Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6837/2004 AI generated

Recusal request dismissed as un-stamped; second cassation appeal against jurisdictional declination barred by exhaustion of instances

Case Number Decizia nr. 6837/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the claimant against the appellate court's decision to decline jurisdiction, thereby upholding the procedural status quo where all instances had been exhausted. The dispute concerned the procedural handling of a recusal request initially filed against all judges of a sector court, which the tribunal had annulled as lacking proper stamping; following a complex procedural history where the appellate court referred the appeal back to the tribunal, which then rejected it as inadmissible, the claimant subsequently attempted to challenge the appellate court's interim decision on jurisdiction via a second cassation appeal. The court held that the legal basis for inadmissibility was the exhaustion of all degrees of jurisdiction, as a prior cassation appeal against the final decision rejecting the original appeal had already been dismissed on the merits, making any subsequent appeal against an earlier interlocutory ruling regarding competence legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 alin. (2) C. proc. civ; Recusal request dismissed as un-stamped; second cassation appeal against jurisdictional declination barred by exhaustion of instances: Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, care, prin decizia nr. 217 din 29 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction standing to appeal untimely recusal request dismissal and abandonment of proceedings interlocutory decision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea pronunțată la 26 februarie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de reclamantul M.H. împotriva tuturor judecătorilor Judecătoriei sectorului 2 București.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a exercitat cale de atac, calificată de instanță ca fiind apel.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 311/A din 9 iulie 2002 a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului București.

Instanța a reținut că cererea de recuzare a fost soluționată de tribunal în raport cu dispozițiile art. 30 alin. (2) C. proc. civ. și nu ca instanță de control judiciar, aceluiași tribunal revenindu-i competența să soluționeze calea de atac exercitată împotriva unei încheieri pronunțate într-o cauză care aparține judecătoriei, în primă instanță, în compunere de 2 judecători.

Primind cauza spre soluționarea apelului, la Tribunalul București s-a format dosarul nr. 5955/2002.

Invocându-se din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca inadmisibil apelul reclamantului, prin decizia civilă nr. 2061/A din 22 octombrie 2002.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a declarat recurs, care, prin decizia nr. 217 din 29 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins ca nefondat.

Decizia civilă nr. 311/A din 9 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a apelului formulat de M.H., a fost atacată cu recurs de acesta, care s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție.

Prezentul recurs este inadmisibil pentru considerentele următoare.

Obiectul litigiului îl formează cererea de recuzare formulată de M.H. împotriva tuturor judecătorilor Judecătoriei sector 2 București.

Or, asupra acesteia s-a pronunțat Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin încheierea din 26 februarie 2002, prin care s-a anulat cererea ca netimbrată.

Asupra apelului, Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 2061/A din 22 octombrie 2002, s-a pronunțat, respingându-l ca inadmisibil.

Reclamantul a exercitat și calea de atac a recursului; Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 217 din 29 ianuarie 2003, a respins recursul ca nefondat.

Prin urmare, au fost parcurse toate gradele de jurisdicție.

Reclamantul M.H. a introdus un nou recurs.

Cum, în speță, a fost parcursă și calea recursului, un al doilea recurs este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul M.H. împotriva deciziei nr. 311/A din 9 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.