Post-annulment restitution of apartment under Law No. 112/1995: prescription of value claim and inadmissibility of extraordinary appeal based on tardiness and ungrounded legality

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 13 decembrie 2012, reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B., C., D., E. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună: obligarea paratului Ministerul Economiei şi Finanţelor la restituirea valorii de piaţă a imobilului pe care l-a achiziţionat ca şi cumpărător de bună credinţă în baza Legii nr. 112/1995 - valoarea imobilului 170.000 euro - echivalent 784.890 RON; obligarea pârâţilor persoane fizice în solidar la plata către reclamantul pârât a sumei de 35.000 euro (161.600 RON) la valoarea din momentul restituirii în RON, reprezentând cheltuielile de îmbunătăţire şi modernizare a imobilului (cheltuieli ce au adus un spor de valoare apartamentului achiziţionat).

Pârâţii-reclamanţi B., C. şi F. au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantului, evacuarea reclamantul-pârât A. din imobilul proprietatea pârâţilor-reclamanţi şi obligarea acestuia la plata lipsei de folosinţă pentru apartamentul proprietatea lor. În cazul în care se vor admite ambele cererii, s-a solicitat compensarea sumelor datorate reciproc.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare la acţiunea reclamantului pârât A., prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin Sentinţa civilă nr. 1103 din 16 august 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV -a civilă a admis în parte cererile de majorare a onorariului provizoriu formulate de experţi şi a dispus majorarea onorariilor provizorii cu suma de 1.500 RON pentru fiecare expert (exp. G. şi exp. H.).

A obligat pe reclamant la plata sumei de 3.000 RON onorarii suplimentare experţi, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

A respins, ca prescris, capătul de cerere principală referitor la plata contravalorii de piaţă a apartamentului, formulat de reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor.

A respins, ca nefondat, capătul secund al cererii de chemare în judecată, formulat de reclamantul-pârât A., privind obligarea pârâţilor C. B., D. şi E., la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.

A respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere reconvenţională referitor la evacuarea reclamantului-pârât.

A respins, ca nefondat, capătul secund al cererii reconvenţionale referitor la plata contravalorii lipsei de folosinţă.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât pârâţii-reclamanţi B., C. şi F., cât şi reclamantul-pârât A..

Prin Decizia civilă nr. 292A din 9 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant-pârât A. şi de către apelanţii-pârâţii-reclamanţi B., C., D., E. şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice.

A anulat încheierea de şedinţă din 8 august 2017.

A anulat, în parte, sentinţa civilă, în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere principală privind contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului şi capătul 2 de cerere reconvenţională referitor la contravaloarea lipsei de folosinţă.

A trimis cauza primei instanţe, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 19 iunie 2018, sub Dosar nr. x/2012.

Prin Încheierea din data de 18 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins obiecţiunile formulate de reclamantul-pârât cu privire la răspunsul la obiecţiuni la raportul de expertiză specialitatea instalaţii întocmit de dl. expert H., a amânat judecarea cauzei şi a acordat un termen de judecată la 16 octombrie 2018, cu citarea părţilor lipsă.

Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a avut în vedere că aspectele susţinute de reclamantul-pârât referitor la răspunsurile oferite de domnul expert H. cu privire la obiecţiunile privind raportul de expertiză specialitatea instalaţii pot fi lămurite pe baza probelor administrate în cauză.

Prin Încheierea din 19 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins obiecţiunile formulate de părţi la expertiza evaluatorie a expertului G. şi cererea reclamantului pârât de înlocuire a expertului, motivând că expertul a răspuns la obiecţiuni, iar criticile referitoare la răspunsul acestuia reprezintă aspecte ce ţin de aprecierea probatoriului.

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 444 din 12 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi B., C., D., E. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, sub aspectul capătului nr. 1 din cererea principală.

A obligat pârâţii-reclamanţi la plata către reclamantul pârât a sumei de 40.115 RON, reprezentând contravaloare lucrări cu caracter necesar şi util efectuate la imobilul apartament, situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 23.

A admis în parte cererea reconvenţională, sub aspectul capătului nr. 2 din cerere şi a obligat reclamantul-pârât la plata către pârâţii-reclamanţi a sumei de 21.525 euro în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă imobil aferentă perioadei 15 mai 2010 - 4 noiembrie 2013.

Împotriva încheierilor din 18 septembrie 2018 şi 19 februarie 2019, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 444 din 12 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul-pârât A. a formulat apel.

La 18 septembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare asupra apelului şi a amânat pronunţarea.

Prin Decizia civilă nr. 1175 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant-pârât A. împotriva încheierilor de şedinţă din 18 septembrie 2018 şi 19 februarie 2019, respectiv împotriva Sentinţei civile nr. 444 din 12 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, cu privire la capătul de cerere principal, având ca obiect contravaloarea îmbunătăţirilor, în sensul că a obligat pe pârâţii-reclamanţi la plata către reclamantul-pârât a sumei de 57.243,98 RON.

A menţinut în rest sentinţa.

Împotriva Încheierii din 18 septembrie 2019 şi a deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat recurs.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este netemeinică şi nelegală întrucât curtea de apel a analizat sentinţa pronunţată de instanţa de fond doar sub aspectul faptului că tribunalul nu a pus în discuţie obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, fiind greşită aprecierea instanţei că la termenul de judecată din 8 august 2017 procedura a fost completă. Ca urmare a lipsei de procedură, i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa interpretând greşit dispoziţiile art. 13 şi art. 154 C. proc. civ.

O altă critică adusă aceleiaşi hotărâri vizează modalitatea de soluţionare a capătului de cerere referitor la plata contravalorii de piaţă a apartamentului - capăt de cerere respins ca prescris. Recurentul-reclamant a precizat că a făcut dovada existenţei unei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, însă "acest aspect nu a fost bine înţeles ca urmare a interpretării greşite", astfel încât cauza ar trebui trimisă la instanţa de fond în vederea administrării probatoriului necesar soluţionării acestui capăt de cerere.

Cu privire la Încheierea din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul a arătat că aceasta este netemeinică şi nelegală întrucât probatoriul solicitat era util soluţionării cauzei, susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. ce permit administrarea probelor pe care instanţa le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

A precizat că a solicitat administrarea probei testimoniale şi a probei cu expertize, însă completul de judecată a respins probele solicitate, deşi, în aprecierea reclamantului, acest probatoriu era util pentru dezlegarea cauzei.

Apreciind că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 18 septembrie 2019 şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea administrării probatoriului.

Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurentul-reclamant a arătat că instanţa a reţinut că lucrările contestate prin apel ca fiind neevaluate ar fi fost evaluate cu ocazia stabilirii sporului de valoare, aducând critici expertizelor efectuate în cauză. Instanţa de apel a interpretat greşit raportul de expertiză, reţinând că anumite lucrări ar fi fost evaluate, iar, din lipsă de probatoriu, a apreciat că anumite lucrări nu au fost executate de reclamant.

A arătat, de asemenea, că instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor, respectiv celor vizând modalitatea de stabilire a sporului de valoare - au fost constatate mai multe lucrări executate, dar neevaluate, iar sporul de valoare nu a fost stabilit real.

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant a precizat că instanţa de apel a apreciat greşit că hotărârea judecătorească şi contractul de vânzare-cumpărare ar privi acelaşi spaţiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006. Or, pentru spaţiul din hotărârea judecătorească nu poate fi obligat la contravaloarea lipsei de folosinţă (dat fiind faptul că dreptul său nu a fost revocat niciodată), iar prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 19 august 1997 a predat spaţiul după rămânerea irevocabilă a hotărârii (în anul 2006).

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursul împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii, invocată de instanţă din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Art. 301 C. proc. civ. prevede că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din actele şi lucrările dosarului se constată că Decizia nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost comunicată reclamantului A. la 24 mai 2018, recursul fiind înregistrat la 2 decembrie 2019, conform ştampilei de primire a curţii de apel aplicată pe cererea de recurs.

Faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea căii extraordinare de atac, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Cu referire la apărarea formulată de avocatul recurentului-reclamant, în sensul că în dispozitivul hotărârii era menţionată calea de atac a recursului odată cu fondul, se reţine că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge recursul împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca fiind tardiv declarat.

2. Recursul împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu conţine critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susţinerile recurentului nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor textului legal anterior menţionat.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs recurentul-reclamant a arătat că încheierea este netemeinică şi nelegală întrucât instanţa de apel a respins probatoriul solicitat, probatoriu pe care recurentul îl apreciază ca fiind util soluţionării cauzei, susţinând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. (cu referire, în fapt, la dispoziţiile art. 129 din C. proc. civ. de la 1865 - aplicabil în cauză), ce permite administrarea probelor pe care instanţa le consideră necesare.

Instanţa constată că recurentul-reclamant nu a motivat critica formulată, limitându-se doar la a o enunţa. Or, enunţarea unor texte de lege, fără o corelare a acestora cu cauza dedusă judecăţii, nu pot constitui critici ale argumentelor legale prezentate de instanţă în pronunţarea hotărârii recurate, nemulţumirile părţii în legătură cu administrarea probatoriului neraportându-se în niciun fel la considerentele hotărârii atacate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea atacată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

În consecinţă, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor formulate de recurent în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

3. Recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .

În ceea ce priveşte critica vizând expertizele efectuate în cauză, în sensul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit raportul de expertiză, constatând că anumite lucrări ar fi fost evaluate, iar din lipsă de probatoriu ar fi apreciat că anumite lucrări nu au fost executate de către reclamant, se reţine că modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să valorifice sau să interpreteze materialul probator existent în dosar nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci o critică de netemeinicie ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de control judiciar, reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

A doua critică din recursul privind Decizia civilă nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti se referă la faptul că instanţa de apel nu ar fi răspuns criticilor vizând modalitatea de stabilire a sporului de valoare.

Susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate. Examinând considerentele hotărârii, se constată că instanţa de apel a analizat în mod detaliat (pag. 17 - 25) şi a evidenţiat care a fost valoarea îmbunătăţirilor, care a fost sporul de valoare adus imobilului de către reclamant, pe categorii de lucrări, constatând chiar că sunt fondate criticile reclamantului pentru sporul de valoare de 11.766,76 RON pentru total instalaţii îmbunătăţite de acesta.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că "din probatoriul administrat rezultă că apelantul reclamant pârât a efectuat şi aceste îmbunătăţiri de 11766,76 RON reprezentând spor de valoare adus imobilului de apelantul reclamant pârât pentru total instalaţii îmbunătăţite de acesta, compus din 11.057,21 RON pentru instalaţii sanitare, 144,18 RON pentru instalaţia de gaze naturale, 565,37 RON cablu de alimentare cu energie electrică.

Adăugându-se acest spor de valoare de 11.766,76 RON la sporul de valoare de 45.477,22 RON determinat iniţial de Curte mai sus, din raportul expertului evaluator în construcţii (51.098 x 0,89 = 45.477, 22), rezultă sporul de valoare de 57.243,98 RON cuvenit apelantului-reclamant-pârât."

Printr-o ultimă critică, recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a apreciat greşit că hotărârea judecătorească şi contractul de vânzare-cumpărare ar privi acelaşi spaţiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006. Critica este doar enunţată, recurentul-reclamant precizând că pentru spaţiul din hotărârea judecătorească nu poate fi obligat la contravaloarea lipsei de folosinţă întrucât dreptul său nu a fost revocat, iar prin contractul de vânzare-cumpărare a predat spaţiul după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Cu privire la acest aspect, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Curtea a reţinut că este nefondată critica din apel prin care apelantul a arătat că ar fi evacuat o parte din imobil în 2006, iar pentru cealaltă parte ar fi proprietar cu titlu neanulat, care ar fi reprezentat de Sentinţa civilă nr. 7382 din 15 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/2001, definitivă prin Decizia civilă nr. 2978 A din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Instanţa de apel a arătat că apelantul-reclamant nu a evacuat o parte din imobil anterior procesului, astfel încât vreo parte din cererea de chemare în judecată să fi fost lipsită de interes/de obiect încă de la formularea sa, iar cu privire la faptul că ar fi locuit în continuarea într-o parte de imobil în baza unui titlu valabil, instanţa a arătat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat, încă prin cea dintâi decizie de apel, faptul că reclamantul a fost evacuat prin executor judecătoresc în cursul procesului - la 4 noiembrie 2013.

A reţinut, de asemenea, că Sentinţa civilă nr. 7382 din 15 iunie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 2978 A din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, nu este un act juridic constitutiv de proprietate sau translativ de proprietate, ci un act cu efect declarativ, ce viza doar o acţiune de partaj a cotei cumpărate prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract ce a fost anulat irevocabil prin Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Se constată, aşadar, că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant, în sensul că instanţa de apel ar fi apreciat că hotărârea judecătorească şi contractul de vânzare-cumpărare ar privi acelaşi spaţiu cu cel ce a făcut obiectul dosarului în care a fost pronunţată Decizia civilă nr. 494 din 2 martie 2006, o atare interpretare neregăsindu-se în cuprinsul hotărârii recurate.

Pentru considerentele prezentate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 292A din 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 18 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1175 A din 25 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - LM