Civil delictual liability: causality not broken by intermediary distributor's action in complex causal chain for power disconnection

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 12 mai 2015, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. SRL solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a întreruperii de energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din trei grupuri de generatoare eoliene, întrerupere datorată solicitării formulate de societatea B. SRL către D. SA.

În drept,reclamanta a invocat dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. 1864.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin notele de şedinţă din 23 septembrie 2015, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie care, prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2015, a fost respinsă.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 1070 din 12 iunie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul SC B. SRL, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert E. şi a obligat reclamantul la plata sumei de încă 1000 RON, cu titlu de onorariu expert.

3. Hotărârea pronunţată, în apel, de curtea de apel:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC B. SRL a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca temeinică şi legală, a hotărârii instanţei de fond.

Prin Decizia nr. 71 din 8 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Constanţa, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală. S-a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt care a generat raportul juridic litigios şi a aspectelor teoretice referitoare la condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 şi urm. C. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că circumstanţele litigiului sunt de natură a demonstra întrunirea condiţiilor cumulative pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, conform art. 998 - 999 C. civ., ceea ce denotă că dispoziţiile evocate au fost greşit aplicate de Curtea de Apel Constanta. Astfel:

1. Existenţa unui prejudiciu.

În ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui prejudiciu, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, arată că nu poate exista atragerea unei astfel de răspunderi civile dacă nu s-a produs un prejudiciu, câtă vreme prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

În cazul de faţă, recurenta pretinde că prejudiciul suferit constă în sumele de bani aferente energiei electrice, pe care a fost în imposibilitate să o producă, ca urmare a întreruperii de către SC D. SA a energiei electrice, la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene, la solicitarea formulată de societatea B. SRL, aspecte confirmate şi de către expertiza tehnică judiciară administrată de către instanţa de fond.

Făcând trimitere la consideraţiile teoretice din doctrina şi literatura de specialitate, potrivit cărora un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent, recurenta arată că cerinţa referitoare la certitudinea prejudiciului este îndeplinită, câtă vreme, ca urmare a întreruperii energiei electrice la punct ce alimenta C., nu a mai putut pune în funcţiune centralele eoliene din parcul respectiv, motiv pentru care, prejudiciul care i s-a cauzat este reprezentat de suma echivalentă deficitului de energie electrică aferent perioadei în care a avut loc deconectarea.

În acest sens, instanţa de fond a administrat proba cu expertiză tehnică judiciară specialitatea energetică în urma căreia a rezultat un prejudiciu cert care a fost suferit de către subscrisa ceea ce înseamnă că se impune repararea acestuia.

Relativ la cea de a doua condiţie, cerută de lege, pentru ca victima să poată obţine despăgubirea din partea persoanei responsabile, care vizează ca prejudiciul să nu fi fost reparat, în prealabil, de o terţă persoană fizică sau juridică, recurenta arată că nici societatea B. SRL, dar nicio altă persoană fizică sau juridică nu a acoperit, până în momentul de faţă, prejudiciul suferit, ca urmare a întreruperii energiei electrice la punct ce alimenta C..

2. Existenţa unei fapte ilicite.

Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesul ce aparţine unei persoane.

Din situaţia de fapt rezultă că societatea B. SRL a formulat, la 26 august 2008, o "Declaraţie de renunţare la constituirea parcului eolian" înţelegând să permită societăţii A. SRL să actualizeze, respectiv să rectifice avizele sau autorizaţiile eliberate până la acel moment, în sensul menţionării subscrisei ca titular exclusiv al acestora.

Cu toate acestea, deşi nu mai era proprietarul Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, la data de 20 mai 2011, prin adresa nr. x, societatea-pârâtă a solicitat societăţii D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică, la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, judeţul Constanţa.

În concret, arată că, fapta ilicită săvârşită de societatea B. SRL, constă în solicitarea formulată către D. SA de a întrerupe alimentarea cu energie electrică, deşi intimata nu deţinea calitatea de proprietar al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008.

3. Existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs prin această faptă.

Legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu este o condiţie esenţială, de natură obiectivă, pentru angajarea răspunderii delictuale, contribuind la identificarea persoanei responsabile care cauzează alteia un prejudiciu, fiind necesar pentru existenţa şi angajarea răspunderii civile ca între faptul prejudiciabil şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. Existenţa aceste condiţii impune ca între prejudiciul produs şi faptul generator să existe o legătură de la cauză la efect, astfel încât, din multitudinea împrejurărilor cauzale şi a condiţiilor care au contribuit într-o anumită măsură, să fie identificare acele acţiuni sau inacţiuni anterioare care au determinat în mod direct şi necesar producerea prejudiciului.

Susţine recurenta că, în cazul de faţă, legătura de cauzalitate este eminamente dovedită, câtă vreme, prejudiciul reprezentat de sumele de bani echivalente energiei pe care a fost în imposibilitate obiectivă să o producă, a fost suferit de subscrisa tocmai ca urmare a întreruperii în mod intenţionat de societatea-pârâtă B. SRL a energiei electrice distribuite de SC D. SA.

Faţă de cele reclamate, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut greşit, în cuprinsul deciziei recurate, că "deşi apelanta susţine că prejudiciul a fost produs în mod direct de intimata-pârâtă, Curtea apreciază că relevant în speţă este faptul că sesizarea adresată de pârâtă D. nu a produs în mod nemijlocit prejudiciul. În acest context, şi în condiţiile în care apelanta nu a notificat D. declaraţia de renunţare la construirea parcului eolian, menţionată mai sus, D. a întrerupt alimentarea cu energie electrică a punctului de conexiune PT1654. Faptul că primul fenomen din lanţul cauzal a fost sesizarea pârâtei nu ilustrează legătura directă dintre această sesizare şi producerea prejudiciului, întrucât în lipsa acţiunii D., sesizarea nu ar fi determinat acest prejudiciu. Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea menţionată nu reprezintă cauza unică şi nici cauza directă a producerii prejudiciului reclamant de apelantă, corect apreciind prima instanţă că lanţul cauzal mediat s-a rupt prin interpunerea D., care a dat curs sesizării SC B."

Recurenta pretinde că, tocmai Sesizarea nr. 604 din data de 20 mai 2011, făcută de societatea-pârâtă B. SRL, cu privire la Avizul Tehnic de Racordare nr. x/2008, prin care a solicitat societăţii D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, judeţul Constanţa, a determinat crearea unui prejudiciu în patrimoniul subscrisei, ce constă în imposibilitatea de a pune în funcţiune centralele eoliene din parcul respectiv.

Arată că deşi intimata a cunoscut pe toată perioada faptul că nu mai deţine niciun drept asupra parcului eolian, însă, cu toate acestea, a urmărit producerea de prejudicii subscrisei.

Chiar prin Adresa nr. x din data de 20 mai 2011 intimata s-a legitimat în faţă D. ca fiind proprietar şi utilizator al parcului eolian (cu toate că în anul 2008 aceasta a renunţat la orice drept în ceea ce priveşte parcul eolian) solicitând astfel în mod fraudulos întreruperea energiei electrice.

Solicită a se observa că lanţul cauzal se păstrează câtă vreme, în lipsa faptei ilicite a intimatei, nu ar mai suferit niciun prejudiciu ceea ce demonstrează, în mod evident, că există o legătura de cauzalitate certă între fapta ilicită şi prejudiciu.

În realitate, intimata s-a folosit de manopere dolosive în scopul inducerii în eroare a D. pentru a prejudicia în mod nelegitim activitatea reclamantei, de unde rezultă o legătură de cauzalitate evidentă între fapta ilicită şi prejudiciu.

Aşadar, legătura de cauzalitate este evidentă în speţă, intimata acţionând în mod fraudulos, în sensul că, având cunoştinţă că nu este titularul dreptului de proprietate al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, cu rea credinţă a solicitat societăţii D. SA întreruperea alimentării cu energie electrică la PA 1654.

De asemenea, în faţa instanţei de fond a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea energetică, prin care a fost determinată suma de 22.557,23 RON echivalentă deficitului de energie electrică aferent perioadei în care a avut loc deconectarea, astfel că se impune repararea acesteia.

3. Vinovăţia făptuitorului.

Vinovăţia reprezintă o condiţie distinctă şi esenţială a răspunderii civile delictuale, cu caracter de sine stătător şi precis determinat. Astfel, răspunderea poate fi angajată numai faţă de făptuitorul care se va face vinovat de comiterea faptei prejudiciabile.

Deşi în C. civ. de la 1864 nu este o definire a diferitelor forme pe care le poate îmbracă vinovăţia, dispoziţiile reglementate de art. 998 se referă la răspunderea pentru "greşeală", iar dispoziţiile art. 999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru faptă dar şi pentru neglijenţa şi imprudenţă.

Astfel, indiferent de împrejurarea că fapta a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, răspunderea pentru repararea prejudiciului este, în principiu, aceeaşi, obligaţia de reparare integrală, nu se insistă în mod special asupra distincţiei între cele două forme ale vinovăţiei.

Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate altuia, este necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului acelei fapte.

Recurenta pretinde că această condiţie, necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este de asemenea îndeplinită, câtă vreme societatea B. SRL, cu toate că avea cunoştinţă că nu este titularul dreptului de proprietate al Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, cu rea credinţă a solicitat societăţii D. S.A. întreruperea alimentării cu energie electrică la PA 1654. Astfel, intimata a formulat cu rea credinţă solicitarea de întrerupere a energiei electrice la PA 1654, motiv pentru care fapta prin care i-a fost adus subscrisei un prejudiciu a fost săvârşită cu intenţie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cauză, procedura de filtru a fost desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând motivele de recurs formulate în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va reţine că recursul este fondat, pentru şi în limita considerentelor care succed:

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru reclamantă, invocată de intimata SC B. SRL, acest aspect, deşi constituie o excepţie de ordine publică, în sensul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. nu va face obiectul de analiză în recurs, întrucât această chestiune a format obiect de verificare în faţa instanţei de fond, instanţa respingând excepţia evocată şi, totodată, cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Şi în faza apelului, curtea de apel s-a pronunţat reţinând, ca şi instanţa de fond, caracterul neîntemeiat al aceleiaşi excepţii, precum şi al cererii de chemare în judecată.

Într-o astfel de situaţie, deşi pârâtul nu avea interes în a exercita calea de atac a apelului împotriva soluţiei primei instanţe, dat fiind faptul că reclamanta a exercitat această cale de atac împotriva soluţiei, de respingere, ca nefondată, a cererii introductive, pârâtul SC B. SRL avea, însă, interes în a formula, la rândul său, apel incident, prin care să critice soluţia dată excepţiei referitoare la lipsa calităţii de reprezentant a reclamantei.

Ipoteza se regăseşte şi în faza procesuală a apelului. Astfel, pârâtul a reiterat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apelantei, excepţie care a fost respinsă de curtea de apel, această parte având, însă, câştig de cauză şi pe fondul pricinii, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamantă. Or, şi în această situaţie, societatea-pârâtă B. SRL avea deschisă, ca remediu procesual, calea recursului incident pentru a critica soluţia dată de instanţă asupra excepţiei invocate de acesta, cale de atac care, însă, nu a fost uzitată, context în raport cu care nu se poate verifica, în recursul principal, exercitat doar de reclamantă, modul de soluţionare a excepţiei de către instanţele anterioare.

În ceea ce priveşte, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei, Înalta Curte urmează a respinge excepţia invocată de intimata SC B. SRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 151 C. proc. civ.:

"Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. Avocatul şi consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii".

Împuternicirea avocaţială, seria x/2018, prin care SCP F. şi Asociaţii a fost mandatată să formuleze şi să susţină recursul, depusă la dosarul de recurs a fost emisă la data de 6 iunie 2018, anterior formulării cererii de recurs, înregistrată la 12 iunie 2018. Această împuternicire, deşi nu este semnată de reclamanta SC A., din cuprinsul acesteia rezultă numărul şi data contractului de asistenţă juridică în temeiul căruia a fost emisă, respectiv a contractului de asistenţă juridică nr. x din 6 iunie 2018.

Verificând dispoziţiile legii avocaţilor la care face trimitere C. proc. civ. - în concret Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011, publicată în M.Of. nr. 898/2011 - Înalta Curte reţine că la art. 126 se prevede că avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită în temeiul contractului de asistenţă juridică, iar conform Anexei II din Statutul profesiei de avocat în situaţia în care împuternicirea prevede numărul şi data contractului de asistenţă juridică nu mai este necesară semnătura celui reprezentat. Impunând această condiţie, legiuitorul a avut în vedere că, prin contractul de asistenţă juridică, este prevăzută, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului, iar în baza acestui contract, avocatul se legitimează faţă de terţi cu împuternicirea avocaţială.

De asemenea, potrivit art. 43 din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată, actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant sunt acte autentice.

Ca atare, împuternicirea avocaţială este un act autentic ce nu poate fi atacat decât prin înscriere în fals.

În speţă, împuternicirea avocaţială a fost emisă de SCP F. şi Asociaţii pe formularul tipizat specific şi cuprinde toate menţiunile impuse de legea specială, astfel încât dovedeşte, pe deplin, calitatea de reprezentant a apărătorului ales, fără a fi necesar a se depune şi contractul de asistenţă juridică. Prin urmare, mandatul acordat conform împuternicirii avocaţiale este de asistenţă juridică şi reprezentare, redactare, semnare, depunere şi ridicare documente juridice conform Legii nr. 51/1995 în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării Dosarului nr. x/2015, incluzând şi dreptul de a semna cererea de recurs, astfel că excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentei se vădeşte a fi nefondată, prin depunerea la dosarul de recurs a împuternicirii avocaţiale fiind făcută dovada calităţii de reprezentant a recurentei.

Relativ la încadrarea în drept a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că în cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat o serie de susţineri care vizează analiza tuturor condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs sunt formulate susţineri atât în privinţa existenţei unei fapte ilicite, cu referire la adresa din 20 mai 2011, în temeiul căreia pârâta SC B. SRL, deşi nu mai era proprietarul Avizului Tehnic de Racordare nr. x/2008, a solicitat societăţii D. S.A. să întrerupă alimentarea cu energie electrică la punctul ce alimenta C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene aflată pe teritoriul comunei Pantelimon, judeţul Constanţa. Totodată, recurenta a formulat şi critici în privinţa celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciu, vinovăţie şi legătura de cauzalitate, deşi nu toate aceste aspecte se referă la argumentele instanţei de apel care au fundamentat hotărârea pronunţată.

În concret, susţinerile recurentei referitoare la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale privind existenţa faptei ilicite, existenţa prejudiciului şi vinovăţia pârâtei, relativ la contextul situaţional al desfăşurării faptelor care a determinat promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, sunt lipsite de interes de vreme ce instanţa de fond şi apel au reţinut existenţa acestor trei condiţii ale răspunderii civile delictuale. Astfel, soluţia privind respingerea apelului nu a fost motivată pe inexistenţa acestor elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, ci, dimpotrivă, analiza raţionamentului judiciar efectuat de către instanţa de apel (în confirmarea soluţiei instanţei de fond) s-a axat doar pe analiza condiţiei referitoare la ineexistenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă şi fapta ilicită săvârşită de pârâta-intimată.

Prin urmare, concluzia instanţei de apel relativ la imposibilitatea anterenării răspunderii civile delictuale a fost determinată doar de inexistenţa condiţiei privind legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită, circumstanţă în raport cu care susţinerile recurentei referitoare la examinarea celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale, reţinute a fi îndeplinite în cauză, apar ca fiind lipsite de interes.

Raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de apel a statuat atât asupra faptei ilicite săvârşite de intimata-pârâtă (constând în solicitarea de întrerupere a alimentării cu energie electrică adresată D. SA), cât şi în privinţa existenţei prejudiciului produs (constând în contravaloarea energiei electrice care ar fi putut fi produsă în intervalul de referinţă). Aspectul contestat în apel a fost cel referitor la reţinerea eronată de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiei existenţei legăturii de cauzalitate între prejudiciul suferit şi fapta ilicită a intimatei.

Cum în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare, se constată că argumentele astfel formulate, de către recurentă, nu vor face obiect de analiză în recurs, atât timp cât susţinerile formulate sunt lipsite de interes

De vreme ce, instanţa de apel, în fundamentarea soluţiei, a reţinut doar neîndeplinirea condiţiei existenţei unei legături de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă şi fapta ilicită săvârşită de intimată, ca element al răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 C. civ., urmează a constata ca lipsite de interes susţinerile recurenţei referitoare la celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, a căror existenţă a fost reţinută în cauză.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a criticat şi raţionamentul greşit al instanţei de apel care, finalmente, a creat o situaţie de greşită aplicare a legii referitoare la una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cum legătura de cauzalitate constituie o condiţie intrinsecă a răspunderii civile delictuale care rezultă din dispoziţiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 C. civ., rezultă că existenţa sau inexistenţa acestei componente legale, raportat la situaţia de fapt reţinută în cauză, se circumscrie unei analize care vizează legalitatea hotărârii şi nu temeinicia acesteia, cum eronat susţine intimata.

Recurenta-reclamantă a contestat premisa reţinută de instanţa de apel care a stat la baza respingerii cererii privind acordarea despăgubirilor solicitate, respectiv ipoteza neîntrunirii condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale relativ la inexistenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciu, astfel încât examinarea acestei critici se impune a fi realizată de instanţa de recurs în cele ce urmează, din perspectiva motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 1357 din C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă." Potrivit art. 1349 din C. civ., "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral ..."

Textele de lege sunt aplicabile speţei în condiţiile în care se dovedeşte că sunt îndeplinite cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale şi anume săvârşirea unei fapte licite, vinovăţia (în cea mai uşoară formă - culpa uşoară), prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Din situaţia de fapt, stabilită în cauză de către instanţele de fond, rezultă că la data de 26 septembrie 2008 a fost emisă "declaraţia de renunţare la construirea parcului eolian" prin care pârâta-intimată SC B. SRL a declarat că renunţă la a mai participa la construirea şi exploatarea Parcului energetic eolian cu 3 CEE din comuna Pantelimon, judeţul Constanţa. Ulterior, la data de 10 noiembrie 2008, intimata-pârâtă SC B. SRL a emis un "Act de revocare a declaraţiei de renunţare la construirea şi exploatarea parcului eolian", prin care a revocat declaraţia de renunţare la construirea şi exploatarea parcului eolian.

La data de 20 mai 2011, pârâta SC B. SRL a emis adresa nr. x către D. SA MT/JT Năvodari, prin care a solicitat, motivat de avizul tehnic de racordare nr. x/2008, întreruperea alimentării cu energie electrică la PA1654, punct ce alimentează C., formată din 3 grupuri generatoare eoliene, aflată pe teritoriul comunei Pantelimon,judeţul Constanţa.

În baza acestei cereri a intimatei-pârâte, respectiv de solicitare a de întreruperii alimentării cu energie electrică, adresată D. SA, în intervalul de timp 25 mai 2011,ora 09.00 - 27 mai 2011,ora 15.30, punctul de conexiune PT 1654 nu a fost alimentat cu energie electrică, fiind produs un prejudiciu, constând în contravaloarea energiei electrice care ar fi putut fi produsă în intervalul de referinţă.

După cum reţine şi instanţa de apel, fapta ilicită a intimatei-pârâte este caracterizată printr-o acţiune care a avut ca urmare, producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei. Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că sesizarea pârâtei de întrerupere a energiei electrice de către D. SA nu constituie unica şi directa cauză a producerii prejudiciului reclamat. S-a mai reţinut că, deşi, într-adevăr, primul fenomen în lanţul cauzal a fost sesizarea pârâtei SC B. SRL, adresată către D., această acţiune a pârâtei, însă, nu ilustrează legătura directă între sesizarea pârâtei şi prejudiciul produs, acesta fiind datorat şi faptei distribuitorului de energie, care a întrerupt producerea energiei electrice, la solicitarea intimatei-pârâte.

Raţionamentul juridic expus în cuprinsul deciziei recurate este greşit din perspectiva aplicării şi interpretării eronate a dispoziţiilor legale în materie de răspundere civilă delictuală, de vreme ce, este consacrat, la nivel doctrinar şi jurisprudenţial, că producerea prejudiciului poate fi precedată sau însoţită de mai multe acţiuni sau inacţiuni, dintre care unele pot fi directe sau indirecte, succesive sau concomitente, imediate sau mediate, principale sau secundare, alcătuind împreună un complex de împrejurări şi evenimente, cu rol de cauze propriu-zise sau de condiţii. Or, în aceste situaţii trebuie determinat care dintre acestea, în multiplele lor legături de interacţiune şi chiar de interdependenţă, se află într-un raport de cauzalitate, suficient de caracterizat cu prejudiciul reclamat, pentru a fi reţinute în câmpul cauzal şi a putea conduce la antrenarea răspunderii civile delictuale.

Or, în acest context, contrar celor reţinute de instanţa de apel, între fapta ilicită şi prejudiciu nu trebuie să existe o legătura cauzală unică şi directă, putându-se identifica un complex cauzal de fapte care concură la producerea prejudiciului.

Întrucât legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu poate fi atât directă, cât şi indirectă, cu condiţia ca fapta ilicită să fie determinată, în determinarea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul-cauză nu acţionează singur, izolat, ci este, de cele mai multe ori, condiţionat de anumiţi factori care, deşi nu produc în mod nemijlocit efectul (adică prejudiciul), îl favorizează, astfel încât aceste condiţii alcătuiesc, împreună, cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia acestea ajung să dobândească, prin interacţiune cu cauza, un rol cauzal.

În speţă, chiar dacă s-ar reţine existenţa unui lanţ cauzal de fapte, în cadrul căruia ar putea identifica, ca interpuse, şi alte acţiuni, consecinţa unui complex cauzal nu ar fi exonerarea de răspundere civilă a pârâtei-intimate, în sarcina căreia a fost reţinută săvârşirea faptei ilicite, constând în solicitarea acesteia, către D. SA, de întrerupere a alimentării cu energie electrică.

În cadrul raţionamentului juridic expus, instanţa de apel a reţinut că lanţul cauzal a fost întrerupt, prin interpunerea D. S.A., care a dat curs sesizării societăţii pârâte, astfel încât sesizarea pârâtei nu reprezintă cauza unică şi directă a producerii prejudiciului.

Silogismul judiciar referitor la complexul cauzal, expus de instanţa de apel, nu evidenţiază cauza primordială care a generat mecanismul cauzal şi care a avut, ca urmare, producerea prejudiciului material reclamat. Or, în cadrul lanţului cauzal, este evident că, evenimentul cauzal primordial îl constituie sesizarea pârâtei SC B. SRL, care se circumscrie unei fapte ilicite determinate. Prejudiciul reclamat în cauză este neîndoielnic legat de fapta ilicită, iniţială, săvârşită de pârâtă, care a declanşat lanţul cauzal, indiferent de orice alte acţiuni care s-ar fi realizat ulterior.

Drept urmare, fapta ilicită a pârâtei-intimate fiind determinantă, nu se poate reţine că aceasta nu influenţează lanţul cauzal cu consecinţa antrenării răspunderii civile delictuale, câtă vreme, în lipsa faptei ilicite a pârâtei (solicitarea de întrerupere a alimentării cu energie electrică), D. SA nu ar fi întrerupt alimentarea cu energie electrică a PT 1654, punct ce alimentează C.

Faptul că reclamanta-recurentă nu ar fi notificat D. SA în legătură cu transferul dreptului de proprietate, această omisiune nu înlătură raportul de cauzalitate dintre prejudiciul suferit şi fapta ilicită reţinută în sarcina intimatei-pârâte. În rejudecare, însă, se va examina această apărare, cu ocazia cuantificării prejudiciului, sub aspectul dacă, în circumstanţele reţinute, această omisiune poate, eventual, să influenţeze, potrivit art. 1371 alin. (1) C. civ., întinderea prejudiciului reclamat, în ipoteza conturării existenţei unei posibile fapte culpabile concurente, care s-ar înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi, care, ar constitui o circumstanţă legală de diminuare a obligaţiei de despăgubire, aflate în sarcina pârâtei.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., fiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa raportului de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă şi fapta ilicită săvârşită de intimată, în temeiul art. 496 şi 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamanta SC A. SRL, să caseze decizia recurată şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel. În raport de chestiunile de drept stabilite, cu titlu definitiv, prin prezenta decizie - respectiv a întrunirii condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale - instanţa de trimitere va proceda la determinarea întinderii prejudiciului încercat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru recurentă, invocată de intimata SC B. SRL

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 71 din 8 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - LM