Indirect unjust enrichment: no causal link between pre-contract improvements and later naked owners' patrim

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. să îi achite sume de 83.250 RON, reprezentând contravaloarea întreţinerii prestate şi obligarea pârâţilor C. şi D. să îi achite suma de 246.950 RON, reprezentând investiţii făcute la imobilul proprietatea acestora din Remetea Mare nr. 86 judeţul Timiş.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 717/11.5.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.

A obligat pe pârâţii C. şi D. la plata către reclamant a sumei de 178.484 RON reprezentând contravaloarea investiţiilor/îmbunătăţirilor aduse la apartamentul nr. x situat în Remetea Mare, nr. 86, judeţul Timiş.

A respins în rest petitul doi şi în totalitate petitul unu al cererii principale.

A respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată, obligând pârâţii C. şi D. la plata către reclamant a sumei de 11.148,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 125 din 30 mai 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul incident declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile 717/11.05.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/2016.

A admis apelul principal formulat de către apelanţii B., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea formulată de către reclamantul A. împotriva pârâţilor B., C. şi D..

A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâţilor C. şi D. la plata cheltuielilor de judecată şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

A obligat pe intimatul A. la plata către apelantul C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.207 RON reprezentând onorariu avocat şi taxă judiciară de timbru şi a respins cererea intimatului de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantul A. a declarat recurs.

Într-o primă critică, reclamantul a susţinut că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1345 C. civ., instanţa de apel apreciind neîntrunirea condiţiilor prevăzute de acest text de lege, reţinând inexistenţa unei obligaţii de restituire în sarcina titularilor dobânditori ai patrimoniului mărit, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, Curtea de Apel Timişoara a considerat greşit că pârâta B. nu mai era titulara patrimoniului mărit la momentul formulării acţiunii, situaţie care a impus stabilirea unui cadru procesual raportat la situaţia actuală a patrimoniului mărit şi nu o situaţie trecută, probabilă sau viitoare. Instanţa de apel a tratat acest aspect ca nefiind esenţial din punct de vedere al răspunderii părţilor şi i-a atribuit efectele unui simplu detaliu de fapt.

Este adevărat că nu pârâţii E. erau titularii patrimoniului mărit la momentul faptului licit care a fundamentat majorarea patrimoniului, dar ei sunt proprietarii cu drept de dispoziţie asupra acestui patrimoniu la momentul formulării acţiunii, iar această calitate atrage răspunderea lor cu privire la patrimoniul dobândit. O eventuală soluţie de obligare a lor la plata îmbunătăţirilor cu care este învestită instanţa, de la rămânerea definitivă, deschide calea unei acţiuni a lor împotriva autoarei lor, în temeiul contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/18.09.2015, pe care l-au asumat în mod valabil.

Chiar în cuprinsul acestui contract, transmiţătoarea B. a garantat pe dobânditori contra evicţiunii conform prevederilor art. 1695 şi 1707 C. civ., precum şi pentru eventuale vicii ascunse. Totodată, transmiţătoarea a declarat că ar fi achitat la zi toate cheltuielile aferente imobilului, în timp ce corelativ, dobânditorii au declarat în legătură cu cheltuielile de întreţinere aferente imobilului că dacă se vor găsi restanţe sau diferenţe se obligă să le achite.

Norma de drept material încălcată stabileşte actorii faptului licit al îmbogăţirii fără justă cauză prin raportare directă la titularii celor două patrimonii, micşorat şi respectiv mărit, şi nu prin raportare la persoana lor în individualitatea sa. Îmbogăţirea indirectă s-a produs prin intermediul unui al treilea patrimoniu (al apelantei B.). În contextul în care recurentul şi-ar fi îndreptat cererea împotriva fostei proprietare, i se putea opune o apărare fundamentată pe o lipsă de calitate procesuală pasivă, argumentată cu un raţionament similar celui folosit de apelanţii E., dar în sens invers.

A doua critică, încadrată de recurent în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind prezentate considerentele pentru care instanţa a înlăturat susţinerile reclamantului.

Astfel, în opinia recurentului hotărârea recurată nu cuprinde o motivare proprie care să prezinte o analiză completă şi nemijlocită a problemelor de drept ridicate în cauză, din care părţile să fie convinse că "s-a făcut dreptate" şi că s-au examinat toate probele administrate, instanţa de apel încălcând astfel obligaţiile statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţii care instituie obligaţia indicării atât a situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate, cât şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În faza apelului a fost argumentată pe calea întâmpinării incidenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză indirectă, prin transferul patrimoniului mărit de la pârâta B. la pârâţii E. prin intermediul Contractului de întreţinere autentificat sub nr. x/18.09.201, însă Curtea de Apel Timişoara nu a găsit necesar să motiveze de ce nu ar fi aplicabilă în speţa de faţă.

Surprinzător, instanţa a găsit totuşi oportun a arăta că problema nu este una de calitate procesuală pasivă, ci una de raport obligaţional juridic şi a arătat acest aspect în contextul în care, deşi în încheierea de şedinţă din 09.05.2019 a fost pusă în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E., instanţa a omis a mai da o soluţionare acesteia. Evident, soluţionarea este implicită prin considerente, însă din punct de vedere procedural şi al garantării drepturilor procesuale, situaţia echivalează cu neindicarea motivelor pe care se întemeiază soluţia.

Această manieră de gestionare a hotărârii recurate poate fi doar una "gospodărească" nicidecum legală, întrucât deşi considerentele soluţiei pe fond par a putea fi comune cu eventualele considerente ale unei soluţii de admitere a excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E., evident soluţiile sunt extrem de diferite. Apare că instanţa a ales să motiveze totuşi respingerea acţiunii pe fond, printr-o aşa numită neîntrunire a condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, când de fapt motivează că pârâţii nu ar avea calitate procesuală pasivă în raportul obligaţional dedus judecăţii.

Printr-un ultim motiv de recurs s-a arătat că instanţa de apel a lăsat nesoluţionate excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor C. şi D., puse în discuţie în şedinţa publică din 9 mai 2019, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În opinia recurentului, are interes în a susţine acest motiv de recurs, întrucât soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor ar fi determinat implicit o schimbare a considerentelor expuse de instanţa de apel pentru a motiva admiterea apelului şi respingerea acţiunii. Deşi acţiunea a fost respinsă pe fond, de fapt motivarea este aceea a inexistenţei a unei obligaţii în sarcina pârâţilor, deci o lipsă de calitate în ceea ce îi priveşte pe aceştia. Mai mult, Curtea de Apel Timişoara chiar a arătat şi persoana care ar fi trebuit, în opinia acestei instanţe, să fie chemată în judecată cu privire la pretenţiile care fac obiectul cauzei.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 22 august 2019 şi a fost aleatoriu repartizat Completului de filtru nr. 5.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la 27 februarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au invocat excepţia lipsei de interes cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs - nesoluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în apel de intimaţii C. şi D.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate în condiţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-un prim motiv de recurs, reclamantul invocă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea art. 1345 C. civ.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că fundamentul cererii formulate în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. îl reprezintă îmbunătăţirile aduse de reclamant la apartamentul nr. x situat în Remetea Mare, nr. 86, judeţul Timiş, şi de care pârâţii beneficiază în urma contractului de întreţinere încheiat cu pârâta B. la 18 septembrie 2015, autentificat cu nr. x de BNP F..

Cauza juridică invocată de reclamant o constituie îmbogăţirea fără justă cauză, în opinia sa fiind vorba despre o îmbogăţire indirectă a pârâţilor sus-menţionaţi.

Opinia recurentului-reclamant nu poate fi primită.

Astfel, în condiţiile art. 1345 C. civ., cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Din acest text rezultă că una dintre condiţiile acţiunii în restituire este aceea ca îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, de un temei juridic ce le-ar putea justifica. Mai mult, pentru admiterea acţiunii de in rem verso trebuie să existe o legătură între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt, în sensul că ambele sunt efectul unei cauze unice.

Instanţa de apel a arătat, în mod corect, că prin încheierea contractului de întreţinere a pârâtei B., în temeiul căruia au dobândit nuda proprietate a apartamentului nr. x situat în Remetea Mare, nr. 86, judeţul Timiş, patrimoniul pârâţilor C. şi D. nu s-a mărit în dauna patrimoniului reclamantului.

Soluţia se impune a fi păstrată întrucât, pe de o parte, din ansamblul probator administrat a rezultat că îmbunătăţirile nu au fost făcute de reclamant după data la care s-a încheiat contractul de întreţinere între pârâţi, ci anterior, iar pe de altă parte, contraprestaţia debitorilor întreţinerii, astfel cum a fost asumată prin contractul de întreţinere a pârâtei B., s-a raportat la starea apartamentului oferit de către beneficiara întreţinerii. În aceste condiţii, patrimoniul care s-a mărit urmare a lucrărilor făcute de către reclamant, şi care a putut fi oferit pentru obţinerea unei contraprestaţii de o anumită valoare, a fost acela al pârâtei B. şi deci de la aceasta trebuie să obţină reclamantul restituirea contravalorii investiţiilor/îmbunătăţirilor realizate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte consideră că nu există o cauză unică şi nici directă între sărăcirea patrimoniului reclamantului şi sporirea patrimoniului pârâţilor. Pentru reclamant, cauza diminuării patrimoniului său o constituie efectuarea de lucrări la apartamentul ce se afla în acel moment în proprietatea pârâtei B., pe când pentru pârâţi, cauza sporirii patrimoniului lor este întreţinerea acordată aceleiaşi pârâte, în temeiul contractului de întreţinere încheiat cu aceasta, şi prin care le-a transmis nuda proprietate.

Nefiind îndeplinită cerinţa legăturii de cauzalitate între diminuarea unui patrimoniu şi sporirea corelativă a altuia, nu se poate considera că îmbogăţirea patrimoniului pârâţilor C. şi D. s-a făcut indirect, prin intermediul terţului care este pârâta B.. Numai această din urmă pârâtă este cea care a profitat de pe urma lucrărilor efectuate de reclamant la apartamentul proprietatea sa, starea acestuia determinând valoarea contraprestaţiei asumate de către debitorii întreţinerii.

Având în vedere cele mai sus arătate, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O altă critică formulată prin motivele de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constă în încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind prezentate considerentele pentru care instanţa a înlăturat susţinerile reclamantului.

Critica nu este întemeiată, în condiţiile în care la filele x din considerentele deciziei recurate este prezentat pe larg răspunsul instanţei superioare de fond la apărările formulate de reclamant prin întâmpinare în legătură cu teza privitoare la o îmbogăţire indirectă fără justă cauză a pârâţilor C. şi D..

Împrejurarea că reclamantul a susţinut că problema îmbogăţirii indirecte a pârâţilor ţine de calitatea procesuală a acestora, în timp ce instanţa de apel a considerat că analiza acestei chestiuni trebuie raportată la fondul raportului juridic litigios, sens în care a şi procedat, nu înseamnă că hotărârea nu răspunde apărărilor făcute prin întâmpinare.

Pe de altă parte, în opinia recurentului, hotărârea este susceptibilă de casare în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. deoarece instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor E., respectiv a prescripţiei dreptului material la acţiune puse în discuţia părţilor în şedinţa din 9 mai 2019.

Nici această critică nu poate fi primită.

În primul rând, Înalta Curte constată că, aşa cum s-a arătat în precedent, prezenţa în proces a pârâţilor E. a fost analizată de instanţa de apel prin raportare la fondul pretenţiilor deduse judecăţii chiar de către reclamant, iar instanţa a procedat corect de vreme ce reclamantul i-a atras în proces pe aceşti pârâţi susţinând că patrimoniul lor este cel care s-a îmbogăţit fără un just temei. Cum însuşi reclamantul este cel care, în temeiul principiului disponibilităţii, a solicitat instanţei analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii în contradictoriu şi cu pârâţii E., instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală păstrând latura subiectivă a procesului în coordonatele fixate de reclamant.

În al doilea rând, se observă că, nefiind prejudiciat procesual prin modul de soluţionare a unei excepţii pe care nu el a invocat-o - excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţi, şi pe care instanţa de apel a considerat-o neîntemeiată - recurentul nu justifică interesul de a formula această critică de vreme ce, urmare a admiterii excepţiei cererea de chemare în judecată ar trebui respinsă ca fiind prescrisă.

Pe cale de consecinţă, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii atacate.

În condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat la cheltuieli de judecată către intimaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 125 din 30 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 4.757,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi D., B. şi C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV