Negative jurisdictional conflict resolved: restitution damages claim assigned to Botoșani Tribunal as claimant’s domicile court.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) şi Primăria Botoşani: să se constate nesoluţionarea în termen a unei cereri precum şi refuzul rezolvării dosarului x/CC. identic cu y/CC; să se constate faptul că 1/4 din imobil care trebuia să-i revină lui B. îi revine reclamantului; să se dispună ca instituţiile culpabile să-l despăgubească cu suma de 5.109.800 euro reprezentând valoarea de piaţă a imobilului C. situat pe str. x, mun. Botoşani; să oblige pârâtele la plata daunelor morale de 200.000 euro; să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1), art. 11, art. 12, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 1385 alin. (4) C. civ., Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 165/2013, C. civ., Constituţia României, practica CEDO în materie.

Prin Încheierea de şedinţă din 20 februarie 2019, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut că, întrucât acţiunea vizează obligarea pârâtelor la soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru proprietatea Moara din str. x, instanţa competentă în soluţionarea pricinii, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, este secţia civilă a tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei civile căreia îi revine spre soluţionare o atare cerere, aceleaşi prevederi legale stabilesc competenţa în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii. Cum în cauză una din cele trei entităţi pârâte, respectiv Primăria Botoşani, îşi are sediul în Botoşani, iar celelalte două în Bucureşti, s-a constatat că din punct de vedere teritorial sunt deopotrivă competente teritorial atât Tribunalul Botoşani cât şi Tribunalul Bucureşti. Întrucât reclamantul a precizat că, din punct de vedere teritorial, înţelege să aleagă Tribunalul Botoşani, instanţa, în baza art. 116 C. proc. civ., a dat eficienţă acestei alegeri, stabilind competenţa în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia civilă.

Prin Sentinţa nr. 336 din 24 aprilie 2019 pronunţată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

S-a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul nu invocă faptul că pârâta Primăria Botoşani ar urma să emită vreo decizie, ci arată că ANRP este instituţia responsabilă care nu a făcut niciun demers în vederea soluţionării dosarului de despăgubire, situaţie faţă de care devin incidente prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora " în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi." Deşi este indicată în petitul cererii în calitate de pârâtă Primăria Municipiului Botoşani, faţă de aceasta reclamantul nu indică în mod expres că ar avea pretenţii, ci dimpotrivă arată că în exclusivitate culpa aparţine pârâtei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Faţă de motivele şi temeiul de drept invocate, competenţa de soluţionare a fost stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul entităţii abilitată de lege în rezolvarea cererii de despăgubire.

Prin Încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a reţinut că, pe lângă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 165/2013, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar la evaluarea despăgubirilor solicitate (care reprezintă de fapt esenţa, scopul final, concret al acţiunii aşa cum a fost formulată) a indicat expres conţinutul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinările CNCI şi ANRP prin care s-a invocat excepţia necompetenţei, precum şi prin notele scrise depuse, reclamantul a învederat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv a reluat prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 şi a solicitat să se constate că aceste despăgubiri nu privesc Legea nr. 165/2013, ci îşi au izvorul în Legea nr. 554/2004.

Faţă de menţiunile instanţelor care au procedat la declinare şi faţă de cererile formulate de reclamant, Tribunalul Bucureşti a pus în vedere reclamantului, la primul termen de judecată, să precizeze temeiul cererii, iar la data de 25 octombrie 2019, reclamantul a arătat că Legea nr. 165/2013 nu face derogări de la Legea nr. 554/2004, ca lege specială, ci priveşte doar stabilirea unor termene de soluţionare a cererilor şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor. A mai arătat reclamantul că temeiul legal al acţiunii este Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8, art. 11, art. 18 din actul normativ.

Prin urmare, întrucât reclamantul a precizat că îşi întemeiază cererea pe contencios administrativ şi solicită judecarea cererii sale în procedura cu termenele, părţile, obiectul şi soluţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a înţeles să sesizeze instanţa cu o acţiune în contencios administrativ care intră în competenţa secţiei de contencios a tribunalului de la domiciliul reclamantului persoană fizică.

Admisibilitatea, inadmisibilitatea unei astfel de acţiuni raportat la prevederile Legii nr. 165/2013 este o chestiune separată asupra căreia se poate pronunţa numai instanţa competentă.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 9 C. proc. civ. "(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. (2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. (3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege".

Textul legal reglementează principiul disponibilităţii procesului civil, principiu în virtutea căruia părţilor le sunt recunoscute prerogativele legale privind promovarea şi limitele acţiunii, renunţarea la acţiune sau la dreptul pretins, achiesarea la pretenţiile adversarului, dreptul de a finaliza procesul prin încheierea unei tranzacţii, exercitarea căilor legale de atac, dreptul de a achiesa la hotărârea pronunţată, dreptul părţii câştigătoare de a renunţa la executarea silită.

Chiar dacă disponibilitatea procesuală se realizează sub controlul instanţei de judecată, prin intermediul rolului activ al judecătorului, şi chiar dacă instanţa nu este ţinută de un anumit articol de lege invocat de către reclamant, aceasta nu echivalează cu a ignora obiectul, temeiurile de drept şi cauza acţiunii introductive.

În cauză se constată că, prin primul petit al cererii de chemare în judecată reclamantul solicită "să se constate nesoluţionarea în termen a unei cereri precum şi refuzul rezolvării dosarului x/CC identic cu y/CC", iar temeiurile principale de drept sunt indicate ca fiind art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 11, art. 12, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsurile la întâmpinările formulate de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a invocat excepţia necompetenţei, precum şi prin notele scrise formulate cu acel prilej, reclamantul a arătat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a solicitat instanţei "... să observe că aceste despăgubiri nu privesc Legea nr. 165/2013, ci îşi au izvorul în Legea nr. 554/2004".

Cu prilejul înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la termenul din 21 octombrie 2019, instanţa a pus în vedere reclamantului "... să precizeze în scris temeiul de drept al acţiunii, respectiv dacă se întemeiază pe Legea nr. 554/2004 sau pe Legea nr. 165/2013, pentru ca şi prezenta instanţă să poată stabilit dacă este sau nu competentă să judece cererea ..." (încheierea de şedinţă de la dosarul Tribunalului Bucureşti).

Prin precizările depuse la solicitarea instanţei, reclamantul a arătat că "Legea nr. 165/2013 nu face derogări de la Legea nr. 554/2004, ca lege specială priveşte doar stabilirea unor termene de soluţionare a cererilor privind imobilele naţionalizate şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor înăuntrul acestor termene".

A mai arătat reclamantul că "Temeiul legal al acţiunii conform capetelor de cerere cuprinse şi în cererea de chemare în judecată este Legea nr. 554/2004".

Prin urmare, întrucât potrivit celor arătate reclamantul a indicat în mod constant că temeiul juridic al pretenţiilor sale este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar instanţa de judecată a manifestat rolul activ în sensul că a pus în vedere acestuia să precizeze, în mod concret, care este textul legal în baza căruia a formulat demersul judiciar, în respectarea şi aplicarea principiului disponibilităţii, Înalta Curte constată că instanţa competentă în soluţionarea pricinii este Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de la domiciliul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2020.

GGC - CL