Accessory intervention by presumptive heir in property contestation: current versus preventive interest for procedural standing

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, se află înregistrat Dosarul nr. x/2015, având ca obiect soluţionarea apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 1400 din 19 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în cauza având ca obiect Legea nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la 8 septembrie 2017, B., fiica reclamantului A., a formulat cerere de intervenţie accesorie, prin care a solicitat încuviinţarea în principiu a intervenţiei şi admiterea apelului.

Prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de titulara cererii de intervenţie B., reţinând că intervenienta nu formulează apărări în sprijinul apelantului, ci interesul său este unul preventiv ce urmăreşte să evite pierderea drepturilor civile de moştenitor.

A reţinut, de asemenea, că intervenţiile accesorii nu vizează lărgirea cadrului procesual cu privire la prezumtivii moştenitori ai părţilor în litigiu, întrucât în acest fel s-ar pierde implicit natura lor juridică de simple apărări în sprijinul părţii în interesul căreia s-a intervenit, apărări ce se referă strict la dreptul litigios ce este supus examinării de către instanţă.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, apelantul A. şi titulara cererii de intervenţie B. au formulat recurs.

În motivare, au arătat că titulara cererii de intervenţie este fiica apelantului A. şi, ca intervenient accesoriu, nu invocă o pretenţie proprie, ci doreşte o soluţie judiciară favorabilă părţii pentru care intervine.

Intervenienta urmăreşte un interes propriu prin participarea la judecata procesului, întrucât prin intervenţia formulată evită pierderea drepturilor civile de moştenitor. Interesul este preventiv, respectiv un interes actual, acut şi imperios pentru a preveni în viitor un prejudiciu eventual. Prin admiterea apelului se va stabili şi confirma o situaţie juridică a imobilului ce conferă certitudinea că drepturile succesorale nu vor fi afectate cu nimic. Drepturile civile ale apelantului se vor regăsi şi în patrimoniul intervenientei, eventual sezinar rezervatar.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la excepţia perimării cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de reclamantul A. şi de titularul cererii de intervenţie B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 5 noiembrie 2018.

Prin încheierea din 21 martie 2019 pronunţată de instanţa supremă, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-au înfăţişat la strigarea cauzei, iar părţile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea depusă la 23 septembrie 2019 (data plicului de expediere), recurenţii au solicitat repunerea pe rol a cauzei şi reluarea judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.

Alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În speţă, se constată că termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege anterior redat, calculat de la data suspendării cauzei - 21 martie 2019, s-ar fi împlinit la 21 septembrie 2019 - zi de sâmbătă, nelucrătoare, astfel încât, acesta se prelungeşte până în prima zi lucrătoare - luni, 23 septembrie 2019 (ultima zi a împlinirii termenului de perimare).

Cum cererea de repunere pe rol a cauzei a fost depusă de recurenţi la 23 septembrie 2019, astfel cum reiese din ştampila poştei aplicată pe plicul de expediere aflat la dosar, rezultă că la data depunerii cererii de reluare a judecăţii termenul de perimare nu era încă împlinit.

Având în vedere aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că în cauză nu a intervenit perimarea cererii de recurs, astfel încât urmează a respinge excepţia perimării recursului invocată de intimata-pârâtă Universitatea Al. I. Cuza Iaşi.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, urmează a fi respins, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Noţiunea de "parte" la care face referire textul de lege anterior redat, trebuie înţeleasă ca vizând persoana care a formulat cererea de intervenţie principală sau accesorie, iar nu părţile iniţiale ale dosarului.

Împrejurarea că reclamantul sau pârâtul în favoarea căruia s-a formulat cererea de intervenţie are interes să exercite calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, pentru a obţine ca terţul să participe la proces, nu este de natură să acopere condiţia legitimării procesuale în exercitarea căii de atac.

Calitatea procesuală în calea de atac presupune existenţa unei identităţi între subiectul raportului juridic dedus judecăţii - cel care a formulat cererea de intervenţie - şi cel care exercită calea de atac.

În cauză, se constată că cererea de intervenţie accesorie a fost formulată de B., în interesul tatălui său - apelantul-reclamant A. - în dosarul ce avea ca obiect apelul declarat de acesta împotriva Sentinţei nr. 1400 din 19 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Înalta Curte constată că recursul a fost exercitat de către partea în interesul căreia s-a intervenit, motiv pentru care calea de atac urmează a fi respinsă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Recursul declarat de titularul cererii de intervenţie B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, urmează a fi respins, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de titulara cererii de intervenţie B., reţinând că intervenienta nu a formulat apărări în sprijinul apelantului, iar interesul său este unul preventiv, ce urmăreşte să evite pierderea drepturilor civile de moştenitor.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Analiza admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie presupune verificarea a două condiţii ce se cer a fi cumulativ îndeplinite: dacă titularul cererii de intervenţie are interes să intervină într-un proces care se judecă între părţile originare şi dacă intervenţia sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

În ceea ce priveşte prima condiţie - aceea a interesului titularului cererii de intervenţie - se constată că în mod corect curtea de apel a reţinut că interesul nu este actual, ci este unul preventiv, intervenienta B. arătând că este fiica apelantului-reclamant, iar drepturile civile ale tatălui său se vor regăsi şi în patrimoniul său în calitate de "eventual sezinar rezervatar".

Or, calitatea de "eventual" moştenitor legal al unei persoane nu poate justifica cerinţa interesului avută în vedere de legiuitor la edictarea normelor anterior redate. Astfel cum a fost reglementat de prevederile art. 33 C. proc. civ. (ce poartă denumirea marginală "interesul de acţiona"), pe lângă faptul că interesul trebuie să fie unul determinat (iar nu abstract) şi personal (să aparţină celui care recurge la acţiune), acesta trebuie să fie, de asemenea, născut şi actual - să existe la momentul la care se exercită acţiunea.

Astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel, instituţia intervenţiei accesorii nu vizează lărgirea cadrului procesual cu privire la prezumtivii moştenitori ai părţilor în litigiu, întrucât în acest fel s-ar pierde implicit natura lor juridică a unei simple apărări în sprijinul părţii în interesul căreia s-a intervenit.

În plus, în justificarea interesului nu poate fi reţinut argumentul prezentat de titularul cererii de intervenţie, acela că "prin admiterea apelului se va stabili şi confirma o situaţie juridică a imobilului ce conferă certitudinea că drepturile succesorale nu vor fi afectate cu nimic."

Pe lângă aspectele legate de moralitate, se pune problema caracterului speculativ al unor asemenea susţineri - nu se poate prezuma calitatea de moştenitor pentru a se justifica interesul de a interveni în cadrul procesual în care se judecă în calea de atac a apelului o contestaţie în temeiul Legii nr. 10/2001, în care reclamant este tatăl titularului cererii de intervenţie.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii sunt lipsite de temei, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenţie B. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia perimării cererii de recurs invocată de intimata-pârâtă Universitatea Al. I. Cuza Iaşi.

Respinge, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenţie B. împotriva aceleiaşi încheieri.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV