Cassation inadmissible against final interlocutory order refusing suspension of enforcement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's refusal to suspend the enforcement of the Tribunal's decision intact. The dispute concerned a civil procedure for collection of maintenance fees, management funds, and late penalties by an association of owners against a resident, where the resident had sought suspension of enforcement during pendency of a cassation appeal against the first-instance judgment. Relying on Article 484(5) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the interlocutory decision on the request for suspension of enforcement is final and not subject to cassation appeal, applying the principle of the legality of appeals (Article 457 C. proc. civ.) to reject the challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 484 alin. (2) C. proc. civ, art. 484 C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Cassation inadmissible against final interlocutory order refusing suspension of enforcement: Potrivit art. 484 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Cererea se depune direct la instanţa de recurs, alăturându-se o copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevăzute la art. 718".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 14 iulie 2017, reclamanta A., scara A în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1.967,98 de RON, compusă din 980,55 RON cote de întreţinere aferente perioadei aprilie 2016, noiembrie 2016 - mai 2017,405 RON fond rulment aferent lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie 2012, 69,36 de RON fond special aferent lunilor mai 2013 şi iunie 2013 şi 513,07 RON fond de penalizări aferent perioadei noiembrie 2012, iulie 2013, februarie 2015 - mai 2017.
2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti:
Prin Sentinţa civilă nr. 6411/2018 din data de 12 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul B., ca inadmisibilă, şi a respins solicitarea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenţionale ca neîntemeiată.
A admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., având ca obiect plata debitelor şi a penalităţilor de întârziere aferente lunilor noiembrie 2012 - aprilie 2014, ca prescrisă. A admis în parte cererea şi a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumelor de 107,15 RON cu titlu de cote de întreţinere şi 800,59 de RON cu titlu de penalităţi de întârziere.
3. Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti:
Prin Decizia nr. 1380 A din 24 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelurile formulate de reclamanta Asociaţia de proprietari bloc 22, sc. A şi de pârâtul B.
Împotriva deciziei sus menţionate, pârâtul a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
La data de 1 iulie 2019, pârâtul B. a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 1380 din 24 aprilie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, până la soluţionarea recursului declarat împotriva deciziei a cărei suspendare o solicită.
4. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Încheierea nr. 19 din 16 iulie 2019, a respins cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii sus-menţionate, pârâtul B. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia i civilă.
5. Procedura derulată în recurs
În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.
Prin punctul de vedere la raport, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.
Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 6 octombrie 2017, fără citarea părţilor.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 484 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea recurentului formulată în condiţiile art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1). Cererea se depune direct la instanţa de recurs, alăturându-se o copie certificată de pe cererea de recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevăzute la art. 718".
Alin. (5) al art. 484 C. proc. civ., prevede că:
"Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă".
Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv, astfel cum rezultă din prevederile art. 484 alin. (5) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarant în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B. împotriva Încheierii de şedinţă nr. 19 din 16 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2020.
GGC - LM