Expert's appeal against fee reduction inadmissible for lack of party status

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, sub nr. x/2012, reclamanta Societatea Naţională a Cărbunelui S.A., prin administrator judiciar A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Crişului, reprezentată prin Primar, obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenurile în suprafaţă totală de 2.475.704,174 m.p., situate în comuna Valea Crişului, jud. Covasna.

Prin Sentinţa nr. 372 din 21 aprilie 2016, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională a Cărbunelui S.A., prin administrator judiciar A., privind obligarea pârâtei de a lăsa reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenurile în suprafaţă totală de 19,63 ha.

Prin Decizia nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Societatea Naţională a Cărbunelui S.A., prin lichidator A., împotriva sentinţei civile nr. 372/21.04.2016, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă.

Prin Decizia nr. 685 din 7 aprilie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională a Cărbunelui S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva Deciziei nr. 1247/Ap din 3 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă. A casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, cu menţiunea ca instanţa de apel să stabilească norma juridică incidentă în cauză şi să lămurească şi să analizeze modul de dobândire a dreptului de proprietate de către părţi.

Instanţa de recurs a reţinut, totodată, şi necercetarea criticii referitoare la nelegalitatea Încheierii din 18 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Covasna, secţia civilă, - care a făcut obiect al apelului - privind stabilirea onorariului de expert.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2012*.

Prin Decizia nr. 2126 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din 18.02.2016 şi a sentinţei civile nr. 372/2016 pronunţate de Tribunalul Covasna, a fost admisă cererea de reducere a onorariului formulată de reclamantă şi, pe cale de consecinţă a fost stabilit onorariul definitiv al expertului B. la suma de 15.000 RON; a fost admisă în parte acţiunea în revendicare formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Comuna Valea Crişului şi obligată pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 23.763 mp aflată în posesia sa, conform Raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B., concluzii, pct. 3.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a dobândit, asupra suprafeţei de 2.475.704,174 mp, dreptul de proprietate conform certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise de Ministerul Industriei şi Resurselor, fapt cunoscut de către pârâtă care, prin reprezentantul său legal, primarul de la acel moment, a semnat în anul 1998, procesele-verbale de delimitare ale incintelor. Pe de altă parte, pârâta se pretinde proprietar asupra suprafeţei de teren rămase în discuţie, de 23.763 mp în baza Ordinului Prefectului judeţului Covasna nr. 26/31.01.2006. Antecesorul comun al reclamantului şi al pârâtului este Statul Român, care atribuise dreptul de administrare asupra acestor terenuri antecesorului reclamantei (prin H.G. nr. 58/1995, aceste bunuri erau declarate inalienabile) şi care, în baza Legii nr. 15/1990, prin organul său Ministerul Industriei şi Resurselor, în perioada 2002-2003, a recunoscut dreptul de proprietate în favoarea reclamantului.

În consecinţă, acţiunea în revendicare a fost admisă pentru suprafaţa de teren ce se afla în posesia pârâtei la momentul formulării acţiunii, de 23.763 mp, identificată conform expertizei tehnice întocmită în cauză.

În ceea ce priveşte criticile apelantei-reclamante faţă de încheierea din şedinţa publică din 18.02.2016, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, la stabilirea onorariului definitiv trebuie avute în vedere complexitatea lucrării, volumul de muncă depus şi gradul profesional ori ştiinţific al expertului.

Curtea a apreciat că, fără a nega complexitatea lucrării şi volumul de muncă depus, faţă de criteriile stabilite de dispoziţiile legale mai sus menţionate, suma de 36.750 RON solicitată şi stabilită ca onorariu definitiv pentru expert este prea mare şi că, în mod netemeinic, prima instanţă a respins cererea de reducere a onorariului, cerere pe care, de altfel expertul judiciar o anticipase şi cu care fusese de acord (partea finală din Nota de evaluare a expertizei tehnice).

Împotriva acestei decizii a declarat un prim recurs pârâta, recurs ce a fost constatat perimat prin Decizia nr. 1183 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs şi numitul B., expertul desemnat în primă instanţă în vederea efectuării expertizei, solicitând casarea parţială a acesteia, sub aspectul admiterii apelului declarat împotriva încheierii de stabilire a onorariului definitiv pentru expertiza topografică, în conformitate cu art. 314 C. proc. civ. de la 1865, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond, respingerea apelului referitor la această încheiere şi menţinerea onorariului aşa cum a fost stabilit de prima instanţă (Tribunalul Covasna).

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea a fost pronunţată fără ca recurentul să fie citat la termenul la care au avut loc dezbaterile sau să fie prezent la acest termen. Or, conform art. 85 din vechiul C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor.

Precizează recurentul că, în calitate de expert tehnic, a fost desemnat de prima instanţă (Tribunalul Covasna) pentru efectuarea expertizei topografice, prin Încheierea de la termenul din 21 mai 2015, instanţa stabilind, prin încheiere, şi onorariul definitiv, în sumă de 36.750 RON. Prin hotărârea pronunţată în apel, a fost desfiinţată această încheiere, instanţa de apel stabilind onorariul definitiv la suma de 15.000 RON, fără a i se comunica cererea de apel şi fără a fi citat în cursul judecării apelului. De asemenea, nici hotărârea pronunţată în apel nu i-a fost comunicată.

Aşa cum a decis jurisprudenţa, în cazul în care sunt puse în discuţie drepturile expertului, acesta dobândeşte calitatea de parte în cauză, instanţa având obligaţia de a-l cita. Astfel încât, în speţă sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a contestaţiei în anulare, în caz contrar, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil sub aspectul componentei dreptului la apărare.

Pe fond, recurentul susţine că hotărârea instanţei de apel este netemeinică, întrucât, în motivarea acesteia nu s-au menţionat criteriile avute în vedere pentru reducerea onorariului, instanţa rezumându-se a arăta că onorariul stabilit "este prea mare", deşi, în decontul depus, expertul a precizat că lucrarea a presupus un număr de 525 de ore de lucru şi un grad de complexitate ridicat. A arătat, de asemenea, că onorariul pentru o oră de lucru este de 70 RON, în condiţiile în care experţii tehnici din Biroul Local pentru Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov practică un onorariu de 100 de RON pe oră, precizând că a fost desemnat pentru a-1 înlocui pe expertul numit iniţial, care, practic, a refuzat efectuarea expertizei timp de aproape trei ani, "simţind" complexitatea şi dificultatea lucrării.

Susţine că instanţa de apel nu neagă complexitatea lucrării şi volumul de muncă, însă reduce onorariul deşi acesta a fost justificat pe ore şi minute, considerându-l just în raport cu efortul fizic şi intelectual depus.

De asemenea, precizează că, din suma încasată, a plătit aproximativ o treime impozite şi taxe către Statul Român (impozit pe venit 16%, CASS 5,5%, cotizaţia către Ministerul Justiţiei 10%), aşa încât, dacă restituie 21.750 RON, înseamnă că activitatea sa este neplătită, ştiut fiind faptul că impozitele şi taxele nu mai pot fi recuperate, nemaifiind în termen pentru depunerea unei declaraţii rectificative.

În ceea ce priveşte termenul de recurs, apreciază că acesta nu a început să curgă, nefiindu-i comunicată hotărârea pronunţată în apel nici în prezent. Or, conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii, singura situaţie pe care legea o echivalează fiind depunerea cererii de recurs.

Analizând admisibilitatea căii de atac, invocată cu prioritate la termenul de dezbatere în şedinţă publică a recursului din 23.01.2020, Înalta Curte reţine următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauza dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile vechiul C. proc. civ., expertul desemnat în cauză, care a efectuat expertiza în faţa instanţei de fond, a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei prin care, admiţându-se apelul, a fost schimbată încheierea prin care s-a stabilit onorariul definitiv datorat de reclamantă, în sensul micşorării acestuia de la 36.750 RON la 15.000 RON, susţinând, în principal, că nu a fost citat la judecata apelului, deşi, în măsura în care instanţa dispune în ceea ce îl priveşte, dobândeşte calitatea de parte iar, pe de altă parte, că instanţa nu a arătat criteriile avute în vedere pentru micşorarea acestui onorariu.

Aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 41 şi urm. din vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauză la data iniţierii procesului, care reglementează sfera persoanelor care pot participa la judecată, expertul nu are calitatea de parte în proces.

Contrar susţinerilor recurentului, de la aceste norme legale nu se poate deroga, pe cale jurisprudenţială, în scopul de a permite unei instanţe care exercită controlul judiciar de legalitate, ca, la solicitarea expertului desemnat în cauză într-o fază procesuală anterioară, să poată verifica, din această perspectivă, în cadrul unui recurs pe care el însuşi l-a iniţiat, măsura de reducere a onorariului stabilit definitiv în primă instanţă, dispusă în calea de atac devolutivă exercitată de partea nemulţumită.

În plus, nici dispoziţiile cu caracter de normă specială ce reglementează procedura expertizei, respectiv art. 201 şi urm. C. proc. civ., sau cele ale O.G. nr. 22/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, aplicabile cauzei, nu dispun cu privire la obligaţia de citare a expertului la momentul desemnării sale şi stabilirii onorariului.

Potrivit art. 201 C. proc. civ., "instanţa va putea convoca o audiere în camera de consiliu, în cadrul căreia va solicita expertului să se pronunţe cu privire la costul estimativ al lucrării ce urmează a fi efectuată, cât şi cu privire la durata de timp necesară efectuării expertizei. Poziţia părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba va fi consemnată în încheiere. În funcţie de poziţia expertului, a părţilor, respectiv a părţii care a solicitat proba, instanţa va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză şi condiţiile de plată a cheltuielilor necesare efectuării expertizei. Dispoziţiile art. 213 alin. (2) sunt aplicabile."

Potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheiere executorie dată cu citarea părţilor."

Potrivit art. 23 din O.G. nr. 2/2000, "onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabileşte de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului".

Rezultă din analiza acestor norme că, de lege lata, expertul nu are posibilitatea să cenzureze în faţa instanţei de control judiciar, pe considerente de legalitate sau de temeinicie, dispoziţia instanţei inferioare ierarhic, cu privire la cuantumul onorariului, putând să ridice obiecţiuni doar în faţa instanţei care a dispus administrarea probei.

De asemenea, prevederile art. 2812 alin. (3) C. proc. civ. permit expertului să formuleze o cerere de completare a hotărârii exclusiv în cazul omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire la drepturile lui, însă nu deschid calea atacării dispoziţiei prin care se stabileşte, definitiv, acest onorariu.

Prin urmare, în această situaţia, fiind terţ faţă de litigiu, expertul nu are la dispoziţie căile ordinare sau extraordinare de atac de reformare rezervate de către legea procesuală părţilor nemulţumite de soluţia pronunţată.

În consecinţă, nu se poate reţine, în cauza pendinte, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 în sensul că recurentul nu ar fi fost citat la soluţionarea apelului conform art. 85 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul nu putea hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, recurentul nu are calitate de parte în proces, neavând deschisă calea de reformare a recursului reglementată de dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva Deciziei nr. 2126 din 19 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - CL