă, se constată că prin Decizia civilă nr. 3483 din 5 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A., privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva deciziei de declinare a formulat prezenta contestaţie în anulare petenţii B. şi A.

Având în vedere dispoziţiile legale mai sus menţionate, se constată că decizia atacată nu este susceptibilă de vreo cale de atac, ordinară sau extraordinară, contestaţia în anulare declarată în cauză fiind inadmisibilă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Referitor la solicitarea intimatei C. de aplicare amendă contestatorului A. în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru exercitarea abuzivă şi cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, Înalta Curte apreciază că, în concret, această sancţiune nu se impune, raportat la împrejurarea că acest contestator a înţeles să uzeze de un drept procesual reglementat de lege, iar, în speţă, nu s-a dovedit o încălcare a drepturilor intimatei care să facă necesară sancţionarea contestatorului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 3483 din 5 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului A., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva aceleiaşi decizii, ca inadmisibilă şi va respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare formulate de intimata-pârâtă C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul B. împotriva Deciziei civile nr. 3483 din 5 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru lipsa calităţii de reprezentant a mandatarului A.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 3483 din 5 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca inadmisibilă.

Respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare formulate de intimata-pârâtă C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2020.

GGC - NN