Tort liability claim against judicial execution office dismissed for failure to prove certain damage

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Executor Judecătoresc "B.", a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 232.123,97 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acesta i l-a cauzat prin fapta sa culpabilă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 1349 şi art. 1357 C. civ., Legea nr. 188/2000, Legea nr. 85/2006.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 508/29.04.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, atât excepţia lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată, cât şi cererea de chemare în judecată formulată şi a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamantul A. şi cu apel incident de către pârâtul Biroul Executor Judecătoresc "B.".

Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 212A/06.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins atât apelul principal, cât şi apelul incident, precum şi cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A..

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de apel a reţinut că, pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului, reclamantul ar fi trebuit, mai întâi, să facă dovada unei executări silite a debitorului C. SRL, deşi dispoziţiile art. 1382 C. civ. instituie regula solidarităţii între debitori în materie delictuală.

Tot în mod eronat a apreciat instanţa de apel că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât nu a fost demarată urmărirea silită împotriva SC C. SRL, în condiţiile în care, potrivit art. 663 alin. (1) C. proc. civ. "executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă."

Instanţa de apel a apreciat în mod eronat că, întrucât nu a fost executată silit debitoarea SC C. SRL, prejudiciul solicitat a fi acoperit în prezenta cauză nu este cert.

Pentru atragerea răspunderii civile a pârâtului era suficientă verificarea încălcării unor dispoziţii legale imperative şi a obligaţiilor profesionale ale executorului judecătoresc, rezultând din titlul executoriu în baza căruia a fost declanşată executarea silită şi încheierile de eliberare a sumelor rezultate din executarea silită, acte ce au fost ataşate la dosarul cauzei.

Sumele recuperate urmau să fie distribuite către creditorii înscrişi în tabelul definitiv consolidat de creanţe, distribuirea urmând a se realiza conform ordinii de preferinţă stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006 şi nu conform C. proc. civ., aplicarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 85/2006 având prioritate faţă de C. proc. civ.

Recurentul susţine că, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aplicabilă procedura reglementată de acest act normativ, cu respectarea regimului derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenţei.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale profesionale a pârâtului, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele susţineri:

Fapta ilicită a pârâtului constă în aceea că, deşi executorul judecătoresc trebuia să cunoască dispoziţiile legale imperative, cu caracter special în materia executării silite (acesta neputându-se apăra prin necunoaşterea legii), actele de executare au fost emise/întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 260/2013, cu încălcarea tuturor dispoziţiilor speciale în baza cărora executorul judecătoresc ar fi trebuit să desfăşoare executarea silită, respectiv prevederile art. 140, 123, 142, 149 din Legea nr. 85/2006.

Vinovăţia executorului judecătoresc constă în faptul că, deşi aceste aspecte au fost semnalate imediat după înştiinţarea despre înfiinţarea popririi, solicitând executorului, prin adresa nr. x/06.12.2013, să comunice dacă s-a întocmit proiect de distribuire, prin adresa transmisă de pârât, nr. 260/09.12.2013, acesta a comunicat că în cauză există un singur creditor, iar dispoziţiile art. 873 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că, prin urmărirea silită efectuată în Dosarul nr. x/2013, executorul judecătoresc a realizat o eliberare a sumelor rezultate din executarea silită, în loc de o distribuire a acestor sume printr-un proiect de distribuire, pe care trebuia să-l întocmească potrivit art. 873 C. proc. civ., sumele realizate din executarea silită fiind eliberate exclusiv către C. SRL, care a fost persoana mandatată să promoveze acţiunea în răspundere patrimonială în cadrul procedurii de insolvenţă a SC D. SRL Totodată, susţine că sumele realizate din urmărirea silită trebuiau să intre în averea debitoarei SC D. SRL, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe şi potrivit ordinii de preferinţa stabilite de art. 123 din Legea nr. 85/2006, pentru acoperirea pasivului acesteia (art. 140 din Legea 85/2006), C. SRL neavând calitatea de creditor faţă de recurent.

În ce priveşte prejudiciul, recurentul susţine că acesta constă în paguba generată în patrimoniul său, prin urmărirea silită nelegală efectuată de pârât şi se compune din sumele rezultate din executarea silită şi eliberate SC C. SRL sau pentru acoperirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 232.123,97 RON, la care se adaugă cheltuielile cu onorariul de avocat în faza de executare, cheltuielile de judecată în contestaţia la executare şi celelalte demersuri judiciare privind desfiinţarea acestei executări silite nelegale şi restabilirea situaţiei anterioare.

Mai susţine recurentul că, împrejurarea că prin prezenta acţiune a solicitat acoperirea doar în parte a prejudiciului, constând din sumele rezultate din executarea silită şi eliberate C. SRL sau pentru acoperirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 232.123,97 RON, nu echivalează cu lipsa prejudiciului sau nedovedirea acestuia, cum greşit a apreciat instanţa de fond, întrucât exercitarea dreptului la acţiune este supusă principiului disponibilităţii.

În final, recurentul susţine că, din evidenţele Ministerului Finanţelor Publice, afişate pe site, rezultă că SC C. SRL are activitatea suspendată din anul 2013, astfel că nu există vreo şansă reală de a recupera prejudiciul suferit, în ipoteza în care s-ar fi îndreptat împotriva acesteia.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 mai 2018.

Prin rezoluţia din 18 iunie 2018, completul de filtru a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La 25 octombrie 2018, cauza a fost suspendată în baza dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluţionarea Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 1 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul de filtru urmând să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză şi a fixat termen pentru soluţionarea pe fond a acestuia la 13 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, se constată că, având în vedere că instanţa de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluţia şi argumentele instanţei de apel reţinute în justificarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte constată că numai susţinerile privind existenţa prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, vor fi analizate de prezenta instanţă, întrucât numai acesta a fost analizat de instanţa de apel, iar în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele fondului şi care nu mai poate fi reapreciată în recurs faţă de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

Astfel, întrucât reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile din C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în mod corect instanţa de apel a analizat cerinţele pentru antrenarea acestei răspunderi şi, constatând că prejudiciul invocat de reclamant nu are caracter cert, a apreciat că nu se mai impune analiza şi a celorlalte condiţii.

Sub aspectul prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată relevantă împrejurarea că recurentul a obţinut o hotărâre de întoarcere a executării silite împotriva SC C. SRL, în baza art. 722 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Sentinţa civilă nr. 9172/27.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, astfel că acesta a dobândit deja, printr-o hotărâre judecătorească dreptul de creanţă pe care îl solicită în prezenta cauză.

Invocând în motivarea recursului dispoziţiile art. 1382 C. civ. care consacră regula solidarităţii codebitorilor, recurentul ignoră faptul că în speţă nu se pune problema solidarităţii, deoarece nu sunt chemaţi în judecată mai mulţi debitori, ci se solicită antrenarea răspunderii delictuale integrale în sarcina unui singur pârât.

De asemenea, recurentul consideră greşit că i s-ar fi opus beneficiul de diviziune. Motivul respingerii acţiunii sale nu este acela că ar trebui să formuleze acţiunea împotriva mai multor pârâţi, deopotrivă obligaţi la dezdăunare (aceasta fiind semnificaţia beneficiului de diviziune), ci instanţa a reţinut că, pentru prejudiciul invocat a fost deja emis un titlu executoriu pe baza căruia creditorul poate trece la recuperare.

Cum reclamantul nu a făcut dovada că a încercat să recupereze prejudiciul prin punerea în executare a titlului deja emis în favoarea sa, nu se poate stabili dacă şi în ce măsură se poate antrena răspunderea delictuală în sarcina executorului judecătoresc, prejudiciul pretins a fi provocat prin fapta acestuia nefiind cert.

Recurentul nu a dovedit o imposibilitate de executare a sentinţei de întoarcere a executării sau de recuperare a sumei, în altă modalitate, eventual benevolă, de la SC C. SRL şi nici nu a făcut dovada stării de insolvenţă a acestei societăţi, astfel cum susţine, simpla afirmaţie că de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice rezultă că are activitatea suspendată din anul 2013 neprezentând relevanţă sub acest aspect.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului, astfel cum nefondat susţine recurentul.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat şi, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 212A din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul pârât Biroul Executor Judecătoresc B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - GV