Jurisdiction for compensation decision challenges: temporal application of amended territorial competence rules and continuity of proceedings

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, transmisă la 17 mai 2019 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 25693 din 9 aprilie 2019 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul de a se constata întinderea dreptului la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii ca fiind de 1.463.770 puncte şi nu de 1.151,989 puncte, aşa cum s-a stabilit prin decizia contestată.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată şi completată.

Prin Sentinţa civilă nr. 2580 pronunţată la 18 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluţiei pronunţate se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 111/2019, competentă să soluţioneze cererea formulată în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.

S-a apreciat că această competenţă teritorială absolută este de ordine publică şi de natură a satisface, totodată, şi un interes general pentru asigurarea accesului la justiţie în mod egal pentru toţi cetăţenii, persoane îndreptăţite care au formulat notificări ori cereri de restituire în natură sau de măsuri reparatorii în echivalent, precum şi dreptul la un proces echitabil pentru toate categoriile de justiţiabili indiferent de domiciliu.

S-a mai reţinut că imobilul în litigiu este în raza teritorială a Tribunalului Dolj, instanţă în favoarea căreia a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunţat Sentinţa civilă nr. 41/2020 din 17 ianuarie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma şi versiunea în vigoare la data introducerii acţiunii statuează că "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar prin sintagma sediul entităţii se înţelege sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor din Bucureşti, Calea x, autoritate care a emis decizia contestată.

S-a mai reţinut că Legea nr. 111/2019, publicată în M.O. nr. 418/28.05.2019 a intrat în vigoare la 31 mai 2019, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar normele de competenţă materială şi teritorială stabilite de aceasta sunt aplicabile doar acţiunilor deduse judecăţii după data intrării sale în vigoare. În speţă, fiind incidente prevederile art. 25 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile", raportat la data înregistrării contestaţiei formulată de reclamanţi - 17 mai 2019, s-a reţinut că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze procesul pendinte.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi Tribunalul Dolj şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă făcând aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul Dolj a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la acelaşi text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 17 mai 2019, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat anularea, în parte, a deciziei de compensare nr. 25693 din 9 aprilie 2019 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul de a se constata întinderea dreptului la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii ca fiind de 1.463.770 puncte şi nu de 1.151,989 puncte, aşa cum s-a stabilit prin decizia contestată.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă, a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsesc şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate şi având în vedere că pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cea care a emis decizia contestată, are sediul în Bucureşti, învestirea de către reclamanţi a Tribunalului Bucureşti s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 mai 2019, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile, formulate de persoanele îndreptăţite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ.

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început".

Cum, în speţă, normele care reglementează competenţa de soluţionare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului Bucureşti, noile dispoziţii nu produc efecte în prezenta cauză, instanţa iniţial învestită rămânând competentă a soluţiona pricina.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii care a emis decizia de compensare a cărei anulare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - CL