Judicial salary rights under Law 154/1998 and Ordinance 134/1999; automatic indexation of salary coefficients via state budget modifications
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal declared by the Prosecutor General against the lower courts' rulings, thereby confirming the obligation of the defendant judicial authorities to pay the plaintiff the difference between the salary due and the amount actually received for the period of May–October 2000, plus legal interest. The case concerned a labor dispute regarding the salary calculation of a judicial system employee, where the appellant argued that the lower courts erroneously applied laws other than Law No. 50/1996 and Ordinance No. 83/2000, ignoring that the salary of judicial personnel was regulated by these specific acts. The Supreme Court held that the lower courts correctly applied the legal framework, specifically establishing that under Government Ordinance No. 134/1999, the base salary coefficient for judicial personnel was linked to the sectoral reference value of Law No. 154/1998, which was subsequently updated to 1,140,800 lei by Article 12(4) of the 2000 State Budget Law; the court further ruled that the lack of budgetary funds could not serve as an impediment to the entitlement to wages, only to the timing of payment.
Legislator headnote
AI generatedart. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000; Judicial salary rights under Law 154/1998 and Ordinance 134/1999; automatic indexation of salary coefficients via state budget modifications: The case concerned a labor dispute regarding the salary calculation of a judicial system employee, where the appellant argued that the lower courts erroneously applied laws other than Law No. 50/1996 and Ordinance No. 83/2000, ignoring that the salary of judicial personnel was regulated by these specific acts. The Supreme Court held that the lower courts correctly applied the legal framework, specifically establishing that under Government Ordinance No. 134/1999, the base salary coefficient for judicial personnel was linked to the sectoral reference value of Law No. 154/1998, which was subsequently updated to 1,140,800 lei by Article 12(4) of the 2000 State Budget Law; the court further ruled that the lack of budgetary funds could not serve as an impediment to the entitlement to wages, only to the timing of payment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe provision governing the cassation appeal was cited in the reasoning to assess the legality of the lower court decisions, leading to the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 223 din 13 februarie 2003 a admis acțiunea reclamantei L.M.T. și a obligat în solidar pârâții Tribunalul Harghita și Ministerul Justiției, să-i plătească suma de 6.894.710 lei, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit și cel efectiv încasat, pe perioada 1 mai-31 octombrie 2000, plus dobânda legală aferentă sumei menționate, calculată până la data achitării creanței.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, care, prin decizia nr. 811/R din 20 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În esență, s-a susținut că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.
Concret, s-a arătat că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanța nr. 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.
În acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M.O. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art.1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.
Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi.
Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 811/R din 20 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, și sentinței civile nr. 223 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.