Extraordinary appeal against dismissal of recourse as moot rejected as unfounded

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca rămas fără obiect, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a suspendat judecarea apelurilor declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (fostă CNADNR), împotriva Sentinţei civile nr. 484 din 4 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj.

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2019, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a apelului, ataşând dovada achitării onorariilor de experţi .

Instanţa de apel a repus cauza pe rol în şedinţa publică din 24 octombrie 2019, consemnându-se în încheierea de şedinţă de la acea dată că sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 1551 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., respectiv apelanta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei şi a îndeplinit obligaţia de achitare a onorariilor de experţi.

Ca atare, scopul recursului declarat de reclamanta A., anume repunerea pe rol al cauzei în vederea continuării judecăţii apelului, este deja atins, instanţa de apel repunând cauza pe rol la termenul din 24 octombrie 2019, anterior termenului fixat pentru judecarea prezentului recurs.

Împotriva deciziei din recurs, a formulat contestaţie în anulare reclamanta A.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, contestatoarea a susţinut că, în mod greşit, instanţa de recurs nu a mai soluţionat şi nu a mai analizat, pe fond, motivele de nelegalitate invocate de către aceasta faţă de împrejurarea că, în opinia sa, se impunea ca instanţa de control judiciar să verifice legalitatea măsurii dispuse prin încheierea de suspendare din 28 martie 2019, care nu a fost desfiinţată şi care ar putea să producă efecte juridice în situaţia perimării apelului.

Astfel, arată că, odată cu măsura suspendării dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, a început să curgă şi termenul de perimare a apelului, conform art. 248 şi următoarele din acelaşi act normativ. În atare context, în situaţia în care reprezentantului Ministerului Public i s-ar admite un eventual recurs împotriva încheierii din 24 octombrie 2019 prin care cauza a fost repusă pe rol, se va constata că termenul de perimare nu a mai fost întrerupt şi că acesta s-a împlinit, cu consecinţa anulării apelului reclamantei ca perimat.

Or, în opinia contestatoarei, respingerea recursului, fără verificarea legalităţii măsurii de suspendare dispuse de către curtea de apel, a afectat dreptul la un proces echitabil al reclamantei din perspectiva imposibilităţii de a mai formula, în mod efectiv, apărări cu privire la această chestiune.

În continuare, contestatoarea a arătat că, prin încheierea din data de 21 iunie 2018, instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize imobiliare evaluatorii şi a stabilit onorarii provizorii de 500 RON pentru fiecare din cei trei experţi. Ulterior, după efectuarea raportului de expertiză, la termenul din 13 decembrie 2018, instanţa de apel a respins toate obiecţiunile reclamantei şi a admis cererea experţilor de majorare a cuantumului onorariilor, context în care a fost formulată cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată.

Prin Încheierea din 16 ianuarie 2019, cererea de recuzare a fost respinsă, iar la termenul din 17 ianuarie 2019, instanţa a dispus amendarea reclamantei cu 150 RON şi amânarea judecării cauzei pentru neplata onorariilor experţilor.

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau eşalonării plăţii onorariilor datorate experţilor formulată de către reclamantă a fost respinsă prin încheierea din data de 31 ianuarie 2019, şi mai înainte ca aceasta să rămână irevocabilă şi să fie comunicată reclamantei, instanţa a acordat termen de judecată pentru soluţionarea pe fond a cauzei, termen la care reclamantei i s-a aplicat din nou măsura amenzii judiciare.

Împotriva încheierii de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau plăţii eşalonate a onorariilor datorate experţilor, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din data de 18 martie 2019, comunicată la data de 27 martie 2019, iar la termenul din 28 martie 2019 instanţa a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 din C. proc. civ. de la 1865, suspendarea judecării cauzei până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de plata a onorariilor experţilor.

Apreciază că măsura majorării cuantumului onorariului experţilor, dispusă la termenul din 13 decembrie 2018, a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 213 din C. proc. civ., având în vedere reclamanta nu a fost citată, ceea ce atrage, în opinia sa, nelegalitatea măsurii suspendării.

Pe de altă parte, susţine că nelegalitatea măsurii suspendării decurge şi din împrejurarea că încheierea de majorare a cuantumului onorariilor experţilor este una executorie, care poate fi adusă la îndeplinire prin executare silită, neachitarea onorariilor stabilite în sarcina părţilor neavând efecte cu privire la desfăşurarea procesului.

Examinând contestaţia în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reţine că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Recunoscând părţii interesate dreptul de a formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri date în recurs, atunci când instanţa, respingând recursul, sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, art. 318 teza a II-a din C. proc. civ., în temeiul căruia a fost formulată prezenta contestaţie în anulare, limitează exerciţiul acestei căi extraordinare de atac de retractare exclusiv la situaţia în care instanţa de recurs nu a cercetat şi nu s-a pronunţat prin hotărârea pe care a dat-o asupra unuia dintre motivele de modificare sau de casare cu care a fost legal învestită.

Numai o asemenea omisiune justifică admiterea contestaţiei în anulare. Pentru că textul este de strictă interpretare, incidenţa lui nu poate fi extinsă la situaţia în care instanţa de recurs în aplicarea unor prevederi legale, a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de recurs.

Recunoscută de practica şi doctrina judiciară dar neconsacrată la nivel legislativ, soluţia de respingere a unei cereri ca rămasă fără obiect se impune atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior exercitării căii de atac sau formulării cererii de chemare în judecată. De asemenea, excepţia lipsei obiectului reprezintă o excepţie de fond, absolută şi peremptorie care împiedică analiza pe fond a cererii sau a căii de atac exercitate.

În cauză, din verificarea deciziei supuse contestaţiei în anulare rezultă că instanţa de recurs, apreciind că scopul recursului declarat de reclamanta A., anume repunerea pe rol al cauzei în vederea continuării judecăţii apelului, a fost atins, în sensul că, instanţa de apel a repus cauza pe rol la termenul din 24 octombrie 2019, anterior termenului fixat pentru judecarea recursului împotriva încheierii de suspendare, a respins recursul, ca rămas fără obiect.

Argumentul invocat de contestatoare potrivit căruia, în cauză, instanţa de recurs, în mod greşit, nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea încheierii de suspendare, deşi aceasta se impunea, în contextul unei eventuale admiteri a recursului exercitat de reprezentantul Ministerului Public împotriva încheierii de repunere pe rol, nu poate fi reţinut în condiţiile în care, în considerentele deciziei contestate, rezultă, fără echivoc, că instanţa a apreciat că nu se mai impune analiza pe fond a cauzei faţă de împrejurarea că judecata apelului a fost reluată.

Pe de altă parte, neanalizarea motivelor de recurs nu este rezultatul unei omisiuni a instanţei sau a unei greşeli, aşa cum chiar legiuitorul a menţionat în cuprinsul textului legal al art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, "(...) a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", ci decurge din chiar soluţia pronunţată de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că sub pretextul dispoziţiilor art. 318 din C. proc. civ. şi a argumentelor în susţinerea acestui motiv de contestaţie în anulare, contestatoarea deduce judecăţii chestiuni legate de dezlegările date pe fondul cauzei, de către instanţa de apel, probând astfel persistenţa nemulţumirii acesteia în raport cu soluţiile date de curtea de apel în cadrul dezbaterii pe fondul litigiului, cu referire la măsura majorării cuantumului onorariului experţilor, ce nu poate forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, ale cărei motive sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivelor, expres şi limitativ, prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, ci reprezintă, eventuale vicii de nelegalitate derulate în cadrul judecăţii din apel, precum necitarea reclamantei la termenul din 13 decembrie 2018 la care a fost dispusă măsura majorării cuantumului onorariului experţilor, necomunicarea încheierii de soluţionare a cererii de acordare a ajutorului public judiciar, aspecte ce nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, care nu se poate transforma într-o "instanţă de casaţie" .

În consecinţă, ele nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, deoarece contestaţia în anulare nu deschide calea unui recurs la recurs, ci tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea unor neregularităţi formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, iar nu situaţia în care instanţa de recurs, în raport de circumstanţele procesuale concrete ale pricinii, a apreciat că nu se mai impune analiza motivelor de casare sau de modificare a hotărârii recurate, cum este cazul în speţă.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei potrivit căreia acesteia i s-ar încălca dreptul la apărare în situaţia în care, urmare a admiterii recursului ce ar putea fi exercitat de reprezentantul Ministerului Public împotriva încheierii de repunere pe rol a cauzei, apelul formulat de acesta ar fi constatat perimat, Înalta Curte reţine că instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare nu este îndreptăţită să cenzureze motivele care au condus la pronunţarea deciziei atacate, iar, în cauză, nu se poate reţine că instanţa de recurs ar fi omis să analizeze vreunul dintre motivele de recurs, în realitate, soluţia în recurs fiind rezultatul admiterii unei excepţii cu caracter peremptoriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2097 din 14 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 martie 2020.

GGC - LM